Mult zgomot pentru foarte puţin

După ce m-am învârtit vreo jumătate de oră pe site-ul INSSE căutând ca orbetele datele privitoare la piaţa imobiliară, am reuşit, în fine, să identific chiar pe prima pagină informaţii despre faimosul indice anunţat cu surle şi trâmbiţe de vreo 2 ani de zile.

Impresia e jalnică. E ca şi cum ai pune un struţ să scoată un ou şi după multă scremere, iese ceva demn de o bibilică. Acelaşi lucru îl face şi Renderman în timpul liber, fără să consume resursele statului, şi oferind date mult mai relevante (- nu vreau să minimizez efortul lui Renderman făcându-l "bibilică", dar e evident că un efort solitar nu se compară cu unul care implică o grămadă de instituţii - şi care produce cam aceleaşi informaţii!).

Nu e de reţinut decât afirmaţia seacă privind scăderea cu aproximativ 4% a preţurilor "în trim. 1 faţă de 2009" şi faptul că viteza de dez-balonare din Bucureşti pare a fi mai rapidă decât cea din ţară, câtă vreme în Bucureşti preţurile au scăzut cu 5,70%. Fiecare înţelege ce vrea de aici. Putem vorbi de o scădere de la 2000 de euro pe mp la 1900, sau de la 1000 la 950 - aparent, pentru statisticienii noştri e tot aia...

Totodată putem deduce că, dacă în provincie preţurile au scăzut cu numai 1,60% şi în Bucureşti cu 5,70%, dar media calculată pe ţară a fost de 3,96% (deci mult mai aproape de situaţia din Bucureşti, decât din provincie), înseamnă că locomotiva pieţei imobiliare este în continuare Bucureştiul, unde au avut loc, probabil, cam de două ori mai multe tranzacţii cu apartamente decât în provincie. În toată provincia. Să fie aşadar scăderea din provincie mai mică deoarece, de fapt, tranzacţiile sunt îngheţate?

Dărâmate, nu continuate!

Se pare că nişte minţi încete au clocit un proiect de lege care prevede ca ANL-ul să preia de la dezvoltatorii falimentari proiectele începute şi neterminate, pentru a le finaliza şi a le putea preda celor care au apucat să plătească avans (detalii aici). O prostie mai mare ca asta nici că se putea gândi în plină criză!

Banul public trebuie investit în lucruri cu cap, investiţii care să creeze plusvaloare, nu în prostiile unor dezvoltatori "de duminică" şi visele umede ale câtorva înfierbântaţi. Dacă nu au avut succes, înseamnă că proiectele respective nu au avut suficientă cerere, ceea ce înseamnă că sufereau de la bun început de diverse probleme: ori erau prost poziţionate, ori erau prea scumpe, ori erau, pur şi simplu, proaste.

Întru susţinerea acestui proiect, deputatul care l-a gândit declară: "Proiectul este dedicat celor care au luat ţeapă de la dezvoltatori, celor care au plătit un avans şi nu îşi mai primesc locuinţele." Statistic vorbind, aceşti tolomaci care "şi-au luat ţeapă" (de fapt şi-au tras ţeapă singuri, cumpărând ceva ce nu exista) sunt foarte puţini, cel mult câteva mii, deşi mă îndoiesc sincer că numărul lor trece de o mie, câtă vreme ştim sigur că de fapt sute dintre apartamentele neterminate au fost rezervate de anumite fonduri de investiţii (hm, acum cuplez... oare or fi la mijloc şi ceva interese ale acestor fonduri?!... alde Hauge?).

Pentru salvarea acestor o mie de români bătuţi în cap şi a fondurilor care şi-au îngropat banii pe aici, acest deputat vrea să angajeze banul public într-o perioadă în care statul nu mai are bani de pensii pentru 5,5 milioane de români şi nici bani de ajutor social pentru alte câteva milioane de persoane asistate (copii, handicapaţi, şomeri, bolnavi). Halal treabă!

Nu înţeleg ce sau cât le mai trebuie unora să înţeleagă că în România, în condiţiile în care:

• natalitatea scade continuu de 20 de ani;
• tinerii fug pe capete din România;
• 90% din familii deţin cel puţin un apartament primit moka de la stat la începutul anilor '90;
• populaţia a scăzut de la 23 de milioane în 1990 la cel mult 20 de milioane acum, în condiţiile în care Ceauşescu pregătise fond locativ pentru o populaţie de 25 de milioane...

...în România NU există o problemă a locuinţelor, NU e nevoie de locuinţe noi şi NU avem un deficit de 1 milion de locuinţe. În România adevărata problemă locativă e legată de corelarea preţurilor cu veniturile (care depind de productivitatea medie din economie) şi nimic mai mult! Lăsaţi piaţa liberă, lăsaţi preţurile să se coreleze cu veniturile - şi veţi vedea cum piaţa îşi revine, tranzacţiile se reiau şi "problema locuinţelor" va dispărea de la sine!

De asemenea, nu înţeleg cât le mai trebuie unora să înţeleagă că în capitalism:

• orice prostie se plăteşte...
• poţi să câştigi, dar poţi să şi pierzi o grămadă de bani...
• consecinţele faptelor tale, bune sau rele, trebuie asumate!
  

Soluţia corectă pentru construcţiile abandonate e ca statul să le dea un ultimatum dezvoltatorilor iar dacă aceştia nu pot continua lucrările, să le confişte, să le dărâme şi să redea terenul unei utilizări pentru care există cerere. De exemplu în Bucureşti există o nevoie reală de spaţii verzi. Sunt sigur că locuitorii multor zone ar fi mai mult decât bucuroşi ca în loc de un turn înfipt în coasta blocului lor, să apară un mic scuar.

Chinezii, supriza anului?

Într-un comentariu la postul precedent, îmi exprimam convingerea că pe tovarăşii chinezi o să-i doară fix în funduleţul lor gălbui de rugăminţile insistente ale americanilor privitoare la deprecierea yuanului.

"... în China, în ciuda aparenţelor, dpdv politic continuă să se construiască comunismul. E drept că nu după formulele lui Lenin, ci după formula lui Deng: "O ţară, două sisteme". Se poate comunism cu şomaj? Eu ştiam că nu. De aceea n-am nicio îndoială că Hu Jingtao va păstra yuanul exact la nivelul necesar pentru a asigura expansiunea pieţei interne a muncii în ritmul dorit - iar dacă nivelul va trebui scăzut va face cu nonşalanţă pipi pe părerile americanilor, UE, Japoniei, Australiei etc. Nu el a obligat toate aceste ţări să-şi externalizeze producţia în China şi să devină acum dependente de importurile ieftine din manufacturile chineze, ba mai mult, să mai şi urle în toate zările (în vremurile bune) pentru liberalizarea comerţului mondial şi a schimbului de mărfuri."

Iată că, după cum ne informează Hymerion (Dan Popa), de luni începe distracţia, dar rezultatul ar putea fi pe dos decât s-ar aştepta americanii. Chinezii au decis să lase yuanul să floteze liber, dar nu oricum, ci faţă de un coş de valute, deci teoretic, dar cu siguranţă şi practic, nu se va putea deprecia faţă de dolar decât dacă şi dolarul se va deprecia faţă de euro. Cu alte cuvinte, tovarăşii chinezi au comis-o din nou şi sub masca politeţii vor cădea în picioare, ca ninja din filmele cu Cichi Cean!

Şi merită citată şi motivaţia lui Roubini pentru evoluţia invers aşteptată a yuanului (nu că aş vrea să mă laud, ştiu, aplauze, mulţumesc :)))): "Chiar daca ar lasa moneda lor nationala sa se aprecieze in fata dolarului, aceasta apreciere nu ar fi prea mare, intrucat s-ar reduce excedentul comercial, cresterea economica ar incetini iar agitatia pe piata muncii ar creste, lucru pe care China l-ar accepta cu greu."

O ştire pe aceeaşi temă şi în Bloomberg.

Hm... ia să vedem, mai cântă cineva prohodul pentru euro?

Duduie economia!

Iată că a apărut şi situaţia şomajului pe luna mai 2010. Constatăm cu satisfacţie că măsurile anticriză ale guvernului au creat în perioada aprilie-mai peste 60.000 de locuri de muncă noi, astfel că numărul şomerilor a coborât de la un maxim de 765.282 în martie la 701.854 în mai.

O asemenea minunăţie nu s-a mai văzut din 2007, când în perioada lunilor martie-mai numărul şomerilor a scăzut tot cu 64.000.

Să mai spună cineva că guvernul nu face nimic.

Plan diabolic. Din nou despre "negative equity".

Noţiunea de "negative equity" s-a mai discutat pe acest blog, dar azi am constatat că ignoranţa continuă să fie enormă în România.

Un prieten de-al meu (angajat la stat şi cu soţia în concediu post-natal) care şi-a cumpărat în vara lui 2007 un apartament (nu cine ştie ce) într-un cartier oarecare din Bucureşti e acum cam nemulţumit de următoarele lucruri:

• rata pe care trebuie s-o plătească e cu cca. 30% mai mare decât o rată similară prin "Prima Casă";
• rata pe care trebuie s-o plătească e cu cca. 40% mai mare decât o chirie similară în zonă;
• guvernul taie cu barda tot ce mişcă: salariul lui, indemnizaţia soţiei, pensiile socrilor etc.

Drept pentru care a ajuns cam strâns cu banii. Şi asta în condiţiile în care banca de la care a luat împrumutul a avut nu ştiu ce meciuri cu BNR-ul (mi-a explicat mai demult ce meciuri, dar chiar nu m-a interesat, aşa că n-am reţinut), fiind obligată de banca naţională să reducă ratele la o serie de credite. În fine, eu personal cred că a fost vorba pur şi simplu de banala recalculare periodică a dobânzii - dar amicului meu îi place să creadă că există acolo sus un dumnezeu care îl iubeşte. Concret, omul plăteşte acum vreo 375 de euro în condiţiile în care până de curând a plătit vreo 490. Şi chiar şi aşa, e cam greu.

Dar, datorită situaţiei în care se află, mintea lui de român cu facultate a clocit un plan... diabolic. Şi anume, să-şi vândă actualul apartament şi cu banii încasaţi să-şi închidă creditul şi să aplice pentru un alt credit, eventual "Prima Casă", cu care să-şi cumpere un alt apartament, la o rată mai mică.

Atunci când mi-a spus chestia asta m-a pufnit râsul. Din fericire eram cu el pe messenger, aşa că nu şi-a dat seama cu câtă poftă am râs. Dar l-am întrebat dacă şi-a pus problema că s-ar putea să fie în "negative equity". La întrebarea lui : "Ce e aia?" i-am explicat pe scurt ce înseamnă o asemenea situaţie şi mi-a replicat, foarte convins, să mă uit pe anunturiparticulari.ro, să văd că ar lua suficienţi bani pe apartamentul lui - exact cât îi trebuie ca să-şi închidă creditul. 

Spre disperarea lui, l-am mai întrebat două chestii:

1. "Crezi că preţurile afişate sunt cele la care se efectuează tranzacţiile? Ce te faci dacă preţurile afişate sunt cu numai 10% mai mari decât cele de tranzacţionare?" Nu a ştiut ce să-mi răspundă. Nu se gândise la asta.
2. "Ai fost la bancă să întrebi cât mai ai de plătit ca să închizi creditul?" Nu, nu a fost. De ce să se ducă? Ştie cât a plătit până acum: 32 de rate în valoare totală de 15.500 de euro. Scade 15.500 de euro din cât a împrumutat, şi aia e! (din nou am râs, dar de data asta mai domol, pentru că mi-am dat seama că situaţia e gravă) "Păi ar trebui să te duci, nu care cumva să ai un şoc când... vei găsi client pentru apartamentul tău". Din discuţie mi-am dat seama că omul e complet paralel cu ceea ce plăteşte şi habar nu are care e diferenţa dintre "principal" şi "dobândă".

Fără îndoială, amicul meu e în "negative equity". A dat 85.000 de euro (20.000 avans, bani strânşi din greu, şi 65.000 credit) pe un apartament care acum nu mai poate fi listat decât (cu indulgenţă) cu 65.000 dar pe care nu va putea încasa, real, mai mult de 50-55.000 de euro - şi asta dacă se grăbeşte să-l vândă azi, până nu-şi fac efectele măsurile propuse de guvernanţi. De la toamnă va fi mai rău! Pe de altă parte, în aproape 3 ani de rate, dacă şi-ar verifica soldul creditului ar vedea că nu a plătit efectiv decât vreo 2-3.000 de euro. Aşa că omul va descoperi pe propria piele ce înseamnă "negative equity": să nu poţi vinde bunul luat pe credit decât cu mai puţini bani decât ţi-ar trebui pentru a închide creditul. Şi să rămâi, astfel, şi sărac, şi dator la bancă. Păcat de el, că era băiat bun. Oare câţi naivi d-ăştia or fi mai fi în România?...

Ăştia-s maimuţe şi nu înţeleg nimic

"Oh, they aren't so savvy." Aşa erau caracterizaţi de către bancheri locuitorii non-albi (adică negrii şi latinos) din suburbiile oraşului american Memphis, atunci când ofiţerii de credite încercau să le vândă credite imobiliare dubioase, cu dobânzi mari şi variabile. În fond, maimuţele vizate nici nu văzuseră vreodată o aşa minune a finanţei moderne numită "credit" - fiindcă nimeni nu le vânduse vreodată aşa ceva - ca să ştie ce e şi cum se face. Imobiliarele doar creşte, nu?

Culmea e că, pentru a obţine profituri maxime, băncile preferau să le vândă non-albilor împrumuturi îndoielnice (subprime) chiar şi atunci când aceştia se calificau pentru împrumuturi "prime", care pesupuneau riscuri mai mici, dar şi profituri mai mici (deşi mult mai sigure) pentru bănci. Că doar negroteii ăştia nu erau... hm... "prea isteţi". În fond, deşi creditele erau majoritar "subprime", bieţii negri şi bieţii hispanici îşi vedeau cu ochii visul de mai multe generaţii - acela de a avea şi ei o casă în America.

Întreaga istorie aici.

Acum, să ne uităm un pic la Europa de Vest şi la Europa de Est, la dobânzile de acolo şi la dobânzile de aici, în particular la România - mă înşel eu, sau noi suntem "negrii" Europei?

Telegrafice

1. Dragii mei, mergeţi la munte (în România). E ieftin şi plăcut. Boierie curată.

2. Voi mai plătiţi vreun ban acestui guvern? Nu? Foarte bine. Nici nu merită, pentru că nu mai e guvernul vostru / nostru. Zilele astea ne-au dovedit că trăim într-o ţară ocupată. "Autorităţile române s-au angajat să nu promoveze legea insolvenţei personale". Daţi-mi voie să spun: treaba asta e mai gravă decât tăierea salariilor, pensiilor, pamperşilor. Pentru că tăierile alea ar fi venit vrând nevrând, fiind vorba de nişte cheltuieli pe care statul pur şi simplu nu şi le mai permite. Că erau 25%, că erau doar 10%, că se tăia "progresiv", de la cei bogaţi mai mult, de la cei săraci mai puţin, nu contează. Toţi suntem "solidari" şi arşi la buzunare în faţa crizei. Asta e. E criză! Ne loveşte pe toţi! Însă refuzul asumat al dreptului la insolvenţă al fiecărui român arată de fapt ce sunteţi / suntem pentru indivizii ăştia: nişte sclavi. Şi ne dovedeşte că guvernanţii actuali nu guvernează în interesul românilor, ci în interesul ălora care îi plătesc. De fapt, ţinând cont de apetenţa lor pentru manele, nici nu e de mirare, filozofia de viaţă a maneliştilor fiind: cine dă banul pune muzica! Ori, cine le-a dat lor banul anul trecut? Băncile!

Oare exagerez dacă spun că putem vorbi de un nou pact de tipul Unio Trium Nationum? Băncile, FMI şi clasa politică (toată clasa politică, inclusiv PSD-PNL, nu numai Băsescu şi PDL-ul) pe de o parte, şi românii pe de alta. Ăia fac pacturi şi proştii de români îşi vor rupe spinarea până la adânci bătrâneţe pentru că au avut inocenţa de a visa când erau tineri.

3. Se pare că piaţa imo abia se stabilizase. Mă rog, aşa cum remarcă autorul, "anul trecut nu exista Prima Casă" (fără PC numărul tranzacţiilor ar fi fost tot pe minus). Zic "se stabilizase" şi nu "s-a stabilizat" pentru că, în mod normal, recentele măsuri anunţate de Băsescu - reducerea drastică a salariilor bugetarilor şi eliminarea subvenţiilor la încălzire - nu pot duce decât la:

• default masiv: bugetarii creditaţi vor fi în imposibilitate de a-şi mai plăti ratele, iar creditacii - fie ei bugetari au ba - care mai mizau pe ajutorul părinţilor s-ar putea să aibă o surpriză urâtă cât de curând;
• prăbuşirea cererii de credite: păi dacă 30% din salariaţii din economie îşi vor vedea salariile aşa de drastic tăiate, ne putem aştepta la cel puţin 30% prăbuşire a cererii de credite;
• aruncarea pe piaţă a numeroase proprietăţi cu scopul unei capitalizări rapide şi disperate: până acum exista teoria că un apartament "nu cere de mâncare". Să vedem de acum încolo, când fiecare sută de lei economisită s-ar putea să însemne enorm pentru multe familii! Sunt 100% sigur că mulţi bugetari vor găsi brusc prin ... arhiva familiei un apartament care zăcea degeaba, nefiind nici măcar închiriat, şi care ar fi numai bun de valorificat.
• ... aşadar, o nouă destabilizare a pieţei.
  

Chiar dacă, aşa cum se aude, măsurile anunţate de Băsescu nu vor putea fi aplicate, fiind în esenţa lor ilegale, cel puţin eliminarea subvenţiei la încălzire va putea fi aplicată fără probleme, ceea ce înseamnă că anumite efecte tot vor fi pe piaţă. Chiar şi din perspectiva pieţei chiriilor, ne putem întreba: vor suporta chiriaşii mărirea costurilor de întreţinere? De unde bani? Oare nu vor fi forţaţi proprietarii să accepte chirii mai mici pentru ca locatarul să-şi poată plăti întreţinerea? Şi dacă da, atunci chiriile mai mici nu vor duce automat la o scădere a valorii de piaţă a locuinţelor?

4. Hubble mă invită să fac un remember cu "tot creşte". Tot creşte prostia din capul celor care ne guvernează, dar ca să fim drepţi iată care zic eu că au fost cele 4 greşeli majore care ne-au adus astăzi la colaps:

1. ianuarie 2008: BNR s-a încăpăţânat "să apere leul", în loc să-l lase încă de atunci să treacă de 4,2 /euro (sau chiar mai mult). Consecinţe? Deficitul comercial a continuat să crească agresiv, creditarea a continuat să crească agresiv (până la căderea Lehman Brothers din septembrie 2008) iar indicatorii economici (în speţă, PIB-ul) au continuat să se umfle aşa cum umfli un balon: cu aer.
2. toamna 2008: beţia electorală care a dus la măririle aiuritoare de pensii, lefuri, indemnizaţii, alocaţii etc. etc. etc. Să ne reamintim, vă rog, că în plină criză mondială marii economişti de la PDL îşi făceau programul de guvernare prognozând o creştere economică de 6% pentru 2009, deşi erau evidente semnele că dezastrul se aproprie de graniţele României: piaţa imobiliară începuse să scârţăie rău de tot, vecinii noştri (ungurii, ucrainienii, balticii) cădeau ca seceraţi de gloanţe etc. Astăzi ăştia încearcă să dea vina unii pe alţii, dar adevărul e că toţi au fost iresponsabili: PNL-ul care guverna efectiv, PSD-ul care făcea joc de glezne în parlament, PDL-ul care se pregătea să ia puterea şi, mai presus de toate partidele, Zeus însuşi care declara ritos că resursele pentru mărirea salariilor profesorilor cu 50% "există".
   
3. martie 2009: amânarea restructurării cheltuielilor statului şi accesarea mega-împrumutului FMI. În mod normal nu era nevoie de împrumut, nici măcar ca "plasă de siguranţă", raţionalizarea cheltuielilor publice fiind o măsură suficientă pentru a traversa criza. În urmă cu un an exista răgazul necesar pentru a concedia 100.000 de bugetari, pentru a crea un sistem transparent de achiziţii publice (mai ales că partidele din coaliţie aveau 70% din parlament) etc. În loc de asta, coaliţia a preferat să practice o retorică a suspiciunii reciproce şi să împrumute bani din afară pentru a susţine nivelul nefiresc de cheltuieli, care nu-şi mai avea corespondent în starea economiei. Şi asta dintr-un singur motiv: oricine ar fi tras primul glonţ ar fi fost acuzat de partea cealaltă că e unicul vinovat pentru înrăutăţirea condiţiilor de trai ale populaţiei, ceea ce ar fi dus cu siguranţă la pierderea alegerilor prezidenţiale de la sfârşitul anului.
   
4. iunie 2009: Prima Casă. Asta a fost ultima şi cea mai mare prostie făcută de guvernanţi. Nu mai insist cu explicaţiile. Cert este că azi, la aproape 1 an de la lansarea acestui program idiot, se vede cu ochiul liber că nu a impulsionat nici industria construcţiilor, nu a creat nici locuri de muncă şi nici nu a avut efectul scontat, multiplicator, în economie. În schimb PC a făcut imposibilă aşezarea pieţei imobiliare pe nişte baze normale, a amânat (cu cel puţin 1 an) corelarea preţurilor cu veniturile populaţiei şi cu potenţialul economiei şi a contribuit direct, prin îngheţarea preţurilor la un nivel nefiresc, la pierderea a mii de locuri de muncă din imobiliare şi din sectoarele adiacente (decoraţiuni, curăţenie, materiale de construcţii etc.). Până la urmă metrul pătrat în România tot va ajunge să coste atât cât e cazul, doar că o va face cu cel puţin un an întârziere. Miile de şomeri din imobiliare ar trebui să-i mulţumească domnului Boc pentru treaba asta...