Pe surse: cum arată reforma statului în viziunea PD-L?

Cu ceva timp în urmă mi-a parvenit o chestie distractivă: situaţia politică a deconcentratelor din Bucureşti şi Ilfov. Ca să tăiem scurt discuţiile şi să nu vă daţi aiurea cu presupusul, am aceste informaţii direct de la cineva din PD-L.

Zic "distractivă", pentru că nicăieri nu se vede mai clar discrepanţa dintre ceea ce latră la tembelizor alde Hoară, Tinel Gheorghe, Edmond Tălmăceanu şi toţi ceilalţi lătrăi oranj (fără a-l mai pune la socoteală pe tatăl cu chelie al tuturor) şi ceea ce se întâmplă în realitate cu instituţiile statului. Politizarea e atât de evidentă, încât vă las să vă delectaţi singuri.

- Politizarea deconcentratelor din mun. Bucureşti

- Politizarea deconcentratelor din Ilfov

Nu vă faceţi probleme, eu rămân în continuare optimist. Boc nu e lipit cu super glue de scaunul de premier - şi cel mai bine ştiu asta colegii lui din PD-L.

Cifrele reale din imobiliarul romanesc

Un articol de azi din Curierul Naţional. Merită citit.
Cifrele reale din imobiliarul românesc

Optimism

Bine v-am găsit în 2011!

Ne aflăm, cumva, la antipodul lunii august 2007, când am început să scriu acest blog. Atunci, toată lumea deborda de optimism. De la şoferii de taxi până la primul-ministru, toţi credeau că în viitorul apropiat situaţia personală a fiecăruia se va îmbunătăţi îndoit, împătrit, înmiit.

Acum e exact pe dos. Dacă stai de vorbă cu un câine vagabond sau cu vreun consilier al primului ministru, toţi vor spune că luminiţa de la capătul tunelului nu se vede. Ei bine, eu cred că se înşală.

O vorbă din bătrâni zice să te temi când toată lumea are curaj şi să ai curaj când toată lumea se teme. Mă rog, mai prozaic spus, "să cumperi când toată lumea vinde şi să vinzi când toată lumea cumpără". Sau ceva de genul ăsta.

Există lucruri bune care se petrec chiar acum, sub nasul nostru. Bunăoară, cu fiecare zi care trece, ne apropiem de sfârşitul guvernării Boc. Din vară, cel puţin teoretic, se intră în linie dreaptă. După ce guvernul ăsta de idioţi o să dispară, optimismul va reveni în rândul forţelor productive din ţara asta, începând cu micii antrepenorii şi terminând cu marii investitori.

Preţurile activelor au scăzut şi scad în continuare. E un motiv de optimism. Înseamnă că încet-încet vor reveni în orizontul puterii de cumpărare a marii mase a oamenilor, ceea ce înseamnă că o anumită parte a economiei îşi va putea relua activitatea.

Să vedem şi cum se vor mişca lucrurile în afara României. Nu mă aştept la nimic bun din partea celor două superputeri: SUA şi China, dar nici nu cred că vom asista la vreun dezastru în acest an.

Din partea americanilor, nu mă aştept să aibă probleme cu datoriile (cum zic unii). Aşa cum au tipărit până acum o cantitate imensă de dolari, o pot face şi de acum încolo. Şi părerea mea e că o vor tot face, câtă vreme o să extragem petrol (vreo 40 de ani de acum încolo). Prin 2050 mai vedem ce se va întâmpla cu americanii şi dolarul lor minunat, dar astăzi adevărata problemă în America e şomajul, care se pare că nu va coborî nici la 31 dec. 2011 sub 9%. Însă fiinţa umană e adaptabilă. Dacă s-a obişnuit românul cu România, nu văd de ce nu s-ar obişnui americanul de rând cu un şomaj de 9%. Principalul e ca între 2 joburi să-şi poată cumpăra Ipad-ul preferat...

Chinezii? De ani de zile se aşteaptă ba dezumflarea bulei imobiliare, ba a celei bursiere, ba a economiei chineze în sine. Realitatea e că noi nu înţelegem China şi că în China lucrurile sunt diferite. E comunism (măcar teoretic). Ori, ultima dată când o naţiune comunistă a devenit unul din liderii mondiali, URSS-ul în 1945, şi-a păstrat poziţia timp de câteva decenii. Sincer să fiu, cu importul masiv de tehnologie din ultimii 20 de ani, de fapt prin şparlirea tehnologiilor naţiunilor avansate, chinezii cred că au premisele unui viitor mult mai bun decât al URSS-ului în 1945.

Despre prostiile cu destrămarea zonei euro n-are rost să comentez. Astea sunt petarde lansate de peste ocean.

Mai degrabă vom putea asista la şocuri simbolice din partea unor entităţi de tipul Wikileaks. Acestea însă nu pot fi decât benefice, pentru că adevărul nu poate fi decât benefic.

Aşa că, în lipsa unui posibil şoc extern, nu văd de ce nu am fi optimişti pentru România. Atenţie, sper să nu înţelegeţi din asta că aş fi, asemeni unora, de părere că dacă iese Vestul din criză ieşim şi noi. Nicidecum. Dar sunt de părere că dacă în Occident şi în China nu se va întâmpla ceva rău (un nou Lehman Brothers?) nici noi nu avem de ce să ne temem.

Toată lumea e pesimistă, ceea ce e un semn bun. Poţi cumpăra mai ieftin anumite chestii (nu vă gândiţi la ... imobiliare - de exemplu, dacă eşti şomer, poţi cumpăra mai ieftin servicii de recalificare profesională, sau dacă ai nişte mici economii, poţi cumpăra mai ieftin nişte acţiuni la un fond de investiţii), poţi angaja mai ieftin anumiţi oameni şi, în general, poţi dezvolta mai ieftin anumite produse. Şi iată, la ora asta a mai trecut o zi din penibila guvernare Boc. Cum să nu fii optimist?

Despre Adrian Sobaru

Gesturile extreme nu ajută la nimic.

Cel care ar fi trebuit să se arunce de la balcon este Traian Băsescu, dar nu mă aştept la un asemenea gest de bun-simţ de la el, aşa că singura soluţie este să aşteptăm cuminţi alegerile din 2014 când, să sperăm, românii se vor mobiliza mai bine, civic şi tehnic, şi vor împiedica fraudarea alegerilor.

Apropo de fraudare: păi o vină imensă a tragediei acestui om o poartă şi PSD-ul, care după "ciuruiala" din 6-7 decembrie a băgat coada între picioare şi nu a mai zis nimic, deşi imediat după noaptea de pomină se bătea cu pumnul în piept că o să facă şi-o să dreagă. "Dosarele personale" au fost mai importante decât interesul naţional. De-asta ajung unii oameni să recurgă la gesturi disperate, pentru că unii îşi bat joc de ei şi alţii i-au trădat.

Dar, repet, gesturile extreme nu ajută la nimic.

Hai să vă fac o mărtusire. Din sutele de posturi de pe blogul ăsta, o singură dată am avut un "post plătit". Banii, 2000 de lei, nu i-am încasat eu, ci i-am pus pe cei care au vrut să cumpere postul să-i doneze către "Salvaţi Copiii".

Astăzi există o foarte frumoasă campanie dusă de WorldVision România: "Dăruieşte o masă caldă unui copil sărac". 50 de lei pot face fericit un copil sărac timp de o săptămână, dar cine îşi permite poate dona şi 100, 200 sau chiar 400 de lei.

Ideea e următoarea. Nu trebuie să aşteptăm de la animalele astea de politicieni să ne "dea". Putem să ne "dăm" singuri. Şi dacă avem probleme nu trebuie să ne ducem imediat la animalele astea să ne "dea". Există oameni, semeni de-ai noştri care fac operă de caritate şi care ne pot ajuta. Chiar dacă totul pare negru de jur împrejur, nu toţi oamenii sunt aşa animale ca politicienii care ne conduc. Depinde numai de noi să-i vedem, să-i găsim pe oamenii aceia care se comportă ca oamenii, şi să ne alăturăm acţiunilor lor.

Gesturile extreme nu ajută la nimic. Vă urez tuturor Sărbători Fericite şi sper să priviţi cu optimism la 2011!

În sfârşit, moş Isărescu a înţeles cum devine treaba

Pentru mult popor Mugur Isărescu este părintele indirect al pseudo-bunăstării de până la jumătatea lui 2008. El a preluat guvernarea în 1999, într-o situaţie dezastruoasă (răscoalele minerilor din Valea Jiului, cafteala de la Costeşti, erau evenimente care mai aveau un pic şi transformau ţara într-un Zair al Europei) şi a reuşit să o stabilizeze. Anii guvernării sale (1999-2000) au fost primii de creştere economică după foarte mult timp şi practic guvernarea sa a pregătit terenul pentru Năstase şi Tăriceanu. Din păcate pentru micul Boc nu a mai rămas nimic de ronţăit şi de-asta România are pantalonii oarecum murdari la ora actuala.

Isărescu a dat atunci direcţia de dezvoltare a României pe care ăilalţi doi au continuat-o şi pe care o regretă acum Boc, care constată că a ajuns degeaba prim-ministru. Privatizăm tot şi orice, ca să atragem "investitori", ţinem bine de cheltuieli, ca să nu derapăm în deficite, şi din suceala banilor (ca în anecdota cu oaspetele care lasă 10 dolari pe tejgheaua hotelului şi cât timp se duce să vadă camera, banii ăia sunt rotiţi şi răs-rotiţi în economia de proximitate de ai zice că sunt 1 milion de dolari, nu 10) ardem la taxe până nu se poate, şi cu taxele alea susţinem cheltuielile statului.

Un perpetuum mobile perfect, s-ar zice. Păcat că a făcut "poc" taman când s-a găsit şi Boc să devină prim-ministru. Nu are rost să discutăm aici despre fundamentele greşite ale acestei abordări (o minte luminată ar fi trebuit totuşi să se întrebe ce se va întâmpla atunci când nu va mai fi nimic de vândut în România?). Am reamintit modelul.

Alternativa la acest model de "succes", predicat de altfel şi de diverşi băieţi isteţi din America, ar fi fost, desigur, calea tradiţională, muncitorească: produci ceva şi vinzi peste graniţe în valoare mai mare decât ceea ce imporţi. Şi în felul ăsta numărul banilor care se sucesc în interiorul graniţelor tale creşte, ceea ce va duce şi la creşterea bunăstării. A, mă scuzaţi, aşa ceva cerea timp, planificare, viziune şi mai ales punerea osului la chestia aia neplăcută numită "muncă". Mai uşor era să vinzi ce ai prin casă.

Tocmai de aceea sunt surprins să constat că moş Isărescu declară azi că trebuie să consolidăm branduri româneşti şi că modelul de dezvoltare din ultimii 10 ani a fost greşit. Deh, omul devine mai înţelept cu cât înaintează mai mult în vârstă - păcat că a ajuns înţelept abia acum, când e în prag de pensie (preferam să fie înţelept în urmă cu 11 ani şi să-l lovească alzhaimaru' astăzi, nu invers). Culmea e că omul are dreptate şi, contrar a ceea ce s-ar putea crede vizavi de acest blog (cum că aş fi negru în cerul gurii şi că mă bucur de dezastrul altora, în speţă al adidaşiştilor care-şi ziceau "agenţi imobiliari dă succes") şi eu cred că lupta pentru România nu e pierdută şi că avem încă timp să dezvoltăm o economie bazată pe profituri nete.

În acest sens vreau să salut apariţia unor gadgeturi româneşti: primul ereader "românesc", Evobook (produs de Evolio), şi primul tablet pc românesc, AllDro (produs de Allview). Astea se adaugă unor iniţiative momentan subţirele în domeniu, cum ar sistemul GPS Smailo (produs de Arobs Transilvania) sau telefoanele dual-sim produse tot de Allview.

Care-i şmecheria? Evident că nimeni nu e aşa prost încât să creadă că firmele astea româneşti au fabrici de componente electronice. Nu, ele îşi fabrică marfa în China apoi o ştampilează cu brandul propriu şi o scot la vânzare. Nu ştiu toate dedesubturile afacerii, dar e posibil ca în ţară să se facă inclusiv designul pe care chinezoii doar îl execută. Afacerea e foarte bună: la cantităţi mari (să zicem peste 10000 de bucăţi), gadgeturi care pe piaţă pot ajunge la 2-300 de dolari se pot fabrica în China chiar şi cu numai 20-30 de dolari.

Nu vă faceţi probleme, aşa fac toţi. Când cumpăraţi un IShit cu 5-800 de dolari, la poarta fabricii din China care îl produce efectiv nu ajung decât aprox. 170 de dolari. Restul intră pe marele lanţ de distribuţie dar grosul profitului e luat, evident, de "producător", adică Apple.

Ei, uite genul ăsta de companii ar trebui sprijinite prin politici deştepte. Până la urmă, dacă piaţa de IT&C se ridică undeva la 1-1,2 miliarde de euro / an, României nu i-ar strica să păstreze în ţară grosul profiturilor generate pe această piaţă. S-ar putea iniţia o lege care să ofere nişte avantaje companiilor care reuşesc să comercializeze un anumit număr de produse proprii. De exemplu, dacă piaţa de tablete PC e de 30000 de bucăţi pe an şi Allview ar reuşi să vândă la anul 1500 de bucăţi (adică 5% din piaţă) e clar că produsul e viabil şi le-aş oferi nişte incentive ca să producă mai mult şi să vândă inclusiv în restul UE. Şi tot aşa. Mă rog, sună cam protecţionist ceea ce zic eu, dar până la urmă criza e criză şi trebuie să scoatem bani cumva, nu?

Ce face băieţii?

Am (re)vizitat adineauri forumul Softpedia şi nu mi-a venit să cred citind ceea ce scrie moderatorul Paradigmatic (l-or fi dat afară pe Punkt?):

"Atunci cînd faci o estimare, nu doar relaxarea creditării este cauza unor improbabile creşteri de preţuri. Relaxarea creditării este doar o componentă destul de neimportantă în acest moment, aş spune chiar insignifiantă.

1. Stocul de locuinţe goale, cel puţin în Bucureşti, este foarte mare, de ordinul miilor, la care se adaugă şi alte mii prin Ilfov.
2. Moneda de tranzacţionare din piaţa imobiliară, adică euro, este foarte sus.
3. Piaţa muncii, cea care produce clienţi solvabili, este amorţită ... îngheţată. Aportul de potenţiali noi proprietari este inexistent.
4. Chiriile, acele valori care demonstrează într-un mod cît mai sincer, capacitatea de plată lunară a unui om posibil interesat de achiziţia unei locuinţe, sunt mici, în declin.
5. Programele de restructurare a angajaţilor bugetari, inclusiv cei din ministere cu venituri mai mari, încă nu s-a terminat. Vor urma şi alţi şomeri, de ordinul zecilor de mii. Aceşti oameni sunt preponderent locuitori ai oraşelor.
6. Politicile de risc ale băncilor, cel puţin în prezent, sunt foarte preventive. Nivelul refuzaţilor este mare. Poate că aceste politici se pot schimba, dar deficienţele celorlalte argumente de mai sus le fac inutile. Un probabil program Prima Casă 3 cu un plafon mai mare decît cel actual, nu schimbă cu nimic datele problemei. Media creditelor accesate prin Prima Casă este undeva la 40.000 euro, deci clar lucru că această valoare reprezintă un magnet pt. preţuri pt. că se pare că doar la acest nivel, cumpărătorii pot accesa credite."

De aici. Nici eu n-aş fi ştiut să explic aşa de bine.

Un pic de feng-shui n-ar fi stricat la City Mall

View Bird's Eye

Acum, nu că aş vrea să fiu rău sau că aş fi mare amator de chinezării, dar:

• intrarea din stânga dă nas în nas cu un cimitir;
• intrarea din dreapta dă nas în nas cu un alt cimitir;
• mall-ul e amplasat la capătul unei intersecţii în Y, fără nicio apărare faţă de energia negativă care vine drept spre el (benzinăria nu se pune, fiindcă e prea joasă)

...nu e cam mult ca să te aştepţi la o afacere profitabilă? :)