vineri, 5 iunie 2009

Cică s-a dat ordonanţa. Măcel?

Clar: blogurile imobiliare, nu doar ăsta al meu, hai să nu mă dau eu rotund, dar nici Imopedia, Roren, Real in Romania, Indexul lui Renderman etc., nu sunt citite de cei care au orchestrat "Prima casă".

Prevederea conform căreia o casă cumpărată prin "Prima casă" nu poate fi revândută timp de 5 ani nu face altceva decât să taie orice speranţă singurului segment al cererii suficient de puternic cât să oprească trendul descrescător, dacă nu chiar să-l inverseze vremelnic: cererea speculativă.

Am arătat pe acest blog cum în perioadele de frenezie imobiliară grosul cererii e format nu din cei care au nevoie de o locuinţă, ci din speculanţi. Nu există frenezie imobiliară fără frenezie speculativă. Dar cine-o mai fi nebun să cumpere la preţurile de acum şi să-şi blocheze lichidităţile cu bună ştiinţă timp de 5 ani, în speranţa că prin 2014 va vinde cu un oarecare profit? Piaţa rămâne astfel la mâna acelor cumpărători solvabili cărora, obiectiv vorbind, chiar le arde buza după o locuinţă

Numărul acestora îl lăsăm la aprecierea domnilor Boc & Pogea. Numărul celor solvabili şi hotărâţi.

Din două, una: ori guvernanţii noştri sunt retardaţi cu acte, organizând pentru clientela politică un aşa-zis "exit" ce se va transforma într-un veritabil măcel (domnilor, timpul se scurge în defavoarea voastră!); fie "Prima Casă" nu are legătură cu nicio clientelă şi ei, guvernanţii, sunt cinstiţi în prostia lor, având impresia sinceră că 60.000 de euro e o sumă "modică" pe care oricine câştigă 1400 de lei şi-o permite.

75 de comentarii:

mobutu spunea...

Chestia cu interzicerea la (re)vânzare timp de 5 ani n-am mai auzit'o până acum ... o fi scos'o boc&pogea din joben :)

dcg spunea...

Eu am auzit de ea, e de data mai recenta. Mobutu, vezi aici, primul paragraf:

http://media.imopedia.ro/stiri-imobiliare/locuintele-din-prima-casa-vor-avea-ipoteca-de-rangul-i-8604.html

Eu nu sunt de acord cu Manole, nu cred ca speculantii freamata asteptand sa se bage la un credit cu programul "prima casa". Speculantii in afacerea asta sunt de cealalata parte a tejghelei, in postura de vanzatori prinsi de "criza" cu grotele pe stoc.

Kiko spunea...

Cred ca doar experimenteaza cu disperare, poate poate iasa ceva.

Avansul de max 5% poate mai ajuta pe ion si marie, saracii, sa se califice la hamul de 25 de ani. Dobanda mai mica cu 1-2% poate le va permite sa cumpere lapte la copil. Cam atat e programul.

Oare la ce pret vor intra pe piatza cloacele executate silit de catre stat? (ca doar nu credeti ca ion si marie vor platii??!!!!) Si cine le va cumpara?

Pana la urma le vor da in chirie la amarati. Scaderi deci si la chirii.

Manole spunea...

DCG: n-am zis că freamătă, însă hai să recunoaştem că programul avea potenţialul de a naşte o mică emulaţie ce putea fi speculată. Rezultând în final un bull trap. Aşa, nu va naşte nimic, preţurile se vor duce în continuare bolovan la vale.

Kiko spunea...

Succesul adevarat va fi in Septembrie. Cand vor anunta ca n-au vandut nimic prin program.

Kiko spunea...

Speculatia nu era in sensul de a cumpara pt a revinde, ci, tentativul de a mentine preturile cloacelor la 60.000 de euro.

A si zis cineva de la o banca la TMC, guvernul incearca sa induca idea ca pretul corect este de 60.000, pt a debloca piata, pt ca unii inca asteapta ca preturile sa scada. Programul "marcheaza" acest nivel pt a da un semnal pietii. Guvernul incerca sa mentina preturile artificial. Pt ca scaderea preturilor ... stiti bine ce inseamana pt banci si guvern si toata banda.

Vanzatorii au si urcat pretul la acest standard.

http://www.bloombiz.ro/real-estate/prima-casa-avantajeaza-tranzactiile-cu-apartamente-vechi-si-nu-da-de-lucru-economiei

Pacat ca nu se va intampla nimic. Si atunci sa vezi prapad. Asta e ultima lor carte. Urmeaza garsoniera la 15k.

nelu pionieru spunea...

nea moise zicea ca in sfarsit sunt preturi "decente" la apartamente. adica... 70k pt 2 camere si 90k pt 3 camere in blocuri vechi.

in emisiunea viitoare ne va spune in premiera ca preturile deja "creste".

despre program zicea ca va face sa stagneze preturile in jurul valorii de 60k E.
ciudata logica are baiatu` sau mai degrabă este un simplu tonomat, vorba lu` bacselu.

mai balmajea el ceva si de euro acum cateva zile ca o sa scad dar al dracu creste.

dcg spunea...

Manole, teoretic o emulatie ar putea sa iasa chiar si cu prevederea aia. Ion si Maria se baga in jug, preturile zvacnesc putin in sus, speculatorii ajung la concluzia ca e "bottom" si cumpara cu cash la randul lor. Practic om vedea ce va fi, eu as paria ca si prima casa va urma soarta reglemetarii cu TVA 5% adica un mic si discret fas.

Kiko, "nimic" este o exagerare, uita-te pe forumul softpedia, fazanul nu este o specie disparuta ci doar cu efectivele rarite. De cumparat se cumpara mereu, doar ca cererea sovabila este consistent mai mica decat oferta iar preturile se duc la vale. Termenul de piata inghetata sau blocata convine mai mult dezvoltatorilor deoarece lasa impresia unui fenomen anormal - nenatural - nefiresc - nedorit cand de fapt noi asistam la un fenomen economic cat se poate de normal si sanatos.

Unknown spunea...

Poate ca guvernul vrea sa induca ideea de pret corect la 60k apartamentul.
Un "dezvoltator" pe care il stiu se bucura de chestia asta ca vezi doamne va mai debloca lucrurile.
Se pregateste sa lanseze un proiect cu apartamente noi la 30k 50mp :)) ca "asa cere piatza"...
acelasi tip se plangea prin septembrie anul trecut ca ii merg f prost afacerile, nu mai vinde nimic, televiziunile sunt de vina ca toata ziua vorbesc de criza...
I-am zis dom'le daca nici la pretul asta nu poti vinde, lasa-te de business :) i-am urat succes , nu l-am intrebat daca citeste blogul lui manole...

Kiko spunea...

dcg, da, vorba aia, apa, aerul si fraierul ...

Dar intr-o alta ordine de idei, aveti cumva informatii despre situatia executarilor silite? Se aplica, sunt licitatii, oare cum merge treaba in acest domeniu?

dcg spunea...

nelu pionieru, nu uita ca moise e un creditac, unul destul de simpatic intr-adevar. El e ok la explicat curgator vreun fenomen economic care s-a petrecut dar niciodata nu a fost foarte bun la capitolul previziuni.

dcg spunea...

kiko, nu sunt foarte avizat, dar cand o sa avem executari silite in masa o sa aflam si din CanCan. Deocamdata nu avem nici un faliment rasunator insotit de vanzarea festiva a unui mare ansamblu rezidential de catre banca dar timpul nu este pierdut. La nivel de individ, data fiind legislatia din Ro, fazanii nu sunt tentati sa duca cheile bancii deoarece tot nu scapa de datorii. Deci strang din fese, inghit si platesc. Asta cat o mai tine si leul cu ei :)

Kiko spunea...

Mersi dcg, deci, din cate inteleg, persoanele fizice inca nu au ajuns in numar mare sa nu achite rate si deci sa fie in curs de evacuare. Hmmmm. Pai inseamna ca partida inca nici n-a inceput. Trebuie poate inca sa-si piarda locul de munca (sau asta e deja checked?). Trebuie sa pice leul. Sa proneasca programul prima casa, sa esueze, sa intre in executare silita tura a doua ... pai mai este pana se ajunge la bottom.

alex.dumitrascu spunea...

Deocamdata:
- piata imobiliara nu reactioneaza de loc la aceasta intentie de program. Nu am vazut nici cresteri de preturi nici cresteri ale numarului de tranzactii in ultimele saptamani.
- Oficialii incep sa-si manifeste nemultumirea fata de sistemul bancar:
http://financiar-imobiliar.guvernarea.ro/forum/viewtopic.php?t=641&start=45
Intradevar, reducerile de dobanzi asteptate datorita garantiei guvernamentale, au fost minime.
- practic, din punctul de vedere al cumparatorului, nu se schimba nimic, decat o doza de birocratie in plus, prin interpunerea fostei agentii pentru IMM.
- Vanzatorii sunt in general presati de anumite termene, asa ca pana una alta n-au incredere in cioara de pe gard.
- Esecul va deveni vizibil dupa alegeri. In functie de rezultatul europarlamentarelor este posibil sa destrame guvernul asta, si sa avem oarecare instabilitate politica. La asta nu se gandeste nimeni.
- Numarul creditelor restante a crescut ingrijorator(am urmarit asta pe forum), dar deocamdata, bancile au reesalonat un numar de cateva mii de credite in loc sa execute masiv ipoteci. Asta le-a permis sa raporteze profituri in continuare, fiindca au scapat de provizioane.

elzorab spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
elzorab spunea...

este ,este, cale lunga sa ne-ajunga. spectacolul e la inceput...
2010 va fi an greu 2011 crunt, la sfarsitul lui 2011 mai scapa cine poate...

Unknown spunea...

Domnu` Boc daca eu prin politicile guvernelor din ultimii 3 ani am reusit sa economisesc 70 000 de euro (vedeti mai sint si oameni ce nu arunca banii pe masini si terenuri la preturi de mina de aur) in cit timp imi garantati ca pot lua 2 apartamente de 2 camere in Constanta ?

Eu sper ca prin primavara lui 2010.

Programul dumneavoastra Prima Casa nu ma intereseaza si nici nu ma calific pentru ca eu doresc doua case nu doar una.

Promit ca sa votez cu PDL la alegerile viitoare asta daca nu voi fi ocupat cu economisirea.

Dumitru spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
AristotelCostel spunea...

@Dumitru

Pacat ca te-ai expus... marelui pericol.

Nok spunea...

Poate c-ar trebui sa va hotarati: or cad bancile din lipsa de cash pierzandu-ne toate economiile or banii nostri devin fara valoare din cauza inflatiei. Care este?

Oricum in ambele cazut sfatul pe care (generos) ni-l oferiti este acelasi: cumparati! cumparati! cumparati! (imobiliare). Hmmm...

Cred c-o sa mai astept. Personal am observat ca in ultimele 6 luni majoritatea bunurilor ce m-au interesat pe mine au SCAZUT in pret, nu au crescut. Asta s-ar numi DEFLATIE...

Kiko spunea...

@Dumitru,

"datorita unei hiperinflatii a valutelor USD si EUR o sa asistam la o explozie in curand."

Ce inseamna curand? O luna? Un an, zece ani?

Fara hiper-cresterea salariilor nu poate exista hiperinflatie. Iar cu somajul existent (and by the way, numerele USA despre somaj sunt false), nu vad cum sa creasca salariile.

Bine, in Romania somajul nu e un argument, fiind vorba de o tzara in care niciodata nimeni nu a muncit.

radumiki spunea...

kiko, nu generaliza, exista o multime de oameni care chiar muncesc.
e drept, asta se intampla in mediul privat.
Dumitru
nu prea inteleg.
veniturile raman constante sau scad, ratele milioanelor de creditaci cresc, somajul creste, preturile la bunurile de larg consum gen alimente, tigari, alcool, benzina, etc cresc si tu spui ca lumea reuseste sa economiseasca!?
Mi-a placut o expresie a lui Daianu pe TMC, poate ca si eu am mai folosit-o: ,,cand banii vor de veni bani si bancile vor reveni la rolul lor, adica sa vanda bani nu sa speculeze, atunci se va reglementa situatia!"

Manole spunea...

Dumitru, îmi aduc aminte de mesajul tău.

Cred totuşi că "în curând" nu are cum să fie prea curând, adică 1-2 ani, din motivele expuse de antevorbitori.

alex.dumitrascu spunea...

@dumitru
"Cunosc din interior sistemul bancar. Nicodata nu au fost atatea bani in depozite.Practic banii se acumuleaza in banci ca apa intr-un baraj."

-sustinere zero prin argumente sau cifre
-cunoastere zero a sistemului bancar
-contradictie infinita cu realitatea , bancile mari tocmai au crapat nu demult din cauza lipsei de lichiditati.
- in Romania e bine sa te mai si uiti in rezultatele financiare si la gradul de solvabilitate al bancilor inainte sa bati campii pe bloguri.
- acumularea banilor nu produce "deflatie" si nici "deflatia " "hiperinflatie".
- lumea nu e facuta din "imobiliari", nu sunteti buricul pamantului. Banii sunt deocamdata la noi si nu va dam nimic. Investitiile se fac si in chestii mai inteligente decat imobiliarele, de exemplu tehnologie sau resurse energetice.
Imobiliarele sunt pentru cei care nu se pricep la altceva.
- Daca vreti sa bateti campii si sa impresionati prin folosirea neologismelor al caror sens va scapa, incercati cu altii.
Afirmatia ca banii se ingramadesc in depozite si ca nu investeste nimeni e o tampenie. Daca nu ar avea nevoie de bani, bancile nu s-ar concura in dobanzi ca sa-i atraga. Numai ca au decamdata nevoie de ei ca sa finanteze efectele imbecilitatii imobiliare, adica creditele subprime.

Manole spunea...

Dumitru nu e "imobiliar" - sau cel puţin nu rezulta din prezentarea sa. E un om care a ştiut când să cumpere şi - fiind la curent cu blogul - când să vândă, deţinând acum nişte lichidităţi frumuşele.

alex.dumitrascu spunea...

Asta nu-l indreptateste sa bage oamenii la idei formuland cu "autoritate" enormitati gen "banii se ingramadesc in depozite".
Si ca sa nu se mai faca informatii fara acoperire in cifra, uite aici e un "excel" cu situatia clara a sistemului bancar, a creditelor acordate, a depozitelor atrase, coeficientul de solvabilitate, dinamica restantelor si a creditelor subprime din decembrie 2007 pana in martie 2009.
Recomand calduros tuturor celor interesati sa mearga la sursa si sa nu se lase influentati de teorii speculative si fara valoare.
Nici urma de "gramezi de bani in depozite', dar este ingrijoratoare cresterea numarului de restante.
http://www.bnr.ro/files/d/Statistica/seturi%20de%20date/SPV/ind_suprav_ro.xls
Si teoretic vorbind, "ingramadirea" asta in depozite este o afirmatie caraghioasa din start. Ce banca e nebuna sa atraga depozite si sa plateasca dobanzi pasive daca nu are ce face cu banii? De unde sa plateasca dobanzi?
Pai banca traieste tocmai din deiferenta de dobanda dintre banii atrasi si cei imprumutati. Banii atrasi sunt cei din dep[ozitele populatiei si ale firmelor, plus imprumuturi interbancare plus capitaluri proprii.
In prezent bancile se confunda cu oarecare lipsa de lichiditate datorita creditelor acordate guvernului, care strange in felul acesta foarte multa lichiditate de pe piata. Asa ca au ce face cu banii.

S. spunea...

@All

Si totusi, care e problema cu acest program? Eu nu va vad discutand de o varianta foarte plauzibila si anume credit MAI MIC de 60.000 de euro. Spune cineva ca trebuie sa ne imprumutam 60.000?

Impinge cumva Pogea sau Boc sa iti iei credit de 60.000? Cred ca faceti o eroare cand analizati doar asa, si mai ales cand va ganditi doar la Bucuresti. Eu desi locuiesc in el, sunt constantean de origine, si azi tocmai am luat ziarele locale.

Spicuiesc din anunturi Constanta:
Ap 2 camere relativ in centru, confort 1, 48.000 euro, ap 2 camere Tomis II, confort 1, 46.500 euro. Si daca cauti mai gasesti. Iar acestea sunt preturile cerute, tranzactia stim toti ca se face mai jos. Deci parca nu ai nevoie de 60k nu?

Si mai departe, vad ca totusi pana la urma nu mentionati alt lucru important cu programul acesta. Ajuta niste tineri (sa fim realisti, nu se vor prezenta persoane de 50 de ani sa faca credit pe 30, ca oricum nu primeste) sa aiba acces la bani mai ieftini. Ah, ca dobanzile sunt nesimtit de mari sunt de acord. Dar totusi, chiar nu putem sa fim de acord ca in acest moment pentru un cuplu aceasta e o varianta preferabila situatiei actuale de pe piata?

Si de banii care se vor rostogoli mai departe in economie in loc sa stea pe la banci iar nu mentionam nimic?

Adica, fara suparare Manole, te admir si respect pentru subiectul principal al site-ului dar parca incet incet aversiunea politica se face simtita in comentariile obiective pe care le faceai de obicei.

Ma rog, vroiam doar sa spun asta pentru ca sincer, programul acesta este decent, iar participantii in mare parte nu vor fi speculanti.

alex.dumitrascu spunea...

"Si de banii care se vor rostogoli mai departe in economie in loc sa stea pe la banci iar nu mentionam nimic?"

Vasazica banii 'stau" pe la banci.
Ale dracului banci cu dobanzile lor nesimtite.
Se vor rostogolil in economie din buzunarele speculantilor?]
Ma indoiesc, se vor rostogoli cel multin alte tranzactii speculative. Economia reala e dusmanul guvernului, nu o place Pogea.
E totusi vadit ca binomul presedinte guvern are totusi un nou inamic declarat pe care sa dea vina pentru tembelismele guvernarii, si anume "bancile".
In rest nici o problema cu imobiliarele, nu i-am auzit pe nici unul guitand impotriva 'preturilor nesimtit de mari din imobiliare', sau amenintand "imobiliarii".
Prefera sa-i manipuleze pe naivi si sa-i atate im[potriva noului "dusman de clasa bancile".
Capital electoral, manipulare ordinara. Si totodata se multumeste clientele politica captiva cu diverse "proiecte rezidentiale".

alex.dumitrascu spunea...

Vad ca si la Dumitru si la S se repeta aceasta noua manipulare cu sorgintea la declaratia prezidentiala despre 'dobanzile nesimtite". Pana si vocabularul redus corespunde.
Alta idiotenie, impotriva celor mai elementare cunostiinte este aceea ca "banii stau degeaba in banci.
Adica se incearca demonizarea bancilor, dupa demonizarea parlamentului, a presei, si a justitiei.
Nu se sufla o vorba despre "nesimtirea" preturilor la imobiliare. Adtea sunt OK fiindca sunt ale lor.
Uitati-va in declaratiile de avere si veti vedea de ce. E un guvern de imobiliari, asa ca preturile la imobile sunt OK, bancile sunt de vina ca nu poate S sa-si cumpere casa.
Din fericire bancile nu pot fi amenintate, si nici n-au nevoie de "sprijin prezidential' ca nu suntem nici in Cba nici in Venezuela. De sprijin guvernamental si prezidential vad ca beneficiaza deocamdata numai 'developerii' si impropietaritii guvernamentali.
Da ce, vreti sa se devalorizeze casa din Mihaileanu???
Ce nu va e bine??? Bnacile sunt de vina, dobanzile, preturile sunt OK ca e marfa lor.
Din fericire la noi nu merg prostii din astea, nu putem fi manipulati.
Va rog insistent sa va intoarceti la cifre si sa ignorati pe cat posibil comentariile prezidentiale.
Presedintele si guvernul NU sunt agenti imobiliari.

ionut spunea...

S.

Ai inteles exact pe dos: programul nu e facut pentru tineri, ci pentru speculatorii care nu si-au facut exitul. Te vei lamuri curand.


Dumitru

S-au tampit bancile? Greu de crezut! Lasa vrajeala.
P.S. Folosesti termeni (deflatie, hiperinflatie) pe care nu-i cunosti indeajuns.

elzorab spunea...

din pacate, dobanzile din romaia sunt cele juste, adica direct proportionale cu riscul pe acre aceste si-l asuma imprumutand in romania.

si tot din pacate iesirile in dcor ale lui base sunt tratate ca atare, simple iesiri in decor si nu fac decat sa-i amuze pe bancheri.

da, daca banii respectivi erau ai guvernului roman, ar fi putut sa-i dea imprumut in orice conditii, dar a cere bancilor sa dea imprumuturi ieftine pentru ca guvernul imobiliar sa poata scoate profit gras, pe spatele fraierilor dar cu banii bancilor, este hilar daca nu nesimtit.

totusi, programul "prima maghernita" este in folosul guvernului pentru ca prin perpetuarea preturilor mari, ajuta clientela politica si finantarea campaniilor electorale,

ce s-ar face romania cu o clasa politica falita? asa mai bine mai sacrificam o generatie de fraieri, sa plateasca ei ignoranta, lacomia si prostia celor care ii conduc....

Anonim spunea...

@Dumitru dixit "Practic banii se acumuleaza in banci ca apa intr-un baraj. Nimeni nu mai investeste in prezent. Problema va fi cand barajul o sa se sparga."

Ca nimeni nu investeste e adevarat.
Ca banii se acumuleaza in banci e doar partial adevarat. O acumulare exista, si asta se vede prin scaderea dobanzilor la depozite.
Adevarul e ca dobanda la credite a ramas sus pentru ca guvenul se imprumuta masiv si consuma din sumele acumulate. Alt flux de iesiri ar putea fi spre bancile mama.
La un crah bancar fi convins ca depozitele vor fi goale si nu se va produce hiperinflatie din cauza asta. Banii din depozite, consumati de stat, nu-i mai vezi, nu mai intra in circuit. Statul nu falimenteaza, cetatenii sunt cei care platesc cu economiile falimentul guvernarii.

Kiko spunea...

S.

Tinerii sa puna la o parte din salar, sa stranga bani, in loc sa se imprumute. Si peste 5 ani sau 10 sa-si cumpere o casa cu ce au strans.

Aha, nu au salar suficent sa puna la o parte? Pai asta e alta problema, atunci sa se gandeasca cum sa produca mai mult, nu cum sa consume mai mult.

Aha, din salarul pe care il iau abia pot pune la o parte cate ceva, si traiesc de la salar la salar? Pai cum vor platii in viitor ratele, daca acum nu reusesc sa "stranga"?

Aha, in 5 ani abia reusesc sa economiseasca 10.000? Pai atunci ala e pretul.

60k, 100k, sau 10k, pana sunt in forma de imprumut sunt un furt! Ai economistit o suta de mii? Cumpara ce vrei! N-ai economisit? Stai in chirie!

alex.dumitrascu spunea...

Zice la carte ca 'stagflatie" ar fi inflatia declarata si care se petrece pe fondul scaderii economiei.
Ori Romania este in recesiune, iar inflatia de 6.9 e mare.
Pentru corectitudinea informarii, aratam ca in Romania are loc fenomenul numit 'stagflatie".
Daca nu vrem sa fim chiar asa rigurosi e bine sa zicem pur si simplu inflatie.
Daca ar fi 2-3% si economia n-ar fi in recesiune, situatia ar fi OK.
Da uite ca nu-i asa.

elzorab spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
elzorab spunea...

parerea me e ca o inflatie de 6 la suta combinata cu o scadere economica de 6 la suta este desprinsa direct din filmele de groaza si este indicatorul perfect pentru starea deplorabila a economiei romanesti si al amatorismului celor care o conduc.

6+6=12% pierderi totale raportate, dar pierderile reale sunt mult mai mari, pentru ca orice cifra raportata in romania este doar o mica parte din cea reala...

Anonim spunea...

Kiko, esti fantastic! Pai tu in ce tara traiesti?
Romanul trebuie sa fie smecher, sa consume, sa dea bine, sa moara dusmanii. Mai conteaza ca e pe credit?
Mai zicea cineva ca in Romania se munceste.
La mine e suficient sa ma uit pe geam la aia care freaca toata ziua o masina second hand si se cred smecheri cand se plimba cu ea prin cartier sau la gastile de spargatori de seminte din fata blocului.
Da, nu toata Romania e asa dar am mai zis, cine tipa mai tare ala se aude.
Sa iti mai zic ca un pierde vara din asta mi-a strigat ca nu am dreptul sa ii spun sa nu mai faca mizerie la intrarea in bloc, ca eu stau de cativa ani pe cand el...
care sta pe banii parintilor si sparge seminte e smecher. Un ratat din start care asteapta sa ii moara parintii pentru a se trezi cu apartament cu 3 camere in Bucuresti, care nu munceste, el e pe combinatii. Astia sa munceasca?
Plus ca din experienta mea, intr-o companie privata munceste serios doar 20% din personal.La stat procentul o fi si mai mic. Restul se duc acasa si se lamenteaza la o bere, un mic ca salariile sunt mici in Romania si ca sunt slab platiti cand ar trebui sa multumeasca ca cineva le da un loc de munca la care mai mult pierd timpul.
Nasol este ca noua situatie economica a cam facut curat printre ei si printre agentii economici asemenea lor. Prost e ca astia nu se gandesc sa munceasca, se gandesc la "combinatii".
Ghici pe cine vor ei sa "combine"?
Ai ghicit, pe aia care strang, muncesc si sunt naivi sau doar se entuziasmeaza cand li se promite ca vor avea o casa si nu se mai uita in contracte.
Pentru ca da, pun egal intre "combinatorul" din fata blocului si "combinatorul" la costum. Doi indivizi care nu produc nimic, stiu cu vorba, se supara cand chemi politia.
Adica ce, nu au si ei voie sa ocoleasca legea un pic, ca doar e Romania. Ete' ca nu!
Ala micu' a platit o amenda pentru deranjarea linistii publice si ala mare plateste si el niste despagubiri ca nu si-a respectat contractul.
Ideea e sa luati atitudine.

Tudor spunea...

Asta e tot? Pentru aceste cateva randuri s-au scremut guvernul, presedintele, presa...

http://www.vsc.ro/weblog/wp-content/uploads/2009/06/oug-60-03062009.pdf

Credeam ca macar pentru clientela imobiliara sunt in stare sa produca ceva coerent... in definitiv vor sa deturneze 1.000.000.000 de euroi.

elzorab spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
elzorab spunea...

"se exista" o singura problema:

daca banca acorda un imprumut de 60 000 euro cu o dobanda de 12%, poate sa incaseze inapoi, in 30 de ani, 220000 de euro, cam de 4 ori mai mult decat suma initiala, la aceasta se adauga si diferitele comisioane de administrare si alte mici tzepe specifice bancilor din ro.

acum eu stau si ma intreb. credeti ca se incurca bancile sa dea credite stiind foarte bine ca nu vor incasa acei bani pe 30 de ani ci vor incasa ceva dobanda pe un an doi iar apoi vor trebui sa treaca la executari silite, complicatii etc?

deci, profitul estimat pentru un credit de 60 000 este de 12 000 dupa 2 ani, 60000+12000 dobanda, suma frumusica dar mult mai mica fata de 160000+60 000.
daca analizezi riscul si neplacerile care pot rezulta din acest imprumut, ma indoiesc ca bancile se vor arunca la asa ceva.

pe langa asta, cine sunt acei potenti finaciar, care in perioada de boom economic nu s-au calificat pentur un credit, dar care au acum, in plina criza, salarii de 1000 de euro ca sa le permita accesarea unui credit?

elzorab spunea...

felicitari pentru meci!

cezar spunea...

"Clar: blogurile imobiliare, nu doar ăsta al meu, hai să nu mă dau eu rotund, dar nici Imopedia, Roren, Real in Romania, Indexul lui Renderman etc., nu sunt citite de cei care au orchestrat "Prima casă".
Daca eu munceam 12 ore pe zi in banci, probabil cei responsabili cu strategia cheltuirii banului public muncesc mult mai mult. Mai au si afaceri personale,mai si fura (asta ia timp), ceea ce lamureste chestiunea. N-au timp de citit bloguri, sarman manole,asa cum n-au timp de micul dejun, cand n-au timp sa citeasca ziarele. Au oameni sa le faca revista presei, sa afle cine i-a mai injurat. Etc.
Fara sa mai vb de ce manifestari ar gasi , cel putin pe blogul tau. Adica, le incadrez eu la capitolul "neputinte verbale", da' ei le-ar putea primi ceva mai personal. Ma si gandesc la "dialogul" elzorab/ding dong/inima sfasiata...des, cu mister Pogea/Hogea sau cum il mai pociti voi pe aici. Apropo, mai elzorab, crezi ca....hogea...ar fi ....ajutat....veveritele alea... ?!?!
Oricum, e ceva sa afli ca cei x mii de unici ai lui manole valoreaza mai putin decat un... pogea. Cel putin in privinta timpului investit... in munca.

cezar spunea...

"Piaţa rămâne astfel la mâna acelor cumpărători solvabili cărora, obiectiv vorbind, chiar le arde buza după o locuinţă.
Numărul acestora îl lăsăm la aprecierea domnilor Boc & Pogea. Numărul celor solvabili şi hotărâţi."

Pai numarul asta e zero. Sau, oricum, foarte mic. Uite, manolakis, sunt si eu de acord cu tine.
Acuma, ca am cazut de acord cu marele adevar de mai sus, hai sa asteptam impreuna, in liniste, "luna august" :))

S. spunea...

@alex.dumitrascu, imi pare rau ca esenta comentariului nu a ajuns la tine, mai exact imprumutul mai mic de 60k. Dar ma rog, daca eu sunt manipulator ca am vazut o parte buna in acest program, atunci discutiile nu isi mai au rostul. Cat despre aprecierile inteligente despre limbajul meu redus, ma abtin.

cezar spunea...

"Plus ca din experienta mea, intr-o companie privata munceste serios doar 20% din personal"

:)) Ai grija tata ca time (si nu numai) luzarii de pe aici chiar lucreaza cu precadere la "privat", si e greu, chiar si pentru ei, sa pice numai printre aia 20 la suta. Omeneste vorbind, e imposibil :))

"La stat procentul o fi si mai mic"
Cristiane tata, costel te va uri pentru asta. Sincer. El chiar sta 99 la suta din timpul fizic existent, pe net.

"Restul se duc acasa si se lamenteaza la o bere, un mic ca salariile sunt mici in Romania si ca sunt slab platiti cand ar trebui sa multumeasca ca cineva le da un loc de munca la care mai mult pierd timpul."
....Si mai stau si pe bloage...des...in timpul serviciului. Probabil intra in timpii acordati "implicarii sociale"..."responsabilitatii cetatenesti"...plateste angajatorul...si moare Hogea de oftica.

"Ideea e sa luati atitudine."
Nimic mai adevarat!

Chhhhryyystian, un baiat inteligent.

alex.dumitrascu spunea...

@ S
Daca poti sa repeti dupa presedinte si alti experti ca "banii stau la banci' insist sa citesti asta:

http://www.bnr.ro/files/d/Statistica/seturi%20de%20date/SPV/ind_suprav_ro.xls

,ca sa vezi cu ce se ocupa bancile.
Altfel risti sa-ti guvernezi exitenta economica individuala dupa lozinci si manele politice.
Daca te nemultumesc putin imi pasa, nu sunt o persoana placuta oricum. Placut e presedintele, e popular si are carisma.

cezar spunea...

"Imobiliarele sunt pentru cei care nu se pricep la altceva"
Ma vad nevoit sa-i dau dreptate dlui Dumitrascu, desi, evident, la niveluri superioare lucrurile nu stau deloc asa. Totusi, mai e o calitate necesara unui investitor in imobiliare, pe langa nepriceperea la orice altceva, si anume - rabdarea. Panica este opusul rabdarii :))

"Adica, fara suparare Manole, te admir si respect pentru subiectul principal al site-ului dar parca incet incet aversiunea politica se face simtita in comentariile obiective pe care le faceai de obicei." Ooooopa,admiri si respecti aceasta personalitate a marketingului romanesc, da'...o si iubesti, putin ?
Baieti, va lasam singuri.

Dupa o zi grea, m-am distrat pe cinste cu voi. Va multumesc ca existati, baieti.

elzorab spunea...

cu placere cezarica si...nu uita:

ding-dong, ding-dong, ding-dong, va suna clopotul imobiliar :) :) :)

S. spunea...

@alex, un ultim raspuns pe tema aceasta. Inca nu ti-am gasit raspunsul la ideea unui credit ipotecar de 30k euro spre exemplu. Cat despre termenul de 'dobanzi nesimtite' care te deranjeaza doar ca a mai fost folosit de un personaj placut tie, am urmatorul exemplu. Acum cateva saptamani am vazut un afis publicitar mare la Romana, -2% dobanda la Flexicredit. Mai mic, in colt, Dae 32% sau pe acolo. Este credit de nevoi personale, dar totusi. Inlocuieste 'nesimtite' cu ce vrei tu. Dar nu politiza o discutie, mai ales daca ai inteles ideea. Multumesc si o seara buna.

elzorab spunea...

oooopppppsss!

Persoana fizica vand casa, 4 camere, in Iris, Maramuresului nr 129A, 200 mp, balcoane: 1, bai: 2, finisat, parchet, gresie, faianta, usa antiefractie, geamuri termopan, balcoane: 1, centrala termica, contoare apa, contoare gaz, tv cablu, garaj beton, pivnita. Pret 53400 EUR, negociabil. Vand urgent cota 1/2 parte din imobilul din str. Maramuresului 129A constand din casa de locuit in regim de inaltime S+P+M, pret 71200 euro diminuat cu 25% din pret, adica pretul este 53400 euro. Program: 08-16 zilnic de Luni - Vineri. Executor judecatoresc Bolos Mircea. Calea Dorobantilor nr. 3, et. 1

Marona spunea...

Manole, votez pentru MACEL!

In inocenta sa, guvernul Boc tocmai a fixat top-ul, nu bottom-ul, pentru 95% din locuintele din Romania: 63000 (sa nu uitam cei 5% avans, lol ). Efectul de macel se va generaliza fiindca inteleapta masura va bloca complet piata creditului ipotecar bancar, atat cat mai ramasese din ea. DAE de 11-15% la euro practicat acum de banci pentru creditele normale devine brusc impalatabil pentru eventualii clienti si imposibil de vandut de catre banci. Acea dobanda de 5-6% valabila pentru creditele garantate de guvern are exact efectul introducerii unui mercurial: produsul va disparea de pe piata. "Diveloperii" vor prelua ei piata asta abandonata de banci. Cei care au construit pe cash se vor transforma in IFN-uri si vor practica "ipotecare cu dobanzi de criza". Asta va fi pana la urma mecanismul lor de "exit".

p.s.: Guvernantii nostri se tem un pic de anchetele si investigatiile ce ar urma utilizarii schemei "prima casa" pentru fraude si default intentionat, de-aici restrictia la vanzare pe urmatorii 5 ani, introdusa in ultima clipa. Vreau sa zic, nu se pune problema sa faca cineva puscarie pentru preluarea la datoria publica a gaurii ce s-ar crea, dar tot deranjul cu procuratura, imparteala de spagi ca sa-l inchizi etc etc....chiar "nu se merita" prin prisma sumelor vehiculate in acest "program".

ionut spunea...

cezar

"Daca eu munceam 12 ore pe zi in banci..."

La ce v-o fi trebuit 12 ore pe zi ca sa ajungeti in 2009 sa "duduiti" de credite neperformante si sa aveti ca activitate principala imprumutul statului, zau daca stiu!
Sau mai nou munciti cate 12 ore ca sa intelegeti ce inseamna "default"?

" aia ocupati cu strategia cheltuirii banului public muncesc mult mai mult."
La astia chiar n-am ce sa comentez. Pentru ei vorbesc(de 20 de ani) "rezultatele".


Pogea? Ma umfla plansu'!
Asta "munceste" la televizor sa ne explice ca idioteniile "emise" sunt de fapt adevarate "monumente de gandire" si ca, consecintele actelor guvernului ar fi altele decat cele care...este!

AristotelCostel spunea...

@cezar

100%.

S-ar putea ca numărul comentariilor mele pe blog să fie egal cu "precizările" tale şi, într-adevăr, se pare că sămbătă ai fost ocupat.

Apropo, ca sa spun si ceva despre mine, marturisesc ca am dat faliment si mi-am luat job.

Şi totul mergea atât de bine, balonul nu s-a spart, PIBu' n-a scăzut, bişniţa merge excelent, sistemu' bancar nu se va scutura de bună parte din "menejerii creditaci...ipotecar", etc.

Dar mai presus d'astea e ... jegul moral pe care-l afişezi cu atâta mândrie.

ionut spunea...

In ceea ce priveste interdictia de a vinde casa in primii 5 ani, io zic sa spilu' e altu:

Bancile-s constiente ca asta e un credit subprime, da' marseaza pe el pentru a-si recupera banii de la dezvoltator in primul rand (pe ala pe care l-a creditat acu' un an sau 2 si acu' e-n "moarte clinica"). Bun, pana aici schema merge de minune, ala si-a facut "exitul" si-are bani si de campania electorara ce va sa vina. Raman in discutie noii creditaci.
Pai daca al de s-a inhamat la credit prin programu' asta (subprimer) intra in incapacitate de plata si GASESTE alt subprimer caruia sa-i paseze "castana fierbinte" noi cand ne mai incasam garantia de la stat!?
Cesiuni de contract, chestii, alte cheltuieli, pen' ce cand noi stim sigur ca finalul e acelasi: default?

Astfel toata lumea e multumita:
- dezvoltatoru', (investitoru') ca si-a facut exitul!
- banca, ca si-a recuperat toti banii, si aia vechi de la dezvoltator si aia noi(garantia).
- guvernu, pica bine d. p.d.v. electoral si mai are de primit niste bani de la cei pe care i-a salvat in ultima clipa de la faliment.

Ramane problema creditacului.
Pai si aici totul e o.k.:
- ori e un "fake" fazan, si-a intrat in schema constient ca "agent de legatura" intre banca si dezvoltator( si-atunci n-o face degeaba).
- ori e fazan pur si simplu, si-atunci ce mai conteaza, e plina lumea de ei, da-i in masa, si-au facut-o cu mana lor, prostii, trebuia sa-si dea seama de "schema" si ce inseamna credit subprime( poate le raspunde boc la intrebarea asta:))!

Singurul care pierde e "statul".
Hi! Hi! Hi! Cine e ala???

cezar spunea...

Uite, care nu a adormit pe aici, sariti si explicati ce a vrut si nea ionut sa zica.
Eu cred ca apogeul, triumful argumentatiei chiar a avut loc cu urmatoarea afirmatie "Pai daca al de s-a inhamat la credit prin programu' asta (subprimer) intra in incapacitate de plata si GASESTE alt subprimer caruia sa-i paseze "castana fierbinte" noi cand ne mai incasam garantia de la stat!?"

Daca reusiti sa integrati respectiva citare intr-un fir, curs, sir, logic, al postului dlui ionut, sunteti mari.
Daca nu, ramane cum zic eu, si anume ionut a vrut, saracu, sa ne epateze cu noua, cea mai tare, ultima si .... dezvoltare a subiectului Prima Casa, adica cesionarea "tepei", "bultrapului si botomului" de la tinerii insuratei 1 la tinerii insuratei 2.
(Deja manole ne-a asigurat ca aia 5 ani conditie ii va indeparta pe "speculatori", ca si cum ar sti o boaba despre comportamentul "speculatorilor").

Costele, oamenii tind sa creada repede ceea ce le place, iar tu ai tipa de placere daca un jeg moral ca mine ar da faliment si si-ar lua job,ar fi ca si cum ar trebui sa tac dreacu din gura, ca nu-s mai bun ca...ceilalti.
Ma, eu nu sunt asa de sigur ca am dat faliment si mi-am luat job. Nu ca ar interesa pe cineva aspectele astea.

Manole spunea...

Ce vocal eşti de la o vreme încoace, măi Cezar.

ionut spunea...

"Inteligenta" da...rateuri!
Re(explicatie) pentru "inteligentii" care lucreaza cate 12 ore in banci:

Ce rost are sa inlocuiesti un credit devenit subprime (catre dezvoltator), cu altul la fel de subprime (prin programul prima casa), daca nu poti sa-ti recuperezi banii( activarea garantiei)?

Si atunci ca sa te asiguri ca fazanului nu-i vine ideea cesionarii contractului, strecori pe ultima suta de metri interdictia de vanzare pe 5 ani, astfel incat sa poti sa-ti incasezi garantia din start in momentul default-ului.

Greu!


"Ma, eu nu sunt asa de sigur ca am dat faliment si mi-am luat job."

Nici nu e de mirare, tie iti vor spune altii cand ai dat faliment!
E de la...inteligenta.

Florian Popa spunea...

http://www.zf.ro/zf-24/peste-185-000-de-romani-au-restante-la-creditele-mai-mari-de-5-000-de-euro-4498656/
185000 * 5000 ~= un meleard IEPUROI.

"Deja manole ne-a asigurat ca aia 5 ani conditie ii va indeparta pe "speculatori", ca si cum ar sti o boaba despre comportamentul "speculatorilor""

Cezare, ai invatat meserie de la captivul hauge?? saracu cre ca doarme in cate un apartament pe zi... adica o sa stea in romanica vreo 2 ani... cel putin...

cezar spunea...

Dle Popa, miliardul ala, ce semnificatie ii oferiti Dvs. ?
- poate fi soldul actual al creditelor unde se inregistreaza restante,
-poate fi soldul initial al creditelor unde se inregistreaza restante,
-poate fi, daca ne ajuta imaginatia indurerata a lui elzorab, chiar valoarea insasi a restantelor.
Sau, ne putem utiliza creierul, citind pur si simplu titlul ala, in care e vorba de o cantitate maricica de romani, care au luat cu imprumut niste bani (peste 5 mii E fiecare) sa-si ia tigari, si nu si-au platit niste rate. E miliardul ala deja pierdut ? Dl Popa asa crede.
Oricum ar fi, sunt bani pierduti, si sunt multi bani.

limestone spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
limestone spunea...

EBa a castigat. A intrat in Parlamentul European, obtinand 3.5% din optiunile de vot. Cu toate ca n-am votat-o nu ma pot abtine sa nu va aduc vestea in caz ca n-ati avut urechi sa o auziti de la TV.
Inteleapta vorba:
Nu mor caii cand vor cainii !

Anonim spunea...

in aceeasi nota puteai sa ne anunti si izbanda celorlalti doi grosieri bufoni, vadim + fecali.

vom avea in p.e. un menage a trois de toata frumusetea.

Nok spunea...

Dorinta mea de a emigra creste din ce in ce mai mult...

elzorab spunea...

http://www.cotidianul.ro/foto/acestia_sunt_cei_33-23721.html

acestia sunt cei 33. am citit numele fiecaruia si titlul fiecaruia. nuu sunt toti rai, pe langa eba voastra si vadim-berbecali, multi par a fi ok.

toti sunt ingineri, economisti, profesori.

cel mai mult mi-a placut titlul lui becali: tehnician. pacat ca nu au avut loc sa treaca titulatura intreaga: tehnician tuns oi :)

wingover spunea...

@AristotelCostel

http://www.touchgraph.com/TGGoogleBrowser.html

Sper sa-ti placa.

Manole spunea...

Hai măi Limestone, să înţelegem că îl faci pe şeful tău, dl. Preşedinte Băsescu, cal? De ce nu măgar?

mizantropi79 spunea...

Nu mi se pare asa grav sa nu poti vinde timp de 5 ani.
Pana in 2007 daca vindeai mai devreme de 3 ani plateai impozit pe profit 16%.
Si pentru cultura generala a domnului care scrie bazaconiile... cererea de locuinte nu e formata din 90% speculanti si 10% cumparatori.
Imagineaza-ti draga domnule ca daca erau atati de multi speculanti ar fi facut tot posibilul sa cumpere pe timp de criza la preturi cat mai mici.
Din cate stiu eu , cand fac importul luni dimineata, nu mai sunt cate 5000-6000 de oferte cum erau in sezonul de vara din 2008, ci sunt doar vreo 1500 care sunt pe piata de vreo 5-6 luni...
Succes la aberat in continuare...

dcg spunea...

"cand fac importul luni dimineata" -> o parere profesionista de la un agent imobiliar care inca nu a murit de foame.

Manole spunea...

"Succes la aberat in continuare..."

@mizantropi: şi ţie.

Văd că v-a revenit culoarea în obrăjiori, drăguţilor. Aşa-i că Moş Crăciun şi-a anunţat acum venirea pentru luna august (după ce l-aţi ratat în septembrie 2008 şi în mai 2009) şi vă aduce o îngheţată Prima Casă?

nelu pionieru spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
nelu pionieru spunea...

orangestone, mori mă.

AristotelCostel spunea...

@mizantropi79

La apariţia "bazaconiilor" eraţi nişte retardaţi cu "creşte"... la gură.

@"Gechicean"

10 000 cititori unici in Mai.

Unknown spunea...

@limestone
vorba mai bine spusa era nu mor porcii cand vor slugile ca era mai conforma cu realitatea. bine ca iti merge bine frate ca la restul de nu au avut cu cine sa voteze (marea majoritate portocalo) stim cum le merge si cum o sa le mearga daca avem o Eba, un Vadim si un Becali. ca sa nu mai zic de meseriashi gen Niculescu (parlamentarul manea pe care din pacate il cunosc personal, deh...Clujul e urbe mica, dai nas in nas cu toti neprihanitii). baieti faini si de gasca ce o sa faca o nota putin disonanta cand ajung pe unde ajung. abia astept sa il vad pe Becali cum sparge o ceapa pe genunghi cu rudotelul lui Vadim linga el.
luati aminte la vorbele lui Ciutacu la replica lui Boc cum ca el discuta doar despre cei care au fost la vot, ceilalti nu intra in discutie(citez aproximativ: "Nu ati vrea voi astia 20 la suta sa mergeti in alta parte si sa ne lasati pe restul sa ne vedem de viata"? imi cer scuze ca nu pot reproduce exact ce a zis Ciutacu ca nu ma mai ajuta memoria si degeaba iau Viagra

Unknown spunea...

Mai oameni buni..
Eu cred ca nu prea se vede padurea de copaci totusi.Am citit destule comentarii, mai mult sau mai putin pertinente.
Deduc ca majoritatea plecati de la premiza cum ca acest program se doreste a fi o masura anticriza.Eu cred ca e doar ceea ce spune si numele si asa si trebuie sa o judecam: o masura din partea Statului pentru cei care nu au o proprietate personala si ar vrea sa isi cumpere o casa, dar le este imposibil in conditiile actuale de creditare.
Ca sunt poate si interese obscure la mijloc, ca va fi folosita si in campania electorala( au folosit ei alte rahaturi, de ce sa nu se laude cu o masura de genul asta? ).. asta e o alta discutie, si o putem duce pana in panzele albe ale teoriei conspiratiei.

Eu privesc si din cazul meu concret.
La un salariu net de 2200 Ron( 4500, in total, cu logodnica mea), imi voi permite in conditiile unei rate de Euribor+4% sa platesclunar 300 euro rata la un apartament de 2 camere, in loc de 250 euro cat dam acum pe chirie.
Chit ca ma indatorez pana spre pensie macar as stii ca dau niste bani pentru un bun personal si nu se duc in buzunarele proprietarului.

AristotelCostel spunea...

@Marius

Asa sa faci!!! Meriti... si tu o casa. Credit cu dobanda promotionala => rata > chirie... avantaje cat cuprinde. Bine ca ai adus in discutie copacii si padurea. Nimic despre fudulism?

Rezultatul recensământului 2011 va accelera scăderea prețurilor pe piața imo?