luni, 4 aprilie 2011

A patra Prima Casă, de 4 lei speranță

Pentru ca al n-lea program de tipul Prima Casă să aibă vreun impact în sensul creșterii prețurilor pe sectorul rezidențial, ar mai fi nevoie de (cel puțin) câteva condiții.

  1. Să se suprapună pe o perioadă de efervescență economică. Nu avem așa ceva. Chiar și cel mai optimist dintre noi, premierul Boc, vorbește de o posibilă creștere economică anul acesta de numai 1-1,5%.
  2. Să se reia angajările. Momentan tot ce e sigur e că scade (ușor) șomajul oficial, în timp ce numărul locurilor de muncă e la minimul ... ultimilor 50 de ani (da, în 1960 erau mai multe joburi în România decât astăzi!).
  3. Să mai existe disponibilitate masivă din partea populației pentru a se împrumuta oricum, oricând, indiferent de condiții. Nu e cazul. Românii sunt deja supraîndatorați și în plus o mare parte a veniturilor o cheltuie pe alimente, al căror preț e împins în sus de cea mai mare inflație din ultimii 5 ani. Cererea de credite se află la minimul ultimilor ani.
Cum niciuna din condițiile de mai sus nu e prezentă în piață, e de la sine înțeles că prețurile nu au cum să crească. Mai mult, noua structură a programului Prima Casă pare să transmită următoarele:
  1. Guvernanții nu mai sunt dispuși să finanțeze gratis băncile în timp ce pierd puncte electorale. De aceea au invitat băncile să-și asume riscuri, ceea ce, sincer să fiu, nu-i deloc rău, pentru că era inacceptabil ca băncile să facă afaceri cu risc 0 garantate tocmai de cel pe care îl căpușează - statul român, adică noi toți. Într-un comentariu la postul precedent Cezar îmi atrăgea cu superioritate atenția asupra faptului că rata de default de până acum de la Prima Casă e una foarte bună și statul a cheltuit puțini bani (700.000 de euro) în schimbul presupuselor beneficii aduse de acest program. Îi reamintesc că ăia sunt bani publici. Ce s-a întâmplat între timp? Păi, între timp s-a întâmplat un mare cutremur în Japonia, în urma căruia statul român i-a pus pe sinistrați să-și plătească singuri avionul de repatriere, din lipsă de bani. Alaltăieri s-au închis o grămadă de spitale, tot din lipsă de bani, făcând practic ca o mulțime de comunități locale să plonjeze în Evul Mediu. Nu există bani, dar există bani pentru sponsorizarea băncilor.
  2. Cererea solvabilă pentru Prima Casă în format tradițional e pe cale să se epuizeze. De aceea se încearcă oarecum cu disperare atragerea în joc în celor care dețin deja o casă, cu suprafață maximă de 50 de metri, titlul de „Prima Casă” pentru acest program devenind așadar caduc. Rămâne de văzut dacă se vor găsi clienți, având în vedere că trecerea de la o locuință de 50 de metri pătrați la una mai mare înseamnă și cheltuieli de întreținere mărite proporțional. Deci ar trebui să se găsească familii în perioada asta dispuse nu doar să-și asume o rată, ci și o cheltuială la întreținere mai mare.
Eu personal nu mă aștept la nimic de la această nouă variantă a programului Prima Casă. Impactul lui asupra prețurilor va fi cu siguranță nul și piața își va continua evoluția începută în 2008. Problema e că economia României nu are perspective, oamenii nu au joburi, nu există planuri concrete de ieșire din criză. Încă se emigrează masiv, ambasadorul Italiei pomenind de 200.000 de români care s-au stabilit în peninsulă numai în perioada octombrie 2010 - ianuarie 2011 (adică 1% din populația țării). Cuvântul „exod” nu mi se pare suficient de dur pentru a descrie suficient acest fenomen. O soluție pentru România ar fi înflorirea sectorului IMM, dar ținând cont de faptul că românii nu sunt deținători de capital, acest lucru nu e posibil decât printr-o absorbție masivă de fonduri europene sau printr-o politică activă a băncilor de finanțare a start-up-urilor, ca în alte țări, dublate de o relaxare a condițiilor fiscale (relaxarea impozitelor pe profit pentru IMM-uri și relaxarea costurilor unui loc muncă). Dacă românii cu spirit antreprenorial nu sunt ajutați să își înființeze și să demareze o afacere, atunci mă tem că nici măcar Prima Casă 434 nu va reuși să miște ceva pe piața imobiliară.

42 de comentarii:

Unknown spunea...

Apartamentele sunt scumpe raportat la venituri. Evolutia preturilor e dependenta de cresterea economica. Aceasta noua varianta Prima Casa va mentine un nivel artificial al preturilor si o lichiditate scazuta a pietei.
http://www.cafeacutaifas.ro/2011/03/cresc-preturile-imobilelor.html

Adamclisi spunea...

Pur si simplu locuintele sunt prea scumpe, in 2009 aveam cel mai mare raport pret/venit mediu. Am reusit sa intram in Top 10 bule mondiale, alaturi de bula lalelelor, a metalelor pretioase si a uraniului.

In 2010 doar Rusia, Muntenegru, Belarus, Pakistan si Moroc ne-au intrecut. In timp ce in US muncesti aproximativ 2.6 ani sa-ti iei o casa, in Germania 4.3, in Austria 5.2, in Croatia 12.7, Polonia si Bulgaria 13, totusi in Romania e nevoie de salariul mediu pe 24 de ani ca sa-ti cumperi o locuinta. Asta presupunand ca strangi absolut toti banii, nu mananci, nu platesti taxe, nu cheltui nimic. Halucinant, nu? Se pare ca nu pentru toti, majoritatea vanzatorilor inca mai spera in "revenirea" pietei la nivelul din 2008.

asybaris spunea...

Lucrez in sistemul bancar si pot sa confirm ca programul Prima Casa este un mare fas in raport de volumul de credit acordat. Ceea ce este si mai interesant e ca mai mult de jumatate din creditele cu ipoteca din ultimul timp au ca obiect...Prima Casa. Adica statul contribuie la jumatate din activitatea de creditare pe ipotecar a bancilor. Oare nu era mai simplu si mai ieftin ca statul sa introduca dobanzi administrate atat pentru creditele in derulare cat si pentru cele viitoare?

Miorlau Pufos spunea...

Oare mai exista plecati cu mintea de-acasa care, in conditiile in care au deja o locuinta de 50 mp, sa se inhame la un credit pe turbulentele astea si sa dea vrabia din mina pe cioara de pe gard? Citi dintre cei care aplica sint "virgini" in ale creditarii si solvabili? Sa fim seriosi...unii ori nu s-au trezit inca din mahmureala, ori n-a terminat Negoita de vindut cotetele pe Dimbovita.

alex.dumitrascu spunea...

Manole sa stii ca bancile SUNT finantate, da' guvernu' e tampit si nu pricepe. Cand guvernu' e slab, BNR face legea. ASA ca bancile SUNT finantate prin:

-curs
-eliberari de rmo
-imprumuturi sigure luate de guvern.

dcg spunea...

http://balonul-imobiliar.blogspot.com/2008/03/profeia-lui-manole-preurile-din.html

Manole, desi nu ai nimerit toate cifrele (de exemplu salariul mediu pe Bucuresti, dar probabil te-a incurcat cursul valutar) ai picat la fix pe preturile lui 2011. Absolut REMARCABIL daca tinem cont ca profetia are o vechime de fix 3 ani si era facuta pe vremea cand in Romania nu auzise mai nimeni de cuvantul "criza".

Avand in vedere ca acum stim si coordonatele Prima Casa "sub 50mp" 4, "te risti" la o noua profetie? Cum crezi ca va evolua pretul la dormitoarele muncitoresti (locuinta medie de 2 camere) din cartierele bucurestene semiperiferice-decente?

PS: pe AristotelCostel l-am notat deja cu 10k. :)

AristotelCostel spunea...

@dcg

Aceleasi "calculele" stau la baza actualelor manipulari... mai mult bancare. Profetia a fost... optimista. Veniturile mai degraba au scazut, media e data de o populatie activa... ocupata... mai restransa, nu se poate vorbi de intrari noi in câmpia muncii, și practic nu există cerere solvabilă... cu exceptia "rechinilor" care nu s-au bagat la creditu' v'eții lor (sute? Bagă cezar traficu' "la balon" :D).

Conform "indicatorilor economici" :) și programelor de proptire a clociadei, prețurile actuale par sustenabile cititorilor de presă economică, fugiți în Africa de Sud... pe numele soției, și, bineînțeles, fazanilor și bizonilor care vor spera până la... 10k.

N-am înțeles ce a vrut să spună marmota de la BCR, Oana Petrescu, că peața imobiliară ar fi scăzut cu 70-80%. Din ochi, s-a dus cel puțin cu 90%. Prețurile de ofertă așteaptă un mic imbold extern, iar "concurența" bancară din România... se va restrânge. :)

AristotelCostel spunea...

P.S. Cezar, scade ajentii.

alex.dumitrascu spunea...

Pe tampitii astia de la bce i-a apucat tocmai acum sa majoreze euribor la 1.25.
Trebuie marite salariile ca sa se "califice" gigeii. Bineinteles daca ..."aplica".
Da' si BNR vrea acum pe moment sa 'descurajeze" creditarea in euro(iar vrea)
Numa' ca preturile si plafoanele la imobiliare, mai ales prima casa, sunt tot in euro. Cu proprietarii nu glumesti , ei au dat euro, vor euro.

alex.dumitrascu spunea...

ps

n-am cuvinte

alex.dumitrascu spunea...

In tot balamucu' asta,singurul patriot cu pozitie rationala si echilibrata e guvernatopru' Isarescu. Eu cat il stiu acolo unde e parca ma simt linistit. Nimic nu poate sa-l clinteasca, e o pozitie solida.
Ce daca creste euriboru' lasa sa creasca, intarim leul. Ce daca scad salariile , lasa sa scada, intarim leul. Cu euro. De la fmi. Avem
In felul asta nu lesina nici gigeii cu credite in euro, nici bancile cu expunere.
Tine-l Doamne acolo unde e acum!!!

http://www.guvernarea.ro/financiar-imobiliar/forum/viewtopic.php?p=12447#12447

cezar spunea...

Lucrez in sistemul bancar si pot sa confirm ca programul Prima Casa este un mare fas in raport de volumul de credit acordat. Ceea ce este si mai interesant e ca mai mult de jumatate din creditele cu ipoteca din ultimul timp au ca obiect...Prima Casa

:))

cezar spunea...

Manole, desi nu ai nimerit toate cifrele (de exemplu salariul mediu pe Bucuresti, dar probabil te-a incurcat cursul valutar) ai picat la fix pe preturile lui 2011. Absolut REMARCABIL daca tinem cont ca profetia are o vechime de fix 3 ani si era facuta pe vremea cand in Romania nu auzise mai nimeni de cuvantul "criza".

La fel si la dcg. Sper ca nu lucreaza si el intr-o banca, ca m-am ars :)

elzorab spunea...

ding-dong!

Manole spunea...

Așa cum zice și Alex, toate datele sunt prea distorsionate la ora actuală - salariile, cursul, creditarea, situația executărilor silite - ca să mai riscăm o profeție.
Singura ”profeție” pe care aș face-o e că agonia imobiliară va dura mult mai mult decât îmi închipuiam. Probabil ne așteaptă scenariul japonez, dacă nu cumva deja am intrat în el.

dcg spunea...

@Cezar:

Desi nu lucrez intr-o banca pot sa-ti confirm: te-ai ars. Si cum nici masina pompierilor nu are loc in periferia pe un singur sens numita Drumul Valea Furcii, locatia "investitiei" care reuneste in modul cel mai fericit o camera, zero canalizare si multe, multe noroaie... esti scrum.

Apropo, te-ai inscris pe lista, la... PIETRUIRE? 8-)

http://forum.softpedia.com/index.php?showtopic=505285&st=0

dcg spunea...

@Manole:

Un lucru este cert: moda obraznicelor "1400/mp mini(m)" a iesit din tendinte. Textierii, pardon, textilistii olandezi nu mai sunt in voga, designerii autohtoni propunand colectia "10k" clientilor cu vederi avangardiste.

cezar spunea...

Mai, manole stie ca mica sa profetie din 08, altminteri bazata pe niste calcule/cifre (nu le comentez) nu a avut nici o sansa... a venit criza. E ca si cum ai paria ca ajungi la Brasov cu un buget, si pe la Ploiesti s-a dublat benzina. Nu e fair :)

A incercat, dupa 1 an, sa mai faca una... pe termen scurt, de data asta luand in calcul ultimele trenduri... aia nu i-a iesit deloc. Sincer sa fiu, 300 E/mp, luand in calcul si oarece scaderi putere de cumparare, s-ar putea atinge candva...undeva... :)

Obsesia cu valea furcii e neintemeiata. Chiriasii mei stiu ca pompierii pot ajunge pe strada asfaltata cu 2 benzi pina la...blocul meu. Cam de 3 ani. M-am inscris totusi la lista pentru metrou :)

Obsesia cu 1400 arata si ea lipsa de judecata punctuala, da' ne mai miram
dupa inconstienta de sine a unui bancher de mai sus? Adica amaratul pune paine pe masa de pe urma PC (peste jumatate din activitatea ipotecara)...dar pentru el PC e un mare fas. Probabil ca-si uraste jobul, ca orice bancher intamplator, dar chiar si asa.

Manole spunea...

Ui, Cezar, ce vocal ești.
Dacă mai iei odată la răsfoit blogul vei vedea că eu n-am zis niciodată că se va ajunge la 300 de euro / mp, am pus doar o dată o întrebare în cadrul unui sondaj la care am urmărit cu același interes ca și restul cititorilor, răspunsurile (=așteptările cititorilor).
Cu ceea ce s-a întâmplat însă după criză, 300 de euro / mp mi se pare, da, ... "fezabil", ca să zic așa. De ce? De... Boc.
În 2008 când era 2000 E/mp nimeni n-ar fi zis că se va ajunge la 1000 E/mp. Unii dintre voi încă n-ați învățat că niciodată nu e bine să zici... "niciodată"?

AristotelCostel spunea...

Păi, banii lui se odihnesc în cărămidă.

Pe termen lung cu toţii vom fi morţi, el... nu.

@cezar

Nu-i cine ştie ce chelie să ai o... garsonieră... fie ea şi închiriată. :)

dcg spunea...

Nu-i cine stie ce chestie sa ai chelie, dar sa fii chelit e mai... incomod.

alex.dumitrascu spunea...

Cine nu-si doreste o chelie eleganta?
Nu toti au norocul sa se nasca cu asa ceva.

Unknown spunea...

Pana una-alta, zau daca inteleg de ce cand porcaria de prima casa 4 nu e nici macar functionala, cel putin preturile la strigare ale apartamentelor s-au marit considerabil. Acum o luna, doua o garsoniera in zona nerva traian/vitan mall era undeva in jur de 42-44.000, acum cer si 60.000 de euro pe ea...Si tot asa. Eu fac parte dintre cei care nu s-au aruncat la credite, am reusit sa punem si ceva deoparte, insa in ritmul acesta incep sa imi pierd rabdarea tot asteptand scaderi care de fapt sunt cresteri...

AristotelCostel spunea...

Nici macar nu-i eleganta... datorita smocurilor a la... Smeagol.

AristotelCostel spunea...

@paper

Cresterile sunt, de fapt, explozii. Peste o saptamana s-ar putea sa nu te mai califici. Sa nu amani pentru... marti ce poti face... maine.

Manole spunea...

@pepper: și dacă cer, ce? Lasă-i să ceară, că nu-i doare gura. Își mai exersează și ei mușchii faciali. Dacă tac, li se atrofiază.

alex.dumitrascu spunea...

@
PAPER

NU cere nimeni 60.000 pe o garsoniera, si nici macar 40.000
Cu 60.000 poti sa-ti cumperi 3 camere de calitate onorabila, si cu 40.000 doua camere.
Daca vrei sa-ti cumperi, da un anunt:
"cumpar 3 camere ofer 60.000 cash, pentru cei care vor sa vanda"

Nu te ajuta la nimic sa citesti anunturile din 2008. Pe noi nu ne convingi ca se cer 60.000 pentru o garsoniera.

In alta ordine de idei, tampitii aia de la BCE au marit dobanda de la 1 la 1,25 adica mult. Asta inseamna ca in Romania se vor califica din ce in ce mai putini gigei la credite imobiliare.
Si inca o veste "buna" pentru aia care vor sa dovedeasca ca le...creste:
Inflatia anuala la sfarsitul lui martie e de 8%. Creste!!!

Unknown spunea...

Nu am vrut sa supar pe nimeni si nici sa conving pe nimeni ca ar creste preturile. Chiar vreau sa imi iau un apartament si chiar preturile de strigare sunt mai mari de vreo luna.
Si chiar am sunat la nu stiu cate numere de pe anuntul.ro/az.ro si mi s-a spus ca ceea ce vreau eu (3 camere undeva la 60.000 undeva intr-un cartier de genul Dristor/Titan nu e realist).
Concluzia la care am ajuns e una de bun simt, zic eu: stau bine unde stau si mai bine astept sau stau mereu in chirie si cand ma retrag din activitate imi iau o casa intr-un oras micut decat sa imi dau toate economiile si sa imi amanetez si salariile viitoare pentru o cutie de chibrituri in Bucuresti.

Imi pare rau ca s-a inteles altceva.

alex.dumitrascu spunea...

@
paper

N=ai suparat pe nimeni. Da' daca ai niste bani si vrei sa-ti cumperi un apartament, atunci nu are nici un rost sa citesti anunturi publicate de cei care vor sa vanda. Dai un anunt in care spui ca platesti cash si soliciti seriozitate.
E simplu, acum, sunt case multe si bani putini, asa ca TU , PROPRIETARUL BANILOR faci piata.
3 camere civilizat la 60.000 nu e deloc nerealist.
De pe la banii astia incepe sa se vanda. Intreaba un notar daca vrei sa informatie buna.

cezar spunea...

In grila notariala o garsoniera zona 5 sa zicem (Dr. taberei), contruita intre 78-90, etaj intermediar, cf. 1 sporit e 19 mii. 2 camere - 30 mii.
Evident, la notariat se declara aceste sume (mai ales ca majoritatea tranzactiilor nu se fac prin credit), iar valorile reale sunt altele.
Deci... la ce-l indrepti spre un notariat ?

alex.dumitrascu spunea...

Cezar
Ma si miram sa nu te pricepi la chestia asta. Ca orice gospodina informata.
Numai ca gospodinele iau plasa la notar.
Cifrele astea cuprinse in grila de impozitare sunt valori de impozitare, dupa care notarul impoziteaza tranzactia.
In contract se trece PRETUL REAL la care se face tranzactia, nu are nici o legatura cu cu valoarea de impozitare.
Vremurile cand se impozita cu procent din valoarea declarata a imobilului s-au dus demult, sunt preistorie.
Pe vremurile acelea de glorie ale pietei imobiliare si ale legislatiei notariale, existau intradevar agentii imobiliare tiganesti care jumuleau gospodinele proaste . Le ademeneau sa declare pret mic pentru a face 'economie" la impozit,dupa care iesea la iveala ca apartamentul era defapt al soacrei primarului care habar nu avea de tranzacie.
Tampita de cumparatoare nu putea sa ceara daune mai mari decat pretul declarat de ea insasi in contract.
Oricum trebuie sa fie cineva cretin sa treaca in contract mai putini bani decat a dat efectiv pe imobil, intrucat in caz de evictiune sau de viciu ascuns, se arde rau detot ca un tampit ce este.
Pe omul asta il trimet la un notar, daca se afla in relatii amicale cu vreunul, sa se informeze asupra preturilor efective de tranzactionare practicate, nu asupra grilelor de impozitare care sunt informatie publica si pe care si le poate descarca si singur de pe net.
Desigur ca fiecare trranzactie in parte nu este publica, nu au acces la date decat persoanele care manifesta interes legitim.
Dar un notar prieten, poate sa dea o indicatie foarte buna, asupra pretului mediu al unui tip de imobil.
E SINGURUL care stie defapt preturile la imobiliare.

Pana la urma, ai vreun interes special sa poluezi si zapacesti discutiile astea despre imobiliare?
La ce crezi ca te ajuta?
Cel putin din interventia ta de azi eu inteleg ca sau habar n-ai de subiect dar nu te poti abtine sa vorbesti, sau pur si simplu vrei sa-l zapacesti de cap pe biet omu' asta care are o curiozitate justificata: cat costa un apartament.

CUMPARATOR spunea...

La un notariat se gaseste grila notariala. Si in grila notariala se gasesc preturile REALE ale zonei respective. Si cetateanul Paper poate vedea cat costa 1 mp in zona dupa ce se imprastie visele yielduiste ale kretinetzilor imo.
Sau nu ?

alex.dumitrascu spunea...

Nu.
Pretul din contract la care se face efectiv tranzacia nu este aproape niciodata egal cu valoarea din grila.
Poate sa fie mai mare sau mai mic, da' impozit platesti dupa grila.
In cazul in care se plateste cu numerar, (adica nu din cont) notarul sesizeaza si osb asa ca nu mai e foarte sanatos nici sa speli bani prin supraevaluare. Te prinde.

In definitiv nu pot sa cred ca nimeni de aici de pe blog nu a vandut sau nu a cumparat un imobil, in ultimii 2-3 ani asa ca poate sa povesteasca cum a fost la notar. cu grila si cu pretul

Unknown spunea...

@alex: din pacate, nu am banii cash pentru o casa. Am doar un avans bunicel, care mi-ar fi permis un credit normal, nu prin prima casa. de aceea spuneam ca pentru mine, cetatean cinstit care chiar a luat in serios ideea ca pentru a-ti dovedi ca poti cumpara un apartament, trebuie sa reusesti sa strangi intr-un anumit timp macar echivalentul ratei, pana ajungi la macar un 30-40% din valoarea lui, ceea ce a facut Boc cu prima casa e o mare porcarie.
Chiar duminica am sunat un proprietar pe Nerva Traian (am eu ceva cu zona asta). 114.000 2 camere, chipurile amenajate lux. I-am urat mult, mult succes.

AristotelCostel spunea...

si marele espert zilisteanu are aceeasi religie... romanii ie smecheri si declareaza valuoare mai mica la notar. Cunoaste el un notar frecventat de cocalari gen... cezar.

cezar spunea...

La un notariat se gaseste grila notariala. Si in grila notariala se gasesc preturile REALE ale zonei respective. Si cetateanul Paper poate vedea cat costa 1 mp in zona dupa ce se imprastie visele yielduiste ale kretinetzilor imo.
Sau nu ?


Nu :)
Valoarea efectiva a unei proprietati este cea identificata de cele 2 parti in momentul tranzactiei...la care se plateste impozit. Cand ea cade (desi e imposibil in ultimele 3luni :) sub cea orientativa... se aplica ultima.
In 09, cand am avut ultima tranzactie nescutita de taxe notariale cam asa stateau lucrurile.
Acum valorile reale sunt...duble.

alex.dumitrascu spunea...

La notar se taxeaza valoarea de impozitare din 'grila", nicidecum pretul, nu se alege nici o minima.
Da' unii au trecut pe la notar si n-au priceput pe ce au dat banii.

alex.dumitrascu spunea...

Firmele care au facut evaluarea pentru intocmirea grilelor sunt Euro Expert SRL si Expert Valuation SRL .
Practic, valorile din grile avantajeaza piata imobiliara deoarece prin nivelul lor scazut scad costurile notariale si stimueaza in felul acesta cresterea numarului de tranzactii.
Cu toate astea, anumiti autisti imobiliari, considera ca grilele astea le dau lor o mare lovitura si le strica preturile.
Eu nu pot sa inteleg cum poate sa fie cineva atat de prost incat sa nu priceapa ca aceste valori nu sunt nici preturi minime nici preturi maxime, si ca de fapt nici nu sunt preturi.
Sunt pur si simplu valori, instrument fiscal de taxare conform codului fiscal.
In capu' lor cel sec e ca le "influenteaza" lor preturile.
Adica nu le mai pot manipula prin anunturi, vezi doamne le manipuleaza in locul lor camera notarilor.
Agentilor imobiliari li se ofera o gura de oxigen prin reducerea fiscalitratii si ei zbiara ca porcu' de Ignat ca le 'strica piata".

dcg spunea...

Intr-o nota mai serioasa, niste vesti bune pentru Cezar: http://medlive.hotnews.ro/vesti-bune-pentru-barbatii-cu-chelie.html

floringrecu spunea...

Atata timp cat chiriile sunt mari, pretul imobilelor o sa ramana mare. In Bucuresti chiria la un apartament pleaca de la 300 de euro pe luna. Pai ce n-as da sa am si eu vreo doua apartamente si sa le inchiriez. Cine e prost sa-si vanda apartamentul cu 40000 de Euro daca oricum ia banii astia din chirie in 10 ani si ramane si cu apartamentu?
Eu raman la parerea ca singura speranta pentru doritorii de case e sa si le faca singuri. Cat stati sa scrieti postarile astea pe bloguri, va duceti sa luati cativa metrii cubi de bca si va apucati de constructie.

alex.dumitrascu spunea...

@
floringrecu

Si cat preturile sunt mari chiriile vor fi mari.
Singura chestie e ca nu mai cumpara nimeni si nici nu prea mai inchiriaza. 300 euro chirie medie e o tampenie oentru uzuk gigeukir.

Esther spunea...

Soacra mea aproape că m-a omorât, m-a dat afară din casă de multe ori, soțul meu a vrut mereu să semnez un ardei de divorț, totul pentru că nu am putut să rămân însărcinată, până l-am cunoscut pe Dr. DAWN ACUNA, Acest doctor Ea a promis că mă va ajuta după ce i-am explicat situația mea și chiar acum vreau să-i mulțumesc Dr. Dawn pentru că s-a ținut de cuvintele ei. În acest moment, soacra mea și soțul meu mă iubesc atât de mult. Sunt insarcinata, totul datorita Dr. Dawn acuna, contactati-o daca aveti dificultati sau situatii proaste chiar acum.
*Dacă vrei să-ți schimbi soacra.
*Daca vrei sa ramai insarcinata.
*Dacă vrei să-ți întorci iubitul.
*Dacă vrei ca vraja să fie activă.
Si etc.
Scrie-i pe Whatsapp: ,{ +2348032246310 }

Rezultatul recensământului 2011 va accelera scăderea prețurilor pe piața imo?