sâmbătă, 27 octombrie 2012

Banii, viața sau mustața!

Constituția României, art. 16.1:

"Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice,
fără privilegii și fără discriminări."


[Sssst!... fraierii nu trebuie să știe că legea electorală încalcă flagrant Constituția
și este făcută în așa fel încât să permanentizeze la putere actuala clasă politică,
descurajând voit participarea partidelor sărace și a candidaților independenți.]

Citiți cu atenție propoziția de mai sus. Cea sub al cărei semn va sta candidatura mea și, indirect, a voastră. Un alt motiv pentru care România și-a format o clasă extractivă de tip neofeudal, care se perpetuează la putere indiferent de sentimentele populației, e acela că din 1990 încoace procesul democratic s-a degradat continuu, ajungându-se ca astăzi clasa politică să fie baricadată în interiorul Casei Poporului, la adăpostul a nenumărate bariere de (falsă) legitimitate.

Să ne gândim un pic la anul 1990. În 1990 puteai înființa un partid cu 251 de semnături și pragul electoral era de 1%. Nu exista nici un fel de condiționare pecuniară a candidaturii. Teoretic, chiar și un boschetar putea să candideze. Era dreptul lui. De-asta trăim într-o democrație.

Încet-încet, gașca de iliescieni și post-iliescieni neo-staliniști și-au dat seama că prea multă democrație, strică. Au urcat pragul electoral la 3% și au condiționat formarea unui partid nou de strângerea a 10.000 de semnături din județe diferite. Condițiile încă erau acceptabile, deși se putea întrevedea dorința oligarhiei neocomuniste de a restrânge dreptul fundamental al celorlalți cetățeni de a participa la viața politică.

Bomboana pe colivă a fost pusă în regimul soft-dictatorial al lui Băsescu. Uninominalul. În prealabil, o nouă lege a partidelor politice (promulgată, dacă țin minte, sub Bombonel) obliga la adunarea a 25.000 de semnături, din minim 21 de județe, și minim 300 în fiecare județ. Altfel zis, dacă vrea cineva să înființeze un partid democrat-agrar al țăranilor din Bărăgan, care să aibă ca prioritate politică strict obiective legate de Bărăgan, nu poate să-l înființeze doar cu adeziuni din satele de câmpie, trebuie să meargă și în Transilvania sau la Iași să adune adeziuni. Ceea ce e o mare cretinătate. Peste această lege a partidelor a venit și uninominalul, care prevede că un candidat independent poate să candideze numai dacă strânge 2.000 de semnături ca deputat, sau 4.000 ca senator, din colegiul în care vrea să candideze, și dacă depune un depozit de 3500 de RON. Depozitul nu i se returnează dacă nu întrunește 20% din voturi! În cazul partidelor mici, candidații sunt scutiți de strângerea semnăturilor, dar banii nu li se returnează dacă partidul nu întrunește 2% din voturi la nivel național! Altfel zis, tu poți să câștigi colegiul tău cu 99%, dar banii nu ți se returnează! Se constituie, pur și simplu, „venituri la bugetul de stat”. Un soi de „taxă pe tupeul de a candida”. Evident, partidelor majore li se returnează acești bani, ceea ce face ca principiul constituțional conform căruia

„Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.”

să fie egal fix cu zero. Păi cum suntem egali în fața legii dacă ăluia îi dai banii înapoi și mie nu, pe baza unui criteriu complet arbitrar?!

Din cauza asta alegerile sub actuala lege electorală sunt o mascaradă demnă de epoca lui Ceaușescu. Fix o mascaradă. Multe partide mici pur și simplu nu au candidați, nu fiindcă nu ar putea avea, ci fiindcă nu au bani suficienți și le e teamă că vor pierde toți banii. O teamă firească, normală. În caz că vă întrebați, de-asta PNȚ-CD și Forța Civică vor participa sub pălăria ARD. Fiindcă e mai ieftin să aibă 20-30 de candidați proprii sub pălăria uriașă a PDL decât să scoată din buzunar 100-150.000 de RON, bașca alte cheltuieli electorale, și să riște să piardă toți banii. Partidul sub sigla căruia voi candida eu ar putea propune vreo 30 de candidați în toată țara, dar am înțeles că deși mai sunt încă 3 zile pentru înscriere mulți încă se codesc să marce banul. Pentru că vor fi 3500 de RON pierduți. Într-un fel, oamenii și organizațiile locale sunt de înțeles: decât să candideze degeaba mai bine folosesc banii cu alt scop.

Jegos este că USL-ul, în a căror bunăvoință am crezut cu toată sinceritatea, atunci când s-a discutat în primăvară refacerea legii electorale a refăcut numai articolele prin care puteau da la cap PDL-ului. Nu au scos absolut nimic din condițiile restrictive îndreptate împotriva candidaților independenți și a partidelor mici.

Jegos este și faptul că la actuala stare de lucruri s-a ajuns nu numai cu acordul politicienilor, ci și cu acordul, zelul și efortul așa-zisei societăți civile. Acum, unii „civiliști” regretă starea de fapt, își fac autocritica. Păi să și-o facă. E cazul, tovarăși!

Să fim bine înțeleși: e rațional, e de înțeles ca un sistem electoral să dețină câteva bariere prin care aventurierii politici să fie împiedicați să acceadă la putere. Dar la noi, în România, clasa politică a făcut exces de zel și a  ridicat în jurul pozițiilor proprii absolut toate barierele posibile. Mai lipsește să ne interzică formal să candidăm, candidații să fie numiți și acceptați de undeva de la centru, de autoritatea electorală, ca pe timpul lui Ceaușescu, și gata. De exemplu, în Franța sau în Anglia poți forma un partid doar cu 3 (trei) oameni. Dar există uninominal pur (Franța) sau prag electoral și depozit (Anglia). În alte țări partidul se formează mai greu, dar nu există prag electoral și taxă de fraier, sau există prag, fără taxă. Sau există prag electoral ridicat (ca în Germania) dar partidele pot concura pentru o grămadă de alte parlamente (bundestaguri) regionale, cu reguli proprii, posibilitățile de a-ți afirma ideile și capacitățile de administrare a bunului comun fiind multiple. La noi, în România, un partid politic se înființează extraordinar de greu, pragul electoral e uriaș, reprezentarea politică e redusă la parlamentul de la București și se cere și o taxă de fraier, care e contrară Constituției României. Ceea ce se întâmplă aici e scandalos. Perpetuarea acestui scandal e o garanție că lucrurile vor continua prost și în următorii 50 de ani, dacă nu se ia atitudine. Deja au apărut cazuri de baroni locali care nu mai candidează, își trimit copiii să candideze, pentru că ei au stat 3-4 mandate, și e timpul să vină și juniorul la ciolan. Sau candidează tată și fiu, sau soț-soție. Familii de puliticieni care să ne fută nouă viața. Ce facem? Stăm așa, ca tembelii? Suntem noi, sau suntem oi?

Niciun comentariu:

Rezultatul recensământului 2011 va accelera scăderea prețurilor pe piața imo?

Continut video

Loading...