The Coles

O poveste interesantă în Ziarul Financiar de azi. Mult mai multe amănunte și comentariile cititorilor pe articolul original din Daily Mail.

Mai știe cineva ceva de Hauge?

Și după cum vă spuneam

Bucureștiul mai are doar 1,62 milioane de locuitori. Detalii complete aici.
Chiar nu trebuia să fii mare filozof ca să-ți dai seama de treaba asta. Noi (adică eu+voi, comentatorii mei deștepți, nu ăia tâmpiți) ziceam chestia asta de ani de zile aici pe blog. Și problema e că la felul în care se prezintă lucrurile va mai urma un deceniu de depopulare. Prin 2022 România o să mai aibă doar 14-15 milioane de locuitori. Soluții pentru impulsionarea demografiei sunt destule, dar în actuala paradigmă economică pur și simplu nu se vrea aplicarea lor.

Șocul vieții lor (despre recensământ)

La București au modificat regula recensământului din mers și acum permit populației să-și descarce singură formularele și să le trimită prin poștă sau să le depună la primăria de sector.

Problema e că până la această dată nu s-au recenzat decât 50% din locuitorii capitalei, ceea ce indică un ritm scăzut de recenzare.

Asta le indică lor. Adică statisticienilor. Care, știm bine, gândesc totul prin prisma ochelarilor de cal ai cifrelor.

Îmi aduc aminte de anumiți comentatori care prin 2007-2008 declarau aici, pe blog, că prețurile la imobiliare „doar crește” pentru că Bucureștiul are de fapt vreo 4 milioane de locuitori și alte hoarde de imigranți stau la porțile capitalei doar, doar, or prinde un loc în mult râvnitul paradis din mijlocul Bărăganului.

Eram alții care încercam să le atragem atenția asupra apartamentelor goale, sau ocupate nu de oameni, ci de firme - deci, nelocuite - vizibile la tot pasul în București, indiferent de cartier. Evident, noi eram cei care fabulam și ei, patrumilioniștii, cei care dețineau adevărul. Pentru că imobiliarele doar creșteau.

Mie așa-zisul ritm scăzut de recenzare de la București îmi indică exact ceea ce ne așteptam cu toții: populația a scăzut și aici, spectaculos. Recenzorii au pornit probabil de la ideea că Bucureștiul are, scriptic, vreo 2,2 milioane de locuitori, așa cum iese extrapolând datele de la evidența populației și cele privind sporul demografic. Momentan ei zic că după 7 zile s-au făcut doar jumătate (deci aproximativ 1,1 milioane). Ceea ce e alarmant de puțin. Ne apropiem de sfârșitul recensământului, ultimele 2-3 zile vor trebui alocate exclusiv corectării datelor, revenirii la domiciliile la care nu a răspuns nimeni etc. Deci, câți locuitori să mai poată fi găsiți de acum încolo? 400.000? 500.000?...

Dintre colegii mei de școală generală și de liceu (în total 80 de colegi), așadar toți bucureșteni, eu am cunoștință de cel puțin 8 (adică 10%) care sunt plecați în străinătate - majoritatea, după 2007. Dar numărul lor real e probabil dublu. Știu că nu trebuie să ne bazăm cunoștințele pe intuițiile noastre, dar eu personal cred că Bucureștiul are, în realitate, același minus de locuitori ca și restul țării: undeva în jur de 20%.

Astfel se și explică așa-zisul ritm scăzut.

La toată lumea cu care am vorbit recenzorii au venit în primele 3-4 zile (la mine au venit chiar de duminică seara). Deci se pare că au fost harnici, s-au mișcat bine. Nu pot fi acuzați de lenevie.

Pentru mulți rezultatele recensământului va fi șocul vieții lor, pentru noi nu va fi decât o confirmare a ceea ce spuneam pe blog de ani de zile. Oricum, să privim și partea plină a paharului: PIB-ul va fi mai mare și, de asemenea, va crește și consumul de săpun și de pastă de dinți pe cap de locuitor.

Amintiri despre Fazaniadă

Mai țineți minte cum, în urmă cu fix 3 ani, când BNR-ul a produs un mini-îngheț al creditării (care s-a suprapus perfect pe criza generată de Lehman Brothers), o grămadă de fazani, fazance și făzănei mai mici s-au grăbit să prindă „ultimul tren al creditării”, adică să ia un credit pe normele vechi? ... pe considerentul că dup'aia n-o să mai prinză și rămâne în chirie o viață de om? ...

Mi-am adus aminte de ei în contextul actualelor discuții care privesc schimbarea normelor de creditare. Ce diferență de atitudine!... Mai să nu-ți vină să crezi că astăzi nu mai e nimeni care să rupă ușa băncilor, disperat că nu mai apucă să ia creditul mult-visat pentru a cumpăra un apartament minuscul cu prețul umflat de 3 ori, la care să plătească o viață întreagă câți bani n-a cheltuit toată familia lui la un loc în tot secolul precedent. Unde or mai fi acei fazani? Ce or mai face ei? Câți or fi ajuns... friptură?

Dacă este blocat creditul în valută

Dacă este blocat creditul în valută, așa cum se tot discută de la o vreme încoace, casele vor fi singurele mărfuri care își vor alinia prețul la creditul în lei. Adică în jos. Restul - mașini, mâncare, electronice, electrocasnice etc. - pot fi luate în spinare și transportate peste graniță, pe piețe mai potente financiar, deci o blocare a robinetului valutar din România nu are de ce să le afecteze prețul. Acum, la nivelul piețelor, piața auto probabil va avea din nou de suferit o vreme, pentru că multe credite pentru achiziții auto încă sunt în valută (de altfel piața auto e euroizată complet, nici măcar la mașinile second-hand prețurile nefiind afișate în lei), dar nu prea mult. Restul mărunțișurilor pe care românul le mai ia pe credit - de la televizoare la mobilă - se iau cu credite de nevoi personale în lei, deci impactul pe restul piețelor va fi minor.

Înăsprirea condițiilor de creditare în valută este, probabil, inevitabilă, pentru că s-a văzut în criza actuală câte belele sistemice a implicat supracreditarea în valută din țările est-europene. Simplul fapt că FMI-ul a ajuns să împrumute România cu 20 de miliarde de dolari ca să se evite probleme financiare majore în Austria și Grecia,  probleme ce ar fi putut da naștere unor efecte neprevăzute în Germania și Franța, arată că Europa nu-și mai permite să trateze cu deferență ceea ce se întâmplă prin aceste părți de lume. Pe de altă parte este absolut absurd ca România să dispună de monedă națională, și să nu poată folosi cel mai simplu mijloc de stimulare a exporturilor - devalorizarea externă - din cauză că și-ar pune în pericol stabilitatea propriei economii. Suntem, ca să zic așa, de râsul curcilor.

Să vedem însă când va deveni efectivă această înăsprire.

Și blondele plânge din imobiliare

Cancan ne prezintă un interesant studiu de caz: o cetățeancă blondă, o anume Rosse Marie Florescu, genul ăla de „păpușă-barbie” pe care îl întâlnești în toate cafenelele din Dorobanți agățată de capătul vreunui pai din care trage cu foc un pic de capuccino ore întregi, vrea să vândă cu 25.000 de euro un teren din Ghimbav pe care l-a cumpărat în urmă cu 3 ani cu 60.000 de euro. Dar are o mică problemă. Între timp terenul a intrat la apă. Vecinii  și-au pus gardurile peste limitele proprii și acum terenul blondei e mai mic decât în acte.

Acum, ce s-a gândit blonda? Să se plângă la primar. Și cum primarul a ridicat în umeri, vrea să ajungă la proces. Toți primarii ridică din umeri în cazuri de genul ăsta, ba mai rău, s-ar putea să fie înțeleși cu „vecinii”.

Cum știu în mod direct ce se întâmplă în cazul unui asemenea proces, exact pe genul ăsta de speță, pot să-i spun blondei-Barbie să se pregătească liniștită pentru înfățișarea din 2015. Sau pentru cea din 2016. Pe acolo. Mai devreme nu va termina cu procesul. Alternativa ar fi să se înțeleagă cu vecinii (adică să renunțe de bunăvoie la cât i-au luat ăia din teren), să treacă repede în actele de la primărie noua suprafață și să vândă repede cât mai prinde și prețul ăsta. A, și până când mai are ce teren să vândă.

A patra Prima Casă, de 4 lei speranță

Pentru ca al n-lea program de tipul Prima Casă să aibă vreun impact în sensul creșterii prețurilor pe sectorul rezidențial, ar mai fi nevoie de (cel puțin) câteva condiții.

1. Să se suprapună pe o perioadă de efervescență economică. Nu avem așa ceva. Chiar și cel mai optimist dintre noi, premierul Boc, vorbește de o posibilă creștere economică anul acesta de numai 1-1,5%.
2. Să se reia angajările. Momentan tot ce e sigur e că scade (ușor) șomajul oficial, în timp ce numărul locurilor de muncă e la minimul ... ultimilor 50 de ani (da, în 1960 erau mai multe joburi în România decât astăzi!).
3. Să mai existe disponibilitate masivă din partea populației pentru a se împrumuta oricum, oricând, indiferent de condiții. Nu e cazul. Românii sunt deja supraîndatorați și în plus o mare parte a veniturilor o cheltuie pe alimente, al căror preț e împins în sus de cea mai mare inflație din ultimii 5 ani. Cererea de credite se află la minimul ultimilor ani.

Cum niciuna din condițiile de mai sus nu e prezentă în piață, e de la sine înțeles că prețurile nu au cum să crească. Mai mult, noua structură a programului Prima Casă pare să transmită următoarele:

1. Guvernanții nu mai sunt dispuși să finanțeze gratis băncile în timp ce pierd puncte electorale. De aceea au invitat băncile să-și asume riscuri, ceea ce, sincer să fiu, nu-i deloc rău, pentru că era inacceptabil ca băncile să facă afaceri cu risc 0 garantate tocmai de cel pe care îl căpușează - statul român, adică noi toți. Într-un comentariu la postul precedent Cezar îmi atrăgea cu superioritate atenția asupra faptului că rata de default de până acum de la Prima Casă e una foarte bună și statul a cheltuit puțini bani (700.000 de euro) în schimbul presupuselor beneficii aduse de acest program. Îi reamintesc că ăia sunt bani publici. Ce s-a întâmplat între timp? Păi, între timp s-a întâmplat un mare cutremur în Japonia, în urma căruia statul român i-a pus pe sinistrați să-și plătească singuri avionul de repatriere, din lipsă de bani. Alaltăieri s-au închis o grămadă de spitale, tot din lipsă de bani, făcând practic ca o mulțime de comunități locale să plonjeze în Evul Mediu. Nu există bani, dar există bani pentru sponsorizarea băncilor.
2. Cererea solvabilă pentru Prima Casă în format tradițional e pe cale să se epuizeze. De aceea se încearcă oarecum cu disperare atragerea în joc în celor care dețin deja o casă, cu suprafață maximă de 50 de metri, titlul de „Prima Casă” pentru acest program devenind așadar caduc. Rămâne de văzut dacă se vor găsi clienți, având în vedere că trecerea de la o locuință de 50 de metri pătrați la una mai mare înseamnă și cheltuieli de întreținere mărite proporțional. Deci ar trebui să se găsească familii în perioada asta dispuse nu doar să-și asume o rată, ci și o cheltuială la întreținere mai mare.

Eu personal nu mă aștept la nimic de la această nouă variantă a programului Prima Casă. Impactul lui asupra prețurilor va fi cu siguranță nul și piața își va continua evoluția începută în 2008. Problema e că economia României nu are perspective, oamenii nu au joburi, nu există planuri concrete de ieșire din criză. Încă se emigrează masiv, ambasadorul Italiei pomenind de 200.000 de români care s-au stabilit în peninsulă numai în perioada octombrie 2010 - ianuarie 2011 (adică 1% din populația țării). Cuvântul „exod” nu mi se pare suficient de dur pentru a descrie suficient acest fenomen. O soluție pentru România ar fi înflorirea sectorului IMM, dar ținând cont de faptul că românii nu sunt deținători de capital, acest lucru nu e posibil decât printr-o absorbție masivă de fonduri europene sau printr-o politică activă a băncilor de finanțare a start-up-urilor, ca în alte țări, dublate de o relaxare a condițiilor fiscale (relaxarea impozitelor pe profit pentru IMM-uri și relaxarea costurilor unui loc muncă). Dacă românii cu spirit antreprenorial nu sunt ajutați să își înființeze și să demareze o afacere, atunci mă tem că nici măcar Prima Casă 434 nu va reuși să miște ceva pe piața imobiliară.