Se afișează postările cu eticheta bal. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bal. Afișați toate postările

miercuri, 12 septembrie 2007

O mizerabilă manipulare jurnalistică

Mizerabil ceea ce se petrece la Evenimentul Zilei.

După ce ieri, marţi, 11.09 a publicat pe prima pagină sub semnătura a două ziariste - Georgeta Petrovici şi Alina Busuioc - un articol alarmist intitulat "350 de euro pe lună pentru o garsonieră" (http://www.evz.ro/article.php?artid=322125), azi, 12.09, apare unul de-a dreptul jenant, al cărui titlu este "70.000 de euro o garsonieră la periferie" (http://www.evz.ro/article.php?artid=322313). Autoarea e o anumită ziaristă pe care o cheamă Trandafir.

Mizerabil în demersul EVZ e că intenţia de manipulare rapidă şi urgentă a pieţei rezultă nu neapărat din cifrele total fanteziste şi din reacţiile indignate ale majorităţii covârşitoare a cititorilor, care au sesizat aberaţia tipărită, ci chiar din interiorul ziarului în cauză care, printr-o greşeală redacţională, şi-a dat arama pe faţă.

Probabil din graba de a încasa comisionul pentru scrierea articolului prostănacii au trimis la tipar o cifră mai aproape de realitate, 250 de euro, în loc de 350 de euro. Cândva în noapte cineva s-a sesizat şi cifra a fost corectată fără nici o explicaţie. Cum prostia însă e tot prostie şi, ştiţi cum se spune, minciuna are picioare scurte (deşi în România, din păcate, avem de multe ori nefericita senzaţie că are picioare infinit de interminabile...) nu au ştiut să-şi şteargă urmele manipulării de peste tot. Vă propun, aşadar, să faceţi următoarea operaţiune:

  1. intraţi pe site-ul Evenimentului Zilei, www.evz.ro
  2. căutaţi (dreapta sus) cuvântul "chirii"; veţi ajunge pe pagina de căutare
  3. selectaţi la căutare numai intervalul septembrie 2007 - septembrie 2007 şi... BINGO!
Titlul articolului în baza de date aşa cum a apucat să fie scris de prima oară, este... "250 de euro, chiria pentru o garsonieră"!

Păi măi băieţi, hotărâţi-vă cu cât vreţi să umflaţi preţurile: cu 100 sau cu 200 de euro?!

Pentru posteritate, în caz că ipochimenii se vor sesiza şi vor corecta şi din baza de date titlul iniţial, voi pune aici un print screen care să-i ruşineze pentru totdeauna.



Spre ruşinea lor, de fapt a noastră, a tuturor, conform datelor de la BRAT acest ziar se numără printre cele mai cititite din România. Păcat de el, că în 15 ani nu a fost în stare să treacă de stadiul cu găina care naşte pui vii.

Iar mesajul cu 70.000 sper că îl înţelegeţi că vrea să vă spună: "Hai că e toamnă, s-a deschis sezonul la proşti. Ne-am umplut de apartamente luate pe daiboj de la [fel de fel de] boşorogi, acu' e cazul să le revindem şi băgăm şi un 25% peste preţul de anul trecut, că doar e vremuri grele, ce mama dracului. " Din păcate pentru dânşii, ziariştii şi ziaristele de la EVZ, mă tem că anul ăsta s-a încercat sărirea calului mult peste posibilităţile unei biete Rocinante pe care o călăresc patronii dumnealor. Sau poate nu?!... că răbdarea mioritică o suporta şi manipularea asta şi s-or găsi de-alde Gigi Castron care să se bucure că sunt spoliaţi da' au de unde (Gigi Castron, n-o lua personal! ;).

Rezultatul recensământului 2011 va accelera scăderea prețurilor pe piața imo?