Revelaţie

Azi am avut o revelaţie: esenţa "românismului", adică "românitatea", dacă putem spune aşa, poate fi exprimată prin 3 chestii 5 chestii definitorii pentru felul în care se raportează românul la muncă.

1) La început: adamismul românesc. De treaba asta au mai vorbit şi alţii. În principiu, e vorba de faptul că noi, românii, trebuie să o luăm mereu de la capăt, indiferent ce facem. Şi să nu terminăm niciodată, din lipsă de timp. Cert e că la noi, dacă se apucă vreun fraier să facă un capăt de autostradă, cel care vine după el nu continuă cu tronsonul următor ci distruge tot ce a construit fraierul şi o ia de la început, apoi, din lipsă de timp, lasă treaba în coadă de peşte, vine altul după aceea, care o ia şi el de la capăt boscorodind şi bruftuluind tot ce au început predecesorii şi lasă şi el treaba neterminată... şi tot aşa.

2) Pe parcurs: expresia populară "las-o bă, că merge aşa". Asta e vitală pentru a-i înţelege pe români. La noi, dacă un perete e strâmb dar îşi realizează funcţia principală - aceea de a sprijini o casă - se zice: "lasă bă că merge aşa". În general, chiar dacă o treabă necesită în mod corect o finalizare X, românul ajunge până la stadiul X-cu-oarece-deviaţii şi apoi decretează: "lasă bă, că merge aşa". Românul e anti-perfecţionistul prin excelenţă, pentru el modelele sunt foarte fluide, un model e model ca să vezi nu cum trebuie, ci cum ar trebui, şi nu degeaba poporul nostru l-a dat pe marele Brâncuşi: când a sculptat prima dată capul domnişoarei Pogany sunt convins că, după ce a creat profilul iniţial, s-a oprit din lucru şi a concluzionat: "lasă bă, că merge aşa".

3) La final: "atât s-a putut". Asta e scuza preferată a românilor. Pus să explice de ce nu s-au atins cutare rezultate, politicianul, sportivul, inginerul român răspunde sec: "atât s-a putut". Şi apoi încearcă să (se) justifice: "dar s-au atins rezultatele pe jumătate, pe sfert, pe o zecime, pe o sutime". De remarcat, totuşi, optimismul intrinsec al acestei expresii. Căci, chiar dacă "atât s-a putut", românul e optimist pentru că asta e o dovadă clară că "a fost posibil ceva", deci nu vorbim de ceva imposibil. Orice vis e posibil, românul e conştient de treaba asta, doar o vede şi la nemţi, la americani etc., atâta doar că la noi: "atât s-a putut".

23 august: 4) Furatul căciulii, obicei românesc. Chestia asta cu imobiliarele e relevantă. Ne bucurăm că preţurile au crescut la nişte niveluri fără nicio legătură cu productivitatea sau cu salarizarea din ţara asta, dar nu ţinem cont de faptul că scumpirea peste orice limită raţională a locuirii a gonit din ţară 3 milioane de români, a aservit ţara capitalurilor străine aduse de desantul bancar şi a scos România din circuitul investiţiilor străine în care intrase atât de greu în 2004. Ne furăm căciula şi ne bucurăm.

5) Oricine altcineva e de vină numai noi, nu. Citiţi acest post şi minunaţi-vă: "Pe fondul unei campanii mediatice extraordinar de puternice (“scad preturile”, “se dezumfla balonul imobiliar”, “piata va suferi corectii” ) materializata in peste 250 de articole aparute in principalele cotidiene si saptamanale in primele 6 luni..." Piaţa imobiliară nu a căzut pentru că era iraţională, pentru că oamenii primeau servicii de 3 lei la preţ de Place Vendome, ci pentru că mass-media şi-a băgat coada. Aşa gândeşte rrromânul verde. Nu care cumva să se uite în oglindă şi să accepte cu modestie că a greşit sau am greşit cu toţii.

De joacă, şi nu prea

Una din constatările la care am ajuns împreună cu nevastă-mea e că oamenii care conduc România sunt mai proşti şi au mai puţină expertiză în domeniile lor decât nişte copii de 12 ani care se joacă pe calculator.

Să o iau pe ocolite. Să-i luăm de pildă pe preşedinţii de cluburi de fotbal, care în ultimii ani, chipurile de boom economic, în care averile lor au crescut exponenţial, au reuşit următoarele performanţe:

• o singură semifinală la nivel european (Steaua în 2006), în condiţiile în care echipele din Est au câştigat de 3 ori Cupa UEFA (prin ŢSKA Moscova, Zenit Leningrad şi Şahtior Doneţk);
• niciodată o campioană a României nu a trecut de grupele Champions League;
• străinii care au fost transferaţi pe aici s-au dovedit în proporţie de 90% nişte petarde şi de 10% mediocri, cluburile (de fapt finanţatorii, alde Turcu, Borcea, Copos, Becali) acumulând pierderi nete prin transferurile lor;
• după vârful de performanţă atins în primăvara lui 2006, când s-a şi jucat sfertul de finală dintre Rapid şi Steaua, în următorii 2 ani coeficientul de performanţă al echipelor româneşti s-a prăbuşit drastic ceea ce va duce peste câţiva ani la pierderea locului de drept obţinut în Champions League;
• anul ăsta au ieşit la iveală, în sfârşit, scandaluri de corupţie, arbitraje măsluite etc.

Ei bine, pot să pun pariu că dacă l-ai pune pe un asemenea finanţator să joace "Football Manager" nu ar fi în stare să obţină vreo performanţă notabilă nici măcar cu Real Madrid. "Football Manager" e un joc al naibii de complex care simulează managementul unui club de fotbal din toate punctele de vedere: performanţă sportivă, performanţă economică, echipa de tineret, psihologia relaţiilor cu jucătorii etc. Jucătorii cei mai buni sunt capabili să pornească la drum cu o echipă din liga a 4-a engleză şi să ajungă campioni mondiali cu naţionala Braziliei. Softul ("Prozone") care analizează meciurile în acest joc se vinde şi separat şi este folosit de mulţi antrenori reali pentru a analiza jocul echipelor adverse.

Cam atât despre preşedinţii de cluburi de fotbal. În ceea ce-i priveşte pe politicieni, eu pun pariu că nu ar fi în stare să joace "Caesar". Ăsta e un joc de strategie în care trebuie să conduci diverse oraşe din Roma antică până când ajungi împărat. Ca să reuşeşti performanţa asta, trebuie nu doar să te baţi cu diverşi duşmani, ci să asiguri resursele economice necesare prosperităţii oraşului, să creezi suficiente locuri de muncă, să asiguri acces la hrană, locuinţă, apă şi alte necesităţi pentru toţi locuitorii etc. Un amănunt interesant: în "Caesar" casele sunt construite cu bani publici, deşi dezvoltarea lor ulterioară (sporirea confortului, mansardarea etc.) depinde exclusiv de performanţa economică a locatarilor. Dacă nu reuşeşti chestiile enunţate mai sus, inclusiv asigurarea de locuinţe suficiente pentru locuitorii tăi, pur şi simplu oraşul se goleşte de populaţie, şi dacă se goleşte de populaţie - nu mai are cine să asigure serviciile publice, scad taxele percepute de administraţie şi se petrec multe alte efecte negative...

...care se observă, de altfel, şi în viaţa reală. Şi care nu sunt înţelese nici de guvernanţii noştri, nici de captivii de pe piaţa imobiliară care jubilează în momentele astea făcându-şi iluzii că prostioara numită "Prima casă" a reîntors trendul ascendent al preţurilor pe piaţa imobiliară. (Vreo doi optimişti cărora le-a revenit culoarea roşie în obraji tastează comentarii când şi când şi pe blogul ăsta, vă ştiţi voi, măi, băieţi :)

De exemplu, unul dintre efectele majore produse de balon a fost depopularea ţării. Ştim că, matematic vorbind şi conform datelor oficiale ale autorităţilor, în România nu mai sunt 23 de milioane de oameni, ci vreo 21,3 milioane. Ştim însă că şi conform datelor oficiale ale autorităţilor din Spania şi Italia în aceste două ţări sunt stabiliţi legal, corect, cu domiciliu (chiar şi cu credite) circa 1,5 milioane de români. Oameni care şi-au luat tălpăşiţa de aici, ca să vezi, surprize-surprize, tocmai în perioada de boom economic, care a coincis cu deschiderea graniţelor şi integrarea europeană. Perioadă în care preţul locuirii în România creştea, după cum au calculat unii, cu 3,57% pe săptămână. Deci, conform calculelor oficiale ale tuturor oficialităţilor din lumea asta, în România mai avem la ora actuală, fără doar şi poate, sub 20 de milioane de locuitori (adică în jur de 19,8 milioane). Pe lângă asta mai trebuie să îi socotim şi pe românii plecaţi în comunităţi mai puţin numeroase (în Anglia, Franţa, Canada...) precum şi pe cei care s-au stabilit fără forme legale în Italia şi Spania şi cred că nu ar fi nicio surpriză dacă la un eventual referendum s-ar găsi că în România mai există doar în jur de 19 milioane de oameni. Cu 4 milioane de oameni mai puţini decât în urmă cu 20 de ani. Cam... cât populaţia Norvegiei sau a Finlandei!

Aşadar, 12 ani de "tranziţie" şi alţi 6 de "boom" bazat pe inflamarea dincolo de orice legătură cu productivitatea internă a preţului caselor a dus la dispariţia din ţară a milioane de oameni productivi, harnici, buni meseriaşi, buni consumatori. Remiterile acestora sunt palide consolări pentru ceea ce ar fi putut produce aici. O asemenea stare de fapt nu poate avea decât un deznodământ, colapsul economic, pentru că, fără piaţă internă sau cu cererea internă restrângându-se din cauze naturale, demografice - nu mai zic de cele economice! - efectele nu pot fi decât cele descrise în jocul "Caesar": scăderea consumului, depopulare, scăderea afacerilor şi a veniturilor la bugetul public, dezintegrarea autorităţii.

Se pare însă că autorităţile noastre şi cei care jubilează nu înţeleg aceste procese de o simplitate dezarmantă. Oamenii au bani, mâncare, case şi distracţie la un preţ decent - sunt fericiţi şi productivi, nu - îţi pleacă! Se vor găsi 1.000, 2.000, 10.000 de amatori de "Primă casă" la 60.000 de euro bucata şi va fi salvată clientela (personal mă îndoiesc, dar să zicem) ? Foarte bine! Să se găsească! Dar ce te faci, că alte 2 milioane de oameni se vor căra din România din cauza imposibilităţii de a locui aici, piaţa internă se va restrânge şi mai dramatic şi ne vom trezi la referendumul <- sunt prost, recensământul din 2012, când populaţia chiar va trebui numărată pe bune, nu ca steagurile lui Pristanda, că mai sunt doar vreo 17 milioane de români pe acasă. Şi când zic "2 milioane" cred că sunt optimist, ţinând cont de ultimele date privitoare la şomajul tineretului (avem unul dintre cele mai mari procente din Europa, o cincime din tineri nu au de lucru). Va fi această depopulare o premisă credibilă pentru... viitoare creşteri de preţuri? Cu populaţia răspândită în toate colţurile lumii, cu piaţa internă cu 25% mai mică decât în anul 2000? Cu pensionari care vor fi de vreo patru ori mai mulţi decât cei care lucrează la privat? Daţi-mi voie să mă îndoiesc.

De aceea sunt absolut convins că preţurile se vor alinia, cu toate zbaterile din aceste zile, la puterea de cumpărare a populaţiei. Pentru că altfel în România va trebui să stingem lumina şi dacă nu o s-o stingem noi, o vor stinge alţii pentru noi, fără nicio urmă de regret.

PS1. Poate vă întrebaţi ce interes au politicienii să ascundă adevărul despre dezastrul demografic. Conform constituţiei şi legii electorale, numărul de parlamentari se stabileşte în funcţie de populaţia unei circumscripţii. Cu cât mai mulţi, cu atât mai multe locuri.

PS2. Dacă vreţi să vedeţi cum şi-a pierdut o ţară europeană, prin emigrare, jumătate din populaţie în ceva mai mult de 70 de ani, uitaţi-vă la graficul ăsta. Să nu creadă cumva cineva că nu se poate.

Am supra-subscris, dar stăm

Iniţial s-a vorbit de o supra-subscriere la "Prima Casă" de 457 de milioane. Acum, la o socoteală nouă, reiese că prin întârzierea sau refuzul câtorva bănci, în frunte cu BCR, băncile au pus la bătaie cu adevărat numai 850 de milioane.

Guvernul însă, prin tam-tam-ul făcut, le-a dat prilej de publicitate gratuită tuturor.

Ce mai face Obama?

Momentan bocăneşte pe culoarele White House, nemulţumit de faptul că "housing market" are în continuare probleme, şi se pare că plănuieşte să-i transforme pe (aşa-zişii) proprietari pe credit care nu-şi mai pot plăti ratele în... chiriaşi cu garanţia statului. Uite aşa învaţă ai noştri ce prostii să mai comită. 

Detalii aici: http://www.reuters.com/article/wtMostRead/idUSTRE56D6BF20090714?feedType=RSS&feedName=wtMostRead&pageNumber=1&virtualBrandChannel=0

BRD, lovitura mediatică

Cu spectacolul penibil de azi-dimineaţă prilejuit de semnarea primului credit de "Primă casă", spectacol amintind de "pluguşoarele" de pe vremuri, BRD-ul a dat o mică lovitură de imagine pentru că a făcut să se vorbească gratis despre sine pe toate televiziunile şi în toate ziarele.

Oricum, mica demonstraţie de azi a demonstrat încă o dată, dacă mai era nevoie, că avem de-a face cu un program subprime în toată regula.

Din câte am înţeles primul cuplu de "Primă casă" are nişte venituri nete în jur de 2600 de lei, adică un pic peste 600 de euro, şi rata a ieşit de 307 euro (adică aproximativ 1300 de lei, jumătate din venituri). Să gândim niţel şi să ne transportăm într-o ipotetică situaţie viitoare. Un scenariu aşa şi aşa, nu excesiv de pesimist: Euribor 3,5% şi 1 euro = 4,75 lei. Nu are rost să insistăm, dar rata ar ajunge cam... 1850 de lei. Adică 71% din veniturile tânărului cuplu. Mai punem şi o întreţinere, 200 de lei, acolo, rămân fix 550 lei lunar pentru restul necesităţilor (de la mâncare la orice altceva). Adică 9,16 lei pe zi pentru fiecare. Eh, aşa e, când eşti tânăr dragostea ţine şi de foame.

Acum, dacă scenariul se duce în bălării şi mai mult - Euribor 4,5%, 1 euro = 5 lei - rata ar ajunge aproape 2200 de lei. Deja tinereii trebuie să apeleze la părinţi, că din 400 de lei, oricâtă dragoste ar fi între cei doi, mă tem că foametea o va disipa rapid.

Dar în opinia domnului Boc asta nu e creditare subprime şi ţara românească nu are de suferit ba dimpotrivă, va avea numai de câştigat, fiindcă "se pun banii în mişcare" şi creşte PIB-ul întrucât dezvoltatorii vor reîncepe să construiască (ei, nu zău?... pe cât punem pariu că puţinii bani care se vor pune în mişcare prin acest program vor lua rapid drumul conturilor din Elveţia?...). În toată afacerea asta BRD nu riscă nimic, ba uite că se alege şi cu publicitate gratis (bravo PR-ilor, excelentă mişcare!), tinereii - tocmai şi-au micşorat chiria cu vreo 150 de lei şi nu cred că e cineva aşa de prost încât să creadă că vor mai plăti rata când aceasta va ajunge la 70% din venituri (nu de alta, dar chiriile vor ajunge în momentul ăla lejer la 150 de euro / 2 camere decente în Bucureşti), numai statul va trebui să deconteze neplata creditului. Sunt curios dacă domnul Boc e pregătit să dea cândva socoteală în faţa naţiunii pentru banii ce vor fi aruncaţi pe fereastră prin intermediul acestui program de o concepţie mai mult decât îndoielnică.

Cât de gravă e situaţia de pe piaţa muncii? (2)

Tocmai s-a încheiat cea mai grea primă jumătate de an din ultimii 20 de ani.

Şomajul a crescut cu 2,1 procente în doar 6 luni, din ianuarie până în iunie. Spre comparaţie, în anii catastrofali 1992 şi 1997 şomajul în prima jumătate a anului a crescut doar cu 1%, respectiv 0,3%. Momentan avem aproape 550.000 de şomeri înregistraţi.

Cea mai catastrofală a doua jumătate de an din istoria recentă a României s-a înregistrat în 1992, când şomajul a crescut în perioada iulie-decembrie cu 3,7%.

Faptul că în 2009 şomajul a crescut atât de abrupt şi atât de atipic, într-o perioadă a anului în care în mod obişnuit economia se revigora, mă face să cred că:

1. În a doua jumătate a anului vom avea încă un plus de 3-3,5% la şomaj (deci în ianuarie 2010 vom ajunge la 9-9,5%, adică în jur de 900.000 de şomeri).
2. În primăvara lui 2010, după ce vor trece alegerile, aparatul de stat va fi aproape de colaps pentru că va apăsa asupra lui o povară financiară imensă. Mediul privat nu va mai putea fi stors prin nicio taxă; statul în schimb va avea de plătit un aparat imens şi un număr imens de pensii şi ajutoare de şomaj. Va fi obligat să dea afară, ceea ce înseamnă că şomajul se va agrava şi în 2010. Să vedem cine o să mai râdă de spanioli şi de letoni de acum în... 12 luni.
3. Ponderea imobiliarelor în averea românilor ştim că e în jur de 75%. Suntem bogaţi, dar luaţi "la bani mărunţi", avem foarte puţini bani reali, cash. De fapt, suntem foarte săraci. Fără bani, la anul pe vremea asta foarte mulţi oameni vor avea o singură soluţie de supravieţuire: să-şi vândă locuinţele în exces sau, în ultimă instanţă, să-şi vândă locuinţa.

Chestia asta mă face să cred că prăbuşirea preţului la case încă nu a venit.

O soluţie cât de cât rapidă care ar putea fi luată acum, până nu e prea târziu, e revizuirea de urgenţă a legislaţiei muncii şi adoptarea de urgenţă a unei legi care să facă posibilă în mod real munca temporară, munca pe proiect, contractele de muncă pe perioadă determinată. Angajatorii trebuie să fie încurajaţi:

• să angajeze şomerii exact cât şi când ar avea nevoie de ei, fără nicio restricţie privind succesivitatea angajărilor şi fără obligaţia de a oferi salariatului un contract pe durată nedeterminată;
• să ofere şomerilor pe care îi angajează pe contract determinat oricât sunt ei capabili, chiar şi jumătate din salariul pe un post similar cu contract nedeterminat, dacă e cazul, fără să existe pericolul de a fi reclamaţi la ITM pentru "tratament nefavorabil" pentru simplul fapt că un post similar cu contract nedeterminat este plătit dublu.

Actuala legislaţie a muncii pe durată determinată (articolele 80-86 din Codul Muncii) e împovărătoare pentru angajatori, fiind o bătaie de joc la adresa lor. Oricum, să nu ne facem iluzii, nimeni nu va face nimic.

Nu înţeleg la ce asistăm

Pe de o parte, "Prima Casă" se socoteşte în valută. Pragul e de 60.000 de euro, nu 250.000 de lei. Băncile (cu excepţia CEC) anunţă că vor arunca în programul ăsta camioane întregi cu euro, care mai de care mai pline. Toată lumea e cu ochii ţintă pe Euribor, care a mai rămas o rundă la minime istorice (până când şi mai ales ce va fi după?... ei, uite o întrebare care nu se mai pune, dar ce mai contează când ne ia pe toţi valul entuziasmului de partid şi de stat?...).

Pe de altă parte de la vârful BNR ni se spune că "Reluarea creditării în valută în această perioadă, mai ales pentru cei ce câştigă lei, ar fi o dramă pentru România, ca să nu zic o crimă."

Deci, la ce asistăm aici? Eu nu mai înţeleg nimic. Totul îmi seamănă cu o piesă de teatru proastă, la care sufleurul a încurcat partiturile şi oamenii de pe scenă ajung să joace nişte roluri care numai impresia de coerenţă nu o dau.