marți, 16 februarie 2010

De fapt, care e marea problemă a pensiilor?

Să facem următorul calcul (de dragul demonstraţiei, vom presupune că trăim într-o lume în care nu există inflaţie şi în care preţurile, salariile şi taxele sunt îngheţate la nivelul de acum).

Gigel e un tânăr care tocmai se angajează. Ca orice tânăr, salariul lui net de încadrare nu e nici prea prea, nici foarte foarte: să presupunem că e de 1100 de lei.

Gigel are 23 de ani. Întrucât e criză şi criza va dura - să presupunem! - multă vreme de acum încolo, hai să zicem că în 2015 leafa lui Gigel va fi tot de 1100 de lei.

Ia să vedem însă câţi bani plăteşte Gigel CAS-ul timp de 5 ani (adică 60 de luni) la o leafă mizeră de 1100 de lei. Păi la valorile actuale va plăti 491 de lei x 60 de luni, 29.460 lei.

Ei, aici e buba. Gigel are numai 28 de ani şi deja a plătit în contul statului toată suma pe care statul i-ar returna-o în cazul în care ar ieşi la pensie la 65 de ani şi ar mai trăi încă 3-4 ani, cât e speranţa de viaţă a bărbaţilor din România.

Cum aşa? Păi să facem un mic calcul. Dacă nu mă înşel pensia medie din România e undeva pe la 750 de lei. Din contribuţiile date statului până la 28 de ani, Gigel ar putea primi (presupunând că timp de 37 de ani banii săi vor sta undeva într-o valiză, nu într-un cont care îi va multiplica măcar prin dobândă) o pensie medie timp de 29.460 lei /750, 39,28 de luni. Adică peste 3 ani. Păi e numai bine, tanda pe manda: iese la pensie la 65 de ani, mai trăieşte 3 ani şi la 68, după cum zic statisticile, moare!

Totuşi, nimeni nu îi explică lui Gigel, şi nici nouă, ce se întâmplă cu CAS-ul pe care Gigel îl plăteşte între 28 şi 65 de ani, adică timp de 37 de ani. Adică 444 de luni. Presupunând că Gigel va rămâne toată viaţa un tâmpit căruia nu i se va mări niciodată salariul, asta ar însemna că timp de 444 de luni va vărsa în buzunarul statului încă 444 x 491 lei, 218.004 lei. Destul de mult, dacă e să mă întrebaţi pe mine. Şi dacă Gigel, totuşi, e un ins dezgheţat, leafa i se va mări şi cotizaţia la stat va fi pe măsură. Unde se duc banii ăştia? Ce se întâmplă cu ei? Cum e posibil ca după numai 5 ani de muncă, fără un salariu deosebit, orice tânăr să-şi fi acoperit deja pensia medie pe care ar putea-o primi la bătrâneţe, înainte să moară? 

De fapt, ce găuri acoperă munca de o viaţă a lui Gigel? Şi de ce trebuie Gigel să muncească 37 de ani pentru ca banii lui să se ducă în altă parte decât în propria bunăstare de după pensionare? Şi cât credeţi că mai poate rezista un sistem în care 5 ani munceşti pentru tine şi 37 de ani pentru o cauză neştiută de nimeni, în afară de politicieni?

88 de comentarii:

Dan Selaru spunea...

Jos palaria. Cel mai bun post despre pensii,

mobutu spunea...

Foarte foarte interesant unghiul analizei.

renderman spunea...

Eu am facut urmatorul calcul simplu:
Numar salariati : 4.365.000 Gigei
Numar pensionari: 4.742.196
Presupunand ca fiecare Gigel plateste in medie, dupa calculele lui Manole, 491 lei lunar, iar pensia medie este de 734 lei, sa se calculeze de unde se acopera diferenta de 1,34 miliarde de lei lunar.

Mihai spunea...

dacă Gigel se angajează la negru câștigă atât el cât și firma.

și uite că cele 2mld intră în buzunarul propriu :P

CUMPARATOR spunea...

Renderman

Ai lovit crancen ! Asta-i problema. Daca o suma de Gigei se pensioneaza "medical" la 45 de ani + alti Gigei "ies" la 50 de ani cu salarii compensatorii + Gigeii care se pensioneaza cu 85% din ultimul salariu (nu conteaza stagiul de contributie) + aia din agricultura care primesc pensii desi n-au contribuit + aia care primesc pe langa pensia calculata inca o stipendie ca sa ajunga la pensia minima de 300 lei + .......am turtit-o rau de tot, deja.

elzorab spunea...

buna intrebare. m-a lasat si pe mine perplex...chiar, ce naiba se intampla cu banii aiai si unde se duc, ca cineva sigur se bucura de ei...

elzorab spunea...

he, he, pai diferenta merge in buzunarele celr care desi au cotribuit normal, doresc pensii speciale, iar restul se duce in salariile celor care administreaza fondul de pensii, si ei bugetari de lux, ca doar este de unde, nu???

Hubble spunea...

Cu asigurarile de sanatate la fel. Gigel contribuie dar e sanatos si nu prea utilizeaza serviciul in timp ce pensionarii au gratuit.

Flavian spunea...

Renderman, eu invarteam acum cateva zile niste calcule si mai interesante.

Persoane majore (cu drept de vot) vreo 18 milioane. Angajati vreo 4.5 milioane din care aproximativ 1.5 bugetari.

Cum era bancul ala ? Cu 5 lupi si un miel votand pentru cina ? Democratie parca se numea. Din pacate nu mai e banc de multa vreme...

Flavian spunea...

Concluzia lui Manole e totusi buna: sistemul actual in general nu mai poate rezista mult, iar povestea cu pensiile e inca unul din multele motive ce dovedesc asta.

Se cunoaste de ceva vreme faptul ca sistemul de pensii e o schema ponzi mai mare decat Madoff, dar ceva mai mica decat FIAT money.

Pentru cei care au uitat sau care inca n-au aflat, poate nu ar strica sa mai sugeram inca o data Chris Martenson - Crash course si teoria 3E

ionut spunea...

Bravo manole, bun post!

Propuneri de remediere?

apendix spunea...

Calculezi gresit.
1. Speranta de viata la varsta de 65 de ani este de 15 ani pt barbati si 22 pt femei. (apropo nu mai pot sa aud chestia asta cu 2-3 ani traiti la pensie. In realitate un om in Romania petrece aproape o treime din viata la pensie)
2. Gigel de fapt iese la pensie la 54 de ani (varsta reala de pensionare in prezent)

Oricum calculul nu are rost pt ca principiul no.1 al sistemului PAYG este SOLIDARITATEA si abia apoi contributivitatea (cat mai se poate). That's life! De asta sunt mai bune pensiile private. Primesti ce platesti (cu riscul investitional aferent).
Problema e ca sistemul public inghesuie pensiile private intr-un colt de unde cu greu se poate dezvolta.

ionut spunea...

apendix

Refa "calculelele" ca vorbesti pe nas! Lasa propaganda!

cosmiX spunea...

felicitari manole, bun post

apendix : stai jos 4, esti confuz, nu ai primit 1 pt spiritul optimist si 'clar vazator'

botez spunea...

Dar ce se intampla daca Gigel se imbolnaveste la 29 de ani sau are un accident si nu mai poate lucra pentru tot restul vietii?

Ar primi pensie de boala de la stat pentru tot restul vietii?

Adamclisi spunea...

De fapt pensia medie e vreo 620 lei. Si calculul e corect, l-am facut si eu mai demult. Per total mi-a iesit ca trebuie sa platesti de 25 de ori mai mult decat primesti inapoi.

Dar are si @apendix dreptate. La speranta de viata sunt bagate si decesele infantile, si adolescentii care se sinucid inainte sa plateasca o zi CAS.

Varsta medie de pensionare chiar e 54 de ani, pentru ca s-au facut concedieri masive mascate in "pensionari anticipate".

Sistemul nu e corect nici cu cei care au cotizat o viata intreaga, nici cu cei care cotizeaza acum.

Atata timp cat vor exista pensii "speciale" de zeci de milioane (sau chiar peste 100 milioane cum se vaita un pilot pe la Antene) unde unii n-au contribuit cu nimic dar primesc 85% din ultimul salariu (marit intentionat), sistemul e un mare CARITAS. Da, inteleg ca aia care au dat lovitura de stat, pardon, au fost "cu ei" la "revolutie" merita pensii speciale, dar in ritmul asta ne indreptam rapid spre un colaps al sistemului.

Iar pagubitii vor fi tot fraierii care cotizeaza, aia tot pacaliti de 20 de ani.

Cristian spunea...

Calculele sunt facute din burta, fara suparare. Ok, aia care vor sa dovedeasca cat de mult ne fura statul, or sa ma injure. Asa sa fie

Doar cateva lucruri, pe care le-au remarcat si altii corect:
- principiul e solidaritatea, nu are nicio legatura cu cat ai contribuit. Daca acum sunt 1,1 pensionari la 1 angajat, iar peste 30 de ani or sa fie 2,5 pensionari la 1 angajat, ceea ce e foarte probabil, Gigel (aka eu) o ia in mana. Eu, nefericitul Gigel, voi primi o cota parte din cat pot sa cotizeze nefericitii aia in 2040, care or sa duca 2,5 pensionari in carca. Pa si pusi, nu am cum sa primesc cat am cotizat, nici macar in valoare fixa, dar sa mai vorbesc de o anumita indexare. Nu discutam de o pensie privata aici

- datele sunt incorecte: varsta medie de pensionare in Ro este astazi 54 de ani (vezi noianul de invalizi facuti pe spaga), varsta medie a unui barbat cu vechime integrala care ajunge la 63 de ani este 77 de ani. Nu intelegeti nene ca varsta medie a barbatilor de 68 de ani e data de totalitatea mortilor din Ro? (si bebelusi si tineri, etc). Adica daca ajungi la 63 de ani, in medie mai mananci pensie inca 14 ani.

- toate calculele astea arata de fapt ca pensia de stat este un mare rahat, adica statul o sa iti dea mult mai putin de fapt decat ai dat. Si sunt de acord cu asta.

Dar concluzia ca statul/politcienii/asfaltatorii/etc papa banii astia in mod direct e falsa: fondul de pensii are deja un deficit urias chiar si astazi, nu excedent. 1,5 miliarde euro. Deci cine e de vina aici? Aia care au marit punctul de pensie la 45% din salariul mediu brut in 2008(imposibil de realizat), sa va mai aduc eu aminte care sunt aia? Dar au scos voturi din asta. Aia care au acceptat ani la randul pensionari anticipate ca sa nu isi bata capul cu someri/recalificari, chestii. Si ei au scos voturi din asta. Si meleonul de "mici" infractori care s-au descoperit invalizi de boli psihice la 47 de ani si si-au tras dosar medical. Plus zecile de mii de doctori care si-au rotunjit veniturile din astea.

Vina pentru situatia asta de rahat in care suntem (si pentru care Gigel o va lua in mana la pensie)este extrem de democratic impartita, pe umerii a catorva milioane de indivizi (votanti, politicieni, doctori)

Concluziile sunt clare: pensie de stat este si va fi naspa, aveti grija de pensia privata.

Cristian spunea...

de cand contributia la CAS este 44.6% ??

Manole spunea...

@all: despre principiul solidarităţii. Nu deviaţi discuţia. Principiul solidarităţii, chiar dacă stă la baza contribuţiilor sociale, nu are nicio legătură cu problemele ridicate aici. Unde se duce munca unei mari părţi a cetăţenilor? Cum poate fi stimulat un tânăr să se angajeze corect, la "alb", câtă vreme se vede cu ochiul liber că sistemul actual îl spoliază de o mare parte a muncii sale? Şi dacă tinerii nu vor putea fi duşi de nas, ceea ce ar însemna că în următorii ani nu se va reuşi creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă (pentru că de fapt asta ar fi soluţia corectă de re-echilibrare a veniturilor şi a cheltuielilor!) cum îşi închipuie cineva că sistemul actual de cheltuieli va putea rezista mai mult de 2-3-5 ani fără să intre în colaps?!

@Cristian: contribuţia CAS angajator+angajat nu e 44,6%, ci 31,3% (din brut!).

Stil spunea...

apropo de speranta de viata: bine ziceti ca nu e ok sa se ia speranta de viata la nastere, ca intra si bebelusi si altii care nu apuca sa plateasca CAS macar o zi. DAR, nici sa iei speranta de viata la 65 de ani nu-i ok, pt ca se pierd din vedere cei care mor sa zicem la 60 de ani, dupa ce au platit CAS 40 de ani si nu apuca sa primeasca nici un leu pensie.

Adamclisi spunea...

@Cristian, bugetul de pensii e pe deficit de curand. Pana acum vreo 3 ani a tot avut excedent. Pana atunci s-au furat banii, asa zisa deturnare de fonduri, ilegala dar permisa guvernantilor.

Ce s-au facut cu ei? Autostrazi fictive, borduri peste borduri, etc.

Adamclisi spunea...

1989: Avantajul unui fond de pensii excedentar lăsat de Nicolae Ceauşescu s-a topit rapid după Revoluţie. Unul dintre motive a fost numărul mare de oameni trimişi la pensie pentru a masca şomajul. Al doilea a fost acela că excedentul fondului de pensii a fost folosit pentru acoperirea unor găuri bugetare.
[..]
La sfârşitul anului 1989, România avea opt milioane de salariaţi şi 2,6 milioane de pensionari, la care se adăuga un milion de agricultori. Rata de dependenţă ( raportul între numărul de angajaţi care contribuie la fondul asigurărilor sociale de stat şi numărul beneficiarilor) era una confortabilă, de 3,4 angajaţi la un pensionar, fondul de pensii avea un excedent de 500 de milioane de USD.


Analistul economic Ilie Şerbănescu, ministru al reformei în guvernul Victor Ciorbea, este categoric în privinţa responsabilităţii celor care au băgat în criză sistemul de pensii: „Ceauşescu a lăsat un sistem perfect sustenabil, cu excedent la fond. De vină pentru ceea ce s-a întâmplat sunt politicienii şi deciziile lor.
http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Decizii_care_au_aruncat_in_colaps_sistemul_de_pensii_0_203980120.html

2007: Majorarea de la 1 noiembrie fusese initial programata pentru prima luna a anului viitor, dar datorita faptului ca bugetul de asigurari sociale pentru anul in curs inregistreaza excedent, guvernul a decis sa foloseasca acesti bani pentru majorarea pensiilor in avans.
http://www.newschannel.ro/stiri/peste-5-5-mil-de-pensionari-primesc-pensii-majorate-de-joi

Clar acum?

cezar spunea...

Şi de ce trebuie Gigel să muncească 37 de ani pentru ca banii lui să se ducă în altă parte decât în propria bunăstare de după pensionare?.

Gigel a comis prima eroare cand s-a nascut in RO, in fapt ai sai parinti.
Viata si banii sai, inclusiv contributiile la pensii nu-i apartin nici un moment.
El are dreptul de a deveni un resentimentar sarac, ori, in anumite conditii, poate sa-si salte nivelul, astfel incat sa nu-i mai pese de pensia lui.
Fara a fi original, Manole reuseste
sa ne surprinda cu un protest venit din inima : De ce gigeii iau mereu teapa de la viata ?.

Manole spunea...

Propoziţia respectivă, care a declanşat sarcasmul lui Cezar - dar care e de înţeles, fiindcă de fapt despre asta e vorba, despre ţeapa pe care şi-o ia omul simplu prin muncă - ar trebui citită mai degrabă la condiţional-optativ:

Şi de ce ar trebui Gigel să muncească 37 de ani... ?

Păi nu trebuie. Tocmai ăsta e cuiul politicienilor, că Gigel e mai puţin "gigel" decât îl cred / vor ei. Ştiindu-se tras în piept Gigel fie munceşte la negru, fie e "om dă afaceri pă cont propriu", fie pur şi simplu se tirează din România spre alte zări.

AristotelCostel spunea...

@manole

Şi vrei să insinuezi că când s-o-nfinge cezar într-un pom şi s-o zgâria la... gambă, va intercepta o bacteriuţă din sistemul sanitar românesc şi ne va... lăsa?

cezar spunea...

Dincolo de perspectiva istorica, care, sigur, e mai trista pt. romani,ai impresia ca gigelul neamt primeste tot ce cotizeaza ?
N-ar strica o mica cercetare, manolakis.

Marian spunea...

Manole, ai reusit sa faci un post strawman.

Renderman, apendix, ati pus punctul pe i.

John_Doe spunea...

In general imi plac rationamentele autorului dar de data asta are niste premize eronate.

Nu poti sa faci abstractie de time value of money asa cum pensionarii care primiesc acum 750 pe luna nu au contribuit la viata lor 491 pe luna timp de 25-40 de ani.

Un calcul alternativ, cu ipoteza ca si pensia si contributia ramin neschimbate timp de 40 de ani, orice crestere a uneia generind-o pe a celeilalte... Ipoteza e destul de valabila, dat fiind ca am sa fac socoteala in valori actualizate:

asadar - la 491 contribuiti pe luna timp de 40 de ani, actualizati la o rata de 3%, Gigel ar avea in banii de azi, peste 40 de ani, cam 16,300 de lei. Ceea ce, la 750 pe luna pensie i-ar ajunge fix mai putin de 2 (doi) ani.

Intuitiv: daca lumea ar contribui in general mai mult decit primeste inapoi (stiu, solidaritatea e si ea un factor) - s-ar gasi macar vreo doua sisteme de pensii in lume care sa nu fie deficitare (a se citi falimentare).

John_Doe spunea...

@myself

Ca am centrat - sa dau si cu capu... am ami citit ce-am scris si dupa ce am aplicat testul bunului simt am conchis ca 2 ani e cam drastic, dupa 40 de munca, chiar si la gigel...
3% era pe an, ceea ce duce de fapt la o valoare actualizata de vreo 137k, deci sa-i tot ajunga vreo 15 ani de pensie. Daca sare de 70 tot nu-i ajung.

Belly spunea...

Ia uitati aici articol:

http://www.curierulnational.ro/Specializat/2010-02-18/Piata+imobiliara+se+va+debloca+la+500+euro

Vivi spunea...

De fapt calculele sunt bazate pe contributia la asigurarile de sanatate (CAS) si nicidecum la casa de pensii.

AristotelCostel spunea...

@Vivi

... "nicidecum" e un termen cam drastic.

CAS angajator (pentru conditii normale de munca): 20,8%
CAS angajat: 10,5%
CASS Asigurari de sanatate, contributia angajatorului: 5,2%
CASS Asigurari de sanatate, contributia angajatului: 5,5%
Fond concedii si indemnizatii: 0,85%
Fond de somaj, contributie angajator: 0,5%
Fond de somaj, contributie angajat: 0,5%
Fond de garantare a creantelor salariale: 0,25%
Comision ITM (caz uzual): 0,75%
...

COTA UNICĂ!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! :)
Impozit pe venit (dupa deduceri): 16%

Andrei C. spunea...

@AristotelCostel

...
COTA UNICĂ!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! :)
Impozit pe venit (dupa deduceri): 16%

+ nu uita de TVA

cezar spunea...

+ nu uita de TVA

Plus accizele.

Manole spunea...

@Cezar: nu am insinuat că Gigelul neamţ primeşte tot ce cotizează, nu pot fi atât de absurd.

Totuşi, Gigelul neamţ se pare că:

- are o pensie medie în jur de 970 de euro (http://www.shortnews.de/start.cfm?id=656619)...
- ...în timp ce în jurul său se munceşte pe un salariu mediu net de 1320 de euro (http://www.dw-world.de/dw/article/0,,2794301,00.html)...
- ...pentru care se plăteşte o contribuţie lunară de pensie de 192,86 euro (calcul aici: http://www.parmentier.de/steuer/steuer.htm?wagetax.htm)

Gigelul neamţ iese la pensie la 67 de ani şi mai trăieşte după aceea încă 12 ani, până la 79. Carevasăzică, Gigelul neamţ dacă intră în câmpul muncii, să zicem, la 23 de ani, munceşte 46 de ani (adică 552 de luni), timp în care varsă la stat 192,86 x 552 = 106.458 de euro. După aia mai trăieşte 144 de luni, în care ar trebui să primească nu 970 ci 106.458 / 144 = 739 de euro pe lună.

Totuşi, poate din respect pentru munca sa de o viaţă, statul german găseşte de cuviinţă să-i dea o pensie de 970 de euro.

După cum vezi m-am documentat şi e aşa cum zici tu, nici în Germania nu ies calculele. La ei presiunea pe sistemul de pensii vine din faptul că oamenii au ajuns să trăiască prea mult - şi nu are nici o legătură cu cauzele româneşti, care ţin de prostie.

Manole spunea...

Desigur, dacă ştie cineva situaţia de la faţa locului îl rog să facă toate corecturile necesare (poate că pensia medie de 970 de euro o fi compusă din pensie de stat + pensie privată?!) dar am mari dubii că se poate vorbi, ca în cazul românului, de 37 de ani pierduţi.

Manole spunea...

Ok, prima corectură o fac chiar eu: Gigelul neamţ plăteşte 9,5% el şi 9,5% angajatorul, deci suma de 106.000 se dublează şi devine 212.000.

Asta înseamnă că spre deosebire de Gigel din România, care munceşte 5 ani pentru el şi 37 pentru altceva, Gigel german munceşte vreo 30 de ani pentru sine şi doar vreo 15 pentru altceva.

CUMPARATOR spunea...

Belly - din articolul precizat de tine

"Preţul de 500 euro/mp nu este un preţ mic. Dimpotrivă, este unul rezonabil, dar s-ar putea să nu se vândă nici în aceste condiţii la cât de limitată este în prezent cererea solvabilă", a declarat, la rândul său, Adrian Crivii, director general al companiei de evaluare Darian


Vaaai ! Aceste cuvinte ne doare !

CUMPARATOR spunea...

Sezar !

Totusi,.... ce se intampla ?????
S-a schimbat registru discutiei fara sa ne dam seama ? Nici nu trecu un anishor si deja ne "batem" cu tine pe diferenta de la 500 la 300 E / mp ?

Pai acu un an, frateeee, eheeee, iti mai aduci aminte matale ce tineri si frumoshi eram si cum iti explicam noi tie ca ca de ex. nu se justifica ninica peste 300 E.... Nici macar intr-o rezidenta "de lux" de prin Prel. Ghencea ?

Iar acum 2 ani......nici nu vreau sa-mi amintesc ce sodomii patzeau pe aici blogeri ca Manole, AC ...s.a.

Iar peste 1 an, prin 2000 unshpce ma gandesc EXTREM de optimimist la ce va mai fi ....

Akhenaton spunea...

Na ca s-a animat iar pe aici.

@Cumparator

Nu uita ca Cezar citeste si desigur se inspira de pe blogul asta si de pe altele. E un tip mai siret decat crezi tu.
A avut noroc, a stiut sa cumpere si sa vanda. AC il banuieste ca mamica lui i-a dat banii cu care a inceput. Tine partea (aici) vanzatorilor, ar fi plictisitor sa nu existe si un "avocat al diavolului", nu?
Pe de alta parte tu spui ca 500 euro/mp e inca mare, si totusi nu s-a ajuns la nivelul asta. ANL are de gand sa vanda cu preturile astea, inca nu s-au facut vanzarile.
Eu sunt rabdator si voi astepta cuminte pretul cela de 300 euro/mp, anul asta, poate anul ce vine ... insa fara "implicarea" bancilor, care sa arunce pe piata o suma mare de apartamente, case, vile etc., e imposibil de crezut ca se va intampla.
Acum bancile sunt pregatite de "Prima casa" 2, crezi ca acum e momentul sa faca executarile silite?
Am o singura nelamurire, Cezar pe ce mai mizeaza la chiri, pe leu, pe euro, ori pe dolar? Sau poate ca francul elvetian e iar la moda?

CUMPARATOR spunea...

Akhenaton

Sunt sigur ca Cezar e istet. Nu mi-e rusine cu NIMENI din cei care posteaza aici.

Unica mea "deznadejde" e legata de Robert Dobrescu (stii tu, Nobila Casa). Dar ala nu mai posteaza aici.
Sper ca n-ai sa-mi spui ca si el "e mai siret decat cred eu".
Ca sa ne dam seama cum va merge Prima casa 2 trebuie sa vedem cum a mers Prima casa 1. Facand asa, niste analogii, fortandu-ne putin intuitia, putem estima cam cum "va exploda" piata imo. Sau nu ?

Cat despre banci, din contactele mele prin "zona" iti pot spune precis un singur lucru:

"Bancile pur si simplu NU STIU CE SA FACA" . Se scalda intr-un ocean de ezitari, presupuneri, reesalonari, rescadentari, reestimari ....reevaluari.

Nici ca acum nu e bine ca nu-si recupereaza banii, nici sa arunce masiv imobiliarele pe piata nu-i prea istet ca nu prea au cui sa le vanda, nici sa inceapa falimente "nu se cade" ca atunci se opresc executarile, nici sa mai dea alte credite garantate cu imobile (Vai!)...

Scolile economice pe care le-au urmat bancherii nostri pur si simplu NU i-au invatat cum sa rezolve situatiile dificile economic. Asa ca sunt paralizati. In facultate au invatat ca TOT si TOATE nu pot DECAT sa creasca. Punct.
"Nu se exista" sa mai si descreasca. N-are cum! E imposibil. Si totodata si inacceptabil. E scabros si obscen.

Akhenaton spunea...

@Cumparator

Robert, marele expert, vizionar si poet imo (sau emo?) a aparut pe imopedia. S-a “intalnit” cu Vali Ionescu, asa cum ai presupus tu. Deci exista, dar nu pe aici si DA, iar ai avut dreptate, Nobilu’ e asa cum l-ai portretizat tu si AC si altii.
Pe mine ma doare-n basca de durerea resimta de banci sau de minunatii conducatori ai bancilor. Ma doare-n basca de teoriile dupa care au invatat economie TOP-MANAGERII, actionarii majoritari sau alti factori de decizie din aceste institutii, ca orice invat are si dezvat.
“Prima Casa” 1 a avut succesul scontat, adica preturile s-au mai stabilizat pe un palier, sau macar scaderile au fost lente. Noul program se doreste (prin cresterea plafonului) inceputul unei noi cresteri a preturilor. O sa mi se spuna ca plafonul a ramas acelasi pentru apartamentele vechi. Mai vedem cum e dupa ce UE isi baga nasul prin program.
Sunt linistit in asteptare mea. Si precum i-am spus lui AC, inca de la inceputurile mele pe aici, astept vremea cu “3 cloace la leu”, ca sa-mi iau si eu.
Ma intreb totusi legitim, dupa ce am urmarit vestile si comentariile din ultimile luni, nu cumva se apropie vremea cand monezile (usd, euro, etc) vor valora mai putin decat hartia pe care sunt imprimate? Naspa, devin apocaliptic. :))

Akhenaton spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
cezar spunea...

Ma mira 1320 E salariul mediu la nemti. Daca nu ma insel, media europeana e (era inainte de criza) 2000. Probabil media e trasa in jos de nemtii din Est.
Oricum, sa tot traiesti cu o pensie de Hans.

Draga Faraoane, te exprimi unic :). Eu am chiriile in lei,de comun acord si interes cu oamenii aia. Intamplator, in ultima vreme, as fi pierdut la curs, daca le fixam in Euro, sa zicem (si opusul se putea intampla). Insa orice proprietar prefera sa lase de la el, daca vrea sa pastreze anumiti chiriasi, cum e cazul meu.
Mult mai enervanta e plasarea cashului, in perioada asta.

AristotelCostel spunea...

nu cumva se apropie vremea cand monezile (usd, euro, etc) vor valora mai putin decat hartia pe care sunt imprimate?

... pacat ca leul e... din plastic.

... alocarea gresita a resurselor (imo&auto) se trateaza... vine o deflatie de vis pe imo (in SUA prognoza Schiller -28%... anu' asta) si o curatare... a industriei auto.

... si cum functioneaza programul Prima Casa... in tornade globalizate... fara povesti de adormit copiii... cu "better", "than" si "expected"?

"3 cloace la leu" fu metaforă... 2 cam. vechi... 10.000 Euro, adică zero interes, nema speculaţia... nema jubilaţia.

Păi... despre ce vorbim... pe balonul-imobiliar? :) Pensii... cumva? :)

P.S. ... monede...

cezar spunea...

S-a schimbat registru discutiei fara sa ne dam seama ? Nici nu trecu un anishor si deja ne "batem" cu tine pe diferenta de la 500 la 300 E / mp ?

Cine se bate ?!
Indexul de la imobiliare.ro (http://www.imobiliare.ro/indicele-imobiliare-ro) arata media preturilor pt. nou (pe bucuresti)
pe la 1447 E/mp utili. Astea-s preturile cerute.
Habar n-am cat se plateste efectiv, nu ma pasioneaza intr-atat subiectul.

Cat priveste discutia ANL, pe langa lucrurile deja spuse, exista posibilitatea neglijabila ca pretul de vanzare sa fie, pur si simplu, unul politic. Vorbim totusi de statul roman, expert in a vinde avutia nationala la pret de conjunctura.
Logic ar fi sa nu fie pret politic, alegerile au trecut. Totusi, vorbim, iarasi, de statul roman.
Calitatea finisajelor locuintelor ANL (Brancusi,de pilda) e intr-adevar low cost, cum e si normal.

Flavian spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Flavian spunea...

>nu cumva se apropie vremea cand monezile (usd, euro, etc) vor valora mai putin decat hartia pe care sunt imprimate?

Dar de ce mai putin ? Eu ma multumesc daca vor valora exact la fel... :)

>pacat ca leul e... din plastic.

Am mai zis... nici la toaleta n-o sa fie bun.

>"Bancile pur si simplu NU STIU CE SA FACA"

E suficient... sa faca loc... de mai bine... :)

Stiu, stiu... bancile NU da faliment.

AristotelCostel spunea...

... nu degeaba e Bernanke doctor in depresia din '29. :)

Cum lupti impotriva deflatiei? Scazi dobanda... bun, e zero... pai, banii sunt o iluzie... eh, ce bine le-ar prinde unora niste iluzii luna asta. :)

Ala de-a ratat cladirea FBI-ului... ramasese de ieri fara... iluzii. :)

CUMPARATOR spunea...

@Akhenaton

Vali ! Vali Ionescu ! Mai Akhe, hai ca m-ai atins la coarda sensibila. Uitasem ! Cate sperante, ce elan, cata impetuozitate, ce elocventa..entuziasm, candoare.. O Ioana D'Arc a pietei imo...O stea polara...un far in furtuna. Ce Cezar, Olandezu, Nobial Casa si altii la fel .... NU !
VALI ! Doar VALI ! Omu' asta si vasta lui experienta spaniola... Da. Offfff ! M-am umezit tot ! Cine stie prin ce "jungle" isi indeplineste menirea de misionar imo.....

Vali ! Valentin !

Akhenaton spunea...

Draga Cezarica, te alint ca-mi place felul tau de a dialoga. :)
"Eu am chiriile in lei,de comun acord si interes cu oamenii aia."
"Insa orice proprietar prefera sa lase de la el, daca vrea sa pastreze anumiti chiriasi, cum e cazul meu."
Sinceritatea ta ma face sa rosesc.

@AC

Despre sistemul de pensii nai de bine, m-as bucura sa ajng la varsta la care sa incasez, insa am o senzatie ca eu voi apuca nici 55 de ani. Cu tine am vorbit despre ce cred relativ la pensionari.
Ai mai spus ca fu metafora "3 cloace la leu" mi-a placut si mi-am insusit-o. :)
Monede, monezi ... m-ai prins :)

CUMPARATOR spunea...

Akhe

AC are "finetea" sa "corecteze" gramatical pe unde apuca.
Da' daca citesti niste posturi de ale lui mai vechi, vei gasi copios
diateze reflexive de genul "se merita" "ma risc".

Nu te complexa prea tare !

AristotelCostel spunea...

... mai nou excelez in "valuoros" si "ie", da' de ce sa ne radem?

... monezi ie printre preferatele mele...

qwerty spunea...

@John_Doe

Ho, ho, ho, cu tata, usurel, ca nu suntem toti prosti si nu ne faci mataluta din pix.

Daca actualiezi contributia, de ce nu actualizezi si pensia, aaaa???

Aaaaa.... pai iese si mai prost calculul pentru ca contributia e acum, in timp ce pensia e... hat peste 30 de ani.

CUMPARATOR spunea...

AC

Rezbelul in dimpotriva limbii romane e sangeros. Si e condus de Gen. col.(r) Vanghele.

Si daca chiar si prim-ministrii au omologat un acuzativ prim-ministerial gen Tariceanu "care le-am luat" dar niste blogeri umili ca noi ...Si dintre care unii si votanti ai lui Geoana,.....daca-ti poti imagina asa ceva (!)

AristotelCostel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
AristotelCostel spunea...

... unii... poate... nu-i stiu...

Sunt unii... oameni care nu vor sa vorbesc cu tine... iar "se merita" si "ma risc" fac parte din specificul glumet al zonei... NE si, in general, se folosesc cu... nu.

Pe Tampovita lumea e decat mai serioasa... care este.

P.S. Da' ce-ti veni? Primavara?

CUMPARATOR spunea...

Eee !
Primavara...Nu
Da' sambata e congresu' si se merita sa ne riscam la ceva pariuri.

De ce sa NU se merite ?

Flavian spunea...

Apropo de congres: BNR reactioneaza la declaratia lui Mircea Geoana despre bancile grecesti

Ei, acuma nu va mai ascundeti pe dupa visin. I-a scapat porumbelul lui Geoana, iar incercarile de a o drege pun si mai multa atentie asupra subiectului. De ce oare a simtit nevoia Mugurel sa sara ca ars si sa "gestioneze" afirmatia ? De prea multa incredere in bancile grecesti probabil.

Mai avem si alte mostre: Guvernatori ai bancilor centrale din sapte state s-au intalnit la Sinaia cu Mugur Isarescu

Auzi, cica sistemul bancar al fiecarei tari din Europa de sud-est se mentine solid si cu un nivel adecvat de capitalizare. Si marmota... batman-batman...

In curand insa nu va mai conta daca-s grecesti, austriece ori de alt neam. La ce incregnatura e in sistemul financiar intre banci, investori sau asiguratori or sa se duca la vale cu totul cand o incepe. Dar de ultimul raport al lui Elizabeth Warren care zice ca vreo 3000 de banci sunt la buza prapastiei in US ati auzit ? Anul trecut au avut "doar" vreo 140 de falimente, dar se pare ca show-ul abia incepe. Pana la anul s-ar putea sa fie istorie tot sistemul bancar la cum merg lucrurile. Asta au inteles-o de ceva timp cei care au incercat sa scape din capcana sindromului stockholm.

John_Doe spunea...

@qwerty

Ia sa vedem ce socoteala faci tu, ca sunt curios...

750/luna, pensia, e deja in banii de azi, ce vrei sa mai actualizezi?!
Comparatia e facuta in valori _actualizate_, in banii de azi.

Socoteala e simplista prin ipoteze, cum ca nu cresc nici pensia nici contributia, dar asta e pentru ilustrare.

Ideea, in doua vorbe, e ca socoteala din articol cu 5 ani contribuiti acopera pensia cu totul n-are nici o noima.

S.D.L. spunea...

Legea Pensiilor nu se poate pune pe linie dreaptă, dat fiind că auto guvernanții, încă din 1945, când toate scursorile societății au fost impuși de baionetele ocupantului și care s-a numit eliberator, ne-au jefuit și golit Țara, impunându-ne un trai de cu muncă forțată și retribuită ca de ucenici de anul doi. Era vremea când analfabetizmul era la loc de cinste! Din 1949, nu s-a mai învățat meserie dar nici școală. De atuci, s-a mers pe o pantă descendentă, până în 1989 când în urma eliberării cu sacrificii, soarta României a ajuns pe mâini rele. În loc să ne reântregim Țara cu Basarabia și Bucovina,ba, chiar și cu Isula Șrpilor,și a Cloșca cu Puii de Aur, au cerut în scris invadarea României de aceiași ocupanți! Și s-au golit visteriile Țării:banii asigurărilor-sociale,a sindicatelor și partidului, sindicatelor”CONTUL-UMANITĂȚII” etc. S-au vândut toate bogățiile guvernanții și ai lor, îmbogățindu-se nerușinat, jucând astăzi rolurile ”nemulțumiților”, având nostalgia comunizmului și convingerea că vremurile tulburi au fost cele mai profelice. Avem oameni deștepți, în adevăratul sens al cuvântului. Inventatori și inovatori trași pe linie moartă scoși în afara vâltorii evenimentelor,în loc să fie promovați în posturile cheie de consilieri pe lângă conducătorii destinelor Țării. Suntem conduși de foarte mulți incompetenți, din care cauză nu ne vom putea pune pe picioare.Avem o Țară bogată pe care o tot vindem spre bucuria comisioanelor încasate. Suntem aparent conduși în pierdere. Atâta avem, din asta trebuie să trăim. Lăsați ca puținii bani pe care-i mai avem, să fie administrați cu același bun simț după cum au fost gândiți, și se pare că-i bine așa. Altfel, nu vom ieși din mizeria în care ne tot învârtim de 20 de ani.
S.D.L.
Brașov 20 februarie 2010

qwerty spunea...

@John_Doe

Eu cred ca tu te faci ca nu intelegi, sa-ti explic totusi pe limba ta de ASE-ist:

Deci ai un flux de numerar numit "contributie" de n'shpe lei pe luna, timp de 40 de ani, "neactualizat" i-a dat lui Manole 218.004 lei.
TU, cu multa, multa "buna-vointa" ai actualizat banii aia si ti-a dat 16,300, BUN.

Apoi, alt flux de numerar, numit PENSIE te faci ca uiti sa-l actualizezi si ne prostesti:

"750/luna, pensia, e deja in banii de azi, ce vrei sa mai actualizezi?!"

Hai MA!
Pai Gigel primeste pensie AZI sau peste 40 de ani?
Daca fluxul e peste 40 de ani, DE CE NU-L actualizezi?

Pentru ca-ti plac lucrurile scolaresti, iti explic pe intelesul tau:

1) Care este valoarea in prezent a contributiei timp de 40 de ani a lui Gigel?
2) Care este valoarea in prezent a pensiei primite de Gigel dupa 40 de ani?

Acum ai priceput de ce trebuie sa actualizezi si contributia si pensia?

Hubble spunea...

Na ca se pregateste impozitarea pensiilor!

Marian spunea...

Despre subiectul pensii si raportul de dependenta, la riscograma:
3 greşeli care au compromis 3 generaţii

John_Doe spunea...

@querty

Zimbeste, prietene, viata e scurta si nu merita traita scrisnind.

"Pai Gigel primeste pensie AZI sau peste 40 de ani?" imi spune ca n-ai inteles nimic:

Sa-ti explic mai ca la clasa a treia, ca ti-o fi mai lesne cu aritmetica. Se cheama NUMITOR COMUN.

Vreau sa vad cit l-ar tine pe Gigel, in banii de azi, fluxul de numerar contribuit de-a lungul a 40 de ani, cum ii zici foarte poetic, data fiind pensia pe care ar primi-o AZI, in banii de AZI, de 750 pe luna. Pentru capsorul tau mic - nu-i nevoie sa astepti patrujda ani ca sa poti sa faci comparatia de care-ti zic.

Iar despre bunavointa - ai ignorat desigur ca am facut o rectificare, tu esti ocupat sa-ti duci scrisnetul la capat.

Nu stiu cum sa-ti fac aici si un desen ca sa pricepi: 1) valoarea in prezent a contributiei ti-am dat-o mai sus. 2) Valoarea actuala a pensiei e DATA in TEXTUL ARTICOLULUI.

Si nu, nu vreau sa prostesc pe nimeni. Daca tot nu pricepi, esti hopeless, am cheltuit deja prea multe secunde pe tine.

CUMPARATOR spunea...

@ Marian

SUUUPEEEER riscograma !

Ar trebui multiplicata si lipita pe toata zidurile din tara.

O intelege toata lumea pentru ca e si "desenata".

qwerty spunea...

@John_Doe

"Vreau sa vad cit l-ar tine pe Gigel, in banii de azi, fluxul de numerar contribuit de-a lungul a 40 de ani, cum ii zici foarte poetic, data fiind pensia pe care ar primi-o AZI, in banii de AZI, de 750 pe luna. Pentru capsorul tau mic - nu-i nevoie sa astepti patrujda ani ca sa poti sa faci comparatia de care-ti zic."

"Nu poti sa faci abstractie de time value of money"

Poti sa faci ce calcul fantezist vrei tu, dar daca pretinzi ca are VALOARE LOGICA sau vrei sa demonstrezi CEVA, trebuie sa compari MERE CU MERE SI PERE CU PERE; din cauza asta calculul tau e o simpla masturbare mentala pe care o postezi obscen crezand ca daca vii cu 3 cuvinte in engleza ne impresionezi ("time value of money" -- nu era mai frumos sa zici "valoarea in timp a banilor"?).

Actualizarea se aplica pentru un SINGUR motiv: sa vezi valoarea IN PREZENT a banilor din viitor.
Cum pensia lui Gigel e in viitor, daca vrei sa o compari sau sa imparti valoarea in prezent a contributiei, trebuie s-o faci la VALOAREA IN PREZENT a pensiei (viitoare).

Rectificarea ai facut-o la cifre care oricum nu contau pentru ca tot nu actualizai si valoarea pensiei.

Ando spunea...

balonul-imobiliar.blogspot.com are putina publicitate si in Catavencu

Akhenaton spunea...

@AC

N-am crezut ca-ti pot da atat de repede dreptate. Uite ca se poate ca pretul sa fie in jur de 300 Euro/mp

http://www.capital.ro/articol/prima-tranzactie-de-proportii-pe-rezidential-decebal-tower-vandut-pentru-2-9-milioane-de-euro-132368.html

CUMPARATOR spunea...

300 / mp construit daca consideri terenul GRATUIT.

Ca daca nu-l consideri gratuit atunci cobori muuuuuuuult sub 300 E/mp.

Asa mai da tranzactii imo !

alex.dumitrascu spunea...

Nu stiu de ce vi se pare voua ca este anormal ca bugetul de pensii sa fie deficitar in anumite perioade, sau dupa caz excedentar.
In timp de razboi, calamnitate sau recesiune, intrarile sunt prin firea lucrurilor mai mici, iar beneficiarii raman aceeasi, nu pot fi euthanasiati.
E normal sa aiba deficite, de aia e buget.
Daca nu poate fi imprumutat de la bugetul de stat sau din alta parte, solutia economica fireasca, pe care o uita toti, este emisiunea de moneda, adica devalorizarea leului.
Daca lasi sistemul in pace, devalorizarea permite finantarea deficitului, inducand bineinteles un anume grad de saracire generala a populatiei, dar asta e absolut firesc si echitabil in conditii de necesitate.
Monetarismul tembel prin care se guverneaza are insa mai multa grija de banci decat de economie.
Este firesc, la guvernare este BNR, adica babncherul sef.

qwerty spunea...

@alex.dumitrascu

Nu ca e deficitar e problema mea, ci ca unii nesimtiti au pensii uriase, FARA sa fi contribuit.
Problema e ca unii au iesit la pensie la 50 de ani pe caz de boala (chiulangita cronica).
Altii prin lege ies la pensie la 45-50 de ani -- securisti, militieni, militari.

Corect ar fi sa nu existe decat UN SINGUR criteriu pentru pensie: cati ani ai muncit si cat ai contribuit -- nu in cifra absoluta, pentru ca nu poti sa compari contributia de acum cu cea de acum 30 de ani.
Fara discriminare, fara prevederi speciale pentru unii, O SINGURA REGULA pentru toti.

Iar despre emisunea monetara... e cea mai tembela solutie posibila.
Cred ca esti un mare fan al monedei Botswanei -- pula, nu?

alex.dumitrascu spunea...

N-ai nici un argument, doar hormoni guvernamentali violeti.
Discutiile economice nu se poarta cu lozinci.

qwerty spunea...

@alex.dumitrascu

Argumentul intr-o fraza e: s-a terminat comunismul, e "la fiecare dupa contributie" si nu "de la fiecare după posibilităţi, fiecăruia după nevoi"

alex.dumitrascu spunea...

Laa tine nu s-a terminat comunismul. Mai ai de inteles:
-stabilitatea raporturilor juridice si a contractelor, regula de baza a relatiilor interumane in capitalism.
-reglarea deificitelor prin metode economice si nu prin "politica partidului"
-rolul statului in economie
-egalitatea in fata legii , nu unii cu altii toti deavalma
-nocivitatea politicilor populiste

qwerty spunea...

@alex.dumitrascu
Clar:

"-stabilitatea raporturilor juridice si a contractelor, regula de baza a relatiilor interumane in capitalism."

Asta la tine se traduce prin "Cand nu mai sunt bani de pensii, simplu, tiparim altii".
Evident, contractul pe care trebuie sa-l respectam e promisiunea electorala ca marim pensiile daca ne votati, in nici un caz stabilitatea impozitelor si taxelor si politicii monetare pe termen lung.


"-reglarea deificitelor prin metode economice si nu prin "politica partidului"

Metoda economica e tiparitul de bani?

"-rolul statului in economie"

... care in capitalism ar trebui sa fie minim....

"-egalitatea in fata legii , nu unii cu altii toti deavalma"

Evident ca vrem egalitate, dar pe categorii, nu asa... pentru toti la gramada!
Egalitate, egalitate, dar nu pentru catei!
Egalitate pentru garda pretoriana -- securitate, militie, armata, justitie.

"-nocivitatea politicilor populiste"

Te referi la majorarea nesimtita si nesustenabila a pensiilor?

alex.dumitrascu spunea...

Ca sa ma fac inteles, relatez un fapt din "zorii comunismului".
Tata mare era comerciant, avea un magazin maricel si prospera.
Pana la aparitia conducatorilor iubiti de la rasarit, negustorii romani aveau un fond de pensii al lor propriu, la Camera de Comert, unde cotizau pentru a obtine o pensie pentru ei, sau pentru urmasii lor in caz de deces.
In 1948 s-a desfiintat Camera de Comert, iar fondul acela a fost confiscat, deoarece era proprietatea unor burghezi, exploatatori si dusmani de clasa.
Dupa moartea lui tata mare, bunica si-a crescut 3 copii, fara nici un fel de venit. Mai mult, i s-a mai confiscat si casa in care locuia.
Asa ca domnule revolutionar si cetatean de bine, reflecteaza la nocivitatea masurilor populiste izvorate din putul intelepciunii marilor conducatori si al luptei de clasa.
In privinta pensiilor pe caz de boala obtinute unii si altii pe baza de spaga, ele constituie infractiuni, sa-si miste curul de pe scaun ministrul muncii si sa investigheze si sa deschida actiuni penale impotriva autorilor.
Nu sa-i declare infractori pe tori laolalta fiindca asa ii da lui bine la opinia publica stapanita de manie proletara.
In orivinta "principiului contributivitatii" care va stapaneste pe voi ideologic, sunt de acord sa se aplice pe viitor.
Sa ma explic;
Acest principiu nu a fost luat in considerare si nu a fost aplicat in ultimii 50 de ani. Dar in acesti ultimi 50 de ani, au existat totusi "contracte' intre salariati si stat, contracte nescrise dar la fel de valabile.
Un militar stia c nu contribuie la sistemul de pensii, dar stia ca pensia lui se plateste de la bugetul de stat si ca nu depinde de contributie. In aceste conditii a acceptat sa lucreze zeci de ani in cine stie ce cazarma imputita si jegoasa, in conditii destul de dure.
Au mai existat si alte domenii, de exemplu justitia unde contributiile au fost reglementate special. Dar nu din vina celor care au lucrat acolo. Ei aveau o intelegere, un contraat valid cu statul care-i angajase.
Ori in prezent, statul roman este continuatorul si succesorul cu activ si pasiv al statului comunist si retardat de dinainte de 2004, asa ca trebuie sa-si respecte contractele. Daca a fost tampit sa-i fie de bine. Altfel pe viitor nu va mai fi nimeni suficient de nebun sa mai aiba incredere in stat si in raporturile de drept in general.

alex.dumitrascu spunea...

Tiparitul de bani e o metoda economica, de politica monetara daca nu stiai.
Si cam atat. Nu bat campii pe bloguri despre porniri patriotice populare sau guvernamentale.
Nu sunt om de bine, sunt om de rau, mogul, denigrez atentez si manipulez.
Cum s-ar zice sunt dusman de clasa....politica.
Asa ca ...gata conversatia.

qwerty spunea...

@alex.dumitrascu

Eu pot sa-ti spun povesti de pe vremea lui Vlad Tepes, dar revenind la subiect, nu cred ca mai e cineva afectat de confiscarea fondului de pensie din 48, cred ca vorbim de persoane care au muncit si au contribuit in sistemul socialist.

Cu pensiile pe caz de boala vad ca ai cazut de acord cu mine ;)

Militaru' stia ce stia si de aia a iesit in 89' si a impuscat oameni pe strada, la fel si militianul, la fel si securistul, si judecatorul stia si el ce stia si i-a achitat.

Iar despre conditiile dure indurate de militari si militieni si securisti -- jet taica de-aici ca au frecat si freaca menta de 50 si ceva de ani de cand nu au mai fost conflicte, sunt doar instrumente de represiune si control.
La fel si azi stie garda pretoriana ce stie, si are casa de asigurari separata unde-si trateaza si catelul si purcelul.

Au mai fost si altii care stiau ce stiau si au venit prin Bucuresti la plantat de panselute, pe aia i-a aranjat Dumnezeu, sper sa continue si cu restul.

Nu vad de ce e intelegerea, contractul nescris mai important pentru un securist/militian/militar/judecator decat al unui CAP-ist.

Dar imi place cum gandesti, statul e dator in veci securistilor/militienilor/militariloir/judecatorilor, dar la RESTUL, NU MAI E.
RESTUL nu stiau nimic; statul nu le promisese lor nimic, nu in mod solemn cum promisese si cum se angajase primei categorii.

Vad ca normalitatea te sperie/oripileaza, din fericire traiesti in Romania.

qwerty spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
qwerty spunea...

@alex.dumitrascu

"Tiparitul de bani e o metoda economica, de politica monetara daca nu stiai."

Si eutanasia poate fi considerata un tratament daca tiparitul de bani e o metoda economica.

Dar vad ca iti face placere si tot insisti cu tiparitul de bani si atunci ma vad nevoit sa te intreb iar, esti fan al monedei botswaneze -- pula?

ionut spunea...

"http://www.zf.ro/companii/shimon-galon-nimeni-nu-a-anticipat-criza-vanzarea-america-house-prost-sa-fii-noroc-sa-ai-cum-comentati-56752"

Galon asta tot "uimit" a ramas...
I'auzi ce cuvanta el: "Nimeni nu a stiut nimic. Toate sunt povesti."
Serios? Pe bune? Sa mori tu? Era suficient sa citesti blogul asta...

alex.dumitrascu spunea...

41 de deputaţi ai Partidului Democrat Liberal (PDL) semnează o propunere legislativă care obligă toate cele 700.000 de firme din România să-şi angajeze contabili cu normă întreagă. Nu unul, ci doi. Textul legislativ, ajuns la Senat, a stârnit deocamdată scandal doar în lumea contabilă, problema fiind dezbătută puternic pe forumurile de specialitate.

Lista de pedelei cretini autori ai "proiectului" se afla pe forum.
Imbecilii isi inchipuie ca in tara asta EXISTA 1.5000.000 CONTABILI.

dorinvas spunea...

Nu-i obliga sa angajeze 2 contabili sa se faca de un "compartiment". Ii obliga sa aiba contract cu membru CECCAR (firma sau persoana) pentru contabilitate daca n-au alea 2 persoane. E cu dedicatie clara legea. Ca trebuie sa "mananca" si gura CECCAR ceva, nu?

alex.dumitrascu spunea...

Cred ca se poate cumpara o patalama din asta si pentru sofer daca e cum zici.
Contabilul e 'expert", are si o parafa, nu cred sa fie CECCAR din asta cum zici.

alex.dumitrascu spunea...

Da oricum e o tampenie, contabilitatea o face pentru mine nu pentru finante sau parlament sau pedele.

Ciucuda spunea...

Doi frati au batut sistemul !
Au castigat dreptul de a inmatricula un autoturism fara plata taxei pe poluare.
Articolul pe: http://blog.imperiaonline.me/2010/03/03/doi-frati-au-batut-sistemul/

Anca ieseanca spunea...

din intimplare am dar peste chestia asta. interesant, amuzant si trist in acelasi timp.
intrebare: daca gigel e o ea, ce ia in mina?

Rezultatul recensământului 2011 va accelera scăderea prețurilor pe piața imo?

Continut video

Loading...