BRD, lovitura mediatică

Cu spectacolul penibil de azi-dimineaţă prilejuit de semnarea primului credit de "Primă casă", spectacol amintind de "pluguşoarele" de pe vremuri, BRD-ul a dat o mică lovitură de imagine pentru că a făcut să se vorbească gratis despre sine pe toate televiziunile şi în toate ziarele.

Oricum, mica demonstraţie de azi a demonstrat încă o dată, dacă mai era nevoie, că avem de-a face cu un program subprime în toată regula.

Din câte am înţeles primul cuplu de "Primă casă" are nişte venituri nete în jur de 2600 de lei, adică un pic peste 600 de euro, şi rata a ieşit de 307 euro (adică aproximativ 1300 de lei, jumătate din venituri). Să gândim niţel şi să ne transportăm într-o ipotetică situaţie viitoare. Un scenariu aşa şi aşa, nu excesiv de pesimist: Euribor 3,5% şi 1 euro = 4,75 lei. Nu are rost să insistăm, dar rata ar ajunge cam... 1850 de lei. Adică 71% din veniturile tânărului cuplu. Mai punem şi o întreţinere, 200 de lei, acolo, rămân fix 550 lei lunar pentru restul necesităţilor (de la mâncare la orice altceva). Adică 9,16 lei pe zi pentru fiecare. Eh, aşa e, când eşti tânăr dragostea ţine şi de foame.

Acum, dacă scenariul se duce în bălării şi mai mult - Euribor 4,5%, 1 euro = 5 lei - rata ar ajunge aproape 2200 de lei. Deja tinereii trebuie să apeleze la părinţi, că din 400 de lei, oricâtă dragoste ar fi între cei doi, mă tem că foametea o va disipa rapid.

Dar în opinia domnului Boc asta nu e creditare subprime şi ţara românească nu are de suferit ba dimpotrivă, va avea numai de câştigat, fiindcă "se pun banii în mişcare" şi creşte PIB-ul întrucât dezvoltatorii vor reîncepe să construiască (ei, nu zău?... pe cât punem pariu că puţinii bani care se vor pune în mişcare prin acest program vor lua rapid drumul conturilor din Elveţia?...). În toată afacerea asta BRD nu riscă nimic, ba uite că se alege şi cu publicitate gratis (bravo PR-ilor, excelentă mişcare!), tinereii - tocmai şi-au micşorat chiria cu vreo 150 de lei şi nu cred că e cineva aşa de prost încât să creadă că vor mai plăti rata când aceasta va ajunge la 70% din venituri (nu de alta, dar chiriile vor ajunge în momentul ăla lejer la 150 de euro / 2 camere decente în Bucureşti), numai statul va trebui să deconteze neplata creditului. Sunt curios dacă domnul Boc e pregătit să dea cândva socoteală în faţa naţiunii pentru banii ce vor fi aruncaţi pe fereastră prin intermediul acestui program de o concepţie mai mult decât îndoielnică.

Cât de gravă e situaţia de pe piaţa muncii? (2)

Tocmai s-a încheiat cea mai grea primă jumătate de an din ultimii 20 de ani.

Şomajul a crescut cu 2,1 procente în doar 6 luni, din ianuarie până în iunie. Spre comparaţie, în anii catastrofali 1992 şi 1997 şomajul în prima jumătate a anului a crescut doar cu 1%, respectiv 0,3%. Momentan avem aproape 550.000 de şomeri înregistraţi.

Cea mai catastrofală a doua jumătate de an din istoria recentă a României s-a înregistrat în 1992, când şomajul a crescut în perioada iulie-decembrie cu 3,7%.

Faptul că în 2009 şomajul a crescut atât de abrupt şi atât de atipic, într-o perioadă a anului în care în mod obişnuit economia se revigora, mă face să cred că:

1. În a doua jumătate a anului vom avea încă un plus de 3-3,5% la şomaj (deci în ianuarie 2010 vom ajunge la 9-9,5%, adică în jur de 900.000 de şomeri).
2. În primăvara lui 2010, după ce vor trece alegerile, aparatul de stat va fi aproape de colaps pentru că va apăsa asupra lui o povară financiară imensă. Mediul privat nu va mai putea fi stors prin nicio taxă; statul în schimb va avea de plătit un aparat imens şi un număr imens de pensii şi ajutoare de şomaj. Va fi obligat să dea afară, ceea ce înseamnă că şomajul se va agrava şi în 2010. Să vedem cine o să mai râdă de spanioli şi de letoni de acum în... 12 luni.
3. Ponderea imobiliarelor în averea românilor ştim că e în jur de 75%. Suntem bogaţi, dar luaţi "la bani mărunţi", avem foarte puţini bani reali, cash. De fapt, suntem foarte săraci. Fără bani, la anul pe vremea asta foarte mulţi oameni vor avea o singură soluţie de supravieţuire: să-şi vândă locuinţele în exces sau, în ultimă instanţă, să-şi vândă locuinţa.

Chestia asta mă face să cred că prăbuşirea preţului la case încă nu a venit.

O soluţie cât de cât rapidă care ar putea fi luată acum, până nu e prea târziu, e revizuirea de urgenţă a legislaţiei muncii şi adoptarea de urgenţă a unei legi care să facă posibilă în mod real munca temporară, munca pe proiect, contractele de muncă pe perioadă determinată. Angajatorii trebuie să fie încurajaţi:

• să angajeze şomerii exact cât şi când ar avea nevoie de ei, fără nicio restricţie privind succesivitatea angajărilor şi fără obligaţia de a oferi salariatului un contract pe durată nedeterminată;
• să ofere şomerilor pe care îi angajează pe contract determinat oricât sunt ei capabili, chiar şi jumătate din salariul pe un post similar cu contract nedeterminat, dacă e cazul, fără să existe pericolul de a fi reclamaţi la ITM pentru "tratament nefavorabil" pentru simplul fapt că un post similar cu contract nedeterminat este plătit dublu.

Actuala legislaţie a muncii pe durată determinată (articolele 80-86 din Codul Muncii) e împovărătoare pentru angajatori, fiind o bătaie de joc la adresa lor. Oricum, să nu ne facem iluzii, nimeni nu va face nimic.

Nu înţeleg la ce asistăm

Pe de o parte, "Prima Casă" se socoteşte în valută. Pragul e de 60.000 de euro, nu 250.000 de lei. Băncile (cu excepţia CEC) anunţă că vor arunca în programul ăsta camioane întregi cu euro, care mai de care mai pline. Toată lumea e cu ochii ţintă pe Euribor, care a mai rămas o rundă la minime istorice (până când şi mai ales ce va fi după?... ei, uite o întrebare care nu se mai pune, dar ce mai contează când ne ia pe toţi valul entuziasmului de partid şi de stat?...).

Pe de altă parte de la vârful BNR ni se spune că "Reluarea creditării în valută în această perioadă, mai ales pentru cei ce câştigă lei, ar fi o dramă pentru România, ca să nu zic o crimă."

Deci, la ce asistăm aici? Eu nu mai înţeleg nimic. Totul îmi seamănă cu o piesă de teatru proastă, la care sufleurul a încurcat partiturile şi oamenii de pe scenă ajung să joace nişte roluri care numai impresia de coerenţă nu o dau.

Cât de gravă e situaţia de pe piaţa muncii?

Conform datelor de aici, martie 2009 este prima lună de martie din 1997 încoace în care şomajul e mai mare decât în luna februarie, în timp ce luna aprilie 2009 este prima lună de aprilie din 1992 încoace în care şomajul e mai mare decât în martie. Tot în 1992 putem găsi şi precedenta lună de mai în care şomajul a fost mai mare decât în luna aprilie.

Similitudinile dintre 1992 şi 2009 nu se opresc aici. În primele 5 luni din 1992 numărul şomerilor a crescut cu 35% faţă de numărul şomerilor din ultimul decembrie (337.440 > 456.221). În 2009 creşterea a fost de "numai" 30,5% (403.441 > 526.803).

Catastrofa redivivus?

-------------------
INFO UTIL: Ziaristul Alexandru Vărzaru de la Academia Caţavencu doreşte să stea de vorbă cu 3 internauţi care cred că preţul caselor încă mai are mult până să atingă fundul sacului. Cine e dispus să participe la discuţie e rugat să îl contacteze aici: alexandru.varzaru@catavencu.ro . Se garantează confidenţialitatea.

În calitate de reprezentant al presei, omul şi-a luat deja scuipaţii necesari pe forumul lui Alex ;) , deci dacă nu vă interesează oferta, ignoraţi-o.

Tunelul lui Friggit

Cum stau destul de mult cu ochii pe forumurile / site-urile franţuzeşti, am descoperit de ceva vreme o noţiune interesantă, "tunelul lui Friggit" (a nu se confunda cu "Tunelul" lui Sabato...), care reprezintă pentru Franţa referinţa de bază în privinţa evoluţiei istorice a preţurilor la imobiliare. Tunelul poate fi văzut în imaginea de mai jos între valorile 0.9 - 1.1 (click pe poză pentru mărire).


"Tunelul" se numeşte aşa de la numele lui Jacques Friggit, un economist francez care încă lucrează şi îşi publică statisticile aici: http://www.adef.org/statistiques/. Friggit a observat că, din 1965 până în 2001, raportul dintre preţul imobiliarelor şi venitul mediu pe familie a fluctuat în general în interiorul unui "tunel" creat în jurul cifrei 3 (3 venituri anuale pentru cumpărarea unei locuinţe). De câte ori preţurile au coborât accentuat sub această valoare, sau au urcat deasupra, ele au revenit în "tunel". Când preţurile cresc deasupra "tunelului", e semn de bubble, când scad sub - avem o mare oportunitate. În plus, Friggit a mai observat şi că între preţuri şi numărul tranzacţiilor există o legătură directă, intrinsecă (atunci când preţurile cresc, creşte şi numărul tranzacţiilor, şi invers).


Ca şi Rendermanul nostru, Friggit a fost ignorat de toată lumea până când lucrurile au devenit clare şi la ei: imobiliarele mai şi scad, nu doar creşte. ("Non, les prix ne baissent pas!" - era mesajul comic pe care l-am văzut vara trecută în vitrina unei agenţii din Paris, în condiţiile în care afişele "a vendre" erau deja pe toate drumurile.)

Ceea ce mi s-a părut totuşi interesant de observat la tunelul lui Friggit din perspectiva crizei actuale e faptul că reuşeşte să surprindă şi marele balon parizian de la începutul anilor '90. Între 1991 şi 1996 preţurile au scăzut în Paris şi regiunea pariziană cu peste 40%, după perioada de creştere abruptă dintre 1987 şi 1991. Practic, pe graficul tunelului se observă cum în ciuda ieşirii abrupte din limitele istoric-normale, şi în ciuda vârfului atins în 1991, preţurile au revenit în tunel, oricât de incredibil ar fi părut acest lucru la începutul crizei. Şi cum creşterea începută în jurul anului 2000 a fost mult mai mare decât cea din 1990 şi a atins, de data aceasta, toată Franţa, nu doar regiunea pariziană, nu e de mirare că "babaliştii" francezi aşteaptă acum o scădere naţională a preţului la imobiliare de minim 35% (v. aici). Pentru că preţurile trebuie să revină la fundamente.

De unde rezultă că niciodată nu e bine să zici: "niciodată".

In România, presa sportivă a ajuns să facă şi treaba altora

Noi dezvăluiri:

http://www.tolo.ro/2009/06/22/cum-a-platit-mts-false-stiri-pentru-monica-ridzi-si-elena-basescu-%C2%BB-dovezi/

Respectele noastre, stimaţi ziarişti de sport.

PS. vă rog să nu interpretaţi postul ăsta ca unul anti-PD-L & co., ci ca un tribut adus ziariştilor de sport, singurii care, se pare, îşi mai fac datoria de ziarist în ţara asta.

Falimentul Stenyon devine oficial

Nu ştiu cum de mi-a rămas neobservată ştirea privind falimentul Stenyon. Păcat de faptul că o afacere cinstită începută în anii de glorie de după revoluţie se încheie cu febră imobiliară, mama ei de treabă şi mama ei de febră imobiliară care i-a luat pe toţi la cap.

"Inainte de a deschide procedura de insolventa a companiei, Stefanescu a incercat sa salveze businessul demarat in urma cu optsprezece ani prin scoaterea la vanzare a doua proprietati in valoare de zece milioane de euro.

El a publicat mai multe anunturi pe site-urile imobiliare, intentionand sa vanda atat o vila construita anul trecut in apropierea lacului Snagov, in valoare de 1,5 milioane de euro, cat si un teren de 13.300 de metri patrati in zona Colentina a Capitalei, pe care solicita de 650 de euro pe metru patrat, adica 8,5 milioane de euro."

PS. şi să nu uităm discuţia despre ultima frază rostită de Pogea aseară (v. ultimele comentarii de la postul anterior). O fi dat drumul la vreun porumbel? Are legătură cu asta şi cu asta?