Optimism

Bine v-am găsit în 2011!

Ne aflăm, cumva, la antipodul lunii august 2007, când am început să scriu acest blog. Atunci, toată lumea deborda de optimism. De la şoferii de taxi până la primul-ministru, toţi credeau că în viitorul apropiat situaţia personală a fiecăruia se va îmbunătăţi îndoit, împătrit, înmiit.

Acum e exact pe dos. Dacă stai de vorbă cu un câine vagabond sau cu vreun consilier al primului ministru, toţi vor spune că luminiţa de la capătul tunelului nu se vede. Ei bine, eu cred că se înşală.

O vorbă din bătrâni zice să te temi când toată lumea are curaj şi să ai curaj când toată lumea se teme. Mă rog, mai prozaic spus, "să cumperi când toată lumea vinde şi să vinzi când toată lumea cumpără". Sau ceva de genul ăsta.

Există lucruri bune care se petrec chiar acum, sub nasul nostru. Bunăoară, cu fiecare zi care trece, ne apropiem de sfârşitul guvernării Boc. Din vară, cel puţin teoretic, se intră în linie dreaptă. După ce guvernul ăsta de idioţi o să dispară, optimismul va reveni în rândul forţelor productive din ţara asta, începând cu micii antrepenorii şi terminând cu marii investitori.

Preţurile activelor au scăzut şi scad în continuare. E un motiv de optimism. Înseamnă că încet-încet vor reveni în orizontul puterii de cumpărare a marii mase a oamenilor, ceea ce înseamnă că o anumită parte a economiei îşi va putea relua activitatea.

Să vedem şi cum se vor mişca lucrurile în afara României. Nu mă aştept la nimic bun din partea celor două superputeri: SUA şi China, dar nici nu cred că vom asista la vreun dezastru în acest an.

Din partea americanilor, nu mă aştept să aibă probleme cu datoriile (cum zic unii). Aşa cum au tipărit până acum o cantitate imensă de dolari, o pot face şi de acum încolo. Şi părerea mea e că o vor tot face, câtă vreme o să extragem petrol (vreo 40 de ani de acum încolo). Prin 2050 mai vedem ce se va întâmpla cu americanii şi dolarul lor minunat, dar astăzi adevărata problemă în America e şomajul, care se pare că nu va coborî nici la 31 dec. 2011 sub 9%. Însă fiinţa umană e adaptabilă. Dacă s-a obişnuit românul cu România, nu văd de ce nu s-ar obişnui americanul de rând cu un şomaj de 9%. Principalul e ca între 2 joburi să-şi poată cumpăra Ipad-ul preferat...

Chinezii? De ani de zile se aşteaptă ba dezumflarea bulei imobiliare, ba a celei bursiere, ba a economiei chineze în sine. Realitatea e că noi nu înţelegem China şi că în China lucrurile sunt diferite. E comunism (măcar teoretic). Ori, ultima dată când o naţiune comunistă a devenit unul din liderii mondiali, URSS-ul în 1945, şi-a păstrat poziţia timp de câteva decenii. Sincer să fiu, cu importul masiv de tehnologie din ultimii 20 de ani, de fapt prin şparlirea tehnologiilor naţiunilor avansate, chinezii cred că au premisele unui viitor mult mai bun decât al URSS-ului în 1945.

Despre prostiile cu destrămarea zonei euro n-are rost să comentez. Astea sunt petarde lansate de peste ocean.

Mai degrabă vom putea asista la şocuri simbolice din partea unor entităţi de tipul Wikileaks. Acestea însă nu pot fi decât benefice, pentru că adevărul nu poate fi decât benefic.

Aşa că, în lipsa unui posibil şoc extern, nu văd de ce nu am fi optimişti pentru România. Atenţie, sper să nu înţelegeţi din asta că aş fi, asemeni unora, de părere că dacă iese Vestul din criză ieşim şi noi. Nicidecum. Dar sunt de părere că dacă în Occident şi în China nu se va întâmpla ceva rău (un nou Lehman Brothers?) nici noi nu avem de ce să ne temem.

Toată lumea e pesimistă, ceea ce e un semn bun. Poţi cumpăra mai ieftin anumite chestii (nu vă gândiţi la ... imobiliare - de exemplu, dacă eşti şomer, poţi cumpăra mai ieftin servicii de recalificare profesională, sau dacă ai nişte mici economii, poţi cumpăra mai ieftin nişte acţiuni la un fond de investiţii), poţi angaja mai ieftin anumiţi oameni şi, în general, poţi dezvolta mai ieftin anumite produse. Şi iată, la ora asta a mai trecut o zi din penibila guvernare Boc. Cum să nu fii optimist?