Ciprian Acatinca se sinucide. Criza începe să arate tot mai urât.

Aflu cu stupoare că s-a sinucis Ciprian Acatincă, patronul ieşean despre care presa spusese în ultima vreme că a înşelat o mulţime de oameni în cadrul Afacerii Mansardelor de la Iaşi, după care s-a internat la Socola pentru a fi declarat iresponsabil.

Paguba totală produsă de firma lui Acatincă era de circa 2 milioane de euro (cum pot să fac emoticonul ăla cu ochii gogonaţi care se vede în Yahoo! Messenger ?!) şi numărul familiilor ieşene păgubite e de vreo 60. La ora actuală pagina web a firmei Rom Consult Group pare a fi "suspendată pentru neplată". Asta în ciuda faptului că din înregistrările de la Ministerul Finanţelor (firma respectivă are CUI 14251657) rezultă că RCG a avut o cifră de afaceri de 4,3 milioane RON pe 2007 şi 4 milioane pe 2006, deci e greu de crezut că n-au 200 de lei să-şi reînnoiască abonamentul anual de găzduire.

Criza intră într-o fază nouă. Cazuri de genul ăsta erau oarecum comune în America prin '30-'31. Este incredibil însă cât de repede s-a ajuns la noi la aşa ceva (recunosc sincer că eu în locul acestui patron eram de mult pe Copacabana, cu un buletin nou!). Abia acum îi înţeleg pe cei care ziceau că România nu seamănă cu nicio altă ţară. Aveau, în felul lor, dreptate: nu, nu seamănă. Strâmbă era concluzia pe care o trăgeau din chestia asta, şi anume: "Staţi liniştiţi la locurili voastre!"

Guest post: Greşeli care se fac când se vorbeşte despre criză

de Alex Dumitraşcu

Denumirea frecventă de "criza creditelor subprime", este improprie, şi generatoare de confuzii, mutând atenţia asupra sistemului bancar.

În fapt, sistemul bancar, creditarea, nu a fost decât suport de creştere pentru piaţa imobiliară, iar creditele care au intrat în dificultăţi de rambursare/recuperare, au fost creditele imobiliare ipotecare. Criza a fost provocată strict de creditele imobiliare, nicidecum de creditul de consum sau de producţie.

Să vedem prin ce se caracterizează aceste credite ipotecare nesănătoase.

În primul rând prin perioada mare de derulare. S-a ajuns în unele cazuri la credite pe 30 de ani, sau chiar pe două generaţii.

S-a ajuns în aceasta situaţie, deoarece s-a pornit de la o premisă falsă, şi anume de la ipoteza că economia va creşte la infinit, cu un ritm cel puţin constant.

În realitate, istoria arată caracterul ciclic al creşterii economice, iar perioda cea mai probabilă a acestui ciclu în condiţiile geoeconomice actuale, era de...10 ani.

În al doilea rând, gradul de îndatorare mai mare de 50-60%.

Gradul de îndatorare de max. 50-60% din venit, rezulta din observarea "coşului de consum" al principalelor regiuni economice implicate. Acest cos arată un necesar de cel puţin 40% din venit, pentru subzistenţa absolut obligatorie, hrană, energie, transport.

De aici rezultă şi acel preţ "economic corect" al unei locuinţe pentru o zonă economică anume, de care am tot vorbit în ultimul timp, adică de 5-6 venituri medii anuale din zona respectivă, adică 10 ani de îndatorare 50-60%. Remarcăm faptul că piaţa imobiliară a crescut în principal pe seama valorii tranzacţiilor, şi mai puţin pe seama numărului de tranzacţii.

Adică locuinţe cât mai puţine şi cât mai scumpe. Cel puţin în România, aspectul ăsta a fost pregnant. Se vorbea veşnic despre "clasa medie" şi despre cererea care depăşeşte oferta, fără a se studia însă solvabilitatea cererii. În felul acesta s-a creat prin monopolul imobiliar şi prin promovare agresivă, o falsă impresie de piaţă liberă, prin amputarea ofertei în zona inferioară a preţurilor, şi ignorarea cererii în aceeaşi zonă.

Această manevră a indus ideea creşterii iminente şi nelimitate a preţurilor, şi a exacerbat entuziasmul speculativ.

Sistemul bancar a fost prins în angrenaj şi a început să dezvolte creditatea, pe baza unor aşa zise preţuri "ale pieţei" care de fapt erau manipulate aşa cum am arătat mai sus.

Pe baza acestor "preţuri formate prin mecanismul cererii şi ofertei" băncile au făcut evaluarea ipotecilor, ceea ce le-a dus la imposibilitatea recuperării în contextul actualelor dificultăţi de rambursare.

Astfel, aşa zisa "criză a creditelor subprime" nu este altceva decât un efect al crizei sistemice din piaţa imobiliară, nicidecum o criză de sine stătătoare.

Practic, speculatorii din piaţa imobiliară au jucat şi împotriva băncilor, şi împotriva propriilor clienţi. Câştigurile consistente au fost marcate în perioada de creştere artificială a preţurilor, iar valoarea totală a acestora se regăseşte în prezent în cantitatea de bani "lipsă" din sistemul financiar, adică în ceea ce este de fapt criza de lichidităţi.

Vedeţi că într-un fel sau în altul, legea conservării materiei funcţionează şi în economie. În spatele banilor, există totuşi mărfuri şi servicii, pentru asta au fost inventaţi banii, pentru a facilita schimbul acestora. Chiar dacă există variaţii şi speculaţii, fundamentul rămâne.

Aşa că ce lipseşte acum din resursele economiei mondiale, se regăseşte sigur la acei imobiliari care au câştigat în timpul boom-ului. Banii ăştia sunt irecuperabili, aşa că guvernele îi vor acoperi din taxe şi prin austeritate, populaţiile prin diminuarea consumului, băncile prin falimente sau prin irosirea provizioanelor, adică ... recesiune.

Dacă este să dăm o denumire crizei corespunzător cauzelor ei, ar trebui să-i spunem cinstit criza imobiliară mondială.