marți, 8 septembrie 2009

Chiriile în septembrie

Nivelul la care au ajuns chiriile în acest septembrie ne arată clar că preţurile apartamentelor din Bucureşti încă sunt supraevaluate cu 30-40%. Problema mare pentru piaţa imobiliară e că dacă tarifele de închiriere vor continua să scadă, nici măcar nu va mai fi o afacere să cumperi o proprietate pentru a o închiria deoarece, sub un anumit preţ al chiriei, oricât de ieftin ai putea cumpăra un apartament, acesta nu îşi merită banii dacă suma pe un an de zile nu poate acoperi mulţumitor anumite cheltuieli.

Situaţia aceasta nu e atât rezultatul crizei economice, cât al crizei demografice despre care s-a vorbit pe acest blog încă de la început. Situaţia se va înrăutăţi.

Eu personal mă aştept ca peste 1-2 ani afacerile de real estate să se întoarcă în negura nouăzecistă din care au ieşit. Vor redeveni, aşa cum e şi normal şi cum a şi fost până prin 2003-2004, un sector marginal al economiei, nicidecum o "regină" sau o "vedetă". Aştept cu mare interes ziua în care vedeta economiei româneşti să fie o ramură productivă. Poate construcţia de automobile? Industria de software? Vom apuca acea zi?

129 de comentarii:

B spunea...

Ia uite Manole si Costel, ai un epigon care publica in RL... interesant articolul... http://www.romanialibera.ro/a164310/de-ce-nu-vor-bancherii-legea-falimentului-personal.html

copaitza spunea...

Industria software? cu cine? Personal, am inceput sa-mi fac bagajele.

Miorlau Pufos spunea...

Nu e neaparat vorba numai de declinul demografic ( numeric vorbind ) cit si de structura acestuia. Tiganii se inmultesc ca iepurii si din 10-20 % citi sint acum se vor inmulti la dublu. Astia n-au putere de cumparare si-s vai mama lor, deci nu ii putem lua in calcul.

CUMPARATOR spunea...

Sau poate chiar agricultura, Manole ! Pe oriunde te-ai plimba, daca pui mana streasina la ochi, vezi imense campuri de balarii. In loc sa astepte (campurile) "dezvoltatori" care sa le umple de nobile case rasaritene, ar putea fi "ingrijite" de "licentiati" in arhitectura de la Spiru Haret sub indrumarea unora ca Robert Dobrescu.

CUMPARATOR spunea...

http://www.zf.ro/zf-24/fiscul-il-cauta-pe-deputatul-imobiliar-negoita-pentru-o-datorie-de-10-milioane-euro-4870823/

http://www.zf.ro/companii/cea-mai-mare-insolventa-constructorul-mivan-kier-cu-afaceri-de-128-mil-euro-4870459/

Ce vremuri interesante traim !!??

Anonim spunea...

singurul lucru care ar mai putea salva cat de cat rromanika e agricultura. ind. auto si software sunt doomed.

None spunea...

industria software...pe aia ma bazez eu

Tufis spunea...

bai, viitorul suna boto, la agricultura stim ca te pricepi, dar cu software-ul ce ai avut?

Anonim spunea...

Poate turismul sexual, daca se legalizeaza prostitutia. In felul asta vor avea si conlocuitoarele carte de munca, pensie si contributii la buget.

Nok spunea...

Turismul sexual cade, pentru ca suntem majoritar cre(s)tini.

Agricultura nu face bani prea multi, decat daca am creste iarba, ceea ce nu se poate din acelasi motiv ca mai sus.

Software in rromania eu stiam ca NU se face cu adevarat. Din cate stiu in domeniu se face doar outsourcing, filiale de multinationale si vesnicile callcenters.

Software adevarat (produs romanesc, brand etc.) se face nesmnificativ de putin (BitDefender si inca cateva). Si chiar si alea sunt inghitite rapid de straini (ex. RAV de MS). Oricum nu cred c-ar salva PIB-ul...

clujeanul spunea...

http://www.wall-street.ro/slideshow/Careers/71129/Absolventii-de-facultate-fac-cale-intoarsa-spre-orasele-natale.html

AristotelCostel spunea...

Să cumpăr sau nu o casă la preţurile actuale?

După schimbarea situaţiei economice de ansamblu şi uşurarea cash-flow-ului dezvoltatorilor, va dispărea presiunea vânzării în orice condiţii, deci probabil şi dispariţia unora dintre facilităţile actuale“.

Cristina Roşca, managing partner RealTime

Având în vedere interesul existent în piaţă la ora actuală, s-ar putea spune că preţurile au ajuns deja la un nivel cât de cât suportabil pentru populaţie. În cazul în care programul Prima Casă va fi stopat, preţurile vor da puţin înapoi. Dacă acesta va continua, cel mai probabil că preţurile se vor stabiliza.

Daniel Dobre, director marketing Prezident Imobiliar

V-am spus că umflatul ăsta are potenţial... negativ.:)

„Preţurile actuale ale locuinţelor, aşa cum au fost ele setate de criza imobiliară, sunt pe undeva la nivelul cel mai de jos, dacă ar fi să se respecte raţiuni economice normale. Însă prelungirea perioadei de inactivitate pe piaţa imobiliară poate genera noi derapaje, cu consecinţe dramatice la nivelul dezvoltatorilor, dar şi la nivelul clienţilor care au achiziţionat deja apartamente în proiecte nefinalizate încă“.

Andrei Sandu,general manager Mediacity

... e ca la loto... sute de mii bagă banii, unu' ia potu' şi tonţi tind către... modelul de succes.

Raţiuni economica normale? Şi de când "bulile e normale"_

AristotelCostel spunea...

Economic Recovery? What The Hell Are They Talking About?

They are telling us the economy is getting better and is already in recovery. It's like some cheerful pal is visiting a friend in the hospital. The poor guy's lying there deep in a coma, totally paralyzed, unconscious, every bone broken, and a well wisher walks in and shouts in the ear of the patient, "You look fabulous. Your toenails are still growing. That means you're on your way!"

With highest jobless rate, Spain rallies

Public works programs have been going on across Spain under the government's so-called "PlanE" bid to stimulate the bleakest economy in Europe, where the jobless rate hit 18.5% in July and is expected to top 20% in 2010 as a decade of growth driven by the now-collapsed housing market painfully unwinds.
Despite the gloom, the Spanish IBEX 35 is up nearly 20% year to date, beating 11% gains each from the French CAC-40 and the German DAX .

Anonim spunea...

Se configureaza adevaratul bull-trap. Apare optimismul. Fazanii amortiti incep incalzirea. Vremuri interesante.

Anonim spunea...

Se configureaza adevaratul bull-trap. Apare optimismul. Fazanii amortiti incep incalzirea. Vremuri interesante.

Anonim spunea...

cristina rosca ar merge o tura
@123
cand o sa cresti mare o sa intelegi. intre timp vad ca s-a milostivit nok sa-ti explice una alta

Anonim spunea...

baeti baeti, ia uitati, economia dudue din nou. manole, esti in urma cu stirile :P

Unknown spunea...

Manole sugereaza in articol ca motivatia investirii intr-un ap. sta exclusiv in incasarea chiriei. Este fals.
Se urmareste cresterea valorii ap. respectiv. In anii trecuti, din chirie s-a castigat infim, pe la 5 la suta,restul - din crestere valorica.
Practic, daca s-ar urmari doar chiria nimeni n-ar mai investi in locuinte, ca 8-10 la suta se obtin fara bataie de cap.
Ca atare, punere accentului pe chirii cred ca serveste exclusiv afirmatiei : "Nivelul la care au ajuns chiriile în acest septembrie ne arată clar că preţurile apartamentelor din Bucureşti încă sunt supraevaluate cu 30-40%", altminteri cu greu i se poate gasi o noima.

Tufis spunea...

@ion

n-ai inteles, sunt anumite raporturi studiate si rasstudiate intre pret si marimea chiriei.

Tufis spunea...

@Mihai

M. Copae? De la aia de pe Pierre de Coubertin, etajul 3, a 3-a usa pe dreapta, de scrie "cercetare"?

:D

Unknown spunea...

Nu stiu ce n-am inteles eu, ideea era ca nimeni nu investeste in apartamente de dragul chiriei, e mai bun un depozit la banca. Ca atare, raportul chirie/investitie nu este si ROI.
Hai ca nu e greu, 123, cel putin nu pot fi eu mai clar.

cezar spunea...

"2. Cum arata cresterea economica privita in perspectiva – desi lumea se confrunta cu cea mai mare serioasa criza de dupa Marea Depresiune, scaderea PIB este nesemnificativa prin comparatie cu cresterea din ultimii 50 de ani. Graficul pentru SUA http://mjperry.blogspot.com/2009/09/recent-contraction-has-been-little-more.html, cel pentru UK http://www.adamsmith.org/blog/tax-and-economy/time-for-forward%11looking-policies-200909074067/."

Cum domle, per total, mai mult am "crescut" decat am "scazut" ?!
Adica, faptul ca ...unora...li se pare ca e mai nasol...e din cauza faptului ca...pentru EI e mai nasol ?!
E clar, ratarea cronica a cretinetilor li se datoreaza exclusiv. Nu e de vina ...criza :))
Costelush, nu te simti vizat, te rog eu mult.

Marian spunea...

Hai, mai, Cezarica, zi-ne cum e cu prelungirea Ghencea, ca te-am tot intrebat si n-ai raspuns. O mai prelungesc, sau te lasa cu privire la porumbi?

Tufis spunea...

Aud ca au bagat RATB non preorasenesc (desi e in Bragadiru), 122 or smth :). Deci gata, au prelungit-o

Anonim spunea...

@cezar
daca mai tiparesc cateva trilioane iar dubleaza pibu. Oricum la pib esti repetent, remember

am cativa colegi fazani noi, care au auzit la tv ca creste iar si vor prima casa, n-ai cu cine vorbi

Manole spunea...

Ion: ai dreptate, poate m-am exprimat eu greşit sau incomplet. Dar momentan perspectiva creşterii preţurilor nu există. Personal, cred că degeaba va costa o garsonieră 25000 de euro, dacă nu vei putea obţine pe ea decât 200 de euro chirie (adică 2400 pe an). Piaţa va fi tot mai concurenţială datorită declinului demografic şi nu vei mai putea arunca la închiriere orice "cloacă", vorba lui Aristotel, ceea ce va face să existe nişte cheltuieli de întreţinere (o mică zugrăveală din când în când, de exemplu) care s-ar putea să nu-şi merite banii. Pentru că unul era preţul unei zugrăveli în 1999, şi altul e în 2009. Ori, oamenii care cumpărau pentru închiriere erau destul de mulţi în perioada de dinainte de 2003. Ieşirea lor din piaţă înseamnă că piaţa se va restrânge cu alte câteva procente. Câteva procente de aici, câteva de dincolo... şi uite cum piaţa se va restrânge natural, fără nicio criză. Nu, eu nu văd niciun viitor pentru afacerile rezidenţiale în România.

Marian spunea...

Din fericire pentru Bucuresti, chiar cu prabusirea demografica, este loc de inchitit excesul de pe piata: mai pleaca copilu' la casa lui la 18 ani si nu la 22/25 si nu mai sta cu parintii, se mai muta omul de la 2 camere la 3 sau 4...
Nu este sa fie mai multe locuinte decat potentiale familii doritoare.

Din pacate pentru investitori, speculanti si fazani, asta nu previne prabusirea preturilor. Ci doar previne situatii gen Petrosani/Detroit, in care casele din segmentul de jos practic au valoare 0.

Tufis spunea...

Ofer pentru inchiriat apartament 2 camere, parter, in zona Drumul Taberei, Favorit, mobilat, bucatarie mare, TV, cablu. Pret 260 euro.
Relatii la tel: 0723209238 sau pe email: raluca_pink2000@yahoo.com


Anunt pe bune. 200 de euro garsoniera? hmm :)

AristotelCostel spunea...

Cezar, m-am bazat pe arhitectul cu manipularea imobiliara ca incepe sa curete cretinii imobiliari, insa vad ca a ramas in stadiu de "primire sugestii".

Cezar, cu profilul ăla de virgin chel şi cu numeroasele tale comentarii... valoroase, vei fi distribuit într-un episod pilot despre retardaţii imobiliari.

De asemenea, voi prezenta încă 3 mari cretini din care unul are chiar nume de... cur.

B spunea...

Voi pierdeti din vedere un lucru, statele si bancile lor centrale pompeaza cu bani in economie furios ca sa se reia creditarea care sta la baza sistemului actual de rezerva fractionala care o duce bine in conditiile unei inflatii moderate.
Totusi, daca ei reusesc si nu vad de ce nu daca nu mai crapa alt Lehman atunci vom avea parte de hiperinflatie iar preturili la apartamente, cel putin in termeni nominali, euro sau ron vor creste... aici in Rromanica sau in SUA etc. Sigur, potential vor fi alte probleme, gen, ce punem pe masa dar preturile la apartamente se vor duce la cer chit ca chiria o sa scada de la 20-30% din buget la 0.2% si cheltuiala cu mancarea si utilitatile o sa ajunga la 99% fata de cat o fi acum....

mobutu spunea...

Stimabile B,
daca utilitatile si mancarea vor fi ~90% din bugetul lunar atunci preturile apartamentelor pot sa se duca linistit la "cer" asa cum, sustii tu pentru ca oricum nu le va mai cumpara nimeni.
concluzie logica: pretul va scade pana la intalnire cu oferta, ofertă care mai are cam ~10% din bugetul lunar pentru "alte cheltuieli".

mobutu spunea...

CE vrea să ceară garanţii de până la 100% pentru creditele în valută

cezar spunea...

"Personal, cred că degeaba va costa o garsonieră 25000 de euro, dacă nu vei putea obţine pe ea decât 200 de euro chirie (adică 2400 pe an)".

Ca sa ma bag si eu in ciorba : 10 la suta randament la o chirie e urias, ar cumpara toata lumea locuinte pt. a le inchiria. Plus profitul pe cresteri viitoare, care TOT se vor intampla in 5-10 ani. Manole, ce experienta rezidentala ai tu, sincer ? Mai bine zis, ai castigat ceva ?
Retine, in plus, scaderea atractivitatii plasam. monetare (se pare, sub dob. de ref.), mersul inca cu sughituri la bursa si vei afla ca E IDEAL ca o garsoniera sa coste in 09-2010 25 mii, la 10 la suta anual randament.
Adica, ma gandesc ca eu am 7 la suta. As vrea si eu ...10.

spartacus spunea...

bre Manole, urmaresc blogu' matale de ceva vreme si pot spune ca esti nefiresc de subiectiv. Stai cumva cu chirie? sunt casele prea scumpe ai? si speri ca daca s-o duce dulutza economia Romaniei o sa poti lua o garsoniera cu banii din salariul actual? Imi pari baiat destept si ma indoiesc ca nu poticonstientiza ca daca un eleemnt economic intra in colaps restul economiei poate scapa, astfel incat sa il canibalizeze pe celalalt, recte piata imobiliara. Mai grav e ca piata imobiliara afecteza direct vreo 30 de ramuri economice (de la comunicatii si transporturi pana la publicitate si catering) jumatate dintre acestea fiind productive si nu prestatoare de servicii (chimicale, materiale de constructii, masini-unelte etc). Somajul si pierderile pietii imobiliare se vad in toate buzunarele noastre (ale celor ce lucram in privat). Preturile au scazut la jumatate dar tranzactiile s-au redus cu 70%. daca mai scad preturile probabil ca vom pleca la tara sa crestem capre si oi pentru a avea lapte pentru copii. Sunt curios cum va arata blogu' dupa ce va creste piata din nou. Ca asta e alta lege economica: nu exista o vale eterna, dupa cum nu exista un deal permanent. Iar la nivelul din anii 90 nu avem cum ajunge, dar la cel din 2005 e real si posibil.

mobutu spunea...

Altu' care crede ca daca "pica" piata imobiliara ne ducem dracu toti.
lol

mobutu spunea...

Pentru ca, nu-i asa, asta este economia reala in romania, piata imobiliara!
Mare-i gradina ...

CUMPARATOR spunea...

da "bre" spartacuse, ai dreptate. Prabusirea imo are magnitudinea prabusirii Caritasului. Meleoane de crestini afectati, lume ramasa pe drumuri si multa prostime care a inteles finalmente ca trebuie sa se intoarca la oi si capre pentru laptele copiilor. Bineinteles, pastrand un vis de razbunare "negru ca mormantul" - las' ca se va intoarce el Stoica iar la Cluj si va ridica again Caritasul din propria cenusa.

Manole spunea...

@cezar: te faci că nu pricepi. Să zicem că eu vând apă cu paharul şi tu o vinzi cu cisterna. Amândoi luăm apa la un preţ de 1 leu pe pahar şi o vindem la un preţ de 1,2 lei. Ce părere ai, a cărui afacere e mai profitabilă, a mea sau a ta?

@spartacus: eu nu vreau nimic. Din punctul meu de vedere piaţa imobiliară se poate duce liniştită în fundul văii. Oricum, nu înţeleg cum e logica asta de drogat. Şi ăla care ia heroină, dacă nu ia heroină, începe să facă urât. Asta nu înseamnă că trebuie să-i dăm heroină ca să-l potolim, ci să-l băgăm la dezintoxicare. Tu însă eşti de părere că i-ar trebui heroină.

AristotelCostel spunea...

B, pana acum ai reusit sa nu arati ca un... "insider" bancar.

U.S. consumer credit plunged more than five times as much as forecast in July as banks restricted lending terms and job losses made Americans reluctant to borrow.
...
# The US is in the midst of the steepest decline in home price on record.
# Short-term treasury yields went negative and are still close to zero.
# Long-term treasury yields hit record lows.
# Foreclosures hit record highs.
# The stock market had the biggest collapse since the Great Depression.
# U-6 unemployment is a whopping 16.8% and still rising.
# The PPI (producer price index) had the biggest drop in 59 years.
# The CPI is at -1.3% is declining at the fastest pace since 1950 according to government calculations. The real CPI by my calculations is -6.2%
...
Consumers are increasingly going to be asking "Do I really need this" as well as "Can I really afford this?" Increasingly, the answer is going to be NOOOOOOOOOOOOO.


...STUPIDITY IS SKYROCKETING

Decebal spunea...

Ion wrote "Manole sugereaza in articol ca motivatia investirii intr-un ap. sta exclusiv in incasarea chiriei. Este fals.
Se urmareste cresterea valorii ap. respectiv. In anii trecuti, din chirie s-a castigat infim, pe la 5 la suta,restul - din crestere valorica.
Practic, daca s-ar urmari doar chiria nimeni n-ar mai investi in locuinte, ca 8-10 la suta se obtin fara bataie de cap.
Ca atare, punere accentului pe chirii cred ca serveste exclusiv afirmatiei : "Nivelul la care au ajuns chiriile în acest septembrie ne arată clar că preţurile apartamentelor din Bucureşti încă sunt supraevaluate cu 30-40%", altminteri cu greu i se poate gasi o noima."

hmmm .. imi pare rau sa vad ca nimeni nu l-a plesnit peste bot (n-am alt cuvant pentru cel ce se exprima in stilul "homo erectus/preturile creste, creste"). Ion, baga de seama ca "a investi" NU e sinonim cu "a specula" .. daca n-ai invatat asta la scoala, atunci las' ca te invata Ea, Criza!

"Se urmareste cresterea valorii ap. respectiv" ... CUM crezi mata ca se intampla lucru asta?! sta casa-n Soare si acumuleaza energie?! CARE e valoarea adaugata?! Nu cumva e vorba de SPECULA si NU de "investitie"??

AristotelCostel spunea...

"E prea multi"

Mai deranjant a fost Spartacus cu rationamentul lui de babuin. Stie ca urmeaza ajustari si are si solutia... manole sa cumpere acum... de dragul economiei si a celor 30 de domenii conexe.

Ma rog, cu B :) mai am sperante asa ca-i mai aduc niste precizari.

*U.S. JULY CONSUMER CREDIT WAS FORECAST TO DROP BY $4 BILLION
*U.S. JULY CREDIT CARD, OTHER REVOLVING DEBT FALLS $6.1 BLN
*U.S. JULY NON-REVOLVING BORROWING FALLS RECORD $15.4 BILLION
*U.S. JUNE CREDIT FALLS $15.5 BLN, REVISED FROM $10.3 BLN DROP
*U.S. JULY CONSUMER CREDIT FALLS RECORD $21.6 BILLION, FED SAYS

Forget the so-called "recovery" given these sorts of numbers.

Consumers are unable and unwilling to borrow.

The inevitable contraction that is necessary to put the financial system back into balance is happening - whether The Fed wants it to or not.

alex.dumitrascu spunea...

@CEZAR
"scaderea PIB este nesemnificativa prin comparatie cu cresterea din ultimii 50 de ani"

Te cam intreb ca...nu te iert:
1- Cu cat a crescut populatia SUA in ultimii 50 de ani?
2- Cu cat a crescut PIB-ul Coreei de Nord sau al Botswanei in ultimii 50 de ani?
3-Stiai ca exista corelatii intre indicatorii macroeconomici"
4- Cum se cheama comportamentul economic al dobitocului care a ramas sa "scape turma" fiindca nu a "iesit" la timp din piata imobiliara?
5- Cine e cretinelul de serviciu aici pe blog?

cezar spunea...

"@cezar: te faci că nu pricepi. Să zicem că eu vând apă cu paharul şi tu o vinzi cu cisterna. Amândoi luăm apa la un preţ de 1 leu pe pahar şi o vindem la un preţ de 1,2 lei. Ce părere ai, a cărui afacere e mai profitabilă, a mea sau a ta?"

Inca o data : la 10 la suta pe an doar din chirii, inchirierea devine o afacere imbatabila, preferabila plasam. monetare sau mixului titluri/obligatiuni/actiuni pentru ca implica si eventuale cresteri de 5-10 la suta pe an. Bate randam. la cladirile de birouri, ce naiba.
De fapt, la 10 nominal, acoperi inflatia si ramai cu 5 la suta dob. reala. In plus, daca apare nevoia, te poti si muta personal in investitie.
Sincer, am folosit datele TALE ale problemei, evident copilaresti.
Poti invoca mii de pahare si sute de cisterne, sorry.

cezar spunea...

Draga Alex, datele alea le-am luat...tot de pe un blog. Sper sa nu te apuci sa te paruiesti cu...khris, fiti oameni cumsecade :))
Printre altele, e clar ca NU e dezastrul prevazut de unii. Romanii stau frumos pe net si inca mai rasufla. Nu-i vad muncind mai mult, facand mai multi bani, desi motivatie ar fi, slava domnului, doar chibitand infrigurati la spectacolul... altora : SUA,UK, Cuca Macaii etc. Capisce ? Jalnic.
La punctul 4 pot sa-ti spun ca vorbesti probabil de oamenii care, in plin "blocaj", au dus-o mai bine, o duc mai bine si o vor duce mai bine decat....ceilalti, ma rog, ai inteles. Saracimea va vocifera mereu de pe margine, bogatzeii vor merge inainte, asa e lumea facuta.
Cat despre cretinetii de serviciu, gandeste-te la multimea numerelor naturale care au bifat o anumita cotatie de...300...E...mp...pentru....august....anul asta. Stiu frate, sunt multi. Au si drept de vot.
Hai cu noroc pe...futures. Eu m-am scos cu neste blue-chipsuri anu asta, da' simple, fara usturoi :))

vladone spunea...

Nu vad cum in urmatorii ani sa mai poata sa creasca chiriile; pentru ca majoritatea salariilor atat de la stat cat si din privat in cel mai bun caz vor stagna; pentru ca "nu mai sunt bani la buget".
Numai bugetarii si boii mai platesc taxe (semnificative) la stat (inafara de TVA); nu pot sa-i numesc altfel decat "boi" pe cei care sprijina cu taxele lor circul politico-economic din tara asta; si sa nu-mi spuna ca n-au incotro - ca cel mai adesea au ! ... si eu am fost "bou" ani la rand, pana recent.

mobutu spunea...

don't feed the troll

mobutu spunea...

asta'i vladone, greva fiscala.
nu le mai dam niciun ban, sa vedem pe unde scot camasa.
refuz sa platesc un stat mafiot, corupt si incompetent.

alex.dumitrascu spunea...

@CEZAR
Vad ca tot n-ai priceput. N-am nimic cu datele, PIB tot creste pe termen lung.(50 de ani e termen lung)
De exemplu in Egipt, din timpul faraonilor si pana acum a crescut de cel putin o mie de ori.
Da' a crescut si populatia, si tehnologia, si s-au schimbat tot felul de chestii.
Da' asta nu inseamna ca daca PIB-ul Egiptului scade anu' asta cu 30% n-au belit-o aia de acolo.
Adica nu intra in criza fiindca au iesit pe plus in utimii 4000 de ani?
Ca sa nu faca lumea neghiobii din astea, se compara an cu an si perioada din an cu perioada corespunzatoare a anului precedent.
Pe de o parte PIB/CAP DE LOCUITOR creste datorita cresterii generale a productivitatii cauzate de progresul tehnic, iar PIB total mai este influentat in afara de asta si de cresterea generala a numarului locutorilor, care fiind mai multi mananca mai mult, pricepi?
Imbarligaturile astea se cheama corelatii si scot economia din sfera de pricepere a metalurgilor.

AristotelCostel spunea...

Da' el e un "coneseor". N-ai văzut că ia blucips fără usturoi?

Eu nu ştiu vreo două chestii
- cât o să-i mai văd pe samsarii de SH-uri jucând table zi lumină?
- cât o să mai am parte de retardaţi imobiliari "racordaţi" la net?

vladone spunea...

costele, sa stii ca pe langa "retardaţii imobiliari" autentici sunt si foarte multi "imobiliari" care inteleg bine fenomenele dar au un discurs afectat de situatia lor financiar-imobiliara; astora poti sa le spui oricum (speculanti, profitori, barbutisti ..) dar nu "retardati".

cezar spunea...

"Da' asta nu inseamna ca daca PIB-ul Egiptului scade anu' asta cu 30% n-au belit-o aia de acolo."

Pai nu o "belesc", mai, ca recupereaza imediat. Ma rog, intr-un an, 2, 3, 7. Adica viata e lapte si miere non stop ?! Asa o fi pe net.
Uite, ca sa fii linistit, concluzia lui khris era, probabil, ca nepotii tai SIGUR vor depasi criza, din perspectiva istorica. Daca nici asa nu esti multumit, imi bag picioarele :))

cezar spunea...

..."si eu am fost "bou" ani la rand, pana recent."

Hmm, iata ceva interesant.
Intre timp, ai facut schimbare de sex, sau ai emigrat ? De ce nu MAI esti "bou" ?
Nu-mi spune, doamne iarta-ma, ca faci evaziune fiscala.

AristotelCostel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
vladone spunea...

cezar, nu sunt bai evazionist - doar ca nu mai dau aia 30% pentru pensie ... o diferenta imensa ... pensie pe care sunt sigur ca oricum n-o s-o vad de la statul asta falimentar; si cum oricum am asigurat un trai decent in cincinalele viitoare cred ca o sa prefer sa tai frunze la caini decat sa castig mult si sa ma taxeze (prea mult) statul.

B spunea...

Mobutu, daca o sa fie inflatie stil zimbabwe atunci acea chirie de 0.3% din venit poate sa insemne 400 sau 500 euro, mai mult decat cei 200 de euro cat se cere pe chiria unei garsoniere din Bucuresti. Asta insemna un salariu nominal de zeci de mii sau sute de mii de euro, nu? Nasol... parca prin anii 50 un bilet de tramvai era 1 milion lei... sigur, erau lei dar daca pica dolarul se duc toate monedele dracului, asa cum Lehman era sa prabuseasca tot sistemul bancar. Ce incerc eu sa spun e simplu, SUA si alte state pompeaza bani prin quantitative easing, economia reala sufera, toti indicatorii arata maro, sa nu zic cacaniu (oops - am scapat-o), joburile se pierd in continuare, volumul bunurilor vandute scade, asa cum imi arata gratios Costel, dar surpriza, preturile cresc si nu scad. De ce? E suficient sa te uiti in supermarket pe raft, in piata sau la pretrol, aur sau commodities pe burse.
Sigur, unii afirma ca in Rromania poate si in alte tari avem oligopol si price fixing si au dreptate, partial dar nu cred ca asta justifica faptul ca preturile produselor tangibile cresc. Nu cumva banii aia pompati de bancile centrale ajung unde nu trebuie, adica la banci comerciale sau de 'investitii' care in loc sa ii pompeze in economie ca de, acum e riscant si e criza, mai bine se joaca cu ei la bursa de parca ar fi cu lopatica in nisip...?
Si acum eu intreb, din nou, daca avem hiperinflatie nu e mai bine sa ai un bun tangibil, fie el tractor, saci de faina sau orice altceva tangibil gen 'case si apartamente'? Problema e ca imobiliarele sunt exprimate in leu sau euro si astia sunt f abundenti si o sa navaleasca in economie la un moment dat, totusi daca exprimati pretul caselor si apt in aur sau barili de petrol sau kg de grau, da atunci s-ar putea sa isi continue scaderea.
Sigur, hiperinflatia se poate intampla maine peste 2 ani sau never si stiu ca risc sa ma umplu cu scuipici cum bine zice trolul nostru sef cezarica, dar asta pare sa ne rezerve viitorul. Pt cei care se bat cu caramida in piept acum pot sa spun ca citeam blogul cand ne numaram pe degete iar costel ma cita cu reverenta cand demonstra detractorilor ca nu este singurul care 'vaslea' impotriva curentului cand afirma ca preturile la cashi vor scade.

cezar spunea...

"si cum oricum am asigurat un trai decent in cincinalele viitoare cred ca o sa prefer sa tai frunze la caini decat sa castig mult si sa ma taxeze (prea mult) statul."

Iata o muzica placuta urechilor mele.

cezar spunea...

"doar ca nu mai dau aia 30% pentru pensie ... o diferenta imensa ... pensie pe care sunt sigur ca oricum n-o s-o vad de la statul asta falimentar; "

Uite, si eu gandeam la fel, si anul asta m-am trezit cu o mica problema medicala, rezolvata satisfacator prin operatie.
Problema e ca platita cash era 2000 E fara spaga (spital din RO), asa ca am dat fuguta la OPSNAJ si mi-am facut asigurare, am dat 200 roni pe 6 luni si gata. Adica am dat numa spaga cash.
In aia 30 la suta intra si asig. medicala, nu numai pentru pensie. E bine sa te gandesti bine ca nu se stie, suntem perisabili de nu se poate si portita pe unde m-am strecurat eu s-ar putea stramta pe viitor.

Anonim spunea...

AristotelCostel, pe cuvant de pionier ca este material desre Guta pentru muulte posturi pe blog. Dar cat timp domnul Guta/Buca este atat de sobru pe SP, parca e pacat sa fie lansat materialul la apa acum.

PS: vrei materialul tot, neprelucrat? Scrie la buca.arhitectul@gmail.com

dcg spunea...

Parerea mea e ca daca se mai abereaza mult cu tot felul de predictii si estimari, insusi Mugurel Isarescu poate sa ajunga material de blog la Costel. :o)

Anonim spunea...

nu se simte criza, lumea sta pe net?

am fost azi dimineata in sphera (home improvement & stuff), pe progresului. am plecat de acolo cu o senzatie de rau fizic.
in 2006 era full, si de vanzatori si de potentiali clienti. in 2009 2/3 sunt vaduvite de chiriasi, din treimea ramasa doar vreo trei sferturi aveau oameni la locul faptei si toti aratau de parca le-ar fi murit cineva drag.

recomand tuturor de pe blog o vizita. va fi iluminanta. plus ca mai cascati ochiul la un robinet, o usa, ceva. ca demoazele nu mai sunt :( ca inainte.

qwerty spunea...

@cezar

"10 la suta randament la o chirie e urias"

La prima vedere as fi de acord cu tine, dar Manole nu a pus la socoteala lunile in care-ti iei teapa (pentru ca chiriasul pleaca in alta parte) -- o luna fara chirias = randament ~9%, 2 luni ~8%.
Apoi mai intervin reparatiile care o sa-ti scada randamentul si mai mult (nu crede cineva ca vorbim despre o garsoniera noua la 24000), deprecierea principalului in 10 ani (garsoniera).
Apoi intervine capitalizarea dobanzii la banca care nu se produce in cazul investitiei intr-un apartament.
Revenirea dobanzilor? (doar nu crezi ca bancile centrale vor tine dobanzile spre 0 la nesfarsit).

Investirea intr-un apartament presupune riscuri mai mari decat un depozit la banca (depreciere/lichiditate).

Sunt de acord ca e posibil ca apartamentul sa se aprecieze din nou, dar aici deja facem timing la piata (pentru ca e posibil sa mai scada).

Un alt aspect -- datele problemei sunt urmatoarele:

AM 24000 de euro si vreau sa-i investesc, nicidecum vreau sa iau 24000 de euro CREDIT (cred ca-ti dai seama ca datele problemei sunt altele).

10% randament anual POSIBIL din inchiriere?
Eu sincer as zice pas. (vorbesc despre o investitie, daca nu as avea locuinta si as avea banii disponibili, eu sincer mi-as cumpara-o indiferent de pret, atata vreme cat am banii si sunt multumit de ce cumpar).

Flavian spunea...

B, tot te mai chinui sa culturalizezi turma bezmetica de aici ? :)

Eu am renuntat dupa ce mi-am dat seama ca la unii chiar iti racesti gura degeaba... :(

cezar spunea...

Ei, uite o reactie normala.
Intr-adevar, sunt plusuri si minusuri cand bagi niste bani cu scop de inchiriere, ca la orice investitie. Mai zi se jeluia EON gaz ca mai bine isi tinea banii in banca decat sa investeasca in RO. Fara comentarii.
Cat priveste atractivitatea in sine, se judeca comparativ, ca nu suntem genii. 10 la suta e MAI BINE decat cei 6,7 din prezent.Si, intrucat in prezent se inchiriaza la randamentul asta, deci e rentabil, e logic de presupus ca la ...10 la suta, ar fi mai bine.
Ok ?

PS "Revenirea dobanzilor? (doar nu crezi ca bancile centrale vor tine dobanzile spre 0 la nesfarsit)."

Vezi ca la noi dobanda de interventie NU este zero, desi are trend descrescator (iar ne uitam la....UK, USA etc :)). Acest trend descrescator e problema, pt. ca ieftineste banii, asa ca ciuciu 14 la suta ca in primavara, si uite ca nici Min. Finantelor n-a mai platit decat 10,42 la ultima licitatie. Cred ca in iarna, chiar si in lipsa unei scaderi de dob. BNR, dobanzile pasive pt. sume mari vor ajunge la sub 8.

cezar spunea...

"Conform datelor INS, in primele sapte luni ale acestui an, valoarea exporturilor a fost de 16.3 miliarde euro in timp ce valoarea importurilor a fost de 21.2 mld, ceea ce per total, inseamna ca Romania avut o valoare a comertului exterior de 37.5 mld euro, cu 28.6% mai putin decat cele 52.5 mld euro inregistrate in primele sapte luni ale anului trecut.

Evolutia inregistrata in ultima perioada este una care ne da dreptul sa speram ca lucrurile se indreapta in directia corecta, am sa explic mai jos de ce:

1. In iulie, Romania a exportat bunuri si servicii in valoare de 2.78 mld euro, ceea ce reprezinta atat cea mai buna performanta lunara din septembrie 2008 incoace, cat si a treia luna consecutiva de crestere, valoarea exporturilor majorandu-se cu 30% intre aprilie si iulie.

2. Importurile au insumat 3.27 mld euro, ajungand la cea mai mare valoare din acest an, ceea ce inseamna ca piata interna s-a stabilizat si mai mult, cum peste 70% din exporturi se bazeaza pe importuri, cresterea importurilor indica o continuare a trendului ascendent al exporturilor. In ultimele trei luni, importurile au crescut cu 10%.

3. Desi in iulie comertul exterior a inregistrat o valoare lunara record pentru acest an, respectiv 6 mld euro, deficitul comercial este la cel mai mic nivel din 2009, respectiv 488 milioane euro."

Vesti proaste.

Anonim spunea...

Lasa cezar ca o sa te obisnuiesti si cu bull-trap-ul, dupa care o sa ne dai lectii.

Apropo, a inceput batalia pe cascavalul bugetar. Pb ca vor primi toti cat vor, dupa care ii frige Isarescu din curs. Vorbea ceva de 5.

AristotelCostel spunea...

Pretul caselor din Marea Britanie a crescut usor in luna august, pentru a doua luna consecutiv ,

Wall Street isi continua cresterea ,

Bursele asiatice au inchis in crestere ,

Romania isi pastreaza locul cinci in Top 500 Europa Centrala, cu 34 de companii ,

Revenirea economiei mondiale trage in sus comertul exterior al Romaniei ,

Mugur Isarescu: "In trimestrul III sau IV se va produce o schimbare de trend in ce priveste PIB-ul" ,

Mamele cu gemeni si tripleti pot primi 85% din salariu pentru un copil si cate 600 lei pentru ceilalti ,

Bacalaureatul a fost simplificat: din 2010, va avea numai trei probe scrise,

Cum ne purtam cu strainii (Vrei sa-ti sparg gura?/Welcome to Romania!)

AristotelCostel spunea...

Situaţia ar putea reveni la normal cu încă 2 Isăreşti... bonus un khris.

Ce ne facem însă cu frustraţii ăştia?

The Government's Effort Has Failed,

The entire premise of the claim that "we have stabilized the banking and credit system" rested on the following three legs of the stool:
1. Unemployment would reach only 8.9% this year and top 10.3% in 2010. We have already exceeded that.
2. The economy would contract by 3.3% this year and remain flat in 2010. Not a snowball's chance in hell on a private activity basis; we're running pretty close to double that rate.
3. Housing prices would fall another 22%. We might be ok there for the moment, but only because of foreclosure moratoriums, game-playing by the banks (refusing to actually foreclose and resell REO property) and similar tactics. This delays but does not change the outcome.

The problem is that nobody modeled in credit contraction like this on a consumer basis.

Simply nobody, despite the screaming that I (and a few others) did going back two years which demonstrated that the consumer was in the process of hitting the wall with their credit capacity - it was evident back in 2007 as the mix of credit shifted from HELOCs and similar toward credit cards. That this would result in a disastrous contraction in both lending and spending when the end of the rope was reached was obvious - and ignored.
...
We were told that the consumer would be stabilized this summer: False. Same-store sales numbers say no, sales tax numbers say no, employment tax receipts by the IRS say no and consumer credit numbers say no.

Unemployment is vastly worse than statistics show.

The bank "stress tests" were predicated on not exceeding levels already blown through. They're invalid.

We know banks are lying about asset values. We know this to be a fact because lots of them are failing and when they do, in essentially every case, we're discovering 20, 30, even 40% losses that were undisclosed just days prior.

"Extend and pretend" isn't making things better. It is in fact making them worse. We have done nothing about the "too big to fail" banks except make them bigger, with two now beyond the federal deposit concentration cap! We must stop this now and use what credit capacity the nation has left to protect depositors.

If you model the existing trends forward 12 months you get unemployment rates approaching 20% and GDP contraction exceeding 10%. Since we have no evidence of a trend change in these credit metrics and in fact tax receipts (one of the best indications of actual consumer and employment activity) validate these trends, there is every reason to believe there is a reasonable possibility this outcome will occur. Absolutely nobody in the mainstream media is talking about this, but the numerical facts are "in your face" in this regard - if you look.

The big banks must be broken up, forced to mark to reality, forced to take all their SIVs and other trash back on their balance sheets and reveal the truth. I'm very certain the truth is bad - catastrophically so - but it will only get worse the longer we wait.

The consumer is not coming back any time soon. Give up folks. Spending power doesn't come from a government statistic, it comes from a paycheck in the hand, and those who give up looking because the job situation is so horrible its a waste of time have no paycheck. The government can no more replace consumer spending on a durable basis than I can fly. We must have taken care of the bad banks and their assets before that happens or we will suffer a catastrophe.

cezar spunea...

"Vorbea ceva de 5."

Da, ca nu va ajunge acolo.

AristotelCostel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
oinomaus spunea...

@ cezar : imi place de tine, Ai informatii, iar datelle converg spre un singur lucru : economia se reface.
2. cand ma uit cum vorbesc cate unii de pe aici de RANDAMENTE IMOBILIARE iar ei nu stiu nimic despre acest lucru imi aduc aminte ca traim in Romania unde toata lumea se pricepe la fotbal si imobiliare. Dragii mei, in orice situatie economica (normala) de pe aceasta planeta randamentul bancar va fi de cel putin 3 ori sub cel produs de valoarea inchiriabila a unui imobil. Ex; o garsoniera de 50000E (imobil+amenajari) produce netto cam 10 luni/an (1 luna o dai la stata, iar alta poate fi goala). Media pietii de 275E ne spune ca putem incasa cam 2750E/an. Pai ce banca da mai mult de 4% la euro? adica cam ...200E. E atat de simplu ca ma ingrozesc se limitele materiei cenusii ale unora dintre noi. Einstein sarac' a spus: "doua lucruri sunt nemarginite: prostia si universul. Dar de al doilea nu sunt foarte sigur".
Nu in ultimul rand. Manole draga nu stiu cum poti tu sa tragi concluzia ca preturile caselor "depind" de chirii. Casele nu sunt cladiri de birouri sau spatii comerciale. Casele au ca principal obiect sa satisfaca necesitatea de locuire a unei celule (familii) umane. Deci preturile vor fi influentae direct de satisfacerea generala a unei societati fata de aceasta necesitate. Daca exista o cerere si pentru inchirierea imobilelor (cerere ce este specifica prioritar marilor orase) atunci poate sa influenteze pretul caselor numai in momentul cand dobanzile si alte plasamente sunt total neinteresante. Atunci e posibil ca numerosi oameni sa goleasca depozitele pentru a cumpara case pe care sa le inchirieze...dar nu e cazul.

adrian spunea...

oinomaus spunea...

......."Pai ce banca da mai mult de 4% la euro? adica cam ...200E. E atat de simplu ca ma ingrozesc se limitele materiei cenusii ale unora dintre noi. Einstein sarac' a spus: "doua lucruri sunt nemarginite: prostia si universul. Dar de al doilea nu sunt foarte sigur"."

4% din 50000 este 2000 mai precis. Vezi citatul de mai sus.

Anonim spunea...

Da cezar, am inteles bine. Nu va ajunge la 5 doar la 4.95. Prea a scos porumbelu. Vb dupa alegeri.

mobutu spunea...

Hahaha, din 27 septembrie 2009 va fi televizat pe Antena 1 noul show "Super Bingo Metropolis" ... cu Ţociu şi Palade.
lol de lol, bine a zis miorlăul sau marona ca va reincepe proliferarea jocurilor de noroc (nu mai tine minte care dintre ele).

oinomaus spunea...

2000 am vrut sa scriu stimate domn, dar m-a tradat degetul cand dactilografiam. tocmai...ca e atat de simplu. Diferenta e foarte mare in conditiile n care 4% e o dobanda iluzorie (de fapt media pieti e 3,5%) si e afectata de comisioane.

cezar spunea...

Cora, e bine ca macar acum te-ai lamurit. Lasa "cursul", ca e o palarie cam mare pentru tine. Nu ?! :))

Anonim spunea...

si zi asa cezare, mai avem olecutzica si ajungem a 7a putere economica din UE, asa cum a zis tariceanu, right ?

cezar spunea...

"Diferenta e foarte mare in conditiile n care 4% e o dobanda iluzorie (de fapt media pieti e 3,5%) si e afectata de comisioane.".

Probabil ai impresia ca daca exprimarea catorva preturi se face in EUR toti investitorii in imobiliare ce-si cheltuie banii in RO ar trebui sa se raporteze la dobanzile pasive (incasate) in respectiva moneda.
Ca sa vezi, eu n-am avut nici o greata sa-mi incasez chiriile in EUR/RON, sa le fac RON si sa ma bucur de 13-14 la suta (pina de curand). Minus inflatie, mai raman...8. E un pic mai mult decat 4.
Ma rog, dupa cum spuneam mult mai sus, nu mai "e" 13,14, din pacate.
Plasamentele in EUR sunt rentabile prin joaca la curs, nu prin nivelul de dobanda. La un 3,5 la suta, curs stabil (nu zic pe scadere :) ) portofoliul va arata la sfarsitul anului...negativ.

Anonim spunea...

Cezar, daca de Craciun e 4.95 scoti palaria ? Oricum, de cand au dat iama pe blog turbotrabantii acum cca o luna, am un respect deosebit pentru tine.

alex.dumitrascu spunea...

http://stiri.juridice.ro/82340/sedinta-plenului-csm-cu-traian-basescu-transcrierea-discutiilor.html

AristotelCostel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
AristotelCostel spunea...

In urma cu peste zece ani, FMI a avut de ales intre Romania si Bulgaria pentru a provoca un „katharsis“.

Si, din motive pe care nu le discutam aici, a ales atunci Bulgaria. Acesteia nu i-au fost imprumutate doar cateva sute de milioane de dolari (adica mai nimic) si Bulgaria a intrat in incetare de plati, cu efectul prabusirii levei, exploziei preturilor, inchiderii magazinelor si luarii lucrurilor de la inceput.

Pana si statistica a luat-o de la inceput din acel moment! Oricum, Bulgaria a ramas de atunci practic fara moneda proprie si fara banca centrala proprie, intrand in regim de Consiliu Monetar, pe care il constituie zece bancheri din Zürich.

Este de banuit ca FMI considera ca nu poate fi pierdut prilejul unui „katharsis“ pentru Romania in momentul de fata. Ravagiile facute de capitalul privat international (in speta capitalul bancar si nebancar vest-european) in Romania sunt dramatice si probabil irecuperabile.
Indatorarea violenta este chezasia provocarii unui „katharsis“. Caci in ce se manifesta „indulgenta“ FMI? In a permite statului roman sa se indatoreze pentru a plati salarii si pensii care nu mai pot fi sustinute in timpul crizei, caci nu mai sunt bani.

Unknown spunea...

2008:
Cat p'aci sa cumpar o casa ultracentral in Cluj.
Apropitaru', un boshorog avar - fost activist comunist inrait (asa zic vecinii) - cumparase casa 'moka' cu Legea 112.
Nu si nu, ca el fara 250.000 EUR nu vinde 'agoniseala' lui de o viata.
2009:
Casa acum in proprietatea unei banci straine - pretz de pornire ... 125.000 EUR (negociabil)
2010:
(voi reveni)

dcg spunea...

Jason, cum se face ca o banca a acceptat sa puna ipoteca pe un imobil cu probleme (legea 112)?

spartacus spunea...

Eu nu stiu ce cauta intr=o societate civilizata AristotelCostel. Aristotel = filosof, Costel - nume generic pentru tractoristi. Ne dam seama cam ce valoare au afirmatiie unui tractorist filosof. "Mentalitate de babuin", "jeguri umane".Onanius, ..iata cu ce ne onoreaza interlocutorul nostru.
Ar fi mai simplu sa recunoasca faptul ca discutiilor la sange, economice nu le face fata, pentru ca face parte din generatie BFM . Imi pare rau pentru el ca pierde timpul pe net si nu invata nimic. Nu invata ca ca proprieatile imobiliare au o valoare destul de constanta in timp, pentru ca timpul le avantajeaza. In timp ce moneda se devalorizeaza constant valoarea proprietatii creste (de regula si daca se respecta principiul de aur "Location, Location, Location") fata de momentul creerii ei, iar in plus poate aduce si venituri din chirii. Valoarea unei proprietati nu o privesti fata de momentul de varf, ci fata de momentul investitiei. Astfel cine a investit in Romania inainte de 2006 astazi inca numara procente bune de profit. Altii, ca A.C., se gandesc ca "piata s-a prabusit". Dar iata ca aceasta prabusire nu e pentru toti dramatica. Practic sunt 4 feluri de forumisti :
1. cei ce au investitii bune si sat lnistiti, ca timpul va demonstra legile economice;
2. cei ce au investit tarziu si (de inteles) sunt nemultumiti, caci sunt patura cea mai afectata de criza;
3. cei ce nu au facut nicio investitie fie din lipsa de material fie din "placere de viata" si acum isi freaca mainile de moartea caprei altora;
4.cei care au investit precaut (dovanzi, bursa) au ceva bani si spera sa prinda "fundul gropii" imobiliare ca sa dea tunul vietii.
Dupa cum vedem - primele doua categorii sunt active economic si aduc profit unei tari (caci si din pierdere locala poate iesi un profit general!!), in timp ce ultimele doua categorii sunt cele care grupeaza inactivitatea economica. Castiga si pierd putin, pentru ca prefera mai mult sa se uite decat sa joace. Ghiciti de la cine putem invata cate ceva?

Tufis spunea...

Ba, spartacus, eu zic sa incepem de la 14 ani, cu alocatia, azi un cotet de caine, maine un cotet de caine si un lant, poimaine si zgarda.

Cine naiba ti-a spus ca proprietatile imobiliare au o valoare care creste in timp? Cu exceptia actualei bule si altor cateva scurte si de mica amploare, pretul stagneaza in termeni reali :). Da, moneda se devalorizeaza pe termen lung, dar pretul caselor NU creste intr-o piata asezata. In plus, daca nu cresc salariile, chiar scade, ajustat cu inflatia :)

ionut spunea...

Spartacus

"Ar fi mai simplu sa recunoasca faptul ca discutiilor la sange, economice nu le face fata, pentru ca face parte din generatie BFM ."


"In timp ce moneda se devalorizeaza constant valoarea proprietatii creste (de regula si daca se respecta principiul de aur "Location, Location, Location") fata de momentul creerii ei, iar in plus poate aduce si venituri din chirii."

:))
Cu cin' sa discuti "la sange"?!
"In timp ce moneda se devalorizeaza constant"...valoarea proprietatii (exprimata in ce?)... creste. Ha, ha, ha, cum ar zice base.
Mama ei de economie!

Anonim spunea...

@spartacus
Tu din ce categorie faci parte, prima sau a doua? Asteptare placuta! Pana in 2020 cand iti vei face exitul, noi muncim si facem bani frumosi si in alt mod decat din cloace. De aceasta categorie ai uitat, capsorul tau nu poate cuprinde un domeniu mai vast. Foame usoara! Vezi ca varul e bazic, iti mai calmeaza aciditatea.

spartacus spunea...

sa va dau niste exemple concrete : vila in Vatra Luminoasa : anul de constructie 1936 - valoare 50.000lei (ce-i drept atunci 1 leu = 1,5 Franci), azi 200.000E.
Teren Pipera: 1991 - 1USD/mp, 1999 20USD/mp, 2009 - 200E/)mp, garsoniera Bucuresti) Timisoara) cluj)constanta: 1992 - 3000USD, 1999 - 5000USD, 2009 - 45000euro, 1 ha teren agricol oriunde : 1991 - 1200lei /ha, 1999 - 3.000.000lei/ha, 2009 - 1500E/ ha. sa mai vorbim de spatii comerciale? ideea este ca nu luati in calcul factorul timp la valoarea istorica a timpului. Iar acest lucru va impiedica sa aveti un grafic al valorii unui bun imobil. Chiar daca un exit se va face peste 10 ani tot va fi un randament net superior oricarei alte investitii pe acelasi interval de timp.

AristotelCostel spunea...

Spartacus, au trecut 2 ani de mizerii... full of shit. Toti retardatii imobiliari s-au luat de AristotelCostel si toti se sterg acum de rahatul de la gura lor.

De Ionut Bordei ai mai auzit ceva? Crezi ca lipseste "societatii romanesti" un dobitoc tapangiu?

Am ramas dator cu un raspuns ... pentru Vladone. "Retardatii imobiliari" nu reprezinta suma celor implicati in acest domeniu de activitate, ci doar o categorie distincta de... retardati.

Revenind la spartacus... da o nuanta acelui "locatie, locatie, locatie".

"Ultimul" termen s-ar putea sa sune bine... "central", cel de-al doilea ar putea fi perfect, "Bucuresti", dar primul e de tot rahatul... ROMÂNIA! :)

cosmiX spunea...

http://www.capital.ro/articol/update-prima-casa-dupa-doua-luni-1200-de-dosare-aprobate-124494.html

dcg spunea...

"4.cei care ,au investit precaut (dovanzi, bursa) au ceva bani si spera sa prinda "fundul gropii" imobiliare ca sa dea tunul vietii."

vs

"ultimele doua categorii sunt cele care grupeaza inactivitatea economica."

Cred ca si Cezar rade cand citeste cum se impleticeste logicianul Spartacus.

Anonim spunea...

Spartacus nu a digerat inca bine cresterea negativa. Apoi sa blochezi banii 10 ani intr-o cloaca in loc sa-i pui la treaba e pentru economistul spartacus o mare realizare.

CUMPARATOR spunea...

Spartacus ! Am eu 1000 mp in Pipera. Imi dai tu 200000 Euro pe ei ?

UNBELIEVABLE !

Manole !
Tu nu impui o cota fixa de clovni pe blog ?
Ai unul full time. Mai trebuie si "ocazionali" ?

In alta ordine de idei, poate vei considera potrivit sa analizam un pic cam ce inseamna insolventa Mivan si de ce s-a recurs la ea.
Nu de alta dar cam 99 % din cei de aici au trecut de faza cu "200 EUR/mp in Pipera" si "45000 garsoniera". Iar unii dintre ei fac niste analize la chiar trebuie sa meditezi.

mobutu spunea...

Spartac, mi-e greaţă când îţi citesc aberaţiile.

qwerty spunea...

@cezar

Hai sa-ti spun care sunt premizele de la care as porni eu:

1.Criza se va sfarsi evident mai devreme sau mai tarziu, dobanzile astea mici la euro/dolar/yen sau ce mai vrei tu (te rog frumos, nu-mi insulta inteligenta cu RON-ul pentru ca este irelevant si daca vrei iti voi explica si de ce) nu au cum sa aiba viata lunga (decat daca cineva vrea neaparat sa aduca Armaghedonul economic)
2. Nici o bula economica nu se umfla la loc imediat dupa ce s-a spart, dar repet, NICI MACAR UNA (incepand cu bula lalelelor, actiunile cumparate pe credit din 1929, Japonia din anii 80', Bula .COM din 2000 si nici imobiliarele).
Sa nu ma intelegi gresit -- eu nu spun ca imobiliarele se vor duce in jos la nesfarsit -- evident ca imobiliarele "isi vor reveni" dupa recesiune dar in nici un caz la nivelul din timpul bulei (sigur ca rromanii nu vad alt mod de a face bani decat din imobiliare, dar din fericire Rromania e insignifianta pe glob).
Aur, petrol sau mai stiu eu ce bazaconii -- poate, mai ales ca s-au tiparit o gramada de bani in aceasta criza, dar in materie de imobiliare nu vad lipsa acuta de "resursa".
3. Nu vreau sa cad in aceeasi capcana in care au cazut analistii main-stream care au negat existenta crizei in primele luni, dar 2 luni de stabilizare nu le-as putea numi niciodata "revenire economica" -- mai ales pentru imobiliare, mai ales pentru Romania unde grosul disponibilizarilor vine acus, dupa alegeri.

Acum concret pentru tine:
"10 la suta e MAI BINE decat cei 6,7 din prezent"

Tocmai aici era cheia articolului lui Manole, astfel de dezechilibre si oportunitati nu raman la nesfarsit in piata.
Deci fie chiriile raman la nivelul actual si lumea incepe sa cumpere imobiliare ca sa investeasca si evident scad randamentul investitiei, fie scad chiriile si mai mult si iar scade randamentul investitiei.

Eu as ezita sa ma arunc sa dau 24.000 de euro ca sa incasez 2-3-4-5 sau 10 chirii de 200 de euro pentru diferenta de 3.3% (dar e posibil sa-mi iau super teapa si chiriile sa explodeze si la fel pretul la imobiliare, dar ti-am explicat deja ca scenariul asta nu-l vad prea curand).


"Vezi ca la noi dobanda de interventie NU este zero, desi are trend descrescator (iar ne uitam la....UK, USA etc :))."
"Min. Finantelor n-a mai platit decat 10,42 la ultima licitatie. Cred ca in iarna, chiar si in lipsa unei scaderi de dob. BNR, dobanzile pasive pt. sume mari vor ajunge la sub 8."

In primul rand ca vorbim de chirii in euro nu lei si e atunci normal sa discutam despre dobanzi la euro.
In al-II-lea rand te incadrezi in automatismul consumatorului pacalit de specialistii in vanzari: "dobanda inainte era 14%, acum e doar 9%, UAAA, nu e super-oferta?"

Exista un triunghi: dobanzi-rata de schimb-balanta importuri/exporturi.
Buba mare e ca NIMENI nu le poate controla pe toate 3 simultan (decat cu cheltuieli suplimentare).
Din aceasta cauza dobanzile la RON nu vor scadea prea mult (desi repet, oricum nu conteaza pentru problema noastra).

Aceeasi greseala de logica o faci aici:
"Ca sa vezi, eu n-am avut nici o greata sa-mi incasez chiriile in EUR/RON, sa le fac RON si sa ma bucur de 13-14 la suta (pina de curand). Minus inflatie, mai raman...8."
Refa calculele si pe langa inflatie scade si devalorizare leului fata de euro sa vezi cu cat ai ramas si daca nu cumva era mai bine sa economisesti in euro.

Akhenaton spunea...

@Spartacus

Impartirea in categorii e putin hazardata. Pe bloguri mai sunt si alti oameni, care au si ei interesele lor altele decat cele enumerate de tine.
E drept ca sunt multi care sunt inactivi si se lamenteaza pe aici, insa asta e si in realitatea palpabila.
Priveste babele din fata unui bloc ce privesc cu jind la sacosa unuia mai instarit, apoi asculta-le ;)
Pe Aristotel l-am provocat sa-mi spuna ce solutie ar fi sa iesim cat de cat onorabil din criza, hm ... el mizeaza ca orice intelectual rasat pe euro, prefera sa ia teapa neamtului altceva nu stie nici el. ;)
Incep sa-l apreciez insa, are ceva viziune totusi, e in trend, ca acum toti sunt pesimisti (Chiar si Manole a spus ca in perioada de criza oamenii devin pesimisti)
Eu tot nu inteleg cum de chiria scazuta poate influienta pretul la vanzare, pai cine a cumparat sa inchirieze nu vinde decat de-i place pretul virtual de obtinut.
Astept "cloaca" de 3 lei si ma intreb care va fi chiria la ea atunci ;)

cezar spunea...

"Tocmai aici era cheia articolului lui Manole, astfel de dezechilibre si oportunitati nu raman la nesfarsit in piata.". Corect, pai cine spune altfel ?!
"Oportunitatile" vin si pleaca, profiti de ele si urmeaza...altele. DAR, daca apar profiti tata de ele, nu renunti de la inceput "pentru ca nu dureaza la nesfarsit". Pai ce, faptul ca orgasmul tine...putin te impiedica sa te duci regulat la femei ?! Tare :))

Dealtfel, vorbim teorie,si,ca atare,fara finalitate (asta e ...teoria mea). Fiecare individ cu ceva bani are targetul lui de viata. Unii vor investitii
pe 15-20 de ani, cloace, monetare, ma rog,si pina atunci nu se ating de bani. Altii vor mai putin, si depinde in ce moment aleg sa faca exitul. De pilda, eram mai fericit sa-l fi facut in 07 decat acum in 09, pentru ca faceam mai mult si mai repede. 2 ani...au contat pt.mine,desi pt. un bugetar e fix in pix. Ca atare, draga Qwerty, din pacate, fie vb. de cazuri individuale, fie ramanem la stadiul de sueta.
Altfel , vezi ca dobazile alea sunt pasive, adica platite de banci, incasate de investitor, ca atare, nu inteleg analogia. Mai mare e mai bine, nu ca la ...credit.

NU e normal sa vb de dobanzi la EUR doar pt. ca sunt chiriile exprimate in EUR. Eu le pot incasa in yeni, lire turcesti sau EUR, DAR eu mananc in RON, ca atare aia 275 EUR pe luna ii fac frumusel RON si atunci ma int. dobanda la RON.
Nu vreau sa ii tin in EUR, nu ma int. Dealtfel, cred ca din toamna asta voi fixa preturile in RON, de la inceput, elimin complet influenta cursului. Nu sunt singurul, te asigur.
Dealtfel, as fi tembel sa stau langa EUR si sa nu am dob. reala, cand la RON am avut pina de curand 8. De-asta ma si ustura scaderea dob. BNR, ca ieftineste RONii si anul asta, ma repet, mare minune sa mai vedem dob. INCASATE de peste 8. Sigur, m-as bucura.
La dep. in EUR castigi real doar din curs. Dar eu nu cred ca se va ajunge la peste 4,3. Iar pe futures nu intru, ca e riscant.

"Refa calculele si pe langa inflatie scade si devalorizare leului fata de euro sa vezi cu cat ai ramas si daca nu cumva era mai bine sa economisesti in euro.". Ei, aici m-ai prins.

alex.dumitrascu spunea...

Ma bucura ca unii economisesc in ron sau chiar "mananca" ron cu dobanda cu tot.
In curand vor avea exact atatia roni cat merita. Adica multi. Si "ieftini".
De mancat insa, vor manca de la cei care fac pretuirile in "lei la curs bnr", asa ca vor fi austeri, asa cum ii sta bine omului intelept.

alex.dumitrascu spunea...

ps.
Am uitat sa-i felicit pe respectivii pentru patriotismul si simtul civic de care dau dovada.
Ei sunt cei multi, responsabili si atoatestiutori care vor suporta nota de plata pentru iesirea din criza.
Eu stau mai rau cu morala si cu stiinta de carte asa ca las pe seama lor acest efort.

Anonim spunea...

Bai sunteti culmea. Eu chiar nu inteleg de ce va mai obositi sa-i explicati "incapacitatului" de Cezar care sunt relatiile macroeconomice si legaturile intre un PIB de acum 50 de ani si cel de azi, tinand cont de raportari la populatie si alti factori. Deci omul nu pricepe si nu stie sa sintetizeze informatia. Asta vede numai valori absolute si daca ii da pib2-pib1 cu plus atunci e CRESTERE TATICA e CRESTERE. Bai frate, nu e de tine, chiar nu e de inteligenta ta asa ceva. Cerem prea mult de la tine si nu stiu cum exista unii care stau sa-si piarda timpul cu tine. Ma rog si eu cred ca-s fraiera acum ca stau la taclale cu tine, dar du-te Dom'le si plimba ursu.

A doua chestie pe care vreau s-o pun in evidenta: Tataie, inchide lumina si du-te la culcare. Cati "investitori" vezi tu fratica in Romania asta care stau cu 25-30-40 de mii de iepuroi la cearceaf astfel incat cei "10 la suta pe an doar din chirii, inchirierea devine o afacere imbatabila" - sa fie si o realitate. Daca ai de gand sa "investesti" cu bani luati pe credit "afacerea" isi schimba radical sensul si chiar s-ar putea sa iesi pe minus. Asa ca scuteste-ne cu ale tale lectii de "afacereza" ca miros a balegar.

"De fapt, la 10 nominal, acoperi inflatia si ramai cu 5 la suta dob. reala." Rad si curcile de tine, mai bine sterge postul ca sa nu te faci de ras si in fata posteritatii.

Apoi imediat spui:
"In plus, daca apare nevoia, te poti si muta personal in investitie." Pai hotaraste-te, stai sau nu in "investitie". E investitie sau nevoie? Nu prea au noima pentru tine conceptele astea, asa-i? De fapt dupa cum ziceam, tu orice informatie, o consumi in forma ei bruta. Pentru tine nu exista corelatii, transformari, asimilare. Pentru tine totul e ca o ciorba pe care o mananci cu furculita. Nu se leaga nimic de capul ei....(tau....)

ionut spunea...

Cu alte cuvinte "economisiti in lei si indatorati-va, pentru o "cloaca", in euro!"
Extraordinar de deosebit de interesant...

AristotelCostel spunea...

Akhenaton... Cezar, Spartacus, Onanius, Radu33 etc., toti se descurca de minune si nici nu se mai obosesc sa invete conjugarea verbelor la timpul trecut.:)

Pentru Romania, ca stat suveran si indivizibil :), sansa ar fi datul cu fundul de pamant. Pentru romani, adapostirea fata de... lei (pot fi periculosi chiar si neprovocati).

ionut spunea...

Oameni buni, mai cititi inca odata, da' cu atentie si printre randuri, ce spuse isarescu, acu', de curand!

ionut spunea...

GabrielaG

"Bai sunteti culmea. Eu chiar nu inteleg de ce va mai obositi sa-i explicati "incapacitatului" de Cezar care sunt relatiile macroeconomice si legaturile intre un PIB de acum 50 de ani si cel de azi, tinand cont de raportari la populatie si alti factori. Deci omul nu pricepe si nu stie sa sintetizeze informatia. Asta vede numai valori absolute si daca ii da pib2-pib1 cu plus atunci e CRESTERE TATICA e CRESTERE. Bai frate, nu e de tine, chiar nu e de inteligenta ta asa ceva. Cerem prea mult de la tine si nu stiu cum exista unii care stau sa-si piarda timpul cu tine."

Eu unul nu-i explic lui cezar nimic. Da' in cosecventa ei, "incapacitatea" poate face victime. Mai sunt si altii care citesc blogul si n-au nici o vina.

Akhenaton spunea...

@Aristotel

"Balonul e însănătoşire morală." Te felicit.
Si totusi din ceva tot tre' sa papi si tu.
Ceva e musai sa invarti, ca doar sa tii banii (iepuroii) la ciorap, la banca ori mai stiu eu unde (sper ca nu esti camatar, Doamne fere) nu merge bine cu inteligenta ;)

ionut spunea...

Akhenaton

Nu-i tii, ii plimbi. Inapoi... din viitor si...inainte!!!:)

cezar spunea...

Mai Gabrielo, mai clar de atat nu pot fi, ma indoiesc ca altii pot avea, nu stiu, talent pedagogic cu aplicatie universala (a se citi pentru toate creierele).
In plus, exceptand bascalia, ca trebuie sa ma si distrez, ce spun eu pe aici e cam...basic. Nu e foarte sofisticat.
Desi, acuma sincer, intalnesc oameni care cred ca dobanda nominala la leisorii lor n-are treaba cu inflatia. Cand se apuca sa o scada, raman putin surprinsi. Asta nu-i face "inferiori",deci stai linistita.

nelu pionieru spunea...

... euro - Bid : 4.2772
- Ask : 4.2910

hmmm, si nea iza zice "stati linistiti la locurili voastre" ca o sa scada euro. iar moise si facuse la o emisiune un grafic unde arata un posibil euro la 3.8.

Akhenaton spunea...

@Ionut

Ce inseamna sa ai masina timpului cu tine! :)
Ce te faci cand ea se strica si ramai cu ei prin vremea faraonilor?

Unknown spunea...

@dcg
"Jason, cum se face ca o banca a acceptat sa puna ipoteca pe un imobil cu probleme (legea 112)?"
---

N-am nici cea mai vaga idee, agentu' imobiliar spunea ca are o banca straina in spate, acte in regula, fosta L112.

Tot ce pot sa cred e ca i-or fi dat avarului un 5-10.000 EUR sa aiba fomistu' bani de cavou (cimitirul central este la o aruncatura de batz), si-acuma incearca sa bage la profit cat incape???

cezar spunea...

"Jason, cum se face ca o banca a acceptat sa puna ipoteca pe un imobil cu probleme (legea 112)?"

Probabil trecusera cei 10 ani. De la cumparare.

dcg spunea...

Cezar, dreptul de proprietate nu se "prescrie". CEDO solutioneaza cererile de retrocedare in favoarea fostilor proprietari si se caca pe ea de ras pe faza cu "10 ani". Spre deosebire de crezul lui Iliescu, proprietatea nu este un moft la Strasbourg. Din acest motiv bancile nu accepta sa puna ipoteci pe imobile cu potentiale probleme juridice.

qwerty spunea...

@cezar
""Oportunitatile" vin si pleaca, profiti de ele si urmeaza...altele"

Eu am inteles ce vrei tu sa zici, dar se pare ca tu nu intelegi ce am vrut eu sa zic.
Daca preturile la chirii cresc, si tu cumperi acum, intr-adevar ai marcat o oportunitate, DAR, daca preturile la chirii scad in continuare, SURPRIZA, tocmai ai luat teapa cu randamentul de 10% pe care-l visai tu.
Prin faptul ca "oportunitatile" nu raman prea multa vreme in piata te avertizam ca in mod cert chiriile nu vor ramane la nivelul actual si in opinia mea era mai probabil sa scada.

Vroiam sa-ti arat ca cei 10% erau iluzorii.

Esti foarte amuzant cand explici tu beneficiile leului fata de euro, dar uiti prea repede ca si eu pot zice: investeai echivalentul celor 24.000 de euro in lei la banca si atunci ai fi avut randament 14% (pana "de curand" cum chiar tu ai zis) fata de cei 10% din inchiriere (lol, pe care i-am calculat in euro, dar astea sunt detalii).

Ai dreptate intr-o privinta totusi "fiecare individ cu ceva bani are targetul lui de viata."

Asa e, eu daca as avea 24000 nu i-as investi in imobiliare.
Daca nu as avea unde sa stau si as avea banii astia in mod cert mi-as cumpara dar din cu totul alte ratiuni.

alex.dumitrascu spunea...

Romexterra si ING

http://financiar-imobiliar.guvernarea.ro/forum/viewtopic.php?t=414&start=30

Anonim spunea...

Cum ai putea sa mai dai un viitor unei tari care s-a bazat doar pe specula imobiliara si credit pentru orice?
O tara care nu a mai creat nimic de cateva decenii, doar a fost o copie palida a Japoniei si Coreei de Nord in acelasi timp iar dupa '89 a Vestului Salbatic.
O tara care de 20 de ani a fost furata mai rau ca pe vremea turcilor, in care nimeni nu a economisit nimic si in care bogatia s-a strans in mana catorva smecheri.
Iti dau dreptate Manole, am fost intrebat de niste francezi ce brand mai avem in afara de Dacia. Altceva decat BitDefender nu mi-a venit in cap.


Pentru conformitate Chrysthyan

ionut spunea...

alex.dumitrascu

Asta-i linkul corect:

http://financiar-imobiliar.guvernarea.ro/forum/viewtopic.php?p=9248#9248

cezar spunea...

Mersi de avertizare, Qwerty. Inca una nu strica :)

"investeai echivalentul celor 24.000 de euro in lei la banca si atunci ai fi avut randament 14% (pana "de curand" cum chiar tu ai zis) fata de cei 10% din inchiriere (lol, pe care i-am calculat in euro, dar astea sunt detalii).". Am facut si una si alta, cum sa bagi bani doar intr-un loc ? Nu mizezi niciodata pe o singura chestie, inveti asta dupa prima 'chestie sigura' care devine un...cosmar.

Marian spunea...

Ba cezare, tot nu ne-ai povestit cum e viata la prelungirea Ghencea. Vrem si noi sa stim cum e sa ai vedere la porumbi.

cezar spunea...

Pai nu ma refeream la prescrierea dreptului in sine (nu exista asa ceva la drepturi absolute), ci la prescrierea dreptului la actiunea in recunoasterea dreptului.
Altfel, nu prea inteleg interdictia aia de vanzare pe 10 ani.

cezar spunea...

In plus, parca stiam ca la CEDO se ataca hotarari date cu incalcarea legii romane, lipsa acces la justitie, nu se ataca legea romana in sine. Cu alte cuvinte, daca legea 112 decade dupa aia 10 ani orice tert din dreptul la actiune in recunoasterea unor drepturi, aia e.
S-ar putea totusi sa ma insel :))

Te poti lamuri, marian, mergand pe Valea Furcii. Deschiderea e la case de juma de milion (ca e criza, de), nu la porumb. Porumbu' e la juma de km, si parca voiau sa faca un parc acolo.

dcg spunea...

Cu legea 112 mai documenteaza-te sau "fa" o intrebare la banca, atunci cand platesti rata.

Cat despre deschiderea la "case de juma' de milion" [de lei?], esti reconfortant. Probabil vrei sa spui deschidere la case pe care napastuitii cocosati de rate cer juma de milion, si nu le da nimeni, din trei motive: locatie, locatie si locatie... sau de 3 ori noroi, pt. tine.

cezar spunea...

Eu,rate, ?! De ce ma insulti gratuit ?
Prelungirea Ghencea e o zona tihnita, facuta in mare parte cu banii jos ,populata cu "vile' de 500000-1milion de Euro de pe vremea cand unii nici nu stiau cat de...saraci sunt. Adica chiar mai inainte sa inceapa...resentimentele :))
Cat despre anunturi de vanzare, eu unul n-am vazut.
Multumit ?! :))

dcg spunea...

Nu le-ai vazut pentru ca erai preocupat de anunturile tale de vanzare... Si tu si restul posesorilor de minte tihnita incearcati sa scapati de mult indragitele investitii. Asta e, nu ati iesit la timp din schema Ponzi imobiliara dar ati ramas cu... tihna.

Marian spunea...

Valea Furcii zici?
Foarte urban/suburban: http://www.realitatea.net/drumul-valea-furcii-din-bucuresti---un-dezastru_459061.html

Peisaj parca desprins din "Descult" de Zaharia Stancu

Cat despre anunturi de vanzare - "vile" la rosu cat cumprinde ;)

cezar spunea...

Cred ca toata lumea s-a plictisit deja. Eu da.

dcg spunea...

SAH MAT! :)) Ma dor ochii cand ma uit la filmul ala. Tihna este pana la genunchi.

mobutu spunea...

Trebuie sa fi chiar prost sa accepti asa ceva.
N-as locui acolo nici daca ar fi gratis.

ionut spunea...

"Te poti lamuri, marian, mergand pe Valea Furcii."

Hi! Hi! Hi!

Marian daca n-ai gip, da' off-road nu gluma, te poti lamuri mergand cu tabul!
Numele strazii vine, probabil, de la "furcile caudine". Multi intra, putini trec, sau nu mai ies d'acolo.:)
Vai de mine, in oaza asta de liniste, civilizatie si bun-gust ai dat tu banii pe 250 de mp. de "casa" cu care te laudai mai an?
Ho!Ho!Ho!

cezar spunea...

"Trebuie sa fi chiar prost sa accepti asa ceva.
N-as locui acolo nici daca ar fi gratis."

Pai nu e gratis, mi se platesc 2 chirii. Oamenii sunt multumiti, mai ales ca au asfalt, canalizare din oras, e ok. E drept, mai e o portiune vai de capul ei, spre complexul Primavara incolo, da' eu n-am treaba cu "porumbul" ala.
Vedeti ce usor va lamuriti :))

Cojocaru, esti ca in cea mai scurta varianta a Scrisorii a treia.
"Vai de mine, in oaza asta de liniste, civilizatie si bun-gust ai dat tu banii pe 250 de mp. de "casa" cu care te laudai mai an?". - Nu.

Rezultatul recensământului 2011 va accelera scăderea prețurilor pe piața imo?