Dragi BNR-isi, va rog lamuriti-ne

Via Hotnews aflăm de raportul ăsta asupra "stabilităţii financiare" (2008) al BNR. Acolo, la pagina 87, găsim următoarea frază interesantă:

"Riscul unui şoc de reducere severă a averii imobiliare în Bucureşti este însă redus, pentru că puterea de cumpărare este sensibil mai ridicată, iar numărul celor care locuiesc sau lucrează în Bucureşti se menţine ridicat."

Având în vedere că blogul nostru este constant vizitat de persoane din BNR aş vrea să le pun următoarele întrebări în speranţa primirii unui răspuns:

1. ce înseamnă "reducere severă"?
2. cât de mare trebuie să fie "reducerea" pentru a fi "severă"?
3. cu cât este, concret, "mai ridicată" puterea de cumpărare a bucureşteanului faţă de ieşean, timişorean, piteştean, tulcean, giurgiuvean etc. - ţinând cont de faptul că deşi veniturile în Bucureşti sunt cu 30-50% mai mari decât în provincie, şi costul vieţii e pe măsură (ca exemplu, vezi chiriile)?
4. ne poate spune BNR, concret, numărul celor care "locuiesc sau lucrează" în Bucureşti şi metodologia după care s-a făcut numărătoarea? Vă reamintesc că de câţiva ani buni participarea la vot în Bucureşti abia mai atinge 40% în timp ce programul de sănătate al guvernului a trimis o grămadă de hârtii pe numele unor decedaţi, fapte ce sugerează că în realitate autorităţile habar nu au câţi oameni au emigrat, câţi au murit, câţi au plecat din Bucureşti sau câţi s-au stabilit aici.
   

Razboi şi pace

În ultimele zile s-au înmulţit luările de poziţie vădit partizane ale unor bancheri - în special cei adânc implicaţi în finanţările imobiliare - în apărarea creşterii preţurilor.

Astăzi, de pildă, domnul Oprescu de la Alpha Bank, una din cele mai agresive bănci de pe piaţa de credite pentru casă, a declarat nici mai mult nici mai puţin decât că "Preţurile nu au cum să scadă. Pot exista însă corecţii pe anumite segmente."

Pentru orice om inteligent, poziţia bancherilor are o justificare foarte simplă: undeva pe la turul pantalonilor lor apretaţi şi scorţoşi, de bancheri bine, se simte un foc. Care dogoreşte din ce în ce mai tare. Şi în aer începe să miroasă a carne prăjită.

Aşa cum a zis şi Trenduri, până acum ce a fost, a fost o glumă. Preţurile chipurile au scăzut - unii zic că 10%, alţii că 20%, faţă de vârful din ianuarie 2008, vârf care, să fim serioşi, a fost înregistrat mai mult la ziar. Indiferent dacă scăderea reală a fost de 10-20%, cu siguranţă preţul de strigare este încă mai mare sau cât de cât apropiat de valorile reale la care s-au făcut tranzacţiile în primăvară. Dar iată că a venit vara, sezon prost prin tradiţie, şi cum iulie-august vor trece greu, la începutul lui septembrie deja vom avea 8 luni consecutive de scădere. Pericolul e să nu se atingă nişte valori catastrofice de -30%. În clipa aia băncile care au continuat în primăvară cu aceeaşi frenezie acordarea de credite vor avea o mare problemă. Vor sta pe nisipuri mişcătoare, zău aşa. Pentru că -30% scădere prin septembrie, octombrie, faţă de preţurile de strigare afişate la ziar în ianuarie, cu siguranţă va însemna că preţul de strigare al unei locuinţe va fi mai mic decât preţurile plătite real în primăvară. Băncile vor avea ipoteci pe case care valorează mai puţin decât s-a plătit pe ele!

Aşadar se pare că bancherii s-au sesizat brusc asupra acestei posibilităţi şi, mânaţi de focul care arde, au pus mâna pe baionetă şi au coborât în tranşee. Războiul, dacă e să mă întrebaţi pe mine, este profund imoral, deoarece este imoral ca un actor direct interesat în creşterea preţurilor - în speţă, bancherul care oferă bani, mulţi bani, cât mai mulţi bani! - să dea declaraţii care să susţină creşterea preţurilor. Adică, dacă ar susţine contrariul, ar fi ca şi cum măcelarul ar striga în gura mare că porcul are trichineloză, nu credeţi? Simplul fapt că bancherii au coborât din turnul de fildeş implicându-se direct în manevrarea pieţei arată că situaţia e albastră rău de tot.

Încercarea e disperată. Lăsând la o parte faptul că baza de creditare s-a restrâns enorm faţă de iunie 2007, războinicii luminii vor trebui să convingă din nou puţinii români disponibili că nu trebuie să se teamă şi că preţurile vor creşte... la infinit.

Sintagma noua in limbajul bancherilor: "cererea solvabila"

Hopa, ia te uită ce cuvinţele au învăţat bancherii noştri: ce-re-rea sol-va-bi-lă. Cică "cererea solvabilă de locuinţe este mult mai redusă decât cererea totală".

500 de euro, salariul cu care ti se da un elegant sut in fund

BRD rupe pisica în două şi se pare că e prima bancă dispusă să ia decizii dure vizavi de creditare: clienţii care câştigă 499 de euro au un şut în fund garantat atunci când vor să aplice pentru un credit de casă, iar cei care câştigă sub 1500 de euro se pot îndatora cu maxim 60% din venituri.

Cum decizia BRD va fi urmată, probabil, de cea a altor bănci, este clar că în maxim 2 luni vom asista oficial la ceea ce se ştia deja: unul din pilonii preţurilor ridicate, creditarea oricui, oricum, oricât, nu va mai fi de actualitate.

Limbajul de lemn al activitatii de creditare

Că tot l-am citat pe francezul acela, mi s-a părut foarte distractiv capitolul în care este descrisă folosirea limbii de lemn pentru a ascunde realităţi evidente: "scăderea preţurilor" nu este niciodată numită aşa, ci "încetinire a activităţii [imobiliare]", în loc de "case nevândute" se va vorbi despre "creşterea perioadelor de vânzare" ş.a.m.d.

Tare distractiv mi se pare articolul de azi din Gândul: "Credite pentru persoane fără carte de muncă". Citez:

"După ce ani de-a rândul au evitat să includă în portofoliul de produse şi împrumurile pentru Persoanele Fizice Autorizate (PFA) sau Asociaţiile Familiale (AF), în ultima vreme băncile au văzut potenţialul acestei categorii de întreprinzători."

Carevasăzică despre asta e vorba: băncile au văzut potenţialul. Hm... Măi să fie! Dar până acum oamenii ăştia nu aveau potenţial?! Numai eu cunosc o grămadă de inşi care făceau afaceri de câteva miliarde bune pe an şi care ori de câte ori îndrăzneau să se apropie de o bancă şi să solicite un credit primeau un generos şut în fund. În realitate băncile nu prea mai au clienţi d-ăştia normali, familişti, cuminţi, devreme acasă şi cu leafă mare şi acum sunt hămesite să acapareze noi segmente de piaţă, chiar dacă e vorba de segmente riscante (se ştie că în cazul unei crize economice, oricât de mici, micii antreprenori sunt în mod tradiţional primele victime!).