luni, 6 iulie 2009

Cât de gravă e situaţia de pe piaţa muncii? (2)

Tocmai s-a încheiat cea mai grea primă jumătate de an din ultimii 20 de ani.

Şomajul a crescut cu 2,1 procente în doar 6 luni, din ianuarie până în iunie. Spre comparaţie, în anii catastrofali 1992 şi 1997 şomajul în prima jumătate a anului a crescut doar cu 1%, respectiv 0,3%. Momentan avem aproape 550.000 de şomeri înregistraţi.

Cea mai catastrofală a doua jumătate de an din istoria recentă a României s-a înregistrat în 1992, când şomajul a crescut în perioada iulie-decembrie cu 3,7%.

Faptul că în 2009 şomajul a crescut atât de abrupt şi atât de atipic, într-o perioadă a anului în care în mod obişnuit economia se revigora, mă face să cred că:

1. În a doua jumătate a anului vom avea încă un plus de 3-3,5% la şomaj (deci în ianuarie 2010 vom ajunge la 9-9,5%, adică în jur de 900.000 de şomeri).
2. În primăvara lui 2010, după ce vor trece alegerile, aparatul de stat va fi aproape de colaps pentru că va apăsa asupra lui o povară financiară imensă. Mediul privat nu va mai putea fi stors prin nicio taxă; statul în schimb va avea de plătit un aparat imens şi un număr imens de pensii şi ajutoare de şomaj. Va fi obligat să dea afară, ceea ce înseamnă că şomajul se va agrava şi în 2010. Să vedem cine o să mai râdă de spanioli şi de letoni de acum în... 12 luni.
3. Ponderea imobiliarelor în averea românilor ştim că e în jur de 75%. Suntem bogaţi, dar luaţi "la bani mărunţi", avem foarte puţini bani reali, cash. De fapt, suntem foarte săraci. Fără bani, la anul pe vremea asta foarte mulţi oameni vor avea o singură soluţie de supravieţuire: să-şi vândă locuinţele în exces sau, în ultimă instanţă, să-şi vândă locuinţa.

Chestia asta mă face să cred că prăbuşirea preţului la case încă nu a venit.

O soluţie cât de cât rapidă care ar putea fi luată acum, până nu e prea târziu, e revizuirea de urgenţă a legislaţiei muncii şi adoptarea de urgenţă a unei legi care să facă posibilă în mod real munca temporară, munca pe proiect, contractele de muncă pe perioadă determinată. Angajatorii trebuie să fie încurajaţi:

  • să angajeze şomerii exact cât şi când ar avea nevoie de ei, fără nicio restricţie privind succesivitatea angajărilor şi fără obligaţia de a oferi salariatului un contract pe durată nedeterminată;
  • să ofere şomerilor pe care îi angajează pe contract determinat oricât sunt ei capabili, chiar şi jumătate din salariul pe un post similar cu contract nedeterminat, dacă e cazul, fără să existe pericolul de a fi reclamaţi la ITM pentru "tratament nefavorabil" pentru simplul fapt că un post similar cu contract nedeterminat este plătit dublu.

Actuala legislaţie a muncii pe durată determinată (articolele 80-86 din Codul Muncii) e împovărătoare pentru angajatori, fiind o bătaie de joc la adresa lor. Oricum, să nu ne facem iluzii, nimeni nu va face nimic.

86 de comentarii:

dcg spunea...

http://www.adevarul.ro/rss/articol/aproape-20-din-romanii-cu-credite-au-restante.html

Somajul incepe sa se simta si la ghiseele bancilor ;)

Mihai Marcu spunea...

Pregatesc si eu ceva pe teava cu somajul, dar inca sunt in faza de adunare date.

Te contrazic putin - niciodata in cei 20 ani nu am intalnit acest trend, de crestere a somajului in lunile de vara. De fapt, doar in primii 3 ani de la revolutie somajul din luna iunie era mai mare ca cel din ianuarie.

Intotdeauna, istoric, somajul crestea in lunile de iarna. Statistic, ce se intampla acum nu s-a mai intamplat niciodata. O explicatie ar fi schimbarea structurii de proprietate, cand privatii au reactionat mult mai rapid la criza si au ajustat in cursului anului.

Ce avem acum si nu aveam mai demult - cele cateva milioane de romani plecati.

cezar spunea...

"Somajul incepe sa se simta si la ghiseele bancilor ;) "

Ce gretosi sunt tembelii astia frateeeeeeee, cum poti sa pui un zambet dupa o fraza ca cea de mai sus.

cezar spunea...

"Chestia asta mă face să cred că prăbuşirea preţului la case încă nu a venit."

...300 E/mp, in august, stim.

Nok spunea...

Taxele incasate de stat de la firme vin mai ales din taxa pe PROFIT. Cu vanzarile in scadere si contracte din ce in ce mai putine, profitul... se subtiaza. Implicit veniturile statului se evapora.

Taxa pe salarii fiind asa de mare cum este, firmele vor muta multe salarii la negru sau pur si simplu vor disponibiliza.

Cu venituri din ce in ce mai putine statul va cauta ce altceva sa taxeze. Cum majoritatea altor taxari ar distruge si putina activitate economica ramasa, proprietatile imobiliare ale particularilor vor arata din ce in ce mai apetisant si mai expuse pentru o crestere de taxe.

Prabusirea preturilor imobiliare INCA NU S-A PETRECUT. Va veni si va fi extrem de abrupta.

Hubble spunea...

@Mihai Marcu

Foarte buna observatia cu romanii din strainatate. Ei sunt baza, atata timp cat economia Romaniei nu se bazeaza pe nimic altceva (decat mici frectii). Se mai baza pe creditare, dar s-a dus. Nu stiu de ce a trebuit sa vina criza pentru ca unii ca Cezar sa inteleaga ca viitorul suna gri petrol.

300 E/mp in august ? Care e problema ? Faptul ca nu exista tranzactii aproape deloc te duce cumva Cezare la concluzia ca pretul e mai mare de 300 ?

cezar spunea...

" In primele cinci luni din acest an, in Romania s-au inregistrat 134.496 tranzactii imobiliare, in scadere cu 35,7% fata de perioada similara a anului trecut, iar valoarea impozitelor incasate din aceste tranzactii a scazut cu 64,1%, pana la peste 174,7 milioane lei, potrivit datelor furnizate marti de Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania (UNNPR)."

Daca 130 si alte alea de mii de vanzari/cumparari inseamna la mata "deloc", (cu preturi de tranzactionare bine stiute), atunci psihiatrul mata e slab. Sugerez niscaiva dusuri reci de ...realitate.

viitorulsunabine spunea...

Să vedem cine o să mai râdă de spanioli şi de letoni de acum în... 12 luni.
cum cine ? olandezu, clar ;)
@cezar
si ce-ai vrea, sa incep(em) sa plangem ca niste cretini s-au bagat la credite aiurea si acu nu mai pot ? sorry, chiar nu gasesc resursele necesare sa empatizez cu acesti indivizi

misi spunea...

sa ajungi somer, cu datorii la banca pt ca ai luat un apartament construit mizerabil...e ingrozitor
din pacate mai multi au trecut prin asta

http://www.glsa.ro/coltul_lui_bebitu/46725-subdezvoltatorii_imobiliari.html

Hubble spunea...

@cezar spunea
Daca alea 134 de mii de tranzactii sunt tranzactii de cloace cu fazani ma duc la psihiatru. Sunt cine stie ce mosteniri, executari silite si poate chiar exproprieri facute de darnicul stat roman sau achizitiile lui Mazare si altii de la dezvoltatori. Daca tu inca mai sustii ca fazanii cumpara cloace la 7-800 E/mp si chiar mai putin inseamna ca esti rupt tare de realitate. Or mai fi cazuri izolate (nu am spus "deloc" poate recitesti am spus "aproape deloc") asta ca sa se inteleaga ca oricat ar fi criza de adanca cativa boi mai sunt. Du-te om nebun la banca si vezi cine iti mai da chiar si 30000 E pentru tranzactii imobiliare si asta in conditiile in care trebuie sa prezinti 25% avans. Pe aia de unde ii faci rost ? Alt credit, grad de indatorare, ... Tu vrei sa spui ca de la inceputul anului au fost 134 de mii de fazani solvabili. Baiete esti dus rau !

Hubble spunea...

http://www.gandul.info/news/elena-udrea-nu-stie-cati-bani-s-au-cheltuit-pentru-turismul-romanesc.html?3927;4620483

Pana se mai chinuie Nuti cu propulsarea turismului romanesc eu ma duc la mare la bulgari.

La 5 stele all inclusive in Albena sau Nisipuri pretul e la jumatate fata de Mamaia, iar conditiile sunt mult superioare. Am fost si anul trecut si vb din exp nu din barfe. Apoi ma ma duc fara bilet si negociez cu managerul hotelului cu 20% sub pretul agentiilor de turism. Banuiesc ca se poate proceda la fel si in Grecia sau Turcia.

Explicatia acestei diferente sta in taxele sufocante din turismul romanesc, lipsa infrastructurii (aglomeratia), lipsa programelor coerente nu vrajelile lui Nuti, dar si mafiile locale care incearca sa suga cat de mult precum capusele. Apoi n-are rost sa merg in Mamaia sa platesc pretul dublu pe care sunt dispusi sa-l plateasca fitosii nostrii parveniti.

Hubble spunea...

@Ionut

http://www.gandul.info/financiar/mergeti-la-banci-pentru-reducerea-dobanzilor-unele-uita-sa-o-faca.html?3936;4620328

Exact ce discutam acum cateva luni. Dupa o vizita in forta la banca m-am trezit ca dobanda a coborat putenic. Uitasera.

ionut spunea...

Hubble

Vrei sa spui: "uitasera". Ai uitat ghilimelele. Astea-s "afacerile" pe plaiurile noastre, daca boul, prostul, fazanul (citeste clientul) s-a prins de teapa bine, daca nu si mai bine!
Asta-i esenta crizei, lipsa de etica si morala.

manole

"Actuala legislatie a muncii e o bataie de joc la adresa angajatorului. Angajatorii trebuie sa fie incurajati."

Sunt, prin faptul ca platesc impozit pe pierdere!! Multi dintre ei sunt atat de incurajati ca si-au bagat picioarele...
Datorita efectului de domino vor fi din ce in ce mai multi.
Oricum discutia asupra legislatiei muncii e atat de vasta, ca ne-ar trebui luni intregi.
Sunt de aceeasi parere cu nok, cu amendamentul ca in afara taxelor pe proprietate, mai e ceva ce va fi crescut: TVA. "Beneficiarul" direct al acestor cresteri va fi cetateanul.

cezar

N-ai obosit?

Cristian spunea...

Manole, faci cateva erori fundamentale:

1. Nu se compara somajul de acum cu cel din anii '90 si primii ani de dupa 2000. Poate in ceea ce priveste datele oficiale somajul de acum sa fie mai mare dar sa nu uitam ca in perioada respectiva somajul mascat a fost imens. Nu cred ca ai uitat valurile de diponibilizari de atunci. Mii de oameni au fost scosi la pensie la putin peste 50 de ani, altii mai tineri au luat banii compensatorii si asu plecat direct in vest fara sa se mai inregistreze ca someri, etc. In plus pe atunci satele erau populate cu o mare parte din cele 2-3 milioane de romani in putere care acum sunt in strainatate, multi dintre ei nefiind inregistrati ca someri pentru ca nu apucasera sa lucreze "oficial" undeva, etc. de fapt pe vremea aceea datele "oficiale" au avut rareori o legatura cu realitatea sa nu uitam ca fsn/fdsn/pdsr/psd a fost urmasul pcr care era expert in cosmetizarea realitatii

2. Mi se pare o naivitate imensa sa-ti inchipui ca patronii nu ar angaja oameni din cauza ca nu exista optiunea contractelor temporare. Sa fim seriosi, munca la negru sau pe PFA a fost la ordinea zilei de ani de zile. Daca vor avea intr-adevar nevoie de oameni fii sigur ca ii vor angaja, no matter what, se gasesc destule artificii si subterfugii. Sigur, ar fi foarte bine ca totul sa fie reglementat oficial, dar nu asta e esenta problemei.

dcg spunea...

"Ce gretosi sunt tembelii astia frateeeeeeee, cum poti sa pui un zambet dupa o fraza ca cea de mai sus."

Cezarica, am atins o coarda sensibila? Vrei sa bazaim de mila celor care stau la 12 ziua in maieu in fata TV-ului felicitandu-se pentru creditul imobiliar facut toamna trecuta? Daca ai judeca din pozitia observator neutru, te-ai pisa imprastiat pe toata scena: pe creditac nu l-a durut mana sa ia caramida de euro si, ulterior, sa se decida sa nu o mai inapoieze (motivele sunt irelevante, singura constanta este ca ele mereu exista si nu pot fi prevazute - se intampla intodeauna altora, nu-i asa?) si ai felicita banca pentru grija pe care o poarta depunatorilor care sunt adevaratii pierzatori in cazul in care fenomenul capata amploare. Du-te in fata unei sucursale bancare si ofera free hugs, papusel.

elzorab spunea...

domnilor, ati luiat-o pe ulei, ce-i cu pesimismul asta de sfarsitul lumii?? ati reusit sa ma deprimati chiar si pe mine...

Hubble spunea...

Daca prognoza FMI de scadere economica e 8%, scaderea sigur va fi peste 12%.

vladone spunea...

cresterile de 8% din anii trecuti s-au facut din consum tembel si "pe datorie" ... de ce mira asa tare o scadere de 8% cand se termina petrecerea ?!? o sa fie poate si mai mare si poate mai multi ani la rand .. pentru ca cresterea nu a fost sustenabila !

Manole spunea...

@Mihai: sunt şi eu curios să văd ce impact vor avea în creşterea şomajului cele câteva milioane de români plecaţi. Asta e o necunoscută totală, fiindcă nu există statistici serioase care să ne spună de unde au plecat aceşti oameni. Putem însă aprecia numărul celor plecaţi după statisticile oficiale din celelalte ţări (în Italia şi Spania sunt în jur de 1,6 milioane) şi după numărul copiilor rămaşi în îngrijirea bunicilor sau rudelor, care e relativ cunoscut. Din datele astea putem aprecia că numărul celor plecaţi e undeva între 2 şi 3 milioane şi că majoritatea lor provine din mediul rural sau din micile aşezări urbane de provincie.

@Cristian: corectă observaţia, la începutul anilor '90 şomajul avea altă natură. Dar hai să ne uităm mai aproape, la începutul anilor 2000. Ultima oară când s-au înregistrat peste 900.000 de şomeri a fost în vara lui 2002. Mi-e lene să caut acum statistici privind formarea profesională în România, dar dacă le-aş găsi aţi vedea că suntem pe unul din ultimele locuri din Europa. Asta înseamnă că forţa de muncă din România nu a devenit în ultimii 6-7 ani nici mai deşteaptă, nici mai frumoasă ca în 2002. Probabil sunt mai mulţi indivizi talentaţi la vânzarea de terenuri sau la lins dosare de creditare (eu personal apreciez că în imobiliare-bănci-creditare s-au creat în jur de 120.000 de locuri de muncă în perioada 2002-2008), dar mă îndoiesc că asemenea "competenţe" vor mai avea o căutare deosebită pe piaţa muncii în următorii 10 ani, mai ales că pot fi înlocuite cu succes prin informatizare.

mobutu spunea...

@Cristian

...sa nu uitam ca in perioada respectiva somajul mascat a fost imens.

doar nu crezi ca in prezent datele oficiale sunt si cele reale ... evident somajul real este mult mai mare decat cel oficial.

cezar spunea...

" Vrei sa bazaim de mila celor care stau la 12 ziua in maieu in fata TV-ului felicitandu-se pentru creditul imobiliar facut toamna trecuta?"

Ti-a cerut cineva ceva, in general, dcg ?
Oricum, dupa exprimarea de mai sus, parca nu-l mai condamn pe ala care voia sa omoare puradei in fasa ,in spitale. Ala poate a fost facut de tigani cand era mic. Tu, baiete, esti nebun de-a dreptul.

Hubble, inca o data, schimba domle medicul.
"Daca alea 134 de mii de tranzactii sunt tranzactii de cloace cu fazani ma duc la psihiatru. Sunt cine stie ce mosteniri, executari silite si poate chiar exproprieri facute de darnicul stat roman sau achizitiile lui Mazare si altii de la dezvoltatori."
Nu ti-e rusine ma sa te dai in stamba in halul asta ?

CUMPARATOR spunea...

Ieri a anuntat INS viteza de shomerizare in primele 6 luni. 800 persoane / zi.

Pana la sfarsitul anului ar trebui sa se mai adauge 180 x 800 ~ 145000 persoane.
S-ar putea nu se ajunga la 800000 in 2009. Pana acum sunt "doar" vreo 600000.

Mihai Marcu spunea...

viteza e constanta?

poate exista si accelaratie.

ionut spunea...

"Cadere libera" va spune ceva despre viteza si acceleratie?

dcg spunea...

"Ti-a cerut cineva ceva, in general, dcg ?
Oricum, dupa exprimarea de mai sus, parca nu-l mai condamn pe ala care voia sa omoare puradei in fasa ,in spitale. Ala poate a fost facut de tigani cand era mic. Tu, baiete, esti nebun de-a dreptul."

Jipa, ti-ai luat pastilele astazi? Te stiam cu mai lat in cefa, pana acum nu ti-am intrezarit latura sensibila. Ce legatura are creditacul bizonic cu bolboroseala ta despre copii in fasa, tigani si spitale? Ceva despre holocaust sau foamete in Africa nu ai in program astazi?

dcg spunea...

PS: Vad ca soarta subprimerului roman iti inlacrimeaza diafanul obraz dar poate ar fi trebuit sa ai grija lui atunci cand erai omniprezent la subsolul oricarui articol de pe net opinand ca "preturile doar creste" si "economia duduieste" si alte texte obosite de imobiliar transpirat. Eh, uite ca unii te-au ascultat, felicitari. Baga o intalnire aniversara cu ei, mai discutati povesti despre ce va mai fac investitiile in pereti, care este.

Hubble spunea...

@dcg
Nu ai cu cine vorbi. Imediat te trimite si pe tn la psihiatru si crede ca a invins. Daca te iei in clont cu coloratii nu te mai spala nici Dunarea.

dcg spunea...

Apreciez tactica lui grosiera, de securist de la tara. Ce s-a gandit: ia sa-l asociez eu pe dcg cu limestone, poate atunci il spurca si Manole cot la cot cu mine. E istet si stie sa manipuleaza, ce-i a lui e pus deoparte.

Hubble spunea...

Iar pe elzorab l-a asociat cu Kiko.
Iar cand pierde firul logic, deraiaza discutia.
Oricum e de remarcat mila sa fata de nevoiasi. Ipocrizie pe fata.

AristotelCostel spunea...

Şi totuşi, viitorul României e legat de creditacii.

Nu ne puteam baza la infinit pe incompetenţa şi iresponsabilitatea politicienilor.

Creditacii ne-au dus pe culmile dezvoltării speculative, ei ne târâie prin mocirla crizei şi tot ei or să ne scoată, mă rog, câţi or să rezite.

Cele mai importante edificii datează din sclavagism... vom scrie istorie.

dcg spunea...

Care nevoiasi, Cora? E valoruosi, are credite din sasa cifre si doi cai frumosi.

Hubble spunea...

Manole, postarile lui Costel merita inramate sau puse ca motto.

cezar spunea...

"Care nevoiasi, Cora? E valoruosi, are credite din sasa cifre si doi cai frumosi."

Vezi ca habbl NU este nenea cora :)) Totusi, aparentele, te rugam.

Cristian spunea...

Mobutu

In mod sigur datele oficiale de astazi sunt mult mai aproape de realitate decat erau cele de acum 10 ani

Manole

Problema este foarte complexa. In definitiv forta de munca n-a facut decat sa raspunda la cerintele pietii. Asa cum au fost ele in Romania. Adica agenti imobiliari aroganti si neseriosi, domnisoare la fel de arogante si fitzoase in agentiile bancare care au ajuns la fel de dese ca buticurile pe vremuri si "mesteri" lenesi si slab calificati in constructii. Pe asta s-a bazat cresterea economica, pe constructii si intermediere, financiara sau de alta natura. Fenomenul asta nu s-a intamplat numai in Romania. Si UK sau SUA au descoprit cu mirare ca o economie nu poate supravoetui pe termen lung bazata in majoritate pe industria intermedierilor. Gandeste-te ca si in State toti vroiau sa se faca numai "investment banker"..de ce sa se faca ingineri cand puteau sa se jocae cu niste programe de computer si sa inceapa cu salarii de intrare de peste 100k?

Eu chiar as avea o propunere. Intrucat discutiile pe subiectul initial al blogului cam stagneaza din motive evidente, lanseaza o noua tema: Cum se poate iesi din criza? cum se va iesi din criza? ce pot face guvernele cu adevarat? Care va fi noua paradigma?

Eu personal as spune ca iesirea din criza = reaintoarcerea la "fundamentals" din toate punctele de vedere. Ce ar insemna asta, dupa cum spuneam, e o discutie complexa care ar merita lansata

B spunea...

Cezar, oricum ai coafa-o mizeria din imobiliarele romanesti ramane neschimbata si scadere tot scadere ramane cu tot cucele 130.000 tranzactii. Apropos, nu te mai lua de huble ca el iti plateste salariul cand repatriaza euroii aia greu munciti si tu poti sa cumperi ceva cu roni aia care ii iei la salariu sau ca si chirie.

Dcg, scaderea nu e de 8% ci este mai mare ca diferenta dintre +8% in 2008 si -8% (estimat de fmi in 2009) adica -16% cu alte cuvinte suflam in ceafa Latviei....

Elzorab, daca si tu afirmi ca am devenit mai pesimisti ca tine inseamna ca situatia este extrem de ... maro. Apropos, sa fie asta motivul pentru care ne onorezi asa de rar cu prezenta? SA fie din cauza ca am devenit mai pesimisti decat campionul neincoronat la pesimismului? :))

Costel, ca de obicei esti o bombonica!

Pana una alta, tine-l doamne pe creditacul roman cel disciplinat sa nu moara sugrumat de taxele guvernului pentru ca altfel se duce dracu sandramaua...
PS: ma includ si pe mine in acesta ultima 'glorioasa' categorie.

AristotelCostel spunea...

@B

Mă abţin să dau că dau în toţi, da' n-am mai putut.

La tine m-am gândit 2 secunde cu regret după ce am trimis scăparea.

cezar spunea...

B, oricat am coafa-o, voi, in ciuda accesului gratis la net, pur si simplu n-aveti nici o tangenta cu domeniul. Imobiliar, ori facut de bani.Hai sa spunem ca Alex Dumitrascu are o oarecare tangenta cu domeniul speculei cu bani (bevebeu si sibiu), unde se pare ca face bani.

Legatura dintre retardul oficializat nenea cora (cititi-i, dumnezeule, posturile, se exprima precum in cl.8) si veniturile mele e aceeasi dintre colindatul prin sucursale bancare pentru a pandi urmele crizei si munca acelor oameni.

cezar spunea...

"http://www.dailybusiness.ro/stiri-finante-banci/primul-credit-din-programul-prima-casa-a-fost-aprobat-de-brd-28174"

Uraaaaa :))))

AristotelCostel spunea...

Transferul de proprietate va avea loc miercuri, dupa ce reprezentantii bancii, ai agentiei imobiliare si cumparatorii vor fi prezenti la Palatul Victoria pentru a fi felicitati de prim ministrul Emil Boc.

Ca-n orice ţară civilizată.

Hubble spunea...

Anul trecut acelasi Cezar ma facea retard pt ca am indraznit sa spun ca PIB-ul va scadea. Atata poate.

Hubble spunea...

Cezare, lasa bucuria, masa si dansul dupa tranzactie. Scoate-ti cloaca pe taraba. Dupa ce gasesti unu mai fraier (bull) decat tine, ai voie sa ne faci in ciuda. Pana atunci mucles and pray.

Florian Popa spunea...

cezar e cacopii aia tampiti

B spunea...

Costel iti multumesc pentru consideratie. In alta ordine de idei, probabil primul creditac al tarii care va fi premiat in direct o sa primeasca un trofeu ce reprezinta o copie a unui purcelus care va reprezenta alegoric sau nu inteligenta acestei alegeri.

Cezar, stimabile, daca se adeveresc prezicerile lui jim rogers intr-un an te vad dand la sapa pe campurile patriei alaturi de mine... si o sa fim mai egali ca in vremurile de aur ale comunismului salbatec.
Daca nu, stii cum se zice, fiecare pasare pe limba ei piere, nu?

cezar spunea...

Pai de unde stii tu ce am eu si in ce conditii si alte alea. Campurile patriei ? De ce nu, pregateste-te insa din timp (mergi la sala etc).
Vezi ca psihic o sa fie nasol, nu tu net, discutii intelectuale pe balon etc. Nu-ti doresc !
Pe de alta parte, ia fa tu o intrebare espertilor in treburile altora de aici : esti creditac/fazan, au ba ? Iti meriti soarta fraiere...

Aiurashu spunea...

Domnilor, in revista Capital din 06.07.2009 se spune ca somerii raportati sunt cei care inca primesc bani de la ANOFM, deci cand ies din perioada de 12 luni platita, dispar si din evidentele agentiei de somaj.
Privind asa lucrurile de fapt cati someri sunt?

cezar spunea...

Pai, dupa cum pui problema, daca e sa-i adaugam si pe aia fara ajutor somaj/cu joburi de caca/indemnati la suicid/demisie, cred ca ajungem la 4 milioane.
Cred ca mai sus de atat n-are cum sa ajunga, cu toata bunavointa.
Apropo, unde ii punem pe pensionari, la someri sau...ca n-au job nici ei, nu ?

Dorin spunea...

http://www.cotidianul.ro/prima_casa
_la_cec_a_iesit_mai_scumpa_decat_cr
editul_standard_in_lei-91101.html

"Prin programul guvernamental, ultima bancă de stat din România ne oferă credite la fel de scumpe ca înainte, însă cu o puzderie de dezavantaje de la perioada redusă de acordare la suma limitată prin lege."

Hubble spunea...

@miorlau

Cum stam cu absorbtia somerilor. Am dat un ochi pe site-urile de joburi din tara si cam bate vantul. In domeniul chimiei mai sunt doar cateva balarii de joburi iar in petrochimie doar pentru strainatate. Anul trecut erau zeci de pagini de joburi. Nici nu vreau sa ma gandesc cum o fi in domeniul banci-administratie-servicii-etc

Hubble spunea...

Si o veste buna cu priza la Cezar:

"La nivel naţional, rata somajului a ajuns în luna iunie a acestui an la 6%, cea mai mare din 2004 încoace, când tot în luna iunie rata şomajului a fost de 6,6%, potrivit datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). La începutul acestui an, rata şomajului a fost de 4,9%, iar numărul şomerilor a crescut cu peste 100.000, de la 44.907 la 548.930. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, rata şomajului a fost în scădere, de la 4,2% în ianuarie, la 3,7% în iunie, când numărul persoanelor fără un loc de muncă a scăzut de la 383.989 la 337.084."

Sursa http://www.gandul.info/financiar/patronii-despre-concedieri-se-poate-si-mai-rau.html?3936;4622780

Deci e mai bine decat anul trecut in iunie si decat in 2004 ? Putem sa dormim pe o ureche.

Ion spunea...

Cezar, daca ai avea sume de genul a sute de mii de euro si case de care pretinzi, n-ai mai sta pe bloguri. Stiu ca asta afecteaza pe toti vorbitorii (inclusiv pe ionut :B), dar fina mea analiza pshihologica imi zice ca esti maxim un agarici cu casa luata pe credit care spera ca daca el a luat teapa vietii lui, nu vor scapa nici ceilalti neatinsi.

Un om cu bani adevarati e preocupat sa ii inmulteasca, nu sa sustina CA_CRESTE pe vreo 5-6 bloguri ca tampitii de cristianco, punkt, si gasca, care nu isi dau seama ca au de munca printr-o conjunctura unica :)
Chiar daca a terminat de inmultit, tot nu sta pe bloguri.

Apropo, vad ca esti mult mai incisiv in ultima vreme. Ti-au marit astia rata?

Ia-te de mana cu Optimus de pe SP si mergeti sa mintiti fetite in parc ca aveti zeci de case si un parc auto a la Ecclestone :). Din discurs se vede destul de clar ca nu e cazul :)

Ion spunea...

A, preiau un comentariu misto dintr-o poza, desi fara poza e cam scos din context

"Pe Internet nimeni nu stie ca esti un caine" :)

Ion spunea...

cezar spunea...

"Somajul incepe sa se simta si la ghiseele bancilor ;) "

Ce gretosi sunt tembelii astia frateeeeeeee, cum poti sa pui un zambet dupa o fraza ca cea de mai sus.


Nu trebuie sa fii gretos, trebuie doar sa fii constient ca vei avea in sfarsit servicii decente, chiar daca nu si in cazul DAE :B. Daca ar da afara jumatate din cretinoizii din banci, ar fi totul mult mai ok.

ionut spunea...

cezar

"B, oricat am coafa-o, voi, in ciuda accesului gratis la net, pur si simplu n-aveti nici o tangenta cu domeniul. Imobiliar, ori facut de bani."

Filozofia, ca sistem fara finalitate, e pura speculatie...
Cand pornesti o discutie avand ca premisa o speculatie, rezultatul e impropriu, irelevant si lipsit de valoare intrinseca.
In ultima vreme esti deosebit de sensibil, surprinzator de vocal si foarte activ pe blog.
In pofida a ceea ce ai reusit sa retii tu, sistemul de facut bani nu se reduce, nici pe departe, doar la " preturile numai creste"!

Kiko spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
nelu pionieru spunea...

victorie, tovarasi !
deja s-a dat primul credit prin programul prima casa. se pare ca va veni si dop la semnarea actelor la banca....

B spunea...

Tovarasi si preteni, Mensieur Paunesc vrea si el golden parasuta ca la Wall Street http://www.ziua.ro/display.php?data=2009-07-08&id=255489. Pai ce, numai aia sa prade banul public, tocmai noi cu asa istorie consistenta ne facem de ras prin inactivitate?

Hubble spunea...

Primul siloz.

:-)))))

B spunea...

Si o bila alba pt ministrul Balzac care m-a surprins placut la faza asta..... http://www.ziua.ro/news.php?data=2009-07-08&id=32677

Hubble spunea...

Pe cand programul primul canal, sa dam de lucru somerilor creditaci ? Pana acum doar masuri anticriza desprinse parca din Urzica.

vladone spunea...

am o intrebare: cat de posibil/probabil este ca, sa zicem peste un an, statul roman sa-si retraga garantia data in "prima casa" ? .. scuze daca s-a mai intrebat/raspuns la asa ceva

viitorulsunabine spunea...

ha ha, deja incep comentariile pe margine primei si ultimei case ... plaseceanu la irealitate : "e naspa daca se dau credite pentru casele vechi sau recent construite, ele ar trebui date in principal pentru cele noi, ca sa se stimuleze economia, ca alea vechi deja egzista" ...
god, iubesc rromania, atata divertisment de calitate n-am mai vazut nicaieri

S. spunea...

http://www.antena3.ro/economic/news/contractul-pentru-prima-locuinta-cumparata-prin-prima-casa-semnat-miercuri-in-prezenta-premierului_75343.html

Sunt sigur ca acest lucru va starni cometariile de rigoare:)

Spor la analize!

Hubble spunea...

Prima casa:
Colentina
bloc 1986
2 cam conf I deci cca. 60 mp
51000+3000 E
900 E/mp

PRIMA TEAPA

Hubble spunea...

Patriciu tocmai a recidivat cu scaderea, dand bottom pt Buc (mediu) 700 E/mp

S. spunea...

Care se incadreaza oarecum in 1-2 salarii medii/m2 pe Bucuresti nu?

Oricum, preturile reale la imobiliare nu pot creste atat timp cat somajul creste.

Oricat ne-am gandi la 300 euro/m2 in Bucuresti nu cred ca se va ajunge. Ar insemna ca o garsoniera veche de 27 m2 sa coste 8100 euro.

Cat un Logan cu niste optionale. Sa fim realisti, nu se va mai intampla asta.

Inca o data, si eu vreau sa cumpar ieftin, astept si alte scaderi, dar pur si simplu nu cred ca se va ajunge acolo.

S. spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Hubble spunea...

@S
da anul trecut credeai ca se va ajunge la 700 E/mp in buc

apropo, loganul va fi 4000, daca nu ne paste inflatia pe euro

Cornel spunea...

Si o bila alba pt ministrul Balzac care m-a surprins placut la faza asta..... http://www.ziua.ro/news.php?data=2009-07-08&id=32677

Bravo! asa ar trebui sa faca toate institutiile publice.

Unde mai pui ca aplicatia cu pricina a fost gratis...

La ministerul Ridzi-Pitzi o astfel de aplicatia costa peste 100 de mii de euroi.

Si aplicatia pentru alegerile europarlamentare putea fi gratis sau facuta de niste studenti dar de ce sa nu dai 1 mil de euro !?

http://www.romanialibera.ro/a151381/soft-piperat-pentru-alegerile-europarlamentare.html

S. spunea...

@Hubble

Ma bucur ca discutam civilizat de data aceasta:)

Anul trecut nu credeam bineinteles, si mai mult, in acest moment cu cat citesc mai mult cu atat evit sa fac prognoze categorice pentru ca nimeni nu cred ca stie exact ce se va intampla peste 1 sau 2 ani.

Recomand "Inside the Meltdown" de pe Trenduri apropo.

Pareri mai mult sau mai putin apropiate de adevar putem emite, dar atat. De aceea am spus "cred":)

Hubble spunea...

@S
Cand ti-am vb eu necivilizat ?

Ando spunea...

ehh.. gata ati ratat startul la "Prima CACAsa" deja daca va duceti maine veti fii al 10.001

10k Creditaci

S. spunea...

@Hubble

Propun sa o lasam asa, probabil ca nu ai sesizat de unde si amnezia curenta:).

Interpretez asta ca o dovada a faptului ca nu esti rau intentionat, doar "pasional" in exprimari uneori.

Revening la topic acum, ma bucur ca exemplul dat la tembelizor este sub 60k, doua camere, apartament dupa cutremur, etc.

Un reper bun de unde se poate negoia in jos pentru cei interesati, nicidecum in sus:P

Ca o anticipare la eventualele raspunsuri, eu intotdeauna am crezut ca este un program excelent pentru cine are cu adevarat nevoie.

Nevoie reala nu speculativa atentie.

Miorlau Pufos spunea...

@ Hubble

Anul trecut pe vremea asta gemeau site-urile de job-uri ( vreo 12000 de anunturi / site ). Anul asta abia daca mai sar de 5000. Pune la socoteala ca multe din anunturi sint date de agentii doar ca sa-si completeze baza de date, neavind job-ul pentru care-si fac reclama. Mai pune la socoteala ca sunt si o gramada de candidati care inca nu s-au dezmeticit dupa ce s-au trezit disponibilizati si habar n-au ce si cum sa caute si-o sa ai o imagine intreaga a ceea ce se intimpla.

Hubble spunea...

@s
un program bun pt cine e bull si cumpara la pret dublu fata de 2010

dar nu mai continui ca par necivilizat sau apare bruslii si ma face retardat

Hubble spunea...

@s
un program bun pt cine crede ca euribor scade dar nu creste

un program bun de platit niste subprime de catre tot poporul

cezar spunea...

Ion voda cel Viteaz remarca, finally, ceea ce 2 ,3 femei moderne, mai ironice, ar fi clasat de multisor : cum e posibil, ca mascul, sa ai bani, si sa o freci pe bloage, sau sa nu ai, da' sa te lauzi cu asta,si urmarind falimentul primilor, tot pe bloage.
Ati recunoscut desigur ipostazele.
Bai, ce complexa e viata asta.
Intra-adevar, la 300 mii cash as uita de fascinatele specii romanesti. Cum nu-i am, inca, si cum e si blocaj pe piata anumitor terenuri, ce sa-i faci, am job si o ard pe bloguri.
Nu am credit (n-am avut vreodata), intrunesc ca atare unul din criteriile libertatii, expuse de dl. Dumitrascu. Trebuie sa recunosc ca e reconfortant.

Hubble spunea...

Primul siloz, un prog bun de garantat credite cu coceni pe care ii va rascumpara boc cu banii lu ta-su

dcg spunea...

O poza de familie de la festivitatea semnarii actelor (primul fazan - prima casa).

http://forum.computergames.ro/attachment.php?attachmentid=498048&d=1247058020

Luati cu copy/paste, merita ;)

Kiko spunea...

@Cezar,

ce ciuda le-ar fi la cele "2 femei moderne", sa stie ca unu plin de bani o freaca pe loguri in loc sa alerge dupa ele, este? haha!

elzorab spunea...

"If you live in the leafy, mansion-filled Bel Air neighborhood of Los Angeles, where sales prices have declined 31%, you're probably comforted by the fact that you don't live in Glassell Park in East L.A. In that part of town, buyers counting on neighborhood improvement when they bought in the fringe area have seen median sales prices plummet 50% to $225,000 in the last year."


RECORD MONDIAL, CADERE DE PRETURI DE 96%


"Forbes looked at the 25 largest cities in America to determine which neighborhoods witnessed the biggest year-over-year price drops, according to data from Trulia.com, an online real-estate marketplace and data firm. A neighborhood had to be within the city limits, have at least 10 sales, and prices had to be above $150,000. Otherwise, our list would be a rundown of markets barely on life support, such as Briggs, Detroit, where prices over the last year are off 96% to a median price of $2,500."


"In Greenwich Village in New York, home to brownstone mansions, high fashion boutiques and more than a few specialty cupcake shops, sales prices dropped 45% from May 2008 to May 2009"

"The Manhattan luxury market is down, as a whole--26% according to Jonathan Miller, president of Miller Samuel, a New York appraisal firm. Sales are flat, and listings have ballooned to record highs"

Hubble spunea...

@cezar spunea:
"Intra-adevar, la 300 mii cash as uita de fascinatele specii romanesti. Cum nu-i am, inca, si cum e si blocaj pe piata anumitor terenuri, ce sa-i faci, am job si o ard pe bloguri."

Daca astepti dezghetarea la terenuri vezi poate baga Boc un program primul loc de veci. Eventual o sa te ajute global warming ca fazanii au cazut in melancolie financiara. Eu zic sa bifezi la pierdere si sa refaci bisnitz planul.

Hubble spunea...

Acum i-am vazut si eu la TV pe primii fazani (cica fericitii castigatori) ai programului prima cloaca. Iar prezentarea stirilor parca e rupta din realizarile muncitoresti ante 89.

Eu mai bine l-as prezenta pe fericitul castigator care a maritat apartamentul.

radumiki spunea...

Detaliile crizei: Harta sectoarelor bugetare care anunta zero bani pentru salarii sau cheltuieli curente

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-5931621-detaliile-crizei-harta-sectoarelor-bugetare-care-anunta-zero-bani-pentru-salarii-sau-cheltuieli-curente.htm

se ingroasa gluma.
ceea ce ma surprinde oarecum este viteza care este similara caderii libere...

Becu'Economic spunea...

@Costel & Manole: problemaar fi foarte bine pusa daca am avea si date pe care sa ne bazam. Or nu avem. Penca datele oficiale lipsesc cu desavarsire. stie cineva cum se calculeaza somajul? ca formula? vreti sa facem o comparatie cu formulele utilizate in alte state? realitatea e ca, casi la productivitate, si la somaj aparem intr-o lista lunga de tari undeva pe la coada (evident!) cu toate ca modalitatile de calcul e diferite.

Mai mult, informatii despre somajul real si dinamica acestuia in Romania nu avem de fapt. In realitate, in ultima luna somajul in Romania a scazut (ati auzit bine, nu va grabiti sa ma internati), cu toate ca si incasarile la bugetul statului au scazut. ce sa'nsemneze asta oare, ghici ghicitoarea mea? Ca sunt mai putini someri care colecteaza somaj (evident ca asta nu e data publica dar intrebati si voi ITM-ul sa vedeti ce va zice, asa de curiozitate, aia de mai aveti firme si stiti ce e ala) dar, susrpiza! nu a crescut numarul de salariati platitori de taxe. need i say more?

Oamenii nu e prosti, ei vad ce face statul si fac si ei. statul insa e infiorator de prost. Masura evidenta de iesire din criza, aceea a reducerii fiscalitatii, care ar introduce in circuitul fiscal o parte a economiei negre, e evitata sistematic, nu stiu cine si ce il sfatuieste pe Boc da nu-i face bine!

Contractele pe orice perioada nu are rostsa le introducem in discutie, hai mai bine sa zicem de dulce pe legea somajului tehnic, aia in care cica poti plati omul 75% din salariu, nu dai taxe la stat, omul sta acasa, si toata lumea e fericita. De ce oare nu acceseaza nimeni aceasta facilitate (sunt cativa, recunosc, insa aplica prevederile in cauza intr-un mod extrem de creativ, demn de invidiat recunosc).

sau aia cu banii ce se dau catre firme prin ANOFM pentru formare si reconversie, pe aia chiar ca nu i-a accesat nici macar o singura firma pana in prezent.

sau ordonanta salvatoare, care ne va scoate din criza, aia cu pasuirea datornicilor pe 6 luni - ati citit-o pe aia? daca vreti sa ne distram cititi-o si hai sa o comentam!

O discutie pe tema statisticilor oficiale ale somajului nu are sens, aceste statistici nu exprima nimic. asa cum nu exprima nimic cifrele publicate de anofm sub titlul "locuri de munca ocupate prin anofm", sau cum nu exprima nimic indicele productivitatii la nivel de tara. Suntem o tara lipsita de statistici si baze de date, si asta de pe vremea cand se tot faceau turcii ca ne ocupa.

Becu'Economic spunea...

Criza asta prea e cu program! ma tem ca sursele noastre de informare pe acest subiect sunt putin si viciate cam tare, motiv pentru care eu m-as feri sa trag oaresce concluzii.

Becu'Economic spunea...

No cam atata!

Rezultatul recensământului 2011 va accelera scăderea prețurilor pe piața imo?

Continut video

Loading...