vineri, 2 aprilie 2010

Măi, sclavilor...

În ultima vreme s-a tot discutat de legea insolvenţei personale şi de "sclavia" pe care băncile o practică în România pe spinarea oamenilor. Nu m-a pasionat niciodată în mod deosebit subiectul, pentru că, personal, mă consider un individ educat, cu cunoştinţe financiar-economice peste medie, care nu are cum să fie păcălit din vorbe. Totuşi, dacă tot s-a discutat aşa de mult, am zis să mă uit şi eu prin contractul singurului credit pe care îl am, şi anume creditul de pe card. Card de credit de la Banca Transilvania: Mastercard Forte.

Surpriză însă. Nu l-am găsit. În general îmi ţin toate actele şi contractele importante la loc sigur, într-un dosar, dar de contractul asta chiar nu am dat. Poate l-am pierdut, cine ştie.

Aşa că m-am conectat repede la serviciul de Internet Banking, crezând că voi găsi prin contul meu o copie a contractului. Ei, aş. N-am găsit nimic şi ca urmare a acestui insucces am început să scormonesc pe site-ul băncii, doar-doar mi-oi găsi contractul. Degeaba. Nici pe www.creditpecard.ro (tot un website al Băncii Transilvania) nu am găsit nimic. Numai bla-bla-uri promoţionale.

Ok, zic, hai să apăs butonul ăla mare pe care scrie "Aplică online". Dacă se pune problema să aplic online pentru un card de credit, sigur găsesc printr-un colţişor al formularului de aplicare contractul de credit. Ups! Nimic!

Deja mă luaseră nervii. În cele din urmă am apelat la Google şi am reuşit naibii să găsesc un model de contract în care, spre stupoarea mea, am găsit scris negru pe alb, următoarele cuvinte:

"6.1. Prin prezentul contract, Detinatorul cardului garanteaza cu toate bunurile sale mobile si imobile prezente si viitoare, precum si cu cesionarea veniturilor sale in favoarea Bancii pentru obligatiile asumate de el in baza prezentului contract si autorizeaza Banca Transilvania S.A. ca in cazul in care nu va rambursa creditul, dobânzile, taxele si comisoanele aferente, sa se indrepte asupra oricaror bunuri detinute pentru recuperarea in totalitate a datoriei neplatite. Detinatorul este de acord ca banca sa valorifice garantiile acestuia fara vreo alta instiintare sau formalitate, intelegând prin aceasta sa exonereze banca de orice raspundere in acest sens.

6.2. Prin semnarea contractului de credit, imprumutatul confirma ca a luat la cunostinta despre existenta asigurarii de grup pentru riscul de deces si accepta includerea sa in grupul persoanelor asigurate pentru riscul de deces, cunoscand conditiile generale de asigurare. In caz de deces al imprumutatului, urmasii/girantii vor depune la banca o copie legalizata a certificatului de deces, certificatul constatator al decesului, in 30 zile calendaristice, caz in care banca va exonera imprumutatul/girantii/urmasii de la rambursarea datoriilor ulterioare decesului.
"

Recunosc cinstit: şi eu, ca tot românul, am semnat cu ochii închişi contractul pentru cardul de credit. Ca urmare a acestui lucru, acum sunt un sclav. Noroc că datoria pe care o am eu nu e mare şi să mă ia dracu' dacă, după ce o plătesc, mai cheltui vreodată vreun ban de pe cardul ăla.

31 de comentarii:

asybaris spunea...

Nu te speria. Banca are un drept de gaj general asupra bunurilor tale, adica nu este individualizat nici un bun din patrimoniul tau ca si garantie acordata bancii. Daca eu ti-as da niste bani cu imprumut sau daca dintr-o relatie comerciala/civila tu ar trebui sa-mi dai niste bani tot un drept de gaj as avea, adica as fi un creditor chirografar (chirografa = chitanta). Singura deosebire intre un creditor normal si banca este ca titlul de creanta al bancii este executoriu, adica banca nu mai trebuie sa te dea in judecata pentru a se i se constata titlul de creanta, ci doar notifica judecatoria de care apartii cu privire la dorinta sa de a executa creanta. Intrebarea care se pune e de ce banca e un creditor privilegiat in raport de ceilalti creditori?

AristotelCostel spunea...

... nu este individualizat... da' cumparatoru' de aspirator pe credit... se poate trezi... pe strazi cu clocuta executata la un pret cu dedicatie... pentru cineva.

... teoria conspiratiei :)

ţaigas'

... niciun credit... niciodata... card de debit cu limita de creditare "negociata" la zero. :)

... in principiu... niciun ban la paraziti.

Tudor spunea...

Exista si o "cireasa" pe tort in respectivul contract:

Banca are dreptul de a dispune blocarea accesului la contul de card si de a declara exigibil intreg creditul, precum si dobanzile si comisioanele aferente acestuia, fara indeplinirea unei formalitati juridice in situatia incetarii raporturilor de munca ale clientului cu angajatorul de la momentul acordarii creditului si/sau cu care banca a incheiat conventia cu privire la acordarea salariilor pe card si a limitelor de creditare.

Contractul de la cardul de credit ramane la sediul unde l-ai semnat, tu primul si apoi banca si poti sa treci pe acolo sa-l ridici la cateva saptamani de la semnare.

Cardul de credit de la Transilvania ca si de la orice alta banca din Romania nu poate fi folosit pentru credit, dobanda e nerusinata. Personal ma joc cu el in perioada de gratie pentru a incasa dobanda prin punerea banilor in depozite si acoperirea integrala a datoriei la termen. In acest mod imi finantez cheltuielile bancare: internet banking, comisioane, taxe pentru a avea satisfactia ca nu am dat vreun ban bancii.

UJohn spunea...

Motivul pentru care banca nu mai trebuie sa treaca pe la judecatorie... este simplu. Dura prea mult procedura de executare silita. Trebuia practic sa deie individul in judecata, sa primeasca termen, sa astepte ca ala sa se mai si prezinte, sa mai aiba si avocat e.t.c.. Asta de cele mai multe ori pentru o creanta de cateva milioane, bani de frigider cu bolentin.

O data deschisa portita asta, este foarte greu sa o mai inchizi.

yahim spunea...

nu inteleg de fapt problema....banca ti-a dat cascavalul de care aveai nevoie....normal ca iti cere garantii.

E doar o garantie. Daca stii ca o sa platesti nu vad unde e problema.

Creditul in sine e o operatiune riscanta. Daca stii ca nu te tine nu te bagi.

Simplu

Akhenaton spunea...

Urez tuturor Paste Fericit.

dcg spunea...

"... niciun credit... niciodata... card de debit cu limita de creditare "negociata" la zero. :)"

AC: Aha, deci tu erai celalat fara "descoperire de card"? :)

UJohn spunea...

@yahim

pentru un card de credit, banca NU ITI CERE GARANTIE .... doar se asigura ca ai venituri. La este si pentru overdraft si la fel era si pentru creditul cu buletinul.... dar ai dreptate, orice fel de imprumut ar trebuii sa implice, intr-un fel sau altul, o forma de garantie.

problema morala consta, dupa parerea mea, in capacitatea de modificare unilaterala a conditiilor contractului (dobanda, comisioane, termene de plata e.t.c.) fara posibilitatea reala pentru client de a renunta la contract si cu dreptul bancii de a dispune, cu usurinta, de active ale clientului semnificativ mai valoroase decat valoarea creantei... asta fara implicarea formala sau nu a justitiei.

Akhenaton spunea...

@UJohn

Si cine e de vina pentru o asemenea putere pe care au capatat-o bancile? Cine trebuia sa reglementeze si n-a facut-o? Identifica si tu vinovatii ca sa fie imaginea completa.

UJohn spunea...

@Akhenaton

De ce trebuie sa exista o vinovatie clara? Si de ce trebuie atribuita?

Hai sa facem o analogie.... pe un maidan, intr-un grup de copii, unu' e mai rau si mai al dreaq... un "bully" care profita de faptul ca e mai mare sau mai in varsta ca sa terorizeze pe ceilalti copii. In acest sistem, cine e de vina? "bully"-ul ca terorizeaza sau ceilalti, care nu se coalizeaza si se lasa terorizati?

Akhenaton spunea...

@UJohn

Adica Romania e un maidan, e fara legi, fara legiuitori si e stapanita de cel mai mare si mai puternic la "bataie" (adica banca), iar restul sunt vinovati ca nu se aliaza pentru starpirea "inamicului" comun?

Ciucuda spunea...

Se stie ca marea majoritate a oamenilor sunt sclavii banilor, vesnic vor fi datori, ei muncesc pentru Stat, Banci si Patroni, este primul nivel al dependentei financiare.
Dar,
Vizionati noul filmulet al Miscarii Violet, NoDay – Everyday: http://blog.imperiaonline.me/2010/04/05/a-fost-ziua-no-basescu-day/
A fost prima BATALIE, No Basescu Day, LUPTA continua.

UJohn spunea...

@Akhenaton... eu ti-am pus o intrebare inchisa cu 2 variante de raspuns. Am facut asta ca sa vezi cat de absurda e abordarea.

... dar ma rog, fie ca tine. E si asta o abordare. Traim intr-o tara de toata jena, cu un popor de doua parale. Gasim un vinovat, il tratam cu smoala si pene spre deliciul publicului isteric... si gata, AM REZOLVAT PROBLEMA.

UJohn spunea...

@Ciucuda

Fara V-Day? (desi mi-e cam frica de "acceptiunea" romaneasca. nu prea le avem cu copy-paste-ul)

Akhenaton spunea...

@UJohn

"eu ti-am pus o intrebare inchisa cu 2 variante de raspuns. Am facut asta ca sa vezi cat de absurda e abordarea. "
Asa-i, abordarea pe care ai gasit-o (intrebare cu 2 variante de raspuns)e absurda. Comparatia nu e deloc graitoare. Si una-doua cand nu ne convine ceva o dam pe "popor de doua parale", "cultura manelelor" etc.
Mai gandeste-te la abordare, poate incerci ceva in versuri ca tot erai tu expert in versuri :P

UJohn spunea...

@Akhenaton

Era vorba de abordarea ta, nu a mea. De asemenea, cand m-o mai pocni pofta de replici ironice,promit sa te avertizez in prealabil, ca sa n-o mai dai in erori de interpretare.

... revenind la vinovati. Dace e sa-i identifica putem spune asa:

- Bancherii sunt vinovati pt ca Banca poate executa in mod abuziv garantiile clientilor pt ca

- Justitia nu functioneaza corespunzator (Magistratii) pt ca

- Legislatia e incompleta si inconsistenta (Alesii poporului) pt ca

- Romanii voteaza rar si prost.

e.t.c.

Unde ne oprim?

Victor spunea...

Off-topic. Prietenul nostru Hauge se da cu balonul: http://www.capital.ro/articol/newsletter-link-1-utm-source-newsletter-saptamanal-utm-medium-email-133787.html

Miorlau Pufos spunea...

Era o vorba, destul de vulgara, ca daca n-ai facut armata sau vreo boala rusinoasa nu se poate spune ca esti barbat. Asa si cu cardul, daca n-ai o datorie cit de mica pe la vreun camatar corporatist se poate spune ori ca nu existi ori ca esti inca la gradinita.

Anul ce-a trecut le-a lasat bancherilor un gust dulce: inca se poate.

Anonim spunea...

Bancile au inceput reevaluarea garantiilor

AristotelCostel spunea...

@miorlau pufos

Vorba aia vulgara era de pe vremea emanciparii... ciobanilor.

Pe prima am evitat-o dupa metoda... Badea...

Nu ezisti sau esti inca la gradinita completeaza cultura generala corporatista a sclavului... resetat.

Anonim spunea...

@aristotel
Te respect dar am si eu o intrebare pentru tine. Tu de ce nu ai credite?
Prea ne acuzi pe cei care avem.
Sper sa intelegi si sa ne dai si tu din secretul tau.
Nu e normal ca ceea ce am semnalat in postul de mai sus sa se intample, prietenii mei , buni platnici de altfel, sunt in crize.

Nu o sa primesti nici o medalie fiindca nu ai calcat niciodata intr-o banca.

mobutu spunea...

Da' crezi ca'i singurul care n-are credite?
Chiar se poate si fara noua modă.
Si e al dracului de bine, as adauga.

Andrei Stroiescu spunea...

Se poate si cu credite sau carduri. Daca sti unde sa te opresti sau alfel spus te intinzi cat iti permite plapuma.

Am card de credit de care ma folosesc bine mersi, ideea este insa ca platesc toata suma consumata chiar inaintea expirarii perioadei de gratie, care este de maxim 45 de zile. In doi ani de zile n-am platit niciodata dobanda (desi aceasta ba a crescut semnificativ, ba acum a mai scazut), indiferent ca am avut 100 sau chiar 4.000 de lei descoperit la un moment dat. Evident platesc taxa anuala de administrare card, care este rezonabila si e un cost asumat.

Ideea e ca nu cardul/creditul iti determina starea de bine (caci cardul e un simplu instrument), ci modul in care il folosesti. Cu un cutit poti sa tai paine, sau sa-ti tai degetele. Depinde de utilizator in ce postura se afla. Si poti sa traiesti bine mersi si cu cutit, si fara. La fel, depinde de fiecare...

cosmiX spunea...

pe vremea parintilor era rusine sa ai datorii,
ce-i drept oamneii se imprumutau atunci unii de la altii nu de la banci,
acum nu esti intreprinzator daca nu te avanti in aventuri financiare

Unknown spunea...

Va urmaresc de mult blogul, am "scapat" ca prin urechile acului sa nu-mi iau credit pe viata si stau deocamdata in chirie. Ce credeti, in ce puct al balonului ne aflam acum? Sa fie intoarcerea la normal dupa bull trap-ul de Prima Casa? Sau am inceput sa o luam in jos pe curba?

Anonim spunea...

@manole&aristotel&renderman&all

Reevaluarea garantiilor si scaderea salariilor, efecte neprevazute

Inainte sa spuneti ca isi merita soarta trebuie sa tineti minte ca situatia prezentata se refera la oameni inca solvabili, cu ratele la zi.
Chiar vreau sa va stiu opinia si ce-i de facut. Am oameni apropiati care s-au trezit brusc in aceasta situatie.

Andrei Stroiescu spunea...

@simona

Din punctul meu de vedere, ne pregatim inca de adevaratul bull-trap. Dar chiar si pentru asta mai avem de asteptat...

Anonim spunea...

@Chrysthyan
Da, in continuare se poate spune ca acei oameni isi merita soarta pentru ca nimeni nu i-a obligat sa semneze un contract cu prevederi atat de idioate cu banca. O sa vii sa zici ca n-au avut de ales, ca asa sunt toate contractele la toate bancile, ca are nevoie orice om de o casa si o masina decenta samd. Detalii nesemnificative. Citeste aici http://www.capital.ro/articol/viitorul-a-venit-prea-repede-113988.html

Anonim spunea...

incredibil ce am auzit la radio, cica datorita cresterii numarului divorturilor in Romania va creste si cererea pentru credite imobilare, deoarece cei 2 indivizi nu vor mai locui impreuna si deci vor avea nevoie de locuinte separate :))))) HA HA HA
ps : cel putin macar nu au zis ca preturile vor creste :P

Unknown spunea...

The bubbles continue as long as the fools can find greater fools to pay up for the overvalued asset. The bubbles will end only when the greater fool becomes the greatest fool who pays the top price for the overvalued asset and can no longer find another buyer to pay for it at a higher price.-wikipedia
Oare cati prosti mai sunt si cine va stinge ultimul lumina?

Unknown spunea...

O comparatie...Bucuresti vs Washington
http://www.numbeo.com/property-investment/compare_cities.jsp?country1=Romania&country2=United+States&city1=Bucharest&city2=Washington

Rezultatul recensământului 2011 va accelera scăderea prețurilor pe piața imo?