Se afișează postările cu eticheta dream village. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dream village. Afișați toate postările

vineri, 7 noiembrie 2008

Guest post: Dream Village, satul din curtea fabricii!

...de AristotelCostel

"Dream Village va fi un ansamblu rezidenţial plin de viaţă, de bucuria jocurilor copiilor, deci de spaţii verzi amenajate impecabil", arată developerul proiectului, ENG Internaţional. ENG reprezintă unul dintre cei mai mari importatori de zahăr pentru industria grea, industria uşoară, retail şi sectorul arab.

Sursa: http://www.dreamvillage.ro/despre-noi.html

Astfel, se îmbină zonele de atracţie maximă pentru copii - locuri de joacă special amenajate -, cu alei liniştite şi gazon atent organizat. Întregul ansamblu este astfel proiectat încât să aibă în inima sa o oază de verdeaţă şi de relaxare, mai arată dezvoltatorul.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/dream_village_aduce_672_de_apartamente_in_iasi-29415.html

Cât costă o viaţă în câmpul muncii ieşene bonusată cu o odihnă pe cinste noapte de noapte în visul de mai sus (se poate opta şi pentru demisol!)?

1. Aceste apartamente ar fi trebuit sa aiba intre 60 si 121 mp, iar pretul celui mai spatios apartament era prognozat la 60.000 euro.

Sursa: http://www2.hotnews.ro/pp_articol_16338-Dream-Village-=-un-arab-ascuns-intre-evrei.htm

2. Apartamente de lux - Dream Village - 14 blocuri (demisol, parter şi 11 etaje) - Canta
1 cameră: de la 57.000 euro (cu TVA)
2 camere: de la 82.000 euro
3 camere: de la 99.800 euro

Sursa: http://old.ieseanul.ro/articol/ziar/iasi/au-luat-o-razna/17780/

3. Apartament 2 camere 60mp utili Tip B pret 93.646 euro.(COMISION ZERO!!!)
Sursa: http://www.apartamenteiasi.ro/Dream_Village/plata

Eh, n-a fost să fie ca în studiul de fezabilitate, 60 k Euro pentru 120 mp, dar e bine şi 90 k Euro pentru 60 mp. În fond, scădem 50% din metrii pătraţi şi punem 50% la preţ, aşa că procentele se recuperează!!!

Dacă v-aţi hotărât să cumpăraţi acum un apartament şi nu vă mai puteţi stăpâni setea de imobiliare de lux, efectiv nu ştiu dacă puteţi plăti cu VISA Electron. Poate ar fi mai bine să vă... duceţi la biroul lor de vânzări situat pe strada... căii ferate:


Cred că tot ei v-ar putea ajuta şi cu mersul trenurilor:

Din ce se vede în film, s-ar părea că realitatea a fost trucată! Oază de linişte? Relaxare? De ce au pus în film atât de aproape bloacele de calea ferată... când era atâta tarla după Bahlui? Şi blocul A1 se învecinează la nord, 15 m - calea ferată, est, 15 m - bloc A2, vest, 10 m - râpă, sud, 50 m - râu Bahlui. FOARTE SLABE TRUCAJELE ÎN FILMUL ĂSTA!!! Şi ce era hala aia industrială lângă ceea ce va fi "bucuria jocurilor copiilor"?

Totuşi, eu sper că nu v-aţi pierdut încrederea şi trag nădejde că nu veţi lua în seamă toţi invidioşii care ponegresc investitorii de succes:

"Dream Village" = un arab ascuns intre evrei
Sursa: http://www2.hotnews.ro/pp_articol_16338-Dream-Village-=-un-arab-ascuns-intre-evrei.htm

Bomba Dream Village face ravagii pe piaţă
Sursa: http://www.iasicastiga.ro/anchete-analize-si-reportaje/bomba-dream-village-face-ravagii-pe-piata

Una din cele mai mari investiţii străine în Iaşi e cu un picior în groapă 
Sursa: http://www.iasicastiga.ro/anchete-analize-si-reportaje/una-din-cele-mai-mari-investitii-straine-iasi-e-cu-un-picior-groapa

P.S. Părerea mea... se vorbeşte în articolele astea de 100 de cumpărători, iar de când s-a dat drumu' la şeptel în blocul A1, eu am identificat doar 2 care utilizează curentul electric, deci, MARFĂ, mai sunt apartamente de vânzare!!!

Rezultatul recensământului 2011 va accelera scăderea prețurilor pe piața imo?