duminică, 25 octombrie 2009
sâmbătă, 10 octombrie 2009
Aşa ţară, aşa boom
Conform statisticilor Eurostat de aici, România este singura ţară din Uniunea Europeană care în anii de boom ai economiei mondiale (2000-2007) nu a reuşit să-şi îmbunătăţească semnificativ sau măcar să-şi păstreze situaţia încadrării forţei de muncă, ci dimpotrivă (adică nu şi-a ameliorat raportul dintre adulţii care freacă menta şi cei care muncesc, sau raportul dintre adulţii care muncesc şi numărul total de persoane adulte).
De la un procentaj de 63.0% forţă de muncă ocupată în anul 2000 România a coborât în 2007 la 58.8%. În cifre treaba asta se traduce în cca. 500.000 de joburi care s-au pierdut. "Reţeta românească" pentru această problemă ştim prea bine care a fost: pensionările anticipate şi/sau falsificate, încurajarea emigrării (exportul de forţă de muncă brută) şi precaritatea de piaţă. Nimic despre formarea profesională, nimic despre încurajarea investiţiilor productive sau crearea condiţiilor care să încurajeze investiţiile productive.
Spre comparaţie, iată cum s-au comportat alte ţări din Est şi din Sud:
- Italia: 53,7% >58,7%
- Spania: 56,35 > 64,3%
- Bulgaria: 50,4% > 64%
- Polonia: 55% > 59%
- Letonia: 57,5% > 68,6%
- Grecia: 56,5% > 61,9%
Uitaţi-vă la Olanda, care are o populaţie de 16,5 milioane, deci cu cca. 25% mai mică decât a României. Gradul de ocupare e de 77%, ceea ce înseamnă că peste 6 milioane de adulţi muncesc - mai mulţi ca la noi!
Boom? Poate fâs. Criză? Nu, normalitate.
PS: comentariile sunt iarăşi la liber.
vineri, 2 octombrie 2009
Înapoi la ale noastre: câteva precizări de la ING
Doamna Claudia Polivanov (Director Operaţiuni Retail) de la ING Bank a avut amabilitatea să-mi răspundă la câteva întrebări legate de creditul ING cu dobândă de 5,5% pe an. Precizările pot fi luate cu titlu oficial. Redau mai jos răspunsurile:
Balonul Imobiliar. Pentru început, vă rugăm să ne explicaţi cu ce se diferenţiază oferta ING de creditele pentru Prima Casă?
R. Păi să le luăm în ordine. Diferenţele ar fi: în primul rând, cu "ING de Casa Nouă" îţi poţi cumpăra sau construi casă chiar dacă ai în proprietate şi alte imobile. Nu trebuie să fie prima casă, trebuie doar să fie casa în care o să locuieşti. În al doilea rând, după numai 12 luni, clientul poate vinde casa achiziţionată iar creditul poate fi plătit în avans spre deosebire de programul “Prima Casă”, unde clientul este restricţionat să vândă imobilul timp de 5 ani. O altă diferenţă majoră e reprezentată de suma ce poate fi accesată: "ING de Casa Nouă" se acordă până la valoarea de 80.000 de euro, în loc de 57.000 de euro, clientul având astfel acces la apartamente mai mari şi mai scumpe, de calitate superioară. Apoi, creditul se acordă numai în euro. Dobânda este revizuibilă la 12 luni, spre deosebire de programul “Prima Casă” unde aceasta variază la 3 luni. În sfârşit, pentru produsul oferit de ING Bank nu se solicită constituirea unor garanţii suplimentare în afara ipotecii în favoarea băncii asupra locuinţei achiziţionate, în timp ce la “Prima Casă” se solicită deschiderea unui depozit în limita a 3 rate lunare.
Ar mai fi şi unele diferenţe, să le numim aşa, "administrative". Creditul se acordă foarte rapid: clientul află în 24 de ore dacă se califică sau nu pentru ING de Casa Nouă, spre deosebire de programul "Prima Casă" unde procesul este mai lung, fiind cauzat de prezenţa unei verigi în plus - Fondul Naţional de Garantare - în lanţul acordării creditului. Pe lângă asta, ING Bank percepe doar un comision pentru întocmirea documentaţiei de credit, în două tranşe (o parte la data iniţierii aplicaţiei de credit şi o parte la data acordării creditului), în timp ce în programul “Prima Casa” clientul plăteşte şi comision anual de gestiune. Ultimul avantaj, care poate părea paradoxal, este legat de avans: avansul solicitat în cazul produsului nostru este de 25%, versus 5%. Desi nu pare, acesta este un avantaj pentru că astfel rata creditului este mai mică, la acelaşi preţ de achiziţionare a casei.
BI. Totuşi, cum v-a venit ideea să renunţaţi la programul garantat de guvern şi să propuneţi un produs propriu?
R. În urma analizei Convenţiei de Garantare pentru programul „Prima Casă”, primită de la Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) - compania noastră a decis să nu mai participe în programul „Prima Casă” deoarece procedura de acordare a garanţiei presupune o administrare specială de către bancă, generând astfel costuri suplimentare ce nu sunt în concordanţă cu modelul de distribuţie al ING Bank. Toate unităţile de retail ale ING Bank funcţionează în sistem de franciză.
BI. Dar de ce nu aţi lansat acest produs mai devreme? Care sunt proprietăţile despre care puteţi spune, garantat, ca NU vor primi finanţare?
R. Creditul "ING de Casa Nouă" reprezintă o ofertă specială, fiind o oportunitate apărută în acest context economic special, şi se adresează unor nevoi punctuale. Înţelegem să venim în ajutorul clienţilor într-un moment economic dificil, sprijinind astfel Programul Guvernului Romaniei şi relansarea economică a ţării. Aşadar, creditul este destinat doar achiziţionării şi construcţiei unei locuinţe rezidenţiale, refinanţările nefiind posibile.
Nu vom acorda finanţare în cazurile în care proprietăţile nu au drept legal de acces, proprietăţile sunt greu vandabile (indiferent de cauza: cerere mica, poluare, populaţie, arhitectură etc.), construcţiile sunt într-o stare fizică nesatisfăcătoare, în special dacă sunt realizate din paiantă sau lemn; sau dacă avem de-a face cu apartamente sociale, ori cu construcţii ridicate înainte de anul 1920 (cu excepţia celor care au fost consolidate şi renovate), ori locuinţe neasigurabile sau apartamente care nu au confort I.
BI. ...Deci în general nu va primi finanţare ceea ce se cheamă într-un limbaj popular "coteţ", "cloacă", sau "bombă", accentul picând pe finanţarea locuirii de calitate.
R. Calitatea este foarte importantă. Apartamentele trebuie să fie confort I şi să aibă suprafeţe utile cel puţin egale cu limitele stabilite intern, şi anume:
- 24 de mp pentru o garsonieră
- 43 de mp un apartament cu 2 camere
- 56 de mp 3 camere
- 70 mp 4 camere
În ceea ce priveşte localizarea imobilului, acesta trebuie sa fie într-un oraş sau, dacă este în mediu rural, să fie situat pe o rază de maxim 20 de kilometri în jurul oraşului care este reşedinţa judeţului respectiv.
De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că ING de Casa Nouă se poate acorda numai pentru achiziţionarea locuinţelor finalizate în proporţie de 100% (pot lipsi doar finisajele interioare în cazul apartamentelor) şi intabulate sau pentru finanţarea construcţiilor care încep de la zero, în condiţiile în care clienţii trebuie să fie proprietari ai terenului, autorizaţia de construire să fie emisă pe numele lor iar lucrările trebuie să fie executate de firme specializate în construcţii. De asemenea, terenul trebuie să aibă suprafaţa minimă 200 mp şi să aibă reţeaua de curent electric în apropiere (maxim 20 de metri).
BI. Am înţeles, deci practic nu se finanţează vise de pe planşetele dezvoltatorilor, ci strict investiţia personală şi directă a clientului. Şi care sunt paşii pentru a obţine finanţarea? Cine si cum poate aplica pentru un astfel de credit?
R. Păi, orice cetăţean român cu vârsta de minim 21 de ani, cu condiţia ca perioada de creditare să fie corelată cu vârsta de pensionare. Ca să te califici pentru un ING de Casa Nouă trebuie să ai un venit net lunar de 1.800 lei şi vechime în muncă de minim 1 an, în general, şi, în cazul venitului din salarii, minim 6 luni la prezentul angajator.
Clientul se duce în cel mai apropiat ING Office unde i se face un calcul preliminar, explicându-i-se caracteristicile produsului nostru, precum şi documentele pe care trebuie să le aduca la bancă. Dacă în urma acestui calcul preliminar, clientul se hotărăşte să meargă mai departe, vine în ING Office cu documentele, completează aplicaţia de credit şi depune taxa de analiză a dosarului. În 24 ore de la depunerea dosarului complet, banca va spune dacă clientul este eligibil pentru ING de Casa Nouă, ce documente mai trebuie să aducă şi va elibera o hârtie prin care îl anunţă pe client asupra rezultatului cererii de credit - clientul se poate astfel orienta mai bine în căutarea imobilului şi eventual în negocierea cu vânzătorul.
Clientul are 60 zile să finalizeze găsirea casei, să completeze actele de imobil şi să-l evalueze, cu un evaluator agreat de bancă. După ce banca stabileşte că actele de proprietate sunt bune şi valoarea casei e suficientă, clientul fixează împreună cu vânzătorul casei şi banca data la care va semna actele de vânzare-cumpărare şi de credit. Apoi se semnează contractul de credit, contractul de vânzare-cumpărare, plus contractul de ipotecă şi clientul primeşte banii în contul său deschis la ING Bank, de unde banca îi virează în contul vânzătorului.
În cazul ING de Casa Nouă pentru construcţie, întreaga sumă a creditului este transferată de către bancă în contul clientului şi blocată. Suma este deblocată ulterior, în maxim 4 tranşe, conform devizului estimativ de lucrări. Înainte de deblocarea fiecărei tranşe, raportul de evaluare interimar trebuie să ateste că tranşele anterioare au fost folosite pentru ridicarea corespunzătoare a construcţiei.
BI. Vă mulţumesc pentru aceste precizări şi vă urez succes!
---
Comentariile vor rămâne în continuare moderate. Celor care se vor grăbi să mă întrebe: "cu cât ai fost plătit, băi Manole?", le răspund de pe acum că eu personal nu am fost plătit cu nimic şi cine nu crede, n-are decât să nu creadă. Seria interviurilor va continua.
duminică, 27 septembrie 2009
Banii, problema nr. 1 a sistemului medical?
Zilele astea familia mea are de-a face cu sistemul medical din România. Mai precis, o rudă foarte apropiată - gradul 1 - urmează, spus pe şleau, să moară. E o chestie de zile, poate chiar de ore, după o suferinţă care a durat câteva luni.
E prima oară când simt nevoia să vorbesc pe acest blog despre ceva personal, pentru că simt că am învăţat ceva esenţial. Aproape de sfârşitul acestei experienţe am ajuns la concluzia că nu banii lipsesc în sistemul medical, ci umanitatea. Şi nu sărăcia e cvasi-prezentă, ci nesimţirea şi indiferenţa.
Bolnavul nostru a avut de toate: când doctorii ne-au zis să cumpărăm un medicament, l-am cumpărat. Când au zis să cumpărăm ustensile de operaţie, le-am cumpărat. Când au zis că e nevoie de cutare lucru pentru toaleta bolnavului, l-am cumpărat. Desigur, nu au lipsit nici "micile" atenţii. Până acum toată distracţia ne-a costat câteva zeci de milioane. Spitalul nu a dat decât medicul care a făcut operaţia, patul şi asistentele. Credeţi-mă, nu banii au fost problema.
Din păcate, la ieşirea din operaţie bolnavul a rămas imobilizat la pat în stare vegetativă, cu o ţeavă înfiptă în gât (traheoctomie) prin care este ajutat să respire. Faptul că respiraţia lui depinde de aparat ne-a împiedicat să-l luăm acasă pentru că, în mod evident, acasă nu avem aparatura medicală care să-l ajute să respire şi nici nu ştim cum s-o instalăm şi cum s-o folosim, presupunând că o putem cumpăra de undeva. În America ştiu că sunt oameni care stau în îngrijirea familiei şi 20 de ani, dar acolo or fi magazine pentru asemenea ţevi şi aparate şi or fi servicii medicale pe care le poţi cumpăra pentru asemenea bolnavi.
Bolnavul nostru a depins astfel de grija cu care este îngrijit în spital. Nu banii erau problema. Trebuia doar să fie îngrijit corect pentru a se mai putea recupera într-o oarecare formă. Sigur, noi nu suntem absurzi să credem că ar mai fi putut iar să joace fotbal. Există însă o cazuistică la nivel mondial care arată că un asemenea bolnav, în câteva luni, poate ajunge să îşi recapete legătura cu exteriorul, să mişte o mână, un picior. Există cazul Salvatore Crisafulli, care a ieşit din ceea ce medicina numeşte "stare vegetativă permanentizată" după mai bine de 2 ani şi a declarat că a fost conştient tot timpul, auzind inclusiv ceea ce ziceau doctorii ("Ăsta o să moară repede!") doar că nu putea mişca nimic, nici măcar ochii. Măcar lucrurile astea şi faptul că familia nu făcea economie de bani ar fi trebuit să impulsioneze personalul medical să îngrijească bolnavul cu responsabilitate. Nu îi costa nimic, erau în timpul serviciului.
În loc de asta, bolnavul nostru va muri pentru că traheoctomia a produs o infecţie care s-a generalizat în organism. O moarte demnă de secolul XV. Poate părea incredibil, dar aşa e. Se pare că ţevile alea trebuie şi ele spălate, schimbate, curăţate, şi nu o dată la trei luni, ci zilnic. De altfel am şi fost puşi la un moment dat să cumpărăm nişte tâmpenii numite "canule" care au zăcut şi cred că în bună măsură zac şi acum la căpătâiul bolnavului. Şi mi s-a spus recent de cineva din sistem că genul ăsta de infecţie e o problemă comună în România (deci, ferească Dumnezeu să ajungeţi la traheoctomie în România!... mai bine vă scrieţi testamentul!). Pe lângă asta, toată hrana a asigurat-o familia dar nu ni s-a spus că hrana trebuie să aibă un anumit conţinut caloric, pentru ca organismul să poată lupta cu o eventuală infecţie. Dimpotrivă, după prima masă care a conţinut supă cu carne pasată mărunt, oamenii s-au alarmat: văleleu, nu-i rezistă stomacul! Daţi-i doar supă, fiertură! De fapt problema era foarte simplă, hrană consistentă = scaune dese, hrană fără conţinut ridicat caloric = comoditate. Nu că familia nu ar fi fost lângă bolnav în momentul curăţării, dând o mână de ajutor. Dar noi, nefiind medici, am luat de bună recomandarea asta şi i-am adus numai fierturi şi supe. Nu e de mirare că organismul nu mai poate lupta cu infecţia nici măcar ajutat cu antibiotice. Antibiotice care oricum sunt date la grămadă, pentru că nu a stat nimeni să cerceteze propriu-zis ce microb a provocat infecţia şi ce antibiotic trebuie administrat.
Totul e de domeniul absurdului. Ţara lui Ubu roi. Ne lăudăm că facem operaţii pe creier, deschidem inimi, înlocuim rinichi, dar bolnavii mor pentru că spitalele nu sunt în stare să lupte împotriva unor microbi. Şi nu sunt în stare nu pentru că nu sunt bani, ci pentru că personalul medical are o atitudine de indiferenţă incredibilă faţă de propria sa meserie. Conştiinţă profesională zero. Sau, mai corect spus, conştiinţă zero. Starea sa e mai vegetativă decât a bolnavilor de care ar trebui să aibă grijă.
sâmbătă, 19 septembrie 2009
Nimic despre imobiliare
Să sperăm că demersul va sprijini toate monumentele, nu numai pe cel care va câştiga. Eu personal nu mă pot hotărî între Cetatea Făgăraşului, castrul de la Porolissum, Sarmizegetusa, cetatea Poienari...
PS. Am pus şi o poză cu cetatea din Făgăraş, găsită aici: http://www.panoramio.com/photo/502788. Copyright Malcolm Muir.
sâmbătă, 12 septembrie 2009
2012
Conform site-ului Capital.fr, care citează o firmă de studii de piaţă, Xerfi, în Franţa nu se aşteaptă revenirea pieţei imobiliare mai devreme de 2012.
"En effet, les premières baisses de prix ne suffisent pas à gommer les excès des années passées. Pour rappel, la cote de l’immobilier a été multipliée par deux entre 2000 et 2008 !"
Câtă... ingenuitate la francezii ăştia, zău aşa.
marți, 8 septembrie 2009
Chiriile în septembrie
Nivelul la care au ajuns chiriile în acest septembrie ne arată clar că preţurile apartamentelor din Bucureşti încă sunt supraevaluate cu 30-40%. Problema mare pentru piaţa imobiliară e că dacă tarifele de închiriere vor continua să scadă, nici măcar nu va mai fi o afacere să cumperi o proprietate pentru a o închiria deoarece, sub un anumit preţ al chiriei, oricât de ieftin ai putea cumpăra un apartament, acesta nu îşi merită banii dacă suma pe un an de zile nu poate acoperi mulţumitor anumite cheltuieli.
Situaţia aceasta nu e atât rezultatul crizei economice, cât al crizei demografice despre care s-a vorbit pe acest blog încă de la început. Situaţia se va înrăutăţi.
Eu personal mă aştept ca peste 1-2 ani afacerile de real estate să se întoarcă în negura nouăzecistă din care au ieşit. Vor redeveni, aşa cum e şi normal şi cum a şi fost până prin 2003-2004, un sector marginal al economiei, nicidecum o "regină" sau o "vedetă". Aştept cu mare interes ziua în care vedeta economiei româneşti să fie o ramură productivă. Poate construcţia de automobile? Industria de software? Vom apuca acea zi?
Postări
