vineri, 24 iulie 2009

De joacă, şi nu prea

Una din constatările la care am ajuns împreună cu nevastă-mea e că oamenii care conduc România sunt mai proşti şi au mai puţină expertiză în domeniile lor decât nişte copii de 12 ani care se joacă pe calculator.

Să o iau pe ocolite. Să-i luăm de pildă pe preşedinţii de cluburi de fotbal, care în ultimii ani, chipurile de boom economic, în care averile lor au crescut exponenţial, au reuşit următoarele performanţe:

  • o singură semifinală la nivel european (Steaua în 2006), în condiţiile în care echipele din Est au câştigat de 3 ori Cupa UEFA (prin ŢSKA Moscova, Zenit Leningrad şi Şahtior Doneţk);
  • niciodată o campioană a României nu a trecut de grupele Champions League;
  • străinii care au fost transferaţi pe aici s-au dovedit în proporţie de 90% nişte petarde şi de 10% mediocri, cluburile (de fapt finanţatorii, alde Turcu, Borcea, Copos, Becali) acumulând pierderi nete prin transferurile lor;
  • după vârful de performanţă atins în primăvara lui 2006, când s-a şi jucat sfertul de finală dintre Rapid şi Steaua, în următorii 2 ani coeficientul de performanţă al echipelor româneşti s-a prăbuşit drastic ceea ce va duce peste câţiva ani la pierderea locului de drept obţinut în Champions League;
  • anul ăsta au ieşit la iveală, în sfârşit, scandaluri de corupţie, arbitraje măsluite etc.
Ei bine, pot să pun pariu că dacă l-ai pune pe un asemenea finanţator să joace "Football Manager" nu ar fi în stare să obţină vreo performanţă notabilă nici măcar cu Real Madrid. "Football Manager" e un joc al naibii de complex care simulează managementul unui club de fotbal din toate punctele de vedere: performanţă sportivă, performanţă economică, echipa de tineret, psihologia relaţiilor cu jucătorii etc. Jucătorii cei mai buni sunt capabili să pornească la drum cu o echipă din liga a 4-a engleză şi să ajungă campioni mondiali cu naţionala Braziliei. Softul ("Prozone") care analizează meciurile în acest joc se vinde şi separat şi este folosit de mulţi antrenori reali pentru a analiza jocul echipelor adverse.

Cam atât despre preşedinţii de cluburi de fotbal. În ceea ce-i priveşte pe politicieni, eu pun pariu că nu ar fi în stare să joace "Caesar". Ăsta e un joc de strategie în care trebuie să conduci diverse oraşe din Roma antică până când ajungi împărat. Ca să reuşeşti performanţa asta, trebuie nu doar să te baţi cu diverşi duşmani, ci să asiguri resursele economice necesare prosperităţii oraşului, să creezi suficiente locuri de muncă, să asiguri acces la hrană, locuinţă, apă şi alte necesităţi pentru toţi locuitorii etc. Un amănunt interesant: în "Caesar" casele sunt construite cu bani publici, deşi dezvoltarea lor ulterioară (sporirea confortului, mansardarea etc.) depinde exclusiv de performanţa economică a locatarilor. Dacă nu reuşeşti chestiile enunţate mai sus, inclusiv asigurarea de locuinţe suficiente pentru locuitorii tăi, pur şi simplu oraşul se goleşte de populaţie, şi dacă se goleşte de populaţie - nu mai are cine să asigure serviciile publice, scad taxele percepute de administraţie şi se petrec multe alte efecte negative...

...care se observă, de altfel, şi în viaţa reală. Şi care nu sunt înţelese nici de guvernanţii noştri, nici de captivii de pe piaţa imobiliară care jubilează în momentele astea făcându-şi iluzii că prostioara numită "Prima casă" a reîntors trendul ascendent al preţurilor pe piaţa imobiliară. (Vreo doi optimişti cărora le-a revenit culoarea roşie în obraji tastează comentarii când şi când şi pe blogul ăsta, vă ştiţi voi, măi, băieţi :)

De exemplu, unul dintre efectele majore produse de balon a fost depopularea ţării. Ştim că, matematic vorbind şi conform datelor oficiale ale autorităţilor, în România nu mai sunt 23 de milioane de oameni, ci vreo 21,3 milioane. Ştim însă că şi conform datelor oficiale ale autorităţilor din Spania şi Italia în aceste două ţări sunt stabiliţi legal, corect, cu domiciliu (chiar şi cu credite) circa 1,5 milioane de români. Oameni care şi-au luat tălpăşiţa de aici, ca să vezi, surprize-surprize, tocmai în perioada de boom economic, care a coincis cu deschiderea graniţelor şi integrarea europeană. Perioadă în care preţul locuirii în România creştea, după cum au calculat unii, cu 3,57% pe săptămână. Deci, conform calculelor oficiale ale tuturor oficialităţilor din lumea asta, în România mai avem la ora actuală, fără doar şi poate, sub 20 de milioane de locuitori (adică în jur de 19,8 milioane). Pe lângă asta mai trebuie să îi socotim şi pe românii plecaţi în comunităţi mai puţin numeroase (în Anglia, Franţa, Canada...) precum şi pe cei care s-au stabilit fără forme legale în Italia şi Spania şi cred că nu ar fi nicio surpriză dacă la un eventual referendum s-ar găsi că în România mai există doar în jur de 19 milioane de oameni. Cu 4 milioane de oameni mai puţini decât în urmă cu 20 de ani. Cam... cât populaţia Norvegiei sau a Finlandei!

Aşadar, 12 ani de "tranziţie" şi alţi 6 de "boom" bazat pe inflamarea dincolo de orice legătură cu productivitatea internă a preţului caselor a dus la dispariţia din ţară a milioane de oameni productivi, harnici, buni meseriaşi, buni consumatori. Remiterile acestora sunt palide consolări pentru ceea ce ar fi putut produce aici. O asemenea stare de fapt nu poate avea decât un deznodământ, colapsul economic, pentru că, fără piaţă internă sau cu cererea internă restrângându-se din cauze naturale, demografice - nu mai zic de cele economice! - efectele nu pot fi decât cele descrise în jocul "Caesar": scăderea consumului, depopulare, scăderea afacerilor şi a veniturilor la bugetul public, dezintegrarea autorităţii.

Se pare însă că autorităţile noastre şi cei care jubilează nu înţeleg aceste procese de o simplitate dezarmantă. Oamenii au bani, mâncare, case şi distracţie la un preţ decent - sunt fericiţi şi productivi, nu - îţi pleacă! Se vor găsi 1.000, 2.000, 10.000 de amatori de "Primă casă" la 60.000 de euro bucata şi va fi salvată clientela (personal mă îndoiesc, dar să zicem) ? Foarte bine! Să se găsească! Dar ce te faci, că alte 2 milioane de oameni se vor căra din România din cauza imposibilităţii de a locui aici, piaţa internă se va restrânge şi mai dramatic şi ne vom trezi la referendumul <- sunt prost, recensământul din 2012, când populaţia chiar va trebui numărată pe bune, nu ca steagurile lui Pristanda, că mai sunt doar vreo 17 milioane de români pe acasă. Şi când zic "2 milioane" cred că sunt optimist, ţinând cont de ultimele date privitoare la şomajul tineretului (avem unul dintre cele mai mari procente din Europa, o cincime din tineri nu au de lucru). Va fi această depopulare o premisă credibilă pentru... viitoare creşteri de preţuri? Cu populaţia răspândită în toate colţurile lumii, cu piaţa internă cu 25% mai mică decât în anul 2000? Cu pensionari care vor fi de vreo patru ori mai mulţi decât cei care lucrează la privat? Daţi-mi voie să mă îndoiesc.

De aceea sunt absolut convins că preţurile se vor alinia, cu toate zbaterile din aceste zile, la puterea de cumpărare a populaţiei. Pentru că altfel în România va trebui să stingem lumina şi dacă nu o s-o stingem noi, o vor stinge alţii pentru noi, fără nicio urmă de regret.

PS1. Poate vă întrebaţi ce interes au politicienii să ascundă adevărul despre dezastrul demografic. Conform constituţiei şi legii electorale, numărul de parlamentari se stabileşte în funcţie de populaţia unei circumscripţii. Cu cât mai mulţi, cu atât mai multe locuri.

PS2. Dacă vreţi să vedeţi cum şi-a pierdut o ţară europeană, prin emigrare, jumătate din populaţie în ceva mai mult de 70 de ani, uitaţi-vă la graficul ăsta. Să nu creadă cumva cineva că nu se poate.

74 de comentarii:

Unknown spunea...

De acord, dar vad alte lucruri in spate, nu lipsa capacitatii intelectuale. O sa detaliez la final.
1. Despre oameni politici - Este un faliment al sistemului politic, sistemului electoral si pre-electoral, al sistemului de partid asa cum a degenerat la noi. Un politician este mult mai ocupat sa traga sfori, sa faca bani, de manevrele din partid. Ma indoiesc ca aloca 10 la suta din resurse pentru job-ul lui propriuzis. Paralela cu Caesar - E ca si cum ar incerca sa faca un imperiu jucand 10 minute pe zi, in timp ce adversarii joaca 10 ore. Imposibil

2.Oamenii de fotbal. Gigi. Exercitiu de imaginatie: Ce scop are Gigi in fotbal ? Unde vrea sa ajunga ? Pe ce taramuri se bate ? Credeti ca se trezeste dimineata si se uita ce jucatori a mai adus Spartak Moscova? Se lupta cu ei ? Ma indoiesc, pentru ca e un las. Nu intra in batalii pe care ar risca sa le piarda. El se lupta cu Copos si Borcea, se balacesc in aceasi mocirla. Si le place.

Asta se intampla din pacate in multe domenii. Ne pierdem pe drum.

"Hitch your wagon to a star", asta ne lipseste.

cezar spunea...

"De exemplu, unul dintre efectele majore produse de balon a fost depopularea ţării"

Pai romanii stau pe loc, nu pleaca nicaieri. Care au avut de plecat, putini, au facut-o deja, si nu din cauza de "balon", ci pentru bani mai multi afara, pentru ca de aprox. 5580 ani afara se castiga mai bine. Mai mult, se pare ca acest infractor, "balonul", a fost incurajat de anumite remiteri de sume din afara. Cauzalitatea e probabil putin inversa.

"Se vor găsi 1.000, 2.000, 10.000 de amatori de "Primă casă" la 60.000 de euro bucata şi va fi salvată clientela (personal mă îndoiesc, dar să zicem)".
Incepe capitularea :)) Stai linistit, manolakis, ma indoiesc ca programul asta va avea un impact major asupra preturilor. Sper sa aiba macar un impact asupra creditarii/lichiditatii.

"Dar ce te faci, că alte 2 milioane de oameni se vor căra din România din cauza imposibilităţii de a locui aici". Pai parca in RO nu exista deficit de locuinte, ca doar nu stau in cort oamenii. Prin urmare, stai linistit.

"ţinând cont de ultimele date privitoare la şomajul tineretului (avem unul dintre cele mai mari procente din Europa, o cincime din tineri nu au de lucru)".
Hai ca esti copil. O buna parte din somerii tai tragici probabil lucreaza la negru.Intr-o tara cu 35 la suta economie la negru, gri... Ca daca nu cand esti tinar, atunci cand :)).

"De aceea sunt absolut convins că preţurile se vor alinia, cu toate zbaterile din aceste zile, la puterea de cumpărare a populaţiei." Mai, si eu am niste lucruri in portofoliu de care sunt absolut convins. Curva asta de realitate are insa socotelile ei.

Vad ca te pricepi si la afacerile din fotbal. Probabil ai fi produs mai bine in locul lui Turcu la Dinamo. Nu sunt foarte sigur ca ai fi produs la fel de bine ca Turcu la Romconstruct, da' ma rog. Totusi, a se observa diferenta cam mare intre bugete (afara/aici).
In plus, performanta (financiara, eventual) in fotbalul din RO se masoara in transferuri profitabile catre exterior, nu invers. Mai citeste.

La PS1 insa m-ai inchis ca pe calcul din dotare. Au astia din marketing o minte vicioasa frate.
La PS2, scuze. Da un grafic echivalent cu plecarile din RO, din '41 incoace. Asa e frumos sa comparam, mere cu mere. Altfel, ne miram cum de nu miroase un chinez a aristocrat englez, desi au trecut 3 generatii deja de la..emigrare.

Altminteri, un excelent post.

Author spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Author spunea...

controlul nasterilor si reducerea populatiei a fost si este una din conditiile pentru cresterea nivelului de trai.

bomba demografica al lui ceausescu a impins tara in saracie si de abia acum se corecteaza greseala.

o solutie pentru viitor, mai ales pentru plata pensiilor este incurajarea imigrarii.

Anonim spunea...

Depopularea RO? Dezastru demografic?
1. Cine n-a auzit "zicala" aia cu Romania este o tara fantastica, pacat ca-i locuita.
2. Apoi, ne aflam, la scara globala, in plin proces de implementare a NOM (NWO, eng.), care, nu-i asa, intre altele, - potrivit unor teorii "conspirationiste" - presupune depopularea drastica (-90%!) a planetei.
Asadar, suntem... pe trend! *evil grin*

Anonim spunea...

exagerezi Manole, in Canada se stabilesc sub 4000 de romani pe an. din fericire. sau nu, de fapt daca ma gandesc bine si sub 4000 sunt deja prea multi, avand in vedere peste ce personaje mi-a fost sa dau prin zona

Cosmin spunea...

Cred ca ai vrut sa zici recensamant, nu referendum.

Cosmin spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Anonim spunea...

"oamenii care conduc România sunt mai proşti şi au mai puţină expertiză în domeniile lor decât nişte copii de 12 ani care se joacă pe calculator."

La concluzia asta am ajuns si singur.
Dar oare de ce e asa? Am vazut de multe ori politicieni la televizor si unii chiar se pricepeau la ce spuneau. Dar daca totusi exista oameni calificati de ce nu se vede?
Singura mea explicatie e ca in Romania nu domneste ratiunea economica sau politica ci interesul personal al fiecaruia.
Oameni bine pregatiti iau decizii in avantajul grupului din care fac parte chiar daca asta sfideaza ideile lor.
Cand toti romanii sunt ocupati cu spoit-ul rahatului in care ne aflam ca tara unul care vine si le zice adevarul va fi imediat stigmatizat.
Spune-i tu unui creditac ca desi sta la 3 camere si conduce o limuzina germana de fapt nu are nimic si e un idiot ca isi da mai mult de jumatate din salariu pe rate. Copii probabil vor face multi dupa ce isi termina ratele, adica niciodata.
Iluzia bogatiei ramane iluzie, o iluzie pe care puterea se chinuie sa o mentina.

Desi nimeni nu zice nimic, a crescut infractionalitatea in Romania - informatie neoficiala de la politisti si magistrati. Se mira si ei ca au crescut scandalurile casnice, talhariile si violurile.
O fi avand legatura cu situatia economica?

UJohn spunea...

Multam.

Asteptam articolul asta din decembrie 2007, de cand am inceput sa citesc blogul asta.

Dorin spunea...

http://www.capital.ro/articol/
locuintele-din-bulgaria-continua-
sa-se-ieftineasca-122685.html

"Astfel, preţul mediu pentru achiziţionarea unei proprietăţi rezidenţiale a ajuns la 1.078 leva (551 de euro) pentru un metru pătrat." "Sofia (1.745 de leva - 892 euro) "
Pai... daca nu au si ei programul "Prima casa" asa cum avem noi ....
Nu Cezare?

cezar spunea...

Lasa mai dorine, la cat s-a construit la noi, muult mai mult ca la bulgari, o sa ajunga ...300. Nu conteaza ce, simbolu' conteaza :)) 3 0 0. E cifra majica.

vladone spunea...

cezare, peste doi ani, cand o sa coste cat 300 litri de benzina mp de locuinta in bucuresti, sa treci pe aici sa-ti torni cenusa in cap ! :)

Miorlau Pufos spunea...

@ Cezar Ca de obicei, tu stai in cap si vezi lucrurile invers. E normal ca atunci cind preturile la imobiliare au luat-o razna ( momentul coincide cu intrarea Romaniei in UE, deschiderea granitelor, etc. ) unii oameni si-au luat talpasita. Atita vreme cit in tara in care locuiesc, la munca pe care o depun, oamenii nu-si pot permite o locuinta decenta decit cu pretul sclaviei pe toata viata de-aici inainte, nu crezi ca e normal ca multi dintre ei sa isi ia talpasita catre alte zari normale? In ce sistem normal ai mai vazut tu cotete la periferia orasului care costa munca de-o viata a unui om normal?

Manole, la factorul demografic nu conteaza numai aspectele cantitative ci si cele calitative. Degeaba sintem multi daca din cantitatea asta numai o mica parte e educata si calificata. In fond si la urma urmei, si Africa e un continent mare dar aia n-au intrat nici in evul mediu, de unde sa t emai gindesti la civilizatie?

Isi imagineaza cineva ca Abramburica a facut ce-a facut de capul ei cu Spirtu' Haret? Ii pasa cuiva ca sistemul educational e varza si ca in mod voit s-a intretinut Caritasul cu diplome la noi, o masura cu efecte-dezastru pe termen lung? Aiurea-n tramvai, e vorba de incaierari in PSD si directionarea fondurilor de campanie. Aripa Iliescu vrea sa-l sape pe Geoana si sa-l lase sportiv si fara bani, una din surse fiind evident cea strinsa cu usa zilele astea.

AristotelCostel spunea...

@cezar

Eu aşa te percep, un fel de Borcea, adică un prostan grămadă. Sunt foarte supărat, dacă nu-şi revine piaţa imobiliară anu' ăsta mă las! Nu ştiu, parcă suntem blestemaţi. Când să luăm şi noi titlul de gheiţii anului şi să ne îmbogăţim ca porcii pe seama prostanilor, ca un făcut, s-a prăbuşit piaţa imobiliară. Dar anu' ăsta încercăm din nou! În 6 luni trebuie să închegăm o echipă, tăiem salariile, nu mai facem achiziţii şi... n-avem ce face, trebuie să batem tot!

Miorlau Pufos spunea...

Vai, vai, mirare mare, cum de rata somajului in rindul tinerilor e asa de mare la noi? Este un efect normal al generozitatii cu care au fost tolerate universitatile particulare si s-au dat diplome pe banda rulanta, asta fiind un business de mai multe zeci de milioane de euro ( singura masura buna a fost ca le-au taiat craca de sub picioare alora cu medicina la particular ). Toti soferii, bodyguarzii si ospatarii ( Doamne-fereste, nu spun ca meseriile astea n-ar fi respectabile ) au cotizat ani de zile la party ca sa obtina o diploma. Lor li se adauga absolventii de liceu trimisi la facultate de niste parinti care le-au platit taxele, i-au tinut acasa stind degeaba ani de zile, asteptind ca la capatul drumului sa-si gaseasca un job onorabil si bine platit. Surpriza, nu se gaseste. De ce? Pentru ca respectivii habar n-au sa bata nici un cui si n-au muncit o zi din viata lor. Printre multele exemple pe care le am, imi vine-n cap unul care spune multe: o domnisoara la 28 de ani, cu facultate, master si MBA facut in strainatate, pentru care s-a imprumutat la banca si si-a girat casa ( Doamne, ce oroare! ), avind la activ un job mediocru, vine sa aplice pentru un post de...junior intr-o multinationala. Ce sa-i explici uneia ca asta? Ca sint unii care la virsta ei conduc departamente intregi?

Nene, educatia nu e pentru toata lumea, e scumpa si e pentru aia pe care-i si duce capul ca sa se incadreze in standarde. Se spune ca stiinta inseamna putere. E numai putere potentiala, daca nu e aplicata in practica, n-are nimeni nevoie de oameni-biblioteca.

Cum de nu s-o fi gasit un avocat destept care sa-i adune pe macar 2-3000 din aia 100.000 amenintati ca trebuie sa dea din nou licenta, sa dea Statul in judecata ca a permis existenta unei universitati cu criterii dubioase de selectie, le-a luat banii ( multe mii de euro, din care o parte au ajuns inapoi sub forma de taxe ) dupa care ii lasa sportivi?

olandezu spunea...

@ pufoasa

"E normal ca atunci cind preturile la imobiliare au luat-o razna ( momentul coincide cu intrarea Romaniei in UE, deschiderea granitelor, etc. ) unii oameni si-au luat talpasita."

Esti foarte haioasa ! Si-au luat talpasita de la 30000 E apt-ul de 2 camere (in 2006) la 130000 apt. de doua camere in Madrid (unde boom-ul avea deja 10 ani !!!).

Foarte tare domnule ! De ce naiba s-o mai chinui Cezar sa foloseasca logica daca voi o ignorati oricum cu gratie...cum ar veni ! Ca nu vad nimc gratios in lipsa de "common sense" !

cezar spunea...

"@ Cezar Ca de obicei, tu stai in cap si vezi lucrurile invers"
Aici m-ai pierdut, nu inteleg cum se poate incepe o argumentatie cu concluzia.

Deci ramane stabilit, 300 litri de benzina metrul cub liniar construit, turnat cenusa in cap... Mai astept propuneri.
Peste 2 ani ?! Pai si noi socializam aici pe balon inca 2 ani ?!?!

AristotelCostel spunea...

@olandezu

S-au dus acolo exact pentru... locaţie.

Două... pericole publice vorbesc de ... logică.

Gherluţă, preţul cloacei din Madrid e un efect... nu o cauză.

Roagă-l pe Boc, că pari un inteligent din preajma găştilor îmbibate cu proşti, să dea HG-ul cu privire la ... minimul de 1400 Euro/mp... să vezi atunci prosperitate în România.

Miorlau Pufos spunea...

@ olandezu'

Si-au luat talpasita de la 30.000 in conditiile in care nimeni nu dadea vreun credit, ca bancile erau ocupate pe vremea aia cu alte lucruri, deci oricum oamenii n-aveau cum cumpara cu banul jos. Daca obtin bani pe credit si vreau sa-mi iau un frigider, asta nu inseamna ca pretul la frigidere sa sara-n tavan. Si apropo, la 130 k la Madrid care e proportia cu salariul?

Sigur, nu numai pretul la imobiliare a fost motivul pentru care multi au plecat. Unii n-aveau nici dupa ce bea apa, ceea ce e mult mai grav.

AristotelCostel spunea...

Doar nu plecau românii de la 100 Euro/lună vs. 30.000 Euro/cloacă? Să fi fost ei homeless... hopeless?

Da' nu puteau să-şi ia două job-uri?

Aici e ca-n state ... 3 ore pe zi eşti instalator, 2 ore plimbi câinii şi în restul zilei lucrezi la automatul de suc.

Miorlau pufos nici nu se uită în CV-ul tău să vadă curgând vreo 10 ani de experienţă fără... "bări".

olandezu spunea...

@pufoasa
"Sigur, nu numai pretul la imobiliare a fost motivul pentru care multi au plecat. Unii n-aveau nici dupa ce bea apa, ceea ce e mult mai grav."

...asa da ! deci mai e un pic de logica ramasa intacta. Doar ca n-o folosim cand ne contrazice scopurile, nu ?
Iar in alta ordine de idei ce te face sa crezi ca unui muncitor la negru non-UE (atunci in 2006) i sa-ar fi dat instant credit in Madrid sa-si ia casa ?! ...hai sa ne oprim aici ca cine stie ce mai aud !

Miorlau Pufos spunea...

@ Aristotel Pai cam asa, unii au plecat de la 100 E/luna si 30000 cotetzul, erau si homeless si hopeless si-au ajuns sa aiba de toate acolo unde sint. Ceea ce dovedeste ca oamenii erau si capabili si muncitori, doar sistemul in care functionau era de-aiurea.

Ce intelegi prin "bari"?

Marona spunea...

Doamnelor si domnilor, sunt definitiv apuse timpurile cand expertii si insider-ii (ca olandezii si cezar) va explicau niste chestii raspicat!!! S-a terminat cu consultanta moca, de-acuma vezi primi de la ei numai comentarii superior amuzate si indulgente fata de nebunii ignoranti ca voi si, bineinteles, cat se poate de criptice, in stilul binecunoscutului oracol, despre ce va sa fie. :)

Miorlau Pufos spunea...

@ olandezu Intimplarea face sa am doua cunostinte ( una in Italia, alta in Israel ) care au obtinut credite pentru casa cu dobinda rezonabila in citiva ani de cind au ajuns. In Romania nici n-ar fi visat sa isi ia ce si-au luat acolo.

Miorlau Pufos spunea...

@ Marona

Ce bine-ar fi sa vii mai des pe-aici si sa ne povestesti...Sau ti-o fi frica de "concurenta"?

Unknown spunea...

felicitari pentru post Manole!

cezar spunea...

"Doamnelor si domnilor, sunt definitiv apuse timpurile cand expertii si insider-ii (ca olandezii si cezar) va explicau niste chestii raspicat!!! S-a terminat cu consultanta moca, de-acuma vezi primi de la ei numai comentarii superior amuzate si indulgente fata de nebunii ignoranti ca voi si, bineinteles, cat se poate de criptice, in stilul binecunoscutului oracol, despre ce va sa fie. :)"

Aiurea :)) E doar misto(u), nici eu nu ma iau f. tare in serios.
Fiecare e un pic nebun, si/sau ignorant, important e sa se simta bine in pielea lui.
Acuma eu sunt chiar nebun :))

Anonim spunea...

@Manole
Ai reusit prin analiza facuta sa ma convingi de ceea ce nu a reusit canadianul. Chiar e timpul sa imi fac bagajele. Pacat, chiar imi placea tara asta, partea cu frumusetile naturale.

@Cezar
Cata rabdare sa mai avem cu tine ? De cate ori te citesc observ doar o bulibaseala ilogica. A scris Manole un rationament clar ca buna ziua si te-ai scormonit intre buci sa aduci contraargumente complet false. Legat de ultimul post, primul pas spre vindecare este constientizarea afectiunii. Iti doresc multa sanatate.

@Olandezu
Eu am renuntat la jobul din Romania exact din motivele descrise de Manole. Nu am acceptat sa castig, intr-o specializare care se formeaza in ani de studii serioase si experienta profesionala, mai putin decat o pitzi de la banca sau un agent imobiliar si sa cumpar 0.5 mp de locuinta dint-un salariu fara papa si kk. Acum lucrez outside bine-merci iar pitzi, agentul si restul faunei isi impart cloace si diplome de la Spiru. Deci olandezu, sunt propriul meu exemplu, degeaba de scremi si tu.

Marona spunea...

Uite de-aia n-am pus eu ghilimele la "insideri" si "experti", ca sa nu se inteleaga cumva ca fac misto de misto-urile a la cezar si olandezu. :lol:

crisp spunea...

Eu as inlocui Caesar cu Simcity 4 :-)

Anonim spunea...

Punct de vedere al unui pedelist de frunte la realitatea: pe fondul crizei, pretul gazelor, benzinei si energiei electrice a scazut. Deci e meritul reformelor guvernului Boc.

Concluzia lui Manole: suntem condusi de oameni mai incapabili decat copiii de 12 ani.

Anonim spunea...

@olandezu
te-a intrebat si miorlau mai sus, care era/este proportia dintre 30k si salariul din rromanika si 130k si salariul din spania ? tz tz, tocmai tu, o inteligenta superioara, sa faci greseala sa compari preturile absolute ...
@hubble
io n-am incercat sa conving pe nimeni de nimic bre, atata doar ca ma scot din sarite toti patriotii care-mi povestesc de hiperboreea in timp ce ei traiesc in hades. tipping point'u e absolut personal, vorba aia, fiecare cu mama lui. unii s-au carat doar pentru ca au mers o data cu un tren plin de zapada ... ce fraeri, nu mai dau ei de romantisme din astea prin vest :P

S. spunea...

Un post excelent:)

O completare asa ca de barfa, Manole are o samanta de gamer in el:).

Si pun pariu ca ii plac cele de strategie (gura pacatosului adevar graieste:) )

Intr-o nota mai putin nostima, de ce oare avem tendinta de a urma calea usoara?

Emigrare in loc sa incerci sa schimbi lucrurile din jur prin comportamentul tau?

Sunt un idealist stiu, nu sariti toti acum...

Miorlau Pufos spunea...

S, e simplu. Atita vreme cit un om nu-si poate indeplini nevoile primare intr-un sistem din diferite motive ( a secat izvorul, s-a imputinat vanatul, s-a terminat muntele de sare, etc. ) e normal sa plece in alta parte. Atita vreme cit nu-si poate valorifica potentialul intr-un loc, iar rezultatul muncii lui e o plasa cu rosii, ce crezi ca poate sa schimbe?

Nok spunea...

@S

Oare ce te face sa crezi ca emigrarea este calea cea mai usoara?

Calea cea mai usoara mi se pare mai degraba a sta exact unde esti, pretinzand ca vrei sa schimbi in mai bine dar de fapt neschimband nimic (si stiind asta adanc in sinea ta).

Emigrarea inseamna a schimba TOT. Limba, tara, oras, colegi, prieteni, familie. A emigra este unul din cele mai dificile lucruri care le vei face vreodata. Dar este si unul din lucrurile din care vei creste si vei invata cel mai mult.

Anonim spunea...

@hubble

Da-mi si mie te rog dovada ca au scazut preturile, facturile mele spun altceva.
Nu cumva e iar o vrajeala politica de-a astora?
Tare prosti ne mai cred cand ne spun asta la TV desi pot fi contrazisi lunar de teancul de facturi pe care fiecare il are in casa.
Apropo, salutari.

AristotelCostel spunea...

@S

Contrapune la raţionamentul lui Nok posibilitatea de a schimba securiştii din fruntea României.

Emigrarea e dificilă, dar... posibilă, cealaltă variantă, NU!

De ce sunt conducători noştrii nişte târlani, cizmari şi prostovani?

... de securişti... cerc închis... nepotism... ţărăneală...

Am aflat de ce PSD-ul nu mai este unit... ca înainte. L-au pierdut din fruntea partidului pe tata organizatorilor... Cozmâncă... mi-e rău...

S. spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
S. spunea...

@Nok

Argumentul tau e foarte corect daca ne raportam la individ. Pe cat de ciudat poate parea, eu ma ma refeream la tara sau comunitate:)

Cum ziceam sunt un idealist, mai tineti minte cum au procedat japonezii la sfarsitul secolului XIX- inceputul secolului XX? Si-au trimis tinerii din tara la studii in strainatate dar s-au intors si au contribuit masiv la modernizarea acesteia. Sigur era o anumita conjunctura acolo, iar romanii nu sunt japonezi.

@ Miorlau - sa argumentam:

@ nivel individual

Am facut doua facultati aici (una de stat si una particulara) si master dupa aceea la stat. Am si lucrat din anul 4, de jos intr-o multinationala de unde am invatat multe dar am si vazut limitele sitemului.

Am hotarat sa raman in tara inca din facultate, desi multe idei treceau prin cap inca de atunci.

Nu vreau sa ma duc in strainatate sa cersesc acolo un loc de munca unui tip mai putin inteligent ca mine (ca sa fiu delicat )doar pentru ca el s-a nascut acolo.

@ nivel de comunitate

Oricat de desuet ar parea, daca tot mai multe persoanele valoroase pleaca din tara, cine ramane sa schimbe lucrurile spre bine?

Parca e mai greu sa castigi 1500 euro in Romania decat in Spania nu? Tocmai de aceea o persoana de genul consider ca e de apreciat.

Si putem schimba lucrurile din jur.
Oamenii cu care interactionezi pot fi surprinsi cu faptul ca mai exista persoane cu bun simt care spun "Buna ziua" si "Multumesc".
Care iti zambesc cand trebuie si care te servesc cu placere pentru ca esti CLIENT.
Si care ajuta o doamna sa urce un carucior de copii in scara blocului ca tot vorbeam de natalitate scazuta:)

Dar toatea acestea sunt, cum am mai spus si in alta parte doar opinia mea.

Seara buna!

Anonim spunea...

@S

Sa vedem ce o sa iti mai placa atunci cand o sa iti dea in cap un infractor pentru ca statul roman nu e in stare sa creeze un sistem de justitie puternic si corect!
Sau cand o sa iti moara copilul in spital ca nu e in stare sa tina medicii buni in tara!
Nu fii naiv. Idealul e ideal ca nu poate fi atins dar daca la noi a devenit ideal sa traim intr-o societate cat de cat normala...

Daca ramai in Romania trebuie sa fii constient ca risti sa fii omorat, furat, abuzat si sa nu plateasca nimeni. Ba mai risti sa pici tot tu de vinovat. Esti pregatit sa lupti cu asta?

alex.dumitrascu spunea...

Daca va uitati in cv la Madam Udrea pe site-ul de la turism, o sa constatati ca in 2007 s-a imprumutat la brd cu 3,25 milioane euro ca sa cumpere doua terenuri in sectorul 3 mi se pare.
Terenurile le mai are, dar BRD a trebuit sa-i rescadenteze creditul.
Gasca.

Anonim spunea...

@s
lasa ca in rromanika nu cersesti un loc de munca unui tip mai putin inteligent ca tine, acolo in primul si in primul rand conteaza valoarea ... auzi, tu chiar crezi ce spui ?
exemplu personal : in Canada la 4 luni dupa aterizare eram un mic sefuletz peste 6 canadieni, in IT. si crede-ma ca nu am pupat in cur pe nimeni. acu, la noul job, a murit un supervisor si vroiau astia sa ma puna in locu lui sef peste vreo 9 oameni, dupa doar 8 luni vechime, intr-un domeniu unde chiar conteaza cum iti conduci subordonatii (hint : are de-a face cu banci, timpi rapizi de raspuns, etc.), da' n-am eu chef sa ma complic, plus ca ar trebui sa lucrez noaptea (acu o fac ziua), asa ca le-am zis pas. si la fel n-am pupat pe nimeni in cur, doar am incercat sa-mi fac cat mai bine treaba, si am fost apreciat. numai prostii si incompetentii se ascund in spatele scuzei tale. nu zic ca aici nu functioneaza cunostintele, dar se intampla intr-un mod total diferit fata de rromania. si pana la urma, presupunand ca ai ghinion, de cate ori ti se poate intampla ? o data, de 2 ori, de 5 ori ? dar a 6a oara tot ajungi unde meriti. si nu cred ca se intampla mai repede intr-o societate ca cea rromaneasca decat intr-una vestica, sa ne pastram totusi luciditatea

MIA spunea...

Ahhh ... imposibil să nu se ajungă la discuţii şi pro/contra emigrării. :)

În primul rând : şi părerea mea e că mulţi din cei care au emigrat mai ales prin Spania, Italia au făcut-o în special din cauză că în România ... erau aproape muritori de foame. :(
Din păcate acestea sunt efectele unei tranziţii care de regulă a doar demolat ... fără să pună nimic în loc. :(((

Dar ce mi se pare mai grav e că situaţia din România ar trebui privită pe undeva ca un avertisment şi un avertisment extrem de serios în actualele circumstanţe globale : ne arată ce efecte devastatoare poate avea o situaţie de dezindustrializare combinată cu o "segmentare a pieţei oportunităţilor" ( consecinţă a segmentării pieţei forţei de muncă ) la nivelul unei naţiuni. :(

Şi, după părerea mea, e foarte grav pentru că în bună măsură criza actuală oferă un pretext excelent ( dincolo de fundamente ) pentru ca fenomenul de "dezindustrializare prin relocare geografică" din multe ţări occidentale să se amplifice. De fapt aş zice că dacă actuala recesiune s-ar opri aici şi lucrurile vor ajunge aşa ... la un fel de stagnare pentru câţiva ani deja e o problemă serioasă.

Pentru că asta va însemna - sau mai corect spus deja înseamnă dar nu se realizează încă datorită fumigenelor lansate pe toate planurile mediatice - că "Occidentul" aşa cum ni-l imaginam noi ... ca un fel de ideal/scăpare nu mai există. Şi riscă să nu mai existe pe termen suficient de lung ... cel puţin nu pentru emigranţi ( prea recenţi ).

MIA spunea...

>Daca ramai in Romania trebuie sa fii constient ca risti sa fii omorat, furat, abuzat si sa nu plateasca nimeni. Ba mai risti sa pici tot tu de vinovat. Esti pregatit sa lupti cu asta?

Poate de omorât nu de fapt şi în România asta mi se pare totuşi aşa ... exagerat - dar majoritatea românilor care lucrează prin Spania, Italia, Grecia ( şi care numericeşte formează grosul deşi sunt oarecum irelevanţi pentru segmentul care citeşte bloguri :) ) sunt supuşi unor abuzuri şi discriminări constante. Dar hai să zicem că ei sunt oarecum irelevanţi cum am mai spus-o.

>in Canada la 4 luni dupa aterizare eram un mic sefuletz peste 6 canadieni, in IT.

:)

De ce presimţeam eu că e vorba de IT în cazul tău ? ;)
De curiozitate : ai prins cumva "bula dot-com" fiind în Canada ?

Partea proastă e că - deşi IT-ul a fost copilul-teribil al industriei în ultimul deceniu inclusiv el începe să scârţâie zdravăn. Anunţurile de slujbe în domeniu au început să se rărească serios în ultima vreme ... :(

Anonim spunea...

@mia
se pare ca nu ma cunosti destul, desi aberez de ceva vreme prin internetul romanesc. am ajuns aici in oct 2007, deci nici vorba de bula dotcom. am precizat industria doar cu titlu informativ, acu am de gand sa-mi schimb cariera si fac ceva total diferit
si chiar daca occidentul va decadea (ceea ce personal cred ca si merita, nivelul de trai actual nu e sustenabil din munca proprie, omuletzii au stiut sa profite de sclavii din asia si de speculatiile financiare), dupa cum ziceam si alta data, no matter what nu are cum sa decada sub ce e acum rromania, si asta e tot ce ma intereseaza pe mine. bineinteles ca aceeasi logica o pot aplica si cei din rromania comparandu-se cu tarile din africa, da' recunoasteti voi daca chiar va face sa va simtiti mai bine :P

@s
inca ceva, imi explici cum e mai de apreciat cineva cu 1500 euro in Romania decat in Spania ? acea persoana cand ajunge acasa dupa ce l-a exploatat o multinationala 8-10 ore la servici, a stat minim o ora in trafic inconjurat de bizoni sau in metrou inconjurat de nespalati, ajunge acasa si vede factura la intretinere, isi aduce aminte ca are de platit 30 de ani rate la un apartament supraevaluat intr-un oras poluat intr-un bloc construit acu 20 de ani sau construit ieri dar la care nu s-au respectat normele de securitate, risca sa isi ia bataie in fata blocului de la smecherasii ce cartier sau sa ii moara femea pe masa de nastere, SAMD (reciteste ce-a scris chrystiansen), are orgasme multiple cand se gandeste ca in ciuda celor de mai sus, desi in vest ar fi castigat dublu si n-ar fi avut parte de atatea aventuri, el a reusit sa aiba 1500 de euro si e deasupra plebei, care trece prin aceleasi lucruri da' n-are ?!?!?! pe bune, chiar exista persoane de genu asta ? daca da, SINCER, LE INVIDIEZ.

MIA spunea...

Problema nu e ca "Occidentul" să decadă încât să ajungă sub nivelul României - ceea ce ar trebui de fapt să ne intereseze pe noi ( sau mă rog ... pe unii - deşi dacă ai ajuns în Canada doar în 2007 nu ştiu dacă e cazul să fi aşa de relaxat nici tu cum sugerezi ) e dacă există sau nu riscul ca să decadă astfel încât să devină extrem de puţin accesibil unor auslanderi ( de ex. în Germania o astfel de tendinţă se simte deja de câţiva ani şi de-aia eu unul zic că riscul acesta există ). Pentru că totuşi sunt foarte multe premise economice necesare ca un stat/grup de state să fie primitoare cu emigranţii ( fie ei şi calificaţi - nu vorbim de eniile autentice aici ) şi cam toate sunt puse serios în discuţie de actuala criză.

Reamintesc că - apropo de ce ziceai tu la alt subiect de discuţie - deşi Franţa sau Germania ( de ex. ) aveau un nivel de trai peste România înainte de războaiele mondiale geul acesta de "emigraţie economică" în ele - pe care îl socotim uneori ca un "dat" şi/sau ceva vechi de când lumea - era virtual inexistent. ;)

>acea persoana cand ajunge acasa dupa ce l-a exploatat o multinationala 8-10 ore la servici, a stat minim o ora in trafic inconjurat de bizoni sau in metrou inconjurat de nespalati,

Exagerezi aici. E drept că nu locuiesc în Bucureşti dar eu unul fac - în medie - cam 15 minute până la serviciu cu autobuzul ( care nu e deloc aglomerat ), nici cocalari nu am pe zonă etc. :)
Cu sistemul medical e o problemă mare în România ... dar pe termen nu lung, ci mediu ... aş zice că nu văd nici multe alte state stând prea pe roze. :(

Unknown spunea...

S:
"Nu vreau sa ma duc in strainatate sa cersesc acolo un loc de munca unui tip mai putin inteligent ca mine (ca sa fiu delicat )doar pentru ca el s-a nascut acolo."

Nu te cunosc sa imi dau cu parerea in cunostiinta de cauza si de aceea nu o lua personal dar iarasi incepem cu mitul romanului destept. am si eu o multime de cunoscuti imigranti care se pling de aceeasi treaba. ca ei sunt mai destepti ca si shefii lor si totusi nu le sunt recunoscute meritele. Si totusi… Vad zilnic diferenta dintre serviciile pe care ti le ofera un imigrant si cele pe care ti le ofera un nativ… si atunci sfioasa, sherezada tacea. sa fii manager nu inseamna sa fii numai bun profesionist pe ceea ce faci ci sa te mai descurci bine si cu clientii (interni si externi). Unde se vad lacunele in ceea ce ne priveste. Mama, ce ma bucur ca m-ai facut asha mai simplu la minte si un pic fudul de urechi si sa nu am probleme de astea. adica daca mie compania imi da un salariu bunicel si pot sa imi iau salam si cola de ce sa fac gat la sheful meu? nu imi convine, imi iau tenisii si ma duc la alta firma sau imi fac firma pe spatele meu, unde eu sunt sheful si ma joc cu secretara. Dar asta mi-s doar eu, ca sunt cel mai prost dintre toti romanii (dupa Boc si la ceva distanta totusi, cu voia dumneavoastra ) pentru ca ar fi a doua firma la care lucrez si la care ma uit cu admiratie natanga la sheful meu si as vrea sa fiu ca el cand o sa fiu mare. Si ma gandesc ca puteam foarte bine sa fiu acasa si sa ma minunez de data asta avand o shefa ca Udrea, de ex.

In alta ordine de idei nu cred ca vei ajunge sa cersesti slujba. Stai frumos la coada, despuiat de mandrie si delicatete, si ti-o masori cu cei din fata ta. te umfli ca un paun ca sa impresionezi. Daca e mai mare, iei slujba. La intelijenta ma refer (de fapt depinde pentru ce slujba aplici) sau cel putin la partea aia a ei cuantificabila intr-un acel ceva ce ia forma unui ceveu si sfarseste intr-un veceu (ca tot ne-am nascut poeti- vezi Toma Alimos, unde esti coplesit de profunzimea versurilor artistului anonim popular, care l-ar face sa paleasca de invidie si pe Minune sau Pacino, cum ii mai zic acuma, ca ar trebui sa isi ia si asta ca Prince un semn care sa il reprezinte- o emblema de bemveu cu 100 de coco lipiti cu clasica si eleganta flegma pe frunte).

Imi este cunoscut tiparul cu doctorii romani, programatorii, pilotii romani, in general cu toti cei carora ne miroase gura a slana cu ceapa si care suntem cei mai buni, de parca s-o spart paharul abundentei cu 'ntelijenta fix deasupra Romaniei. Si s-o varsat asha de multa ca da pe dinafara si uneori nu stii daca ce curge din gura e surplusul de inteligenta sau bale simple cu bulbuci. Ca noi sunt mii, sute de mii in India, China, etc. cu cat e mai saraca o tara cu atit se pare ca are mituri mai puternice si gandirea mai obtuza. Compensam cu ce putem, mai ajutam cu mina daca altfel nu merge. Altfel toate bune si fac pariu ca si Dorel gandeste la fel de sheful lui.

Manole, nu e la obiect cu postul de azi dar vreau sa adaug un amanunt legat de chiriile la spatiile comerciale. Firma la care slugaresc eu la prosti se extinde intr-una dintre cele mai de rasini zone comerciale din Irvine, CA, fix linga sediul Google (un fel de Nokia, Jucu- la americani, da' mai modest). Chiria pe care au reusit sa o obtina e de $1.25/sf. Asta s-ar traduce cam pe undeva la 10euro/mp, daca nu ma insel. La un spatiu de vreo 1000mp. Ce iei in Bucuresti si in ce zona la banii astia? si nu ma refer la curve de data asta...

MIA spunea...

>hint : are de-a face cu banci, timpi rapizi de raspuns, etc

Aoleu ... asta nu prea sună bine în conjunctura actuală ... sincer să fiu. :(

Sper ca să faci cele ce ţi le doreşti

>acu am de gand sa-mi schimb cariera si fac ceva total diferit

de bună voie şi fără a fi silit. :)

MIA spunea...

>Daca e mai mare, iei slujba.

În 90% din cazuri şi meserii lucrurile nu stau deloc aşa simplu - şi sunt convins că şi tu ştii asta. :)

Cât despre miturile cu programatorii români ... să o lăsăm baltă - am mai zis-o : exceptând geniile autentice ( şi ştiu ce înseamnă asta ... din fericire pentru că aşa m-am putut evalua mai bine personal ) ... răşini cât încape. De cei mai buni din lume ce sunt programatorii români ajung majoritatea lor ( poate chiar marea majoritate - dar aş fi poate nedrept ... ) să lucreze pe la firme ce-i drept vestite pe măreţe poziţii precum operatori la call-center-uri, redactare documentaţii ş.a.m.d. :)

Despre piloţii români am auzit însă - din mai multe surse independente - că ar avea o faimă bună. Ca şi petroliştii autentici. :)

Anonim spunea...

@mia
nu ti se pare ca comparatia cu ce se intampla la inceputul secolului e cam fortata ? eu cred ca in ziua de azi peste 80% din populatia rromaniei nu stie in ce directie e parisu, let alone in 1945 ... totusi, azi exista internet, a380, etc.
ai dreptate cu bancile, e cam naspa prin zona :P

Anonim spunea...

@gore
pai ce bah, comparam mere cu pere ? irvine nu e capitala sua, din cate stiu eu :P

Anonim spunea...

haoleu, la irealitatea tocmai varsa cel mai mare poiet roman in viata o lacrima pentru cei carora s-ar putea sa li se anuleze diplomele, pen'ca vezi doamne, unii poate e mai slabi si ingeri si se sinucide, si egzista o responsabilitate sociala, dom'le

Anonim spunea...

Mia, cum deosebesti petrolistii autentici de cei falsi ? Sau spune-mi si mie cu ce se ocupa profesia asta. Facand o extrapolare, eu as fi gazist ?

Anonim spunea...

Probabil tu intelegi petrolistul ca fiind un suporter prahovean.

Marian spunea...

@gore:
manci cacat cu polonicul.
Irvine e in Orange County, adica in suburbia Los Angeles-ului (la sud de L.A.)
Google e in Mountain View, adica in Silicon Valley, adica la sud de San Francisco.

Ai de condus cam 600 km intre Googleplex si Irvine

S. spunea...

@ some

Buna dimineata,

Aprecierile mele, desi generale erau impartite la nivel individual - eu, si la nivel de comunitate - sa spunem cei cu care interactionez eu.

Ca o completare, ma cam asteptam la aceste raspunsuri.Pentru ca ma indoiesc sincer ca v-as putea schimba parerea, nu o sa mai aduc alte argumente in sustinerea ideilor mele. Imi prezint doar opinia mea:

Eu m-am nascut roman si nu vreau sa fiu altceva.
Incerc de asemenea sa las o impresie cat mai buna cu orice roman sau strain as intercationa, si sa nu ma plang ca m-am mutat intr-o comunitate straina, si uite domnule, se umple si aici de romani care fac gratare si galagie.

Exemplu e putin fortat, dar ati inteles voi:)

Anonim spunea...

"eu m-am nascut rroman" ... bleah, nu mai e nimic de adaugat. doar nu era sa te nasti OM, nu-i asa ?

mobutu spunea...

asa m-am saturat de discutii despre emigrare, it, programatorul roman etc.
pls stop.

elzorab spunea...

Va acuz! (de ce m-am săturat de România)

de Şerban HUIDU / Luni, 8 Iunie 2009

Am folosit în titlu două sintagme: una este titlul celui mai cunoscut
manifest al tuturor timpurilor
semnat de Emile Zola, iar cel de-al doilea e mult mai recent, şi a creat
panică pe vremea lui Iliescu, când un grup de intelectuali ardeleni, în
frunte cu Sabin Gherman ,
declarau tare şi răspicat că s-au săturat de patria mumă! Am să dezvolt
putin, chiar dacă nu mă pot compara nici cu Zola şi nici nu-mi iau
câmpii să mă retrag la Monaco , unde să-mi trăiesc liniştit viaţa,
îngurgitând o rentă viagera de urmaş de la vreun soţ miliardar! *
Mă enervează* în tara asta mizeria, mucurile de ţigări aruncate pe geam
la stop, rahaţii şi lătrăturile câinilor proprietate personala sau
vagabonzi, blocurile cu apartamente mici şi înghesuite, cu maşini mai
scumpe decât apartamentul parcate în faţa lor. Mă copleşeşte mirosul de
ghenă din verile fierbinţi, casele care se învârt după soare, dar care
au nişte desfundături de străzi în faţă şi ostentaţia cu care potentaţii
îşi plimbă maşinile de sute de mii de euro pe străzile fără noimă, dar
cu borduri, ale patriei. *
Mă exasperează* ca nu avem autostrăzi, drumuri, căi ferate,
infrastructură în general, dar suntem plini de lucrări şi pasaje
inutile, cu care băieţii deştepţi găuresc bugetul. Îmi plesnesc venele
în cap când realizez că ne-au minţit ani şi ani, cu realizări măreţe,
pruneţe şi mălăieţe, iar în realitate nimic din indolenţa noastră
milenară nu s-a schimbat. Ba mai mult, ne mint în continuare cu zâmbetul
pe buze: nu e aşa, domnu’ Berceanu, că faceţi 832 de kilometri de
autostradă până în 2012? Hai sictir, că ne insulţi inteligenţa!
Mă scoate din minţi că şi-au făcut un renume din şpaga încasată, că
suntem o ţară cu corupţie fără corupţi, dar cu spectacol de circ la DNA,
cu o justiţie fără scrupule, dar cu un simţ tactil al dracu’ de
dezvoltat. Simt că am un Nagasaki în cap când văd un ghiolban înjurând o
femeie, pentru simplu motiv că e la volan, sau când băieţii de băieţi
sparg în cluburi cu târâturi siliconate milioanele furate de taţii lor
cu ajutorul sistemului ticăloşit! La munca, mă luzărilor, nu la tras pe
nas praf cumparat, fireste, din milioanele făcute pe mustaţa lu’ ăl
bătrân, ori din pădurile exportate de guzganul rozaliu senior! *
Îmi vine să urlu* când plătesc impozitele ca boul, pentru a primi în
schimb spitale infecte, unde în 2009 încă se face hepatită de la
transfuzii sangvine şi în care-ţi plăteşti şi simpla aspirină. Tot
pentru impozite plătite suntem răsplătiţi cu un învăţămant în care
ministrul garantat de un analfabet notoriu interzice sportul, mişcarea
şi teoria evoluţie pe motiv că sunt inutile. *

elzorab spunea...

Mă uit cu greaţă *la emisiunile politice, cu realizatori ciutaci,
libidinoşi şi sceleraţi, care pupă în cur patronii tv şi interesele lor
fără pic de demnitate şi moralitate. Mi se face rău când văd preşedinţi
plângând la comandă sau şefi de partide “suferind” lângă pensionari, din
vârful piramidelor de bani pe care uită să-i pună în declaraţiile de
avere! Mă sufoc de indignare când un cioban cu 2 clase şi fără nici cea
mai elementară noţiune de bun simt roteşte miliardele şi grohăie grobian
în fiecare seară la televizor ce “salvator al saivanului” şi ce “buricul
pământului” e el! Marş mă la pârnaie de unde ai ieşit, oligofren ce
esti, şi pe celălat tribun trimite-l la balamuc, unde-i e locul! *
Mă revolt* când văd pipiţe întreţinute, pline de ifose, sugând banii
miliardarilor de carton sau piţipoance pe post de “noua clasa politică”.
Îmi fierbe sangele în vene când impostura atinge cote maxime. Vreţi un
exemplu? Veniţi în Bucureşti să vedeţi cum a reuşit chirurgu’ (care are
mai nou gânduri să devină preşedinte) să pună tot oraşul pe butuci, cu
concursul celorlalţi primari, la fel de “pricepuţi” ca el! *
Mă satur* de România imediat ce deschid televizorul şi văd defilând în
curul gol ciumace şi naomi, sau cum caută lobotomizatul de ogica
rămăşiţele Elodiei. De rostogolorile urduroase ale nichitei pe asfalt,
în cautarea unei sinucideri nesigure nu mai spun nimic, că şi aşa face
/domnu’ Dan/ banu’ grup de pe urma nefericiţilor care încă-l cred
“amărâtul” de serviciu şi patronul “televiziunii poporului”. Şeful
televiziunii popoului, mă nagâţ de Caracal, asta eşti! *
Îmi provoacă repulsie *să văd la ştiri cum Esca îi prezintă pe guţa şi
adrian piticul minunat încasând bani fără număr pentru tanguirile
jalnice. Bani pe care-i strâng cu sacii, şi pe care nu plătesc nici
leţcaie de impozit. Că “impozitele e pentru fraieri”, nu pentru
“minoritatea discriminată”, supusa stereotipurilor, şi pe care am
exportat-o cu succes în toată Europa, de ne spun ăia Gipsyland, nu
România! *
Toate acestea mă distrug incet,* şi VĂ ACUZ PE VOI, cei care sunteţi la
fel de oripilati ca şi mine de ceea ce se întâmplă, cei care gândiţi că
maine copilul vostru trebuie să se mute în altă ţară pentru o viaţă
normală, VĂ ACUZ că intoarceţi capul şi suportaţi cu stoicism toate
porcăriile astea care vă omoară câte un pic în fiecare zi. VĂ ACUZ că vă
complaceţi în mlaştina asta, din care ştim sigur că nu avem scăpare!
Pentru că vedeţi voi, nimic nu e mai plăcut pentru scârbele descrise mai
sus decât nepăsarea şi indiferenţa celor cu bun simţ!
Ce ziceţi? Inventam partidul bunului simţ? Din păcate, mă uit la mine,
mă uit la voi şi tare mi-e teamă că nimeni nu o să plătească vreo
cotizatie in partidul asta. Trist, dar adevărat. În România asta, eu nu
mă mai regăsesc demult, traiesc doar cu speranţa, utopică evident, că
vom reusi să facem o ţară paralelă în care lăturile şi ororile care ne
distrug să dispară!
Noapte buna, România, oriunde te-ai afla!

mobutu spunea...

elzorab, link, nu e nevoie sa faci copy/paste aici.

mobutu spunea...

Serban Huidu: Va acuz! (de ce m-am săturat de România)

alex.dumitrascu spunea...

@elzorab

Mie mi se face rau cand vad un dobiBoc mintind ca porcu' ca isi lasa ministrii 20% din salariu la "casierie", de parca nu ar stii ca are in buzunar un card pe care isi incaseaza salariul.

Si mi se face greata cand il aud pe Huidu, stiind ce "calitati" are tac-su ca om de afaceri.

Si vomit de-a binelea cand vad oameni cu pretentii facand pe prostii si incercand sa ne convinga de superioritatea lor.

M-am saturat de activisti si mincinosi nerusinati.

cezar spunea...

"Mie mi se face rau cand vad un dobiBoc mintind ca porcu' ca isi lasa ministrii 20% din salariu la "casierie", de parca nu ar stii ca are in buzunar un card pe care isi incaseaza salariul."

Intr-adevar, detaliile ne omoara. Probabil ar trebui sa-si dea singuri niste hg-uri, in vederea reducerii indemnizatiilor cu respectivul procent.
Cu oarecare legatura, daca gestul simbolic al dnilor ministri lasa rece natiunea, probabil reducerea cu 20-30 la suta a anumitor venituri din MAI (care s-a petrecut deja) probabil va mai insenina atmosfera.

alex.dumitrascu spunea...

Pai nu le ajunge sa-si dea hg de diminuare, ca tot nu-si pot face sursa de venit la buget din "cutia milei". Pentru asta trebui rectificare bugetara.

si inca o chestie nou nouta:

"Premierul Emil Boc a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că, în cazul în care programul "Prima Casă" va avea un mare succes, va fi finanţat şi anul viitor, tot prin sistemul garanţiilor guvernamentale, în condiţiile în care primele semnale sunt pozitive, transmite corespondentul MEDIAFAX. "

sursa:
mediafax

I-a scapat porumbelul ametitului;
Eu eram gata sa ma las prostit si sa cred ca programul asta nu e limitat in timp, e limitat numai ca suma totala disponibila (parca un miliard).
Era o formulare cam ambigua in HG, da' te lasa sa crezi ca e un program de durata.
Da' asta nici sa taca nu stie, spune tot ca de aia are gura.

cezar spunea...

2 luni, termen maxim sa dai un amarat de credit ipotecar. Ma rog, cu implicarea fondului ala de garantare. Banuiam eu ceva intarzieri, insa in ritmul asta miliardul ala se va cheltui pe pensii.
La naiba, unii oameni cinstiti din imobiliare au redus deja preturile si asteapta banii astia !

Anonim spunea...

@cezar
mai au de redus ... pana intalnesc cererea

Tufis spunea...

@cezar:

Care miliard? Fondul de garantare e 100 de milioane, acum, in sinea lui, cash. Ei garanteaza un miliard in total cu suta aia, bancile au fost de acord ca default rate = 10% maxim :)

Unknown spunea...

Marian
scuze de intarziere putza bleaga. ca tot vorbim de ce te doare pe tine, ia mina de acolo si
pune mina pe goolge maps si dute la adresa asta
19540 Jamboree Road, Irvine, CA 92612
ai auzit si tu de google din discutiile tale de la cooperativa, cand discuta primaru cu alti oameni de la tine din catun. inainte sa te apuci sa dai cu injective fii pregatit si fa-ti temele. cand o sa ma leg de tine crede-ma ca vei stii. pina atunci stai cuminte in banca ta si respecta-ma prin a ma ignora daca nu esti interesat de ceea ce spun. mai ia si tu "sarma" si mai iesi din tara, nu numai la Bucuresti si o sa te prinzi ce si cum.

Unknown spunea...

tot Marian
nu e cartierul general, e sediul filialei din Irvine al Google, la fel cum au si in Santa Monica. filialea. ca am uitat sa specific. cu cateva sute de angajati. si nu bag vraja, tata, ca am trecut de varsta cand vroiam sa te vrajesc. si de aici pina la polonic e cale lunga intre oameni civilizati. cu gibonii e alta treaba.
noa, te las pe tine la polonic. pofta buna

Anonim spunea...

Detective DiNardo was taken to the Jersey City Medical Center where he died five days later from his wounds. His organs were all donated for transplant.
that's why America will never fail !!!

Miorlau Pufos spunea...

@ Cezar Daca erau cinstiti oamenii astia din imobiliare n-ajungeau sa vanda la reduceri ce-au construit ( profituri undeva la 100-150%, unde-ai mai vazut tu asa ceva? )

Anonim spunea...

Mai oameni buni, mai ramane sa dea si Boc o coasa pe la Dabuleni si vom iesi din criza.

Si inca ceva, e un papagal pedelist de serviciu la realitatea, apare zilnic la emisiunile de dezbateri, offff daca nu le zice baiatul asta si crede in ce spune, de-ti creste optimismul precum se ridica vrejul bostanei pe seceta.

Rezultatul recensământului 2011 va accelera scăderea prețurilor pe piața imo?