Balonul imobiliar

The Coles

2012-01-13T10:47:00.001+02:00

O poveste interesantă în Ziarul Financiar de azi. Mult mai multe amănunte și comentariile cititorilor pe articolul original din Daily Mail.

Mai știe cineva ceva de Hauge?

Și după cum vă spuneam

2011-11-03T19:16:00.001+02:00

Bucureștiul mai are doar 1,62 milioane de locuitori. Detalii complete aici.
Chiar nu trebuia să fii mare filozof ca să-ți dai seama de treaba asta. Noi (adică eu+voi, comentatorii mei deștepți, nu ăia tâmpiți) ziceam chestia asta de ani de zile aici pe blog. Și problema e că la felul în care se prezintă lucrurile va mai urma un deceniu de depopulare. Prin 2022 România o să mai aibă doar 14-15 milioane de locuitori. Soluții pentru impulsionarea demografiei sunt destule, dar în actuala paradigmă economică pur și simplu nu se vrea aplicarea lor.

Șocul vieții lor (despre recensământ)

2011-10-28T11:53:00.000+03:00

La București au modificat regula recensământului din mers și acum permit populației să-și descarce singură formularele și să le trimită prin poștă sau să le depună la primăria de sector.

Problema e că până la această dată nu s-au recenzat decât 50% din locuitorii capitalei, ceea ce indică un ritm scăzut de recenzare.

Asta le indică lor. Adică statisticienilor. Care, știm bine, gândesc totul prin prisma ochelarilor de cal ai cifrelor.

Îmi aduc aminte de anumiți comentatori care prin 2007-2008 declarau aici, pe blog, că prețurile la imobiliare „doar crește” pentru că Bucureștiul are de fapt vreo 4 milioane de locuitori și alte hoarde de imigranți stau la porțile capitalei doar, doar, or prinde un loc în mult râvnitul paradis din mijlocul Bărăganului.

Eram alții care încercam să le atragem atenția asupra apartamentelor goale, sau ocupate nu de oameni, ci de firme - deci, nelocuite - vizibile la tot pasul în București, indiferent de cartier. Evident, noi eram cei care fabulam și ei, patrumilioniștii, cei care dețineau adevărul. Pentru că imobiliarele doar creșteau.

Mie așa-zisul ritm scăzut de recenzare de la București îmi indică exact ceea ce ne așteptam cu toții: populația a scăzut și aici, spectaculos. Recenzorii au pornit probabil de la ideea că Bucureștiul are, scriptic, vreo 2,2 milioane de locuitori, așa cum iese extrapolând datele de la evidența populației și cele privind sporul demografic. Momentan ei zic că după 7 zile s-au făcut doar jumătate (deci aproximativ 1,1 milioane). Ceea ce e alarmant de puțin. Ne apropiem de sfârșitul recensământului, ultimele 2-3 zile vor trebui alocate exclusiv corectării datelor, revenirii la domiciliile la care nu a răspuns nimeni etc. Deci, câți locuitori să mai poată fi găsiți de acum încolo? 400.000? 500.000?...

Dintre colegii mei de școală generală și de liceu (în total 80 de colegi), așadar toți bucureșteni, eu am cunoștință de cel puțin 8 (adică 10%) care sunt plecați în străinătate - majoritatea, după 2007. Dar numărul lor real e probabil dublu. Știu că nu trebuie să ne bazăm cunoștințele pe intuițiile noastre, dar eu personal cred că Bucureștiul are, în realitate, același minus de locuitori ca și restul țării: undeva în jur de 20%.

Astfel se și explică așa-zisul ritm scăzut.

La toată lumea cu care am vorbit recenzorii au venit în primele 3-4 zile (la mine au venit chiar de duminică seara). Deci se pare că au fost harnici, s-au mișcat bine. Nu pot fi acuzați de lenevie.

Pentru mulți rezultatele recensământului va fi șocul vieții lor, pentru noi nu va fi decât o confirmare a ceea ce spuneam pe blog de ani de zile. Oricum, să privim și partea plină a paharului: PIB-ul va fi mai mare și, de asemenea, va crește și consumul de săpun și de pastă de dinți pe cap de locuitor.

Amintiri despre Fazaniadă

2011-09-08T08:54:00.000+03:00

Mai țineți minte cum, în urmă cu fix 3 ani, când BNR-ul a produs un mini-îngheț al creditării (care s-a suprapus perfect pe criza generată de Lehman Brothers), o grămadă de fazani, fazance și făzănei mai mici s-au grăbit să prindă „ultimul tren al creditării”, adică să ia un credit pe normele vechi? ... pe considerentul că dup'aia n-o să mai prinză și rămâne în chirie o viață de om? ...

Mi-am adus aminte de ei în contextul actualelor discuții care privesc schimbarea normelor de creditare. Ce diferență de atitudine!... Mai să nu-ți vină să crezi că astăzi nu mai e nimeni care să rupă ușa băncilor, disperat că nu mai apucă să ia creditul mult-visat pentru a cumpăra un apartament minuscul cu prețul umflat de 3 ori, la care să plătească o viață întreagă câți bani n-a cheltuit toată familia lui la un loc în tot secolul precedent. Unde or mai fi acei fazani? Ce or mai face ei? Câți or fi ajuns... friptură?

Dacă este blocat creditul în valută

2011-04-20T11:10:00.000+03:00

Dacă este blocat creditul în valută, așa cum se tot discută de la o vreme încoace, casele vor fi singurele mărfuri care își vor alinia prețul la creditul în lei. Adică în jos. Restul - mașini, mâncare, electronice, electrocasnice etc. - pot fi luate în spinare și transportate peste graniță, pe piețe mai potente financiar, deci o blocare a robinetului valutar din România nu are de ce să le afecteze prețul. Acum, la nivelul piețelor, piața auto probabil va avea din nou de suferit o vreme, pentru că multe credite pentru achiziții auto încă sunt în valută (de altfel piața auto e euroizată complet, nici măcar la mașinile second-hand prețurile nefiind afișate în lei), dar nu prea mult. Restul mărunțișurilor pe care românul le mai ia pe credit - de la televizoare la mobilă - se iau cu credite de nevoi personale în lei, deci impactul pe restul piețelor va fi minor.

Înăsprirea condițiilor de creditare în valută este, probabil, inevitabilă, pentru că s-a văzut în criza actuală câte belele sistemice a implicat supracreditarea în valută din țările est-europene. Simplul fapt că FMI-ul a ajuns să împrumute România cu 20 de miliarde de dolari ca să se evite probleme financiare majore în Austria și Grecia, probleme ce ar fi putut da naștere unor efecte neprevăzute în Germania și Franța, arată că Europa nu-și mai permite să trateze cu deferență ceea ce se întâmplă prin aceste părți de lume. Pe de altă parte este absolut absurd ca România să dispună de monedă națională, și să nu poată folosi cel mai simplu mijloc de stimulare a exporturilor - devalorizarea externă - din cauză că și-ar pune în pericol stabilitatea propriei economii. Suntem, ca să zic așa, de râsul curcilor.

Să vedem însă când va deveni efectivă această înăsprire.

Și blondele plânge din imobiliare

2011-04-12T11:26:00.001+03:00

Cancan ne prezintă un interesant studiu de caz: o cetățeancă blondă, o anume Rosse Marie Florescu, genul ăla de „păpușă-barbie” pe care îl întâlnești în toate cafenelele din Dorobanți agățată de capătul vreunui pai din care trage cu foc un pic de capuccino ore întregi, vrea să vândă cu 25.000 de euro un teren din Ghimbav pe care l-a cumpărat în urmă cu 3 ani cu 60.000 de euro. Dar are o mică problemă. Între timp terenul a intrat la apă. Vecinii și-au pus gardurile peste limitele proprii și acum terenul blondei e mai mic decât în acte.

Acum, ce s-a gândit blonda? Să se plângă la primar. Și cum primarul a ridicat în umeri, vrea să ajungă la proces. Toți primarii ridică din umeri în cazuri de genul ăsta, ba mai rău, s-ar putea să fie înțeleși cu „vecinii”.

Cum știu în mod direct ce se întâmplă în cazul unui asemenea proces, exact pe genul ăsta de speță, pot să-i spun blondei-Barbie să se pregătească liniștită pentru înfățișarea din 2015. Sau pentru cea din 2016. Pe acolo. Mai devreme nu va termina cu procesul. Alternativa ar fi să se înțeleagă cu vecinii (adică să renunțe de bunăvoie la cât i-au luat ăia din teren), să treacă repede în actele de la primărie noua suprafață și să vândă repede cât mai prinde și prețul ăsta. A, și până când mai are ce teren să vândă.

A patra Prima Casă, de 4 lei speranță

2011-04-04T21:23:00.000+03:00

Pentru ca al n-lea program de tipul Prima Casă să aibă vreun impact în sensul creșterii prețurilor pe sectorul rezidențial, ar mai fi nevoie de (cel puțin) câteva condiții.

Să se suprapună pe o perioadă de efervescență economică. Nu avem așa ceva. Chiar și cel mai optimist dintre noi, premierul Boc, vorbește de o posibilă creștere economică anul acesta de numai 1-1,5%.
Să se reia angajările. Momentan tot ce e sigur e că scade (ușor) șomajul oficial, în timp ce numărul locurilor de muncă e la minimul ... ultimilor 50 de ani (da, în 1960 erau mai multe joburi în România decât astăzi!).
Să mai existe disponibilitate masivă din partea populației pentru a se împrumuta oricum, oricând, indiferent de condiții. Nu e cazul. Românii sunt deja supraîndatorați și în plus o mare parte a veniturilor o cheltuie pe alimente, al căror preț e împins în sus de cea mai mare inflație din ultimii 5 ani. Cererea de credite se află la minimul ultimilor ani.

Cum niciuna din condițiile de mai sus nu e prezentă în piață, e de la sine înțeles că prețurile nu au cum să crească. Mai mult, noua structură a programului Prima Casă pare să transmită următoarele:

Guvernanții nu mai sunt dispuși să finanțeze gratis băncile în timp ce pierd puncte electorale. De aceea au invitat băncile să-și asume riscuri, ceea ce, sincer să fiu, nu-i deloc rău, pentru că era inacceptabil ca băncile să facă afaceri cu risc 0 garantate tocmai de cel pe care îl căpușează - statul român, adică noi toți. Într-un comentariu la postul precedent Cezar îmi atrăgea cu superioritate atenția asupra faptului că rata de default de până acum de la Prima Casă e una foarte bună și statul a cheltuit puțini bani (700.000 de euro) în schimbul presupuselor beneficii aduse de acest program. Îi reamintesc că ăia sunt bani publici. Ce s-a întâmplat între timp? Păi, între timp s-a întâmplat un mare cutremur în Japonia, în urma căruia statul român i-a pus pe sinistrați să-și plătească singuri avionul de repatriere, din lipsă de bani. Alaltăieri s-au închis o grămadă de spitale, tot din lipsă de bani, făcând practic ca o mulțime de comunități locale să plonjeze în Evul Mediu. Nu există bani, dar există bani pentru sponsorizarea băncilor.
Cererea solvabilă pentru Prima Casă în format tradițional e pe cale să se epuizeze. De aceea se încearcă oarecum cu disperare atragerea în joc în celor care dețin deja o casă, cu suprafață maximă de 50 de metri, titlul de „Prima Casă” pentru acest program devenind așadar caduc. Rămâne de văzut dacă se vor găsi clienți, având în vedere că trecerea de la o locuință de 50 de metri pătrați la una mai mare înseamnă și cheltuieli de întreținere mărite proporțional. Deci ar trebui să se găsească familii în perioada asta dispuse nu doar să-și asume o rată, ci și o cheltuială la întreținere mai mare.

Eu personal nu mă aștept la nimic de la această nouă variantă a programului Prima Casă. Impactul lui asupra prețurilor va fi cu siguranță nul și piața își va continua evoluția începută în 2008. Problema e că economia României nu are perspective, oamenii nu au joburi, nu există planuri concrete de ieșire din criză. Încă se emigrează masiv, ambasadorul Italiei pomenind de 200.000 de români care s-au stabilit în peninsulă numai în perioada octombrie 2010 - ianuarie 2011 (adică 1% din populația țării). Cuvântul „exod” nu mi se pare suficient de dur pentru a descrie suficient acest fenomen. O soluție pentru România ar fi înflorirea sectorului IMM, dar ținând cont de faptul că românii nu sunt deținători de capital, acest lucru nu e posibil decât printr-o absorbție masivă de fonduri europene sau printr-o politică activă a băncilor de finanțare a start-up-urilor, ca în alte țări, dublate de o relaxare a condițiilor fiscale (relaxarea impozitelor pe profit pentru IMM-uri și relaxarea costurilor unui loc muncă). Dacă românii cu spirit antreprenorial nu sunt ajutați să își înființeze și să demareze o afacere, atunci mă tem că nici măcar Prima Casă 434 nu va reuși să miște ceva pe piața imobiliară.

Prima Casă începe să... culeagă roadele?

2011-03-10T10:01:00.000+02:00

Știrea surprinzătoare a zilei de azi ne-o furnizează Financiarul.com: băncile au executat garanții ale statului de 700.000 de euro în cadrul programului Prima Casă (link).

Știrea e surprinzătoare deoarece, până de curând, FNG se jura că totul e ok.

Aparent nu e mult (doar 0,05% din totalul finanțărilor acordate), dar având în vedere că programul ăsta are doar în jur de 18 luni de funcționare efectivă (fiindcă a debutat efectiv în toamna lui 2009) și că modalitățile de acordare a creditelor au fost foarte favorabile pentru clienți, suma e destul de ridicată și programul născocit de Boc & comp. se dovedește nu doar o proptea costisitoare a pieței imobiliare, ci pur și simplu un atentat la stabilitatea financiară a țării.

Pentru că, dincolo de cifrele astea, e clar că există mult gunoi suplimentar ascuns sub preș. Reducerea brutală a plafonului de garantare de la 1 miliard de euro la 200 de milioane nu e altceva decât e un semn de panică a guvernanților, care la un moment dat vor trebui să justifice tăierile efectuate pe spinarea pensionarilor, militarilor șamd. în condițiile în care, iată, are bani de aruncat aiurea. Dacă în 18 luni statul a plătit aiurea 700.000 de euro, cât putem să ne așteptăm că va plăti la 24 de luni? Dar la 30? Sau 36?

Rămâne de văzut ce se va întâmpla după ce Prima Casă de anul acesta își va epuiza firavul plafon de 200 de milioane de euro. Adică foarte curând. Mai mult ca sigur că prețurile pentru anumite tipuri de proprietăți rezidențiale vor fi obligate să o ia iarăși la vale și de data asta numai Dumnezeu va hotărî unde se vor opri.

Când stai cu chirie înseamnă că "pierzi bani"?

2011-02-06T17:08:00.000+02:00

Mă mir că e nevoie să mai pun asemenea posturi la 3 ani şi jumătate de la debutul muncii mele educative de pe acest blog. Se pare însă că sunt lucruri pe care, fie criza cât de grea, unii oameni sunt prea proşti să le înţeleagă.

Pentru a vedea în ce situaţie pierdem bani: pe chirie sau pe rata la bancă, este suficient să facem o comparaţie între ele şi să vedem care e mai mare. Dacă rata la bancă e mai mare decât o chirie pentru o locuinţă comparabilă, atunci tot ce dăm în plus la rată sunt bani pe care, în loc să-i economisim pentru noi înşine, îi dăm, ca nişte proşti, băncii. Dacă e pe dos, atunci banii aşa-zis "aruncaţi" sunt banii de pe chirie.

În plus, eu aş mai adăuga un lucru. Ar trebui ca fiecare om cu creierul cât de cât funcţional să ia în calcul un credit imobiliar pe maxim 20 de ani, în aşa fel încât, după ce va termina de plătit locuinţa respectivă, să mai aibă şi altceva de făcut decât să-şi dea comandă de sicriu. Comparativ cu cineva care are credit pe 30 de ani, cineva care se împrumută doar pe 20 de ani poate folosi surplusul de bani rezultat dintr-o perioadă mai scurtă de creditare în diverse feluri utile:

pentru a-şi asigura o bătrâneţe mai mult decât liniştită;
pentru a-şi trimite copiii la nişte şcoli mai bune decât astea din România;
pentru a le lăsa copiilor moştenire şi altceva decât nişte simple betoane;
pur şi simplu pentru a investi.

Deci, dacă o rată pe 20 de ani este comparabilă cu o chirie în zona în care dorim să ne cumpărăm locuinţa, atunci banii pe chirie reprezintă într-adevăr bani aruncaţi. Dacă, dimpotrivă, rata pe 20 de ani e mai mare decât o asemenea chirie, atunci bancherii zic "săru'mâna" că există pe lumea asta prostănaci dispuşi să le crească lor bonusurile. Surplusul de bani rezultat dintr-o chirie mai mică ar trebui economisit în favoarea noastră şi creditul ar trebui să fie o opţiune de muncă şi viaţă numai atunci când rata pe maxim 20 de ani ar reprezenta un avantaj financiar.

Bonus, via Flavian (atenţie, limbaj licenţios) :

Pe surse: cum arată reforma statului în viziunea PD-L?

2011-01-27T22:35:00.000+02:00

Cu ceva timp în urmă mi-a parvenit o chestie distractivă: situaţia politică a deconcentratelor din Bucureşti şi Ilfov. Ca să tăiem scurt discuţiile şi să nu vă daţi aiurea cu presupusul, am aceste informaţii direct de la cineva din PD-L.

Zic "distractivă", pentru că nicăieri nu se vede mai clar discrepanţa dintre ceea ce latră la tembelizor alde Hoară, Tinel Gheorghe, Edmond Tălmăceanu şi toţi ceilalţi lătrăi oranj (fără a-l mai pune la socoteală pe tatăl cu chelie al tuturor) şi ceea ce se întâmplă în realitate cu instituţiile statului. Politizarea e atât de evidentă, încât vă las să vă delectaţi singuri.

- Politizarea deconcentratelor din mun. Bucureşti

- Politizarea deconcentratelor din Ilfov

Nu vă faceţi probleme, eu rămân în continuare optimist. Boc nu e lipit cu super glue de scaunul de premier - şi cel mai bine ştiu asta colegii lui din PD-L.

Cifrele reale din imobiliarul romanesc

2011-01-24T16:10:00.000+02:00

Un articol de azi din Curierul Naţional. Merită citit.
Cifrele reale din imobiliarul românesc

Optimism

2011-01-16T22:56:00.000+02:00

Bine v-am găsit în 2011!

Ne aflăm, cumva, la antipodul lunii august 2007, când am început să scriu acest blog. Atunci, toată lumea deborda de optimism. De la şoferii de taxi până la primul-ministru, toţi credeau că în viitorul apropiat situaţia personală a fiecăruia se va îmbunătăţi îndoit, împătrit, înmiit.

Acum e exact pe dos. Dacă stai de vorbă cu un câine vagabond sau cu vreun consilier al primului ministru, toţi vor spune că luminiţa de la capătul tunelului nu se vede. Ei bine, eu cred că se înşală.

O vorbă din bătrâni zice să te temi când toată lumea are curaj şi să ai curaj când toată lumea se teme. Mă rog, mai prozaic spus, "să cumperi când toată lumea vinde şi să vinzi când toată lumea cumpără". Sau ceva de genul ăsta.

Există lucruri bune care se petrec chiar acum, sub nasul nostru. Bunăoară, cu fiecare zi care trece, ne apropiem de sfârşitul guvernării Boc. Din vară, cel puţin teoretic, se intră în linie dreaptă. După ce guvernul ăsta de idioţi o să dispară, optimismul va reveni în rândul forţelor productive din ţara asta, începând cu micii antrepenorii şi terminând cu marii investitori.

Preţurile activelor au scăzut şi scad în continuare. E un motiv de optimism. Înseamnă că încet-încet vor reveni în orizontul puterii de cumpărare a marii mase a oamenilor, ceea ce înseamnă că o anumită parte a economiei îşi va putea relua activitatea.

Să vedem şi cum se vor mişca lucrurile în afara României. Nu mă aştept la nimic bun din partea celor două superputeri: SUA şi China, dar nici nu cred că vom asista la vreun dezastru în acest an.

Din partea americanilor, nu mă aştept să aibă probleme cu datoriile (cum zic unii). Aşa cum au tipărit până acum o cantitate imensă de dolari, o pot face şi de acum încolo. Şi părerea mea e că o vor tot face, câtă vreme o să extragem petrol (vreo 40 de ani de acum încolo). Prin 2050 mai vedem ce se va întâmpla cu americanii şi dolarul lor minunat, dar astăzi adevărata problemă în America e şomajul, care se pare că nu va coborî nici la 31 dec. 2011 sub 9%. Însă fiinţa umană e adaptabilă. Dacă s-a obişnuit românul cu România, nu văd de ce nu s-ar obişnui americanul de rând cu un şomaj de 9%. Principalul e ca între 2 joburi să-şi poată cumpăra Ipad-ul preferat...

Chinezii? De ani de zile se aşteaptă ba dezumflarea bulei imobiliare, ba a celei bursiere, ba a economiei chineze în sine. Realitatea e că noi nu înţelegem China şi că în China lucrurile sunt diferite. E comunism (măcar teoretic). Ori, ultima dată când o naţiune comunistă a devenit unul din liderii mondiali, URSS-ul în 1945, şi-a păstrat poziţia timp de câteva decenii. Sincer să fiu, cu importul masiv de tehnologie din ultimii 20 de ani, de fapt prin şparlirea tehnologiilor naţiunilor avansate, chinezii cred că au premisele unui viitor mult mai bun decât al URSS-ului în 1945.

Despre prostiile cu destrămarea zonei euro n-are rost să comentez. Astea sunt petarde lansate de peste ocean.

Mai degrabă vom putea asista la şocuri simbolice din partea unor entităţi de tipul Wikileaks. Acestea însă nu pot fi decât benefice, pentru că adevărul nu poate fi decât benefic.

Aşa că, în lipsa unui posibil şoc extern, nu văd de ce nu am fi optimişti pentru România. Atenţie, sper să nu înţelegeţi din asta că aş fi, asemeni unora, de părere că dacă iese Vestul din criză ieşim şi noi. Nicidecum. Dar sunt de părere că dacă în Occident şi în China nu se va întâmpla ceva rău (un nou Lehman Brothers?) nici noi nu avem de ce să ne temem.

Toată lumea e pesimistă, ceea ce e un semn bun. Poţi cumpăra mai ieftin anumite chestii (nu vă gândiţi la ... imobiliare - de exemplu, dacă eşti şomer, poţi cumpăra mai ieftin servicii de recalificare profesională, sau dacă ai nişte mici economii, poţi cumpăra mai ieftin nişte acţiuni la un fond de investiţii), poţi angaja mai ieftin anumiţi oameni şi, în general, poţi dezvolta mai ieftin anumite produse. Şi iată, la ora asta a mai trecut o zi din penibila guvernare Boc. Cum să nu fii optimist?

Despre Adrian Sobaru

2010-12-23T16:59:00.000+02:00

Gesturile extreme nu ajută la nimic.

Cel care ar fi trebuit să se arunce de la balcon este Traian Băsescu, dar nu mă aştept la un asemenea gest de bun-simţ de la el, aşa că singura soluţie este să aşteptăm cuminţi alegerile din 2014 când, să sperăm, românii se vor mobiliza mai bine, civic şi tehnic, şi vor împiedica fraudarea alegerilor.

Apropo de fraudare: păi o vină imensă a tragediei acestui om o poartă şi PSD-ul, care după "ciuruiala" din 6-7 decembrie a băgat coada între picioare şi nu a mai zis nimic, deşi imediat după noaptea de pomină se bătea cu pumnul în piept că o să facă şi-o să dreagă. "Dosarele personale" au fost mai importante decât interesul naţional. De-asta ajung unii oameni să recurgă la gesturi disperate, pentru că unii îşi bat joc de ei şi alţii i-au trădat.

Dar, repet, gesturile extreme nu ajută la nimic.

Hai să vă fac o mărtusire. Din sutele de posturi de pe blogul ăsta, o singură dată am avut un "post plătit". Banii, 2000 de lei, nu i-am încasat eu, ci i-am pus pe cei care au vrut să cumpere postul să-i doneze către "Salvaţi Copiii".

Astăzi există o foarte frumoasă campanie dusă de WorldVision România: "Dăruieşte o masă caldă unui copil sărac". 50 de lei pot face fericit un copil sărac timp de o săptămână, dar cine îşi permite poate dona şi 100, 200 sau chiar 400 de lei.

Ideea e următoarea. Nu trebuie să aşteptăm de la animalele astea de politicieni să ne "dea". Putem să ne "dăm" singuri. Şi dacă avem probleme nu trebuie să ne ducem imediat la animalele astea să ne "dea". Există oameni, semeni de-ai noştri care fac operă de caritate şi care ne pot ajuta. Chiar dacă totul pare negru de jur împrejur, nu toţi oamenii sunt aşa animale ca politicienii care ne conduc. Depinde numai de noi să-i vedem, să-i găsim pe oamenii aceia care se comportă ca oamenii, şi să ne alăturăm acţiunilor lor.

Gesturile extreme nu ajută la nimic. Vă urez tuturor Sărbători Fericite şi sper să priviţi cu optimism la 2011!

În sfârşit, moş Isărescu a înţeles cum devine treaba

2010-12-11T11:19:00.001+02:00

Pentru mult popor Mugur Isărescu este părintele indirect al pseudo-bunăstării de până la jumătatea lui 2008. El a preluat guvernarea în 1999, într-o situaţie dezastruoasă (răscoalele minerilor din Valea Jiului, cafteala de la Costeşti, erau evenimente care mai aveau un pic şi transformau ţara într-un Zair al Europei) şi a reuşit să o stabilizeze. Anii guvernării sale (1999-2000) au fost primii de creştere economică după foarte mult timp şi practic guvernarea sa a pregătit terenul pentru Năstase şi Tăriceanu. Din păcate pentru micul Boc nu a mai rămas nimic de ronţăit şi de-asta România are pantalonii oarecum murdari la ora actuala.

Isărescu a dat atunci direcţia de dezvoltare a României pe care ăilalţi doi au continuat-o şi pe care o regretă acum Boc, care constată că a ajuns degeaba prim-ministru. Privatizăm tot şi orice, ca să atragem "investitori", ţinem bine de cheltuieli, ca să nu derapăm în deficite, şi din suceala banilor (ca în anecdota cu oaspetele care lasă 10 dolari pe tejgheaua hotelului şi cât timp se duce să vadă camera, banii ăia sunt rotiţi şi răs-rotiţi în economia de proximitate de ai zice că sunt 1 milion de dolari, nu 10) ardem la taxe până nu se poate, şi cu taxele alea susţinem cheltuielile statului.

Un perpetuum mobile perfect, s-ar zice. Păcat că a făcut "poc" taman când s-a găsit şi Boc să devină prim-ministru. Nu are rost să discutăm aici despre fundamentele greşite ale acestei abordări (o minte luminată ar fi trebuit totuşi să se întrebe ce se va întâmpla atunci când nu va mai fi nimic de vândut în România?). Am reamintit modelul.

Alternativa la acest model de "succes", predicat de altfel şi de diverşi băieţi isteţi din America, ar fi fost, desigur, calea tradiţională, muncitorească: produci ceva şi vinzi peste graniţe în valoare mai mare decât ceea ce imporţi. Şi în felul ăsta numărul banilor care se sucesc în interiorul graniţelor tale creşte, ceea ce va duce şi la creşterea bunăstării. A, mă scuzaţi, aşa ceva cerea timp, planificare, viziune şi mai ales punerea osului la chestia aia neplăcută numită "muncă". Mai uşor era să vinzi ce ai prin casă.

Tocmai de aceea sunt surprins să constat că moş Isărescu declară azi că trebuie să consolidăm branduri româneşti şi că modelul de dezvoltare din ultimii 10 ani a fost greşit. Deh, omul devine mai înţelept cu cât înaintează mai mult în vârstă - păcat că a ajuns înţelept abia acum, când e în prag de pensie (preferam să fie înţelept în urmă cu 11 ani şi să-l lovească alzhaimaru' astăzi, nu invers). Culmea e că omul are dreptate şi, contrar a ceea ce s-ar putea crede vizavi de acest blog (cum că aş fi negru în cerul gurii şi că mă bucur de dezastrul altora, în speţă al adidaşiştilor care-şi ziceau "agenţi imobiliari dă succes") şi eu cred că lupta pentru România nu e pierdută şi că avem încă timp să dezvoltăm o economie bazată pe profituri nete.

În acest sens vreau să salut apariţia unor gadgeturi româneşti: primul ereader "românesc", Evobook (produs de Evolio), şi primul tablet pc românesc, AllDro (produs de Allview). Astea se adaugă unor iniţiative momentan subţirele în domeniu, cum ar sistemul GPS Smailo (produs de Arobs Transilvania) sau telefoanele dual-sim produse tot de Allview.

Care-i şmecheria? Evident că nimeni nu e aşa prost încât să creadă că firmele astea româneşti au fabrici de componente electronice. Nu, ele îşi fabrică marfa în China apoi o ştampilează cu brandul propriu şi o scot la vânzare. Nu ştiu toate dedesubturile afacerii, dar e posibil ca în ţară să se facă inclusiv designul pe care chinezoii doar îl execută. Afacerea e foarte bună: la cantităţi mari (să zicem peste 10000 de bucăţi), gadgeturi care pe piaţă pot ajunge la 2-300 de dolari se pot fabrica în China chiar şi cu numai 20-30 de dolari.

Nu vă faceţi probleme, aşa fac toţi. Când cumpăraţi un IShit cu 5-800 de dolari, la poarta fabricii din China care îl produce efectiv nu ajung decât aprox. 170 de dolari. Restul intră pe marele lanţ de distribuţie dar grosul profitului e luat, evident, de "producător", adică Apple.

Ei, uite genul ăsta de companii ar trebui sprijinite prin politici deştepte. Până la urmă, dacă piaţa de IT&C se ridică undeva la 1-1,2 miliarde de euro / an, României nu i-ar strica să păstreze în ţară grosul profiturilor generate pe această piaţă. S-ar putea iniţia o lege care să ofere nişte avantaje companiilor care reuşesc să comercializeze un anumit număr de produse proprii. De exemplu, dacă piaţa de tablete PC e de 30000 de bucăţi pe an şi Allview ar reuşi să vândă la anul 1500 de bucăţi (adică 5% din piaţă) e clar că produsul e viabil şi le-aş oferi nişte incentive ca să producă mai mult şi să vândă inclusiv în restul UE. Şi tot aşa. Mă rog, sună cam protecţionist ceea ce zic eu, dar până la urmă criza e criză şi trebuie să scoatem bani cumva, nu?

Ce face băieţii?

2010-12-04T23:25:00.000+02:00

Am (re)vizitat adineauri forumul Softpedia şi nu mi-a venit să cred citind ceea ce scrie moderatorul Paradigmatic (l-or fi dat afară pe Punkt?):

"Atunci cînd faci o estimare, nu doar relaxarea creditării este cauza unor improbabile creşteri de preţuri. Relaxarea creditării este doar o componentă destul de neimportantă în acest moment, aş spune chiar insignifiantă.

1. Stocul de locuinţe goale, cel puţin în Bucureşti, este foarte mare, de ordinul miilor, la care se adaugă şi alte mii prin Ilfov.
2. Moneda de tranzacţionare din piaţa imobiliară, adică euro, este foarte sus.
3. Piaţa muncii, cea care produce clienţi solvabili, este amorţită ... îngheţată. Aportul de potenţiali noi proprietari este inexistent.
4. Chiriile, acele valori care demonstrează într-un mod cît mai sincer, capacitatea de plată lunară a unui om posibil interesat de achiziţia unei locuinţe, sunt mici, în declin.
5. Programele de restructurare a angajaţilor bugetari, inclusiv cei din ministere cu venituri mai mari, încă nu s-a terminat. Vor urma şi alţi şomeri, de ordinul zecilor de mii. Aceşti oameni sunt preponderent locuitori ai oraşelor.
6. Politicile de risc ale băncilor, cel puţin în prezent, sunt foarte preventive. Nivelul refuzaţilor este mare. Poate că aceste politici se pot schimba, dar deficienţele celorlalte argumente de mai sus le fac inutile. Un probabil program Prima Casă 3 cu un plafon mai mare decît cel actual, nu schimbă cu nimic datele problemei. Media creditelor accesate prin Prima Casă este undeva la 40.000 euro, deci clar lucru că această valoare reprezintă un magnet pt. preţuri pt. că se pare că doar la acest nivel, cumpărătorii pot accesa credite."

De aici. Nici eu n-aş fi ştiut să explic aşa de bine.

Un pic de feng-shui n-ar fi stricat la City Mall

2010-11-04T09:50:00.001+02:00

View Bird's Eye

Acum, nu că aş vrea să fiu rău sau că aş fi mare amator de chinezării, dar:

intrarea din stânga dă nas în nas cu un cimitir;
intrarea din dreapta dă nas în nas cu un alt cimitir;
mall-ul e amplasat la capătul unei intersecţii în Y, fără nicio apărare faţă de energia negativă care vine drept spre el (benzinăria nu se pune, fiindcă e prea joasă)

...nu e cam mult ca să te aştepţi la o afacere profitabilă? :)

Un moment de cotitură: ultimatumul FMI

2010-10-29T10:37:00.001+03:00

În timp ce se afunda tot mai tare în rahat, ţara asta a fost condusă numai pe bază de cancanuri, scandaluri, arestări fără finalitate, interceptări securistice aiuritoare, şantaje la opoziţie şi ameninţări la adresa presei. Nu e de mirare că susţinerea de care se mai bucură preşedintele în funcţie şi primul ministru a ajuns sub 10%.

Oamenii aceştia au ocultat timp de 2 ani de zile adevăratele probleme ale ţării făcând ca agenda publică a ţării să fie dominată de fel de fel de idioţenii. Nu altfel s-a întâmplat în ziua de 9 septembrie când agenda publică era dominată de arestarea lui Vântu în timp ce guvernul, cu pixul lui Boc în mână, semna un angajament în faţa FMI prin care promitea solemn că OUG 50 nu va fi aplicată retroactiv. În afară de mine nimeni nu a scris despre acest lucru pe post de "ştirea zilei". Probabil tuturor li se părea mai importantă arestarea fâsâită a lui Vântu decât vânzarea pe tavă a poporului român.

Au fost, sunt, sute şi mii de oameni care şi-au pus speranţa în acea OUG 50 pentru a beneficia de nişte rate corecte. Efortul lor durează din vară, au trecut deja vreo 3 luni de când au început să se organizeze şi să lupte pentru aplicarea corectă a ordonanţei. Recunosc, eu nu simpatizez cu prostia lor - pentru că prostia de a fi luat nişte împrumuturi într-un moment prost, în momentul în care monopolul informaţional fusese spart şi se puteau informa corect despre ceea ce va urma, rămâne o prostie - dar nu pot să rămân indiferent la traficarea lor ca sclavi pentru că regimul acesta vrea să se menţină cu orice preţ la putere şi are nevoie obligatorie de banii FMI.

Azi sunt traficaţi creditacii, mâine o să fim vânduţi toţi.

De aceea, dacă mai are un dram de demnitate, regimul actual ar trebui să pună piciorul în prag şi să-şi precizeze clar poziţia: este de partea populaţiei sau a FMI şi a băncilor? De fapt, ce se speră? Băncile au făcut mari greşeli în România şi unele dintre ele, chiar dacă nu vor da faliment în 2011, vor da sigur în 2012 sau în 2013 chiar şi cu ajutorul FMI. Nu vor scăpa. Sau poate vor fi recapitalizate de băncile-mamă din vest şi atunci vor scăpa, dar dacă e să tragă nădejdea pe ce se întâmplă şi se va întâmpla în România, sigur vor avea mari probleme. Poţi să iei două piei de pe un om, trei, şapte, dar nu o sută. La un moment dat nimeni nu-şi va mai plăti ratele, indiferent de riscurile presupuse de acest gest.

Ce se poate întâmpla?

Vor executa silit toate casele din ţara asta?
Vor veni ca la Moromete, să le ia pernele şi păturile din casă? Şi ce vor face cu ele, şi le bagă-n fund?

Să recapitulăm un pic ceea ce a făcut puterea Băsescu-Boc în favoarea populaţiei în relaţia cu băncile:

a blocat explicit adoptarea legii falimentului personal: astfel milioane de români care au fost păcăliţi să consume un produs toxic (creditele cu supradobândă) sunt acum, literalmente, sclavii băncilor deşi starea de facto a lor şi a familiilor lor e cea de faliment.
şi-a luat explicit angajamentul că OUG 50 nu va fi aplicată retroactiv, ceea ce înseamnă că aplicarea ei ar fi fix frecţie la picior de lemn.
a menţinut explicit nişte preţuri umflate pe piaţa imobiliară autohtonă, complet rupte de realitatea salarizării medii sau a randamentului din chirii, blocând bani publici şi alocând resurse administrative în programul subprime "Prima Casă 1-2" al cărui singur avantaj dovedit a fost că a ajutat băncile să păstreze valoarea activelor la nişte niveluri care să dea bine în bilanţuri. În rest nu a creat locuri de muncă şi nu a stimulat piaţa construcţiilor.
a menţinut explicit euroizarea pieţei imobiliare autohtone, prin pragurile oficiale de 60-70.000 de euro, care îi supun în continuare pe românii care mai îndrăznesc să se împrumute riscului valutar. Bine, băncilor care au dat împrumuturi în euro le convine de minune euroizarea.

Deci putem trage concluzia că până acum guvernul Boc a fost guvernul băncilor, nu al populaţiei. Poate e cazul să pună cineva piciorul în prag şi să le reamintească cineva lui Boc şi Băsescu că au fost trimişi acolo de oameni, nu de bănci. Sau, şi mai bine, poate ar fi cazul ca Boc (sau Băsescu... mie nu mi-e clar nici acum cine, de fapt, negociază cu FMI) să pună piciorul în prag şi să spună FMI-ului să-şi ia mâna de pe bănci.

Repet: ce se poate întâmpla dacă se ajunge la o rată de default de 30%? Sau de 50%?

Vor executa silit toate casele din ţara asta?
Vor veni ca la Moromete, să le ia pernele şi păturile din casă? Şi ce vor face cu ele, şi le bagă-n fund?
Or să ridice toate maşinile? Păi au deja zeci de mii de maşini pe care nu le cumpără nimeni.
Văleleu, ne exclud din UE? Ei, na...

Băncile trebuie să îşi asume responsabilitatea prostiilor făcute în ultimul deceniu. Regimul Băsescu-Boc trebuie să-şi precizeze clar poziţia şi să spună de partea cui e, a populaţiei sau a băncilor. FMI trebuie să explice dacă a venit pe capul nostru să ne acorde asistenţă financiară pentru ieşirea din criză sau pentru a salva sectorul bancar de la faliment.

Ia de la tata, ia şi de la Franks

2010-10-26T20:18:00.001+03:00

Ia te uită ce declară Franks, de la FMI, în Ziarul Financiar:

"Suntem îngrijoraţi de aplicarea retroactivă a prevederilor Directivei Europene. Am cerut să se gândească aplicarea numai pentru contractele noi, întrucât la utilizarea pentru vechile contracte există riscuri pentru economie şi efecte negative pentru România."

Adică, sclavii ar putea mişca în front? Această luare de poziţie are cumva legătură cu "Scrisoarea pentru familia Fazan"?

PS. interesantă lectură şi ultimul post de pe "A doua Mare Depresie": Apartament de 190.000 de euro, vândut cu 525.000

Bani

2010-10-19T19:11:00.000+03:00

Luaţi d-aici bani dă pensii şi salarii. De azi. E proaspeţi. Mai citiţi flăcăi şi din Cărtărăscu, poate îl terminaţi într-o zi şi ne lăsaţi în pace.

Special pentru acel blogger-vuvuzelă, care preia teme discutate şi răsdicutate aici făcând pe originalul: preţurile imobiliarelor "popularisch" vor scădea din momentul ăsta exact cât au ele chef să o facă. Şi la cât de maronii sunt banii de mai sus, 40-50% s-ar putea să fie prea puţin. Încă 1-2 ani cu Băsescu şi Boc şi vă garantez că se va ajunge la -80%.

Luati-va gandul de la case... ca investie!

2010-09-16T08:35:00.000+03:00

Un articol excelent semnat Adrian Panaite/Diana State, în Curierul Naţional:
Luaţi-vă gândul de la case ... ca investiţie!

Ştirea zilei de 9 septembrie 2010: Scrisoarea Guvernului României pentru familia Fazan

2010-09-09T19:11:00.010+03:00

"Stimată Doamnă Fazan,
Stimate Domnule Fazan,

Vă scriu această scrisoare cu convingerea că realitatea care vă înconjoară e atât de complexă încât trebuie să vă dau câteva explicaţii liniştitoare.

Ştiu că sunteţi acum cu ochii beliţi la televizor, unde un domn cu mustaţă pe nume Vântu Sorin, al cărui rol în viaţa dumneavoastră e ZERO BARAT, a fost recent arestat pentru diverse matrapazlâcuri pe care le-a comis de-a lungul vieţii dumisale. Sau pe care le-a comis recent. Sau în urmă cu 10 ani. Sau a fost arestat, pur şi simplu. A fost arestat. Avem în sfârşit siguranţa, după atâtea luni de tensiune că domnul cu mustaţă NU va mai fura niciodată, în vecii vecilor, sarea - idealul naţional pentru care ne-am bătut pe tot parcursul anului 2009.

Ştiu că lucrul acesta vă provoacă o inexplicabilă şi indicibilă satisfacţie, pentru că nu degeaba vă cheamă domnul şi doamna Fazan. Ştiu că arestarea acestui domn cu mustaţă vi se pare că face parte dintr-o karma universală, la fel de inexorabil ancorată în idealurile de Dreptate şi Adevăr precum finalul poveştilor care se termină întotdeauna, invariabil, cu victoria lui Făt-Frumos împotriva ghionoaiei.

În magnitudinea dvs. de doamnă şi domn Fazan, în clipa asta vă bucuraţi că domnul cu mustaţă, pe care nu-l cunoaşteţi şi nici nu-l veţi cunoaşte vreodată, nici dvs. nici vreuna dintre rudele dvs. de grad I-IV, este arestat (sau percheziţionat... reţinut... băgat la zdup). Tocmai de aceea vă asigur că eu voi continua să vi-l arăt pe domnul cu mustaţă şi în următoarele zile, şi săptămâni, ori de câte ori o să vreau, pentru a vă face nişte Făzăneşti fericiţi şi pentru a vă asigura mulţumirea sufletească, liniştea interioară şi colesterolul scăzut pe fond de antistress.

Şi cum în buna tradiţie a neamului Fazan sunt convins că şi dvs., domnul şi doamna Fazan, sunteţi plini de credite ca un câine vagabond de purici, aş vrea să vă mai spun în treacăt un mic lucru care s-ar putea (sau nu) să vă intereseze. Oricum, vă rog să nu vă dezlipiţi ochii de la televizor, de la epopeea juridică privitoare la domnul cu mustaţă. Spectacolul e garantat - şi e gratis! Ce distracţie poate fi mai ieftină acum, în vremuri de criză? Enjoy!

Mai înainte însă aş vrea să vă asigur că, aşa cum a grăit aseară la televizor Tatăl cu Chelie al Poporului Român, vârful crizei a trecut. În toate evaluările noastre, şi după cum am negociat cu FMI (Fondul Monetar Internaţional), criza e pe cale să treacă şi România înregistrează deja progrese semnificative. Astfel, în luna august producţia de sârmă de cupru a crescut cu 15% faţă de luna iulie, producţia de ace cu gămălie s-a dublat faţă de august 2009 şi culturile de flori de muşeţel au fost mai bogate ca oricând. De acum va fi bine şi arestarea domnului cu mustaţă este, de altfel, una dintre dovezile peremptorii că de acum totul va fi bine!

Aşadar, revenind la situaţia dvs. de posesori de credite, pentru care vă felicit sincer, deoarece fără abnegaţia dvs. de a vă îndatora într-o măsură demnă de numele pe care îl purtaţi, România nu ar mai fi fost o oază de prosperitate aşa cum a fost în perioada anilor 2007-2008, vreau în primul rând să vă felicit dacă în perioada recentă aţi aderat la unul din grupurile de luptă pentru apărarea drepturilor clienţilor împotriva băncilor la care aveţi credite. Vă asigur că nu veţi cheltui în van nici timp, nici bani, nici nervi, nici medicamente, şi că guvernul, prin OUG 50/2010, nu a avut alt scop decât să vă ajute pe dvs. şi pe miile de familii Fazan din ţara asta. Vă asigur, de asemenea, că la Telefonul Fără Fir dintre Guvernul României şi Tribunale vom face presiuni asupra instanţelor pentru ca procesul pe care grupul dvs. îl va deschide împotriva băncii căreia doriţi să-i contestaţi în instanţă practicile comerciale să se desfăşoare repede, scurt şi la obiect, nu să dureze 10-15 ani.

Totuşi, ştim prea bine că duşmanii României şi ai poporului român veghează permanent la destabilizarea noastră, răspândind zvonuri dubioase care ar putea să vă irite, aşa cum ne irită şi pe noi. De exemplu, veţi auzi că azi am trimis o nouă scrisoare de intenţie către FMI. E adevărat! Procedurile împrumutului centură-de-siguranţă luat de la FMI sunt de aşa natură încât din timp în timp e nevoie să ne luăm anumite angajamente, măcar verbale, faţă de aceşti domni. Scopul guvernului, vă reamintesc, este acela de a păstra ţara pe drumul cel bun, de a asigura pacea socială, de a stimula economia - deci, implicit, de a vă asigura şi dvs., doamna şi domnul Fazan, o viaţă mai bună şi "să trăiţi bine". De aceea e nevoie momentan de banii acestor domni, dar nu vă faceţi probleme. Suntem convinşi că ştiţi deja că tot ce ne-am angajat faţă de FMI, am reuşit să tărăgănăm şi să amânăm (isteţimea e una din calităţile noastre, ale românilor, nu-i aşa?). Ştiţi prea bine că:

nu am concediat bugetari, decât punctual şi parţial
nu am micşorat semnificativ salariile de la stat
nu am supraimpozitat mediul de afaceri (da, chiar avem mai puţine impozite şi taxe decât în urmă cu 2 ani!)
nu am micşorat pensiile, ba chiar ne-am bătut pentru măsuri alternative, care să asigure stabilitatea pensiilor, cum ar fi mărirea TVA cu numai 5 puncte procentuale (puteam să mărim TVA cu 25 de puncte procentuale, dar am preferat să nu o facem).

În plus, nu am renunţat la cota unică, am creat un mediu fiscal stabil, care se schimbă cu precizie de metronom de la o lună la alta, şi am făcut tot posibilul să păstrăm moneda naţională, leul, la o valoare acceptabilă. Acestea sunt fapte, nu vorbe! De aceea, dacă veţi auzi că în scrisoarea de intenţie adresată azi, în ziua arestării domnului cu mustaţă, către FMI, sunteţi amintiţi şi dvs., familia Fazan, vrem să vă asigurăm că nu aveţi de ce să vă faceţi griji. În discuţia cu aceşti domni trebuie respectate nişte formalităţi aşa că am fost nevoiţi, printre altele, să ne luăm câteva angajamente formale:

nu vom încuraja promulgarea Legii Falimentului Personal pentru că "this law would undermine credit discipline" - staţi liniştiţi, această lege va fi promulgată, România nu va ieşi din secolul XXI fără o asemenea lege;
OUG 50/2010 va fi revizuită în sensul neaplicării retroactive - nu vă faceţi probleme, după cum zicea Tatăl cu Chelie vârful crizei a trecut şi de acum ratele dvs., stimată familie Fazan, vor scădea în mod natural şi accelerat; în plus, continuaţi să luptaţi împotriva băncilor, justiţia e cu voi şi Telefonul Fără Fir funcţionează!
vom concedia încă 74.000 de angajaţi ai anvelopei bugetare anul acesta şi cel puţin 15.000 la anul - nu vă faceţi griji, ştim că dvs., familia Fazan, lucraţi în mediul privat, deci chiar dacă, presupunând prin absurd, vom concedia vreo ... 100-200 de angajaţi ai anvelopei bugetare, dvs. nu veţi fi afectaţi.

Acestea sunt, aşadar, cele mai proaspete noutăţi privind grija pe care noi, Guvernul României, şi Tatăl cu Chelie al Poporului Român, v-o purtăm dvs., draga noastră familie Fazan fără de care noi, umilii servitori ai dvs., nu ne-am mai putea face meseria pentru care ne-am pregătit, aceea de politicienideformulaunu. Vă urez să vă bucuraţi în continuare de spectacolul oferit azi, dar şi în perioada următoare, de chestiunea juridică ridicată împotriva domnului cu mustaţă care nu mai poate fura sarea şi vă asigur de toată simpatia noastră.

Cu sincere salutări şi urări de bine,

Bouc
Prime Minister of Romania

Tot Guvernul României Dintre Care Se Remarcă Nuţi

şi Tatăl cu Chelie al Poporului Român"

Un coteţ cât o maşină

2010-09-07T02:25:00.003+03:00

Mai ţineţi minte poezia pe care o tot repetau unii în urmă cu vreo 2 ani? "Nu or să mai coste casele cât o maşină..." Hm, uite că garsonierele din Bucureşti încep binişor să se încadreze în 35.000 de euro, bani care NU i-ar ajunge oricărui flăcău pentru a-şi putea cumpăra în zilele noastre:

un Audi A6
un Citroen C6
o Toyota Avensis cu toate dotările
etc.

Trebuie să recunoaştem că situaţia e complet diferită faţă de 2008 când, de bine de rău, chiar şi o garsonieră fără îmbunătăţiri costa un 70.000 de euro, adică binişor peste preţul multor automobile de lux. Ştiu, acum urmează să auzim că "nu or să mai coste casele cât o maşină medie" şi când o garsonieră va ajunge să coste cât un Renault Megane, că "nu or să mai coste casele cât un Logan". Cât un Logan poate că nu, dar cât un Duster cu cutie automată ... n-aş băga mâna-n foc că nu vor ajunge să coste!

Vestea proastă pentru geambaşii de case e că trendul chiriilor ne indică o tendinţă de scădere şi mai mare a preţurilor. Eu personal am informaţii de la prima mână că într-un cartier oarecare o garsonieră a ajuns să se închirieze în mod curent cu 150-175 de euro (la negru, fireşte) iar în locaţiile curăţele din centru cu 200-250. Ceea ce înseamnă că preţul corect pentru o garsonieră fără îmbunătăţiri senzaţionale ar trebui să fie în jur de 17-20.000 de euro în cartiere şi 25-30.000 în centru.

Concluzia? Abia suntem undeva pe la jumătatea deflaţiei imobiliare.

Despre firma din Brasov

2010-08-29T09:57:00.003+03:00

Vă rog să citiţi ipoteza înaintată de Alex Dumitraşcu pe forumul său, aici:

"Cea mai profitabila companie romaneasca din 2009 a fost o firma dintr-un sat brasovean, firma avand zero angajati si un profit mai mare decat al Petrom- 3,68 miliarde de euro (2,5% din PIB-ul Romaniei). American European Marketing & Entreprises figureaza la Registrul Comertului cu sediul in satul Fantana, comuna Hoghiz judetul Brasov si activeaza pe piata imobiliara.
SURSA:
hotnews

Comentez in mod original:
Profitul nedistribuit, asa cum este profitul acestei gaselnite este inclus in calculul PIB.
Asa ca PIB pe 2009 TREBUIE RECALCULAT CU -2.5%.
Spre deosebire de ceilalti analisti bantuiti de teoria conspiratiei, eu sustin ca ESTE POSIBIL ca aceasta manarie contabila prin care se umfla imod incredibil profitul nedistribuit al unei firme sa nu fie altceva decat o tentativa reusitA de a COSMETIZA DATELE MACROECONOMICE."

Dacă e adevărat, nu mă mai miră nimic. Câţi ani au trecut de la domniile fanariote? 200? Nu cred, eu văd că stăm pe loc, apucăturile sunt aceleaşi.

Oricum ar fi murit?

2010-08-22T00:09:00.005+03:00

M-am abţinut să scriu despre bebeluşii decedaţi la începutul acestei săptămâni ca urmare a neglijenţei criminale a personalului supraveghetor. Ce să scriu? Despre sistemul medical mi-am spus părerea în urmă cu un an, în postul intitulat: "Banii, problema nr. 1 a sistemului medical?". Ce să mai zic, pe lângă ceea ce am zis acolo? Că am avut prilejul să văd odată, la 12 noaptea, cum o bestie de dracu' ştie ce - doctor, asistent, rezident - ne-a spus senin: "[Persoana] oricum va muri. E chestie de zile. Dacă nu îi facem operaţia cutare, abia îi curmăm suferinţa. Şi vă scutim şi pe dumneavoastră, familia, de suferinţă." ?

Nu ştiu dacă v-aţi dat seama, dar din perioada aceea am început să scriu mai rar pe acest blog pentru că mi-am dat seama de micimea temei pe care o abordam. Da, or să scadă preţurile la imobiliare. Ei, şi? Poate vor ajunge, aşa cum zice Aristotel, la "10.000 coteţul". Ei, şi? Pierderea cuiva care a băgat ca prostul câteva zeci de mii de euro, sau poate o sută de mii, în patru pereţi, e nimic pe lângă pierderea unei vieţi omeneşti. În viaţă pierdem şi câştigăm de multe ori, multe lucruri (chiar şi la loto şi loz în plic mai putem câştiga din când în când) dar o singură dată ne câştigăm şi ne pierdem viaţa însăşi.

Aşa că e cu atât mai bestial să constatăm că trăim într-o ţară în care şansa de viaţa a unor omuleţi fără altă vină decât aceea de a se fi născut cu anumite probleme de sănătate se măsoară în minutele petrecute în jurul unui tort halit cu graţie în timpul orelor de serviciu. Treaba asta nu are nimic cu tăierea salariilor sau cu "criza" - toţi suferim din cauza crizei! - ci cu nesimţirea, lipsa de conştiinţă profesională, lipsa de profesionalism în general. La câteva zile de la tragedie, cineva din spital le spunea unor reporteri care filmau pe ascuns: "Oricum bebeluşii ăştia ar fi murit, erau cu probleme." Şi dacă nu ar fi murit? Uite că 6 au reuşit să supravieţuiască şi naşterii, şi incendiului. Dacă nu vor muri? Dacă unul singur nu va muri, înseamnă că toţi ceilalţi au murit cu zile. Dacă unul singur va supravieţui cu o zi mai mult decât ceilalţi, înseamnă că tuturor celorlalţi li s-a furat cel puţin acea zi din viaţă. După ştiinţa mea, medicina şi sistemul medical trebuie să salveze vieţi, nu să le îngroape. La noi însă e invers. Sistemul parcă răsuflă a uşurare când un bolnav moare.

Ceva trebuie să se schimbe. Cineva trebuie să schimbe acest sistem care părea oarecum caricaturizat în "Moartea domnului Lăzărescu". Nu, din păcate nu era caricatură. Asistentele mâncau tort şi copilaşii se prăjeau. Dacă i-ai fi propus unui scriitor un asemenea scenariu, ar fi zis că eşti nebun, că viaţa nu poate să bată filmul. Nu şi în România!

Eterna si fascinanta

2010-08-02T10:28:00.003+03:00

Chiar nu eram conştient (na, dacă nu mă mai interesează...) de faptul că eterna şi fascinanta va fi singura ţară din Europa de Est care va avea scădere economică în 2010.

Bine, eu cred că vom avea scădere, sau cel puţin stagnare economică, şi în 2011, pentru simplul motiv că nu am auzit să se fi pus ceva în practică din programul de restructurare a statului. Momentan au scăzut lefurile cu 25% - dar asta nu e decât o ajustare a cheltuielilor salariale la încasările actuale. După cum ne anunţa domnul Boc ieri, la nivel local nu s-a petrecut nimic. Şi nici nu se va petrece, pentru că ăia pe-acolo sunt cu toţii fraţi, surori, naşi, fini, bunici, mămici, unchi, mătuşi, fraţi de cruce etc. Acolo trebuie făcută reformă doar cu biciul. Aşa că prigoana şi suprataxarea mediului de afaceri va continua şi la anul, şi atunci de unde creştere economică?!

În altă ordine de idei, vreau să semnalez un site interesant: www.heima.ro. Prezintă preţul mediu al apartamentelor executate silit şi promite să devină un instrument interesant.

Mai e loc de scadere pe piata auto?

2010-07-16T09:37:00.004+03:00

România se dezumflă pe zi ce trece. Acum e evident că "balonul" nu a fost doar imobiliar (cum am crezut cu toţii). Toată România a fost un balon care acum a pocnit şi continuă să fâsâie.

Azi vreau să scriu două vorbe despre piaţa auto. Mai e loc de scădere? Anul acesta s-au înmatriculat doar 36.636 de maşini noi în primele 6 luni. Asta înseamnă că, dacă va continua acest ritm, până la sfârşitul anului se vor înmatricula în jur de 70-80.000 de maşini noi. Cam ca la nivelul anilor 2000-2001, înainte de boom-ul creditării.

Am auzit recent un dealer auto zicând că "mai jos nu se poate". Din păcate eu cred că se poate, pentru că în 2003 puteai încă să cumperi Dacia şi Daewoo cu vreo 3500 de euro, în vreme ce astăzi cel mai ieftin model disponibil pe piaţă e Loganul fără dotări la peste 6500 de euro. Aproape dublu. Piaţa va continua să scadă pentru că, spre deosebire de anii 2001-2002, segmentul cel mai solid al pieţei auto româneşti, cel dedicat clienţilor cu bugete de până în 4000 de euro, e complet neacoperit. Acest segment ar putea fi acoperit la ora actuală numai cu chinezării şi indianisme. Tata Nano sau Chery. Dar astea nu au dreptul să circule pe la noi, pentru că suntem ditamai membrii UE, aşa că rămâne cum am stabilit: se poate şi mai rău.

Mult zgomot pentru foarte puţin

2010-06-29T21:12:00.007+03:00

După ce m-am învârtit vreo jumătate de oră pe site-ul INSSE căutând ca orbetele datele privitoare la piaţa imobiliară, am reuşit, în fine, să identific chiar pe prima pagină informaţii despre faimosul indice anunţat cu surle şi trâmbiţe de vreo 2 ani de zile.

Impresia e jalnică. E ca şi cum ai pune un struţ să scoată un ou şi după multă scremere, iese ceva demn de o bibilică. Acelaşi lucru îl face şi Renderman în timpul liber, fără să consume resursele statului, şi oferind date mult mai relevante (- nu vreau să minimizez efortul lui Renderman făcându-l "bibilică", dar e evident că un efort solitar nu se compară cu unul care implică o grămadă de instituţii - şi care produce cam aceleaşi informaţii!).

Nu e de reţinut decât afirmaţia seacă privind scăderea cu aproximativ 4% a preţurilor "în trim. 1 faţă de 2009" şi faptul că viteza de dez-balonare din Bucureşti pare a fi mai rapidă decât cea din ţară, câtă vreme în Bucureşti preţurile au scăzut cu 5,70%. Fiecare înţelege ce vrea de aici. Putem vorbi de o scădere de la 2000 de euro pe mp la 1900, sau de la 1000 la 950 - aparent, pentru statisticienii noştri e tot aia...

Totodată putem deduce că, dacă în provincie preţurile au scăzut cu numai 1,60% şi în Bucureşti cu 5,70%, dar media calculată pe ţară a fost de 3,96% (deci mult mai aproape de situaţia din Bucureşti, decât din provincie), înseamnă că locomotiva pieţei imobiliare este în continuare Bucureştiul, unde au avut loc, probabil, cam de două ori mai multe tranzacţii cu apartamente decât în provincie. În toată provincia. Să fie aşadar scăderea din provincie mai mică deoarece, de fapt, tranzacţiile sunt îngheţate?

Dărâmate, nu continuate!

2010-06-24T08:48:00.004+03:00

Se pare că nişte minţi încete au clocit un proiect de lege care prevede ca ANL-ul să preia de la dezvoltatorii falimentari proiectele începute şi neterminate, pentru a le finaliza şi a le putea preda celor care au apucat să plătească avans (detalii aici). O prostie mai mare ca asta nici că se putea gândi în plină criză!

Banul public trebuie investit în lucruri cu cap, investiţii care să creeze plusvaloare, nu în prostiile unor dezvoltatori "de duminică" şi visele umede ale câtorva înfierbântaţi. Dacă nu au avut succes, înseamnă că proiectele respective nu au avut suficientă cerere, ceea ce înseamnă că sufereau de la bun început de diverse probleme: ori erau prost poziţionate, ori erau prea scumpe, ori erau, pur şi simplu, proaste.

Întru susţinerea acestui proiect, deputatul care l-a gândit declară: "Proiectul este dedicat celor care au luat ţeapă de la dezvoltatori, celor care au plătit un avans şi nu îşi mai primesc locuinţele." Statistic vorbind, aceşti tolomaci care "şi-au luat ţeapă" (de fapt şi-au tras ţeapă singuri, cumpărând ceva ce nu exista) sunt foarte puţini, cel mult câteva mii, deşi mă îndoiesc sincer că numărul lor trece de o mie, câtă vreme ştim sigur că de fapt sute dintre apartamentele neterminate au fost rezervate de anumite fonduri de investiţii (hm, acum cuplez... oare or fi la mijloc şi ceva interese ale acestor fonduri?!... alde Hauge?).

Pentru salvarea acestor o mie de români bătuţi în cap şi a fondurilor care şi-au îngropat banii pe aici, acest deputat vrea să angajeze banul public într-o perioadă în care statul nu mai are bani de pensii pentru 5,5 milioane de români şi nici bani de ajutor social pentru alte câteva milioane de persoane asistate (copii, handicapaţi, şomeri, bolnavi). Halal treabă!

Nu înţeleg ce sau cât le mai trebuie unora să înţeleagă că în România, în condiţiile în care:

natalitatea scade continuu de 20 de ani;
tinerii fug pe capete din România;
90% din familii deţin cel puţin un apartament primit moka de la stat la începutul anilor '90;
populaţia a scăzut de la 23 de milioane în 1990 la cel mult 20 de milioane acum, în condiţiile în care Ceauşescu pregătise fond locativ pentru o populaţie de 25 de milioane...

...în România NU există o problemă a locuinţelor, NU e nevoie de locuinţe noi şi NU avem un deficit de 1 milion de locuinţe. În România adevărata problemă locativă e legată de corelarea preţurilor cu veniturile (care depind de productivitatea medie din economie) şi nimic mai mult! Lăsaţi piaţa liberă, lăsaţi preţurile să se coreleze cu veniturile - şi veţi vedea cum piaţa îşi revine, tranzacţiile se reiau şi "problema locuinţelor" va dispărea de la sine!

De asemenea, nu înţeleg cât le mai trebuie unora să înţeleagă că în capitalism:

orice prostie se plăteşte...
poţi să câştigi, dar poţi să şi pierzi o grămadă de bani...
consecinţele faptelor tale, bune sau rele, trebuie asumate!

Soluţia corectă pentru construcţiile abandonate e ca statul să le dea un ultimatum dezvoltatorilor iar dacă aceştia nu pot continua lucrările, să le confişte, să le dărâme şi să redea terenul unei utilizări pentru care există cerere. De exemplu în Bucureşti există o nevoie reală de spaţii verzi. Sunt sigur că locuitorii multor zone ar fi mai mult decât bucuroşi ca în loc de un turn înfipt în coasta blocului lor, să apară un mic scuar.

Chinezii, supriza anului?

2010-06-20T09:32:00.003+03:00

Într-un comentariu la postul precedent, îmi exprimam convingerea că pe tovarăşii chinezi o să-i doară fix în funduleţul lor gălbui de rugăminţile insistente ale americanilor privitoare la deprecierea yuanului.

"... în China, în ciuda aparenţelor, dpdv politic continuă să se construiască comunismul. E drept că nu după formulele lui Lenin, ci după formula lui Deng: "O ţară, două sisteme". Se poate comunism cu şomaj? Eu ştiam că nu. De aceea n-am nicio îndoială că Hu Jingtao va păstra yuanul exact la nivelul necesar pentru a asigura expansiunea pieţei interne a muncii în ritmul dorit - iar dacă nivelul va trebui scăzut va face cu nonşalanţă pipi pe părerile americanilor, UE, Japoniei, Australiei etc. Nu el a obligat toate aceste ţări să-şi externalizeze producţia în China şi să devină acum dependente de importurile ieftine din manufacturile chineze, ba mai mult, să mai şi urle în toate zările (în vremurile bune) pentru liberalizarea comerţului mondial şi a schimbului de mărfuri."

Iată că, după cum ne informează Hymerion (Dan Popa), de luni începe distracţia, dar rezultatul ar putea fi pe dos decât s-ar aştepta americanii. Chinezii au decis să lase yuanul să floteze liber, dar nu oricum, ci faţă de un coş de valute, deci teoretic, dar cu siguranţă şi practic, nu se va putea deprecia faţă de dolar decât dacă şi dolarul se va deprecia faţă de euro. Cu alte cuvinte, tovarăşii chinezi au comis-o din nou şi sub masca politeţii vor cădea în picioare, ca ninja din filmele cu Cichi Cean!

Şi merită citată şi motivaţia lui Roubini pentru evoluţia invers aşteptată a yuanului (nu că aş vrea să mă laud, ştiu, aplauze, mulţumesc :)))): "Chiar daca ar lasa moneda lor nationala sa se aprecieze in fata dolarului, aceasta apreciere nu ar fi prea mare, intrucat s-ar reduce excedentul comercial, cresterea economica ar incetini iar agitatia pe piata muncii ar creste, lucru pe care China l-ar accepta cu greu."

O ştire pe aceeaşi temă şi în Bloomberg.

Hm... ia să vedem, mai cântă cineva prohodul pentru euro?

Duduie economia!

2010-06-08T15:21:00.004+03:00

Iată că a apărut şi situaţia şomajului pe luna mai 2010. Constatăm cu satisfacţie că măsurile anticriză ale guvernului au creat în perioada aprilie-mai peste 60.000 de locuri de muncă noi, astfel că numărul şomerilor a coborât de la un maxim de 765.282 în martie la 701.854 în mai.

O asemenea minunăţie nu s-a mai văzut din 2007, când în perioada lunilor martie-mai numărul şomerilor a scăzut tot cu 64.000.

Să mai spună cineva că guvernul nu face nimic.

Plan diabolic. Din nou despre "negative equity".

2010-06-04T20:07:00.004+03:00

Noţiunea de "negative equity" s-a mai discutat pe acest blog, dar azi am constatat că ignoranţa continuă să fie enormă în România.

Un prieten de-al meu (angajat la stat şi cu soţia în concediu post-natal) care şi-a cumpărat în vara lui 2007 un apartament (nu cine ştie ce) într-un cartier oarecare din Bucureşti e acum cam nemulţumit de următoarele lucruri:

rata pe care trebuie s-o plătească e cu cca. 30% mai mare decât o rată similară prin "Prima Casă";
rata pe care trebuie s-o plătească e cu cca. 40% mai mare decât o chirie similară în zonă;
guvernul taie cu barda tot ce mişcă: salariul lui, indemnizaţia soţiei, pensiile socrilor etc.

Drept pentru care a ajuns cam strâns cu banii. Şi asta în condiţiile în care banca de la care a luat împrumutul a avut nu ştiu ce meciuri cu BNR-ul (mi-a explicat mai demult ce meciuri, dar chiar nu m-a interesat, aşa că n-am reţinut), fiind obligată de banca naţională să reducă ratele la o serie de credite. În fine, eu personal cred că a fost vorba pur şi simplu de banala recalculare periodică a dobânzii - dar amicului meu îi place să creadă că există acolo sus un dumnezeu care îl iubeşte. Concret, omul plăteşte acum vreo 375 de euro în condiţiile în care până de curând a plătit vreo 490. Şi chiar şi aşa, e cam greu.

Dar, datorită situaţiei în care se află, mintea lui de român cu facultate a clocit un plan... diabolic. Şi anume, să-şi vândă actualul apartament şi cu banii încasaţi să-şi închidă creditul şi să aplice pentru un alt credit, eventual "Prima Casă", cu care să-şi cumpere un alt apartament, la o rată mai mică.

Atunci când mi-a spus chestia asta m-a pufnit râsul. Din fericire eram cu el pe messenger, aşa că nu şi-a dat seama cu câtă poftă am râs. Dar l-am întrebat dacă şi-a pus problema că s-ar putea să fie în "negative equity". La întrebarea lui : "Ce e aia?" i-am explicat pe scurt ce înseamnă o asemenea situaţie şi mi-a replicat, foarte convins, să mă uit pe anunturiparticulari.ro, să văd că ar lua suficienţi bani pe apartamentul lui - exact cât îi trebuie ca să-şi închidă creditul.

Spre disperarea lui, l-am mai întrebat două chestii:

"Crezi că preţurile afişate sunt cele la care se efectuează tranzacţiile? Ce te faci dacă preţurile afişate sunt cu numai 10% mai mari decât cele de tranzacţionare?" Nu a ştiut ce să-mi răspundă. Nu se gândise la asta.
"Ai fost la bancă să întrebi cât mai ai de plătit ca să închizi creditul?" Nu, nu a fost. De ce să se ducă? Ştie cât a plătit până acum: 32 de rate în valoare totală de 15.500 de euro. Scade 15.500 de euro din cât a împrumutat, şi aia e! (din nou am râs, dar de data asta mai domol, pentru că mi-am dat seama că situaţia e gravă) "Păi ar trebui să te duci, nu care cumva să ai un şoc când... vei găsi client pentru apartamentul tău". Din discuţie mi-am dat seama că omul e complet paralel cu ceea ce plăteşte şi habar nu are care e diferenţa dintre "principal" şi "dobândă".

Fără îndoială, amicul meu e în "negative equity". A dat 85.000 de euro (20.000 avans, bani strânşi din greu, şi 65.000 credit) pe un apartament care acum nu mai poate fi listat decât (cu indulgenţă) cu 65.000 dar pe care nu va putea încasa, real, mai mult de 50-55.000 de euro - şi asta dacă se grăbeşte să-l vândă azi, până nu-şi fac efectele măsurile propuse de guvernanţi. De la toamnă va fi mai rău! Pe de altă parte, în aproape 3 ani de rate, dacă şi-ar verifica soldul creditului ar vedea că nu a plătit efectiv decât vreo 2-3.000 de euro. Aşa că omul va descoperi pe propria piele ce înseamnă "negative equity": să nu poţi vinde bunul luat pe credit decât cu mai puţini bani decât ţi-ar trebui pentru a închide creditul. Şi să rămâi, astfel, şi sărac, şi dator la bancă. Păcat de el, că era băiat bun. Oare câţi naivi d-ăştia or fi mai fi în România?...

Ăştia-s maimuţe şi nu înţeleg nimic

2010-06-02T21:00:00.008+03:00

"Oh, they aren't so savvy." Aşa erau caracterizaţi de către bancheri locuitorii non-albi (adică negrii şi latinos) din suburbiile oraşului american Memphis, atunci când ofiţerii de credite încercau să le vândă credite imobiliare dubioase, cu dobânzi mari şi variabile. În fond, maimuţele vizate nici nu văzuseră vreodată o aşa minune a finanţei moderne numită "credit" - fiindcă nimeni nu le vânduse vreodată aşa ceva - ca să ştie ce e şi cum se face. Imobiliarele doar creşte, nu?

Culmea e că, pentru a obţine profituri maxime, băncile preferau să le vândă non-albilor împrumuturi îndoielnice (subprime) chiar şi atunci când aceştia se calificau pentru împrumuturi "prime", care pesupuneau riscuri mai mici, dar şi profituri mai mici (deşi mult mai sigure) pentru bănci. Că doar negroteii ăştia nu erau... hm... "prea isteţi". În fond, deşi creditele erau majoritar "subprime", bieţii negri şi bieţii hispanici îşi vedeau cu ochii visul de mai multe generaţii - acela de a avea şi ei o casă în America.

Întreaga istorie aici.

Acum, să ne uităm un pic la Europa de Vest şi la Europa de Est, la dobânzile de acolo şi la dobânzile de aici, în particular la România - mă înşel eu, sau noi suntem "negrii" Europei?

Telegrafice

2010-05-12T22:27:00.005+03:00

1. Dragii mei, mergeţi la munte (în România). E ieftin şi plăcut. Boierie curată.

2. Voi mai plătiţi vreun ban acestui guvern? Nu? Foarte bine. Nici nu merită, pentru că nu mai e guvernul vostru / nostru. Zilele astea ne-au dovedit că trăim într-o ţară ocupată. "Autorităţile române s-au angajat să nu promoveze legea insolvenţei personale". Daţi-mi voie să spun: treaba asta e mai gravă decât tăierea salariilor, pensiilor, pamperşilor. Pentru că tăierile alea ar fi venit vrând nevrând, fiind vorba de nişte cheltuieli pe care statul pur şi simplu nu şi le mai permite. Că erau 25%, că erau doar 10%, că se tăia "progresiv", de la cei bogaţi mai mult, de la cei săraci mai puţin, nu contează. Toţi suntem "solidari" şi arşi la buzunare în faţa crizei. Asta e. E criză! Ne loveşte pe toţi! Însă refuzul asumat al dreptului la insolvenţă al fiecărui român arată de fapt ce sunteţi / suntem pentru indivizii ăştia: nişte sclavi. Şi ne dovedeşte că guvernanţii actuali nu guvernează în interesul românilor, ci în interesul ălora care îi plătesc. De fapt, ţinând cont de apetenţa lor pentru manele, nici nu e de mirare, filozofia de viaţă a maneliştilor fiind: cine dă banul pune muzica! Ori, cine le-a dat lor banul anul trecut? Băncile!

Oare exagerez dacă spun că putem vorbi de un nou pact de tipul Unio Trium Nationum? Băncile, FMI şi clasa politică (toată clasa politică, inclusiv PSD-PNL, nu numai Băsescu şi PDL-ul) pe de o parte, şi românii pe de alta. Ăia fac pacturi şi proştii de români îşi vor rupe spinarea până la adânci bătrâneţe pentru că au avut inocenţa de a visa când erau tineri.

3. Se pare că piaţa imo abia se stabilizase. Mă rog, aşa cum remarcă autorul, "anul trecut nu exista Prima Casă" (fără PC numărul tranzacţiilor ar fi fost tot pe minus). Zic "se stabilizase" şi nu "s-a stabilizat" pentru că, în mod normal, recentele măsuri anunţate de Băsescu - reducerea drastică a salariilor bugetarilor şi eliminarea subvenţiilor la încălzire - nu pot duce decât la:

default masiv: bugetarii creditaţi vor fi în imposibilitate de a-şi mai plăti ratele, iar creditacii - fie ei bugetari au ba - care mai mizau pe ajutorul părinţilor s-ar putea să aibă o surpriză urâtă cât de curând;
prăbuşirea cererii de credite: păi dacă 30% din salariaţii din economie îşi vor vedea salariile aşa de drastic tăiate, ne putem aştepta la cel puţin 30% prăbuşire a cererii de credite;
aruncarea pe piaţă a numeroase proprietăţi cu scopul unei capitalizări rapide şi disperate: până acum exista teoria că un apartament "nu cere de mâncare". Să vedem de acum încolo, când fiecare sută de lei economisită s-ar putea să însemne enorm pentru multe familii! Sunt 100% sigur că mulţi bugetari vor găsi brusc prin ... arhiva familiei un apartament care zăcea degeaba, nefiind nici măcar închiriat, şi care ar fi numai bun de valorificat.
... aşadar, o nouă destabilizare a pieţei.

Chiar dacă, aşa cum se aude, măsurile anunţate de Băsescu nu vor putea fi aplicate, fiind în esenţa lor ilegale, cel puţin eliminarea subvenţiei la încălzire va putea fi aplicată fără probleme, ceea ce înseamnă că anumite efecte tot vor fi pe piaţă. Chiar şi din perspectiva pieţei chiriilor, ne putem întreba: vor suporta chiriaşii mărirea costurilor de întreţinere? De unde bani? Oare nu vor fi forţaţi proprietarii să accepte chirii mai mici pentru ca locatarul să-şi poată plăti întreţinerea? Şi dacă da, atunci chiriile mai mici nu vor duce automat la o scădere a valorii de piaţă a locuinţelor?

4. Hubble mă invită să fac un remember cu "tot creşte". Tot creşte prostia din capul celor care ne guvernează, dar ca să fim drepţi iată care zic eu că au fost cele 4 greşeli majore care ne-au adus astăzi la colaps:

ianuarie 2008: BNR s-a încăpăţânat "să apere leul", în loc să-l lase încă de atunci să treacă de 4,2 /euro (sau chiar mai mult). Consecinţe? Deficitul comercial a continuat să crească agresiv, creditarea a continuat să crească agresiv (până la căderea Lehman Brothers din septembrie 2008) iar indicatorii economici (în speţă, PIB-ul) au continuat să se umfle aşa cum umfli un balon: cu aer.
toamna 2008: beţia electorală care a dus la măririle aiuritoare de pensii, lefuri, indemnizaţii, alocaţii etc. etc. etc. Să ne reamintim, vă rog, că în plină criză mondială marii economişti de la PDL îşi făceau programul de guvernare prognozând o creştere economică de 6% pentru 2009, deşi erau evidente semnele că dezastrul se aproprie de graniţele României: piaţa imobiliară începuse să scârţăie rău de tot, vecinii noştri (ungurii, ucrainienii, balticii) cădeau ca seceraţi de gloanţe etc. Astăzi ăştia încearcă să dea vina unii pe alţii, dar adevărul e că toţi au fost iresponsabili: PNL-ul care guverna efectiv, PSD-ul care făcea joc de glezne în parlament, PDL-ul care se pregătea să ia puterea şi, mai presus de toate partidele, Zeus însuşi care declara ritos că resursele pentru mărirea salariilor profesorilor cu 50% "există".
martie 2009: amânarea restructurării cheltuielilor statului şi accesarea mega-împrumutului FMI. În mod normal nu era nevoie de împrumut, nici măcar ca "plasă de siguranţă", raţionalizarea cheltuielilor publice fiind o măsură suficientă pentru a traversa criza. În urmă cu un an exista răgazul necesar pentru a concedia 100.000 de bugetari, pentru a crea un sistem transparent de achiziţii publice (mai ales că partidele din coaliţie aveau 70% din parlament) etc. În loc de asta, coaliţia a preferat să practice o retorică a suspiciunii reciproce şi să împrumute bani din afară pentru a susţine nivelul nefiresc de cheltuieli, care nu-şi mai avea corespondent în starea economiei. Şi asta dintr-un singur motiv: oricine ar fi tras primul glonţ ar fi fost acuzat de partea cealaltă că e unicul vinovat pentru înrăutăţirea condiţiilor de trai ale populaţiei, ceea ce ar fi dus cu siguranţă la pierderea alegerilor prezidenţiale de la sfârşitul anului.
iunie 2009: Prima Casă. Asta a fost ultima şi cea mai mare prostie făcută de guvernanţi. Nu mai insist cu explicaţiile. Cert este că azi, la aproape 1 an de la lansarea acestui program idiot, se vede cu ochiul liber că nu a impulsionat nici industria construcţiilor, nu a creat nici locuri de muncă şi nici nu a avut efectul scontat, multiplicator, în economie. În schimb PC a făcut imposibilă aşezarea pieţei imobiliare pe nişte baze normale, a amânat (cu cel puţin 1 an) corelarea preţurilor cu veniturile populaţiei şi cu potenţialul economiei şi a contribuit direct, prin îngheţarea preţurilor la un nivel nefiresc, la pierderea a mii de locuri de muncă din imobiliare şi din sectoarele adiacente (decoraţiuni, curăţenie, materiale de construcţii etc.). Până la urmă metrul pătrat în România tot va ajunge să coste atât cât e cazul, doar că o va face cu cel puţin un an întârziere. Miile de şomeri din imobiliare ar trebui să-i mulţumească domnului Boc pentru treaba asta...

Economia duduie în unşpce judeţe. Daciada raportărilor pompoase.

2010-05-10T11:13:00.005+03:00

Comform datelor publicate azi de ANOFM, în nu mai puţin de unsprezece judeţe şomajul la 30.04 a scăzut cu mai mult de 1000 de persoane. Aplauze, aşadar, pentru campioanele revenirii economice spectaculoase:

Locul 1, premiu'ntâi cu cornuleţe, senzaţionalul pol economic Vaslui: economia duduie şi nu mai puţin de 1972 de şomeri au dat de pământ cu criza, dispărând din statistici. Nici nu e de mirare, ţinând cont de avansul tehnologic deosebit al economiei vasluiene, pe care o invidiază chiar şi nemţii.
Locul 2, medalie de argint: Constanţa, cu un minus de 1806 şomeri. Presupun că s-a deschis sezonul de ospătari în Bulgaria, Grecia şi Turcia?!...
Pe treapta a treiaaaaaa, ... Dooooolj! 1620 de şomeri doljeni şi-au găsit de lucru în luna aprilie. Se coc pepenii, o fi sezon agricol.
Urmează: Cluj -1262, Galaţi -1188, Sibiu -1182, Mehedinţi -1161, Suceava -1081, Argeş -1052, Vâlcea -1050, Satu Mare -1027.
La un pas de o frumoasă performanţă s-au aflat alte 2 judeţe care mustesc de o economie high tech: Gorj -944 şi Botoşani -914!

După cum se vede, criza e pe cale să treacă în judeţele cele mai avansate ale ţării. Spre ruşinea lor, miticii de la Bucureşti continuă să raporteze neîndeplinirea planului la ascuns şomerii sub preş. Aşteptăm din partea lor mai multă dăruire pentru planul cincinal de criză şi mai multă ambiţie la sucit cifrele luna viitoare.

Casă, dulce casă

2010-04-22T21:29:00.004+03:00

"Fiscul se pregăteşte să scoată la vânzare în premieră o locuinţă cumpărată prin programul Prima Casă. Proprietarul nu a mai putut plăti ratele, iar banca a cerut deja ministerului Finanţelor banii înapoi. Adică valoarea creditului neplătit de client.

Conducerea Fondului de Garantare, instituţia care aprobă dosarele de credit înscrise în programul Prima Casă declară că este doar începutul. Numărul celor care vor rămâne fără locuinţe pentru că nu le vor mai putea plăti va ajunge la câteva sute, adică 2-3 procente din totalul împrumuturilor aprobate." (de aici)

Cât au trecut? 8 luni? :)

Totul va creste

2010-04-11T12:43:00.004+03:00

Săptămâna asta am tot auzit diverse zvonuri. Cică va creşte preţul la case, pentru că "nu mai are unde să scadă" (deşi până la 0 văd că mai e destul loc...).

Acum aud că şi preţul maşinilor noi sau second-hand va creşte, tot pentru că "nu mai are unde să scadă".

Dacă stai să-i asculţi pe nebunii ăştia, totul va creşte. Din păcate unii chiar n-au înţeles că petrecerea s-a încheiat şi s-a stins lumina. E noapte. Noaptea imobiliară ar fi durat mai puţin dacă guvernanţii nu ar fi organizat o piaţă subprime ca la carte, prin "Prima Casă". Aşa, rămâne să vedem ce va fi pe viitor. Prin menţinerea pieţei la valori artificiale, guvernanţii au reuşit să îndepărteze de piaţa imobiliară:

banii investitorilor de bună credinţă, care nu-şi permit să investească atâta vreme cât valorile sunt incerte;
banii investitorilor speculativi, care din principiu nu mai sunt interesaţi de investiţiile de acest gen.

Aşa că piaţa a rămas strict la mâna "nevoiaşilor", adică a familiilor care, pur şi simplu, au nevoie de o casă. Cu un şomaj galopant (sper că nu sunt singurul care remarcă faptul că, deşi pe ansamblul ţării şomajul pare să stagneze, în Bucureşti e a opta lună succesivă în care el creşte cu peste 3%), cu chiriile în scădere continuă, cu recomandări oficiale din partea FMI să slăbim leul, cred că ultimul lucru la care cineva cu capul pe umeri s-ar putea gândi e că "preţurile creşte şi la case lumea se-mbulzeşte".

Cât despre piaţa auto nu ştiu ce să zic, dar constat un lucru: avem vreo 4,3 milioane de angajaţi şi 4,1 milioane de maşini. Deci aproape o maşină pe cap de angajat (indicator: 0.95). O fi mult, o fi puţin?... Ia să ne uităm un pic prin curtea altora:

Franţa: 31 de milioane de maşini la cca. 21 de milioane de angajaţi (v. aici) - indicator 1.47
UK: 28,5 milioane de maşini la cca. 22 de milioane de angajaţi (v. aici) - 1.29
Germania: 41 de milioane de maşini la cca. 30 de milioane de angajaţi (v. aici) - 1.36

Cifrele astea arată foarte clar că, la cât se munceşte în ţara asta (adică în România) nici piaţa auto nu mai are mare loc de creştere. Şi dacă ţinem cont şi de faptul că în România salariul mediu net e de 3-4 ori mai mic decât în ţările citate, mă mir şi că avem atâtea maşini. Şmecherii trebuie să înţeleagă că fără muncă, numai din fuşereală, nu are cum să crească nici cererea de maşini, nici preţul caselor de sub fund. La fel şi guvernul nostru: ar trebui să înţeleagă că singura modalitate prin care pot fi redresaţi indicatorii economici sunt creşterea numărului locurilor de muncă şi creşterea gradului de ocupare al populaţiei active, nu măsluirea din pix a datelor statistice.

Măi, sclavilor...

2010-04-02T20:34:00.005+03:00

În ultima vreme s-a tot discutat de legea insolvenţei personale şi de "sclavia" pe care băncile o practică în România pe spinarea oamenilor. Nu m-a pasionat niciodată în mod deosebit subiectul, pentru că, personal, mă consider un individ educat, cu cunoştinţe financiar-economice peste medie, care nu are cum să fie păcălit din vorbe. Totuşi, dacă tot s-a discutat aşa de mult, am zis să mă uit şi eu prin contractul singurului credit pe care îl am, şi anume creditul de pe card. Card de credit de la Banca Transilvania: Mastercard Forte.

Surpriză însă. Nu l-am găsit. În general îmi ţin toate actele şi contractele importante la loc sigur, într-un dosar, dar de contractul asta chiar nu am dat. Poate l-am pierdut, cine ştie.

Aşa că m-am conectat repede la serviciul de Internet Banking, crezând că voi găsi prin contul meu o copie a contractului. Ei, aş. N-am găsit nimic şi ca urmare a acestui insucces am început să scormonesc pe site-ul băncii, doar-doar mi-oi găsi contractul. Degeaba. Nici pe www.creditpecard.ro (tot un website al Băncii Transilvania) nu am găsit nimic. Numai bla-bla-uri promoţionale.

Ok, zic, hai să apăs butonul ăla mare pe care scrie "Aplică online". Dacă se pune problema să aplic online pentru un card de credit, sigur găsesc printr-un colţişor al formularului de aplicare contractul de credit. Ups! Nimic!

Deja mă luaseră nervii. În cele din urmă am apelat la Google şi am reuşit naibii să găsesc un model de contract în care, spre stupoarea mea, am găsit scris negru pe alb, următoarele cuvinte:

"6.1. Prin prezentul contract, Detinatorul cardului garanteaza cu toate bunurile sale mobile si imobile prezente si viitoare, precum si cu cesionarea veniturilor sale in favoarea Bancii pentru obligatiile asumate de el in baza prezentului contract si autorizeaza Banca Transilvania S.A. ca in cazul in care nu va rambursa creditul, dobânzile, taxele si comisoanele aferente, sa se indrepte asupra oricaror bunuri detinute pentru recuperarea in totalitate a datoriei neplatite. Detinatorul este de acord ca banca sa valorifice garantiile acestuia fara vreo alta instiintare sau formalitate, intelegând prin aceasta sa exonereze banca de orice raspundere in acest sens.

6.2. Prin semnarea contractului de credit, imprumutatul confirma ca a luat la cunostinta despre existenta asigurarii de grup pentru riscul de deces si accepta includerea sa in grupul persoanelor asigurate pentru riscul de deces, cunoscand conditiile generale de asigurare. In caz de deces al imprumutatului, urmasii/girantii vor depune la banca o copie legalizata a certificatului de deces, certificatul constatator al decesului, in 30 zile calendaristice, caz in care banca va exonera imprumutatul/girantii/urmasii de la rambursarea datoriilor ulterioare decesului."

Recunosc cinstit: şi eu, ca tot românul, am semnat cu ochii închişi contractul pentru cardul de credit. Ca urmare a acestui lucru, acum sunt un sclav. Noroc că datoria pe care o am eu nu e mare şi să mă ia dracu' dacă, după ce o plătesc, mai cheltui vreodată vreun ban de pe cardul ăla.

Incepe sa iasa la iveala adevarul despre populatia Romaniei

2010-03-25T13:42:00.005+02:00

S-a tot vorbit pe blogul ăsta de problema demografică a României.

Iată că Hotnews ne confirmă că în Italia există, oficial, peste 1 milion de români. Cu cifrele astea nu te poţi juca, pentru că sunt oficiale. Inseamnă că populaţia rămasă în ţară nu e mai mare de 20,5 milioane iar forţa de muncă disponibilă numără, probabil, undeva pe la 8 milioane de adulţi.

Numai că trebuie să mai scădem şi milionul din Spania, şi milionul din restul ţărilor (în special restul Europei şi America de Nord) şi cred că mai realist ar fi să zicem că populaţia rămasă e undeva pe la 18,5, hai 19 milioane. Iar şomajul real, ţinând cont de faptul că toţi cei plecaţi sunt oameni în puterea vârstei, cu siguranţă e, aşa cum remarca şi Radu Soviani în urmă cu o săptămână, mult peste 10%.

Totuşi, există şi o parte bună a statisticilor mistificate. PIB-ul pe cap de român e mai mare decât rezultă din estimările oficiale, ceea ce înseamnă că nivelul de trai al românilor e un pic mai ridicat decât rezultă din statistici. În plus, respectând actualele norme de reprezentare, parlamentul ar putea fi redus lejer cu 40-50 de parlamentari, ceea ce ar împăca şi capra politică şi varza populistă.

Imobiliarele, monedă de refugiu a clasei politice

2010-03-20T12:33:00.007+02:00

Dacă tot sunt la modă stenogramele de tot felul, mi se pare extrem de relevant să cităm următorul fragment care redă părerea unui senator al României:

"Toţi sunt disperaţi la Capitală, pentru că cei mai mulţi dintre ei au credite. El a zis: domne, am salariul ăsta, câştigam atâta pe lună, n-a luat în calcul anu' trecut când toate firmele cad. Şi acela care dădea o mie de euro pe lună peşcheş nu mai are de unde să i-o dea mia şi mulţi au făcut credite de o sută de mii, de două sute de mii sau s-au împrumutat, au făcut, au luat case la copii pe alte nume, pe credite, pe alte nume şi pierd acuma... [ - citatul e de pe Hotnews]"

Iată că până şi din aceste stenograme reiese obsesia puternicilor zilei vizavi de case. Dar de unde provine, totuşi, obsesia imobiliară a potentaţilor noştri, câtă vreme în urmă cu numai 10 ani un Adrian Năstase era înfierat cu mânie proletară că deţine 4 case?

Personal, cred că răspunsul la această întrebare stă în legislaţia anti-corupţie adoptată în 2003. Mai precis, legea 161 din aprilie 2003, care interzicea explicit demnitarilor şi tuturor celor care pot fi asimilaţi ca demnitari implicarea în orice fel de afaceri.

În felul ăsta clasa politică (de fapt, elita în general, din rândurile căreia se aleg sau se numesc deputaţii, senatorii, primarii, magistraţii, miniştrii, capii poliţiei, ai armatei etc. etc. etc.) au fost nevoiţi să găsească un mijloc curat de tezaurizare a averii proprii. Averile nu mai puteau fi justificate prin declaraţia: "Am afaceri de succes!"

Voi credeţi că întâmplător preţurile au început să crească nebuneşte exact în perioada aceea? Eu, nu. Ia uitaţi-vă ce frumos ne dezvăluie Renderman celebra lui ţeapă în graficul de mai jos:

Curat întâmplător, coane Fănică. Şi credeţi, de asemenea, că tot întâmplător cele mai coerente încercări de a frâna declinul economic au avut loc tocmai în zona imobiliară, unde prin nenumăratele primecase s-a reuşit îngheţarea, măcar formală, a preţurilor? Fireşte că nu. Păi tot ce au "agonisit" dumnealor într-un deceniu se duce de râpă... aşa că hai să le dăm la melteni prima casă, a doua casă, a mia casă, până când or sări cu banul. "Familia mea de la patuzsopt si eu, în toate Camerele, cu toate partidele, ca rumânul imparţial... si să remâi fără coledzi... peste putinţă!" Curat peste putinţă! Să şparleşti un deceniu câte şi mai câte şi să vezi după aia că totul se topeşte ca un cub de gheaţă din cauza unei trebi de-asta... cri-ză e-co-no-mi-că... ei, drăcia dracului... noi, politicienii României, suntem mai tari decât orice criză, criza trece, casele rămân!

Cred ei.

Chiar suntem ultimii?

2010-03-16T10:16:00.001+02:00

Mi-a atras atenţia ieri un articol din "Financiarul", intitulat "Suntem ultimii din Europa la credite ipotecare: doar 270 de euro / locuitor". E a nu ştiu câta oară când se face referinţă la acest indicator, de aceea m-am decis să scriu un pic despre această falsă chestiune.

Este falsă din 2 motive:

soldul creditelor ipotecare e relevant în primul rând nu faţă de PIB sau faţă de numărul populaţiei, ci faţă de totalul salariilor (câţi bani câştigă, efectiv, populaţia);
în urmă cu 20 sau 30 de ani şi în ţările dezvoltate soldul creditelor era după toţi indicatorii (PIB, populaţie, masa salariilor) de 2-3 ori mai mic decât acum, şi nu se plângea nimeni, ba dimpotrivă, lumea se plânge acum.

Acestea fiind zise, trebuie observat că în cazul României (4.360.000 de salariaţi, salariu mediu net anual 4.000 de euro) soldul creditelor ipotecare reprezintă circa 32% din masa anuală a salariilor.

Chiar suntem ultimii? Nu prea.

În Polonia, unde indicatorul citat în articolul de mai sus e de 484 euro / locuitor, soldul creditelor ipotecare reprezintă de fapt doar 27% din totalul masei anuale a salariilor. Polonezii câştigă în medie 640 de euro net şi au, după toate calculele, în jur de 8,5-9 milioane de salariaţi. Din păcate, deoarece nu am găsit nicăieri cifre concrete privind populaţia salariată, a trebuit să combin informaţiile din Eurostat şi din CIA Factbook privitoare la populaţia aptă de muncă, populaţia ocupată şi şomaj. Dar am încredere în calculele făcute. Indiferent ce cifre folosim, în Polonia soldul creditelor raportat la totalul masei anuale a salariilor e mai mic decât în cazul României.

Din regiune noi, românii, ne putem compara cu Slovacia unde soldul creditelor ipotecare e aproximativ 38% din masa salariilor. Celelalte ţări citate în articol, Bulgaria, Ungaria şi Republica Cehă, sunt într-adevăr mult înaintea noastră şi la acest indicator, cu 79%, 66%, respectiv 78%.

Dintre ţările occidentale cea mai îndatorată este Spania, unde soldul creditelor ipotecare e în jur de 450% din totalul salariilor în timp ce Italia şi Franţa sunt cele mai relaxate cu 144%, respectiv 157%. Pentru restul ţărilor indicatorul e în jur de 2-300%.

Ca o curiozitate, pentru ca România să ajungă la acelaşi raport sold credite ipotecare / masa salariilor ca în Cehia, ar trebui ca datoria pe locuitor să ajungă la 670 de euro, deci să crească de 2,5 ori, şi ca să ajungă din urmă Italia, ar trebui să "deţină" o datorie ipotecară pe cap de locuitor de 1.240 de euro - o creştere de 4,6 ori.

Potenţialul de creştere a soldului creditelor ipotecare există, fără îndoială, dar trebuie să ţinem cont şi de condiţiile economice. De exemplu, dacă anul ăsta alţi 300.000 de salariaţi dispar din economie, indicatorul ar ajunge fără mare efort aproape de 35%.

Despre porcariile cu reabilitarea termica din sectorul 3

2010-03-03T09:43:00.002+02:00

Am văzut că a apărut ieri pe Cotidianul.ro un articol despre uriaşele mizerii legate de reabilitarea termică a blocurilor din Sectorul 3 al Capitalei. Întâmplarea face să fi avut chiar săptămâna trecută o discuţie cu un administrator de bloc din sectorul 3 care mi se plângea exact de lucrurile constatate în articol. Pe scurt, se pare că suma de 20% pe care trebuie să o plătească locuitorii ar reprezenta, de fapt, exact costul real al lucrării. Restul de 80% se sifonează. Presa ar trebui să investigheze mai atent această chestiune.

De fapt, care e marea problemă a pensiilor?

2010-02-16T22:10:00.010+02:00

Să facem următorul calcul (de dragul demonstraţiei, vom presupune că trăim într-o lume în care nu există inflaţie şi în care preţurile, salariile şi taxele sunt îngheţate la nivelul de acum).

Gigel e un tânăr care tocmai se angajează. Ca orice tânăr, salariul lui net de încadrare nu e nici prea prea, nici foarte foarte: să presupunem că e de 1100 de lei.

Gigel are 23 de ani. Întrucât e criză şi criza va dura - să presupunem! - multă vreme de acum încolo, hai să zicem că în 2015 leafa lui Gigel va fi tot de 1100 de lei.

Ia să vedem însă câţi bani plăteşte Gigel CAS-ul timp de 5 ani (adică 60 de luni) la o leafă mizeră de 1100 de lei. Păi la valorile actuale va plăti 491 de lei x 60 de luni, 29.460 lei.

Ei, aici e buba. Gigel are numai 28 de ani şi deja a plătit în contul statului toată suma pe care statul i-ar returna-o în cazul în care ar ieşi la pensie la 65 de ani şi ar mai trăi încă 3-4 ani, cât e speranţa de viaţă a bărbaţilor din România.

Cum aşa? Păi să facem un mic calcul. Dacă nu mă înşel pensia medie din România e undeva pe la 750 de lei. Din contribuţiile date statului până la 28 de ani, Gigel ar putea primi (presupunând că timp de 37 de ani banii săi vor sta undeva într-o valiză, nu într-un cont care îi va multiplica măcar prin dobândă) o pensie medie timp de 29.460 lei /750, 39,28 de luni. Adică peste 3 ani. Păi e numai bine, tanda pe manda: iese la pensie la 65 de ani, mai trăieşte 3 ani şi la 68, după cum zic statisticile, moare!

Totuşi, nimeni nu îi explică lui Gigel, şi nici nouă, ce se întâmplă cu CAS-ul pe care Gigel îl plăteşte între 28 şi 65 de ani, adică timp de 37 de ani. Adică 444 de luni. Presupunând că Gigel va rămâne toată viaţa un tâmpit căruia nu i se va mări niciodată salariul, asta ar însemna că timp de 444 de luni va vărsa în buzunarul statului încă 444 x 491 lei, 218.004 lei. Destul de mult, dacă e să mă întrebaţi pe mine. Şi dacă Gigel, totuşi, e un ins dezgheţat, leafa i se va mări şi cotizaţia la stat va fi pe măsură. Unde se duc banii ăştia? Ce se întâmplă cu ei? Cum e posibil ca după numai 5 ani de muncă, fără un salariu deosebit, orice tânăr să-şi fi acoperit deja pensia medie pe care ar putea-o primi la bătrâneţe, înainte să moară?

De fapt, ce găuri acoperă munca de o viaţă a lui Gigel? Şi de ce trebuie Gigel să muncească 37 de ani pentru ca banii lui să se ducă în altă parte decât în propria bunăstare de după pensionare? Şi cât credeţi că mai poate rezista un sistem în care 5 ani munceşti pentru tine şi 37 de ani pentru o cauză neştiută de nimeni, în afară de politicieni?

Ice House

2010-02-11T08:32:00.005+02:00

Pentru că piaţa imobiliară din Detroit e îngheţată la propriu şi la figurat, iată ce le-a dat prin cap unor artişti...

Sursa

Completare grafic

2010-02-10T20:55:00.005+02:00

La finalul acestui post: Bilanţul Primei Case spuneam că în luna noiembrie 2009 s-a observat o scădere de numai 5% a numărului de tranzacţii faţă de aceeaşi lună a anului precedent, ceea ce ar putea indica un început de stabilizare a pieţei. Iată că de câteva zile avem datele complete ale tranzacţiilor imobiliare din 2009 şi putem completa graficul.

În decembrie 2009 scăderea a fost tot una redusă, de numai 5%, deci finalul de an pare să fi adus oarece stabilitate în piaţă. Rămâne însă de văzut dacă stabilitatea e fermă sau un simplu respiro. Foarte importantă pentru trendul viitor al pieţei mi se pare luna ianuarie 2010, care va trebui comparată cu ianuarie 2009, cea mai slabă lună "imobiliară" din ultimii ani.

Personal mă aştept ca scăderile de la lună la lună de 5-10% (adică moderate) să continue încă multă vreme de acum încolo, iar cifra de peste 500.000 de tranzacţii imobiliare pe an să nu se mai atingă prea curând în România. Pur şi simplu încep să apară alte oportunităţi, banii "calzi" din piaţă se duc în altă parte (de ceva vreme, mai precis din primăvara anului trecut pare să fie febră mare la BVB) şi este normal ca interesul pentru zona imobiliară să scadă încet, încet, până la un nivel sustenabil din punct de vedere pragmatic, adică până la un nivel la care achiziţiile speculative să tindă spre 0. Din păcate nu avem (sau nu am găsit eu) informaţii despre numărul tranzacţiilor din 2002, ultimul an de dinaintea bulei imobiliare - dacă le-am avea am şti exact care este nivelul real de interes al românilor, într-un an obişnuit, pentru imobiliare.

Spre un milion de someri?

2010-01-27T19:54:00.004+02:00

Da. Şi nu la pas, ci în galop!

Anul trecut toată lumea mi-a sărit în cap când am fost de acord cu forfetarul, dar staţi să vedeţi acum ce efecte va produce desfiinţarea microîntreprinderilor.

Explicaţia e banală. Pur şi simplu economia României nu poate susţine afaceri cu volum mare şi profit suficient. Atenţie, nu vorbesc aici de coloşii energetici, cei din telecomunicaţii, GSM, etc. Mă refer la mediul antreprenorial, la afacerile cu maxim 5-10-15 angajaţi, adică mediul acela care dă vitalitatea unei economii, care creează (dar şi desfiinţează!) cel mai uşor locurile de muncă, mediul care oferă de obicei o primă experienţă de lucru pentru tineri.

Putem vorbi de un birou de arhitectură, sau o firmă de traduceri, sau o mică agenţie de publicitate. Toate acestea au un mare neajuns, lucrează în România. Întrucât lucrează în România, nu doar că veniturile le sunt limitate (eu estimez că sunt de cel puţin 7-8 ori mai mici decât ale unei firme similare din Occident) dar nici profiturile nu sunt strălucitoare.

Am stat odată ore în şir pe un mare bulevard dintr-o mare, cu adevărat mare, capitală europeană (nu cum e sărăcia asta de Bucureşti) , atent la câte clătite vindeau nişte chinezi care aveau o dugheană de-aia mobilă. Extrapolând socoteala făcută în acea zi la nivelul unui an, am ajuns la concluzia că ai naibii chinezi încasau cam 500.000 de euro într-un an.

Şi uite aşa, mai ţineţi minte ştirea cu vânzătorul de crenvurşti care a fost evacuat din faţa muzeului Metropolitan din New York pentru că nu putea să-şi achite chiria de 53.558 de dolari? Oare pe ce vânzări miza omul ăla dacă se înhămase la o chirie care în Bucureşti e plătită numai de megacorporaţii?

Afacerile care în Occident înregistrează fără probleme venituri de 1.000.000 de euro, în România abia fac 100-200.000, iar cele care acolo scot 200.000 de euro, în România probabil nu fac mai mult de 30-40.000.

Aşa că singura şansă a micului antreprenor român de a se bucura de roadele muncii sale este să activeze într-un mediu economic în care poziţia sa defavorizată este înţeleasă de actorii politici. Impozitul de 3% îl ajuta pe micul antreprenor să îşi păstreze mai mult profit din munca proprie (oricum era mai puţin decât lua confratele său Occidental), şi să-şi ridice familia spre statutul de clasă medie. Clasă medie care, cu cât e mai mare, cu atât înseamnă mai multe cheltuieli, mai mult consum, mai multă prosperitate.

Să luăm un caz ipotetic. Să presupunem că avem o firmă din domeniul serviciilor cu 5 angajaţi, o cifră de afaceri de 50.000 de euro pe an (am pus o productivitate de 10.000 de euro pe cap de angajat ceea ce cred că e destul de corect pentru România) şi o rată de profit de 35%, ceea ce nu e nici puţin, nici mult. Cu impozitul de tip "micro" antreprenorul trebuia să verse la stat 1500 de euro la finalul anului. Cu 16%, cifra creşte până la 2.800 de euro, cu alte cuvinte aproape că se dublează.

Ei bine, să vedeţi ce scumpă va fi dublarea asta. În primul rând o să-l coste pe stat, care dă un venit sigur (cei 3% din venit) pe un venit nesigur (16% din profit). Mulţi antreprenori probabil vor face pe dracu-n patru să îşi crească cheltuielile, deci să micşoreze profitul, în vreme ce alţii probabil vor renunţa pur şi simplu să-şi bată capul cu mica şi angoasanta lor afacere. În al doilea rând va avea de suferit economia în ansamblul ei, pentru că recesiunea se va adânci întrucât vom avea mai puţine firme active şi o clasă medie mai săracă.

În opinia mea, şomajul nu doar că va trece de 1 milion, dar va depăşi şi această cifră, iar oprirea creşterii nu va avea cauze economice, ci pur statistice: se va opri, probabil, abia atunci când statisticile oficiale vor începe să facă abstracţie de şomerii cronici - oamenii care îşi vor fi terminat traiul pe ajutor, fără a-şi fi găsit un loc de muncă.

Bilantul Primei Case

2010-01-09T22:04:00.005+02:00

Avem, în sfârşit, primele date de la Uniunea Notarilor care ne ajută să înţelegem de ce putem socoti "Prima Casă" un eşec jenant al actualei (sau trecutei) guvernări.

Conform graficului de mai jos, "Prima Casă" nu a reuşit să impulsioneze, aşa cum sperau unii, piaţa imobiliară. Din iunie până în noiembrie numărul tranzacţiilor a fost, aşa cum era de aşteptat, mai mic, comparativ cu luna similară din anul trecut. Graficul se opreşte la luna noiembrie 2009, pentru că doar până aici avem date.

Guvernul nostru a acordat aşadar garanţii de jumătate de miliard de euro pentru nişte chestii cu o valoare incertă. Piaţa a continuat să cadă. "Prima Casă" nu a reuşit să impulsioneze cererea, în schimb le-a făcut pe bănci să-şi canibalizeze produsele de creditare - ceea ce probabil a şi contat în decizia unora de a renunţa la "Prima Casă" şi de a continua să ofere credite pe cont propriu, cu dobânzi mai mari dar în condiţii mai sănătoase, pentru cine s-o (mai) găsi.

În aceste condiţii, nu văd alte soluţii pentru impulsionarea cererii decât fie:

scăderea în continuare a preţurilor până la un nivel sustenabil - cea mai probabilă variantă,
fie mărirea plafonului de garantare - variantă de asemenea probabilă, dar imposibilă, pentru că deşi statul poate garanta, dacă vrea muşchii lui, chiar şi 150.000 de euro, dacă nu se găsesc clienţi solvabili la 60.000 cu 5,5% e greu de crezut că se vor găsi la 150.000 fără a fi nevoiţi să lungim şi perioada de creditare până la ... 60-70 de ani.

Totuşi, vestea cea mai importantă este legată de luna noiembrie. În luna noiembrie 2009 numărul tranzacţiilor imobiliare a fost cu numai 5% mai mic decât în noiembrie 2008, ceea ce poate indica un început de stabilizare a pieţei. Este însă prea devreme să ne pronunţăm. Abia pe la începutul verii vom putea să tragem o concluzie definitivă.

O altă perspectivă asupra şomajului

2009-12-20T11:42:00.006+02:00

Priviţi harta de mai jos. Reprezintă şomajul din perspectiva densităţii de şomeri înregistraţi pe kilometrul pătrat.

După cum se vede, anumite ierarhii sunt răsturnate cu fundul în sus din această perspectivă. De exemplu Bucureştiul, care are un şomaj de "numai" 2,2%, deţine recordul absolut în privinţa densităţii: 101 şomeri pe fiecare kilometru pătrat. Cât timp Bucureştiul avea constant în jur de 17.000 de şomeri, în vremurile bune, densitatea celor care nu aveau de lucru era undeva sub 70 pe kilometrul pătrat. Asta înseamnă că fiecare 0,1% creştere a şomajului în Bucureşti mai aruncă pe fiecare kilometru pătrat din capitală 4,6 şomeri.

Un judeţ precum Tulcea, care în cifre absolute înregistrează un şomaj de 8,2%, peste media pe ţară, raportat la suprafaţă deţine recordul pozitiv: doar 0,87 şomeri la fiecare kilometru pătrat. Un judeţ ca Iaşiul, care are o medie de şomeri sub media naţională, se află pe locul 6 după densitatea acestora.

După Bucureşti, pe "podium" mai stau judeţele Prahova (5,68 şomeri pe kilometrul pătrat) şi Galaţi (5,21), majoritatea judeţelor având între 2 şi 3 şomeri pe kilometrul pătrat. Situaţia este în particular bună în Banat şi în particular proastă în estul Moldovei şi în centrul Munteniei (la nord de Bucureşti).

Consecinţele unui şomaj ridicat pe fiecare kilometru pătrat sunt simple de intuit: creşterea infracţionalităţii, creşterea nervozităţii generale şi a numărului de persoane nevrotice, cronicizarea (dacă eşti singurul şomer de pe scara blocului sau din sat, e de ruşine, dar dacă mai sunt 3 pe lângă tine, e ok).

O noua intoxicare ia cu asalt mass-media: pretul terenurilor agricole "are potential de crestere"

2009-12-13T09:11:00.007+02:00

Nu aş fi scris despre chestia asta dacă nu ar fi fost preluată în ultimele zile, absolut necritic, de toată mass-media. Mai concret, e vorba de ceea ce au spus nişte indivizi care au rămas în braţe cu vreo 6.000 de hectare de teren agricol, şi anume că preţul terenului agricol din România, care e de numai 2-3.000 de euro pe hectar, sigur se va alinia în anii următori la vreo 10.000 de euro, cum e, de exemplu, în Austria.

Compania "Solproiect", care a aruncat pe piaţă prostia asta (voi arăta imediat de ce e o prostie), doreşte să devină, conform site-ului propriu, "cel mai mare comasator de teren agricol din Ialomiţa şi Călăraşi". În realitate lucrurile sunt mult mai simple... domnii austrieci au cumpărat ca nehaliţii pârloage româneşti şi acum au rămas cu ele pe cap. Şi nu întâmplător ştirea a apărut la foarte scurt timp după ce Ziarul Financiar a anunţat falimentul mega-proiectului din Buftea, de pe urma căruia toată ţara a aflat că a mai rămas doar terenul ce va fi vândut de lichidator la un preţ cu 75% mai mic decât preţul din vârf de bulă. Genul acesta de falimente or să tot apară şi preţurile terenurilor se vor duce acolo unde le e locul. De aceea, e un moment tocmai potrivit ca să lansezi o ştire-bombă, din categoria Dan Diaconescu în direct - poate, poate s-or mai prinde 2 fraieri în plasă. După cum se vede presa tot tâmpită a rămas şi s-a uitat în gura lor fără să-şi pună nici cele mai mici întrebări.

Haideţi să ne uităm la fotografiile următoare:

Vizualizare hartă mărită

Deasupra sunt nişte pârloage austriece. După cum se vede, pârloagele sunt trasate cu rigla, totul dă senzaţia de rigoare, pământul e valorificat la maximum şi în plus au şi niscaiva eoliene pe ele, deci pământul produce nu doar mâncare, ci şi energie. 70% din suprafaţa Austriei e muntoasă, deci e normal ca terenurile agricole să fie mai scumpe: sunt rare şi trebuie să hrănească 8,2 milioane de oameni.

Dar iată cum arată şi nişte pârloage de prin Franţa. Parca ar fi o pictură de Kandinsky. Se vede de la o poştă că suprafeţele sunt mult mai mari, ceea ce le face cu atât mai valoroase pentru agricultură. Şi în cazul Austriei, şi în cazul Franţei, remarcaţi vă rog densitatea de şosele care asigură transportul rapid al mărfurilor către pieţele de desfacere.

Vizualizare hartă mărită

Şi acum hai să ne uităm un pic la pârloagele ialomiţene. Le luăm pe cele mai pârlăgioase, ca să zic aşa, pârloagele de pârloage, cele din preajma Autostrăzii Soarelui. Dacă derulăm mai la nord, cu cât ne îndepărtăm de autostradă peisajul e şi mai sumbru.

Vizualizare hartă mărită

După cum se vede, peisajul nu are nicio logică. Suprafeţe comasate coabitează fără probleme cu petice de pământ mai brăzdate ca spinarea unei zebre (din păcate tocmai suprafeţele comasate par abandonate). Reţeaua rutieră? Ultra-rarefiată. Despre irigare nu putem bănui decât că se face cu performantul sistem "Drăgaicele". Totul dă senzaţia de harababură. La nivel naţional, se vorbeşte de 6,8 milioane de hectare care zac necultivate.

În condiţiile astea e normal ca pârloaga românească să coste mai puţin decât cea austriacă. E mai prost delimitată, e mai prost muncită, are condiţii mai proaste de dezvoltare şi de valorificare şi în plus în România ai terenuri la discreţie, spre deosebire de mica Austrie.

Au aceste terenuri "potenţial" ? Sigur! Putem întrevedea potenţialul în orice. Până şi Congo are potenţial să devină cea mai mare putere maritimă a lumii. Întrebarea se pune: va deveni?

Şomajul începe să se cronicizeze şi în Bucureşti

2009-12-11T20:49:00.005+02:00

Şomajul de la lună la lună începe să devină cronic şi în Bucureşti, deşi în cifre absolute capitala are în continuare o situaţie foarte confortabilă, cu un şomaj de numai 2,2%. Imaginea de mai jos ne arată că a fost nevoie de aproape un de criză pentru ca în Bucureşti şomajul să evolueze de la lună la lună cu cifre cuprinse între 5 şi 10%. În ritmul ăsta prin martie Bucureştiul va avea peste 30.000 de şomeri - cât un orăşel de provincie.

Comentarii despre falimentul Flamingo?

2009-12-09T20:30:00.004+02:00

Păreri? Presupuneri? Se vor restructura? Sau nu?

Înapoi la criza noastră: de la anul dispare ideea de microîntreprindere

2009-12-08T20:01:00.006+02:00

Cotidianul titrează: "Şoc fiscal! Microîntreprinderile vor plăti impozit de 16% pe profit din 2010".

Nu e niciun şoc, începe distracţia. 2010 se va deschide cu un pumn în plex pentru firava clasa mijlocie din România. Se ştie că microîntreprinderile erau, adică mai sunt, o modalitate simplă pentru zeci de mii de angajaţi de a primi salariul fără a plăti tonele de impozite pe care le cere statul în cazul unui salariu normal. Exceptându-i pe cei câţiva (gen Andreea Marin) care primesc sume colosale pe micro, şi care probabil nu sunt afectaţi de niciun fel de regim fiscal pentru că oricum câştigă destul, cei care au ales să-şi deschidă "micro" pentru a-şi rotunji veniturile cu 1000 de lei pe lună s-ar putea să aibă o surpriză când se vor uita în buzunar. Una neplăcută.

PS Tot din Cotidianul: râdeţi, vă rog! Pe mine m-a distrat acest reportaj...

PS2 Şi încă: 683.000 de şomeri. Bun ritm de toamnă, n-am ce zice: 1.000 de şomeri noi pe zi. Ţara arde şi babele votează.

Ce întrebări vor rămâne după 6 decembrie?

2009-12-07T20:28:00.005+02:00

Cum de au greşit majoritatea sondajelor de tip exitpoll, chiar şi ale institutelor care îşi dovediseră profesionalismul la turul precedent? Ce au păţit instrumentele lor de măsurare şi cercetare în decurs de numai 14 zile?
De la un electorat preponderent urban şi educat, Băsescu a ajuns să fie votat în special de electoratul urban mai slab educat. Fieful său tradiţional, Bucureştiul, a fost pierdut. Cum de s-a schimbat aşa de radical, în numai 4 ani de zile, electoratul lui Traian Băsescu ?
Cum a fost posibilă această premieră pentru România post-decembristă: în contextul unei crize economice evidente, populaţia cea mai afectată de criză (tineretul cu studii reduse, puţin adaptat pe piaţa muncii, probabil şomer) să voteze majoritar cu Puterea ?
Cum a fost posibilă această premieră pentru România post-decembristă: în contextul unei crize economice evidente şi de proporţii, Puterea să nu iasă erodată, ci dimpotrivă, întărită (Băsescu a obţinut mai multe voturi ca în 2004)? Spre comparaţie, Ion Iliescu a pierdut între 20 mai 1990 (Duminica Orbului) şi 11 octombrie 1992 (turul 2) nu mai puţin de 4,8 milioane de voturi în condiţiile în care a câştigat detaşat ambele scrutinuri şi România încă nu intrase în teribilă criză din anii '90.
În condiţiile în care studiile au arătat că electoratul care a votat în turul 1 cu un anumit candidat, a votat apoi destul de previzibil şi disciplinat în turul 2 (de exemplu 75% din liberali cu Geoană, cum era de aşteptat), rezultă că victoria lui Băsescu s-a bazat pe mobilizarea la vot a circa 550.000 de nehotărâţi. Cum se face că 550.000 de oameni care erau nehotărâţi în data de 22 noiembrie, au devenit unanim hotărâţi pro-Băsescu în doar 2 săptămâni?! Cum de nu s-a întâmplat aşa ceva: şi anume, ca Puterea în funcţie să atragă brusc şi irezistibil de partea sa, atâţia votanţi, nici în 1992, nici în 1996, nici în 2000, nici în 2004?! Ce reţetă secretă are Traian Băsescu?!
Tot despre sondaje şi redistribuirea voturilor: dacă instrumentele de măsurare şi cercetare a institutelor de sondare a opiniei publice au fost foarte precise în perioada 23.11-5.12 în a ghici cum se vor redistribui voturile lui Crin Antonescu, Vadim, Hunor etc., cum se face că au fost aşa de imprecise în restul estimărilor, inclusiv la exitpoll?! Ce le-a făcut să ghicească aşa de bine un aspect al procesului electoral, şi să se înşele profund în altele?!
Tot despre nehotărâţi: cum se face că turul al doilea al acestor alegeri este primul "tur 2", de când se fac alegeri în România postdecembristă, când prezenţa la vot nu scade, cum ar fi natural, ci creşte?!

Eu personal sunt convins la ora asta (21.44) că Traian Băsescu a furat sub diverse forme undeva între 500.000 şi 700.000 de voturi mai mult decât au reuşit să fure cei de la PSD pentru a putea câştiga - ceea ce înseamnă că maşinăria Puterii pe care a perfectat-o în ultimii ani e mai puternică decât ne închipuim. Cu el preşedinte mă aştept la o izolare de fier a României în următorii 5 ani, pentru că, probabil, electoratul cu puţine studii superioare al domniei sale o pune botul la rezultatele astea, dar cercurile financiare şi politice din Europa, mai puţin. Din păcate, izolarea lui va fi şi izolarea României, a românilor.

Şi totuşi, răspunsuri?

PS. pentru incredulii care nu cred că se pot fura sute de mii de voturi, urmăriţi această înregistrare care se pare că vine direct din culisele partidelor. Am preluat-o de pe blogul http://blog.imperiaonline.me (nu ştiu cine eşti, omule, dar sunt convins că eşti de acord cu difuzarea înregistrării). Acolo se sugerează şi nume - eu mă abţin, vă rog doar să aveţi în vedere cât de infernal de simplu e mecanismul de fraudare descris acolo:

Se încearcă fraudarea alegerilor?

2009-12-07T00:53:00.009+02:00

Poate că mă înşel eu, dar situaţia de acum nu seamănă câtuşi de puţin cu cea din 2004, invocată de Traian Băsescu în urmă cu 4 ore, când a susţinut discursul prin care nu-şi recunoştea înfrângerea.

În 2004 se întâmplau următoarele:

toată mass-media era la picioarele lui Adrian Năstase;
alegerile erau organizate de guvernul PSD condus de... Adrian Năstase;
la exitpolls nu s-a pus deloc problema victoriei lui Adrian Năstase, adică a organizatorului; dimpotrivă, dacă ţineţi minte toate sondajele o dădeau cotită (50-50) şi Adrian Năstase era destul de negru de supărare, în timp ce outsiderul jubila;
hm, amănunt important: atunci nu eram ţară UE şi, dacă nu mă înşel, existau şi oarece observatori europeni - numărătoarea supravegheată de aceştia a arătat într-adevăr că Traian Băsescu câştigase în faţa organizatorului. La diferenţă mică, dar câştigase.

În 2009 asistăm la următoarele:

mass-media e împărţită; Băsescu se poate plânge că e persecutat de anumite televiziuni, dar de aici până la a se pretinde complet persecutat de mass-media e cale lungă (şi multă nesimţire);
alegerile au fost organizate de un guvern PD-L, aflat la discreţia lui Băsescu;
exitpollurile, cu excepţia unuia afişat de B1TV, arătau destul de categoric victoria lui Geoană, adică a outsiderului, cu 2-3 procente peste adversarul care a organizat alegerile;
hm, amănunt destul de important: suntem membri UE?... mai avem observatori europeni?... sau nu?... atunci cine va număra voturile?... cumva, cei care organizează alegerile?

Deci nu, domnule Băsescu, this is not the same picture as in 2004. Pur şi simplu cele două situaţii nu se pupă. Etic vorbind. Ba chiar sunt două situaţii fix opuse. Una, în care David îl bate pe Goliath, cealaltă, în care Goliath este învins de David şi apoi ia la bătaie arbitrul şi îl obligă să-l dea învingător. În 2004 Băsescu era David - astăzi e Goliath.

O vorbă românească spune: "Cui pe cui scoate." Să înţelegem că Băsescu vrea să combată comunismul cu... metoda comuniştilor brevetată la alegerile din 19 noiembrie 1946?! Sau avem de-a face cu ieşirea tristă din scenă a unui personaj controversat? Mă duc să mă culc, vedem mâine... adică azi.

Dimineaţa: ha ha ha, da cea mai tare veste a dimineţii, Băsescu a recuperat miraculos procentele... Mda. Numai în România te trezeşti cu unul preşedinte, te scoli cu altul şi se petrec răsturnări de scor mai senzaţionale ca la fotbal.

Uite că unii mai sunt interesaţi de imobiliare

2009-12-05T10:33:00.007+02:00

Ei, da, via blogul lui Aristotel, am ajuns şi eu să lecturez notele de discuţie "incendiară" dintre parlamentarul Iulian Urban şi un bancher. Nu ştim nume, nu ştim despre cine e vorba dar părerea mea - şi din păcate aici trebuie să fiu în dezacord cu Aristotel - e că sunt mai mult de 90% şanse ca discuţia asta să fie o simplă intoxicare.

"Subtilităţile" acestui interviu care pe mine mă pun gânduri:

Discuţia musteşte de teoria conspiraţiei, cum că băncile au complotat malefic împotriva românului de rând şi a ţărişoarei ca să ne îndatoreze pe 30-40 de ani. Chestiile astea mi se par aiureli. Pentru mine, bula imobiliară e mult mai simplă şi se datorează 99% prostiei generalizate şi amatorismului din sistemul bancar românesc. Nu avem oameni pregătiţi, nu avem teoreticieni, nu avem oameni care să se fi confruntat vreodată cu o bulă speculativă. Avem doar ex-funcţionari CEC ajunşi pe la bănci private şi "ofiţeri bancari" cu diplomă de Spiru Haret sau ASE cu teste grilă. Prostia inerentă sistemului s-a suprapus peste lipsa de educaţie a populaţiei şi tot acest melanj de pseudo-inteligenţă a fost vegheat cu grijă de Proasta supremă, Clasa Politică.
Ideea că bancherii străini speculează sistematic şi finuţ pe ternele şi cenuşiile apartamente gri ceauşiste e de-a dreptul tâmpită. Nu domnilor, aţi înghiţit o găluşcă şi acum vă stă în gât. V-aţi dat seama că aţi creditat ca imbecilii nişte cutii de carton fără să ţineţi cont de precaritatea acestor cutii, de puterea de cumpărare a populaţiei sau de perspectivele economice reale ale României. Acum aşteptaţi să se aşeze apele şi veţi începe cu adevărat executările silite după ce veţi fi încasat suficiente rate de "dobândă" (adică nu... de "principal"), de la actuala generaţie de creditaci. După 3-4 ani de rate la dobânzile uriaşe practicate în România, orice credit poate fi lejer executat, pentru că banii se vor recupera cu siguranţă. Acum e prea devreme: abia a apucat populaţia creditată să plătească 1-2 ani de rate (punctul maxim al bulei speculative fiind atins în 2007 - inceputul lui 2008). Dar, aşa cum sugerează şi materialul domnului Urban, mai vedem de la anul încolo. Eu aş zice chiar că în toamna lui 2010, deci cam de acum într-un an, va fi măcel curat.
Bancherii care se implică în alegerile din România, asta e chiar bună. Dacă Băsescu va pierde alegerile, le va pierde pe mâna lui, ca fraierul, deoarece anul ăsta a comis prostie după prostie: alianţa PSD-PD-L, numirea incapabilului Boc premier, refuzul de a accepta iminenţa crizei şi apoi justificarea împrumutului de la FMI, campania pentru EBA, refuzarea soluţiei Johannis, bâlbâielile penibile din campanie. Poate că bancherii i-or fi luat minţile, mai ştii...
Una peste alta interviul musteşte de lucruri deja ştiute de cei care citesc (pe unde apucă) articolele semnate de Ilie Şerbănescu sau de Adrian Panaite. Există într-adevăr o serie de analişti economici care au fost constant marginalizaţi sau nebăgaţi în seamă de presa mainstream, dar presa mainstream publică întotdeauna ceea ce se vinde, şi de vândut se vând chestiile călduţe, optimiste, nicidecum alea care te ameninţă cu moartea.
Pe de altă parte, inexactităţile (ca să nu zic prostiile) pe care un analist de talia lui Ilie Şerbănescu nu şi le-ar permite (ceea ce îmi arată mie că interivul ori e făcătură, ori bancherul e prost rău) sunt evidente, dar mă voi opri doar asupra uneia:
"Tinerii romani vor avea doar doua optiuni : angajati la stat, sau angajati la multinationalele straine." - greşit: mai există şi varianta "luat picioarele la spinare şi emigrat la vest de România"!
Dintre chestiile pe care interviul a uitat să le precizeze: Klaus Johannis e marioneta francmasonilor, pe uşa băncilor va bate Vântu şi dacă va pierde alegerile, Băsescu sigur va pleca pe un vapor cumpărat în leasing.

Mă rog, ideea de bază a articolului cred că e corectă. În 2010 va veni nota de plată pentru anii electorali 2008-2009, indiferent cine va ieşi preşedinte. Senatorul Urban putea însă să-şi expună ideile direct, că nu se supăra nimeni.

Despre Dubai: a început faza a 2-a a recesiunii mondiale?

2009-11-27T20:15:00.008+02:00

Contrar sentimentului public că ştirea zilei de ieri a fost pumnul pe care Traian Băsescu l-a aplicat (sau nu) unui copil, consider că dincolo de porcăria asta care s-o fi întâmplat (sau nu) cândva în 2004, adevărata ştire a fost aceea legată de intrarea în incapacitate de plată a oraşului Dubai.

Dubaiul a fost, cum probabil ştiţi, summa imobiliaria, cu investiţii care au dus la apariţia din neant a unor insule în forme de palmier şi a unor clădiri de dimensiuni gigantice (turnul Burj Dubai are înălţimea unui munte). Iată însă că în prag de 2010 emiratul, sau ce naiba o fi aşezarea asta - oraş, trib, colonie... - se autodeclară în incapacitate de plată şi cere creditorilor săi o păsuire de 6 luni. Nu ar fi nimic anormal, dacă datoria amânată nu ar însuma 80 de miliarde de dolari, care lasă descoperite o mulţime de entităţi financiare europene şi, dacă am înţeles bine, şi americane.

Personal, consider că avem de-a face cu un eveniment la fel de important precum căderea Lehman Brothers de anul trecut (sau izbucnirea crizei subprime din vara lui 2007, care a şi dus la deschiderea acestui blog). Falimentul Dubaiului reprezintă, probabil, falimentul definitiv al economiei de cazinou bazată pe imobiliare de dragul imobiliarelor. De aceea ne priveşte direct şi trebuie să ne temem. Dacă până acum România se putea scuza că "este atinsă de criză", acum este evident că a urmat o direcţie de dezvoltare greşită. Problema e că direcţia respectivă a mai fost urmată, mai mult sau mai puţin, şi de:

ţările baltice
Ucraina
Bulgaria
Ungaria
Spania
Polonia (chiar dacă polonezii, din punct de vedere tehnic, au scăpat până acum de recesiune)

E de aşteptat, aşadar, o reacţie totală de mefienţă a capitalurilor internaţionale la tot ce se întâmplă în aceste ţări, inclusiv la noi. De aceea mă aştept la un al doilea val al crizei care va fi destul de dur pentru Estul Europei, inclusiv pentru România. În funcţie de această reacţie aşteptată a capitalurilor internaţionale, care probabil vor redeveni prietenoase abia după ce se vor înregistra câteva falimente răsunătoare prin zonă, e posibil să asistăm sau nu la intrarea într-o nouă fază a crizei mondiale (la fel cum falimentul Creditanstalt a declanşat faza a 2-a a crizei din '29).

De aceea putem concluziona că, în ciuda aşteptărilor anumitor politicieni, România nu va ieşi din "criză" când vor ieşi ţările din Vestul Europei (şi pentru că vor fi ieşit ţările din Vest), ci numai atunci când va reuşi să-şi regândească fundamentele economice - din imobiliare în altceva. Defaultul Dubaiului face ca toată evoluţia României din ultimii 5 ani să se şteargă cu buretele.

Citiţi şi:

Nimic despre alegeri

2009-11-22T10:07:00.004+02:00

Indiferent cine va ieşi preşedinte, eu sunt taaa[...]aare curios să văd de la anul:

la cât se va opri şomajul şi ce politici publice vor fi aplicate pentru absorbţia şomerilor şi a viitorilor absolvenţi;
cât vor mai rezista băncile, sau cel puţin unele dintre ele, cu bomba sub fund (mă refer la creditele neperformante, fireşte);
câte luni va reuşi noul guvern să reziste fără să reducă semnificativ cheltuielile cu personalul bugetar;
cât va fi inflaţia;
dacă vom avea mişcări sociale din toamna lui 2010, când majoritatea şomerilor din 2009 vor fi scoşi din plată;
dacă leul va ajunge 4,5 sau 5 (chestia cu 3,97 spusă de unii cu câteva zile în urmă mi se pare o prostie, câtă vreme economia e 99,99% euroizată şi continuă să se dea miliarde aiurea pe fel de fel pensii şi privilegii);
legat de imobiliare, sunt curios să văd unde se vor stabiliza chiriile, pentru că ele vor fi şi indiciul care ne va arăta unde se vor aşeza preţurile;
vom avea "mari" corupţi arestaţi?... traşi în ţeapă?... maziliţi?...

Ce înseamnă 20 de miliarde de euro?

2009-11-15T09:35:00.002+02:00

Andrei Stroescu mi-a trimis următorul text pe care îl consider la fel de pertinent ca şi restul intervenţiile sale făcute pe blog (chiar şi cele în care mă critica, mereu argumentat):

Ce pot însemna 20 de miliarde de euro?

Ce ar putea însemna 20 de miliarde de euro pentru un singur stat? Pentru statul Român de exemplu?

Ar putea însemna câte 2.000.000.000 (2 miliarde) de euro pentru 10 direcţii de dezvoltare (de exemplu pentru 10 ministere prioritare).

Ar putea însemna câte 1.000.000.000 (1 miliard) de euro pentru 20 de direcţii de dezvoltare (ministere, agenţii, institute, instituţii).

Ar putea însemna câte 200.000.000 (200 de milioane) de euro pentru 100 (sau câte 100 de milioane de euro pentru 200) de entităţi economice, politice, financiare, de afaceri sau de orice alt fel.

Ar putea însemna câte 20.000.000 (20 de milioane) de euro pentru 1.000 de entităţi pecum cele de mai sus, sau pentru 1.000 de oameni, persoane fizice.

Ar putea însemna câte 2.000.000 (2 milioane) de euro pentru 10.000 de persoane juridice sau fizice.

Ar putea însemna câte 200.000 de euro pentru 100.000 de persoane juridice sau fizice. Sau ar putea însemna câte 100.000 de euro pentru 200.000 de oameni.

La situaţia de vârf de bulă imobiliară, ar fi putut însemna 200.000 de locuinţe a 100.000 de euro pentru 200.000 de oameni. Ar fi acoperit necesarul de locuinţe la nivel naţional?

La situaţia de acum, când se găsesc locuinţe la 50.000 de euro ar însemna 400.000 de locuinţe pentru 400.000 de oameni. Ar acoperi necesarul de locuinţe la nivel naţional?

Ar putea însemna câte 20.000 de euro pentru 1 milion de oameni. La o cerere de 1.000.000 de locuinţe, pentru 1 milion de oameni, s-ar putea obţine un discount de volum astfel încât o locuinţă să coste 20.000 de euro? (la Braşov există ofertă de garsoniere noi la 26.000 euro cu TVA cu tot). Ar acoperi cifra de 1 milion de locuinţe necesarul la nivel naţional?

Ar putea însemna câte 10.000 de euro pentru 2.000.000 (2 milioane!) de oameni. Câte o maşină de 10.000 euro (de exemplu Skoda Octavia Tour) pentru 2 milioane de oameni. Nici nu cred că ar fi cerere pentru atâtea maşini (şi nu neapărat Skoda Octavia Tour în particular, ci orice fel de maşini în general).

Ar putea însemna câte 1.000 de euro pentru 20 de milioane de oameni. Cam cât populaţia României. Cu alte cuvinte, dacă împrumuturile publice ale României pentru următorii ani ajung la suma de 20 de miliarde de euro, asta înseamnă aproximativ câte 1.000 de euro pentru fiecare român, de la bunicii care au trecut suta de ani, până la bebeluşii de câteva clipe. Cum nu s-a pus problema ca fiecare român să primească câte 1.000 de euro, asta nu poate să însemne decât că fiecare român va avea de plătit în următorii ani câte 1.000 de euro + dobânzile aferente. Da, e vorba de fiecare român. De mine, de tine, de părinţii noştri, de bunicii noştri, de copiii noştri, de nepoţii şi strănepoţii noştri, de fiecare om care trăieşte în clipa de faţă în România sau va trăi în următorii ani, indiferent de vârstă, sex, religie, rasă, opinii, dorinţa de a face sau nu ceva, de fapt indiferent de orice criteriu la care v-aţi putea gândi.

Ar putea însemna câte 100 de euro pentru 200 de milioane de oameni, sau câte aproximativ 27 de euro pentru 731 de milioane de oameni, adica populaţia estimată a întregii Europe (în 2005), conform Wikipedia.

Ar mai putea însemna câte 10 euro pentru 2 miliarde de oameni sau câte 2 euro pentru 10 miliarde de oameni. Să zicem că întreaga omenire este destul de aproape de cifra asta...

În fine ar mai putea însemna câte 1 euro pentru 20 de miliarde de oameni. Nici măcar nu suntem atâţia pe întreaga planetă şi va mai dura destul până vom fi atât de mulţi.

În concluzie, România a împrumutat bani (sau urmeaza să o facă) cât să dea la fiecare (fiecare!!!) locuitor al ei câte 1.000 de euro, de la cel mai tânăr până la cel mai bătrân. Cât să acopere probabil întreg necesarul de locuinţe la nivel naţional, sau cel puţin o bună parte din el (în condiţiile în care cumpără direct, nu construieşte). Nu se va întâmpla acest lucru, însă cu siguranţă fiecare roman, de la cel mai tânăr până la cel mai bătrân va avea de plătit datoria facută şi în numele său de statul Român, cei 1.000 de euro plus dobânzile aferente. În aceste condiţii am o singură întrebare: eu, soţia şi copilul meu pe ce dăm banii ăştia? Avem dreptul să ştim...

Dreptul la replică

2009-11-07T10:11:00.002+02:00

Am văzut aici:

http://www.imopedia.ro/run/2009/11/un-nou-sport-national-aruncarea-cu-noroi-in-agentii-imobiliari/

că un personaj foarte supărat pe viaţă se plânge că pe blogul ăsta nu ştiu ce agenţi imobiliari nu au avut nu ştiu ce drept la replică, nu ştiu când.

Din câte ţin eu minte - dar poate m-o fi lăsat memoria, cine ştie - comentariile au fost 99% din timp libere. Deci oricine putea să dea replici cui dorea, până se sătura. Dacă totuşi cineva simte nevoia să dea un anumit drept la replică, n-are decât să mi-l trimită pe adresa oficială a blogului şi să spună şi ce anume i-a cauzat. Până acum însă nu am primit niciodată nimic.

Maestre...

2009-10-25T17:32:00.002+02:00

http://www.realitatea.net/gheorghe-dinica-va-fi-supus-unei-interventii-chirurgicale-la-18-30_648377.html

Vis urât.

Aşa ţară, aşa boom

2009-10-10T11:12:00.009+03:00

Conform statisticilor Eurostat de aici, România este singura ţară din Uniunea Europeană care în anii de boom ai economiei mondiale (2000-2007) nu a reuşit să-şi îmbunătăţească semnificativ sau măcar să-şi păstreze situaţia încadrării forţei de muncă, ci dimpotrivă (adică nu şi-a ameliorat raportul dintre adulţii care freacă menta şi cei care muncesc, sau raportul dintre adulţii care muncesc şi numărul total de persoane adulte).

De la un procentaj de 63.0% forţă de muncă ocupată în anul 2000 România a coborât în 2007 la 58.8%. În cifre treaba asta se traduce în cca. 500.000 de joburi care s-au pierdut. "Reţeta românească" pentru această problemă ştim prea bine care a fost: pensionările anticipate şi/sau falsificate, încurajarea emigrării (exportul de forţă de muncă brută) şi precaritatea de piaţă. Nimic despre formarea profesională, nimic despre încurajarea investiţiilor productive sau crearea condiţiilor care să încurajeze investiţiile productive.

Spre comparaţie, iată cum s-au comportat alte ţări din Est şi din Sud:

Italia: 53,7% >58,7%
Spania: 56,35 > 64,3%
Bulgaria: 50,4% > 64%
Polonia: 55% > 59%
Letonia: 57,5% > 68,6%
Grecia: 56,5% > 61,9%

Uitaţi-vă la Olanda, care are o populaţie de 16,5 milioane, deci cu cca. 25% mai mică decât a României. Gradul de ocupare e de 77%, ceea ce înseamnă că peste 6 milioane de adulţi muncesc - mai mulţi ca la noi!

Boom? Poate fâs. Criză? Nu, normalitate.

PS: comentariile sunt iarăşi la liber.

Înapoi la ale noastre: câteva precizări de la ING

2009-10-02T09:57:00.002+03:00

Doamna Claudia Polivanov (Director Operaţiuni Retail) de la ING Bank a avut amabilitatea să-mi răspundă la câteva întrebări legate de creditul ING cu dobândă de 5,5% pe an. Precizările pot fi luate cu titlu oficial. Redau mai jos răspunsurile:

Balonul Imobiliar. Pentru început, vă rugăm să ne explicaţi cu ce se diferenţiază oferta ING de creditele pentru Prima Casă?

R. Păi să le luăm în ordine. Diferenţele ar fi: în primul rând, cu "ING de Casa Nouă" îţi poţi cumpăra sau construi casă chiar dacă ai în proprietate şi alte imobile. Nu trebuie să fie prima casă, trebuie doar să fie casa în care o să locuieşti. În al doilea rând, după numai 12 luni, clientul poate vinde casa achiziţionată iar creditul poate fi plătit în avans spre deosebire de programul “Prima Casă”, unde clientul este restricţionat să vândă imobilul timp de 5 ani. O altă diferenţă majoră e reprezentată de suma ce poate fi accesată: "ING de Casa Nouă" se acordă până la valoarea de 80.000 de euro, în loc de 57.000 de euro, clientul având astfel acces la apartamente mai mari şi mai scumpe, de calitate superioară. Apoi, creditul se acordă numai în euro. Dobânda este revizuibilă la 12 luni, spre deosebire de programul “Prima Casă” unde aceasta variază la 3 luni. În sfârşit, pentru produsul oferit de ING Bank nu se solicită constituirea unor garanţii suplimentare în afara ipotecii în favoarea băncii asupra locuinţei achiziţionate, în timp ce la “Prima Casă” se solicită deschiderea unui depozit în limita a 3 rate lunare.

Ar mai fi şi unele diferenţe, să le numim aşa, "administrative". Creditul se acordă foarte rapid: clientul află în 24 de ore dacă se califică sau nu pentru ING de Casa Nouă, spre deosebire de programul "Prima Casă" unde procesul este mai lung, fiind cauzat de prezenţa unei verigi în plus - Fondul Naţional de Garantare - în lanţul acordării creditului. Pe lângă asta, ING Bank percepe doar un comision pentru întocmirea documentaţiei de credit, în două tranşe (o parte la data iniţierii aplicaţiei de credit şi o parte la data acordării creditului), în timp ce în programul “Prima Casa” clientul plăteşte şi comision anual de gestiune. Ultimul avantaj, care poate părea paradoxal, este legat de avans: avansul solicitat în cazul produsului nostru este de 25%, versus 5%. Desi nu pare, acesta este un avantaj pentru că astfel rata creditului este mai mică, la acelaşi preţ de achiziţionare a casei.

BI. Totuşi, cum v-a venit ideea să renunţaţi la programul garantat de guvern şi să propuneţi un produs propriu?

R. În urma analizei Convenţiei de Garantare pentru programul „Prima Casă”, primită de la Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) - compania noastră a decis să nu mai participe în programul „Prima Casă” deoarece procedura de acordare a garanţiei presupune o administrare specială de către bancă, generând astfel costuri suplimentare ce nu sunt în concordanţă cu modelul de distribuţie al ING Bank. Toate unităţile de retail ale ING Bank funcţionează în sistem de franciză.

BI. Dar de ce nu aţi lansat acest produs mai devreme? Care sunt proprietăţile despre care puteţi spune, garantat, ca NU vor primi finanţare?

R. Creditul "ING de Casa Nouă" reprezintă o ofertă specială, fiind o oportunitate apărută în acest context economic special, şi se adresează unor nevoi punctuale. Înţelegem să venim în ajutorul clienţilor într-un moment economic dificil, sprijinind astfel Programul Guvernului Romaniei şi relansarea economică a ţării. Aşadar, creditul este destinat doar achiziţionării şi construcţiei unei locuinţe rezidenţiale, refinanţările nefiind posibile.

Nu vom acorda finanţare în cazurile în care proprietăţile nu au drept legal de acces, proprietăţile sunt greu vandabile (indiferent de cauza: cerere mica, poluare, populaţie, arhitectură etc.), construcţiile sunt într-o stare fizică nesatisfăcătoare, în special dacă sunt realizate din paiantă sau lemn; sau dacă avem de-a face cu apartamente sociale, ori cu construcţii ridicate înainte de anul 1920 (cu excepţia celor care au fost consolidate şi renovate), ori locuinţe neasigurabile sau apartamente care nu au confort I.

BI. ...Deci în general nu va primi finanţare ceea ce se cheamă într-un limbaj popular "coteţ", "cloacă", sau "bombă", accentul picând pe finanţarea locuirii de calitate.

R. Calitatea este foarte importantă. Apartamentele trebuie să fie confort I şi să aibă suprafeţe utile cel puţin egale cu limitele stabilite intern, şi anume:

24 de mp pentru o garsonieră
43 de mp un apartament cu 2 camere
56 de mp 3 camere
70 mp 4 camere

În ceea ce priveşte localizarea imobilului, acesta trebuie sa fie într-un oraş sau, dacă este în mediu rural, să fie situat pe o rază de maxim 20 de kilometri în jurul oraşului care este reşedinţa judeţului respectiv.

De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că ING de Casa Nouă se poate acorda numai pentru achiziţionarea locuinţelor finalizate în proporţie de 100% (pot lipsi doar finisajele interioare în cazul apartamentelor) şi intabulate sau pentru finanţarea construcţiilor care încep de la zero, în condiţiile în care clienţii trebuie să fie proprietari ai terenului, autorizaţia de construire să fie emisă pe numele lor iar lucrările trebuie să fie executate de firme specializate în construcţii. De asemenea, terenul trebuie să aibă suprafaţa minimă 200 mp şi să aibă reţeaua de curent electric în apropiere (maxim 20 de metri).

BI. Am înţeles, deci practic nu se finanţează vise de pe planşetele dezvoltatorilor, ci strict investiţia personală şi directă a clientului. Şi care sunt paşii pentru a obţine finanţarea? Cine si cum poate aplica pentru un astfel de credit?

R. Păi, orice cetăţean român cu vârsta de minim 21 de ani, cu condiţia ca perioada de creditare să fie corelată cu vârsta de pensionare. Ca să te califici pentru un ING de Casa Nouă trebuie să ai un venit net lunar de 1.800 lei şi vechime în muncă de minim 1 an, în general, şi, în cazul venitului din salarii, minim 6 luni la prezentul angajator.

Clientul se duce în cel mai apropiat ING Office unde i se face un calcul preliminar, explicându-i-se caracteristicile produsului nostru, precum şi documentele pe care trebuie să le aduca la bancă. Dacă în urma acestui calcul preliminar, clientul se hotărăşte să meargă mai departe, vine în ING Office cu documentele, completează aplicaţia de credit şi depune taxa de analiză a dosarului. În 24 ore de la depunerea dosarului complet, banca va spune dacă clientul este eligibil pentru ING de Casa Nouă, ce documente mai trebuie să aducă şi va elibera o hârtie prin care îl anunţă pe client asupra rezultatului cererii de credit - clientul se poate astfel orienta mai bine în căutarea imobilului şi eventual în negocierea cu vânzătorul.

Clientul are 60 zile să finalizeze găsirea casei, să completeze actele de imobil şi să-l evalueze, cu un evaluator agreat de bancă. După ce banca stabileşte că actele de proprietate sunt bune şi valoarea casei e suficientă, clientul fixează împreună cu vânzătorul casei şi banca data la care va semna actele de vânzare-cumpărare şi de credit. Apoi se semnează contractul de credit, contractul de vânzare-cumpărare, plus contractul de ipotecă şi clientul primeşte banii în contul său deschis la ING Bank, de unde banca îi virează în contul vânzătorului.

În cazul ING de Casa Nouă pentru construcţie, întreaga sumă a creditului este transferată de către bancă în contul clientului şi blocată. Suma este deblocată ulterior, în maxim 4 tranşe, conform devizului estimativ de lucrări. Înainte de deblocarea fiecărei tranşe, raportul de evaluare interimar trebuie să ateste că tranşele anterioare au fost folosite pentru ridicarea corespunzătoare a construcţiei.

BI. Vă mulţumesc pentru aceste precizări şi vă urez succes!

---

Comentariile vor rămâne în continuare moderate. Celor care se vor grăbi să mă întrebe: "cu cât ai fost plătit, băi Manole?", le răspund de pe acum că eu personal nu am fost plătit cu nimic şi cine nu crede, n-are decât să nu creadă. Seria interviurilor va continua.

Banii, problema nr. 1 a sistemului medical?

2009-09-27T08:58:00.006+03:00

Zilele astea familia mea are de-a face cu sistemul medical din România. Mai precis, o rudă foarte apropiată - gradul 1 - urmează, spus pe şleau, să moară. E o chestie de zile, poate chiar de ore, după o suferinţă care a durat câteva luni.

E prima oară când simt nevoia să vorbesc pe acest blog despre ceva personal, pentru că simt că am învăţat ceva esenţial. Aproape de sfârşitul acestei experienţe am ajuns la concluzia că nu banii lipsesc în sistemul medical, ci umanitatea. Şi nu sărăcia e cvasi-prezentă, ci nesimţirea şi indiferenţa.

Bolnavul nostru a avut de toate: când doctorii ne-au zis să cumpărăm un medicament, l-am cumpărat. Când au zis să cumpărăm ustensile de operaţie, le-am cumpărat. Când au zis că e nevoie de cutare lucru pentru toaleta bolnavului, l-am cumpărat. Desigur, nu au lipsit nici "micile" atenţii. Până acum toată distracţia ne-a costat câteva zeci de milioane. Spitalul nu a dat decât medicul care a făcut operaţia, patul şi asistentele. Credeţi-mă, nu banii au fost problema.

Din păcate, la ieşirea din operaţie bolnavul a rămas imobilizat la pat în stare vegetativă, cu o ţeavă înfiptă în gât (traheoctomie) prin care este ajutat să respire. Faptul că respiraţia lui depinde de aparat ne-a împiedicat să-l luăm acasă pentru că, în mod evident, acasă nu avem aparatura medicală care să-l ajute să respire şi nici nu ştim cum s-o instalăm şi cum s-o folosim, presupunând că o putem cumpăra de undeva. În America ştiu că sunt oameni care stau în îngrijirea familiei şi 20 de ani, dar acolo or fi magazine pentru asemenea ţevi şi aparate şi or fi servicii medicale pe care le poţi cumpăra pentru asemenea bolnavi.

Bolnavul nostru a depins astfel de grija cu care este îngrijit în spital. Nu banii erau problema. Trebuia doar să fie îngrijit corect pentru a se mai putea recupera într-o oarecare formă. Sigur, noi nu suntem absurzi să credem că ar mai fi putut iar să joace fotbal. Există însă o cazuistică la nivel mondial care arată că un asemenea bolnav, în câteva luni, poate ajunge să îşi recapete legătura cu exteriorul, să mişte o mână, un picior. Există cazul Salvatore Crisafulli, care a ieşit din ceea ce medicina numeşte "stare vegetativă permanentizată" după mai bine de 2 ani şi a declarat că a fost conştient tot timpul, auzind inclusiv ceea ce ziceau doctorii ("Ăsta o să moară repede!") doar că nu putea mişca nimic, nici măcar ochii. Măcar lucrurile astea şi faptul că familia nu făcea economie de bani ar fi trebuit să impulsioneze personalul medical să îngrijească bolnavul cu responsabilitate. Nu îi costa nimic, erau în timpul serviciului.

În loc de asta, bolnavul nostru va muri pentru că traheoctomia a produs o infecţie care s-a generalizat în organism. O moarte demnă de secolul XV. Poate părea incredibil, dar aşa e. Se pare că ţevile alea trebuie şi ele spălate, schimbate, curăţate, şi nu o dată la trei luni, ci zilnic. De altfel am şi fost puşi la un moment dat să cumpărăm nişte tâmpenii numite "canule" care au zăcut şi cred că în bună măsură zac şi acum la căpătâiul bolnavului. Şi mi s-a spus recent de cineva din sistem că genul ăsta de infecţie e o problemă comună în România (deci, ferească Dumnezeu să ajungeţi la traheoctomie în România!... mai bine vă scrieţi testamentul!). Pe lângă asta, toată hrana a asigurat-o familia dar nu ni s-a spus că hrana trebuie să aibă un anumit conţinut caloric, pentru ca organismul să poată lupta cu o eventuală infecţie. Dimpotrivă, după prima masă care a conţinut supă cu carne pasată mărunt, oamenii s-au alarmat: văleleu, nu-i rezistă stomacul! Daţi-i doar supă, fiertură! De fapt problema era foarte simplă, hrană consistentă = scaune dese, hrană fără conţinut ridicat caloric = comoditate. Nu că familia nu ar fi fost lângă bolnav în momentul curăţării, dând o mână de ajutor. Dar noi, nefiind medici, am luat de bună recomandarea asta şi i-am adus numai fierturi şi supe. Nu e de mirare că organismul nu mai poate lupta cu infecţia nici măcar ajutat cu antibiotice. Antibiotice care oricum sunt date la grămadă, pentru că nu a stat nimeni să cerceteze propriu-zis ce microb a provocat infecţia şi ce antibiotic trebuie administrat.

Totul e de domeniul absurdului. Ţara lui Ubu roi. Ne lăudăm că facem operaţii pe creier, deschidem inimi, înlocuim rinichi, dar bolnavii mor pentru că spitalele nu sunt în stare să lupte împotriva unor microbi. Şi nu sunt în stare nu pentru că nu sunt bani, ci pentru că personalul medical are o atitudine de indiferenţă incredibilă faţă de propria sa meserie. Conştiinţă profesională zero. Sau, mai corect spus, conştiinţă zero. Starea sa e mai vegetativă decât a bolnavilor de care ar trebui să aibă grijă.

Nimic despre imobiliare

2009-09-19T21:06:00.005+03:00

Nu are legătură cu imobiliarele, temă de care vă spun sincer că sunt ultra-plictisit, dar ţin să vă semnalez o emisiune nouă pe TVR: "Restaurare". E despre salvarea unor monumente istorice de pe teritoriul României.

Să sperăm că demersul va sprijini toate monumentele, nu numai pe cel care va câştiga. Eu personal nu mă pot hotărî între Cetatea Făgăraşului, castrul de la Porolissum, Sarmizegetusa, cetatea Poienari...

PS. Am pus şi o poză cu cetatea din Făgăraş, găsită aici: http://www.panoramio.com/photo/502788. Copyright Malcolm Muir.

2012

2009-09-12T11:49:00.002+03:00

Conform site-ului Capital.fr, care citează o firmă de studii de piaţă, Xerfi, în Franţa nu se aşteaptă revenirea pieţei imobiliare mai devreme de 2012.

http://www.capital.fr/immobilier/actualites/pas-de-reprise-pour-le-marche-immobilier-avant-2012-434075

"En effet, les premières baisses de prix ne suffisent pas à gommer les excès des années passées. Pour rappel, la cote de l’immobilier a été multipliée par deux entre 2000 et 2008 !"

Câtă... ingenuitate la francezii ăştia, zău aşa.

Chiriile în septembrie

2009-09-08T07:46:00.004+03:00

Nivelul la care au ajuns chiriile în acest septembrie ne arată clar că preţurile apartamentelor din Bucureşti încă sunt supraevaluate cu 30-40%. Problema mare pentru piaţa imobiliară e că dacă tarifele de închiriere vor continua să scadă, nici măcar nu va mai fi o afacere să cumperi o proprietate pentru a o închiria deoarece, sub un anumit preţ al chiriei, oricât de ieftin ai putea cumpăra un apartament, acesta nu îşi merită banii dacă suma pe un an de zile nu poate acoperi mulţumitor anumite cheltuieli.

Situaţia aceasta nu e atât rezultatul crizei economice, cât al crizei demografice despre care s-a vorbit pe acest blog încă de la început. Situaţia se va înrăutăţi.

Eu personal mă aştept ca peste 1-2 ani afacerile de real estate să se întoarcă în negura nouăzecistă din care au ieşit. Vor redeveni, aşa cum e şi normal şi cum a şi fost până prin 2003-2004, un sector marginal al economiei, nicidecum o "regină" sau o "vedetă". Aştept cu mare interes ziua în care vedeta economiei româneşti să fie o ramură productivă. Poate construcţia de automobile? Industria de software? Vom apuca acea zi?

Soluţia italiană. Sau siciliană?

2009-08-28T11:27:00.004+03:00

Ceea ce era de aşteptat, s-a întâmplat. Bancherii au ieşit în mass-media cu o respingere destul de dură a ideii dubioase lansate de domnul Geoană în urmă cu câteva zile: legea pentru murături.

Faptul că o asemenea lege a fost propusă iniţial în Italia, nu o face nici mai deşteaptă, nici mai ţanţoşă. Italienii sunt şi ei "oameni", nu "vestici". Deci pot greşi sau propune tâmpenii în aceeaşi măsură ca şi noi.

Întotdeauna însă românii s-au eschivat de răspundere, preluând fel de fel de imbecilităţi propuse de alţii. Ultimii 20 de ani sunt o continuă înşiruire de imbecilităţi importate, la adăpostul cărora s-au produs nenumărate matrapazlâcuri pentru care, vezi Doamne, nu noi am fost vinovaţi, ci ăia care ne-au recomandat imbecilităţile alea (privatizările pe 1 dolar, de exemplu) !

Dacă dl. Geoană vroia cu adevărat să ajute IMM-urile putea să insiste pe lângă dl. Boc, care oricum are dare de mână, în vederea elaborării unui program de tipul Prima Casă pentru refinanţări (Prima Refinanţare?) care să ajute firmele cu adevărat interesante şi productive să-şi facă mai suportabile condiţiile creditului în această perioadă de recul de pe pieţele internaţionale.

Un proverb chinezesc spune un lucru foarte deştept: "Dacă vrei să ajuţi pe cineva care moare de foame, nu-i da peştele, dă-i undiţa şi învaţă-l s-o foloseasca." Este păcat că în secolul XXI liderii stângii din România încă mai văd social-democraţia ca pe o pomanageală generalizată.

Ceas de bilanţ pentru Prima Casă

2009-08-26T21:32:00.003+03:00

Ce spectaculos e titlul acestui post, nu-i aşa? :) Păcat că nu e şi conţinutul pe măsură. Şi de ce ar fi? Un bilanţ adevărat pentru acest program se va putea vedea abia la sfârşitul lui noiembrie, adică:

după 2 luni (septembrie-octombrie) de "sezon imobiliar";
după ce se vor fi adunat măcar 4 luni de punere în practică;
după ce vom avea suficiente date despre numărul tranzacţiilor pentru a putea aprecia impactul.

Mă enervează că abia a trecut o lună şi jumătate de la debutul acestui progrămel dubios şi deja citim săptămânal, ori în ziare, ori în blogosferă, ba că a eşuat, ba că are un succes nebun, ba că nu se dau credite, ba că s-au dat o mie...

Dragilor, Prima Casă va avea un impact real numai şi numai dacă va duce la creşterea numărului real de tranzacţii. Dacă va duce la creşterea numărului de tranzacţii, înseamnă că peste numărul de tranzacţii care se făceau oricum cu cash sau cu credit Prima Casă a mai adăugat ceva. Dacă nu, atunci impactul va fi nul. Din păcate e încă prea devreme să ne pronunţăm.

Răspunsuri

2009-08-24T22:38:00.003+03:00

Pentru Vladone: exact asta se întâmplă acum, prin păstrarea metrului pătrat impozabil la un nivel ridicol, statul "subvenţionează" sau "deduce" de la impozitare o mare parte a locuinţei. E bine?

Pentru radurusu: păi cam aia ziceam şi eu. E nevoie de o impozitare graduală şi de o trecere lină de la "impozitarea socială" la cea economică. Pe parcursul unei singure generaţii, în circa 20 de ani, problema ar fi rezolvată şi nimeni nu s-ar plânge că impozitele sunt ba mici, ba mari. Ce sunt 20 de ani? Nimic. În urmă cu 20 de ani era Revoluţia, parcă s-a întâmplat ieri...

Pentru saptemai: ba nu, chiar nu au nicio vină. Nici pensionarii ăia care au vândut casa primului cuplu de Prima Casă nu au nicio vină. Vroiai să vândă gratis? Tu ai vinde gratis? "Iară nu sintu vremile supt cârma omului, ce bietul om supt vremi." :)

Pentru Torin: magistraţii sunt stat în stat. Există destui pensionari în ţara asta care nu se bat pe niciun kilogram de ulei, după cum există destui tineri şi destule tinere care se prostituează pentru câteva sute de euro. Nimeni nu e perfect. Nu e nimic în neregulă să ai o lege specială dacă există un scop în spatele acestei legi şi dacă suntem pregătiţi să renunţăm la această lege odată ce scopul a fost atins. Germanii au ţinut închisoarea Spandau deschisă până când Rudolf Hess, ultimul prizonier, a murit. Da, trebuie să întindem rahatul pe zeci de ani, dacă asta e singura soluţie decentă de a-l elimina definitiv.

Pentru Ikpeba: din păcate cam aveţi dreptate. Din păcate şi tinerii cam au dreptate în multe privinţe, trebuie să recunoaşteţi. Aduceţi-vă aminte numai cât a furat generaţia dumnevoastră de la locul de muncă. Serios. Când aveai nevoie de ceva, luai de la servici sau îl întrebai pe tovarăşul maistru dacă nu ştie pe cineva care are. Şi luai. E drept că în urma furtului mărunt susţinut de generaţia dumneavoastră au mai rămas nişte drumuri şi nişte blocuri, pe când în urma furtului magnific de după 1989 suntem pe cale să nu mai rămânem cu nimic.

Pentru Cristian: PSD-ul e de stânga doar cu numele. Populismul nu e stânga.

Din nou Torin: nicio lege nu e "specială" dacă are un scop universal, chiar dacă aplicarea ei poate necesita norme de aplicare adaptate pentru diverse situaţii.

Pentru nobilacasa: vă mulţumesc pentru aprecieri. M-aţi făcut curios şi v-am şi răspuns, aici. Pe viitor vă sugerez să mai puneţi mâna pe un dicţionar întrucât e păcat ca un agent aşa de valoros să scrie ca ultimul agramat. Sunt convins că o faceţi doar pentru a vă disimula personalitatea de o înaltă cultură şi ţinută civică.

Despre mărirea cu 20% a taxelor pe proprietate anunţată în urmă cu câteva zile: e un status quo, menit să adune la buget tot de pe spinarea celor mulţi grosul veniturilor încasate din proprietăţi.

Iluzia verii: căderea economică se va încheia în trimestrul 4

2009-08-22T12:36:00.010+03:00

...sau când FMI nu e acasă, dl. Boc joacă pe masă

Întâi de toate, să începem cu câteva probleme organizatorice.

1. La postul precedent am închis comentariile pentru că mi-era greu să urmăresc toate offtopicurile. Cel mai bine ar fi să faceţi schimb de emailuri şi să vă certaţi în privat.

2. Nu i-am uitat pe cei care mi-au cerut răspunsuri la postul despre impozite scris în perioada în care am fost plecat.

Acum aş vrea doar să subliniez o idee. L-am văzut pe dl. Boc la televizor susţinând cu aplomb că "se vede luminiţa de la capătul tunelului" şi că în trimestrul IV se va opri căderea economică şi se vor pune bazele creşterii din 2010.

Ţinând cont de datele din trimestrele 1 şi 2, şi de activitatea economică anemică din această perioadă, pe care o resimţim toţi cei din economia reală, activitate care ne indică tot o scădere de minim 5-6% şi pe trimestrul 3, ar însemna că dacă se va ajunge ca în trimestrul 4 creşterea economică să fie între -1 şi 1% (deci chipurile să avem parte de stabilizare), atunci trimestrul 4 ar urma să aibă o pondere în PIB undeva în jur de 33-33,5%, poate chiar spre 34%, uşor mai ridicat decât în ultimii ani când a fost în jur de 31-32%.

Se uită că mare parte din PIB-ul trimestrului 4 era dată de consum, care acum e sugrumat. Ceea ce se întâmplă cu marile reţele de electrocasnice şi IT&C - Ultra Pro, Flamingo, Altex, Domo, Emag etc. - care dacă nu şi-au închis deja porţile, caută cu înfrigurare soluţii de supravieţuire în urma scăderii vânzărilor cu 50% - arată foarte clar care sunt perspectivele de consum, cel puţin în acest an. Acelaşi lucru rezultă şi din evoluţia pieţei auto. De aceea e chiar fantasmagoric să crezi că după un an prost, marcat de recesiune şi şomaj, românii vor începe să cheltuie bani cu ghiotura în ultima parte a anului, astfel încât trimestrul 4 să se depăşească pe sine.

Mai degrabă putem spera la o păstrare a acestui trimestru în coordonatele de până acum (scădere de "numai" 5-10% - să nu ajungem, doamne-fereşte, ca în Letonia/Lituania/Estonia, pe la -20%) şi la o menţinere a ponderii sale în zona 31-32%, ceea ce ar însemna că scăderea economică totală din 2009 va fi undeva între 7% şi 8-9%. Adevărul însă e că nimeni nu poate previziona ce se va întâmpla în trimestrul 4 în condiţiile în care nici trimestrul 3 nu e încheiat încă, şi de aceea declaraţiile emanate de dl. Boc au mai mult ca oricând un damf electoral uşor măsurabil cu fiola poliţiştilor.

LE. Am adăugat şi subtitlul pentru că între timp am avut o revelaţie: cu un trimestru 4 aşa de puternic cum visează dl. Boc, hai să zicem la -1% faţă de trim. 4 / 2008 (nu îndrăznim pentru a visa la plus ceva), practic creşterea (mă rog, scăderea) economică de anul ăsta ar fi undeva pe la -5,5%, ceea ce contrazice flagrant ultimele estimări FMI de -8-9%. Păi atunci de ce ne-am mai împrumutat, domnilor?!

LE2. eu personal cred că în trim. 4 vom asista la o scădere economică la fel de brutală - undeva în jur de 8-10% - şi abia din trim. 1 / 2010 vom putea spera la stabilizare. Rămâne să vedem.

Speculatorii engleji îşi dau obştescul sfârşit

2009-08-16T10:33:00.003+03:00

Dear Property Secrets members,

I regret to inform you that Visium Group, the owner of PropertySecrets.net, has closed its doors for further business and ceased trading as of Tuesday 11th August. In the end the recession has been too deep and too long to survive.

It is intended, however, that the Property Secrets website publishing business will continue as unaffected as possible, ensuring all advertising and membership commitments are met during this process.

This includes continually updated property investment advice, research and services currently available on the Property Secrets website, but does not include support for any previous investment property sold through Property Secrets.

Citatul e luat de aici: www.PropertySecrets.net . PropertySecrets.net a fost, de fapt încă este, că site-ul în sine încă nu a murit, unul din cele mai importante mijloace de manipulare a fazanilor engleji care erau încântaţi cu prezentarea unor "oportunităţi de investiţii" în fel de fel de locaţii dubioase, inclusiv pe un deal de lângă Cluj, acest Silicon Valley al României (!!!).

Comentariile au fost închise. N-am timp să moderez discuţiile voastre offtopic.

Sexul e sex, violul e viol (despre "reluarea" creditării)

2009-08-14T14:39:00.005+03:00

Iată-mă revenit. Back zuruck, ca să zic aşa. O să stau o vreme să citesc ziarele. Cei care mi-au solicitat explicaţii în comentariile de la postul precedent le vor avea, dar am nevoie de un pic de timp.

Momentan vreau numai să comentez pe scurt declaraţia omului de la FMI care a zis că în 6 luni se va relua creditarea.

Personal, nu ştiu cui serveşte întreţinerea acestei iluzii. Credite se dau şi acum. Sunt chiar bănci care au reclame foarte agresive la credite (nu doar la Prima Casă). În 6 luni însă nu se va relua nicio creditare aşa cum a fost până la jumătatea lui 2008. Activitatea de creditare e ca sexul: e nevoie de minim 2 adulţi care consimt la treaba asta pentru a se putea desfăşura. Dacă avem doar un adult care consimte, nu mai vorbim de sex, ci de viol. Ori, ceea ce a fost până la jumătatea lui 2008 a fost sex consensual şi civilizat. O orgie acceptată de toată lumea. Până în 2008 angajările erau pe cai mari, şomajul se ducea tot în jos, a credita pe cineva nu implica niciun risc. Situaţia este cu totul inversată acum: şomajul continuă să crească într-un ritm dureros în aceste luni de vară (Olandezu', sper că n-ai uitat pariul!), perspectivele în sectorul de stat sunt sumbre, sunt sectoare economice în plin colaps, masa persoanelor creditabile se restrânge de la o lună la alta, salariile sunt nesigure şi pe alocuri sunt date cu întârziere sau cu ţârâita. Poate că băncile vor vrea să dea credite, dar cui? Dragoste de-a sila nu se poate. Suntem în plin proces de contracţie a pieţei muncii şi pentru a putea asista la reluarea creditării peste 6 luni ar trebui să vedem angajări încă din această perioadă, pentru că mă îndoiesc că, dacă în februarie 2010 (adică peste 6 luni) se va constata că economia şi-a revenit şi se vor crea iar sute de mii de locuri de muncă, băncile se vor repezi să dea credite unor stimabili care au istoric la locul de muncă mai mic de 6 luni.

De aceea, creditarea aceea, ştim noi care, nu îşi va putea reveni decât în condiţii similare cu "acelea", de supraîncălzire a pieţei de muncă. Daţi-mi voie să mă îndoiesc că vom avea aşa ceva în primăvara lui 2010. Reprezentantul FMI ori a fost citat prost, ori vorbeşte tâmpenii,...

...ori face declaraţii de complezenţă întru gâdilicirea plăcută a celor dispuşi să creadă în mitul frumoasei din pădurea adormită.

Salut! O propunere pentru impozitul pe proprietate

2009-08-05T19:55:00.007+03:00

Momentan ma aflu in vacanta si va spun sincer ca nici nu prea mai stiu ce e prin tara, pentru ca nu am nici posibilitatea nici disponibilitatea de a ma informa cu privire la ceea ce se intampla pe acolo, dar profit de faptul ca am gasit un hotspot pentru a-mi da cu parerea asupra unei teme deschise pe khris.ro chiar in ziua in care am plecat: impozitul pe proprietate.

Problema e urmatoarea: cata vreme grosul averii romanilor e formata din avutia imobiliara, marirea impozitelor datorate de pe urma acestei avutii e inevitabila. Marirea trebuie facuta insa in asa fel incat sa nu fie afectati oamenii care nu au nicio vina ca detin o proprietate.

Ma refer in primul rand la pensionari. Nu e vina lor ca au fost improprietariti in anumite conditii in urma cu 20 de ani si ca valoarea proprietatii lor a crescut halucinant in ultimii ani ca urmare a unei conjuncturi fericite (sau triste?) care nu se va mai repeta prea curand. Pensia medie a crescut in ultimii 6 ani de la 50 de euro la 140, deci de aproape trei ori, ceea ce inseamna ca marirea impozitului datorat pentru un apartament detinut continuu din 1990 incoace si aflat, probabil, in posesia cuiva la pensie sau in prag de pensie ar putea fi marit de 2-3 ori, dar nu mai mult. Adica, este normal sa soliciti pentru un astfel de apartament un impozit de 40-50 de euro pe an (ceea ce ar reprezenta aproximativ 3% din venitul anual al unui pensionar, adica un procent mai mult decat suportabil) dar nu 4-500 pe motiv ca pretul real al apartamentului e de 70-80.000 de euro.

In al doilea rand ma refer la cei care au achizitionat sau vor achizitiona un apartament inainte de aparitia indicelui imobiliar national de la anul. Acesti oameni trebuie considerati victime ale unui Caritas corupt (la fel ca pacalitii FNI) si nu e vina lor ca au platit mult prea mult pentru casa in care locuiesc, in conditiile in care piata a fost netransparenta si opaca. Impozitul trebuie corelat strict cu cresterea generala a salariilor care a avut loc in ultimii ani. Cum in anul 2000 salariul mediu net era de circa 100 de dolari/euro (1.900.000 lei vechi) iar acum e de 1400 de lei, adica vreo 330 de euro, rezulta ca un impozit marit de 3-4 ori pentru o proprietate cumparata dupa 2000 e foarte suportabil pentru proprietari.

Putem numi impozitarea de acest gen, o impozitare pe baza sociala. Nu prea e sanatoasa (suna a: "de la fiecare dupa puteri, fiecaruia dupa nevoi" / cunoscutul slogan comunist), dar totusi statul are datoria morala de a proteja acele categorii sociale care nu au nicio vina ca piata a fost opaca sau ca li s-au acordat credite pe banda rulanta.

Un sistem sanatos de taxare are insa fundamente economice, nu sociale.

De aceea, dupa publicarea indicelui oficial este obligatoriu ca impozitul sa aiba la baza numai ratiuni economice si sa fie corelat cu valoarea de piata. Altfel zis, cu cat e cumparatorul dispus sa dea. Orice tranzactie ce se va face in noile conditii ar trebui, asadar, sa suporte un impozit pe masura. Multa lume vorbeste de 1% din valoarea de piata (care va fi, practic, valoarea data de indicele bazat pe tranzactii concrete) dar adevarul e ca in occident nu exista un procent fix, taxa pe proprietate diferind de la oras la oras. Asa trebuie sa fie si la noi. Poate ca unele municipalitati, pentru a atrage locuitori, vor decide ca e mai sanatos sa ceara o taxa de 0,01%. Cel mai simplu e ca o autoritate nationala - Ministerul Finantelor? - sa stabileasca niste normative pe baza de locatie, vechime, suprafata etc. si niste marje +/- in care sa fluctueze taxele iar municipalitatile locale sa isi determine propriile valori ale impozitelor in functie de marjele indicate de autoritate, dar nu mai mari decat acestea.

Pe masura ce o proprietate este vanduta, ea va trece automat din clasa de impozitare sociala, pre-2010, in cea economica, post-2010. Iar pentru imobilele care vor fi mostenite (deci nu tranzactionate) trecerea din fondul "social" in cel "economic" se va putea face foarte simplu, la succesiune. In acest fel ne asiguram ca intr-o perioada oarecare de timp, probabil nu mai mult de o generatie, impozitarea va ajunge sa fie facuta strict pe baze economice si pornind de la valoarea de circulatie, nu de la ce pensie sau salariu are proprietarul care, poate, locuieste intr-o casa pe care nu si-ar permite-o intr-o economie normala.

Revelaţie

2009-07-26T23:04:00.007+03:00

Azi am avut o revelaţie: esenţa "românismului", adică "românitatea", dacă putem spune aşa, poate fi exprimată prin ~~3 chestii~~ 5 chestii definitorii pentru felul în care se raportează românul la muncă.

1) La început: adamismul românesc. De treaba asta au mai vorbit şi alţii. În principiu, e vorba de faptul că noi, românii, trebuie să o luăm mereu de la capăt, indiferent ce facem. Şi să nu terminăm niciodată, din lipsă de timp. Cert e că la noi, dacă se apucă vreun fraier să facă un capăt de autostradă, cel care vine după el nu continuă cu tronsonul următor ci distruge tot ce a construit fraierul şi o ia de la început, apoi, din lipsă de timp, lasă treaba în coadă de peşte, vine altul după aceea, care o ia şi el de la capăt boscorodind şi bruftuluind tot ce au început predecesorii şi lasă şi el treaba neterminată... şi tot aşa.

2) Pe parcurs: expresia populară "las-o bă, că merge aşa". Asta e vitală pentru a-i înţelege pe români. La noi, dacă un perete e strâmb dar îşi realizează funcţia principală - aceea de a sprijini o casă - se zice: "lasă bă că merge aşa". În general, chiar dacă o treabă necesită în mod corect o finalizare X, românul ajunge până la stadiul X-cu-oarece-deviaţii şi apoi decretează: "lasă bă, că merge aşa". Românul e anti-perfecţionistul prin excelenţă, pentru el modelele sunt foarte fluide, un model e model ca să vezi nu cum trebuie, ci cum ar trebui, şi nu degeaba poporul nostru l-a dat pe marele Brâncuşi: când a sculptat prima dată capul domnişoarei Pogany sunt convins că, după ce a creat profilul iniţial, s-a oprit din lucru şi a concluzionat: "lasă bă, că merge aşa".

3) La final: "atât s-a putut". Asta e scuza preferată a românilor. Pus să explice de ce nu s-au atins cutare rezultate, politicianul, sportivul, inginerul român răspunde sec: "atât s-a putut". Şi apoi încearcă să (se) justifice: "dar s-au atins rezultatele pe jumătate, pe sfert, pe o zecime, pe o sutime". De remarcat, totuşi, optimismul intrinsec al acestei expresii. Căci, chiar dacă "atât s-a putut", românul e optimist pentru că asta e o dovadă clară că "a fost posibil ceva", deci nu vorbim de ceva imposibil. Orice vis e posibil, românul e conştient de treaba asta, doar o vede şi la nemţi, la americani etc., atâta doar că la noi: "atât s-a putut".

23 august: 4) Furatul căciulii, obicei românesc. Chestia asta cu imobiliarele e relevantă. Ne bucurăm că preţurile au crescut la nişte niveluri fără nicio legătură cu productivitatea sau cu salarizarea din ţara asta, dar nu ţinem cont de faptul că scumpirea peste orice limită raţională a locuirii a gonit din ţară 3 milioane de români, a aservit ţara capitalurilor străine aduse de desantul bancar şi a scos România din circuitul investiţiilor străine în care intrase atât de greu în 2004. Ne furăm căciula şi ne bucurăm.

5) Oricine altcineva e de vină numai noi, nu. Citiţi acest post şi minunaţi-vă: "Pe fondul unei campanii mediatice extraordinar de puternice (“scad preturile”, “se dezumfla balonul imobiliar”, “piata va suferi corectii” ) materializata in peste 250 de articole aparute in principalele cotidiene si saptamanale in primele 6 luni..." Piaţa imobiliară nu a căzut pentru că era iraţională, pentru că oamenii primeau servicii de 3 lei la preţ de Place Vendome, ci pentru că mass-media şi-a băgat coada. Aşa gândeşte rrromânul verde. Nu care cumva să se uite în oglindă şi să accepte cu modestie că a greşit sau am greşit cu toţii.

De joacă, şi nu prea

2009-07-24T10:10:00.005+03:00

Una din constatările la care am ajuns împreună cu nevastă-mea e că oamenii care conduc România sunt mai proşti şi au mai puţină expertiză în domeniile lor decât nişte copii de 12 ani care se joacă pe calculator.

Să o iau pe ocolite. Să-i luăm de pildă pe preşedinţii de cluburi de fotbal, care în ultimii ani, chipurile de boom economic, în care averile lor au crescut exponenţial, au reuşit următoarele performanţe:

o singură semifinală la nivel european (Steaua în 2006), în condiţiile în care echipele din Est au câştigat de 3 ori Cupa UEFA (prin ŢSKA Moscova, Zenit Leningrad şi Şahtior Doneţk);
niciodată o campioană a României nu a trecut de grupele Champions League;
străinii care au fost transferaţi pe aici s-au dovedit în proporţie de 90% nişte petarde şi de 10% mediocri, cluburile (de fapt finanţatorii, alde Turcu, Borcea, Copos, Becali) acumulând pierderi nete prin transferurile lor;
după vârful de performanţă atins în primăvara lui 2006, când s-a şi jucat sfertul de finală dintre Rapid şi Steaua, în următorii 2 ani coeficientul de performanţă al echipelor româneşti s-a prăbuşit drastic ceea ce va duce peste câţiva ani la pierderea locului de drept obţinut în Champions League;
anul ăsta au ieşit la iveală, în sfârşit, scandaluri de corupţie, arbitraje măsluite etc.

Ei bine, pot să pun pariu că dacă l-ai pune pe un asemenea finanţator să joace "Football Manager" nu ar fi în stare să obţină vreo performanţă notabilă nici măcar cu Real Madrid. "Football Manager" e un joc al naibii de complex care simulează managementul unui club de fotbal din toate punctele de vedere: performanţă sportivă, performanţă economică, echipa de tineret, psihologia relaţiilor cu jucătorii etc. Jucătorii cei mai buni sunt capabili să pornească la drum cu o echipă din liga a 4-a engleză şi să ajungă campioni mondiali cu naţionala Braziliei. Softul ("Prozone") care analizează meciurile în acest joc se vinde şi separat şi este folosit de mulţi antrenori reali pentru a analiza jocul echipelor adverse.

Cam atât despre preşedinţii de cluburi de fotbal. În ceea ce-i priveşte pe politicieni, eu pun pariu că nu ar fi în stare să joace "Caesar". Ăsta e un joc de strategie în care trebuie să conduci diverse oraşe din Roma antică până când ajungi împărat. Ca să reuşeşti performanţa asta, trebuie nu doar să te baţi cu diverşi duşmani, ci să asiguri resursele economice necesare prosperităţii oraşului, să creezi suficiente locuri de muncă, să asiguri acces la hrană, locuinţă, apă şi alte necesităţi pentru toţi locuitorii etc. Un amănunt interesant: în "Caesar" casele sunt construite cu bani publici, deşi dezvoltarea lor ulterioară (sporirea confortului, mansardarea etc.) depinde exclusiv de performanţa economică a locatarilor. Dacă nu reuşeşti chestiile enunţate mai sus, inclusiv asigurarea de locuinţe suficiente pentru locuitorii tăi, pur şi simplu oraşul se goleşte de populaţie, şi dacă se goleşte de populaţie - nu mai are cine să asigure serviciile publice, scad taxele percepute de administraţie şi se petrec multe alte efecte negative...

...care se observă, de altfel, şi în viaţa reală. Şi care nu sunt înţelese nici de guvernanţii noştri, nici de captivii de pe piaţa imobiliară care jubilează în momentele astea făcându-şi iluzii că prostioara numită "Prima casă" a reîntors trendul ascendent al preţurilor pe piaţa imobiliară. (Vreo doi optimişti cărora le-a revenit culoarea roşie în obraji tastează comentarii când şi când şi pe blogul ăsta, vă ştiţi voi, măi, băieţi :)

De exemplu, unul dintre efectele majore produse de balon a fost depopularea ţării. Ştim că, matematic vorbind şi conform datelor oficiale ale autorităţilor, în România nu mai sunt 23 de milioane de oameni, ci vreo 21,3 milioane. Ştim însă că şi conform datelor oficiale ale autorităţilor din Spania şi Italia în aceste două ţări sunt stabiliţi legal, corect, cu domiciliu (chiar şi cu credite) circa 1,5 milioane de români. Oameni care şi-au luat tălpăşiţa de aici, ca să vezi, surprize-surprize, tocmai în perioada de boom economic, care a coincis cu deschiderea graniţelor şi integrarea europeană. Perioadă în care preţul locuirii în România creştea, după cum au calculat unii, cu 3,57% pe săptămână. Deci, conform calculelor oficiale ale tuturor oficialităţilor din lumea asta, în România mai avem la ora actuală, fără doar şi poate, sub 20 de milioane de locuitori (adică în jur de 19,8 milioane). Pe lângă asta mai trebuie să îi socotim şi pe românii plecaţi în comunităţi mai puţin numeroase (în Anglia, Franţa, Canada...) precum şi pe cei care s-au stabilit fără forme legale în Italia şi Spania şi cred că nu ar fi nicio surpriză dacă la un eventual referendum s-ar găsi că în România mai există doar în jur de 19 milioane de oameni. Cu 4 milioane de oameni mai puţini decât în urmă cu 20 de ani. Cam... cât populaţia Norvegiei sau a Finlandei!

Aşadar, 12 ani de "tranziţie" şi alţi 6 de "boom" bazat pe inflamarea dincolo de orice legătură cu productivitatea internă a preţului caselor a dus la dispariţia din ţară a milioane de oameni productivi, harnici, buni meseriaşi, buni consumatori. Remiterile acestora sunt palide consolări pentru ceea ce ar fi putut produce aici. O asemenea stare de fapt nu poate avea decât un deznodământ, colapsul economic, pentru că, fără piaţă internă sau cu cererea internă restrângându-se din cauze naturale, demografice - nu mai zic de cele economice! - efectele nu pot fi decât cele descrise în jocul "Caesar": scăderea consumului, depopulare, scăderea afacerilor şi a veniturilor la bugetul public, dezintegrarea autorităţii.

Se pare însă că autorităţile noastre şi cei care jubilează nu înţeleg aceste procese de o simplitate dezarmantă. Oamenii au bani, mâncare, case şi distracţie la un preţ decent - sunt fericiţi şi productivi, nu - îţi pleacă! Se vor găsi 1.000, 2.000, 10.000 de amatori de "Primă casă" la 60.000 de euro bucata şi va fi salvată clientela (personal mă îndoiesc, dar să zicem) ? Foarte bine! Să se găsească! Dar ce te faci, că alte 2 milioane de oameni se vor căra din România din cauza imposibilităţii de a locui aici, piaţa internă se va restrânge şi mai dramatic şi ne vom trezi la ~~referendumul~~ <- sunt prost, recensământul din 2012, când populaţia chiar va trebui numărată pe bune, nu ca steagurile lui Pristanda, că mai sunt doar vreo 17 milioane de români pe acasă. Şi când zic "2 milioane" cred că sunt optimist, ţinând cont de ultimele date privitoare la şomajul tineretului (avem unul dintre cele mai mari procente din Europa, o cincime din tineri nu au de lucru). Va fi această depopulare o premisă credibilă pentru... viitoare creşteri de preţuri? Cu populaţia răspândită în toate colţurile lumii, cu piaţa internă cu 25% mai mică decât în anul 2000? Cu pensionari care vor fi de vreo patru ori mai mulţi decât cei care lucrează la privat? Daţi-mi voie să mă îndoiesc.

De aceea sunt absolut convins că preţurile se vor alinia, cu toate zbaterile din aceste zile, la puterea de cumpărare a populaţiei. Pentru că altfel în România va trebui să stingem lumina şi dacă nu o s-o stingem noi, o vor stinge alţii pentru noi, fără nicio urmă de regret.

PS1. Poate vă întrebaţi ce interes au politicienii să ascundă adevărul despre dezastrul demografic. Conform constituţiei şi legii electorale, numărul de parlamentari se stabileşte în funcţie de populaţia unei circumscripţii. Cu cât mai mulţi, cu atât mai multe locuri.

PS2. Dacă vreţi să vedeţi cum şi-a pierdut o ţară europeană, prin emigrare, jumătate din populaţie în ceva mai mult de 70 de ani, uitaţi-vă la graficul ăsta. Să nu creadă cumva cineva că nu se poate.

Am supra-subscris, dar stăm

2009-07-20T09:18:00.003+03:00

Iniţial s-a vorbit de o supra-subscriere la "Prima Casă" de 457 de milioane. Acum, la o socoteală nouă, reiese că prin întârzierea sau refuzul câtorva bănci, în frunte cu BCR, băncile au pus la bătaie cu adevărat numai 850 de milioane.

Guvernul însă, prin tam-tam-ul făcut, le-a dat prilej de publicitate gratuită tuturor.

Ce mai face Obama?

2009-07-15T10:19:00.002+03:00

Momentan bocăneşte pe culoarele White House, nemulţumit de faptul că "housing market" are în continuare probleme, şi se pare că plănuieşte să-i transforme pe (aşa-zişii) proprietari pe credit care nu-şi mai pot plăti ratele în... chiriaşi cu garanţia statului. Uite aşa învaţă ai noştri ce prostii să mai comită.

Detalii aici: http://www.reuters.com/article/wtMostRead/idUSTRE56D6BF20090714?feedType=RSS&feedName=wtMostRead&pageNumber=1&virtualBrandChannel=0

BRD, lovitura mediatică

2009-07-08T21:38:00.007+03:00

Cu spectacolul penibil de azi-dimineaţă prilejuit de semnarea primului credit de "Primă casă", spectacol amintind de "pluguşoarele" de pe vremuri, BRD-ul a dat o mică lovitură de imagine pentru că a făcut să se vorbească gratis despre sine pe toate televiziunile şi în toate ziarele.

Oricum, mica demonstraţie de azi a demonstrat încă o dată, dacă mai era nevoie, că avem de-a face cu un program subprime în toată regula.

Din câte am înţeles primul cuplu de "Primă casă" are nişte venituri nete în jur de 2600 de lei, adică un pic peste 600 de euro, şi rata a ieşit de 307 euro (adică aproximativ 1300 de lei, jumătate din venituri). Să gândim niţel şi să ne transportăm într-o ipotetică situaţie viitoare. Un scenariu aşa şi aşa, nu excesiv de pesimist: Euribor 3,5% şi 1 euro = 4,75 lei. Nu are rost să insistăm, dar rata ar ajunge cam... 1850 de lei. Adică 71% din veniturile tânărului cuplu. Mai punem şi o întreţinere, 200 de lei, acolo, rămân fix 550 lei lunar pentru restul necesităţilor (de la mâncare la orice altceva). Adică 9,16 lei pe zi pentru fiecare. Eh, aşa e, când eşti tânăr dragostea ţine şi de foame.

Acum, dacă scenariul se duce în bălării şi mai mult - Euribor 4,5%, 1 euro = 5 lei - rata ar ajunge aproape 2200 de lei. Deja tinereii trebuie să apeleze la părinţi, că din 400 de lei, oricâtă dragoste ar fi între cei doi, mă tem că foametea o va disipa rapid.

Dar în opinia domnului Boc asta nu e creditare subprime şi ţara românească nu are de suferit ba dimpotrivă, va avea numai de câştigat, fiindcă "se pun banii în mişcare" şi creşte PIB-ul întrucât dezvoltatorii vor reîncepe să construiască (ei, nu zău?... pe cât punem pariu că puţinii bani care se vor pune în mişcare prin acest program vor lua rapid drumul conturilor din Elveţia?...). În toată afacerea asta BRD nu riscă nimic, ba uite că se alege şi cu publicitate gratis (bravo PR-ilor, excelentă mişcare!), tinereii - tocmai şi-au micşorat chiria cu vreo 150 de lei şi nu cred că e cineva aşa de prost încât să creadă că vor mai plăti rata când aceasta va ajunge la 70% din venituri (nu de alta, dar chiriile vor ajunge în momentul ăla lejer la 150 de euro / 2 camere decente în Bucureşti), numai statul va trebui să deconteze neplata creditului. Sunt curios dacă domnul Boc e pregătit să dea cândva socoteală în faţa naţiunii pentru banii ce vor fi aruncaţi pe fereastră prin intermediul acestui program de o concepţie mai mult decât îndoielnică.

Cât de gravă e situaţia de pe piaţa muncii? (2)

2009-07-06T21:51:00.005+03:00

Tocmai s-a încheiat cea mai grea primă jumătate de an din ultimii 20 de ani.

Şomajul a crescut cu 2,1 procente în doar 6 luni, din ianuarie până în iunie. Spre comparaţie, în anii catastrofali 1992 şi 1997 şomajul în prima jumătate a anului a crescut doar cu 1%, respectiv 0,3%. Momentan avem aproape 550.000 de şomeri înregistraţi.

Cea mai catastrofală a doua jumătate de an din istoria recentă a României s-a înregistrat în 1992, când şomajul a crescut în perioada iulie-decembrie cu 3,7%.

Faptul că în 2009 şomajul a crescut atât de abrupt şi atât de atipic, într-o perioadă a anului în care în mod obişnuit economia se revigora, mă face să cred că:

1. În a doua jumătate a anului vom avea încă un plus de 3-3,5% la şomaj (deci în ianuarie 2010 vom ajunge la 9-9,5%, adică în jur de 900.000 de şomeri).
2. În primăvara lui 2010, după ce vor trece alegerile, aparatul de stat va fi aproape de colaps pentru că va apăsa asupra lui o povară financiară imensă. Mediul privat nu va mai putea fi stors prin nicio taxă; statul în schimb va avea de plătit un aparat imens şi un număr imens de pensii şi ajutoare de şomaj. Va fi obligat să dea afară, ceea ce înseamnă că şomajul se va agrava şi în 2010. Să vedem cine o să mai râdă de spanioli şi de letoni de acum în... 12 luni.
3. Ponderea imobiliarelor în averea românilor ştim că e în jur de 75%. Suntem bogaţi, dar luaţi "la bani mărunţi", avem foarte puţini bani reali, cash. De fapt, suntem foarte săraci. Fără bani, la anul pe vremea asta foarte mulţi oameni vor avea o singură soluţie de supravieţuire: să-şi vândă locuinţele în exces sau, în ultimă instanţă, să-şi vândă locuinţa.

Chestia asta mă face să cred că prăbuşirea preţului la case încă nu a venit.

O soluţie cât de cât rapidă care ar putea fi luată acum, până nu e prea târziu, e revizuirea de urgenţă a legislaţiei muncii şi adoptarea de urgenţă a unei legi care să facă posibilă în mod real munca temporară, munca pe proiect, contractele de muncă pe perioadă determinată. Angajatorii trebuie să fie încurajaţi:

să angajeze şomerii exact cât şi când ar avea nevoie de ei, fără nicio restricţie privind succesivitatea angajărilor şi fără obligaţia de a oferi salariatului un contract pe durată nedeterminată;
să ofere şomerilor pe care îi angajează pe contract determinat oricât sunt ei capabili, chiar şi jumătate din salariul pe un post similar cu contract nedeterminat, dacă e cazul, fără să existe pericolul de a fi reclamaţi la ITM pentru "tratament nefavorabil" pentru simplul fapt că un post similar cu contract nedeterminat este plătit dublu.

Actuala legislaţie a muncii pe durată determinată (articolele 80-86 din Codul Muncii) e împovărătoare pentru angajatori, fiind o bătaie de joc la adresa lor. Oricum, să nu ne facem iluzii, nimeni nu va face nimic.

Nu înţeleg la ce asistăm

2009-07-03T09:53:00.004+03:00

Pe de o parte, "Prima Casă" se socoteşte în valută. Pragul e de 60.000 de euro, nu 250.000 de lei. Băncile (cu excepţia CEC) anunţă că vor arunca în programul ăsta camioane întregi cu euro, care mai de care mai pline. Toată lumea e cu ochii ţintă pe Euribor, care a mai rămas o rundă la minime istorice (până când şi mai ales ce va fi după?... ei, uite o întrebare care nu se mai pune, dar ce mai contează când ne ia pe toţi valul entuziasmului de partid şi de stat?...).

Pe de altă parte de la vârful BNR ni se spune că "Reluarea creditării în valută în această perioadă, mai ales pentru cei ce câştigă lei, ar fi o dramă pentru România, ca să nu zic o crimă."

Deci, la ce asistăm aici? Eu nu mai înţeleg nimic. Totul îmi seamănă cu o piesă de teatru proastă, la care sufleurul a încurcat partiturile şi oamenii de pe scenă ajung să joace nişte roluri care numai impresia de coerenţă nu o dau.

Cât de gravă e situaţia de pe piaţa muncii?

2009-06-29T16:41:00.005+03:00

Conform datelor de aici, martie 2009 este prima lună de martie din 1997 încoace în care şomajul e mai mare decât în luna februarie, în timp ce luna aprilie 2009 este prima lună de aprilie din 1992 încoace în care şomajul e mai mare decât în martie. Tot în 1992 putem găsi şi precedenta lună de mai în care şomajul a fost mai mare decât în luna aprilie.

Similitudinile dintre 1992 şi 2009 nu se opresc aici. În primele 5 luni din 1992 numărul şomerilor a crescut cu 35% faţă de numărul şomerilor din ultimul decembrie (337.440 > 456.221). În 2009 creşterea a fost de "numai" 30,5% (403.441 > 526.803).

Catastrofa redivivus?

-------------------
INFO UTIL: Ziaristul Alexandru Vărzaru de la Academia Caţavencu doreşte să stea de vorbă cu 3 internauţi care cred că preţul caselor încă mai are mult până să atingă fundul sacului. Cine e dispus să participe la discuţie e rugat să îl contacteze aici: alexandru.varzaru@catavencu.ro . Se garantează confidenţialitatea.

În calitate de reprezentant al presei, omul şi-a luat deja scuipaţii necesari pe forumul lui Alex ;) , deci dacă nu vă interesează oferta, ignoraţi-o.

Tunelul lui Friggit

2009-06-23T23:00:00.007+03:00

Cum stau destul de mult cu ochii pe forumurile / site-urile franţuzeşti, am descoperit de ceva vreme o noţiune interesantă, "tunelul lui Friggit" (a nu se confunda cu "Tunelul" lui Sabato...), care reprezintă pentru Franţa referinţa de bază în privinţa evoluţiei istorice a preţurilor la imobiliare. Tunelul poate fi văzut în imaginea de mai jos între valorile 0.9 - 1.1 (click pe poză pentru mărire).

"Tunelul" se numeşte aşa de la numele lui Jacques Friggit, un economist francez care încă lucrează şi îşi publică statisticile aici: http://www.adef.org/statistiques/. Friggit a observat că, din 1965 până în 2001, raportul dintre preţul imobiliarelor şi venitul mediu pe familie a fluctuat în general în interiorul unui "tunel" creat în jurul cifrei 3 (3 venituri anuale pentru cumpărarea unei locuinţe). De câte ori preţurile au coborât accentuat sub această valoare, sau au urcat deasupra, ele au revenit în "tunel". Când preţurile cresc deasupra "tunelului", e semn de bubble, când scad sub - avem o mare oportunitate. În plus, Friggit a mai observat şi că între preţuri şi numărul tranzacţiilor există o legătură directă, intrinsecă (atunci când preţurile cresc, creşte şi numărul tranzacţiilor, şi invers).

Ca şi Rendermanul nostru, Friggit a fost ignorat de toată lumea până când lucrurile au devenit clare şi la ei: imobiliarele mai şi scad, nu doar creşte. ("Non, les prix ne baissent pas!" - era mesajul comic pe care l-am văzut vara trecută în vitrina unei agenţii din Paris, în condiţiile în care afişele "a vendre" erau deja pe toate drumurile.)

Ceea ce mi s-a părut totuşi interesant de observat la tunelul lui Friggit din perspectiva crizei actuale e faptul că reuşeşte să surprindă şi marele balon parizian de la începutul anilor '90. Între 1991 şi 1996 preţurile au scăzut în Paris şi regiunea pariziană cu peste 40%, după perioada de creştere abruptă dintre 1987 şi 1991. Practic, pe graficul tunelului se observă cum în ciuda ieşirii abrupte din limitele istoric-normale, şi în ciuda vârfului atins în 1991, preţurile au revenit în tunel, oricât de incredibil ar fi părut acest lucru la începutul crizei. Şi cum creşterea începută în jurul anului 2000 a fost mult mai mare decât cea din 1990 şi a atins, de data aceasta, toată Franţa, nu doar regiunea pariziană, nu e de mirare că "babaliştii" francezi aşteaptă acum o scădere naţională a preţului la imobiliare de minim 35% (v. aici). Pentru că preţurile trebuie să revină la fundamente.

De unde rezultă că niciodată nu e bine să zici: "niciodată".

In România, presa sportivă a ajuns să facă şi treaba altora

2009-06-22T15:40:00.002+03:00

Noi dezvăluiri:

http://www.tolo.ro/2009/06/22/cum-a-platit-mts-false-stiri-pentru-monica-ridzi-si-elena-basescu-%C2%BB-dovezi/

Respectele noastre, stimaţi ziarişti de sport.

PS. vă rog să nu interpretaţi postul ăsta ca unul anti-PD-L & co., ci ca un tribut adus ziariştilor de sport, singurii care, se pare, îşi mai fac datoria de ziarist în ţara asta.

Falimentul Stenyon devine oficial

2009-06-19T07:46:00.003+03:00

Nu ştiu cum de mi-a rămas neobservată ştirea privind falimentul Stenyon. Păcat de faptul că o afacere cinstită începută în anii de glorie de după revoluţie se încheie cu febră imobiliară, mama ei de treabă şi mama ei de febră imobiliară care i-a luat pe toţi la cap.

"Inainte de a deschide procedura de insolventa a companiei, Stefanescu a incercat sa salveze businessul demarat in urma cu optsprezece ani prin scoaterea la vanzare a doua proprietati in valoare de zece milioane de euro.

El a publicat mai multe anunturi pe site-urile imobiliare, intentionand sa vanda atat o vila construita anul trecut in apropierea lacului Snagov, in valoare de 1,5 milioane de euro, cat si un teren de 13.300 de metri patrati in zona Colentina a Capitalei, pe care solicita de 650 de euro pe metru patrat, adica 8,5 milioane de euro."

PS. şi să nu uităm discuţia despre ultima frază rostită de Pogea aseară (v. ultimele comentarii de la postul anterior). O fi dat drumul la vreun porumbel? Are legătură cu asta şi cu asta?

Schimbare de sondaj

2009-06-16T07:45:00.002+03:00

Schimbăm sondajul. La ultimul sondaj întrebarea a fost: "Credeti ca e posibil ca in august 2009 pretul pe "vechi" din Bucuresti sa ajunga la 300 de euro/mp?"

- 45% (424 de oameni) au zis "da"
- 55% (512) au zis "nu"

Mai sunt 2 luni până atunci dar, după cum se vede, se pare că "nu"-ul are dreptate.

Întrebarea următoarea e legată tot de preţuri, dar e formulată altfel.

PS. un dosar special în Le Figaro despre Paris: Immobilier: les prix à Paris. I-a ajuns şi pe ei.

Diverse

2009-06-08T15:11:00.005+03:00

1. Despre absenteismul de la ultimele alegeri: oare listele electorale îi cuprind şi pe cei 3-4 milioane plecaţi în Italia - Spania - Marea Britanie - rest of the World?!

2. Tot despre Letonia, un articol foarte interesant din FT.com. Iată câteva citate (hm, vă sună cunoscut? ... credeţi-mă pe cuvânt, e despre Letonia, nu despre România):

"[...] Daunis Auers, a British-Latvian political scientist at the University of Latvia, identifies the difference with the Icelandic collapse: “In Iceland there was a lot of speculation on the markets. But in Latvia people were finally buying the western consumer products they had been promised since 1990.” The money was flooding in to help them do it. It came from Latvians working in Britain and Ireland, from the EU, from foreign investors, but, above all, from Scandinavian banks. [...]
Peasants in the countryside mostly just sat out the boom in the homes they had been given after the USSR collapsed. However, Riga’s impatient new middle classes put out both hands to catch the money. They almost all borrowed in euros, paying interest rates of just a few per cent while Latvian inflation was at 15 per cent. In other words, they were being paid to borrow. Better yet, there was no capital-gains tax on property, which, incidentally, made buying apartments an excellent way to launder money.[...]
Much of Latvia’s “growth” came from construction and from speculators selling each other flats, but few people worried about that then. Almost everyone had jobs and money. Wages rose by 30 per cent a year, [...]
Some Latvians assumed the growth would continue until they caught up with their fellow Nordics. In 2007 Swedbank commissioned a survey of people’s financial expectations. Martins Kazaks, the bank’s Latvian chief economist, says: “If I recall correctly, about a quarter of respondents expected that over the next three years their real incomes would grow 30 per cent a year in nominal terms. Which is kind of odd.” [...]
The question then becomes: why did Latvia blow up its bubble when experts kept telling it not to?
From 2004, Latvian politicians were finally free to do as they liked. For years they had listened to westerners telling them what to do to get into the EU; now they were in. Ainars Šlesers, a politician who once campaigned as “Šuperman”, wrote in 2004: “One should quit warning about some kind of economic overheating. We ought to push the pedal to the metal.” Even if inflation hit 15 per cent, Latvia was a special case. The laws of economics didn’t apply. [...]
This is how a country can blow a bubble that will definitely burst: 1) Run high inflation; 2) Borrow profusely; 3) Import much more than it exports; 4) Build an economy on speculation in assets; 5) Put no public funds aside for a rainy day; 6) Meanwhile, peg its currency to a stable currency. [uite, treaba asta noi nu am făcut-o - cel puţin nu oficial]
Latvia ticked every box. "

Ce ar trebui să înţeleagă băieţii ăştia care ne conduc şi cu ăştia care mai poluează blogul din când în când gândind cu premeditare?

- România, în ochii "investitorilor", e o bucăţică foarte mică din Estul Europei. Tonul în Estul Europei e dat de baltici, care au câţiva ani înaintea noastră din toate punctele de vedere (integrare în structurile internaţionale, boom & bust etc.). Când citeşti chestii de-astea şi ştii că şi în România lucrurile s-au petrecut la fel, chiar nu-ţi mai pasă că România e mai mare, sau mai albastră sau mai cheală. Suntem cu toţii în acelaşi rahat.
- Noi (românii) avem o şansă incredibilă prin faptul că suntem defazaţi faţă de baltici. În felul ăsta putem să şedem şi să ne gândim la ce au făcut ei greşit când au dat nas în nas cu criza. Depinde numai de noi dacă ne vom valorifica şansa sau vom asista pasivi la creşterea şomajului către 10% şi continuarea prăbuşirii economice.

Eu personal consider că nu putem fi salvaţi decât de investiţiile urgente în infrastructură şi educaţia adulţilor (reconversia profesională). Cum nu văd deloc să se întâmple aşa ceva, guvernanţii fiind total jemanfişişti faţă de ambele domenii, mă tem că imaginea României în 2010 va fi mai proastă decât cea de acum dar mai bună decât în 2011.

PS. Vă recomand cu căldură să citiţi şi cartea lui Krugman, "Intoarcerea economiei declinului si criza din 2008" (Ed. Publica 2009)

Cică s-a dat ordonanţa. Măcel?

2009-06-05T21:00:00.006+03:00

Clar: blogurile imobiliare, nu doar ăsta al meu, hai să nu mă dau eu rotund, dar nici Imopedia, Roren, Real in Romania, Indexul lui Renderman etc., nu sunt citite de cei care au orchestrat "Prima casă".

Prevederea conform căreia o casă cumpărată prin "Prima casă" nu poate fi revândută timp de 5 ani nu face altceva decât să taie orice speranţă singurului segment al cererii suficient de puternic cât să oprească trendul descrescător, dacă nu chiar să-l inverseze vremelnic: cererea speculativă.

Am arătat pe acest blog cum în perioadele de frenezie imobiliară grosul cererii e format nu din cei care au nevoie de o locuinţă, ci din speculanţi. Nu există frenezie imobiliară fără frenezie speculativă. Dar cine-o mai fi nebun să cumpere la preţurile de acum şi să-şi blocheze lichidităţile cu bună ştiinţă timp de 5 ani, în speranţa că prin 2014 va vinde cu un oarecare profit? Piaţa rămâne astfel la mâna acelor cumpărători solvabili cărora, obiectiv vorbind, chiar le arde buza după o locuinţă.

Numărul acestora îl lăsăm la aprecierea domnilor Boc & Pogea. Numărul celor solvabili şi hotărâţi.

Din două, una: ori guvernanţii noştri sunt retardaţi cu acte, organizând pentru clientela politică un aşa-zis "exit" ce se va transforma într-un veritabil măcel (domnilor, timpul se scurge în defavoarea voastră!); fie "Prima Casă" nu are legătură cu nicio clientelă şi ei, guvernanţii, sunt cinstiţi în prostia lor, având impresia sinceră că 60.000 de euro e o sumă "modică" pe care oricine câştigă 1400 de lei şi-o permite.

Clujul, cel mai tare la scăderi

2009-06-04T22:07:00.003+03:00

Un ansamblu rezidenţial din Cluj, Airiş Rezi... ptiu, pardon, Irish Residence, a ajuns într-un timp record să coste cu 64% mai puţin decât în faza lansării.

"Irish Residence nu starneste interesul niciunui investitor imobiliar, dupa ce cea de-a doua licitatie de vanzare a ansamblului rezidential ce ar trebui sa fie construit in Floresti s-a finalizat tot fara niciun cumparator interesat. Aceasta, in conditiile in care dezvoltatorii proiectului au incercat vanzarea intregului complex de mai multe ori pana in prezent, iar pretul initial de vanzare, de sapte milioane de euro, a fost diminuat pana la putin peste un milion de euro pentru toate cele 16 case care s-au construit pana in prezent, din cele 32 prevazute in proiect."

-- de aici: http://www.citynews.ro/cluj/economic-25/irish-residence-nevandut-chiar-si-la-un-milion-de-euro-47818/

Mă rog, din pozele de aici rezultă că mai e ceva de lucru, deci posibilul cumpărător ar cumpăra mai degrabă nişte schelete.

Cred că primăria ar face bine să bage mai repede buldozerele şi să redea pământul menirii sale iniţiale: agricultura. Cu atât mai mult cu cât zilele astea ne promit candidaţii europeni fonduri UE care să ne sprijine ceapa şi arpagicul.

Lecţia letonă

2009-06-02T23:36:00.005+03:00

Azi am aflat cu toţii din presă că Letonia a înregistrat cea mai mare cădere y-o-y a preţurilor imobiliare, de peste 50%, în trimestrul 1 din 2009 faţă de trimestrul 1 din 2008.

Aşa ceva e incredibil, chiar incredibil. E adevărat, se poate spune că micuţa Letonie (65.000 de km pătraţi şi 2,4 milioane de locuitori) se confruntă în perioada asta cu o depresie economică de zile mari (PIB-ul ţării a scăzut cu 18% în trimestrul 1, un alt lucru de domeniul fantasticului) dar, chiar şi aşa, pentru ca preţul mediu să ajungă de la 1750 de euro /mp până la un pic sub 750, e ceva (vezi istoria aici). E o dovadă clară de fapt că în Estul Europei nu am avut o convergenţă serioasă şi fundamentată a preţurilor activelor imobiliare, ci un balon de săpun care, în lipsa creditării ieftine, se dezumflă accelerat.

Iată un filmuleţ interesant care prezintă situaţia din Letonia:

E de reţinut ceea ce zice la un moment dat un cetăţean oarecare: "În ultimii ani, chiar şi anul trecut, am crezut cu toţii că avem una dintre economiile cu cea mai mare creştere din Europa. But I think it was just a bubble."

Capitularea letonă se pare că a sosit în trimestrul 1 din 2009 când preţurile s-au prăbuşit cu 30%. Capitularea a venit, aşadar, la circa un an şi jumătate de la atingerea vârfului de preţ. Dacă şi la noi vom avea acelaşi calendar - şi nu avem de ce să credem că va diferi, pentru că oamenilor li se consumă răbdarea la fel şi la Riga, şi la Bucureşti - înseamnă că pe la finalul acestui an / începutul lui 2010 ar trebui să avem de-a face cu o prăbuşire de preţuri de toată frumuseţea.

Leul sub control

2009-05-30T14:32:00.003+03:00

Chiar azi am asistat la o discuţie tv între dl. Bogdan Chirieac, dl. Adrian Vasilescu şi dl. Pogea.

Dl. Vasilescu a ţinut să ne asigure că oricine vorbeşte de un euro la 5 lei "minte" şi că nimeni nu poate face niciun fel de previziuni cu privire la curs. Cu alte cuvinte, leul e sub control. Dl. Pogea i-a asigurat pe pensionari să fie liniştiţi, că pensiile vor veni la timp. Avem bani.

Să înţelegem, aşadar, că problema din aprilie s-a depăşit. Aşa ne anunţase dl. Boc. "Nu am fost departe de un asemenea moment [de a nu mai putea plăti pensiile şi salariile bugetarilor]. Am depăşit momentul, vârful acela, sper să nu mai apară altul. Dar am făcut eforturi, am echilibrat, am plătit salariile şi pensiile la timp, cu banii pe care îi avem în buget, cu prevederile bugetare", a spus Boc pe la începutul acestei luni (sursa).

Ok. Atunci de ce au apărut în luna mai pensii date în bancnote noi, cu serii succesive?

[informaţie preluată de pe forumul lui Alex şi verificată de mine personal cu pensiile celor pe care-i cunosc]

Niscaiva incertitudini

2009-05-28T21:29:00.005+03:00

Trei sunt nelămuririle mele mari legate de programul "Prima Casă". Poate ne lămureşte userul Bejan, care pare să scrie cu degetele-i portocalii direct din Palatul Victoria.

1. Cine şi cum va inventaria creditele date prin, sau în cadrul, sau sub pălăria programului "Prima Casă"? O să existe undeva vreo agenţie de stat care va număra până la un miliard de euro şi va ţine socoteala pe un răboj şi va anunţa oficial naţiunea când s-a consumat miliardul? Creditele "Prima Casă" vor fi centralizate undeva, în contractul de creditare se va spune: "ăsta e un credit Prima Casă", sau nu? Cât de transparentă va fi toată treaba?... să ştie şi fraierul de bobor ce, cum, cât, până când şi pentru cine. Nu de alta, dar una bucată de miliard de euro revine cam la 50 de euro pe cap de valah. Personal aş fi curios să ştiu pe ce se duc banii mei.

2. Cât de morală este participarea în acest program a unor bănci băgate până în gât în imobiliare? Sunt bănci care au susţinut în ultimii ani niscaiva investiţii imobiliare care se cam pregătesc de finalizare şi de fluierat a pagubă. Nu dau nume, să nu se interpreteze aiurea, dar le ştim cu toţii. Mă întreb şi eu: nu e pericol de suveică pe banii prostimii (including me)? Sau e ordin de la stăpânire ca băncile alea să nu înregistreze pierderi, că altfel ne ia mama dracului pe toţi?

Ca să fiu mai explicit: banca XYZ, să zicem Marmorosch Bank, îl finanţează pe Gigi Duru Construct să ridice un bloc cu 50 de locuinţe. Îi dă 5 milioane de euro pe treaba asta, Gigi trebuind să-i înapoieze în anul de graţie 2009, sau 2010, mă rog... pe acolo. Gigi Duru Construct a terminat blocul, dar cumpărători, ciuciu. Aşa că există pericolul ca Marmorosch Bank să rămână cu o gaură de 5 milioane de euro şi cu blocul inutil în braţe. Aici intervine statul, ţoc-boc, cu garanţiile lui. Cum necum, din pământ din iarbă verde, se găsesc 50 de inşi care să cumpere blocul în cauză, evident cu credite de la Marmorosch Bank. Gigi răsuflă uşurat, vinde apartamentele, dă băncii tainul, îşi reţine profitul şi dispare în ceaţă. Iar Marmorosch Bank, în loc să rămână cu o gaură de 5 milioane şi un beton inutil, imposibil de valorificat, va rămâne cu 50 de credite garantate de stat, risk free. Dintr-o situaţie considerabil de disperată, banca iese, hocus-pocus, considerabil de întărită.

3. Şi dacă nu se deblochează nimic, care e planul B?

Ce trebuie făcut pentru deblocarea pieţei imobiliare?

2009-05-26T07:56:00.003+03:00

La câteva zile după ce guvernanţii au anunţat stupizenia cu sprijinirea creditelor subprime, o inventariere scurtă a reacţiilor declanşate de treaba asta arată că opinia publică nu a înghiţit găluşca (de natură electorală sau cum va fi fiind ea).

Mie începe să-mi semene mai degrabă a intenţie pokeristică, a cacealma ieftină încercată de Boc. De atâta vreme s-a tot spus pe blogul ăsta că statul va sări în ajutorul clientelei; mişcările începute în decembrie 2008, când primăriile de sector din Bucureşti au început să achiziţioneze apartamente (noi) de pe piaţa liberă păreau să confirme intuiţia noastră. E posibil însă ca în clipa asta să fi devenit clar tuturor că primăriile nu au puterea financiară de a răscumpăra tot ce s-a construit aiurea şi să se încerce păcălirea băncilor după o strategie de genul: "Daţi banii! Să moară mama dacă ăştia nu vă plăteşte! Pe cuvântu' meu!".

Cine le garantează însă bancherilor că promisiunile guvernului Boc vor mai sta în picioare peste un an, sau după ce este lichidat stocul de locuinţe care zac nevândute la ora actuală? E un lucru mai mult decât evident că guvernul Boc este un simplu apendice al lui Traian Băsescu, şi dacă Băsescu nu este reales în toamnă, Boc se va evapora de pe scena politică. Odată cu promisiunile sale.

Problema pieţei imobiliare, aşa cum s-a spus pe blogul ăsta încă din primele posturi, din toamna lui 2007, e una legată de solvabilitate. Nu ai piaţă câtă vreme cererea nu e solvabilă. Nu criza a îngheţat piaţa imobiliară, pentru că piaţa e îngheţată din martie 2008 şi criza a venit abia în toamnă, ci solvabilitatea redusă a clienţilor. La un moment dat preţurile ajunseseră atât de rupte de fundamente (salariile reale şi productivitatea românilor) încât nimeni nu mai putea cumpăra "prima casă" (first time buyerii se epuizaseră). Ori, dacă nu ai first time buyeri, cumpărători de "prima casă", nu ai nici cumpărători de a doua casă ("upgradişti", cum li se spune popular) şi implicit nici cumpărători de locuinţe nou construite. În martie 2008 schema Ponzi şi-a epuizat resursele. Prin programul "prima casă" guvernul pare că a înţeles problema principală, şi anume absenţa din piaţă a "first time buyerilor", dar în prostia lui îşi închipuie că o poate rezolva trăgându-i de păr în sus către preţuri pe cumpărători, aşa cum se scoate baronul Münchhausen din băltoacă, nicidecum lăsând preţurile să se coboare către puterea de cumpărare a cumpărătorilor.

De aceea marea problemă a jocului de poker practicat de Boc e că nu rezolvă problema fundamentală: corelarea preţurilor cu fundamentele. Şi din cauza asta orice "credit cu garanţie" nu ar fi decât o mare ţeapă pe care băncile şi posibilii clienţi şi-ar trage-o singuri. În clipa în care preţurile locuinţelor muncitoreşti, populare - apartamentele de bloc, casele de mahala - vor fi iarăşi corelate cu veniturile reale ale publicului lor ţintă, "first time buyerii" vor putea reintra la cumpărare, banii vor reîncepe să circule natural, fără "ajutor binevoitor" din partea statului, iar piaţa imobiliară se va relansa. Până atunci rămâne cum am stabilit.

Programul "Prima casa", subprime pe banii statului

2009-05-20T21:34:00.010+03:00

Guvernul nostru o comite iar ca la Turtucaia şi anunţă cum se va desfăşura şi ce va însemna programul "Prima casă", un adevărat subprime pe banii statului.

Îmi place că Boc e foarte sincer: "Prin acest program dorim să îi sprijinim în mod direct pe toţi cei care se află în faţa achiziţionării primei case. Ştim ce dificultăţi există. Fie nu există banii necesari pentru plata avansului, fie uneori nu există salariu suficient pentru a-ţi putea plăti ratele la bancă."

Altfel zis, acest guvern de descreieraţi vrea să-i ajute să-şi cumpere case pe unii care:

nu sunt capabili să economisească (ok, şi atunci, cum naiba ar fi capabili să plătească ratele băncii?!);
au salarii mici, deci sunt slab calificaţi profesional şi social, deci nu prea sunt "creditabili" din principiu.

Pentru ajutorarea acestor două categorii există modalităţi mult mai simple şi mai practice de acţiune:

băncile pentru locuinţe - pentru cei dispuşi să se ajute pentru a fi ajutaţi, economisind activ;
reconversie profesională, cursuri de calificare, servicii de educaţie pentru cei slab calificaţi, care să fie ajutaţi astfel să se perfecţioneze şi să-şi găsească nişte joburi mai bune.

Un vechi proverb chinezesc spune: "Dacă vrei să-i faci un bine, dă-i omului undiţa şi învaţă-l s-o folosească, nu-i da peştele." Alde Boc promite exact peştele. Deh, vin alegerile.

Să presupunem, totuşi, că năstruşnicia asta chiar e serioasă. Cine va avea de câştigat?

în primul rând, dezvoltatorii cu averile blocate: la o primă vedere, dintr-un miliard de euro şi cu valoarea maximă a garanţiei de 60.000 de euro, se vor acoperi în jur de 20-25.000 de tranzacţii. Cam câte apartamente "noi" or să zacă goale la anul pe vremea asta "de la Nistru pân'la Tisa" (mă rog, e o figură de stil). Hm, a naibii potrivire...
în al doilea rând, băncile: vor putea da credite riscând foarte puţin (doar 20% din valoarea împrumutului, dacă am înţeles bine, adică doar 12.000 de euro la un împrumut de 60.000)

Cine va avea de pierdut?

noi toţi: după ce creditaţii subprime se vor trezi "proprietari", vor capota în 2 timpi şi 3 mişcări, băncile vor încasa imediat garanţia de la stat, iar noi vom rămâne să plătim gaura dată statului;
IMM-urile, pentru că din fondurile destinate lor se doreşte finanţarea aiurelii; asta înseamnă că relansarea economică se amână pentru la anul (şi la mulţi ani!);
piaţa imobiliară în ansamblul ei: invazia bruscă a pieţei cu o masă de subprimeri şi degrevarea băncilor de riscurile presupuse de 80% din împrumut, va face ca executările silite să devină normă şi băncile să-şi permită să accepte chiar şi oferte de 21% din împrumutul acordat pentru a-şi acoperi pierderea generată de un credit neperformant. Cu alte cuvinte, dacă o bancă a acordat unui asemenea subprimer 45.000 de euro ca să-şi cumpere un apartament de 55.000 de euro, atunci când îl va executa silit îşi va permite să vândă apartamentul chiar şi cu 10.000 de euro pentru a-şi recupera paguba. Restul de 35.000 vor veni de la Stat. În condiţiile astea, ghici ciupercă în ce direcţie o vor lua preţurile? Vorbim acum de prăbuşire? Aveţi răbdare! Se pare că nu am văzut încă nimic!

Ce nu se va întâmpla şi care vor fi efectele nefaste?

nu se va "relansa" sectorul construcţiilor: niciun dezvoltator nu va mai fi aşa de tâmpit încât să înceapă proiecte rezidenţiale; cin' s-a fript cu ciorbă, suflă şi-n iaurt; băieţii deştepţi vor încasa banii şi ne vor trimite bezele de pe Coasta de Azur;
se vor încuraja corupţia generalizată şi moriştile dezvoltator-bancă: să presupunem că Popescu - dezvoltator - are la vânzare 5 apartamente în valoare de 80.000 de euro bucata. Apartamentele se achiziţionează cu 20.000 avans şi 60.000 - împrumut. Popescu îşi cheamă 5 nepoţi, pe care îi trimite la Bancă să ia credite; Banca se cunoaşte cu Popescu şi le dă creditele; Popescu încasează 300.000 de euro şi scapă de apartamente; creditaţii pun cheile pe masa băncii şi îşi bagă picioarele; banca ia de la stat 240.000 de euro şi apoi scoate la vânzare cele 5 apartamente, preţ de pornire - 18.000 de euro; elegant, Popescu le cumpără pe toate cu 90.000 de euro. La final, Popescu rămâne cu 5 apartamente şi cu 210.000 de euro în buzunar, banca bagă 300.000 de euro şi scoate 330.000 (mai frumos ca la bursă, ce mama dracului...), iar statul rămâne cu o mare gaură de minus 240.000 de euro.

Zău aşa, nici măcar Boc nu cred că e atât de prost încât să accepte o asemenea aiureală. Spuneţi-mi că e doar încă o porcărie electorală din şirul celor începute în toamnă.

Update 22.05: între timp au apărut şi alte amănunte, semnalate prima oară în comentarii de userul Bejan: guvernul le pune băncilor două condiţii, avans de maxim 5% şi dobânzi mici (v. aici). Dacă treaba cu dobânzile mici e de înţeles - asta îşi doreşte oricine! - avansul ridicol de 5% ne dovedeşte clar că guvernul Boc vrea să sacrifice un miliard de euro pentru a organiza o piaţă de stat subprime care să salveze de la înec amicii din imobiliare.

Scurte şi iluzii

2009-05-19T08:43:00.004+03:00

Interviul ăsta de pe DailyBusiness e tot cu mine. Curioşii pot afla un pic mai multe despre mine.

Pe de altă parte, se observă timid că bate un vânt de primăvară pe ici colo în ştirile imobiliare. Iluzii. Aseară n-am avut ce face şi am calculat câţi bani ar fi necesari pentru cumpărarea tuturor locuinţelor disponibile pe Rezidenţial.Net numai pentru Bucureşti şi împrejurimi. Mi-a ieşit o sumă de minim 1,58 miliarde euro (cu TVA inclus). O sumă apropiată, aşadar, chiar de cea pe care se zice că băncile care au creditat circoteca imobiliară - cele greceşti şi austriece - au scos-o din ţară în ultimele luni... Şi atunci, vorba lui Adrian Panaite, de unde atâţia bani?

2 Românii

2009-05-15T09:09:00.003+03:00

Constat cu satisfacţie că în urma crizei România nu mai e doar una, ci a devenit de 2 ori mai mare, mai frumoasă, mai bogată. În ritmul ăsta de amoebă în curând vom deveni cea mai ţară din Europa.

Prima, e România politicienilor, a policianiştilor şi a celor prostiţi de ei, care vorbeşte nonşalant despre depăşirea punctului critic al crizei, stabilizarea economiei, stabilizarea confortabilă a leului, reluarea creditării etc.

Cealaltă e România celor care şi în clipa asta îşi pierd locul de muncă, se chinuie să găsească vreo idee de afaceri într-o piaţă în care nu mai mişcă nimic şi nu reuşesc să se consoleze cu stabilizarea leului la 4,2 pentru că veniturile lor sunt la jumătate sau la sfert faţă de cele din urmă cu un an.

Se apropie era falimentelor răsunătoare

2009-05-13T09:53:00.003+03:00

Primul pe listă, grupul Ultra Pro Computers, despre care a scris şi presa de azi. Altădată lideri pe piaţa de distribuţie IT&C, acum soţii Funghină rezistă cu greu asaltului creditorilor. Dar care ar fi legătura cu zona imobiliară?

"Intre timp, s-a schimbat totusi ceva la nivel de management: in acest moment, Cristian Fughina, presedintele grupului, spune ca nu mai e implicat aproape deloc in afacere, intreaga activitate de conducere fiind coordonata de Alina Fughina.

„Eu mai sunt doar actionar“, spune Cristian Fughina, care acum se ocupa mai mult de investitiile imobiliare ale familiei. Cei doi detin proprietati si dezvoltari pe care le estimeaza la cateva zeci de milioane de euro – „sub 50, insa“, dupa cum afirma Alina Fughina. "

- Money Express, 9 octombrie 2007.

Cauza oficială e scăderea pieţei de IT&C, dar o asemenea scădere a avut loc şi în la începutul lui 2006 şi nu a murit nimeni.

Ce ne transmite China?

2009-05-12T14:08:00.004+03:00

China export slump dampens economic optimism

Că mai e drum lung până departe...

PS. Mă scuzaţi că scriu şi intervin mai rar, dar cred că tematica "balonului" s-a epuizat. A, cu o mică excepţie. Urmează prăbuşirea preţurilor la spaţii comerciale.

Să râdem "cu" sau "de" doamna Udrea?

2009-05-06T09:20:00.004+03:00

În timp ce al nostru onor. minister al turismului cheltuie o valiză de bani pe imnuri, "brending" avansat de ţară şi alte mizerii pompoase de genul ăsta, austriecii sunt mult mai pragmatici. Pur şi simplu bagă în cutiile poştale ale inamicului pliante cu mesajul "Vacanţe în Austria". Pliantele conţin poze frumos colorate, texte scrise impecabil în limba inamicului şi diverse informaţii utile, cum ar fi, de exemplu, adresele web de unde inamicul se poate informa în limba proprie ce şi cum cu austriecii ăştia (v. www.austria-inferioara.info şi www.austria.info) .

Faza asta îmi aduce aminte de următorul desen animat:

...unde "turistul" e Tom, madam Udrea şi camarila din jurul ei sunt "marele profesor" Jerry iar ăla mic cu chiloţi albi, care găseşte cele mai simple, normale şi ieftine modalităţi de a-l îmblânzi pe Tom, sunt austriecii.

Cu moralul la pământ

2009-04-28T09:35:00.005+03:00

Aşa cum spunea cineva, va veni o vreme când ultima noastră grijă va fi să comentăm cât mai costă casele. Totuşi nu mă pot abţine să nu semnalez sondajul Synovate, care confirmă că moralul populaţiei e la pământ. Acest lucru arată că toate poveştile despre "reluarea creditării" sunt prostii de adormit copiii: ca să poţi "relua" creditarea, trebuia să ai pe cine să împrumuţi.

În plus, ştirile negative despre şomaj care vin din SUA (500.000 de şomeri noi lună de lună), Spania (17,3% şomaj), Anglia şi Franţa (63.000 de şomeri noi în luna martie, nu ştiu dacă presa noastră a preluat informaţia din cea franceză, dar probabil o va prelua cât de curând) arată foarte clar ce ne aşteaptă. Şi încă la noi şomajul se va instala şi mai violent şi va fi coroborat şi cu o devalorizare accentuată a leului, din cauză că Guvernul, până acum, nu a aruncat decât în cârca mediului privat povara recesiunii (şi nici nu dă semne că ar vrea să facă altfel). La un moment dat mă tem că singura soluţie pentru a mai plăti lefurile birocraţiei de stat, pensiile şi ajutoarele de şomaj va fi doar băgarea în priză a tiparniţei de bani. Dar asta nu acum, ci peste vreun an.

Schimbare de sondaj

2009-04-17T10:09:00.001+03:00

La ultimul sondaj, poporul de pe blog (printre care m-am strecurat şi eu) a răspuns următoarele:

Cui vreţi să vă lăsaţi casa moştenire?
56% (245 de voturi) - copiilor
8% - nepoţilor
2% - strănepoţilor
32% - urmaşilor urmaşilor mei

Azi schimbăm sondajul. Începem un alt sondaj, ca la Dan Diaconescu, după cum mă acuza un glumeţ. Pornim de la o ştire difuzată pe Antena 3 în urmă cu 2-3 zile, ştire care a trecut neobservată şi care susţinea că până în august există şanse ca preţurile apartamentelor vechi din Bucureşti să ajungă în jur de 300 de euro pe metru pătrat.

Vă urez tuturor Sărbători Fericite!

Se întrevede capitularea

2009-04-09T20:49:00.012+03:00

Dacă mai ţineţi minte, în urmă cu câteva luni am publicat un post în care urmăream raportul preţuri/chirii din perspectiva randamentelor.

Observam atunci că preţurile încă sunt mari comparativ cu veniturile care ar putea fi scoase din închiriere. Cele mai bune randamente din închiriere se învârteau în jurul valorii de 7%, dar majoritatea erau în zona de 5-6%.

Iată însă că dacă repetăm studiul la o distanţă de 3 luni observăm un lucru aparent îmbucurător: un sfert din zonele Bucureştiului oferă randamente de peste 7%. Şi încep să apară randamente de 9% în zone bune, cum ar fi Dorobanţi, unde e chiar ok sa dai 80.000 de euro pe două camere (deşi sunt curios să văd şi eu oferta) dacă reuşeşti să le închiriezi cu 600.

E drept, calculele sunt făcute pentru condiţiile cele mai favorabile: se presupune că o proprietate nu are decât echivalentul unei luni moarte pe an şi chiria percepută e "la negru" (nu se plăteşte impozit) *** . Închirierea la negru e atât de generalizată în România încât nu are rost să presupun altceva.

Se pune întrebarea firească dacă ne apropiem de bottom. La o primă privire preţurile au scăzut substanţial, închirierile oferă randamente mulţumitoare şi prin presă apar păreri care ne ameninţă cu "rechinii" care abia aşteaptă să cumpere cu toptanul apartamente vechi în Drumul Taberei, la Favorit. Mai că te gândeşti: "Hai, încă un efort, să mai scadă 5-10.000 de euro şi mă bag şi eu la cumpărare".

Din păcate, la o privire mai atentă ne dăm seama că totul nu e decât un foc de paie. Realitatea este că:

Pe piaţă e o inflaţie de oferte de închiriere. Practic găseşti ceva de închiriat pe toate segmentele, de la garsoniere la apartamente cu 4 camere, oriunde în Bucureşti. Nu există cartier în care binecunoscutele banere cu "FOR RENT / DE INCHIRIAT" să nu fluture pe toate străzile. Mulţi inşi, nemulţumiţi de preţuri şi în speranţa relansării pieţei, au scos apartamentele la închiriere. Cu chestia asta însă au aglomerat piaţa de închiriere, ceea ce înseamnă că preţul chiriilor va scădea. Fenomenul era previzibil, în ciuda debililor care concluzionau strâmb că dacă se blochează piaţa de vânzări, toţi cei care vroiau să cumpere (şi despre care se presupunea fals că locuiesc în copaci) vor fi nevoiţi să închirieze. Ieftinirea va face ca randamentul chiriilor să scadă chiar şi în aceste condiţii în care preţurile caselor au scăzut. Deci, degeaba vei cumpăra un apartament cu 50.000 de euro în Drumul Taberei, dacă nu îl vei putea închiria decât cu 350 (sau mai rău). "Rechinii" nu sunt interesaţi de asemenea afaceri proaste.
Şomajul nu a ajuns încă în regiunea Bucureşti-Ilfov, dar va ajunge. Deşi a rezistat binişor de la începutul crizei, iată că datele oferite azi de ANOFM arată că şi în Bucureşti-Ilfov a început încetişor să crească şomajul. Momentan doar cu vreo 500 sute de persoane faţă de luna trecută, ceea ce e foarte bine ţinând cont că sunt unele judeţe (parcă am remarcat Braşovul) în care numărul şomerilor a crescut din februarie până acum cu câteva mii. Spectrul şomajului este însă de acum o realitate şi în Bucureşti. Prima consecinţă e legată direct de creditare: putem fi "siguri" că oamenii abia aşteaptă să ia credite pe 30 de ani ca să poată "beneficia" de preţurile scăzute de acum. A doua consecinţă e legată de piaţa chiriilor: e de aşteptat o reîntoarcere a unei părţi a flotanţilor în localităţile lor de origine, pe măsură ce unii dintre ei îşi vor pierde joburile şi e de aşteptat, de asemenea, o calmare a fenomenului imigraţional, câtă vreme nici Bucureştiul nu mai poate oferi ceva de muncă.
Psihologia pozitivă, euforia, sunt de domeniul trecutului. Unul din motoarele creşterii a fost psihologia pozitivă şi creşterea reală anuală a salariilor cu 20-30% sau, în unele cazuri, chiar mai mult. Dar acum situaţia s-a inversat. Şomajul începe să pună presiune pe creşterea salariilor şi cu cât se va adânci, cu atât presiunea va creşte. De acum încolo salariile se vor ajusta numai în funcţie de productivitate şi dacă productivitatea creşte cu 1-2% pe an, nici salariile nu vor putea creşte, în termeni reali, cu mai mult. Ultimele date despre salariul mediu arată cu claritate că în februarie 2009 salariul mediu a crescut doar cu vreo 2 euro faţă de februarie 2008. Achiziţia pe baza veniturilor viitoare nu mai e o afacere.
Lovitura de graţie va fi dată de "reluarea creditării". Vânzătorii sunt blocaţi deja de un an (deşi unii dintre ei sunt blocaţi chiar şi de 2 sau de 3 ani) şi până acum au tot aşteptat să vină Moş Crăciun cu sacul plin de cumpărători cuminţi ba în septembrie 2008, ba în primăvara aceasta. Acum a apărut o altă teorie care spune că "de la sfârşitul lui mai, de când vin banii de la FMI, se reia creditarea". Deci se merită să mai aştepţi 2 luni, pentru că prin toamnă preţurile sigur o vor lua în sus. Există chiar şi bancheri (v. declaraţiile de ieri ale tipului de la Unicredit) care întreţin, numai ei ştiu de ce, iluzia vânzătorilor. (Cât de mult preţ putem pune pe declaraţiile publice ale bancherilor ne dăm seama dacă ne aducem aminte ce zicea Sergiu Oprescu de la Alpha Bank în iunie 2008: "Preţurile nu au cum să scadă." Aferim, coane Fănică. Ai uitat atunci să ne zici şi procentul cu care nu au cum să scadă.) Eu zic că absenţa lui Moş Crăciun şi de la întâlnirea din mai, mai precis din vara 2009, după alte două întâlniri ratate, îi va face pe vânzători să capituleze definitiv. În toamnă va fi disperare.

Aşa că sunt convins că razele de soare din aceste zile prevestesc de fapt capitularea pieţei. Când vor vedea că banii aduşi de închiriere nu acoperă nici măcar devalorizarea trimestrială a proprietăţii, vânzătorii vor căuta să o valorifice rapid, cu orice preţ, ca să nu-i prindă încă o primăvară cu casa la vânzare. E adevărat, încă mai există mulţi cărora nu le vine să creadă că visul frumos s-a încheiat şi care probabil vor ţine la preţ. Dar criza trebuie să aibă şi perdanţi, iar perdanţii se aleg întotdeauna dintre cei care se trezesc târziu.

----

*** şi am uitat să mai adaug ceva: că în aria de preţuri mici-medii găseşti ceva renovat şi utilat, care nu necesită investiţie ulterioară, putând fi scos la închiriere imediat