marți, 8 iunie 2010

Duduie economia!

Iată că a apărut şi situaţia şomajului pe luna mai 2010. Constatăm cu satisfacţie că măsurile anticriză ale guvernului au creat în perioada aprilie-mai peste 60.000 de locuri de muncă noi, astfel că numărul şomerilor a coborât de la un maxim de 765.282 în martie la 701.854 în mai.

O asemenea minunăţie nu s-a mai văzut din 2007, când în perioada lunilor martie-mai numărul şomerilor a scăzut tot cu 64.000.

Să mai spună cineva că guvernul nu face nimic.

23 de comentarii:

Dan Mihu spunea...

Astia au fost angajati in sectorul privat, in cel de stat, s-au pensionat, au murit sau au emigrat?

Sau doar au disparut din statistici?

Pe ce pariati?

Informatii-economice spunea...

Ai grija de ce ii acuzi!
Acum cateva saptamani Boc se lauda ca datorita lor cursul nu a luat-o razna, au reusit sa se imprumute de la FMI, economia Romaniei a picat anul trecut cu 7% etc...
"Noroc" cu ei!!!...

Anonim spunea...

Care e ideea? De unde e diferenta?

lys spunea...

astia sunt cei carora le-a expirat ajutorul de somaj...

Adamclisi spunea...

And the winner is ... lys! Expira somajul, intra ajutorul social...

Axiome Anonime spunea...

Creez interfete pentru site- uri si bloguri. Ma ocup in special de site- urile gen business. Preturile incep de la 45 de RON si cresc in functie de cerinte. Totodata ma ocum si de SEO-urile site-urile si de inscrierile in directoare nationale si internationale. GARANTEZ un numar mai MARE DE VIZITATORI cu pana la 30-45%. Mai multe detalii la adresa de e- mail: site_brasov@yahoo.com .

Manole spunea...

Axiome: ai noroc că sunt băiat bun şi înţeleg durerea micilor prestatori de servicii români din perioada asta. Altfel ţi-aş fi şters mesajul :)

PS. măreşte şi tu preţul, să ştii că la 45 de lei nu impulsionezi cererea, în schimb îţi bagi în rahat meseria. De pe urma căreia bănuiesc că vrei să câştigi bani cândva, nu?

alex.dumitrascu spunea...

Variatia numarului de someri e influentata de mai multe cauze:
- concedieri(+)
-expirarea perioadei de somaj(-)
- decese(-)
- angajari(+)

Angajarile se fac nu numai in cazul dezvoltarii activitatii, se fac si atunci cand numarul angajatilor scade datorita deceselor sau pensionarii pentru limita de varsta sau anticipate.
In perioada de care vorbim acum, salariatii din domeniul bugetar aflati in apropierea varstei de pensionare, isi fac 'dosarele" pe capete.
E o explozie a numarului de cereri de pensionare, deoarece evident oamenii prefera o pensie mai mica cu 15% decat un salariu mai mic cu 25%.
Unii isi dau efectiv demisia deoarece "noul salariu" nu acopera nici cheltuielile de deplasare la locul de munca si al pantofilor stricati pe drum.
Ajutorul de somaj e mai atractiv, permite mici castiguri "la negru" si infinit mai putina bataie de cap.
Desigur ca exista si anume dezvoltari ale activitatii in domeniul privat ar fi stupid sa presupune altfel.
In concluzie putem sa intelegem ce inseamna scaderea numarului de someri numai si numai daca avem date despre "influentele" astea si daca vedem din analiza carei cauze i se datoreaza.
Da' nu se publica niciodata date de structura despre un indicator sau altul.

alex.dumitrascu spunea...

Vedeti insa ca anume ramuri cum ar fi agricultura constructiile comertul si turismul sunt totusi sezoniere si numarul de salariati creste in fiecare an exact in aprilie.
O fi recesiune, da' nu putem sa presupunem ca activitatile astea au disparut cu desavarsire.

Miorlau Pufos spunea...

Miine-poiimine o sa apara Vladescu din nou sa ne spuna ca...a mintit? E foarte usor sa cosmetizezi indicatori, pui in vitrina numai ce-ti convine.

S. spunea...

Hopa si eu, optimistul de serviciu:)
Pana la urma putem fi de acord ca desi unii ies din somaj, macar ritmul noilor veniti a scazut:)?

Sau se pregateste loc pana la 10% pentru niste bugetari competenti:)?

alex.dumitrascu spunea...

Cand numarul salariatilor o sa fie zero atunci si numarul 'celor noi veniti in somaj" va fi zero.
(si "productivitatea" va fi infinita dupa ultimele cercetari matematice)

Unknown spunea...

pentru cei care nu au vazut inca Renderman a actualizat datele.

alex.dumitrascu spunea...

Deocamdata constat ca "duduie" interesul pentru economie.
Discutiile, controversele, ipotezele si prognozele s-au topit de caldura.

Geezer spunea...

Sper ca s-a strecurat o greseala mai sus, la alex.dumitrascu: ca sa iei ajutor de somaj trebuie sa te dea afara, nu sa-ti dai demisia. Nu se intelege asta din context, dar nici nu poate fi luata in calcul pentru ca nu s-au anuntat reduceri de personal.
Si varianta cu 'pensie mai mica cu 15 procente e mai bine decat salariu mai mic cu 25 de procente"... inseamna ca cel putin pensia sa fie egala cu salariul sau in cel mai rau caz pensia redusa sa fie mai mare decat salariul redus din care scadem cheltuielile de transport. Din cate stiu eu pensia nu e niciodata mai mare sau egala cu salariul. Si-atunci...? Credeti ca ies la pensie pe capete?

alex.dumitrascu spunea...

Nu-i nici o greseala.
-Somer nu este numai cel care figureaza in evidentele anofm ,de fapt majoritatea nu figureaza, sunt toti cei care nu au inca varsta de pensionare dar care nu au un loc de munca.
Isi dau demisia invatatori si medici care nu isi mai permit sa faca naveta in mediul rural fiindca transportul e mai scump decat salariul.Un exemplu, dar mai sunt si altele.
-o pensie de 700 lei sa zicem ii permite cuiva sa lucreze la negru sau la gri, si sa mai obtina 700, deci 1400. Mai mult decat un salariu de 1000.

Anonim spunea...

Pe la toate mitingurile aud replici de genul se taie salariile nu mai putem plati bancile, ne dau bancile afara din casa. Nu cred ca intereseaza pe cineva aspectul acesta decat propriile persoane si creierasele lor netede atunci cand se imbulzeau la banci ca vitele la iesle.

alex.dumitrascu spunea...

E vorba de "GIGEII" cu credite sub 100.000.
In mod firesc sunt primii sacrificati. Daca in loc sa se micsoreze salariile s-ar fi lasat cursul sa floteze liber pana la 5-6, atuci ar fi pierit nu numai gigeii dar si capsomanii mega cu credite peste un milion si cu investitii tot in imobiliare.
Dar tot la finanarea prin curs se ajunge, reducerile actuale de cheltuieli genereaza efecte mai degraba prin contractia consumului deci prin recesiune ulterioara accelerata.
Oricum mentalul gigeilor este de o angelica speranta si incredere in 'stat" si in Isarescu care va face el vreo chestie sa-i rezolve.
Gigeii sunt senini, nu se simt nici responsabili nici in mare primejdie. Majoritatea nu au o imagine a dezastrului personal.
Oricum ce se intampla nu le prieste deloc nici bancilor, vom avea o vara agitata.
Cat despre marii indatorati imobiliari, nu stiu in ce spera. Poate in reluarea cresterii preturilor. Ca de cerere nu cred ca poate fi vorba, si nici de 'reluarea creditarii".
Se amana cu o luna scoaterea gunoiului de sub presul pietei valutare si monetare. Ca acolo e gunoiul.

cosmiX spunea...

a ma i pomenit cineva idea, dar caz concret

de azi mama nu mai e somera, pt ca s-a incehiat perioada in care are dreptul la somaj,
asta in statistici inseamna o scadere a nrului de someri cu 1,
dar nici nu e angajata

alex.dumitrascu spunea...

Asta-i aiureala de definitie a ANOFM.
Dupa capu' lor de bibilici, daca se desfiinteaza ajutorul de somaj se desfiinteaza si somerii.
Asa ca cifrele lor n-au relevanta.
Somer e persoana apta de munca, care-si cauta serviciu si nu gaseste.

Raluca spunea...

Adevarul este aici:

"Potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), numărul mediu de angajaţi din economia românească a scăzut cu 13,9% în primul trimestru din 2010, comparativ cu primul trimestru din 2009. Comisia Naţională de Prognoză estimează că numărul de angajaţi din economie va continua să scadă şi în trimestrul II din 2010 cu 2,1%, ceea ce va ameliora scăderea anuală la 11,7%."

In alta ordine de idei, Mediafax zice ca:

"Persoanele cu mai multe case vor fi obligate să achite o taxă de solidaritate de 50-200% din impozit

Persoanele care deţin mai multe locuinţe neînchiriate vor fi obligate să achite, până la 30 septembrie, "o taxă de solidaritate" la bugetul local, suplimentar impozitului pe proprietate, în cuantum cuprins între 50% şi 200% din impozit, taxare prin care statul vrea să obţină 31 milioane lei în 2010.

Taxa de solidaritate va fi impusă proprietarilor de mai multe locuinţe printr-o ordonanţă de urgenţă de modificare a Codului Fiscal.

Documentul obţinut de MEDIAFAX, prevede că persoanele fizice care au în proprietate două sau mai multe clădiri cu destinaţie de locuinţă, care nu sunt închiriate unei alte persoane, datorează în acest an o taxă de solidaritate reprezentând 50% din impozitul datorat pe acest an pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu, 100% din impozitul datorat pentru a doua clădire în afara adresei de domiciliu şi 200% din impozit pentru a treia clădire şi următoarele în afara adresei de domiciliu."

Anonim spunea...

se intampla si pe la altii la fel
http://news.yahoo.com/s/ap/20100618/ap_on_bi_go_ec_fi/us_state_unemployment

alex.dumitrascu spunea...

Se intampla si la altii da aia nu sunt "de dreapta"

Rezultatul recensământului 2011 va accelera scăderea prețurilor pe piața imo?