Prostii despre Bucuresti

Prostia 1. În Bucureşti e nevoie în clipa asta de 200-300.000 de locuinţe.
Contraargumentul a. la prostia 1. Dacă o locuinţă revine la 2 persoane înseamnă că în clipa asta Bucureştiul are 400-600.000 de homleşi. Eu nu-i văd.
Contraargumentul b. la prostia 1. Un asemenea deficit, care se poate măsura în sute de mii de locuinţe, se întâlneşte numai în perioade de război. România nu a mai purtat un război pe teritoriul propriu de 64 de ani.

P 2. Bucureştiul are în realitate vreo 4 milioane de locuitori, care creează o cerere imensă de locuinţe.
C a. 2. Dacă Bucureştiul are 4 milioane de locuitori atunci ar trebui să ofere cam 3,1 milioane de joburi. Adică 60% din totalul joburilor la nivel naţional. Rămâne de aflat în cazul ăsta cine mai lucrează în restul ţării.
C b. 2. Momentan sunt înregistraţi în Bucureşti vreo 18.000 de şomeri. Asta ar însemna, la 3,1 milioane de angajaţi, un şomaj de cca. 0,5%. Aşa ceva se întâlneşte numai în 2 situaţii: într-o plimbare prin pădurea adormită sau în economiile planificate socialiste.

P 3. Preţurile apartamentelor din Bucureşti se vor alinia la nivelul celorlalte capitale europene.
C a. 3. "Celelalte" capitale europene nu au câtuşi de puţin aceleaşi preţuri (piaţa imobiliară nu e mercurial!). Între Monaco, Londra, Budapesta, Copenhaga etc. există mari diferenţe de preţ. Comparat strict cu capitalele vestice, momentan Bucureştiul e peste Amsterdam, Viena, Bruxelles, Berlin şi Lisabona. (v. studiu) Şi peste orice altă capitală est-europeană, exceptând Riga.

P 4. Chiar dacă suferă momentan o corecţie, poate chiar o prăbuşire, pe termen lung preţurile nu pot merge decât în sus, deci imobiliarele rămân o investiţie bună.
C a. 4. Pe termen lung poţi face ceva mai util cu banii decât să-i blochezi în nişte active al căror preţ este posibil să revină la nivelurile maxime înregistrate în iarna 2007-2008. Singura justificare serioasă pentru achiziţionarea unei locuinţe într-o perioadă de spargere a balonului rămâne necesitatea.

P 5 (legat oarecum de P1). În Bucureşti există în clipa asta o cerere imensă de locuinţe. Pe mesele primăriilor sunt 300.000 de cereri de locuinţă.
C a. 5. Şi eu i-am scris lui Moş Crăciun în Laponia că aş vrea un Lamborghini în torpedoul căruia să găsesc un Vertu. Totul moka, ... dacă înţelegeţi ce vreau să zic.

[după o zi, la sugestia unui cititor] P 6 În străinătate nu oricine îşi permite o casă, de ce ar fi în Bucureşti altfel?
C a. 6. Asta e una din imbecilităţile cele mai mari care circulă la ora actuală. "Străinătatea" aceea în care nu oricine îşi permite o casă e formată probabil din Republica Centrafricană, Swaziland, Lesotho, Haiti, Bolivia şi alte asemenea ţări minunate.

Dar în străinătatea spre care pretindem că ne îndreptăm oricine munceşte îşi permite o casă, atâta doar că nu toată lumea îşi doreşte o casă. Dacă vedem milioane de francezi, nemţi, olandezi etc. care stau cu chirie nu înseamnă că toţi ăştia nu îşi permit să cumpere ci că, din diverse motive, nu vor sau nu au motivaţia necesară pentru a cumpăra. Ceea ce este o mare diferenţă! Cine confundă neputinţa de a cumpăra cu lipsa motivaţiei de a cumpăra e un biet oligofren. Repet cuvântul: o-li-go-fren.

Statele Unite sunt chiar dovada clară că oricine, chiar şi cei care nu muncesc, îşi permit o casă. Mai întâi cu credite subprime, iar acum... cu 1 dolar.

Cum îşi pot permite oamenii simpli să cumpere, e altă poveste. Cu credit pe 20 sau pe 30 de ani... soluţiile există pentru oricine. Momentan în România în general, în Bucureşti în particular, soluţiile există doar pentru cei care câştigă cca. 5000 RON / lună. Pentru unul care câştigă 2000 RON /lună, un salariu oarecare, probabil ar trebui inventat creditul pe 100 de ani.