Se afișează postările cu eticheta munca. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta munca. Afișați toate postările

luni, 6 iulie 2009

Cât de gravă e situaţia de pe piaţa muncii? (2)

Tocmai s-a încheiat cea mai grea primă jumătate de an din ultimii 20 de ani.

Şomajul a crescut cu 2,1 procente în doar 6 luni, din ianuarie până în iunie. Spre comparaţie, în anii catastrofali 1992 şi 1997 şomajul în prima jumătate a anului a crescut doar cu 1%, respectiv 0,3%. Momentan avem aproape 550.000 de şomeri înregistraţi.

Cea mai catastrofală a doua jumătate de an din istoria recentă a României s-a înregistrat în 1992, când şomajul a crescut în perioada iulie-decembrie cu 3,7%.

Faptul că în 2009 şomajul a crescut atât de abrupt şi atât de atipic, într-o perioadă a anului în care în mod obişnuit economia se revigora, mă face să cred că:

1. În a doua jumătate a anului vom avea încă un plus de 3-3,5% la şomaj (deci în ianuarie 2010 vom ajunge la 9-9,5%, adică în jur de 900.000 de şomeri).
2. În primăvara lui 2010, după ce vor trece alegerile, aparatul de stat va fi aproape de colaps pentru că va apăsa asupra lui o povară financiară imensă. Mediul privat nu va mai putea fi stors prin nicio taxă; statul în schimb va avea de plătit un aparat imens şi un număr imens de pensii şi ajutoare de şomaj. Va fi obligat să dea afară, ceea ce înseamnă că şomajul se va agrava şi în 2010. Să vedem cine o să mai râdă de spanioli şi de letoni de acum în... 12 luni.
3. Ponderea imobiliarelor în averea românilor ştim că e în jur de 75%. Suntem bogaţi, dar luaţi "la bani mărunţi", avem foarte puţini bani reali, cash. De fapt, suntem foarte săraci. Fără bani, la anul pe vremea asta foarte mulţi oameni vor avea o singură soluţie de supravieţuire: să-şi vândă locuinţele în exces sau, în ultimă instanţă, să-şi vândă locuinţa.

Chestia asta mă face să cred că prăbuşirea preţului la case încă nu a venit.

O soluţie cât de cât rapidă care ar putea fi luată acum, până nu e prea târziu, e revizuirea de urgenţă a legislaţiei muncii şi adoptarea de urgenţă a unei legi care să facă posibilă în mod real munca temporară, munca pe proiect, contractele de muncă pe perioadă determinată. Angajatorii trebuie să fie încurajaţi:

  • să angajeze şomerii exact cât şi când ar avea nevoie de ei, fără nicio restricţie privind succesivitatea angajărilor şi fără obligaţia de a oferi salariatului un contract pe durată nedeterminată;
  • să ofere şomerilor pe care îi angajează pe contract determinat oricât sunt ei capabili, chiar şi jumătate din salariul pe un post similar cu contract nedeterminat, dacă e cazul, fără să existe pericolul de a fi reclamaţi la ITM pentru "tratament nefavorabil" pentru simplul fapt că un post similar cu contract nedeterminat este plătit dublu.

Actuala legislaţie a muncii pe durată determinată (articolele 80-86 din Codul Muncii) e împovărătoare pentru angajatori, fiind o bătaie de joc la adresa lor. Oricum, să nu ne facem iluzii, nimeni nu va face nimic.

vineri, 30 mai 2008

Creste cererea de apartamente

Pentru toţi cei care au luat peste picior anumite articole de anul trecut de pe "Balon", le dau cu dedicaţie specială articolul ăsta.

Sunt curios câţi mai visează la cai verzi pe pereţi şi creşteri salariale de 50% pe an, acum şi-n vecii vecilor, amin!

Rezultatul recensământului 2011 va accelera scăderea prețurilor pe piața imo?