Pe 23 martie a.c. am pus următorul comentariu la postul "Prea mulţi minus dau prost la popor?"
"Limestone, banii aceia doar nu se vor duce instantaneu în vistieria băncilor. Ei vor rămâne la BNR şi vor ajuta BNR-ul să apere leul pentru ca băncile să-şi poată repatria profiturile fără să producă un şoc prea mare în economia noastră. Mai mult, băncile îşi vor permite acum să şi scape de activele toxice, pentru că statul va avea suficienţi bani să le răscumpere. Şi datornicii vor rămâne în continuare datornici la stat. Va fi ca şi cum după 4-5 ani de investiţii frenetice, băncile vor trage concluzia că au făcut investiţii proaste, dar nu-i nimic, guvernul se va oferi să le acopere aceste investiţii proaste creând un fond de răscumpărare, cu condiţia să mai investească pe aici şi în anii următori, după ce trece criza.
Planul ăsta cu crearea fondului de răscumpare a creditelor imobiliare proaste nu e utopic, e preluat direct din cercul celor care au lucrat la programul de guvernare PD-L. Nu mai ştiu care e starea ideii acum, dar nu m-ar mira să o aud pusă în practică peste câteva luni."
Repet ca să înţeleagă toată lumea: ideile subliniate mai sus circulau în toamnă printre economiştii din jurul PD-L care pregăteau programul de guvernare şi care, tocmai pentru a-şi definitiva programul, proiectau diverse scenarii pentru 2009. Evident că în programul de guvernare nu s-a spus nimic despre aşa ceva, pentru că s-a mers până în ultima clipă, până în clipa prezentării bugetului în parlament, pe varianta optimistă, conform căreia în România criza va fi minoră, vom avea creştere economică pozitivă şamd.
Iată însă că revista Capital ne sugerează azi "o ipoteză şoc": "Clauză secretă în acordul cu FMI - Guvernul se obligă să preia creditele neperformante ale băncilor" . Adică exact ceea ce spuneam eu în urmă cu 10 zile.
Întrebarea mea însă e dacă avem de-a face cu adevărat cu o "clauză secretă" sau cu o manipulare ieftină, mai ales că la revista Capital ştim cu toţii că tutore e domnul Ionuţ Popescu, economist apropiat de cercul PD-L, deci, teoretic, promotor al acestei idei chiar şi în lipsa acordului cu FMI. Cum se face că o asemenea "ipoteză-şoc" apare în premieră tocmai în Capital?!
De ce trebuie să ne punem această întrebare? Pentru că, odată semnat acordul cu FMI, cu toată secretomania din jurul lui (Boc ţine o şedinţă de guvern cu uşile închise, guvernatorul se întâlneşte cu parlamentarii tot cu uşile închise...) diverşi "oameni de bine" şi "economişti competenţi" pot invoca în voie fel de fel de "clauze secrete" care să mascheze de fapt acte de corupţie în toată regula. Sub pretextul clauzei secrete, se dau niscaiva şpăgi şi şpăguţe acolo unde e cazul (mai ales că e an electoral) şi se transformă nişte pierderi certe într-un profit gras, pe spinarea poporului român. În tot acest timp prostimea e amăgită cu "reluarea creditării", stabilizarea pieţei imobiliare, "Moş Crăciun va reaprinde focu' imobiliar duminica viitoare", "staţi liniştiţi la locurili voastri" şi alte minciuni de acest gen. Păi o re-naţionalizare în domeniu va face ca valoarea activelor pentru care unii s-au îndatorat pe 30 de ani (datorii care nu se vor prescrie!) să se apropie viguros de 0! Nu 10.000 de euro, nu 20.000, ci direct: zero!
Nu neg că o asemenea cerinţă ar putea fi anexată acordului cu FMI, dar trebuie să recunoaştem faptul că e nevoie să ştim clar care sunt cerinţele FMI, pentru a putea delimita pe viitor acţiunile legitime ale autorităţilor de actele de corupţie. Ştiind ceea ce ştiu că s-a discutat în toamnă, articolul din Capital mi se pare mai degrabă începutul unei manipulări al cărei scop final va fi, într-adevăr, preluarea activelor toxice de către stat.
Tocmai de aceea guvernul trebuie să ne spună care (şi dacă!) sunt anexe secrete la acordul cu FMI, pentru ca noi, cetăţenii pe care îi guvernează, să ştim ce ne aşteaptă. În caz contrar, guvernul României îşi pierde orice legitimitate în faţa cetăţenilor săi, împotriva intereselor cărora, în mod evident, guvernează.
joi, 2 aprilie 2009
Clauză secretă sau manipulare ieftină?
Scris de Manole la ora 09:37
Cuvinte cheie: fmi, rascumpare active
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
35 de comentarii:
Curajoasa afirmatie. Sper sa fie luata in seama.
staţi liniştiţi la locurili voastri :P
Preluarea activelor bancare neperformante e in principiu o idee atat de proasta, incat mi-e greu sa o comentez.
Iar copiem forme fara fond, aka modelul suedez de salvare a bancilor.
Raiffeisen şi Erste, retrogradate de Moody's
poate s-a mai postat articolul asta, poate nu
Ionuț Negoiță : consider că un preţ minim de 700-750 euro/mp construit este un preţ realist şi corect.
olandezule, unde esti, pai cum asa, il lasi pe negoita sa te faca ? ia da-i un telefon si egzplica-i cum e cu minim 1400, sa nu ia saracu vreo tzeapa vanzand sub pretu de productie.
ia uitati unde statea specialistul in imobiliare, in "doamna" oriflame. vedeti daca n-ati luat meditatii la matematica cu dumneaei, d'aia nu aveti parte de succesuri. ce ti-e si cu punctele astea de maxim si minim dom'le, ca sa nu mai vorbim de alea de inflexiune :P
Canadiene ma mai lasi cu comentariile astea de tabloid.
Din toate interviurile de pe imopedia l-ai gasit tocmai pe asta. Citeste si altceva si o sa vezi parerea unor oameni care au investit milioane in imobiliare, sunt, constienti de pierdere dar merg mai departe pentru ca la ce adaosuri au practicat mai e mult pana la a merge in pierdere.
Ia vezi, e scump un psiholog in Canada, mai scapi de frustrari. Sau e mai ieftin sa te refulezi pe aici?
@ Chrystyan
Ce ar fi tu sa-i ceri adresa de email lu canadianu si sa nu ne mai spamezi pe aici comentandu-i posturile? Trimite-i direct pe mail ce crezi despre el si da-i si sfaturi tot acolo. Sau lasa-l omule in pace, nu-l mai zgandari..te complexeaza canadianu?
Cine se amageste cu libertatea presei rau greseste. Singurele informatii reale dintr-un ziar sint starea vremii, mica publicitate, citeva cazuri sociale si eventual vreun can-can, ceva. In rest, indaratul oricarei stiri se ascunde un interes. Jurnalistii nu au acces la nici un dosar fara sa existe vreun semnal. Daca vreti, presa e un soi de cimp de lupta.
Asa ca nu mira pe nimeni stirea de mai sus, totul va fi prezentat "poporului" ca fiind o treaba buna. Poporul vrea in fond si la urma urmei o casa, obisnuit din tata-n fiu sa o primeasca de undeva: de la tatucul comunist, mai inainte de la stapinul de sclavi..
Oameni buni, obisnuitiva cu ideea ca vom plati TOATE investitiile facute de banci si de divilopari.
Alternativa ar fi sa facem ce au facut londonezii.
E trist ce se intampla. Democratia nu va mai rezista mult in acest fel. Si-au spalat picioarele multi in libertate.
Adrian Vasilescu de la BNR a infirmat zvonul desi acordul cu FMI ramane secret pana va fi semnat de board-ul FMI.
E secret dar stie el sigur ca nu-i asa.
Sfatul de a citi cu atentie un contract inainte de a-l semna nu se aplica aici, reprezentatii poporului roman semneaza in numele a 22 de milioane de oameni ceva secret care afecteaza absolut orice vietate misca pe teritoriul tarii fara a da nici o explicatie prostilor care vor plati impozitele, fara a explica macar utilitatea acestor bani.
Ce nu se spune e ca o centura de siguranta uneori salveaza vieti alteori omoara oameni. Numai de centura de siguranta nu ai nevoie intr-o masina in flacari.
Si daca se infirma zvonul de ce tot acolo se declara ca : a, nici nu e mare lucru de preluat de la banci, doar un miliard de euro restante, ca romanii oricum platesc si bla,bla,bla,bla.
Hubble tata, cainii latra caravana intereselor trece bine mersi! Mai bine cauta sa te stabilesti pe unde lucrezi tu , adica prin italia desi au si ei caruta lor cu datorii ca doar si ei au gustat din cupa coruptiei, doar sunt latini ca noi nu?
Adevarul minciunilor
Documentul pregătitor al vizitei ministrului austriac de externe este clar o bombă care are potenţial distrugător. În timp ce toată presa va fi probabil preocupată de implicarea preşedintelui în "cazul Năstase", ceea ce ar trebui cu adevărat să ne preocupe este interesul vădit al Austriei pentru contractarea de către România a împrumutului de la FMI(înţeleg că în documentul respectiv Geoană este considerat "factor de bruiaj" din cauză că s-a pronunţat în câteva rânduri împotriva împrumutului). Această informaţie, alături de eliberarea aproape isterică a rezervei minime obligatorii(aici încă mai am îndoieli deoarece este posibil să fie vorba de altceva;din păcate nu am toate informaţiile care să-mi permită un diagnostic) reprezintă dovezi clare ale unui caz care în ţările civilizate s-ar constitui într-un proces răsunător de înaltă trădare.
Si criza a inceput ca un zvon.
Si imprumutul FMI a inceput ca un zvon.
Si ajutorarea bancilor a inceput ca un zvon.
Asa va incepe si faza cu bailouturile...
Dar sincer, mai conteaza ? :)
A venit si ziua mult asteptatului G20. La care unii isi pun sperante pentru rezolvarea crizei, altii demonstreaza anti-globalizare, iar multi nici macar nu au aflat ca se desfasoara... :)
Si cum spuneam, voiam sa detaliez discutia despre faptul ca in cadrul G20 urma ca Rusia sa propuna si China sa sprijine o noua moneda de rezerva internationala. Care zic ei ca va inlocui dolarul si va face lucrurile mai bune. Si avem mai jos o aici poveste interesanta despre cum e cu FMI-ul si cu SDR-urile, adica noua moneda "etalon" promovata de rusi. Asta pentru cine mai este naiv sa creada ca sistemul propus de cei de la FMI e mai grozav decat cel actual.
IMF To Print SDR Funny Money
Here is one way to look at it, via a simple example. Let's say that you and I, while hanging out at the strip club, exchange million-dollar IOUs scribbled on cocktail napkins. If I can discount your IOU at my bank for a $1 million loan to me, and you can discount my IOU at your bank for a $1 million loan to yourself, then we have jointly created 2 million dollars, in what is essentially a chain-letter scheme.
Enter the IMF, with its SDRs. SDRs are acceptable as international reserves, because nearly all countries belong to the IMF club. SDRs can be created out of thin air as derivatives of existing national currencies and then handed out to central banks, in a process exactly like our exchange of cocktail-napkin IOUs. Central banks in turn can exchange SDRs among themselves to settle trade debts, meaning they can buy real goods with these thin-air paper derivatives. And that's the very definition of inflation -- purchasing power created from nothing, with no corresponding increase in investment or production. So all purchasing power gets diluted accordingly.
Si comentariul lui Chris Martenson la citatul de mai sus:
A Recent Alert - Fed Prints a Trillion
That sums it up beautifully. The SDRs are nothing more than a derivative currency issued by a bank-like entity that answers to no single government and therefore to none at all.
Together, the IMF and the Federal Reserve have embarked on a joint program to reinflate the world at any price.
I am certain they have the best of intentions and hope to be able to reel all this bogus funny-money back in at just the right moment to preserve whatever economic activity has been spawned by the thin-air bonanza while avoiding overshooting and igniting an inflationary inferno. But history suggests that the chance of this outcome is 0%.
Ideea este ca pentru a opri furtul prin inflatie, noua moneda trebuie legata de o resursa limitata. Energie, metale pretioase, asseturi sau orice altceva care nu se poate imprima in cantitati infinite peste noapte. Asa cum am mai aratat de atatea ori in discutiile despre metalele pretioase si cum se explica atat de bine in articolele pe care vi le-am recomandat calduros ieri.
Iar sa schimbam un rau mai mare cu unul aparent mai mic, adica dolarul cu SDR nu cred ca e solutia cea mai buna. Mai ales ca in ziua de azi nu mai putem vorbi doar de tari si monedele lor, ci de corporatii care nu mai au granite. Si vor gasi portite destule pentru deturnari de fonduri daca le vom lasa aceasta posibilitate. E clar ca momentan sunt doar vorbe goale, dar merita sa intelegem ce traznai le mai trec prin cap celor de la conducere. Sa schimbe un tip de hotie cu altul. E drept ca probabil vor fura mai putin americanii, dar in schimb vor fura si ceilalti. De fapt cam asta e acum "ciuda" celor din guvernele ramase pe dinafara, ca nu pot fura la fel de mult ca americanii. Ca doar nu se gandesc la binele nostru, al oamenilor de rand, cand vorbesc de FMI, FED si alte institutii asemanatoare... :)
Si atunci ce alternative avem ? Poate aurul nu e nici el ideal, pentru ca intr-adevar exista tari cu rezerve mai mari si mai mici. Dar deocamdata e singura varianta la care ma gandesc ca si o forma cat de cat echitabila. Cel mai bun capital ar trebui sa fie inteligenta, dar pana vom reusi sa cuantificam corect aceasta adevarata valoare mai dureaza. Si chiar as vrea sa vad o inflatie in momentul in care inteligenta ar deveni moneda etalon. Dar pana atunci va trebui sa ne folosim de un mijloc mai putin perfect, insa mai usor masurabil, mai familiar si mai putin controlabil de catre cei de la guvernare.
In rest eu cred ca G20 va bate apa in piua, la fel ca si pana acum. Nu stiu daca povestile de acolo vor reusi macar sa dea un bobarnac mai puternic dolarului si burselor atat de "curajoase" in ultimele zile. Dar dolarul va incepe picajul oricum prin vara si nu cred ca SDR-urile vor avea nici o sansa sa ajunga mai mult de o simpla discutie pana atunci. Pana la iarna sistemul financiar actual cred ca va fi deja istorie, iar pana in primavara 2010 vom incepe sa discutam despre noul sistem economic. Dar cred ca va fi o discutie total diferita de ceea ce multi dintre noi isi imagineaza acum :)
Inertia din sistemul actual este atat de mare incat fara un sut in spate nu se va face nimic. Este tot mai clar acest fapt, urmarind actiunile luate in ultimele luni. Cu toate avertizarile si amenintarile colapsului economic iminent, schimbarile fundamentale de care aveam nevoie nu au avut loc. Cei direct implicati continua sa nege sau sa ascunda ce se intampla, iar restul lumii continua sa ignore problema. Asa ca pana in momentul in care sistemul financiar actual nu se va prabusi cu totul nu cred ca va lua nimeni masurile necesare. Abia atunci oamenii se vor trezi cu adevarat si vor incepe sa faca schimbarile care trebuiau facute de multa vreme...
Niste smecheri planetari si-au dat mana cu niste smecheri mioritici iar planul functioneaza indiferent de ce vrea/nu vrea "poporul".
Intotdeauna gloata a fost doar o masa de manevra/o vaca de muls sau cum vreti s-o numiti, indiferent de oranduire fie ca vorbim de comunism sau "democratie".
Problema nu este ca cineva fura/asupreste ci modul cum o face.
In zilele noastre traim iluzia unei societati libere, in esenta cineva ne manipuleaza dupa bunul plac.
Solutii la aceasta situatie? Dupa parerea mea nu prea sunt.....bagati capul la jug si trageti mai departe, asta-i menirea noastra, a oamenilor simpli.
Hai ca l-au saltat pe Becali intr-un show de prost gust si menit sa arate "poporului" ca politia isi face datoria.
Mai crede careva ca tara asta are vreo sansa?
Sa mori de ras, mascatii au calatorit pe bancheta Mercedesului lu' Jiji :)
Pai si acest circ ieftin nu-i bun ca alte probleme sa treaca neobservate? Popoviciu, 2 si 15 sau FMI si bancile...
@Flavian spunea:
a) "Ideea este ca pentru a opri furtul prin inflatie, noua moneda trebuie legata de o resursa limitata."
b) "Cel mai bun capital ar trebui sa fie inteligenta, dar pana vom reusi sa cuantificam corect aceasta adevarata valoare mai dureaza."
---
a) ... resursa limitata - nu rimeaza cu b) ... resursa care devine tot mai rara de la o zi la alta.
Propun c) ...o resursa ne-limitata - poate ca in acest fel, mafiotzii hulpavi care ne guverneaza or sa crape o data si o data ;)
http://www.gandul.info./actualitatea/pretul-apartamentelor-vechi-din-romania-a-scazut-cu-13-in-sase-luni.html?3927;4129739
Despre stirile astea vad ca nu mai comenteaza nimeni. Deja devin rutina balivernele unele mai gogonate decat altele. Dar cum o fi estimat astia 13 ? De ce nu 14 sau 12 ? Ce grad de precizie. Parca noi avemm cea mai bine definita, omogena si stabila piata. Ca sa nu mai intreb ce inseamna vechi ?
@ doar eu
ca bine zici.
spunea cineva ca bosorogul ala inept de la bnr a negat zvonul dezbatut aici.
ei bine tin sa contrazic constatarea asta. blanculescu la biz-bazar, pe tema unui nou a.v.a.b., ii dadea cu "asa ceva nu se mai poate intampla" , la care babacul "noi trebuie sa fim atenti si din ce directie bate vantul". deci am lamurit-o si pe asta.
http://www.realitatea.net/guvernul-vrea-taxa-de-solidaritate-de-90prc--pentru-salariile-de-peste-8-000-lei_487242.html
Se tine pe pozitii piticu. Ce nebunie de tara.
In legatura cu bau-bau-ul FMI, s-ar putea sa va suprinda atitudinea conducatorilor sai, nu atat cu privire la Romania, cat cu privire la situatia SUA. Cititi si va mininati ce a scris fostul sau economist sef:
The Quiet Coup
http://the-bisnitz.blogspot.com
"Preluarea activelor bancare neperformante e in principiu o idee atat de proasta, incat mi-e greu sa o comentez."
Da' existenta activelor alea alea neperformante, ai putea? Sau se prezuma si se trece mai departe.
Felicitari Manole.
Inclin sa cred urmatoarele, ghidat si declaratiile BNR:Problema cu știrea referitoare la preluarea creditelor neperformante (adica naționalizarea pierderilor) este următoarea: creditele restante în februarie 2009 se ridică la 4,25 miliarde lei, conform statisticilor oficiale. Suma e mică și nu impresionează pe nimeni; in mod clar, nu creditele restante acum sunt miza .
Problema reală ar fi o eventuală garanție vastă acordată de statul român care să acopere pierderile viitoare. În bilanțurile băncilor există pierderi reale, dar necontabilizate încă; o garanție publică ar putea permite recunoașterea pierderilor și recapitalizarea băncilor
sa va reamintesc doar, celor care canta prohodul dolarului:
in spatele dolarului stau urmatoarele lucruri:
F-14 tomcat
F-16 falcon
F-18 hornet
F-22 raptor
o flota de submmarine nucleare
o flota de portavioane
o flota de crucisatoare
una dintre cele mai bine pregatite si dotate armate din lume
o economie de 300 000 000 oameni, care reprezinta 25% din economia mondiala
o infrastructura si capacitati de productie extrem de dezvoltate
forta de munca bine calificata(chiar daca nu se pune accentul atat de mult pe "cultura generala" totusi "cultura generala" nu te ajuta nici sa construiesti poduri, nici trenuri si nici avioane.
mai sta o cultura a muncii si o disciplina a muncii pe care nu le gasesti in alta parte, decat in germania si japonia.
cea mai productiva agricultura din lume
boeing
microsoft
apple
hp
lokheedd martin
dodge
crisler
cadilac
acura
infinity
mercury
ford
o industrie farmaceutica cu cele mai valoroase centre de cercetare.
cele mai avansate tehnologii aplicate in industrie
cele mai valoroase centre universitare si centre de cercetare.
printre cei mai valorosi ingineri din lume(chiar daca ei sunt proveniti din lumea larga, totusi se considera cu mandrie-americani)
apoi mai stau rezervele naturale extrem de numeroase si in cantitati mari, de la paduri si minerale la petrol(ca nu vor sa-l exploateze e doar politica, nu faptul ca ar lipsi)
apoi mai sta atractivitatea pe care sua o reprezinta pentru toti cei pregatiri(inteligenta) care ar da orice doar sa aiba ocazia sa munceasca cu ultimele tehnologii din domeniu) cati dintre voi, daca sunteti ingineri si ati avea posibilitatea sa participati la niste programe avansate de cercetare, nu ar lasa tot si ar veni aici? dar sincer, dincolo de america-neamerica, ci doar din punct de vedere al satisfactiei profesionale. daca nu stiti la ce ma refer, inseamna ca nu sunteti intelectuali.
mai sta si un spirit deosebit, de munca, respect si civilizatie, americanul, daca maine ii cade bomba in curte, poimaine se apuca de reconstruit casa. romanul daca ii cade bomba, maine se apuca de baut si asa sta 20 de ani, pana vine statul sa-i construiasca o casa.
in spatele dolarului mai sta si vointa unita a 300 000 000 de oameni, care merg cam in aceeasi directie, dupa aceleasi principii, chiar daca reprezentantii o mai dau si in bara. totusi, sa vedem care dintre rivali poate sa puna tot atatae valori in spatele monedelor inlocuitoare.
daca va place atata de mult moneda alternativa, de ce nu va schimbati baini direct in ruble. dar nu, nu e nevoie sa-mi raspundeti.
va mai amintiti de momentul de la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial, cand germanii treceau disperati un fluviu, nu mai stiu exact care, ca sa se predea americanilor si sa nu cada in mana rusilor? cam tot asa si acum.
OK suntem in mare buda, cu mic cu mare. intrebare: cu cine vreti sa dansati: cu americanii sau cu china si rusia? credeti ca aia vor fura mai putin? sau ca ii va durea-n cot de moneda unei tzarisoare ca romania? ati uitat de cizmele in gura luate de la rusi odata cu venirea comunismului?
eu zic asa, care e raul cel mai mic? tare ma indoiesc ca un om cu scaun la cap se va hotara sa-si tina rezervele intr-o moneda garantata de rusia(aflata in plina criza economica) si china, un stat comunist, care mai scoate tancurile din cand in cand sa faca ordine.
a, si sa nu uit, in spatele dolarului, chiar daca e putin sifonat, mai sta o traditie si o continuitate de aproape 250 de ani, cu toate crizele si prabusirile. totusi, dolarul e tot aici, a rezistat...
UK+USA=422
pe aia din Canada, Noua Zeelanda si Australia nu i-am mai pus la socoteala, ca e maruntis
o fi mult, o fi putin, o conta, n-o conta ... cine stie ... ;)
Felicitarile mele. Unul dintre cele mai limpezi posturi de pana acum, ce trateaza hotia unor pomanagii si borfasi care, sub o forma sau alta au ajuns sa ne reprezinte. Am atins deja bottom-ul in ceea ce priveste descondiderarea si lipsa de respect cu care suntem tratati ca si popor de catre alte natiuni, si asta din cauza acestor cercopiteci. Mi se pare strigator la cer tupeul de care dau dovada austriecii care, pe de o parte ar avea nevoie de banii nostrii ca sa salveze haosul promovat inconstient de proprii lor "manajeri", iar pe de alta parte, la nivel international, se leapada de noi la prima strigare (vezi documentul "pierdut" de ministrul lor de externe). Asta daca nu a fost facuta deliberat, doar pentru a ne stimula. Nu stiu ce s-ar mai putea face, vis-a-vis de lipsa noastra de autoritate, competenta si inteligenta la nivel de conducere centrala. Am senzatia ca de ceva vreme traiesc un film prost care nu mai are un sfarsit. Sper ca mai exista oameni care sa poata analiza obiectiv situatia economia, si care sa nu arunce problemele curente pe umerii nostri. Imi vine sa rad cand vad ca toti incompetentii isi dau cu parerea despre presupusa relansare economica si despre gura de aer oferita bursei noastre aprozaresti de acest imprumut. O gluma de stat si o gluma de clasa conducatoare Ecce Homo!!!!!
http://www.antena3.ro/economic/news/calatoria-pe-autostrada-soarelui-va-fi-taxata-cu-10-euro_68419.html
Fara comentarii.
hai nu mai plange Hubble, ca sunt si in Canada autostrazi cu taxa
de franta si italia nu mai vorbesc, m-au golit de bani asta vara. din punctul asta de vedere, germania ruleaza. plus ca pe anumite segmente nu au limita de viteza, ceea ce iar ruleaza. ich liebe deutschland !!! Arbeit Macht Frei !!!
sa ma pish pe blogger.com, mi-a futut linkul
http://en.wikipedia.org/wiki/Highway_407_(Ontario)
@elzorab
Superb post. Cam asa gandesc si eu. Si am auzit odata ca-r fi zis cineva:
Americans can be trusted to do the right thing - after they tried everything else.
E greu sa accept deciziile curente ale US, dar pe termen lung am mult mai multa incredere ca ei vor merge in directia cea buna decat am in oricine altcineva.
UE ar mai fi fost o raza de speranta dar lipsa de unitate, birocratia si interesele nationale marunte submineaza tot.
@Hubble
Taxa pe consum? Un lucru bun.
Canadianu
In Ungaria nu am platit taxa, in Austria am platit 7 euro doar pentru cei 200 km din Alpi si banuiesc ca e un traseu foarte dificil de contruit fiind plin de tuneluri. In Germania nu am platit. De ce as plati pe o autostrada facuta la pret triplu din bani publici care nici macar nu e terminata, nu e ingrijita, are restrictii de viteza din cauza avariilor la poduri.
Daca face o firma privata o autostrada nu am ce comenta, dar daca e din banii mei, ce mama lor de hoti mai vor.
hubble, eram ironic. tu de ce crezi ca sunt in Canada, ca eram prea multumit de raportul pret/calitate al vietii din rromania ?
Trimiteți un comentariu