luni, 29 decembrie 2008

Vremea vânătorilor

Ştiţi ce sunt astea?

"Publicaţii de vânzare" din vitrina Millenium Bank. 

În urmă cu foarte puţină vreme, pe 8 decembrie, portalul Frontnews a publicat un material în care era vorba de faptul că o bancă a scos la vânzare apartamentul unei familii din Bistriţa pentru o datorie de vreo 5.000 de euro.

Dacă aţi avea curiozitatea să mergeţi până la sediul executorilor Millenium veţi vedea că prima "publicaţie de vânzare" din cele de mai sus priveşte o datorie de vreo 15.000 de euro pentru care banca scoate la vânzare un apartament cu 2 camere evaluat, la prima strigare, la 83.000 de euro.

De acum vânătorii care au cash vor profita de disperarea oamenilor, cărora le vor putea propune răscumpărarea datoriei plus alte avantaje - cum ar fi tolerarea în continuare în locuinţă pe un timp limitat de 2-3 ani - contra actului de vânzare-cumpărare. Păi nu?

vineri, 26 decembrie 2008

Propunerea lui Sârbu e foarte bună. Eu nu vreau să plătesc ratele altora!

Ca tot omul, după ce m-am îndopat de Crăciun zic "hai să mai dau un ochi pe Hotnews să văd ce mai e nou".

Acolo, zarvă mare în jurul propunerii ministrului Marian Sârbu privind plafonarea indemnizaţiei pentru proaspetele mămici la maxim 2-3 salarii medii pe economie. Hotnews discută problema în 2 articole care au strâns împreună vreo 250 de comentarii (Ministrul Muncii... şi Reacţia cititorilor...).

Citind comentariile, rămâi siderat de 2 lucruri: primul, că numărul oamenilor care înţeleg cât de aberant ar fi să plăteşti 85% din orice salariu este foarte, foarte mic comparativ cu numărul celor care doresc ca şi mămicile cu salarii de 100 de milioane de lei (vechi) să ia 85%; şi doi, că în discursul celor care susţin sus şi tare că şi femeia cu 100 de milioane de lei (vechi) ar trebui să aibă dreptul tot la 85%, ca şi femeia de 30 de milioane sau amărâta care lucrează pe 8 milioane, în discursul acestora, aşadar, apare un lait-motiv esenţial: plata ratelor.

Câţiva cititori demonstrează cu cifre de ce este aberant (şi nedrept) ca beneficiara unui salariu mult mai mare decât media să beneficieze de indemnizaţia de 85%. În esenţă, pentru că ea, prin acea indemnizaţie, contribuie pentru mult mai puţine mămici care au salarii mai mici decât numărul oamenilor care ar trebui să contribuie pentru ea atunci când va deveni mămică. Raportul se pare ca e cam de 12,5:1,4 11,11:2,5 (pentru ca femeia de 100 de milioane să ia 85 de milioane indemnizaţia ca să stea acasă trebuie să muncească 11,11 oameni; atunci când femeia de 100 de milioane munceşte, CAS-ul ei nu plăteşte decât concediul a 1,4 mămici 2,5 mămici). Întrucât contribuţiile la stat nu se duc toate în CAS ci şi la şomaj, pensie etc. se pare că ar fi nevoie de zeci de ani de cotizare prealabilă pentru ca o mămică bogată să poată pretinde acei 85% întrucât "sunt banii ei". Tocmai asta e problema - nu sunt banii ei, sunt ai noştri, ai tuturor! Şi alţi cititori vin cu date şi informaţii din alte ţări. Interesantă mi s-a părut părerea cuiva din Canada (canadianu', poate îţi dai cu părerea!) care zice că în Canada indemnizaţia maximă e de 1600 CAD indiferent de salariul iniţial al mămicii.

Altcineva arată chiar şi în ce fel legea ar putea fi fraudată foarte uşor, naşterea unui copil transformându-se într-o "afacere profitabilă". Se aranjează frumos un megasalariu în cartea de muncă pe lunile de sarcină şi apoi se trăieşte dulce din banii de la stat.  

Aceste păreri raţionale şi de bun simţ sunt însă îngropate într-o maree de invective şi umori incredibile ale celor care ar vrea "să plătească statul, că de-aia e stat!". Ceea ce frapează însă în argumentaţia acestora este frecvenţa cu care revine lait-motivul ratelor: "v-aţi gândit că femeia aia are rate pe care nu le poate plăti cu 3 salarii medii?" ... "dacă ai rate, cum să mai faci un copil dacă nu plăteşti măcar 85%?" ... "v-ar conveni să faceţi un copil şi să nu mai puteţi plăti rata la casă?" etc.

Un deştept chiar are impresia că poziţia pe care o apără e "liberală" fără să aibă habar, aşa cum îi răspunde cineva, că adevărata poziţie liberală înseamnă un şut în fund şi roiu' la muncă a doua zi după naştere.

Problema care rezultă din aceste discuţii şi care ar trebui să dea de gândit tuturor e înverşunarea cu care unii se aşteaptă ca statul să le plătească ratele. Legea asta cu 85%, care în esenţă e bună câtă vreme se şi plafonează posibilul venit, nu exista în urmă cu 3 luni, atunci când majoritatea covârşitoare a celor care au credite la casă şi-au făcut creditul. Aşadar atunci cei creditaţi nu şi-au pus deloc problema că ar putea să-şi dorească vreodată un copil sau dacă şi-au pus-o, răspunsul e evident. Dacă ţin bine minte, până în urmă cu 3 luni se luau doar 6 milioane de lei vechi, deci nici cât te-ar costa scutecele şi laptele praf. Se pare însă că treaba asta nu i-a deranjat pe mulţi dintre cei dornici să se bage la un credit de casă, care la vremea respectivă şi-au sacrificat cu bună ştiinţă dorinţa de a avea copii în detrimentul dorinţei de a avea o casă. Iată însă că legea cu 85% i-a făcut să viseze că ar putea avea pe banii statului şi casă, şi copii, exact ca în comunism! Îmi pare rău, dar asta e o aberaţie. Eu nu am de gând să plătesc contribuţii, atât personal, cât şi prin intermediul salariaţilor mei, pentru ca unele familii de inconştienţi să aibă bani să-şi poată plăti ratele la casă şi să facă şi copii. Cine nu se ajunge cu banii în cazul naşterii unui copil nu are decât să-şi închirieze apartamentul şi să stea o vreme cu părinţii sau să se retragă într-o locuinţă mai mică, cu o chirie mică.

PS1. Incredibil. Discuţie pe Realitatea TV, chiar pe această temă. Psiholoaga Zivari nu are alt argument pentru plata celor 85% decât faptul că ... femeia de carieră sigur are rate mari la casă şi maşină! De parcă ar fi obligat-o cineva să-şi facă rate la BMW în loc de Logan, şi la casă în Pipera în loc de apartament în Drumul Taberei! Iisuse... mare ţi-e grădina...

PS2. Raportul iniţial de 12,5:1,4 l-am luat direct din comentarii, dar e un pic greşit. Să refacem însă calculul din acel comentariu: să zicem că femeia "bogată" de 10.000 de RON brut munceşte. CAS-ul ei e de 2.900 RON. În condiţiile în care salariul mediu net e vreo 1.350 RON, rezultă că o mămică "medie" va primi 1.147 RON, deci CAS-ul mămicii "bogate" va acoperi lunar 2,5 indemnizaţii ale unor mămici medii. Buuuuuun. La un moment dat mămica "bogată" rămâne însărcinată, veselie, veselie, naşte, stă acasă. La un brut de 10.000 de RON netul e de 7.100 RON, deci indemnizaţia de 85% va fi de 6.035 RON. La netul ei de 1.350 RON, o mămică "medie" plăteşte lunar CAS 543 RON. Ar fi nevoie aşadar de 6.035/543=11,11 mămici medii pentru a suporta lunar indemnizaţia mămicii bogate. Dacă mămica "bogată" ar suporta şi ea, la rândul ei, 11 femei timp de 2 ani de zile, nu aş avea nimic împotrivă să primească o răsplată pe măsură. Dar nu e cazul. Drept urmare, concluzia logică, etică şi cum mai vreţi voi e că plafonarea e absolut necesară. Atenţie! Plafonarea nu ar fi necesară dacă am avea o impozitare progresivă pe salariu şi salariul de 10.000 de RON ar fi impozitat cu un CAS mult mai mare!

PS3. Citiţi povestea "5 pâini" de Ion Creangă. Despre cum o răsplată corectă nu trebuie să fie neapărat proporţională cu contribuţia iniţială.

marți, 23 decembrie 2008

Crăciun Fericit!

E al doilea Crăciun cu prilejul căruia vă urez "Sărbători Fericite"! Să nu fiţi nervoşi şi să mâncaţi cu grijă!

sâmbătă, 20 decembrie 2008

Balonul salariilor si harta preturilor sustenabile

Despre preţurile sustenabile "am profeţit" aici, aici şi aici.

Am făcut 2 greşeli majore, prima - că am socotit peste tot în euro, deşi veniturile românilor se măsoară în lei, şi a doua că am presupus că situaţia economică din iunie 2008 ar putea fi cumva "îngheţată", "criogenată", cu tot ce înseamnă asta: creştere economică solidă, curs euro/leu stabil, şomaj redus etc.

Evident, m-am înşelat. Ultimele 6 luni au arătat că nu putem spera la niciun fel de "îngheţ".

Mai grav, situaţia din ultimele 6 luni - cu prăbuşirea pieţei auto şi a vânzărilor de electronice şi electrocasnice, disponibilizările care încep să se petreacă în bănci şamd - arată că în România  avem şi un balon salarial de proporţii. Practic, o mulţime de salarii au fost plătite din aceeaşi sursă, banii pompaţi de bănci prin credite. Acum, când pompa nu mai pompează, se dezumflă şi salariile. 

Fiind vorba de nişte costuri sociale şi de nişte drepturi câştigate ale angajaţilor, balonul salarial nu se va dezumfla după modelul balonului imobiliar - pe verticală, afectând întreg cuantumul pieţei - ci pe orizontală, prin "tăierea" angajaţilor inutili. Nu cred în scăderea salariilor, ci în eficientizarea angajaţilor cu potenţial şi în trimiterea în şomaj a celor ineficienţi. Nu vorbesc aici de industriile în care se practica mai mult sau mai puţin "plata la comision" şi care sunt deja afectate. Aici toată lumea va avea de pierdut. Vorbesc de grosul pieţei de muncă, inclusiv de angajaţii la stat. Dacă se va ajunge efectiv şi la scăderi de salarii, nu doar la disponibilizări, atunci înseamnă că situaţia e groasă rău. Ca în Zimbabwe! Mă gândesc totuşi că aderenţa la UE ne păzeşte de scenarii catastrofale.

Din păcate, în imobiliare nu poţi "concedia" o parte din construcţii pentru a păstra ridicat preţul celorlalte. Poţi cel mult să amâni proiecte, dar nişte proiecte inexistente oricum nu au cum să influenţeze preţurile.

De ce e important de ştiut acest lucru şi de făcut legătura între cele 2 tipuri de dezbalonare? Pentru că trebuie să fim conştienţi că salariile nete de 400-500 de Euro (media obişnuită) nu vor dispărea din România pe fundalul crizei. Vor fi în continuare o mulţime de oameni care vor câştiga aceşti bani. Salariile nu se vor întoarce la nivelul din 2002 (adică 125-150 de euro). Şomajul, poate! Implicit nici preţul caselor nu are cum să revină la nişte niveluri ridicole de genul 10.000 de dolari / apartament. Alea erau preţuri pentru o ţară în care venitul mediu lunar era pe la 200 de dolari, cu tot cu banii la negru, şi nu existau credite.

Un moment! Am zis... "euro" ? Ei bine, aici e greşeala. După media ultimului an, 4-500 de euro înseamnă cam 1500-1600 de RON. Corect ar fi să spunem: trebuie să fim conştienţi că salariile nete de 1500-1600 RON (media obişnuită) nu vor dispărea din România pe fundalul crizei.  Dimpotrivă, vor continua să crească, poate peste 2-3 ani media va fi chiar pe la 1700-1800 RON. Nimeni nu ştie însă cât va fi cursul EUR/RON în clipa aceea. Dacă euro va fi 5 lei în 2010, asta e. Înseamnă că, în euro, salariile vor da niţeluş înapoi. Nimic special: şi în Marea Britanie sau SUA salariile au scăzut faţă de euro în ultimii 2 ani, odată cu devalorizarea monedei naţionale. Dacă se întâmplă la case mai mari, evident că se poate întâmpla şi la noi.

Consideraţiile acestea mă fac însă să recalculez preţurile de aici. Atunci am zis că preţul la care piaţa va merge fără probleme e în jur de 50.000 de euro +/- 10% pe un apartament oarecare de 2 camere (confort 1, de 50 m2). Prin "euro" însă înţelegeam în jur de 3,6-3,7 lei, cât era atunci. Deci în lei era vorba de cca. 160.000-200.000 de lei. Momentan în anumite cartiere din Bucureşti sunt oferte destule cu 70.000 de euro, însă în condiţiile unui euro la 4 RON acest preţ încă este cu cca. 1 miliard de lei vechi mai mare decât nivelul avansat de mine. Ceea ce înseamnă că e în continuare un preţ inaccesibil, fiind cu cca. 30-40% mai mare decât ar trebui să fie pentru ca piaţa să se deblocheze.

Rămân în continuare la părerea că preţurile din harta de aici sunt realiste, dar euro trebuie socotit la o valoare de 3,6-3,7. De exemplu, într-un cartier precum Drumul Taberei pentru care am dat ca preţ ok 650-850 E / mp preţul corect va fi, aşadar, transformat în lei, de 2350-3150 RON / mp. Momentan preţul zonei e pe la 5-6000 de RON, ceea ce înseamnă că mai are de scăzut, gârlă.

Până ne lămurim ce şi cum cu criza oricum e timp... berechet.

PS. Vreau să mai atrag atenţia asupra unui lucru. Mulţi oameni, în diverse discuţii, exprimă următoarea idee: "E imposibil ca un apartament să mai coste cât o maşină mai de fiţe". Se vede treaba că pentru român casa şi maşina sunt sfinte, dar comparaţia asta e incorectă. Corect ar fi să se spună : "Va fi imposibil să mai cumperi o maşină de lux cu un apartament de ghetou." În primul rând că automobilul de lux este de import, are un preţ care se măsoară în euro şi se adresează unui gen de cumpărători care nu locuiesc în ghetou. Dacă un apartament dintr-un cartier de tip "dormitor" din Bucureşti va costa echivalentul a 35.000 de euro şi un Audi de nu ştiu ce fel 50.000, asta e, ghinion pentru apartament. Proprietarul apartamentului nu are decât să compare preţul proprietăţii sale cu maşini mai populare gen Renault, Skoda sau chiar Dacia Logan şi să tragă concluziile de rigoare.

joi, 18 decembrie 2008

Rate sau cadouri?

Euro aproape de 4 lei: momentul e cum nu se poate mai prost. De ce?

Anul ăsta poporul a tremurat de 2 ori, mai întâi în ianuarie, apoi în octombrie. În ianuarie, imediat după cheful de An Nou, tot românul a dat nas în nas cu un musafir nepoftit: Riscul Valutar. Până atunci Riscul ăsta Valutar fusese un individ nevăzut, necunoscut. E drept, cu un parcurs de la 3,1 în iunie 2007 la 3,55 în decembrie putem spune că domnul Valutar (sau Risc?) trecuse aşa, niţel, pe sub ferestrele românilor. Cei mai atenţi îl observaseră deja. Pentru majoritatea însă nu a fost decât o umbră, eh... oricum euro nu a stat prea mult la 3,1, şi oricum perspectiva pentru 2008 era de 3,3... Majoritatea au băgat-o pe mânecă însă atunci când cursul oficial a atins 3,82. Văleleu! Din fericire pentru ei a intervenit domnul Isărescu, gardianul stabilităţii noastre macroeconomice, care a aplicat un sănătos şut în fund Riscului Valutar, făcând ca toată lumea, de la vlădică la opincă, să răsufle uşurată. E drept, domnul Isărescu nu a pozat în Sf. Gheorghe faţă cu balaurul. Dimpotrivă. A făcut pe acrul şi a avertizat pe toată lumea că ar fi bine s-o lase mai uşurel cu creditele, mai ales cele în franci elveţieni.

În clipa aia a început fâsâirea balonului, pentru că multă lume care ar fi dorit să cumpere şi-a dat seama că lucrurile spuse în şoaptă, pe ici-colo (inclusiv pe acest blog), s-ar putea să nu fie chiar aşa stupide cum păreau la prima vedere.

Eh... noi să fim sănătoşi... când scapi ursul la borcanul cu miere, mai greu cu sfaturile. Şi uite aşa ne-am trezit în octombrie, cu "atacul asupra leului" şi cursul la 3,94. Efectul imediat a fost creşterea restanţelor la credite.

Şi în ianuarie, şi în octombrie, a fost evident că toate baloanele umflate în ultimii ani - balonul imobiliar, balonul creditării, balonul pieţei auto etc. - s-au bazat pe umflarea leului. De fiecare dată când leul s-a dezumflat numai un piculeţ, populaţia şi-a schimbat comportamentul de "bun platnic". Românul tipic e de fapt un soi de Frankenstein, până la 3,8 e cuminte, poartă pantaloni scurţi, nu scuipă şi nu înjură, iar după 3,8 îşi pierde capul, cumpătul şi disponibilitatea de a plăti ratele. Iată de ce momentul ăsta în care euro s-a apropiat iarăşi periculos de mult de 4 lei a venit cum nu se poate mai prost: este momentul în care oamenii fac cheltuielile tradiţionale de Crăciun. Ceea ce înseamnă că de undeva vor trebui să taie, ori de la rate, ori de la cadouri. Pentru sănătatea noastră, a tuturor, ar fi bine să taie de la cadouri - dar pe cât punem pariu că oamenii vor prefera să taie de la rate?

marți, 16 decembrie 2008

Ce vor face americanii?

Aud că în America încep să se formeze cozi la meniurile de 1 dolar. Mă întreb, dacă nici dobânda de 0,25% nu va revigora "creditarea", ce vor face politicienii de peste Ocean: o să le dea oamenilor bani în plus ca să ia bani? ... or să dea un Mercedes gratis la fiecare credit?... 

Interesante vremi.

duminică, 14 decembrie 2008

Promovez trendurile: Pentru cine bat clopotele

Textul de mai jos a apărut iniţial pe blogul "Trenduri economice". Prin preluarea sa răspund apelului lansat de autor în ultimul paragraf. 

"Iată că ceea ce estimam, începe să se întâmple. Profitând de cota de piaţă pe care o au, bancherii străini(în frunte cu austriecii, evident!) încep să ceară imperativ bani statului român. Asta în condiţiile în care instituţiile pe care le conduc sunt pur particulare, iar în luarea deciziilor lor de business nu a fost consultat sub nicio formă statul român(iar pe tine, în calitate de contribuabil, în mod sigur nu te-au consultat). Şi, în mod sigur, acţionarii acestor instituţii nu s-au gândit nicio clipă atunci când băncile dumnealor duduiau să împartă dividendele cu cineva.

Declaraţiile pe care le fac aceşti băieţi deştepţi ai finanţelor sunt halucinante. Herbert Stepic(CEO Reiffeisen International) a şi propus o sumă: "Pentru rezolvarea problemelor de lichiditate de pe piaţa românească estimez că ar fi suficient un pachet de 5 miliarde de euro, care poate fi discutat cu Bruxelles-ul"(cf. Ziarul Financiar şi Hotnews). În acelaşi ton, Răsvan Radu(preşedinte executiv al Unicredit Ţiriac Bank) spune: "Băncile din România au acţionari străini, dar sunt bănci româneşti pentru că finanţează economia României şi nu a altor ţări, pentru că lucreză cu angajaţi români şi contribuie la creşterea economică şi mi se pare normal să fie susţinute în caz de nevoie"(Ziarul Financiar). Cireaşa de pe tort aparţine lui Steven van Groningen(preşedinte Raiffeisen Bank Romania): "Este o greşeală să se spună <<>>. (...) Cu toţii am contribuit la situaţia de azi, inclusiv BNR, prin măsurile de reglementare şi nu se poate spune că este doar vina băncilor străine".

Mai mai că mă apucă plânsul. Din declaraţiile respectivilor "neprihăniţi" rezultă clar că ei, bieţii, nu s-ar fi aflat în situaţia asta dacă noi nu am fi existat. Au uitat oare domniile lor cum se priveau superior când mai apărea câte un nebun care le spunea că trebuie încetinită creditarea? Au uitat cine sunt principalii vinovaţi pentru bula imobiliară şi pentru creşterea isterică a consumului? Se pare că au memoria scurtă din moment ce acum vin pe un ton ultimativ trântindu-ne în faţă cota lor de piaţă şi ameninţându-ne cu probleme pe care le-ar putea avea economia noastră. Dincolo de acest şantaj este clar vorba de disperare. Însă oricât de mare le-ar fi disperare, nu cred că un contribuabil onest trebuie să plătească pentru că o bancă a finanţat construcţia unor complexe rezidenţiale care nu se mai vând. Sau pentru faptul că un amărât, ameţit de experţii financiaro-imobiliari, a plătit pe o garsonieră cât pentru un apartament cu 3 camere. Ca în orice business este vorba de asumarea riscului, iar cei care nu au fost capabili să-l evalueze corect trebuie să plătească. Nu cred că eu sau tu suntem vinovaţi pentru că o bancă a îndopat un individ cu zeci de produse de creditare, unul mai riscant decât celălalt. Dacă respectivul individ nu-şi plăteşte datoria este o problemă strict între el şi bancă, nu trebuie să intervină statul pentru acoperirea pierderii. Parcă asta e economia de piaţă, nu-i aşa domnilor bancheri? Sau economie de piaţă e numai când trebuie luat profitul, iar când sunt probleme trebuie să fim flexibili şi înţelegători?

Din păcate, în perioada imediat următoare vom asista la campanii impresionante de lobby, vor apărea analişti isteţi care să ne explice cât de multe avem de câştigat dacă vom acoperi găurile băncilor. Cât de frumos va fi dacă ne vom îmbăta cu apă rece şi vom accepta să ştergem toată prostia lor cu buretele nostru de euro. Şi, pentru a fi credibili, probabil vor apela ca şi până acum la figuri politice anoste din ţările lor de baştină care vor face vizite de curtoazie în anemica noastră ţară pentru a ne arăta unde e adevărul.

Acum trebuie să fim mai lucizi ca oricând şi să nu cădem în capcană. Nimeni nu ne poate garanta că Austria nu va fi "următoarea Islandă"(crede cineva că garantarea integrală a depozitelor din băncile austriece este altceva decât un slogan?), la fel cum e clar că dinspre Italia nu poate veni nimic bun atât timp cât la putere se află o figură politică dubioasă şi rudimentară. E timpul ca statul român să arate că e puternic şi să nu cadă pradă unor şantaje ieftine. Dacă sunt bănci cu probleme înseamnă că BNR trebuie să le pună sub supraveghere, iar dacă treaba nu merge, trebuie să se aplice legea(faliment sau naţionalizare, că tot e la modă)! Aşa cum am mai spus, nu trebuie repetată greşeala americană! Decât să se cheltuiască inutil bani pentru acoperirea unor găuri financiare mai bine se face un fond de creditare a economiei. Cu banii acestui fond poate fi creditată economia prin intermediul băncilor de stat, iar atunci efectele crizei vor fi atenuate.

Ştiu că trenduri.blogspot.com este un blog mic, care se adresează unui segment extrem de îngust, dar cred cu tărie că acum trebuie făcut ceva pentru împiedicarea unei prostii din partea autorităţilor. Aşa că vă îndemn în primul rând să vă exprimaţi opiniile prin comentarii la acest text şi, dacă aveţi un site, să promovaţi acest articol(fie printr-un link, fie prin copierea integrală a conţinutului său). Cu toate că nu prea sunt adeptul acţiunilor de acest gen, cred că putem face ceva pentru stoparea unui dezastru."

Promovaţi-l şi voi.

joi, 11 decembrie 2008

Cargo-cultul creditării

Hai să vă spun ce e ăla un "cargo-cult".

Pe la începutul secolului XX papuaşii din Pacific au dezvoltat o religie ciudată, care avea în centrul ei vapoarele europenilor. Vapoarele veneau numai când vroiau ele şi de regulă oamenii albi lăsau în urma lor bombonele, mărgele şi alte diverse bunătăţuri de acest gen. Mai târziu au apărut avioanele care paraşutau fel de fel de pachete din care oamenii albi le mai lăsau şi papuaşilor de-o ciorbă. Mmm, yummy! Crezând că revenirea periodică a vapoarelor şi a avioanelor poate fi provocată, papuaşii au început să dezvolte fel de fel de ritualuri. Religioase, fireşte. Ritualurile astea au primit numele generic de "cargo-cult".

Băncile sunt, la ora actuală, subiectul unui cargo-cult printre imobiliari. Reluarea "creditării" e aşteptată de toată lumea din imobiliare ca Sfintele Moaşte. Din păcate suntem nevoiţi să-i dezamăgim, pentru că : 

  • băncile nu vor mai fi în niciun caz darnice cu doritorii de apartamente pe credit, câtă vreme preţul acestora e în scădere;
  • peste 3-4 luni, intervalul cel mai scurt în care s-ar putea "relua" din nou creditarea, românii vor fi băgaţi în criză până peste cap şi numai de credite nu le va arde;
  • toate semnalele indică faptul că în primăvara-vara 2009 euro va fi pe la 4,1 - 4,2 ceea ce va restrânge enorm baza celor capabili să ia un credit;
  • până şi prognozele oficiale nu întrevăd creşteri salariale mai mari de 5% la anul; din piaţă vin deja informaţii despre mari companii multinaţionale care au simţit că s-a întors roata şi încep să-şi arate colţii la angajaţi; oamenii se vor gândi de 10 ori înainte să se mai împrumute iraţional, pe motiv că "oricum o să-mi crească salariul de 5 ori peste 3 ani".

Avem aşadar o mulţime de motive să credem că aşa-zisa reluare a creditării nu va ajuta, în cel mai bun caz, decât la  stoparea sau încetinirea scăderii preţurilor, într-un ritm similar cu cel înregistrat începând din februarie-martie, nicidecum la reluarea creşterii. Preţurile sunt încă departe de fundamente şi cel puţin în următorii 5 ani nu se întrevede o recăpătare a conjuncturii - politică şi economică - extraordinar de favorabilă din perioada ianuarie 2007 - ianuarie 2008. Tranzacţiile nu s-ar înmulţi, dar măcar s-ar dezgheţa.

Pentru jumătate dintre angajaţii din imobiliare cred că e mai cuminte să îşi caute deja altceva de lucru, fără să mai aştepte împlinirea cargo-cultului. Vor fi dezamăgiţi. Părerea mea...

sâmbătă, 6 decembrie 2008

Bişniţmanul miorit

"Cand am anuntat lansarea acestui proiect (ianuarie 2008 - n.r.), criza nu exista pe piata imobiliara bucurestena. Intre timp, lucrurile s-au schimbat si cum nu aveam cui sa vindem locuintele am 'oprit motoarele' pentru moment, situatie in care sunt multi alti dezvoltatori de pe piata", a spus George Padure.

În ianuarie 2008, globul ăsta - ăăă, pardon, blogul - avea deja 5 luni vechime. Se pare însă că domnii bişniţmani nu prea sunt obişnuiţi cu legtura.

A naibii criza asta dom'le, cum ne-a lovit ea pe nepregătite şi fără niciun semn prealabil.

marți, 2 decembrie 2008

Unii n-au timp să ţină la preţ. Nimic despre alegeri!

"Păi nu vedeţi că preţul materialelor de construcţii se scumpeşte de la o zi la alta? Cum să se ieftinească apartamentele, ce, sunteţi nebuni?" (din gândirea recentă a oricărui mare imobiliar contemporan)

"Preţurile materialelor de construcţii se supun legii cererii şi-a ofertei, la fel ca orice altă marfă. Câtă vreme există dezvoltatori hulpavi care vor plăti preţuri mari pe materialele de construcţii gândindu-se că oricum clienţii lor finali le vor răs-cumpăra construcţia, evident că preţurile cresc." (din opera lui Manole, 27 august a.c.)

"Preţurile materialelor de construcţii s-au redus cu până la 30%, în ultimele două luni, pe fondul scăderii vânzărilor." (realitatea înconjurătoare, decembrie a.c.)

Rezultatul recensământului 2011 va accelera scăderea prețurilor pe piața imo?

Continut video

Loading...