sâmbătă, 31 mai 2008

Propunere legislativă : credit imobiliar doar pentru case noi?!

Mâine sunt alegerile locale. În România acestea sunt prin tradiţie un simplu indicator, un test, pentru alegerile generale care vor avea loc la toamnă (deoarece, după alegerile din toamnă, 1/2 din primarii opoziţiei oricum vor trece în tabăra puterii).

Indiferent ce partid va guverna la anul, balonul o să-i stea pe cap. Dar se pare că deja se lucrează febril la strategiile anti-balon, care să asigure o aşa-zisă "aterizare lină".

Aşadar, vă rog să luaţi chestia de mai jos ca pe un simplu zvon, pentru că nu îmi permit şi nu am permisiunea să dau numele omului. Deci este un zvon. Recunosc.

Un deputat de la un partid destul de ... puternic, să zicem (abonat la parlament, deci nu PNG, PC, PIN sau alt partid de buzunar), mi-a zis aseară că în cercurile economiştilor din interiorul formaţiunii sale politice se ia în considerare ideea de a limita creditarea numai pentru locuinţele noi. Asta înseamnă că se vor introduce restricţii care vor face imposibilă cumpărarea prin credit a unui apartament mai vechi de x ani. Creditele vor putea accesate doar pentru achiziţionarea unui apartament nou, indiferent că e sau va fi construit de ANL sau de sectorul privat.

Măsura/iniţiativa economică ar avea ca justificare principală necesitatea de a-i împiedica pe români să se mai îndatoreze cu bani străini (creditele fiind acordate de bănci cu capital majoritar străin) pentru cumpărarea unor active româneşti, pe care poporul român le-a plătit deja o dată, cu proprii bani, în urmă cu mulţi ani.

Restricţia s-ar putea impune foarte simplu printr-un soi de "taxă de tranzacţii second-hand", care să aibă o valoare fixă şi care să fie cu atât mai mare cu cât imobilul e mai vechi şi mai slab calitativ. Evident, până la începutul anului viitor nu se va sufla nicio vorbă despre chestia asta pentru ca nu cumva partidul în cauză să piardă "voturile pensionarilor".

vineri, 30 mai 2008

Creste cererea de apartamente

Pentru toţi cei care au luat peste picior anumite articole de anul trecut de pe "Balon", le dau cu dedicaţie specială articolul ăsta.

Sunt curios câţi mai visează la cai verzi pe pereţi şi creşteri salariale de 50% pe an, acum şi-n vecii vecilor, amin!

joi, 29 mai 2008

BRE, ce vrajeala ieftina...

Pentru că minciuna trebuia să poarte un nume, colierşii şi-au zis: "Haidi BRE să cetim organizat anunţurili alea din ziare!".

Acest BRE, care de fapt repetă într-o formă mai sofisticată ceea ce fac Ziarul Financiar sau forumiştii de pe Softpedia - adică realizarea de medii pe baza anunţurilor din ziar - e o simplă mişcare de propagandă. Băieţii veseli şi-au dat seama că nu mai merge să chiţăie la unison "vor creşte preţurile vor creşte preţurile vor creşte preţurile ..." pentru a fi crezuţi şi încearcă să ia faţa viitorului indice al BNR, cât mai e timp. Au prezentat această spoială cu iz ştiinţific, măsluită de fapt în departamentele de PR şi marketing de oameni a căror competenţă statistică nu trece de utilizarea celor 10 taste principale ale unui calculator de buzunar.

E interesant de observat că în aşa zisa evoluţie a preţurilor băieţii reuşesc să dea satisfacţie tuturor "zvonurilor", fără să cedeze un milimetru din teza principală a ultimilor ani: preţurile cresc în continuare.

  • "zvon": preţurile au scăzut - da, din ianuarie în februarie, minus de 50E / mp;
  • "zvon": piaţa stagnează - da, din martie în aprilie, doar o diferenţă de preţ de 1 E;
  • triumful imobiliarilor: totuşi, preţurile au crescut per ansamblu în perioada ianuarie - aprilie cu 3%
Chiar şi 3-4 luni de menţinere ridicată a preţurilor apartamentelor vechi e utilă. Se mai pot vinde 100, 200, 300 de apartamente noi la preţurile umflate de adaosuri de 100%. Nimeni nu e atât de naiv încât să nu îşi dea seama de implicaţiile pe care preţul fondului locativ ceauşist le are asupra întregii pieţe:
  • cu cât preţurile apartamentelor ceauşiste: mici, vechi şi incomode, vor fi mai ridicate, cu atât "apartamentele noi" se vor putea vinde mai scump;
  • cu cât preţurile apartamentelor ceauşiste: mici, vechi şi incomode, vor fi mai ridicate, cu atât vor exista mai mulţi proprietari care, în cazul în care reuşesc să vândă, vor putea da un avans consistent la bancă pentru un credit în vederea achiziţionării unui apartament nou.
De acum va urma un lung război de uzură, război de declaraţii, care devine însă îmbucurător. Înseamnă că oamenii, consumatorii finali, s-au deşteptat şi nu mai pot fi minţiţi şi duşi de nas ca nişte copii mici. E nevoie de forme sofisticate de minciună. Cum această industrie (real estate) este în mâna unor indivizi destul de limitaţi intelectualiceşte, mă îndoiesc că vor reuşi să mintă ... frumos. Începe un război pentru care ei nu au, de la natură, dotarea necesară.

marți, 27 mai 2008

Cui se teme Evenimentul Zilei să-i spună că "scad preţurile la imobiliare" ?

Azi, 27 mai, poate fi numită marţea neagră a imobiliarilor.

Pentru prima oară în istoria ultimilor ani mai mulţi actori importanţi din mass-media au publicat la unison articole care reflectă situaţia maro din imobiliare. Vorbim aici de publicaţiile: Adevărul, Gardianul, Gândul, Jurnalul Naţional, Ziarul Financiar, Curierul Naţional, Financiarul, Ziarul, Hotnews, Realitatea Românească.

Dintre marile ziare lipseşte Evenimentul Zilei, portdrapelul imobiliarilor. Oare de ce?

Răspunsul e simplu. Fiindcă interesele acestui ziar sunt, se pare, în a "menţine la cald" dezinformarea. Iată, de altfel, un exemplu recent.

În seara zilei de vineri, 23 mai, băieţii au publicat un articol "incorect politic" pe care mai apoi l-au retras rapid de pe site, înainte de a putea fi citit de oameni. Probabil un redactor a şi luat o palmă după ceafă şi toată lumea a răsuflat uşurată, gândindu-se că micul pocinog va trece neobservat.

Se pare că articolul a stat online numai 10 minute. Spre nenorocul lor, un cititor al acestui blog, domnul Florian Popa, a apucat să-l citească şi să reţină câteva indicii cu ajutorul cărora s-a putut reconstitui textul pe baza "amprentei" din Google. Haideţi să-l citim împreună:

---

Scad preţurile la imobiliare
Vineri, 23 Mai 2008

Analiştii imobiliari preconizează o încetinire sau chiar scădere a preţurilor terenurilor din marile oraşe.

Şi asta deoarece costurile pământurilor au atins un nivel mult prea ridicat, ce îndepărtează cumpărătorii speculativi şi orientează piaţa către dezvoltarea de proiecte serioase şi către maturizare. Motivul scăderii preţurilor poate fi pus nu doar pe seama crizei financiare din Statele Unite şi vestul Europei, ci este o consecinţă a diminuării speculei. Analiştii imobiliari susţin că doar preţul la terenurile mici situate în zone centrale va continua să crească. De asemenea, şi terenurile mari, de 5-6 hectare vor constitui oportunităţi pentru investitori.

Dacă din 2005 până în prezent valoarea terenurilor din unele zone ale ţării a crescut de două chiar trei ori, în 2008 analiştii imobiliari anunţă schimbări. Ei estimează că în 2008 preţurile vor stagna sau chiar vor scădea în principalele oraşe ale ţării. Specialiştii mai spun că lipsa lichidităţilor de pe pieţele internaţionale se manifestă doar în mică măsură la noi, singurul segment afectat fiind cel al terenurilor.

"Ne aşteptăm la o încetinire sau chiar scădere la preţul terenurilor mai ales în marile oraşe. Băncile vor introduce poliţe de risc care vor avea cîteva efecte. Terenurile mici situate în zone bune vor continua să crească ca preţ şi vor mai fi oportunităţi cu terenurile mari, de 5-6 hectare", a declarat consultantul imobiliar Ricardo Alcaine Uriate.

Pe termen lung, piaţa imobiliară ar putea fi afectată şi de economia de scară, adică de tranzacţionarea la preţuri scăzute a ofertei.

---

Iată sursa articolului.

După cum vedeţi articolul nici măcar nu era ... tupeist. Singura frază mai dată naibii era chiar ultima, sibilinică datorită sintagmei "economia de scară", dar vrând să spună că pe termen lung preţurile vor scădea fiindcă oferta va fi tot mai mare. Cu toate acestea nu a rezistat pe site decât 10 minute.

Mă întreb, cât ar fi rezistat o mică relatare pornind de la studiul Magazinului de Case?

1 minut? 30 de secunde? 5 secunde?...

În concluzie continuaţi să citiţi, să cumpăraţi Evenimentul Zilei, pentru că nici nu ştiţi ce minciuni pierdeţi.

luni, 26 mai 2008

Balonarea faţă în faţă cu politicienii

O (posibilă) ştire scurtă: se pare că balonarea va fi temă de dezbatere electorală în toamnă şi la anul, la alegerile prezidenţiale. Inamicii le vor reproşa PD-iştilor că au crescut deliberat preţurile la case şi se va face mult tam-tam pe seama faptului că primăriile Bucureşti şi Cluj (oraşele aflate în topul scumpirilor) au fost PD-iste în ultimii 8, respectiv 4 ani. Pentru anul viitor lui Băsescu i se pregăteşte o şmotruială de toată frumuseţea în timp ce adversarii politici, care vor ocupa primăriile după votul de duminica viitoare, îşi vor aroga meritul scăderilor de preţuri.

E doar un zvon, să vedem dacă se va verifica.

joi, 22 mai 2008

Ce se intampla?

Materialul de mai jos a apărut pe ProTV. În seara asta am văzut o emisiune pe Realitatea TV în care s-a discutat aceeaşi problemă. Realizatorul Radu Soviani chiar a declarat că a vrut să cumpere un asemenea apartament dar executorul judecătoresc, care scosese casa la licitaţie, l-a refuzat elegant, semn că proprietatea trebuia cumpărată de "cine trebuie".

marți, 20 mai 2008

Un proprietar smecher. Incep sa se vada executarile silite?

Proprietarul de mai jos se chinuie să vândă de circa un an. Întâi şi-a lipit pe geam un anunţ entuziast: "Vând! 07 ...." După câteva luni, când a venit iarna, entuziasmul i s-a mai temperat, şi-a renovat apartamentul, şi în loc de "Vând!" a apărut cuvântul "Vânzare", compus tot din litere scrise pe geam cu scoci alb. Fără succes... pare-se. Omul nu a disperat. A vorbit cu o agenţie şi pe balcon a apărut binecunoscutul mesh galben. Evident, scris în româno-engleză, că doar inglejii care tăbară cu geamantanele de bani înţelege "for sale", nu "de sale", şi nu care cumva să missduiască oportunitatea. Tot fără succes. No problemo. Se pare că proprietarul nostru s-a decis să vândă iar pe cont propriu şi după cum se vede din poza 2, a sucit pe dos meshul agenţiei (că na, tot era gratis...) şi şi-a pus propriul număr de telefon pe el. Sunt curios ce părere ar avea agenţia de chestia asta: de-asta am şi lăsat lizibil meshul în prima poza, pentru ca agenţia să-şi recunoască "balconul".



În altă ordine de idei, încep să apară în presă tot mai multe relatări privind executările silite. Dacă în urmă cu vreo săptămână relatase despre acest subiect un ziar (încă) marginal, Financiarul, azi e subiect de prima pagină în Cotidianul.

luni, 12 mai 2008

Nesimtirea lui Vosganian intrece orice limita

Domnul pseudo-ministru Vosganian, care în ultima vreme s-a remarcat numai prin declaraţii care mai de care mai cretină, se pare că vrea cu tot dinadinsul să ne convingă că nesimţirea politicienilor nu cunoaşte limite.

După ce încearcă să ne convingă că primul trimestru din 2008 a fost cel mai bun trimestru economic de după 1989 - stahanovist socotind, tot ce e posibil... - iată ce tâmpenie monumentală îi scapă dumnealui pe ţeavă:

"Această paritate arată cât poţi cumpăra cu un euro. În România, cu un euro poţi cumpăra tot atât cât poţi cumpăra cu doi euro în Uniunea Europeană, în ansamblu. Astfel, în prezent, avem un PIB pe cap de locuitor de 5.630 de euro. Ponderat, ajungem la 10.000 de euro pe cap de locuitor. Suntem la 41% din media UE, nivel care era prognozat pentru noi abia la nivelul anului 2010" [Cotidianul]

Domnule pseudo-ministru, poate pe ţăranii din Apuseni care n-au nici televizoare, nici telefoane, îi păcăliţi cu aberaţiile astea. Bucureşteanul de rând, care a mai ieşit la viaţa sa într-o Grecie, o Italie, o Spanie, şi care are de luptat zilnic cu scumpirile, mă tem că v-ar scuipa drept între ochii ăia bulbucaţi.

Înţeleg că e campanie electorală, dar totuşi: cât de proşti ne credeţi, domnule ministru?!

Poate ne spuneţi, dumneavoastră şi pelticul ăla împleticit de Păcuraru, de ce, dacă tot umblă câinii cu covrigi în coadă prin România, la minunatele burse din Italia şi Spania nu s-au adunat decât vreo câteva sute de amatori?...

Hai sictir. Şi ca să nu se creadă că îi sictiresc doar pe Vosganian şi pe liberali, hai sictir Băsescule, sictir pediştilor, sictir pesediştilor, sictir conservatorilor, sictir Vadime, sictir Becali, sictir la toţi. România ar fi mult mai frumoasă fără voi şi îmi doresc să apuc ziua în care veţi fi aruncaţi cu toţii la glina istoriei.

duminică, 11 mai 2008

Crash imobiliar în zona Unirii?

Un cititor îmi atrage atenția asupra existenței unui thread pe forumul Softpedia unde se discută prețurile afișate pe site-ul Anuntul.ro: House price index .ro.

Se pare că utilizatorii forumului au creat un fișier care calculează automat mediile, astfel încât să se poată urmări ușor evoluția prețurilor.

În ceea ce mă privește am arătat deja că anunțurile acelea nu au nicio valoare statistică, de vreme ce pot fi măsluite investind o sumă minimă. În lipsa altor indici, totuși, sunt singurele instrumente cu care putem măsura piața.

Nu este lipsit de relevanță să remarcăm că în zona Unirii, care a fost timp de aproape un deceniu în topul scumpirilor, devansând prețul oricărei alte zone din București cu cel puțin 10-15% (în anii de început, chiar cu 50-60%!), se pare că asistăm, dacă ar fi să dăm crezare acelor anunțuri, la un adevărat crash. Iată situația de pe site:

Garsoniere cu 6 luni în urmă: 80.111 E
Garsoniere acum: 78.391 E
---
Scădere: -2,15%

2 camere în urmă cu 6 luni: 126.788 E
2 camere acum: 110.959 E
---
Scădere: -12,49% !

3 camere în urmă cu 6 luni: 157.241 E
3 camere acum: 127.333 E
---
Scădere: -19,03% !!!

4 camere în urmă cu 6 luni: 169.061 E
4 camere acum: 162.235 E
---
Scădere: -4,04%

Important de remarcat e și faptul că, dacă în urmă cu 6 luni zona Unirii reprezenta cea mai scumpă zonă din București, acum se pare că a ajuns... un cartier oarecare. Hm, în ciuda faptului că nici Parlamentul nu s-a mutat mai la vale, nici centrul nu a devenit mai periferic...

Desigur, explicația acestor scăderi "pe linie" e foarte simplă: în zona respectivă prețurile au atins prima oară plafonul maximal (peak-ul) și e normal să fie prima care dă tonul scăderilor. Dacă vă veți uita cu atenție pe statistici veți observa asemenea scăderi și pe anumite segmente din zonele adiacente, dar mult mai puțin evidente. Oricum, aștept cu interes statisticile din iulie, când se vor împlini 6 luni de la vârful vârfurilor, luna ianuarie 2008, și stagnarea / scăderea ar trebui să se reflecte indiferent de zonă. Iar pe termen lung, bineînțeles că nu se îndoiește nimeni că 2 camere în Unirii vor costa 110.000 E, iar în Militari, cartier mai periferic, mai ascuns, eh, o să fie cu 1000 mai puțin, vreo 109.000 E... (- vis erotic...)

Fraților, mai băgați SMS-uri la Anunțu' că se dezumflă balonul.

vineri, 9 mai 2008

Românii nu ştiu să (se) vândă

Cunosc proprietari care încearcă să-şi vândă garsoniera sau apartamentul din dotare de peste 1 an. Fără succes. În tot acest timp au crescut preţul fiindcă aşa au auzit la televizor, că vor creşte preţurile.

Cunosc inşi care au câte o căsuţă pe la munte pe care încearcă să o vândă de mai bine de 2 ani. În tot acest timp au crescut preţul, ieri 30.000, azi 60.000, că na, vezi Doamne, "a crescut valoarea". Înjură printre dinţi că nu se vinde şi au impresia că vinovaţi de chestia asta sunt Dumnezeu, vremea, guvernul, NATO, bomba atomică din Coreea de Nord, numai ei nu. Probabil că dacă le-ai spune că proprietatea lor nu valorează mai mult de 10.000 de euro, fiindcă atât costă o căsuţă la ţară doar 200 km mai jos, la bulgari, ar rămâne şocaţi. Poate ar face şi infarct.

Adevărul e că oamenii nu ştiu să vândă. Românii nu au avut de-a face niciodată cu o piaţă liberă şi de aceea comerţul ambulant - fiindcă piaţa imobiliară este un comerţ ambulant - s-a dezvoltat ca într-un bazar turcesc. Se cer bani la pleaznă,... proşti să fie! Numai că oamenii nu înţeleg, pe de-o parte, că au un comportament de bazar turcesc şi, pe de altă parte, că proştii... s-au cam terminat. Şi ca în orice bazar, cine vrea cu adevărat să vândă trebuie să fie "deschis la negocieri".

Atunci când vinzi ceva ar trebui să ai în vedere dacă (mai) există public pentru bunul tău, la preţul cerut. O afacere ar da imediat faliment dacă ar activa pe o piaţă pe care nu există cumpărători. De exemplu, să le vinzi produse de slăbit somalezilor, eventual Herbalife, care costă în draci.

Pe o piaţă liberă vânzătorii care şi-au gândit prost strategia de vânzare ori se vor reprofila, ori vor lăsa la preţ, ori vor vinde pe bucăţi etc. ... Din păcate pentru proprietarul imobiliar un apartament supraevaluat nu poate fi nici vândut pe bucăţi, nici nu poate transformat în altceva. Proprietatea imobiliară e parşivă fiindcă te ţine captiv: aşa cum ai luat-o, la fel trebuie să scapi de ea.

Românii încă nu sunt conştienţi de toate aceste lucruri fiindcă sunt inculţi şi sunt obişnuiţi să aibă un salariu de-a gata care vine de undeva din cer. Şi, vorbind strict de imobiliare, s-au mai obişnuit în ultimii ani să audă că preţurile "doar cresc", deşi nu şi-au pus niciodată întrebarea de ce vecinul de la 5 nu vinde de mai bine de 6 luni.

Aceste reflecţii mi-au fost prilejuite de următorul anunţ pe care l-am găsit pe un site oarecare: "Vand garsoniera Drumul Taberei langa BILLA et. 6/10 confort 1, decomandata, usa metalica, gresie, parchet, repartitoare, apometre, aer conditionat, aproape de scoala, piata si parc, merita vazuta".

Omul care a postat anunţul face parte clar din clasa celor care habar nu au să vândă şi nu-şi înţelege marfa şi, implicit, publicul ţintă. Ceva îmi spune că încearcă să vândă de foarte multă vreme şi că a ajuns la o uşoară disperare, deoarece caută să-şi găsească singur avantaje inexistente. Hai să facem o mică analiză pe text:

- Drumul Taberei lângă BILLA: Drumul Taberei nu are metrou, deci trebuie să arătăm un avantaj pentru faptul că vă veţi muta la mama dracului;
- aproape de şcoală, piaţă şi parc: ăăă... făceţi-mă să înţeleg: proprietarul respectiv se aşteaptă să vândă o garsonieră unei familii cu copii?! Se pare că da!

Despre ce "calitate" şi câţi bani ar putea avea o familie care ar accepta să locuiască într-o garsonieră cu copiii din dotare nici nu mai zic. Sigur o asemenea familie are 77.000 de euro, uite-aşa, pac pac, vorba lui Becali.

Să-i urăm vânzătorului succes, că va avea nevoie.

joi, 1 mai 2008

Pont pentru o investiţie proastă: imobiliarele

Vă recomand să citiţi cu creionul în mână articolul ăsta: Pont pentru o investiţie proastă: imobiliarele .

Desigur, optimiştii nu care cumva să-şi închipuie că lucrurile spuse acolo de autor sunt cunoscute de oamenii cu bani. Chiar dacă iei acum un apartament construit de bunicul Ceauşescu la un preţ la care şi Lică Bărbulescu ar fi căzut pe spate, oricând se va găsi Zânul Măseluţă care să ţi-l răscumpere de 10 ori mai scump. Că doar România e Noul Ierusalim, nu?

Rezultatul recensământului 2011 va accelera scăderea prețurilor pe piața imo?

Continut video

Loading...