marți, 29 iunie 2010

Mult zgomot pentru foarte puţin

După ce m-am învârtit vreo jumătate de oră pe site-ul INSSE căutând ca orbetele datele privitoare la piaţa imobiliară, am reuşit, în fine, să identific chiar pe prima pagină informaţii despre faimosul indice anunţat cu surle şi trâmbiţe de vreo 2 ani de zile.

Impresia e jalnică. E ca şi cum ai pune un struţ să scoată un ou şi după multă scremere, iese ceva demn de o bibilică. Acelaşi lucru îl face şi Renderman în timpul liber, fără să consume resursele statului, şi oferind date mult mai relevante (- nu vreau să minimizez efortul lui Renderman făcându-l "bibilică", dar e evident că un efort solitar nu se compară cu unul care implică o grămadă de instituţii - şi care produce cam aceleaşi informaţii!).

Nu e de reţinut decât afirmaţia seacă privind scăderea cu aproximativ 4% a preţurilor "în trim. 1 faţă de 2009" şi faptul că viteza de dez-balonare din Bucureşti pare a fi mai rapidă decât cea din ţară, câtă vreme în Bucureşti preţurile au scăzut cu 5,70%. Fiecare înţelege ce vrea de aici. Putem vorbi de o scădere de la 2000 de euro pe mp la 1900, sau de la 1000 la 950 - aparent, pentru statisticienii noştri e tot aia...

Totodată putem deduce că, dacă în provincie preţurile au scăzut cu numai 1,60% şi în Bucureşti cu 5,70%, dar media calculată pe ţară a fost de 3,96% (deci mult mai aproape de situaţia din Bucureşti, decât din provincie), înseamnă că locomotiva pieţei imobiliare este în continuare Bucureştiul, unde au avut loc, probabil, cam de două ori mai multe tranzacţii cu apartamente decât în provincie. În toată provincia. Să fie aşadar scăderea din provincie mai mică deoarece, de fapt, tranzacţiile sunt îngheţate?

joi, 24 iunie 2010

Dărâmate, nu continuate!

Se pare că nişte minţi încete au clocit un proiect de lege care prevede ca ANL-ul să preia de la dezvoltatorii falimentari proiectele începute şi neterminate, pentru a le finaliza şi a le putea preda celor care au apucat să plătească avans (detalii aici). O prostie mai mare ca asta nici că se putea gândi în plină criză!

Banul public trebuie investit în lucruri cu cap, investiţii care să creeze plusvaloare, nu în prostiile unor dezvoltatori "de duminică" şi visele umede ale câtorva înfierbântaţi. Dacă nu au avut succes, înseamnă că proiectele respective nu au avut suficientă cerere, ceea ce înseamnă că sufereau de la bun început de diverse probleme: ori erau prost poziţionate, ori erau prea scumpe, ori erau, pur şi simplu, proaste.

Întru susţinerea acestui proiect, deputatul care l-a gândit declară: "Proiectul este dedicat celor care au luat ţeapă de la dezvoltatori, celor care au plătit un avans şi nu îşi mai primesc locuinţele." Statistic vorbind, aceşti tolomaci care "şi-au luat ţeapă" (de fapt şi-au tras ţeapă singuri, cumpărând ceva ce nu exista) sunt foarte puţini, cel mult câteva mii, deşi mă îndoiesc sincer că numărul lor trece de o mie, câtă vreme ştim sigur că de fapt sute dintre apartamentele neterminate au fost rezervate de anumite fonduri de investiţii (hm, acum cuplez... oare or fi la mijloc şi ceva interese ale acestor fonduri?!... alde Hauge?).

Pentru salvarea acestor o mie de români bătuţi în cap şi a fondurilor care şi-au îngropat banii pe aici, acest deputat vrea să angajeze banul public într-o perioadă în care statul nu mai are bani de pensii pentru 5,5 milioane de români şi nici bani de ajutor social pentru alte câteva milioane de persoane asistate (copii, handicapaţi, şomeri, bolnavi). Halal treabă!

Nu înţeleg ce sau cât le mai trebuie unora să înţeleagă că în România, în condiţiile în care:

  • natalitatea scade continuu de 20 de ani;
  • tinerii fug pe capete din România;
  • 90% din familii deţin cel puţin un apartament primit moka de la stat la începutul anilor '90;
  • populaţia a scăzut de la 23 de milioane în 1990 la cel mult 20 de milioane acum, în condiţiile în care Ceauşescu pregătise fond locativ pentru o populaţie de 25 de milioane...
...în România NU există o problemă a locuinţelor, NU e nevoie de locuinţe noi şi NU avem un deficit de 1 milion de locuinţe. În România adevărata problemă locativă e legată de corelarea preţurilor cu veniturile (care depind de productivitatea medie din economie) şi nimic mai mult! Lăsaţi piaţa liberă, lăsaţi preţurile să se coreleze cu veniturile - şi veţi vedea cum piaţa îşi revine, tranzacţiile se reiau şi "problema locuinţelor" va dispărea de la sine!

De asemenea, nu înţeleg cât le mai trebuie unora să înţeleagă că în capitalism:
  • orice prostie se plăteşte...
  • poţi să câştigi, dar poţi să şi pierzi o grămadă de bani...
  • consecinţele faptelor tale, bune sau rele, trebuie asumate!
Soluţia corectă pentru construcţiile abandonate e ca statul să le dea un ultimatum dezvoltatorilor iar dacă aceştia nu pot continua lucrările, să le confişte, să le dărâme şi să redea terenul unei utilizări pentru care există cerere. De exemplu în Bucureşti există o nevoie reală de spaţii verzi. Sunt sigur că locuitorii multor zone ar fi mai mult decât bucuroşi ca în loc de un turn înfipt în coasta blocului lor, să apară un mic scuar.

duminică, 20 iunie 2010

Chinezii, supriza anului?

Într-un comentariu la postul precedent, îmi exprimam convingerea că pe tovarăşii chinezi o să-i doară fix în funduleţul lor gălbui de rugăminţile insistente ale americanilor privitoare la deprecierea yuanului.

"... în China, în ciuda aparenţelor, dpdv politic continuă să se construiască comunismul. E drept că nu după formulele lui Lenin, ci după formula lui Deng: "O ţară, două sisteme". Se poate comunism cu şomaj? Eu ştiam că nu. De aceea n-am nicio îndoială că Hu Jingtao va păstra yuanul exact la nivelul necesar pentru a asigura expansiunea pieţei interne a muncii în ritmul dorit - iar dacă nivelul va trebui scăzut va face cu nonşalanţă pipi pe părerile americanilor, UE, Japoniei, Australiei etc. Nu el a obligat toate aceste ţări să-şi externalizeze producţia în China şi să devină acum dependente de importurile ieftine din manufacturile chineze, ba mai mult, să mai şi urle în toate zările (în vremurile bune) pentru liberalizarea comerţului mondial şi a schimbului de mărfuri."

Iată că, după cum ne informează Hymerion (Dan Popa), de luni începe distracţia, dar rezultatul ar putea fi pe dos decât s-ar aştepta americanii. Chinezii au decis să lase yuanul să floteze liber, dar nu oricum, ci faţă de un coş de valute, deci teoretic, dar cu siguranţă şi practic, nu se va putea deprecia faţă de dolar decât dacă şi dolarul se va deprecia faţă de euro. Cu alte cuvinte, tovarăşii chinezi au comis-o din nou şi sub masca politeţii vor cădea în picioare, ca ninja din filmele cu Cichi Cean!

Şi merită citată şi motivaţia lui Roubini pentru evoluţia invers aşteptată a yuanului (nu că aş vrea să mă laud, ştiu, aplauze, mulţumesc :)))): "Chiar daca ar lasa moneda lor nationala sa se aprecieze in fata dolarului, aceasta apreciere nu ar fi prea mare, intrucat s-ar reduce excedentul comercial, cresterea economica ar incetini iar agitatia pe piata muncii ar creste, lucru pe care China l-ar accepta cu greu."

O ştire pe aceeaşi temă şi în Bloomberg.

Hm... ia să vedem, mai cântă cineva prohodul pentru euro?

marți, 8 iunie 2010

Duduie economia!

Iată că a apărut şi situaţia şomajului pe luna mai 2010. Constatăm cu satisfacţie că măsurile anticriză ale guvernului au creat în perioada aprilie-mai peste 60.000 de locuri de muncă noi, astfel că numărul şomerilor a coborât de la un maxim de 765.282 în martie la 701.854 în mai.

O asemenea minunăţie nu s-a mai văzut din 2007, când în perioada lunilor martie-mai numărul şomerilor a scăzut tot cu 64.000.

Să mai spună cineva că guvernul nu face nimic.

vineri, 4 iunie 2010

Plan diabolic. Din nou despre "negative equity".

Noţiunea de "negative equity" s-a mai discutat pe acest blog, dar azi am constatat că ignoranţa continuă să fie enormă în România.

Un prieten de-al meu (angajat la stat şi cu soţia în concediu post-natal) care şi-a cumpărat în vara lui 2007 un apartament (nu cine ştie ce) într-un cartier oarecare din Bucureşti e acum cam nemulţumit de următoarele lucruri:

  • rata pe care trebuie s-o plătească e cu cca. 30% mai mare decât o rată similară prin "Prima Casă";
  • rata pe care trebuie s-o plătească e cu cca. 40% mai mare decât o chirie similară în zonă;
  • guvernul taie cu barda tot ce mişcă: salariul lui, indemnizaţia soţiei, pensiile socrilor etc.

Drept pentru care a ajuns cam strâns cu banii. Şi asta în condiţiile în care banca de la care a luat împrumutul a avut nu ştiu ce meciuri cu BNR-ul (mi-a explicat mai demult ce meciuri, dar chiar nu m-a interesat, aşa că n-am reţinut), fiind obligată de banca naţională să reducă ratele la o serie de credite. În fine, eu personal cred că a fost vorba pur şi simplu de banala recalculare periodică a dobânzii - dar amicului meu îi place să creadă că există acolo sus un dumnezeu care îl iubeşte. Concret, omul plăteşte acum vreo 375 de euro în condiţiile în care până de curând a plătit vreo 490. Şi chiar şi aşa, e cam greu.

Dar, datorită situaţiei în care se află, mintea lui de român cu facultate a clocit un plan... diabolic. Şi anume, să-şi vândă actualul apartament şi cu banii încasaţi să-şi închidă creditul şi să aplice pentru un alt credit, eventual "Prima Casă", cu care să-şi cumpere un alt apartament, la o rată mai mică.

Atunci când mi-a spus chestia asta m-a pufnit râsul. Din fericire eram cu el pe messenger, aşa că nu şi-a dat seama cu câtă poftă am râs. Dar l-am întrebat dacă şi-a pus problema că s-ar putea să fie în "negative equity". La întrebarea lui : "Ce e aia?" i-am explicat pe scurt ce înseamnă o asemenea situaţie şi mi-a replicat, foarte convins, să mă uit pe anunturiparticulari.ro, să văd că ar lua suficienţi bani pe apartamentul lui - exact cât îi trebuie ca să-şi închidă creditul. 

Spre disperarea lui, l-am mai întrebat două chestii:

  1. "Crezi că preţurile afişate sunt cele la care se efectuează tranzacţiile? Ce te faci dacă preţurile afişate sunt cu numai 10% mai mari decât cele de tranzacţionare?" Nu a ştiut ce să-mi răspundă. Nu se gândise la asta.
  2. "Ai fost la bancă să întrebi cât mai ai de plătit ca să închizi creditul?" Nu, nu a fost. De ce să se ducă? Ştie cât a plătit până acum: 32 de rate în valoare totală de 15.500 de euro. Scade 15.500 de euro din cât a împrumutat, şi aia e! (din nou am râs, dar de data asta mai domol, pentru că mi-am dat seama că situaţia e gravă) "Păi ar trebui să te duci, nu care cumva să ai un şoc când... vei găsi client pentru apartamentul tău". Din discuţie mi-am dat seama că omul e complet paralel cu ceea ce plăteşte şi habar nu are care e diferenţa dintre "principal" şi "dobândă".

Fără îndoială, amicul meu e în "negative equity". A dat 85.000 de euro (20.000 avans, bani strânşi din greu, şi 65.000 credit) pe un apartament care acum nu mai poate fi listat decât (cu indulgenţă) cu 65.000 dar pe care nu va putea încasa, real, mai mult de 50-55.000 de euro - şi asta dacă se grăbeşte să-l vândă azi, până nu-şi fac efectele măsurile propuse de guvernanţi. De la toamnă va fi mai rău! Pe de altă parte, în aproape 3 ani de rate, dacă şi-ar verifica soldul creditului ar vedea că nu a plătit efectiv decât vreo 2-3.000 de euro. Aşa că omul va descoperi pe propria piele ce înseamnă "negative equity": să nu poţi vinde bunul luat pe credit decât cu mai puţini bani decât ţi-ar trebui pentru a închide creditul. Şi să rămâi, astfel, şi sărac, şi dator la bancă. Păcat de el, că era băiat bun. Oare câţi naivi d-ăştia or fi mai fi în România?...

miercuri, 2 iunie 2010

Ăştia-s maimuţe şi nu înţeleg nimic

"Oh, they aren't so savvy." Aşa erau caracterizaţi de către bancheri locuitorii non-albi (adică negrii şi latinos) din suburbiile oraşului american Memphis, atunci când ofiţerii de credite încercau să le vândă credite imobiliare dubioase, cu dobânzi mari şi variabile. În fond, maimuţele vizate nici nu văzuseră vreodată o aşa minune a finanţei moderne numită "credit" - fiindcă nimeni nu le vânduse vreodată aşa ceva - ca să ştie ce e şi cum se face. Imobiliarele doar creşte, nu?

Culmea e că, pentru a obţine profituri maxime, băncile preferau să le vândă non-albilor împrumuturi îndoielnice (subprime) chiar şi atunci când aceştia se calificau pentru împrumuturi "prime", care pesupuneau riscuri mai mici, dar şi profituri mai mici (deşi mult mai sigure) pentru bănci. Că doar negroteii ăştia nu erau... hm... "prea isteţi". În fond, deşi creditele erau majoritar "subprime", bieţii negri şi bieţii hispanici îşi vedeau cu ochii visul de mai multe generaţii - acela de a avea şi ei o casă în America.

Întreaga istorie aici.

Acum, să ne uităm un pic la Europa de Vest şi la Europa de Est, la dobânzile de acolo şi la dobânzile de aici, în particular la România - mă înşel eu, sau noi suntem "negrii" Europei?

Rezultatul recensământului 2011 va accelera scăderea prețurilor pe piața imo?