Un moment de cotitură: ultimatumul FMI

În timp ce se afunda tot mai tare în rahat, ţara asta a fost condusă numai pe bază de cancanuri, scandaluri, arestări fără finalitate, interceptări securistice aiuritoare, şantaje la opoziţie şi ameninţări la adresa presei. Nu e de mirare că susţinerea de care se mai bucură preşedintele în funcţie şi primul ministru a ajuns sub 10%.

Oamenii aceştia au ocultat timp de 2 ani de zile adevăratele probleme ale ţării făcând ca agenda publică a ţării să fie dominată de fel de fel de idioţenii. Nu altfel s-a întâmplat în ziua de 9 septembrie când agenda publică era dominată de arestarea lui Vântu în timp ce guvernul, cu pixul lui Boc în mână, semna un angajament în faţa FMI prin care promitea solemn că OUG 50 nu va fi aplicată retroactiv. În afară de mine nimeni nu a scris despre acest lucru pe post de "ştirea zilei". Probabil tuturor li se părea mai importantă arestarea fâsâită a lui Vântu decât vânzarea pe tavă a poporului român.

Au fost, sunt, sute şi mii de oameni care şi-au pus speranţa în acea OUG 50 pentru a beneficia de nişte rate corecte. Efortul lor durează din vară, au trecut deja vreo 3 luni de când au început să se organizeze şi să lupte pentru aplicarea corectă a ordonanţei. Recunosc, eu nu simpatizez cu prostia lor - pentru că prostia de a fi luat nişte împrumuturi într-un moment prost, în momentul în care monopolul informaţional fusese spart şi se puteau informa corect despre ceea ce va urma, rămâne o prostie - dar nu pot să rămân indiferent la traficarea lor ca sclavi pentru că regimul acesta vrea să se menţină cu orice preţ la putere şi are nevoie obligatorie de banii FMI.

Azi sunt traficaţi creditacii, mâine o să fim vânduţi toţi.

De aceea, dacă mai are un dram de demnitate, regimul actual ar trebui să pună piciorul în prag şi să-şi precizeze clar poziţia: este de partea populaţiei sau a FMI şi a băncilor? De fapt, ce se speră? Băncile au făcut mari greşeli în România şi unele dintre ele, chiar dacă nu vor da faliment în 2011, vor da sigur în 2012 sau în 2013 chiar şi cu ajutorul FMI. Nu vor scăpa. Sau poate vor fi recapitalizate de băncile-mamă din vest şi atunci vor scăpa, dar dacă e să tragă nădejdea pe ce se întâmplă şi se va întâmpla în România, sigur vor avea mari probleme. Poţi să iei două piei de pe un om, trei, şapte, dar nu o sută. La un moment dat nimeni nu-şi va mai plăti ratele, indiferent de riscurile presupuse de acest gest.

Ce se poate întâmpla?

Vor executa silit toate casele din ţara asta?
Vor veni ca la Moromete, să le ia pernele şi păturile din casă? Şi ce vor face cu ele, şi le bagă-n fund?

Să recapitulăm un pic ceea ce a făcut puterea Băsescu-Boc în favoarea populaţiei în relaţia cu băncile:

• a blocat explicit adoptarea legii falimentului personal: astfel milioane de români care au fost păcăliţi să consume un produs toxic (creditele cu supradobândă) sunt acum, literalmente, sclavii băncilor deşi starea de facto a lor şi a familiilor lor e cea de faliment.
• şi-a luat explicit angajamentul că OUG 50 nu va fi aplicată retroactiv, ceea ce înseamnă că aplicarea ei ar fi fix frecţie la picior de lemn.
• a menţinut explicit nişte preţuri umflate pe piaţa imobiliară autohtonă, complet rupte de realitatea salarizării medii sau a randamentului din chirii, blocând bani publici şi alocând resurse administrative în programul subprime "Prima Casă 1-2" al cărui singur avantaj dovedit a fost că a ajutat băncile să păstreze valoarea activelor la nişte niveluri care să dea bine în bilanţuri. În rest nu a creat locuri de muncă şi nu a stimulat piaţa construcţiilor.
• a menţinut explicit euroizarea pieţei imobiliare autohtone, prin pragurile oficiale de 60-70.000 de euro, care îi supun în continuare pe românii care mai îndrăznesc să se împrumute riscului valutar. Bine, băncilor care au dat împrumuturi în euro le convine de minune euroizarea.

Deci putem trage concluzia că  până acum guvernul Boc a fost guvernul băncilor, nu al populaţiei. Poate e cazul să pună cineva piciorul în prag şi să le reamintească cineva lui Boc şi Băsescu că au fost trimişi acolo de oameni, nu de bănci. Sau, şi mai bine, poate ar fi cazul ca Boc (sau Băsescu... mie nu mi-e clar nici acum cine, de fapt, negociază cu FMI) să pună piciorul în prag şi să spună FMI-ului să-şi ia mâna de pe bănci.

Repet: ce se poate întâmpla dacă se ajunge la o rată de default de 30%? Sau de 50%?

Vor executa silit toate casele din ţara asta?
Vor veni ca la Moromete, să le ia pernele şi păturile din casă? Şi ce vor face cu ele, şi le bagă-n fund?
Or să ridice toate maşinile? Păi au deja zeci de mii de maşini pe care nu le cumpără nimeni.
Văleleu, ne exclud din UE? Ei, na...

Băncile trebuie să îşi asume responsabilitatea prostiilor făcute în ultimul deceniu. Regimul Băsescu-Boc trebuie să-şi precizeze clar poziţia şi să spună de partea cui e, a populaţiei sau a băncilor. FMI trebuie să explice dacă a venit pe capul nostru să ne acorde asistenţă financiară pentru ieşirea din criză sau pentru a salva sectorul bancar de la faliment.

Ia de la tata, ia şi de la Franks

Ia te uită ce declară Franks, de la FMI, în Ziarul Financiar:

"Suntem îngrijoraţi de aplicarea retroactivă a prevederilor Directivei Europene. Am cerut să se gândească aplicarea numai pentru contractele noi, întrucât la utilizarea pentru vechile contracte există riscuri pentru economie şi efecte negative pentru România."

Adică, sclavii ar putea mişca în front? Această luare de poziţie are cumva legătură cu "Scrisoarea pentru familia Fazan"?

PS. interesantă lectură şi ultimul post de pe "A doua Mare Depresie": Apartament de 190.000 de euro, vândut cu 525.000

Ce înseamnă 20 de miliarde de euro?

Andrei Stroescu mi-a trimis următorul text pe care îl consider la fel de pertinent ca şi restul intervenţiile sale făcute pe blog (chiar şi cele în care mă critica, mereu argumentat):

Ce pot însemna 20 de miliarde de euro?

Ce ar putea însemna 20 de miliarde de euro pentru un singur stat? Pentru statul Român de exemplu?

Ar putea însemna câte 2.000.000.000 (2 miliarde) de euro pentru 10 direcţii de dezvoltare (de exemplu pentru 10 ministere prioritare).

Ar putea însemna câte 1.000.000.000 (1 miliard) de euro pentru 20 de direcţii de dezvoltare (ministere, agenţii, institute, instituţii).

Ar putea însemna câte 200.000.000 (200 de milioane) de euro pentru 100 (sau câte 100 de milioane de euro pentru 200) de entităţi economice, politice, financiare, de afaceri sau de orice alt fel.

Ar putea însemna câte 20.000.000 (20 de milioane) de euro pentru 1.000 de entităţi pecum cele de mai sus, sau pentru 1.000 de oameni, persoane fizice.

Ar putea însemna câte 2.000.000 (2 milioane) de euro pentru 10.000 de persoane juridice sau fizice.

Ar putea însemna câte 200.000 de euro pentru 100.000 de persoane juridice sau fizice. Sau ar putea însemna câte 100.000 de euro pentru 200.000 de oameni.

La situaţia de vârf de bulă imobiliară, ar fi putut însemna 200.000 de locuinţe a 100.000 de euro pentru 200.000 de oameni. Ar fi acoperit necesarul de locuinţe la nivel naţional?

La situaţia de acum, când se găsesc locuinţe la 50.000 de euro ar însemna 400.000 de locuinţe pentru 400.000 de oameni. Ar acoperi necesarul de locuinţe la nivel naţional?

Ar putea însemna câte 20.000 de euro pentru 1 milion de oameni. La o cerere de 1.000.000 de locuinţe, pentru 1 milion de oameni, s-ar putea obţine un discount de volum astfel încât o locuinţă să coste 20.000 de euro? (la Braşov există ofertă de garsoniere noi la 26.000 euro cu TVA cu tot). Ar acoperi cifra de 1 milion de locuinţe necesarul la nivel naţional?

Ar putea însemna câte 10.000 de euro pentru 2.000.000 (2 milioane!) de oameni. Câte o maşină de 10.000 euro (de exemplu Skoda Octavia Tour) pentru 2 milioane de oameni. Nici nu cred că ar fi cerere pentru atâtea maşini (şi nu neapărat Skoda Octavia Tour în particular, ci orice fel de maşini în general).

Ar putea însemna câte 1.000 de euro pentru 20 de milioane de oameni. Cam cât populaţia României. Cu alte cuvinte, dacă împrumuturile publice ale României pentru următorii ani ajung la suma de 20 de miliarde de euro, asta înseamnă aproximativ câte 1.000 de euro pentru fiecare român, de la bunicii care au trecut suta de ani, până la bebeluşii de câteva clipe. Cum nu s-a pus problema ca fiecare român să primească câte 1.000 de euro, asta nu poate să însemne decât că fiecare român va avea de plătit în următorii ani câte 1.000 de euro + dobânzile aferente. Da, e vorba de fiecare român. De mine, de tine, de părinţii noştri, de bunicii noştri, de copiii noştri, de nepoţii şi strănepoţii noştri, de fiecare om care trăieşte în clipa de faţă în România sau va trăi în următorii ani, indiferent de vârstă, sex, religie, rasă, opinii, dorinţa de a face sau nu ceva, de fapt indiferent de orice criteriu la care v-aţi putea gândi.

Ar putea însemna câte 100 de euro pentru 200 de milioane de oameni, sau câte aproximativ 27 de euro pentru 731 de milioane de oameni, adica populaţia estimată a întregii Europe (în 2005), conform Wikipedia.

Ar mai putea însemna câte 10 euro pentru 2 miliarde de oameni sau câte 2 euro pentru 10 miliarde de oameni. Să zicem că întreaga omenire este destul de aproape de cifra asta...

În fine ar mai putea însemna câte 1 euro pentru 20 de miliarde de oameni. Nici măcar nu suntem atâţia pe întreaga planetă şi va mai dura destul până vom fi atât de mulţi.

În concluzie, România a împrumutat bani (sau urmeaza să o facă) cât să dea la fiecare (fiecare!!!) locuitor al ei câte 1.000 de euro, de la cel mai tânăr până la cel mai bătrân. Cât să acopere probabil întreg necesarul de locuinţe la nivel naţional, sau cel puţin o bună parte din el (în condiţiile în care cumpără direct, nu construieşte). Nu se va întâmpla acest lucru, însă cu siguranţă fiecare roman, de la cel mai tânăr până la cel mai bătrân va avea de plătit datoria facută şi în numele său de statul Român, cei 1.000 de euro plus dobânzile aferente. În aceste condiţii am o singură întrebare: eu, soţia şi copilul meu pe ce dăm banii ăştia? Avem dreptul să ştim...

Sexul e sex, violul e viol (despre "reluarea" creditării)

Iată-mă revenit. Back zuruck, ca să zic aşa. O să stau o vreme să citesc ziarele. Cei care mi-au solicitat explicaţii în comentariile de la postul precedent le vor avea, dar am nevoie de un pic de timp.

Momentan vreau numai să comentez pe scurt declaraţia omului de la FMI care a zis că în 6 luni se va relua creditarea.

Personal, nu ştiu cui serveşte întreţinerea acestei iluzii. Credite se dau şi acum. Sunt chiar bănci care au reclame foarte agresive la credite (nu doar la Prima Casă). În 6 luni însă nu se va relua nicio creditare aşa cum a fost până la jumătatea lui 2008. Activitatea de creditare e ca sexul: e nevoie de minim 2 adulţi care consimt la treaba asta pentru a se putea desfăşura. Dacă avem doar un adult care consimte, nu mai vorbim de sex, ci de viol. Ori, ceea ce a fost până la jumătatea lui 2008 a fost sex consensual şi civilizat. O orgie acceptată de toată lumea. Până în 2008 angajările erau pe cai mari, şomajul se ducea tot în jos, a credita pe cineva nu implica niciun risc. Situaţia este cu totul inversată acum: şomajul continuă să crească într-un ritm dureros în aceste luni de vară (Olandezu', sper că n-ai uitat pariul!), perspectivele în sectorul de stat sunt sumbre, sunt sectoare economice în plin colaps, masa persoanelor creditabile se restrânge de la o lună la alta, salariile sunt nesigure şi pe alocuri sunt date cu întârziere sau cu ţârâita. Poate că băncile vor vrea să dea credite, dar cui? Dragoste de-a sila nu se poate. Suntem în plin proces de contracţie a pieţei muncii şi pentru a putea asista la reluarea creditării peste 6 luni ar trebui să vedem angajări încă din această perioadă, pentru că mă îndoiesc că, dacă în februarie 2010 (adică peste 6 luni) se va constata că economia şi-a revenit şi se vor crea iar sute de mii de locuri de muncă, băncile se vor repezi să dea credite unor stimabili care au istoric la locul de muncă mai mic de 6 luni.

De aceea, creditarea aceea, ştim noi care, nu îşi va putea reveni decât în condiţii similare cu "acelea", de supraîncălzire a pieţei de muncă. Daţi-mi voie să mă îndoiesc că vom avea aşa ceva în primăvara lui 2010. Reprezentantul FMI ori a fost citat prost, ori vorbeşte tâmpenii,...

...ori face declaraţii de complezenţă întru gâdilicirea plăcută a celor dispuşi să creadă în mitul frumoasei din pădurea adormită.

Clauză secretă sau manipulare ieftină?

Pe 23 martie a.c. am pus următorul comentariu la postul "Prea mulţi minus dau prost la popor?"

"Limestone, banii aceia doar nu se vor duce instantaneu în vistieria băncilor. Ei vor rămâne la BNR şi vor ajuta BNR-ul să apere leul pentru ca băncile să-şi poată repatria profiturile fără să producă un şoc prea mare în economia noastră. Mai mult, băncile îşi vor permite acum să şi scape de activele toxice, pentru că statul va avea suficienţi bani să le răscumpere. Şi datornicii vor rămâne în continuare datornici la stat. Va fi ca şi cum după 4-5 ani de investiţii frenetice, băncile vor trage concluzia că au făcut investiţii proaste, dar nu-i nimic, guvernul se va oferi să le acopere aceste investiţii proaste creând un fond de răscumpărare, cu condiţia să mai investească pe aici şi în anii următori, după ce trece criza.

Planul ăsta cu crearea fondului de răscumpare a creditelor imobiliare proaste nu e utopic, e preluat direct din cercul celor care au lucrat la programul de guvernare PD-L. Nu mai ştiu care e starea ideii acum, dar nu m-ar mira să o aud pusă în practică peste câteva luni."

Repet ca să înţeleagă toată lumea: ideile subliniate mai sus circulau în toamnă printre economiştii din jurul PD-L care pregăteau programul de guvernare şi care, tocmai pentru a-şi definitiva programul, proiectau diverse scenarii pentru 2009. Evident că în programul de guvernare nu s-a spus nimic despre aşa ceva, pentru că s-a mers până în ultima clipă, până în clipa prezentării bugetului în parlament, pe varianta optimistă, conform căreia în România criza va fi minoră, vom avea creştere economică pozitivă şamd.

Iată însă că revista Capital ne sugerează azi "o ipoteză şoc": "Clauză secretă în acordul cu FMI - Guvernul se obligă să preia creditele neperformante ale băncilor" . Adică exact ceea ce spuneam eu în urmă cu 10 zile.

Întrebarea mea însă e dacă avem de-a face cu adevărat cu o "clauză secretă" sau cu o manipulare ieftină, mai ales că la revista Capital ştim cu toţii că tutore e domnul Ionuţ Popescu, economist apropiat de cercul PD-L, deci, teoretic, promotor al acestei idei chiar şi în lipsa acordului cu FMI. Cum se face că o asemenea "ipoteză-şoc" apare în premieră tocmai în Capital?!

De ce trebuie să ne punem această întrebare? Pentru că, odată semnat acordul cu FMI, cu toată secretomania din jurul lui (Boc ţine o şedinţă de guvern cu uşile închise, guvernatorul se întâlneşte cu parlamentarii tot cu uşile închise...) diverşi "oameni de bine" şi "economişti competenţi" pot invoca în voie fel de fel de "clauze secrete" care să mascheze de fapt acte de corupţie în toată regula. Sub pretextul clauzei secrete, se dau niscaiva şpăgi şi şpăguţe acolo unde e cazul (mai ales că e an electoral) şi se transformă nişte pierderi certe într-un profit gras, pe spinarea poporului român. În tot acest timp prostimea e amăgită cu "reluarea creditării", stabilizarea pieţei imobiliare, "Moş Crăciun va reaprinde focu' imobiliar duminica viitoare", "staţi liniştiţi la locurili voastri" şi alte minciuni de acest gen. Păi o re-naţionalizare în domeniu va face ca valoarea activelor pentru care unii s-au îndatorat pe 30 de ani (datorii care nu se vor prescrie!) să se apropie viguros de 0! Nu 10.000 de euro, nu 20.000, ci direct: zero!

Nu neg că o asemenea cerinţă ar putea fi anexată acordului cu FMI, dar trebuie să recunoaştem faptul că e nevoie să ştim clar care sunt cerinţele FMI, pentru a putea delimita pe viitor acţiunile legitime ale autorităţilor de actele de corupţie. Ştiind ceea ce ştiu că s-a discutat în toamnă, articolul din Capital mi se pare mai degrabă începutul unei manipulări al cărei scop final va fi, într-adevăr, preluarea activelor toxice de către stat.

Tocmai de aceea guvernul trebuie să ne spună care (şi dacă!) sunt anexe secrete la acordul cu FMI, pentru ca noi, cetăţenii pe care îi guvernează, să ştim ce ne aşteaptă. În caz contrar, guvernul României îşi pierde orice legitimitate în faţa cetăţenilor săi, împotriva intereselor cărora, în mod evident, guvernează.

Un pas înainte, doi paşi înapoi

M-am abţinut până acum să îmi dau cu părerea despre împrumutul de la FMI pentru simplul motiv că mi-a fost greu să înţeleg de ce îl facem şi ce trebuie să ne asigure.

Informaţiile venite dinspre mediile oficiale au fost mai mult decât nebuloase, guvernul şi Băsescu încăpăţânându-se până în ultima clipa să susţină că economia va creşte şi anul acesta, dacă nu cu 6,5%, cât afirmase în toamnă debila Comisie Naţională de Prognoză, ai cărei "specialişti" ar trebui mai bine să ia o pauză şi să comenteze orice altceva, dar nu treburile economice, atunci măcar 2,5%. Singura dificultate majoră, într-adevăr o treabă nepotrivită în an de criză, era cea legată de promisiunile electorale: măririle de salarii şi pensii, promisiuni care fuseseră şi transformate în lege de către parlamentul anterior. Dar nici aceasta nu era cine ştie ce impediment. Nimic nu împiedica parlamentul actual să dea o lege care să abroge legea din toamnă închizând, astfel, gura sindicatelor.

Între noi fie vorba, nu doar că nu se pune problema măririi salariilor unor sisteme birocratice şi ineficiente:

• o administraţie care freacă hârtiile cu o lipsă de eficienţă demnă de o cauză mai bună;
• un sistem educaţional care produce pe bandă rulantă cei mai cretini copii din Europa (suntem pe locul 1 în Europa la abandon şcolar, analfabetism şi incapacitatea "absolvenţilor" de a înţelege un text scris, şi pe locul 2, după Marea Britanie, la numărul mămicilor-copii);
• un sistem public de administrare a dreptăţii (magistraţi, poliţie, jandarmi) care lasă sute de infractori dovediţi să se plimbe bine mersi pe stradă;

- nu doar că toate aceste sisteme birocratice nu merită măriri de salarii, ci dimpotrivă, tăieri.

Aşadar mi-a fost destul de greu să înţeleg care e scopul acestui împrumut. Se ştie că pe plan internaţional FMI este un "lender of last resort", ultimul loc de unde să împrumuţi bani, şi a împrumuta bani de la FMI nu e ca şi cum ai împrumuta bani de la bancă. Banca îţi cere nişte garanţii, îţi verifică garanţiile, îţi acordă împrumutul şi este partenerul tău în afaceri. FMI nu este un partener, este un tutore. Tocmai pentru că ştie că nu mai ai de unde să împrumuţi, decât de la ei. Vrei să iei banii, bine, dar respecţi condiţiile lor. Şi e normal să fie aşa. Poate că banii ăia ar fi mai utili unei ţări sărace din Africa, în care oamenii mor de foame, deci e normal să fie atenţi cui şi cât împrumută.

În ultimele săptămâni, pe când entuziasmul năuc al oficialităţilor noastre se dezumfla încetişor în ritm de procente (de la 2,5% s-a ajuns recent să se vorbească de -1% creştere economică), am preferat să folosesc canalele alternative de informare citind cu atenţie ce au de spus pe tema asta Dan@Trenduri, comentatorii de pe forumul Financiar-Imobiliar, articolele lui Adrian Panaite şi Ilie Şerbănescu şi, cu voia dumneavoastră, ultimii de pe listă, comentatorii care au mai atins tema aici, în comentariile de pe blogul meu. Încet încet s-a cristalizat ipoteza care pare singura explicaţie corectă pentru acest împrumut: avem nevoie de bani pentru a asigura "spatele" băncilor implicate în frenezia creditării din ultimii ani (din care unele au reuşit incredibila performaţă de a acorda credite de câteva ori mai mari decât depozitele!). Conform poveştii oficiale, cea mai mare parte a banilor va merge la BNR şi va ajuta, chipurile, la "relansarea creditării". BNR va reduce rezervele minime obligatorii şi băncile îşi vor lua angajamentul "pe cuvânt de pionier" că nu vor da fuga-fuguţa cu banii la băncile-mamă, ci îi vor băga în credite.  Râdeţi, vă rog! De fapt, băncile se vor asigura că şi dacă rata de default va ajunge la nişte cote alarmante, nu vor pierde banii investiţi pe aici. Cât de naiv, sau de cinic faţă de cei care te bagă în seamă şi te cred, să fii pentru a crede că pe fondul :

• unui şomaj care creşte alarmant;
• unei scăderi incredibile a preţurilor la imobiliare;
• unui blocaj economic datorat lipsei de cerere în cele mai multe sectoare de activitate, lipsă de cerere atât internă cât şi externă;
• in rezumat, pe fondul unei psihologii extrem de negative, complet opusă exuberanţei iraţionale din ultimii 3-4 ani;

se va relua creditarea? Câţi oameni vor mai fi atât de nebuni încât să se crediteze? Şi pentru ce? În România nu poţi lua credit, obiectiv vorbind, decât ca să produci deficit. Pentru că România nu produce nimic. Orice cumpărăm, cumpărăm din import. Până şi creditele pentru apartamentele ceauşiste produc deficit, pentru că, întrucât nu mai avem bănci româneşti, ne împrumutăm cu banii cetăţenilor austrieci, greci, francezi. Deci, cui slujeşte prostirea în faţă privitoare la "reluarea creditării" ?

Evaluările făcute de FMI au venit ca un duş rece. O scădere de 4% a economiei înseamnă că am mers un an înainte (2008) ca să ne întoarcem în 2009 doi ani înapoi (la nivelul lui 2007). Şi încă avem toate motivele să credem că experţii FMI se înşeală pentru că mare parte din evaluări au fost făcute, presupun, pe baza datelor furnizate de partea română, date pe care, tradiţional vorbind, ştim câtă bază se poate pune. Cam tot atâta câtă se punea în urmă cu 20 de ani pe raportările care indicau 8000 de kg de grâu la hectar. Mai ţineţi minte? Nu? Eu mai ţin! Şi pot să vă spun că şi în ziua de azi administraţia din România are asemenea apucături fanariote (zic "fanariote", pentru că nu Ceauşescu a inventat raportarea de aberaţii, ci fanarioţii).

Împrumutul de la FMI nu e bun nici măcar din perspectiva "disciplinării" economiei. Unii naivi se bucură şi îşi închipuie că, aflaţi sub tutela FMI, politicienii noştri vor fi obligaţi să respecte angajamentele pe care le-au semnat. Din nefericire, practica ne arată că ai noştri politicieni, în ultimii 20 de ani, "s-au făcut frate cu dracul" numai până când au trecut puntea, un singur acord din şapte fiind finalizat cu succes. În cazul de faţă "puntea" e reprezentată de alegerile europene din vară şi, posibil, de cele prezidenţiale din toamnă. Spun "posibil" deoarece, aşa cum am zis aici, circulă zvonuri serioase privind "mazilirea" lui Băsescu, deci alegerile din toamnă s-ar putea să nu mai aibă nicio miză. Nu avem niciun motiv să credem că de data asta va fi altfel, şi anume că politicienii vor lua în serios angajamentele semnate. Domnul Mihai Tănăsescu, căruia am avut prilejul să-i strâng mâna odată pe vremea când era ministru de finanţe, sper că le-a explicat negociatorilor FMI cum e cu angajamentele luate de domnitorii fanarioţi. Ca şi în perioada fanariotă sau ca în anii '90, oalele sparte (adică împrumutul) vor fi plătite tot de marea masă a populaţiei care va fi condamnată la încă un deceniu de privaţiuni, sărăcie şi înapoiere. Şi asta dintr-un singur motiv, pentru ca băncile străine care au aruncat în demenţă cu credite, să nu sufere pierderi în urma unor operaţiuni hazardate care în orice ţară civilizată ar fi fost taxate fără doar şi poate cu falimentul.