miercuri, 8 iulie 2009

BRD, lovitura mediatică

Cu spectacolul penibil de azi-dimineaţă prilejuit de semnarea primului credit de "Primă casă", spectacol amintind de "pluguşoarele" de pe vremuri, BRD-ul a dat o mică lovitură de imagine pentru că a făcut să se vorbească gratis despre sine pe toate televiziunile şi în toate ziarele.

Oricum, mica demonstraţie de azi a demonstrat încă o dată, dacă mai era nevoie, că avem de-a face cu un program subprime în toată regula.

Din câte am înţeles primul cuplu de "Primă casă" are nişte venituri nete în jur de 2600 de lei, adică un pic peste 600 de euro, şi rata a ieşit de 307 euro (adică aproximativ 1300 de lei, jumătate din venituri). Să gândim niţel şi să ne transportăm într-o ipotetică situaţie viitoare. Un scenariu aşa şi aşa, nu excesiv de pesimist: Euribor 3,5% şi 1 euro = 4,75 lei. Nu are rost să insistăm, dar rata ar ajunge cam... 1850 de lei. Adică 71% din veniturile tânărului cuplu. Mai punem şi o întreţinere, 200 de lei, acolo, rămân fix 550 lei lunar pentru restul necesităţilor (de la mâncare la orice altceva). Adică 9,16 lei pe zi pentru fiecare. Eh, aşa e, când eşti tânăr dragostea ţine şi de foame.

Acum, dacă scenariul se duce în bălării şi mai mult - Euribor 4,5%, 1 euro = 5 lei - rata ar ajunge aproape 2200 de lei. Deja tinereii trebuie să apeleze la părinţi, că din 400 de lei, oricâtă dragoste ar fi între cei doi, mă tem că foametea o va disipa rapid.

Dar în opinia domnului Boc asta nu e creditare subprime şi ţara românească nu are de suferit ba dimpotrivă, va avea numai de câştigat, fiindcă "se pun banii în mişcare" şi creşte PIB-ul întrucât dezvoltatorii vor reîncepe să construiască (ei, nu zău?... pe cât punem pariu că puţinii bani care se vor pune în mişcare prin acest program vor lua rapid drumul conturilor din Elveţia?...). În toată afacerea asta BRD nu riscă nimic, ba uite că se alege şi cu publicitate gratis (bravo PR-ilor, excelentă mişcare!), tinereii - tocmai şi-au micşorat chiria cu vreo 150 de lei şi nu cred că e cineva aşa de prost încât să creadă că vor mai plăti rata când aceasta va ajunge la 70% din venituri (nu de alta, dar chiriile vor ajunge în momentul ăla lejer la 150 de euro / 2 camere decente în Bucureşti), numai statul va trebui să deconteze neplata creditului. Sunt curios dacă domnul Boc e pregătit să dea cândva socoteală în faţa naţiunii pentru banii ce vor fi aruncaţi pe fereastră prin intermediul acestui program de o concepţie mai mult decât îndoielnică.

151 de comentarii:

Unknown spunea...

Dar ce tot spui tu Manole ca nu se gasesc fazani si programul nu merge?
Ia uite aici deja sunt 10 mii and counting...

http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Business/Finante/136071/Start-la-Prima-Casa-10-000-de-cereri-depuse-pana-in-prezent.html

Manole spunea...

"Cifra a fost declarată de premierul Boc" - propagandă ieftină.

Manole spunea...

Se vede că voi nu ştiţi cum se raportau pe timpul lui Ceauşescu recoltele la hectar şi vacile din ferme, he he he... mai ales când făcea to'arşu vizite de lucru. Credeţi că pe Boc îl dor fălcuţele alea mici când debitează tâmpenii?

Miorlau Pufos spunea...

E interesant ce se intimpla daca unul din ei - Doamne fereste - ramine fara job. Or fi amploaiati la stat si-i doare-n basca...

mobutu spunea...

La faza asta brd a fost cel mai tare ... e clar ca nu au totul gata in ceea ce priveste procedura de creditare insa s-au grabit sa iasa primii tocmai pentru publicitate.
Dac'as fi ceo la bcr l-as da afara pe pr/mkt'ul bancii.

Anonim spunea...

Asta e sansa lui Boc & co si mizeaza tot ce au pe acest program - ultimul prin care pot face campanie pentru urmatorul tur. De aceea vor ca acesta sa fie un succes - si uite asa, acest eveniment atat de mediatic, cat si suma modica 10.000. Din pacate FMI-u strange cureaua si nu mai pot face campanie si arunca in dreapta si stanga cu bani de aceea prevad si eu un sfarsit al acestui program asa cum s-a sfarsit in Polonia, Sua si peste tot: urat.

Cat despre cei 2 debitori probabil cele mai bune cuvinte le vor spune viitorul insusi, caci daca spun ca s-au parlit nu ma crede nimeni.

cezar spunea...

"Din câte am înţeles primul cuplu de "Primă casă" are nişte venituri nete în jur de 2600 de lei"
Ai inteles prost, manole. Alea-s veniturile luate in calcul de banca. SPER ca nu mai e cazul sa mai continui.

"Să gândim niţel şi să ne transportăm într-o ipotetică situaţie viitoare. Un scenariu aşa şi aşa, nu excesiv de pesimist: Euribor 3,5% şi 1 euro = 4,75 lei".
Euribor triplu repede la baiatu', sa traiesti , manole. La fel, euro cu douj si ceva la suta peste, repede, ca vrea Patriciu,saru mina. Si e doar scenariul....mediu...asa si asa...de antrenament. Auzi, da' iti iese si tie ceva cu prognozele astea, ca uite, "unii" castiga bine pe futures, gandind cine scade si cu cat.

"Deja tinereii trebuie să apeleze la părinţi, că din 400 de lei, oricâtă dragoste ar fi între cei doi, mă tem că foametea o va disipa rapid." Ce gretos.

Sa mai pomenesc de infima posibilitate ca oamenii aia sa fi judecat lucrurile cu capul lor, pen'ca asa au dreptul ?
Sa fim seriosi !, manole nu-si face iluzii !
:))

elzorab spunea...

cezarica, euriborul a fost de cand lumea pe la 4-5, acum e o situatie exceptionala, iar tu uarasi extrapolezi situatiile exceptionale.

iar leul la 4.8 la sfarsitul anului e un scenariu optimist. dupa ce vor fi epuizat banii de la fmi vor trebui sa dea drumul la curs, ca nu vor mai avea cu ce sa-l sustina., eventual, vorba cuiva de pe aici, doar daca eba si udrea vor iesi la produs pe centurile din europa si vor aduce ceva bani in tara...

Unknown spunea...

cezarica, aia doi lucreaza la Dacia, ce spagi extra plus visezi? Asta e boala de mahalagiu, de fapt, cum poti sa consideri din start ca toti au venituri la negru?

Anonim spunea...

primii norocosi ai programului "subprima teapa" lucreaza la renault pipera.

nu stiam ca au doar 600 de euro impreuna, dar daca e asa e TRAGIC.

Anonim spunea...

Dupa ce ai sustinut impozitul forfetar eu zic sa sustii si programul prima casa.
Nu de alta dar sa fim consecventi.
Stii ca o firma infiintata de 3 luni trebuie sa plateasca impozitul forfetar? Stiai? Si?
A, tie iti era teama de concurenta.
Imi pare rau dar pun un mare egal intre tine si guvernul Boc.
BRD, lovitura mediatica la stirile de la ora 5.
Recunosc, stii limba romana mai bine ca Pogea dar... economie la fel ca el.
Nu pot sa te iert ca ai sustinut forfetarul.
In rest mi se rupe mie de fazani si alte lighioane.

Kiko spunea...

Haideti totusi sa le dorim celor 2 tineri o viatza fericita, pt urmatorii 30 de ani in chirie la BRD. Victime intr-un sistem bancar cu rezerva fractionala, bazata pe necesitatea de a crea bani din datorii.

Cand au terminat de platit iasa la pensie si casa se poate demola, probabil pe vremea aceea nu va avea nici o valoare.

Dar scopul bancii nu e ca ei sa plateasca. Dupa 2-3 ani, vor in tra in neplata, si vor patzii exact ca cei din exemplul de acum cateva saptamani. Sa stam pe faza, sa intram la cumparat cand astia vor fii cu apa la gat.

Unknown spunea...

"Sa mai pomenesc de infima posibilitate ca oamenii aia sa fi judecat lucrurile cu capul lor, pen'ca asa au dreptul ?"

Ba au dreptul, dar asta nu transforma un credit subprime in altceva.

Anonim spunea...

@Manole, eu chiar vreau sa imi raspunzi.
Sau te comporti ca PDL-eii?
Un blog intreg ti-a zis ca te inseli cu forfetarul, tu una si buna.
Ia zi ACUM!
E o masura buna?

@ all
Chiar nu ma intereseaza figurantii lui Boc, aia cu prima casa.
PROSTI SUNTETI DACA CREDETI PROPAGANDA!

Anonim spunea...

@chrystian
Manole era adeptul forfetarului dar nu aplicat in timp de criza. Mai citeste odata.

@cezar
Tu exerseaza scenariul optimist (euribor minus 2, EURO = 3.3 RON, leafa creste). Eventual vand apartamentul cu +25% peste un an si stau in maieu la teveu.
Esti subtire tare, hai si tu cu replici mai sustenabile ca nu vorbesti cu cocalarii tai din cartier.

@sapte mai
Renault are salarii foarte mici comparativ cu renumele firmei. Stii tu, la pomul laudat nu mergi cu sacul. In general francezii platesc subtire.

@manole
Varianta inchiderii service-ului Renault nu ai luat-o in considerare. Eu am Renault si la revizie te programeaza a doua zi sau chiar in aceeasi zi. Bate vantul. Alta data asteptai o saptamana. Si sa vezi acum servire ireprosabila.

dcg spunea...

O banca nu ar fi acordat credit in aceste conditii, cei doi sunt angajati la aceeasi firma deci ouale sunt in acelasi cos. Daca ceva merge prost la Renault, ambii soti sunt expusi. Iar industria auto este una dintre cele mai expuse in vremurile astea. Dar hei, Boc garanteaza, deci de ce sa-si mai bata capul banca cu amanuntele astea?

Unknown spunea...

Cum, 600 de euro impreuna? Pai nu ii ajunge unui SINGUR om sa manance, sa se imbrace si sa plateasca intretinerea dupa ce plateste rata. OMG. Stiu ca nu e treaba mea, dar aia chiar vor sa se sinucida?

Manole spunea...

@Chrystian: nu, nu mă comport ca PD-L-iştii. Dar între 0.20 noaptea şi 4.27, ora la care mă somezi să-ţi răspund, chiar nu puteam să-ţi răspund fiindcă dormeam :)

Legat de forfetar, rămân la aceeaşi părere ca în urmă cu 3 luni. Actualul sistem de deschidere a unei firme nu face altceva decât să producă precaritate. Dacă un şomer are în buzunar 100 de euro, statul ticălos îl îndeamnă să-şi deschidă o afacere - ca să se scape de cheltuielile cu el şi să-i mai şi ciupească nişte bani de buzunar - în loc să-l îndemne să se recalifice profesional, să înveţe o meserie nouă, să lase fiţele de patron deoparte şi să se angajeze într-o prăvălie mai mare decât a sa, singurul lucru care poate fi făcut, realist, cu 100 de euro. Precaritatea din piaţa muncii se întinde apoi ca o plagă la nivelul întregii societăţi generând fel de fel de consecinţe nefaste pe care le-am amintit şi atunci.

dcg spunea...

Ion, eu cred ca acel cuplu de fazani nu o sa ajunga sa mai depuna si niste oua, reproducerea acestei specii este imposibila in conditii atat de restrictive :) Ironia sortii: degeaba au cuib acum daca rata nu mai lasa nimic de ciugulit si pentru eventualele progenituri ;)

ionut spunea...

manole

"Legat de forfetar, rămân la aceeaşi părere ca în urmă cu 3 luni. Actualul sistem de deschidere a unei firme nu face altceva decât să producă precaritate. Dacă un şomer are în buzunar 100 de euro, statul ticălos îl îndeamnă să-şi deschidă o afacere - ca să se scape de cheltuielile cu el şi să-i mai şi ciupească nişte bani de buzunar - în loc să-l îndemne să se recalifice profesional, să înveţe o meserie nouă, să lase fiţele de patron deoparte şi să se angajeze într-o prăvălie mai mare decât a sa, singurul lucru care poate fi făcut, realist, cu 100 de euro."

In legatura cu asta vreau sa-ti pun o intrebare, si-am sa te rog sa intelegi exact sensul ei.
Marturisesc ca eu unul, daca as ajunge somer (in cazul meu mai mult ca sigur as avea datorii, nu 100 de euro in buzunar!), as lua-o de la inceput. In nici un caz n-as cauta sa ma "anjajez intr-o pravalie mai mare ca a mea".
Intrebarea mea este, tu personal, cum ai proceda intr-un caz ca asta?

cezar spunea...

Uite, Ion, roaga unul din coegii de "opinie" sa-ti comunice impresiile lor " cand au vrut sa ia un credit".O sa constati un lucru nebanuit, fantastic, ceva de genul "poti castiga legal niste bonusuri, prime, alte alea, si tampitele astea de banci nu le iau in calcul, ca n-au caracter de permanenta, chiar daca uneori sunt trecute in C.M.)"

Informatia te elibereaza !

Unknown spunea...

cezar, bonusurile alea nu se mai dau in banci (cel putin nu sub top managers), stiu si eu oameni pe acolo, toti tampitei care isi indeplineau targetu' de vrajit alti tampitei.

Aia are moaca de pliant lady, ala de paznic parcare (si salarii fixe pe masura), ce bonusuri, de ridicat bariera frecvent sau ce?

Manole spunea...

Iar începem...

Dragă Ionuţ, nimeni nu ştie ce îţi poate rezerva viitorul, dar dacă aş ajunge să am doar 100 de euro în buzunar eu unul i-aş băga cu siguranţă într-un curs de formare profesională care mi-ar îmbunătăţi cv-ul. Mi-am mâncat deja "papara" cu o afacere începută de la 100 de euro cu mulţi ani în urmă.

Anonim spunea...

@dcg
Nu mai fi atat de taios in legatura cu perpetuarea fazaneilor ca iar starnesti latura emotionala unora cu tel declarat profitul.

Manole spunea...

Cezar, la Renault - şi în general în orice multinaţională - nu e ca la stat, să ai salariu în valoare de X - mititel, după buget... - şi 100 de sporuri în valoare de X*1500%.

Poate că şi de-asta oamenii ăia au profit şi statul nostru numai găuri, mai ştii...

ionut spunea...

manole

Nu re(incepem) nimic. A fost doar o simpla curiozitate de-a mea.

Anonim spunea...

@manole
De ce esti crud si nu accepti ca pot avea venituri suplimentare ? De ex bonuri de masa.

Anonim spunea...

Sau Manole, de ce nu lasi oamenii sa judece cu capul lor, ca doar nu tu o sa platesti oalele sparte ci noi toti frateste.

Unknown spunea...

600 euro amandoi? si amandoi ingineri la Renault??
oricat de laudat ar fi pomul cel putin 1200-1300 euro au venit net impreuna.
e imposibil sa aibe mai putin (mai bine lucrezi in service decat ca inginer ca ies mai multi bani)

Unknown spunea...

Nu stiu de unde a aflat Manole de veniturile celor doi tineri dar nu cred ca au doar atat. Chiar si in conditii mai fericite in ceea ce priveste salariul, pot sa spun ca sunt destul de curajosi in actualele conditii in care euribor se afla la un nivel minim si va fi destul de rau cand o va lua in sus.
In legatura cu sporurile la salariu, daca nu au caracter permanent mi se pare normal sa nu fie luate in considerare. Sunt sporuri pe care astazi le ai, maine nu.
In ceea ce-i priveste pe Boc, Pogea si Ionut Popescu, au fost de un ridicol absolut. Are dreptate Manole cand spune ca a semanat cu o vizita de lucru de pe vremea lui Ceausescu. Se vede din avion ca programul "prima casa" nu a avut decat un scop electoral. Cred ca pana si ei sunt constienti ca nu va avea nici un efect in economie.

mobutu spunea...

Curajosi?
Inconstienti?
Care sa fie cuvantul care caracterizeaza cel mai bine?

AlexSm spunea...

Am vz si eu pe net toata faza.... din cate imi aduc aminte manole are dreptate in leg cu veniturile celor 2. In plus, parintii (ai lui sau ai ei) au semnat pt banca... banuiesc ca si-au cumulat si parintii veniturile.

AristotelCostel spunea...

Dacia începe să scârţâie din septembrie. Stroe bâzâia ceva dimineaţă că programul rabla din Germania se apropie de... kaput.

Anonim spunea...

Hopa, CE verifica daca prima casa nu incalca regulile comunitare privind concurenta.

Anonim spunea...

Iar prin ministere deja se zvoneste ca ar fi dificultati cu fondurile de salarii. Criza inca nu a inceput.

cosmiX spunea...

toate stirile de genul ma umplu de furie,
lunile trecute am citit o stire in care o familie cu o ciurda de copii s-a mutat intr-o locuinta nou construita, si inainte traiau intr-o baraca din fata respectivului bloc,
... ce frumos :-|

ciumpalaci astia se baga unde nu le fierbe oala si dupa aia ajung sa isi planga de mila si sa ceara ajutor, asta pe banii tuturor (stat)
ma umplu toti draci

si eu vreau sa cumpar, castig peste medie, fac economii si sunt in asteptare, doar ca inca mi se pare riscant si o aberatie,
bine ca se baga astia ca musca in curu calului

pe subiectul asta nu ii iert si cu rautate le zic :
pt unii prostia ii o binecuvantare
si cand o fi sa aiba problme le zic de pe acum ca nu o sa aiba din partea mea de nici cel mai mic dram de intelegere,

bine, stiu, cui ii pasa .... :-)

Unknown spunea...

@Angel: salariile de start, inginer ocupat cu menta la renault sunt pe la 250-300 de euro. Incredibil, dar adevarat. Da, un mecanic e platit un pic mai bine, tot la Renault.

Unknown spunea...

Asta de la un absolvent de AR care a vrut sa obtina post la Dacia (tot grila aia de salarizare e, pe Romania) si pana la urma a plecat in Franta, la alt producator auto, pe vreo 3000 :)

ce, vi se par putini bani 13 milioane net pe luna? Vai... :)

Anonim spunea...

Eu sunt unul dintre cei care e posibil sa beneficieze de prima casa. Din cate am inteles cei care au luat primii creditul prima casa aveau deja dosar pentru credit normal. In aceste conditii nu cred ca aveau doar 2600 de lei impreuna, pentru ca ii trimitea de la banca la plimbare din prima. Stiu, pentru ca si eu am dosar de credit normal, si la 1000 de euro, abia daca ma incadram la cumpararea unei locuinte de 50.000 de euro. Daca au doar 2600 de euro pe luna e grav.
Eu macar am incercat sa ma orientez mai bine. Iau o locuinta de 44.000 de euro, rata pe 20 de ani e tot de 300 de euro, si chiar cu prognoza pesimita a lui Manoloe tot raman cu 1500 de lei pe luna, in situatia in care as considera ca nevasta care termina facultatea in toamna nu isi gaseste nimic de munca. Plus ca daca merge ceva prost cu dosarul de prima casa, pot oricand sa iau un credit normal, evitand astfel pierderea avansului(dau mai mult avans, dar rata tot pe acolo iese).
Pana la urma aici ar fi greseala la prima casa, accepta venituri prea mici. La BRD am facut o simulare pentru suma maxima de creditare (57.000) si a iesit o rata de peste 400 de euro cat e venitul minim acceptat. In aceasta situatie, nu stiu cum isi imagineaza cineva ca respectivii ar putea sa isi platesca rata.

cristi_tt spunea...

http://www.zf.ro/eveniment/pe-umerii-cui-sta-relansarea-economiei-prin-prima-casa-doi-batrani-care-au-incasat-54-000-de-euro-4625210/

Angel spunea...

"Din câte am înţeles primul cuplu de "Primă casă" are nişte venituri nete în jur de 2600 de lei"

Asta e ceva gen "telefonul fara fir"? Ce conteaza ca s-a spus public, asta nu inseamna ca e si adevarat. Ce nu se face pentru publicitate ..."ia uite saracii, bine ca i-am ajutat si pe ei".
Las la o parte discutiile despre salariile Dacia-Renault - stiu si eu ca nu sunt mari, dar nici atat de mici! Persoanele in cauza au 26/28 de ani, deci in principiu 3/5 ani in campul muncii (fara alte speculatii ca nu si-au gasit din prima loc de munca; pana anul trecut nu erau probleme, mai ales pentru ingineri). La experienta si la pregatirea asta, mi-e greu sa cred ca au impreuna doar 600 de euro...sau daca au, inseamna ca se complac in asta pentru ca nu e o problema. Pana anul trecut, repet, un inginer cu ceva experienta isi gasea usor loc de munca la minim 500 de euro.
Iar @eturma are mare dreptate; exact la asta ma gandeam si eu cand citeam. Am auzit pe la radio pe undeva (fugitiv) ca ei oricum aveau dosarul depus si aprobat, si atunci au fost sunati de BRD sa li se propuna varianta aceasta (care, evident, le-a convenit). BRD-ul a facut si el parada cu un cuplu care oricum era "solid" financiar si care parea ca nu a avut probleme cu acceptarea dosarului. Deh, mediatizarea asta....

Anonim spunea...

@Iulia
Iar facem extrapolari in viitor ai anilor de varf de bula. Degeaba isi raceste gura Elzorab.

Anonim spunea...

@Iulia
Eu m-am complacut vreo 8 ani cu salarii mici in scopul acumularii experientei. Dar acum am pretentii serioase care se si satisfac. Banii nu se castiga peste noapte, cu exceptia ultimilor 4-5 ani.

Angel spunea...

@Hubble
De acord cu tine, stiu exact ce inseamna sa lucrezi de student si sa accepti si posturi mai putin platite dar in domeniul tau si/sau la firme cu renume. Dar in momentul in care iei un credit imobiliar nu te mai "complaci". Atunci te gandesti ca de fapt trebuie sa fii in stare sa-l "duci in spate" si pe partener cateva luni, in caz ca-si pierde locul de munca sau se intampla ceva.
Eu sunt printre "fraierii" aia de au luat credit imobiliar cand erau preturile pe maxim, adica anul trecut in mai. Acum, apartamentul in care locuiesc valoreaza 50-60% din cat valora atunci. Poate ca m-am grabit, avand in vedere ca acum puteam profita de "prima acasa". Dar nu stiu, sa-mi para rau sau nu? Din cauza asta am plecat dintr-un loc "caldut" si placut, de la o firma de renume, dar care nu oferea cine stie ce bani, si am intrat intr-un domeniu mult mai agitat si mai dur, dar unde castig dublu. E adevarat, si riscul e dublu. Dar pot sa spun cu mana pe inima ca n-as fi facut mutarea asta daca nu mi-ar fi fost frica de ziua de maine si de ce aduce ea. Banii pe care ii aveam erau suficienti pana sa ma bag la creditul asta. Si uite cum o astfel de decizie iti poate schimba cursul vietii.

Anonim spunea...

@bruslii
Uite, Iulia este una din victimele povetelor tale si ale turbotrabantilor. Ati merita soarta lui Mucius sau sa va ia barza sa va duca de unde v-a adus.

@Iulia
Citeste penultimul post Aristotelcostel. Domnu sa te aiba in paza.

Anonim spunea...

@eturma
"Daca au doar 2600 de euro pe luna e grav."
nu au doar 2600 de euro pe luna, taie 2ul din fatza ;)

Unknown spunea...

@Manole
Nu trebuia sa avem si noi un avorton al gigantilor ipotecari americani Freddie Mac si Fannie Mae?
Am citit ca prin aprilie 2009 directorul financiar al Freddie Mac s-a sinucis. Crezi ca vor proceda la fel Boc sau Pogea in cazul unui esec? Aiurea! Acum nu ca le-as dori asta, dar ideea este ca nu raspunde nimeni de gaurile din buget din trecut, prezent sau viitor.

dcg spunea...

Canadianu, a vrut sa spuna lei dar a iesit cu euro... ca asa suntem noi romanii, orice suma care nu implica o legatura de marar o gandim in euro ;)

toma alimos spunea...

nu le plingeti de mila exista si alte variante: http://www.trilulilu.ro/Dj_Miszu/60ae3be1e29515
cea aleasa de ei e legala, dar la fel de periculoasa; banca nu risca prea mult, uitati cine detine ipoteca de rang I? le putem ura celor 2 sa nu-si piarda cheful de viata in urmatorii 30 de ani.

alex.dumitrascu spunea...

Am aratat pe forum ultimele evolutii semnificative ale preogramului "prima casa"

- Nici vorba de 10.000 solicitari, se pare ca ce s-a vazut a fost singura.
- BRD are necazuri financiare(topicul banci subiectul brd)
-bancile participante inca nu sunt pregatite sa proceseze cererile, practic nu se primesc
-Din cele 20 banci asa zis interesate, numai 6 au semnat pana in prezent acorduri cu guvernul, restul se misca sau se lasa greu
-Conditiile de creditare(costuri), la bancile care au semnat, sunt mai mari decat cele anuntate de guvern
-Uniunea Europeana cere explicatii despre program guvernului pentru a se verifica daca nu incalca reglementarile privind ajutorul de stat.
- Boc reactioneaza instantaneu si zice ca nu le incalca.

radumiki spunea...

sincer, eu cred ca programul asta o sa prinda, oarecum, ptr. ca timpul de la extaz la posibila agonie este prea scurt.

a demarat si BT.
http://www.money.ro/banci/banca-transilvania-tlv-a-aprobat-joi-primul-credit-din-programul-prima-casa.html

problema e ca, roamnii devin pe zi ce trece mai saraci.
fie someri, fie faliti (fosti patroni), fie bugetari fara sporuri, prime, salarii platite la timp, etc.
se va ingrosa in viitorul apropiat atat de mult randul ,,loserilor" incat programul asta va trce pe planul II, chit ca e pieasa de baza in propaganda electorala a politrucilor de care nu reusim sub nici o forma sa scapam.

alex.dumitrascu spunea...

rectific, BCR are anume necazuri

Anonim spunea...

am vb cu doo persoane, una de la piraeus si alta de la otp.
prima mi-a spus ca se vor da credite prin subprima teapa fara restrictii, insa cea de la otp mi-a spus ca "se aude" (ei nu au primit inca metodologia) ca nu vor finanta decat imobile din ansamblurile pe care tot ei le-au finantat. my 2c.

Anonim spunea...

Va dau o solutie pentru casa.
Gasiti o casa, in centrul Bucurestiului, parasita. Intrati in ea si locuiti. Politia vine degeaba ca nu o sa ii sparga proprietea privata a fraierului care si-a lasat casa aiurea. Daca vine propietarul il alergati.
Caz real, Bucuresti, 2009.
Numai fraierii ca noi isi cumpara casa si platesc rate. Altii traiesc inca in epoca de bronz si politia, il citez pe agentul cu care am vorbit aseara: "E privat, nu pot intra fara acordul lui."
Mai conteaza ca de fapt acolo stau niste hoti de case?

Anonim spunea...

pai si zecile alea de miliarde de dolari pe care ii datoreaza romanika nu erau fix pentru a tine economia (implicit leul) la un oarecare nivel? cred ca e un pic prea sumbra "prognoza" ta

Anonim spunea...

Bancile incep sa tuseasca si din nou iese fum cu AVAS.

B spunea...

Se pare ca incepe sa crape buboiu. La RL Cristian Campeanu instiga la nesupunere civica prin neplata impozitelor, felicitari lui.
http://www.romanialibera.ro/a159462/sunt-stresat-n-am-bani-de-dat.html

alex.dumitrascu spunea...

Duminică, 12 iulie 2009, în toată Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti va fi o singură Sfântă Liturghie, la Catedrala „Sfântul Iosif” (str. G-ral Berthelot, nr. 19) la ora 11. Toate celelalte Biserici din Arhidieceză vor fi închise.

Facem aceasta spre a ne exprima protestul pen-tru modul în care este tratată Biserica Catolică de către autorităţile statului şi pentru a cere dreptate în cazul Catedralei „Sfântul Iosif”, Bisericii Armeneşti şi al tuturor monumentelor istorice agresate în capitală şi în întreaga ţară.

http://www.arcb.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=3909:pelerinaj-la-catedrala-sfantul-iosif&catid=161:anunuri&Itemid=438

Anonim spunea...

@manole

eram dator cu o precizare, nu te somam, intaream ideea ca vreau un raspuns.
Parerea mea este ca o afacere noua doar daca e ilegala naste profit in cateva saptamani, primele 4-6 saptamani pierzandu-se cu birocratia.
Rezultatul, te trezesti cu impozit pe investitii si nu pe profit.
Si afacerea pe care o am in cap a inghitit deja 7000 de euro, investitii. De ce sa ceara statul roman impozit dupa 3 luni? Nu ii ajung taxele primite la infiintare si date pe autorizatii?
Pe undeva sunt de acord cu tine, e necesar un impozit minim dar sa fie extins din lacomia sau diperarea guvernului si asupra firmelor nou infiintate... cu asta nu pot fi de acord.
Este doar parerea mea.

Unknown spunea...

@chrysthyan
Contribuabilii infiintati in cursul anului nu intra sub incidenta prevederilor art. 18 alin.(2) (impozitul forfetar)pentru anul in care se inregistreaza la oficiul registrului comertului, insa acestia sunt obligati la determinarea impozitului pe profit (...) M.O. 286/30.06.2009

Miorlau Pufos spunea...

@ Alex Dumitrascu

Nimic nu este asa de rau sau asa de bun precum pare. Cel putin la Cathedral Plaza se vede numai ce ne arata presa / ONG-urile si tot restul lumii.

Monika spunea...

M-ati obosit sa va urmaresc si cum va prelungiti subiecul. Iar ati trecut la impozitul forfetar. Haideti sa rezolvam acum problema tinerilor. Nu fiti pesimisti, poate programul intr-adevar va da roade:-) si se va debloca piata imobiliara.

dcg spunea...

Un filmulet trist: lacate pe toate magazinele UltraPro. Curiero de asemenea in faliment.

http://www.zf.ro/business-hi-tech/bdo-insolvency-desemnata-administrator-judiciar-in-cazul-ultra-pro-4627989/

Anonim spunea...

@monika
Baga-te la cumparat. Acum e momentul. E ultima sansa de a deveni fazan. Nu amana decizia. Pe ei. Nu uita sa tragi apa.

vladone spunea...

@monika, problema tinerilor s-ar rezolva daca s-ar intoarce preturile la nivelul din 2000 !!! ... eu eram tanar pe vremea aia :) si mi-am luat relativ lejer, FARA CREDIT, un apartament de doua camere strangand bani si facand economii cativa ani de zile inaine ... nu era nimic anormal atunci, ci acum e !

mobutu spunea...

monika,
piata imobiliara nu este blocata.
in schimb sunt blocate preturile imobilelor la valori foarte inalte, nesustenabile.

Anonim spunea...

@Vladoane, Mobutu
Monika e Gechicean, ipocritul care il acuza pe Manole de lipsa transparentei. El e celofan.

Unknown spunea...

Cred ca cel mai bun ajutor pe care guvernul il putea da tinerilor ar fi fost sa nu mai intervina pe piata imobiliara si sa lase preturile sa se duca spre niveluri sustenabile.

vladone spunea...

@dan - e de-a dreptul stupid sa consideri "prima casa" un ajutor dat tinerilor - este evident un ajutor dat vanzatorilor de case si mai ales bancilor care au astfel sansa sa-si mute ipotecile "neexecutabile" pe spatele unor noi creditaci, care sa le mai taraie o vreme.

Anonim spunea...

@monika (si eventual si restu lumii)
da' de ce tre sa se "deblocheze" piata imobiliara ? de fapt si pana la urma, ce inseamna "deblocare" ?

Unknown spunea...

@vladone
Iata cum guvernul a rezolvat 3 probleme dintr-un foc:
1. i-a multumit cat de cat pe clientii politici reprezentati de dezvoltatorii imobiliari (probabil cei care au ansambluri rezidentiale in lanul de porumb - ex. Fratii Negoita - pentru ca ceilalti nu scad preturile nici picati cu ceara);
2. a multumit bancile care pot da credite fara a-si asuma nici un risc;
3. si-au facut campanie electorala.

@viitorulsunabine
Sa-ti spun eu ce inseamna deblocarea pietei imobiliare in opinia unora? Inseamna sa porneasca din nou morisca preturilor.

Anonim spunea...

monika, esti aceeasi cu monika de pe blogu lu szoso care are link'u asta la semnatura http://www.imomarket.com/ ? daca da, atunci face sens atitudinea ta.
@dan
lasa ca varianta aia o stiu si eu, eram curios ce cred oamenii inteligenti despre "deblocare"

Anonim spunea...

@dan
Si atunci de ce sunt obligat sa il platesc? Forfetarul?
O fi teorie dar uite ca astia cer banii.
Avand in vedere ca acest guvern nu a respectat legea maririi salariilor profesorilor, crezi ca ma mai mira daca nu ar mai respecta nici o lege?

elzorab spunea...

http://www.ziuadecj.ro/action/article?ID=27544


acum eu am o intrebare, dupa ce-i va fi executat pe toti datornicii si dupa ce toti vor da faliment, de unde-si vor mai lua tontii taxele? acum sunt viteji, executam silit, vindem totul si recuperam datoriile. sa vedem de la anul ce mai executa? eventual o pirueta...

Anonim spunea...

@elzorab

O sa il execute pe Dumnezeu ca sunt in stare. Sau daca nu, o sa ii execute pe ei Satana.
Taxa pe pomana s-o gandi cineva de la ei sa puna?

Anonim spunea...

manole,
iar cantam dupa ureche ? Se poate ?

Vad ca va specializati pe forumul asta in "analize punctuale". Pacat ca pierdeti din vedere contextul. De fapt semnale de alarma ar fi trebuit sa apara pt. voi in momentul in care la aproape un an de la spargerea balonului (cum e frazeologia oficiala, nu ?) garsonierele se incapataneaza sa NU fie tranzactionate cu 7-10000 Euro.
Dar ma rog ...si pt. semnalele astea iti trebuie un receptor care nu-s sigur ca exista ...

Deci greseala istetului : daca EURIBOR-ul se duce in 4.5% asta se intampla din cauze de economie , crestere economica, eventual ceva pericol de inflatie, sau supraincalzire economica etc Toate astea se vor fi transpus deja in salarii marite, preturi la active crescute etc.
Concluzionam deci ca tinerii insuratei care au luat azi apartamentul vor sta pe mai multi bani reali (salariu) si potentiali (valoarea de piata a apt lor) ca sa nu fie - spre dezamagirea blogului lui manole - nevoiti sa apeleze la rude.

V-as dori o duminica insorita dar n-as vrea sa credeti ca va iau la misto ! :)))))

Anonim spunea...

Olandezu, cu rabdare, criza va dura vreo 10 ani. Iar legat de euribor, pui carul inaintea boilor. Nu te speria ca duminica s-a inveselit la balbele tale mentale. Acum fa un nani sa te odihnesti.

CUMPARATOR spunea...

@ Olandezu

Si cu CU CAT "se tranzactioneaza" garsonierele ? (sa nu-mi raspunzi ca "sunt ofertate" la ?00.000 Euro)

Nu cumva sunt cam ca oalele Zepter care "se incapataneaza" sa ramana tot 1000 Euro setul ?!

cezar spunea...

Uite, ma tot manca pe limba si mi-a luat-o inainte bravul batav.
Totusi, intrucat mi-a luat-o inainte, m-am enervat romaneste si ma gandesc ca de fapt omul abereaza :
- cum adica, creste costul banilor cand e crestere economica ?!, nu asa ca tre' sa ia teapa niste ratati ante-factum din RO , zi, manole, zi.

- ca sa profiti de o eventuala crestere economica, aia de peste 27,58 ani (Habbl e 'prea' optimist, ca... intotdeauna) ar trebui sa fii inteligent. Or, ei au facut deja alegeri defectuoase. Omul se prosteste in timp, nu invers, asa ca...

- pe de alta parte, daca baronul Munchaussen von Hubble are dreptate, vom avea 10 ani de criza- da cu eurobir mic. Ce e de preferat ?! Nu cumva e mai bine pentru toata lumea sa fie si criza, si eurobir mare ? In felul asta se va iesi din criza ...natural, ca sucu de lamaie, fara bani ieftini fara acoperire etc.

"My 2 cents" :))

Florian Popa spunea...

probabil cea mai proasta veste posibila:
http://www.banknews.ro/stire/30237_numarul_firmelor_care_si-au_suspendat_activitatea_a_crescut_cu_1094p,_in_primul_semestru.html

cezar spunea...

"Si cu CU CAT "se tranzactioneaza" garsonierele ? (sa nu-mi raspunzi ca "sunt ofertate" la ?00.000 Euro)"

Pai fa si tu un serviciu, tie in primul rand, si intereseaza-te. In felul asta vei invata ca e mult mai benefic sa oferi informatii, in loc sa pui la indoiala informatiile altora.

Unknown spunea...

Un filmulet foarte tare.. asa de Duminica :) ....

Anonim spunea...

Am sa incerc sa evit elucubratiile unora cu euriboruri si zerouri si am sa pun in lumina o povestioara populara:

Un boier avea un giuvaer car cu boi din aur. Merge la un negustor si il intreaba cat costa iar acesta ii raspunde "slavite stapane, e nestemat dar daca nu ploua doi ani, il dai pe o paine".

Anonim spunea...

Cezare, daca la anu creste euriboru in plina criza ne ierti cu teoremele tale ? Ai mai dat-o in bara rau si cu PIB-ul dar gura nu-ti miroase.

cezar spunea...

"Cezare, daca la anu creste euriboru in plina criza ne ierti cu teoremele tale "

Ca sa-i distram pe baieti si pe fetite : Baroane, daca la anu' (sau intre timp), se arata ca ingineru' cu valoare simbol de la Reno n-are treispe pe luna, recunosti ca :
1. nici tu nu credeai asta, insa nu-ti da mina sa fii corect "impotriva" directiei de gandire ;
2.nici ceilalti nu credeau asta, da' nici lor nu le da mina sa arate ca stiu ca manole ii ia de tampiti .

Promit ca te iert la anu' de teoremele mele,de fapt, sper din suflet, ca e in interesul meu pina la urma.

CUMPARATOR spunea...

@Cezar

"Pai fa si tu un serviciu, tie in primul rand, si intereseaza-te. In felul asta vei invata ca e mult mai benefic sa oferi informatii, in loc sa pui la indoiala informatiile altora."

Vai lasatzi cata intelepciune !
M-am interesat (sunt un "interesat" de profesie). Nu se vand deloc.

Anonim spunea...

Poate ca anumite premize nu sunt exacte in demonstratia lui Manole dar directia de gandire e buna.

PS: Care e interesul tau ?

Manole spunea...

So:

1. salariul tinerilor ingineri de la Renault: a) a fost raportat de presă pe baza informaţiilor furnizate de bancă şi nu a fost infirmat de nimeni; b) băgaţi vă rog un ochi pe DespreFirme.com - anumiţi oameni vorbesc de un salariu brut pentru debutanţi de 1900 de lei, deci în jur de 1370 net, adica 326 de euro. Cum cei doi sunt tineri, nu văd de ce ar fi fost angajaţi direct ca ingineri şef, de asemenea, nu văd de ce, dacă aveau salariile alea de mii de euro pe care le fabulează unii, nu au primit creditul încă din toamnă cu toate condiţiile grele de creditare.

2. răspuns punctual Olandezului:

"Deci greseala istetului : daca EURIBOR-ul se duce in 4.5% asta se intampla din cauze de economie , crestere economica, eventual ceva pericol de inflatie, sau supraincalzire economica etc Toate astea se vor fi transpus deja in salarii marite, preturi la active crescute etc."

Şi economia noastră e în zona euro, nu-i aşa Olandezule, ha-ha-ha-ha! Şi încheierea recesiunii tehnice, va însemna automat şi redresarea pieţei muncii, hmmm? Şi încheierea recesiunii tehnice şi redresarea fantastică a pieţei muncii în Occident va însemna redresarea automată şi reluarea automată a "duduielii" în economia românească, nu? Aşa, la click...

Olandezule, noi suntem cu 2-3 ani defazaţi faţă de restul lumii, chiar şi restul Europei de Est (care a intrat în bloc în 2004 în UE). La noi vor fi la un moment dat 2-3 ani cu dobânzi de 9% la credite în euro pentru Prima Casă, un leu cu 20-30% mai slab decât cel de acum şi perspective 0 (nule!!!) pe piaţa de muncă. Şi hai să mai torn nişte sare pe rană: piaţa noastră de muncă are şanse să-şi revină la 2-3 ani după ce îşi va reveni piaţa lor de muncă! Piaţă care nu îşi va reveni câtuşi de puţin la finalul recesiunii tehnice, ci poate şi la 10 ani de la încheierea acesteia!

După Marea Criză din 29-33, şomajul în Statele Unite a revenit la valorile din 1929 abia în primul an de război, 1942. Marea Recesiune se încheiase deja de 9 ani (şi între timp mai venise încă una). De chestia asta ce mai zice Olandezimea-dvs.?

Tufis spunea...

cezar, iti pot aduce un absolvent de AR caruia i s-au oferit la Dacia 250 de euro, dupa ce a ras un pic a plecat in Franta :). 400 la Renault suna corect.

Anonim spunea...

pt. manole

..dar nu punctual ci in sens larg :

"După Marea Criză din 29-33, şomajul în Statele Unite a revenit la valorile din 1929 abia în primul an de război, 1942. Marea Recesiune se încheiase deja de 9 ani (şi între timp mai venise încă una). De chestia asta ce mai zice Olandezimea-dvs.?"

Ce sa zica olandezimea mea ...ca ar fi bine sa mai citesti una alta ...nu numai replicile lui Aristotel Costel de pe blog (scuze ACostele era doar o metafora !)...
De ex dupa declansarea marii crize dobanzile AU CRESCUT si s-au INTRODUS taxe protectioniste. Ca atare comertul mondial s-a blocat . Asta imi pare EXACT inversul a ceea ce s-a intamplat de data asta . Si tot d-aia olandezimea mea crede ca a compara mere cu crocodili (criza din 29 cu cea din 08) nu e foarte eficient. In afara faptului ca fiecare face parte dintr-un regn - n-au nimic in comun ...

Begrijpst je ? :))))))

olandezu spunea...

pt. manole

..dar nu punctual ci in sens larg :

"După Marea Criză din 29-33, şomajul în Statele Unite a revenit la valorile din 1929 abia în primul an de război, 1942. Marea Recesiune se încheiase deja de 9 ani (şi între timp mai venise încă una). De chestia asta ce mai zice Olandezimea-dvs.?"

Ce sa zica olandezimea mea ...ca ar fi bine sa mai citesti una alta ...nu numai replicile lui Aristotel Costel de pe blog (scuze ACostele era doar o metafora !)...
De ex dupa declansarea marii crize dobanzile AU CRESCUT si s-au INTRODUS taxe protectioniste. Ca atare comertul mondial s-a blocat . Asta imi pare EXACT inversul a ceea ce s-a intamplat de data asta . Si tot d-aia olandezimea mea crede ca a compara mere cu crocodili (criza din 29 cu cea din 08) nu e foarte eficient. In afara faptului ca fiecare face parte dintr-un regn - n-au nimic in comun ...

Begrijpst je ? :))))))

cezar spunea...

Deh, "criza din '29-'33" (nu c-am sti ceva temeinic despre ea)...
Uite, incerc o metafora:

Bine ca n-a facut manole o paralela intre gripa spaniola (cam tot anii aia, jdemii de milioane de morti) si gripa "porcina" de azi, ca numar de victime.
Da' stii de ce nu se va atinge numarul de victime al primeia, manole tata ? La fel cum nici criza asta de acum n-are treaba cu modul in care au reactionat bipezii la prima criza ?

Ia sa vedem cine raspunde, sau macar cine pricepe.

Cat despre cearta cu inginerii lu' peste de la Reno, las-o cum a cazut manole. Daca pina si baronul Hubble a priceput, eu ma declar multumit.

AristotelCostel spunea...

This time is different.

Alt-A, prime, subprime... consum... poopoo.

AristotelCostel spunea...

Why there is more pain to come,

...'cause I'm a... lier.

Anonim spunea...

Manole, nu te mai stradui, cezar si olandezu nu inteleg esentialul (adica defazajul) si se leaga de diverse forme de stil, comparatii, etc, in scopul de a-si atribui adevarul absolut. Ei s-au blocat mental la comparatia ta cu criza din 30’ si nu vad esentialul expunerii, altfel spus, nu vad padurea de copaci.

Ei nu inteleg defazajul SUA-Europa-Romania, dealtfel ei fiind prinsi defazati de anii de gratie 2007-2008, ca niste adevarati smeagoli. In loc sa taca supararii din gura si sa ia aminte de la unii care au prevazut evolutia evenimentelor in momente cand erau vazuti de majoritatea ca anticristi, ei continua diareea verbala non-sens ca niste copii semi-ajutorati.

elzorab spunea...

cateva cuvinte mi-au parut esentiale in prezentare:

"widespread fraud"

si "the great housing bubble"

adica bubbles au mai fost dar nimic nu se compara cu ceea ce s-a intaplat dupa 2001.

alt fapt demn de onsemnat este ca, balonul imo a inceput in 2001, deci preturile se vor intoarcea acolo. cat erau prin romania? 10000 de dolari? pai cam pe acolo se vor intoarce...

cezarica si olandezu, stim, speranta moare ultima, dar toto moare pana la urma...

ding-dong, ding-dong, ding-dong, ding-dong....

elzorab spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
elzorab spunea...

"the entire system became corrupted..."

deci, extrapolam anomaliile dintr-un sistem corupt si falimentar, pentru a trage concluzii de genul olandezu si cezarica, trece criza repede si apoi ne imbogatim din nou prin cresterea fara limite a preturilor la imobile.

de ce au cresut atat? pentru ca o lume intreaga, incepand de la tarile din asia si africa, guverne si primarii, firme de electronice, de mobila sau de rulmenti, cu totii si-au investit banii si au mizat pe explozia la imobile. poate nu stiati vorba aia" la pomul laudat nu te duci cu sacul"

deci, dupa ce toate aceste firme vor fi falimentate din cauza riscului pe care si l-au asumat, de unde vor mai venii banii care sa alimenteze o noua explozie?

"explozia emo"(marca inregistrata elzorab) este ceea ce urmeaza unei explozi imo si singura la care mai puteti spera, domnule cezar si olandezu!



ding-dong, ding-dong, ding-dong
clopotul lui gauss, bate si nu uita, bate si nu iarta....

Anonim spunea...

@elzorab
Cand le zici cu ding-dong parca dai cu aghiasma dupa pacatosi. Lasa-i mai usor ca-i frige.

:-)))))

Esti simpatic tare.

cezar spunea...

Mai calule arab,cand un Hubble te face nebun, e bine sa te cauti neaparat.
LOL.

AI spunea...

Parerea mea ca scaderea se va domoli pentru o perioada. Ramane de vazut cat.
Sunt surprins sa vad ca oamenilor le este mai frica de cresterea preturilor la imobile decat de ce se anunta in toamna, dupa alegeri.

Nu ma ocup direct de apartamente vechi, insa am mai multi prieteni care fac asta. Am fost uimit de numarul mare de tranzactii reusite in ultimele 2-3 luni. Si tranzactiile astea nu au nici o legatura cu programul p.c.

Oricat se incearca a se discuta aici o problema, va spun un lucru, omul de rand nu realizeaza toatea astea decat cand il arde. Pentru moment vrea apartament si...il cumpara, de frica ca vor creste preturile. Cea mai recenta, 2 camere confort 2 in berceni, renovat complet cu mobila, 50k

elzorab spunea...

al,
ti-am mai explicat, functia clopotul lui gauss este una continua, deci tranzactiile se vor efectua de-a lungul intregii curbe, chiar daca preturile scad, este o conditiie absolut necesara pentru scaderile urmatoare, pentru ca este absolut necesar ca banii realizati din castiguri mari pe curba pozitiva sa fie consumati pe cea negativa.

deci, doar pe masura consumarii resurselor si a disparitiei banilor obtinuti facil(easy come, easy go) se va trece la faza de scaderi serioase si revenirea la paliere sustenebile.

si nimeni nu-si face iluzii ca "propriitarii" vor ceda usor, ei vor tine si cu dintii de "averea lor" dar scaderea se va produce, nu poate fi evitata si va fi declansata, in primul rand, de falimente, insolvabilitate, executari silite.

olandezu spunea ca "la un an dupa declansarea crizei..."
sa avem iertare, deocamdata se vorbeste in romania de criza abia de 6 luni. in octombrie inca se vorbea de economia ce duduie. am mai spus, mai exista inca rezerve si resurse, fiecare mai ar un ban la ciorap, un ajutor de somaj, mai lucreaza baiatul in spania sau beneficiaza inca de ajutorul de somaj din spania etc. mai asteptati 12-16 luni, resursele si rezervele vor dipsarea pe zi ce trece, randul falimetarilor va creste, iar executorii se vor spala pe cap atat cu apartamentele cat si cu casele sau masinile.
veti vedea atunci inflatie de imobile si preturi crescatoare...

elzorab spunea...

"El a dat şi exemplul funcţionarilor publici din orice ţară postcomunistă, unde nu sunt obişnuiţi să ofere servicii, ci să abuzeze de putere cât pot de mult pe durata mandatului lor. "Cu cât comportamentul autoritar este mai răspândit într-o societate, cu atât mai multă corupţie există", a conchis directorul Transparency International, notând însă că organizaţia sa vede fenomenul corupţiei ca un simptom al "proastei guvernări" şi că acţiunile punitive anticorupţie nu au şanse de reuşită dacă nu se are în vedere şi cadrul mai larg al responsabilizării diferiţilor actori."

elzorab spunea...

1. Guvern tehnocrat, fara coloratura politica.
„Un astfel de guvern tehnic, de sacrificiu, neavand aspiratii politice si obiective electorale, ar putea avea spatiul de manevra pentru a lua imediat o serie de masuri radicale, in lipsa carora mi-e teama ca ne indreptam catre haos. Miza este infricosatoare: riscam sa pierdem in urmatoarele 12 luni tot ce am acumulat in ultimii 20 de ani. (...) Romania se indreapta cu o viteza atat de mare spre un colaps al finantelor publice, incat nu mai e timp pentru jumatati de masura."

http://www.zf.ro/eveniment/tara-e-sufocata-de-bugetari-si-trebuie-taiat-la-sange-alta-sansa-nu-avem-4634276/

elzorab spunea...

„Este imperativ sa inlocuim abordarea haotica, nefocalizata, hei-rupista a actualului guvern cu focalizarea maxima pe un singur obiectiv, cel mai important in actuala faza a crizei economice - reducerea drastica a jafului care se petrece in prezent pe banii contribuabilului roman. Logica definirii acestui unic obiectiv prioritar porneste de la situatia dramatica in care ne gasim, legata de ponderea imensa a cheltuielilor salariale bugetare in PIB - de aproape doua ori mai mare decat media tarilor europene mult mai bogate decat noi."

elzorab spunea...

ISTORIA SE REPETA. IN ROMANIA ACEIASI OAMENI REUSESC SA DEA TZEPE LA FIECARE 10-15 ANI....
MAI ASTEPTAM VESTI DESPRE STOICA SI CATARAMA, IAR APOI VANTU...

"Sever Muresan are un SA in Bucuresti, o sucursala a unei societati din USA, care este in proces cu mai multe persoane fizice si juridice, din acelasi motiv.
Oamenii au platit avansuri cuprinse intre 5.000 si 100.000 euro pentru constructia de case si apartamente in proiectul din Baneasa si cel din Corbeanca; ei nu au reusit sa faca nimic. Aceste persoane isi doresc banii inapoi, chiar fara penalizari. Din pacate banii au fost cheltuiti fapt care i-a determinat pe clientii societatii Asset Management sa ceara declansarea acestei proceduri de insolventa."

Dorin spunea...

@Olandezu
Pana si consilierii guvernatorului BNR recunosc:
http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-5951887-scenarii-pentru-derularea-programului-prima-casa-cum-vor-suportate-ratele-functie-cresterea-economica.htm

Scenarii pentru derularea programului Prima Casa: Cum vor fi suportate ratele in functie de cresterea economica
de Ioana Morovan HotNews.ro
Duminică, 12 iulie 2009, 21:37 Economie | Finanţe & Bănci


Anul 2010 se anunta unul dificil din punct de vedere al efectelor crizei economice, care se vor resimti puternic in Romania. Prognozele indica o posibila crestere a somajului si o crestere zero a castigului salarial real. In acelasi timp, dobanda de referinta pe piata interbancara europeana, EURIBOR la 3 luni, are sanse sa creasca odata cu iesirea din criza a economiei europene. Cum ii vor afecta aceste prognoze pe clientii programului Prima Casa?

Premisele conduc la concluzia ca ratele la credite ipotecare, mai ales cele in euro, pentru programul Prima casa, vor fi mai greu de suportat in 2010 fata de momentul actual.

Executarea unor garantii legate de Prima Casa nu se asteapta insa, in primul an al programului, ci pe termen lung, iar suma pe care statul ar putea-o pierde este de 4-5% din valoarea totala.

Dorin spunea...

Decalaj UE - Romania

Prognozele oficiale indica o usoara revigorare a economiei europene in 2010, pe cand efectele crizei asupra pietei muncii din Romania se vor resimti inca puternic anul viitor.

Explicatia acestui decalaj a oferit-o consilierul Guvernatorului BNR, Lucian Croitoru. Potrivit acestuia, in Romania a fost amanat foarte mult procesul de eliberare a fortei de munca, si, desi productia a scazut, companiile au reactionat mai tarziu.

"Asa cum a intrat PIB in scadere mai tarziu, fata de alte tari, precum Marea Britanie, Olanda si altele care au intrat cu un trimestru inainte de noi, in recesiune - si iesirea din recesiune in Romania va fi mai tarziu", a explicat Lucian Croitoru, in cadrul unei dezbateri desfasurata recent.

Ce inseamna toate acestea? Pe scurt, sunt doua aspecte esentiale:

1. este posibil ca, odata cu reluarea cresterii economice in UE, dobanda de referinta pe piata interbancara europeana, EURIBOR, sa inceapa si ea sa creasca. La EURIBOR se raporteaza dobanzile bancare prin programul Prima Casa care, automat, ar urma si ele sa creasca in 2010.

2. Rata somajului va urca la 8% in Romania, in 2009 si 2010, adica va creste cu 3 puncte procentuale fata de 2008 - estimeaza Comisia Europeana, in cadrul prognozei de primavara. Mai mult: castigul salarial real este pe minus in 2009, si va fi zero in 2010 - estimeaza Comisia Nationala de Prognoza.

Anul Castigul salarial mediu net - lei

2009 1328
2010 1375
2100 1435
2012 1510
2013 1592

Anul Castigul salarial real

2009 -1,9
2010 0,0
2011 1,1
2012 2,4
2013 2,9
(CNP - Prognoza de primavara - vezi informatii detaliate aici)

Dorin spunea...

Concluzia care se desprinde din aceste doua premise, este aceea ca in Romania presiunea dobanzilor asupra veniturilor va creste si va deveni destul de greu de suportat, anul viitor.

Cat poate sa creasca EURIBOR? Cu aproximativ un an in urma, aceasta dobanda se situa la circa 5%, acum aflandu-se la un minim istoric de aproape 1%. O foarte probabila redresare a economiei europene va duce si la cresterea Euribor. O crestere pina la nivelul de 2,5%-3% va avea un impact important asupra dobanzilor prin Prima Casa.

Calculand la limita impusa de Ministerul Finantelor Publice (EURIBOR +4%), inseamna ca o dobanda de 5% in prezent se poate apropia de 7%, la euro, in 2010.

Speranta este in politica Bancii Centrale Europene. Presedintele acesteia, Jean-Claude Trichet a declarat ca dobanda de referinta ar putea fi mentinuta pana in ultimul trimestru al lui 2010, potrivit unui studiu citat de Ziarul Financiar.

In ce priveste dobanda interbancara la lei - ROBOR, este pe un trend descendent. Analistii economici previzioneaza, potrivit Conso.ro, scaderea acesteia catre niveluri apropiate de cele din 2007. Pentru clientii care au dobanda la credit legata de aceast indice, reducerea Robor ar trebui sa insemne o reducere automata a ratei lunare.
Potrivit informatiilor financiare ale BNR, ROBOR la 3 luni are nivelul de 9,51%.

Ratele vor fi rambursate greu, dar creditele nu vor "cadea" in acest prim an de implementare a programului. Cel putin asa considera Aurel Saramet, presedintele Fondului National de Garantare pentru IMM (FNGCIMM). Acesta a declarat pentru HotNews.ro ca de regula creditele ipotecare nu "cad" in primul an, insa a fost analizata posibilitatea executarii garantiilor prin acest program.

"Pe termen lung, statisticile spun ca maximul platilor ar putea ajunge la 4-5% din valoarea totala garantata, de 1 miliard de euro", a spus Saramet. Adica 40 -50 milioane de euro, aproximativ jumatate din suma pusa la dispozitie efectiv Fondului, de catre Ministerul Finantelor Publice - 100 milioane de euro.

Care sunt sansele ca debitorii sa nu isi plateasca restantele, timp de 3 luni, astfel incat sa ajunga in situatia de executare a garantiei?

Pe termen lung, situatia intocmita de BNR arata ca rata restantelor la banci va creste.

Rata restantelor s-a dublat in ultimul an, ajungand la 1,42 la suta in februarie 2009, arata Raportul asupra Stabilitatii Financiare al BNR, publicat in iunie 2009.

De la acea data si pana in prezent, tendinta arata ca rata a continuat sa creasca.

Dorin spunea...

"Daca nivelul nu este inca alarmant, trendul puternic crescator ingrijoreaza. Volumul restantelor s-a triplat in aceeasi perioada, in timp ce creditul catre populatie a incetinit semnificativ. Restantele la creditele in valuta au ajuns sa reprezinte o treime din total deprecierea monedei nationale afectand capacitatea de onorare a serviciului datoriei. Numarul persoanelor cu restante avand credite de peste 20 000 lei s-a majorat cu 87 la suta", mai arata raportul BNR.

Sumele afectate de restante sunt de asemenea importante (12,2 la suta din total credite, martie 2009), ceea ce arata ca exista premise si prin acest canal ca rata restantelor sa-si continue tendinta ascendenta.

In acelasi timp, in documentul citat se subliniaza faptul ca bancile acord acredite de valori tot mai mari. Aceasta evolutie are drept consecinta urmatoarele: "in urmatorii ani, populatia va plati tot mai mult pentru achitarea dobanzii, in timp ce datoria efectiva fata de banci (principalul) se va diminua mai putin.

Daca in viitor conditiile privind somajul si veniturile se vor deteriora, iar populatiei ii va fi tot mai dificil sa-si onoreze serviciul datoriei, va constata ca datoria catre banci nu s-a redus decat marginal (pentru ca in fapt platile pana la momentul respectiv au acoperit in special dobanzile). In aceste conditii, este posibil ca rata de nerambursare sa creasca si mai mult prin efectul psihologic descris".

Anonim spunea...

Incercarea de invrajbire a lui elzorab nu a dat roade. Actiunile tale de manipulare par atat de inocente precum se agita o musca in curul unui pur sange.

Manole spunea...

Olendăzimea dvs.,

Deşi băncile centrale au acţionat acum total diferit, ceea ce n-am contestat, lol, deşi dacă e să fim cinstiţi trebuie să recunoaştem că politica BNR numai în trendul ăsta nu s-a încadrat, există indicii clare că actuala "recesiune" e o "depresiune" care în ciuda faptului că alde Bernanke şi Trichet au aruncat bani din elicopter îşi urmează liniştită evoluţia. V. comparaţia între producţia industrială a Americii în 29-33 şi a lumii în perioada asta, graficul de aici, de asemenea v. evoluţia şomajului în SUA şi zona euro (în ambele, momentan oficial la 9,5%-10%, deşi pentru SUA mulţi vorbesc de o rată reală aproape de 20%).

cosmiX spunea...

http://khris.ro/index.php/07/2009/cumparam-o-locuinta-sau-stam-in-chirie/

http://khris.ro/index.php/07/2009/stam-in-chirie-sau-ne-cumparam-prima-casa/

mobutu spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
mobutu spunea...

Habitaflex - The foldable home

Anonim spunea...

bah, da' ce negativisti ati devenit deodata toti ... parca v-ati fi molipsit de la mine :)

Anonim spunea...

deci comentariul asta e de mare angajament, sa mor io

Anonim spunea...

ca sa nu mai pomenesc de prezicerile adevaratei mame omida zilisteanu. gizas christmas, buna-i vorba aia cu "[......] dar cand ma uit in jur prin curaj"

cosmiX spunea...

zilisteanu asta ii de o abureala rara, incredibil ...

mobutu spunea...

Preţuri pentru “Prima casă”: Creştere pe termen scurt, picaj masiv pe termen mediu

Anonim spunea...

@Al

Ma bucur ca ai o expunere realista si nedeformata a ceea ce probabil vezi in activitatea de zi cu zi. Ai reusit oarecum o disectie buna a starii de spirit, incercand sa ramai impartial. Felicitari.

As fi curios sa aflu cum mai stam la terenuri. Acest capitol pare a fi ingropat, rareori mai vezi stiri pe tema asta, cu toate ca era un subiect fierbinte pana cu un an in urma.

dcg spunea...

Negoita acum la Bizbazar - editie speciala "Prima Casa". Au inceput direct cu concluziile enuntate fix de Negoita: desi vanzatorii au crescut putin preturile de strigare, cumparatorii nu misca nimic - de vina e situatia economica. Citat aproximativ: "Cine avea veniturile alea, deja si-a luat"

PS: Hubble, fi mai moderat cu felicitarile alea. La TV fazanii cumpara confort 1 60MP in Colentina cu 55.000e si DAE euribor + 4% dar maestrul agent imobiliar gaseste superfazani care sa dea 50.000e pe confort 2 (40MP??) in Berceni cu DAE aproximativ dublu. Sa fim seriosi, chiar daca astfel de prosti ar supravietui zilnic sa treaca strada, tranzactia s-ar impotmoli in evaluarea bancii.

Anonim spunea...

ok, pana acum din 20 de banci doar doo au dat fix 6 credite subprima teapa.

vestea buna mi se pare insa stirea conform carora romanii nu se mai inghesuie sa se indatoreze si ca acele "10000" de cereri erau doar o slobozeala a gurii bokkului.

dcg spunea...

Mai de incredere mi se pare fata plouata a lui Negoita (care nu a fost asaltat de fazani - dupa propriile marturisiri) decat cea electorala a lui Tasti Basti.

In ceea ce-l priveste pe Negoita, sunt de luat in considerare doua elemente:

1) ar avea interes sa manipuleze (hai repede ca bizonul se imbranceste la credite, veniti si luati si voi sa nu ramaneti fara)
2) e unul dintre putinii dezvoltatori din Bucuresti (ma rog, aici e o fortare) care are locuinte noi ce se incaderaza in barem deci este intr-o postura foarte foarte avantajoasa fata de restul dezvoltatorilor bucuresteano-ilfoveni.

Dar el spune ca nu misca mai nimic deci probabil ca Subprima Casa va fi un fasss.

Manole spunea...

Cifra de 10.000 era în mod evident o exagerare de-a lui Boc.

Boc ar fi fost un foarte bun activist de partid în urmă cu 20 de ani. Din păcate, (ne-)a ajuns prim-ministru.

dcg spunea...

Manole, nu era o exagerare ci era direct din burta, o cifra rotunda si frumoasa.

Anonim spunea...

Dorin spunea:
"Anul 2010 se anunta unul dificil din punct de vedere al efectelor crizei economice, care se vor resimti puternic in Romania."

Sunt de acord cu el. Mi-e greu sa cred ca exista oameni atat de inteligenti in Romania incat sa acopere criza asta cu ceva. Daca in alte tari criza e pur economica la noi se adauga si criza datorata coruptiei, milioanelor de euro disparute in investitii inexistente, lucru probabil nemaintalnit in Europa.
De la noi s-au evaporat miliarde. Cunosc destui bugetari incat sa stiu ca li s-a spus verde in fata ca nu mai sunt bani.
Un singur lucru ma intreb, cat de prost poti sa fii sa nu vezi ce se intampla?
Pe aia de la putere ii inteleg ca e interesul lor sa coafeze situatia.
Dar restul?

AI spunea...

@Hubble,

Din ce stiu nu exista tranzactii cu terenuri. Exista numerosi care fac oferte insa nu sunt acceptate de proprietari. Tot timpul exista un decalaj intre ce ofera cumparatorii si ce isi doresc vanzatorii.

Au existat insa destule tranzactii pe rezidential (mai multe decat m-as fi asteptat).
Unele pe piata de lux, despre care se spunea ca nu va fi afectata, sau va fi afectata in mica masura. Cu toate acestea o tranzactie notabila pe piata de lux a avut loc la mai putin de 50% din valoare.

dcg spunea...

Nimeni nu comenteaza faptul ca ce mai mare universitate din lume de fapt cea mai mare fabrica de diplome in leasing se inchide? Treaba asta cum va afecta piata chiriilor? Mai "vine" studentii valuri valuri la toamna? Manole, subiectul asta poate fi material pentru un articolas separat. Ii faci si o placere lui punkt, plus ca numarul de comentarii din articolul din link este edificator in privinta interesului pe care-l suscita chestiunea.

http://www.gandul.info/scoala/cum-a-ajuns-spiru-cea-mai-mare-universitate-din-lume.html?3934;4634407

mobutu spunea...

dcg, cica nu e chiar cea mai mare din lume, asa zice khris:

Romania - fabrica de absolventi iar Spiru Haret, cea mai mare universitate privata din Europa si a doua din lume

nelu pionieru spunea...

@dcg

USH avea filiale in orice catun din romania asa ca nu stiu cat va afecta piata chiriilor reducerea nr. de studenti la USH. nu se ingrmadeau toti in bucuresti.

dcg spunea...

Ma gandesc ca printre catunele astea se numarau si cateva centre universitare, locuri ospitaliere unde proprietarii asteptau carne proaspata de student chirias in fiecare toamna.

S. spunea...

http://www.newz.ro/stire/88497/sua%3A-deficitul-bugetar-a-trecut-de-un-trilion-(1000-de-miliarde)-de-dolari.html

Frumoasa stire:), pentru cine se asteapta sa treaca criza repede:)

dcg spunea...

http://www.zf.ro/zf-24/sorin-bota-psd-cautam-solutii-ca-anl-sa-preia-o-parte-din-proiectele-imobiliare-aflate-in-colaps-4638399/

Kiko spunea...

Ma amuza ca se discuta pe tema de parca am fi inainte de Lehman.

Trebuiesc refacute cartzile, si repornit de la ideea ca notziunea de CREDIT dispare. Bancile vor avea rolul de a tzine banii intr-un loc sigur, in loc sa se tzina acasa in dulap. Daca vor mai fii curajosi sa tzina bani in banci. Pt ca bancile sunt goale, au dat banii la niste fraieri care NU vor restituii sumele - chit ca exista pe aici unii care sustin ca pe langa default sau inflatzie exista si varianta utopica a *platirii* datoriilor. Vor da incet toti totul inapoi, cine a avut va restituii, bancile se vor vindeca in 10 ani, si se reporneste de la zero.

Anonim spunea...

A inceput preluarea de catre ANL a proiectelor falimentare. Negoita explica la realitatea ce mare beneficiu ar avea statul din aceasta afacere: crestere economica, locuri de munca, locuinte pentru tineri, pl mea. Sunt sigur ca in curand o sa sara si cunoscutii nostri de pe blog sa laude masura.

Apropo, ANL nu poate vinde ce construieste deoarece a bugetat contractele de constructie la preturi imense, iar acum vrea sa preia "chilipiruri" de pe piata.

Hai, cine cumpara un 3 camere, 100 mp, constructie 2006, la cheie, mobilat, utilat lux, 100 kE, vreau sa plec din tara. Cezar, olandezu, haideti ca e chilipir.

Anonim spunea...

Mai plastic, in lipsa de fazani, statul devine marele FAZAN.

Uite asa Manole, Costel, si noi toti am devenit fazanei.

Anonim spunea...

Propun guvernului o alta masura de criza: preluarea parcurilor auto ale firmelor de leasing la preturi de "chilipir" si inchirierea acestora tinerilor care nu au un mijloc de transport, sa zicem programul "primii cai putere".

Anonim spunea...

Manole, astept sa abordezi problema aceasta cu ANL-ul, precum si creditele subprime generate de viitoarea reducere drastica a salariilor bugetariilor de lux, care nu sunt deloc putini.

Miorlau Pufos spunea...

@ Hubble

Daca te bate vreun gind, ia aminte la ce-a facut omul asta ca sa-si inchirieze spatiul comercial in vremea asta. Citeste cu atentie tot postul, si comentariile. S-ar putea sa ai noroc. Oricum, soarta ta pare sa fie prin tari straine, asa ca bate fierul cit e cald daca ai pus mina pe el.

http://training-vanzari.ro/2009/06/o-prezentare-de-3-minute-si-55-de-secunde/

dcg spunea...

http://economie.hotnews.ro/stiri-imobiliar-5960955-psd-propune-anl-preia-50-dintre-locuintele-care-nu-pot-finalizate-dezvoltatorii-imobiliari.htm

Opa, a doua veste de genul asta intr-o singura zi... se strange surubul.

S. spunea...

Ce chestie, PSD propune...

Anonim spunea...

@Miorlau
Eu sunt cam o luna plecat, o luna acasa. Sotia a primit niste oferte de job in Norvegia si Spania pe specializarea ei. E posibil sa dau copilul la geadinita in Europa unde se va reloca sotia, eu cer bilet de la companie pentru home country in loc de Bucuresti va fi Oslo sau Barcelona. Ce sa fac acum ? Sa renunt la cetatenia romana. Sincer habar nu am cum poti obtine cetatenie in alta tara UE dar ma voi interesa. Chiar astept sfaturi pe tema asta. Cat despre apartament, ma cam doare in paispe, il voi pastra probabil pentru pelerinaj in Romania.

Manole spunea...

@Hubble: păi dacă-i pe-aşa, dă-mi voie să te-ntreb: ce naiba mai aşteptaţi?

noptisteanu spunea...

@Miorlau

Ref: o-prezentare-de-3-minute-si-55-de-secunde/

Probabil e simplu sa vinzi unor insi care nu reactioneaza negativ la formulari de genul:

‘Hai sa-ti arat un film care l-am facut eu.’

:)

Miorlau Pufos spunea...

@ Hubble Mi se pare ca-ti poti pastra cetatenia sau poti avea dubla cetatenie, nu e musai sa renunti la ea. Acuma nu stiu la ce-ti foloseste aia romana( asigurari medicale? muahahaaa drept de vot? pfffffff drept de proprietate? asta poate ). Cert e ca daca sotia si-a gasit in alta parte de lucru e mult mai simplu. Apartamentul da-l si tu la inchiriat, scoti un venit pe luna, scazi niste cheltuieli de intretinere si aia e. Copilul are si el o sansa mai buna in plus, invatamintul romanesc fiind din ce in ce mai varza cu carne ( stiu din sursa sigura, nu din ziare si de la TV, pe-acasa pe la mine perindindu-se o gramada de elevi la meditatii; inainte de bac unii habar n-aveau care-i aria triunghiului )

Miorlau Pufos spunea...

@ noptisteanu

Tu nu mai vezi padurea din cauza nici macar a copacilor ci a arbustilor. In loc sa vezi ce idee misto a avut tipul ala tu iei textul la virgula. Ce sa-ti mai zic? Ca blogul ala e plin de idei misto de vanzare? Poate mai descoperi vreo virgula lipsa asa ca ma las pagubasa.

noptisteanu spunea...

@Miorlau

Prefer omu' cu vaca mov in original, nu clone mioritice ;)

Anonim spunea...

hubble, da' de ce vrei sa renunti la cetatenia rromana ? de draci ? sunt destule tari care accepta dubla cetatenie (cu exceptia unor tari "cu coae", cum ar fi germania sau austria)
si de ce vrei sa iei cetatenia altei tari din mUE ? rezidenta nu-ti ajunge ?

elzorab spunea...

"Stabilizarea dolarului american s-a confruntat recent cu declaratii exprimate de catre economii emergente importante, in particular China, Rusia si India, privind oportunitatea diversificarii rezervelor valutare globale in defavoarea monedei americane. Conform datelor compilate de catre Fondul Monetar International, insa, in primul trimestru al acestui an ponderea dolarului american in rezervele valutare globale, estimate la aproximativ $4 trilioane, s-a majorat la 64,9% fata de 64% in ultimul trimestru al anului trecut."

se pare ac nmeni nu doreste sa-si pastreze rezervele in camile arabe sau bocanci rusesti, tot dolarul saracu...

Esther spunea...

Soacra mea aproape că m-a omorât, m-a dat afară din casă de multe ori, soțul meu a vrut mereu să semnez un ardei de divorț, totul pentru că nu am putut să rămân însărcinată, până l-am cunoscut pe Dr. DAWN ACUNA, Acest doctor Ea a promis că mă va ajuta după ce i-am explicat situația mea și chiar acum vreau să-i mulțumesc Dr. Dawn pentru că s-a ținut de cuvintele ei. În acest moment, soacra mea și soțul meu mă iubesc atât de mult. Sunt insarcinata, totul datorita Dr. Dawn acuna, contactati-o daca aveti dificultati sau situatii proaste chiar acum.
*Dacă vrei să-ți schimbi soacra.
*Daca vrei sa ramai insarcinata.
*Dacă vrei să-ți întorci iubitul.
*Dacă vrei ca vraja să fie activă.
Si etc.
Scrie-i pe Whatsapp: ,{ +2348032246310 }

Rezultatul recensământului 2011 va accelera scăderea prețurilor pe piața imo?