Și blondele plânge din imobiliare

Cancan ne prezintă un interesant studiu de caz: o cetățeancă blondă, o anume Rosse Marie Florescu, genul ăla de „păpușă-barbie” pe care îl întâlnești în toate cafenelele din Dorobanți agățată de capătul vreunui pai din care trage cu foc un pic de capuccino ore întregi, vrea să vândă cu 25.000 de euro un teren din Ghimbav pe care l-a cumpărat în urmă cu 3 ani cu 60.000 de euro. Dar are o mică problemă. Între timp terenul a intrat la apă. Vecinii  și-au pus gardurile peste limitele proprii și acum terenul blondei e mai mic decât în acte.

Acum, ce s-a gândit blonda? Să se plângă la primar. Și cum primarul a ridicat în umeri, vrea să ajungă la proces. Toți primarii ridică din umeri în cazuri de genul ăsta, ba mai rău, s-ar putea să fie înțeleși cu „vecinii”.

Cum știu în mod direct ce se întâmplă în cazul unui asemenea proces, exact pe genul ăsta de speță, pot să-i spun blondei-Barbie să se pregătească liniștită pentru înfățișarea din 2015. Sau pentru cea din 2016. Pe acolo. Mai devreme nu va termina cu procesul. Alternativa ar fi să se înțeleagă cu vecinii (adică să renunțe de bunăvoie la cât i-au luat ăia din teren), să treacă repede în actele de la primărie noua suprafață și să vândă repede cât mai prinde și prețul ăsta. A, și până când mai are ce teren să vândă.

Scandalos sau şocant? Din Tineretului în Marea Britanie!

Cât de mare este tagma noastră, a agenţilor imobiliari? Păi, nu prea mare. Mulţi agenţi au schimbat în ultimii ani 2-3 agenţii sau lucrează în paralel pentru mai mulţi patroni. De multe ori ne întâlnim la vizionări cu agenţi de la agenţii concurente, cu care suntem prieteni. De aceea istoriile interesante circulă uşor şi devin, pe zi ce trece, tot mai şocante.

Istoria aceasta e absolut adevărată şi sunt sigur că persoanele implicate (cărora nu le voi da numele) se vor recunoaşte cu uşurinţă, presupunând că vor ajunge pe acest site.

Concret, se dă o mamă de vreo 45 de ani şi fiica ei de 23 de ani, studentă în ultimul an (parcă la Ştiinţe Politice... nu mai ţin minte exact). Locul întâmplării, cartierul Tineretului, perioada: februarie-martie 2007. Cele două doamne sunt proprietare peste un apartament. Nu contează cu câte camere, 2, 3 sau 7... ideea e că e un apartament obişnuit de bloc în inima Bucureştiului. La un moment dat doamnele se hotărăsc să-l vândă şi chiar îl vând.

După ce îl vând, obţinând pe el, fireşte, o sumă cu multe zerouri în coadă, doamnele noastre fac 2 chestii: 1. închiriază imediat un apartament pe Turda şi 2. îşi satisfac "un moft" şi pleacă la Paris într-o excursie. Vă daţi seama că la câţi bani au luat pe apartamentul din Turda, abia dacă au cheltuit câteva procente pe 1 şi 2. După ce se întorc din excursie, încep 3. să-şi caute intensiv de lucru pe internet, undeva în Marea Britanie. În iunie căutarea e gata. Acum cele două femei locuiesc bine-mersi, din câte am înţeles, pe o insulă din Canalul Mânecii!

În urmă cu câţiva ani încă mai erau o mulţime de provinciali plecaţi la muncă în străinătate (dispreţuitor numiţi "căpşunari" de pătura noastră dominantă) care vroiau să cumpere un apartament în Bucureşti. Nu neapărat cu banii aduşi din Spania sau Italia. Ci şi cu banii aceia. Altfel zis, la fel ca şi în cazul Caritas sau FNI, oamenii se îngrămădeau să introducă bani în sistem. Prin 2003, o vânzare nu dura mai mult de o lună şi erau proprietăţi care se vindeau chiar şi în câteva zile. Acum, dimpotrivă, aud tot mai mult de cazuri de oameni care scot banii din sistem, la fel ca doamnele din povestea noastră.

Oare ce înseamnă asta?... ;)