duminică, 20 decembrie 2009

O altă perspectivă asupra şomajului

Priviţi harta de mai jos. Reprezintă şomajul din perspectiva densităţii de şomeri înregistraţi pe kilometrul pătrat.

După cum se vede, anumite ierarhii sunt răsturnate cu fundul în sus din această perspectivă. De exemplu Bucureştiul, care are un şomaj de "numai" 2,2%, deţine recordul absolut în privinţa densităţii: 101 şomeri pe fiecare kilometru pătrat. Cât timp Bucureştiul avea constant în jur de 17.000 de şomeri, în vremurile bune, densitatea celor care nu aveau de lucru era undeva sub 70 pe kilometrul pătrat. Asta înseamnă că fiecare 0,1% creştere a şomajului în Bucureşti mai aruncă pe fiecare kilometru pătrat din capitală 4,6 şomeri.

Un judeţ precum Tulcea, care în cifre absolute înregistrează un şomaj de 8,2%, peste media pe ţară, raportat la suprafaţă deţine recordul pozitiv: doar 0,87 şomeri la fiecare kilometru pătrat. Un judeţ ca Iaşiul, care are o medie de şomeri sub media naţională, se află pe locul 6 după densitatea acestora.

După Bucureşti, pe "podium" mai stau judeţele Prahova (5,68 şomeri pe kilometrul pătrat) şi Galaţi (5,21), majoritatea judeţelor având între 2 şi 3 şomeri pe kilometrul pătrat. Situaţia este în particular bună în Banat şi în particular proastă în estul Moldovei şi în centrul Munteniei (la nord de Bucureşti).

Consecinţele unui şomaj ridicat pe fiecare kilometru pătrat sunt simple de intuit: creşterea infracţionalităţii, creşterea nervozităţii generale şi a numărului de persoane nevrotice, cronicizarea (dacă eşti singurul şomer de pe scara blocului sau din sat, e de ruşine, dar dacă mai sunt 3 pe lângă tine, e ok).

duminică, 13 decembrie 2009

O noua intoxicare ia cu asalt mass-media: pretul terenurilor agricole "are potential de crestere"

Nu aş fi scris despre chestia asta dacă nu ar fi fost preluată în ultimele zile, absolut necritic, de toată mass-media. Mai concret, e vorba de ceea ce au spus nişte indivizi care au rămas în braţe cu vreo 6.000 de hectare de teren agricol, şi anume că preţul terenului agricol din România, care e de numai 2-3.000 de euro pe hectar, sigur se va alinia în anii următori la vreo 10.000 de euro, cum e, de exemplu, în Austria.

Compania "Solproiect", care a aruncat pe piaţă prostia asta (voi arăta imediat de ce e o prostie), doreşte să devină, conform site-ului propriu, "cel mai mare comasator de teren agricol din Ialomiţa şi Călăraşi". În realitate lucrurile sunt mult mai simple... domnii austrieci au cumpărat ca nehaliţii pârloage româneşti şi acum au rămas cu ele pe cap. Şi nu întâmplător ştirea a apărut la foarte scurt timp după ce Ziarul Financiar a anunţat falimentul mega-proiectului din Buftea, de pe urma căruia toată ţara a aflat că a mai rămas doar terenul ce va fi vândut de lichidator la un preţ cu 75% mai mic decât preţul din vârf de bulă. Genul acesta de falimente or să tot apară şi preţurile terenurilor se vor duce acolo unde le e locul. De aceea, e un moment tocmai potrivit ca să lansezi o ştire-bombă, din categoria Dan Diaconescu în direct - poate, poate s-or mai prinde 2 fraieri în plasă. După cum se vede presa tot tâmpită a rămas şi s-a uitat în gura lor fără să-şi pună nici cele mai mici întrebări.

Haideţi să ne uităm la fotografiile următoare:


Vizualizare hartă mărită

Deasupra sunt nişte pârloage austriece. După cum se vede, pârloagele sunt trasate cu rigla, totul dă senzaţia de rigoare, pământul e valorificat la maximum şi în plus au şi niscaiva eoliene pe ele, deci pământul produce nu doar mâncare, ci şi energie. 70% din suprafaţa Austriei e muntoasă, deci e normal ca terenurile agricole să fie mai scumpe: sunt rare şi trebuie să hrănească 8,2 milioane de oameni.

Dar iată cum arată şi nişte pârloage de prin Franţa. Parca ar fi o pictură de Kandinsky. Se vede de la o poştă că suprafeţele sunt mult mai mari, ceea ce le face cu atât mai valoroase pentru agricultură. Şi în cazul Austriei, şi în cazul Franţei, remarcaţi vă rog densitatea de şosele care asigură transportul rapid al mărfurilor către pieţele de desfacere.


Vizualizare hartă mărită

Şi acum hai să ne uităm un pic la pârloagele ialomiţene. Le luăm pe cele mai pârlăgioase, ca să zic aşa, pârloagele de pârloage, cele din preajma Autostrăzii Soarelui. Dacă derulăm mai la nord, cu cât ne îndepărtăm de autostradă peisajul e şi mai sumbru.


Vizualizare hartă mărită

După cum se vede, peisajul nu are nicio logică. Suprafeţe comasate coabitează fără probleme cu petice de pământ mai brăzdate ca spinarea unei zebre (din păcate tocmai suprafeţele comasate par abandonate). Reţeaua rutieră? Ultra-rarefiată. Despre irigare nu putem bănui decât că se face cu performantul sistem "Drăgaicele". Totul dă senzaţia de harababură. La nivel naţional, se vorbeşte de 6,8 milioane de hectare care zac necultivate.

În condiţiile astea e normal ca pârloaga românească să coste mai puţin decât cea austriacă. E mai prost delimitată, e mai prost muncită, are condiţii mai proaste de dezvoltare şi de valorificare şi în plus în România ai terenuri la discreţie, spre deosebire de mica Austrie.

Au aceste terenuri "potenţial" ? Sigur! Putem întrevedea potenţialul în orice. Până şi Congo are potenţial să devină cea mai mare putere maritimă a lumii. Întrebarea se pune: va deveni?

vineri, 11 decembrie 2009

Şomajul începe să se cronicizeze şi în Bucureşti

Şomajul de la lună la lună începe să devină cronic şi în Bucureşti, deşi în cifre absolute capitala are în continuare o situaţie foarte confortabilă, cu un şomaj de numai 2,2%. Imaginea de mai jos ne arată că a fost nevoie de aproape un de criză pentru ca în Bucureşti şomajul să evolueze de la lună la lună cu cifre cuprinse între 5 şi 10%. În ritmul ăsta prin martie Bucureştiul va avea peste 30.000 de şomeri - cât un orăşel de provincie.

miercuri, 9 decembrie 2009

Comentarii despre falimentul Flamingo?

Păreri? Presupuneri? Se vor restructura? Sau nu?

marți, 8 decembrie 2009

Înapoi la criza noastră: de la anul dispare ideea de microîntreprindere

Cotidianul titrează: "Şoc fiscal! Microîntreprinderile vor plăti impozit de 16% pe profit din 2010".

Nu e niciun şoc, începe distracţia. 2010 se va deschide cu un pumn în plex pentru firava clasa mijlocie din România. Se ştie că microîntreprinderile erau, adică mai sunt, o modalitate simplă pentru zeci de mii de angajaţi de a primi salariul fără a plăti tonele de impozite pe care le cere statul în cazul unui salariu normal. Exceptându-i pe cei câţiva (gen Andreea Marin) care primesc sume colosale pe micro, şi care probabil nu sunt afectaţi de niciun fel de regim fiscal pentru că oricum câştigă destul, cei care au ales să-şi deschidă "micro" pentru a-şi rotunji veniturile cu 1000 de lei pe lună s-ar putea să aibă o surpriză când se vor uita în buzunar. Una neplăcută.

PS Tot din Cotidianul: râdeţi, vă rog! Pe mine m-a distrat acest reportaj...

PS2 Şi încă: 683.000 de şomeri. Bun ritm de toamnă, n-am ce zice: 1.000 de şomeri noi pe zi. Ţara arde şi babele votează.

luni, 7 decembrie 2009

Ce întrebări vor rămâne după 6 decembrie?

  1. Cum de au greşit majoritatea sondajelor de tip exitpoll, chiar şi ale institutelor care îşi dovediseră profesionalismul la turul precedent? Ce au păţit instrumentele lor de măsurare şi cercetare în decurs de numai 14 zile?
  2. De la un electorat preponderent urban şi educat, Băsescu a ajuns să fie votat în special de electoratul urban mai slab educat. Fieful său tradiţional, Bucureştiul, a fost pierdut. Cum de s-a schimbat aşa de radical, în numai 4 ani de zile, electoratul lui Traian Băsescu ?
  3. Cum a fost posibilă această premieră pentru România post-decembristă: în contextul unei crize economice evidente, populaţia cea mai afectată de criză (tineretul cu studii reduse, puţin adaptat pe piaţa muncii, probabil şomer) să voteze majoritar cu Puterea ?
  4. Cum a fost posibilă această premieră pentru România post-decembristă: în contextul unei crize economice evidente şi de proporţii, Puterea să nu iasă erodată, ci dimpotrivă, întărită (Băsescu a obţinut mai multe voturi ca în 2004)? Spre comparaţie, Ion Iliescu a pierdut între 20 mai 1990 (Duminica Orbului) şi 11 octombrie 1992 (turul 2) nu mai puţin de 4,8 milioane de voturi în condiţiile în care a câştigat detaşat ambele scrutinuri şi România încă nu intrase în teribilă criză din anii '90.
  5. În condiţiile în care studiile au arătat că electoratul care a votat în turul 1 cu un anumit candidat, a votat apoi destul de previzibil şi disciplinat în turul 2 (de exemplu 75% din liberali cu Geoană, cum era de aşteptat), rezultă că victoria lui Băsescu s-a bazat pe mobilizarea la vot a circa 550.000 de nehotărâţi. Cum se face că 550.000 de oameni care erau nehotărâţi în data de 22 noiembrie, au devenit unanim hotărâţi pro-Băsescu în doar 2 săptămâni?! Cum de nu s-a întâmplat aşa ceva: şi anume, ca Puterea în funcţie să atragă brusc şi irezistibil de partea sa, atâţia votanţi, nici în 1992, nici în 1996, nici în 2000, nici în 2004?! Ce reţetă secretă are Traian Băsescu?!
  6. Tot despre sondaje şi redistribuirea voturilor: dacă instrumentele de măsurare şi cercetare a institutelor de sondare a opiniei publice au fost foarte precise în perioada 23.11-5.12 în a ghici cum se vor redistribui voturile lui Crin Antonescu, Vadim, Hunor etc., cum se face că au fost aşa de imprecise în restul estimărilor, inclusiv la exitpoll?! Ce le-a făcut să ghicească aşa de bine un aspect al procesului electoral, şi să se înşele profund în altele?!
  7. Tot despre nehotărâţi: cum se face că turul al doilea al acestor alegeri este primul "tur 2", de când se fac alegeri în România postdecembristă, când prezenţa la vot nu scade, cum ar fi natural, ci creşte?!

Eu personal sunt convins la ora asta (21.44) că Traian Băsescu a furat sub diverse forme undeva între 500.000 şi 700.000 de voturi mai mult decât au reuşit să fure cei de la PSD pentru a putea câştiga - ceea ce înseamnă că maşinăria Puterii pe care a perfectat-o în ultimii ani e mai puternică decât ne închipuim. Cu el preşedinte mă aştept la o izolare de fier a României în următorii 5 ani, pentru că, probabil, electoratul cu puţine studii superioare al domniei sale o pune botul la rezultatele astea, dar cercurile financiare şi politice din Europa, mai puţin. Din păcate, izolarea lui va fi şi izolarea României, a românilor.

Şi totuşi, răspunsuri?

PS. pentru incredulii care nu cred că se pot fura sute de mii de voturi, urmăriţi această înregistrare care se pare că vine direct din culisele partidelor. Am preluat-o de pe blogul http://blog.imperiaonline.me (nu ştiu cine eşti, omule, dar sunt convins că eşti de acord cu difuzarea înregistrării). Acolo se sugerează şi nume - eu mă abţin, vă rog doar să aveţi în vedere cât de infernal de simplu e mecanismul de fraudare descris acolo:


Se încearcă fraudarea alegerilor?

Poate că mă înşel eu, dar situaţia de acum nu seamănă câtuşi de puţin cu cea din 2004, invocată de Traian Băsescu în urmă cu 4 ore, când a susţinut discursul prin care nu-şi recunoştea înfrângerea.

În 2004 se întâmplau următoarele:

  • toată mass-media era la picioarele lui Adrian Năstase;
  • alegerile erau organizate de guvernul PSD condus de... Adrian Năstase;
  • la exitpolls nu s-a pus deloc problema victoriei lui Adrian Năstase, adică a organizatorului; dimpotrivă, dacă ţineţi minte toate sondajele o dădeau cotită (50-50) şi Adrian Năstase era destul de negru de supărare, în timp ce outsiderul jubila;
  • hm, amănunt important: atunci nu eram ţară UE şi, dacă nu mă înşel, existau şi oarece observatori europeni - numărătoarea supravegheată de aceştia a arătat într-adevăr că Traian Băsescu câştigase în faţa organizatorului. La diferenţă mică, dar câştigase.
În 2009 asistăm la următoarele:
  • mass-media e împărţită; Băsescu se poate plânge că e persecutat de anumite televiziuni, dar de aici până la a se pretinde complet persecutat de mass-media e cale lungă (şi multă nesimţire);
  • alegerile au fost organizate de un guvern PD-L, aflat la discreţia lui Băsescu;
  • exitpollurile, cu excepţia unuia afişat de B1TV, arătau destul de categoric victoria lui Geoană, adică a outsiderului, cu 2-3 procente peste adversarul care a organizat alegerile;
  • hm, amănunt destul de important: suntem membri UE?... mai avem observatori europeni?... sau nu?... atunci cine va număra voturile?... cumva, cei care organizează alegerile?
Deci nu, domnule Băsescu, this is not the same picture as in 2004. Pur şi simplu cele două situaţii nu se pupă. Etic vorbind. Ba chiar sunt două situaţii fix opuse. Una, în care David îl bate pe Goliath, cealaltă, în care Goliath este învins de David şi apoi ia la bătaie arbitrul şi îl obligă să-l dea învingător. În 2004 Băsescu era David - astăzi e Goliath.

O vorbă românească spune: "Cui pe cui scoate." Să înţelegem că Băsescu vrea să combată comunismul cu... metoda comuniştilor brevetată la alegerile din 19 noiembrie 1946?! Sau avem de-a face cu ieşirea tristă din scenă a unui personaj controversat? Mă duc să mă culc, vedem mâine... adică azi.

Dimineaţa: ha ha ha, da cea mai tare veste a dimineţii, Băsescu a recuperat miraculos procentele... Mda. Numai în România te trezeşti cu unul preşedinte, te scoli cu altul şi se petrec răsturnări de scor mai senzaţionale ca la fotbal.

sâmbătă, 5 decembrie 2009

Uite că unii mai sunt interesaţi de imobiliare

Ei, da, via blogul lui Aristotel, am ajuns şi eu să lecturez notele de discuţie "incendiară" dintre parlamentarul Iulian Urban şi un bancher. Nu ştim nume, nu ştim despre cine e vorba dar părerea mea - şi din păcate aici trebuie să fiu în dezacord cu Aristotel -  e că sunt mai mult de 90% şanse  ca discuţia asta să fie o simplă intoxicare.

"Subtilităţile" acestui interviu care pe mine mă pun gânduri:

  • Discuţia musteşte de teoria conspiraţiei, cum că băncile au complotat malefic împotriva românului de rând şi a ţărişoarei ca să ne îndatoreze pe 30-40 de ani. Chestiile astea mi se par aiureli. Pentru mine, bula imobiliară e mult mai simplă şi se datorează 99% prostiei generalizate şi amatorismului din sistemul bancar românesc. Nu avem oameni pregătiţi, nu avem teoreticieni, nu avem oameni care să se fi confruntat vreodată cu o bulă speculativă. Avem doar ex-funcţionari CEC ajunşi pe la bănci private şi "ofiţeri bancari" cu diplomă de Spiru Haret sau ASE cu teste grilă. Prostia inerentă sistemului s-a suprapus peste lipsa de educaţie a populaţiei şi tot acest melanj de pseudo-inteligenţă a fost vegheat cu grijă de Proasta supremă, Clasa Politică.
  • Ideea că bancherii străini speculează sistematic şi finuţ pe ternele şi cenuşiile apartamente gri ceauşiste e de-a dreptul tâmpită. Nu domnilor, aţi înghiţit o găluşcă şi acum vă stă în gât. V-aţi dat seama că aţi creditat ca imbecilii nişte cutii de carton fără să ţineţi cont de precaritatea acestor cutii, de puterea de cumpărare a populaţiei sau de perspectivele economice reale ale României. Acum aşteptaţi să se aşeze apele şi veţi începe cu adevărat executările silite după ce veţi fi încasat suficiente rate de "dobândă" (adică nu... de "principal"), de la actuala generaţie de creditaci. După 3-4 ani de rate la dobânzile uriaşe practicate în România, orice credit poate fi lejer executat, pentru că banii se vor recupera cu siguranţă. Acum e prea devreme: abia a apucat populaţia creditată să plătească 1-2 ani de rate (punctul maxim al bulei speculative fiind atins în 2007 - inceputul lui 2008). Dar, aşa cum sugerează şi materialul domnului Urban, mai vedem de la anul încolo. Eu aş zice chiar că în toamna lui 2010, deci cam de acum într-un an, va fi măcel curat.
  • Bancherii care se implică în alegerile din România, asta e chiar bună. Dacă Băsescu va pierde alegerile, le va pierde pe mâna lui, ca fraierul, deoarece anul ăsta a comis prostie după prostie: alianţa PSD-PD-L, numirea incapabilului Boc premier, refuzul de a accepta iminenţa crizei şi apoi justificarea împrumutului de la FMI, campania pentru EBA, refuzarea soluţiei Johannis, bâlbâielile penibile din campanie. Poate că bancherii i-or fi luat minţile, mai ştii...
  • Una peste alta interviul musteşte de lucruri deja ştiute de cei care citesc (pe unde apucă) articolele semnate de Ilie Şerbănescu sau de Adrian Panaite. Există într-adevăr o serie de analişti economici care au fost constant marginalizaţi sau nebăgaţi în seamă de presa mainstream, dar presa mainstream publică întotdeauna ceea ce se vinde, şi de vândut se vând chestiile călduţe, optimiste, nicidecum alea care te ameninţă cu moartea.
  • Pe de altă parte, inexactităţile (ca să nu zic prostiile) pe care un analist de talia lui Ilie Şerbănescu nu şi le-ar permite (ceea ce îmi arată mie că interivul ori e făcătură, ori bancherul e prost rău) sunt evidente, dar mă voi opri doar asupra uneia:
    "Tinerii romani vor avea doar doua optiuni : angajati la stat, sau angajati la  multinationalele straine." - greşit: mai există şi varianta "luat picioarele la spinare şi emigrat la vest de România"!
  • Dintre chestiile pe care interviul a uitat să le precizeze: Klaus Johannis e marioneta  francmasonilor, pe uşa băncilor va bate Vântu şi dacă va pierde alegerile, Băsescu sigur va pleca pe un vapor cumpărat în leasing.

Mă rog, ideea de bază a articolului cred că e corectă. În 2010 va veni nota de plată pentru anii electorali 2008-2009, indiferent cine va ieşi preşedinte. Senatorul Urban putea însă să-şi expună ideile direct, că nu se supăra nimeni.

vineri, 27 noiembrie 2009

Despre Dubai: a început faza a 2-a a recesiunii mondiale?

Contrar sentimentului public că ştirea zilei de ieri a fost pumnul pe care Traian Băsescu l-a aplicat (sau nu) unui copil, consider că dincolo de porcăria asta care s-o fi întâmplat (sau nu) cândva în 2004, adevărata ştire a fost aceea legată de intrarea în incapacitate de plată a oraşului Dubai.

Dubaiul a fost, cum probabil ştiţi, summa imobiliaria, cu investiţii care au dus la apariţia din neant a unor insule în forme de palmier şi a unor clădiri de dimensiuni gigantice (turnul Burj Dubai are înălţimea unui munte). Iată însă că în prag de 2010 emiratul, sau ce naiba o fi aşezarea asta - oraş, trib, colonie... - se autodeclară în incapacitate de plată şi cere creditorilor săi o păsuire de 6 luni. Nu ar fi nimic anormal, dacă datoria amânată nu ar însuma 80 de miliarde de dolari, care lasă descoperite o mulţime de entităţi financiare europene şi, dacă am înţeles bine, şi americane.

Personal, consider că avem de-a face cu un eveniment la fel de important precum căderea Lehman Brothers de anul trecut (sau izbucnirea crizei subprime din vara lui 2007, care a şi dus la deschiderea acestui blog). Falimentul Dubaiului reprezintă, probabil, falimentul definitiv al economiei de cazinou bazată pe imobiliare de dragul imobiliarelor. De aceea ne priveşte direct şi trebuie să ne temem. Dacă până acum România se putea scuza că "este atinsă de criză", acum este evident că a urmat o direcţie de dezvoltare greşită. Problema e că direcţia respectivă a mai fost urmată, mai mult sau mai puţin, şi de: 

  • ţările baltice
  • Ucraina
  • Bulgaria
  • Ungaria
  • Spania
  • Polonia (chiar dacă polonezii, din punct de vedere tehnic, au scăpat până acum de recesiune)

E de aşteptat, aşadar, o reacţie totală de mefienţă a capitalurilor internaţionale la tot ce se întâmplă în aceste ţări, inclusiv la noi. De aceea mă aştept la un al doilea val al crizei care va fi destul de dur pentru Estul Europei, inclusiv pentru România. În funcţie de această reacţie aşteptată a capitalurilor internaţionale, care probabil vor redeveni prietenoase abia după ce se vor înregistra câteva falimente răsunătoare prin zonă, e posibil să asistăm sau nu la intrarea într-o nouă fază a crizei mondiale (la fel cum falimentul Creditanstalt a declanşat faza a 2-a a crizei din '29).

De aceea putem concluziona că, în ciuda aşteptărilor anumitor politicieni, România nu va ieşi din "criză" când vor ieşi ţările din Vestul Europei (şi pentru că vor fi ieşit ţările din Vest), ci numai atunci când va reuşi să-şi regândească fundamentele economice - din imobiliare în altceva. Defaultul  Dubaiului face ca toată evoluţia României din ultimii 5 ani să se şteargă cu buretele.

Citiţi şi:

duminică, 22 noiembrie 2009

Nimic despre alegeri

Indiferent cine va ieşi preşedinte, eu sunt taaa[...]aare curios să văd de la anul:

  • la cât se va opri şomajul şi ce politici publice vor fi aplicate pentru absorbţia şomerilor şi a viitorilor absolvenţi;
  • cât vor mai rezista băncile, sau cel puţin unele dintre ele, cu bomba sub fund (mă refer la creditele neperformante, fireşte);
  • câte luni va reuşi noul guvern să reziste fără să reducă semnificativ cheltuielile cu personalul bugetar;
  • cât va fi inflaţia;
  • dacă vom avea mişcări sociale din toamna lui 2010, când majoritatea şomerilor din 2009 vor fi scoşi din plată;
  • dacă leul va ajunge 4,5 sau 5 (chestia cu 3,97 spusă de unii cu câteva zile în urmă mi se pare o prostie, câtă vreme economia e 99,99% euroizată şi continuă să se dea miliarde aiurea pe fel de fel pensii şi privilegii);
  • legat de imobiliare, sunt curios să văd unde se vor stabiliza chiriile, pentru că ele vor fi şi indiciul care ne va arăta unde se vor aşeza preţurile;
  • vom avea "mari" corupţi arestaţi?... traşi în ţeapă?... maziliţi?... 

duminică, 15 noiembrie 2009

Ce înseamnă 20 de miliarde de euro?

Andrei Stroescu mi-a trimis următorul text pe care îl consider la fel de pertinent ca şi restul intervenţiile sale făcute pe blog (chiar şi cele în care mă critica, mereu argumentat):

Ce pot însemna 20 de miliarde de euro?

Ce ar putea însemna 20 de miliarde de euro pentru un singur stat? Pentru statul Român de exemplu?

Ar putea însemna câte 2.000.000.000 (2 miliarde) de euro pentru 10 direcţii de dezvoltare (de exemplu pentru 10 ministere prioritare).

Ar putea însemna câte 1.000.000.000 (1 miliard) de euro pentru 20 de direcţii de dezvoltare (ministere, agenţii, institute, instituţii).

Ar putea însemna câte 200.000.000 (200 de milioane) de euro pentru 100 (sau câte 100 de milioane de euro pentru 200) de entităţi economice, politice, financiare, de afaceri sau de orice alt fel.

Ar putea însemna câte 20.000.000 (20 de milioane) de euro pentru 1.000 de entităţi pecum cele de mai sus, sau pentru 1.000 de oameni, persoane fizice.

Ar putea însemna câte 2.000.000 (2 milioane) de euro pentru 10.000 de persoane juridice sau fizice.

Ar putea însemna câte 200.000 de euro pentru 100.000 de persoane juridice sau fizice. Sau ar putea însemna câte 100.000 de euro pentru 200.000 de oameni.

La situaţia de vârf de bulă imobiliară, ar fi putut însemna 200.000 de locuinţe a 100.000 de euro pentru 200.000 de oameni. Ar fi acoperit necesarul de locuinţe la nivel naţional?

La situaţia de acum, când se găsesc locuinţe la 50.000 de euro ar însemna 400.000 de locuinţe pentru 400.000 de oameni. Ar acoperi necesarul de locuinţe la nivel naţional?

Ar putea însemna câte 20.000 de euro pentru 1 milion de oameni. La o cerere de 1.000.000 de locuinţe, pentru 1 milion de oameni, s-ar putea obţine un discount de volum astfel încât o locuinţă să coste 20.000 de euro? (la Braşov există ofertă de garsoniere noi la 26.000 euro cu TVA cu tot). Ar acoperi cifra de 1 milion de locuinţe necesarul la nivel naţional?

Ar putea însemna câte 10.000 de euro pentru 2.000.000 (2 milioane!) de oameni. Câte o maşină de 10.000 euro (de exemplu Skoda Octavia Tour) pentru 2 milioane de oameni. Nici nu cred că ar fi cerere pentru atâtea maşini (şi nu neapărat Skoda Octavia Tour în particular, ci orice fel de maşini în general).

Ar putea însemna câte 1.000 de euro pentru 20 de milioane de oameni. Cam cât populaţia României. Cu alte cuvinte, dacă împrumuturile publice ale României pentru următorii ani ajung la suma de 20 de miliarde de euro, asta înseamnă aproximativ câte 1.000 de euro pentru fiecare român, de la bunicii care au trecut suta de ani, până la bebeluşii de câteva clipe. Cum nu s-a pus problema ca fiecare român să primească câte 1.000 de euro, asta nu poate să însemne decât că fiecare român va avea de plătit în următorii ani câte 1.000 de euro + dobânzile aferente. Da, e vorba de fiecare român. De mine, de tine, de părinţii noştri, de bunicii noştri, de copiii noştri, de nepoţii şi strănepoţii noştri, de fiecare om care trăieşte în clipa de faţă în România sau va trăi în următorii ani, indiferent de vârstă, sex, religie, rasă, opinii, dorinţa de a face sau nu ceva, de fapt indiferent de orice criteriu la care v-aţi putea gândi.

Ar putea însemna câte 100 de euro pentru 200 de milioane de oameni, sau câte aproximativ 27 de euro pentru 731 de milioane de oameni, adica populaţia estimată a întregii Europe (în 2005), conform Wikipedia.

Ar mai putea însemna câte 10 euro pentru 2 miliarde de oameni sau câte 2 euro pentru 10 miliarde de oameni. Să zicem că întreaga omenire este destul de aproape de cifra asta...

În fine ar mai putea însemna câte 1 euro pentru 20 de miliarde de oameni. Nici măcar nu suntem atâţia pe întreaga planetă şi va mai dura destul până vom fi atât de mulţi.

În concluzie, România a împrumutat bani (sau urmeaza să o facă) cât să dea la fiecare (fiecare!!!) locuitor al ei câte 1.000 de euro, de la cel mai tânăr până la cel mai bătrân. Cât să acopere probabil întreg necesarul de locuinţe la nivel naţional, sau cel puţin o bună parte din el (în condiţiile în care cumpără direct, nu construieşte). Nu se va întâmpla acest lucru, însă cu siguranţă fiecare roman, de la cel mai tânăr până la cel mai bătrân va avea de plătit datoria facută şi în numele său de statul Român, cei 1.000 de euro plus dobânzile aferente. În aceste condiţii am o singură întrebare: eu, soţia şi copilul meu pe ce dăm banii ăştia? Avem dreptul să ştim...

sâmbătă, 7 noiembrie 2009

Dreptul la replică

Am văzut aici:

http://www.imopedia.ro/run/2009/11/un-nou-sport-national-aruncarea-cu-noroi-in-agentii-imobiliari/

că un personaj foarte supărat pe viaţă se plânge că pe blogul ăsta nu ştiu ce agenţi imobiliari nu au avut nu ştiu ce drept la replică, nu ştiu când.

Din câte ţin eu minte - dar poate m-o fi lăsat memoria, cine ştie - comentariile au fost 99% din timp libere. Deci oricine putea să dea replici cui dorea, până se sătura. Dacă totuşi cineva simte nevoia să dea un anumit drept la replică, n-are decât să mi-l trimită pe adresa oficială a blogului şi să spună şi ce anume i-a cauzat. Până acum însă nu am primit niciodată nimic.

sâmbătă, 10 octombrie 2009

Aşa ţară, aşa boom

Conform statisticilor Eurostat de aici, România este singura ţară din Uniunea Europeană care în anii de boom ai economiei mondiale (2000-2007) nu a reuşit să-şi îmbunătăţească semnificativ sau măcar să-şi păstreze situaţia încadrării forţei de muncă, ci dimpotrivă (adică nu şi-a ameliorat raportul dintre adulţii care freacă menta şi cei care muncesc, sau raportul dintre adulţii care muncesc şi numărul total de persoane adulte).

De la un procentaj de 63.0% forţă de muncă ocupată în anul 2000 România a coborât în 2007 la 58.8%. În cifre treaba asta se traduce în cca. 500.000 de joburi care s-au pierdut. "Reţeta românească" pentru această problemă ştim prea bine care a fost: pensionările anticipate şi/sau  falsificate, încurajarea emigrării (exportul de forţă de muncă brută) şi precaritatea de piaţă. Nimic despre formarea profesională, nimic despre încurajarea investiţiilor productive sau crearea condiţiilor care să încurajeze investiţiile productive.

Spre comparaţie, iată cum s-au comportat alte ţări din Est şi din Sud:

  • Italia: 53,7% >58,7%
  • Spania: 56,35 > 64,3%
  • Bulgaria: 50,4% > 64%
  • Polonia: 55% > 59%
  • Letonia: 57,5% > 68,6%
  • Grecia: 56,5% > 61,9%

Uitaţi-vă la Olanda, care are o populaţie de 16,5 milioane, deci cu cca. 25% mai mică decât a României. Gradul de ocupare e de 77%, ceea ce înseamnă că peste 6 milioane de adulţi muncesc - mai mulţi ca la noi!

Boom? Poate fâs. Criză? Nu, normalitate.

PS: comentariile sunt iarăşi la liber.

vineri, 2 octombrie 2009

Înapoi la ale noastre: câteva precizări de la ING

Doamna Claudia Polivanov (Director Operaţiuni Retail) de la ING Bank a avut amabilitatea să-mi răspundă la câteva întrebări legate de creditul ING cu dobândă de 5,5% pe an. Precizările pot fi luate cu titlu oficial. Redau mai jos răspunsurile:

Balonul Imobiliar. Pentru început, vă rugăm să ne explicaţi cu ce se diferenţiază oferta ING de creditele pentru Prima Casă?

R. Păi să le luăm în ordine. Diferenţele ar fi: în primul rând, cu "ING de Casa Nouă" îţi poţi cumpăra sau construi casă chiar dacă ai în proprietate şi alte imobile. Nu trebuie să fie prima casă, trebuie doar să fie casa în care o să locuieşti. În al doilea rând, după numai 12 luni, clientul poate vinde casa achiziţionată iar creditul poate fi plătit în avans spre deosebire de programul “Prima Casă”, unde clientul este restricţionat să vândă imobilul timp de 5 ani. O altă diferenţă majoră e reprezentată de suma ce poate fi accesată: "ING de Casa Nouă" se acordă până la valoarea de 80.000 de euro, în loc de 57.000 de euro, clientul având astfel acces la apartamente mai mari şi mai scumpe, de calitate superioară. Apoi, creditul se acordă numai în euro. Dobânda este revizuibilă la 12 luni, spre deosebire de programul “Prima Casă” unde aceasta variază la 3 luni. În sfârşit, pentru produsul oferit de ING Bank nu se solicită constituirea unor garanţii suplimentare în afara ipotecii în favoarea băncii asupra locuinţei achiziţionate, în timp ce la “Prima Casă” se solicită deschiderea unui depozit în limita a 3 rate lunare.

Ar mai fi şi unele diferenţe, să le numim aşa, "administrative". Creditul se acordă foarte rapid: clientul află în 24 de ore dacă se califică sau nu pentru ING de Casa Nouă, spre deosebire de programul "Prima Casă" unde procesul este mai lung, fiind cauzat de prezenţa unei verigi în plus - Fondul Naţional de Garantare - în lanţul acordării creditului. Pe lângă asta, ING Bank percepe doar un comision pentru întocmirea documentaţiei de credit, în două tranşe (o parte la data iniţierii aplicaţiei de credit şi o parte la data acordării creditului), în timp ce în programul “Prima Casa” clientul plăteşte şi comision anual de gestiune. Ultimul avantaj, care poate părea paradoxal, este legat de avans: avansul solicitat în cazul produsului nostru este de 25%, versus 5%. Desi nu pare, acesta este un avantaj pentru că astfel rata creditului este mai mică, la acelaşi preţ de achiziţionare a casei.

BI. Totuşi, cum v-a venit ideea să renunţaţi la programul garantat de guvern şi să propuneţi un produs propriu?

R. În urma analizei Convenţiei de Garantare pentru programul „Prima Casă”, primită de la Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) - compania noastră a decis să nu mai participe în programul „Prima Casă” deoarece procedura de acordare a garanţiei presupune o administrare specială de către bancă, generând astfel costuri suplimentare ce nu sunt în concordanţă cu modelul de distribuţie al ING Bank. Toate unităţile de retail ale ING Bank funcţionează în sistem de franciză.

BI. Dar de ce nu aţi lansat acest produs mai devreme? Care sunt proprietăţile despre care puteţi spune, garantat, ca NU vor primi finanţare?

R. Creditul "ING de Casa Nouă" reprezintă o ofertă specială, fiind o oportunitate apărută în acest context economic special, şi se adresează unor nevoi punctuale. Înţelegem să venim în ajutorul clienţilor într-un moment economic dificil, sprijinind astfel Programul Guvernului Romaniei şi relansarea economică a ţării. Aşadar, creditul este destinat doar achiziţionării şi construcţiei unei locuinţe rezidenţiale, refinanţările nefiind posibile.  

Nu vom acorda finanţare în cazurile în care proprietăţile nu au drept legal de acces, proprietăţile sunt greu vandabile (indiferent de cauza: cerere mica, poluare, populaţie, arhitectură etc.), construcţiile sunt într-o stare fizică nesatisfăcătoare, în special dacă sunt realizate din paiantă sau lemn; sau dacă avem de-a face cu apartamente sociale, ori cu construcţii ridicate înainte de anul 1920 (cu excepţia celor care au fost consolidate şi renovate), ori locuinţe neasigurabile sau apartamente care nu au confort I.

BI. ...Deci în general nu va primi finanţare ceea ce se cheamă într-un limbaj popular "coteţ", "cloacă", sau "bombă", accentul picând pe finanţarea locuirii de calitate.

R. Calitatea este foarte importantă. Apartamentele trebuie să fie confort I şi să aibă suprafeţe utile cel puţin egale cu limitele stabilite intern, şi anume:  

  • 24 de mp pentru o garsonieră
  • 43 de mp un apartament cu 2 camere
  • 56 de mp 3 camere
  • 70 mp 4 camere

În ceea ce priveşte localizarea imobilului, acesta trebuie sa fie într-un oraş sau, dacă este în mediu rural, să fie situat pe o rază de maxim 20 de kilometri în jurul oraşului care este reşedinţa judeţului respectiv.

De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că ING de Casa Nouă se poate acorda numai pentru achiziţionarea locuinţelor finalizate în proporţie de 100% (pot lipsi doar finisajele interioare în cazul apartamentelor) şi intabulate sau pentru finanţarea construcţiilor care încep de la zero, în condiţiile în care clienţii trebuie să fie proprietari ai terenului, autorizaţia de construire să fie emisă pe numele lor iar lucrările trebuie să fie executate de firme specializate în construcţii. De asemenea, terenul trebuie să aibă suprafaţa minimă 200 mp şi să aibă reţeaua de curent electric în apropiere (maxim 20 de metri).

BI. Am înţeles, deci practic nu se finanţează vise de pe planşetele dezvoltatorilor, ci strict investiţia personală şi directă a clientului. Şi care sunt paşii pentru a obţine finanţarea? Cine si cum poate aplica pentru un astfel de credit?

R. Păi, orice cetăţean român cu vârsta de minim 21 de ani, cu condiţia ca perioada de creditare să fie corelată cu vârsta de pensionare. Ca să te califici pentru un ING de Casa Nouă trebuie să ai un venit net lunar de 1.800 lei şi vechime în muncă de minim 1 an, în general, şi, în cazul venitului din salarii, minim 6 luni la prezentul angajator.

Clientul se duce în cel mai apropiat ING Office unde i se face un calcul preliminar, explicându-i-se caracteristicile produsului nostru, precum şi documentele pe care trebuie să le aduca la bancă. Dacă în urma acestui calcul preliminar, clientul se hotărăşte să meargă mai departe, vine în ING Office cu documentele, completează aplicaţia de credit şi depune taxa de analiză a dosarului. În 24 ore de la depunerea dosarului complet, banca va spune dacă clientul este eligibil pentru ING de Casa Nouă, ce documente mai trebuie să aducă şi va elibera o hârtie prin care îl anunţă pe client asupra rezultatului cererii de credit - clientul se poate astfel orienta mai bine în căutarea imobilului şi eventual în negocierea cu vânzătorul.

Clientul are 60 zile să finalizeze găsirea casei, să completeze actele de imobil şi să-l evalueze, cu un evaluator agreat de bancă. După ce banca stabileşte că actele de proprietate sunt bune şi valoarea casei e suficientă, clientul fixează împreună cu vânzătorul casei şi banca data la care va semna actele de vânzare-cumpărare şi de credit. Apoi se semnează contractul de credit, contractul de vânzare-cumpărare, plus contractul de ipotecă şi clientul primeşte banii în contul său deschis la ING Bank, de unde banca îi virează în contul vânzătorului.  

În cazul ING de Casa Nouă pentru construcţie, întreaga sumă a creditului este transferată de către bancă în contul clientului şi blocată. Suma este deblocată ulterior, în maxim 4 tranşe, conform devizului estimativ de lucrări. Înainte de deblocarea fiecărei tranşe, raportul de evaluare interimar trebuie să ateste că tranşele anterioare au fost folosite pentru ridicarea corespunzătoare a construcţiei.

BI. Vă mulţumesc pentru aceste precizări şi vă urez succes!

---

Comentariile vor rămâne în continuare moderate. Celor care se vor grăbi să mă întrebe: "cu cât ai fost plătit, băi Manole?", le răspund de pe acum că eu personal nu am fost plătit cu nimic şi cine nu crede, n-are decât să nu creadă. Seria interviurilor va continua.

duminică, 27 septembrie 2009

Banii, problema nr. 1 a sistemului medical?

Zilele astea familia mea are de-a face cu sistemul medical din România. Mai precis, o rudă foarte apropiată - gradul 1 - urmează, spus pe şleau, să moară. E o chestie de zile, poate chiar de ore, după o suferinţă care a durat câteva luni. 

E prima oară când simt nevoia să vorbesc pe acest blog despre ceva personal, pentru că simt că am învăţat ceva esenţial. Aproape de sfârşitul acestei experienţe am ajuns la concluzia că nu banii lipsesc în sistemul medical, ci umanitatea. Şi nu sărăcia e cvasi-prezentă, ci nesimţirea şi indiferenţa

Bolnavul nostru a avut de toate: când doctorii ne-au zis să cumpărăm un medicament, l-am cumpărat. Când au zis să cumpărăm ustensile de operaţie, le-am cumpărat. Când au zis că e nevoie de cutare lucru pentru toaleta bolnavului, l-am cumpărat. Desigur, nu au lipsit nici "micile" atenţii. Până acum toată distracţia ne-a costat câteva zeci de milioane. Spitalul nu a dat decât medicul care a făcut operaţia, patul şi asistentele.  Credeţi-mă, nu banii au fost problema

Din păcate, la ieşirea din operaţie bolnavul a rămas imobilizat la pat în stare vegetativă, cu o ţeavă înfiptă în gât (traheoctomie) prin care este ajutat să respire. Faptul că respiraţia lui depinde de aparat ne-a împiedicat să-l luăm acasă pentru că, în mod evident, acasă nu avem aparatura medicală care să-l ajute să respire şi nici nu ştim cum s-o instalăm şi cum s-o folosim, presupunând că o putem cumpăra de undeva. În America ştiu că sunt oameni care stau în îngrijirea familiei şi 20 de ani, dar acolo or fi magazine pentru asemenea ţevi şi aparate şi or fi servicii medicale pe care le poţi cumpăra pentru asemenea bolnavi.

Bolnavul nostru a depins astfel de grija cu care este îngrijit în spital. Nu banii erau problema. Trebuia doar să fie îngrijit corect pentru a se mai putea recupera într-o oarecare formă. Sigur, noi nu suntem absurzi să credem că ar mai fi putut iar să joace fotbal. Există însă o cazuistică la nivel mondial care arată că un asemenea bolnav, în câteva luni, poate ajunge să îşi recapete legătura cu exteriorul, să mişte o mână, un picior. Există cazul Salvatore Crisafulli, care a ieşit din ceea ce medicina numeşte "stare vegetativă permanentizată" după mai bine de 2 ani şi a declarat că a fost conştient tot timpul, auzind inclusiv ceea ce ziceau doctorii ("Ăsta o să moară repede!") doar că nu putea mişca nimic, nici măcar ochii. Măcar lucrurile astea şi faptul că familia nu făcea economie de bani ar fi trebuit să impulsioneze personalul medical să îngrijească bolnavul cu responsabilitate. Nu îi costa nimic, erau în timpul serviciului.

În loc de asta, bolnavul nostru va muri pentru că traheoctomia a produs o infecţie care s-a generalizat în organism. O moarte demnă de secolul XV. Poate părea incredibil, dar aşa e. Se pare că ţevile alea trebuie şi ele spălate, schimbate, curăţate, şi nu o dată la trei luni, ci zilnic. De altfel am şi fost puşi la un moment dat să cumpărăm nişte tâmpenii numite "canule" care au zăcut şi cred că în bună măsură zac şi acum la căpătâiul bolnavului. Şi mi s-a spus recent de cineva din sistem că genul ăsta de infecţie e o problemă comună în România (deci, ferească Dumnezeu să ajungeţi la traheoctomie în România!... mai bine vă scrieţi testamentul!). Pe lângă asta, toată hrana a asigurat-o familia dar nu ni s-a spus că hrana trebuie să aibă un anumit conţinut caloric, pentru ca organismul să poată lupta cu o eventuală infecţie. Dimpotrivă, după prima masă care a conţinut supă cu carne pasată mărunt, oamenii s-au alarmat: văleleu, nu-i rezistă stomacul! Daţi-i doar supă, fiertură! De fapt problema era foarte simplă, hrană consistentă = scaune dese, hrană fără conţinut ridicat caloric = comoditate. Nu că familia nu ar fi fost lângă bolnav în momentul curăţării, dând o mână de ajutor. Dar noi, nefiind medici, am luat de bună recomandarea asta şi i-am adus numai fierturi şi supe. Nu e de mirare că organismul nu mai poate lupta cu infecţia nici măcar ajutat cu antibiotice. Antibiotice care oricum sunt date la grămadă, pentru că nu a stat nimeni să cerceteze propriu-zis ce microb a provocat infecţia şi ce antibiotic trebuie administrat.

Totul e de domeniul absurdului. Ţara lui Ubu roi. Ne lăudăm că facem operaţii pe creier, deschidem inimi, înlocuim rinichi, dar bolnavii mor pentru că spitalele nu sunt în stare să lupte împotriva unor microbi. Şi nu sunt în stare nu pentru că nu sunt bani, ci pentru că personalul medical are o atitudine de indiferenţă incredibilă faţă de propria sa meserie. Conştiinţă profesională zero. Sau, mai corect spus, conştiinţă zero. Starea sa e mai vegetativă decât a bolnavilor de care ar trebui să aibă grijă.

sâmbătă, 19 septembrie 2009

Nimic despre imobiliare


Nu are legătură cu imobiliarele, temă de care vă spun sincer că sunt ultra-plictisit, dar ţin să vă semnalez o emisiune nouă pe TVR: "Restaurare". E despre salvarea unor monumente istorice de pe teritoriul României.

Să sperăm că demersul va sprijini toate monumentele, nu numai pe cel care va câştiga. Eu personal nu mă pot hotărî între Cetatea Făgăraşului, castrul de la Porolissum, Sarmizegetusa, cetatea Poienari...

PS. Am pus şi o poză cu cetatea din Făgăraş, găsită aici: http://www.panoramio.com/photo/502788. Copyright Malcolm Muir.

sâmbătă, 12 septembrie 2009

2012

Conform site-ului Capital.fr, care citează o firmă de studii de piaţă, Xerfi, în Franţa nu se aşteaptă revenirea pieţei imobiliare mai devreme de 2012.

http://www.capital.fr/immobilier/actualites/pas-de-reprise-pour-le-marche-immobilier-avant-2012-434075

"En effet, les premières baisses de prix ne suffisent pas à gommer les excès des années passées. Pour rappel, la cote de l’immobilier a été multipliée par deux entre 2000 et 2008 !"

Câtă... ingenuitate la francezii ăştia, zău aşa. 

marți, 8 septembrie 2009

Chiriile în septembrie

Nivelul la care au ajuns chiriile în acest septembrie ne arată clar că preţurile apartamentelor din Bucureşti încă sunt supraevaluate cu 30-40%. Problema mare pentru piaţa imobiliară e că dacă tarifele de închiriere vor continua să scadă, nici măcar nu va mai fi o afacere să cumperi o proprietate pentru a o închiria deoarece, sub un anumit preţ al chiriei, oricât de ieftin ai putea cumpăra un apartament, acesta nu îşi merită banii dacă suma pe un an de zile nu poate acoperi mulţumitor anumite cheltuieli.

Situaţia aceasta nu e atât rezultatul crizei economice, cât al crizei demografice despre care s-a vorbit pe acest blog încă de la început. Situaţia se va înrăutăţi.

Eu personal mă aştept ca peste 1-2 ani afacerile de real estate să se întoarcă în negura nouăzecistă din care au ieşit. Vor redeveni, aşa cum e şi normal şi cum a şi fost până prin 2003-2004, un sector marginal al economiei, nicidecum o "regină" sau o "vedetă". Aştept cu mare interes ziua în care vedeta economiei româneşti să fie o ramură productivă. Poate construcţia de automobile? Industria de software? Vom apuca acea zi?

vineri, 28 august 2009

Soluţia italiană. Sau siciliană?

Ceea ce era de aşteptat, s-a întâmplat. Bancherii au ieşit în mass-media cu o respingere destul de dură a ideii dubioase lansate de domnul Geoană în urmă cu câteva zile: legea pentru murături.

Faptul că o asemenea lege a fost propusă iniţial în Italia, nu o face nici mai deşteaptă, nici mai ţanţoşă. Italienii sunt şi ei "oameni", nu "vestici". Deci pot greşi sau propune tâmpenii în aceeaşi măsură ca şi noi.

Întotdeauna însă românii s-au eschivat de răspundere, preluând fel de fel de imbecilităţi propuse de alţii. Ultimii 20 de ani sunt o continuă înşiruire de imbecilităţi importate, la adăpostul cărora s-au produs nenumărate matrapazlâcuri pentru care, vezi Doamne, nu noi am fost vinovaţi, ci ăia care ne-au recomandat imbecilităţile alea (privatizările pe 1 dolar, de exemplu) !

Dacă dl. Geoană vroia cu adevărat să ajute IMM-urile putea să insiste pe lângă dl. Boc, care oricum are dare de mână, în vederea elaborării unui program de tipul Prima Casă pentru refinanţări (Prima Refinanţare?) care să ajute firmele cu adevărat interesante şi productive să-şi facă mai suportabile condiţiile creditului în această perioadă de recul de pe pieţele internaţionale.

Un proverb chinezesc spune un lucru foarte deştept: "Dacă vrei să ajuţi pe cineva care moare de foame, nu-i da peştele, dă-i undiţa şi învaţă-l s-o foloseasca." Este păcat că în secolul XXI liderii stângii din România încă mai văd social-democraţia ca pe o pomanageală generalizată.

miercuri, 26 august 2009

Ceas de bilanţ pentru Prima Casă

Ce spectaculos e titlul acestui post, nu-i aşa? :) Păcat că nu e şi conţinutul pe măsură. Şi de ce ar fi? Un bilanţ adevărat pentru acest program se va putea vedea abia la sfârşitul lui noiembrie, adică:

  • după 2 luni (septembrie-octombrie) de "sezon imobiliar";
  • după ce se vor fi adunat măcar 4 luni de punere în practică;
  • după ce vom avea suficiente date despre numărul tranzacţiilor pentru a putea aprecia impactul.

Mă enervează că abia a trecut o lună şi jumătate de la debutul acestui progrămel dubios şi deja citim săptămânal, ori în ziare, ori în blogosferă, ba că a eşuat, ba că are un succes nebun, ba că nu se dau credite, ba că s-au dat o mie...

Dragilor, Prima Casă va avea un impact real numai şi numai dacă va duce la creşterea numărului real de tranzacţii. Dacă va duce la creşterea numărului de tranzacţii, înseamnă că peste numărul de tranzacţii care se făceau oricum cu cash sau cu credit Prima Casă a mai adăugat ceva. Dacă nu, atunci impactul va fi nul. Din păcate e încă prea devreme să ne pronunţăm.

luni, 24 august 2009

Răspunsuri

Pentru Vladone: exact asta se întâmplă acum, prin păstrarea metrului pătrat impozabil la un nivel ridicol, statul "subvenţionează" sau "deduce" de la impozitare o mare parte a locuinţei. E bine? 

Pentru radurusu: păi cam aia ziceam şi eu. E nevoie de o impozitare graduală şi de o trecere lină de la "impozitarea socială" la cea economică. Pe parcursul unei singure generaţii, în circa 20 de ani, problema ar fi rezolvată şi nimeni nu s-ar plânge că impozitele sunt ba mici, ba mari. Ce sunt 20 de ani? Nimic. În urmă cu 20 de ani era Revoluţia, parcă s-a întâmplat ieri...

Pentru saptemai: ba nu, chiar nu au nicio vină. Nici pensionarii ăia care au vândut casa primului cuplu de Prima Casă nu au nicio vină. Vroiai să vândă gratis? Tu ai vinde gratis? "Iară nu sintu vremile supt cârma omului, ce bietul om supt vremi." :)

Pentru Torin: magistraţii sunt stat în stat. Există destui pensionari în ţara asta care nu se bat pe niciun kilogram de ulei, după cum există destui tineri şi destule tinere care se prostituează pentru câteva sute de euro. Nimeni nu e perfect. Nu e nimic în neregulă să ai o lege specială dacă există un scop în spatele acestei legi şi dacă suntem pregătiţi să renunţăm la această lege odată ce scopul a fost atins. Germanii au ţinut închisoarea Spandau deschisă până când Rudolf Hess, ultimul prizonier, a murit. Da, trebuie să întindem rahatul pe zeci de ani, dacă asta e singura soluţie decentă de a-l elimina definitiv.

Pentru Ikpeba: din păcate cam aveţi dreptate. Din păcate şi tinerii cam au dreptate în multe privinţe, trebuie să recunoaşteţi. Aduceţi-vă aminte numai cât a furat generaţia dumnevoastră de la locul de muncă. Serios. Când aveai nevoie de ceva, luai de la servici sau îl întrebai pe tovarăşul maistru dacă nu ştie pe cineva care are. Şi luai. E drept că în urma furtului mărunt susţinut de generaţia dumneavoastră au mai rămas nişte drumuri şi nişte blocuri, pe când în urma furtului magnific de după 1989 suntem pe cale să nu mai rămânem cu nimic.

Pentru Cristian: PSD-ul e de stânga doar cu numele. Populismul nu e stânga.

Din nou Torin: nicio lege nu e "specială" dacă are un scop universal, chiar dacă aplicarea ei poate necesita norme de aplicare adaptate pentru diverse situaţii. 

Pentru nobilacasa: vă mulţumesc pentru aprecieri. M-aţi făcut curios şi v-am şi răspuns, aici. Pe viitor vă sugerez să mai puneţi mâna pe un dicţionar întrucât e păcat ca un agent aşa de valoros să scrie ca ultimul agramat. Sunt convins că o faceţi doar pentru a vă disimula personalitatea de o înaltă cultură şi ţinută civică.

--

Despre mărirea cu 20% a taxelor pe proprietate anunţată în urmă cu câteva zile: e un status quo, menit să adune la buget tot de pe spinarea celor mulţi grosul veniturilor încasate din proprietăţi. 

sâmbătă, 22 august 2009

Iluzia verii: căderea economică se va încheia în trimestrul 4

...sau când FMI nu e acasă, dl. Boc joacă pe masă

Întâi de toate, să începem cu câteva probleme organizatorice.

1. La postul precedent am închis comentariile pentru că mi-era greu să urmăresc toate offtopicurile. Cel mai bine ar fi să faceţi schimb de emailuri şi să vă certaţi în privat.

2. Nu i-am uitat pe cei care mi-au cerut răspunsuri la postul despre impozite scris în perioada în care am fost plecat.

Acum aş vrea doar să subliniez o idee. L-am văzut pe dl. Boc la televizor susţinând cu aplomb că "se vede luminiţa de la capătul tunelului" şi că în trimestrul IV se va opri căderea economică şi se vor pune bazele creşterii din 2010.

Ţinând cont de datele din trimestrele 1 şi 2, şi de activitatea economică anemică din această perioadă, pe care o resimţim toţi cei din economia reală, activitate care ne indică tot o scădere de minim 5-6% şi pe trimestrul 3, ar însemna că dacă se va ajunge ca în trimestrul 4 creşterea economică să fie între -1 şi 1% (deci chipurile să avem parte de stabilizare), atunci trimestrul 4 ar urma să aibă o pondere în PIB undeva în jur de 33-33,5%, poate chiar spre 34%, uşor mai ridicat decât în ultimii ani când a fost în jur de 31-32%.

Se uită că mare parte din PIB-ul trimestrului 4 era dată de consum, care acum e sugrumat. Ceea ce se întâmplă cu marile reţele de electrocasnice şi IT&C - Ultra Pro, Flamingo, Altex, Domo, Emag etc. - care dacă nu şi-au închis deja porţile, caută cu înfrigurare soluţii de supravieţuire în urma scăderii vânzărilor cu 50% - arată foarte clar care sunt perspectivele de consum, cel puţin în acest an. Acelaşi lucru rezultă şi din evoluţia pieţei auto. De aceea e chiar fantasmagoric să crezi că după un an prost, marcat de recesiune şi şomaj, românii vor începe să cheltuie bani cu ghiotura în ultima parte a anului, astfel încât trimestrul 4 să se depăşească pe sine.

Mai degrabă putem spera la o păstrare a acestui trimestru în coordonatele de până acum (scădere de "numai" 5-10% - să nu ajungem, doamne-fereşte, ca în Letonia/Lituania/Estonia, pe la -20%) şi la o menţinere a ponderii sale în zona 31-32%, ceea ce ar însemna că scăderea economică totală din 2009 va fi undeva între 7% şi 8-9%. Adevărul însă e că nimeni nu poate previziona ce se va întâmpla în trimestrul 4 în condiţiile în care nici trimestrul 3 nu e încheiat încă, şi de aceea declaraţiile emanate de dl. Boc au mai mult ca oricând un damf electoral uşor măsurabil cu fiola poliţiştilor.

LE. Am adăugat şi subtitlul pentru că între timp am avut o revelaţie: cu un trimestru 4 aşa de puternic cum visează dl. Boc, hai să zicem la -1% faţă de trim. 4 / 2008 (nu îndrăznim pentru a visa la plus ceva), practic creşterea (mă rog, scăderea) economică de anul ăsta ar fi undeva pe la -5,5%, ceea ce contrazice flagrant ultimele estimări FMI de -8-9%. Păi atunci de ce ne-am mai împrumutat, domnilor?!

LE2. eu personal cred că în trim. 4 vom asista la o scădere economică la fel de brutală - undeva în jur de 8-10% - şi abia din trim. 1 / 2010 vom putea spera la stabilizare. Rămâne să vedem.

duminică, 16 august 2009

Speculatorii engleji îşi dau obştescul sfârşit

Dear Property Secrets members,

I regret to inform you that Visium Group, the owner of PropertySecrets.net, has closed its doors for further business and ceased trading as of Tuesday 11th August. In the end the recession has been too deep and too long to survive.

It is intended, however, that the Property Secrets website publishing business will continue as unaffected as possible, ensuring all advertising and membership commitments are met during this process.

This includes continually updated property investment advice, research and services currently available on the Property Secrets website, but does not include support for any previous investment property sold through Property Secrets.


Citatul e luat de aici: www.PropertySecrets.net . PropertySecrets.net a fost, de fapt încă este, că site-ul în sine încă nu a murit, unul din cele mai importante mijloace de manipulare a fazanilor engleji care erau încântaţi cu prezentarea unor "oportunităţi de investiţii" în fel de fel de locaţii dubioase, inclusiv pe un deal de lângă Cluj, acest Silicon Valley al României (!!!).
Comentariile au fost închise. N-am timp să moderez discuţiile voastre offtopic.

vineri, 14 august 2009

Sexul e sex, violul e viol (despre "reluarea" creditării)

Iată-mă revenit. Back zuruck, ca să zic aşa. O să stau o vreme să citesc ziarele. Cei care mi-au solicitat explicaţii în comentariile de la postul precedent le vor avea, dar am nevoie de un pic de timp.

Momentan vreau numai să comentez pe scurt declaraţia omului de la FMI care a zis că în 6 luni se va relua creditarea.

Personal, nu ştiu cui serveşte întreţinerea acestei iluzii. Credite se dau şi acum. Sunt chiar bănci care au reclame foarte agresive la credite (nu doar la Prima Casă). În 6 luni însă nu se va relua nicio creditare aşa cum a fost până la jumătatea lui 2008. Activitatea de creditare e ca sexul: e nevoie de minim 2 adulţi care consimt la treaba asta pentru a se putea desfăşura. Dacă avem doar un adult care consimte, nu mai vorbim de sex, ci de viol. Ori, ceea ce a fost până la jumătatea lui 2008 a fost sex consensual şi civilizat. O orgie acceptată de toată lumea. Până în 2008 angajările erau pe cai mari, şomajul se ducea tot în jos, a credita pe cineva nu implica niciun risc. Situaţia este cu totul inversată acum: şomajul continuă să crească într-un ritm dureros în aceste luni de vară (Olandezu', sper că n-ai uitat pariul!), perspectivele în sectorul de stat sunt sumbre, sunt sectoare economice în plin colaps, masa persoanelor creditabile se restrânge de la o lună la alta, salariile sunt nesigure şi pe alocuri sunt date cu întârziere sau cu ţârâita. Poate că băncile vor vrea să dea credite, dar cui? Dragoste de-a sila nu se poate. Suntem în plin proces de contracţie a pieţei muncii şi pentru a putea asista la reluarea creditării peste 6 luni ar trebui să vedem angajări încă din această perioadă, pentru că mă îndoiesc că, dacă în februarie 2010 (adică peste 6 luni) se va constata că economia şi-a revenit şi se vor crea iar sute de mii de locuri de muncă, băncile se vor repezi să dea credite unor stimabili care au istoric la locul de muncă mai mic de 6 luni.

De aceea, creditarea aceea, ştim noi care, nu îşi va putea reveni decât în condiţii similare cu "acelea", de supraîncălzire a pieţei de muncă. Daţi-mi voie să mă îndoiesc că vom avea aşa ceva în primăvara lui 2010. Reprezentantul FMI ori a fost citat prost, ori vorbeşte tâmpenii,...

...ori face declaraţii de complezenţă întru gâdilicirea plăcută a celor dispuşi să creadă în mitul frumoasei din pădurea adormită.

miercuri, 5 august 2009

Salut! O propunere pentru impozitul pe proprietate

Momentan ma aflu in vacanta si va spun sincer ca nici nu prea mai stiu ce e prin tara, pentru ca nu am nici posibilitatea nici disponibilitatea de a ma informa cu privire la ceea ce se intampla pe acolo, dar profit de faptul ca am gasit un hotspot pentru a-mi da cu parerea asupra unei teme deschise pe khris.ro chiar in ziua in care am plecat: impozitul pe proprietate.

Problema e urmatoarea: cata vreme grosul averii romanilor e formata din avutia imobiliara, marirea impozitelor datorate de pe urma acestei avutii e inevitabila. Marirea trebuie facuta insa in asa fel incat sa nu fie afectati oamenii care nu au nicio vina ca detin o proprietate.

Ma refer in primul rand la pensionari. Nu e vina lor ca au fost improprietariti in anumite conditii in urma cu 20 de ani si ca valoarea proprietatii lor a crescut halucinant in ultimii ani ca urmare a unei conjuncturi fericite (sau triste?) care nu se va mai repeta prea curand. Pensia medie a crescut in ultimii 6 ani de la 50 de euro la 140, deci de aproape trei ori, ceea ce inseamna ca marirea impozitului datorat pentru un apartament detinut continuu din 1990 incoace si aflat, probabil, in posesia cuiva la pensie sau in prag de pensie ar putea fi marit de 2-3 ori, dar nu mai mult. Adica, este normal sa soliciti pentru un astfel de apartament un impozit de 40-50 de euro pe an (ceea ce ar reprezenta aproximativ 3% din venitul anual al unui pensionar, adica un procent mai mult decat suportabil) dar nu 4-500 pe motiv ca pretul real al apartamentului e de 70-80.000 de euro.

In al doilea rand ma refer la cei care au achizitionat sau vor achizitiona un apartament inainte de aparitia indicelui imobiliar national de la anul. Acesti oameni trebuie considerati victime ale unui Caritas corupt (la fel ca pacalitii FNI) si nu e vina lor ca au platit mult prea mult pentru casa in care locuiesc, in conditiile in care piata a fost netransparenta si opaca. Impozitul trebuie corelat strict cu cresterea generala a salariilor care a avut loc in ultimii ani. Cum in anul 2000 salariul mediu net era de circa 100 de dolari/euro (1.900.000 lei vechi) iar acum e de 1400 de lei, adica vreo 330 de euro, rezulta ca un impozit marit de 3-4 ori pentru o proprietate cumparata dupa 2000 e foarte suportabil pentru proprietari.

Putem numi impozitarea de acest gen, o impozitare pe baza sociala. Nu prea e sanatoasa (suna a: "de la fiecare dupa puteri, fiecaruia dupa nevoi" / cunoscutul slogan comunist), dar totusi statul are datoria morala de a proteja acele categorii sociale care nu au nicio vina ca piata a fost opaca sau ca li s-au acordat credite pe banda rulanta.

Un sistem sanatos de taxare are insa fundamente economice, nu sociale.

De aceea, dupa publicarea indicelui oficial este obligatoriu ca impozitul sa aiba la baza numai ratiuni economice si sa fie corelat cu valoarea de piata. Altfel zis, cu cat e cumparatorul dispus sa dea. Orice tranzactie ce se va face in noile conditii ar trebui, asadar, sa suporte un impozit pe masura. Multa lume vorbeste de 1% din valoarea de piata (care va fi, practic, valoarea data de indicele bazat pe tranzactii concrete) dar adevarul e ca in occident nu exista un procent fix, taxa pe proprietate diferind de la oras la oras. Asa trebuie sa fie si la noi. Poate ca unele municipalitati, pentru a atrage locuitori, vor decide ca e mai sanatos sa ceara o taxa de 0,01%. Cel mai simplu e ca o autoritate nationala - Ministerul Finantelor? - sa stabileasca niste normative pe baza de locatie, vechime, suprafata etc. si niste marje +/- in care sa fluctueze taxele iar municipalitatile locale sa isi determine propriile valori ale impozitelor in functie de marjele indicate de autoritate, dar nu mai mari decat acestea.

Pe masura ce o proprietate este vanduta, ea va trece automat din clasa de impozitare sociala, pre-2010, in cea economica, post-2010. Iar pentru imobilele care vor fi mostenite (deci nu tranzactionate) trecerea din fondul "social" in cel "economic" se va putea face foarte simplu, la succesiune. In acest fel ne asiguram ca intr-o perioada oarecare de timp, probabil nu mai mult de o generatie, impozitarea va ajunge sa fie facuta strict pe baze economice si pornind de la valoarea de circulatie, nu de la ce pensie sau salariu are proprietarul care, poate, locuieste intr-o casa pe care nu si-ar permite-o intr-o economie normala.

duminică, 26 iulie 2009

Revelaţie

Azi am avut o revelaţie: esenţa "românismului", adică "românitatea", dacă putem spune aşa, poate fi exprimată prin 3 chestii 5 chestii definitorii pentru felul în care se raportează românul la muncă.

1) La început: adamismul românesc. De treaba asta au mai vorbit şi alţii. În principiu, e vorba de faptul că noi, românii, trebuie să o luăm mereu de la capăt, indiferent ce facem. Şi să nu terminăm niciodată, din lipsă de timp. Cert e că la noi, dacă se apucă vreun fraier să facă un capăt de autostradă, cel care vine după el nu continuă cu tronsonul următor ci distruge tot ce a construit fraierul şi o ia de la început, apoi, din lipsă de timp, lasă treaba în coadă de peşte, vine altul după aceea, care o ia şi el de la capăt boscorodind şi bruftuluind tot ce au început predecesorii şi lasă şi el treaba neterminată... şi tot aşa.

2) Pe parcurs: expresia populară "las-o bă, că merge aşa". Asta e vitală pentru a-i înţelege pe români. La noi, dacă un perete e strâmb dar îşi realizează funcţia principală - aceea de a sprijini o casă - se zice: "lasă bă că merge aşa". În general, chiar dacă o treabă necesită în mod corect o finalizare X, românul ajunge până la stadiul X-cu-oarece-deviaţii şi apoi decretează: "lasă bă, că merge aşa". Românul e anti-perfecţionistul prin excelenţă, pentru el modelele sunt foarte fluide, un model e model ca să vezi nu cum trebuie, ci cum ar trebui, şi nu degeaba poporul nostru l-a dat pe marele Brâncuşi: când a sculptat prima dată capul domnişoarei Pogany sunt convins că, după ce a creat profilul iniţial, s-a oprit din lucru şi a concluzionat: "lasă bă, că merge aşa".

3) La final: "atât s-a putut". Asta e scuza preferată a românilor. Pus să explice de ce nu s-au atins cutare rezultate, politicianul, sportivul, inginerul român răspunde sec: "atât s-a putut". Şi apoi încearcă să (se) justifice: "dar s-au atins rezultatele pe jumătate, pe sfert, pe o zecime, pe o sutime". De remarcat, totuşi, optimismul intrinsec al acestei expresii. Căci, chiar dacă "atât s-a putut", românul e optimist pentru că asta e o dovadă clară că "a fost posibil ceva", deci nu vorbim de ceva imposibil. Orice vis e posibil, românul e conştient de treaba asta, doar o vede şi la nemţi, la americani etc., atâta doar că la noi: "atât s-a putut".

23 august: 4) Furatul căciulii, obicei românesc. Chestia asta cu imobiliarele e relevantă. Ne bucurăm că preţurile au crescut la nişte niveluri fără nicio legătură cu productivitatea sau cu salarizarea din ţara asta, dar nu ţinem cont de faptul că scumpirea peste orice limită raţională a locuirii a gonit din ţară 3 milioane de români, a aservit ţara capitalurilor străine aduse de desantul bancar şi a scos România din circuitul investiţiilor străine în care intrase atât de greu în 2004. Ne furăm căciula şi ne bucurăm.

5) Oricine altcineva e de vină numai noi, nu. Citiţi acest post şi minunaţi-vă: "Pe fondul unei campanii mediatice extraordinar de puternice (“scad preturile”, “se dezumfla balonul imobiliar”, “piata va suferi corectii” ) materializata in peste 250 de articole aparute in principalele cotidiene si saptamanale in primele 6 luni..." Piaţa imobiliară nu a căzut pentru că era iraţională, pentru că oamenii primeau servicii de 3 lei la preţ de Place Vendome, ci pentru că mass-media şi-a băgat coada. Aşa gândeşte rrromânul verde. Nu care cumva să se uite în oglindă şi să accepte cu modestie că a greşit sau am greşit cu toţii.

vineri, 24 iulie 2009

De joacă, şi nu prea

Una din constatările la care am ajuns împreună cu nevastă-mea e că oamenii care conduc România sunt mai proşti şi au mai puţină expertiză în domeniile lor decât nişte copii de 12 ani care se joacă pe calculator.

Să o iau pe ocolite. Să-i luăm de pildă pe preşedinţii de cluburi de fotbal, care în ultimii ani, chipurile de boom economic, în care averile lor au crescut exponenţial, au reuşit următoarele performanţe:

  • o singură semifinală la nivel european (Steaua în 2006), în condiţiile în care echipele din Est au câştigat de 3 ori Cupa UEFA (prin ŢSKA Moscova, Zenit Leningrad şi Şahtior Doneţk);
  • niciodată o campioană a României nu a trecut de grupele Champions League;
  • străinii care au fost transferaţi pe aici s-au dovedit în proporţie de 90% nişte petarde şi de 10% mediocri, cluburile (de fapt finanţatorii, alde Turcu, Borcea, Copos, Becali) acumulând pierderi nete prin transferurile lor;
  • după vârful de performanţă atins în primăvara lui 2006, când s-a şi jucat sfertul de finală dintre Rapid şi Steaua, în următorii 2 ani coeficientul de performanţă al echipelor româneşti s-a prăbuşit drastic ceea ce va duce peste câţiva ani la pierderea locului de drept obţinut în Champions League;
  • anul ăsta au ieşit la iveală, în sfârşit, scandaluri de corupţie, arbitraje măsluite etc.
Ei bine, pot să pun pariu că dacă l-ai pune pe un asemenea finanţator să joace "Football Manager" nu ar fi în stare să obţină vreo performanţă notabilă nici măcar cu Real Madrid. "Football Manager" e un joc al naibii de complex care simulează managementul unui club de fotbal din toate punctele de vedere: performanţă sportivă, performanţă economică, echipa de tineret, psihologia relaţiilor cu jucătorii etc. Jucătorii cei mai buni sunt capabili să pornească la drum cu o echipă din liga a 4-a engleză şi să ajungă campioni mondiali cu naţionala Braziliei. Softul ("Prozone") care analizează meciurile în acest joc se vinde şi separat şi este folosit de mulţi antrenori reali pentru a analiza jocul echipelor adverse.

Cam atât despre preşedinţii de cluburi de fotbal. În ceea ce-i priveşte pe politicieni, eu pun pariu că nu ar fi în stare să joace "Caesar". Ăsta e un joc de strategie în care trebuie să conduci diverse oraşe din Roma antică până când ajungi împărat. Ca să reuşeşti performanţa asta, trebuie nu doar să te baţi cu diverşi duşmani, ci să asiguri resursele economice necesare prosperităţii oraşului, să creezi suficiente locuri de muncă, să asiguri acces la hrană, locuinţă, apă şi alte necesităţi pentru toţi locuitorii etc. Un amănunt interesant: în "Caesar" casele sunt construite cu bani publici, deşi dezvoltarea lor ulterioară (sporirea confortului, mansardarea etc.) depinde exclusiv de performanţa economică a locatarilor. Dacă nu reuşeşti chestiile enunţate mai sus, inclusiv asigurarea de locuinţe suficiente pentru locuitorii tăi, pur şi simplu oraşul se goleşte de populaţie, şi dacă se goleşte de populaţie - nu mai are cine să asigure serviciile publice, scad taxele percepute de administraţie şi se petrec multe alte efecte negative...

...care se observă, de altfel, şi în viaţa reală. Şi care nu sunt înţelese nici de guvernanţii noştri, nici de captivii de pe piaţa imobiliară care jubilează în momentele astea făcându-şi iluzii că prostioara numită "Prima casă" a reîntors trendul ascendent al preţurilor pe piaţa imobiliară. (Vreo doi optimişti cărora le-a revenit culoarea roşie în obraji tastează comentarii când şi când şi pe blogul ăsta, vă ştiţi voi, măi, băieţi :)

De exemplu, unul dintre efectele majore produse de balon a fost depopularea ţării. Ştim că, matematic vorbind şi conform datelor oficiale ale autorităţilor, în România nu mai sunt 23 de milioane de oameni, ci vreo 21,3 milioane. Ştim însă că şi conform datelor oficiale ale autorităţilor din Spania şi Italia în aceste două ţări sunt stabiliţi legal, corect, cu domiciliu (chiar şi cu credite) circa 1,5 milioane de români. Oameni care şi-au luat tălpăşiţa de aici, ca să vezi, surprize-surprize, tocmai în perioada de boom economic, care a coincis cu deschiderea graniţelor şi integrarea europeană. Perioadă în care preţul locuirii în România creştea, după cum au calculat unii, cu 3,57% pe săptămână. Deci, conform calculelor oficiale ale tuturor oficialităţilor din lumea asta, în România mai avem la ora actuală, fără doar şi poate, sub 20 de milioane de locuitori (adică în jur de 19,8 milioane). Pe lângă asta mai trebuie să îi socotim şi pe românii plecaţi în comunităţi mai puţin numeroase (în Anglia, Franţa, Canada...) precum şi pe cei care s-au stabilit fără forme legale în Italia şi Spania şi cred că nu ar fi nicio surpriză dacă la un eventual referendum s-ar găsi că în România mai există doar în jur de 19 milioane de oameni. Cu 4 milioane de oameni mai puţini decât în urmă cu 20 de ani. Cam... cât populaţia Norvegiei sau a Finlandei!

Aşadar, 12 ani de "tranziţie" şi alţi 6 de "boom" bazat pe inflamarea dincolo de orice legătură cu productivitatea internă a preţului caselor a dus la dispariţia din ţară a milioane de oameni productivi, harnici, buni meseriaşi, buni consumatori. Remiterile acestora sunt palide consolări pentru ceea ce ar fi putut produce aici. O asemenea stare de fapt nu poate avea decât un deznodământ, colapsul economic, pentru că, fără piaţă internă sau cu cererea internă restrângându-se din cauze naturale, demografice - nu mai zic de cele economice! - efectele nu pot fi decât cele descrise în jocul "Caesar": scăderea consumului, depopulare, scăderea afacerilor şi a veniturilor la bugetul public, dezintegrarea autorităţii.

Se pare însă că autorităţile noastre şi cei care jubilează nu înţeleg aceste procese de o simplitate dezarmantă. Oamenii au bani, mâncare, case şi distracţie la un preţ decent - sunt fericiţi şi productivi, nu - îţi pleacă! Se vor găsi 1.000, 2.000, 10.000 de amatori de "Primă casă" la 60.000 de euro bucata şi va fi salvată clientela (personal mă îndoiesc, dar să zicem) ? Foarte bine! Să se găsească! Dar ce te faci, că alte 2 milioane de oameni se vor căra din România din cauza imposibilităţii de a locui aici, piaţa internă se va restrânge şi mai dramatic şi ne vom trezi la referendumul <- sunt prost, recensământul din 2012, când populaţia chiar va trebui numărată pe bune, nu ca steagurile lui Pristanda, că mai sunt doar vreo 17 milioane de români pe acasă. Şi când zic "2 milioane" cred că sunt optimist, ţinând cont de ultimele date privitoare la şomajul tineretului (avem unul dintre cele mai mari procente din Europa, o cincime din tineri nu au de lucru). Va fi această depopulare o premisă credibilă pentru... viitoare creşteri de preţuri? Cu populaţia răspândită în toate colţurile lumii, cu piaţa internă cu 25% mai mică decât în anul 2000? Cu pensionari care vor fi de vreo patru ori mai mulţi decât cei care lucrează la privat? Daţi-mi voie să mă îndoiesc.

De aceea sunt absolut convins că preţurile se vor alinia, cu toate zbaterile din aceste zile, la puterea de cumpărare a populaţiei. Pentru că altfel în România va trebui să stingem lumina şi dacă nu o s-o stingem noi, o vor stinge alţii pentru noi, fără nicio urmă de regret.

PS1. Poate vă întrebaţi ce interes au politicienii să ascundă adevărul despre dezastrul demografic. Conform constituţiei şi legii electorale, numărul de parlamentari se stabileşte în funcţie de populaţia unei circumscripţii. Cu cât mai mulţi, cu atât mai multe locuri.

PS2. Dacă vreţi să vedeţi cum şi-a pierdut o ţară europeană, prin emigrare, jumătate din populaţie în ceva mai mult de 70 de ani, uitaţi-vă la graficul ăsta. Să nu creadă cumva cineva că nu se poate.

luni, 20 iulie 2009

Am supra-subscris, dar stăm

Iniţial s-a vorbit de o supra-subscriere la "Prima Casă" de 457 de milioane. Acum, la o socoteală nouă, reiese că prin întârzierea sau refuzul câtorva bănci, în frunte cu BCR, băncile au pus la bătaie cu adevărat numai 850 de milioane.

Guvernul însă, prin tam-tam-ul făcut, le-a dat prilej de publicitate gratuită tuturor.

miercuri, 15 iulie 2009

Ce mai face Obama?

Momentan bocăneşte pe culoarele White House, nemulţumit de faptul că "housing market" are în continuare probleme, şi se pare că plănuieşte să-i transforme pe (aşa-zişii) proprietari pe credit care nu-şi mai pot plăti ratele în... chiriaşi cu garanţia statului. Uite aşa învaţă ai noştri ce prostii să mai comită. 

Detalii aici: http://www.reuters.com/article/wtMostRead/idUSTRE56D6BF20090714?feedType=RSS&feedName=wtMostRead&pageNumber=1&virtualBrandChannel=0

miercuri, 8 iulie 2009

BRD, lovitura mediatică

Cu spectacolul penibil de azi-dimineaţă prilejuit de semnarea primului credit de "Primă casă", spectacol amintind de "pluguşoarele" de pe vremuri, BRD-ul a dat o mică lovitură de imagine pentru că a făcut să se vorbească gratis despre sine pe toate televiziunile şi în toate ziarele.

Oricum, mica demonstraţie de azi a demonstrat încă o dată, dacă mai era nevoie, că avem de-a face cu un program subprime în toată regula.

Din câte am înţeles primul cuplu de "Primă casă" are nişte venituri nete în jur de 2600 de lei, adică un pic peste 600 de euro, şi rata a ieşit de 307 euro (adică aproximativ 1300 de lei, jumătate din venituri). Să gândim niţel şi să ne transportăm într-o ipotetică situaţie viitoare. Un scenariu aşa şi aşa, nu excesiv de pesimist: Euribor 3,5% şi 1 euro = 4,75 lei. Nu are rost să insistăm, dar rata ar ajunge cam... 1850 de lei. Adică 71% din veniturile tânărului cuplu. Mai punem şi o întreţinere, 200 de lei, acolo, rămân fix 550 lei lunar pentru restul necesităţilor (de la mâncare la orice altceva). Adică 9,16 lei pe zi pentru fiecare. Eh, aşa e, când eşti tânăr dragostea ţine şi de foame.

Acum, dacă scenariul se duce în bălării şi mai mult - Euribor 4,5%, 1 euro = 5 lei - rata ar ajunge aproape 2200 de lei. Deja tinereii trebuie să apeleze la părinţi, că din 400 de lei, oricâtă dragoste ar fi între cei doi, mă tem că foametea o va disipa rapid.

Dar în opinia domnului Boc asta nu e creditare subprime şi ţara românească nu are de suferit ba dimpotrivă, va avea numai de câştigat, fiindcă "se pun banii în mişcare" şi creşte PIB-ul întrucât dezvoltatorii vor reîncepe să construiască (ei, nu zău?... pe cât punem pariu că puţinii bani care se vor pune în mişcare prin acest program vor lua rapid drumul conturilor din Elveţia?...). În toată afacerea asta BRD nu riscă nimic, ba uite că se alege şi cu publicitate gratis (bravo PR-ilor, excelentă mişcare!), tinereii - tocmai şi-au micşorat chiria cu vreo 150 de lei şi nu cred că e cineva aşa de prost încât să creadă că vor mai plăti rata când aceasta va ajunge la 70% din venituri (nu de alta, dar chiriile vor ajunge în momentul ăla lejer la 150 de euro / 2 camere decente în Bucureşti), numai statul va trebui să deconteze neplata creditului. Sunt curios dacă domnul Boc e pregătit să dea cândva socoteală în faţa naţiunii pentru banii ce vor fi aruncaţi pe fereastră prin intermediul acestui program de o concepţie mai mult decât îndoielnică.

luni, 6 iulie 2009

Cât de gravă e situaţia de pe piaţa muncii? (2)

Tocmai s-a încheiat cea mai grea primă jumătate de an din ultimii 20 de ani.

Şomajul a crescut cu 2,1 procente în doar 6 luni, din ianuarie până în iunie. Spre comparaţie, în anii catastrofali 1992 şi 1997 şomajul în prima jumătate a anului a crescut doar cu 1%, respectiv 0,3%. Momentan avem aproape 550.000 de şomeri înregistraţi.

Cea mai catastrofală a doua jumătate de an din istoria recentă a României s-a înregistrat în 1992, când şomajul a crescut în perioada iulie-decembrie cu 3,7%.

Faptul că în 2009 şomajul a crescut atât de abrupt şi atât de atipic, într-o perioadă a anului în care în mod obişnuit economia se revigora, mă face să cred că:

1. În a doua jumătate a anului vom avea încă un plus de 3-3,5% la şomaj (deci în ianuarie 2010 vom ajunge la 9-9,5%, adică în jur de 900.000 de şomeri).
2. În primăvara lui 2010, după ce vor trece alegerile, aparatul de stat va fi aproape de colaps pentru că va apăsa asupra lui o povară financiară imensă. Mediul privat nu va mai putea fi stors prin nicio taxă; statul în schimb va avea de plătit un aparat imens şi un număr imens de pensii şi ajutoare de şomaj. Va fi obligat să dea afară, ceea ce înseamnă că şomajul se va agrava şi în 2010. Să vedem cine o să mai râdă de spanioli şi de letoni de acum în... 12 luni.
3. Ponderea imobiliarelor în averea românilor ştim că e în jur de 75%. Suntem bogaţi, dar luaţi "la bani mărunţi", avem foarte puţini bani reali, cash. De fapt, suntem foarte săraci. Fără bani, la anul pe vremea asta foarte mulţi oameni vor avea o singură soluţie de supravieţuire: să-şi vândă locuinţele în exces sau, în ultimă instanţă, să-şi vândă locuinţa.

Chestia asta mă face să cred că prăbuşirea preţului la case încă nu a venit.

O soluţie cât de cât rapidă care ar putea fi luată acum, până nu e prea târziu, e revizuirea de urgenţă a legislaţiei muncii şi adoptarea de urgenţă a unei legi care să facă posibilă în mod real munca temporară, munca pe proiect, contractele de muncă pe perioadă determinată. Angajatorii trebuie să fie încurajaţi:

  • să angajeze şomerii exact cât şi când ar avea nevoie de ei, fără nicio restricţie privind succesivitatea angajărilor şi fără obligaţia de a oferi salariatului un contract pe durată nedeterminată;
  • să ofere şomerilor pe care îi angajează pe contract determinat oricât sunt ei capabili, chiar şi jumătate din salariul pe un post similar cu contract nedeterminat, dacă e cazul, fără să existe pericolul de a fi reclamaţi la ITM pentru "tratament nefavorabil" pentru simplul fapt că un post similar cu contract nedeterminat este plătit dublu.

Actuala legislaţie a muncii pe durată determinată (articolele 80-86 din Codul Muncii) e împovărătoare pentru angajatori, fiind o bătaie de joc la adresa lor. Oricum, să nu ne facem iluzii, nimeni nu va face nimic.

vineri, 3 iulie 2009

Nu înţeleg la ce asistăm

Pe de o parte, "Prima Casă" se socoteşte în valută. Pragul e de 60.000 de euro, nu 250.000 de lei. Băncile (cu excepţia CEC) anunţă că vor arunca în programul ăsta camioane întregi cu euro, care mai de care mai pline. Toată lumea e cu ochii ţintă pe Euribor, care a mai rămas o rundă la minime istorice (până când şi mai ales ce va fi după?... ei, uite o întrebare care nu se mai pune, dar ce mai contează când ne ia pe toţi valul entuziasmului de partid şi de stat?...).

Pe de altă parte de la vârful BNR ni se spune că "Reluarea creditării în valută în această perioadă, mai ales pentru cei ce câştigă lei, ar fi o dramă pentru România, ca să nu zic o crimă."

Deci, la ce asistăm aici? Eu nu mai înţeleg nimic. Totul îmi seamănă cu o piesă de teatru proastă, la care sufleurul a încurcat partiturile şi oamenii de pe scenă ajung să joace nişte roluri care numai impresia de coerenţă nu o dau.

luni, 29 iunie 2009

Cât de gravă e situaţia de pe piaţa muncii?

Conform datelor de aici, martie 2009 este prima lună de martie din 1997 încoace în care şomajul e mai mare decât în luna februarie, în timp ce luna aprilie 2009 este prima lună de aprilie din 1992 încoace în care şomajul e mai mare decât în martie. Tot în 1992 putem găsi şi precedenta lună de mai în care şomajul a fost mai mare decât în luna aprilie.

Similitudinile dintre 1992 şi 2009 nu se opresc aici. În primele 5 luni din 1992 numărul şomerilor a crescut cu 35% faţă de numărul şomerilor din ultimul decembrie (337.440 > 456.221). În 2009 creşterea a fost de "numai" 30,5% (403.441 > 526.803).

Catastrofa redivivus?

-------------------
INFO UTIL: Ziaristul Alexandru Vărzaru de la Academia Caţavencu doreşte să stea de vorbă cu 3 internauţi care cred că preţul caselor încă mai are mult până să atingă fundul sacului. Cine e dispus să participe la discuţie e rugat să îl contacteze aici: alexandru.varzaru@catavencu.ro . Se garantează confidenţialitatea.

În calitate de reprezentant al presei, omul şi-a luat deja scuipaţii necesari pe forumul lui Alex ;) , deci dacă nu vă interesează oferta, ignoraţi-o.

marți, 23 iunie 2009

Tunelul lui Friggit

Cum stau destul de mult cu ochii pe forumurile / site-urile franţuzeşti, am descoperit de ceva vreme o noţiune interesantă, "tunelul lui Friggit" (a nu se confunda cu "Tunelul" lui Sabato...), care reprezintă pentru Franţa referinţa de bază în privinţa evoluţiei istorice a preţurilor la imobiliare. Tunelul poate fi văzut în imaginea de mai jos între valorile 0.9 - 1.1 (click pe poză pentru mărire).


"Tunelul" se numeşte aşa de la numele lui Jacques Friggit, un economist francez care încă lucrează şi îşi publică statisticile aici: http://www.adef.org/statistiques/. Friggit a observat că, din 1965 până în 2001, raportul dintre preţul imobiliarelor şi venitul mediu pe familie a fluctuat în general în interiorul unui "tunel" creat în jurul cifrei 3 (3 venituri anuale pentru cumpărarea unei locuinţe). De câte ori preţurile au coborât accentuat sub această valoare, sau au urcat deasupra, ele au revenit în "tunel". Când preţurile cresc deasupra "tunelului", e semn de bubble, când scad sub - avem o mare oportunitate. În plus, Friggit a mai observat şi că între preţuri şi numărul tranzacţiilor există o legătură directă, intrinsecă (atunci când preţurile cresc, creşte şi numărul tranzacţiilor, şi invers).


Ca şi Rendermanul nostru, Friggit a fost ignorat de toată lumea până când lucrurile au devenit clare şi la ei: imobiliarele mai şi scad, nu doar creşte. ("Non, les prix ne baissent pas!" - era mesajul comic pe care l-am văzut vara trecută în vitrina unei agenţii din Paris, în condiţiile în care afişele "a vendre" erau deja pe toate drumurile.)

Ceea ce mi s-a părut totuşi interesant de observat la tunelul lui Friggit din perspectiva crizei actuale e faptul că reuşeşte să surprindă şi marele balon parizian de la începutul anilor '90. Între 1991 şi 1996 preţurile au scăzut în Paris şi regiunea pariziană cu peste 40%, după perioada de creştere abruptă dintre 1987 şi 1991. Practic, pe graficul tunelului se observă cum în ciuda ieşirii abrupte din limitele istoric-normale, şi în ciuda vârfului atins în 1991, preţurile au revenit în tunel, oricât de incredibil ar fi părut acest lucru la începutul crizei. Şi cum creşterea începută în jurul anului 2000 a fost mult mai mare decât cea din 1990 şi a atins, de data aceasta, toată Franţa, nu doar regiunea pariziană, nu e de mirare că "babaliştii" francezi aşteaptă acum o scădere naţională a preţului la imobiliare de minim 35% (v. aici). Pentru că preţurile trebuie să revină la fundamente.

De unde rezultă că niciodată nu e bine să zici: "niciodată".

luni, 22 iunie 2009

In România, presa sportivă a ajuns să facă şi treaba altora

Noi dezvăluiri:

http://www.tolo.ro/2009/06/22/cum-a-platit-mts-false-stiri-pentru-monica-ridzi-si-elena-basescu-%C2%BB-dovezi/

Respectele noastre, stimaţi ziarişti de sport.

PS. vă rog să nu interpretaţi postul ăsta ca unul anti-PD-L & co., ci ca un tribut adus ziariştilor de sport, singurii care, se pare, îşi mai fac datoria de ziarist în ţara asta.

vineri, 19 iunie 2009

Falimentul Stenyon devine oficial

Nu ştiu cum de mi-a rămas neobservată ştirea privind falimentul Stenyon. Păcat de faptul că o afacere cinstită începută în anii de glorie de după revoluţie se încheie cu febră imobiliară, mama ei de treabă şi mama ei de febră imobiliară care i-a luat pe toţi la cap.

"Inainte de a deschide procedura de insolventa a companiei, Stefanescu a incercat sa salveze businessul demarat in urma cu optsprezece ani prin scoaterea la vanzare a doua proprietati in valoare de zece milioane de euro.

El a publicat mai multe anunturi pe site-urile imobiliare, intentionand sa vanda atat o vila construita anul trecut in apropierea lacului Snagov, in valoare de 1,5 milioane de euro, cat si un teren de 13.300 de metri patrati in zona Colentina a Capitalei, pe care solicita de 650 de euro pe metru patrat, adica 8,5 milioane de euro."

PS. şi să nu uităm discuţia despre ultima frază rostită de Pogea aseară (v. ultimele comentarii de la postul anterior). O fi dat drumul la vreun porumbel? Are legătură cu asta şi cu asta?

marți, 16 iunie 2009

Schimbare de sondaj

Schimbăm sondajul. La ultimul sondaj întrebarea a fost: "Credeti ca e posibil ca in august 2009 pretul pe "vechi" din Bucuresti sa ajunga la 300 de euro/mp?"

- 45% (424 de oameni) au zis "da"
- 55% (512) au zis "nu"

Mai sunt 2 luni până atunci dar, după cum se vede, se pare că "nu"-ul are dreptate.

Întrebarea următoarea e legată tot de preţuri, dar e formulată altfel.

PS. un dosar special în Le Figaro despre Paris: Immobilier: les prix à Paris. I-a ajuns şi pe ei.

luni, 8 iunie 2009

Diverse

1. Despre absenteismul de la ultimele alegeri: oare listele electorale îi cuprind şi pe cei 3-4 milioane plecaţi în Italia - Spania - Marea Britanie - rest of the World?!

2. Tot despre Letonia, un articol foarte interesant din FT.com. Iată câteva citate (hm, vă sună cunoscut? ... credeţi-mă pe cuvânt, e despre Letonia, nu despre România):

"[...] Daunis Auers, a British-Latvian political scientist at the University of Latvia, identifies the difference with the Icelandic collapse: “In Iceland there was a lot of speculation on the markets. But in Latvia people were finally buying the western consumer products they had been promised since 1990.” The money was flooding in to help them do it. It came from Latvians working in Britain and Ireland, from the EU, from foreign investors, but, above all, from Scandinavian banks. [...]
Peasants in the countryside mostly just sat out the boom in the homes they had been given after the USSR collapsed. However, Riga’s impatient new middle classes put out both hands to catch the money. They almost all borrowed in euros, paying interest rates of just a few per cent while Latvian inflation was at 15 per cent. In other words, they were being paid to borrow. Better yet, there was no capital-gains tax on property, which, incidentally, made buying apartments an excellent way to launder money.[...]
Much of Latvia’s “growth” came from construction and from speculators selling each other flats, but few people worried about that then. Almost everyone had jobs and money. Wages rose by 30 per cent a year, [...]
Some Latvians assumed the growth would continue until they caught up with their fellow Nordics. In 2007 Swedbank commissioned a survey of people’s financial expectations. Martins Kazaks, the bank’s Latvian chief economist, says: “If I recall correctly, about a quarter of respondents expected that over the next three years their real incomes would grow 30 per cent a year in nominal terms. Which is kind of odd.” [...]
The question then becomes: why did Latvia blow up its bubble when experts kept telling it not to?
From 2004, Latvian politicians were finally free to do as they liked. For years they had listened to westerners telling them what to do to get into the EU; now they were in. Ainars Šlesers, a politician who once campaigned as “Šuperman”, wrote in 2004: “One should quit warning about some kind of economic overheating. We ought to push the pedal to the metal.” Even if inflation hit 15 per cent, Latvia was a special case. The laws of economics didn’t apply. [...]
This is how a country can blow a bubble that will definitely burst: 1) Run high inflation; 2) Borrow profusely; 3) Import much more than it exports; 4) Build an economy on speculation in assets; 5) Put no public funds aside for a rainy day; 6) Meanwhile, peg its currency to a stable currency. [uite, treaba asta noi nu am făcut-o - cel puţin nu oficial]
Latvia ticked every box. "

Ce ar trebui să înţeleagă băieţii ăştia care ne conduc şi cu ăştia care mai poluează blogul din când în când gândind cu premeditare?

- România, în ochii "investitorilor", e o bucăţică foarte mică din Estul Europei. Tonul în Estul Europei e dat de baltici, care au câţiva ani înaintea noastră din toate punctele de vedere (integrare în structurile internaţionale, boom & bust etc.). Când citeşti chestii de-astea şi ştii că şi în România lucrurile s-au petrecut la fel, chiar nu-ţi mai pasă că România e mai mare, sau mai albastră sau mai cheală. Suntem cu toţii în acelaşi rahat.
- Noi (românii) avem o şansă incredibilă prin faptul că suntem defazaţi faţă de baltici. În felul ăsta putem să şedem şi să ne gândim la ce au făcut ei greşit când au dat nas în nas cu criza. Depinde numai de noi dacă ne vom valorifica şansa sau vom asista pasivi la creşterea şomajului către 10% şi continuarea prăbuşirii economice.

Eu personal consider că nu putem fi salvaţi decât de investiţiile urgente în infrastructură şi educaţia adulţilor (reconversia profesională). Cum nu văd deloc să se întâmple aşa ceva, guvernanţii fiind total jemanfişişti faţă de ambele domenii, mă tem că imaginea României în 2010 va fi mai proastă decât cea de acum dar mai bună decât în 2011.

PS. Vă recomand cu căldură să citiţi şi cartea lui Krugman, "Intoarcerea economiei declinului si criza din 2008" (Ed. Publica 2009)

Rezultatul recensământului 2011 va accelera scăderea prețurilor pe piața imo?