Rate sau cadouri?

Euro aproape de 4 lei: momentul e cum nu se poate mai prost. De ce?

Anul ăsta poporul a tremurat de 2 ori, mai întâi în ianuarie, apoi în octombrie. În ianuarie, imediat după cheful de An Nou, tot românul a dat nas în nas cu un musafir nepoftit: Riscul Valutar. Până atunci Riscul ăsta Valutar fusese un individ nevăzut, necunoscut. E drept, cu un parcurs de la 3,1 în iunie 2007 la 3,55 în decembrie putem spune că domnul Valutar (sau Risc?) trecuse aşa, niţel, pe sub ferestrele românilor. Cei mai atenţi îl observaseră deja. Pentru majoritatea însă nu a fost decât o umbră, eh... oricum euro nu a stat prea mult la 3,1, şi oricum perspectiva pentru 2008 era de 3,3... Majoritatea au băgat-o pe mânecă însă atunci când cursul oficial a atins 3,82. Văleleu! Din fericire pentru ei a intervenit domnul Isărescu, gardianul stabilităţii noastre macroeconomice, care a aplicat un sănătos şut în fund Riscului Valutar, făcând ca toată lumea, de la vlădică la opincă, să răsufle uşurată. E drept, domnul Isărescu nu a pozat în Sf. Gheorghe faţă cu balaurul. Dimpotrivă. A făcut pe acrul şi a avertizat pe toată lumea că ar fi bine s-o lase mai uşurel cu creditele, mai ales cele în franci elveţieni.

În clipa aia a început fâsâirea balonului, pentru că multă lume care ar fi dorit să cumpere şi-a dat seama că lucrurile spuse în şoaptă, pe ici-colo (inclusiv pe acest blog), s-ar putea să nu fie chiar aşa stupide cum păreau la prima vedere.

Eh... noi să fim sănătoşi... când scapi ursul la borcanul cu miere, mai greu cu sfaturile. Şi uite aşa ne-am trezit în octombrie, cu "atacul asupra leului" şi cursul la 3,94. Efectul imediat a fost creşterea restanţelor la credite.

Şi în ianuarie, şi în octombrie, a fost evident că toate baloanele umflate în ultimii ani - balonul imobiliar, balonul creditării, balonul pieţei auto etc. - s-au bazat pe umflarea leului. De fiecare dată când leul s-a dezumflat numai un piculeţ, populaţia şi-a schimbat comportamentul de "bun platnic". Românul tipic e de fapt un soi de Frankenstein, până la 3,8 e cuminte, poartă pantaloni scurţi, nu scuipă şi nu înjură, iar după 3,8 îşi pierde capul, cumpătul şi disponibilitatea de a plăti ratele. Iată de ce momentul ăsta în care euro s-a apropiat iarăşi periculos de mult de 4 lei a venit cum nu se poate mai prost: este momentul în care oamenii fac cheltuielile tradiţionale de Crăciun. Ceea ce înseamnă că de undeva vor trebui să taie, ori de la rate, ori de la cadouri. Pentru sănătatea noastră, a tuturor, ar fi bine să taie de la cadouri - dar pe cât punem pariu că oamenii vor prefera să taie de la rate?