joi, 3 noiembrie 2011

Și după cum vă spuneam

Bucureștiul mai are doar 1,62 milioane de locuitori. Detalii complete aici.
Chiar nu trebuia să fii mare filozof ca să-ți dai seama de treaba asta. Noi (adică eu+voi, comentatorii mei deștepți, nu ăia tâmpiți) ziceam chestia asta de ani de zile aici pe blog. Și problema e că la felul în care se prezintă lucrurile va mai urma un deceniu de depopulare. Prin 2022 România o să mai aibă doar 14-15 milioane de locuitori. Soluții pentru impulsionarea demografiei sunt destule, dar în actuala paradigmă economică pur și simplu nu se vrea aplicarea lor.

vineri, 28 octombrie 2011

Șocul vieții lor (despre recensământ)

La București au modificat regula recensământului din mers și acum permit populației să-și descarce singură formularele și să le trimită prin poștă sau să le depună la primăria de sector.

Problema e că până la această dată nu s-au recenzat decât 50% din locuitorii capitalei, ceea ce indică un ritm scăzut de recenzare.

Asta le indică lor. Adică statisticienilor. Care, știm bine, gândesc totul prin prisma ochelarilor de cal ai cifrelor.

Îmi aduc aminte de anumiți comentatori care prin 2007-2008 declarau aici, pe blog, că prețurile la imobiliare „doar crește” pentru că Bucureștiul are de fapt vreo 4 milioane de locuitori și alte hoarde de imigranți stau la porțile capitalei doar, doar, or prinde un loc în mult râvnitul paradis din mijlocul Bărăganului.

Eram alții care încercam să le atragem atenția asupra apartamentelor goale, sau ocupate nu de oameni, ci de firme - deci, nelocuite - vizibile la tot pasul în București, indiferent de cartier. Evident, noi eram cei care fabulam și ei, patrumilioniștii, cei care dețineau adevărul. Pentru că imobiliarele doar creșteau.

Mie așa-zisul ritm scăzut de recenzare de la București îmi indică exact ceea ce ne așteptam cu toții: populația a scăzut și aici, spectaculos. Recenzorii au pornit probabil de la ideea că Bucureștiul are, scriptic, vreo 2,2 milioane de locuitori, așa cum iese extrapolând datele de la evidența populației și cele privind sporul demografic. Momentan ei zic că după 7 zile s-au făcut doar jumătate (deci aproximativ 1,1 milioane). Ceea ce e alarmant de puțin. Ne apropiem de sfârșitul recensământului, ultimele 2-3 zile vor trebui alocate exclusiv corectării datelor, revenirii la domiciliile la care nu a răspuns nimeni etc. Deci, câți locuitori să mai poată fi găsiți de acum încolo? 400.000? 500.000?...

Dintre colegii mei de școală generală și de liceu (în total 80 de colegi), așadar toți bucureșteni, eu am cunoștință de cel puțin 8 (adică 10%) care sunt plecați în străinătate - majoritatea, după 2007. Dar numărul lor real e probabil dublu. Știu că nu trebuie să ne bazăm cunoștințele pe intuițiile noastre, dar eu personal cred că Bucureștiul are, în realitate, același minus de locuitori ca și restul țării: undeva în jur de 20%.

Astfel se și explică așa-zisul ritm scăzut.

La toată lumea cu care am vorbit recenzorii au venit în primele 3-4 zile (la mine au venit chiar de duminică seara). Deci se pare că au fost harnici, s-au mișcat bine. Nu pot fi acuzați de lenevie.

Pentru mulți rezultatele recensământului va fi șocul vieții lor, pentru noi nu va fi decât o confirmare a ceea ce spuneam pe blog de ani de zile. Oricum, să privim și partea plină a paharului: PIB-ul va fi mai mare și, de asemenea, va crește și consumul de săpun și de pastă de dinți pe cap de locuitor.

joi, 8 septembrie 2011

Amintiri despre Fazaniadă

Mai țineți minte cum, în urmă cu fix 3 ani, când BNR-ul a produs un mini-îngheț al creditării (care s-a suprapus perfect pe criza generată de Lehman Brothers), o grămadă de fazani, fazance și făzănei mai mici s-au grăbit să prindă „ultimul tren al creditării”, adică să ia un credit pe normele vechi? ... pe considerentul că dup'aia n-o să mai prinză și rămâne în chirie o viață de om? ...

Mi-am adus aminte de ei în contextul actualelor discuții care privesc schimbarea normelor de creditare. Ce diferență de atitudine!... Mai să nu-ți vină să crezi că astăzi nu mai e nimeni care să rupă ușa băncilor, disperat că nu mai apucă să ia creditul mult-visat pentru a cumpăra un apartament minuscul cu prețul umflat de 3 ori, la care să plătească o viață întreagă câți bani n-a cheltuit toată familia lui la un loc în tot secolul precedent. Unde or mai fi acei fazani? Ce or mai face ei? Câți or fi ajuns... friptură?

miercuri, 20 aprilie 2011

Dacă este blocat creditul în valută

Dacă este blocat creditul în valută, așa cum se tot discută de la o vreme încoace, casele vor fi singurele mărfuri care își vor alinia prețul la creditul în lei. Adică în jos. Restul - mașini, mâncare, electronice, electrocasnice etc. - pot fi luate în spinare și transportate peste graniță, pe piețe mai potente financiar, deci o blocare a robinetului valutar din România nu are de ce să le afecteze prețul. Acum, la nivelul piețelor, piața auto probabil va avea din nou de suferit o vreme, pentru că multe credite pentru achiziții auto încă sunt în valută (de altfel piața auto e euroizată complet, nici măcar la mașinile second-hand prețurile nefiind afișate în lei), dar nu prea mult. Restul mărunțișurilor pe care românul le mai ia pe credit - de la televizoare la mobilă - se iau cu credite de nevoi personale în lei, deci impactul pe restul piețelor va fi minor.

Înăsprirea condițiilor de creditare în valută este, probabil, inevitabilă, pentru că s-a văzut în criza actuală câte belele sistemice a implicat supracreditarea în valută din țările est-europene. Simplul fapt că FMI-ul a ajuns să împrumute România cu 20 de miliarde de dolari ca să se evite probleme financiare majore în Austria și Grecia,  probleme ce ar fi putut da naștere unor efecte neprevăzute în Germania și Franța, arată că Europa nu-și mai permite să trateze cu deferență ceea ce se întâmplă prin aceste părți de lume. Pe de altă parte este absolut absurd ca România să dispună de monedă națională, și să nu poată folosi cel mai simplu mijloc de stimulare a exporturilor - devalorizarea externă - din cauză că și-ar pune în pericol stabilitatea propriei economii. Suntem, ca să zic așa, de râsul curcilor.

Să vedem însă când va deveni efectivă această înăsprire.

marți, 12 aprilie 2011

Și blondele plânge din imobiliare

Cancan ne prezintă un interesant studiu de caz: o cetățeancă blondă, o anume Rosse Marie Florescu, genul ăla de „păpușă-barbie” pe care îl întâlnești în toate cafenelele din Dorobanți agățată de capătul vreunui pai din care trage cu foc un pic de capuccino ore întregi, vrea să vândă cu 25.000 de euro un teren din Ghimbav pe care l-a cumpărat în urmă cu 3 ani cu 60.000 de euro. Dar are o mică problemă. Între timp terenul a intrat la apă. Vecinii  și-au pus gardurile peste limitele proprii și acum terenul blondei e mai mic decât în acte.

Acum, ce s-a gândit blonda? Să se plângă la primar. Și cum primarul a ridicat în umeri, vrea să ajungă la proces. Toți primarii ridică din umeri în cazuri de genul ăsta, ba mai rău, s-ar putea să fie înțeleși cu „vecinii”.

Cum știu în mod direct ce se întâmplă în cazul unui asemenea proces, exact pe genul ăsta de speță, pot să-i spun blondei-Barbie să se pregătească liniștită pentru înfățișarea din 2015. Sau pentru cea din 2016. Pe acolo. Mai devreme nu va termina cu procesul. Alternativa ar fi să se înțeleagă cu vecinii (adică să renunțe de bunăvoie la cât i-au luat ăia din teren), să treacă repede în actele de la primărie noua suprafață și să vândă repede cât mai prinde și prețul ăsta. A, și până când mai are ce teren să vândă.

luni, 4 aprilie 2011

A patra Prima Casă, de 4 lei speranță

Pentru ca al n-lea program de tipul Prima Casă să aibă vreun impact în sensul creșterii prețurilor pe sectorul rezidențial, ar mai fi nevoie de (cel puțin) câteva condiții.

  1. Să se suprapună pe o perioadă de efervescență economică. Nu avem așa ceva. Chiar și cel mai optimist dintre noi, premierul Boc, vorbește de o posibilă creștere economică anul acesta de numai 1-1,5%.
  2. Să se reia angajările. Momentan tot ce e sigur e că scade (ușor) șomajul oficial, în timp ce numărul locurilor de muncă e la minimul ... ultimilor 50 de ani (da, în 1960 erau mai multe joburi în România decât astăzi!).
  3. Să mai existe disponibilitate masivă din partea populației pentru a se împrumuta oricum, oricând, indiferent de condiții. Nu e cazul. Românii sunt deja supraîndatorați și în plus o mare parte a veniturilor o cheltuie pe alimente, al căror preț e împins în sus de cea mai mare inflație din ultimii 5 ani. Cererea de credite se află la minimul ultimilor ani.
Cum niciuna din condițiile de mai sus nu e prezentă în piață, e de la sine înțeles că prețurile nu au cum să crească. Mai mult, noua structură a programului Prima Casă pare să transmită următoarele:
  1. Guvernanții nu mai sunt dispuși să finanțeze gratis băncile în timp ce pierd puncte electorale. De aceea au invitat băncile să-și asume riscuri, ceea ce, sincer să fiu, nu-i deloc rău, pentru că era inacceptabil ca băncile să facă afaceri cu risc 0 garantate tocmai de cel pe care îl căpușează - statul român, adică noi toți. Într-un comentariu la postul precedent Cezar îmi atrăgea cu superioritate atenția asupra faptului că rata de default de până acum de la Prima Casă e una foarte bună și statul a cheltuit puțini bani (700.000 de euro) în schimbul presupuselor beneficii aduse de acest program. Îi reamintesc că ăia sunt bani publici. Ce s-a întâmplat între timp? Păi, între timp s-a întâmplat un mare cutremur în Japonia, în urma căruia statul român i-a pus pe sinistrați să-și plătească singuri avionul de repatriere, din lipsă de bani. Alaltăieri s-au închis o grămadă de spitale, tot din lipsă de bani, făcând practic ca o mulțime de comunități locale să plonjeze în Evul Mediu. Nu există bani, dar există bani pentru sponsorizarea băncilor.
  2. Cererea solvabilă pentru Prima Casă în format tradițional e pe cale să se epuizeze. De aceea se încearcă oarecum cu disperare atragerea în joc în celor care dețin deja o casă, cu suprafață maximă de 50 de metri, titlul de „Prima Casă” pentru acest program devenind așadar caduc. Rămâne de văzut dacă se vor găsi clienți, având în vedere că trecerea de la o locuință de 50 de metri pătrați la una mai mare înseamnă și cheltuieli de întreținere mărite proporțional. Deci ar trebui să se găsească familii în perioada asta dispuse nu doar să-și asume o rată, ci și o cheltuială la întreținere mai mare.
Eu personal nu mă aștept la nimic de la această nouă variantă a programului Prima Casă. Impactul lui asupra prețurilor va fi cu siguranță nul și piața își va continua evoluția începută în 2008. Problema e că economia României nu are perspective, oamenii nu au joburi, nu există planuri concrete de ieșire din criză. Încă se emigrează masiv, ambasadorul Italiei pomenind de 200.000 de români care s-au stabilit în peninsulă numai în perioada octombrie 2010 - ianuarie 2011 (adică 1% din populația țării). Cuvântul „exod” nu mi se pare suficient de dur pentru a descrie suficient acest fenomen. O soluție pentru România ar fi înflorirea sectorului IMM, dar ținând cont de faptul că românii nu sunt deținători de capital, acest lucru nu e posibil decât printr-o absorbție masivă de fonduri europene sau printr-o politică activă a băncilor de finanțare a start-up-urilor, ca în alte țări, dublate de o relaxare a condițiilor fiscale (relaxarea impozitelor pe profit pentru IMM-uri și relaxarea costurilor unui loc muncă). Dacă românii cu spirit antreprenorial nu sunt ajutați să își înființeze și să demareze o afacere, atunci mă tem că nici măcar Prima Casă 434 nu va reuși să miște ceva pe piața imobiliară.

joi, 10 martie 2011

Prima Casă începe să... culeagă roadele?

Știrea surprinzătoare a zilei de azi ne-o furnizează Financiarul.com: băncile au executat garanții ale statului de 700.000 de euro în cadrul programului Prima Casă (link).

Știrea e surprinzătoare deoarece, până de curând, FNG se jura că totul e ok.

Aparent nu e mult (doar 0,05% din totalul finanțărilor acordate), dar având în vedere că programul ăsta are doar în jur de 18 luni de funcționare efectivă (fiindcă a debutat efectiv în toamna lui 2009) și că modalitățile de acordare a creditelor au fost foarte favorabile pentru clienți, suma e destul de ridicată și programul născocit de Boc & comp. se dovedește nu doar o proptea costisitoare a pieței imobiliare, ci pur și simplu un atentat la stabilitatea financiară a țării.

Pentru că, dincolo de cifrele astea, e clar că există mult gunoi suplimentar ascuns sub preș. Reducerea brutală a plafonului de garantare de la 1 miliard de euro la 200 de milioane nu e altceva decât e un semn de panică a guvernanților, care la un moment dat vor trebui să justifice tăierile efectuate pe spinarea pensionarilor, militarilor șamd. în condițiile în care, iată, are bani de aruncat aiurea. Dacă în 18 luni statul a plătit aiurea 700.000 de euro, cât putem să ne așteptăm că va plăti la 24 de luni? Dar la 30? Sau 36?

Rămâne de văzut ce se va întâmpla după ce Prima Casă de anul acesta își va epuiza firavul plafon de 200 de milioane de euro. Adică foarte curând. Mai mult ca sigur că prețurile pentru anumite tipuri de proprietăți rezidențiale vor fi obligate să o ia iarăși la vale și de data asta numai Dumnezeu va hotărî unde se vor opri.

duminică, 6 februarie 2011

Când stai cu chirie înseamnă că "pierzi bani"?

Mă mir că e nevoie să mai pun asemenea posturi la 3 ani şi jumătate de la debutul muncii mele educative de pe acest blog. Se pare însă că sunt lucruri pe care, fie criza cât de grea, unii oameni sunt prea proşti să le înţeleagă.

Pentru a vedea în ce situaţie pierdem bani: pe chirie sau pe rata la bancă, este suficient să facem o comparaţie între ele şi să vedem care e mai mare. Dacă rata la bancă e mai mare decât o chirie pentru o locuinţă comparabilă, atunci tot ce dăm în plus la rată sunt bani pe care, în loc să-i economisim pentru noi înşine, îi dăm, ca nişte proşti, băncii. Dacă e pe dos, atunci banii aşa-zis "aruncaţi" sunt banii de pe chirie.

În plus, eu aş mai adăuga un lucru. Ar trebui ca fiecare om cu creierul cât de cât funcţional să ia în calcul un credit imobiliar pe maxim 20 de ani, în aşa fel încât, după ce va termina de plătit locuinţa respectivă, să mai aibă şi altceva de făcut decât să-şi dea comandă de sicriu. Comparativ cu cineva care are credit pe 30 de ani, cineva care se împrumută doar pe 20 de ani poate folosi surplusul de bani rezultat dintr-o perioadă mai scurtă de creditare în diverse feluri utile:

  • pentru a-şi asigura o bătrâneţe mai mult decât liniştită;
  • pentru a-şi trimite copiii la nişte şcoli mai bune decât astea din România;
  • pentru a le lăsa copiilor moştenire şi altceva decât nişte simple betoane;
  • pur şi simplu pentru a investi.
Deci, dacă o rată pe 20 de ani este comparabilă cu o chirie în zona în care dorim să ne cumpărăm locuinţa, atunci banii pe chirie reprezintă într-adevăr bani aruncaţi. Dacă, dimpotrivă, rata pe 20 de ani e mai mare decât o asemenea chirie, atunci bancherii zic "săru'mâna" că există pe lumea asta prostănaci dispuşi să le crească lor bonusurile. Surplusul de bani rezultat dintr-o chirie mai mică ar trebui economisit în favoarea noastră şi creditul ar trebui să fie o opţiune de muncă şi viaţă numai atunci când rata pe maxim 20 de ani ar reprezenta un avantaj financiar.

Bonus, via Flavian (atenţie, limbaj licenţios) :

joi, 27 ianuarie 2011

Pe surse: cum arată reforma statului în viziunea PD-L?

Cu ceva timp în urmă mi-a parvenit o chestie distractivă: situaţia politică a deconcentratelor din Bucureşti şi Ilfov. Ca să tăiem scurt discuţiile şi să nu vă daţi aiurea cu presupusul, am aceste informaţii direct de la cineva din PD-L.

Zic "distractivă", pentru că nicăieri nu se vede mai clar discrepanţa dintre ceea ce latră la tembelizor alde Hoară, Tinel Gheorghe, Edmond Tălmăceanu şi toţi ceilalţi lătrăi oranj (fără a-l mai pune la socoteală pe tatăl cu chelie al tuturor) şi ceea ce se întâmplă în realitate cu instituţiile statului. Politizarea e atât de evidentă, încât vă las să vă delectaţi singuri.

Politizarea deconcentratelor din mun. Bucureşti


Nu vă faceţi probleme, eu rămân în continuare optimist. Boc nu e lipit cu super glue de scaunul de premier - şi cel mai bine ştiu asta colegii lui din PD-L.

luni, 24 ianuarie 2011

Cifrele reale din imobiliarul romanesc

Un articol de azi din Curierul Naţional. Merită citit.
Cifrele reale din imobiliarul românesc

duminică, 16 ianuarie 2011

Optimism

Bine v-am găsit în 2011!

Ne aflăm, cumva, la antipodul lunii august 2007, când am început să scriu acest blog. Atunci, toată lumea deborda de optimism. De la şoferii de taxi până la primul-ministru, toţi credeau că în viitorul apropiat situaţia personală a fiecăruia se va îmbunătăţi îndoit, împătrit, înmiit.

Acum e exact pe dos. Dacă stai de vorbă cu un câine vagabond sau cu vreun consilier al primului ministru, toţi vor spune că luminiţa de la capătul tunelului nu se vede. Ei bine, eu cred că se înşală.

O vorbă din bătrâni zice să te temi când toată lumea are curaj şi să ai curaj când toată lumea se teme. Mă rog, mai prozaic spus, "să cumperi când toată lumea vinde şi să vinzi când toată lumea cumpără". Sau ceva de genul ăsta.

Există lucruri bune care se petrec chiar acum, sub nasul nostru. Bunăoară, cu fiecare zi care trece, ne apropiem de sfârşitul guvernării Boc. Din vară, cel puţin teoretic, se intră în linie dreaptă. După ce guvernul ăsta de idioţi o să dispară, optimismul va reveni în rândul forţelor productive din ţara asta, începând cu micii antrepenorii şi terminând cu marii investitori.

Preţurile activelor au scăzut şi scad în continuare. E un motiv de optimism. Înseamnă că încet-încet vor reveni în orizontul puterii de cumpărare a marii mase a oamenilor, ceea ce înseamnă că o anumită parte a economiei îşi va putea relua activitatea.

Să vedem şi cum se vor mişca lucrurile în afara României. Nu mă aştept la nimic bun din partea celor două superputeri: SUA şi China, dar nici nu cred că vom asista la vreun dezastru în acest an.

Din partea americanilor, nu mă aştept să aibă probleme cu datoriile (cum zic unii). Aşa cum au tipărit până acum o cantitate imensă de dolari, o pot face şi de acum încolo. Şi părerea mea e că o vor tot face, câtă vreme o să extragem petrol (vreo 40 de ani de acum încolo). Prin 2050 mai vedem ce se va întâmpla cu americanii şi dolarul lor minunat, dar astăzi adevărata problemă în America e şomajul, care se pare că nu va coborî nici la 31 dec. 2011 sub 9%. Însă fiinţa umană e adaptabilă. Dacă s-a obişnuit românul cu România, nu văd de ce nu s-ar obişnui americanul de rând cu un şomaj de 9%. Principalul e ca între 2 joburi să-şi poată cumpăra Ipad-ul preferat...

Chinezii? De ani de zile se aşteaptă ba dezumflarea bulei imobiliare, ba a celei bursiere, ba a economiei chineze în sine. Realitatea e că noi nu înţelegem China şi că în China lucrurile sunt diferite. E comunism (măcar teoretic). Ori, ultima dată când o naţiune comunistă a devenit unul din liderii mondiali, URSS-ul în 1945, şi-a păstrat poziţia timp de câteva decenii. Sincer să fiu, cu importul masiv de tehnologie din ultimii 20 de ani, de fapt prin şparlirea tehnologiilor naţiunilor avansate, chinezii cred că au premisele unui viitor mult mai bun decât al URSS-ului în 1945.

Despre prostiile cu destrămarea zonei euro n-are rost să comentez. Astea sunt petarde lansate de peste ocean.

Mai degrabă vom putea asista la şocuri simbolice din partea unor entităţi de tipul Wikileaks. Acestea însă nu pot fi decât benefice, pentru că adevărul nu poate fi decât benefic.

Aşa că, în lipsa unui posibil şoc extern, nu văd de ce nu am fi optimişti pentru România. Atenţie, sper să nu înţelegeţi din asta că aş fi, asemeni unora, de părere că dacă iese Vestul din criză ieşim şi noi. Nicidecum. Dar sunt de părere că dacă în Occident şi în China nu se va întâmpla ceva rău (un nou Lehman Brothers?) nici noi nu avem de ce să ne temem.

Toată lumea e pesimistă, ceea ce e un semn bun. Poţi cumpăra mai ieftin anumite chestii (nu vă gândiţi la ... imobiliare - de exemplu, dacă eşti şomer, poţi cumpăra mai ieftin servicii de recalificare profesională, sau dacă ai nişte mici economii, poţi cumpăra mai ieftin nişte acţiuni la un fond de investiţii), poţi angaja mai ieftin anumiţi oameni şi, în general, poţi dezvolta mai ieftin anumite produse. Şi iată, la ora asta a mai trecut o zi din penibila guvernare Boc. Cum să nu fii optimist?

Rezultatul recensământului 2011 va accelera scăderea prețurilor pe piața imo?

Continut video

Loading...