luni, 29 iunie 2009

Cât de gravă e situaţia de pe piaţa muncii?

Conform datelor de aici, martie 2009 este prima lună de martie din 1997 încoace în care şomajul e mai mare decât în luna februarie, în timp ce luna aprilie 2009 este prima lună de aprilie din 1992 încoace în care şomajul e mai mare decât în martie. Tot în 1992 putem găsi şi precedenta lună de mai în care şomajul a fost mai mare decât în luna aprilie.

Similitudinile dintre 1992 şi 2009 nu se opresc aici. În primele 5 luni din 1992 numărul şomerilor a crescut cu 35% faţă de numărul şomerilor din ultimul decembrie (337.440 > 456.221). În 2009 creşterea a fost de "numai" 30,5% (403.441 > 526.803).

Catastrofa redivivus?

-------------------
INFO UTIL: Ziaristul Alexandru Vărzaru de la Academia Caţavencu doreşte să stea de vorbă cu 3 internauţi care cred că preţul caselor încă mai are mult până să atingă fundul sacului. Cine e dispus să participe la discuţie e rugat să îl contacteze aici: alexandru.varzaru@catavencu.ro . Se garantează confidenţialitatea.

În calitate de reprezentant al presei, omul şi-a luat deja scuipaţii necesari pe forumul lui Alex ;) , deci dacă nu vă interesează oferta, ignoraţi-o.

95 de comentarii:

Miorlau Pufos spunea...

Pot sa-ti confirm ca situatia e departe de a fi roza. Numai pe un singur anunt am 2700 de aplicatii. Oamenii sint din ce in ce mai disperati, si nu e vorba numai de cei cu studii medii/muncitori ci si de oameni bine pregatiti care s-au trezit in strada.

Pe de alta parte, gasesti aici un Excel - http://www.anofm.ro/1470_evolutia-somajului-de-la-aparitia-legii-nr-11991 - din care se desprinde ideea ca anul cel mai nasol nu a fost 1992 ci 1999 din punctul asta de vedere.

Offtopic: n-a bagat nimeni de seama ca ditamai cladirea de birouri de 'jde milioane de euro nu era prevazuta cu sprinklere iar scari de incendiu pe laturile cladirii nu existau? Vineri am aflat ca pompierii mai sus de etajul 18 nu bat. Bun, ce fac aia de la etajele 18-24 din Asmita in caz ca se intimpla ceva?

UJohn spunea...

as fi curios sa stiu care e formula de calcul pentru aceasta rata a somajului.

De asemenea, mi-ar placea sa stiu si cum se calculeaza numarul de angajati si de neocupati.

Am senzatia, dupa ce m-am uitat pe excelul respectiv, ca e ceva putred in Danemarca...

UJohn spunea...

Uite, de exemplu:

In 2006, pe site-ul INS, rata somajului = 7.3

sursa

In excelul de la anonfm, rata medie = 5.4

Diferenta de 1.9 e enorma si se justifica doar din diferente de formula.

Miorlau Pufos spunea...

Apropo, cind ai somajul la balamuc cine se mai uita la "Prima casa"? Asta e o masura geniala ca sa arunce cu praf in ochii lumii - uite dom'le noi am facut, numai ca piata nu inghite...

Manole spunea...

@Miorlau: şi totuşi în 1999 se observă că în primăvară piaţa se dezgheaţă uşor, în mai 1999 înregistrându-se cu 50.000 mai puţini şomeri decât în februarie. Deci până şi în '99 primăvara a adus un oarecare număr de angajări (probabil în construcţii) care a compensat disponibilizările. O primăvara aşa de dezastruoasă cum e asta de acum nu am mai avut din 1992...

Anonim spunea...

@Manole
Sa inteleg ca faci o proiectare 1992-1999 catre 2009-2016 ? Premizele sunt total diferite caderea pietelor est europene respectiv spargerea balonului, insa rezultatele pot fi asemanatoare.

Marian spunea...

Oprescu fata-stramba, espert in urbanism: Sorin Oprescu: Vreau ca în trei ani să mut toate supermarketurile din Capitală în afara Bucureştiului

Anonim spunea...

marian, pe tine te deranjeaza ideea sau mdul si persoana prin gura careia iese?

ca daca te deranjeaza ideea e de rau. eu de abia astept sa nu mai vad hipermarketuri in oras.

si revenirea maxi-taxi-urilor, poate.

Marian spunea...

Omul este un imbecil, si o dovedeste prin fiecare lucru pe care il spune.

Si cam ce fel de oras vrei tu sa ai? Unul ca pe vremea impuscatului, impartit in 2: spatii rezidentiale si spatii industriale?

Anonim spunea...

@miorlau
de curiozitate, ce intelegi tu prin "scari de incendiu pe laturile cladirii" ?

karino spunea...

@UJohn:
Citez din ,,manualul de somaj" gasit cu Google:
Ca relaţie generală de calcul, rata şomajului se determină prin raportarea unui indicator care exprimă şomajul (numărul de şomeri-Ş) şi un alt indicator care măsoară populaţia de referinţă, cel mai adesea populaţia activă (Pa):
Rata somaj = Someri/ persoane active x 100
Concret, acest indicator se poate determina în modalităţi variate. Relaţiile de calcul pot să difere în practică, în funcţie de legislaţia naţională sau de informaţiile disponibile. Diferenţele care apar sunt determinate de elemente cum sunt:
- Termenii de raportare şi se referă la numitorul raportului care poate fi populaţia activă sau,
de exemplu, populaţia în limitele vârstei de muncă.
- Conţinutul indicatorilor primari luaţi în calcul;
- Sursele de colectare a informaţiilor;
- Metodologia de calcul.
În statistica românească, efectivul şomerilor se determină în două variante:
Şomerii înregistraţi sunt persoanele care au declarat că în perioada de referinţă erau
înscrise la Oficiile forţei de muncă şi şomaj, indiferent dacă primeau sau nu alocaţie de
sprijin, ajutor de şomaj, sau alte forme de protecţie socială.
Şomerii în sens B.I.M. sunt persoanele de 15 ani şi peste care în decursul perioadei de
referinţă îndeplinesc simultan următoarele condiţii:
- nu au un loc de muncă şi nu desfăşoară o activitate în scopul obţinerii unor venituri;
- sunt în căutarea unui loc de muncă, utilizând în ultimele 4 săptămâni diferite metode
pentru a-l găsi: înscrierea la Oficiul de forţă de muncă şi şomaj sau la agenţii particulare de
plasare, demersuri pentru a începe o activitate pe cont propriu, publicarea de anunţuri sau
răspunsuri la anunţuri, apel la rude, prieteni, sindicate etc;
- sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele 15 zile, dacă s-ar găsi imediat un
loc de muncă;
Sunt incluse, de asemenea:
- persoanele fără loc de muncă, disponibile să lucreze, care aşteaptă să fie rechemate la
lucru sau care au găsit un loc de muncă şi urmează să înceapă lucrul la o dată ulterioară
perioadei de referinţă;
- persoanele care în mod obişnuit fac parte din populaţia inactivă (elevi, studenţi, pensionari), dar care au declarat că sunt în căutarea unui loc de muncă şi sunt disponibile să înceapă lucrul.

dcg spunea...

http://www.zf.ro/politica/declaratie-soc-a-psd-nu-mai-putem-sa-continuam-cu-aceasta-cota-unica-cum-comentati-4605668/

Adi spunea...

@ Canadianul
Scarile alea cu care e prevazut orice zgarie-nor, alea atasate pe exteriorul cladirii pe care se urca pompierii pana la etajul 100 tragand dupa ei un furtun cu apa de vreo 300 de metri si diametru de 10cm si care atunci cand e plin cu apa cantareste doar vreo 0.05x0.05x3.14x300x1000kg=2355kg. Ce ma voi n-aveti pompieri atat de fortosi?

Anonim spunea...

@zahir
crede-ma ca trec de cel putin 20 de ori pe zi pe langa 20 de zgarie nori din centrul vancouver-ului si n-am vazut nici o scara de genul celor descrise de tine. si dupa cat ma mai tine memoria, nici in new york, paris, amsterdam, viena, frankfurt, budapesta n-am vazut asa ceva.
ps : e posibil sa fi omis cateva orase prin care am trecut

Anonim spunea...

damn, se cunoaste ca ma lasa memoria :(
fusei si prin montreal si toronto cica some time ago. and still nu-mi amintesc sa fi vazut nici acolo scari de incediu pe laturile zgarie-norilor

UJohn spunea...

@Karino

Multam fain!

B spunea...

Ha ha, viitorulsunaghine, te-a curentat zahir la faza asta de nu ai recunoscut ironia sau te-ai prefacut ca nu intelegi?
Apropos, ca tot vorbiti de altii, job-urile voastre cat de stabile sunt? Era un citat pe undeva, recesiune e cand isi pierde vecinul job-ul si depresie e cand iti pierzi tu job-ul....
Manole, ce zici de un nou sondaj care sa aiba la baza intrebarea de mai sus....

Anonim spunea...

ionut dumitru, raiffeisen live la tmctv: "in acordul cu fmi era prevazuta reducerea rmo...aaa...intr-un fel"

s-a scapat puhavul in direct.

marian, eu vreau un oras fara hipermarket-uri in interiorul centurii. vrei sa incarci portbagajul cu haleala, iesi din oras. spre ex, metro, obi, selgros, carrefour din berceni sunt ok, la fel si praktiker, carrefour militari. in schimb alea de la grozavesti, ala de la unirea sunt muartea incarnata.

BlacKat spunea...

@ sapte mai

stai linitit, ca dau semne de oboseala 'mnealor. nu stiu daca ai remarcat, dar parca asta e primul an cind maretul carrefour isi face reclama la teveu. ce-ti spune asta?

cosmiX spunea...

cuvant cheie : spinkler

credeti ca au construit acolo cladiri si nu le-au prevazut cu asa ceva ...
ii o intrebare retorica care mi-am pus-o inainte sa ajung la calculul greutatii unui furtun exprimata in tone

daca tot dati exemple din afara,
in UK, la firma la care am apucat eu sa vad,
testau sistemul in fiecare joi la 10 (suna alarma timp de 3 secunde)
iar odata la luna faceau o simulare pt evacuare

... sprinkler -e


cat despre concedieri, in TM sunt mai multe firme de aprox 50 oameni care dau chix, si daca se supara Alcatelul o sa inunde piata de IT,

cezar spunea...

"Offtopic: n-a bagat nimeni de seama ca ditamai cladirea de birouri de 'jde milioane de euro nu era prevazuta cu sprinklere iar scari de incendiu pe laturile cladirii nu existau?"

Ce m-am distrat :))

dcg spunea...

On topic:

http://economie.hotnews.ro/stiri-companii-5872408-video-update-conducerea-cfr-marfa-trimite-somaj-tehnic-40-din-angajati-1-iulie-perioada-trei-luni.htm

Off topic:

http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-5872659-bnr-redus-dobanda-politica-monetara-9-rmo-15.htm

UJohn spunea...

apropo de sprinkler-e

la noi la birou sunt senzori de fum care sunt testati periodic... reactia generala in birou: "BEY, mai lasati dreaqului tigarile alea!!!"
In caz ca luam foc, in mod sigur, nu se misca nici unul de la birou.

Marian spunea...

@sapte mai:
Du-te tu in afara centurii sa iti iei haleala. Lasa pe restul sa-si ia haleala de aproape, sa nu piarda timpul si benzina si nervi in trafic aiurea. Mai ales ca nu toata lumea e bogata ca tine, sa aiba 3 masini in familie =))
P.S.: stiai ca cam toate hypermarketurile din nordul Bucurestiului sint pana in centura? ;) Apropos, ai pus vreodata mana pe o harta a Bucurestiului?

cezar spunea...

"stai linitit, ca dau semne de oboseala 'mnealor. nu stiu daca ai remarcat, dar parca asta e primul an cind maretul carrefour isi face reclama la teveu. ce-ti spune asta?"

Stai ca-ti spun eu ce "inseamna", o sa fie fun.

Pai, evident, are "probleme". Sau "o sa aiba".
Aaaaa, o sa fie grav. Greve la casieritele lui Costel, alea platite cu 458,65 roni pe an bisect.
Bugetu tarii ia mai putini bani din impozite. Sau o sa ia mai putini, ma rog. Romanu o sa fie mai nesatisfacut. Inclusiv la pat!
....Si toate cacaturile astea, pentru CACARFUR are nevoie, pentru intaia oara de la infiintare, de reclama la teveu.

Tu de fapt la ce te gandeai, blac cat ?

Anonim spunea...

De la discutiile interesante / importante despre piata muncii s-a ajuns la cacaturi gen carfour, scari de incendiu si alte balarii, prilej bun pentru cezar sa se bage si el in seama.

Revenind la topic, problemele pe piata muncii se acutizeaza, o sa se indese stirile cu concedieri, legea salarizarii unice e o utopie, deja se zvoneste despre mariri de taxe si impozite chiar pe la guvern, programul prima casa fiind ultima speranta a unor tampiti. BNR incearca in fel si chip sa drege busuiocul dar nu se stie cat mai are resurse si cate transe mai vin de la FMI si UE, guvernul imprumuta sume colosale pentru plata salariilor. Economia Romaniei este in coma tinuta cu perfuzii (imprumuturi).

CUMPARATOR spunea...

@Cezar

Da, chestia cu scarile exterioare de incendiu nu se aplica la zgarie nori. Se ignifugheaza puternic casa scarilor pe toata inaltimea cladirii si se creeaza un "tunel de incendiu" care nu ia foc sub nicio forma si care are cate 1-2-3 hidranturi la fiecare etaj.

N-am inteles totusi ce vor face aia de la etajul 18 in sus din turnurile ASMITA dupa ce-si vor cumpara apt. de 2 camere cu 150000 EURO prin programul Prima Casa. Ca in nadejdea pompierilor din Buc. .... Iar tunelul de incendiu nu arde dar se incalzeste f. tare. Nu pot cobori locatarii prin el. Mai curand pot urca pompierii imbracati cu costume izolate.

Anonim spunea...

hi hi, au aparut zvonurili despre tevea si cota unica. care vor fi implementate DUPA alegeri, bineinteles. daca spun ca viitorul suna bine risc sa par agasant ? :)
off-topic : rromania e la mii de ani lumina departare fata de tarile civilizate in domeniul prevenirii si stingerii incendiilor. aici fiecare zgarie nori are hidranti pe laturi (pe langa cei de pe strada langa care daca parchezi in 5 minute ai masina ridicata), diferentiati pe inaltimea la care va fi folosita apa din ei, cu pompe actionate de generatoare, samd
despre factorul uman are rost sa va mai povestesc ? despre planurile cladirii care se afla la parter intr-o cutie ingnifuga imediat langa intrare (aici pompierii nu fac egzercitii "de recunoastere" pentru fiecare cladire in parte) ? despre lifturile care au un mod special de functionare "fire department" ? eh, povesti ...

Anonim spunea...

Interesant ca acu 6 luni auzeam cuvantul "milion"...cand se vorbea de someri (inclusiv pe blogul asta). Acu' am mai pus un pic batista pe tzambal si o luam "la sentimente" procentuale ca daca cu cifre absolute nu putem impresiona sa incercam cu cele relative.
Altfel ma gandeam "the other day" ca in Spania sunt 4000000 (4 milioane) de someri la o populatie dubla cat a Romaniei. Sesizati diferenta ?! Probabil ca nu din nefericire !

Pufoaso, daca lucrezi in HR stii bine motivatiile pt. cele 2700 de aplicatii pt. un anunt - in timp de criza. Si nu vorbim aici de somaj ci de multe ALTELE !

Salutari !

mobutu spunea...

pai deja ca somaj suntem in jur de 600.000 ... iar cifra reala e probabil mult mai mare.

marian, da, supermarketurile trebuie scoase din orase, e de bun simt.
daca vrei ceva de aproape gasesti buticuri ... uite asa s-ar da si acestora o sansa.

Anonim spunea...

olandezule, welcam bec. mai ai oleaca si spui ca somajul nu e in crestere continua, ci in scadere continua. ce sa-i faci, asa-i cand nu mai au pastile la spital ...
@mobutu
in scurta si trecatoarea mea egzistenta pe aceasta planeta am avut privilegiul sa fi trecut prin cateva tari civilizate si crede-ma ca am vazut destule supermarketuri in orase, incepand cu ungaria si terminand cu coasta de vest a canadei

Manole spunea...

Atenţie, vorbeşte Olandezu şi ne transmite prognoza zilei: la finele lui 2009 vom avea "numai" 8-900.000 de şomeri, faţă de 1 milion cum se prognoza iniţial.

Nok spunea...

Eh, olandezu nu a tacut niciodata. Doar ca n-a mai postat ci pe la "vecini" (khris.ro, etc).

Iar "predictiile" lui sunt la fel de ilare ca intotdeauna: creste, creste, CRESTE!

Un biet claun trist...

Dan Burila spunea...

@cosmiX
"cat despre concedieri, in TM sunt mai multe firme de aprox 50 oameni care dau chix, si daca se supara Alcatelul o sa inunde piata de IT"

Ai ceva nume din cele 50?
Azil Alcatelul a avut un protest "spontan".

Si eu tot TM-IT, si se cam scutura moralu...

dcg spunea...

Faza interesanta la Bizbazar

Editie festiva: dom'le, se da drumul la creditare, s-a redus RMO la valuta si stau bancile cu euro in brate gata sa arunce cu ei in economia reala. Numai ca un mic eveniment umbreste bucuria invitatilor: o declaratie proaspata a lui Basescu care, in stil Putin, explica ce se va intampla cu valuta aia si anume, un pic de atentie: banii pleca din visteria BNR si ajung la bancile comerciale. Eh, pentru ca acestea sa nu fie scosi din tara si trimis catre bancile mama, "pe buna dreptate" - citat exact, Ministerul Finantelor ii va imprumuta de la banci (termenul folosit a fost "absorbtia lichiditatilor in valuta in exces"). Mai departe, aceasta valuta ajunge "la loc" in rezerva BNR si va fi preschimbata in lei. Basescu nu mai spune ce se va intampla cu leii respectivi, poate ca vor fi folositi la plata pensiilor sau poate ca vor ajunge cumva in economia reala, take you pick.

Deci asa se reia creditarea? Se pare ca da cu mentiunea ca vorbim despre creditarea lui... Pogea.

Pt cine doreste sa revada tarasenia sa dea la minutul 22:40:

http://85.9.12.243/a3/watch3.php?year=2009&month=6&day=30&show=bizbazar

dcg spunea...

E interesat cineva de pe blog de o masa rotunda cu Varzaru de la Academia Catavencu?

Cateva din articolele acestuia, ca sa vedeti registul in care scrie:

http://www.catavencu.ro/un_sport_extrem_nou_sa_vizitezi_vile_de_vinzare_din_pipera_tunari-4362.html

http://www.catavencu.ro/pipera_de_vinzare_se_ntoarce_azi_proprietarii_video-4100.html

http://www.catavencu.ro/cum_sa_creezi_senzatia_ca_nu_ai_probleme_imobiliare_grave_folosind_secretara-3916.html

http://www.catavencu.ro/te_suna_un_om_vinzind_rabdator-3675.html

http://www.catavencu.ro/mari_figuri_imobiliare-3674.html

http://www.catavencu.ro/semn_de_criza_bancile_nu_mai_au_casete_de_valori-4900.html

http://www.catavencu.ro/bucuresti_capitala_mondiala_a_bancilor-4113.html

Unknown spunea...

"Noroc" cu noul regulament de creditare al BNR care permite bancilor sa acorde imprumuturi pe o perioada de pana la 60 de ani, fata de 40 pana anul trecut.

Anonim spunea...

Cateva scurte de dimineata :

@mobutu

Si cei 4 milioane de la spanioli sunt mai multi prbabil. Da' nu asta e shpilul ci diferenta de somaj la populatii ce au factor 2 (2xRO=ES)

@ viiorulsunabine

n-am spus ca somajul scade. Am aratat numai cat de isterici eram (erati mai exact) acu' cateva luni. Si unii sunteti si acum !

@ manole & nok

Hai ca sa vedem cine e "claun"-ul . Eu sau voi. Somajul nu o sa treaca de 600-650k NICIODATA. IF ! Si hai sa luam INS-ul ca referinta , pe 30 noiembrie (decembrie e prea instabil pt. prognoze d-astea).
Hasta luego !


@jason

"Norocul' asta l-au avut si altii. Spania de ex . Si n-a fost nimic rau. Parca va intristati de cate ori apare cineva cu o solutie :))))

@dgc

Eu m-as baga cu alex varzaru da-mi e sa nu fim ca la radio erevan si sa raspundem la intrebarea : "e adevarat ca pretul a apt vechi a scazut in bulgaria ?"...In realitate "pretul creste nu scade, la apartamente noi nu vechi, in Romania nu Bulgaria" :)))))

Dar probabil ca o dezbatere serioasa ar cam distruge profilul catzavencu-ului care "tre' sa faca oamenii sa rada". Asa ca d-aia cauta fani ("funi" in cazul asta) ai scaderii preturilor pana la zero !

Salutari !


PS O veste buna (pt. mine) : m-am repatriat ! Azi incep noul job !
Si cineva zicea ca somajul e in crestere !
:)))))))))))))))))))))))))))))

Nok spunea...

Ce, olandezule, ti-ai pierdut jobul din Netherlands?

Trist, dar consoleaza-te ca nu esti singurul. Sper ca asta din Ro este la stat...

AristotelCostel spunea...

@olandezu

De vină sunt pisicile pufoase şi doreii impresionabili la vederea unei cămăşi roz cu cravată galbenă. Aerianismul tău nu poate fi întâlnit decât pe segment top-manageri, iar MBA-ul e certificarea că poţi susţine mai cu seamă concepte pe care nu le vei înţelege niciodată.

Spania e o chestie diferită. Odată ajuns în şomaj îţi trebuie şi motivaţia să rămâi acolo. Ce nu rezolvă diferenţa dintre mia de euro din Spania şi suta de euro din România, curmă-n faşă costul vieţii pe plaiurile mioritice, situaţie-n care se produce fisiunea la rece a forţei de muncă româneşti... către ţările calde.

Te-am dat exemplu săptămâna trecută c-ai prezis corect pentru anul 2009 o scădere a PIB-ului de peste 10%. Glumele tale sădicuţe ne-ar putea fi de folos în realizarea prognozelor.

N-am văzut cloace noi mai ieftine de 1400 Euro/mp, n-o să vedem mai mult de 650 000 şomeri, dar spune-ne şi numărul de salariati. Acum e pe la 4,6 milioane. "Niciuna din 3" te poate propulsa în cadrul BNR la ţintirea... inflaţiei. Referinţa INS de la 30 Noiembrie limitează sensul adverbului "niciodată", apocalipsa după "bablişti" fiind programată, în cazul României, în 2010.

P.S. Daca ar fi toţi românii ca tine, Boc ar părea întruchiparea competenţei.

Manole spunea...

@Olandezu: şi dacă peste 6 luni (la 31 decembrie) şomajul va trece de 750.000, promiţi că ne părăseşti şi ne laşi în durerea noastră? :)

După cum vezi sunt mărinimos şi îţi acord o marjă-tampon de 100.000 în care voi considera că scorul e "egal" - adică ne înşelăm amândoi, şi îţi retrag invitaţia de a te căra de aici - fără să ţin cont de faptul că ai zis NICIODATĂ cu majuscule.

Vezi că ţi-ai mai luat ţeapă în toamnă când ai zis că euro va fi în primăvară pe la... 3,6? 3,5? Cam pe acolo. Ţi-ai schimbat euroii în lei? :)

Emil spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Emil spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
BlacKat spunea...

@ cezar
"Tu de fapt la ce te gandeai, blac cat?"

Cam la acelasi lucru la care ma gindesc cind:

- trec pe Victoriei sau Titulescu etc. si vad cam 30% din spatiile comerciale abandonate de peste 6 luni;

- vad campaniile continue de discounturi de la cam toate magazinele (unii nici nu se mai obosesc sa inventeze o scuza gen "reduceri 8 martie/Paste/ziua copiilor/saptamina in care soarele a rasarit de la est")

- vad supermarketuri deschise duminica pina la 8 p.m. si imi aduc aminte ca anul trecut la 2 p.m. se inchideau duminica

- aud cu cit a scazut volumul transporturilor de marfa pe caile ferate sau la trasnportatorii auto

Adica (pe scurt si in cuvinte simple pt tine): ma gindesc ca oamenii care se ocupa de comert fac tot ce pot pt a stimula un consum care a devenit foarte anemic. Iar daca acest consum a devenit anemic, ma gindesc cu groaza ca singurul lucru care poate urma e o crestere a somajului. Nu neaparat in comert, cit la producatori (aia multi, putini citi or mai fi, adica toti acei oameni care au fabrici de mezeluri, bauturi racoritoare etc.) Capisci?

Miorlau Pufos spunea...

@ Aristotel Costel

Inteleg ca ai o parere proasta despre HR in general ( parere pe care intrucitva ti-o inteleg ) dar ar fi bine sa vorbesti in cunostinta de cauza. Cu alte cuvinte, "noroc ca exista proaste pe la HR care lasa sa treaca tot felul de Dorei si camasi roz, ca altfel..."

Se vede ca habar nu ai cit de greu e sa gasesti un om care sa fie bun din punct de vedere profesional si in acelasi timp sa se si potriveasca culturii organizatiei pentru care il iei in calcul. Si ca habar n-ai ca business-ul asta presupune garantii - anume, daca recrutezi ce nu trebuie o iei de la capat cu cautarile fara bani.

Geme tara de misogini, unul in plus sau in minus deja nu mai conteza.

AristotelCostel spunea...

@MP

Doreii fusi iniţial Dorinii ca s' nu discrim'nez pi nimeni.

Cultura organizaţiei e banu', restul componentelor artistice oferind un amplu bagaj argumentativ procesului de... selecţie. În multe dintre aceste organizaţii, managerul are rolul sperietorilor de ciori din lanul de porumb.

P.S. Nu mai contează, dar unu' e în minus.

S. spunea...

@ Miorlau

Cu scuzele anticipate de rigoare, pentru ca nu vreau sa ma consideri misogin in nici un caz.

HR-ul nu este nici pe departe ceea ce se promoveaza ca ar fi, mai ales intern in corporatii. Ma indoiesc ca nu lucrezi intr-una din moment ce ai 2700 aplicatii/anunt.

Nici nu vreau sa mai aduc vorba despre "grija fata de angajati" pe de o parte si "cutting costs, vai cum facem sa impachetam asta frumos pentru colegi" pe de alta parte.

Cultura organizatiei, oricat de necesara este, sa fim realisti, nu are in final decat maximizarea profitului pentru actionari, care da se face mai usor cu oameni motivati.

Brain washing este un termen mai corect, daca este sa fim sinceri cu noi insine. Been there, done that:)

UJohn spunea...

@miorlau....

Cand vine vorba de HR, imi aduc aminte de perioada din studentie cand imi cautam de lucru ca programator.
Se lua 100 000 ROL de caciula da fraier pe burta goala, "ca sa te bage in baza de date", dupa care vreo fatuca OZN-ista, studenta la psihologie (in cel mai bun caz), cica te lua la puricat sa vada cat de bun profesionist esti si daca nu cumva ai vreo doaga lipsa. Escrocheria a mers ceva vreme si actualii specialisti HR pe care ii vaz acu' prin firme pe experienta aia de atunci au crescut.

Creste somaju'. Fac pariu ca firmele astea "DE HASHER" si de "HED HUNTING" or sa reapara.

cezar spunea...

"Se vede ca habar nu ai cit de greu e sa gasesti un om care sa fie bun din punct de vedere profesional si in acelasi timp sa se si potriveasca culturii organizatiei pentru care il iei in calcul."

Te cred. E f. greu sa afli un roman biped, deprins deja sa se lase moale la ce i se intampla, care sa fie bun profesionst la ce-o fi el bun profesionist, si toate astea pentru 7 euro pe ora, dar in RO. Si aia 7 sa fie de fapt 5, penca la noi ziua de lucru are 12 ore, nu 8.
E o meserie grea, insa frumoasa...

"Si ca habar n-ai ca business-ul asta presupune garantii - anume, daca recrutezi ce nu trebuie o iei de la capat cu cautarile fara bani."
Te cred si aici. Marea spaima, nu cumva negrisorul se va revolta peste 6 luni/1 an? Daca Orange ii va da 500 E in plus peste 8 luni, oare cum va reactiona el, are deja tendinte individualiste ? Cu ce imi va da in cap clientul la momentul ala, ce imagine voi avea in piata ?
Pe de alta parte, multe gagici din HR sunt misto si miros frumos. Nici un motiv de misoginism.

Sau poti lua numa' replica usturatorului Costel, ceva mai indreptatita :))

ionut spunea...

Manole

"În calitate de reprezentant al presei, omul şi-a luat deja scuipaţii necesari pe forumul lui Alex ;)"

Te rog eu frumos sa mai reflectezi asupra a ceea ce inseamna cuvantul "scuipat". Nu de altceva, da' nu-i frumos sa dezinformezi...

cosmiX spunea...

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/857027/Apartamentele-noi-mai-profitabile-decat-cele-vechi/

asta ii reclama toata ziua,
BanuConstruct (Timisoara) are o tona de banere in oras, acum au si 'articol'
(Timisoara prima in lista de orase ... rar se intampla :-)

Miorlau Pufos spunea...

@ S

De cind ma invirt in mediul asta am cunoscut relativ putini oameni adevarati de HR. In rest, multa hirtogarie si multa vorbarie. N-ai ghicit, nu lucrez in nicio multinationala.
Insa cuvintul magic pentru anunturi e intr-adevar "multinationala". E un miraj de care romanul inca nu a scapat, chit ca habar n-are cu ce se maninca.

Si da, cultura organizatiei e foarte importanta si ea. In fond si la urma urmei, daca nu e un ONG, scopul unei firme e sa produca profit. Ca e dezechilibrul mare intre capital si munca in Romania...asta-i alta mincare de peste.

@ UJohn

Si pe la mine au ajuns o gramada de oameni seriosi care s-au plins ca prin alte firme mari au fost luati la intrebari de niste fatuci care abia terminasera scoala asa ca aveau serioase dubii ca i-ar putea evalua corect. Atita vreme cit piata s-a dezvoltat extensiv nu putem avea pretentii prea mari de calitate nici din directia asta. S-au sarit niste etape in goana dupa realizari imediate.
Nu e vorba de nici o excrocherie, ai nimerit pur si simplu intr-o firma de plasament de personal.

@ Cezar, tu pui in lumina extremele. Iti spun eu care-i extrema cealalta: o gramada de oameni au fost in ultimii 4-5 ani de profesie "traseisti" si "mercenari", si cu 10 job-uri in intervalul asta. Sa vedem cine-i mai angajeaza pe-astia acum, ca altceva in afara de a se vinde pe ei nu prea au habar sa faca. Am recunoscut ca dezechilibrul intre munca si capital e mare in Romania iar diferenta intre cultura de firma antreprenoriala si multinationala e si ea mare. Sint putini oameni care stiu sa faca business in adevaratul sens al cuvintului. Eu am spus una, tu ai inteles alta.

Miorlau Pufos spunea...

@ cosmiX Banu Construct a vindut napolitanele pe imobiliare. Nu putea el sa ramina la ce stia mai bine sa faca?

cezar spunea...

"Eu am spus una, tu ai inteles alta." Ei, am priceput eu cum vine treaba, da' nu ma pot abtine.
Pe de alta parte, uite, eu vin din banci, si am ceva cunostinte din IT-ul mare. "Extremele" mele devin, din pacate, regula. Si e si normal sa fie asa, cata vreme productivitatea e slaba etc etc

Insa oamenii au nevoie sa respire azi, se cam caca pe perspectiva, nu mai vor sa rabde 5-10 ani. Unii au emigrat, altii au devenit "mercenari traseisti". Cine o sa-i mai angajeze azi ?! Era cumva mai profitabil pentru ei sa ramana negrisori pina la criza asta, ca acum sa fie veseli ca macar au loc de munca ? Pai nici negrisorii disciplinati n-au certitudini. Nici bani, nici nimic. Probabil au satisfactii morale.

Miorlau Pufos spunea...

Cezar, un vechi proverb romanesc ne spune ca "nici munca fara piine, nici piine fara munca".

Din goana dupa profit ( si personal, si organizational ) lucrurile au luat-o la vale bine de tot. Un profesionist, in orice domeniu, are nevoie de un timp de crestere care din pacate, voluntar sau nu, s-a scurtat. Cam ca puii de la KFC care cresc intr-o saptamina si sint numai buni de taiat. Dar sint si sanatosi? Habar n-am citi ani ai dar pot sa spun ca generatia care ne urmeaza e de tipul "instant". Vor ca totul sa se intimple peste noapte, si invatatura, si banii, si tot. Chestie care nu se poate. Ca sa inveti sa sa te perfectionezi trebuie sa astepti ani de zile, asta-i viata.

UJohn spunea...

@Miorlau...

Nusht ce firme de plasat personal erau alea. Dar stiu ca era teapa pe fata.

Cat despre multinationale... ca IT-ist iti pot spune ca daca nu te ocupi tu, personal, sa-ti gasesti om, de la HR nu te alegi decat cu belele.

Oricum, in rRomanistan, firme bune de Head Hunting nu exista. Si asta si din cauza ca manageriul rRoman nu stie cu ce se mananca, dar si din cauza ca nu trateaza potentialii angajati cinstit.

Anonim spunea...

@miorlau
lasa vrajeala cu eiciaru, zi mai bine cum e cu scarile alea de incendiu
@all
hi hi, trenuri oprite ...

Miorlau Pufos spunea...

@ Ujohn George Butunoiu e tatal head-hunterilor din Ro. Are tot ce misca in baza lui de date. Deci exista..

Anonim spunea...

ptiu drace, se cunoaste ca abia m-am trezit
O Canada!
Our home and native land!
True patriot love in all thy sons command.

UJohn spunea...

@Miorlau

Si eu am pe desktop acasa un catalog complet cu toti iepurasii playboy de la infiintare si pana-n prezent.
Asta nu inseamna ca ma baga vreo blonda-n seama.

oricum, am dat de site-ul domnului respectiv. "executive search consultants". aparent, "GB is fluent in English and French." iar site-ul dansului numai in engleza. Romana ioc. Aparent, recruteaza numai expati sau numai pentru expati.
Ceea ce demonstreaza punctul meu de vedere. CUM POTI FACI RECRUTARE DACA NU AI NICI CEL MAI MIC RESPECT PENTRU "RECRUTI"?

Miorlau Pufos spunea...

@ UJohn Daca recrutul nu stie limba engleza n-are ce cauta acolo. Nu e vorba de lipsa de respect ci daca vrei, un prim criteriu de selectie.

Anonim spunea...

miorlau, cum o dai, cum n-o dai, tot a ta e mai mare
fa tu un site de recrutare in germania numai in engleza si franceza, sa vedem cine te baga in seama

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Anonim spunea...

Bre da ce ati tabarat asa pe pufoasa de parca ar fi capul relelor in recruitmentul din Romania. Umbla vorba prin targ ca internautii ar cam freca-o la manuta, poate ca de aici se trage si putin misoginism.

Cezar in sfarsit o postare de bun simt:
"Insa oamenii au nevoie sa respire azi, se cam caca pe perspectiva, nu mai vor sa rabde 5-10 ani. Unii au emigrat, altii au devenit "mercenari traseisti". Cine o sa-i mai angajeze azi ?! Era cumva mai profitabil pentru ei sa ramana negrisori pina la criza asta, ca acum sa fie veseli ca macar au loc de munca ? Pai nici negrisorii disciplinati n-au certitudini. Nici bani, nici nimic. Probabil au satisfactii morale."

Asta nu inseamna ca e un exemplu moral si de urmat. Poate fi si o capcana pe termen mediu si lung.

Florian Popa spunea...

hubles, tu ai apasat de 2 ori botonu din reflex?? sau ti-a scapat...

Anonim spunea...

hubble, si noi am tabarat pe ea da' si ea vad ca si-a asumat cu succes rolul avocatului diavolului. apai daca ea vrea sa joace jocu asta noi putem s-o lasam singurica sa se plictiseasca ?

Anonim spunea...

Si ca sa fiu mai explicit, atitudinea de a da tunul si a pleca la alt job te cam stagneaza dpdv profesional, iar in perioade de criza se cam cerne malaiul de tarate.

In opinia mea si nu numai, un job trebuie sa dureze cca. 3-5 ani. Mai putin inseamna ca ai parasit postul crud la minte, mai mult inseamna ca te plafonezi in cateva cunostinte si relatii umane. Poate fi si un criteriu de selectie in cazul recruiter-ilor.

Atitudinea tunului in joburi si lipsa profesionalismului la locul de munca te cam face sa devii ceea ce practici. Lumea incepe sa te miroase. Pe ciobanas la papat lupul dupa vreo doua clape trase satenilor.

Iar ca un exemplu, intre colegii de munca se diferentiaza de la o posta profesionistii de traseisti. Nu poti intide cureaua la nesfarsit.

Anonim spunea...

@nenea popa
Daca e important pentru mata, am conexiunea lenta pe dial-up si se mai blocheaza browser-ul. Mi se mai intampla sa dau two times. Sper ca nu e o greseala capitala.

UJohn spunea...

@Miorlau....

Implicit, nici clientul care nu stie engleza nu are access.
Oricum, daca asta e criteriul, atunci e atat de arbitrar incat nu conteaza.

Oricum, ca HR-itza, te-ai gandit vreodata ca si recrutul intra tot la categoria "clienti"?

P.S.>... nu vreau sa te supar si imi cer scuze daca par belicos.

Miorlau Pufos spunea...

@ UJohn Am un mare respect fata de toti candidatii care aplica/ajung la interviu. Una la mina pentru ca si-au aratat interesul fata de ce le-am prezentat eu si isi rup din timpul lor ca sa ajunga la mine. Respectul fata de candidat se mai traduce si prin confidentialitatea demersului sau ( daca nu-ti tii gura in domeniul asta poti face mult rau unui om ), prin a prezenta foarte detaliat continutul job-ului fara a ii "vinde" omului inflorituri si briz-briz-uri despre perspectivele ce le-ar avea daca s-ar angaja la firma-client. Nu o data mi s-a intimplat sa intorc din drum oameni si sa-i refuz pe fata pe motiv ca nu era timpul sa faca o schimbare sau ce li se oferea era sub ceea ce aveau desi nu-mi era greu sa povestesc povesti nemuritoare. Cam asta inteleg eu prin respect fata de candidat.

In general firmele de head-hunting sunt elitiste si opereaza la nivel inalt, unde cunoastrea limbii engleze nu e o problema. Deci si clientii, si candidatii stiu engleza si nimeni n-are o problema cu nimeni.

Cred ca un top manager trebuie sa stie cel putin una-doua limbi de circulatie internationala. Faptul ca nemtalaii ajunsi la noi nu stiu altceva decit germana arata ca la ei acolo sunt manageri de mina a doua-a treia de-au ajuns intr-o tara bananiera ca Romania unde incearca sa se descurce in limba gimnastica.

Schimbarile frecvente in cariera arata un om inadaptabil. Schimbarile rare arata un om care poate avea dificultati de adaptare.

Miorlau Pufos spunea...

@ UJohn In IT intr-adevar nu prea ai cum sa angajezi fara sa faci o testare cu candidatii. HR-ul nu prea te ajuta. Eu am teste specifice si pe alte domenii si inteleg foarte bine ce spui.

UJohn spunea...

@miorlau

Nu stiu de firmele de head hunting elitiste. Nu sunt la nivel de "high-management" ... asa ca probabil nu sunt in elitele target-ate de firmele serioase.
Dar, la un moment dat mi-am vazut propria evaluare facuta de cei de la Deloitte. Nu am stiut ce sa fac: sa crap de ras sau sa fac criza de apoplexie de furie. Pana una alta, slava Domnului ca am simtul umorului... certificat!!! scria si la tidula!

Anonim spunea...

miorlau pufos, tu esti exact ca fostii muncitori din vremea comunismului: "dom'le erau o gramada de insi care frecau menta, da' la noi in fabrica se muncea taticutule nu gluma!!"

si cand ii intrebi la ce varsta s-au pensionat, invariabil 50-55 de ani, invariabil pe caz de boala.

asa ca, miorlau, fara pic de misoginism, ne scutesti? stim, profesionistilor adevarati le e greu, trebuie experienta, trebuie etc....
si "consultantii imobiliari" puneau aceeasi placa.

pe scurt, trebuie sa cauti intr-o gramada de rahat, un rahat oarecum competent, dispus sa fie sclav pe plantatie cu zambetul pe buze si cultura organizationala invatata pe de rost. cata competenta iti trebuie pentru asta?

eu (in momentele mele stahanoviste) tot astept sa cunosc o femeie inginer automatist, sef statie betoane, programator assembly, d-astea.

pana una alta, doar activitatile care tin de vorbit si impins hartiile sunt la mare cautare printre reprezentantele sexului frumos din .ro. finca e greu cu munca. exceptie fac (in opinia mea) doamnele doctor si farmaciztele (pe care farmacizte le stimez profund).

elzorab spunea...

mda, azi mi-am schimbat uleiul la masina si mi-am reparat o mica "defectiune" la parbriz.

uleiul l-a schimbat o blonda iar parbrizul l-a reparat o bruneta.
zilele trecute la volanul unui tir de zeci de tone, cine credeti?? o blonda...hot-hot...

evident, toate aceste intr-o lume in care munca este respectata. deocamdata in romania respectati sunt manelistii, smenarii, tzeparii si...agentii imobiliari...

Anonim spunea...

@AristotelC
"Referinţa INS de la 30 Noiembrie limitează sensul adverbului "niciodată". Corect ! My fault !


@nok

"Sper ca asta din Ro este la stat..."
You wish ! E in privat. Pe acelasi salariu ca in NL :)

@manole

"şi dacă peste 6 luni (la 31 decembrie) şomajul va trece de 750.000, promiţi că ne părăseşti şi ne laşi în durerea noastră? :)"

Nici macar n-ai vrea asta manole !...da' daca iti face placere, fie ! Insa daca nu e asa o sa te rog sa scrii tu un post despre cum ati "fucked" voi prognozele pe balonul imobiliar . Deal ?

"Vezi că ţi-ai mai luat ţeapă în toamnă când ai zis că euro va fi în primăvară pe la... 3,6? 3,5? Cam pe acolo. Ţi-ai schimbat euroii în lei? :)"

Asa e ! Am luat ! Noroc ca schimbasem leii in euro la 3.7 :))))

Nok spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Nok spunea...

"Pe acelasi salariu ca in NL :)"

Ouch. Asa de prost erai platit in Olanda? Nu stiam ca nici acolo nu-si culeg singuri capsunile. Anyway, nu e de mirare ca te-ai intors. Pe aceiasi bani se traieste in general mai usor aici, chiar daca la un standard de viata mult scazut. Fits you.

"Noroc ca schimbasem leii in euro la 3.7"

Deci nici macar tu n-ai crezut in propria-ti "predictie". Si esti mandru. Acum poti sa-ti dai seama cam ce valoare au cuvintele tale pe-aici. Sau nu-ti dai seama... Either way, esti patetic.

cosmiX spunea...

@sapte mai

asa ma obosesc treaba aia cu comunismul si cu plantatia ... ca nu pot sa iti spun
am auzit de atatea ori povestea asta ca nu mai inseamna nimic, denota doar frustrare

daca vrei sa ii dai replica la miorlau ... fi atent la ton, iti cam da clasa :-)

las-o un pic mai moale, da-i un pic de credit, daca asta ii jobul ei ai ocazia sa inveti ceva util

Anonim spunea...

cosmix, mi-o da, dar cand incepe cu d-astea: "Geme tara de misogini", n-am ce invata, zic eu.

toate gagicile de pe la noi se viseaza juriste, marketingariste, eiciariste, jurnaliste, advertaizingariste, etc, etc, etc. dupa care vin si ne dau in freza cu misoginismul. stii ce, nu-i loc.

elzorab ti-a descris cum e p-afara. asa da.

cat despre acele frustrari, nu inteleg ce-ai vrut sa spui exact. daca esti amabil detaliaza.

Anonim spunea...

apropo de femei in societatea nord-americana, am vazut intr-o noapte pe la 3 o bucatzica de la recemepe care patrula singura in masina ... imi venea sa depasesc viteza legala numai la gandul ca ea o sa fie cea care sa ma amendeze ... :D

cosmiX spunea...

detaliez ... ca sa fiu amabil :-)

frustrare ii un cuvant greu, ii drept,
dar nu vad alt motiv pt care cineva s-ar asemana singur cu sclavii

iar la faza cu misoginismul,
daca continui sa spui "toate gagicile" ... :-)

AristotelCostel spunea...

Pisica mofturoasă a efeminat discuţia presupunând greşit că mă refer la haşeriţe, când eu, de fapt, vorbeam de haşeri.

De cind ma invirt in mediul asta am cunoscut relativ putini oameni adevarati de HR. In rest, multa hirtogarie si multa vorbarie., Garlfield's kitten

Miorlau Pufos spunea...

@ sapte mai

Ti-ai raspuns singur la intrebare. E vorba de un volum foarte mare de oameni de "cernut".

La treaba cu profesionalismul, daca te uiti la un concurs de patinaj si vezi cit de usor aluneca aia pe gheata, ai zice ca poti sa faci foarte usor si tu miscarile alea. Treaba e ca atunci cind te pui pe patine cazi in bot la prima miscare daca n-ai antrenament. Deci pune=te tu in papucii unuia care cauta oameni si dupa aia mai vorbim.

@ Aristotel

Cind am spus "oameni de HR" nu m-am referit in mod specific la domni sau la doamne. Multumesc oricum, cum de ti-ai dat seama ca posed in dotare una bucata motan portocaliu?

Anonim spunea...

Acum presupunand ca am epuizat subiectul miorlau, propun sa vedem ce mai e prin tara.

Cica Poc a implementat 28 de masuri anticriza care in mod normal ne vor scoate la lumina. Printre ele mentionez impozitul forfetar si amanarea platii impozitelor cu 6 luni pentru altfel 56000 de firme ar fi trebuit executate. Marfa, incasarile la buget vor creste iar peste 6 luni toate cele 56000 de firme vor da iama la guvern: executati-ne ca noi am vandut cam tot ce a mai fost prin curte. Spalati-va cu firma pe cap.

La CFR e primul mare buboi care explodeaza. Si asta in plina vara cand de bine de rau nu e nevoie de caldura si tot mai gasesti o barabula sau un mar sa bagi la ghiozdan.

Basescu lauda eliberarea RMO. Asa cum spuneam, luam bani cu dobanda de la banci cand puteam foarte simplu sa-i folosim pe cei din rezerva fara sa ne frece grija dobanzilor si scadentelor.

Banii astia de mai sus ii da Berceanu la constructorii de infrastructura (Casuneanu and other) in schimbul promisiunii solemne ca isi vor achita darile catre stat si salariile amaratilor angajati.

Intre timp altii se sparg in masuri anticriza gen rate exotice, fantani arteziene, si alte tunuri, dealtfel fiind masuri anticriza pentru mafia noastra cea de toate zilele.

Iar pe la spate vine usor sisul cresterii TVA si al eliminarii cotei unice. Astea tot masuri anticriza fiind catalogate de metalurgistii-juristo-finantisti.

Se mai baga o coplata si plata serviciului de urgenta daca scapi in viata de la ei.

Se mai dau tichete de vacanta, ca sa stimulam turismul, dar bagam jdemii de taxe de delta si statiuni ca sa fuga tot turistul (printre care si eu). Paranteza: chiar voiam sa merg in delta, dar am renuntat.

Deci guvernul isi face treaba, stati linistiti pana la alegeri ca va fi bine. Olandezu e de aceeasi parere. Mai ales ca vine grila unica de salarizare si va curge cu salarii babane de la al cu barba sura pan la al cu tata-n gura. Apoi dupa alegeri euro rise up.

Numai vesti bune.

Anonim spunea...

O alta "masura anticriza" pentru mafiotii care trebuie sa ia credite "nerambursabile". Noroc cu CE ca ne mai trage de urechi. Chiar ca se intorc vremurile din 92-99.

http://www.gandul.info/economia/birocratii-de-la-bruxelles-boc-si-basescu-mint-comisia-europeana-autoritatile-romane-nu-ne-au-informat-ca-vor-sa-recapitalizeze-cec-ne-am-dat-singuri-seama.html?3936;4612142

Anonim spunea...

off-topic : mai are rost sa va mai zic de Ana Maria Strauss ?

Anonim spunea...

asa mai merge m.p., deci e vb de volumul de munca.

cosmix, surpriza, insa n-am muncit nicio zi din viata mea pt altcineva. deci, wrong.
dupa cum am si zis, c.m.multi potentiali angajati din .ro sunt pamant de flori. motiv pt care nu cred ca e nevoie de cine stie ce sofisticareli in selectarea celor apti de restul.

in rest, cei care nu pot sa plateasca 500 de ron / luna sa moara, cine nu si-a platit taxele de un an si depune o cerere, poate sa traiasca in continuare. limestone, unde esti? 56k de firme erau in pericol cica. le-a salvat metalurgistul de la finante.

Miorlau Pufos spunea...

@ Hubble

Trebuia si tata Vantu sa aiba o pusculita oficiala in tara romaneasca, s-o fi saturat sa spele bani prin conturi de aiurea. Armata de pensionari care depun bani la ei inca reprezinta o sursa sigura de bani. Sint cea mai disciplinata categorie, si la plata impozitelor si la votare si la economii.

In rest, Romania tara bogata, fura toti si nu se gata

Anonim spunea...

"Nu credem ca ponderea creditelor neperformante va ajunge la 15% in acest an, dar e posibil ca acest nivel sa fie depasit anul viitor, in functie si de starea fortei de munca, unde prognozam un somaj de 8,5% in 2009 si de 10,5% in 2010. Varful creditelor neperformante este atins cu o anumita intarziere dupa criza. In cazul crizei asiatice, varful a fost atins dupa doi ani. Probabil activitatea de creditare va inregistra o crestere bazata pe perspectiva unei reveniri economice, care e posibil insa sa nu fie confirmata", a declarat Vlad Muscalu, senior economist al ING Bank Romania.

wooot?! 15% credite neperformante? pai parca pe la 5% era nasol rau de tot si noi vorbim de 15%?
practic isarelul a fost "incurajat" sa elibereze rmo-urile ca nu mai aveau ajtia bani de provizioane.

cezar spunea...

"practic isarelul a fost "incurajat" sa elibereze rmo-urile ca nu mai aveau ajtia bani de provizioane."

Asa e. Cat de invidiez ca stai asa aproape de sursa informatiilor. Esti mai tare ca marona.

elzorab spunea...

e grav si e doar inceputul...
http://www.cancan.ro/2009-07-02/Ingropat-in-datorii,-un-clujean-a-murit-in-fata-bancii!-.html

elzorab spunea...

imi place tara asta la nebunie(america) oameni hotarati si femei adevarate...dar, mai ales onesti!

http://www.webstockpro.com/Blend/BLD018771.Young-woman-driving-her-Photo/

http://www.webstockpro.com/Blend/BLD018777.Young-woman-climbing-into-Photo/

http://www.webstockpro.com/Corbis2/42-19506234.Tanker-Truck-Photo/

http://www.webstockpro.com/Blend/BLD018770.Young-woman-standing-by-her-Photo/

elzorab spunea...

http://www.webstockpro.com/Blend/BLD016474.Young-female-mechanic-with-oil-Photo/

http://www.webstockpro.com/Corbis/42-17473959.Worker-Using-Level-Photo/

http://www.webstockpro.com/Corbis2/42-19074857.Woman-Driving-Fork-Lift-Photo/

http://www.webstockpro.com/Blend/BLD018159.Portrait-of-female-construction-worker-Photo/

elzorab spunea...

http://www.webstockpro.com/Blend/BLD018161.Portrait-of-female-construction-worker-Photo/


asta chiar merita...

http://www.webstockpro.com/Corbis/42-16150992.Woman-Working-in-Her-Yard-Photo/

Anonim spunea...

ha ha, elzorabe, m-ai facut sa-mi aduc aminte de 2 bunaciuni pe care le-am vazut in 2002 intr-un walmart in maine ... erau manjite de sus pana jos cu var, imbracate cu salopete si safety boots, da' sa mor io daca nu le-as fi luat pe amandoua la o tura asa nespalate cum erau ele, venite direct de pe santier sa-si ia de mancare. me loves america (us+canada) :)

Rezultatul recensământului 2011 va accelera scăderea prețurilor pe piața imo?