Materialul de mai jos a apărut pe ProTV. În seara asta am văzut o emisiune pe Realitatea TV în care s-a discutat aceeaşi problemă. Realizatorul Radu Soviani chiar a declarat că a vrut să cumpere un asemenea apartament dar executorul judecătoresc, care scosese casa la licitaţie, l-a refuzat elegant, semn că proprietatea trebuia cumpărată de "cine trebuie".
În ultima vreme tabăra "optimiştilor", confruntată cu realitatea stagnării preţurilor, vehiculează, parcă pentru a-şi da curaj, un argument sau, mă rog, o încercare de argument în favoarea ideii că "scăderea e imposibilă". Preţurile, zic ei, nu pot scădea fiindcă, dacă ar fi să scadă, "ar fi o catastrofă", o să ne ia mama naibii pe toţi.
De data asta cred că e rândul meu să fiu optimist. Spre deosebire de ceea ce se întâmplă la americani sau la spanioli, noi vom fi feriţi de o catastrofă deoarece balonul s-a format pe baza fondului locativ construit în urmă cu cel puţin 20 de ani. Fondul locativ din balon şi-a răscumpărat de mult valoarea; în urma scăderii preţului său nu se va genera şomaj, nici nu se vor închide companii, pentru că, pur şi simplu, cei care au construit apartamentele comuniste... sunt, probabil, deja pensionari, dacă nu decedaţi.
Va avea industria construcţiilor de suferit? Categoric, NU. Dacă deficitul de 300.000 de muncitori este real, şi nu inventat (dar de ce l-ar inventa patronii din construcţii?!) înseamnă că o eventuală scădere pe rezidenţial nu va face altceva decât să disponibilizeze forţă de muncă necesară proiectelor de infrastructură. Ceea ce e foarte bine, nu? Doar ducem lipsă de infrastructură.
Vor avea de suferit afacerile băncilor sau afacerile agenţiilor imobiliare? Nu prea cred. Dimpotrivă, o scădere a preţurilor până la nivele sustenabile ar face accesibile creditele pentru mult mai multă lume, ceea ce va da de lucru şi bancherilor, şi imobiliarilor. Banii se vor rula mai repede şi statul va aduna mai multe taxe. Nici vorbă de catastrofă.
Economia însăşi ar fi stimulată. Puterea de cumpărare ar creşte, presiunile salariale ar scădea. S-ar elibera resurse pentru investiţii productive.
O altă mare minciună care circulă la ora actuală e cea privind insuficienţa locuinţelor. Domnilor, în Bucureşti există locuinţe căcălău. Nicidecum nu e deficit de 300.000 de locuinţe. Asta e invenţia dumneavoastră pentru a păstra psihoza la cote înalte.
Cifra de 300.000 a fost scoasă din burtă de diverşi domni cu interese în domeniu, care au transferat aiurea procentele din vest, aici. Am scris cândva un post în care vorbeam despre divorţuri şi mortalitate. Câtă vreme în România rata divorţialităţii e de 2,5-3 ori mai mică decât în Occident şi speranţa de viaţă, cu 7-10 ani mai mică, nu are rost să comparăm mere cu pere.
Ca să mă fac înţeles: să presupunem că "rumanitatea" se reduce la 2 persoane: Ion şi Măria. Cât timp cei doi se iubesc au nevoie de o singură casă. Dacă divorţează, vor avea nevoie de 2 case. O rată a divorţialităţii de 100% necesită, aşadar, o creştere a fondului locativ cu 100%. Cu cât sunt mai multe divorţuri, cu atât e nevoie de mai multe case. De bine de rău România nu e campioana Europei la divorţuri, ba dimpotrivă.
La fel şi cu mortalitatea. Nu poţi transfera procente din ţări în care speranţa de viaţă e de 75-80 de ani într-o ţară în care se trăieşte 65-70 de ani. Pur şi simplu într-o ţară cu speranţa de viaţă mai mică sunt şanse mai mari ca locuinţele să se "elibereze" într-un ritm mai rapid decât în ţările cu speranţa de viaţă mai mare, nefiind nevoie, astfel, de o proporţie populaţie/locuinţe ca în ţările în care se trăieşte mai mult.
În concluzie, catastrofa e doar în capul unora.
"Trenduri economice" - păcat că nu ştim cine scrie acest blog foarte interesant - ne anunţă că agenţia de evaluare a riscului Coface estimează o scădere de 50% a preţului apartamentelor vechi în următorii 3 ani.
Din păcate nu este citată şi sursa informaţiei, dar staţi cu ochii pe fluxurile de ştiri.
Că tot ne citesc bancherii naţionali: ce legătură o fi între Mackenzie Residence şi Banca Naţională?
Well, legătura e chiar domnul Isărescu. Şi iată cum.
a. Mackenzie Residence a fost făcută sub umbrela Urbanscapes Investiţii srl (CF RO18029433).
b. Unul dintre puţinii acţionari ai Urbanscapes Investiţii srl este un anumit domn Liviu-Sorin Panţuru (salut!) (CNP: ), domiciliat, cel puţin formal, undeva în Constanţa.
c. Interesant la acest domn Panţuru, pe care dvs. sigur nu îl cunoaşteţi, e faptul că mai este acţionar în alte (cel puţin) 9 firme: Mackenzie Proiecte (18861798), Urbanscapes Black Sea (RO18861780), Urbanscapes Development (RO19073526), Lissary-Mackenzie Investments srl (RO21054089), Urbanscapes Growth (RO21710973), Mackenzie Capital srl (RO21920240), Vertex Partners srl (11712926), TK Development Romania (radiată, RO12055204) şi Trammel Mackenzie Risk Control srl (RO15100261). Toate firmele se ocupă/ocupau cu "dezvoltări imobiliare", cu excepţia lui Trammel Mackenzie care oferă în special consultanţă managerială. Printre proprietarii firmelor "Urbanscapes" este şi o firmă din Nicosia, Cipru, Dinus Limited, care se ocupă, de asemenea, cu "real estate investments". La Trammel Mackenzie, însă, întâlnim în rândul acţionarilor un alt agent economic cipriot, Crowfeet Limited (tot din Nicosia). Tot Crowfeet era coacţionar şi la Vertex, dar Vertex nu mai funcţionează din 2005. Şi Dinus şi Crowfeet par a fi simple offshore-uri.
d. În general partenerul de afaceri preferat al domnului Panţuru, pe lângă Dinus Limited, pare a fi un anumit domn Răzvan Moşoiu (CNP: 
Postări
