miercuri, 12 mai 2010

Telegrafice

1. Dragii mei, mergeţi la munte (în România). E ieftin şi plăcut. Boierie curată.

2. Voi mai plătiţi vreun ban acestui guvern? Nu? Foarte bine. Nici nu merită, pentru că nu mai e guvernul vostru / nostru. Zilele astea ne-au dovedit că trăim într-o ţară ocupată. "Autorităţile române s-au angajat să nu promoveze legea insolvenţei personale". Daţi-mi voie să spun: treaba asta e mai gravă decât tăierea salariilor, pensiilor, pamperşilor. Pentru că tăierile alea ar fi venit vrând nevrând, fiind vorba de nişte cheltuieli pe care statul pur şi simplu nu şi le mai permite. Că erau 25%, că erau doar 10%, că se tăia "progresiv", de la cei bogaţi mai mult, de la cei săraci mai puţin, nu contează. Toţi suntem "solidari" şi arşi la buzunare în faţa crizei. Asta e. E criză! Ne loveşte pe toţi! Însă refuzul asumat al dreptului la insolvenţă al fiecărui român arată de fapt ce sunteţi / suntem pentru indivizii ăştia: nişte sclavi. Şi ne dovedeşte că guvernanţii actuali nu guvernează în interesul românilor, ci în interesul ălora care îi plătesc. De fapt, ţinând cont de apetenţa lor pentru manele, nici nu e de mirare, filozofia de viaţă a maneliştilor fiind: cine dă banul pune muzica! Ori, cine le-a dat lor banul anul trecut? Băncile!

Oare exagerez dacă spun că putem vorbi de un nou pact de tipul Unio Trium Nationum? Băncile, FMI şi clasa politică (toată clasa politică, inclusiv PSD-PNL, nu numai Băsescu şi PDL-ul) pe de o parte, şi românii pe de alta. Ăia fac pacturi şi proştii de români îşi vor rupe spinarea până la adânci bătrâneţe pentru că au avut inocenţa de a visa când erau tineri.

3. Se pare că piaţa imo abia se stabilizase. Mă rog, aşa cum remarcă autorul, "anul trecut nu exista Prima Casă" (fără PC numărul tranzacţiilor ar fi fost tot pe minus). Zic "se stabilizase" şi nu "s-a stabilizat" pentru că, în mod normal, recentele măsuri anunţate de Băsescu - reducerea drastică a salariilor bugetarilor şi eliminarea subvenţiilor la încălzire - nu pot duce decât la:

  • default masiv: bugetarii creditaţi vor fi în imposibilitate de a-şi mai plăti ratele, iar creditacii - fie ei bugetari au ba - care mai mizau pe ajutorul părinţilor s-ar putea să aibă o surpriză urâtă cât de curând;
  • prăbuşirea cererii de credite: păi dacă 30% din salariaţii din economie îşi vor vedea salariile aşa de drastic tăiate, ne putem aştepta la cel puţin 30% prăbuşire a cererii de credite;
  • aruncarea pe piaţă a numeroase proprietăţi cu scopul unei capitalizări rapide şi disperate: până acum exista teoria că un apartament "nu cere de mâncare". Să vedem de acum încolo, când fiecare sută de lei economisită s-ar putea să însemne enorm pentru multe familii! Sunt 100% sigur că mulţi bugetari vor găsi brusc prin ... arhiva familiei un apartament care zăcea degeaba, nefiind nici măcar închiriat, şi care ar fi numai bun de valorificat.
  • ... aşadar, o nouă destabilizare a pieţei.
Chiar dacă, aşa cum se aude, măsurile anunţate de Băsescu nu vor putea fi aplicate, fiind în esenţa lor ilegale, cel puţin eliminarea subvenţiei la încălzire va putea fi aplicată fără probleme, ceea ce înseamnă că anumite efecte tot vor fi pe piaţă. Chiar şi din perspectiva pieţei chiriilor, ne putem întreba: vor suporta chiriaşii mărirea costurilor de întreţinere? De unde bani? Oare nu vor fi forţaţi proprietarii să accepte chirii mai mici pentru ca locatarul să-şi poată plăti întreţinerea? Şi dacă da, atunci chiriile mai mici nu vor duce automat la o scădere a valorii de piaţă a locuinţelor?

4. Hubble mă invită să fac un remember cu "tot creşte". Tot creşte prostia din capul celor care ne guvernează, dar ca să fim drepţi iată care zic eu că au fost cele 4 greşeli majore care ne-au adus astăzi la colaps:
  1. ianuarie 2008: BNR s-a încăpăţânat "să apere leul", în loc să-l lase încă de atunci să treacă de 4,2 /euro (sau chiar mai mult). Consecinţe? Deficitul comercial a continuat să crească agresiv, creditarea a continuat să crească agresiv (până la căderea Lehman Brothers din septembrie 2008) iar indicatorii economici (în speţă, PIB-ul) au continuat să se umfle aşa cum umfli un balon: cu aer.
  2. toamna 2008: beţia electorală care a dus la măririle aiuritoare de pensii, lefuri, indemnizaţii, alocaţii etc. etc. etc. Să ne reamintim, vă rog, că în plină criză mondială marii economişti de la PDL îşi făceau programul de guvernare prognozând o creştere economică de 6% pentru 2009, deşi erau evidente semnele că dezastrul se aproprie de graniţele României: piaţa imobiliară începuse să scârţăie rău de tot, vecinii noştri (ungurii, ucrainienii, balticii) cădeau ca seceraţi de gloanţe etc. Astăzi ăştia încearcă să dea vina unii pe alţii, dar adevărul e că toţi au fost iresponsabili: PNL-ul care guverna efectiv, PSD-ul care făcea joc de glezne în parlament, PDL-ul care se pregătea să ia puterea şi, mai presus de toate partidele, Zeus însuşi care declara ritos că resursele pentru mărirea salariilor profesorilor cu 50% "există".
  3. martie 2009: amânarea restructurării cheltuielilor statului şi accesarea mega-împrumutului FMI. În mod normal nu era nevoie de împrumut, nici măcar ca "plasă de siguranţă", raţionalizarea cheltuielilor publice fiind o măsură suficientă pentru a traversa criza. În urmă cu un an exista răgazul necesar pentru a concedia 100.000 de bugetari, pentru a crea un sistem transparent de achiziţii publice (mai ales că partidele din coaliţie aveau 70% din parlament) etc. În loc de asta, coaliţia a preferat să practice o retorică a suspiciunii reciproce şi să împrumute bani din afară pentru a susţine nivelul nefiresc de cheltuieli, care nu-şi mai avea corespondent în starea economiei. Şi asta dintr-un singur motiv: oricine ar fi tras primul glonţ ar fi fost acuzat de partea cealaltă că e unicul vinovat pentru înrăutăţirea condiţiilor de trai ale populaţiei, ceea ce ar fi dus cu siguranţă la pierderea alegerilor prezidenţiale de la sfârşitul anului.
  4. iunie 2009: Prima Casă. Asta a fost ultima şi cea mai mare prostie făcută de guvernanţi. Nu mai insist cu explicaţiile. Cert este că azi, la aproape 1 an de la lansarea acestui program idiot, se vede cu ochiul liber că nu a impulsionat nici industria construcţiilor, nu a creat nici locuri de muncă şi nici nu a avut efectul scontat, multiplicator, în economie. În schimb PC a făcut imposibilă aşezarea pieţei imobiliare pe nişte baze normale, a amânat (cu cel puţin 1 an) corelarea preţurilor cu veniturile populaţiei şi cu potenţialul economiei şi a contribuit direct, prin îngheţarea preţurilor la un nivel nefiresc, la pierderea a mii de locuri de muncă din imobiliare şi din sectoarele adiacente (decoraţiuni, curăţenie, materiale de construcţii etc.). Până la urmă metrul pătrat în România tot va ajunge să coste atât cât e cazul, doar că o va face cu cel puţin un an întârziere. Miile de şomeri din imobiliare ar trebui să-i mulţumească domnului Boc pentru treaba asta...

luni, 10 mai 2010

Economia duduie în unşpce judeţe. Daciada raportărilor pompoase.

Comform datelor publicate azi de ANOFM, în nu mai puţin de unsprezece judeţe şomajul la 30.04 a scăzut cu mai mult de 1000 de persoane. Aplauze, aşadar, pentru campioanele revenirii economice spectaculoase:

  • Locul 1, premiu'ntâi cu cornuleţe, senzaţionalul pol economic Vaslui: economia duduie şi nu mai puţin de 1972 de şomeri au dat de pământ cu criza, dispărând din statistici. Nici nu e de mirare, ţinând cont de avansul tehnologic deosebit al economiei vasluiene, pe care o invidiază chiar şi nemţii.
  • Locul 2, medalie de argint: Constanţa, cu un minus de 1806 şomeri. Presupun că s-a deschis sezonul de ospătari în Bulgaria, Grecia şi Turcia?!...
  • Pe treapta a treiaaaaaa, ... Dooooolj! 1620 de şomeri doljeni şi-au găsit de lucru în luna aprilie. Se coc pepenii, o fi sezon agricol.
  • Urmează: Cluj -1262, Galaţi -1188, Sibiu -1182, Mehedinţi -1161, Suceava -1081, Argeş -1052, Vâlcea -1050, Satu Mare -1027.
  • La un pas de o frumoasă performanţă s-au aflat alte 2 judeţe care mustesc de o economie high tech: Gorj -944 şi Botoşani -914!
După cum se vede, criza e pe cale să treacă în judeţele cele mai avansate ale ţării. Spre ruşinea lor, miticii de la Bucureşti continuă să raporteze neîndeplinirea planului la ascuns şomerii sub preş. Aşteptăm din partea lor mai multă dăruire pentru planul cincinal de criză şi mai multă ambiţie la sucit cifrele luna viitoare.

Rezultatul recensământului 2011 va accelera scăderea prețurilor pe piața imo?