Scurte: Patriciu recidiveaza, schimb sondajul, blog de clippings

1. Patriciu recidivează cu declaraţiile dure.

"[Piaţa imobiliară] stagnează de şase luni şi scade, cred că preţurile locuinţelor vor scădea cu cel puţin 50% în următoarele 3-6 luni. [...] Investesc [în imobiliare, dar]. Cred că în orizontul de timp 3-5 ani, piaţa imobiliară îşi va reveni din căderea de acum şi de mai încolo, dar niciodată nu va mai ajunge la nivelul de dinainte de criză. Niciodată! " Vezi interviul integral aici: http://www.bloombiz.ro/ .

Sunt curios dacă le stă râsu-n gât celor care l-au luat în râs în februarie. Sunt curios de altfel dacă le stă râsu-n gât şi celor care îşi băteau joc de acest blog la data apariţiei sale, în august 2007...

2. Nu am mai publicat de multă vreme un sondaj. Precedentele 2 sondaje au arătat câteva chestii interesante.

- publicul acestui blog este constituit în proporţie de 15% din emigranţi. Să ştiţi că treaba asta reiese şi din statisticile de trafic, care dau 17,5% dintre vizitatori ca fiind din afara României!
- 10% se pregătesc să emigreze (interesant ar fi de ştiut unde; ţările care trimit cei mai mulţi cititori pe blog sunt Marea Britanie cu 3,61%, Franţa - 2,48% şi Germania - 2,38%, surprinzător Italia e doar pe 7 cu 0,77% şi Spania nu intră în top 10);
- 67% dintre cititori au cochetat sau cochetează cu ideea emigrării;
- doar 5% nu s-au gândit niciodată să emigreze.

- legat de salarii, 68% dintre cititori declară că nu (mai) câştigă nimic la negru, în timp ce doar 19% declară că au venituri mai mari de 1000 RON / lună (adică aproximativ un salariu mediu în plus). E interesant; în urmă cu numai 10 ani cred că fiecare gospodărie mai avea nu unul, ci două salarii medii pe lângă venitul declarat.

Sondajul care urmează vi se adresează cu o întrebare: "Dacă şi numai dacă citind acest blog aţi luat la un moment dat o decizie privind poziţia dvs. vizavi de piaţa imobiliară, aceasta credeţi că a fost o decizie bună sau proastă?"

3. În ultima vreme am constatat că mulţi inşi din afară încă nu au aflat că pe piaţa imobiliară de la noi au început să scadă preţurile. Dimpotrivă, unii vin ferm convinşi că vor găsi aici ultimul El Dorado şi nici nu e de mirare câtă vreme se informează din asemenea inepţii. Pentru ei am deschis un nou blog: Romania Real Estate Watch. Spre deosebire de ăsta RREWatch e un simplu observator, o revistă a presei.

Cam atât.

PS. şi încă un lucru haios: Aristotel comentează doctoratul lui herr Zilişteanu.

O amintire despre un şmecher care dădea credite

Mi-am adus aminte de un şmecher pe care l-am întâlnit anul trecut. Broker de credite. Asta apropo de faptul că la noi, conform statisticilor, puţine case se iau cu credit şi mult mai multe cu banii jos.

Dacă nu mă înşel, eu însumi am postat un comentariu pe aici pe undeva în care îmi exprimam încrederea că băncile româneşti nu acordă credite decât cu mare responsabilitate şi că nu trebuie acuzate pe nedrept de inflamarea preţurilor. Nu de alta, dar birocraţia e atât de mare încât până ţi se aprobă un credit de o asemenea importanţă precum cel imobiliar ţi se lungesc urechile. Hmm...

Mă gândesc, totuşi, dacă nu cumva sistemul poate fi ocolit uşor şi dacă nu cumva procentul de case luate pe credit e mult mai mare decât cel oficial.

Atunci când l-am cunoscut, şmecherul cu pricina tocmai începea să-şi construiască afacerea în jurul următorului discurs cu care îşi aborda clienţii: "Ce salariu ai? 500 de euro? Perfect! Nu dispera! O să te fac să iei un apartament care costă 40.000 de euro!" În 2006 prin primăvară mai găseai ceva la 2 camere în zone bunicele.

Omul vorbea serios. Şi nu făcea nimic ilegal. Metoda prin care îşi ajuta clienţii era ridicol de simplă.

Într-o zi bine stabilită îşi ducea clientul, încărcat de dosare şi adeverinţe, la 3-4 bănci diferite de la care îi obţinea pe loc câte un credit de nevoi personale. Mă rog, probabil că uza de oarece relaţii personale pentru chestia asta dar cert este că dacă la 8 începea turul băncilor până la 14 clientul putea avea în cont(-uri) 30-40.000 de euro. Fiind totul făcut în aceeaşi zi, clientul putea spune perfect legitim că nu mai are credite contractate la alte bănci.

Odată suma adunată, o părticică i se cuvenea brokerului care orchestrase toată maşinaţiunea (adică şmecherului ăsta) iar de restul clientul îşi cumpăra apartamentul visat. În scripte tranzacţia trecea ca fiind efectuată cu banii jos deşi realitatea era cu totul alta.

Întâmplător, mi-am amintit de tipul ăsta azi, cu un prilej oarecare. Ce pot să spun... pare bine, semn că-i merge treaba.

Gherila shopping: cum sa cumperi mai ieftin ceea ce e ridicol de scump (2)

Continui postul cu gherilla shopping. Pe de o parte, aşadar, sunt vânzătorii: bine organizaţi, primind permanent semnale din mass-media şi din celelalte canale de comunicare, ştiind - prin natura meseriei/ocupaţiei - cât se vinde, unde se vinde, la ce preţ se vinde ş.a.m.d.

De partea cealaltă sunt cumpărătorii. Complet dezorganizaţi. Complet dezinformaţi. Un cumpărător tipic habar nu are care au fost preţurile reale ale ultimelor tranzacţii efectuate în zona în care doreşte să-şi cumpere micul său apartament de bloc. Singura lui sursă sunt ziarele, anunţurile de pe internet şi vizionările la care este invitat de diverşii agenţi imobiliari.

Cumpărătorul român este de foarte multe ori confuz, speriat şi foarte, foarte pesimist. În plus, cumpărătorul român mai are un defect: nu ştie să negocieze. Nu vrea să negocieze, în special fiindcă nu are încredere în forţa proprie de a obţine un preţ mai bun. Nu în ultimul rând, pentru că nimeni, niciodată, nu l-a învăţat să negocieze, nemaivorbind să-l înveţe să analizeze jocul forţelor într-o negociere. Dacă s-ar gândi un pic la poziţia sa de pe piaţă şi-ar da seama că puterea - adică banii - se află la el, nu la proprietari. Proprietarii sunt puternici numai în măsura în care cumpărătorii sunt slabi şi nu sunt conştienţi de faptul că deţin puterea.

În 99% din vizionări, cumpărătorii preferă să nu scoată o vorbă despre preţ şi se mulţumesc să
îi spună agentului dacă vor sau nu să cumpere la preţul propus de agent. Care le dă, chipurile, preţul proprietarului. Este o atitudine complet greşită. În primul rând trebuie să ştiţi că din principiu dacă agentul vă dă un preţ de 80.000, proprietarul s-ar mulţumi să vândă şi cu 73.000 şi chiar mai puţin, dacă aveţi tupeu să cereţi scăderea preţului sub acest prag şi ştiţi să negociaţi. Diferenţa de 7000+ este dată de comisionul agentului, întocmirea actelor etc. - lucruri pe care mulţi proprietari habar nu au că trebuie să le plătească şi care, în preţul final, îl încarcă întotdeauna pe cumpărător, la sugestia agenţiei. Spun "la sugestia agenţiei" deoarece mulţi vânzători oricum nu au văzut în viaţa lor mai mult de 100 de milioane de lei vechi deodată, şi ar fi mai mult decât bucuroşi să aibă în cont o sumă cu multe zero-uri în coadă, chiar dacă ar fi să mai dea de la ei câteva procente. Agenţia îi convinge însă că pot vinde mai sus decât se aşteaptă şi oamenii îşi freacă mâinile de bucurie.

Ei bine, cumpărătorii români nu sunt conştienţi de acest lucru şi acceptă ca berbecii preţul proprietarului/agenţiei. Cam aşa cum face ciobanul mioritic! "Well, dacă vin ăia să mă omoare, asta e." Tehnica de gherilla shopping, pe care am sugerat-o cu succes câtorva prieteni, încearcă să remedieze exact această problemă comportamentală a cumpărătorului. În realitate, dacă aţi acţiona în interesul dumneavoastră, ar trebui să spuneţi proprietarului încă de la vizionare cât credeţi că face, pe bune, apartamentul lui: mai puţin cu 8%. Spuneţi chestia asta fără jenă, de faţă cu agentul imobiliar: "Domnule proprietar, vă mulţumesc, îi mulţumesc şi domnului agent, e foarte frumos, dar eu consider că nu merită decât preţul-dvs.-minus-8%". Nu uitaţi că agentul e doar un intermediar! Pentru proprietar nu va fi o surpriză, deoarece el oricum vroia acel preţ. Nici agentul nu vă poate acuza că nu sunteţi fair-play faţă de el, câtă vreme purtaţi negocierile cu el de faţă (dar fiţi siguri că o să vă urască). Numai, pentru Dumnezeu, nu staţi ca morţii fără să ziceţi nimic, fără a face o ofertă concretă sau, mai rău, acceptând oferta dată de agent, umflată din start cu 7-8 procente! Este foarte important ca proprietarul să ştie clar ce gândiţi dumneavoastră, clientul real, deoarece şi el, la rândul lui, e îmbrobodit de agent că poate obţine un preţ mai mare ş.a.m.d. Proprietarul răspunde el însuşi la stimulii din piaţă, ori dacă peste tot i se spune că o anumită marfă este vandabilă la un anumit preţ, el chiar va încerca să o vândă la acel preţ. Până când nu apare un semnal contrar nu are cum şi mai ales nu are de ce să scadă preţul.

După ce veţi pleca de la vizionare, veţi fi lăsat un ghimpe şi proprietarului, şi agentului. Asta nu e tot. Apelaţi la câteva rude sau la prieteni să ceară aceleiaşi agenţii să vizioneze cam acelaşi tip de apartament pe care îl vizaţi şi dumneavoastră, sau cereţi-le prietenilor chiar să îi contacteze direct pe proprietarii pe care i-aţi vizitat. La vizionări instruiţi-i să facă exact ce aţi făcut şi dvs.: să ofere un preţ cu 7-8 % mai mic decât cel cerut. Şi când proprietarul e pe cale să cedeze, puneţi-l pe ultimul prieten să ofere cu 10% mai puţin. În maxim 2 zile veţi semna actul de proprietate.

Asta e tehnica de gherilla shopping. Simplu, nu? Dar, după cum se vede, necesită gândire la rece, comunicare de stimuli şi, mai ales, organizarea cumpărătorilor.

PS. aştept poveştile dvs. de succes la adresa de email don_balon[la]flash.ro!

Despre comentariile de pe blogul meu

Dragi cititori,

Vă rog să postaţi cu încredere comentarii pe blogul meu. Chiar dacă sunt convins că unii dintre dvs. mă veţi înjura, voi încerca să comentez şi să analizez cât voi putea de obiectiv comentariile care vor atinge teme care intră în sfera mea de competenţă. În cazul celorlalte comentarii sper să se găsească alţi cititori care să dea explicaţii sau care să ofere istorisiri interesante, aşa cum sper că sunt şi istorisile mele.

Manole, agent imobiliar