duminică, 9 septembrie 2007

Imobiliarele, cele mai sigure investitii?

Cineva a pus un comentariu pe blogul meu în care a zis ceva de genul ăsta: "Imobiliarele sunt cea mai sigură investiţie".

O asemenea frază nu poate fi spusă decât de cineva care nu ştie ce înseamnă cu adevărat cuvântul "siguranţă". Eu cred că la ora actuală una din cele mai sigure investiţii e în acţiunile unei companii inovatoare gen Microsoft, Google sau Apple care domină piaţa mondială pe o anumită nişă tehnologică, dar mă rog... fiecare crede ce vrea. Ca să nu mai spun că mult mai sigură mi se pare investiţia într-o afacere proprie pe care să o duci singur acolo unde vrei. Aşa cum i-am răspuns altcuiva, în cazul unei agenţii imobiliare practic îţi poţi dubla investiţia într-un singur an pornind de la o sumă de toată jena (sub 30.000 de euro) iar dacă ai mai mulţi bani de investit sunt sigur că se găsesc nişe în care 100.000 de euro să devină 1.000.000 în numai 2-3 ani.

În ceea ce priveşte "investiţia sigură" în imobiliare, ea este "sigură" numai în anumite circumstanţe, şi anume cât timp continuă condiţiile particulare care duc la creşterea valorii imobiliarelor. Şi mă întorc iarăşi acolo de unde am pornit, la America: dacă investiţia în imobiliare e atât de sigură, de ce acolo a devenit atât de "nesigură" ? Avem sub ochii noştri un exemplu clar că investiţia în imobiliare nu e deloc aşa de sigură, şi totuşi ne cramponăm de o idee falsă.

Pe de altă parte mi-am dat seama de emoţia care pluteşte în aer şi de speranţa cu care mulţi s-au agăţat de blogul meu care a început să fie comentat în mai multe locuri pe internet. Aşadar, ca să fim bine înţeleşi, eu sunt convins că balonul se va dezumfla din mai multe argumente pe care am încercat să le expun parţial până acum:

  • entuziasmul care creează psihoza cumpărării nu va dura la nesfârşit;
  • entuziasmul este fabricat sistematic de mass-media, dar iată că încep să apară bloguri şi site-uri de internet care nu pot fi manevrate (şi or să mai apară... he he!... vă spun din sursă sigură);
  • preţurile au depăşit cu mult pragul posibilităţii de cumpărare pentru marea majoritate, majoritatea covârşitoare, a populaţiei;
  • preţurile pun indirect presiune pe economie, adică pe firme, care trebuie să mărească salariile, dar firmele într-o economie sănătoasă (la cap, mai ales...) trebuie să mărească salariile fiindcă le creşte productivitatea, nu fiindcă nu au angajaţii unde să locuiască; în condiţiile actuale multe firme ori vor da faliment, ori vor pleca din România, ori, pur şi simplu, vor stagna; în orice caz nu vor putea contribui la "măreaţa" creştere economică prognozată de guvern şi care, iată, conform ultimelor rapoarte, e mai mică decât se prevedea (poate ar fi bine ca guvernanţii să-şi pună niscaiva întrebări?... );
  • evoluţia demografică a României de după 1989 nu oferă deloc motive de încredere optimiştilor, ba dimpotrivă;
  • opinia conform căreia se migrează mult de la ţară la oraş şi se va migra şi mai mult din afară spre România, fapt ce generează creşterea constantă a preţurilor, este nesustenabilă deoarece migraţia este mult mai puternică din România spre străinătate şi pentru că lucrătorii care alimentează oraşele vin la joburi de jos, care nu le pot oferi salarii "ameţitoare", necesare susţinerii balonului;
  • orice piaţă imobiliară are creşteri şi scăderi; România nu a cunoscut încă fenomenul de scădere fiindcă piaţa noastră nu e "liberă" decât de câţiva ani;
  • etc. - mai sunt multe alte argumente pe care le voi înşira cu timpul.
În contrapartidă, cei care zic că balonul nu se va dezumfla aduc următoarele argumente:
  • cererea va fi constant mai mare decât oferta;
  • condiţiile de salarizare vor creşte constant;
  • vin străinii peste noi şi cumpără ca disperaţii apartamente vechi de bloc;
  • s-au relaxat creditele, fiind mult mai uşor să te împrumuţi;
  • în Bucureşti, cel puţin, preţurile sunt încă mici comparativ cu capitale europene precum Parisul sau Londra;
  • şi cam atât.
Pe de altă parte, ca să-i lămuresc pe mulţi care probabil au găsit în acest blog mai multă speranţă decât era nevoie, dezumflarea balonului nu va însemna neapărat că te vei culca azi cu preţul de 100.000 de euro şi te vei trezi mâine cu preţul de 50.000. Ăsta e un crah care se poate petrece pe o piaţă imobiliară (apropo de cât de "sigură" e investiţia) dar mult mai probabil e ca scenariul să se petreacă astfel: preţul să atingă un maxim după care să scadă cu 5 procente într-un an, cu 5 procente în următorul, cu alte 5 în următorul ş.a.m.d. până când vânzătorii se vor freca la ochi şi vor zice "I-ote domne', am dat 100.000 pă peştera mea şi acum, după 10 ani, nu mai iau decât 60." Un crah nu se poate produce cu adevărat decât fie în situaţii de calamitate extremă, fie în caz de război.

Desigur, istoria cunoaşte asemenea crahuri, cel mai cunoscut fiind cazul Florida '20. Imediat după terminarea primului război mondial, în plin entuziasm generat de victoria Americii, Florida a cunoscut una din cele mai spectaculoase efervescenţe imobiliare din lume. Această efervescenţă avea la bază 2 motivaţii principale:
  • entuziasmul popular generat de prosperitatea economică;
  • uşurinţa accesului la credit.
Preţurile au luat-o razna. Constructorii au început să anunţe noi proiecte rezidenţiale finanţate, ca şi acum, cu credit. Proiectele erau aşa de îndrăzneţe încât se vorbea de "insule plutitoare" , la fel ca în Dubaiul zilelor noastre. Vârful entuziasmului a fost atins în 1924-1925 când lumea cumpăra orice, oricât, oricum. În 1926 a început seria dezastrelor care au dus la prăbuşirea preţurilor (adică la crah): mai întâi un vapor, Prinz Valdemar, care urma să fie transformat în hotel plutitor, s-a scufundat chiar în portul Miami blocând accesul mărfurilor dinspre mare; apoi a venit un uragan care a măturat toate proiectele fanteziste cu "insule plutitoare". În câteva luni, preţurile au căzut de 10 ori, Florida întrând în "Marea criză" cu câţiva ani înaintea restului Americii.

Acest exemplu ne arată că în condiţii extreme poate apărea o prăbuşire a preţului la imobiliare... apropo de cât de sigură e investiţia. Desigur, nu are nici un rost nici să ne aşteptăm, nici, Doamne-fereşte, să ne dorim aşa ceva în România. Dar e un mic avertisment cu privire la cât de "sigură" e investiţia în imobiliare.

181 de comentarii:

Anonim spunea...

Incepi sa obosesti cu teoriile tale. Daca ti-as vinde tie apartamentul de care vorbesc cu 90.000 euro nu l-ai cumpara ? Ca agent priceput sigur il vei lua cu banii jos sau ai gasi un client cu 100.000 ca sa scoti si tu 10.000.

Tu chiar nu vezi ca la noi preturile sunt inca rezonabile si inca mai au resurse de crestere suficienta. Preturile sunt mari pentru cei care nu au bani. Dar eu zic ca un venit de 1500 euro pe familie e la indemana multora in Bucuresti.

Daca mai astepti putin, apartamentul meu se va face 150.000 si ti-l voi vinde cu 120.000 la urgenta.

Observ o dorinta tot mai apriga a unora de a fi crash, razboi, inflatie, deficit, boli, etc., poate vezi doamne ajung si ei la ciolan. Uite eu le urez asteptare placuta si chirie usoara. Poate vin si ceva subventii de la stat.

alex.dumitrascu spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
alex.dumitrascu spunea...

Castron dixit
Observ o dorinta tot mai apriga a unora de a fi crash, razboi, inflatie, deficit, boli, etc., poate vezi doamne ajung si ei la ciolan

Respondo:
Ca sa "ajungi la ciolan" te bazezi pe prostia si dezinformarea majoritatii. In ce ma priveste, situatia actuala ma avantajeaza.
Va garantez eu ca preturile au sa creasca la infinit si ca o ciupercarie din Militari se va vinde urgent cu 500.000 Euro.
Spre deosebire de alte piete unde: "tot ce creste va scadea si tot ce scade va creste", piata imobiliara e o chestie foarte speciala, unde cresterea continua la infinit. Dormi linistit....oricum n-ai ce sa faci.

Anonim spunea...

alex.dumitrascu, nu crede nimeni ca preturile pe piata imobiliara romaneasca vor creste la infinit. unii cred ca vor creste pana la nivelul celor din alte tari comparabile, din Europa. si probabil cand vor ajunge acolo, vor incepe sa fluctueze.

Anonim spunea...

Pentru linistea voastra:
- balonul nu mai rezista mult,
- economia e in declin,
- toti proprietarii isi vand apartamentele din marile orase si fug la tara unde s-a nascut vesnicia
- bancile nu mai au bani de creditare,
- euro a ajuns la 5 RON
- a venit un cutremur de 9 grade si a cazut pana si Casa Poporului
- a explodat reactorul de la Cernavoda
- a crescut nivelul marii si a inundat Constanta si Tulcea
- strainii fug din Romania ca nu mai au prostituate
- cei cu o garsoniera refuza sa se mute la doua camere, iar cei cu doua camere jura sa nu se mute la trei neam de neamul lor
- oamenii destepti nu vor sa mai castige mai mult de 500 euro pe luna pentru va nu e dreptate
- comunistii fac din nou exproprieri
Iata cateva motive ca sa nu va cumparati casa. Stati in chirie pana la adanci batraneti caci vorba ceea: Proprietarul nostru stapanul nostru.
Bafta si asteptati mult si bine iar intre timp incurajati-va cu teoriille Manole & Alex.

Anonim spunea...

Monique, ai atins un punct extrem de interesant si iti multumesc.
Daca e vorba de "tari comparabile" imi e mila de tine sa-ti dau niste preturi din Bulgaria.
Dar iti dau niste preturi din Franta, daca vrei, sa stii ca ofertele sunt active si chiar poti sa cumperi.
http://www.immobilierbresse.com/
http://www.residences-secondaires.com/bien/detail_annonce_immobiliere.php?&context=pro&bien_uid=10084358&rank=1
http://www.residences-secondaires.com/bien/detail_annonce_immobiliere.php?&context=pro&bien_uid=10084383&rank=6
http://www.orpi.com/laplaceimmobiliere/fiche_bien.php?NOrpi=B-00QET6&from=forsale
http://www.orpi.com/laplaceimmobiliere/fiche_bien.php?NOrpi=B-00UZYC&from=forsale

Da-l dracului de jeg din Militari cu care se tot mandresc unii si altii, si cumpara o casa normala in banlieue. Sau o ferma ca lumea, sau ce vrei tu.
Preturile din Romania au depasit cu mult limitele din Europa si limitele bunului simt. Urmeaza sa "crape", nici vorba de "fluctuatie" Corectie severa Monique, adica prabusire.

Anonim spunea...

http://www.immobilierbresse.com/
http://www.residences-secondaires.com/bien/detail_annonce_immobiliere.php?&context=pro&bien_uid=10084358&rank=1
http://www.residences-secondaires.com/bien/detail_annonce_immobiliere.php?&context=pro&bien_uid=10084383&rank=6
http://www.orpi.com/laplaceimmobiliere/fiche_bien.php?NOrpi=B-00QET6&from=forsale
http://www.orpi.com/laplaceimmobiliere/fiche_bien.php?NOrpi=B-00UZYC&from=forsale

Anonim spunea...

alex.dumitrascu, hai sa nu comparam mere cu pere. vorbeam de bucuresti-militari si tu-mi dai adrese din la bresse bourguignonne si din countryside-ul francez. atunci compara-le cu casute din satele noastre, unele parasite.
cred ca onest ar fi sa comparam un apartament din centrul bucurestiului, dintr-un cartier bun si unul mai putin bun cu trei similare in cateva capitale europene, sa zicem budapesta, praga si berlin. daca in bucuresti apartamentul e nou, sa fie si in celelalte tot constructie noua.
cand o sa am un tabel comparativ cu preturile astea, poate si pentru case, nu doar apartamente, o sa ma conving ca aveti sau nu dreptate.

Anonim spunea...

Domnilor, faceti un calcul simplu:
- pretul contruit pe mp cu TVA si fara adaos de profit al firmei este de cel putin 500 euro (la actualele preturi ale energiei si fortei de munca)
- mai pune un profit de 20 % al firmei de constructii si rezulta 600 euro/mp
- acum pune ca apartamentul de care vorbesc are 90 mp utili ceea ce inseamna 124 mp desfasurati (incluzand holuri, lift, ghena, centrala de scara, parcare si alte suprafete comune)
- 124 mp * 600 = 74400 euro
- adauga costul utilitatilor cel putin 5000 euro
- adauga terenul (la apartamentul de care vorbesc revin 20 mp) ceea ce la un pret de toata jena de 500 euro/mp inseamna inca 10000 euro
- nu mai vorbesc de finisaje interioare.
Fac deja un total de cca. 90000 euro.
Pai cum crezi tu ca apartamentul meu se va vinde mai ieftin, in conditiile in care: pretul la energie va mai creste, forta de munca va costa mai mult, pretul terenului in orice capitala europeana nu-l gasesti sub 1000 euro (mai ales in zona buna cum e Politehnica).
Si apropo, cine mai contruieste cu 600 euro/mp. Fa un calcul la 1500 euro/mp cat se construieste acum si te linistesti.

CONCLUZIE: Pretul apartamentelor va scadea ! Bafta.

Manole spunea...

Gigi Castron, ştii cum sună ultimul tău argument? "Domne, mi-am luat maşină Logan. Păi conţine una bucată volan, 4 roţi, motor şi caroserie. A costat 7000 de euro. Păi toată lumea ştie că în câţiva ani inginerii şi tehnicienii or să coste mai mult şi preţul mondial al oţelului o să crească. Ăăă... şi or să se bage şi niscaiva taxe ecologice în preţul maşinilor. Ăhăhă, păi ce, n-o să coste maşina mea 14.000 de euro?"

Ia un creion, foloseşte-l pe text şi vezi unde anume apar o mulţime de "dacă" pe care îi scoţi din burtă:

- dacă firmele vor construi cu profit de 20%, şi nu, de exemplu, 10% [20 e uriaş şi se aplică numai pe pieţe speculative]
- dacă preţul terenului va continua să crească nu doar în Bucureşti, ci şi în alte capitale europene
- dacă forţa de muncă va costa mai mult [nu de alta, dar dacă îţi spun cu cât lucrează un muncitor indian la Burj el Arab tu eşti cel care se linişteşte; apropo ziceai ceva de Lujerului? o să-i ai vecini în câţiva ani, mai ai puţintică răbdare]
- dacă preţul la energie va mai creşte
- dacă Politehnica o să mai rămână "o zonă bună"

Oricum, dacă eşti aşa de negativist faţă de blogul meu nu înţeleg de ce-l vizitezi aşa asiduu.

Anonim spunea...

Sper ca nu te supara faptul ca iti vizitez blogul si ca imi exprim opinii contradictorii.

Sunt in concediu si nu aveam ce face pentru ca lucrez 42/21 de libere. Peste o saptamana intru in tura si nu va mai deranjez.

Anonim spunea...

Cre ca poti compara mai usor apartamentele decat casele, asa ca iti dau si una si alta. Tabele daca vrei poti sa-ti faci, dar cred ca mai degraba ai sa te muti in Italia. Sa stii ca nu toti "capsunari" se intorc in Romania, e un mit.


Apartamente Marsilia:

http://www.immodere.com/consulter-detail.php?ID=H14_0637
http://www.immodere.com/consulter-detail.php?ID=H06_9833
http://www.immodere.com/consulter-detail.php?ID=L04_6208

uite asta are 90 m2 jacuzzi, arata superb si e numai 150.000 euro:
http://www.immodere.com/consulter-detail.php?ID=H04_9480

La roma de exemplu:

Uite ce se poate cumpara cu 320000 eu la periferia Romei.
http://www.bingocasa.it/ricerca/scheda.asp?L=1&TSCH=info&IDANN=1740510&TRIC=IMMOBILI+IN+VENDITA/ROMA&IDAG=567&RET=Ricerca.asp?PG=1
iar asta e un apartament ceva mai bun decat in militar, si nu cu mult mai scump.
Oare ce inseamna gradina privata de 40m2, ca la Bucuresti parca n-am auzit?
http://www.bingocasa.it/ricerca/scheda.asp?L=1&TSCH=info&IDANN=1583568&TRIC=IMMOBILI+IN+VENDITA/ROMA/VANI+3&IDAG=289&RET=Ricerca.asp?PG=2
sau alt apartament de 150000eu
http://www.bingocasa.it/ricerca/scheda.asp?L=1&TSCH=info&IDANN=1531426&TRIC=IMMOBILI+IN+VENDITA/ROMA/VANI+3&IDAG=289&RET=Ricerca.asp?PG=3
parca nici asta nu e rau cu 220000, si nu e chiar in Pantelimon, si are 140m2 si etc si etc
http://www.bingocasa.it/ricerca/scheda.asp?L=1&TSCH=info&IDANN=1398230&TRIC=IMMOBILI+IN+VENDITA/ROMA/VANI+3&IDAG=509&RET=Ricerca.asp?PG=3

Apartamente la Torino, ceva mai ieftine ca de... nu e ca la Roma sau ca la BUCURESTI:

http://www.bingocasa.it/ricerca/scheda.asp?L=1&TSCH=info&IDANN=1718926&TRIC=IMMOBILI+IN+VENDITA/TORINO/VANI+3&IDAG=508&RET=Ricerca.asp?PG=1
Uite si o chestie gen Jilava sau comuna Berceni, dar ceva mai ieftina(250000EU) :
http://www.bingocasa.it/ricerca/scheda.asp?L=1&TSCH=info&IDANN=1718928&TRIC=IMMOBILI+IN+VENDITA/TORINO/VANI+3&IDAG=508&RET=Ricerca.asp?PG=1

Anonim spunea...

Teoria voastra poate fi buna, dar practica ne omoara.
Comparatia cu un Caritas sau FNI e fortata. Acolo cumparai o chitanta sau un contract pe hartie.
In imobiliare cumperi ceva real.

Anonim spunea...

Va dau un pot.
Daca chiar vreti sa se mai domoleasca preturile, votati-l pe varul meu Jiji.

Anonim spunea...

Uite si o chestie gen Jilava sau comuna Berceni, dar ceva mai ieftina(250000EU) :
http://www.bingocasa.it/ricerca/scheda.asp?L=1&TSCH=info&IDANN=1718928&TRIC=IMMOBILI+IN+VENDITA/TORINO/VANI+3&IDAG=508&RET=Ricerca.asp?PG=1

Imi cer scuze, dar casa de mai sus e 25.000 eu nu 250.000eu. Eu eram obisnuit cu preturile din Popesti leordeni sau din comuna Rosu.

Dragos spunea...

Destul de ieftine apartamentele din Torino, si Torino nu e Napoli.

Anonim spunea...

Asta-i o vila de langa Sofia SUB 10 KM. un fel de Bolintin, dar zona e montana, si poluarea infinit mai mica. 150.000 Eu e mult mai rezonabil decat la noi.

http://bulgarian-realestates.com/propertydetails/Kostenets/Case--Vile/134.php/2

Anonim spunea...

Un blog interesant atat prin articolele publicate cat si pentru atitudinea lui (diferita fata de ceea a majoritatii populatiei).

Am ceva cunostinte de imobiliare avand o firma de proiectare in constructii si lucrand de 10 ani in investitii;totodata activez si pe bursa ;asa ca a-si dori sa imi zic si eu "my 2 cents ":

Cumparatul unei locuinte nu este o investitie ! Daca ai bani si ai nevoie sa iti cumperi o casa unde sa locuiesti, fa o analiza chirie –rata, vezi cat vrei sa stai in ea,vezi daca ti-o poti permite (ia in considerare si perioade in care poate vei fi somer) si abia dupa aceea cumpar-o! Poate preturile vor creste mai mult, poate vor scadea, cine stie, tu insa ai nevoie de o casa. Oricum daca vor scadea, cred ca ele vor scadea asa cum a zis Manole, destul de putin, sau vor stationa si pana la urma pretul se va eroda datorita inflatiei. Orice piata imobiliara este pana la urma una locala, asa ca pretul unei case/apt este influentat de multi factori : somaj, criminalitate,vecini, impozite,conditii de locuire,demografie etc. De aceea preturile in Europa, America nu sunt uniforme intre orase diferite.

Daca vrei sa investesti in imobiliare pentru a face bani atunci si aici piata este mare : probabil ca preturile la apartamente vor stagna sau chiar vor scadea (relativ la puterea de cumparare) , dar mai sunt multe alte piete imobiliare : piata terenurilor agricole, de constructii rezidentiale(blocuri,case), industriale(depozite,fabrici)etc.

Randamentul anualizat (calculat dupa ureche de mine) este pentru investitia in apartamente de 25 -30 % in ultimii 10 ani. Adica tot la 2-3 ani s-a dublat valoarea apartamentelor . O logica elementara ne spune ca lucrurile nu pot evolua asa la infinit si ca preturile vor incetini si poate stopa. Exista si alte investitii care pot aduce randamente identice sau mai mari : unul este firma proprie (ex. Firma de imobiliare propusa), bursa de actiuni (randamente de 100-300 % pe an),etc.

Concluzia :
Daca va trebuie un acoperis deasupra capului, calculati care e varianta optima si daca va permiteti , atunci cumparati-l. Pe termen lung veti fi castigator.(Don’t wait to buy real estate, buy and wait ).
Daca vreti sa faceti bani din imobiliare, atunci ganditi si analizati care e varianta care aduce cel mai bun randament.


PS.
am citit si un blog din Lituania, unde autorul se plangea de preturile imense din Riga, si am cam regasit ceea ce se intampla acum in Romania. http://latvianabroad.blogspot.com/2007/07/latvian-housing-bubble-part-3.html
Se pare ca acolo a inceput dezumflarea balonului . Cred ca noi suntem defazati cam cu 2 ani, asa ca e posibil ca preturile sa continua sa creasca cu approx 25 % pe an apoi sa se intoarca trendul .

Anonim spunea...

Nu sunt eu singurul care a observat ca in Romania preturile imobileleor sunt dubioase si seamana a Caritas. Redau in intregime un articol publicat anul trecut si care mi-a atras atentia la vremea lui. Este vorba despre preturile din Bulgaria si Ungaria, cu care ar trebui de fapt sa ne comparam.

http://imobiliare.rol.ro/stiri/2006/11/preturile_caselor_ii_muta_pe_romani_in_ungaria_si_bulgaria.htm
Preturile caselor ii muta pe romani in Ungaria si Bulgaria
14 noiembrie 2006
Preturile caselor ii muta pe romani in Ungaria si Bulgaria
14 noiembrie 2006


Un fenomen extrem de interesant se petrece in Romania, chiar in pragul integrarii in Uniunea Europeana. Si acesta pare sa-i dea dreptate guvernatorului bancii centrale, Mugur Isarescu, dar si analistilor pietei imobiliare. Acestia au sustinut in nenumarate randuri ca piata imobiliara de pe plaiurile carpato-danubiano-pontice este una falsa, ce nu respecta regula de aur a economie de piata: pretul rezulta din confruntarea cererii cu oferta. Isarescu pusese explozia valorica a locuintelor, in special a celor construite inainte de 1989, pe cresterea galopanta a creditelor imobiliare si ipotecare. Analistii imobiliari aruncau vina pe scumpirea caselor, pe cererea uriasa, potentata si de investitii venite din strainatate, dar si pe dorinta intermediarilor - agenti imobiliari - de a tine stachetele cat mai sus, maximizandu-si astfel profiturile proprii.

Care este motivul real are mai putina importanta, problema ce ramane o reprezinta preturile exorbitante, demne de tari membre UE cu vechi state in domeniul economiei de piata si cu venituri ale cetatenilor incomparabil mai mari decat ale romanilor. ÃŽn aceste conditii, concetatenii nostri mai norocosi, care locuiesc si muncesc in orase apropiate de granita, au gasit solutia salvatoare: muncesc in Romania dar si-au luat proprietati in Ungaria sau Bulgaria, unde preturile pot fi si de patru ori mai mici. Sigur, ramane problema navetei, dar una peste alta, cei in cauza considera ca au facut o afacere buna, chiar daca uneori cozile la vama sunt interminabile iar pasapoartele se umplu rapid de vize. ÃŽnsa, odata cu momentul 1 ianuarie 2007, practic aceasta ultima problema dispare.



Romanii prind din ce in ce mai mult gustul afacerilor imobiliare peste granita. Daca intr-o prima faza initiativa apartinea romanilor, care odata plecati peste hotare la munca hotarau sa se stabileasca definitiv in zonele respective, acum trendul pare a fi schimbat. Satui sa plateasca pe case mai mult decat fac, concetatenii nostri isi cumpara imobile aproape de granita si fac naveta la locurile de munca din tara. Bineinteles, privilegiati sunt cei care sunt stabiliti in apropierea granitelor cu Bulgaria si mai ales Ungaria.



Tonul acestei noi afaceri a fost dat tot de ardeleni. Exista deja sute de persoane din zona Arad care si-au vandut casele si apartamentele din Romania si au cumparat proprietati la distante cuprinse intre 3 si 50 de kilometri de frontiera. Preturile mici si formalitatile extrem de simple au fost motive suficient de tentante pentru ca din ce in ce mai multe persoane sa prefere aceasta situatie bizara: casa peste granita, locul de munca in Romania.

Spre exemplu, un apartament de 60 mp din Arad a fost vandut de proprietar la "iuteala" cu 45.000 de euro. Odata obtinuta aceasta suma frumusica, dar sub preturile afisate de agentii imobiliare, romanul in cauza si-a cumprat o casa "pe pamant", tot cu doua camere si utilitati, la numai trei kilometri de granita, pentru 16.000 de euro. E adevarat, a dat satul pe oras, ar putea spune carcotasii. Numai ca, tendinta europeana este stabilirea populatiei cu venituri medii in afara aglomeratiilor urbane, pline de zgomot si poluare.



Imobile ieftine in Ungaria



Mediul rural nu face exceptie de la regula, preturile din Ungaria fiind pe toate sectoarele mai mici ca la noi. ÃŽn Budapesta, o garsoniera de 40 mp construiti, situata intr-un imobil nou, costa intre 22.000 si 24.000 de euro. La apartamentele de doua camere, cu o suprafata de 65 mp construiti, situate tot in aceste zone, preturile sunt cuprinse intre 35.750 si 39.000 de euro. Cele la apartamentele de trei camere, cu o suprafata de 75 mp construiti, sunt cuprinse intre 41.250 si 45.000 de euro, iar cele la apartamentele noi, de patru camere, cu o suprafata de 90 mp construiti, se situeaza intre 49.500 si 54.000 de euro. Nivelul acestora este lesne de obsevat ca se plaseaza chiar sun preturile al apartamentele vechi din capitala Romaniei.



Acte si avize putine



Cei care doresc sa devina proprietari in Ungaria trebuie sa respecte legea ungara, mai exact Decretul Guvernamental numarul 7 din 1996. Acesta spune ca daca nu exista interes din partea autoritatilor locale sau centrale asupra proprietatilor respective, administratia publica pentru proprietati va elibera cetatenilor straini permisul (certificatul) de cumparare a unei proprietatii imobiliare.

Nivelul taxelor si impozitelor pentru aceste proprietati dar si rapiditatea cu care formalitatile se deruleaza nu sunt nici ele in favoarea melegurilor noastre mioritice, cu toata ca Ungaria este deja stat membru UE.



Urmeaza Bulgaria



Din ce in ce mai multi analisti considera ca exemplul vestului va fi urmat de "sudisti". Preturile caselor si mai ales al terenurilor de la sud de Dunare este unul de invidiat, mai mic chiar decat in Ungaria. E adevarat, interesul este unul mai redus, tinand cont si de faptul ca sudul Romaniei sta mult mai prost, din punctul de vedere al dezvoltarii economiei, decat vestul.

Pana acum au fost la mare cautare doar imobilele si terenurile de pe litoralul bulgaresc. ÃŽn zona Balcic sunt, in prezent, in constructie mai multe proiecte rezidentiale, iar preturile sunt foarte imbietoare: un apartament de 70 de metri patrati poate fi achizitionat cu 60.000 de euro. Vilele situate in ansambluri rezidentiale de circa 300 de metri patrati si dotate cu teren imprejur costa aproximativ 130.000 - 140.000 de euro. Expertii imobiliari spun ca cele mai multe investitii imobiliare romanesti din Bulgaria sunt in regiunea Nessebar. Vanzatorul ofera si servicii de inchiriere a imobilului pe timpul in care proprietarii nu stau acolo, ceea ce inseamna un ajutor consistent pentru recuperarea investitiei initiale.

Sursa: Curentul


« stirea anterioara stirea urmatoare »



Recomanda aceasta stire prin e-mail Tipareste aceasta stire



Alte stiri


07 decembrie 2006

» Razboaiele din Africa ingrasa imobiliarele din Bucuresti
» Mall-ul fuge in provincie
» Imobiliar - Turn nou in Victoriei

06 decembrie 2006

» Specula cu case noi
» ANL se lauda cu noi locuinte pentru tineri
» BSR Europe, cumparatorul West Park, investeste masiv in imobiliarul din Capitala
» Cumparaturi - Comertul se muta in marile mall-uri

05 decembrie 2006

» Un fond britanic transforma cu 60 mil euro o fabrica de mobila intr-un parc de retail la Suceava
» Doua noi ansambluri rezidentiale la Targoviste
» 2008: minimum 5 milioane de euro pentru imobiliare de la Grawe Romania
» 99% dintre cumparatorii de locuinte noi intervin in amenajarea acestora
» Cea mai mare investitie imobiliara Gramercy din Balcani - 180.000 euro, in Bulgaria
» Segmentul locuintelor de lux, in plina ascensiune

04 decembrie 2006

» Imobile romanesti "cotate" la Londra
» Cea mai scumpa casa din Bucuresti, 16 mil. euro

02 decembrie 2006

» Puscarie pentru cei care vor construi ilegal

01 decembrie 2006

» Constructia complexului imobiliar Casa Radio va incepe in 2007
» Africa Israel Europe patrunde in forta in imobiliarul autohton

Anonim spunea...

ce vrei sa spui cu toate citatele astea?
eu unul nu vad decat ca sunt informatii vechi, depasite care oricum erau exagerate si la momentul difuzarii lor

Anonim spunea...

Se vrea cu orice pret inocularea ideii spargerii balonului din anumite interese.

Banuiala mea e ca dupa ce agentii imobiliari si-au umflat buzunarele cu bani pe baza umflarii preturilor (chiar manole se lauda ca profitul e intr-un an mai mare decat suma investita), se vad blocati si isi doresc un crash imobiliar in care sa devina din nou actorii principali.

Somaj placut !

Anonim spunea...

In lipsa de statistici oficiale fiecare poate spune ce vrea. Dupa mine, aia care au nu vand acum ca sigur vor mai creste. aia care vor si pot mai asteapta ca sigur vor scadea iar aia care numa' vor da nu pot... ei bine astia nu prea conteaza, doar alimenteaza cererea aia fabuloasa. Poate ne zice Manole ce e cu blocajul asta, daca este...

Manole spunea...

Richard: Mulţumesc pentru blogul acela. E foarte interesant. O mică precizare: nu e din Lituania, ci din Letonia.

Gigi: eşti binevenit pe acest blog, dar expune-ţi punctul de vedere fără a-i lua peste picior pe ceilalţi.

anonim: din păcate în România piaţa este complet opacă. Nu ştim nici volumul concret de credite acordate de bănci pe o anumită perioadă, nici suma medie a tranzacţiilor, nici timpul mediu de vânzare al apartamentelor, nici procentul de bani negri (aka trimişi acasă de căpşunari) care sunt rediecţionaţi către tranzacţii imobiliare etc. Avem în schimb cifre destul de clare despre şomaj, creşterea economică şi numărul românilor plecaţi pe canale oficiale la muncă în străinătate. Culmea opacităţii e aşa-zisul index imobiliar de la Ziarul Financiar construit pe baza anunţurilor din ziar. Abia în 2008 se aşteaptă crearea unui index imobiliar oficial.

Anonim spunea...

Castron dxit:
Se vrea cu orice pret inocularea ideii spargerii balonului din anumite interese.


Iar eu ii raspund:
Nu se vrea "spargerea balonului", se spage de la sine,semnalul fiind dat de criza de pe piata americana.
Imobiliarele nu pot fi privite independent de finante, scumpirea banilor va duce inexorabil la ieftenirea imobilelor.
Caritas imobiliar, nu este de loc o expresie exagerata, si asta fiindca spre deosebire de restul lumii, in Romania dezinformarea si lipsa de cunostiinte financiare au atins paroxismul. Nicaieri, in conditiile macroeconomice mondiale actuale, nu apar "dezvoltatori imobiliari" care sa "prognozeze" cu atata iresponsabilitate o crestere a preturilor imobilelor.
Interesul e simplu si de bun simt.
Intotdeauna "urma scapa turma", dezvoltatorii au investitii speculative in derulare, si nu vor sa vanda mai ieftin. Asta e o concluzie de bun simt, dar atunci cand lipseste informatia, bunul simt dispare. S-a ajuns pana acolo, incat in ultimul timp, anumiti speculatori, afirma ca Romania este o piata atipica si ca nu va suferi nici o influenta din exterior, preturile vor creste ilogic si in nesimtire inca multa vreme. Datorita acestei manipulari, eu prognozez, ca spre deosebire de restul lumii unde recesiunea va fi lineara si controlata, in Romania se va ajunge la o adevarata prabusire a preturilor, cu efecte mai mari decat ale Caritasului sau FNI-ului.
Ce pot sa fac este sa informez, chiar daca vorbesc cu surzii.
Deci informatie:

http://www.smartfinancial.ro/smartbank/credite+locuinta/peste+5%+dintre+americani+au+intarzieri+la+achitarea+ratelor+la+creditele+ipotecare

http://www.smartfinancial.ro/smartbank/credite+locuinta/pretul+locuintelor+din+sua+-+cea+mai+mare+reducere+din+ultimii+10+ani

http://www.smartfinancial.ro/smartbank/credite+locuinta/criza+creditelor+imobiliare+din+sua+nu+aduce+riscuri+pentru+bancile+europene

In Anglia:
http://business.rol.ro/content/view/51242/9/

http://business.rol.ro/content/view/51242/9/

Nr de locuinte semestrul 2
http://business.rol.ro/content/view/51157/6/http://business.rol.ro/content/view/51157/6/

previziuni fmi:
http://business.rol.ro/content/view/51139/9/

SCADE PRETUL LOCUINTELOR IN EUROPA
http://www.smartfinancial.ro/smartfinancial/piata+imobiliara/pretul+locuintelor+pe+pietele+europene+a+inceput+sa+scada

Cu toate aceste surse oficiale si credibile, persoane greu de convins precum Castron, vor da mai multa crezare dezinformarilor din propaganda furibunda a "dezvoltatorilor imobiliari"
Castron are psihologia tipica de victima a excrocheriei: se autosugestioneaza ca nu e adevarat,si pe cale de consecinta colaboreaza cu excrocii.

Anonim spunea...

cele mai rezistente constructii NU sunt cele facute pe cadre ci acele constructii pe ziduri de sustinere.Cum in romania se construieste 90% pe cadre,intr-un mod haotic,si de mintuiala numai pt a vinde repede pentru un profit imediat si cum romania este o tara cu mare risc de cutremur iar cutremurele sunt periodice,sunt de acord cu manole; nu sunt cele mai sigure investitii in ROMANIA!!!AMINTITI-VA CA BUCURESTIUL A FOST RAS LA SOL IN 1977,SI NU NUMAI BUCURESTIUL. eu cred ca cei care scriu in acest blog nu au trait acele momente dramatice si sunt materialisti inraiti fara scrupule pusi numai pe imbogatire imediata. ceace ma dezamageste este ca nu exista un control al preturilor ci o dezinformare si o manipulare a mass-mediei impreuna cu cea a bancilor in favoarea rechinilor.Aud mereu lume care se lauda zicind; ,,MAMA, mi-am luat acum doi ani o garsoniere la 20000euro iar acum il vind imediat cu 50000euro!!!! sunt ziarele pline de apartamente de la inceputul anului care nu se vind. eu am 200000euro dar prefer sa-mi iau o casa la tara cu pamint sau sa-i investesc in strainatate unde am gasit o vila 1000mp de livada (piersici) care imi aduc si profit. MANOLE!!! SCRIE CEVA SI DESPRE BANCILE CARE LE IA MINTLE LA OAMENI SI DUPA ACEEA LA IA SI APARTAMENTELE NU NUMAI MINTILE....EU CRED CA ESTI UN BANCAR CARE ARE AGENTIE IMOBILIARA. SPUN ASTA PT CA NU AI SCRIS NIMIC IMPOTRIVA BANCILOR !!!!

Anonim spunea...

Sa presupunem ca bancile nu mai acorda credite....ce se va intimpla???? in occident preturile scad iar perioada de vinzare a unui apartament s-a marit de la 4 luni la 6-8 luni perioada in care esti constins sa lasi din pret daca ai intentia sa vinzi.

Anonim spunea...

Romania a fost, este si probabil multa vreme de acum incolo va fi
o tara a extremelor.
1. Putini isi amintesc, in 99-00 s-a produs o corectie destul de zdravana pe imobiliare, cel putin in BUC (ex. un ap de 3c in 13 septembrie, cumparat in 1998 cu 20000 USD a fost cu greu vandut in anul 2000, cu 14000 USD). asta inseamna 30% in 2 ani.
2. Cei care vand case acum sustin ca cererea va continua sa creasca -ex. majoritatea celor care termina o facultate in Bucuresti ramanand aici. Asa sa fie? Exista o statistica oficiala? Iar cei care vin sa lucreze pe posturi mai putin calificate nu se vor putea atinge niciodata de vreo proprietate in BUC, chiar sa fi ramas preturile de acum 5 ani.
3. Comparatiile de preturi, in special cu orase din Europa de Vest, sunt total inutile. Dupa standardele de acolo, 90 la suta din blocurile din Bucuresti sunt ghetouri.
4. Multe din apartamentele din Buc. sunt locuite de pensionari. Sa fie toti asa de inconstienti incat sa nu-si vanda propietatile pentru ceva mai mic sau o casa la tara, diferenta de bani reprezentand pensia lor pe 20k ani. In plus, daca pleaca din poluarea asta, ar putea sa-si creasca si speranta de viata.
5. Bancile se intrec in a acorda credite ipotecare, fiind practic si interesul lor in a creste preturile imobilelor - implicit si volumul finantarilor. Dar, desi bancile o spus mai putin, tot mai multi "intreprinzatori" cer finantari pentru a dezvolta proiecte imobiliare. Si atunci cand ajung sa construiasca blocuri si cel care face carnati (ex Cris Tim), si Chemical Brothers si multi multi altii, cred ca ar trebui sa ne punem niste semne de intrebare.
6. Romanii prefera activele tangibile. Intre a avea un ap. de 100k sau ai tine in banca/actiuni/fonduri s.a., 99% se vor simti mai siguri cu proprietatea lor (nu-i asa, o casa nu va da niciodata faliment).
7. Daca toata lumea e convinsa ca preturile vor mai creste cu pasi repezi, cei care vand acum de ce oare nu mai asteapta?
8. Tactica anunturilor false. In ziarele de imobiliare f. multe anunturi nu au in spate o oferta reala. E ceva de genul sa vedem, contactam proprietarul, s-a vandut, la pretul ala era superocazie, avem ceva similar dar mai scump cu 20% etc. E clar ce fel de "personaje" se invart in aceasta piata. Cumparati acum, preturile vor creste, avem t cereri ...

Anonim spunea...

Balonul nu mai are mult !
In cca. un an o sa puteti cumpara cu 50k un apartament nou cu trei camere de 90 mp in Bucuresti.
Salariul mediu pe economie va fi sub 200 iar cel mediu pe Bucuresti sub 400 si nimeni nu-si va permite sa cumpere nici la acest pret.
Toti vor prefera chirii de 30 euro pe luna decat sa plateasca 200 euro rata la banca.

E BINE ASA ?

Anonim spunea...

Sau tu crezi ca o familie ca a mea care are 1800 euro/luna va astepta pana preturile se desumfla peste 5 ani sau 20 ani. Viata e scurta si trebuie traita in conditii civilizate nu in chirii infecte.

Apropo, despre chirii ce previziuni mai aveti ca si astea se tot umfla de la un an la altul. Iar daca nici aici nu e raport cerere/oferta corect atunci unde mai e ? Pai daca 300 euro e cea mai infecta garsoniera cum sa nu fie mai bine sa platesti 300 la banca si stai cum vrei in casa ta.

Vei veni sa spui ca daca maine esti somer ? Pai n-are cum in perioada imediat urmatoare pentru ca la pregatirea mea imi gasesc serviciu fluierand chiar si pe mai mult. Asa ca am calculat suficient inainte de a ma angaja in credite si nu e cazul sa va faceti griji.

Dar sperati fratilor !

Anonim spunea...

anonim spunea ca :"1. Putini isi amintesc, in 99-00 s-a produs o corectie destul de zdravana pe imobiliare, cel putin in BUC ... asta inseamna 30% in 2 ani.".
as vrea o confirmare de la Manole sau alti cunoscatori, si detalii, daca e real (a fost in toata tara sau numai in Buc. si ce s-a intamplat apoi: a crescut pretul la loc si inca si mai mult??)

Anonim spunea...

Pentru Gigi Castron

Draga Gigi,

Cred ca toti cei de pe blogul asta am inteles mesajul tau. N-are rost sa repeti de atatea ori cati euroi face familia ta pe luna. Si ca esti o valoare si ca te doare la basca caci orican iti vei gasi superjoburi super platite.

Te inteleg si ca dupa ce te tampesti 42 de zile in desertul libian - parca in Libia spuneai ca lucrezi - simti o nevoie acuta sa trambitezi in gura mare cat de tare esti tu, cati bani faci , etc. Cunosc foarte bine genul asta de contracte, le-am trait pe pielea mea.

Totusi dupa cum vezi lumea pe aici vine cu argumente destul de "generaliste". Tu ne tot povestesti situatia ta particulara.

Anonim spunea...

Pentru Gigi Castron

Draga Jiji,
Am retinut noi gresit sau spuneai cumva ca ai cumparat apartament de la ANL? Probabil cu 35000Euro!
E interesant de vazut daca ai da pe el cat spui ca ar fi pretul de piata acum!

Anonim spunea...

mai povesteste-ne Castraone de cei 1800 de euroi... ard de nerabdare sa stiu ce s-a s-a intamplat cu ei... s-au intalnit pana la urma?

Anonim spunea...

S-au facut 2833. Mi-am marit contractul. Am lucrat pana acum in tara pe 1000 iar acum lucrez in Libia pe 2033. Sotia ia 800. E vreo rusine ?

Intentia mea nu era de a ma lauda cu veniturile ci de a va arata ca sunt foarte multi ca mine care au posibilitatea de a plati actualele preturi de pe piata.

Cat despre apartamentul de la ANL l-am contractat in 2004 si am dat pe el 42000 (cand toata lumea zicea ca nu merita). Nu e vina mea ca acum valoreaza 120.000. Am incercat atunci sa conving pe multi sa se bage dar se zvonea ca e teapa cu ANL-ul. Uite ca nu a fost teapa (asa cum si-ar fi dorit unii).

Sper sa nu moara unii de ciuda pana se sparge balonul.

Anonim spunea...

Ia uite ce am gasit pe prima pagina in Forbes:

"Moody’s has peered into its crysal ball and determined that not only will the housing slump not rally anytime soon, it should get even worse. For the next several years.

On Monday Moody’s Investors Services explained that it expects the housing-market-slump to last at least until 2009. This, in turn, will likely lead to numerous ratings downgrades for publicly traded homebuilders.

Moody's said it expects builders to violate the terms of existing credit agreements as conditions on the housing market remain poor. That will lead lenders to "tighten restrictions on credit facilities, either through taking collateral, reducing the size of the facility, or restricting borrowing base calculations," the agency said.

Despite ongoing media coverage about the weak housing market investors still felt the Moody’s report gave yet another reason to sell homebuilding stocks. As a result the sector fell broadly Monday

"Our current thinking is that the downturn, currently two years in the making, will last until 2009, with any sector recovery likely to be sluggish for some time after that," said Joseph Snider, senior credit officer at Moody's.

The agency predicts an increase in the number of downgrades and changes in ratings outlooks over that period, after already downgrading nearly all public builders over the past few weeks."

In SUA piata se va mai duce mai la vale cam pana in 2009, iar in Romania va creste precum vrejul lui Jack :))

Anonim spunea...

Nici in SUA nu ai loc de prezicatori si analisti de diferite secte.

Anonim spunea...

Castron dixit:

Nici in SUA nu ai loc de prezicatori si analisti de diferite secte.

Ai dreptate Castroane. Analistii e tampiti.

Anonim spunea...

Ia vorbeste frumos obraznicule.

Oricum e ultima data cand mai postez. S-a umplut de inteligenti.

Anonim spunea...

Anonim said...
Ia vorbeste frumos obraznicule.

Nu stiu cui i-a zis anonim "obraznicule" , pana una alta va las sa va injuati intre voi, nu de alta dar Castron m-a mai imbalat o data in mod gratuit, de parca am fi pazit porcii impreuna.
Cu neamurile proaste nu ma amestec.
Manole, regret situatia.

Anonim spunea...

Astazi am gasit pe forumul din Evenimentul Zilei un comentariu ca raspuns la un articol manipulator "70.000 Euro o garsoniera la periferie (Bucuresti)"

Iata mesajul cititorului:


SOLUTIA MEA
Sile (s.....i@yahoo.com), 2007-09-12 05:06:37
Oare cine mai pune botul la astfel de vrajeli de articole comandate si platite de agentiile imobiliare?
Astia chiar ne iau de fraieri oameni buni. Nu va mai lasati pacaliti. E timpul sa facem ceva, altfel vor continua sa-si bata joc de noi.

PROPUNEREA MEA
Haideti sa postam fiecare cate 10 (sau mai multe, depinde numai de imaginatia si timpul dvs.) anunturi imobiliare false (cu chilipiruri, ca sa-i atraga precum mustele la kk), sa se apuce sa caute, sa sune disperati aiurea, sa vada si ei cum e sa fii dezinformat, manipulat, dus de nas, prostit in fata, tzepuit etc. Puneti in anunt numere de telefon de la gari, autogari, diverse institutii unde de regula suna ocupat, sau pur si simplu numere ale unor telefoane publice unde nu raspunde nimeni. Dati adrese fictive, nume fictive, totul sa fie o aiureala, asa cum fac si ei. Faceti asta periodic, veniti cu noi "oferte" umpleti internetul de bazaconii, punetii sa munceasca aiurea. Daca tot pretind comisioanele alea nesimtite, atunci macar sa transpire serios.

Daca cel putin 100 de persoane vor face lucrul asta, macar odata pe luna, va asigur ca in maximum jumatate de an vom scapa de toata isteria asta imobiliara, cu cresteri aberante de preturi dictate de samsarii imobiliari.

Bineinteles ca samsarii vor critica propunerea asta. Au si motive, sunt in joc enorm de multi bani. Iar ei sunt fara mila cand e vorba de bani.

Spor la anunturi oameni buni!

Noamy spunea...

Pt Monique /despre prabusirea pietei imobiliare in 1999

Cunosc bine situatia din 1999, fiind direct implicata in achizitia unui apart exact in acea perioada, si dupa aceea am urmarit constant evolutia in aceeasi zona.
In primavara lui 99 am inceput sa caut un apart de 2 cam in zona ultracentrala.Buget disponibil:19 000 euro.Am vizitat toata vara zeci de apartamente,iar in octombrie (dupa 5 luni de cautari) am luat cu aceiasi bani, 19 000 un apart de 2 cam pe Banu Manta, langa Pta Victoriei.Unde nici nu puteam spera cu cateva luni inainte. Cu 4-5 luni in urma pretul mediu al zonei era acolo 22-23 000.Un vecin luase chiar si cu 25000 in acelasi bloc, cu un an in urma, deci in 1998. Pretul s-a mentinut constant sau a mai coborat lejer, maxim 10% pana fix in 2002 vara, cand s-a dat "liber la creditare". Cauza: probail la nivel macroeconomic trebuie cautata, pe atunci nu existau sisteme de creditare. A existat la international o scadere a interesului fata de Romania,economia s-a degradat, se amigra masiv in acea perioada la nivel de tineri cu potentialfinaciar. Daca cineva mai poate identifica alte cauze ale prabusirii din 1999, e bine venit

Noamy spunea...

Rectific: sumele de mai sus erau in dolari. A urmat apopi spre 2001/2002 inversarea raportului de forta euro/dolar si trecerea la exprimarea preturilor in euro.

leo lobito spunea...

Ai nevoie de un ajutor financiar de urgență? ne e-mail prin e-mail: leolobitohelpfunds@hotmail.com cu informatiile de mai jos ..

nume:
Țara:
suma:
Durata:
Numar de telefon:

John Ahmed spunea...

Sunt un creditor privat și investitor, Ai nevoie de un împrumut legitim, onest, cu reputație și rapid? Vă pot ajuta cu 100% împrumut de garanție, sunt oferind de afaceri și de credit individual, Mai mult, de asemenea, vom finanța tot felul de proiecte. Pentru mai multe detalii contactati-ne la: russell.credit40@gmail.com

Unknown spunea...

Cum mi-am luat meu Suma împrumutului dorit de la o companie de incredere si Trust de împrumut (adrianfinancefirm@yahoo.com)

Bună ziua tuturor, numele meu este Ryan Franklin, locuiesc în Las Vegas, United State, sunt aici ca să depună mărturie bunătatea lui Dumnezeu asupra vieții mele, cum face el mi-a luat împrumutul meu de la Adrian Firma Finanțe {(adrianfinancefirm@yahoo.com)} după de două ori a fost scammed de la diferite creditorii împrumut internaționale, care au pretins a fi creditori chiar aici, în acest forum, am crezut că împrumuturile lor a fost reală și am aplicat, dar niciodată nu mi-a dat împrumut. Am pierdut speranța creditorii de împrumut de pe internet si a fost confuz și frustrat, până când un prieten de-al meu ma prezint domnului Alexander Adrian managing director al lui Adrian Finanțelor firmă, care a promis să mă ajute cu un împrumut de dorința și mi-a făcut-o într-adevăr ca el a promis, fără nici o formă de întârziere, deși am avut îndoieli, dar a vrut doar să-i dea un try și cea mai mare surpriza mea de împrumut a fost de transfer în contul meu bancar. N-am crezut că mai există încă creditori fiabile și reale de împrumut, până când m-am întâlnit dl Alexander Adrian, care ma ajutat într-adevăr, cu un împrumut de $ 190,000.00usd și-a schimbat viața în bine. Știu că există încă mulți solicitanți de împrumut acolo, nu căuta mai și contactați omul se temea de Dumnezeu pentru un împrumut de astăzi. Dl Alexander Adrian, îngrijirea și înțelegerea lui. dacă sunteți în nevoie de un împrumut de urgență sau doresc finanțare pentru proiectele dvs. rapid și rapid, deci nu ezitați să contactați pe Adrian Finante Firma prin adresa de e-mail: {adrianfinancefirm@yahoo.com} prin site-urile companiei: http: //www.adrianfinancefirm. bravesites.com/ sau Text: +1 205-291-2541. Cred că te va ajuta, pentru că el a ajutat o mulțime de oameni din întreaga lume, Multumesc.

John Ahmed spunea...

Sunt un creditor privat și investitor, Ai nevoie de un împrumut legitim, onest, cu reputație și rapid? Vă pot ajuta cu 100% împrumut de garanție, sunt oferind de afaceri și de credit individual, Mai mult, de asemenea, vom finanța tot felul de proiecte. Pentru mai multe detalii contactati-ne la: russell.credit40@gmail.com

John Ahmed spunea...

Sunt un creditor privat și investitor, Ai nevoie de un împrumut legitim, onest, cu reputație și rapid? Vă pot ajuta cu 100% împrumut de garanție, sunt oferind de afaceri și de credit individual, Mai mult, de asemenea, vom finanța tot felul de proiecte. Pentru mai multe detalii contactati-ne la: russell.credit40@gmail.com

John Ahmed spunea...

Russell firmă de împrumut, vom da credite la rate ale dobânzii de 3%.

Bună ziua, domnule / Ma.

Suntem o companie privata, iar noi oferim credite cu rate scăzute ale dobânzii, determinarea sumei creditului este între 2.000 până la 100.000.000 termeni de împrumut dolar / euro / lire credite pentru dezvoltarea afacerii: extinderea margine / afaceri competitiv.

Noi oferim o varietate de împrumut de mai jos

* Credite personale (garantate și negarantate)
* Credite de afaceri (garantate și negarantate)
* Împrumut de consolidare

Noi vă mulțumim pentru timpul acordat pentru a citi acest anunț.
Pentru mai multe informații și anchete, trimite un e-mail pentru a ne astăzi la: russell.credit40@gmail.com

Patricia Kingsman prestamos spunea...

Numele meu este doamna Patricia Kingsman suntem un nou creditori împrumut legit din 2016 și ne place pentru a ajuta orice tat organism au nevoie de ajutor financiar le oferim ca de la euro 500,000.00 și euro 5,000,000.00 și mai sus rezultă că, deci, dacă aveți nevoie de ajutor cu amabilitate ne trimiteti un e-mail la: patriciakingsman.loans2016@gmail.com, astfel încât tranzacția dvs. de împrumut poate avea loc acum va fi cu împrumut în următoarele 24 de ore, este un transfer rapid și este în siguranță, fără nici o întârziere. Asa ca e-mail: patriciakingsman.loans2016@gmail.com dacă este interesat.

E-mail: patriciakingsman.loans2016@gmail.com

Anonim spunea...

aveți nevoie de un împrumut veritabil pentru scopuri de afaceri sau de a plăti datoria dvs. de contact Dl Kellie Wilson acum pentru împrumuturi autentice prin e-mail: Oceanicfinance113@gmail.com

Anonim spunea...

Buna,

Aici vine un împrumut la prețuri accesibile, care va schimba viața pentru totdeauna, eu sunt doamna Patricia Kingsman un creditor împrumut certificat, am oferi împrumut pentru sectoarele individuale și publice, care au nevoie de asistență financiară într-o rată scăzută a dobânzii de 2%. Bad credit acceptabil, Termenii și Condițiile sunt foarte simple si considerate.You nu va regreta nimic în această tranzacție de împrumut, deoarece i se va face sa zambesti.

Am dna Patricia Kingsman, va face cel mai bun dintre serviciile mele pentru toți debitorii legitime. Niciodată nu vei fi dezamăgit de mine în această tranzacție, pentru că nu s-au născut pentru a fi un loser.Any clienti interesati trebuie sa ma contactati cat mai urgent prin e-mail patriciakingsman.loans2016@gmail.com pentru veniturile suplimentare.

Serviciile noastre includ următoarele:

* Credite personale
* credite de consolidare a datoriei
* Credite pentru afaceri
* Credite Educație
* Credit ipotecar
* Garantate de împrumut
* Împrumut fără garanții
* Ipoteca Credite
* Payday off Credite
* Student Credite
* Credite comerciale
* Credite auto
* Investiții Credite
* Credite de Dezvoltare
* Achiziționarea de Credite
* Credite de constructii

Vă rugăm să completați formularul de cerere de mai jos și de a lua înapoi dacă este interesat și te vei bucura de a ști un creditor de împrumut cum ar fi

D-na Patricia Kingsman.

DATE Imprumutatului

1) Nume: Full
2) Țara:
3) abordează:
4) Stat:
5) Sex:
6) Stare civilă:
7) Ocupatia:
8) Numărul de telefon:
9) Venit lunar:
10) Înainte de rude:
11) Suma creditului necesar:
12) Durata de împrumut:
13) Scopul creditului:
14) Data specifică aveți nevoie de împrumut:

De îndată ce veți completa formularul de mai sus, vă voi trimite-mi împrumut Termeni și condiții de ASAP pentru ca noi să procedeze.

 va fi așteaptă cu nerăbdare să aud de la tine, astfel încât să se procedeze. Cu respect,

  E-mail: patriciakingsman.loans2016@gmail.com

Anonim spunea...

Numele meu este doamna Patricia Kingsman suntem un nou creditori împrumut legit din 2016 și ne place pentru a ajuta orice tat organism au nevoie de ajutor financiar le oferim ca de la 500,000.00 $ și $ 5,000,000.00 și, de asemenea, vom da împrumuturi în euro de mai sus că, deci, dacă aveți nevoie de ajutor cu amabilitate trimiteți ne un e-mail la: patriciakingsman.loans2016@gmail.com, astfel încât tranzacția dvs. de împrumut poate avea loc acum va fi cu împrumut în următoarele 24 de ore, este un transfer rapid și este în siguranță, fără nici o întârziere. Asa ca e-mail: patriciakingsman.loans2016@gmail.com dacă este interesat.

E-mail: patriciakingsman.loans2016@gmail.com

Olivia Daniel spunea...

Buna,
Sunt dna Olivia Daniel, un creditor împrumut privat, care oferă împrumuturi oportunitate de viață timp. Ai nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoriile sau ai nevoie de un împrumut pentru a îmbunătăți afacerea ta? Ați fost respinse de către bănci și alte instituții financiare? Ai nevoie de un împrumut de consolidare sau ipotecar? cauta mai mult, deoarece noi suntem aici pentru a face toate problemele tale financiare, un lucru din trecut. Noi împrumuta fonduri pentru persoanele care au nevoie de asistență financiară, care au un credit rău sau care au nevoie de bani pentru a plăti facturile, pentru a investi în interes de afaceri, la o rată de 2%. Vreau să folosesc acest mediu pentru a vă informa că furnizăm o asistență fiabilă și beneficiar și va fi dispus să ofere un împrumut. Așa că ne contactați astăzi prin e-mail la adresa:
(Oliviadaniel93@gmail.com)

Dan spunea...

Sunt Kevin Aguero Soldado după nume și vreau ca toată lumea să știu că am oferi credite pentru cei care au nevoie de ea, fără nici o plată în jos. Am oferi toate tipurile de împrumuturi la o rată a dobânzii foarte mică de 3%. Toți candidații interesați nu trebuie să ezite deoarece această ofertă este autentică. Contactati-ne azi prin numărul nostru de WhatsApp la +2347059073801 sau text și prin + 1-918-771-4875 e-mail nostru direct la kevinloans@outlook.com, sau site-ul: http://kevin54442016.wixsite.com/kevinloans

kevinloans@outlook.com
http://kevin54442016.wixsite.com/kevinloans
KEVIN AGUERO SOLDADO

Patricia Kingsman prestamos spunea...

Numele meu este tvitoria vitoria si am primit doar împrumutul meu de Crăciun de la compania de împrumut Patricia Kingsman, deci, dacă aveți nevoie de un împrumut de Crăciun sau orice fel de contact de împrumut această companie și de a fi fericit ca eu sunt acum această companie este real și acest lucru nu este fals sau înșelătorie acestea sunt companii într-adevăr într-adevăr reale de împrumut este acolo o adresă de e-mail patriciakingsman.loans2016@gmail.com

Patricia Kingsman prestamos spunea...

Salutare tuturor

Numele meu este Gabriela Yunes Sunt din România i-au fost în căutarea unui împrumut on-line și tot ce primesc este de escroci, dar am găsit această companie de împrumut numit Patricia Kingsman companie de împrumut și am văzut oameni on-line mărturisesc despre acolo fapte bune, așa că am decis să încerc dacă voi fi fericit, încă o dată, așa că am aplicat pentru un împrumut de 350,000.00 Euro, iar creditor de împrumut doamnei Patricia Kingsman ma asigurat că în 12 de ore de împrumut meu va fi în contul meu bancar, astfel încât astăzi ca am fost de lucru am văzut banca mea mi-a scris mesaj că există unele fonduri de 350,000.00 euro în contul meu și mulțumesc Patricia Kingsman pentru că ea este real, astfel încât, dacă aveți nevoie de nici un împrumut online, vă rugăm să nu fi scammed ca mine aplică de la aceasta companie, deoarece ea este singura companie reală care oferă împrumut on-line. adresa de e-mail există patriciakingsman.loans2016@gmail.com

Patricia Kingsman prestamos spunea...

Bună ziua tuturor

Numele meu este Cruzita ercilia felipina sunt din România și eu sunt în vârstă de 40 de ani, vreau să spun toată lumea de pe internet care doresc să-și vândă lui sau rinichiul care, că nu este cel mai bun mod de vânzare rinichi Dumnezeu a dat la tine pentru bani nu e bun și ar putea duce la moarte. Am fost o dată ca tine am nevoie de bani urgent și am vrut să-și vândă un rinichi, dar atunci când am fost pe cale în căutarea de a vinde rinichi meu am vazut-o companie de împrumut legit, care oferă orice sumă de credite și am crezut că vânzarea de rinichi meu si aplica pentru un credit M-am așezat și rațiune cu privire la aceasta și am decis să aplice pentru un împrumut și valoarea creditului am fost în căutarea a fost foarte mare, m-am întrebat dacă ar putea să mă ajute cu suma am fost în căutarea și am aplicat pentru împrumut și i-am spus le povestea mea și au decis să mă ajute numele companiei care ma ajutat cu împrumut este compania de împrumut Patricia Kingsman, astfel mi-au oferit împrumutul între timp de 8 până la 12 ore și eu sunt atât de fericit trebuie să spun că sunt cel mai fericit om în lume, astfel încât prietenii mei este mai bine să se aplice pentru un împrumut de la această companie decât de vânzare rinichi dvs. care nu este bun adresa de e-mail acestei companii este patriciakingsman.loans2016@gmail.com aplică pentru un împrumut de la această companie decât de vânzare rinichi și să fie 100% sigur că vei primi dvs. de împrumut în condiții de siguranță de la această companie, deoarece eu sunt fericit astăzi, din cauza acestei societăți i se repete acolo adresa de e-mail este patriciakingsman.loans2016@gmail.com.

Vă mulțumim și eu rămân

Patricia Kingsman prestamos spunea...

Numele meu este Herminia Emiliana și vreau să folosească acest timp eu am să spun toată lumea de pe internet, că, dacă doriți să-și vândă rinichiul pentru bani, care nu este bun de vânzare rinichii dumneavoastră nu este cel mai bun mod. Am fost o dată în nevoie de bani urgent și am decis să vândă rinichiul, atunci când am fost pe cale de a vinde rinichi meu am văzut o doamnă pe internet care depun mărturie cum despre ea a fost ajutat și faptul că ea a fost de vânzare cu privire la rinichi ei prea, dar ea a văzut-o companie de împrumut on-line, care dă orice sumă de împrumut, așa că am decis să aplice pentru un împrumut de la această societate în loc de a pune viața în risc pentru bani. Am fost într-adevăr nevoie de bani, așa că am aplicat pentru împrumut și numele societății femeia numită a fost compania de împrumut Patricia Kingsman, așa că am aplicat pentru un împrumut suma de 500 de sute de mii de dolari și am primit un răspuns înapoi de la compania despre acolo termeni și condiție, așa că am fost de acord. A doua zi am deschis e-mail meu mi-au spus că totul despre împrumutul meu este sigur și gata de transfer, astfel mi-au spus să fiu sincer și să le promit că voi plăti înapoi împrumutul așa cum am spus și am fost de acord și le-am promis. A doua zi am primit o alertă de la banca mea că au fost niște bani transferați în contul meu și când am văzut suma era 500,000.00 euro am solicitat și astăzi sunt atât de fericit ca Dumnezeu să binecuvânteze această doamnă Patricia Kingsman care mi-a dat viață înapoi în loc să vândă rinichiul am aplicat pentru împrumut și astăzi sunt atât de fericit pentru toată lumea este bine să dp la fel și se aplică pentru un împrumut de la această companie decât de vânzare rinichi, deoarece ai vinde rinichi ar putea ucide pe oricine. Aproape am uitat adresa de e-mail acestei companii este patriciakingsman.loans2016@gmail.com mulțumiri tuturor Vă doresc toate cele bune.

Unknown spunea...

Buna...
    vrei să investească sau de a merge în faliment pe afacerea ta, banca te-a refuzat, ... au nevoie de bani pentru a ajuta termina proiectul misiunea, casa și a începe o familie,? ai avea un card de credit rău și au nevoie de unul nou? trebuie să plătească datoria ta off ...? grăbește acum să ne contactați @ LIVINGFOUNTAIN.CREDIT @ YAHOO.COM, pentru a primi împrumut aprobat. va oferim împrumut la cele mai mici tarife de la 1.000 $ la 10,000000 $ pe toate asupra economiei mondiale ... mulți care a venit de serviciu disponibile pe mai, mărturia noastră social și viața a fost transformat pentru bine .... ne puteți contacta @ LIVINGFOUNTAIN.CREDIT @ YAHOO.COM pentru a începe să investească pentru maine, azi.
   Salutari..
   William Clark

Grace Loredana spunea...

Dacă sunteți interesat de a obține un împrumut, atunci vă rugăm să ne scrie cu cerința de împrumut. Va rugam sa ne contactati pentru mai multe informații: g.loredana480@gmail.com

Cu stimă,
Doamna. Grace Loredana

Olivia Daniel spunea...

Buna,
Sunt dna Olivia Daniel, un creditor împrumut privat, care oferă împrumuturi oportunitate de viață timp. Ai nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoriile sau ai nevoie de un împrumut pentru a îmbunătăți afacerea ta? Ați fost respinse de către bănci și alte instituții financiare? Ai nevoie de un împrumut de consolidare sau ipotecar? cauta mai mult, deoarece noi suntem aici pentru a face toate problemele tale financiare, un lucru din trecut. Noi împrumuta fonduri pentru persoanele care au nevoie de asistență financiară, care au un credit rău sau care au nevoie de bani pentru a plăti facturile, pentru a investi în interes de afaceri, la o rată de 2%. Vreau să folosesc acest mediu pentru a vă informa că furnizăm o asistență fiabilă și beneficiar și va fi dispus să ofere un împrumut. Așa că ne contactați astăzi prin e-mail la adresa:
(Oliviadaniel93@gmail.com)

Anonim spunea...

URGENT OFERTA ÎMPRUMUT GENUINE APLICA ACUM.

Ai nevoie de un împrumut de urgență sau de orice alt tip de asistență financiară?
Noi oferim toate tipurile de împrumut la trei procente (3%) de interes. e-mail-ne acum via: harry50loanfirm@gmail.com cu următoarele informații

Numele complet:
Data de nastere::
țară:
ocupaţie:
sumă împrumutată:
Durata creditului:
Scopul creditului:
Venit lunar: Vă rugăm să scrieți înapoi dacă este interesat pentru mai multe informatii prin contact nostru de mai jos EMAIL: harry50loanfirm@gmail.com

Salutari,
Harry Morgan...

Unknown spunea...

Buna,
Sunt doamna Grace Michael, un creditor împrumut privat, care dă posibilitatea de timp de viață. Ai nevoie de împrumut de urgență pentru a plăti datoria ta, sau ai nevoie de un împrumut pentru a îmbunătăți afacerea? Ați fost respinse de către bănci și alte instituții financiare? Ai nevoie de un împrumut de consolidare sau ipotecar? cauta mai mult, deoarece noi suntem aici pentru a face toate problemele tale financiare, un lucru din trecut. creditarea noastră persoanelor care au nevoie de asistență financiară, care au un credit rău sau au nevoie de bani pentru a plăti facturile, pentru a investi în afaceri, la o rată de 2%. Vreau să folosesc acest mediu pentru a vă informa că noi oferim asistență fiabilă și primitor și va fi dispus să ofere împrumuturi. Așa că ne contactați astăzi prin e-mail la adresa:
(gracemichael901@gmail.com)
mulțumesc

MARY WILLIAM spunea...

Sunteți în căutarea unui împrumut autentic? Vreau să folosesc această ocazie pentru a informa pe toți că dna Mary William un creditor împrumut privat, care oferă împrumuturi oportunitate de viață timp. Ai nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoriile sau ai nevoie de un împrumut pentru a îmbunătăți afacerea ta? Ați fost respinse de către bănci și alte instituții financiare? Ai nevoie de un împrumut de consolidare sau ipotecar? cauta mai mult, deoarece noi suntem aici pentru a face toate problemele tale financiare, un lucru din trecut. Noi împrumuta fonduri pentru persoanele care au nevoie de asistență financiară, care au un credit rău sau care au nevoie de bani pentru a plăti facturile, pentru a investi în interes de afaceri, la o rată de 2%. Vreau să folosesc acest mediu pentru a vă informa că furnizăm o asistență fiabilă și beneficiar și va fi dispus să ofere un împrumut. Așa că ne contactați astăzi prin e-mail la adresa:
(marywilliam902@gmail.com) Deci, dacă doriți să obțineți un împrumut de la compania mea, ne puteti contacta azi.

Suma maximă pe care împrumuta este 600,000,000.00 în cele ce urmează
Moneda: United State dolari, euro și lire sterline Great
Vă mulțumesc și Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți

Patricia Kingsman prestamos spunea...

BUN VENIT Patriciei Kingsman patriciakingsman.loans2016@gmail.com obiectivele noastre este de a oferi servicii profesionale excelente.

Ești un om de afaceri sau o femeie? Ești în orice mizerie financiară sau nu aveți nevoie de fonduri pentru a porni propria afacere? Ai nevoie de un împrumut pentru a începe o scară mică frumos și mediu de afaceri? Ai un scor redus de credit și tu le este greu pentru a obține împrumut de capital de la băncile locale și alte instituții financiare ?.

creditele noastre sunt bine asigurate pentru securitate maximă este prioritatea noastră, Scopul nostru principal este de a vă ajuta să obțineți serviciile pe care le merită, Programul nostru este cel mai rapid mod de a obține ceea ce ai nevoie într-o clipă. Reducerea plățile pentru a ușura presiunea asupra cheltuielilor lunare. Obținerea de flexibilitate cu care se poate folosi pentru orice scop - de la vacante, la educație, la achizițiile unice

Va oferim o gama larga de servicii financiare care include: Credite personale, credite de consolidare a datoriei, Credite de afaceri, Educație Credite, ipotecare garantate de împrumut, împrumut fără garanții, ipotecare împrumuturi, payday off împrumuturi, student împrumuturi, împrumuturi comerciale, credite auto, Investiții Credite, Credite de dezvoltare, achiziție Credite, Credite de constructii, cu rată scăzută a dobânzii de la 2% pe anularea pentru persoane fizice, companii și organisme. Obține cele mai bune pentru familia ta și propria casa ta de vis la fel de bine cu schema noastră de împrumut general.

Noi oferim toate tipurile de credite - se aplică pentru împrumuturi ieftine.

Va rugam sa ne contactati pentru mai multe informații: patriciakingsman.loans2016@gmail.com
Vă rugăm să ne scrieți înapoi cu informațiile de împrumut;

INFORMAȚII IMPRUMUTAT

1) Nume complete:
2) Țara:
3) adresa:
4) Stat:
5) Sex:
6) Stare civilă:
7) Ocupatia:
8) Numărul de telefon:
9) Venit lunar:
10) Următoarea Kin:
11) Suma creditului necesare:
12) Durata de împrumut:
13) Scopul creditului:
14) Data specifice de care aveți nevoie de împrumut:

Dacă sunteți interesat de a obține un împrumut, atunci vă rugăm să ne scrie cu cerința de împrumut.
Va rugam sa ne contactati pentru mai multe informații: patriciakingsman.loans2016@gmail.com

Cu stimă,
D-na Patricia Kingsman
patriciakingsman.loans2016@gmail.com

Așteptăm cu nerăbdare să aud de la tine cat mai repede posibil

Solicitanții interesați ar trebui să ne contactați prin e-mail: patriciakingsman.loans2016@gmail.com

Patricia Kingsman prestamos spunea...

Numele meu este doamna Patricia Kingsman suntem un nou creditorii împrumut legit de 2017 și ne place să ajute orice organism care au nevoie de ajutor financiar le oferim ca de la euro 500,000.00 și euro 5,000,000.00 și mai sus, că, deci, dacă aveți nevoie de ajutor cu amabilitate ne trimiteti un e-mail la: patriciakingsman.loans2016@gmail.com, astfel încât tranzacția dvs. de împrumut poate avea loc acum va fi cu împrumut în următoarele 24 de ore, este un transfer rapid și este în siguranță, fără nici o întârziere. Deci, e-mail: patriciakingsman.loans2016@gmail.com dacă este interesat

E-mail: patriciakingsman.loans2016@gmail.com

Siti Aminah spunea...

Salut, numele meu este Siti Aminah din Indonezia, vă rog să sugerăm că toți cei de aici ar trebui să fie foarte atenți, deoarece există atât de mulți creditori falși de împrumuturi pe internet, dar aceștia sunt încă cei reali în compania de împrumuturi false. Am fost scammed de 4 împrumutatori diferite de împrumut, am pierdut o mulțime de bani pentru că am fost în căutarea unui împrumut de la compania lor. Aproape că am murit în acest proces pentru că am fost arestat de oameni pentru că am fost datori.

Aproape am renunțat până am cerut sfatul unui prieten care mi-a prezentat creditorul inițial de împrumut și o companie foarte fiabilă, care este mama Alicia Radu, care mi-a luat împrumutul de 800 de milioane rupia Indonezia în mai puțin de 24 de ore Fără presiune și într- Rată scăzută a dobânzii de 2%. Am fost foarte surprins când mi-am verificat contul bancar și am constatat că suma împrumutului pe care am solicitat-o ​​a fost transferată în contul meu bancar fără nici o întârziere sau dezamăgire, așa că am promis că voi împărți vestea bună, astfel încât oamenii să poată obține un împrumut ușor fără presiune Mama Alicia Radu

Vreau să ai încredere în mama ta Alicia Radu, pentru că e foarte utilă în viața mea și în viața mea financiară. Trebuie să vă numărați foarte norocoși să aveți ocazia să citiți astăzi această mărturie. Deci, dacă aveți nevoie de un împrumut, contactați mama Alicia Radu prin e-mail: (aliciaradu260@gmail.com)
De asemenea, poți să mă contactezi prin e-mailul meu: (sitiaminah6749@gmail.com) dacă ai nevoie de informații despre cum am primit împrumutul de la mama Alicia Radu, ești foarte liber să mă contactezi și îți voi răspunde cu plăcere pentru că te poți ajuta Altele după ce ați primit împrumutul.

Mrs Blessing Loan Firm spunea...

OFERTA DE OFERTA AFFORDABILA

Bună,
   Care sunt nevoile dvs. financiare?
Acordăm împrumuturi la un nivel scăzut de 2.000,00 $ până la un maxim de 100.000.000,00 $ de confort de durată, variind de la 1 la 30 de ani, la o rată a dobânzii foarte scăzută de 3%.

Aveți nevoie de un împrumut de afaceri?
Ai nevoie de un împrumut personal?
Doriți să cumpărați o mașină?
Doriți să refinanțați?
Ai nevoie de o ipotecă?

Aveți nevoie de un capital imens pentru a începe propunerea dvs. de afaceri sau de extindere? V-ați pierdut speranța și credeți că nu există nicio cale de ieșire, iar sarcinile financiare persistă?
Va rugam sa nu ezitati sa ne contactati pentru o eventuala cooperare in afaceri

Contactați-ne prin e-mail: Blessingfirm5@gmail.com

Anonim spunea...

BUN VENIT Patriciei Kingsman patriciakingsman.loans2016@gmail.com obiectivele noastre este de a oferi servicii profesionale excelente.

Ești un om de afaceri sau o femeie? Ești în orice mizerie financiară sau nu aveți nevoie de fonduri pentru a porni propria afacere? Ai nevoie de un împrumut pentru a începe o scară mică frumos și mediu de afaceri? Ai un scor redus de credit și tu le este greu pentru a obține împrumut de capital de la băncile locale și alte instituții financiare ?.

creditele noastre sunt bine asigurate pentru securitate maximă este prioritatea noastră, Scopul nostru principal este de a vă ajuta să obțineți serviciile pe care le merită, Programul nostru este cel mai rapid mod de a obține ceea ce ai nevoie într-o clipă. Reducerea plățile pentru a ușura presiunea asupra cheltuielilor lunare. Obținerea de flexibilitate cu care se poate folosi pentru orice scop - de la vacante, la educație, la achizițiile unice

Va oferim o gama larga de servicii financiare care include: Credite personale, credite de consolidare a datoriei, Credite de afaceri, Educație Credite, ipotecare garantate de împrumut, împrumut fără garanții, ipotecare împrumuturi, payday off împrumuturi, student împrumuturi, împrumuturi comerciale, credite auto, Investiții Credite, Credite de dezvoltare, achiziție Credite, Credite de constructii, cu rată scăzută a dobânzii de la 2% pe anularea pentru persoane fizice, companii și organisme. Obține cele mai bune pentru familia ta și propria casa ta de vis la fel de bine cu schema noastră de împrumut general.

Noi oferim toate tipurile de credite - se aplică pentru împrumuturi ieftine.

Va rugam sa ne contactati pentru mai multe informații: patriciakingsman.loans2016@gmail.com
Vă rugăm să ne scrieți înapoi cu informațiile de împrumut;

INFORMAȚII IMPRUMUTAT

1) Nume complete:
2) Țara:
3) adresa:
4) Stat:
5) Sex:
6) Stare civilă:
7) Ocupatia:
8) Numărul de telefon:
9) Venit lunar:
10) Următoarea Kin:
11) Suma creditului necesare:
12) Durata de împrumut:
13) Scopul creditului:
14) Data specifice de care aveți nevoie de împrumut:

Dacă sunteți interesat de a obține un împrumut, atunci vă rugăm să ne scrie cu cerința de împrumut.
Va rugam sa ne contactati pentru mai multe informații: patriciakingsman.loans2016@gmail.com

Cu stimă,
D-na Patricia Kingsman
patriciakingsman.loans2016@gmail.com

Așteptăm cu nerăbdare să aud de la tine cat mai repede posibil

Solicitanții interesați ar trebui să ne contactați prin e-mail: patriciakingsman.loans2016@gmail.com

Anonim spunea...

Numele meu este doamna Patricia Kingsman suntem un nou creditorii împrumut legit de 2017 și ne place să ajute orice organism care au nevoie de ajutor financiar le oferim ca de la euro 500,000.00 și euro 5,000,000.00 și mai sus, că, deci, dacă aveți nevoie de ajutor cu amabilitate ne trimiteti un e-mail la: patriciakingsman.loans2016@gmail.com, astfel încât tranzacția dvs. de împrumut poate avea loc acum va fi cu împrumut în următoarele 24 de ore, este un transfer rapid și este în siguranță, fără nici o întârziere. Deci, e-mail: patriciakingsman.loans2016@gmail.com dacă este interesat

E-mail: patriciakingsman.loans2016@gmail.com

Anonim spunea...

Salutare tuturor

Numele meu este Adina Iuliana Sunt din România i-au fost în căutarea unui împrumut on-line și tot ce primesc este escrocii, dar am găsit această companie de împrumut numit Patricia Kingsman companie de împrumut și am văzut oameni on-line depune mărturie despre există fapte bune, așa că am decis să încerc dacă voi fi fericit, încă o dată, așa că am aplicat pentru un împrumut de 350,000.00 euro și creditor de împrumut doamnei Patricia Kingsman ma asigurat că în 12 de ore de împrumut meu va fi în contul meu bancar, astfel încât astăzi ca am fost de lucru am văzut banca mea mi-a scris mesaj că există unele fonduri de 350,000.00 euro în contul meu și mulțumesc Patricia Kingsman pentru că ea este real, astfel încât, dacă aveți nevoie de împrumut online, vă rugăm să nu fi scammed ca mine aplică de la aceasta companie, deoarece ea este singura companie reală care oferă împrumut on-line. mail Există patriciakingsman.loans2016@gmail.com

Anonim spunea...

Numele meu este Sarah Alexandra Ionut Sunt din România tocmai am primit împrumutul meu de la o nouă companie de împrumut legit din 2017 și numele companiei care ma ajutat cu împrumut meu de astăzi este compania de împrumut Patricia Kingsman acestea sunt compania cea mai frumoasă împrumut i-au a venit vreodată peste cu am aplicat pentru un împrumut de la ei ieri și singurul lucru pe care am făcut a fost să plătească taxa de transfer care au spus că ar trebui să plătească și imediat am face plata în următorul timp de 12 ore, am fost cu împrumut meu rău că nu pot spun cât de mult m-au ajutat cu, dar este o sumă mare de bani, astfel încât toată lumea, dacă aveți nevoie de un împrumut real, acest lucru este compania de împrumut dreptul de a contacta adresa de e-mail nu este patriciakingsman.loans2016@gmail.com

Mrs SMITH STEPHANIE spunea...



Cum am primit împrumutul meu dintr-o companie de împrumut autentică și fiabilă

Numele meu este doamna SMITH STEPHANIE. Locuiesc în Singapore și sunt de la română și sunt fericită astăzi? Și i-am spus eu că orice creditor care-mi salvează familia din situația noastră precară, o să mă refer pe orice persoană căutând împrumut, mi-a dat fericire pentru mine și familia mea, am avut nevoie de un împrumut de 100 EUR, 000,00 și a fost scamat de către acei creditori frauduloși și un prieten ma introduce la domnul IBRAHIM MUSA, iar el mi-a împrumutat împrumutul fără nici un stres, îl puteți contacta la (powerfinance7@gmail.com)

1. Numele dvs. complet: _______
2. Adresa de contact: _______
3. Țara de reședință: ______
4. Suma imprumutului solicitat: ________
5. Durata: _____
6. Sex: _____
7. Ocupația: ________
8. Venit lunar: _______
9. Data nașterii: ________
10.Telefon: __________

Salutari.
conducerile
Trimite-l prin e-mail la: powerfinance7@gmail.com

Unknown spunea...

Bună, numele meu este Grace Williams, victima unei fraude în mâinile creditorilor falși. Am pierdut aproximativ 10.000 € pentru că aveam nevoie de un capital mare de 60.000 €, aproape că am murit, nu aveam unde să merg. Afacerea mea a fost distrusă, iar în acest proces mi-am pierdut fiul. Nu puteam să stau așa ceva din nou. În ianuarie 2017 am întâlnit un prieten care ma introdus într-o mamă bună, doamna Alicia Radu, care în cele din urmă mi-a ajutat să obțin un împrumut într-o companie. Mama bună vreau să profit de această ocazie pentru a vă mulțumi, și Dumnezeu poate continua să vă binecuvânteze. De asemenea, îmi place să folosesc această ocazie pentru a vă sfătui pe colegii noștri din România, că există mulți escroci acolo, deci dacă aveți nevoie de un împrumut și doriți să vă asigurați rapid un împrumut, înregistrați-vă prin intermediul doamnei Alicia Radu prin e-mail: (aliciaradu260@gmail.com ). Puteți să mă contactați și prin intermediul acestui e-mail: (gracewilliams451@gmail.com). Dacă aveți vreo îndoială. Vă rog, ea este singura persoană de încredere și de încredere.
Mulțumesc.

Anonim spunea...

doamnelor zi bună și bărbați blând, eu sunt doamna Lynn descurajantă Trust Dumnezeu și onest cu împrumuturi creditor care pot schimba viața de la slab la bun Vreau să înțelegeți că eu dau un împrumut la o rată scăzută a dobânzii de 2%. termeni și condiții acceptabile Bad credit sunt foarte simple și grijuliu. Niciodată nu vei regreta acest împrumut, deoarece va face sa zambesti prin această tranzacție, deoarece nu s-au născut pentru a fi un ratat în condițiile mele sunt foarte simple, ce mai așteptați cât mai curând posibil, încercați doamna Lynn împrumut Trust Company și este fără datorii atunci când clientul interesat trebuie sa ma contactati cat mai curand posibil prin e-mail: ( lynntrustloancompany@gmail.com) mai mult în venituri. Completați formularul de cerere de mai jos și de a reveni, dacă sunteți interesat și vei fi fericit să se întâlnească cu creditor ca dna Lyn Trust

Datele împrumutat
1) Numele complet:
2) Țara:
3) adresa:
4) Stat:
5) Specii:
6) Statut:
7) Ocupatia:
8) Telefon:
9) lunar:
10) Suma creditului necesare:
11) Durata de împrumut:
12) scopul creditului:
Voi fi așteaptă cu nerăbdare să aud de la tine
pentru a continua.

Cu stimă,
CEO / MD
Lynn Credit Trust Company

Wayne Davis spunea...

100% finanțare de către compania noastră cu dobândă redusă de 4%. Oferim împrumuturi persoanelor, organizațiilor, companiilor etc. Procesul nostru de aprobare a împrumutului rapid și simplu vă poate ajuta să împrumutați bani. Ne puteti contacta prin e-mail,
Spring-cash2016@outlook.com

Unknown spunea...

Bună prietenul meu, am o propunere pentru tine.
Pentru nevoile de împrumuturi între persoane fizice pentru a face față dificultăților financiare, sau pentru a revigora activitățile sau finalizarea unui sef de proiect este capabil să facă împrumuturi variind de la 3.000 la 500.000 euro, cu o rată a dobânzii 3 până la 5%, suma care aveți nevoie și cu condițiile de rambursare, care fac viața mai ușoară.
Iată e-mailul: cassandrabazarov@gmail.com

Olivia Daniel spunea...

Ai nevoie de un împrumut imediat pentru a-ți plăti datoriile sau ai nevoie de un împrumut pentru a-ți rezolva afacerea? Aveți nevoie de un împrumut de consolidare sau de un credit ipotecar? Ați fost respinsă de bănci și de alte instituții financiare? Nu căutați mai mult pentru că suntem aici pentru a vă face toate problemele financiare un lucru din trecut! Acordăm împrumut societăților, entităților private și persoanelor fizice cu dobândă redusă și rate accesibile de 2%. Ne puteți contacta prin e-mail prin: (oliviadaniel93@gmail.com)

APLICAȚII DE DATE

1) numele ...........................
2) Țara .......................
3) Adresa ......................
4) Sexul ........................
5) starea civilă .............
6) Lucrul ................
7) Numărul de telefon ...........
8) poziția la locul de muncă .....
9) venit lunar ....................
10) împrumut total .........
11) Durata creditului .....
12) Împrumut de destinație ..................
13) Data nașterii ........................

Mulțumiri.

HELEN WILSON spunea...

Buna,
Căutați un împrumut autentic, Aveți nevoie de bani pentru a începe o afacere sau pentru a vă îmbunătăți finanțele, ați fost respins de bănci sau de alte instituții financiare. Nu mai cautati, doamna Helen Wilson este un creditor privat este aici pentru a face toate problemele financiare un lucru din trecut. Sunt un creditor fiabil, demn de încredere și transparent care oferă toate tipurile de împrumuturi de orice sumă la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 2% și voi fi fericită și dispusă să vă ofer un împrumut astăzi pentru mai multe informații contactați-mă prin e-mail la adresa [helenwilson719@gmail.com].
Mulțumesc.

Unknown spunea...

Doriți să împrumutați și să nu știți de unde să obțineți un împrumut autentic?
Doriți să începeți o afacere, dar nu aveți capital?
Căutați bani de urgență pentru uz personal?
Trebuie să solicitați un împrumut pentru orice motiv?
Speranța dvs. este în sfârșit aici, deoarece oferim împrumuturi rapide și fiabile pentru toți cei care au nevoie de o rată a dobânzii de doar 2%, serviciul nostru este 100% autentic și sunteți garantat să primiți împrumutul odată ce vi se aplică. astăzi.

Salutari,
Jamie Freeman
www.freemanfinance.webs.com
Freemanloanfinance@gmail.com.

Patricia Kingsman prestamos spunea...

Numele meu este doamna Patricia Kingsman suntem un nou creditorii împrumut legit de 2017 și ne place să ajute orice organism care au nevoie de ajutor financiar le oferim ca de la euro 500,000.00 și euro 5,000,000.00 și mai sus, că, deci, dacă aveți nevoie de ajutor cu amabilitate ne trimiteti un e-mail la: patriciakingsman.loans2016@gmail.com, astfel încât tranzacția dvs. de împrumut poate avea loc acum va fi cu împrumut în următoarele 24 de ore, este un transfer rapid și este în siguranță, fără nici o întârziere. Deci, e-mail: patriciakingsman.loans2016@gmail.com dacă este interesat

E-mail: patriciakingsman.loans2016@gmail.com

Patricia Kingsman prestamos spunea...

Salutare tuturor

Numele meu este Adina Iuliana Sunt din România i-au fost în căutarea unui împrumut on-line și tot ce primesc este escrocii, dar am găsit această companie de împrumut numit Patricia Kingsman companie de împrumut și am văzut oameni on-line depune mărturie despre există fapte bune, așa că am decis să încerc dacă voi fi fericit, încă o dată, așa că am aplicat pentru un împrumut de 350,000.00 euro și creditor de împrumut doamnei Patricia Kingsman ma asigurat că în 12 de ore de împrumut meu va fi în contul meu bancar, astfel încât astăzi ca am fost de lucru am văzut banca mea mi-a scris mesaj că există unele fonduri de 350,000.00 euro în contul meu și mulțumesc Patricia Kingsman pentru că ea este real, astfel încât, dacă aveți nevoie de împrumut online, vă rugăm să nu fi scammed ca mine aplică de la aceasta companie, deoarece ea este singura companie reală care oferă împrumut on-line. mail Există patriciakingsman.loans2016@gmail.com

Patricia Kingsman prestamos spunea...

Numele meu este Sarah Alexandra Ionut Sunt din România tocmai am primit împrumutul meu de la o nouă companie de împrumut legit din 2017 și numele companiei care ma ajutat cu împrumut meu de astăzi este compania de împrumut Patricia Kingsman acestea sunt compania cea mai frumoasă împrumut i-au a venit vreodată peste cu am aplicat pentru un împrumut de la ei ieri și singurul lucru pe care am făcut a fost să plătească taxa de transfer care au spus că ar trebui să plătească și imediat am face plata în următorul timp de 12 ore, am fost cu împrumut meu rău că nu pot spun cât de mult m-au ajutat cu, dar este o sumă mare de bani, astfel încât toată lumea, dacă aveți nevoie de un împrumut real, acest lucru este compania de împrumut dreptul de a contacta adresa de e-mail nu este patriciakingsman.loans2016@gmail.com

Patricia Kingsman prestamos spunea...

Buna ziua tuturor numele meu este Dorian Cezara Vasilache si sunt din România Vreau să folosesc această șansă am acum pentru a scrie acest mesaj la internet dacă cineva dintre voi este în căutarea pentru un împrumut real, aceasta este compania dreptul de a contacta eu sunt un femeie de afaceri și am aplicat pentru un împrumut într-o companie legit 2017 și numele companiei este compania de împrumut Patricia Kingsman au fost ajuta pe oameni începând cu 2016 și suntem în 2017 și acum am primit doar împrumutul meu de la ei, deci, dacă cineva dintre voi au nevoie de un du-te de împrumut și se aplică de la ei, deoarece acestea sunt reale eu doar vă rugați oameni care au nevoie de ajutor cu un împrumut nu te scammed, care este motivul pentru care eu sunt, folosind această șansă de a scrie acest mesaj pe internet, în cazul în care aveți nevoie de un împrumut legit împrumut se aplică de la această companie, astfel încât să obiceiul fiți înșelat atunci când se aplică de la compania greșită. mail este patriciakingsman.loans2016@gmail.com.

au o zi bună pentru toată lumea și mă rog că toate fericit ca eu sunt astăzi

Patricia Kingsman prestamos spunea...

Numele meu este MedCluj Ion Damian si sunt din România Vreau să folosesc acest timp pentru a spune toată lumea de pe internet despre cum am primit împrumutul meu după ce a fost scammed de 3 ori am aplicat pentru un împrumut de la compania de împrumut Patricia Kingsman ieri am văzut oameni depun mărturie despre lucrările sale bune și cu privire la modul în care ea a ajutat oamenii, așa că am decis să aplice și ea mi-a spus ce trebuia să fac m-am speriat, dar am făcut-o în această dimineață acum am primit doar o alertă de la banca mea acolo există bani în contul meu și am verificat suma și a fost împrumutul meu sunt atât de fericit. Așa că vreau să folosească acest timp și spune toată lumea de pe internet că această companie este real, dacă aveți nevoie de un împrumut de la această companie este compania dreptul de a aplica de la care nu te Scammed ca mine, deoarece există escroci acolo aplică de la această companie și tu vei fi fericit. mail există patriciakingsman.loans2016@gmail.com

Patricia Kingsman prestamos spunea...

Numele meu este Cristyna Cosmin Alin Sunt din Bucuresti Romania vreau sa folosesc de data aceasta pentru a scrie pe internet ca am primit fondurile mele de credit de 5 milioane leu roman de la aceasta companie numita Patricia Kingsman loan company la inceput nu am crezut ce Oamenii au spus pe internet, dar am decis să încerc și am aplicat pentru împrumut acum două zile și tocmai am primit un apel de la banca mea că nu există suma de 5 milioane leu românesc pe contul meu și imediat am primit o alertă din partea mea Banca Patricia Kingsman companie de împrumut ma sunat și ma întrebat dacă am primit împrumutul meu și le-am spus da, așa că au spus că ar trebui să aducă mai mulți oameni acolo companie, dacă cineva nevoie de un împrumut, astfel încât dacă aveți într-adevăr nevoie de un împrumut aceasta este compania Pentru a aplica de la ei sunt într-adevăr mare și cred acum că există o companie de împrumut reale care oferă împrumuturi și că societatea este Patricia Kingsman companie de împrumut, astfel încât dacă oricine dintre dvs. au nevoie de un împrumut de urgență și este important aceasta este compania dreptul de a aplica de la . Adresa de e-mail este patriciakingsman.loans2016@gmail.com.

În cele din urmă sunt foarte fericit și pot începe propria mea afacere acum. Vă mulțumesc din nou Patricia că sunteți minunat și că Dumnezeu să vă binecuvânteze pe dumneavoastră și pe compania voastră.

Patricia Kingsman prestamos spunea...

Bună ziua Numele meu este Popovici Krisztina Sunt din Brașov România această companie Patricia Kingsman oamenii vorbesc despre este real nu am vrut niciodată un împrumut dar tocmai am spus că ar trebui să încercați această companie și a vedea dacă ceea ce spun oamenii este adevărat și am aplicat pentru o Împrumut de la ei ieri și tocmai am primit împrumutul meu astăzi de la Patricia Kingsman companie împrumut oricine dacă ați citi acest mesaj și aveți nevoie de un împrumut aplica de la această companie pentru că ei sunt de gând să vă ajute această companie este singura companie care oferă împrumut reale on-line. Împrumutul pe care l-am aplicat de la ei a fost de 75.000,00 lei și în 8 ore am obținut împrumutul meu, astfel încât prietenii mei să nu fie scamați dacă aveți nevoie de un împrumut real, aceasta este compania potrivită pentru a aplica. Dacă sunteți interesat de împrumuturi acolo, adresa de e-mail este patriciakingsman.loans2016@gmail.com și acolo numărul ceaplic este +2348165719944.

Patricia Kingsman prestamos spunea...

Salutare tuturor

Eu sunt Ivos Vlad Eugen și sunt din România Constanța. Am fost în căutarea unui împrumut on-line și am fost foarte speriat că nu am aplicat niciodată un împrumut înainte și am loo foarte bine și căutând o companie adevărată acolo am găsit o companie numită Patricia Kingsman uite și am văzut ce au spus oamenii despre această companie A fost adevărat am decis să solicit un împrumut de la companie și am nevoie de un împrumut de 150.000,00 euro pentru a începe o afacere când am aplicat ea mi-a spus tot ce am nevoie să fac și am făcut-o și ea ma asigurat că în 8 ore timp am fost plecat Sa fiu cu imprumutul meu i-am spus bine si am asteptat in exact 8 ore timp primesc imprumutul meu de la aceasta companie ca scriu asta acum nu am fost niciodata scammed inainte si aceasta companie este minunata am asculta oamenii vorbind despre escrocherii dar eu Nu au fost niciodată scammed înainte și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta. Deci toată lumea, dacă aveți nevoie de un împrumut real, aceasta este compania potrivită pentru a aplica de la ei vă vor ajuta și timpul în care vă spun că veți primi împrumutul dvs., care este exact momentul în care veți primi împrumutul. Trebuie doar să scriu acest mesaj pentru toată lumea, astfel încât să nu solicitați un împrumut de la o companie greșită dacă aveți nevoie de un împrumut real contactați această companie și veți fi fericiți. Există poștă

Adresa este patriciakingsman.loans2016@gmail.com.

Anonim spunea...

Toată lumea dacă aveți nevoie de un împrumut adevărat Patricia Kingsman este compania adevărată care acordă împrumuturi pe care nu le știe că fac acest lucru, dar compania este reală Nu vreau ca oamenii să fie scutiți pe internet de aceea spun acest lucru dacă aveți nevoie de un adevărat Împrumutul Patricia Kingsman este compania potrivită pentru a aplica de la.

HELEN WILSON spunea...

'' OFERTA ORIGINALA DE CREDIT PENTRU TOTI (APLICA ACUM) ''

Căutați un împrumut autentic? Sunteți în locul potrivit pentru soluțiile dvs. de împrumut chiar aici! HELEN WILSON LOAN COMPANY acordă împrumuturi companiilor și persoanelor fizice la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 2%. oferim tot felul de împrumuturi inclusiv;

  * Imprumuturi personale
  * Credite pentru afaceri
  * Credite pentru ferme
  * Consolidarea datoriilor
  * Credit pentru investiții
 
Acordăm o sumă maximă de 500.000.000,00 în următoarea monedă: Dolari SUA, Euro și Marii Britanii Mari.
Vă rugăm să ne contactați prin e-mail prin intermediul (helenwilson719@gmail.com)
Mulțumesc.

Eric financee spunea...

Aveți nevoie de împrumuturi pentru proiecte, investiții, împrumuturi personale, împrumuturi pentru afaceri, împrumuturi pentru locuințe, credite pentru studenți, credite de consolidare și împrumuturi pentru diverse proiecte? pentru cei care doresc să obțină un împrumut de la compania noastră ar trebui să ne contactați astăzi la (ericfinancee@gmail.com sau ericfinancee@outlook.com) și să vă împrumutați astăzi.

ACCESS LOAN FIRM (accessloansfirm@gmail.com) spunea...

Numele meu este doamna Ruth Edwin, din România, un singur părinte, înainte ca soțul meu să moară să ne lase cu atâta datorii, eram atât de confuz și de frustrat de cum
Să citim datoriile imense. Într-o zi, trecând prin Internet, am dat peste o mărturie (doamna Ayu Ahmed) despre cum doamna Mary William ia ajutat cu un împrumut. Așa că am solicitat un împrumut de 50.000 de euro, cu o perioadă de 5 ani de la Companie prin poștă (marywilliam902@gmail.com)
Când am aplicat împrumutul, am făcut un jurământ lui DUMNEZEU că dacă am primit împrumutul. Voi lăsa lumea să știe ce a făcut pentru mine, spre marea mea surpriză
Mai puțin de 24 de ore, împrumutul meu a fost acordat la o rată a dobânzii de 2%. Acum am pus datoria soțului meu și am început o viață nouă și o afacere de-a mea
proprie. Tocmai mi-am făcut jurămintele.
Deci, dacă doriți vreun tip de împrumut de până la 2%, Dacă sunteți interesat, puteți contacta mama bună pe e-mailul ei. (Marywilliam902@gmail.com)

VA MULTUMESC TUTUROR

Anonim spunea...

Căutați un împrumut autentic? Sunteți în locul potrivit pentru soluțiile dvs. de împrumut chiar aici! "AVANT CREDIT" oferă împrumuturi companiilor și persoanelor fizice la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 2%. Acordăm o sumă maximă de 500.000.000,00 în următoarea monedă: Dolari SUA, Euro și Marii Britanii Mari. Vă rugăm să ne contactați prin e-mail prin intermediul (sarahmichael385@gmail.com)

DATE APLICABILE

1) Numele complet:
2) Țara:
3) Adresa:
4) Stat:
5) Sex:
6) Starea civilă:
7) Ocupatia:
8) Număr de telefon:
9) Poziția actuală în locul locului de muncă:
10) Venit lunar:
11) Suma împrumutului necesară:
12) Durata împrumutului:
13) Scopul împrumutului:
14) Religia:
15) Ați aplicat înainte:
16) Data nașterii:
Mulțumesc.

Siti Aminah spunea...

Buna,
numele meu este Siti Aminah din Indonezia, vă rog să sugeram că toți cei de aici ar trebui să fie foarte atenți, deoarece există atât de mulți creditori falși de credite pe internet, dar aceștia sunt în continuare cei reali în compania de împrumuturi false. Am fost scammed de 4 împrumutatori diferite de împrumut, am pierdut o mulțime de bani pentru că am fost în căutarea unui împrumut de la compania lor. Aproape că am murit în acest proces pentru că am fost arestat de oameni pentru că am fost datori.

Aproape am renunțat până când am cerut sfatul unui prieten care mi-a prezentat creditorul inițial al împrumutului și o companie foarte fiabilă care este mama Alicia Radu care mi-a luat împrumutul de 800 milioane rupia Indonezia în mai puțin de 24 de ore Fără presiune și într- rată scăzută a dobânzii de 2%. Am fost foarte surprins când mi-am verificat contul bancar și am constatat că suma creditului pe care am solicitat-o ​​a fost transferată în contul meu bancar fără nici o întârziere sau dezamăgire, așa că am promis că voi împărtăși vestea bună, astfel încât oamenii să poată obține un împrumut cu ușurință fără presiune din Mama Alicia Radu

Vreau să ai încredere în mama ta Alicia Radu, pentru că e foarte utilă în viața mea și în viața mea financiară. Trebuie să vă numărați foarte norocoși să aveți ocazia să citiți această mărturie astăzi. Deci, dacă aveți nevoie de un împrumut, contactați mama Alicia Radu prin e-mail: (aliciaradu260@gmail.com)
De asemenea, poți să mă contactezi prin e-mailul meu: (sitiaminah6749@gmail.com) dacă ai nevoie de informații despre cum am primit împrumutul de la mama Alicia Radu, ești foarte liber să mă contactezi și îți voi răspunde cu plăcere pentru că te poți ajuta altele după ce ați primit împrumutul.

Unknown spunea...

Bună ziua tuturor!
Acest lucru este de a informa publicul larg că societatea noastră de împrumut este aici pentru a șterge experiența rău pe care trebuie să fi întâlnit în mâinile acelor escroci care numesc compania de împrumuturi.
Aici, în împrumuturile GARANȚIEI TRUST, oferim împrumuturi tuturor, la o rată scăzută de 3%. Categoriile de credite pe care le oferim sunt enumerate mai jos,

Oferim următoarele tipuri de împrumuturi;

1) Împrumuturile studenților
2) IMPOZITE
3) ÎMPRUMUTURI PERSONALE
4) ÎMPRUMUTURI DE AFACERI
5) ÎMPRUMUTURI LA ACEASTA
6) ÎMPRUMUTURI CONSOLIDATE
7) ÎMPRUMUTURI AUTO
8) ÎMPRUMUTURI PENTRU VETERANI

Vino la biroul nostru de astăzi și experiență de împrumut oportunități ca niciodată înainte.
Și dacă nu puteți veni la biroul nostru, ne puteți contacta prin e-mail:
MRS ANA MICHAEL [anamichaelguarantytrustloans@gmail.com]
MRS RUTH JAMES [ruthjames608@gmail.com]

Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a vă achita datoriile? aveți nevoie de un împrumut pentru a vă îmbunătăți afacerea? aveți nevoie de un împrumut de consolidare? ipotecare sau alte scopuri? Ați fost respins de bănci și de alte instituții financiare? Nu căutați mai mult pentru că suntem aici pentru a vă face toate problemele financiare un lucru din trecut!

Mulțumesc

Anonim spunea...

aveți nevoie de un împrumut autentic în scopuri de afaceri sau de a vă plăti datoria de contact Dl Kellie Wilson acum pentru credite autentice prin e-mail: Oceanicfinance113@gmail.com sau +1 (267) 725-7570

Augusta Ibramhim spunea...

Buna,
Sunteți locul potrivit pentru soluțiile de împrumut de aici! Garanția Trust Trust oferă împrumuturi companiilor și persoanelor fizice la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 2%. la tot personalul sau persoane, vă rugăm să ne contactați pentru ajutor financiar de urgență imediat sau de stres, suntem mândri de angajamentul nostru față de clienții noștri; Desigur, credite personale, credite auto, credite de afaceri / investiții, împrumut pe termen scurt pentru a începe să gândesc la obținerea unui împrumut? Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a vă începe propria afacere? Ești în datorii? Aceasta este șansa dvs. de a vă îndeplini dorința, de a vă oferi împrumuturi personale, împrumuturi pentru afaceri și împrumuturi corporative și de orice tip, puteți contacta doamna Loana George și pur și simplu vă puteți înscrie cu doamna Loana George prin e-mail: loanageorge11@gmail.com. De asemenea, puteți să mă contactați prin intermediul acestui e-mail: sariwulan3600@gmail.com. dacă aveți vreo îndoială. vă rog, el este singurul care este fiabil și demn de încredere.

Unknown spunea...

Buna,
Aveți nevoie de un împrumut de urgență sau aveți nevoie de bani pentru a achita datoriile, a cumpăra echipament și a rezolva dificultăți financiare? Ați fost respins de bănci și de alte instituții financiare? Nu vă faceți griji mai mult pentru că aici există o societate de împrumut legitimă, cunoscută sub numele de COMPANIE DE ÎMPRUMUT AL CHRISTOPHER ELIZABETH, în cazul în care împrumutul este ușor de făcut pentru persoanele și persoanele juridice eligibile cu o rată a dobânzii de numai 2%
Contactați-ne astăzi prin e-mail: elizabethchristopherloan@gmail.com
Mulțumesc,

Siti Aminah spunea...

Buna,
numele meu este Siti Aminah din Indonezia, vă rog să sugerăm că toți cei de aici ar trebui să fie foarte atenți, deoarece există atât de mulți creditori falși de credite pe internet, dar aceștia sunt în continuare cei reali în compania de împrumuturi false. Am fost scammed de 4 împrumutatori diferite de împrumut, am pierdut o mulțime de bani pentru că am fost în căutarea unui împrumut de la compania lor. Aproape că am murit în acest proces pentru că am fost arestat de oameni pentru că am fost datori.

Aproape am renunțat până când am cerut sfatul unui prieten care mi-a prezentat creditorul inițial al împrumutului și o companie foarte fiabilă care este mama Alicia Radu care a primit împrumutul meu de 800 de milioane rupia Indonezia în mai puțin de 24 de ore Fără presiune și la rată scăzută a dobânzii de 2%. Am fost foarte surprins când mi-am verificat contul bancar și am constatat că suma creditului pe care am solicitat-o ​​a fost transferată în contul meu bancar fără nici o întârziere sau dezamăgire, așa că am promis că voi împărtăși vestea bună, astfel încât oamenii să poată obține un împrumut cu ușurință fără presiune din Mama Alicia Radu

Vreau să ai încredere în mama ta Alicia Radu, pentru că e foarte utilă în viața mea și în viața mea financiară. Trebuie să vă numărați foarte norocoși să aveți ocazia să citiți astăzi această mărturie. Deci, dacă aveți nevoie de un împrumut, contactați mama Alicia Radu prin e-mail: (aliciaradu260@gmail.com)
De asemenea, poți să mă contactezi prin e-mailul meu: (sitiaminah6749@gmail.com) dacă ai nevoie de informații despre cum am primit împrumutul de la mama Alicia Radu, ești foarte liber să mă contactezi și îți voi răspunde cu plăcere pentru că te poți ajuta altele după ce ați primit împrumutul.

Siti Aminah spunea...

Buna,
numele meu este Siti Aminah din Indonezia, vă rog să sugerăm că toți cei de aici ar trebui să fie foarte atenți, deoarece există atât de mulți creditori falși de credite pe internet, dar aceștia sunt în continuare cei reali în compania de împrumuturi false. Am fost scammed de 4 împrumutatori diferite de împrumut, am pierdut o mulțime de bani pentru că am fost în căutarea unui împrumut de la compania lor. Aproape că am murit în acest proces pentru că am fost arestat de oameni pentru că am fost datori.

Aproape am renunțat până când am cerut sfatul unui prieten care mi-a prezentat creditorul inițial al împrumutului și o companie foarte fiabilă care este mama Alicia Radu care a primit împrumutul meu de 800 de milioane rupia Indonezia în mai puțin de 24 de ore Fără presiune și la rată scăzută a dobânzii de 2%. Am fost foarte surprins când mi-am verificat contul bancar și am constatat că suma creditului pe care am solicitat-o ​​a fost transferată în contul meu bancar fără nici o întârziere sau dezamăgire, așa că am promis că voi împărtăși vestea bună, astfel încât oamenii să poată obține un împrumut cu ușurință fără presiune din Mama Alicia Radu

Vreau să ai încredere în mama ta Alicia Radu, pentru că e foarte utilă în viața mea și în viața mea financiară. Trebuie să vă numărați foarte norocoși să aveți ocazia să citiți astăzi această mărturie. Deci, dacă aveți nevoie de un împrumut, contactați mama Alicia Radu prin e-mail: (aliciaradu260@gmail.com)
De asemenea, poți să mă contactezi prin e-mailul meu: (sitiaminah6749@gmail.com) dacă ai nevoie de informații despre cum am primit împrumutul de la mama Alicia Radu, ești foarte liber să mă contactezi și îți voi răspunde cu plăcere pentru că te poți ajuta altele după ce ați primit împrumutul.

Anonim spunea...

O zi buna,
  Dragul meu prieten sunt Susana Bonita Sunt aici pentru ca bunica doamnei Melissa, care îmi oferă împrumutul meu de $ 100.000,00 USD, sunt aici pentru a vă permite să știți că există oameni diferiți în viață Mulțumesc lui Dumnezeu că mi- Melissa, care îmi fac visele, internetul dragului meu prieten este plin de înșelătorie și acum poți obține împrumutul prin intermediul doamnei Melissa din Italia prin e-mail-ul personal; mrsmelissaloanfinance@Outlook.com pentru mai multe detalii.

Anonim spunea...

Buna,
BINE ATI VENIT LA COMPANIA DE ÎMPRUMUT FINANCIAR REGINA

* Aveți finanțări proaste?
* Căutați investiții sau împrumuturi personale?
* Ai nevoie de bani pentru a plăti facturile și a plăti datoriile?
* Aveți nevoie de împrumut de afaceri fără stres și aprobare rapidă?
* Ai nevoie de împrumut pentru a cumpăra o mașină sau o casă.

Nu căutați mai mult pentru că sunteți acum în locul potrivit.
"REGINA FINANCE" este aici pentru a vă oferi zâmbetul financiar pe față.

Oferim toate tipurile de împrumuturi la o rată a dobânzii la prețuri accesibile și ieftine.
Capitalul nostru este garantat și sigur, fericirea clienților noștri este forța noastră,
suntem un furnizor de asigurări cu reputație, legitimă și acreditată.
Acordăm împrumut persoanelor fizice și companiilor care au nevoie de asistență în numerar.
Contactați-ne prin e-mail: (reginafinance90@gmail.com).

Augusta Ibramhim spunea...

Da, am primit împrumutul de la doamna Augusta Ibramhim, CEO al GUARANTEE TRUST LOAN, numele meu este Julia Simon, sunt o victimă a fraudei în mâinile creditorilor false. Am pierdut circa 55.000 euro pentru că am nevoie de un capital mare de 170.000 de euro. aproape că am murit, nu aveam unde să merg. Afacerea mea a fost distrusă, iar în acest proces mi-am pierdut aproape fiul. Nu pot rezista asta din nou. în urmă cu două luni, m-am întâlnit cu un prieten care mi-a prezentat o mamă bună, doamna Augusta Ibramhim, care în cele din urmă mi-a ajutat să obțin un împrumut la o companie. bun mamă Aș dori să profit de această ocazie pentru a vă mulțumi și poate ca Dumnezeu să vă binecuvânteze în continuare. De asemenea, îmi place să folosesc această ocazie pentru a vă sfătui că există o mulțime de escrociri acolo, deci dacă aveți nevoie de un împrumut și doriți să obțineți repede un împrumut, pur și simplu intrați cu doamna Augusta Ibramhim prin e-mail: augustaibramhim11@gmail.com . când i-am contactat pe mama Augusta Ibramhim, am fost atât de fericit că am reușit să obțin un împrumut, așa că am decis să împărtășesc mărturia mea pentru a ajuta pe ceilalți să obțină împrumutul, puteți contacta pe Augusta Ibramhim prin e-mail:
augustaibramhim11@gmail.com
 dacă aveți vreo îndoială. vă rog, ea este singura persoană de încredere și de încredere.

Jennifer spunea...

Solicitați un împrumut

Aveți nevoie de împrumut de afaceri, împrumut personal, împrumut auto, împrumut agricol sau finanțare de proiect? Avem o veste bună pentru dvs. Flora National Finance, aranjeaza o institutie nationala de creditare pentru a oferi sprijin firmelor publice si companiilor private si, de asemenea, persoanelor fizice. Acest lucru este de a sustine situatia financiara in intreaga lume. Aplica pentru un credit de astazi. Va asiguram cea mai buna oferta. prioritățile noastre. Oferim împrumuturi diferitelor părți ale lumii. Asia, Australia / Oceania, Europa, America de Nord, America de Sud și Africa, Antarctica.Contactați-ne pentru mai multe informații. (Floralenders001@gmail.com)

Jennifer spunea...

Solicitați un împrumut

Aveți nevoie de împrumut de afaceri, împrumut personal, împrumut auto, împrumut agricol sau finanțare de proiect? Avem o veste bună pentru dvs. Flora National Finance, aranjeaza o institutie nationala de creditare pentru a oferi sprijin firmelor publice si companiilor private si, de asemenea, persoanelor fizice. Acest lucru este de a sustine situatia financiara in intreaga lume. Aplica pentru un credit de astazi. Va asiguram cea mai buna oferta. prioritățile noastre. Oferim împrumuturi diferitelor părți ale lumii. Asia, Australia / Oceania, Europa, America de Nord, America de Sud și Africa, Antarctica.Contactați-ne pentru mai multe informații. (Floralenders001@gmail.com)

Jennifer spunea...

Solicitați un împrumut

Aveți nevoie de împrumut de afaceri, împrumut personal, împrumut auto, împrumut agricol sau finanțare de proiect? Avem o veste bună pentru dvs. Flora National Finance, aranjeaza o institutie nationala de creditare pentru a oferi sprijin firmelor publice si companiilor private si, de asemenea, persoanelor fizice. Acest lucru este de a sustine situatia financiara in intreaga lume. Aplica pentru un credit de astazi. Va asiguram cea mai buna oferta. prioritățile noastre. Oferim împrumuturi diferitelor părți ale lumii. Asia, Australia / Oceania, Europa, America de Nord, America de Sud și Africa, Antarctica.Contactați-ne pentru mai multe informații. (Floralenders001@gmail.com)call or whatsapp +2349075411961

Augusta Ibramhim spunea...

Numele meu este Julia Simon, vreau să folosesc acest mediu pentru a sfătui pe toată lumea să vă fie atent în obținerea unui împrumut de pe Internet pentru că atât de mulți creditori de internet aici sunt toți escrocii și ei sunt doar împărtășirea povestilor pentru a vă înșelăci din banii dvs., un împrumut de 150.000 de euro de la o femeie din Germania și am pierdut suma de 10.000 de euro fără a obține împrumutul,

La această dată, pe 2 septembrie 2017, prietena mea Wulan Sari din locul meu de muncă mi-a spus cum a solicitat un împrumut de la Global Finance Limited și în cele din urmă a primit împrumutul. Niciodata nu am crezut-o pana nu am mers cu ea in banca pentru ao confirma si am fost uimit pentru ca am pierdut foarte multi bani doar pentru a obtine un imprumut pentru familia mea.

Mai Allah a binecuvântat pe Mama Bună pentru ceea ce mi-a făcut pentru mine și pentru casa mea, i-am spus prietenei mele să mă prezinte mamei bune. Augsuta Ibramhim, Global Finance Limited, a făcut-o și am solicitat un împrumut de 45.000 de euro.

Am respectat termenii și condițiile de împrumut ale companiei și cererea mea de credit a fost aprobată pentru mine fără stres și dificultăți.

 În cele din urmă, am primit împrumutul în contul meu bancar și i-am sunat pe prietena mea Wulan Sari că am primit împrumutul și am introdus, de asemenea, atât de mulți oameni pentru mama Bună, doamna Augusta Ibramhim.

Vreau ca tu să citești mărturia mea să contactezi mama bună dacă ai nevoie de un împrumut, ca să depui mărturie și despre bunăvoința mamei bune.

așa că eu folosesc această cale pentru a informa fiecare român și alte persoane care este oportun să citească mărturia mea și el sau ea are nevoie de împrumuturi pentru a contacta
Doamna Augusta Ibramhim prin EMAIL: [augustaibramhim11@gmail.com]

Puteți să mă contactați dacă aveți nevoie de informații suplimentare prin adresa EMAIL: juliasimon460@gmail.com
De asemenea, puteți să-l contactați pe prietena mea Wulan Sari prin adresa EMAIL: sariwulan3600@gmail.com

încă o dată vă mulțumesc tuturor că ați citit mărturia mea și că ALLAH poate continua să ne binecuvânteze pe toți și să ne dea viață lungă și prosperitate

Anonim spunea...

Aveți nevoie de un împrumut autentic pentru a începe o afacere sau pentru a vă plăti facturile și a vă finanța afacerea pentru bunuri imobiliare și orice tip de finanțare comercială( rolandfredrickloaninsuranceplc@gmail.com sau Whats App +1 (845) 731 5341). De asemenea, oferim credite persoanelor fizice, companiilor și entităților corporative la o rată a dobânzii de 2%. Acordăm împrumuturi rapide persoanelor serioase interesate de împrumut, dacă sunteți interesat de oferta de împrumut, contactați acest e-mail către Federația Rusă acum: rolandfredrickloaninsuranceplc@gmail.com sau ce este aplicația +1 (845) 731 5341 Dl Roland Fredrick

Anonymous spunea...

VREAȚI NICIODATĂ UN SOCIETATE DE ÎMPRUMUT A AFACERII?

Am oferit peste 20 de miliarde de dolari în împrumuturi de afaceri pentru peste 30.000 de proprietari de afaceri la fel ca dumneavoastră. Folosim propria noastră tehnologie de risc desemnată pentru a vă oferi dreptul la împrumut de afaceri pentru a vă putea dezvolta afacerea. Serviciile noastre sunt rapide și fiabile, împrumuturile sunt aprobate în termen de 24 de ore de la aplicarea cu succes. Oferim credite de la o gamă minimă de 10.000 $ la un maxim de 1 miliard de dolari.

Te afli într-un pic de probleme cu facturile neplătite și nu știi în ce direcție să merg sau unde să te întorci? Dar despre găsirea unei firme de renume pentru consolidarea datoriilor, care vă poate ajuta să reduceți rata lunară, astfel încât să aveți opțiuni de rambursare la prețuri accesibile, precum și să respirați atunci când vine vorba de sfârșitul lunii și facturile trebuie plătite? Serviciul de împrumut instant este răspunsul. Reduceți plățile pentru a ușura
solicitați cheltuieli lunare. E-mail (instantloanservice60@yahoo.com)


Serviciile noastre includ următoarele:

* Împrumut de proprietate Achiziții
* Credite pentru camioane
* Imprumuturi personale
* Împrumuturi de consolidare a datoriilor
* Credite auto
* Credite de afaceri
* Împrumuturi pentru educație
* Credit ipotecar
* Credite de refinanțare
* Imprumut pentru casa

Vă oferim un împrumut cu o rată scăzută a dobânzii de 2% și o durată a împrumutului de la 1 până la 30 de ani pentru a rambursa împrumutul (sigur și negarantat). Nu țineți problemele financiare pentru dvs. pentru a nu fi stăpânul datoriilor sau stresul financiar. NOTĂ: Țineți minte că va dura doar mai puțin de 24 de ore pentru a vă procesa fișierul este 100% garantat, indiferent de Credit Score.We sunt certificate și intimitatea dvs. este 100% sigură cu noi. Nu vă faceți griji
împrumuturile sau finanțările.


Cu stimă,

Anonim spunea...

Buna tuturor,

Sunt un creditor privat, ofer un împrumut la 2% aceasta este o companie legitimă cu onoare și diferență suntem gata să vă ajutăm în orice problemă financiară pe care o oferiți noi oferim toate tipurile de împrumut, deci dacă sunteți interesat de această ofertă de împrumut contactați-ne prin e-mail: (anggadiman1@gmail.com)

Furnizați, de asemenea, detaliile următoare pentru a putea continua imediat cu împrumutul.

Nume:
Suma necesară:
Durata: un
țară:
Scopul împrumutului:
Venit lunar:
Numar de telefon:

Contactați-ne cu detaliile de mai sus pe adresa noastră de email: anggadiman1@gmail.com

Vă privește cu toții.

ROBBI spunea...

Buna,
Numele meu este Christian Calvin
Mai întâi de toate, apreciez sentimentul de securitate, pentru că am fost înșelat online aici înainte ca un prieten care a primit un împrumut să mă conecteze la adresa de e-mail: (oliviadaniel93@gmail.com)

După ce am trimis o copie a cărții mele de identitate și a detaliilor contului meu, împrumutul meu a fost aprobat, a fost de necrezut, am crezut că ar fi la fel ca alții, care mi-au luat banii și nu am mai auzit de ei din nou, în aproximativ o oră mai târziu, "DA", am fost chemat de banca mea că a existat un depozit în contul meu.

Acestea sunt reale, tot ce trebuie să faceți este să urmați instrucțiunile și procesul de aplicare
 compania este o companie bună, m-au ajutat când aveam nevoie de bani, de aceea mărturisesc despre faptele lor bune .. vă rog, atunci când obțineți în final împrumutul, asigurați-vă că îi informați pe oameni și despre munca bună a acestei companii , astfel încât să nu cadă victimă în mâinile oamenilor falsi și inimii, care se numesc ei înșiși creditori corporativi, în timp ce aceștia doar înșeală și măresc durerea în oameni.
mă puteți contacta prin gmail: (christiancalvin200@gmail.com) în cazul în care aveți nevoie de informații suplimentare

Yetty Sunarsih spunea...

Vreau să întorc toată slava lui Allah asupra a ceea ce folosește mama Alicia Radu în viața mea, numele meu este Yetty Sunarsih din Sandakan în Malaysia, eu sunt văduvă cu 3 copii, soțul meu a murit într-un accident de mașină și de atunci viața a devenit foarte nepoliticoasă pentru mine și pentru familia lui și am încercat să obțin un împrumut de la băncile de aici din Malaezia și mi sa refuzat și am dedus pentru că nu am nici o garanție și nu pot obține un împrumut de la bancă și sunt foarte trist
în această zi, care a fost loială când am trecut prin internet, am văzut mărturia ROBBI cum a obținut împrumutul de la mama Alicia Radu și am contactat-o ​​să întrebe despre mamă și cât de adevărat este împrumutul de la mama Alicia Radu și ea mi-a spus că este adevărat și am contactat-o ​​pe Matcă Mama Alicia Radu și am solicitat împrumut și împrumut am fost procesată și aprobată și în 24 de ore am primit avertizarea mea de credit în contul meu și când mi-am verificat contul, împrumutul meu a fost intact și sunt foarte fericit și am jurat că orice companie care mi-a împrumutat împrumutul va da o descriere a companiei, așa că aș dori să folosesc acest mediu pentru a sfătui pe toți cei care au nevoie de un împrumut pentru a contacta pe Mama Alicia Radu prin e-mail: (aliciaradu260@gmail.com) prin e-mailul meu: (stilltysunarsihs850@gmail.com) pentru informații și, de asemenea, prietena mea Annisa Barkarya prin e-mail ei :( robbi5868@gmail.com)

RANDY777 spunea...

Ofrecemos Préstamos Privados, Comerciales y Personales con tasas de interés anuales mínimas tan bajas como el 3%. Otorgamos préstamos dentro del rango de $ 1,000.00 a $ 500,000.00. Si está interesado, respondame ahora. Contáctenos en whatsapp +1(214)305-8945, correo electrónico: willianloanfirm6@gmail.com

Fatma Wati spunea...

Numele meu este FATMA WATI, vreau să folosesc acest mediu pentru a sfătui pe toată lumea să vă fie atent în obținerea unui împrumut de pe Internet pentru că atât de mulți creditori de internet aici sunt toți escrocii și ei doar împărtășesc povești pentru a te înșelăci din banii tăi, un împrumut de 200.000 de euro de la o femeie din Germania și am pierdut suma de 8.000 de euro fără a primi împrumutul,

La această dată, 27 septembrie 2016, prietena mea Wulan Sari din locul meu de muncă mi-a spus cum a solicitat un împrumut de la GLOBAL FINANCE LIMITED și în cele din urmă a primit împrumutul. Niciodata nu am crezut-o pana nu am mers cu ea in banca pentru ao confirma si am fost uimit pentru ca am pierdut o multime de bani doar pentru a obtine un imprumut pentru familia mea.

Poate ALLAH a binecuvântat pe Doamna Bună pentru ceea ce mi-a făcut pentru mine și pentru casa mea, i-am spus prietenei mele să mă prezinte mamei bune. Augusta Ibramhim, GLOBAL FINANCE LIMITED, a făcut-o și am cerut un împrumut de 500.000 euro.

Am respectat termenii și condițiile de împrumut ale companiei și cererea mea de credit a fost aprobată pentru mine fără stres și dificultăți.

 În cele din urmă, am primit împrumutul în contul meu bancar și i-am sunat pe prietena mea ANNABELLE JOHNSON că am primit împrumutul și am introdus, de asemenea, atât de mulți oameni bunei mame doamna Augusta Ibramhim.

Vreau ca tu să citești mărturia mea să contactezi mama bună dacă ai nevoie de un împrumut, ca să depui mărturie și despre bunăvoința mamei bune.

așa că eu folosesc această cale pentru a informa pe toți românii și alte persoane care este oportun să citească mărturia mea și el sau ea are nevoie de împrumuturi pentru a contacta
Doamna Augusta Ibramhim prin EMAIL: (augustaibramhim11@gmail.com)

Cu toate acestea, puteți să mă contactați dacă aveți nevoie de alte informații prin EMAIL: fatmaf24wati111@gmail.com
De asemenea, puteți lua legătura cu prietenul meu ANNABELLE JOHNSON prin intermediul EMAIL-ului: annabellej24johnson111@gmail.com

Încă o dată vă mulțumesc tuturor că ați citit mărturia mea și că ALLAH poate continua să ne binecuvânteze pe toți și să ne dea viață lungă și prosperitate

    
 Doamna Augusta Ibramhim GCF
Website.http company: //www.finance.com.
Ce număr de numar: +1 (772)261-2533
Adresa de e-mail: augustaibramhim11@gmail.com

Annabelle Johnson spunea...

NICIUNEA NU VREA SĂ MĂSESC SĂ URMEAZĂ CÂȘTIGEREA UNEI ÎMPRUMUTURI DE INTERNET
O zi bună, prietenii mei să fie foarte atenți, sunt doamna Ananabell Johonson, un american care se bazează în Regatul Unit, sunt atât de încrezător să spun că în viața mea mă pot experimenta legitimitatea în compania de împrumut pe lumea internetului, dacă am a fost regizat de altcineva la această companie, nu aș fi scris-o pentru că am fost păcăliți de mai multe ori de către firma de împrumuturi online pe Internet și am hotărât să rămân în afara cererii de împrumut online până când a venit vremea când aveam probleme financiare datorita situatiei pe care am avut-o in locul meu de munca care duce la sacul meu in locul meu de munca si nu am nimeni sa alerg, credinta mea era foarte scazuta, chiria mea se apropia de data expirarii si copiii mei trebuie sa fie in dar datorită cheltuielilor mele ex-sens înainte de a-mi scoate sacul de la locul de muncă nu am nimic care să rezolve toată această problemă.
Nu am altă opțiune decât să vin online căutând o firmă de împrumuturi online care să mă ajute din cauza problemei mele financiare și am dat peste o firmă de împrumut și am fost scammed de € 14,500 în încercarea mea de a obține un împrumut de la ei și am aproape sinucidere sincera si imi intreb pe sine este sfarsitul vietii mele pentru ca sunt o mama morti de 3 copii care sa aiba grija de unde voi obtine bani pentru a-mi finanta educatia si sa-mi plateasca facturile? toate acestea sunt întrebările care au continuat să alerge în mintea mea și au devenit frustrat în procesul de a face asta și cuvintele de încurajare au venit în mine imediat spunând că nu sa terminat încă,
     incercati sa incercati si cu siguranta veti intra in contact cu ajutorul dumneavoastra foarte curand si m-am ridicat si am spus ca voi face aceasta o ultima incercare si daca nu se intampla nimic, asta inseamna ca ei stiu sa-mi mai spuna speranta. Și am ajuns online chiar în acel moment și am dat peste un post de unul (doamna Julia Simon), spunând că nu a văzut niciodată o firmă de împrumut adevărată precum (doamna AUGUSTA IBRAMHIM, CEO al GLOBAL FINANCE LIMITED și imediat am consultat compania de împrumut e-mail-ul pe care l-a plasat pe post și în aceiași zi am primit un răspuns de la manager (doamna AUGUSTA IBRAMHIM, CEO al GLOBAL FINANCE LIMITED) și mi-a transmis toate Regulile și regulamentele care conduc compania și care îmi vor permite să obțină împrumutul de la aceștia și îl întreb cât timp îmi va lua pentru a termina procesul de împrumut pentru că planific să intru în afaceri după ce mi-am pierdut slujba și mi-a spus că ne va lua patru sau cinci zile dacă sunt rapid în răspunsul la mesajul lor.
      Eu, ca si el, sper ca nu le voi trimite bani pentru ca mi sa spus in tara mea ca nu ar trebui sa trimit bani in obtinerea unui imprumut si el a raspuns spunand ca il surprinde atunci cand i-am spus asta pentru ca nu este o firmă de împrumut online, care va oferi servicii unui solicitant de credite fără ca acesta să plătească ceva în avans. Suna foarte rău pentru auzul lui și el a luat-o ca o durere și mi-a explicat totul și atunci când am o regândire despre el am descoperit că era adevărat și că a fost faptul că acea firmă de împrumut fals a profitat în fraudarea oamenilor lor a avut câștigat bani și mi-a dat cuvintele mele că ar trebui să continui cu ei și el mi-a luat prin surprindere că sunt într-adevăr adevărate și am continuat și am aplicat pentru un împrumut de afaceri de € 74,000.00 pe o durată de 10 ani și am plătit toate taxele care trebuie plătite și cum mi-a spus că mă va surprinde, așa a făcut el, atunci am știut că există încă o companie de împrumuturi reale pe internet, altfel nu aș fi știut. aici este adresa de consultare a dnei Augusta Ibramhim (augustaibramhim11@gmail.com), dacă doriți să îi consultați pentru mai multe informații

Mulțumiri

Doamnă Ananabell Johonson

Unknown spunea...

Bună ziua tuturor.

Sunt aici pentru a împărtăși mărturia mea despre ce a făcut o doamnă bună de încredere pentru mine. Numele meu este Cristina Mihaela am din Danemarca și sunt mamă de 4 copii și mi-am pierdut soțul anul trecut, 8 noiembrie, și lucruri foarte greu pentru mine și copiii mei, așa că atunci când eram online să caut un împrumut și am căzut mâinile de înșelătorie, am fost înșelătorie peste 17.000 de dolari, toate accesul la soțul meu, unde am fost luați de noi de frații săi, toată speranța mea a fost pierdută și eu și copiii mei, când am dormit pe stradă până în ziua în care am cunoscut-o pe acest prieten dintre cei care mi-au prezentat această companie onestă, care mi-a ajutat să obțin un împrumut în următoarele 24 de ore, fără nici un Daley, voi fi pentru totdeauna recunoscător pentru compania de împrumut MRS SUSAN JAMES. O poți contacta prin ea Whats-app Number:+1(587)206-1157 or via the company email: (susanjamesloanfirml07@gmail.com or susanjamesloanfirml07@outlook.com) ea nu știa că fac asta pentru ea, dar trebuie să o fac pentru că mulți oameni sunt acolo care au nevoie de un împrumut. De asemenea, puteți contacta compania Website: https://susanjamesloanfirm.wixsite.com/loan-officer

Unknown spunea...

Buna,
Numele meu este Marcia Retnawati din orașul Batan Miroto Semarang din Indonezia, vreau să folosesc acest mediu pentru a sfătui pe toată lumea să vă fie atent în obținerea unui împrumut aici, atât de mulți creditori de împrumut aici sunt toți escrocii și sunt doar aici pentru a vă înșelăci banii tăi, am aplicat pentru un împrumut de aproximativ 100 de milioane de la o femeie din Malaezia și am pierdut aproximativ 6 milioane de euro fără să iau împrumuturi, au cerut din nou și din nou costul, plătesc aproape 6 milioane încă nu am primit un împrumut,

Dumnezeu să fie gloria, am întâlnit un prieten care tocmai a aplicat la împrumut și a primit împrumutul fără stres, așa că mi-a prezentat-o ​​doamnei Alicia Radu și am cerut 500 de milioane, cred că a fost o glumă și o fraudă, dar am primit împrumutul meu în mai puțin de 24 de ore doar 2% fără garanții. Sunt foarte fericit pentru că am fost salvat de a fi sărac.

așa că am sfaturi tuturor oamenilor de aici, care au nevoie de împrumuturi pentru a contacta
Doamna Alicia Radu, prin e-mail: aliciaradu260@gmail.com

Puteți să mă contactați în continuare dacă aveți nevoie de informații suplimentare prin e-mail: Marciaretnawati450@gmail.com

încă o dată vă mulțumesc tuturor că ați citit mărturia mea și că Dumnezeu poate continua să ne binecuvânteze pe toți și să ne dea viață și prosperitate îndelungaată

washington finance spunea...

Good day i am Mr Christ and i want to inform you on how i got my loan,
i got my loan from washington finance in with in a short period of 48 hours,
with just 3% rate, i want you out there looking and searching for loan to also contact washington finance and get your loan with out delay of what so ever contact the company direct email via ( washingtonfinance511@gmail.com )

washington finance spunea...

Good day i am Mr Christ and i want to inform you on how i got my loan,
i got my loan from washington finance in with in a short period of 48 hours,
with just 3% rate, i want you out there looking and searching for loan to also contact washington finance and get your loan with out delay of what so ever contact the company direct email via ( washingtonfinance511@gmail.com )

washington finance spunea...

Bună ziua sunt domnul Hristos și vreau să vă informez despre cum am primit împrumutul meu,
   am primit împrumutul meu de la Washington Finance cu o perioadă scurtă de 48 de ore,
  cu o rată de doar 3%, vă doresc să căutați și să căutați pentru împrumut, de asemenea, să contactați finanțele din Washington și să obțineți împrumutul dvs. cu întârziere a ceea ce vreți să contactați compania directă de e-mail prin intermediul (washingtonfinance511@gmail.com)

washington finance spunea...

Bună ziua sunt domnul Hristos și vreau să vă informez despre cum am primit împrumutul meu,
   am primit împrumutul meu de la Washington Finance cu o perioadă scurtă de 48 de ore,
  cu o rată de doar 3%, vă doresc să căutați și să căutați pentru împrumut, de asemenea, să contactați finanțele din Washington și să obțineți împrumutul dvs. cu întârziere a ceea ce vreți să contactați compania directă de e-mail prin intermediul (washingtonfinance511@gmail.com)

Unknown spunea...

Atenţie!!!

Eu sunt domnul Frankling. Director executiv WEADOM GLOBAL FINANCE. În prezent oferim împrumut persoanelor care au nevoie de numerar pentru afaceri sau pentru a-și lichida facturile. oferim tot felul de împrumuturi persoanelor fizice și organisme de cooperare la rata de reducere de 2%. pentru mai multe informații și cum să ne aplicați prin e-mail acum prin: Weadomglobalfinance@gmail.com pentru mai multe informații.

Salutari
Dl Frankling Weadom
Director executiv.
Email de contact: weadomglobalfinance@gmail.com
Telefon: +1 386 259 1886

adami spunea...

Aveti nevoie de o împrumut?

În prezent, oferim o rată a dobânzii de 2%.
Puteți depune o solicitare de împrumut pentru orice sumă de împrumut de care aveți nevoie.
Oferim împrumuturi de la $ 5.000,00 USD Min. $ 50,000,000.00 USD Max.
Avem credit pe termen lung Minim (1) an Maxim (32) ani.
Oferim următorul tip de împrumut: împrumut de investiții pentru afaceri, împrumut auto sau vehicul, împrumut student, consolidare datorii, împrumuturi pentru locuințe, împrumuturi personale, împrumut de călătorie și de vacanță, împrumut de Crăciun și noul an.
Contactați biroul nostru în Private LOAN COMPANY prin e-mail: (privateloaninvestors@gmail.com)
Dacă sunteți interesat de oferta noastră financiară și doriți să obțineți un împrumut de la noi, vă rugăm să ne contactați și să ne oferiți detalii de mai jos care vor fi necesare pentru a iniția termenii și condițiile pentru sumele împrumutului în consecință.

COMPLETAȚI FORMULARUL DE APLICARE A ÎMPRUMUTULUI ȘI ÎNSCRIEȚI-VĂ SCOPUL PROCESULUI DE ÎMPRUMUT /
Nume: ____________________________
Sex: _______________________________
Starea civilă: _______________________
Adresa: ______________________
Oraș / Zip: ________________________
Tara: ______________________________
Data de nastere: ________________________
Suma necesară împrumutului: ________________
Durata împrumutului: ________________________
Venit lunar / Venit anual: _________
Ocupația: ___________________________
Scopul creditului: _____________________
Telefon: ________________________________
Fax: __________________________________
Ca o recunoaștere a acestor detalii, vor fi trimise un Termeni și condiții bine calculate, inclusiv acordul.
Vă mulțumim pentru patronajul dvs.!
Toate cele bune,
COMPANIA DE ÎMPRUMUT PRAIA
Email: privateloanivestors@gmail.com
Twiiter: @ privateloan276
Instagram: private_loan

MULTUMESC SI DUMNEZEU SA TE BINECUVANTEZE.

Unknown spunea...

Buna,
 Eu sunt doamna Elina Johnson, de la FIRMA DE ÎMPRUMUT AL ELINA JOHNSON, aici vine un împrumut Genuine care vă va schimba viața într-una mai bună, o companie de creditare împrumutată, acordată și licențiată pentru a oferi împrumuturi persoanelor fizice, companiilor private și persoanelor aflate în nevoie la niveluri scăzute de beneficii de până la 2%.

Eu, doamna Elina Johnson, va face tot ce am de respect față de toți solicitanții legitimi. Nu veți fi dezamăgit de mine în această afacere deoarece compania vă va asigura împrumutul dvs., nu se va termina acolo, avem o echipă de expectorat care înțelege legile investiției, ei vă vor ajuta, oferindu-vă sfaturi care vă vor ajuta să vă gestionați investiția pe care o investiți în împrumut, pentru a nu mai intra în faliment în viața dvs. și această ofertă uimitoare vine cu împrumutul dvs. Contactați-ne astăzi prin e-mail elinajohnson11.globalfinance@gmail.com

Serviciile noastre includ următoarele:

* Imprumut personal
* Împrumuturi garantate
* Creditele nu sunt împrejmuite
* Rezultatele împrumutului
* Coaching de împrumut
* Împrumut de împrumut împrumut
* Plata împrumutului
* Credite pentru studenți
* Împrumuturi comerciale
* Credite auto
* Rezoluția împrumutului
* Dezvoltare împrumut
* Dept împrumut de împrumut
* Credite de afaceri
* Credite educative
* Întâlnire întreruptă

Vă rugăm să completați formularul de împrumut de mai jos și să-l returnați pentru a ne deservi mai bine prin e-mail:
elinajohnson11.globalfinance@gmail.com


DATE APLICABILE

1) Numele complet:
2) Țara:
3) Adresa:
4) Stat:
5) Sex:
6) Starea civilă:
7) Ocupatia:
8) Număr de telefon:
9) Poziția actuală în locul locului de muncă:
10) Venit lunar:
11) Suma împrumutului necesară:
12) Durata împrumutului:
13) Scopul împrumutului:
14) Religia:
15) Ați aplicat înainte:
16) Data nașterii:
Mulțumiri,
Doamna Elina Johnson (elinajohnson11.globalfinance@gmail.com)

ANITA LANSAM spunea...

AVANT Loans este un împrumut aprobat de guvern și în cooperare cu Banca Centrală. Compania noastră este dedicată în principal serviciilor bancare și financiare și oferă împrumuturi companiilor, împrumuturi individuale, economii și împrumuturi. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de un împrumut, contactați-ne rapid prin e-mail:
avantloanson@gmail.com

Novo mesto spunea...

Sunt Anna pe nume. Locuiesc în Statele Unite ale Americii, vreau să folosesc acest mediu pentru a avertiza toți solicitanții de împrumuturi să fie foarte atenți, deoarece există escrocilor peste tot. Acum câteva luni am fost îngrădit financiar și, din cauza disperării mele, am fost scamat de mai mulți creditori online. Aproape că am pierdut speranța până când un prieten de-al meu mi-a spus un creditor foarte fiabil, numit episcopul Elijah, care mi-a împrumutat un împrumut de 700.000 de dolari sub 72 de ore fără nici un stres. Dacă aveți nevoie de orice fel de împrumut, contactați-l acum prin: (bishopelijahloanfirm002@hotmail.com) SAU WhatsApp: +2349035555247 Folosesc acest mediu pentru a alerta toți solicitanții de împrumut din cauza dracului pe care l-am trecut în mâinile acei creditori fraudulosi. Și nu vreau nici măcar vrăjmașul meu să treacă printr-un astfel de iad pe care l-am trecut în mâinile acelor creditori online frauduloși. Vreau, de asemenea, să mă ajuți să transmită această informație altora care mai au nevoie de un împrumut odată ce ai de asemenea, primiți împrumutul de la Episcopul Ilie, mă rog ca Dumnezeu să-i dea o viață lungă.

Dumnezeu să-l binecuvânteze pentru totdeauna.

Anna Vegas

Steve Mills spunea...

Bună tuturor!!! Numele meu este Nico, cred că sunt cea mai fericită doamnă de pe pământ după ce am iubit-o pe mine, care mi-a lăsat timp de șapte ani din motive necunoscute. Nu am fost eu in ultimii 7 ani pentru ca il iubesc (Donald) atat de mult incat ma gandesc la el in fiecare zi a vietii mele si am facut tot posibilul sa-l retur, dar inca nu a putut pana nu am dat peste o marturie un corp a dat online cum și-a luat iubitul înapoi prin ajutorul doctorului Ogundele. Acest lucru ma făcut curios și am decis să îl contactez și pe dr. Ogundele pentru ajutor. Încă nu știu cum Dr. Ogundele la adus pe Donald după 7 ani de rupere în 24 de ore. Cred că dr. Ogundele este cel mai mare spiritualist pe pământ, pentru că mi-a adus bucuria și mi-a zâmbit pe față. Donald se întoarce din nou în brațele mele. Trebuie să spun că sunt norocos să intru în contact cu dr. Ogundele. Oamenii mei care au nevoie de ajutor pentru a se reîntâlni cu iubitul lor pierdut sau cu orice problemă de viață, aceasta este ocazia pentru ai avea pe iubitul tău înapoi prin ajutorul doctorului Ogundele. Puteți să-l contactați pe e-mailul său privat. ogundeletempleofsolution@gmail.com. Pentru funcțiile WhatsApp și Viber: +27638836445

Unknown spunea...

Numele meu este Wulan Sari, am fost victima unei fraude în mâinile creditorilor falși. Am pierdut aproximativ 10.000 de euro pentru că aveam nevoie de un capital de 150.000 de euro. Aproape că am murit, nu aveam unde să merg. Afacerea mea a fost distrusă și în acest proces mi-am pierdut fiul. Nu am putut să stau așa ceva din nou.

În decembrie 2017, prietenul meu mi-a prezentat o mamă bună, doamna Loana George, care în cele din urmă mi-a ajutat să obțin un împrumut într-o companie de împrumut în care lucrează. Bună mamă Loana George,

Vreau să profit de această ocazie să-i mulțumesc doamnei Loana George și poate ca Dumnezeu să continue să binecuvânteze doamna Loana George. cand am intrat in contact cu mama doamna Loana George, am fost atat de fericit ca am luat imprumutul meu cu succes in contul meu, doar cu (Taxa de aplicare a creditului meu)

așa că am decis să împărtășesc mărturia mea pentru a ajuta pe alții aici în Romanais pentru a obține împrumutul lor, puteți contacta doamna Loana George prin EMAIL: loanageorge11@gmail.com

De asemenea, doresc să folosesc această ocazie pentru a sfătui toți românii că există multe escrocheri acolo, deci dacă aveți nevoie de un împrumut și doriți să obțineți rapid un împrumut, înregistrați-vă doar prin doamna Loana George,

și o puteți contacta prin e-mail: (loanageorge11@gmail.com).
De asemenea, puteți să mă contactați prin e-mailul meu: (sariwulan3600@gmail.com). dacă aveți vreo îndoială. vă rog, ea este singura persoană de încredere și de încredere.

ACCESS LOAN FIRM (accessloansfirm@gmail.com) spunea...

Numele meu Lady Esther, sunteți binevenit să accesați FIRMUL DE ÎMPRUMUTURI un loc în care aveți ocazia să transformați un defecțiune financiară într-o persoană bogată, cu ajutorul unui personal de înaltă calificare, prin intermediul personalului care este determinat și are resurse financiare care sunt fie o afacere sau jefuirea oamenilor din banii lor este un tabu. unde sunteți financiar echipat pentru a depăși deficiențele mele financiare am stagnat, de aceea am venit aici pentru a vă spune că nu toți creditorii online sunt fraudă sau fraudă, deoarece principala prioritate a ACCESS LOANS FIRM este de a oferi fonduri în ochi orice bani pentru toți clienții săi astfel încât să poată să-și îndeplinească nevoile financiare în fiecare zi, așa că nu mă lăsa să fiu lăsat în urmă Aveți nevoie de fonduri pentru a:

DISPONIBILE SUNT OFERITE

✓ Împrumut personal
✓ Împrumut pentru locuințe,
✓ facturile de spital
✓ Renovarea casei
✓ Extinderea afacerilor
✓ Refinanțarea extinderilor agricole
✓ Mineritul de aur
✓ Finanțarea proiectelor cu nevoi financiare mai mari
✓ Împrumut de afaceri
✓ Împrumut de investiții

Deci, dacă aveți nevoie de acest fond foarte important pe care trebuie să faceți, contactați-ne prin următoarea adresă, deoarece veți fi prezenți cu satisfacție și emoție, suntem întotdeauna în douăzeci de ore pe zi. și șapte zile pe săptămână, astfel încât personalul nostru să ofere cele mai bune servicii financiare pe care le doriți
e-mail:
Biroul de presă (accessloansfirm@gmail.com)
BRANCH MANAGER (estherpatrick83@gmail.com)
WhatsApp (+1 850-677-1763)

Noi tratam clientii nostri cu tot respectul, deoarece anii de cooperare ne duc la bun sfarsit pentru ca oferta noastra este foarte atractiva si procesul este simplu si stresant.
Va multumesc tuturor

Unknown spunea...

O zi buna,
Numele meu este Marcu Dorlca, sunt din România. Vreau să depun mărturie despre creditorul bun care mi-a arătat lumina după ce a fost scamat de doi creditori internaționali diferiți pe Internet, toți promit să-mi dea un împrumut după ce m-au făcut să plătesc o mulțime de impozite și nu mi-au dat nimic nu au avut rezultate pozitive. Mi-am pierdut banii grei câștigați și era un total de (3,000 de euro). Într-o zi am navigat pe Internet în căutarea confuză și frustrat, apoi am dat peste o mărturie a unei Femei care a fost de asemenea scamată și în cele din urmă a fost legată de un credit legitim și de încredere doamna Alicia Radu (aliciaradu260@gmail.com) unde a luat în cele din urmă împrumut, așa că am decis să contactez aceeași companie de împrumut și apoi le-am spus povestea mea despre cum am fost jefuit de doi creditori diferiți care nu au mai mult decât să-mi dea mai multă durere. Le explic prin e-mail. Mi-au spus să nu mai plâng pentru că mi-aș lua împrumutul de la compania lor și am făcut de asemenea alegerea potrivită contactând-o. Am completat formularul de împrumut și am făcut tot ce mi sa cerut și mi sa acordat o sumă de împrumut de (25,000,00 euro) de această mare companie. Aici sunt fericit cu familia mea astăzi pentru că mama Alicia Radu mi-a dat un împrumut, așa că îmi jur că voi continua să depun mărturie pe internet despre cum am primit împrumutul meu. Cred că și alți oameni mărturisesc și același creditor. Ai nevoie de un împrumut de urgență? Vă rugăm să contactați rapid mama prin e-mail: (aliciaradu260@gmail.com)
Puteți să mă contactați dacă aveți nevoie de alte informații prin e-mail: (marcudorlca750@gmail.com)

Unknown spunea...

Căutați un împrumut? esti la locul potrivit pentru solutiile tale de credit chiar aici! CITRUS LOANS oferă toate tipurile de împrumuturi de orice sumă companiilor și persoanelor fizice la o rată scăzută și la prețuri accesibile de 3%. Capitalul nostru și procesul de creditare este sigur, autentic și 100% garantat și garantat. Vă interesează să ne contactați prin e-mail; (citrusloans48@gmail.com)
Mulțumesc

Siti Aminah spunea...

O zi buna,
Numele meu este Marcu Dorlca, sunt din România. Vreau să depun mărturie despre creditorul bun care mi-a arătat lumina după ce a fost scamat de doi creditori internaționali diferiți pe Internet, toți promit să-mi dea un împrumut după ce m-au făcut să plătesc o mulțime de impozite și nu mi-au dat nimic nu au avut rezultate pozitive. Mi-am pierdut banii grei câștigați și era un total de (3,000 de euro). Într-o zi am navigat pe Internet în căutarea confuză și frustrat, apoi am dat peste o mărturie a unei Femei care a fost de asemenea scamată și în cele din urmă a fost legată de un credit legitim și de încredere doamna Alicia Radu (aliciaradu260@gmail.com) unde a luat în cele din urmă împrumut, așa că am decis să contactez aceeași companie de împrumut și apoi le-am spus povestea mea despre cum am fost jefuit de doi creditori diferiți care nu au mai mult decât să-mi dea mai multă durere. Le explic prin e-mail. Mi-au spus să nu mai plâng pentru că mi-aș lua împrumutul de la compania lor și am făcut de asemenea alegerea potrivită contactând-o. Am completat formularul de împrumut și am făcut tot ce mi sa cerut și mi sa acordat o sumă de împrumut de (25,000,00 euro) de această mare companie. Aici sunt fericit cu familia mea astăzi pentru că mama Alicia Radu mi-a dat un împrumut, așa că îmi jur că voi continua să depun mărturie pe internet despre cum am primit împrumutul meu. Cred că și alți oameni mărturisesc și același creditor. Ai nevoie de un împrumut de urgență? Vă rugăm să contactați rapid mama prin e-mail: (aliciaradu260@gmail.com)
Puteți să mă contactați dacă aveți nevoie de alte informații prin e-mail: (marcudorlca750@gmail.com)

Anonim spunea...

Căutați o finanțare fiabilă pentru afacerea dvs. sau pentru uz personal? E-mail harryjim598@gmail.com și aprobat la 2%.

Anonim spunea...

Buna ziua tuturor, Numele meu este HENRY, sunt din Alabama, United State, sunt aici pentru a depune mărturie despre cum am obținut împrumutul de la dl. JOHN WILLIAMS Loan Company după ce am aplicat de două ori din împrumuturi diferite cred că creditele lor au fost reale și am aplicat, dar nu mi-au dat niciodată împrumut până când un prieten de-al meu mi-ar prezenta d-lui JOHN WILLIAMS Loan Company, care mi-a promis să mă ajute cu un împrumut al meu dorința și el a făcut într-adevăr așa cum a promis fără nici o formă de întârziere, am avut îndoieli, dar niciodată nu am reușit să cred. N-am crezut niciodată că creditorii creditorilor creditorilor sunt încredințați până când l-am întâlnit pe dl. John WILLIAMS, care mi-a ajutat într-adevăr cu împrumutul meu și mi-a schimbat viața în bine. Știu că există încă mulți creditori buni, dar vă sfătuiesc să încercați compania împrumutată a dlui JOHN WILLIAMS, grija și înțelegerea lui. nu știu dacă aveți nevoie de un împrumut de urgență sau doriți finanțare pentru proiectele dvs. Deci, nu ezitați să contactați domnul JOHN WILLIAMS Loan Company adresa de e-mail este (johnloanfirm2@gmail.com)

Larry Scott spunea...

Salutare tuturor

Acesta este Larry, proprietarul Larry Finance WorldWide.

Ofer un împrumut de la 1000 $ la 45m $ și de la o durată minimă de 6 luni la 25 de ani, cu o rată a dobânzii scăzută de 3%.
Acest împrumut trebuie să vă intereseze, deoarece oferta mea este deschisă oricui de peste 18 ani.
Eu dau toate tipurile de împrumut și pentru toată lumea, câștigând sau nu și chiar pentru persoanele cu handicap. De asemenea, dau imprumuturi de Craciun celor care le doresc pana atunci.
Deci, grăbește-te astăzi și primești acest împrumut pentru că oportunitățile de genul ăsta nu durează prea mult.
Contactați-mă prin e-mailul meu de lucru: larryfinance@yahoo.com sau WhatsApp: +2349051442970.

Vă aștept la aplicațiile dvs. urgente
Toate cele bune
Larry Scott Gregory

Unknown spunea...

O zi buna,
  Înțeleg că sunteți foarte interesat în obținerea unui împrumut de urgență pe internet,
GUARANTEE TRUST LOAN sunt un grup de companii care oferă împrumuturi persoanelor fizice din întreaga lume cu rata dobânzii la prețuri accesibile și vreau să știți că împrumutul Garanția Trust va face ceea ce nici o altă companie nu poate face pentru dvs.

Îmi pare rău pentru ceea ce ați trecut înainte, infectați asta este una dintre problemele în mâinile creditorilor falsi, vă asigur aici 100% că Garanția creditelor TRUST sunt o companie de încredere care în prezent instituie o schemă în formă de achiziție de împrumut pentru a ajuta diverse persoane, precum și organizații care au intenții de renovare, datorii?
  Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a vă plăti datoria sau aveți nevoie de un împrumut pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ați fost refuzat de bănci și de alte instituții financiare? Aveți nevoie de un împrumut de consolidare sau de credit ipotecar? Doamna Loana George, CEO al GUARANTEE TRUST LOAN, o femeie de afaceri internațională și un împrumut care a oferit împrumuturi. Vreau, de asemenea, să știți că Împrumutul de garanție nu a fost niciodată implicat în nici o activitate de fraudă.

Numele meu este Wulan Sari, am fost victima unei fraude în mâinile creditorilor falși. Am pierdut aproximativ 45.000 de dolari pentru că aveam nevoie de un capital mare de 180.000 de dolari. Aproape că am murit, nu aveam unde să merg. Afacerea mea a fost distrusă și în acest proces mi-am pierdut fiul. Nu am putut să stau așa ceva din nou.

În decembrie 2017, prietenul meu mi-a prezentat o mamă bună, doamna Loana George, care în cele din urmă mi-a ajutat să obțin un împrumut într-o companie de împrumut în care lucrează. Bună mamă Loana George,

Vreau să profit de această ocazie să-i mulțumesc doamnei Loana George și poate ca Dumnezeu să continue să binecuvânteze doamna Loana George. cand am intrat in contact cu mama doamna Loana George, am fost atat de fericit ca am luat imprumutul meu cu succes in contul meu, doar cu (Taxa de aplicare a creditului meu)

așa că am decis să împărtășesc mărturia mea pentru a ajuta pe alții aici în Romanias să obțină împrumutul lor, puteți contacta doamna Loana George prin EMAIL: loanageorge11@gmail.com

De asemenea, doresc să folosesc această ocazie pentru a sfătui toți românii că există multe escrocheri acolo, deci dacă aveți nevoie de un împrumut și doriți să obțineți rapid un împrumut, înregistrați-vă doar prin doamna Loana George,

și o puteți contacta prin e-mail: (loanageorge11@gmail.com).
 De asemenea, puteți să mă contactați prin e-mailul meu: (sariwulan3600@gmail.com). dacă aveți vreo îndoială. vă rog, ea este singura persoană de încredere și de încredere.

Siti Aminah spunea...

Salut,
numele meu este Siti Aminah din Indonezia, vă rog să sugeram că toți cei de aici ar trebui să fie foarte atenți, deoarece există atât de mulți creditori falși de credite pe internet, dar aceștia sunt în continuare cei reali în compania de împrumuturi false. Am fost scammed de 4 împrumutatori diferite de împrumut, am pierdut o mulțime de bani pentru că am fost în căutarea unui împrumut de la compania lor. Aproape că am murit în acest proces pentru că am fost arestat de oameni pentru că am fost datori.

Aproape am renunțat până când am cerut sfatul unui prieten care mi-a prezentat creditorul inițial al împrumutului și o companie foarte fiabilă care este mama Alicia Radu care mi-a luat împrumutul de 800 de milioane rupia Indonezia în mai puțin de 24 de ore Fără presiune și într- rată scăzută a dobânzii de 2%. Am fost foarte surprins când mi-am verificat contul bancar și am constatat că suma creditului pe care am solicitat-o ​​a fost transferată în contul meu bancar fără nici o întârziere sau dezamăgire, așa că am promis că voi împărtăși vestea bună, astfel încât oamenii să poată obține un împrumut cu ușurință fără presiune din Mama Alicia Radu

Vreau să ai încredere în mama ta Alicia Radu, pentru că e foarte utilă în viața mea și în viața mea financiară. Trebuie să vă numărați foarte norocoși să aveți ocazia să citiți această mărturie astăzi. Deci, dacă aveți nevoie de un împrumut, contactați mama Alicia Radu prin e-mail: (aliciaradu260@gmail.com)
De asemenea, poți să mă contactezi prin e-mailul meu: (sitiaminah6749@gmail.com) dacă ai nevoie de informații despre cum am primit împrumutul de la mama Alicia Radu, ești foarte liber să mă contactezi și îți voi răspunde cu plăcere pentru că te poți ajuta altele după ce ați primit împrumutul.

Unknown spunea...

Oferta de împrumut
Căutați un împrumut autentic? esti la locul potrivit pentru solutiile tale de credit chiar aici! Oferim toate tipurile de împrumuturi de orice fel companiilor și persoanelor fizice, la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3%. Capitalul nostru și procesul de creditare sunt sigure, autentice și 100% garantate și garantate. Vă interesează să ne contactați prin e-mail; (citrusloans48@gmail.com)
Mulțumesc

Unknown spunea...

Oferta de împrumut
Căutați un împrumut autentic? esti la locul potrivit pentru solutiile tale de credit chiar aici! Oferim toate tipurile de împrumuturi de orice fel companiilor și persoanelor fizice, la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3%. Capitalul nostru și procesul de creditare sunt sigure, autentice și 100% garantate și garantate. Vă interesează să ne contactați prin e-mail; (citrusloans48@gmail.com)
Mulțumesc

Robin spunea...

Marturie despre cum a fost transformata via?a mea (betty.mabel227@gmail.com)

Numele meu este Ana Andrew locuiesc în Bucure?ti ?i sunt fericita astazi? Mi-am spus eu ca orice împrumut de împrumut care mi-ar putea schimba via?a ?i familia mea, o voi îndruma pe orice persoana care cauta împrumut pentru ei. Daca ave?i nevoie de împrumut ?i sunte?i sigur ca ve?i plati împrumutul, contacta?i-i ?i spune?i-le ca Ana Andrew v-a referit la ele. adresa?i-va doamnei Betty Mabel prin: (betty.mabel227@gmail.com) Numărul meu de telefon Whatsapp: +1(929) 267-7281

Robin spunea...

Marturie despre cum a fost transformata via?a mea (betty.mabel227@gmail.com)

Buna prieteni!!! Numele meu este Diana Dorin. Vreau sa depun marturie despre creditorul creditor bun care mi-a aratat lumina dupa ce a fost scamat de doi creditori interna?ionali interna?ionali, to?i promiteau sa-mi dea un împrumut dupa ce m-au facut sa platesc multe taxe care nu au dat na?tere ?i nu au avut nici un rezultat pozitiv. mi-am pierdut greu câ?tigul de bani ?i a fost un total de 8.000 euro. Într-o zi, când navighez prin internet, m-am înfuriat când am întâlnit o femeie care a fost scamata ?i în cele din urma a fost legata de o companie de împrumuturi legitime, numita Betty Mabel Financial Loan Service ?i e-mail (betty.mabel227@gmail.com) în cele din urma a primit împrumutul, a?a ca am decis sa contactez aceea?i companie de împrumut ?i apoi le-am spus povestea mea despre cum am fost scammed de 2 creditori diferi?i care nu au facut altceva decât sa-mi dea mai multa durere. Explicam companiei prin po?ta ?i tot ce mi-au spus era sa nu plâng mai mult pentru ca îmi voi lua împrumutul în compania lor ?i, de asemenea, am facut alegerea potrivita de contactare a acestora. am completat formularul de împrumut ?i am procedat cu tot ce mi-a fost cerut, iar la ?ocul meu am primit o suma de împrumut de 65.000,00 Euro de catre aceasta mare companie (Betty Mabel Financial Loan Service) administrata de doamna Betty Mabel Dumnezeu temându-se de femeie ?i aici am astazi fericit pentru ca aceasta companie mi-a dat un împrumut, a?a ca am facut un juramânt pentru sine ca voi continua sa depun marturie pe internet despre cum am primit împrumutul meu. Ave?i nevoie de un împrumut de urgen?a? cu amabilitate ?i rapiditate de contact Aceasta companie minunata acum pentru împrumutul dvs. prin e-mail: (betty.mabel227@gmail.com), ea este cam îndurerata. Mult noroc Numărul meu de telefon Whatsapp: +1(929) 267-7281

Robin spunea...

MASURAREA CÂND AU FACUT ÎMPRUMUTUL DE CATRE O COMPANIE DE ÎMPRUMUT REDUS (R.M.L.C)

Buna prieteni!!! Numele meu este Austin Roland. Vreau sa depun marturie despre împrumutul de împrumut bun, care mi-a aratat lumina dupa ce a fost scamat de 5 creditori interna?ionali interna?ionali, to?i promit sa-mi dea un împrumut dupa ce m-au platit multe taxe care nu dau nimic ?i nu au avut nici un rezultat pozitiv. mi-am pierdut greu câ?tigul de bani ?i a fost un total de 17,000.00Euro. Într-o zi, când navighez prin internet, m-am uitat frustrat atunci când am dat peste o femeie care a fost scamata ?i în cele din urma a fost legata de o companie legit-împrumut numita Betty Mabel Loan Service ?i e-mail (betty.mabel227@gmail.com) i-am luat împrumutul, a?a ca am decis sa contactez aceea?i companie de împrumut ?i apoi le-am spus povestea mea despre cum am fost scammed de 5 creditori diferi?i care nu au facut altceva decât sa-mi dea mai multa durere. Explicam companiei prin po?ta ?i tot ce mi-au spus era sa nu plâng mai mult pentru ca îmi voi lua împrumutul în compania lor ?i, de asemenea, am facut alegerea potrivita de contactare a acestora. am completat formularul de împrumut ?i am procedat cu tot ce mi-a fost cerut, iar la ?ocul meu am primit o suma de împrumut de 250.000,00 Euro de aceasta mare companie (Betty Mabel Loan Service) administrata de doamna Betty Mabel, o femeie temându- am astazi fericit pentru ca aceasta companie mi-a dat un împrumut, a?a ca am facut un juramânt pentru sine ca voi continua sa depun marturie pe internet despre cum am primit împrumutul meu. Ave?i nevoie de un împrumut de urgen?a? felicitari ?i contacte rapide Aceasta mare companie acum pentru împrumutul dvs. prin e-mail: betty.mabel227@gmail.com ea este cam îndurerata. eu ramân Austin Roland .....Numărul meu de telefon Whatsapp: +1(929) 267-7281

Robin spunea...

A?TEPTATEA CÂND AU FACUT ÎMPRUMUTUL DE CATRE UN LITERE DE LEGATURA LEGATA

Numele meu este Nicholas Robert ceta?ean al Bucure?tiului. am fost scammed de 4 creditori interna?ionali interna?ionali, to?i promiteau sa-mi dea un împrumut dupa ce m-au facut sa platesc mai multe comisioane care nu au dat nici un rezultat ?i nu au avut nici un rezultat pozitiv. Mi-am pierdut banii grei. Într-o zi când navighez prin internet cu lacrimi pe ochi, am dat peste o marturie despre omul care a fost de asemenea scamat ?i, în cele din urma, a fost legat de o companie legit de împrumut numita BETTY MABEL LOAN SERVICES (betty.mabel227@gmail.com) în cele din urma am primit împrumutul, a?a ca am decis sa contactez aceea?i companie de împrumut ?i apoi le-am spus povestea mea despre cum am fost scammed de 4 împrumutatori diferite care nu au facut altceva decât sa ma provoace mai multa durere. Explicam companiei prin po?ta ?i tot ce mi-au spus era sa nu plâng mai mult pentru ca îmi voi lua împrumutul în compania lor ?i, de asemenea, am facut alegerea potrivita de contactare a acestora. am completat formularul de împrumut ?i am procedat cu tot ce mi-a fost cerut ?i mi-a fost acordata o suma de împrumut de 270.000,00 euro de catre aceasta mare companie (BETTY MABEL LOAN SERVICES) administrata de dl Gary Mark ?i aici sunt astazi fericit pentru ca BETTY MABEL LOAN SERVICIILE mi-au dat un împrumut, a?a ca mi-am facut un juramânt ca voi continua sa depun marturii pe internet despre cum am primit împrumutul meu. Ave?i nevoie de un împrumut de urgen?a va rugam sa contacta?i BETTY MABEL LOAN SERVICES acum pentru împrumutul dvs. prin e-mail: betty.mabel227@gmail.com

A LUA LEGATURA
BETTY MABEL SERVICII DE ÎMPRUMUT
E-mail: betty.mabel227@gmail.com
Numărul meu de telefon Whatsapp: +1(929) 267-7281

Siti Aminah spunea...

Salut,
Sunt doamna Olivia Daniel, un creditor privat de împrumut, care oferă împrumuturi pentru oportunități de viață. Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a vă achita datoriile sau aveți nevoie de un împrumut pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ați fost respinsă de bănci și de alte instituții financiare? Aveți nevoie de un împrumut de consolidare sau de ipotecă? căutați mai mult, pentru că suntem aici pentru a face toate problemele dvs. financiare un lucru din trecut. Acordăm fonduri persoanelor fizice care au nevoie de asistență financiară, care au un credit rău sau au nevoie de bani pentru a plăti facturile, pentru a investi în afaceri la o rată de 2%. Vreau să folosesc acest mediu pentru a vă informa că oferim asistență fiabilă și beneficiară și că vom fi dispuși să oferim un împrumut. Deci, contactați-ne astăzi prin e-mail la:
(Oliviadaniel93@gmail.com)

julia simon spunea...

Salut,
Căutați un împrumut? tu esti locul potrivit pentru solutiile tale de credit chiar aici! Global Finance Limited oferă împrumuturi companiilor și persoanelor fizice la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 2%. pentru tot personalul sau persoanele, vă rugăm să ne contactați imediat pentru ajutor financiar imediat sau stres, suntem mândri de angajamentul nostru față de clienții noștri; Desigur, împrumuturi personale, împrumuturi auto, afaceri / împrumut de investiții, împrumut pe termen scurt pentru a începe să te gândești la obținerea unui împrumut? Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a vă începe propria afacere? Ești în datorii? Aceasta este șansa dvs. de a vă îndeplini dorința, de a vă oferi împrumuturi personale, împrumuturi pentru afaceri și împrumuturi corporative și de orice fel, puteți contacta doamna Augusta Ibramhim și pur și simplu vă puteți înscrie cu doamna Augusta Ibramhim prin e-mail: augustaibramhim11@gmail.com. De asemenea, puteți să mă contactați prin intermediul acestui e-mail: juliasimon460@gmail.com. dacă aveți vreo îndoială. vă rog, el este singurul care este fiabil și demn de încredere.
Mulțumiri.

E-mail: augustaibramhim11@gmail.com

ROBBI spunea...

Salut,
Numele meu este ROBBI de la Cirebon Jawa Barat Indonezia, aș vrea să-i mulțumesc mamei Alicia Radu că mi-a ajutat să obțin un împrumut bun după ce am suferit mult în mâinile creditorilor falși on-line care mă înșală să câștig bani fără să-mi ofere un împrumut au avut nevoie de un împrumut în ultimii 3 ani pentru a-mi începe propria afacere în orașul Cirebon unde locuiam și am căzut în mâinile unei companii false din Turcia care ma înșelat și nu mi-a oferit un împrumut. și eu sunt foarte frustrat pentru că mi-am pierdut toți banii într-o companie falsă din Turcia, pentru că îi datorez băncii și prietenilor mei și nu am nimeni să alerg, până la o zi de credință pe care un prieten al meu la numit Siti Aminah după ce a citit mărturia ei despre cum a obținut un împrumut de la mama Alicia Radu, așa că a trebuit să o contactez pe Siti Aminah și mi-a spus și m-au convins să-l contactez pe mama Alicia Radu că era o mamă bună și trebuia să-mi aduc curaj și am contactat-o ​​pe mama Alicia Radu și eu am fost surprins de împrumutul meu prelucrat și aprobat și în 3 ore împrumutul meu a fost transferat în contul meu și sunt foarte surprins că acesta este un miracol și trebuie să mărturisesc despre lucrarea bună a Mamei Alicia Radu
așa că aș sfătui pe toți cei care au nevoie de un împrumut pentru a contacta mama Alicia Radu email: (aliciaradu260@gmail.com) și vă asigur că veți depune mărturie, așa cum am făcut și puteți, de asemenea, contactați-mă pentru mai multe informații despre Mama Alicia Radu : (robbi5868@gmail.com) și încă puteți să-l contactați pe Siti Aminah, care mi-a prezentat-o ​​pe mama Alicia Radu prin e-mail: (sitiaminah6749@gmail.com)
poate Dumnezeu să continue să binecuvânteze și să iubească pe mama Alicia Radu să-mi schimbe viața financiară

julia simon spunea...

Salut,
O zi buna,
Înțeleg că sunteți foarte interesat în obținerea unui împrumut de urgență pe internet,
GLOBAL FINANCE LIMITED sunt un grup de companii care oferă împrumuturi persoanelor fizice din întreaga lume cu dobândă la prețuri accesibile și vreau să știți că GLOBAL FINANCE LIMITED va face ceea ce nici o altă companie nu poate face pentru dvs.

Numele meu este Julia Simon, am fost victima unei fraude în mâinile creditorilor falși. Am pierdut aproximativ 45000 de dolari pentru că aveam nevoie de un capital mare de 200.000 de dolari. Aproape că am murit, nu aveam unde să merg. Afacerea mea a fost distrusă și în acest proces mi-am pierdut fiul. Nu puteam să stau așa ceva din nou. în ianuarie 2018, prietenul meu mi-a prezentat o mamă bună, doamna Augusta Ibramhim, care în cele din urmă mi-a ajutat să obțin un împrumut într-o companie de împrumut în care lucrează.

Bună mamă Augusta Ibramhim, vreau să profit de această ocazie pentru a vă mulțumi și pentru ca Dumnezeu să vă continue să vă binecuvânteze. De asemenea, doresc să folosesc această ocazie pentru a-i sfătui pe colegii români că există multe escrocheri, așa că dacă aveți nevoie de un împrumut și doriți să obțineți rapid un împrumut, înregistrați-vă numai prin doamna Augusta Ibramhim și puteți să o contactați prin e-mail: augustaibramhim11 @ gmail.com). puteți să mă contactați și prin e-mailul meu: (juliasimon460@gmail.com). dacă aveți vreo îndoială.
vă rog, ea este singura persoană de încredere și de încredere.

Mulțumesc.

HELEN WILSON spunea...

Salut,
Căutați un împrumut autentic? aveți datorii și aveți nevoie de bani pentru a vă plăti facturile, aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a începe o afacere nouă sau pentru a vă îmbunătăți afacerea? aveți nevoie de un împrumut pentru a cumpăra o mașină sau o casă? aveți un proiect neterminat la îndemână din cauza finanțării necorespunzătoare? Aveți un scor redus de creditare și sunteți greu să obțineți servicii de capital de la bănci locale și alte instituții financiare? Aveți nevoie de împrumut de investiții pentru a investi în anumite zone ale specializare, sunteți la locul potrivit pentru soluțiile de împrumut de aici! Oferim tot felul de credite de orice fel companiilor și persoanelor fizice, la un nivel scăzut și la prețuri accesibile 2% rata dobânzii. Capitalul nostru și procesul de creditare este sigur, autentic și 100% garantat și garantat. Vă interesează, contactați-mă prin e-mail; (helenwilson719@gmail.com)

Elena Nino spunea...

Dragi solicitanți de împrumut

Sunteți în orice dificultate financiară? Vrei să începi propria afacere? Această societate de împrumut a fost înființată în întreaga lume cu scopul de a ajuta săracii și oamenii cu dificultăți financiare de viață. Dacă doriți să solicitați un împrumut, reveniți la noi cu detaliile de mai jos pe e-mail: elenanino0007@gmail.com

Nume:
Suma imprumutata necesara:
Durata împrumutului:
Numar de mobil:

Mulțumesc și Dumnezeu să binecuvânteze
ÎNCREDERE
Elena

Siti Aminah spunea...

Salut,
numele meu este Siti Aminah din Indonezia, vă rog să sugeram că toți cei de aici ar trebui să fie foarte atenți, deoarece există atât de mulți creditori falși de credite pe internet, dar aceștia sunt în continuare cei reali în compania de împrumuturi false. Am fost scammed de 4 împrumutatori diferite de împrumut, am pierdut o mulțime de bani pentru că am fost în căutarea unui împrumut de la compania lor. Aproape că am murit în acest proces pentru că am fost arestat de oameni pentru că am fost datori.

Aproape am renunțat până când am cerut sfatul unui prieten care ma prezentat creditorului inițial al împrumutului și o companie foarte fiabilă care este mama Alicia Radu care a primit împrumutul meu de 800 de milioane rupia Indonezia în mai puțin de 24 de ore Fără presiune și într- rată scăzută a dobânzii de 2%. Am fost foarte surprins când mi-am verificat contul bancar și am constatat că suma împrumutului pe care am solicitat-o ​​a fost transferată în contul meu bancar fără nici o întârziere sau dezamăgire, așa că am promis că voi împărți vestea bună, astfel încât oamenii să poată obține un împrumut cu ușurință fără presiune Mama Alicia Radu

Vreau să ai încredere în mama ta Alicia Radu, pentru că e foarte utilă în viața mea și în viața mea financiară. Trebuie să vă numărați foarte norocoși să aveți ocazia să citiți astăzi această mărturie. Deci, dacă aveți nevoie de un împrumut, contactați mama Alicia Radu prin e-mail: (aliciaradu260@gmail.com)
De asemenea, poți să mă contactezi prin e-mailul meu: (sitiaminah6749@gmail.com) dacă ai nevoie de informații despre cum am primit împrumutul de la mama Alicia Radu, ești foarte liber să mă contactezi și îți voi răspunde cu plăcere pentru că te poți ajuta altele după ce ați primit împrumutul.

Olivia Daniel spunea...

Salut,
Sunt doamna Olivia Daniel, creditor privat de împrumut, care oferă împrumuturi pentru oportunități de viață. Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a vă achita datoriile sau aveți nevoie de un împrumut pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ați fost respins de bănci și de alte instituții financiare? Aveți nevoie de un împrumut de consolidare sau de ipotecă? căutați mai multe pentru că suntem aici pentru a vă face toate problemele financiare un lucru din trecut. Acordăm fonduri persoanelor fizice care au nevoie de asistență financiară, care au un credit rău sau au nevoie de bani pentru a plăti facturile, să investească în afaceri la o rată de 2%. Vreau să utilizez acest mediu pentru a vă informa că oferim asistență fiabilă și beneficiară și că vom fi dispuși să oferim un împrumut. Așadar, contactați-ne astăzi prin e-mail la:
(Oliviadaniel93@gmail.com)


APPLICATION DATA

1) Numele complet:
2) Țara:
3) Adresa:
4) Stat:
5) Sex:
6) Starea civilă:
7) Ocupatia:
8) Număr de telefon:
9) Poziția curentă în locul locului de muncă:
10) Venit lunar:
11) Suma imprumutata necesara:
12) Durata împrumutului:
13) Scopul împrumutului:
14) Religia:
15) Ați aplicat înainte:
16) Data nașterii:
Mulțumiri,

Olivia Daniel spunea...

Salut,
Sunt doamna Olivia Daniel, creditor privat de împrumut, care oferă împrumuturi pentru oportunități de viață. Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a vă achita datoriile sau aveți nevoie de un împrumut pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ați fost respins de bănci și de alte instituții financiare? Aveți nevoie de un împrumut de consolidare sau de ipotecă? căutați mai multe pentru că suntem aici pentru a vă face toate problemele financiare un lucru din trecut. Acordăm fonduri persoanelor fizice care au nevoie de asistență financiară, care au un credit rău sau au nevoie de bani pentru a plăti facturile, să investească în afaceri la o rată de 2%. Vreau să utilizez acest mediu pentru a vă informa că oferim asistență fiabilă și beneficiară și că vom fi dispuși să oferim un împrumut. Așadar, contactați-ne astăzi prin e-mail la:
(Oliviadaniel93@gmail.com)


APPLICATION DATA

1) Numele complet:
2) Țara:
3) Adresa:
4) Stat:
5) Sex:
6) Starea civilă:
7) Ocupatia:
8) Număr de telefon:
9) Poziția curentă în locul locului de muncă:
10) Venit lunar:
11) Suma imprumutata necesara:
12) Durata împrumutului:
13) Scopul împrumutului:
14) Religia:
15) Ați aplicat înainte:
16) Data nașterii:
Mulțumiri,

julia simon spunea...

Salut,
numele meu este Julia Simon, am fost victima unei fraude în mâinile creditorilor falși. Am pierdut aproximativ 45000 de dolari pentru că aveam nevoie de un capital mare de 200.000 de dolari. Aproape că am murit, nu aveam unde să merg. Afacerea mea a fost distrusă și în acest proces mi-am pierdut fiul. Nu am putut să stau așa ceva din nou. în ianuarie 2018, prietenul meu mi-a prezentat o mamă bună, doamna Augusta Ibramhim, care în cele din urmă mi-a ajutat să obțin un împrumut într-o companie de împrumut în care lucrează. Bună mamă Augusta Ibramhim, vreau să profit de această ocazie să vă mulțumesc și Dumnezeu să continue să te binecuvânteze. De asemenea, doresc să folosesc această ocazie pentru a-i sfătui pe indonezienii că există mulți escroci, așa că dacă aveți nevoie de un împrumut și doriți să obțineți rapid un împrumut, înregistrați-vă prin doamna Augusta Ibramhim și o puteți contacta prin e-mail: augustaibramhim11 @ gmail.com). puteți să mă contactați și prin e-mailul meu: (juliasimon460@gmail.com). dacă aveți vreo îndoială. vă rog, ea este singura persoană de încredere și de încredere.

Întoarceți-vă din nou înapoi din nou, din nou, din nou, din nou:

numele meu este Julia Simon, am fost victima unei fraude în mâinile creditorilor falși. Am pierdut aproximativ 45000 de dolari pentru că aveam nevoie de un capital mare de 200.000 de dolari. Aproape că am murit, nu aveam unde să merg. Afacerea mea a fost distrusă și în acest proces mi-am pierdut fiul. Nu am putut să stau așa ceva din nou. în ianuarie 2018, prietenul meu mi-a prezentat o mamă bună, doamna Augusta Ibramhim, care în cele din urmă mi-a ajutat să obțin un împrumut într-o companie de împrumut în care lucrează. Bună mamă Augusta Ibramhim, vreau să profit de această ocazie să vă mulțumesc și Dumnezeu să continue să te binecuvânteze. De asemenea, doresc să folosesc această ocazie pentru a-i sfătui pe indonezienii că există mulți escroci, așa că dacă aveți nevoie de un împrumut și doriți să obțineți rapid un împrumut, înregistrați-vă prin doamna Augusta Ibramhim și o puteți contacta prin e-mail: augustaibramhim11 @ gmail.com). puteți să mă contactați și prin e-mailul meu: (juliasimon460@gmail.com). dacă aveți vreo îndoială. vă rog, ea este singura persoană de încredere și de încredere.

VORBI VINȚI MAI MULȚUMESC CITIȚI MESIUNEA MEA ȘI MAI DUMNEZEU CONTINE SĂ VĂ RUGĂM SĂ VĂ RUGĂM SĂ VĂ RUGĂM SĂ VĂ RUGĂM TOATE ȘI VENIȚI VIAȚA LUNGĂ ȘI PROSPERITATEA LUI AMEN,

ROBBI spunea...

Ai nevoie de asistență financiară? Vă putem ajuta să oferiți împrumuturi la o rată a dobânzii scăzută de 2%. Deci, vă rugăm să ne contactați astăzi prin e-mail la: (aliciaradu260@gmail.com) Căutați fonduri pentru a vă achita împrumuturile și datoriile? Căutați bani pentru a plăti facturile? Căutați fonduri pentru a începe o nouă afacere? Aveți un proiect neterminat la îndemână din cauza finanțării necorespunzătoare? Aveți nevoie de bani pentru a investi în anumite domenii de expertiză Oferim toate tipurile de împrumuturi din orice sumă de care aveți nevoie. Procesul nostru de capital și de creditare este 100% garantat și garantat, fericirea clienților noștri este forța noastră, suntem o companie de împrumut reputați, legitime și acreditate. Acordăm împrumut persoanelor fizice și companiilor care au nevoie de asistență în numerar. Așadar, vă rugăm să ne contactați astăzi prin e-mail la: (aliciaradu260@gmail.com) pentru a începe să investiți pentru viitorul dvs. astăzi.

Alice Foster spunea...

A fost o relație de 6 ani, deci a fost cu siguranță semnificativă. Dar când am văzut postul lui Dr.James pe net, l-am contactat și mi-a explicat situația și mi-a promis că mă va ajuta. fianța mea spunea că nu vrea să mă mai întâlnească pentru nici un motiv. Dar după ce am făcut ceea ce mi-a cerut doctorul Dr.James, i-am trimis din nou un text de memento bun, el a răspuns și a stabilit o întâlnire pentru noi. acum suntem din nou împreună, mulțumită lui Dumnezeu pentru folosirea lui Dr.james pentru a aduce înapoi dragostea noastră, suntem cu adevărat fericiți împreună acum. doar incase aveți nevoie de ajutor puteți, de asemenea, să-l contactați pe e-mail: ogbidihomeofsolution1@gmail.com sau whatsapp / apelați-l pe: +2348052523829. mulțumiri și Dumnezeu să vă ajute în timp ce îl contactați.

Parwati Dudi spunea...

Numele meu este doamna Parwati Dudi, sunt o femeie de afaceri din Indonezia Am pierdut dar 20 de milioane rupia Indonezia la un creditor fals împrumut magazinul meu a fost aproape și am pierdut speranța în viață în această zi care a fost loial când am trecut prin internet I a văzut o mărturie online despre un prieten care a primit un împrumut de la doamna Rebecca Walker. Mi sa spus că este o mamă onestă, așa că am solicitat un împrumut de 100 de milioane rupia Indonezia de la mamă, astfel după procesul de împrumut, împrumutul meu a fost transferat în contul meu bancar și astăzi, am avut un magazin pe care mi-l conduc afacerea și astazi mi-am platit datoriile, toate datorita mamei Rebecca Walker ea este o mama buna Asa ca imi promit sa depun marturie si sa impartasesc vestea mea buna de zi cu zi din zi si sa poti contacta de asemenea email-ul mamei (rebeccawalker700@gmail.com)
 dacă aveți nevoie de informații despre cum am primit împrumutul de la mama Rebecca Walker, sunteți foarte liber să mă contactați pe numărul meu Whatsapp: +62 838-2119-1900
De asemenea, puteți să mă contactați prin e-mailul meu: (parwatidudi350@gmail.com)
 poate Dumnezeu să continue să o binecuvânteze și să o protejeze pentru că este o persoană bună.
 e-mailul mothe: (rebeccawalker700@gmail.com)
 numărul meu Whatsapp: +62 838-2119-1900
 e-mailul meu: (parwatidudi350@gmail.com)

ROBBI spunea...

Salut,
Numele meu este ROBBI de la Cirebon Jawa Barat Indonesia, aș dori să mulțumesc mamei Alicia Radu pentru că mi-a ajutat să obțin un împrumut bun după ce am suferit mult în mâinile creditorilor falși on-line care mă înșală să câștig bani fără să-mi ofere un împrumut au nevoie de un împrumut în ultimii 3 ani pentru a-mi începe propria afacere în orașul Cirebon, unde am trăit și am căzut în mâinile unei companii false din Turcia care ma înșelat și nu mi-a oferit un împrumut. iar eu sunt foarte frustrat pentru că mi-am pierdut toate banii într-o companie falsă din Turcia, pentru că o datorez băncii și prietenilor mei și nu am pe nimeni să alerg, până la o zi de credință pe care un prieten al meu la numit Siti Aminah după ce a citit mărturia ei despre cum a obținut un împrumut de la mama Alicia Radu, așa că a trebuit să-l contactez pe Siti Aminah și mi-a spus și m-au convins să-l contactez pe mama Alicia Radu că era o mamă bună și trebuia să mă ridic curaj și am contactat-o ​​pe mama Alicia Radu și cu mine am fost surprins de împrumutul meu procesat și aprobat și în 3 ore împrumutul meu a fost transferat în contul meu și sunt foarte surprins că este un miracol și trebuie să depun mărturie despre lucrarea bună a Mamei Alicia Radu
așa că aș sfătui pe toți cei care au nevoie de un împrumut pentru a contacta mama Alicia Radu email: (aliciaradu260@gmail.com) și vă asigur că veți depune mărturie, așa cum am făcut și puteți, de asemenea, contactați-mă pentru mai multe informații despre Mama Alicia Radu : (robbi5868@gmail.com) și încă puteți să-l contactați pe Siti Aminah, care mi-a prezentat-o ​​pe mama Alicia Radu prin e-mail: (sitiaminah6749@gmail.com)
poate Dumnezeu să continue să binecuvânteze și să iubească pe mama Alicia Radu să-mi schimbe viața financiară

Azmi spunea...

Numele meu este Azmi, vreau să folosesc acest mediu pentru a avertiza oamenii care caută un împrumut, sunt o mulțime de escroci și împrumuturi fals creditor pe internet. Aș dori să împărtășesc mărturia mea despre modul în care ALLAH ma ajutat cu mama Alicia Radu după ce am fost înșelat de 6 creditori. Aproape am pierdut speranța până când ALLAH mi-a folosit ROBBI pentru a obține împrumutul meu de 10.000 de mii de la mama Alicia Radu în mai puțin de 24 de ore fără presiune și cu rate de dobândă de numai 2%.

Am fost foarte surprins când verificam soldul contului meu bancar și am constatat că suma pe care am trimis-o a fost trimisă direct contului meu fără întârziere. Aș promite că voi împărtăși veștile bune, astfel încât oamenii să poată obține împrumuturi ușoare fără stres. Deci, dacă aveți nevoie de un împrumut, contactați-l pe mama Alicia Radu email: (aliciaradu260@gmail.com) și cu harul lui ALLAH Nu vă va dezamăgi să obțineți un împrumut.

si puteti in continuare contacta ROBBI care ma prezentat mamei Alicia Radu prin e-mail: (robbi5868@gmail.com)

De asemenea, puteți să mă contactați prin e-mailul meu: (azmi88455@gmail.com) dacă aveți nevoie de informații despre cum am primit împrumutul meu de la mama Alicia Radu,
poate ALLAH să continue să binecuvânteze mama Alicia Radu Și este familia

Aaron spunea...

Buna ziua tuturor celor de pe acest site care vad acest post, sunt aici sa vorbesc despre cum am primit imprumutul meu fara prea mult stres. Am primit un împrumut de 50.000 de dolari din Global Loan Access la o rată de 2%, dacă ați căutat să obțineți un împrumut și ați descoperit că este dificil accesul la Global Loan Access este soluția dumneavoastră. Contactați-i astăzi pentru a obține împrumutul la (globalloanaccess@gmail.com)

Siti Aminah spunea...

Salut,
numele meu este Siti Aminah din Indonezia, vă rog să sugeram că toți cei de aici ar trebui să fie foarte atenți, deoarece există atât de mulți creditori falși de credite pe internet, dar aceștia sunt încă cei reali în compania de împrumuturi false. Am fost scammed de 4 împrumutatori diferite de împrumut, am pierdut o mulțime de bani pentru că am fost în căutarea unui împrumut de la compania lor. Aproape că am murit în acest proces pentru că am fost arestat de oameni pentru că am fost datori.

Aproape am renunțat până când am cerut sfatul unui prieten care ma prezentat creditorului inițial al împrumutului și o companie foarte fiabilă care este mama Alicia Radu care a primit împrumutul meu de 800 de milioane rupia Indonezia în mai puțin de 24 de ore Fără presiune și într- rată scăzută a dobânzii de 2%. Am fost foarte surprins când mi-am verificat contul bancar și am constatat că suma de împrumut pe care am solicitat-o ​​a fost transferată în contul meu bancar fără nici o întârziere sau dezamăgire, așa că am promis că voi împărtăși veștile bune, astfel încât oamenii să poată obține un împrumut ușor fără presiune Mama Alicia Radu

Vreau să ai încredere în mama ta Alicia Radu, pentru că e foarte utilă în viața mea și în viața mea financiară. Trebuie să vă numărați foarte norocoși să aveți ocazia să citiți această mărturie astăzi. Deci, dacă aveți nevoie de un împrumut, contactați mama Alicia Radu prin e-mail: (aliciaradu260@gmail.com)
De asemenea, puteți să mă contactați prin e-mailul meu: (sitiaminah6749@gmail.com) dacă aveți nevoie de informații despre cum am primit împrumutul de la mama Alicia Radu, sunteți foarte liber să mă contactați și vă voi răspunde cu plăcere pentru că puteți, de asemenea, altele după ce ați primit împrumutul.

Floor Lola spunea...

Mai face cineva încă îndoială plantele naturale? Am văzut importanța deosebită a ierburilor naturale și munca minunată pe care au făcut-o în viața oamenilor. Mă întreb de ce oamenii își cheltuiesc încă banii pentru intervenții chirurgicale, injecții și medicamente de fiecare dată când sunt bolnavi. Ierburile naturale pot vindeca tot felul de boli, inclusiv herpes, diabetici, astm, HIV, hepatită etc. Am văzut-o cu ochii mei. Am fost vindecată de HIV, iar mătușa și soțul ei au fost vindecate de herpes de Dr.Edede, care folosește ierburi naturale pentru a vindeca diferite boli. Chiar și Dr.Edede demonstrează întregii lumi că ierburile naturale pot vindeca toate bolile și a vindecat nenumărate persoane care foloseau ierburi naturale. Știu că e greu de crezut, dar sunt o mărturie vie. Nu este nici un rău în încercarea de ierburi. El este, de asemenea, un vrăjitor, el poate arunca o vrajă pentru a vă restabili căsătoria înapoi la normal, o vrajă de noroc pentru a prospera în viață și a excela în ceea ce faceți în viață. Contactați-l la adresa: Ededetemple@gmail.com, (numărul de telefon îl sunați la numerele de telefon sau la ce-l cereți): +38972751056

Floor Lola spunea...

Sunt foarte mulțumit de acest serviciu al acestei puternice clarviziuni. Dr. Edede, dacă treceți printr-un fel de atac spiritual sau afecțiune sau
vrei să-ți recuperezi fostul soț sau soție? Dr. Edede THE GREAT este un medic tradițional pe bază de plante și spirituale care vă poate ajuta. Contactați-l pentru a vă ajuta
rezolvați-vă problema gratuit pentru dvs. El are sediul în Marea Britanie. Detaliile sale de contact sunt adresa de e-mail: Ededetemple@gmail.com El este întotdeauna gata
te ajută. este foarte puternic și poate rezolva orice fel de problemă mai jos. Vrei să-ți spui fostul iubit? Vrei să rămâi însărcinată? Vrei ca soțul tău să o facă
te apreciez? Vrei să fii celebru sau bogat? Ai nevoie ca afacerea ta să crească excesiv? Ai nevoie de un loc de muncă? Ai nevoie de un soț? Ai un
problemă în căsătoria ta? Contact: (Ededetemple@gmail.com) sau whatsapp +2348129175848

Floor Lola spunea...

OFERTA DE ÎMprumut URGENT Vă faceți

Aveți nevoie de vreun tip de împrumut?

Ai nevoie de un împrumut personal?

Ai nevoie de o afacere de împrumuturi?

Doriți să plătiți facturile?

Vrei să fii stabil financiar?

Contactați-ne pentru mai multe informații

E-mail: Mrfrankpoterloanoffer@gmail.com

DOCTOR MARTEN spunea...

Vrei să cumperi un rinichi sau vrei să-ți vinzi
rinichi? Tu esti
căutând o oportunitate de a-ți vinde rinichii pentru bani
din cauza defalcării financiare și nu știți ce să faceți
faceți, apoi contactați-ne astăzi și vă vom oferi bine
suma de bani 400.000 de dolari pentru rinichiul tău. Numele meu este DOCTOR MARTEN
sunt nefrolog în SPITALUL MARTEN. Spitalul nostru este
specializat în Chirurgie a rinichilor și ne ocupăm și noi
cumpărarea și transplantul de rinichi cu o viață vie
donator corespunzător.
Ne aflăm în India, Turcia, SUA, Malaezia, Dubai
Dacă sunteți interesat să vindeți sau să cumpărați rinichi, nu vă rog
ezitați să ne contactați prin e-mail.
E-mail: martenhospital@gmail.com

Toate cele bune

DR MARTEN

Unknown spunea...

Numele meu este Merival. Vreau să-i mulțumesc dr. Ajayi un minunat vrăjitor pentru că m-a ajutat să-mi salvez 10 ani de căsătorie. soțul meu a fost întotdeauna un om bun, până când s-a schimbat brusc și a început să mă înșele cu o doamnă numită Anna. Sotul meu a incetat sa mai vina acasa in masura in care a abandonat eu si cei 3 copii ai nostri. M-am dus la familia lui să mă ajute să vorbesc cu el, dar el a refuzat, la acest moment nu știam ce să mai fac. până când am auzit de dr. Ajayi, l-am contactat și m-a asigurat că soțul meu se va întoarce la mine și la copii după ce am perforat niște vrăji, așa că am decis să încerc. După câteva săptămâni de la nicăieri, soțul meu s-a întors acasă, a fost atât de sobru și și-a cerut scuze pentru tot ce a făcut pentru mine și pentru copii. Mulțumesc dr. Ajayi războiul vraja pentru salvarea căsătoriei mele. dacă aveți nevoie de orice fel de ajutor spiritual, contactați-l pe whatsapp: +2347084887094 sau e-mail: drajayi1990@gmail.com este 100% de încredere.

Anonymous spunea...

Nu am crezut niciodată în magie sau vrajă, dar situațiile vieții m-au dus la o casetă de vrajă numită Dr. Ajayi, căsătoria mea de 12 ani se desfășura fără probleme până când soțul meu a început să se feminizeze și să se îmbete, acesta fiind comportamentul său a rupt familia în afară, am căutat ajutor. pretutindeni, dar toate eforturile mele nu au fost un rezultat bun, am mers chiar la un specialist pentru a ajuta tot efortul a fost o pierdere, el se purta ca o persoană posedată, în ziua de luni după-amiază, în timpul prânzului, am auzit două doamne discutând despre o vrajă. caster și cum l-a ajutat pe unul dintre ei să-și recâștige pacea în casa ei, după discuția lor m-am apropiat de doamnă și mi-a explicat situația mea și ea mi-a oferit contactele casterului de vraie Dr. Ajayi, am scris caserul de vraja pe Whatsapp număr: +2347084887094, mi-am explicat mie și mi-a spus să nu-mi fac griji că peste trei zile voi începe să experimentez pacea în casa mea, dar pentru a obține că mi-a spus și câteva lucruri pe care trebuie să le fac, am făcut-o după instrucțiuni editat de războiul vrăjitor Dr Ajayi și, așa cum i-a promis tot ceea ce s-a întors, soțul meu are acum grijă de lucrurile acasă și să-și pună la capăt tot ce a câștigat promovarea în locul său de muncă. Dacă aveți nevoie de serviciul unei casete de vrăji pentru a vă întoarce un iubitor sau orice problemă de viață, contactați Dr. Ajayi pe Viber / Whatsapp: +2347084887094 sau e-mail: drajayi1990@gmail.com

Anonymous spunea...


Căsătoria mea mergea atât de bine când dintr-o dată soțul meu a început să aibă relații matrimoniale suplimentare cu secretara sa și când am aflat că nu mai vine acasă. Am început să caut ajutor pentru că nu pot crește copiii singuri și atunci l-am întâlnit pe atotputernicul doctor Ilekhojie care mi-a spus să nu-mi fac griji și că îmi va restabili căsătoria. Așa a făcut o vrăjeală și soțul meu a venit la mine rugându-mă pentru tot ce a făcut la spatele meu .. Mulțumesc atotputernicului Dr. Ilekhojie. Ești un om de cuvinte!

E-mail: (gethelp05@gmail.com) și Sunați-l sau WhatsApp-l la +2348147400259

Anonymous spunea...

Cu inima recunoscatoare vreau să spun un foarte mare multumesc dr. Ogala pentru a aduce viața mea înapoi după 4 ani de căsătorie rupt, am decis că voi petrece toată ziua pe Internet doar pentru a vă asigura că mulți oameni sunt capabili să citească mărturia mea despre Dr. Ogala, care este un puternic aruncător vraja. După ce am fost abandonat de soțul meu, am fost atât de singur în acea zi că am decis să consulte net pentru sfaturi cu privire la relațiile, nu am știut niciodată că a fost foaia de parcurs care ar garanta întoarcerea soțului meu. După ce am citit o mulțime de sfaturi cu privire la modul de a restabili relația mea într-un mod mai bun, am descoperit că Dr. Ogala a avut o mulțime de recomandări decât alte aruncători vraja, deci, cu asta, am decis că Dr. Ogala a fost persoana potrivita pentru locuri de muncă, și l-am contactat prin detaliile sale pe care le-am văzut pe internet și am fost atât de fericit că am ales să lucreze cu Dr. Ogala, deoarece munca sa a fost de 100% perfect și soarta mi-a adus înapoi soțul meu cu relief rapid, puteți contacta, de asemenea, el pentru a obține ajutor prin e-mail (Drogala02@gmail.com) apel la + 2347049668119. el este mare cu cuvântul său!

Kate Lisa Credit spunea...

Aceasta este pentru a informa publicul larg că în prezent acordăm împrumut persoanelor care au nevoie de ajutor financiar la o rată a dobânzii scăzută de 3%. Dacă sunteți interesat să solicitați un împrumut, contactați-ne pentru mai multe informații prin:

E-mail: protonloan2020@hotmail.com
Mobile / Whatsapp SUA: +1 (204) 410-2623
Mobil / Whatsapp Marea Britanie: +44 (752) 064-7201
Hangout Google: protonloan2020@gmail.com

Anonymous spunea...

Bună, sunt atât de fericit că împărtășesc asta, încă nu pot să-ți mulțumesc suficient de puternic DR WALE, soțul meu a plecat pentru o doamnă mai tânără pentru că nu am putut să nasc din cauza PCOS, am fost atât de devastată încât am fost singură, am plâns mult Am încercat chiar să-mi iau viața, apoi prietena mea mi-a spus despre acest bărbat grozav DR WALE care a ajutat-o ​​să-și facă căsnicia perfectă, am accesat și eu online și am făcut mai multe cercetări despre el acolo, am văzut și o mulțime de vești bune despre DR WALE. așa că l-am contactat fără teamă și fără griji în mintea mea, pentru că știam că cu el totul va fi în regulă, mi-a spus tot ce trebuie să plătesc, ceea ce a fost o taxă convenabilă și am făcut-o și el și-a făcut treaba și mi-a trimis un videoclip. DR WALE și mi-a spus să aștept câteva săptămâni că se va întoarce. Săptămâna următoare, spre cea mai mare surpriză a mea, soțul meu a fost în genunchi și mi-a spus că îmi pare rău pentru durerile pe care mi le-a provocat. chiar acum sunt atat de fericita, nu s-a oprit aici, sunt mandra sa spun ca sunt insarcinata in 3 saptamani. Multumesc mult DR WALE Sunt vesnic recunoscator..Aici contactul lui...WhatsApp/Viber : +2347054019402 SAU
E-mail: drwalespellhome@gmail.com

Anonymous spunea...

Vreau să spun tuturor de aici despre modul în care DR WALE mi-a schimbat soarta. Am lucrat ca vânzătoare într-o companie de automobile timp de aproape cincisprezece ani și abia am primit comision pentru a-mi plăti facturile în timp ce un anumit coleg de minte cumpăra case. Eram confuz în privința ei pentru că toată lumea era invidioasă pe cât de mult comision a primit. Nu am înțeles ce este în neregulă pentru că eram bun la meseria mea și nu era nimic în plus din ceea ce făcea ea care să o facă diferită și timp de aproape cinci ani nu am putut să-mi fac curajul să mă exprim în fața ei. Într-o zi, în timp ce m-a plimbat, am rugat-o să-mi dea câteva sfaturi și am optat să învăț de la ea, dar ea a spus că sunt mai bun la slujbă, ceea ce m-a făcut mai confuz pentru că evident, ea era mai bună. După multe conversații, ea m-a informat despre DR WALE care a făcut o vrajă de noroc pentru ea, ceea ce a făcut-o excepțională. Ea mi-a dat contactul lui și mi-a cerut să vorbesc cu el și să fac tot ce mi-a cerut el să fac. Au trecut șapte luni și tocmai mi-am cumpărat prima casă și am economisit suficienți bani pentru a-mi trimite fetele gemene la facultate. Am fost distrus și fără adăpost și nu mi-aș imagina niciodată că voi avea o casă atât de curând. Multumesc DR WALE. Cere-i ajutor și cu permisiunea lui, îi las numărul de contact direct WhatsApp / Viber : +2347054019402 SAU Email : drwalespellhome@gmail.com

Micheal spunea...

Hei, ești interesat de cardul de la bancomat piratat? Echipa mea de hacking și cu mine am reușit să programăm cu succes carduri ATM goale și să le încărcăm cu numerar. Și am câteva cărți piratate la care au fost deja lucrate și gata de vânzare. Fiecare dintre aceste carduri conține 300.000 USD. Îl poți scoate, îl poți folosi online și așa mai departe. Dacă aveți nevoie de acest card, vă rugăm să mă contactați prin e-mail. Darkerwebcoinbase@gmail.com

Anonymous spunea...

Sufer de herpes în ultimii opt ani și zece luni și, de atunci, am luat o serie de tratamente și pastile, dar nu a existat nicio îmbunătățire până când am dat peste mărturii ale lui DR WALE despre modul în care a vindecat diferiți oameni de diferite boli din întreaga lume, apoi l-am contactat și pe el. După conversația noastră, mi-a trimis medicamentul pe care l-am luat conform instrucțiunilor lui. Când am terminat de luat medicamentul pe bază de plante, am fost la un control medical și spre cea mai mare surpriză m-am vindecat de herpes. Inima mea este atât de plină de bucurie. Dacă suferiți de herpes sau de orice altă boală, puteți contacta DR WALE astăzi pe acest WhatsApp/Viber: +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@gmail.com
DR WALE vindecă și:
1. HIV/SIDA
2. HERPES 1/2
3. CANCER
4. ALS (boala lui Lou Gehrig)
5. Hepatita B

Anonymous spunea...

Ce aș fi putut face dacă nu pentru DR WALE care îmi restabilește căsnicia și aduce pace în casa mea, îți voi fi mereu recunoscător DR WALE, soțul meu a plecat pentru o altă femeie, m-a lăsat cu cei trei copii ai noștri, am fost confuz și inima frântă, aproape că am pierdut unul dintre fiul meu în procesele pe care le-am discutat cu un prieten de-al meu și ea mi-a spus despre DR WALE și cum a ajutat-o în trecut, așa că l-am contactat pentru ajutor și mi-a promis că după câteva zile în care soțul meu o să mă sune și să-mi ceară scuze pentru iertare, chiar cred în el pentru că am văzut multe vești bune despre el online, mi-a spus ce să fac și am făcut tot ce mi-a cerut, după câteva zilele mele a sunat telefonul și spre cea mai mare surpriză a mea, soțul meu a început să sune și să mă roage să-l iert pentru fiecare lucru prin care m-a făcut să trec, așa că l-am iertat și acum trăim din nou fericiți. Îi spun totul mulțumesc lui DR WALE, aici sunt contactele lui, dacă treceți prin orice stres conjugal, vă voi sfătui să-l contactați pentru rezolvare și vă promit că toată problema dumneavoastră va fi rezolvată. Whatsapp/Viber/Telegram: +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@gmail.com

Anonymous spunea...

De ce să te doare capul, de ce să permiti depresiei să te mănânce când poți doar să-l contactezi pe DR WALE pentru ca el să rezolve problemele cu care te confrunți.
Aveți un dosar în instanță
Cauți promovare
Vrei să câștigi un joc jackpot la loterie
HIV/SIDA dumneavoastră poate fi vindecat
Suferiți de un accident vascular cerebral
Suferi de Rac?
Ai un număr scăzut de spermatozoizi
Vrei să-ți repari căsnicia ruptă
Vrei să-ți aduci înapoi fostul iubit
Ai o boală/infecție pe care vrei să o vindeci
Aveți nevoie de un remediu pentru Herpes Simplex Virus 2/PCOS
și așa mai departe și așa mai departe.
contactați-l pe DR WALE astăzi, vă voi aduce înapoi toată fericirea și vă voi face fericit din nou.
Contactați DR WALE pe WhatsApp/Viber/Telegram: +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@gmail.com

Anonymous spunea...

Mi-a fost zdrobit că iubitul meu a decis să părăsească relația, așa că am făcut vraja Retrieve A Lover. cu DR WALE La câteva săptămâni de la vrăji, el a sunat „doar pentru a vorbi”. După niște discuții plăcute și după ce a ajuns din urmă, a cerut să mă vadă din nou. Am simțit că începuse să se întoarcă. Am decis să-i dau o șansă doar să vadă. acum suntem fericiți căsătoriți și El este absolut nebun după mine, îi mulțumesc lui DR WALE că mi-a adus fostul înapoi, dacă aveți nevoie de ajutorul lui, îl puteți contacta prin WhatsApp: +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@gmail.com

Anonymous spunea...

Soția mea s-a întors!!!
Am avut o problemă cu soția mea în urmă cu șase luni, ceea ce ne-a determinat să ne despărțim. Când s-a despărțit de mine, nu mai eram eu însămi, mă simțeam atât de goală în interior. Până când o prietenă de-a mea mi-a spus despre un vrăjitor care a ajutat și în aceeași problemă, pe care a găsit-o pe o pagină Web. i-am scris vrăjitorul pe WhatsApp și i-am spus problema mea și am făcut ceea ce mi-a cerut pe scurt Ca să scurtez povestea lungă, înainte să știu ce se întâmplă, nu până la o săptămână soția mea mi-a trimis mesaj și a spus că vrea să se întoarcă și așa s-a întors la mine și mi-a spus că îi pare rău de ceea ce s-a întâmplat, acum îmi spune de fiecare dată și în fiecare zi că mă iubește și îi lipsește. Sunt atât de recunoscător acestui mare vrăjitor DR WALE și nu voi înceta să-i public numele pe Internet doar pentru munca bună pe care a făcut-o. Dacă aveți nevoie de ajutor, îl puteți contacta pe acest om grozav, el vă va ajuta în orice mod doriți, îi puteți trimite un e-mail la WhatsApp: +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@gmail.com

Anonymous spunea...

Eu și prietena mea din liceu ne-am căsătorit. Avem amândoi patru copii împreună. Trăiam bine până când mama ei vitregă a venit să ne viziteze. după o săptămână a plecat, soția mea a început să aibă un comportament amuzant și eu. Am fost șocat și surprins pentru că nu am știut niciodată ce am greșit. Ea mi-a spus că pune capăt căsniciei noastre și că va lua și copiii cu ea. Pentru că știu că soția mea nu era genul ăla de femeie cu inima rea, trebuia doar să caut o soluție la timp. Așa am dat peste DR WALE și am văzut o mulțime de mărturii bune despre el online. așa că l-am contactat și i-am spus tot ce se întâmplă cu mine. DR WALE mi-a spus că îmi va pregăti o vrajă și mi-a cerut să iau câteva articole pentru care am plătit. După ce mi-a făcut vraja, s-a dovedit că mama vitregă a soției mele se afla în spatele a tot ceea ce s-a întâmplat în căsnicia noastră. Ea a făcut o vrajă pentru a mă despărți de soția mea, mama vitregă a soției mele este acum rușinată. toate datorită lui DR WALE pe care l-am întâlnit la momentul potrivit pentru a mă ajuta să ies din această mizerie. DR WALE este un om bun de cuvinte. și tu poți contacta, iar el îți va aduce înapoi fericirea. WhatsApp/Viber/Telegram: +2347054019402 SAU E-mail: drwalespellhome@gmail.com

Anonymous spunea...

Sunt aici să apreciez munca bună a lui DR WALE, când am crezut că s-a terminat în viața mea, atunci acest mare om numit DR WALE a venit în ajutorul meu. Aveam probleme serioase cu soția mea, așa că a depus o scrisoare de divorț spunându-mi că vrea să divorțeze de mine. Asta mă face să-mi pierd concentrarea la locul meu de muncă, ceea ce l-a făcut pe șeful meu să-mi dea o scrisoare de concediere, iar lucrurile s-au înrăutățit pentru mine. Până în ziua de azi, un bun prieten de-al meu mi-a spus cum a ajutat-o ​​DR WALE cu problema ei. Așa că mi-am făcut curaj să-l contactez pe DR WALE și i-am spus totul. Tot ce a făcut pentru mine a fost că a făcut o vrajă pentru mine, care a făcut-o pe soția mea să nu mai divorțeze de mine și șeful meu de la serviciu m-a sunat înapoi să încep să lucrez din nou. Acum, soția mea și cu mine trăim amândoi fericiți împreună. Puteți contacta DR WALE pe WhatsApp/Viber +2347054019402 SAU drwalespellhome@gmail.com

Anonymous spunea...

Sunt plin de bucurie să împărtășesc această mărturie aici. Am dat peste mărturia doamnei T despre modul în care DR WALE a ajutat-o ​​să-și salveze căsnicia și a ajutat-o ​​să-și recapete locul de muncă unde șeful ei plănuia să o concedieze. Dar, așa cum a spus ea, cu ajutorul lui DR WALE, totul a revenit la normal pentru ea. După ce i-am citit mărturia, am contactat-o ​​pe DR WALE pentru că aveam o ceartă serioasă cu soțul meu. Plănuia să pună capăt căsniciei noastre de nouă ani. După ce i-am spus lui DR WALE ce se întâmplă în căsnicia mea, el mi-a spus că totul va fi bine în căsnicia mea și l-am crezut. Așa că a făcut o vrajă pentru mine și iată că soțul meu a început din nou să se poarte bine cu mine. Mă bucur că am dat peste mărturia doamnei T, deoarece asta m-a ajutat să-mi găsesc pacea și odihna sufletească în propria mea căsnicie. Și tu îl poți contacta pe DR WALE pe WhatsApp/Viber +2347054019402 SAU drwalespellhome@gmail.com

Anonymous spunea...

Există o persoană cu care știu că poți vorbi în privat și să-ți rezolvi problema, acea persoană este DR WALE, un turnător care își folosește puterea spirituală pentru a schimba viețile atâtor oameni pe care îi cunosc. Dragoste, boală, orice, contactați-l prin WhatsApp/Viber: +2347054019402 SAU pe e-mail: drwalespellhome@gmail.com
Faceți o ședință privată cu el și credeți-mă că vă poate ajuta.
* Vrăji de dragoste
* Vrăji de nuntă
* Vrăji de frumusețe
* Vrăji de bogăție
* Vrăji de atracție sexuală
* Vrăji de cazinou
* Eliminați vrăjile de blestem
* Vrăji de protecție
* Vrăji de loterie
* Vrăji de noroc

Rezultatul recensământului 2011 va accelera scăderea prețurilor pe piața imo?