vineri, 2 octombrie 2009

Înapoi la ale noastre: câteva precizări de la ING

Doamna Claudia Polivanov (Director Operaţiuni Retail) de la ING Bank a avut amabilitatea să-mi răspundă la câteva întrebări legate de creditul ING cu dobândă de 5,5% pe an. Precizările pot fi luate cu titlu oficial. Redau mai jos răspunsurile:

Balonul Imobiliar. Pentru început, vă rugăm să ne explicaţi cu ce se diferenţiază oferta ING de creditele pentru Prima Casă?

R. Păi să le luăm în ordine. Diferenţele ar fi: în primul rând, cu "ING de Casa Nouă" îţi poţi cumpăra sau construi casă chiar dacă ai în proprietate şi alte imobile. Nu trebuie să fie prima casă, trebuie doar să fie casa în care o să locuieşti. În al doilea rând, după numai 12 luni, clientul poate vinde casa achiziţionată iar creditul poate fi plătit în avans spre deosebire de programul “Prima Casă”, unde clientul este restricţionat să vândă imobilul timp de 5 ani. O altă diferenţă majoră e reprezentată de suma ce poate fi accesată: "ING de Casa Nouă" se acordă până la valoarea de 80.000 de euro, în loc de 57.000 de euro, clientul având astfel acces la apartamente mai mari şi mai scumpe, de calitate superioară. Apoi, creditul se acordă numai în euro. Dobânda este revizuibilă la 12 luni, spre deosebire de programul “Prima Casă” unde aceasta variază la 3 luni. În sfârşit, pentru produsul oferit de ING Bank nu se solicită constituirea unor garanţii suplimentare în afara ipotecii în favoarea băncii asupra locuinţei achiziţionate, în timp ce la “Prima Casă” se solicită deschiderea unui depozit în limita a 3 rate lunare.

Ar mai fi şi unele diferenţe, să le numim aşa, "administrative". Creditul se acordă foarte rapid: clientul află în 24 de ore dacă se califică sau nu pentru ING de Casa Nouă, spre deosebire de programul "Prima Casă" unde procesul este mai lung, fiind cauzat de prezenţa unei verigi în plus - Fondul Naţional de Garantare - în lanţul acordării creditului. Pe lângă asta, ING Bank percepe doar un comision pentru întocmirea documentaţiei de credit, în două tranşe (o parte la data iniţierii aplicaţiei de credit şi o parte la data acordării creditului), în timp ce în programul “Prima Casa” clientul plăteşte şi comision anual de gestiune. Ultimul avantaj, care poate părea paradoxal, este legat de avans: avansul solicitat în cazul produsului nostru este de 25%, versus 5%. Desi nu pare, acesta este un avantaj pentru că astfel rata creditului este mai mică, la acelaşi preţ de achiziţionare a casei.

BI. Totuşi, cum v-a venit ideea să renunţaţi la programul garantat de guvern şi să propuneţi un produs propriu?

R. În urma analizei Convenţiei de Garantare pentru programul „Prima Casă”, primită de la Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) - compania noastră a decis să nu mai participe în programul „Prima Casă” deoarece procedura de acordare a garanţiei presupune o administrare specială de către bancă, generând astfel costuri suplimentare ce nu sunt în concordanţă cu modelul de distribuţie al ING Bank. Toate unităţile de retail ale ING Bank funcţionează în sistem de franciză.

BI. Dar de ce nu aţi lansat acest produs mai devreme? Care sunt proprietăţile despre care puteţi spune, garantat, ca NU vor primi finanţare?

R. Creditul "ING de Casa Nouă" reprezintă o ofertă specială, fiind o oportunitate apărută în acest context economic special, şi se adresează unor nevoi punctuale. Înţelegem să venim în ajutorul clienţilor într-un moment economic dificil, sprijinind astfel Programul Guvernului Romaniei şi relansarea economică a ţării. Aşadar, creditul este destinat doar achiziţionării şi construcţiei unei locuinţe rezidenţiale, refinanţările nefiind posibile.  

Nu vom acorda finanţare în cazurile în care proprietăţile nu au drept legal de acces, proprietăţile sunt greu vandabile (indiferent de cauza: cerere mica, poluare, populaţie, arhitectură etc.), construcţiile sunt într-o stare fizică nesatisfăcătoare, în special dacă sunt realizate din paiantă sau lemn; sau dacă avem de-a face cu apartamente sociale, ori cu construcţii ridicate înainte de anul 1920 (cu excepţia celor care au fost consolidate şi renovate), ori locuinţe neasigurabile sau apartamente care nu au confort I.

BI. ...Deci în general nu va primi finanţare ceea ce se cheamă într-un limbaj popular "coteţ", "cloacă", sau "bombă", accentul picând pe finanţarea locuirii de calitate.

R. Calitatea este foarte importantă. Apartamentele trebuie să fie confort I şi să aibă suprafeţe utile cel puţin egale cu limitele stabilite intern, şi anume:  

  • 24 de mp pentru o garsonieră
  • 43 de mp un apartament cu 2 camere
  • 56 de mp 3 camere
  • 70 mp 4 camere

În ceea ce priveşte localizarea imobilului, acesta trebuie sa fie într-un oraş sau, dacă este în mediu rural, să fie situat pe o rază de maxim 20 de kilometri în jurul oraşului care este reşedinţa judeţului respectiv.

De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că ING de Casa Nouă se poate acorda numai pentru achiziţionarea locuinţelor finalizate în proporţie de 100% (pot lipsi doar finisajele interioare în cazul apartamentelor) şi intabulate sau pentru finanţarea construcţiilor care încep de la zero, în condiţiile în care clienţii trebuie să fie proprietari ai terenului, autorizaţia de construire să fie emisă pe numele lor iar lucrările trebuie să fie executate de firme specializate în construcţii. De asemenea, terenul trebuie să aibă suprafaţa minimă 200 mp şi să aibă reţeaua de curent electric în apropiere (maxim 20 de metri).

BI. Am înţeles, deci practic nu se finanţează vise de pe planşetele dezvoltatorilor, ci strict investiţia personală şi directă a clientului. Şi care sunt paşii pentru a obţine finanţarea? Cine si cum poate aplica pentru un astfel de credit?

R. Păi, orice cetăţean român cu vârsta de minim 21 de ani, cu condiţia ca perioada de creditare să fie corelată cu vârsta de pensionare. Ca să te califici pentru un ING de Casa Nouă trebuie să ai un venit net lunar de 1.800 lei şi vechime în muncă de minim 1 an, în general, şi, în cazul venitului din salarii, minim 6 luni la prezentul angajator.

Clientul se duce în cel mai apropiat ING Office unde i se face un calcul preliminar, explicându-i-se caracteristicile produsului nostru, precum şi documentele pe care trebuie să le aduca la bancă. Dacă în urma acestui calcul preliminar, clientul se hotărăşte să meargă mai departe, vine în ING Office cu documentele, completează aplicaţia de credit şi depune taxa de analiză a dosarului. În 24 ore de la depunerea dosarului complet, banca va spune dacă clientul este eligibil pentru ING de Casa Nouă, ce documente mai trebuie să aducă şi va elibera o hârtie prin care îl anunţă pe client asupra rezultatului cererii de credit - clientul se poate astfel orienta mai bine în căutarea imobilului şi eventual în negocierea cu vânzătorul.

Clientul are 60 zile să finalizeze găsirea casei, să completeze actele de imobil şi să-l evalueze, cu un evaluator agreat de bancă. După ce banca stabileşte că actele de proprietate sunt bune şi valoarea casei e suficientă, clientul fixează împreună cu vânzătorul casei şi banca data la care va semna actele de vânzare-cumpărare şi de credit. Apoi se semnează contractul de credit, contractul de vânzare-cumpărare, plus contractul de ipotecă şi clientul primeşte banii în contul său deschis la ING Bank, de unde banca îi virează în contul vânzătorului.  

În cazul ING de Casa Nouă pentru construcţie, întreaga sumă a creditului este transferată de către bancă în contul clientului şi blocată. Suma este deblocată ulterior, în maxim 4 tranşe, conform devizului estimativ de lucrări. Înainte de deblocarea fiecărei tranşe, raportul de evaluare interimar trebuie să ateste că tranşele anterioare au fost folosite pentru ridicarea corespunzătoare a construcţiei.

BI. Vă mulţumesc pentru aceste precizări şi vă urez succes!

---

Comentariile vor rămâne în continuare moderate. Celor care se vor grăbi să mă întrebe: "cu cât ai fost plătit, băi Manole?", le răspund de pe acum că eu personal nu am fost plătit cu nimic şi cine nu crede, n-are decât să nu creadă. Seria interviurilor va continua.

43 de comentarii:

Akhenaton spunea...

Manole, speram sa intrebi si cate credite au acordat prin programul “Casa Noua” si cate dosare se afla in analiza. Altfel cum sa apreciem impactul?

Unknown spunea...

cu cât ai fost plătit, băi Manole?

Mihai spunea...

au procedat corect iesind din programul guvernului si iesind cu un produs mai flexibil si mai atragator

dcg spunea...

Manole, parerea mea este ca interviul este cam plat. Nu cred ca un individ care urmareste cat de cat piata imobiliara si a creditarii din tara noastra a aflat ceva nou din randurile parcurse. Oricum, spor la treaba si sanatate familiei.

Dorin spunea...

http://www.cotidianul.ro/50_000_de_locuinte_noi_vor_scadea_in_2012_preturile_la_apartamentele_ceausiste-99625.html

“În cazul în care jumătate din apartamentele anunţate vor fi livrate se va crea o supraofertă. Va fi un şoc pe piaţa apartamentelor vechi, nu putem estima cu cât, dar cu siguranţă preţurile vor fi în scădere, mai ales că apartamentele noi din 2012 vor fi construite cu preţuri mai mici la teren, materiale de construcţie, precum şi la manoperă, lucru ce se va reflecta în preţurile mai mici de vânzare”, ne-a spus Matei Maloş, directorul site-ului imobiliar magazinuldecase.ro.

Se intelege ca o supraoferta pe piata de nou NUUUUU va conduce la scaderea preturilor locuintelor noi (doar se subantelege din costuri)

ionut spunea...

In "proiectiile" bancherilor catre lumea exterioara traim intr-o lume complet roz, in care banca este un partener serios, complet onest si transparent, aproape un inger.
Alte detalii despre contract, dobanda variabila, marja bancii, comisioane ascunse, ceva? Ai putea s-o rogi pe doamna in cauza sa-ti dea un "draft" de contract pe care sa-l pui aci' pe blog, sa-l discutam impreuna? Promit sa-mi fac timp sa discutam contractul la virgula.
Multumesc.

Unknown spunea...

Manole buna idee sa incepi cu interviuri.
Eu cred ca ar fi foarte interesant sa organizezi si mese rotunde pe anumite teme, genul de "symposiums" pe care le organizeaza vesticii

vladone spunea...

articolul asta nu prea poate genera comentarii .. ce-ar fi de comentat la o oferta de creditare ipotecara absolut rezonabila (in opinia mea) ?! .. daca ar fi fost asa creditarea ipotecara si-n anii din urma nu se mai umfla asa tare balonul, probabil.

CUMPARATOR spunea...

Buna idee! Manole daca tot vei intra in legatura cu bancile, poate vei considera util sa-i intrebi si de niste preturi. Ma refer la tabelele de referinta pe care orice "evaluator agreeat" de banca ar trebui sa le aiba. Nu neaparat in detaliu. Macar asa orientativ...
De ex. - mai considera ei in conditiile prezente ca o garsoniera (oriunde in Romania si la orice nivel de finisaje), poate "valora" 80000 Euro ?

Geo spunea...

Pe hartie suna minunat problema e la banca cand dai cu capul de pragul de sus....Oricum ING mi se pare niste adevarati cu SelfNankurile lor adio mutre acre de casiere adio banca care te intreaba la depunere provenienta banilor...

alex.dumitrascu spunea...

Despre prima casa, asa cum prognozam nu se mai vorbeste nimic.
De ce ar fi de actualtate creditul de la ING?
Ma rog, nu e obligatoriu sa abordam exclusiv subiecte actuale,dar parca nu prea ai nervi de asa ceva atunci cand incepi sa intelegi ca evolutia creditelor restante devine o amenintare efectiva.
Si daca se renunta la sprijinirea masiva a cursului, asa cum arata ultimele evolutii atunci e si mai rau.
S-ar putea ca insasi discutia despre imobiliare sa devina inutila, nu numai subiectele despre creditul imobiliar.

qwerty spunea...

@alex.dumitrascu

"Si daca se renunta la sprijinirea masiva a cursului, asa cum arata ultimele evolutii atunci e si mai rau."

Stai calm ca nu se renunta.
Cel mai probabil ne paste falimentul national, dar va fi facut de asa natura ca numai pulimea sa plateasca.
Eu cred ca e destul de clar daca ne uitam ce a facut pana acum BNR.

Sigur puteam sa avem si un faliment national in care sa le zicem bancilor straine "Teapa!!!" si din care am fi iesit mai usor, dar s-a ales varianta in care li se zice romanilor "Teapa!" (ca de obicei).

cezar spunea...

Pai la ce sa se vorbeasca, pina sapt. trecuta s-au eliberat garantii in valoare de 106 milioane E. In doar 2 luni de functionare.
Important e sa functioneze, si din cate vad chiar merge.

Anonim spunea...

@alex.dumitrascu
corect. hai mai bine sa vorbim despre jafuri armate. another one just happened :))))))
May you live in interesting times :P

AristotelCostel spunea...

Pare-se ca ING si crediteala nu prea... e de-ale noastre.

Akhenaton spunea...

@ Manole

"Ca să bag moderarea comentariilor, e o idee şi mai proastă, că va trebui cândva, seara, să iau la citit zeci de mesaje şi să zic ăsta trece, ăsta nu trece. N-am timp nici de aşa ceva.

28 februarie 2009 10:15"

Ce inseamna sa-ti faci timp :)

Anonim spunea...

Marirea TVA e un semn de disperare bugetara. Deci cat dureaza criza ? Revenire in 2010, 2011, 2012 ? In 2011 urmeaza scadenta creditelor guvernamentale. Au mama ! Imobiliare ... ?

CUMPARATOR spunea...

Mai cadem o data la inceputul lui 2010 de-o sa ne ajunga stomacul in gat. Dupa aia, inevitabil va incepe cresterea. "Crestere" zero in 2010 iar in anii urmatori cu cate 0,00001 % pe an.

In timpul asta, toate preturile vor trebui sa se puna de acord cu puterea de cumparare: de la pretul funiei de usturoi si pana la pretul unei caramizi. Daca vrei sa vinzi... Daca nu, keep it !

Simplu ! Altcumva nu se poate.
Delicateturile astea cu creditari ING & Co suna precum un concert de Mozart in Piata Rahova, sambata dimineata.

alex.dumitrascu spunea...

@Qwerty

Daca-ti tot creste deficitul si economia nu raspunde neam, ai trei solutii:
-il finantezi (prin credite)dar nu tine la infinit fiindca incepe si serviciul datoriei
- incerci sa-l miscorezi prin cresterea fiscalitatii, dar daca scade baza sau colectarea s-ar putea ca mai rau sa strici.
- il MONETIZEZI adica lasi inflatia sa faca ea treaba, plateste contribuabilul sa-i ia dracu'. Ori daca ai niste euro cu care te-ai imprumutat nu demult si-ti trebuie lei cat mai multi la finante, lasi cursul sa se duca la 5, ca sa obtii mazimul de finantare din ultima transa de la FMI.

Astea-s chestii mult prea interesante ca sa ardem gazul cu creditarea imobiliara sau altele asemenea.

pegas spunea...

"Liberalul Bogdan Olteanu a primit avizul pentru pozitia de viceguvernator al BNR. Daianu a primit aviz negativ."

http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-6250412-update-liberalul-bogdan-olteanu-primit-avizul-pentru-pozitia-viceguvernator-bnr-daianu-primit-aviz-negativ.htm

Stati fratilor ca nu e asa simplu...:))) Vin noi randuri de "specialisti" din spate care vor sa se afirme. Cred ca Olteanu va rezolva tot ce nu poate Isarescu. Ne putem astepta de acum inainte la un curs de 3,40 Ron/1 Euro sau poate de 7 Ron, asta depinde cum va dicta Petroliciu. O sa fie ca la aparate sau pacanele cum le spun unii. Mai crede cineva ca mai exista macar vre-o sansa de redresare a Romaniei?

daniel caraman spunea...

pai da!
ideea e ca diferentele sunt esentiale.
Prima Casa s/a nascut pentru a dinamiza miscarea capitalului in directia imobiliarelor.

Dar suntem mintiti in fata din nou...cica oferta competitiva...imi dai un avans gigant si io iti dau un credit...de 80000 €, da` la PC iei 60000€.
Pai daca dai 25% avans din 80.000 cam cat te mai crediteaza? aud?

si asta e dobanda cu ING ASigurari inclusa...ieftina in primul an, si apoi te rade ca pret...

pe urma..sau mai intai...pai 80000-25%x80.000 este egal cu 60.000 exact.
Da` oamenii nu `are` acumulare de cash, aia ie treaba...de unde sa dai 20.000 € inainte ca sa iti spuna ING ca nu se mai poate pastra situatia si ca se majoreaza rata..
tocmai spuneam...cresterea ratei de asigurare....
avans mare, ppreeeeeaaa mare

Manole spunea...

@daniel: dacă dau 20.000 de mii avans şi casa costă 80.000, înseamnă, pe de o parte, că merit casa aia, şi pe de altă parte că preţul pentru casa aia nu e exagerat. Dar dacă dau 3.000 şi casa costă 60.000, înseamnă că sunt un rupt în fund, subprimer, şi mai devreme sau mai târziu banca will kick my ass out din casă, pentru că nu mi-o permit. Plus că o casă care "costă" 60.000 dar nu are decât cumpărători-rupti-in-fund cu 3000 de euro în buzunarul pantalonilor înseamnă că de fapt nu valorează atât. Teoria asta imobiliară simplă ar trebui explicată şi lui Boc.

dcg spunea...

De mult nu am mai auzit un comentariu 100% "imobiliar" facut de Manole. :) In alta ordine de idei, au reinceput sa apara vestile de genul asta:

http://www.dailybusiness.ro/stiri-real-estate/pretul-mediu-al-apartamentelor-vechi-cu-2-camere-din-bucuresti-a-scazut-cu-10-in-septembrie-32345

AristotelCostel spunea...

Pe 23 octombrie avem primele semnale din partea Letoniei, iar decizia va afecta trioul baltic. E foarte posibil ca pana atunci, cursul euro-leu sa... anticipeze iminentele.

Totusi, ce intelegi prin "stabilitatea Romaniei"?

daniel caraman spunea...

Da,poate. E un punct de vedere. Insa nu are legatura cu ceea ce inseamna creditul imobiliar ci cu garantia bancii ca va putea obtine cat mai multi bani in cazul in care imprumutatul este rupt-n-fund cum spui tu.
Nu are niciun rost sa dezvoltam teorii economice sau bancare, pt ca aici ceva nu e in regula, prea multe banci, pt prea mult timp, in ROU au venit ca in Eldorado, sa obtina surplus doar din exploatarea unor aventurieri.
Spune.mi tu, de ce e gresit ca in Bangladesh si Birmania un bancher a lansat un produs bancar cu ceva ani in urma, foarte bizar, in sensul ca accepta ca pentru un credit sa fie mai multi co-debitori, in speta sotiile mususlmane din familiile poligame...
era un imprumut ieftin care dezvolta manufactura, adica economia, si culmea, nu avea nevoie de garantie....
Culmea maxima e ca a fost nominalizat la Nobel pentru economie...si a si castigat...

daniel caraman spunea...

Asta inseamna sa fii Bancher, sa acorzi credit oamenilor ca iti vor da banii inapoi pt ca au nevoie de afacere, casa, auto, etc., NU sa urmaresti sa obtii doar profit nomatterwhat.
Ca de-aia suntem intr-o piata de bull--it...
De unde ideea ca banca te va da odata si-odata afara? daca e reala afirmatia inseamna ca banca a calculat gresit tinta de public pe care lucreaza, si nu ca publicul e prea amarat...
iar daca tu crezi in cele doua idei, ca trebuie sa am bani multi sa imi permit o casa de 60000 euro, adica un avans mare, precum si ca daca nu am acesti bani inseamna ca sunt rupt-n-fund, sa stii ca sunt ideile tale...le ascult...insa sunt perfect gresite.

De ce trebuie sa cumperi ceva cu un avans mare? Ce altceva reprezinta avansul cat mai mare, decat un reper despre cat de riscanta e piata bancara in materie???

daniel caraman spunea...

Nu sunt specialist in economie, insa unele baze exista si in mintea mea, si stiu ca daca vrei sa inmultesti banii nu mai e de ajuns sa investesti in bunuri, trebuie sa o faci in acelasi timp si in oameni.
Adica sa iti cauti clientii si sa te adaptezi nevoilor lor...

iti mai dau un exemplu, pe care il poti cunoaste si singur...unele firme de masini de clasa...mercedes, printre ele, te lasa sa iti personalizezi masina pana la ultimul detaliu...cum vrei tu...si vinde...foarte bine...
ce inseamna? ca nu stie sa vanda? nu! inseamna ca a schimbat piata prin stabilirea unui reper (a fost copiata de alte companii)care e de viitor.
Asa e si cu piata imobiliara...trebuie dezvoltata, altfel mii de oameni care sunt calificati in constructii mor de foame, de unde in 2007 erau mina de aur prin banii adusi in tara, au ajuns acum sa nu aiba unde sa se intoarca sa munceasca, pentru ca nu au o casa si au prea putini bani sa ia un credit cu 20-30% avans si nici nu pot face altceva.
dar daca ar primi o rata mai mare cu 5-15% ar munci cu drag o ora in plus pe zi ca sa isi plateasca toate ratele, si crede-ma, sunt mii de oameni din aceasta categorie...ei nu sunt un public tinta pentru banci? pai destul de gresit ca nu sunt, pentru ca economia a schimbat structura, si, daca nu ajuti gaina sa faca oua de aur nici nu ai cum sa platesti mancarea pe care i-o dai...

Poate banca la care ai facut marketing vrea un standard si se lauda cu el... e treaba ei... Nu cred ca Boc a gresit, mai ales ca bancile au dat credite lejere pana in ultima clipa,oct. 2008, parca eram pe Titanic, iar acum plang in barba si chinuie datornicii ca sa se achite de datorii...
daca erau mai prudenti nu se ajungea aici...vezi raportul preliminar si cel final in cazul falimentului Lehman Brother USA....asta e morala...1.fiecare are o functie sociala care trebuie adaptata pietei, adica trebuie sa acorzi credite cu ochii la tendintele globale (sunt convins ca la ING este chiara asa) si 2. trebuie sporite economiile populatiei si nu consumul, asa cum spune chiar noau politica americana, pentru a putea absorbi mai usor socurile....
dar ca sa economisesti trebuie sa ai cu ce...sa ai un minim...loc de munca, loc de dormit, loc de mancat, etc....

asa ca nu pot fi de acord cu toate ideile tale, desi ele sunt clasice si prea rigide pentru noua economie mondiala...

Cred ca achizitia de bunuri si servicii prin salvarea economiiilor populatiei, prin prudenta, va da bancilor inteligente posibilitatea sa imbunatateasca chiar ele acest sistem de lucru...
si sa iti mai spun ceva... tu stii care e realitatea creditelor cu avans mare? cum se accepta de vanzator un pret mai mare in acte, apoi se da o declaratie ca avansul a fost primit, si apoi se plateste pretul din creditul luat de banca, adica pretul real de tranzactie? si ca evaluarea majorata a fost si poate fi acceptata in continuare?
asa ca avansul mare nu e un factor de confort ci dimpotriva un instrument mincinos, care ascunde realitatea din piata imobiliara, si nu numai...

reflectează si apoi te astept cu un raspuns.
multumesc pentru dialog Manole.

Manole spunea...

Pe blogul ăsta s-a vorbit din 2007 despre avansurile mari care sunt trecute doar pe hârtie.

Dacă sistemul nu e perfect, nu înseamnă că nu e perfectibil.

Avans de 20.000 pentru ceva ce costă 80.000 NU e mare, e doar de 25%. Adică restul de 75% e credit.

Din tot ce zici tu, consider că buba majoră e aici: "pentru ca nu au o casa si au prea putini bani sa ia un credit cu 20-30% avans si nici nu pot face altceva." Acest "nu pot face altceva" e tipic ciobanului mioritic. În realitate, pot munci mai mult, mai bine şi mai eficient, şi vor strânge acel avans în cel mult 4-5 ani. 20.000 de euro chiar e o sumă făcubilă pentru oricine. Gândeşte-te că trăim într-o ţară în care fiscalitatea e laxă şi colectarea impozitelor - aproximativă, ceea ce înseamnă că în România poţi face uşor bani fără să te întrebe nimeni de sănătate.

daniel caraman spunea...

salut!
vorbesti de 4 sau 5 ani de parca ai vorbi de 4 sau 5 saptamani...
crezi ca peste 4-5 ani piata imobiliara va mai avea aceeasi structura? Mai stii cum arata piata immo in 2003? Anticipa cineva o asemenea explozie a preturilor?
mai stii ca in 2002 era 5-8 mii o garsoniera prin Pantelimon, Bucuresti, si peste 4-5 ani mai tarziu era 70-80 de mii?

Crezi tu ca oamenii pot astepta 4-5 ani?
Daca asa stau lucrurile inseamna ca nu avem aceeasi baza de discutie, pentru ca nu gandim in fond ci doar in forma....
Ai dreptate...20000 euro nu e mare...dar poate mergi Italia sau in Spania sau in Franta sau in Germania...si incerci sa economisesti 20.000 euro...sa vezi cam cat timp iti trebuie...iti spun eu...
la un nivel al veniturilor in zona de jos a grilei...sa zicem circa 1500 euro pe luna...fa tu calculul si sa vezi cam ce inseamna....dac s.ar pune de o parte 300 euro pe luna...60 de luni, adica 18.000 euro...
in cinci ani Manole...
si? pentru ce?
pentru o amarata de prima locuinta? singura pe care o va avea toata viata?

Sau exista posibilitatea dinamizarii schimburilor de locuinte pe piata *includ toate tipurile de tranzactii*, pentru a stimula obtinerea de profit din toate...adica comisioane bancare mai mici da mai dese, accelerarea circulatiei banilor, stimularea fortei de munca in servicii de specialitate - redecorare, construire, modernizare, etc..

sunt argumente multe...si pro si contra...
dar o masura populista ca Prima Casa are si avantaje majore in economie si in lumea bancara daca este supusa unor reguli clare...

de ex. in Germania exista programul locuinte pt tineri...unde tinerii casatoriti sub 35 de ani primesc mai usor si mai ieftin un credit pt achizitia de locuinte NOI (important de retinut), unde rata devine mai mica decat chiria lunara...
adica platesti cam 600/900 euro lunar pt un apartament de cca 70-90 mp si poti cumpara o locuinta noua cu acceasi, sau mai redus, valoare a ratei...

sigur... avansul...variabil..foaaaarte variabil...de la 10%....unele institutii de creditare chiar de la 5%...adica ceva ca prima casa dar foarte matur...

eh...si acum sa ne oprim...
ah...
ai intrebat daca exista o astfel de situatie...
pai cine crezi ca spune?
e foarte reala informatia...si ea se foloseste pe o piata bullish...daca stii ce e aceea, adica in crestere, cand evaluatorii stiu, dar tac, sper\nd ca garantia lor este oricum in ascensiune...
ce naivi inconstienti...

seara buna Manole!
multumesc pentru dialog.
poate ne auzim si maine.

Manole spunea...

Şi în Franţa există un program similar, plus banii de la primărie dacă ai copii. Statul acoperă - dacă nu mă înşel - 30% din credit cu dobândă 0 (zero), iar primăria îţi dă şi ea nişte bani, cred că vreo 10.000 de euro, dacă ai nevastă şi copii, dar nu ai casă. Deci da, statul chiar te stimulează să-ţi cumperi casă - dacă vrei, desigur. Trebuie însă să îndeplineşti o mică mare condiţie: să fii solvabil. Despre solvabilitatea istorică, te invit să studiezi tunelul lui Friggit (caută pe blog) şi apoi compară cu lumpenul din România care are salariu de 350 de euro şi pofteşte la casă de 60.000.

Dacă oamenii (din România, presupun) nu pot aştepta 4-5 ani pentru îndeplinirea unui obiectiv major în viaţă, atunci să se trateze de nervi. Banii se mai şi economisesc dacă vrei să faci ceva cu ei, nu doar se cheltuie.

Akhenaton spunea...

“Banii se mai şi economisesc dacă vrei să faci ceva cu ei, nu doar se cheltuie.”

Cata dreptate ai. Si de unde sa economisesti cand ai venituri mici si cheltuieli mari?
Am observat si eu ca exista asa multi oameni care vor sa “traiasca clipa”, adica sa cheltuie oricat numai sa aibe acum obiectul (imobilul) mult dorit. Unii s-au indatorat pentru te miri ce.
Nu cred ca ING va avea cine stie ce succes cu programul lor. Sau nu in viitorul imediat. Intr-o continua scadere a preturilor imobilelor, intr-o criza politica (vezi bataia pe ciolan tot mai ascutita), intr-o incertitudine economica sunt prea putini dispusi sa riste si sa cumpere imobile folosind creditul. Presupunand ca preturile vor scadea (asa cum si tu sustii) cati vor dori sa se inhame la cumpararea unui imobil supraevaluat?
Cealalta presupunere ca preturile raman batute-n cuie, ori ca vor creste e oare de actualitate?
Si apoi sectorul privat, singurul care aduce un profit e cel mai afectat, acolo sunt cele mai multe disponibilizari. Sectorul bugetar va trebui sa se restructureze, asta insemnand inclusiv concedieri masive. Nesiguranta veniturilor ii va tine departe de asemenea intentii necugetate pe potentialii cumparatori.

Laudabil efortul tau de a le face cunoscuta oferta celor de la ING. Si totusi cate credite au acordat?

cosmiX spunea...

@daniel: cum adica "Crezi tu ca oamenii pot astepta 4-5 ani?"

nu astepti -> ECONOMISESTI,
da-te cu fundu de pamant, numa asa de ciuda, sa vezi, are vre-un rost ?
:-)

chiar credeti ca economia tarii noastre se poate compara cu cea a tarilor pe care le luati exemplu ...


"mai stii ca in 2002 era 5-8 mii o garsoniera prin Pantelimon, Bucuresti, si peste 4-5 ani mai tarziu era 70-80 de mii?"

nu ii cam existentiala intrebarea asta ...
daca era tot 8 mii si acum, eu aveam vreo 3, ce mai ... toata lumea ar avea cel putin una,
asta nu o sa se intample nici daca s-ar inmultii garsonierele singure, ca mormolocii, pt ca ar veni cineva si si-ar asuma si apoi i-ar vinde pt profit


te-am contrat de 3 ori, nu mi-o lua in nume de rau,
nu toata lumea trebuie sa aiba o casa, cei care pot si inteleg cum sta treaba ... o au.

Anonim spunea...

eu ma intreb: unde e elzorab acum cand eurul se apropie de 1.5usd?

despre piata emobiliara, la actualul timon se testeaza cota 900e/mpc nou, curand vor descoperi ca e viata si sub 600, si sub 500 si ca nimeni important n-o sa moara din asta, ci dimpotriva.

cosmiX spunea...

http://www.capital.ro/articol/piata-imobiliara-mai-are-de-suportat-doi-ani-de-criza-126050.html

pt optimistii care mizeaza pt 'revenire' :-)

cosmiX spunea...

uite o posibila solutie, mai eficienta decat orice lege : moralitatea

http://www.capital.ro/articol/orasul-ipocritilor-126023.html#comentarii

asa se puteau controla si preturile si se pot evita o gramada de probleme

baiu cred ca ii ca nu se poate cuantifica, si lumea nu stie cat ii de buna, la ce folos si ce pret sa puna pe ea :-)
asa ca ramane subiect pt pauza de tigara, fara sa isi gaseasca loc in viata de zi cu zi

daniel caraman spunea...

poate ai dreptate cosmiX....
nu toata lumea trebuie sa aiba o casa...
nu toata lumea, ci fiecare familie, adica cel putin trei persoane....
sa lasam gluma...

1. ai dreptate cu economisirea, dar vezi ce am spus mai inainte...ca nu poti economisi cand nu ai ce...

si 2. poti sa faci multe in viata, si sa te dai cu dosul de pamant... nu conteaza prea mult ce vrem ci doar ce putem face...

3. ideeacu creditul imobiliar sau ipotecar este ca trebuie sa fie incetatenit, indus tuturor...

Sigur este o parere personala.

Acum ce sa spun, cu preturile am vrut sa intelegi ca nu avem oameni in piata immo care sa prevada in viitor...ci doar o prognoza..care e relativa.

Dar cu cei 4/5 ani ma refeream la debitori...daca pot astepta... precum si la creditori si economie...
intelegi ce scriu aici...

oricum, iti multumesc pt ca ai citit postarea.

elzorab spunea...

sunt prin zona, care-i treaba? parerea mea e ca leul ar putea fi sustinut si la un nivel de 3.2 lei/euro, atat ca s-ar cheltui 50 de miliarde de euro anual pentru sustinerea lui la acel nivel, in timp ce acum se cheltuie doar 10-15 miliarde de euro pe an.

e vorba de politica monetara. dolarul a mai fost chiar si la 1.68, nu e problema, cand dolarul e jos scade si deficitul, cresc exporturile, scad importurile, nivelul de trai in state ramane identic, pentru ca, spre consternarea tuturor, america o duce foarte bine si fara importuri, dar trebuie neaparat sa exporte, deci un dolar mai slab este esential pentru revenirea economica.

in alta ordine de idei, discutand despre leul paralelul nostru: am luat banii de la fmi, care vor fi platiti din buzunarele tuturor, pentru stabilizarea cursului la un nivel care sa permita rambursarea creditelor luate de la bancile straine pentru niste cotetze supraevaluate de pana la 10 ori.

elzorab spunea...

i uite asa ajungem cu totii sa platim prin taxe si impozite imbecilitatea celor care s-au aruncat cu capul inainte cumparand niste betoane comuniste la preturi de vile in monaco.
deci, nu e o subventionare directa a prostiei ci una mascata, dar tot cei care muncesc si platesc impozite vor trebui sa plateasca si pentru inconstienta celor care n-au putut sa stea in banca lor, grabindu-se sa dea si ei lovitura imo care s-a transformat in lovitura EMO.

DANIEL, daca o garsoniera in 2002 costa 8 000 euro, iar in 2007 ajunsese la 70 000, ia ghici tu cam cat o sa coste acea garsoniera prin 2012? eu zic ca tot cam pe la 8-10 000 va ramane, pentru ca aceea este valoarea ei, exprimata in bani reali si munciti si nu in bani aruncati din elicopter fara nici o acoperire, bani ce se gaseau in economia exuberanta si irationala.
ceea ce uiti tu este ca ultimii cinci ani, bula imiobiliara si economia exuberanta, pe fondul asumarii unor riscuri enorme dar acel risc fiind trecut mai departe statului si, implicit tuturor celor ce platesc impozite, a declansat una dintre cele mai severe crize economice din ultima suta de ani. ce te face sa crezi ca o data trecuta aceasta criza se va trece din nou la acelasi tip de economie de specula, care a produs criza si care ar permite din nou o explozie imo si inca una si inca una...

elzorab spunea...

din aceasta criza vom iesi peste ani multi multi, eu spun ca zeci de ani, dar numai dupa ce oalele sparte vor fi platite din greu, iar tarile sarace si subdezvoltate precum romania vor trebui sa platessca mai mult si mai greu decat cele puternice( ca asa e politica asta-curva) si doar dupa ce sistemul va fi reformat si restructurat. doar cand vom trece din nou la capitalismul real si pur, adica atunci cand cel care dispune de capital, va decide singur cui il acorda spre a fi folosit, atunci cand acea decizie va insemna si asumarea riscului la fel ca si a profitului. nu ca pana acum cand profitul este incasata de banci iar riscurile sunt `incasate de catre contribuabili...

eu spun sa va treziti.
in ceea ce priveste paritatea euro dolar eu va spun una, scriu din europa, manole poate sa verifice, un laptop, acelasi model in europa e 500 de euro, in america este 500 de dolari, deci americanul nu e afectat de acea paritate, pentru ca cine doreste sa intre pe piata americana trebuie sa umble serios la pret, altfel ramane pe dinafara...

elzorab spunea...

in alta ordine de idei, existe doua abordari ale crizei, fie faci restructrurari serioase, concedieri si tot tacamul si tii o moneda puternica precum euro, dar asta cu costuri sociale mari, fie devalorizezi moneda, stimulezi economia si pastrezi locurile de munca, scazand costurile sociale.

la ce foloseste un euro puternic? mai dau un exemplu, ma uitam azi la un seat, noul model, un jaf de masina in fond, nu e nu stiu ce. ma rog, pretul cu optiuni era de 37 000 de euro, aproape 60 000 de dolari. pai la pretul ala in state imi iau asa: o toyota tacoma, camioneta sa am pentru muca- 20 000 parai, imi mai iau un ford sau o toyota camry, cam la 20 000 si de restul iau doua masini micutze americane, cam pe la 10 000 de parai pentru copii. si am terminat balciul, de ce sa-mi iau o masina europeana pe o carutza de bani cand pot sa-mi iau 4 in america.
la fel si cu benzina. la ce va foloseste euro tare, cand faci un plin dintr-un salariu :) :) si tot asa...

deci, singurul mod in care americanul este afectat de un dolar slab este ca exporturile cresc, iar din pacate importurile nici macar nu scad, pentru ca, companiile mari care doresc sa exporte in america vor trebui sa pastreze preturile scazute in dolari pentru a putea concura produsele americane, iar acele preturi scazute vor putea fi sustinute doar prin concedieri in europa si prin munca mai multa pentru bani mai putini...

Manole spunea...

Eu sunt de acord cu Elzorab. Până una alta pe americani îi doare undeva de devalorizarea dolarului. Vor vizita mai rar Europa, ceea ce pe termen lung tot în pierderi pentru europeni se va măsura. Probabil BCE va face tot posibilul să aducă euro undeva pe la 1,25-1,40 faţă de dolar. Nu cred în cei care cântă prohodul dolarului.

mobutu spunea...

Daca ai venituri mici nu poti sa ai cheltuieli mari.
E de bun simt.
Dar in axioma asta vine banca smechera si-ti da credit de consum, fara avans si fara garantii ... hopa, poti sa ai cheltuili mari :) poti sa ai cloca de sute de mii euro ... lol
Si nu uita nu fiecare om sau fiecare familie trebuie sa aibe o casa.
Nimneni nu se naste cu dreptul acesta.
Asta este lumea ... nu-ti permiti, nu ai.

cosmiX spunea...

@daniel
nu vreau sa creez o polemica, dar mai zic odata : nu orice familie trebuie sa aiba o casa.

Ar trebui, sunt de acord, asta daca am fi intr-un cadru mai ideal si de dragul copiilor. Dar multi uita ca incepand din scoala primara copiau temele, la facultate au fentat tot ce au reusit, si acum se trezesc ca ii loveste viata in frunte.

Sunt de acord cu ce ai spus la pctul 2, conteaza ce poti face ajuns in situatia respectiva. Ideea cu toti, asa de dragul principiilor, nu tine, trebuie sa 'meriti' (sa ti se cuvina), si cei care au invatat si acum muncesc sunt in regula.

Rezultatul recensământului 2011 va accelera scăderea prețurilor pe piața imo?