Pe surse: cum arată reforma statului în viziunea PD-L?

Cu ceva timp în urmă mi-a parvenit o chestie distractivă: situaţia politică a deconcentratelor din Bucureşti şi Ilfov. Ca să tăiem scurt discuţiile şi să nu vă daţi aiurea cu presupusul, am aceste informaţii direct de la cineva din PD-L.

Zic "distractivă", pentru că nicăieri nu se vede mai clar discrepanţa dintre ceea ce latră la tembelizor alde Hoară, Tinel Gheorghe, Edmond Tălmăceanu şi toţi ceilalţi lătrăi oranj (fără a-l mai pune la socoteală pe tatăl cu chelie al tuturor) şi ceea ce se întâmplă în realitate cu instituţiile statului. Politizarea e atât de evidentă, încât vă las să vă delectaţi singuri.

- Politizarea deconcentratelor din mun. Bucureşti

- Politizarea deconcentratelor din Ilfov

Nu vă faceţi probleme, eu rămân în continuare optimist. Boc nu e lipit cu super glue de scaunul de premier - şi cel mai bine ştiu asta colegii lui din PD-L.

Un moment de cotitură: ultimatumul FMI

În timp ce se afunda tot mai tare în rahat, ţara asta a fost condusă numai pe bază de cancanuri, scandaluri, arestări fără finalitate, interceptări securistice aiuritoare, şantaje la opoziţie şi ameninţări la adresa presei. Nu e de mirare că susţinerea de care se mai bucură preşedintele în funcţie şi primul ministru a ajuns sub 10%.

Oamenii aceştia au ocultat timp de 2 ani de zile adevăratele probleme ale ţării făcând ca agenda publică a ţării să fie dominată de fel de fel de idioţenii. Nu altfel s-a întâmplat în ziua de 9 septembrie când agenda publică era dominată de arestarea lui Vântu în timp ce guvernul, cu pixul lui Boc în mână, semna un angajament în faţa FMI prin care promitea solemn că OUG 50 nu va fi aplicată retroactiv. În afară de mine nimeni nu a scris despre acest lucru pe post de "ştirea zilei". Probabil tuturor li se părea mai importantă arestarea fâsâită a lui Vântu decât vânzarea pe tavă a poporului român.

Au fost, sunt, sute şi mii de oameni care şi-au pus speranţa în acea OUG 50 pentru a beneficia de nişte rate corecte. Efortul lor durează din vară, au trecut deja vreo 3 luni de când au început să se organizeze şi să lupte pentru aplicarea corectă a ordonanţei. Recunosc, eu nu simpatizez cu prostia lor - pentru că prostia de a fi luat nişte împrumuturi într-un moment prost, în momentul în care monopolul informaţional fusese spart şi se puteau informa corect despre ceea ce va urma, rămâne o prostie - dar nu pot să rămân indiferent la traficarea lor ca sclavi pentru că regimul acesta vrea să se menţină cu orice preţ la putere şi are nevoie obligatorie de banii FMI.

Azi sunt traficaţi creditacii, mâine o să fim vânduţi toţi.

De aceea, dacă mai are un dram de demnitate, regimul actual ar trebui să pună piciorul în prag şi să-şi precizeze clar poziţia: este de partea populaţiei sau a FMI şi a băncilor? De fapt, ce se speră? Băncile au făcut mari greşeli în România şi unele dintre ele, chiar dacă nu vor da faliment în 2011, vor da sigur în 2012 sau în 2013 chiar şi cu ajutorul FMI. Nu vor scăpa. Sau poate vor fi recapitalizate de băncile-mamă din vest şi atunci vor scăpa, dar dacă e să tragă nădejdea pe ce se întâmplă şi se va întâmpla în România, sigur vor avea mari probleme. Poţi să iei două piei de pe un om, trei, şapte, dar nu o sută. La un moment dat nimeni nu-şi va mai plăti ratele, indiferent de riscurile presupuse de acest gest.

Ce se poate întâmpla?

Vor executa silit toate casele din ţara asta?
Vor veni ca la Moromete, să le ia pernele şi păturile din casă? Şi ce vor face cu ele, şi le bagă-n fund?

Să recapitulăm un pic ceea ce a făcut puterea Băsescu-Boc în favoarea populaţiei în relaţia cu băncile:

• a blocat explicit adoptarea legii falimentului personal: astfel milioane de români care au fost păcăliţi să consume un produs toxic (creditele cu supradobândă) sunt acum, literalmente, sclavii băncilor deşi starea de facto a lor şi a familiilor lor e cea de faliment.
• şi-a luat explicit angajamentul că OUG 50 nu va fi aplicată retroactiv, ceea ce înseamnă că aplicarea ei ar fi fix frecţie la picior de lemn.
• a menţinut explicit nişte preţuri umflate pe piaţa imobiliară autohtonă, complet rupte de realitatea salarizării medii sau a randamentului din chirii, blocând bani publici şi alocând resurse administrative în programul subprime "Prima Casă 1-2" al cărui singur avantaj dovedit a fost că a ajutat băncile să păstreze valoarea activelor la nişte niveluri care să dea bine în bilanţuri. În rest nu a creat locuri de muncă şi nu a stimulat piaţa construcţiilor.
• a menţinut explicit euroizarea pieţei imobiliare autohtone, prin pragurile oficiale de 60-70.000 de euro, care îi supun în continuare pe românii care mai îndrăznesc să se împrumute riscului valutar. Bine, băncilor care au dat împrumuturi în euro le convine de minune euroizarea.

Deci putem trage concluzia că  până acum guvernul Boc a fost guvernul băncilor, nu al populaţiei. Poate e cazul să pună cineva piciorul în prag şi să le reamintească cineva lui Boc şi Băsescu că au fost trimişi acolo de oameni, nu de bănci. Sau, şi mai bine, poate ar fi cazul ca Boc (sau Băsescu... mie nu mi-e clar nici acum cine, de fapt, negociază cu FMI) să pună piciorul în prag şi să spună FMI-ului să-şi ia mâna de pe bănci.

Repet: ce se poate întâmpla dacă se ajunge la o rată de default de 30%? Sau de 50%?

Vor executa silit toate casele din ţara asta?
Vor veni ca la Moromete, să le ia pernele şi păturile din casă? Şi ce vor face cu ele, şi le bagă-n fund?
Or să ridice toate maşinile? Păi au deja zeci de mii de maşini pe care nu le cumpără nimeni.
Văleleu, ne exclud din UE? Ei, na...

Băncile trebuie să îşi asume responsabilitatea prostiilor făcute în ultimul deceniu. Regimul Băsescu-Boc trebuie să-şi precizeze clar poziţia şi să spună de partea cui e, a populaţiei sau a băncilor. FMI trebuie să explice dacă a venit pe capul nostru să ne acorde asistenţă financiară pentru ieşirea din criză sau pentru a salva sectorul bancar de la faliment.

Se încearcă fraudarea alegerilor?

Poate că mă înşel eu, dar situaţia de acum nu seamănă câtuşi de puţin cu cea din 2004, invocată de Traian Băsescu în urmă cu 4 ore, când a susţinut discursul prin care nu-şi recunoştea înfrângerea.

În 2004 se întâmplau următoarele:

• toată mass-media era la picioarele lui Adrian Năstase;
  
• alegerile erau organizate de guvernul PSD condus de... Adrian Năstase;
• la exitpolls nu s-a pus deloc problema victoriei lui Adrian Năstase, adică a organizatorului; dimpotrivă, dacă ţineţi minte toate sondajele o dădeau cotită (50-50) şi Adrian Năstase era destul de negru de supărare, în timp ce outsiderul jubila;
  
• hm, amănunt important: atunci nu eram ţară UE şi, dacă nu mă înşel, existau şi oarece observatori europeni - numărătoarea supravegheată de aceştia a arătat într-adevăr că Traian Băsescu câştigase în faţa organizatorului. La diferenţă mică, dar câştigase.
  

În 2009 asistăm la următoarele:

• mass-media e împărţită; Băsescu se poate plânge că e persecutat de anumite televiziuni, dar de aici până la a se pretinde complet persecutat de mass-media e cale lungă (şi multă nesimţire);
• alegerile au fost organizate de un guvern PD-L, aflat la discreţia lui Băsescu;
• exitpollurile, cu excepţia unuia afişat de B1TV, arătau destul de categoric victoria lui Geoană, adică a outsiderului, cu 2-3 procente peste adversarul care a organizat alegerile;
• hm, amănunt destul de important: suntem membri UE?... mai avem observatori europeni?... sau nu?... atunci cine va număra voturile?... cumva, cei care organizează alegerile?
  

Deci nu, domnule Băsescu, this is not the same picture as in 2004. Pur şi simplu cele două situaţii nu se pupă. Etic vorbind. Ba chiar sunt două situaţii fix opuse. Una, în care David îl bate pe Goliath, cealaltă, în care Goliath este învins de David şi apoi ia la bătaie arbitrul şi îl obligă să-l dea învingător. În 2004 Băsescu era David - astăzi e Goliath.

O vorbă românească spune: "Cui pe cui scoate." Să înţelegem că Băsescu vrea să combată comunismul cu... metoda comuniştilor brevetată la alegerile din 19 noiembrie 1946?! Sau avem de-a face cu ieşirea tristă din scenă a unui personaj controversat? Mă duc să mă culc, vedem mâine... adică azi.

Dimineaţa: ha ha ha, da cea mai tare veste a dimineţii, Băsescu a recuperat miraculos procentele... Mda. Numai în România te trezeşti cu unul preşedinte, te scoli cu altul şi se petrec răsturnări de scor mai senzaţionale ca la fotbal.

Cui serveşte perdeaua de fum?

Asistăm, în ultimele zile, la un spectacol mediatic de prost-gust. Început cu reţinerea curioasă a miliardarului Puiu Popoviciu, spectacolul a deraiat brusc către familia Băsescu, ieşind la iveală că fiica preşedintelui, Ioana Băsescu, nu prea poate justifica bunuri în valoare (cel puţin teoretică) de 1 milion de euro, în timp ce fratele şi nepotul preşedintelui par a fi implicaţi la Constanţa într-o inginerie imobiliară asemănătoare cu cea reuşită de Popoviciu atunci când a pus mâna pe terenurile Agronomiei. Mai mult, Mircea Băsescu (fratele preşedintelui) a ameninţat cu moartea un cetăţean şi i-a făcut pe ziarişti "găozari".

Bun.

Toată lumea a început să-şi mute rapid interesul de la Puiu Popoviciu către milionul de euro al Ioanei Băsescu. Mai mulţi realizatori TV s-au apucat să dezbată cestiunea. Unde dai şi unde crapă, zice o vorbă românească...

În acest context, ieri dimineaţă a venit bomba reţinerii lui Gigi Becali, aparent pentru o "infracţiune" absolut curioasă: omul ar fi prins nişte infractori care i-au furat maşina, i-a bumbăcit câteva ore şi apoi le-a dat drumul. "Sechestrare" de persoane, chipurile. Aşa o fi. Mai degrabă infracţiunea e aceea de a-şi făcut singur dreptate. E normal lucrul ăsta? Categoric, nu. Deşi îi prinsese singur pe infractori, Becali trebuia să-i ducă la Poliţie, chiar şi după ce îi bumbăcise. N-are niciun rost să discutăm temeiul reţinerii lui Becali, mai ales că fapta invocată s-a petrecut în urmă cu 2 luni şi de fapt se pare că nu există nici martori, nici dovezi, decât un "autodenunţ" pe care Becali l-ar fi făcut în direct la televiziune la câteva zile după comiterea infracţiunii. În cazul acesta, cetăţeni ai României, aveţi grijă ce prostii spuneţi, că nu se ştie unde dormiţi la noapte.

În fine. Azi-dimineaţă bomba a mai fâsâit o dată: Becali a fost arestat pentru 29 de zile. Mass-media are, garantat, subiect de discuţie o lună de acum încolo. Circ. Leul se face că se întăreşte. Pâine. Staţi liniştiţi la locurili voastri.

Ceea ce nu înţeleg imbecilii care au instrumentat această arestare aberantă a lui Becali e că perdeaua de fum pe care au ridicat-o, deşi le-o folosi intereselor lor de moment, face un rău incalculabil ţării. Pentru că Becali George este, în esenţa sa, un individ antidemocratic, primitiv, extremist, retrograd. Şi pentru că Becali George, după alegerile din toamnă, era un personaj politic terminat, ceea ce era un lucru bun, foarte bun, pentru România. Dar acum:

• într-o ţară în care mori cu dreptatea în mână, cum credeţi că va întâmpina populaţia arestarea celui care şi-a făcut singur dreptate?
• într-o ţară în care pauperizarea creşte de la o zi la alta sub influenţa crizei, spre cine credeţi că se vor îndrepta opţiunile politice ale populaţiei?
  
• în momentul în care justiţia română are (pe bună dreptate) un renume aşa de prost la Bruxelles, cum ne serveşte în Europa arestarea unei persoane publice pe asemenea motive puerile în condiţiile în care alde Năstase & co (şi nu numai) stau bine mersi în libertate şi alţii care au devalizat bănci şi averi publice, se plimbă nestingherit pe stradă, ba chiar apar şi la televizor pe post de guru?

Şi iată cum acest personaj retrograd care e Becali George primeşte o şansă nesperată de a fi iarăşi propulsat în fruntea opiniilor de simpatie ale populaţiei, acolo unde mai fusese acum 3 ani când Steaua redevenise un nume în Europa. Să le mai amintim imbecililor care au instrumentat cazul că şi valul de simpatie care l-a adus pe Hitler la putere a pornit iniţial din puciul de la Munchen? Să le mai amintim imbecililor că legionarii au devenit al doilea partid al ţării în '38 pe fondul crizei şi persecuţiei generalizate? Să le mai amintim aceloraşi imbecili că în 1999 Vadim Tudor a beneficiat de un val de simpatie similar din partea păturilor defavorizate ale populaţiei? Cui ar servi propulsarea în fruntea opţiunilor electorale a acestui individ?

Imbecilii respectivi ar trebui să înceteze cu prostiile şi să ne spună de unde a avut Ioana Băsescu un milion de euro. Pentru că asta era "cestiunea zilei" până la ridicarea perdelei de fum.

Un pas înainte, doi paşi înapoi

M-am abţinut până acum să îmi dau cu părerea despre împrumutul de la FMI pentru simplul motiv că mi-a fost greu să înţeleg de ce îl facem şi ce trebuie să ne asigure.

Informaţiile venite dinspre mediile oficiale au fost mai mult decât nebuloase, guvernul şi Băsescu încăpăţânându-se până în ultima clipa să susţină că economia va creşte şi anul acesta, dacă nu cu 6,5%, cât afirmase în toamnă debila Comisie Naţională de Prognoză, ai cărei "specialişti" ar trebui mai bine să ia o pauză şi să comenteze orice altceva, dar nu treburile economice, atunci măcar 2,5%. Singura dificultate majoră, într-adevăr o treabă nepotrivită în an de criză, era cea legată de promisiunile electorale: măririle de salarii şi pensii, promisiuni care fuseseră şi transformate în lege de către parlamentul anterior. Dar nici aceasta nu era cine ştie ce impediment. Nimic nu împiedica parlamentul actual să dea o lege care să abroge legea din toamnă închizând, astfel, gura sindicatelor.

Între noi fie vorba, nu doar că nu se pune problema măririi salariilor unor sisteme birocratice şi ineficiente:

• o administraţie care freacă hârtiile cu o lipsă de eficienţă demnă de o cauză mai bună;
• un sistem educaţional care produce pe bandă rulantă cei mai cretini copii din Europa (suntem pe locul 1 în Europa la abandon şcolar, analfabetism şi incapacitatea "absolvenţilor" de a înţelege un text scris, şi pe locul 2, după Marea Britanie, la numărul mămicilor-copii);
• un sistem public de administrare a dreptăţii (magistraţi, poliţie, jandarmi) care lasă sute de infractori dovediţi să se plimbe bine mersi pe stradă;

- nu doar că toate aceste sisteme birocratice nu merită măriri de salarii, ci dimpotrivă, tăieri.

Aşadar mi-a fost destul de greu să înţeleg care e scopul acestui împrumut. Se ştie că pe plan internaţional FMI este un "lender of last resort", ultimul loc de unde să împrumuţi bani, şi a împrumuta bani de la FMI nu e ca şi cum ai împrumuta bani de la bancă. Banca îţi cere nişte garanţii, îţi verifică garanţiile, îţi acordă împrumutul şi este partenerul tău în afaceri. FMI nu este un partener, este un tutore. Tocmai pentru că ştie că nu mai ai de unde să împrumuţi, decât de la ei. Vrei să iei banii, bine, dar respecţi condiţiile lor. Şi e normal să fie aşa. Poate că banii ăia ar fi mai utili unei ţări sărace din Africa, în care oamenii mor de foame, deci e normal să fie atenţi cui şi cât împrumută.

În ultimele săptămâni, pe când entuziasmul năuc al oficialităţilor noastre se dezumfla încetişor în ritm de procente (de la 2,5% s-a ajuns recent să se vorbească de -1% creştere economică), am preferat să folosesc canalele alternative de informare citind cu atenţie ce au de spus pe tema asta Dan@Trenduri, comentatorii de pe forumul Financiar-Imobiliar, articolele lui Adrian Panaite şi Ilie Şerbănescu şi, cu voia dumneavoastră, ultimii de pe listă, comentatorii care au mai atins tema aici, în comentariile de pe blogul meu. Încet încet s-a cristalizat ipoteza care pare singura explicaţie corectă pentru acest împrumut: avem nevoie de bani pentru a asigura "spatele" băncilor implicate în frenezia creditării din ultimii ani (din care unele au reuşit incredibila performaţă de a acorda credite de câteva ori mai mari decât depozitele!). Conform poveştii oficiale, cea mai mare parte a banilor va merge la BNR şi va ajuta, chipurile, la "relansarea creditării". BNR va reduce rezervele minime obligatorii şi băncile îşi vor lua angajamentul "pe cuvânt de pionier" că nu vor da fuga-fuguţa cu banii la băncile-mamă, ci îi vor băga în credite.  Râdeţi, vă rog! De fapt, băncile se vor asigura că şi dacă rata de default va ajunge la nişte cote alarmante, nu vor pierde banii investiţi pe aici. Cât de naiv, sau de cinic faţă de cei care te bagă în seamă şi te cred, să fii pentru a crede că pe fondul :

• unui şomaj care creşte alarmant;
• unei scăderi incredibile a preţurilor la imobiliare;
• unui blocaj economic datorat lipsei de cerere în cele mai multe sectoare de activitate, lipsă de cerere atât internă cât şi externă;
• in rezumat, pe fondul unei psihologii extrem de negative, complet opusă exuberanţei iraţionale din ultimii 3-4 ani;

se va relua creditarea? Câţi oameni vor mai fi atât de nebuni încât să se crediteze? Şi pentru ce? În România nu poţi lua credit, obiectiv vorbind, decât ca să produci deficit. Pentru că România nu produce nimic. Orice cumpărăm, cumpărăm din import. Până şi creditele pentru apartamentele ceauşiste produc deficit, pentru că, întrucât nu mai avem bănci româneşti, ne împrumutăm cu banii cetăţenilor austrieci, greci, francezi. Deci, cui slujeşte prostirea în faţă privitoare la "reluarea creditării" ?

Evaluările făcute de FMI au venit ca un duş rece. O scădere de 4% a economiei înseamnă că am mers un an înainte (2008) ca să ne întoarcem în 2009 doi ani înapoi (la nivelul lui 2007). Şi încă avem toate motivele să credem că experţii FMI se înşeală pentru că mare parte din evaluări au fost făcute, presupun, pe baza datelor furnizate de partea română, date pe care, tradiţional vorbind, ştim câtă bază se poate pune. Cam tot atâta câtă se punea în urmă cu 20 de ani pe raportările care indicau 8000 de kg de grâu la hectar. Mai ţineţi minte? Nu? Eu mai ţin! Şi pot să vă spun că şi în ziua de azi administraţia din România are asemenea apucături fanariote (zic "fanariote", pentru că nu Ceauşescu a inventat raportarea de aberaţii, ci fanarioţii).

Împrumutul de la FMI nu e bun nici măcar din perspectiva "disciplinării" economiei. Unii naivi se bucură şi îşi închipuie că, aflaţi sub tutela FMI, politicienii noştri vor fi obligaţi să respecte angajamentele pe care le-au semnat. Din nefericire, practica ne arată că ai noştri politicieni, în ultimii 20 de ani, "s-au făcut frate cu dracul" numai până când au trecut puntea, un singur acord din şapte fiind finalizat cu succes. În cazul de faţă "puntea" e reprezentată de alegerile europene din vară şi, posibil, de cele prezidenţiale din toamnă. Spun "posibil" deoarece, aşa cum am zis aici, circulă zvonuri serioase privind "mazilirea" lui Băsescu, deci alegerile din toamnă s-ar putea să nu mai aibă nicio miză. Nu avem niciun motiv să credem că de data asta va fi altfel, şi anume că politicienii vor lua în serios angajamentele semnate. Domnul Mihai Tănăsescu, căruia am avut prilejul să-i strâng mâna odată pe vremea când era ministru de finanţe, sper că le-a explicat negociatorilor FMI cum e cu angajamentele luate de domnitorii fanarioţi. Ca şi în perioada fanariotă sau ca în anii '90, oalele sparte (adică împrumutul) vor fi plătite tot de marea masă a populaţiei care va fi condamnată la încă un deceniu de privaţiuni, sărăcie şi înapoiere. Şi asta dintr-un singur motiv, pentru ca băncile străine care au aruncat în demenţă cu credite, să nu sufere pierderi în urma unor operaţiuni hazardate care în orice ţară civilizată ar fi fost taxate fără doar şi poate cu falimentul. 

Poligonul de tragere: Chiliman vs. Murgeanu

Nu ştiu câţi dintre voi aţi conştientizat tema centrală pe care se dă bătălia de la Sectorul 1, dintre Andrei Chiliman şi Răzvan Murgeanu: "Salvaţi sectorul 1 de rechinii imobiliari!".

Interesant e faptul că primarul Chiliman şi-a schimbat tema campaniei abia odată cu turul 2. În turul 1 campania lui a avut în centru nişte bla-bla-uri obişnuite ("am făcut, am dres") şi un slogan fără viagra: "Sectorul 1 - Capitala capitalei" .

Aşa cum spuneam aici, tema imobiliarelor intră în campanie dar, din semnalele pe care le am, ăsta se pare că e doar un exerciţiu preliminar, ca la "poligonul de tragere", al cărui scop e să dovedească (sau nu) viabilitatea acestei teme în opţiunea electoratului. Chiliman intră în turul 2 cu 36% vs. 34% - rezultatul lui Murgeanu, deci lupta se anunţă incredibil de strânsă. Dar dacă Andrei Chiliman va învinge, în toamnă va fi măcel, pentru că tema - care îşi va fi dovedit viabilitatea în ochii electoratului - va fi preluată în discursul de partid al PNL şi PSD, indiferent de nivelul campaniei.

Sunt curios dacă în provincie a mai observat cineva o campanie similară.

UPDATE: Andrei Chiliman a câştigat detaşat cu 56,8% vs. Murgeanu 43,2% . Deci miza pe anti-imobiliare a fost corectă...

Balonarea faţă în faţă cu politicienii

O (posibilă) ştire scurtă: se pare că balonarea va fi temă de dezbatere electorală în toamnă şi la anul, la alegerile prezidenţiale. Inamicii le vor reproşa PD-iştilor că au crescut deliberat preţurile la case şi se va face mult tam-tam pe seama faptului că primăriile Bucureşti şi Cluj (oraşele aflate în topul scumpirilor) au fost PD-iste în ultimii 8, respectiv 4 ani. Pentru anul viitor lui Băsescu i se pregăteşte o şmotruială de toată frumuseţea în timp ce adversarii politici, care vor ocupa primăriile după votul de duminica viitoare, îşi vor aroga meritul scăderilor de preţuri.

E doar un zvon, să vedem dacă se va verifica.

Nesimtirea lui Vosganian intrece orice limita

Domnul pseudo-ministru Vosganian, care în ultima vreme s-a remarcat numai prin declaraţii care mai de care mai cretină, se pare că vrea cu tot dinadinsul să ne convingă că nesimţirea politicienilor nu cunoaşte limite.

După ce încearcă să ne convingă că primul trimestru din 2008 a fost cel mai bun trimestru economic de după 1989 - stahanovist socotind, tot ce e posibil... - iată ce tâmpenie monumentală îi scapă dumnealui pe ţeavă:

"Această paritate arată cât poţi cumpăra cu un euro. În România, cu un euro poţi cumpăra tot atât cât poţi cumpăra cu doi euro în Uniunea Europeană, în ansamblu. Astfel, în prezent, avem un PIB pe cap de locuitor de 5.630 de euro. Ponderat, ajungem la 10.000 de euro pe cap de locuitor. Suntem la 41% din media UE, nivel care era prognozat pentru noi abia la nivelul anului 2010" [Cotidianul]

Domnule pseudo-ministru, poate pe ţăranii din Apuseni care n-au nici televizoare, nici telefoane, îi păcăliţi cu aberaţiile astea. Bucureşteanul de rând, care a mai ieşit la viaţa sa într-o Grecie, o Italie, o Spanie, şi care are de luptat zilnic cu scumpirile, mă tem că v-ar scuipa drept între ochii ăia bulbucaţi.

Înţeleg că e campanie electorală, dar totuşi: cât de proşti ne credeţi, domnule ministru?!

Poate ne spuneţi, dumneavoastră şi pelticul ăla împleticit de Păcuraru, de ce, dacă tot umblă câinii cu covrigi în coadă prin România, la minunatele burse din Italia şi Spania nu s-au adunat decât vreo câteva sute de amatori?...

Hai sictir. Şi ca să nu se creadă că îi sictiresc doar pe Vosganian şi pe liberali, hai sictir Băsescule, sictir pediştilor, sictir pesediştilor, sictir conservatorilor, sictir Vadime, sictir Becali, sictir la toţi. România ar fi mult mai frumoasă fără voi şi îmi doresc să apuc ziua în care veţi fi aruncaţi cu toţii la glina istoriei.

Declaratii de avere (1)

Dacă studiem declaraţiile de avere ale celor care ne conduc vom înţelege de ce imobiliarele noastre dragi emană un miros atât de puternic de Caritas.

Orice ţară, orice popor, are o nomenklatura, clasă conducătoare, pătură dominantă. Nomenklatura noastră e cea care e, cu Băsescu, Videanu, Tăriceanu, Geoană şamd. Dar din nomenklatură nu fac parte numai politicienii, ci toţi cei care formează aparatul de stat numit pe criterii politice: stafful parlamentarilor, funcţionarii superiori din ministere, directorii şi adjuncţii lor de la direcţiile de stat etc. etc. etc. toţi formează nomenklatura.

Nomenklatura are strânse legături cu mediul de afaceri. E şi normal să fie aşa. Că doar nu o fi să aibă legături cu acarul Păun. Ştim prea bine că afaceriştii noştri sunt băgaţi cu toţii în imobiliare. Treaba e că şi nomenklatura noastră dragă e băgată până în gât în imobiliare.

Să privim, de pildă, declaraţiile de avere ale guvernului. Tăriceanu, Vosganian, Meleşcanu, Orban, Adomniţei, Păcuraru, Silaghi, Korodi, Iorgulescu, Winkler, Dorin Marian - toţi au făcut achiziţii imobiliare după 2002. Adică 11 miniştri din 16. Secretarii de stat sunt mai sărăcuţi, 5/15. Consilierii de Stat - 10/17 . Consilierii personali - 7/17.

Nu vreau să spun că au mizat pe creştere, deşi la unii dintre ei se vede clar că au investit cu obstinenţă în imobiliare tocmai în această speranţă. Unii au primit diverse moşteniri... ok, bravo lor. Totuşi, nu cred că e lipsit de sens faptul că mai bine de jumătate din aparatul la vârf al guvernului a devenit în vreun fel sau altul proprietar peste ceva ce a crescut în ultimii 5 ani ca laptele pus la fiert. Se pune întrebarea, oare ce le dictează conştiinţa atunci când se pune problema să facă lumină pe piaţa imobiliară? Au ei vreun interes să ia măsuri împotriva manipulărilor pieţei? Au ei vreun interes să scoată la lumină preţurile de tranzacţionare comparativ cu cele de strigare?

Şi atenţie, vorbim numai de partea vizibilă a aisbergului. Nu ştim nimic despre proprietăţile trecute pe numele copiilor, nepoţilor, finilor, animalelor de companie şamd.

Desigur, se va spune că guvernul e doar executiv, nu are pârghiile legislative necesare pe care trebuie să i le dea Parlamentul. E bullshit. Politica adevărată, ştim prea bine, se face pe coridoare, nu în săli. Aşa cum ştiu să le propună propriilor parlamentari: "Măi dragă, bagă o lege despre... să putem să acţionăm.", tot aşa de bine ar putea să le sugereze şi o lege imobiliară... dar nu o fac.

Oricum, în postul următor îi luăm la puricat şi pe parlamentari.