joi, 23 decembrie 2010

Despre Adrian Sobaru

Gesturile extreme nu ajută la nimic.

Cel care ar fi trebuit să se arunce de la balcon este Traian Băsescu, dar nu mă aştept la un asemenea gest de bun-simţ de la el, aşa că singura soluţie este să aşteptăm cuminţi alegerile din 2014 când, să sperăm, românii se vor mobiliza mai bine, civic şi tehnic, şi vor împiedica fraudarea alegerilor.

Apropo de fraudare: păi o vină imensă a tragediei acestui om o poartă şi PSD-ul, care după "ciuruiala" din 6-7 decembrie a băgat coada între picioare şi nu a mai zis nimic, deşi imediat după noaptea de pomină se bătea cu pumnul în piept că o să facă şi-o să dreagă. "Dosarele personale" au fost mai importante decât interesul naţional. De-asta ajung unii oameni să recurgă la gesturi disperate, pentru că unii îşi bat joc de ei şi alţii i-au trădat.

Dar, repet, gesturile extreme nu ajută la nimic.

Hai să vă fac o mărtusire. Din sutele de posturi de pe blogul ăsta, o singură dată am avut un "post plătit". Banii, 2000 de lei, nu i-am încasat eu, ci i-am pus pe cei care au vrut să cumpere postul să-i doneze către "Salvaţi Copiii".

Astăzi există o foarte frumoasă campanie dusă de WorldVision România: "Dăruieşte o masă caldă unui copil sărac". 50 de lei pot face fericit un copil sărac timp de o săptămână, dar cine îşi permite poate dona şi 100, 200 sau chiar 400 de lei.

Ideea e următoarea. Nu trebuie să aşteptăm de la animalele astea de politicieni să ne "dea". Putem să ne "dăm" singuri. Şi dacă avem probleme nu trebuie să ne ducem imediat la animalele astea să ne "dea". Există oameni, semeni de-ai noştri care fac operă de caritate şi care ne pot ajuta. Chiar dacă totul pare negru de jur împrejur, nu toţi oamenii sunt aşa animale ca politicienii care ne conduc. Depinde numai de noi să-i vedem, să-i găsim pe oamenii aceia care se comportă ca oamenii, şi să ne alăturăm acţiunilor lor.

Gesturile extreme nu ajută la nimic. Vă urez tuturor Sărbători Fericite şi sper să priviţi cu optimism la 2011!

sâmbătă, 11 decembrie 2010

În sfârşit, moş Isărescu a înţeles cum devine treaba

Pentru mult popor Mugur Isărescu este părintele indirect al pseudo-bunăstării de până la jumătatea lui 2008. El a preluat guvernarea în 1999, într-o situaţie dezastruoasă (răscoalele minerilor din Valea Jiului, cafteala de la Costeşti, erau evenimente care mai aveau un pic şi transformau ţara într-un Zair al Europei) şi a reuşit să o stabilizeze. Anii guvernării sale (1999-2000) au fost primii de creştere economică după foarte mult timp şi practic guvernarea sa a pregătit terenul pentru Năstase şi Tăriceanu. Din păcate pentru micul Boc nu a mai rămas nimic de ronţăit şi de-asta România are pantalonii oarecum murdari la ora actuala.

Isărescu a dat atunci direcţia de dezvoltare a României pe care ăilalţi doi au continuat-o şi pe care o regretă acum Boc, care constată că a ajuns degeaba prim-ministru. Privatizăm tot şi orice, ca să atragem "investitori", ţinem bine de cheltuieli, ca să nu derapăm în deficite, şi din suceala banilor (ca în anecdota cu oaspetele care lasă 10 dolari pe tejgheaua hotelului şi cât timp se duce să vadă camera, banii ăia sunt rotiţi şi răs-rotiţi în economia de proximitate de ai zice că sunt 1 milion de dolari, nu 10) ardem la taxe până nu se poate, şi cu taxele alea susţinem cheltuielile statului.

Un perpetuum mobile perfect, s-ar zice. Păcat că a făcut "poc" taman când s-a găsit şi Boc să devină prim-ministru. Nu are rost să discutăm aici despre fundamentele greşite ale acestei abordări (o minte luminată ar fi trebuit totuşi să se întrebe ce se va întâmpla atunci când nu va mai fi nimic de vândut în România?). Am reamintit modelul.

Alternativa la acest model de "succes", predicat de altfel şi de diverşi băieţi isteţi din America, ar fi fost, desigur, calea tradiţională, muncitorească: produci ceva şi vinzi peste graniţe în valoare mai mare decât ceea ce imporţi. Şi în felul ăsta numărul banilor care se sucesc în interiorul graniţelor tale creşte, ceea ce va duce şi la creşterea bunăstării. A, mă scuzaţi, aşa ceva cerea timp, planificare, viziune şi mai ales punerea osului la chestia aia neplăcută numită "muncă". Mai uşor era să vinzi ce ai prin casă.

Tocmai de aceea sunt surprins să constat că moş Isărescu declară azi că trebuie să consolidăm branduri româneşti şi că modelul de dezvoltare din ultimii 10 ani a fost greşit. Deh, omul devine mai înţelept cu cât înaintează mai mult în vârstă - păcat că a ajuns înţelept abia acum, când e în prag de pensie (preferam să fie înţelept în urmă cu 11 ani şi să-l lovească alzhaimaru' astăzi, nu invers). Culmea e că omul are dreptate şi, contrar a ceea ce s-ar putea crede vizavi de acest blog (cum că aş fi negru în cerul gurii şi că mă bucur de dezastrul altora, în speţă al adidaşiştilor care-şi ziceau "agenţi imobiliari succes") şi eu cred că lupta pentru România nu e pierdută şi că avem încă timp să dezvoltăm o economie bazată pe profituri nete.

În acest sens vreau să salut apariţia unor gadgeturi româneşti: primul ereader "românesc", Evobook (produs de Evolio), şi primul tablet pc românesc, AllDro (produs de Allview). Astea se adaugă unor iniţiative momentan subţirele în domeniu, cum ar sistemul GPS Smailo (produs de Arobs Transilvania) sau telefoanele dual-sim produse tot de Allview.

Care-i şmecheria? Evident că nimeni nu e aşa prost încât să creadă că firmele astea româneşti au fabrici de componente electronice. Nu, ele îşi fabrică marfa în China apoi o ştampilează cu brandul propriu şi o scot la vânzare. Nu ştiu toate dedesubturile afacerii, dar e posibil ca în ţară să se facă inclusiv designul pe care chinezoii doar îl execută. Afacerea e foarte bună: la cantităţi mari (să zicem peste 10000 de bucăţi), gadgeturi care pe piaţă pot ajunge la 2-300 de dolari se pot fabrica în China chiar şi cu numai 20-30 de dolari.

Nu vă faceţi probleme, aşa fac toţi. Când cumpăraţi un IShit cu 5-800 de dolari, la poarta fabricii din China care îl produce efectiv nu ajung decât aprox. 170 de dolari. Restul intră pe marele lanţ de distribuţie dar grosul profitului e luat, evident, de "producător", adică Apple.

Ei, uite genul ăsta de companii ar trebui sprijinite prin politici deştepte. Până la urmă, dacă piaţa de IT&C se ridică undeva la 1-1,2 miliarde de euro / an, României nu i-ar strica să păstreze în ţară grosul profiturilor generate pe această piaţă. S-ar putea iniţia o lege care să ofere nişte avantaje companiilor care reuşesc să comercializeze un anumit număr de produse proprii. De exemplu, dacă piaţa de tablete PC e de 30000 de bucăţi pe an şi Allview ar reuşi să vândă la anul 1500 de bucăţi (adică 5% din piaţă) e clar că produsul e viabil şi le-aş oferi nişte incentive ca să producă mai mult şi să vândă inclusiv în restul UE. Şi tot aşa. Mă rog, sună cam protecţionist ceea ce zic eu, dar până la urmă criza e criză şi trebuie să scoatem bani cumva, nu?

sâmbătă, 4 decembrie 2010

Ce face băieţii?

Am (re)vizitat adineauri forumul Softpedia şi nu mi-a venit să cred citind ceea ce scrie moderatorul Paradigmatic (l-or fi dat afară pe Punkt?):

"Atunci cînd faci o estimare, nu doar relaxarea creditării este cauza unor improbabile creşteri de preţuri. Relaxarea creditării este doar o componentă destul de neimportantă în acest moment, aş spune chiar insignifiantă.

1. Stocul de locuinţe goale, cel puţin în Bucureşti, este foarte mare, de ordinul miilor, la care se adaugă şi alte mii prin Ilfov.
2. Moneda de tranzacţionare din piaţa imobiliară, adică euro, este foarte sus.
3. Piaţa muncii, cea care produce clienţi solvabili, este amorţită ... îngheţată. Aportul de potenţiali noi proprietari este inexistent.
4. Chiriile, acele valori care demonstrează într-un mod cît mai sincer, capacitatea de plată lunară a unui om posibil interesat de achiziţia unei locuinţe, sunt mici, în declin.
5. Programele de restructurare a angajaţilor bugetari, inclusiv cei din ministere cu venituri mai mari, încă nu s-a terminat. Vor urma şi alţi şomeri, de ordinul zecilor de mii. Aceşti oameni sunt preponderent locuitori ai oraşelor.
6. Politicile de risc ale băncilor, cel puţin în prezent, sunt foarte preventive. Nivelul refuzaţilor este mare. Poate că aceste politici se pot schimba, dar deficienţele celorlalte argumente de mai sus le fac inutile. Un probabil program Prima Casă 3 cu un plafon mai mare decît cel actual, nu schimbă cu nimic datele problemei. Media creditelor accesate prin Prima Casă este undeva la 40.000 euro, deci clar lucru că această valoare reprezintă un magnet pt. preţuri pt. că se pare că doar la acest nivel, cumpărătorii pot accesa credite."

De aici. Nici eu n-aş fi ştiut să explic aşa de bine.

joi, 4 noiembrie 2010

Un pic de feng-shui n-ar fi stricat la City Mall


Acum, nu că aş vrea să fiu rău sau că aş fi mare amator de chinezării, dar:
  • intrarea din stânga dă nas în nas cu un cimitir;
  • intrarea din dreapta dă nas în nas cu un alt cimitir;
  • mall-ul e amplasat la capătul unei intersecţii în Y, fără nicio apărare faţă de energia negativă care vine drept spre el (benzinăria nu se pune, fiindcă e prea joasă)
...nu e cam mult ca să te aştepţi la o afacere profitabilă? :)

vineri, 29 octombrie 2010

Un moment de cotitură: ultimatumul FMI

În timp ce se afunda tot mai tare în rahat, ţara asta a fost condusă numai pe bază de cancanuri, scandaluri, arestări fără finalitate, interceptări securistice aiuritoare, şantaje la opoziţie şi ameninţări la adresa presei. Nu e de mirare că susţinerea de care se mai bucură preşedintele în funcţie şi primul ministru a ajuns sub 10%.

Oamenii aceştia au ocultat timp de 2 ani de zile adevăratele probleme ale ţării făcând ca agenda publică a ţării să fie dominată de fel de fel de idioţenii. Nu altfel s-a întâmplat în ziua de 9 septembrie când agenda publică era dominată de arestarea lui Vântu în timp ce guvernul, cu pixul lui Boc în mână, semna un angajament în faţa FMI prin care promitea solemn că OUG 50 nu va fi aplicată retroactiv. În afară de mine nimeni nu a scris despre acest lucru pe post de "ştirea zilei". Probabil tuturor li se părea mai importantă arestarea fâsâită a lui Vântu decât vânzarea pe tavă a poporului român.

Au fost, sunt, sute şi mii de oameni care şi-au pus speranţa în acea OUG 50 pentru a beneficia de nişte rate corecte. Efortul lor durează din vară, au trecut deja vreo 3 luni de când au început să se organizeze şi să lupte pentru aplicarea corectă a ordonanţei. Recunosc, eu nu simpatizez cu prostia lor - pentru că prostia de a fi luat nişte împrumuturi într-un moment prost, în momentul în care monopolul informaţional fusese spart şi se puteau informa corect despre ceea ce va urma, rămâne o prostie - dar nu pot să rămân indiferent la traficarea lor ca sclavi pentru că regimul acesta vrea să se menţină cu orice preţ la putere şi are nevoie obligatorie de banii FMI.

Azi sunt traficaţi creditacii, mâine o să fim vânduţi toţi.

De aceea, dacă mai are un dram de demnitate, regimul actual ar trebui să pună piciorul în prag şi să-şi precizeze clar poziţia: este de partea populaţiei sau a FMI şi a băncilor? De fapt, ce se speră? Băncile au făcut mari greşeli în România şi unele dintre ele, chiar dacă nu vor da faliment în 2011, vor da sigur în 2012 sau în 2013 chiar şi cu ajutorul FMI. Nu vor scăpa. Sau poate vor fi recapitalizate de băncile-mamă din vest şi atunci vor scăpa, dar dacă e să tragă nădejdea pe ce se întâmplă şi se va întâmpla în România, sigur vor avea mari probleme. Poţi să iei două piei de pe un om, trei, şapte, dar nu o sută. La un moment dat nimeni nu-şi va mai plăti ratele, indiferent de riscurile presupuse de acest gest.

Ce se poate întâmpla?

Vor executa silit toate casele din ţara asta?
Vor veni ca la Moromete, să le ia pernele şi păturile din casă? Şi ce vor face cu ele, şi le bagă-n fund?

Să recapitulăm un pic ceea ce a făcut puterea Băsescu-Boc în favoarea populaţiei în relaţia cu băncile:

  • a blocat explicit adoptarea legii falimentului personal: astfel milioane de români care au fost păcăliţi să consume un produs toxic (creditele cu supradobândă) sunt acum, literalmente, sclavii băncilor deşi starea de facto a lor şi a familiilor lor e cea de faliment.
  • şi-a luat explicit angajamentul că OUG 50 nu va fi aplicată retroactiv, ceea ce înseamnă că aplicarea ei ar fi fix frecţie la picior de lemn.
  • a menţinut explicit nişte preţuri umflate pe piaţa imobiliară autohtonă, complet rupte de realitatea salarizării medii sau a randamentului din chirii, blocând bani publici şi alocând resurse administrative în programul subprime "Prima Casă 1-2" al cărui singur avantaj dovedit a fost că a ajutat băncile să păstreze valoarea activelor la nişte niveluri care să dea bine în bilanţuri. În rest nu a creat locuri de muncă şi nu a stimulat piaţa construcţiilor.
  • a menţinut explicit euroizarea pieţei imobiliare autohtone, prin pragurile oficiale de 60-70.000 de euro, care îi supun în continuare pe românii care mai îndrăznesc să se împrumute riscului valutar. Bine, băncilor care au dat împrumuturi în euro le convine de minune euroizarea.
Deci putem trage concluzia că  până acum guvernul Boc a fost guvernul băncilor, nu al populaţiei. Poate e cazul să pună cineva piciorul în prag şi să le reamintească cineva lui Boc şi Băsescu că au fost trimişi acolo de oameni, nu de bănci. Sau, şi mai bine, poate ar fi cazul ca Boc (sau Băsescu... mie nu mi-e clar nici acum cine, de fapt, negociază cu FMI) să pună piciorul în prag şi să spună FMI-ului să-şi ia mâna de pe bănci.

Repet: ce se poate întâmpla dacă se ajunge la o rată de default de 30%? Sau de 50%?

Vor executa silit toate casele din ţara asta?
Vor veni ca la Moromete, să le ia pernele şi păturile din casă? Şi ce vor face cu ele, şi le bagă-n fund?
Or să ridice toate maşinile? Păi au deja zeci de mii de maşini pe care nu le cumpără nimeni.
Văleleu, ne exclud din UE? Ei, na...

Băncile trebuie să îşi asume responsabilitatea prostiilor făcute în ultimul deceniu. Regimul Băsescu-Boc trebuie să-şi precizeze clar poziţia şi să spună de partea cui e, a populaţiei sau a băncilor. FMI trebuie să explice dacă a venit pe capul nostru să ne acorde asistenţă financiară pentru ieşirea din criză sau pentru a salva sectorul bancar de la faliment.

marți, 26 octombrie 2010

Ia de la tata, ia şi de la Franks

Ia te uită ce declară Franks, de la FMI, în Ziarul Financiar:

"Suntem îngrijoraţi de aplicarea retroactivă a prevederilor Directivei Europene. Am cerut să se gândească aplicarea numai pentru contractele noi, întrucât la utilizarea pentru vechile contracte există riscuri pentru economie şi efecte negative pentru România."

Adică, sclavii ar putea mişca în front? Această luare de poziţie are cumva legătură cu "Scrisoarea pentru familia Fazan"?

PS. interesantă lectură şi ultimul post de pe "A doua Mare Depresie": Apartament de 190.000 de euro, vândut cu 525.000

marți, 19 octombrie 2010

Bani

Luaţi d-aici bani pensii şi salarii. De azi. E proaspeţi. Mai citiţi flăcăi şi din Cărtărăscu, poate îl terminaţi într-o zi şi ne lăsaţi în pace.


Special pentru acel blogger-vuvuzelă, care preia teme discutate şi răsdicutate aici făcând pe originalul: preţurile imobiliarelor "popularisch" vor scădea din momentul ăsta exact cât au ele chef să o facă. Şi la cât de maronii sunt banii de mai sus, 40-50% s-ar putea să fie prea puţin. Încă 1-2 ani cu Băsescu şi Boc şi vă garantez că se va ajunge la -80%.

joi, 16 septembrie 2010

Luati-va gandul de la case... ca investie!

Un articol excelent semnat Adrian Panaite/Diana State, în Curierul Naţional:
Luaţi-vă gândul de la case ... ca investiţie!

joi, 9 septembrie 2010

Ştirea zilei de 9 septembrie 2010: Scrisoarea Guvernului României pentru familia Fazan

"Stimată Doamnă Fazan,
Stimate Domnule Fazan,

Vă scriu această scrisoare cu convingerea că realitatea care vă înconjoară e atât de complexă încât trebuie să vă dau câteva explicaţii liniştitoare.

Ştiu că sunteţi acum cu ochii beliţi la televizor, unde un domn cu mustaţă pe nume Vântu Sorin, al cărui rol în viaţa dumneavoastră e ZERO BARAT, a fost recent arestat pentru diverse matrapazlâcuri pe care le-a comis de-a lungul vieţii dumisale. Sau pe care le-a comis recent. Sau în urmă cu 10 ani. Sau a fost arestat, pur şi simplu. A fost arestat. Avem în sfârşit siguranţa, după atâtea luni de tensiune că domnul cu mustaţă NU va mai fura niciodată, în vecii vecilor, sarea - idealul naţional pentru care ne-am bătut pe tot parcursul anului 2009.

Ştiu că lucrul acesta vă provoacă o inexplicabilă şi indicibilă satisfacţie, pentru că nu degeaba vă cheamă domnul şi doamna Fazan. Ştiu că arestarea acestui domn cu mustaţă vi se pare că face parte dintr-o karma universală, la fel de inexorabil ancorată în idealurile de Dreptate şi Adevăr precum finalul poveştilor care se termină întotdeauna, invariabil, cu victoria lui Făt-Frumos împotriva ghionoaiei.

În magnitudinea dvs. de doamnă şi domn Fazan, în clipa asta vă bucuraţi că domnul cu mustaţă, pe care nu-l cunoaşteţi şi nici nu-l veţi cunoaşte vreodată, nici dvs. nici vreuna dintre rudele dvs. de grad I-IV, este arestat (sau percheziţionat... reţinut... băgat la zdup). Tocmai de aceea vă asigur că eu voi continua să vi-l arăt pe domnul cu mustaţă şi în următoarele zile, şi săptămâni, ori de câte ori o să vreau, pentru a vă face nişte Făzăneşti fericiţi şi pentru a vă asigura mulţumirea sufletească, liniştea interioară şi colesterolul scăzut pe fond de antistress.

Şi cum în buna tradiţie a neamului Fazan sunt convins că şi dvs., domnul şi doamna Fazan, sunteţi plini de credite ca un câine vagabond de purici, aş vrea să vă mai spun în treacăt un mic lucru care s-ar putea (sau nu) să vă intereseze. Oricum, vă rog să nu vă dezlipiţi ochii de la televizor, de la epopeea juridică privitoare la domnul cu mustaţă. Spectacolul e garantat - şi e gratis! Ce distracţie poate fi mai ieftină acum, în vremuri de criză? Enjoy!

Mai înainte însă aş vrea să vă asigur că, aşa cum a grăit aseară la televizor Tatăl cu Chelie al Poporului Român, vârful crizei a trecut. În toate evaluările noastre, şi după cum am negociat cu FMI (Fondul Monetar Internaţional), criza e pe cale să treacă şi România înregistrează deja progrese semnificative. Astfel, în luna august producţia de sârmă de cupru a crescut cu 15% faţă de luna iulie, producţia de ace cu gămălie s-a dublat faţă de august 2009 şi culturile de flori de muşeţel au fost mai bogate ca oricând. De acum va fi bine şi arestarea domnului cu mustaţă este, de altfel, una dintre dovezile peremptorii că de acum totul va fi bine!

Aşadar, revenind la situaţia dvs. de posesori de credite, pentru care vă felicit sincer, deoarece fără abnegaţia dvs. de a vă îndatora într-o măsură demnă de numele pe care îl purtaţi, România nu ar mai fi fost o oază de prosperitate aşa cum a fost în perioada anilor 2007-2008, vreau în primul rând să vă felicit dacă în perioada recentă aţi aderat la unul din grupurile de luptă pentru apărarea drepturilor clienţilor împotriva băncilor la care aveţi credite. Vă asigur că nu veţi cheltui în van nici timp, nici bani, nici nervi, nici medicamente, şi că guvernul, prin OUG 50/2010, nu a avut alt scop decât să vă ajute pe dvs. şi pe miile de familii Fazan din ţara asta. Vă asigur, de asemenea, că la Telefonul Fără Fir dintre Guvernul României şi Tribunale vom face presiuni asupra instanţelor pentru ca procesul pe care grupul dvs. îl va deschide împotriva băncii căreia doriţi să-i contestaţi în instanţă practicile comerciale să se desfăşoare repede, scurt şi la obiect, nu să dureze 10-15 ani.

Totuşi, ştim prea bine că duşmanii României şi ai poporului român veghează permanent la destabilizarea noastră, răspândind zvonuri dubioase care ar putea să vă irite, aşa cum ne irită şi pe noi. De exemplu, veţi auzi că azi am trimis o nouă scrisoare de intenţie către FMI. E adevărat! Procedurile împrumutului centură-de-siguranţă luat de la FMI sunt de aşa natură încât din timp în timp e nevoie să ne luăm anumite angajamente, măcar verbale, faţă de aceşti domni. Scopul guvernului, vă reamintesc, este acela de a păstra ţara pe drumul cel bun, de a asigura pacea socială, de a stimula economia - deci, implicit, de a vă asigura şi dvs., doamna şi domnul Fazan, o viaţă mai bună şi "să trăiţi bine". De aceea e nevoie momentan de banii acestor domni, dar nu vă faceţi probleme. Suntem convinşi că ştiţi deja că tot ce ne-am angajat faţă de FMI, am reuşit să tărăgănăm şi să amânăm (isteţimea e una din calităţile noastre, ale românilor, nu-i aşa?). Ştiţi prea bine că:

  • nu am concediat bugetari, decât punctual şi parţial
  • nu am micşorat semnificativ salariile de la stat
  • nu am supraimpozitat mediul de afaceri (da, chiar avem mai puţine impozite şi taxe decât în urmă cu 2 ani!)
  • nu am micşorat pensiile, ba chiar ne-am bătut pentru măsuri alternative, care să asigure stabilitatea pensiilor, cum ar fi mărirea TVA cu numai 5 puncte procentuale (puteam să mărim TVA cu 25 de puncte procentuale, dar am preferat să nu o facem).
În plus, nu am renunţat la cota unică, am creat un mediu fiscal stabil, care se schimbă cu precizie de metronom de la o lună la alta, şi am făcut tot posibilul să păstrăm moneda naţională, leul, la o valoare acceptabilă. Acestea sunt fapte, nu vorbe! De aceea, dacă veţi auzi că în scrisoarea de intenţie adresată azi, în ziua arestării domnului cu mustaţă, către FMI, sunteţi amintiţi şi dvs., familia Fazan, vrem să vă asigurăm că nu aveţi de ce să vă faceţi griji. În discuţia cu aceşti domni trebuie respectate nişte formalităţi aşa că am fost nevoiţi, printre altele, să ne luăm câteva angajamente formale:
  • nu vom încuraja promulgarea Legii Falimentului Personal pentru că "this law would undermine credit discipline" - staţi liniştiţi, această lege va fi promulgată, România nu va ieşi din secolul XXI fără o asemenea lege;
  • OUG 50/2010 va fi revizuită în sensul neaplicării retroactive - nu vă faceţi probleme, după cum zicea Tatăl cu Chelie vârful crizei a trecut şi de acum ratele dvs., stimată familie Fazan, vor scădea în mod natural şi accelerat; în plus, continuaţi să luptaţi împotriva băncilor, justiţia e cu voi şi Telefonul Fără Fir funcţionează!
  • vom concedia încă 74.000 de angajaţi ai anvelopei bugetare anul acesta şi cel puţin 15.000 la anul - nu vă faceţi griji, ştim că dvs., familia Fazan, lucraţi în mediul privat, deci chiar dacă, presupunând prin absurd, vom concedia vreo ... 100-200 de angajaţi ai anvelopei bugetare, dvs. nu veţi fi afectaţi.
Acestea sunt, aşadar, cele mai proaspete noutăţi privind grija pe care noi, Guvernul României, şi Tatăl cu Chelie al Poporului Român, v-o purtăm dvs., draga noastră familie Fazan fără de care noi, umilii servitori ai dvs., nu ne-am mai putea face meseria pentru care ne-am pregătit, aceea de politicienideformulaunu. Vă urez să vă bucuraţi în continuare de spectacolul oferit azi, dar şi în perioada următoare, de chestiunea juridică ridicată împotriva domnului cu mustaţă care nu mai poate fura sarea şi vă asigur de toată simpatia noastră.

Cu sincere salutări şi urări de bine,

Bouc
Prime Minister of Romania

Tot Guvernul României Dintre Care Se Remarcă Nuţi

şi Tatăl cu Chelie al Poporului Român"

marți, 7 septembrie 2010

Un coteţ cât o maşină

Mai ţineţi minte poezia pe care o tot repetau unii în urmă cu vreo 2 ani? "Nu or să mai coste casele cât o maşină..." Hm, uite că garsonierele din Bucureşti încep binişor să se încadreze în 35.000 de euro, bani care NU i-ar ajunge oricărui flăcău pentru a-şi putea cumpăra în zilele noastre:

  • un Audi A6
  • un Citroen C6
  • o Toyota Avensis cu toate dotările
  • etc.
Trebuie să recunoaştem că situaţia e complet diferită faţă de 2008 când, de bine de rău, chiar şi o garsonieră fără îmbunătăţiri costa un 70.000 de euro, adică binişor peste preţul multor automobile de lux. Ştiu, acum urmează să auzim că "nu or să mai coste casele cât o maşină medie" şi când o garsonieră va ajunge să coste cât un Renault Megane, că "nu or să mai coste casele cât un Logan". Cât un Logan poate că nu, dar cât un Duster cu cutie automată ... n-aş băga mâna-n foc că nu vor ajunge să coste!

Vestea proastă pentru geambaşii de case e că trendul chiriilor ne indică o tendinţă de scădere şi mai mare a preţurilor. Eu personal am informaţii de la prima mână că într-un cartier oarecare o garsonieră a ajuns să se închirieze în mod curent cu 150-175 de euro (la negru, fireşte) iar în locaţiile curăţele din centru cu 200-250. Ceea ce înseamnă că preţul corect pentru o garsonieră fără îmbunătăţiri senzaţionale ar trebui să fie în jur de 17-20.000 de euro în cartiere şi 25-30.000 în centru.

Concluzia? Abia suntem undeva pe la jumătatea deflaţiei imobiliare.

duminică, 29 august 2010

Despre firma din Brasov

Vă rog să citiţi ipoteza înaintată de Alex Dumitraşcu pe forumul său, aici:

"Cea mai profitabila companie romaneasca din 2009 a fost o firma dintr-un sat brasovean, firma avand zero angajati si un profit mai mare decat al Petrom- 3,68 miliarde de euro (2,5% din PIB-ul Romaniei). American European Marketing & Entreprises figureaza la Registrul Comertului cu sediul in satul Fantana, comuna Hoghiz judetul Brasov si activeaza pe piata imobiliara.
SURSA:
hotnews

Comentez in mod original:
Profitul nedistribuit, asa cum este profitul acestei gaselnite este inclus in calculul PIB.
Asa ca PIB pe 2009 TREBUIE RECALCULAT CU -2.5%.
Spre deosebire de ceilalti analisti bantuiti de teoria conspiratiei, eu sustin ca ESTE POSIBIL ca aceasta manarie contabila prin care se umfla imod incredibil profitul nedistribuit al unei firme sa nu fie altceva decat o tentativa reusitA de a COSMETIZA DATELE MACROECONOMICE."

Dacă e adevărat, nu mă mai miră nimic. Câţi ani au trecut de la domniile fanariote? 200? Nu cred, eu văd că stăm pe loc, apucăturile sunt aceleaşi.

duminică, 22 august 2010

Oricum ar fi murit?

M-am abţinut să scriu despre bebeluşii decedaţi la începutul acestei săptămâni ca urmare a neglijenţei criminale a personalului supraveghetor. Ce să scriu? Despre sistemul medical mi-am spus părerea în urmă cu un an, în postul intitulat: "Banii, problema nr. 1 a sistemului medical?". Ce să mai zic, pe lângă ceea ce am zis acolo? Că am avut prilejul să văd odată, la 12 noaptea, cum o bestie de dracu' ştie ce - doctor, asistent, rezident - ne-a spus senin: "[Persoana] oricum va muri. E chestie de zile. Dacă nu îi facem operaţia cutare, abia îi curmăm suferinţa. Şi vă scutim şi pe dumneavoastră, familia, de suferinţă." ?

Nu ştiu dacă v-aţi dat seama, dar din perioada aceea am început să scriu mai rar pe acest blog pentru că mi-am dat seama de micimea temei pe care o abordam. Da, or să scadă preţurile la imobiliare. Ei, şi? Poate vor ajunge, aşa cum zice Aristotel, la "10.000 coteţul". Ei, şi? Pierderea cuiva care a băgat ca prostul câteva zeci de mii de euro, sau poate o sută de mii, în patru pereţi, e nimic pe lângă pierderea unei vieţi omeneşti. În viaţă pierdem şi câştigăm de multe ori, multe lucruri (chiar şi la loto şi loz în plic mai putem câştiga din când în când) dar o singură dată ne câştigăm şi ne pierdem viaţa însăşi.

Aşa că e cu atât mai bestial să constatăm că trăim într-o ţară în care şansa de viaţa a unor omuleţi fără altă vină decât aceea de a se fi născut cu anumite probleme de sănătate se măsoară în minutele petrecute în jurul unui tort halit cu graţie în timpul orelor de serviciu. Treaba asta nu are nimic cu tăierea salariilor sau cu "criza" - toţi suferim din cauza crizei! - ci cu nesimţirea, lipsa de conştiinţă profesională, lipsa de profesionalism în general. La câteva zile de la tragedie, cineva din spital le spunea unor reporteri care filmau pe ascuns: "Oricum bebeluşii ăştia ar fi murit, erau cu probleme." Şi dacă nu ar fi murit? Uite că 6 au reuşit să supravieţuiască şi naşterii, şi incendiului. Dacă nu vor muri? Dacă unul singur nu va muri, înseamnă că toţi ceilalţi au murit cu zile. Dacă unul singur va supravieţui cu o zi mai mult decât ceilalţi, înseamnă că tuturor celorlalţi li s-a furat cel puţin acea zi din viaţă. După ştiinţa mea, medicina şi sistemul medical trebuie să salveze vieţi, nu să le îngroape. La noi însă e invers. Sistemul parcă răsuflă a uşurare când un bolnav moare.

Ceva trebuie să se schimbe. Cineva trebuie să schimbe acest sistem care părea oarecum caricaturizat în "Moartea domnului Lăzărescu". Nu, din păcate nu era caricatură. Asistentele mâncau tort şi copilaşii se prăjeau. Dacă i-ai fi propus unui scriitor un asemenea scenariu, ar fi zis că eşti nebun, că viaţa nu poate să bată filmul. Nu şi în România!

luni, 2 august 2010

Eterna si fascinanta

Chiar nu eram conştient (na, dacă nu mă mai interesează...) de faptul că eterna şi fascinanta va fi singura ţară din Europa de Est care va avea scădere economică în 2010.

Bine, eu cred că vom avea scădere, sau cel puţin stagnare economică, şi în 2011, pentru simplul motiv că nu am auzit să se fi pus ceva în practică din programul de restructurare a statului. Momentan au scăzut lefurile cu 25% - dar asta nu e decât o ajustare a cheltuielilor salariale la încasările actuale. După cum ne anunţa domnul Boc ieri, la nivel local nu s-a petrecut nimic. Şi nici nu se va petrece, pentru că ăia pe-acolo sunt cu toţii fraţi, surori, naşi, fini, bunici, mămici, unchi, mătuşi, fraţi de cruce etc. Acolo trebuie făcută reformă doar cu biciul. Aşa că prigoana şi suprataxarea mediului de afaceri va continua şi la anul, şi atunci de unde creştere economică?!

În altă ordine de idei, vreau să semnalez un site interesant: www.heima.ro. Prezintă preţul mediu al apartamentelor executate silit şi promite să devină un instrument interesant.

vineri, 16 iulie 2010

Mai e loc de scadere pe piata auto?

România se dezumflă pe zi ce trece. Acum e evident că "balonul" nu a fost doar imobiliar (cum am crezut cu toţii). Toată România a fost un balon care acum a pocnit şi continuă să fâsâie.

Azi vreau să scriu două vorbe despre piaţa auto. Mai e loc de scădere? Anul acesta s-au înmatriculat doar 36.636 de maşini noi în primele 6 luni. Asta înseamnă că, dacă va continua acest ritm, până la sfârşitul anului se vor înmatricula în jur de 70-80.000 de maşini noi. Cam ca la nivelul anilor 2000-2001, înainte de boom-ul creditării.

Am auzit recent un dealer auto zicând că "mai jos nu se poate". Din păcate eu cred că se poate, pentru că în 2003 puteai încă să cumperi Dacia şi Daewoo cu vreo 3500 de euro, în vreme ce astăzi cel mai ieftin model disponibil pe piaţă e Loganul fără dotări la peste 6500 de euro. Aproape dublu. Piaţa va continua să scadă pentru că, spre deosebire de anii 2001-2002, segmentul cel mai solid al pieţei auto româneşti, cel dedicat clienţilor cu bugete de până în 4000 de euro, e complet neacoperit. Acest segment ar putea fi acoperit la ora actuală numai cu chinezării şi indianisme. Tata Nano sau Chery. Dar astea nu au dreptul să circule pe la noi, pentru că suntem ditamai membrii UE, aşa că rămâne cum am stabilit: se poate şi mai rău.

marți, 29 iunie 2010

Mult zgomot pentru foarte puţin

După ce m-am învârtit vreo jumătate de oră pe site-ul INSSE căutând ca orbetele datele privitoare la piaţa imobiliară, am reuşit, în fine, să identific chiar pe prima pagină informaţii despre faimosul indice anunţat cu surle şi trâmbiţe de vreo 2 ani de zile.

Impresia e jalnică. E ca şi cum ai pune un struţ să scoată un ou şi după multă scremere, iese ceva demn de o bibilică. Acelaşi lucru îl face şi Renderman în timpul liber, fără să consume resursele statului, şi oferind date mult mai relevante (- nu vreau să minimizez efortul lui Renderman făcându-l "bibilică", dar e evident că un efort solitar nu se compară cu unul care implică o grămadă de instituţii - şi care produce cam aceleaşi informaţii!).

Nu e de reţinut decât afirmaţia seacă privind scăderea cu aproximativ 4% a preţurilor "în trim. 1 faţă de 2009" şi faptul că viteza de dez-balonare din Bucureşti pare a fi mai rapidă decât cea din ţară, câtă vreme în Bucureşti preţurile au scăzut cu 5,70%. Fiecare înţelege ce vrea de aici. Putem vorbi de o scădere de la 2000 de euro pe mp la 1900, sau de la 1000 la 950 - aparent, pentru statisticienii noştri e tot aia...

Totodată putem deduce că, dacă în provincie preţurile au scăzut cu numai 1,60% şi în Bucureşti cu 5,70%, dar media calculată pe ţară a fost de 3,96% (deci mult mai aproape de situaţia din Bucureşti, decât din provincie), înseamnă că locomotiva pieţei imobiliare este în continuare Bucureştiul, unde au avut loc, probabil, cam de două ori mai multe tranzacţii cu apartamente decât în provincie. În toată provincia. Să fie aşadar scăderea din provincie mai mică deoarece, de fapt, tranzacţiile sunt îngheţate?

joi, 24 iunie 2010

Dărâmate, nu continuate!

Se pare că nişte minţi încete au clocit un proiect de lege care prevede ca ANL-ul să preia de la dezvoltatorii falimentari proiectele începute şi neterminate, pentru a le finaliza şi a le putea preda celor care au apucat să plătească avans (detalii aici). O prostie mai mare ca asta nici că se putea gândi în plină criză!

Banul public trebuie investit în lucruri cu cap, investiţii care să creeze plusvaloare, nu în prostiile unor dezvoltatori "de duminică" şi visele umede ale câtorva înfierbântaţi. Dacă nu au avut succes, înseamnă că proiectele respective nu au avut suficientă cerere, ceea ce înseamnă că sufereau de la bun început de diverse probleme: ori erau prost poziţionate, ori erau prea scumpe, ori erau, pur şi simplu, proaste.

Întru susţinerea acestui proiect, deputatul care l-a gândit declară: "Proiectul este dedicat celor care au luat ţeapă de la dezvoltatori, celor care au plătit un avans şi nu îşi mai primesc locuinţele." Statistic vorbind, aceşti tolomaci care "şi-au luat ţeapă" (de fapt şi-au tras ţeapă singuri, cumpărând ceva ce nu exista) sunt foarte puţini, cel mult câteva mii, deşi mă îndoiesc sincer că numărul lor trece de o mie, câtă vreme ştim sigur că de fapt sute dintre apartamentele neterminate au fost rezervate de anumite fonduri de investiţii (hm, acum cuplez... oare or fi la mijloc şi ceva interese ale acestor fonduri?!... alde Hauge?).

Pentru salvarea acestor o mie de români bătuţi în cap şi a fondurilor care şi-au îngropat banii pe aici, acest deputat vrea să angajeze banul public într-o perioadă în care statul nu mai are bani de pensii pentru 5,5 milioane de români şi nici bani de ajutor social pentru alte câteva milioane de persoane asistate (copii, handicapaţi, şomeri, bolnavi). Halal treabă!

Nu înţeleg ce sau cât le mai trebuie unora să înţeleagă că în România, în condiţiile în care:

  • natalitatea scade continuu de 20 de ani;
  • tinerii fug pe capete din România;
  • 90% din familii deţin cel puţin un apartament primit moka de la stat la începutul anilor '90;
  • populaţia a scăzut de la 23 de milioane în 1990 la cel mult 20 de milioane acum, în condiţiile în care Ceauşescu pregătise fond locativ pentru o populaţie de 25 de milioane...
...în România NU există o problemă a locuinţelor, NU e nevoie de locuinţe noi şi NU avem un deficit de 1 milion de locuinţe. În România adevărata problemă locativă e legată de corelarea preţurilor cu veniturile (care depind de productivitatea medie din economie) şi nimic mai mult! Lăsaţi piaţa liberă, lăsaţi preţurile să se coreleze cu veniturile - şi veţi vedea cum piaţa îşi revine, tranzacţiile se reiau şi "problema locuinţelor" va dispărea de la sine!

De asemenea, nu înţeleg cât le mai trebuie unora să înţeleagă că în capitalism:
  • orice prostie se plăteşte...
  • poţi să câştigi, dar poţi să şi pierzi o grămadă de bani...
  • consecinţele faptelor tale, bune sau rele, trebuie asumate!
Soluţia corectă pentru construcţiile abandonate e ca statul să le dea un ultimatum dezvoltatorilor iar dacă aceştia nu pot continua lucrările, să le confişte, să le dărâme şi să redea terenul unei utilizări pentru care există cerere. De exemplu în Bucureşti există o nevoie reală de spaţii verzi. Sunt sigur că locuitorii multor zone ar fi mai mult decât bucuroşi ca în loc de un turn înfipt în coasta blocului lor, să apară un mic scuar.

duminică, 20 iunie 2010

Chinezii, supriza anului?

Într-un comentariu la postul precedent, îmi exprimam convingerea că pe tovarăşii chinezi o să-i doară fix în funduleţul lor gălbui de rugăminţile insistente ale americanilor privitoare la deprecierea yuanului.

"... în China, în ciuda aparenţelor, dpdv politic continuă să se construiască comunismul. E drept că nu după formulele lui Lenin, ci după formula lui Deng: "O ţară, două sisteme". Se poate comunism cu şomaj? Eu ştiam că nu. De aceea n-am nicio îndoială că Hu Jingtao va păstra yuanul exact la nivelul necesar pentru a asigura expansiunea pieţei interne a muncii în ritmul dorit - iar dacă nivelul va trebui scăzut va face cu nonşalanţă pipi pe părerile americanilor, UE, Japoniei, Australiei etc. Nu el a obligat toate aceste ţări să-şi externalizeze producţia în China şi să devină acum dependente de importurile ieftine din manufacturile chineze, ba mai mult, să mai şi urle în toate zările (în vremurile bune) pentru liberalizarea comerţului mondial şi a schimbului de mărfuri."

Iată că, după cum ne informează Hymerion (Dan Popa), de luni începe distracţia, dar rezultatul ar putea fi pe dos decât s-ar aştepta americanii. Chinezii au decis să lase yuanul să floteze liber, dar nu oricum, ci faţă de un coş de valute, deci teoretic, dar cu siguranţă şi practic, nu se va putea deprecia faţă de dolar decât dacă şi dolarul se va deprecia faţă de euro. Cu alte cuvinte, tovarăşii chinezi au comis-o din nou şi sub masca politeţii vor cădea în picioare, ca ninja din filmele cu Cichi Cean!

Şi merită citată şi motivaţia lui Roubini pentru evoluţia invers aşteptată a yuanului (nu că aş vrea să mă laud, ştiu, aplauze, mulţumesc :)))): "Chiar daca ar lasa moneda lor nationala sa se aprecieze in fata dolarului, aceasta apreciere nu ar fi prea mare, intrucat s-ar reduce excedentul comercial, cresterea economica ar incetini iar agitatia pe piata muncii ar creste, lucru pe care China l-ar accepta cu greu."

O ştire pe aceeaşi temă şi în Bloomberg.

Hm... ia să vedem, mai cântă cineva prohodul pentru euro?

marți, 8 iunie 2010

Duduie economia!

Iată că a apărut şi situaţia şomajului pe luna mai 2010. Constatăm cu satisfacţie că măsurile anticriză ale guvernului au creat în perioada aprilie-mai peste 60.000 de locuri de muncă noi, astfel că numărul şomerilor a coborât de la un maxim de 765.282 în martie la 701.854 în mai.

O asemenea minunăţie nu s-a mai văzut din 2007, când în perioada lunilor martie-mai numărul şomerilor a scăzut tot cu 64.000.

Să mai spună cineva că guvernul nu face nimic.

vineri, 4 iunie 2010

Plan diabolic. Din nou despre "negative equity".

Noţiunea de "negative equity" s-a mai discutat pe acest blog, dar azi am constatat că ignoranţa continuă să fie enormă în România.

Un prieten de-al meu (angajat la stat şi cu soţia în concediu post-natal) care şi-a cumpărat în vara lui 2007 un apartament (nu cine ştie ce) într-un cartier oarecare din Bucureşti e acum cam nemulţumit de următoarele lucruri:

  • rata pe care trebuie s-o plătească e cu cca. 30% mai mare decât o rată similară prin "Prima Casă";
  • rata pe care trebuie s-o plătească e cu cca. 40% mai mare decât o chirie similară în zonă;
  • guvernul taie cu barda tot ce mişcă: salariul lui, indemnizaţia soţiei, pensiile socrilor etc.

Drept pentru care a ajuns cam strâns cu banii. Şi asta în condiţiile în care banca de la care a luat împrumutul a avut nu ştiu ce meciuri cu BNR-ul (mi-a explicat mai demult ce meciuri, dar chiar nu m-a interesat, aşa că n-am reţinut), fiind obligată de banca naţională să reducă ratele la o serie de credite. În fine, eu personal cred că a fost vorba pur şi simplu de banala recalculare periodică a dobânzii - dar amicului meu îi place să creadă că există acolo sus un dumnezeu care îl iubeşte. Concret, omul plăteşte acum vreo 375 de euro în condiţiile în care până de curând a plătit vreo 490. Şi chiar şi aşa, e cam greu.

Dar, datorită situaţiei în care se află, mintea lui de român cu facultate a clocit un plan... diabolic. Şi anume, să-şi vândă actualul apartament şi cu banii încasaţi să-şi închidă creditul şi să aplice pentru un alt credit, eventual "Prima Casă", cu care să-şi cumpere un alt apartament, la o rată mai mică.

Atunci când mi-a spus chestia asta m-a pufnit râsul. Din fericire eram cu el pe messenger, aşa că nu şi-a dat seama cu câtă poftă am râs. Dar l-am întrebat dacă şi-a pus problema că s-ar putea să fie în "negative equity". La întrebarea lui : "Ce e aia?" i-am explicat pe scurt ce înseamnă o asemenea situaţie şi mi-a replicat, foarte convins, să mă uit pe anunturiparticulari.ro, să văd că ar lua suficienţi bani pe apartamentul lui - exact cât îi trebuie ca să-şi închidă creditul. 

Spre disperarea lui, l-am mai întrebat două chestii:

  1. "Crezi că preţurile afişate sunt cele la care se efectuează tranzacţiile? Ce te faci dacă preţurile afişate sunt cu numai 10% mai mari decât cele de tranzacţionare?" Nu a ştiut ce să-mi răspundă. Nu se gândise la asta.
  2. "Ai fost la bancă să întrebi cât mai ai de plătit ca să închizi creditul?" Nu, nu a fost. De ce să se ducă? Ştie cât a plătit până acum: 32 de rate în valoare totală de 15.500 de euro. Scade 15.500 de euro din cât a împrumutat, şi aia e! (din nou am râs, dar de data asta mai domol, pentru că mi-am dat seama că situaţia e gravă) "Păi ar trebui să te duci, nu care cumva să ai un şoc când... vei găsi client pentru apartamentul tău". Din discuţie mi-am dat seama că omul e complet paralel cu ceea ce plăteşte şi habar nu are care e diferenţa dintre "principal" şi "dobândă".

Fără îndoială, amicul meu e în "negative equity". A dat 85.000 de euro (20.000 avans, bani strânşi din greu, şi 65.000 credit) pe un apartament care acum nu mai poate fi listat decât (cu indulgenţă) cu 65.000 dar pe care nu va putea încasa, real, mai mult de 50-55.000 de euro - şi asta dacă se grăbeşte să-l vândă azi, până nu-şi fac efectele măsurile propuse de guvernanţi. De la toamnă va fi mai rău! Pe de altă parte, în aproape 3 ani de rate, dacă şi-ar verifica soldul creditului ar vedea că nu a plătit efectiv decât vreo 2-3.000 de euro. Aşa că omul va descoperi pe propria piele ce înseamnă "negative equity": să nu poţi vinde bunul luat pe credit decât cu mai puţini bani decât ţi-ar trebui pentru a închide creditul. Şi să rămâi, astfel, şi sărac, şi dator la bancă. Păcat de el, că era băiat bun. Oare câţi naivi d-ăştia or fi mai fi în România?...

miercuri, 2 iunie 2010

Ăştia-s maimuţe şi nu înţeleg nimic

"Oh, they aren't so savvy." Aşa erau caracterizaţi de către bancheri locuitorii non-albi (adică negrii şi latinos) din suburbiile oraşului american Memphis, atunci când ofiţerii de credite încercau să le vândă credite imobiliare dubioase, cu dobânzi mari şi variabile. În fond, maimuţele vizate nici nu văzuseră vreodată o aşa minune a finanţei moderne numită "credit" - fiindcă nimeni nu le vânduse vreodată aşa ceva - ca să ştie ce e şi cum se face. Imobiliarele doar creşte, nu?

Culmea e că, pentru a obţine profituri maxime, băncile preferau să le vândă non-albilor împrumuturi îndoielnice (subprime) chiar şi atunci când aceştia se calificau pentru împrumuturi "prime", care pesupuneau riscuri mai mici, dar şi profituri mai mici (deşi mult mai sigure) pentru bănci. Că doar negroteii ăştia nu erau... hm... "prea isteţi". În fond, deşi creditele erau majoritar "subprime", bieţii negri şi bieţii hispanici îşi vedeau cu ochii visul de mai multe generaţii - acela de a avea şi ei o casă în America.

Întreaga istorie aici.

Acum, să ne uităm un pic la Europa de Vest şi la Europa de Est, la dobânzile de acolo şi la dobânzile de aici, în particular la România - mă înşel eu, sau noi suntem "negrii" Europei?

miercuri, 12 mai 2010

Telegrafice

1. Dragii mei, mergeţi la munte (în România). E ieftin şi plăcut. Boierie curată.

2. Voi mai plătiţi vreun ban acestui guvern? Nu? Foarte bine. Nici nu merită, pentru că nu mai e guvernul vostru / nostru. Zilele astea ne-au dovedit că trăim într-o ţară ocupată. "Autorităţile române s-au angajat să nu promoveze legea insolvenţei personale". Daţi-mi voie să spun: treaba asta e mai gravă decât tăierea salariilor, pensiilor, pamperşilor. Pentru că tăierile alea ar fi venit vrând nevrând, fiind vorba de nişte cheltuieli pe care statul pur şi simplu nu şi le mai permite. Că erau 25%, că erau doar 10%, că se tăia "progresiv", de la cei bogaţi mai mult, de la cei săraci mai puţin, nu contează. Toţi suntem "solidari" şi arşi la buzunare în faţa crizei. Asta e. E criză! Ne loveşte pe toţi! Însă refuzul asumat al dreptului la insolvenţă al fiecărui român arată de fapt ce sunteţi / suntem pentru indivizii ăştia: nişte sclavi. Şi ne dovedeşte că guvernanţii actuali nu guvernează în interesul românilor, ci în interesul ălora care îi plătesc. De fapt, ţinând cont de apetenţa lor pentru manele, nici nu e de mirare, filozofia de viaţă a maneliştilor fiind: cine dă banul pune muzica! Ori, cine le-a dat lor banul anul trecut? Băncile!

Oare exagerez dacă spun că putem vorbi de un nou pact de tipul Unio Trium Nationum? Băncile, FMI şi clasa politică (toată clasa politică, inclusiv PSD-PNL, nu numai Băsescu şi PDL-ul) pe de o parte, şi românii pe de alta. Ăia fac pacturi şi proştii de români îşi vor rupe spinarea până la adânci bătrâneţe pentru că au avut inocenţa de a visa când erau tineri.

3. Se pare că piaţa imo abia se stabilizase. Mă rog, aşa cum remarcă autorul, "anul trecut nu exista Prima Casă" (fără PC numărul tranzacţiilor ar fi fost tot pe minus). Zic "se stabilizase" şi nu "s-a stabilizat" pentru că, în mod normal, recentele măsuri anunţate de Băsescu - reducerea drastică a salariilor bugetarilor şi eliminarea subvenţiilor la încălzire - nu pot duce decât la:

  • default masiv: bugetarii creditaţi vor fi în imposibilitate de a-şi mai plăti ratele, iar creditacii - fie ei bugetari au ba - care mai mizau pe ajutorul părinţilor s-ar putea să aibă o surpriză urâtă cât de curând;
  • prăbuşirea cererii de credite: păi dacă 30% din salariaţii din economie îşi vor vedea salariile aşa de drastic tăiate, ne putem aştepta la cel puţin 30% prăbuşire a cererii de credite;
  • aruncarea pe piaţă a numeroase proprietăţi cu scopul unei capitalizări rapide şi disperate: până acum exista teoria că un apartament "nu cere de mâncare". Să vedem de acum încolo, când fiecare sută de lei economisită s-ar putea să însemne enorm pentru multe familii! Sunt 100% sigur că mulţi bugetari vor găsi brusc prin ... arhiva familiei un apartament care zăcea degeaba, nefiind nici măcar închiriat, şi care ar fi numai bun de valorificat.
  • ... aşadar, o nouă destabilizare a pieţei.
Chiar dacă, aşa cum se aude, măsurile anunţate de Băsescu nu vor putea fi aplicate, fiind în esenţa lor ilegale, cel puţin eliminarea subvenţiei la încălzire va putea fi aplicată fără probleme, ceea ce înseamnă că anumite efecte tot vor fi pe piaţă. Chiar şi din perspectiva pieţei chiriilor, ne putem întreba: vor suporta chiriaşii mărirea costurilor de întreţinere? De unde bani? Oare nu vor fi forţaţi proprietarii să accepte chirii mai mici pentru ca locatarul să-şi poată plăti întreţinerea? Şi dacă da, atunci chiriile mai mici nu vor duce automat la o scădere a valorii de piaţă a locuinţelor?

4. Hubble mă invită să fac un remember cu "tot creşte". Tot creşte prostia din capul celor care ne guvernează, dar ca să fim drepţi iată care zic eu că au fost cele 4 greşeli majore care ne-au adus astăzi la colaps:
  1. ianuarie 2008: BNR s-a încăpăţânat "să apere leul", în loc să-l lase încă de atunci să treacă de 4,2 /euro (sau chiar mai mult). Consecinţe? Deficitul comercial a continuat să crească agresiv, creditarea a continuat să crească agresiv (până la căderea Lehman Brothers din septembrie 2008) iar indicatorii economici (în speţă, PIB-ul) au continuat să se umfle aşa cum umfli un balon: cu aer.
  2. toamna 2008: beţia electorală care a dus la măririle aiuritoare de pensii, lefuri, indemnizaţii, alocaţii etc. etc. etc. Să ne reamintim, vă rog, că în plină criză mondială marii economişti de la PDL îşi făceau programul de guvernare prognozând o creştere economică de 6% pentru 2009, deşi erau evidente semnele că dezastrul se aproprie de graniţele României: piaţa imobiliară începuse să scârţăie rău de tot, vecinii noştri (ungurii, ucrainienii, balticii) cădeau ca seceraţi de gloanţe etc. Astăzi ăştia încearcă să dea vina unii pe alţii, dar adevărul e că toţi au fost iresponsabili: PNL-ul care guverna efectiv, PSD-ul care făcea joc de glezne în parlament, PDL-ul care se pregătea să ia puterea şi, mai presus de toate partidele, Zeus însuşi care declara ritos că resursele pentru mărirea salariilor profesorilor cu 50% "există".
  3. martie 2009: amânarea restructurării cheltuielilor statului şi accesarea mega-împrumutului FMI. În mod normal nu era nevoie de împrumut, nici măcar ca "plasă de siguranţă", raţionalizarea cheltuielilor publice fiind o măsură suficientă pentru a traversa criza. În urmă cu un an exista răgazul necesar pentru a concedia 100.000 de bugetari, pentru a crea un sistem transparent de achiziţii publice (mai ales că partidele din coaliţie aveau 70% din parlament) etc. În loc de asta, coaliţia a preferat să practice o retorică a suspiciunii reciproce şi să împrumute bani din afară pentru a susţine nivelul nefiresc de cheltuieli, care nu-şi mai avea corespondent în starea economiei. Şi asta dintr-un singur motiv: oricine ar fi tras primul glonţ ar fi fost acuzat de partea cealaltă că e unicul vinovat pentru înrăutăţirea condiţiilor de trai ale populaţiei, ceea ce ar fi dus cu siguranţă la pierderea alegerilor prezidenţiale de la sfârşitul anului.
  4. iunie 2009: Prima Casă. Asta a fost ultima şi cea mai mare prostie făcută de guvernanţi. Nu mai insist cu explicaţiile. Cert este că azi, la aproape 1 an de la lansarea acestui program idiot, se vede cu ochiul liber că nu a impulsionat nici industria construcţiilor, nu a creat nici locuri de muncă şi nici nu a avut efectul scontat, multiplicator, în economie. În schimb PC a făcut imposibilă aşezarea pieţei imobiliare pe nişte baze normale, a amânat (cu cel puţin 1 an) corelarea preţurilor cu veniturile populaţiei şi cu potenţialul economiei şi a contribuit direct, prin îngheţarea preţurilor la un nivel nefiresc, la pierderea a mii de locuri de muncă din imobiliare şi din sectoarele adiacente (decoraţiuni, curăţenie, materiale de construcţii etc.). Până la urmă metrul pătrat în România tot va ajunge să coste atât cât e cazul, doar că o va face cu cel puţin un an întârziere. Miile de şomeri din imobiliare ar trebui să-i mulţumească domnului Boc pentru treaba asta...

luni, 10 mai 2010

Economia duduie în unşpce judeţe. Daciada raportărilor pompoase.

Comform datelor publicate azi de ANOFM, în nu mai puţin de unsprezece judeţe şomajul la 30.04 a scăzut cu mai mult de 1000 de persoane. Aplauze, aşadar, pentru campioanele revenirii economice spectaculoase:

  • Locul 1, premiu'ntâi cu cornuleţe, senzaţionalul pol economic Vaslui: economia duduie şi nu mai puţin de 1972 de şomeri au dat de pământ cu criza, dispărând din statistici. Nici nu e de mirare, ţinând cont de avansul tehnologic deosebit al economiei vasluiene, pe care o invidiază chiar şi nemţii.
  • Locul 2, medalie de argint: Constanţa, cu un minus de 1806 şomeri. Presupun că s-a deschis sezonul de ospătari în Bulgaria, Grecia şi Turcia?!...
  • Pe treapta a treiaaaaaa, ... Dooooolj! 1620 de şomeri doljeni şi-au găsit de lucru în luna aprilie. Se coc pepenii, o fi sezon agricol.
  • Urmează: Cluj -1262, Galaţi -1188, Sibiu -1182, Mehedinţi -1161, Suceava -1081, Argeş -1052, Vâlcea -1050, Satu Mare -1027.
  • La un pas de o frumoasă performanţă s-au aflat alte 2 judeţe care mustesc de o economie high tech: Gorj -944 şi Botoşani -914!
După cum se vede, criza e pe cale să treacă în judeţele cele mai avansate ale ţării. Spre ruşinea lor, miticii de la Bucureşti continuă să raporteze neîndeplinirea planului la ascuns şomerii sub preş. Aşteptăm din partea lor mai multă dăruire pentru planul cincinal de criză şi mai multă ambiţie la sucit cifrele luna viitoare.

joi, 22 aprilie 2010

Casă, dulce casă

"Fiscul se pregăteşte să scoată la vânzare în premieră o locuinţă cumpărată prin programul Prima Casă. Proprietarul nu a mai putut plăti ratele, iar banca a cerut deja ministerului Finanţelor banii înapoi. Adică valoarea creditului neplătit de client.

Conducerea Fondului de Garantare, instituţia care aprobă dosarele de credit înscrise în programul Prima Casă declară că este doar începutul. Numărul celor care vor rămâne fără locuinţe pentru că nu le vor mai putea plăti va ajunge la câteva sute, adică 2-3 procente din totalul împrumuturilor aprobate." (de aici)

Cât au trecut? 8 luni? :)

duminică, 11 aprilie 2010

Totul va creste

Săptămâna asta am tot auzit diverse zvonuri. Cică va creşte preţul la case, pentru că "nu mai are unde să scadă" (deşi până la 0 văd că mai e destul loc...).

Acum aud că şi preţul maşinilor noi sau second-hand va creşte, tot pentru că "nu mai are unde să scadă".

Dacă stai să-i asculţi pe nebunii ăştia, totul va creşte. Din păcate unii chiar n-au înţeles că petrecerea s-a încheiat şi s-a stins lumina. E noapte. Noaptea imobiliară ar fi durat mai puţin dacă guvernanţii nu ar fi organizat o piaţă subprime ca la carte, prin "Prima Casă". Aşa, rămâne să vedem ce va fi pe viitor. Prin menţinerea pieţei la valori artificiale, guvernanţii au reuşit să îndepărteze de piaţa imobiliară:

  • banii investitorilor de bună credinţă, care nu-şi permit să investească atâta vreme cât valorile sunt incerte;
  • banii investitorilor speculativi, care din principiu nu mai sunt interesaţi de investiţiile de acest gen.
Aşa că piaţa a rămas strict la mâna "nevoiaşilor", adică a familiilor care, pur şi simplu, au nevoie de o casă. Cu un şomaj galopant (sper că nu sunt singurul care remarcă faptul că, deşi pe ansamblul ţării şomajul pare să stagneze, în Bucureşti e a opta lună succesivă în care el creşte cu peste 3%), cu chiriile în scădere continuă, cu recomandări oficiale din partea FMI să slăbim leul, cred că ultimul lucru la care cineva cu capul pe umeri s-ar putea gândi e că "preţurile creşte şi la case lumea se-mbulzeşte".

Cât despre piaţa auto nu ştiu ce să zic, dar constat un lucru: avem vreo 4,3 milioane de angajaţi şi 4,1 milioane de maşini. Deci aproape o maşină pe cap de angajat (indicator: 0.95). O fi mult, o fi puţin?... Ia să ne uităm un pic prin curtea altora:
  • Franţa: 31 de milioane de maşini la cca. 21 de milioane de angajaţi (v. aici) - indicator 1.47
  • UK: 28,5 milioane de maşini la cca. 22 de milioane de angajaţi (v. aici) - 1.29
  • Germania: 41 de milioane de maşini la cca. 30 de milioane de angajaţi (v. aici) - 1.36
Cifrele astea arată foarte clar că, la cât se munceşte în ţara asta (adică în România) nici piaţa auto nu mai are mare loc de creştere. Şi dacă ţinem cont şi de faptul că în România salariul mediu net e de 3-4 ori mai mic decât în ţările citate, mă mir şi că avem atâtea maşini. Şmecherii trebuie să înţeleagă că fără muncă, numai din fuşereală, nu are cum să crească nici cererea de maşini, nici preţul caselor de sub fund. La fel şi guvernul nostru: ar trebui să înţeleagă că singura modalitate prin care pot fi redresaţi indicatorii economici sunt creşterea numărului locurilor de muncă şi creşterea gradului de ocupare al populaţiei active, nu măsluirea din pix a datelor statistice.

vineri, 2 aprilie 2010

Măi, sclavilor...

În ultima vreme s-a tot discutat de legea insolvenţei personale şi de "sclavia" pe care băncile o practică în România pe spinarea oamenilor. Nu m-a pasionat niciodată în mod deosebit subiectul, pentru că, personal, mă consider un individ educat, cu cunoştinţe financiar-economice peste medie, care nu are cum să fie păcălit din vorbe. Totuşi, dacă tot s-a discutat aşa de mult, am zis să mă uit şi eu prin contractul singurului credit pe care îl am, şi anume creditul de pe card. Card de credit de la Banca Transilvania: Mastercard Forte.

Surpriză însă. Nu l-am găsit. În general îmi ţin toate actele şi contractele importante la loc sigur, într-un dosar, dar de contractul asta chiar nu am dat. Poate l-am pierdut, cine ştie.

Aşa că m-am conectat repede la serviciul de Internet Banking, crezând că voi găsi prin contul meu o copie a contractului. Ei, aş. N-am găsit nimic şi ca urmare a acestui insucces am început să scormonesc pe site-ul băncii, doar-doar mi-oi găsi contractul. Degeaba. Nici pe www.creditpecard.ro (tot un website al Băncii Transilvania) nu am găsit nimic. Numai bla-bla-uri promoţionale.

Ok, zic, hai să apăs butonul ăla mare pe care scrie "Aplică online". Dacă se pune problema să aplic online pentru un card de credit, sigur găsesc printr-un colţişor al formularului de aplicare contractul de credit. Ups! Nimic!

Deja mă luaseră nervii. În cele din urmă am apelat la Google şi am reuşit naibii să găsesc un model de contract în care, spre stupoarea mea, am găsit scris negru pe alb, următoarele cuvinte:

"6.1. Prin prezentul contract, Detinatorul cardului garanteaza cu toate bunurile sale mobile si imobile prezente si viitoare, precum si cu cesionarea veniturilor sale in favoarea Bancii pentru obligatiile asumate de el in baza prezentului contract si autorizeaza Banca Transilvania S.A. ca in cazul in care nu va rambursa creditul, dobânzile, taxele si comisoanele aferente, sa se indrepte asupra oricaror bunuri detinute pentru recuperarea in totalitate a datoriei neplatite. Detinatorul este de acord ca banca sa valorifice garantiile acestuia fara vreo alta instiintare sau formalitate, intelegând prin aceasta sa exonereze banca de orice raspundere in acest sens.

6.2. Prin semnarea contractului de credit, imprumutatul confirma ca a luat la cunostinta despre existenta asigurarii de grup pentru riscul de deces si accepta includerea sa in grupul persoanelor asigurate pentru riscul de deces, cunoscand conditiile generale de asigurare. In caz de deces al imprumutatului, urmasii/girantii vor depune la banca o copie legalizata a certificatului de deces, certificatul constatator al decesului, in 30 zile calendaristice, caz in care banca va exonera imprumutatul/girantii/urmasii de la rambursarea datoriilor ulterioare decesului.
"

Recunosc cinstit: şi eu, ca tot românul, am semnat cu ochii închişi contractul pentru cardul de credit. Ca urmare a acestui lucru, acum sunt un sclav. Noroc că datoria pe care o am eu nu e mare şi să mă ia dracu' dacă, după ce o plătesc, mai cheltui vreodată vreun ban de pe cardul ăla.

joi, 25 martie 2010

Incepe sa iasa la iveala adevarul despre populatia Romaniei

S-a tot vorbit pe blogul ăsta de problema demografică a României.

Iată că Hotnews ne confirmă că în Italia există, oficial, peste 1 milion de români. Cu cifrele astea nu te poţi juca, pentru că sunt oficiale. Inseamnă că populaţia rămasă în ţară nu e mai mare de 20,5 milioane iar forţa de muncă disponibilă numără, probabil, undeva pe la 8 milioane de adulţi.

Numai că trebuie să mai scădem şi milionul din Spania, şi milionul din restul ţărilor (în special restul Europei şi America de Nord) şi cred că mai realist ar fi să zicem că populaţia rămasă e undeva pe la 18,5, hai 19 milioane. Iar şomajul real, ţinând cont de faptul că toţi cei plecaţi sunt oameni în puterea vârstei, cu siguranţă e, aşa cum remarca şi Radu Soviani în urmă cu o săptămână, mult peste 10%.

Totuşi, există şi o parte bună a statisticilor mistificate. PIB-ul pe cap de român e mai mare decât rezultă din estimările oficiale, ceea ce înseamnă că nivelul de trai al românilor e un pic mai ridicat decât rezultă din statistici. În plus, respectând actualele norme de reprezentare, parlamentul ar putea fi redus lejer cu 40-50 de parlamentari, ceea ce ar împăca şi capra politică şi varza populistă.

sâmbătă, 20 martie 2010

Imobiliarele, monedă de refugiu a clasei politice

Dacă tot sunt la modă stenogramele de tot felul, mi se pare extrem de relevant să cităm următorul fragment care redă părerea unui senator al României:

"Toţi sunt disperaţi la Capitală, pentru că cei mai mulţi dintre ei au credite. El a zis: domne, am salariul ăsta, câştigam atâta pe lună, n-a luat în calcul anu' trecut când toate firmele cad. Şi acela care dădea o mie de euro pe lună peşcheş nu mai are de unde să i-o dea mia şi mulţi au făcut credite de o sută de mii, de două sute de mii sau s-au împrumutat, au făcut, au luat case la copii pe alte nume, pe credite, pe alte nume şi pierd acuma... [ - citatul e de pe Hotnews]"

Iată că până şi din aceste stenograme reiese obsesia puternicilor zilei vizavi de case. Dar de unde provine, totuşi, obsesia imobiliară a potentaţilor noştri, câtă vreme în urmă cu numai 10 ani un Adrian Năstase era înfierat cu mânie proletară că deţine 4 case?

Personal, cred că răspunsul la această întrebare stă în legislaţia anti-corupţie adoptată în 2003. Mai precis, legea 161 din aprilie 2003, care interzicea explicit demnitarilor şi tuturor celor care pot fi asimilaţi ca demnitari implicarea în orice fel de afaceri. 

În felul ăsta clasa politică (de fapt, elita în general, din rândurile căreia se aleg sau se numesc deputaţii, senatorii, primarii, magistraţii, miniştrii, capii poliţiei, ai armatei etc. etc. etc.) au fost nevoiţi să găsească un mijloc curat de tezaurizare a averii proprii. Averile nu mai puteau fi justificate prin declaraţia: "Am afaceri de succes!"

Voi credeţi că întâmplător preţurile au început să crească nebuneşte exact în perioada aceea? Eu, nu. Ia uitaţi-vă ce frumos ne dezvăluie Renderman celebra lui ţeapă în graficul de mai jos:


Curat întâmplător, coane Fănică. Şi credeţi, de asemenea, că tot întâmplător cele mai coerente încercări de a frâna declinul economic au avut loc tocmai în zona imobiliară, unde prin nenumăratele primecase s-a reuşit îngheţarea, măcar formală, a preţurilor? Fireşte că nu. Păi tot ce au "agonisit" dumnealor într-un deceniu se duce de râpă... aşa că hai să le dăm la melteni prima casă, a doua casă, a mia casă, până când or sări cu banul. "Familia mea de la patuzsopt si eu, în toate Camerele, cu toate partidele, ca rumânul imparţial... si să remâi fără coledzi... peste putinţă!" Curat peste putinţă! Să şparleşti un deceniu câte şi mai câte şi să vezi după aia că totul se topeşte ca un cub de gheaţă din cauza unei trebi de-asta... cri-ză e-co-no-mi-că...  ei, drăcia dracului... noi, politicienii României, suntem mai tari decât orice criză, criza trece, casele rămân!

Cred ei.

marți, 16 martie 2010

Chiar suntem ultimii?

Mi-a atras atenţia ieri un articol din "Financiarul", intitulat "Suntem ultimii din Europa la credite ipotecare: doar 270 de euro / locuitor". E a nu ştiu câta oară când se face referinţă la acest indicator, de aceea m-am decis să scriu un pic despre această falsă chestiune.

Este falsă din 2 motive:

  1. soldul creditelor ipotecare e relevant în primul rând nu faţă de PIB sau faţă de numărul populaţiei, ci faţă de totalul salariilor (câţi bani câştigă, efectiv, populaţia);
  2. în urmă cu 20 sau 30 de ani şi în ţările dezvoltate soldul creditelor era după toţi indicatorii (PIB, populaţie, masa salariilor) de 2-3 ori mai mic decât acum, şi nu se plângea nimeni, ba dimpotrivă, lumea se plânge acum.
Acestea fiind zise, trebuie observat că în cazul României (4.360.000 de salariaţi, salariu mediu net anual 4.000 de euro) soldul creditelor ipotecare reprezintă circa 32% din masa anuală a salariilor.

Chiar suntem ultimii? Nu prea.

În Polonia, unde indicatorul citat în articolul de mai sus e de 484 euro / locuitor, soldul creditelor ipotecare reprezintă de fapt doar 27% din totalul masei anuale a salariilor. Polonezii câştigă în medie 640 de euro net şi au, după toate calculele, în jur de 8,5-9 milioane de salariaţi. Din păcate, deoarece nu am găsit nicăieri cifre concrete privind populaţia salariată, a trebuit să combin informaţiile din Eurostat şi din CIA Factbook privitoare la populaţia aptă de muncă, populaţia ocupată şi şomaj. Dar am încredere în calculele făcute. Indiferent ce cifre folosim, în Polonia soldul creditelor raportat la totalul masei anuale a salariilor e mai mic decât în cazul României.

Din regiune noi, românii, ne putem compara cu Slovacia unde soldul creditelor ipotecare e aproximativ 38% din masa salariilor. Celelalte ţări citate în articol, Bulgaria, Ungaria şi Republica Cehă, sunt într-adevăr mult înaintea noastră şi la acest indicator, cu 79%, 66%, respectiv 78%.

Dintre ţările occidentale cea mai îndatorată este Spania, unde soldul creditelor ipotecare e în jur de 450% din totalul salariilor în timp ce Italia şi Franţa sunt cele mai relaxate cu 144%, respectiv 157%. Pentru restul ţărilor indicatorul e în jur de 2-300%.

Ca o curiozitate, pentru ca România să ajungă la acelaşi raport sold credite ipotecare / masa salariilor ca în Cehia, ar trebui ca datoria pe locuitor să ajungă la 670 de euro, deci să crească de 2,5 ori, şi ca să ajungă din urmă Italia, ar trebui să "deţină" o datorie ipotecară pe cap de locuitor de 1.240 de euro - o creştere de 4,6 ori.

Potenţialul de creştere a soldului creditelor ipotecare există, fără îndoială, dar trebuie să ţinem cont şi de condiţiile economice. De exemplu, dacă anul ăsta alţi 300.000 de salariaţi dispar din economie, indicatorul ar ajunge fără mare efort aproape de 35%.

miercuri, 3 martie 2010

Despre porcariile cu reabilitarea termica din sectorul 3

Am văzut că a apărut ieri pe Cotidianul.ro un articol despre uriaşele mizerii legate de reabilitarea termică a blocurilor din Sectorul 3 al Capitalei. Întâmplarea face să fi avut chiar săptămâna trecută o discuţie cu un administrator de bloc din sectorul 3 care mi se plângea exact de lucrurile constatate în articol. Pe scurt, se pare că suma de 20% pe care trebuie să o plătească locuitorii ar reprezenta, de fapt, exact costul real al lucrării. Restul de 80% se sifonează. Presa ar trebui să investigheze mai atent această chestiune.

marți, 16 februarie 2010

De fapt, care e marea problemă a pensiilor?

Să facem următorul calcul (de dragul demonstraţiei, vom presupune că trăim într-o lume în care nu există inflaţie şi în care preţurile, salariile şi taxele sunt îngheţate la nivelul de acum).

Gigel e un tânăr care tocmai se angajează. Ca orice tânăr, salariul lui net de încadrare nu e nici prea prea, nici foarte foarte: să presupunem că e de 1100 de lei.

Gigel are 23 de ani. Întrucât e criză şi criza va dura - să presupunem! - multă vreme de acum încolo, hai să zicem că în 2015 leafa lui Gigel va fi tot de 1100 de lei.

Ia să vedem însă câţi bani plăteşte Gigel CAS-ul timp de 5 ani (adică 60 de luni) la o leafă mizeră de 1100 de lei. Păi la valorile actuale va plăti 491 de lei x 60 de luni, 29.460 lei.

Ei, aici e buba. Gigel are numai 28 de ani şi deja a plătit în contul statului toată suma pe care statul i-ar returna-o în cazul în care ar ieşi la pensie la 65 de ani şi ar mai trăi încă 3-4 ani, cât e speranţa de viaţă a bărbaţilor din România.

Cum aşa? Păi să facem un mic calcul. Dacă nu mă înşel pensia medie din România e undeva pe la 750 de lei. Din contribuţiile date statului până la 28 de ani, Gigel ar putea primi (presupunând că timp de 37 de ani banii săi vor sta undeva într-o valiză, nu într-un cont care îi va multiplica măcar prin dobândă) o pensie medie timp de 29.460 lei /750, 39,28 de luni. Adică peste 3 ani. Păi e numai bine, tanda pe manda: iese la pensie la 65 de ani, mai trăieşte 3 ani şi la 68, după cum zic statisticile, moare!

Totuşi, nimeni nu îi explică lui Gigel, şi nici nouă, ce se întâmplă cu CAS-ul pe care Gigel îl plăteşte între 28 şi 65 de ani, adică timp de 37 de ani. Adică 444 de luni. Presupunând că Gigel va rămâne toată viaţa un tâmpit căruia nu i se va mări niciodată salariul, asta ar însemna că timp de 444 de luni va vărsa în buzunarul statului încă 444 x 491 lei, 218.004 lei. Destul de mult, dacă e să mă întrebaţi pe mine. Şi dacă Gigel, totuşi, e un ins dezgheţat, leafa i se va mări şi cotizaţia la stat va fi pe măsură. Unde se duc banii ăştia? Ce se întâmplă cu ei? Cum e posibil ca după numai 5 ani de muncă, fără un salariu deosebit, orice tânăr să-şi fi acoperit deja pensia medie pe care ar putea-o primi la bătrâneţe, înainte să moară? 

De fapt, ce găuri acoperă munca de o viaţă a lui Gigel? Şi de ce trebuie Gigel să muncească 37 de ani pentru ca banii lui să se ducă în altă parte decât în propria bunăstare de după pensionare? Şi cât credeţi că mai poate rezista un sistem în care 5 ani munceşti pentru tine şi 37 de ani pentru o cauză neştiută de nimeni, în afară de politicieni?

joi, 11 februarie 2010

Ice House

Pentru că piaţa imobiliară din Detroit e îngheţată la propriu şi la figurat, iată ce le-a dat prin cap unor artişti...



Sursa

miercuri, 10 februarie 2010

Completare grafic

La finalul acestui post: Bilanţul Primei Case spuneam că în luna noiembrie 2009 s-a observat o scădere de numai 5% a numărului de tranzacţii faţă de aceeaşi lună a anului precedent, ceea ce ar putea indica un început de stabilizare a pieţei. Iată că de câteva zile avem datele complete ale tranzacţiilor imobiliare din 2009 şi putem completa graficul.



În decembrie 2009 scăderea a fost tot una redusă, de numai 5%, deci finalul de an pare să fi adus oarece stabilitate în piaţă.  Rămâne însă de văzut dacă stabilitatea e fermă sau un simplu respiro. Foarte importantă pentru trendul viitor al pieţei mi se pare luna ianuarie 2010, care va trebui comparată cu ianuarie 2009, cea mai slabă lună "imobiliară" din ultimii ani.

Personal mă aştept ca scăderile de la lună la lună de 5-10% (adică moderate) să continue încă multă vreme de acum încolo, iar cifra de peste 500.000 de tranzacţii imobiliare pe an să nu se mai atingă prea curând în România. Pur şi simplu încep să apară alte oportunităţi, banii "calzi" din piaţă se duc în altă parte (de ceva vreme, mai precis din primăvara anului trecut pare să fie febră mare la BVB) şi este normal ca interesul pentru zona imobiliară să scadă încet, încet, până la un nivel sustenabil din punct de vedere pragmatic, adică până la un nivel la care achiziţiile speculative să tindă spre 0. Din păcate nu avem (sau nu am găsit eu) informaţii despre numărul tranzacţiilor din 2002, ultimul an de dinaintea bulei imobiliare - dacă le-am avea am şti exact care este nivelul real de interes al românilor, într-un an obişnuit, pentru imobiliare.

miercuri, 27 ianuarie 2010

Spre un milion de someri?

Da. Şi nu la pas, ci în galop!

Anul trecut toată lumea mi-a sărit în cap când am fost de acord cu forfetarul, dar staţi să vedeţi acum ce efecte va produce desfiinţarea microîntreprinderilor. 

Explicaţia e banală. Pur şi simplu economia României nu poate susţine afaceri cu volum mare şi profit suficient. Atenţie, nu vorbesc aici de coloşii energetici, cei din telecomunicaţii, GSM, etc. Mă refer la mediul antreprenorial, la afacerile cu maxim 5-10-15 angajaţi, adică mediul acela care dă vitalitatea unei economii, care creează (dar şi desfiinţează!) cel mai uşor locurile de muncă, mediul care oferă de obicei o primă experienţă de lucru pentru tineri.

Putem vorbi de un birou de arhitectură, sau o firmă de traduceri, sau o mică agenţie de publicitate. Toate acestea au un mare neajuns, lucrează în România. Întrucât lucrează în România, nu doar că veniturile le sunt limitate (eu estimez că sunt de cel puţin 7-8 ori mai mici decât ale unei firme similare din Occident) dar nici profiturile nu sunt strălucitoare. 

Am stat odată ore în şir pe un mare bulevard dintr-o mare, cu adevărat mare, capitală europeană (nu cum e sărăcia asta de Bucureşti) , atent la câte clătite vindeau nişte chinezi care aveau o dugheană de-aia mobilă. Extrapolând socoteala făcută în acea zi la nivelul unui an, am ajuns la concluzia că ai naibii chinezi încasau cam 500.000 de euro într-un an

Şi uite aşa, mai ţineţi minte ştirea cu vânzătorul de crenvurşti care a fost evacuat din faţa muzeului Metropolitan din New York pentru că nu putea să-şi achite chiria de 53.558 de dolari? Oare pe ce vânzări miza omul ăla dacă se înhămase la o chirie care în Bucureşti e plătită numai de megacorporaţii?

Afacerile care în Occident înregistrează fără probleme venituri de 1.000.000 de euro, în România  abia fac 100-200.000, iar cele care acolo scot 200.000 de euro, în România probabil nu fac mai mult de 30-40.000. 

Aşa că singura şansă a micului antreprenor român de a se bucura de roadele muncii sale este să activeze într-un mediu economic în care poziţia sa defavorizată este înţeleasă de actorii politici. Impozitul de 3% îl ajuta pe micul antreprenor să îşi păstreze mai mult profit din munca proprie (oricum era mai puţin decât lua confratele său Occidental), şi să-şi ridice familia spre statutul de clasă medie. Clasă medie care, cu cât e mai mare, cu atât înseamnă mai multe cheltuieli, mai mult consum, mai multă prosperitate.

Să luăm un caz ipotetic. Să presupunem că avem o firmă din domeniul serviciilor cu 5 angajaţi, o cifră de afaceri de 50.000 de euro pe an (am pus o productivitate de 10.000 de euro pe cap de angajat ceea ce cred că e destul de corect pentru România) şi o rată de profit de 35%, ceea ce nu e nici puţin, nici mult. Cu impozitul de tip "micro" antreprenorul trebuia să verse la stat 1500 de euro la finalul anului. Cu 16%, cifra creşte până la 2.800 de euro, cu alte cuvinte aproape că se dublează

Ei bine, să vedeţi ce scumpă va fi dublarea asta. În primul rând o să-l coste pe stat, care dă un venit sigur (cei 3% din venit) pe un venit nesigur (16% din profit). Mulţi antreprenori probabil vor face pe dracu-n patru să îşi crească cheltuielile, deci să micşoreze profitul, în vreme ce alţii probabil vor renunţa pur şi simplu să-şi bată capul cu mica şi angoasanta lor afacere. În al doilea rând va avea de suferit economia în ansamblul ei, pentru că recesiunea se va adânci întrucât vom avea mai puţine firme active şi o clasă medie mai săracă. 

În opinia mea, şomajul nu doar că va trece de 1 milion, dar va depăşi şi această cifră, iar oprirea creşterii nu va avea cauze economice, ci pur statistice: se va opri, probabil, abia atunci când statisticile oficiale vor începe să facă abstracţie de şomerii cronici - oamenii care îşi vor fi terminat traiul pe ajutor, fără a-şi fi găsit un loc de muncă.

sâmbătă, 9 ianuarie 2010

Bilantul Primei Case

Avem, în sfârşit, primele date de la Uniunea Notarilor care ne ajută să înţelegem de ce putem socoti "Prima Casă" un eşec jenant al actualei (sau trecutei) guvernări.

Conform graficului de mai jos, "Prima Casă" nu a reuşit să impulsioneze, aşa cum sperau unii, piaţa imobiliară. Din iunie până în noiembrie numărul tranzacţiilor a fost, aşa cum era de aşteptat, mai mic, comparativ cu luna similară din anul trecut. Graficul se opreşte la luna noiembrie 2009, pentru că doar până aici avem date.



Guvernul nostru a acordat aşadar garanţii de jumătate de miliard de euro pentru nişte chestii cu o valoare incertă. Piaţa a continuat să cadă. "Prima Casă" nu a reuşit să impulsioneze cererea, în schimb le-a făcut pe bănci să-şi canibalizeze produsele de creditare - ceea ce probabil a şi contat în decizia unora de a renunţa la "Prima Casă" şi de a continua să ofere credite pe cont propriu, cu dobânzi mai mari dar în condiţii mai sănătoase, pentru cine s-o (mai) găsi.

În aceste condiţii, nu văd alte soluţii pentru impulsionarea cererii decât fie:

  • scăderea în continuare a preţurilor până la un nivel sustenabil - cea mai probabilă variantă,
  • fie mărirea plafonului de garantare - variantă de asemenea probabilă, dar imposibilă, pentru că deşi statul poate garanta, dacă vrea muşchii lui, chiar şi 150.000 de euro, dacă nu se găsesc clienţi solvabili la 60.000 cu 5,5% e greu de crezut că se vor găsi la 150.000 fără a fi nevoiţi să lungim şi perioada de creditare până la ... 60-70 de ani.

Totuşi, vestea cea mai importantă este legată de luna noiembrie. În luna noiembrie 2009 numărul tranzacţiilor imobiliare a fost cu numai 5% mai mic decât în noiembrie 2008, ceea ce poate indica un început de stabilizare a pieţei. Este însă prea devreme să ne pronunţăm. Abia pe la începutul verii vom putea să tragem o concluzie definitivă.

Rezultatul recensământului 2011 va accelera scăderea prețurilor pe piața imo?

Continut video

Loading...