E oficial, reţeaua imobiliară Contempo a sucombat. Odihnească-se în pace. Oficial e vorba de neînţelegeri între parteneri, neoficial... bătea vântul pe la dânşii prin ogradă (ştim cu toţii despre ce vânt e vorba). Performanţa vine după numai 10 luni de existenţă ceea ce ne face să spunem că n-au dansat decât o iarnă.
Pentru cei care nu ştiu cu câtă ambiţie s-a lansat Contempo anul trecut le fac trimitere la acest material. Păcat, că erau chiar frumuşele sediile amenajate de ei, spre deosebire de binecunoscutele agenţii de cartier cu foi A4 color în geam.
Declinul şi falimentul agenţiilor imobiliare este un semn evident al spargerii balonului. Şi mai sunt şi altele. Uite că se pierd şi bani din imobiliare, minune, minune...
Crăciunul uzurpat
Acum 8 ore
36 de comentarii:
au dat faliment si cei de la "casa noastra" care se ocupa de alba-iulia/decebal/calarasi.
zonele alea centrale care vor fi mereu cautate de "investitori".
la mai mare!
incet dar sigur piata se sparge, cei care au fost baieti destepti si au iesit la inceputul anului bravo lor, cei care inca mai sunt, asta e, in viata se mai si pierde.
PS: What goes up, must go down !
http://housingcrashtv.blogspot.com/2007/09/what-goes-up-must-go-down.html
Salutare.
Sunt la Budapesta, cu office business, si nu ma pot abtine sa nu va informez despre o chestie interesanta. O colega de la filiala locala a companiei la care lucrez mi-a povesit in seara asta, la cina, cum a cumparat ea un apartament de 2 camere, 64 mp, imobil anii 70, in zona aproape centrala (25 de minute pe jos pana la castelul din Buda, pentru cine stie) cu... 65,000 euro. Carevasazica cam 1000 de euro pe mp. In Budapesta. In afara cazului in care fata m-a mintit cu nerusinare, sau voi ma credeti mincinos patologic, informatia e 100% corecta.
Nu voi mai comenta altceva decat ca: avand in vedere ca romanii sunt mult mai bine platiti decat ungurii, ca economia romaneasca in general o depaseste pe cea a francezilor si mai are putin pana sa o ajunga din urma pe cea a germanilor, mi se pare total deplasat ca cineva sa sustina ca preturile apartamentelor in Bucuresti vor putea vreodata sa scada. :D
intrebare simpla:
poti merge in targul de masini cu o dacie rapciugoasa din anii 70, sa-i tragi o emblema de mercedes si sa ceri 50 000 de euro pe ea(ca doar e mercedes in toata regula, are emblema)?
Astia de la Contempo au inceput si prost. Adica vii tu aici in lumea 3 a sa ne inveti pe noi cum se vand casele, cu retea de magazine stradata, ca un supermarket, ca noi cumparam case saptamanal si ne-a creeat o un mod mai facil de tranzactiona. Stupid people.
Sa nu-i condamnam pe agentii imobiliari. Daca existau cumparatori fraieri ce sa faca si ei? Sa nu le ia banii?
Daca stam si ne gandim, banii dati pe case nu se mai duc pe alte lucruri, asa ca oamenii care ar fi produs acele bunuri si servicii sunt nevoiti sa faca altceva, ceva legat de case, pt ca acolo sunt banii.
Inteligent ar fi fost sa realizeze asta si sa se retraga cand bula a inceput sa dea semne de spargere.
http://www.zf.ro/articol_180661/de_
ce_cad_fannie_mae_si_freddie
_mac.html
Fannie Mae, cel mai mare creditor ipotecar american, nu a reusit sa gaseasca un cumparator care sa plateasca 6.900 de dolari pentru o casa cu trei dormitoare, care in urma cu trei ani se vindea cu 110.000 dolari.
Agentul imobiliar Raymond Megie a propus reducerea pretului la 5.000 de dolari dar nici atunci nu a reusit sa o vanda. "Oferta de pe piata e prea mare", spune el.
Cum pot scadea costurile in constructii?
Doar unul dintre factori:
http://www.newsiasi.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=4990&Itemid=37
nu stiu daca chiar vor scadea,
poate in Iasi unde vor veni celialti
vorbind cu mai multe cunostinte din Cluj mi-au spus ca sunt tot mai multi 'ieseni' care au venit la munca in Cluj
am auzit (din surse neoficiale) ca bancile se gandesc sa introduca credite pe perioade de 50 de ani. ce parere aveti, e posibil asa ceva, mai exista in europa un astfel de credit?
mi s-ar parea cel mai ingrozitor lucru pentru piata imobiliara romaneasca.
@cipi bibi:
In europa exista credite si pe perioade mai lungi (parca vb un coleg de un credit pe 120 de ani luat de cineva). In Japonia se dadeau pe 100 de ani. Au mai fost si la noi propuneri pentru credite pe 120, ultima oara cand am citit asta era acu' 2 ani parca.
Relax, nicio bancă nu va da credit pe 50 de ani pentru apartamente comuniste vechi deja de 20-30 de ani. În secunda 2 în care se va afla că o asemenea bancă finanţează aşa ceva probabil că toată lumea cu scaun la cap şi-ar retrage banii de acolo. Şi ar fi nasol.
eu cred ca se vor gasi fraieri si atunci, ca si acum, care sa ia astfel de credite. iar oamenii - marea majoritate - nu cred ca analizeaza cu atata profunzime relatia credit - risc al bancii - nesiguranta depozitelor. majoritatea au perceptia ca daca bancherii fac o miscare, se pricep ei si sigur e o smecherie, ca doar "n-o sa falimenteze". nu ca nu s-ar mai fi vazut. dar asa cred eu ca e perceptia.
Care a fi motivul pt care cineva ar lua un credit pe 50 de ani?
Mori si casa inca nu e a ta. Si probabil te costa de 3 ori valoarea. Atunci mai bine stai in chirie, costa mai putin (mult mai putin) si esti liber: cine mai sta azi 50 de ani in aceeasi casa?
Creditul pt locuinte merita daca ai cel putin jumate "banii jos", daca rata nu depaseste 30% din venitul lunar si daca imprumutul e sub 15 ani. (Hai 20 in cazuri exceptionale.)
Daca aceste 3 lucruri nu sunt implinite e pierdere. Atunci se pot infinta si bude pt tras banii jos la canal.
Eu insa cred ca se va intampla contrariul: va fi din ce in ce mai greu sa primesti un credit chiar pt 10 ani. Iar daca se vor da credite, vor fi foarte multi care vor pierde ce au economisit, din cauza defaulturilor bancare. (cine ia un credit rar va putea restitui banii, in conjunctura economica mondiala). Cineva va pierde. Nu se mai poate sa aibe toti tot si nimeni sa nu produca nimic. Ca si cum am juca la poker si toti ar fi plini de asi. Nu se poate. Daca unul are celalat nu poate avea.
De ce sa fie greu sa iei credit? Atata vreme cat te incadrezi in conditii (salariu suficient, garantii, clasa de risc) orice banca iti va da credit.
..."cine ia un credit rar va putea restitui banii, in conjunctura economica mondiala". O spui cu titlul de certitudine, desi realitatea este fix pe dos.
nestor, "realitatea e fix pe dos"...deocamdata. vei ramane surprins cat de repede se poate schimba aceasta realitate si cat de repede se poate trece de la optimismul exuberant la pesimism sau chiar spaima. crede-ma e vorba doar de cateva luni, de pierderea unei slujbe, de cateva banci care pot da faliment, de o economie aflata pe buza prapastiei, fara nici macar sa o stie. acest lucru e cel mai periculos in romaia. milionele de oi care traiesc in romania si care nu gandesc nimic. spiritul de turma....azi luam cu totii credite ca doar daca ia si ion, eu de ce nu pot, iar maine toate oile se vor trezi ca nu mai au slujbe si ca n-au de unde sa plateasca, apoi vor da din nou vina pe politicieni ca nu fac nimic sa le plateasca creditele...
asa e tzara aia, plina de oi!!!
Daca ai credit mare si dai prea mult din salariu pe rata, poti sa nu mai platesti.
banca iti ia casa si esti trecut 5 ani la biroul de credite.
Adica o sa stai cu chirie, cu jumatate din banii pe care ii dadeai pe rata, si 5 ani nu mai iei credit, dar daca deja dadeai tot salariul pe rata oricum nu mai putea lua credit.
so wtf?
Sa stii ca am o veste si mai proasta, si anume ca toti vom muri intr-un final, ceea ce sincer, e mult mai nasol decat a ramane fara casa sau fara slujba.
Asadar, am putea sa ne sinucidem in masa de pe acuma, scapam de toate aceste dileme.
in plus, se pare ca dureaza peste 6 luni din momentul in care nu mai platesti si pana banca executa ipoteca, si chiar atunci poti sa mai prelungesti tarasenia printr-un proces.
Adica in loc sa platesti 6 rate, tii banii si stai 6 luni gratis, si apoi un an cu chirie din banii aia.
Nasol este ca vei sfarsi prin a pierde procesul si plati si cheltuielile de judecata.
In tarile civilizate, daca faci schema de mai sus, nu mai pupi in viata ta vre-un credit, nici macar pentru un aspirator.
Declinul si falinetul agentiilor imobiliare este un semn al spargerii baloooonului. Atunci, inseamna ca, in conceptia romanului cu acces internet, declinul si falimentul IMMurilor de apartament (ca si agentiile imobiliare, dealtfel) este un semn al spargerii economiei nationale.
Oai, sa fugim domle dn RO. Cat mai e timp... se sparge balooooonuuuullll
"Valoarea rezervei valutare a Rusiei, la care se adauga si rezervele de aur, a atins nivelul record de 588,3 miliarde de dolari, potrivit unui comunicat al Bancii Centrale a Rusiei, preluat de agentia RIA Novosti.
Stabilirea acestui nou record a fost posibila datorita cresterii cu 10 miliarde de dolari care a avut loc in perioada 11-18 iulie iulie, potrivit aceluiasi comunicat.
In acest fel Rusia, a zecea putere economica din lume, detine cea de a treia rezerva valuta la nivel mondial, dupa China si Japonia"
PE CE PARIEM, PE DOLARI SAU PE EURO??
ierderea locurilor de munca din cauza crizei economice ameninta sa inchida robinetul transferurilor de valuta de la romanii din strainatate, care acopereau o parte substantiala din deficitul extern al Romaniei.
Declinul economiilor din Italia si Spania, unde muncesc legal peste 1,5 milioane de romani, ar putea subtia dramatic intrarile de valuta care contribuie la finantarea deficitului extern al Romaniei.
Sumele trimise in tara de romanii din Italia si Spania erau estimate la circa 3,4 miliarde de euro, adica 66% din totalul transferurilor nete. Pierderea slujbelor din cauza incetinirii economice din cele doua tari poate avea astfel un impact puternic la nivelul intrarilor de valuta pe care poate conta Romania anul acesta.
"Vedem in Spania o decelerare puternica pe piata constructiilor, unde sunt concentrati multi dintre muncitorii romani, astfel ca este foarte posibil sa vedem un efect pe transferurile curente. Impactul asupra balantei de plati ar putea fi puternic daca ne gandim ca ne bazam mult pe transferurile curente ca grad de acoperire a deficitului de cont curent", spune si Georgiana Constantinescu, analist la Credit Europe Bank.
"Efectul imediat al crizei de pe piata spaniola va fi scaderea cu 50% a remiterilor din aceasta tara, iar pe termen lung, efectele vor fi cu mult mai dramatice", estimeaza Laurentiu Plosceanu, presedintele Asociatiei Romane a Antreprenorilor din Romania (ARACO). Aceasta inseamna ca remiterile din Spania ar putea ajunge la 1 mld. euro in acest an.
CINE CADE PRIM DATA, LEUL SAU IMOBILIARELE???
Cezar, te simţi bine? Vezi că pentru prostie cu tupeu tratamentul e în altă parte.
Elzorab, ti s-a mai raspuns: pe euro ca dolarul n-are fundamente neam. De bine ce a crescut rezerva rusiei cu 10mld in 8 zile (probabil doua facturi taiate de gazprom), de aia s-a mai devalorizat oleaca $ in raport cu €. Interesante ar fi structurile rezervelor valutare ale acestor tari in ultimii sa zicem 5 ani. Oricum, pt discutii d-astea exista forumul lui alex.
Si piata imobiliara deja e pe drumul la vale pe cand leul e inca sustinut de mugurel. Dupa alegeri cand va fi la liber, sa vezi atunci distractie.
De ce nu ia nimeni in considerare ideea ca euro ar putea si el sa cada? Poate o sa avem o devalorizare a monedelor in general?
Sa nu uitam ca inflatia incepuse sa se accelereze in ultima vreme (sa zicem 2 ani) exact cand leul inca se aprecia fata de euro.
Si nu va mai luati de cezar si nestor. Fiecare are dreptul la o opinie, pana la urma poate ca preturile nu vor scadea, poate cererea chiar este imensa si asa mai departe. Asa cum nu avem nici o statistica cu privire la cat de mare e cererea, nu avem nici la cat de mica e. Si cum am mai zis, singura investitie profitabila in ro pana acuma a fost in imobiliare, nu are rost sa ne ascundem dupa deget in privinta asta. Pana la urma care e diferenta dintre specula si investitie? Daca va mai fi asa in viitor, eu zic sa il intrebam pe Manole, pana la urma se pare ca el inca vrea sa mai investeasca in acest sector ce se prabuseste.
Referitor la rezervele valutare, acestea sunt destul de irelevante. Faptul ca ai mai multi bani care cauta pana la urma aceasi cantitate de resurse duce la cresterea preturilor, deci inflatie. Pe americani nu ii costa mare lucru sa printeze bani sa le dea rusilor, sau chinezilor, de fapt pe rusi si chinezi ii costa f mult dolarii aia.
Va cadea si Euro, daca bancile nu restrang creditarile. Si bancile europene lucreaza pe sistemul "fractional": daca se creaza bani in nestire, se da imprumuturi si se imprumuta imprumuturile si tot asa, atunci cade si Euro.
Dar BCE parca e mai severa decat FED-ul, cel putin dupa marirea cu 0.25 din Iulie cred ca au facut ceva bun, nu ca asasinul ala de bernenky care a scazut rata de vreo 3-4 ori una dupa alta. Vroaiau ei sa balanseze trade-balance-ul extern, dar au distrus tara (lor) criminalii.
In general am asistat la o dezvoltare super accelerata (in toata lumea), e bine sa vezi ca poti castiga din ce in ce mai mult, tv mai mare in fiecare an, masina mai mare in fiecare 3 ani, casa mai mare, totul mai mare ... nu mai tine. Nimeni nu-si doreste sa "cada tot", eu nu doresc nici macar sa moara agentiile imobiliare, trebuie gasit doar un echilibru.
Pt Elzorab:
My 2 cents la intrebarea ta: Cred ca va cadea inainte leul si dupa aceea piata imobiliara. Se maresc salariile, se maresc pensiile, nu se produce nimic. Faptul ca la Leu dobanda e mai decat la alte valute imi sugereaza ca bancile stiu deja care e directia. Pe de alta parte, imobiliele sunt tratate in Euro. Cine vinde "tine cu dintii" deocamdata de pret. Mai bine tine casa goala. Multi nu au nevoie sa vanda. Asa ca imobilele nu cred ca vor avea o cadere rapida. Sper sa cada :), daca s-ar ieftinii ar fi bine si pt agentii. Dar cred ca va cade prima leul.
Intrebarea a 2-a, Euro sau Dolari, totusi as paria pe Euro. Dolarii vor disparea, intra Amero in locul sau. Eu am tinut mult timp dolari, gata, acum cand am intrari in dolari schimb imediat in Euro, am pierdut increderea. Tendinta e 2 dolari 1 euro.
@cezar jipa,nestor,orfeu
Piata imobiliara sustinuta prin credit si jocul piramidal Caritas sunt doua sisteme diferentiate de faptul ca in real estate nu pot intra decat cei ...solvabili, adica peste 95% din populatia Romaniei e ferita de acest risc.
@ AristotelCostel
deci doar o mica parte de 5% ar fi teoretic solvabila pt banci? Ft putin.
Dar, dupa opinia ta sau dupa cate stii, din piata imobiliara in general, care e procentajul clientelei care apeleaza la credit fata de totalul tranzactiilor?
La Plajă, preţurile pe litoralul românesc sunt nesimţit de mari pentru ceea ce oferă. Oameni buni, duceţi-vă la munte, în Bulgaria sau în Grecia / Turcia şi lăsaţi-i pe litoralul românesc doar pe şmecherii de la Bambu.
Comentariul tău a fost şters.
Manole,...e singurul litoral pe care il avem...turistii il pot schimba...
de ce sa pleci in alta parte..? eu am fost la bulgari/turci/greci... mare rahat nu este...se poate si la noi..
vama veche, costinesti, 2 mai, corbu,etc...
@la bici
Specialistii "turistitionali" au spus ca sezonul e prea scurt in Romania pentru ca preturile sa fie ca-n Bulgaria, Grecia, Turcia...
Cand ma duc pe "bici" nu consult structura preturilor, ci raportul pret-calitate.
Dupa o experienta la Mamaia-Costinesti in 1997 si o confirmare in 1998, nu-mi amintesc sa-mi mai fi dorit vreo repetare.
Se poate si la noi? Ce? All inclusive cu "biciul" hotelului + apa bleumarin transparent?
Cauta-ti niste tarani care sa accepte preturi comparabile spre duble pentru jeg...concentrat de foci...manele, etc.
P.S. Ugeriada de pe litoralul romanesc devine tot mai cronica.
Dragi BLOGGERI...CA OM DIN PIATA...(proprieter de firma de consultanta imobiliara (www.ibc-projects.ro ) mie imi convine ce se intampla!
Asistam la o MATURIZARE a pietei care va duce la dispatitia AMATORISMULUI, a haiduciei imobiliare, a profiturilor gen CARITAS!
Vreau sa lucrez pe o piata NORMALA, STABILA unde doar PROFESIONALISMUL (DEZVOLTATORILOR, AGENTIILOR,BANCILOR) va face difereta!
Dragi BLOGGERI...CA OM DIN PIATA...(proprieter de firma de consultanta imobiliara (www.ibc-projects.ro ) mie imi convine ce se intampla!
Asistam la o MATURIZARE a pietei care va duce la dispatitia AMATORISMULUI, a haiduciei imobiliare, a profiturilor gen CARITAS!
Vreau sa lucrez pe o piata NORMALA, STABILA unde doar PROFESIONALISMUL (DEZVOLTATORILOR, AGENTIILOR,BANCILOR) va face difereta!
Trimiteți un comentariu