Cât de gravă e situaţia de pe piaţa muncii?

Conform datelor de aici, martie 2009 este prima lună de martie din 1997 încoace în care şomajul e mai mare decât în luna februarie, în timp ce luna aprilie 2009 este prima lună de aprilie din 1992 încoace în care şomajul e mai mare decât în martie. Tot în 1992 putem găsi şi precedenta lună de mai în care şomajul a fost mai mare decât în luna aprilie.

Similitudinile dintre 1992 şi 2009 nu se opresc aici. În primele 5 luni din 1992 numărul şomerilor a crescut cu 35% faţă de numărul şomerilor din ultimul decembrie (337.440 > 456.221). În 2009 creşterea a fost de "numai" 30,5% (403.441 > 526.803).

Catastrofa redivivus?

-------------------
INFO UTIL: Ziaristul Alexandru Vărzaru de la Academia Caţavencu doreşte să stea de vorbă cu 3 internauţi care cred că preţul caselor încă mai are mult până să atingă fundul sacului. Cine e dispus să participe la discuţie e rugat să îl contacteze aici: alexandru.varzaru@catavencu.ro . Se garantează confidenţialitatea.

În calitate de reprezentant al presei, omul şi-a luat deja scuipaţii necesari pe forumul lui Alex ;) , deci dacă nu vă interesează oferta, ignoraţi-o.

Tunelul lui Friggit

Cum stau destul de mult cu ochii pe forumurile / site-urile franţuzeşti, am descoperit de ceva vreme o noţiune interesantă, "tunelul lui Friggit" (a nu se confunda cu "Tunelul" lui Sabato...), care reprezintă pentru Franţa referinţa de bază în privinţa evoluţiei istorice a preţurilor la imobiliare. Tunelul poate fi văzut în imaginea de mai jos între valorile 0.9 - 1.1 (click pe poză pentru mărire).


"Tunelul" se numeşte aşa de la numele lui Jacques Friggit, un economist francez care încă lucrează şi îşi publică statisticile aici: http://www.adef.org/statistiques/. Friggit a observat că, din 1965 până în 2001, raportul dintre preţul imobiliarelor şi venitul mediu pe familie a fluctuat în general în interiorul unui "tunel" creat în jurul cifrei 3 (3 venituri anuale pentru cumpărarea unei locuinţe). De câte ori preţurile au coborât accentuat sub această valoare, sau au urcat deasupra, ele au revenit în "tunel". Când preţurile cresc deasupra "tunelului", e semn de bubble, când scad sub - avem o mare oportunitate. În plus, Friggit a mai observat şi că între preţuri şi numărul tranzacţiilor există o legătură directă, intrinsecă (atunci când preţurile cresc, creşte şi numărul tranzacţiilor, şi invers).


Ca şi Rendermanul nostru, Friggit a fost ignorat de toată lumea până când lucrurile au devenit clare şi la ei: imobiliarele mai şi scad, nu doar creşte. ("Non, les prix ne baissent pas!" - era mesajul comic pe care l-am văzut vara trecută în vitrina unei agenţii din Paris, în condiţiile în care afişele "a vendre" erau deja pe toate drumurile.)

Ceea ce mi s-a părut totuşi interesant de observat la tunelul lui Friggit din perspectiva crizei actuale e faptul că reuşeşte să surprindă şi marele balon parizian de la începutul anilor '90. Între 1991 şi 1996 preţurile au scăzut în Paris şi regiunea pariziană cu peste 40%, după perioada de creştere abruptă dintre 1987 şi 1991. Practic, pe graficul tunelului se observă cum în ciuda ieşirii abrupte din limitele istoric-normale, şi în ciuda vârfului atins în 1991, preţurile au revenit în tunel, oricât de incredibil ar fi părut acest lucru la începutul crizei. Şi cum creşterea începută în jurul anului 2000 a fost mult mai mare decât cea din 1990 şi a atins, de data aceasta, toată Franţa, nu doar regiunea pariziană, nu e de mirare că "babaliştii" francezi aşteaptă acum o scădere naţională a preţului la imobiliare de minim 35% (v. aici). Pentru că preţurile trebuie să revină la fundamente.

De unde rezultă că niciodată nu e bine să zici: "niciodată".

In România, presa sportivă a ajuns să facă şi treaba altora

Noi dezvăluiri:

http://www.tolo.ro/2009/06/22/cum-a-platit-mts-false-stiri-pentru-monica-ridzi-si-elena-basescu-%C2%BB-dovezi/

Respectele noastre, stimaţi ziarişti de sport.

PS. vă rog să nu interpretaţi postul ăsta ca unul anti-PD-L & co., ci ca un tribut adus ziariştilor de sport, singurii care, se pare, îşi mai fac datoria de ziarist în ţara asta.

Falimentul Stenyon devine oficial

Nu ştiu cum de mi-a rămas neobservată ştirea privind falimentul Stenyon. Păcat de faptul că o afacere cinstită începută în anii de glorie de după revoluţie se încheie cu febră imobiliară, mama ei de treabă şi mama ei de febră imobiliară care i-a luat pe toţi la cap.

"Inainte de a deschide procedura de insolventa a companiei, Stefanescu a incercat sa salveze businessul demarat in urma cu optsprezece ani prin scoaterea la vanzare a doua proprietati in valoare de zece milioane de euro.

El a publicat mai multe anunturi pe site-urile imobiliare, intentionand sa vanda atat o vila construita anul trecut in apropierea lacului Snagov, in valoare de 1,5 milioane de euro, cat si un teren de 13.300 de metri patrati in zona Colentina a Capitalei, pe care solicita de 650 de euro pe metru patrat, adica 8,5 milioane de euro."

PS. şi să nu uităm discuţia despre ultima frază rostită de Pogea aseară (v. ultimele comentarii de la postul anterior). O fi dat drumul la vreun porumbel? Are legătură cu asta şi cu asta?

Schimbare de sondaj

Schimbăm sondajul. La ultimul sondaj întrebarea a fost: "Credeti ca e posibil ca in august 2009 pretul pe "vechi" din Bucuresti sa ajunga la 300 de euro/mp?"

- 45% (424 de oameni) au zis "da"
- 55% (512) au zis "nu"

Mai sunt 2 luni până atunci dar, după cum se vede, se pare că "nu"-ul are dreptate.

Întrebarea următoarea e legată tot de preţuri, dar e formulată altfel.

PS. un dosar special în Le Figaro despre Paris: Immobilier: les prix à Paris. I-a ajuns şi pe ei.

Diverse

1. Despre absenteismul de la ultimele alegeri: oare listele electorale îi cuprind şi pe cei 3-4 milioane plecaţi în Italia - Spania - Marea Britanie - rest of the World?!

2. Tot despre Letonia, un articol foarte interesant din FT.com. Iată câteva citate (hm, vă sună cunoscut? ... credeţi-mă pe cuvânt, e despre Letonia, nu despre România):

"[...] Daunis Auers, a British-Latvian political scientist at the University of Latvia, identifies the difference with the Icelandic collapse: “In Iceland there was a lot of speculation on the markets. But in Latvia people were finally buying the western consumer products they had been promised since 1990.” The money was flooding in to help them do it. It came from Latvians working in Britain and Ireland, from the EU, from foreign investors, but, above all, from Scandinavian banks. [...]
Peasants in the countryside mostly just sat out the boom in the homes they had been given after the USSR collapsed. However, Riga’s impatient new middle classes put out both hands to catch the money. They almost all borrowed in euros, paying interest rates of just a few per cent while Latvian inflation was at 15 per cent. In other words, they were being paid to borrow. Better yet, there was no capital-gains tax on property, which, incidentally, made buying apartments an excellent way to launder money.[...]
Much of Latvia’s “growth” came from construction and from speculators selling each other flats, but few people worried about that then. Almost everyone had jobs and money. Wages rose by 30 per cent a year, [...]
Some Latvians assumed the growth would continue until they caught up with their fellow Nordics. In 2007 Swedbank commissioned a survey of people’s financial expectations. Martins Kazaks, the bank’s Latvian chief economist, says: “If I recall correctly, about a quarter of respondents expected that over the next three years their real incomes would grow 30 per cent a year in nominal terms. Which is kind of odd.” [...]
The question then becomes: why did Latvia blow up its bubble when experts kept telling it not to?
From 2004, Latvian politicians were finally free to do as they liked. For years they had listened to westerners telling them what to do to get into the EU; now they were in. Ainars Šlesers, a politician who once campaigned as “Šuperman”, wrote in 2004: “One should quit warning about some kind of economic overheating. We ought to push the pedal to the metal.” Even if inflation hit 15 per cent, Latvia was a special case. The laws of economics didn’t apply. [...]
This is how a country can blow a bubble that will definitely burst: 1) Run high inflation; 2) Borrow profusely; 3) Import much more than it exports; 4) Build an economy on speculation in assets; 5) Put no public funds aside for a rainy day; 6) Meanwhile, peg its currency to a stable currency. [uite, treaba asta noi nu am făcut-o - cel puţin nu oficial]
Latvia ticked every box. "

Ce ar trebui să înţeleagă băieţii ăştia care ne conduc şi cu ăştia care mai poluează blogul din când în când gândind cu premeditare?

- România, în ochii "investitorilor", e o bucăţică foarte mică din Estul Europei. Tonul în Estul Europei e dat de baltici, care au câţiva ani înaintea noastră din toate punctele de vedere (integrare în structurile internaţionale, boom & bust etc.). Când citeşti chestii de-astea şi ştii că şi în România lucrurile s-au petrecut la fel, chiar nu-ţi mai pasă că România e mai mare, sau mai albastră sau mai cheală. Suntem cu toţii în acelaşi rahat.
- Noi (românii) avem o şansă incredibilă prin faptul că suntem defazaţi faţă de baltici. În felul ăsta putem să şedem şi să ne gândim la ce au făcut ei greşit când au dat nas în nas cu criza. Depinde numai de noi dacă ne vom valorifica şansa sau vom asista pasivi la creşterea şomajului către 10% şi continuarea prăbuşirii economice.

Eu personal consider că nu putem fi salvaţi decât de investiţiile urgente în infrastructură şi educaţia adulţilor (reconversia profesională). Cum nu văd deloc să se întâmple aşa ceva, guvernanţii fiind total jemanfişişti faţă de ambele domenii, mă tem că imaginea României în 2010 va fi mai proastă decât cea de acum dar mai bună decât în 2011.

PS. Vă recomand cu căldură să citiţi şi cartea lui Krugman, "Intoarcerea economiei declinului si criza din 2008" (Ed. Publica 2009)

Cică s-a dat ordonanţa. Măcel?

Clar: blogurile imobiliare, nu doar ăsta al meu, hai să nu mă dau eu rotund, dar nici Imopedia, Roren, Real in Romania, Indexul lui Renderman etc., nu sunt citite de cei care au orchestrat "Prima casă".

Prevederea conform căreia o casă cumpărată prin "Prima casă" nu poate fi revândută timp de 5 ani nu face altceva decât să taie orice speranţă singurului segment al cererii suficient de puternic cât să oprească trendul descrescător, dacă nu chiar să-l inverseze vremelnic: cererea speculativă.

Am arătat pe acest blog cum în perioadele de frenezie imobiliară grosul cererii e format nu din cei care au nevoie de o locuinţă, ci din speculanţi. Nu există frenezie imobiliară fără frenezie speculativă. Dar cine-o mai fi nebun să cumpere la preţurile de acum şi să-şi blocheze lichidităţile cu bună ştiinţă timp de 5 ani, în speranţa că prin 2014 va vinde cu un oarecare profit? Piaţa rămâne astfel la mâna acelor cumpărători solvabili cărora, obiectiv vorbind, chiar le arde buza după o locuinţă. 

Numărul acestora îl lăsăm la aprecierea domnilor Boc & Pogea. Numărul celor solvabili şi hotărâţi.

Din două, una: ori guvernanţii noştri sunt retardaţi cu acte, organizând pentru clientela politică un aşa-zis "exit" ce se va transforma într-un veritabil măcel (domnilor, timpul se scurge în defavoarea voastră!); fie "Prima Casă" nu are legătură cu nicio clientelă şi ei, guvernanţii, sunt cinstiţi în prostia lor, având impresia sinceră că 60.000 de euro e o sumă "modică" pe care oricine câştigă 1400 de lei şi-o permite.

Clujul, cel mai tare la scăderi

Un ansamblu rezidenţial din Cluj, Airiş Rezi... ptiu, pardon, Irish Residence, a ajuns într-un timp record să coste cu 64% mai puţin decât în faza lansării.

"Irish Residence nu starneste interesul niciunui investitor imobiliar, dupa ce cea de-a doua licitatie de vanzare a ansamblului rezidential ce ar trebui sa fie construit in Floresti s-a finalizat tot fara niciun cumparator interesat. Aceasta, in conditiile in care dezvoltatorii proiectului au incercat vanzarea intregului complex de mai multe ori pana in prezent, iar pretul initial de vanzare, de sapte milioane de euro, a fost diminuat pana la putin peste un milion de euro pentru toate cele 16 case care s-au construit pana in prezent, din cele 32 prevazute in proiect."

-- de aici: http://www.citynews.ro/cluj/economic-25/irish-residence-nevandut-chiar-si-la-un-milion-de-euro-47818/

Mă rog, din pozele de aici rezultă că mai e ceva de lucru, deci posibilul cumpărător ar cumpăra mai degrabă nişte schelete.

Cred că primăria ar face bine să bage mai repede buldozerele şi să redea pământul menirii sale iniţiale: agricultura. Cu atât mai mult cu cât zilele astea ne promit candidaţii europeni fonduri UE care să ne sprijine ceapa şi arpagicul.

Lecţia letonă

Azi am aflat cu toţii din presă că Letonia a înregistrat cea mai mare cădere y-o-y a preţurilor imobiliare, de peste 50%, în trimestrul 1 din 2009 faţă de trimestrul 1 din 2008.

Aşa ceva e incredibil, chiar incredibil. E adevărat, se poate spune că micuţa Letonie (65.000 de km pătraţi şi 2,4 milioane de locuitori) se confruntă în perioada asta cu o depresie economică de zile mari (PIB-ul ţării a scăzut cu 18% în trimestrul 1, un alt lucru de domeniul fantasticului) dar, chiar şi aşa, pentru ca preţul mediu să ajungă de la 1750 de euro /mp până la un pic sub 750, e ceva (vezi istoria aici). E o dovadă clară de fapt că în Estul Europei nu am avut o convergenţă serioasă şi fundamentată a preţurilor activelor imobiliare, ci un balon de săpun care, în lipsa creditării ieftine, se dezumflă accelerat.

Iată un filmuleţ interesant care prezintă situaţia din Letonia:



E de reţinut ceea ce zice la un moment dat un cetăţean oarecare: "În ultimii ani, chiar şi anul trecut, am crezut cu toţii că avem una dintre economiile cu cea mai mare creştere din Europa. But I think it was just a bubble."

Capitularea letonă se pare că a sosit în trimestrul 1 din 2009 când preţurile s-au prăbuşit cu 30%. Capitularea a venit, aşadar, la circa un an şi jumătate de la atingerea vârfului de preţ. Dacă şi la noi vom avea acelaşi calendar - şi nu avem de ce să credem că va diferi, pentru că oamenilor li se consumă răbdarea la fel şi la Riga, şi la Bucureşti - înseamnă că pe la finalul acestui an / începutul lui 2010 ar trebui să avem de-a face cu o prăbuşire de preţuri de toată frumuseţea.