vineri, 27 noiembrie 2009

Despre Dubai: a început faza a 2-a a recesiunii mondiale?

Contrar sentimentului public că ştirea zilei de ieri a fost pumnul pe care Traian Băsescu l-a aplicat (sau nu) unui copil, consider că dincolo de porcăria asta care s-o fi întâmplat (sau nu) cândva în 2004, adevărata ştire a fost aceea legată de intrarea în incapacitate de plată a oraşului Dubai.

Dubaiul a fost, cum probabil ştiţi, summa imobiliaria, cu investiţii care au dus la apariţia din neant a unor insule în forme de palmier şi a unor clădiri de dimensiuni gigantice (turnul Burj Dubai are înălţimea unui munte). Iată însă că în prag de 2010 emiratul, sau ce naiba o fi aşezarea asta - oraş, trib, colonie... - se autodeclară în incapacitate de plată şi cere creditorilor săi o păsuire de 6 luni. Nu ar fi nimic anormal, dacă datoria amânată nu ar însuma 80 de miliarde de dolari, care lasă descoperite o mulţime de entităţi financiare europene şi, dacă am înţeles bine, şi americane.

Personal, consider că avem de-a face cu un eveniment la fel de important precum căderea Lehman Brothers de anul trecut (sau izbucnirea crizei subprime din vara lui 2007, care a şi dus la deschiderea acestui blog). Falimentul Dubaiului reprezintă, probabil, falimentul definitiv al economiei de cazinou bazată pe imobiliare de dragul imobiliarelor. De aceea ne priveşte direct şi trebuie să ne temem. Dacă până acum România se putea scuza că "este atinsă de criză", acum este evident că a urmat o direcţie de dezvoltare greşită. Problema e că direcţia respectivă a mai fost urmată, mai mult sau mai puţin, şi de: 

  • ţările baltice
  • Ucraina
  • Bulgaria
  • Ungaria
  • Spania
  • Polonia (chiar dacă polonezii, din punct de vedere tehnic, au scăpat până acum de recesiune)

E de aşteptat, aşadar, o reacţie totală de mefienţă a capitalurilor internaţionale la tot ce se întâmplă în aceste ţări, inclusiv la noi. De aceea mă aştept la un al doilea val al crizei care va fi destul de dur pentru Estul Europei, inclusiv pentru România. În funcţie de această reacţie aşteptată a capitalurilor internaţionale, care probabil vor redeveni prietenoase abia după ce se vor înregistra câteva falimente răsunătoare prin zonă, e posibil să asistăm sau nu la intrarea într-o nouă fază a crizei mondiale (la fel cum falimentul Creditanstalt a declanşat faza a 2-a a crizei din '29).

De aceea putem concluziona că, în ciuda aşteptărilor anumitor politicieni, România nu va ieşi din "criză" când vor ieşi ţările din Vestul Europei (şi pentru că vor fi ieşit ţările din Vest), ci numai atunci când va reuşi să-şi regândească fundamentele economice - din imobiliare în altceva. Defaultul  Dubaiului face ca toată evoluţia României din ultimii 5 ani să se şteargă cu buretele.

Citiţi şi:

93 de comentarii:

Flavian spunea...

Manole, manole.. cand te citesc imi aduc aminte de mine.. mai acum un an. Of, ce vremuri, ce vremuri.

Vorbeai in postul anterior de falimente bancare, de somaj, de lume in strada care sa traga in teapa pe marii corupti. Ca sa vezi cum se poate schimba perceptia unora in nici un an.

Si cat misto se mai facea pe seama celor care vorbeau in toamna 2008 sau inceputul lui 2009 despre asa ceva.

In ce priveste dubaiul, cred ca vom trece relativ usor de acest hop. Mai are nizica putere valul cu dolarei care a umflat si balonul bursier. Si trebuie sa recunoastem ca sincronizarea cu ziua libera pe bursele americane a fost facuta la mare arta... :)

vala spunea...

dubaiul nu va avea efectul lehman care a fost neasteptat si care a blocat creditarea ... lumea a mai pregatita psihologic acum, creditarea nu se poate bloca a doua oara iar numarului si valoarea bail outurilor e ... endless

mobutu spunea...

Wellcome back manole! :)

Nok spunea...

Yo Flavian taica, ti-ai luat ferma aia de care tot propovaduiai pe aici? Si punga aia cu galbeni o ai deja la brau?

Sau tot cu gura pe forumuri dam in lumea asta moderna care - a naiba ea - se incapataneaza sa nu dispara ca sa le poti zice si tu in sfarsit tuturor necredinciosilor CATA DREPTATE AI AVUT!!!

radumiki spunea...

Voi ati citit articolul asta?

http://www.dailybusiness.ro/stiri-companii/-apocalipsa-dupa-expertul-piperea-daca-nu-se-iau-masuri-urgente-economia-explodeaza-in-februarie-35153

Cica mai trei luni si vine ,,apocalipsa" si la noi...
Ceea ce se stie sigur este ca ptr. noi nu va interveni Abu Dhabi sa ne sustina inanciar!

cezar spunea...

Evident ca "fundamentele" economiei romanesti se vor schimba in bine, pina la urma, in 2,3 generatii.
(Sa speram doar ca Gugal va pastra in arhiva colectia interesantelor personaje de pe aici, asa, pentru nepoti,sa pretuiasca cum trebuie bunastarea de atunci.)

Problema apare cand te apuci,ca acum, sa-ti dai cu parerea despre multi bani. Dubai, miliarde (optzeci!,dar de ce nu o suta), datorii,"re-esalonari". Evident, sunt realitati care ne depasesc pe toti.
Unii se impaca cu asta,in fond, fiecare are viata lui. Altii trebuie sa tina in viata bloguri.
Uite, eu pot da clickuri pe blogul lui dan,pe ala cu ec. pt. toti :)) (sorry, nu l-am botezat eu)... ma aleg cu o intelegere a fenomenului ?
Dupa care imi dau seama ca mi se rupe. 80 miliarde ? Dubai ? Oare... o sa fie afectata romania ? :)) O sa fac o chestie macar diferit maine din cauza asta...

In schimb, uite, faza basescu si copilul va avea un impact major la turul doi.
Deci, care e stirea ?

radumiki spunea...

Glontul care strapunge Dubaiul o sa ricoseze si pe la noi si pe la altii.
ai putintica rabdare, stimabile!

am zis ,,stimabile" ptr. ca filmuletu' cu pustiu e similar cu scrisoarea pierduta a maestrului Caragiale.


stirea e Dubaiul!
Geoana sau Base', ma tem ca deja e tarziu...

Unknown spunea...

Manole, bine ai revenit.
Neah. Nu e nici un Lehman. E tac-so! =)))))

Serios vorbind, baietii (a se citi bursele) au recuperat rapid. Mai putin suedezii care nu-sh ce dracu expunere au de au luat-o in freza asa de urit. 'Nfine.

Si tot serios, despre Dubai se stia de muuuult ca e in pelea goala. So, no surprise there ;)

Flavian spunea...

Nok, taica.. de "ferme" n-am dus lipsa nici o data. Sanatate sa avem sa putem munci cand va veni vremea.

Aur am mai luat nitzel, dar nu exagerat. Ca nu tine de foame si nici specula nu ma intereseaza, desi urca intr-o veselie mai nou. In rest, noi sa fim sanatosi, ca distractie deja avem destula. Si inca n-am vazut nimic... :)

Geoana sau Base... n-or sa mai duca mandatul pana la capat. Asculta ce zicea si Manole in postul anterior. Asta e de fapt vestea buna. Hai, curaj, eu raman optimist ca de obicei.

Flavian spunea...

JeanClaude - la suedezi e o "mica" problema care se cheama Letonia. Si care ne-ar putea servi si noua o lectie pretioasa.

Vezi aici: Romania vs Letonia

Unknown spunea...

Yap. Acum mi-a picat si mie fisa.
E cu ricoseu :).

elzorab spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
elzorab spunea...

sa-i explicam si lui cezarica, sa priceapa...

trei prieteni merg la bazin, se urca pe cea mai inalta platforma si sar , rand pe rand, in bazin. in primele momente ii incearca o senzatie de betie, fericire, dom'le ce bine e, ce misto, etc...

apoi, primul(dubai) o izbeste cumplit, capul in beton, creierii imprastiati peste tot, uitasera sa se uite daca este sau nu apa in bazin.

cel de-al doilea realizeaza ingrozit soarta ce-l asteapta, in timp ce al treile(natang sau drogat) se incurajeaza spunadu-si: pai ce treaba am eu cu primul, doar am sarit seaparat, fiecare pe cont propriu...
bafta, cezarica!! :) :)

Manole spunea...

Cezar: comparativ cu defaultul Dubaiului, pumnul lui Băsescu e... un eveniment dintr-o campanie electorală dintr-un sat de la munte. Defaultul Dubaiului are mai multă importanţă pentru România decât dacă pe 6 decembrie Băsescu şi-o va lua în freză de la Geoană (sau de la o maimuţă - chiar nu contează). Singura chestie pozitivă dacă iese Geoană, e că s-ar putea să înceteze scandalurile pe care Băsescu le declanşa pe bandă rulantă - dar tot la mila istoriei vom rămâne.

Marian spunea...

Macar dubaiezii am tocat un munte de bani dar au lasat niste recorduri: cea mai inalta cladire, cel mai mare arhipelag artificial, etc.

Diveloparii de Romania au tocat si ei un munte de bani (ceva mai mic, ce-i drept) si au alte recorduri la activ: cele mai mici apartamente noi de 3 camere, cele mai in camp blocuri, cele mai lipsite de utilitati zone rezidentiale, cele mai desfundate strazi de acces la ansamblurile rezidentiale, etc.

AristotelCostel spunea...

@cezar

Letonii strică piaţa... de organe. La anu' românii o vor prăbuşi.

Ştirea e că imaginaţia noastră bolnavă va fi depăşită doar de... realitate.

Unknown spunea...

scoate setarea asta cu popupuri ca ma enerveaza :)

-cand dau click pe comentarii din pagina home ar tebui sa vad, in aceeasi fereastra, articolul si comentariile;

-la fel cu popupul asta de postat comentarii

pe ceilalti nu ii deranjeaza? :)

PS. bun articol :)

UJohn spunea...

@cezar

Stirea e ca nu trebuie sa fii un geniu ca sa faci trolling pe blog!

CUMPARATOR spunea...

Dubai !? Chiar nu ma asteptam. Oare aia n-au UNAI, ARAI ca sa ia masuri ?
Te pomenesti ca acu' o sa inceapa sa se tina cate 5-6 targuri imobiliare pe saptamana si la Abu Dhabi !

ionut spunea...

De ce va mirati asa? Cezar e... "decuplat". Definitiv si irevocabil!:)

ionut spunea...

P.S. Pentru cei interesati: perioada urmatoare as vinde actiuni si as cumpara dolari. "Prietenii" stiu de ce:) Deleverage - deleveraging...

Aceasta NU este o recomandare de investitie!

elzorab spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
elzorab spunea...

domnilor, daca doriti sa intelegeti ceva din sistemul finaciar, va rog eu sa urmariti urmatorul film. e lung dar face toti banii. nu renuntati dupa primele doua parti, abia in episodul trei veti incepe sa va dumiriti...

http://www.youtube.com/watch?v=KSBhkGVkQhY&feature=related

in alta ordine de idei, va rog eu sa nu cumparati dolari. si asa e subreda economia americana, ce ne facem daca urca dolarul??

AristotelCostel spunea...

I-aş recomanda lui cezar să cumpere aur azi până-n ora 4. Totuşi, dacă nu şi-a vândut garsoniera cu 2 camere din Rahova, s-o păstreze că-i asigură un cash-flow pozitiv... că e cadou de la maman.

AristotelCostel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
AristotelCostel spunea...

1. Easy credit money leads to speculative boom.

2. Excess overcapacity is built, asset prices soar, general feeling of goodwill and trust. People more willing to go into debt as future looks all rosy.

3. Cash flow problems occur, as credit growth far outstrips wage growth.

4. Minsky moment reached and the greatest fool is left holding the bag (cezar, olandezu, etc.), asset prices plunge due to declining liquidity as borrowers refuse to borrow due to exorbitant costs of servicing the interest.

5. Banks reduce lending sharply as asset price decline leads to a balance sheet recession and lots and lots of losses. Further liquidity drained from the system.

6. Now Government steps in to fill in the gap caused by massive deleveraging. It's sole goal is to reflate, reflate, reflate (pavele, vaccinuri, asfalt, achizitii proprietati... ).

7. If the gap between debt to income is sufficiently small, the Government can kick the can down the road but once it grows larger, they can no longer do so.

8. Wage price deflation takes hold as the economy simply can't handle the debt. Wages fall, asset prices fall, debt burden soars as money goes down the proverbial black hole, banks collapse as does government revenue and the cost of servicing debt soars. Unemployment shoots up thus removing any wage pressures (no pressure... no pain... no gain... vegetables :)).

9. The Government has two options at this point, one is to print its way out, thus destroying its currency and isolating itself from the broader international community or it can allow massive deflation to occur through which it is not isolated and the value of its currency rises. In both scenarios the middle class is FUCKED but in the deflation scenario the elites are saved (Vantu, Patriciu, Voiculescu :)).

10. The elites would prefer an outcome whereby there is massive deflation; if you lose 50% of your net worth but asset prices fall 80%, you're up 30%! Buying back the country for cents on the dollar is a delicious outcome and lets the game be carried on for a little while longer.

Hyperinflation carries more risk then deflation for the elite. Both pose risks to social stability and the possible collapse of society but in a deflationary collapse the elite would have more of an advantage.

... enjoy...

cezar spunea...

Pina la "aur"/alte marfuri n-ar strica sa o luam de la "basics".
In cazul tau, depozitul bancar.
Cand reusesti, ma anunti si continuam.

Unknown spunea...

investiti in dinti de aur! dinti de aur pentru toata familia. chiar si doua randuri daca sunt bani. astfel pui aurul la lucru cand rontai la loboda sau mergi de zambaret profesionist la nunti si cand ai nevoie de bani mai scoti un dinte, il faci un ghiul boieresc frumos si il vinzi. mai cumperi niste stevie, o mai duci o vreme, mai scoti un dinte (sau te duci la Base sa te ajute, ca pare profesionist). nu ne mai comlicam cu banci, fonduri de investitii, burse, saltele, ciorapi, etc. si asta ar trebui sa contribuie si la imbunatatirea starii de sanatate considerand ca acum trebuie si pazit deci se apuca omul de sport (box, atletism, etc). doar beneficii!
se ofera si versiunea de baza (pentru saraci) din fier vechi.

cezar spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
cezar spunea...

Intre noi fie vorba,preacurviosule,artele martiale au ca efect secundar mai degraba sarirea ...dintilor din gura.
Totusi, desi cam tembel, chiar ai fost simpatic :)

AristotelCostel spunea...

@cezar

... continuam ce?

N-ai prins ideea? Gheim'ovăr... la cocalari imobiliari. :)

dcg spunea...

Cocalarilor le spui "bairamul s-a fasait", ca sa pricepe si ei.

cezar spunea...

Mai costele, eu sper sa te inseli.
Eventual, peste 2,3 ani, cand mai trece "criza" (mea, nu a ta, da?),te anunt.
Si continuam :))

Apropo, "dcg", bairam il foloseam prin facultate,pe cand eram probabil mult mai sarac decat esti tu acum...intelectual (hai sa fiu gentil). Sa fi revenit la moda ?

AristotelCostel spunea...

@canadianu'

Republica ta socialistă face prostii:

GDP growth signals recession's end

The Canadian economy "expanded" 0.1% in the third quarter, the first quarterly gain since the third quarter of 2008.

A Canadian Says "Short Canada"

dcg spunea...

Cezarel, ai facut o facultate? Foooarte frumos, ridici masiv media de 'telectuali din Valea Furcii. Apropo, vad ca tu consideri drumul de la "sarac" la "dator vandut" drept o realizare. Asa se iluzioneaza toti saracii, toti saracii cu duhul... ca sa fiu mai explicit. ;-)

Anonim spunea...

@aristotel
or fi facand, nu zic nu, dar atata timp cat altii fac prostii si mai mari eu sunt fericit :P
it's all a matter of perspective, you know :)

Akhenaton spunea...

Vad cum se coalizeaza fortele impotriva Basescului presedinte. Pana si Manole spune ca tot in criza vom fi, numai ca scandalurile basesciene vor disparea. Oare asa sa fie, sau doar le vom inlocui cu cele din noua coalitie?
Sa-l intrebam pe Ionut cel Golan de Universitate cum simte el regalistul aceasta schimbare?
Exista in popor o vorba: "schimbarea domniilor, bucuria nebunilor"

Cred ca se stia de ceva vreme in cercurile financiare despre incapacitatea Dubaiului de a plati datoriile, iar intalnirea de taina dintre BNR, FMI si banci nu a fost chiar degeaba.
@Aristotel
Eu cred ca Cezar e mai dibaci decat vrea sa se arate. Personal ma bucur ca posteaza comentarii, uneori cred a o face numai pentru a intarata spiritele, pentru a obtine informatii de la unii care au putere de analiza ceva mai mare decat a lui. :)

ionut spunea...

Akhenaton

Mai exact vorba din popor este:

Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor!
In cazul nostru, nebunii n-au prea mari motive de bucurie, nefiind vorba de DOMNI ci doar de tovarasi.
Singura diferenta vizibila dintre cele 2 tabere e ca unii sunt si se declara comunisti, iar ceilalti sunt comunisti si se declara (eventual peste noapte) altceva.


In rezumat, in 20 de ani romania a putut sa produca udrea, pogea, videanu, hrebenciuc, nastase, vanghelie, vadim, becali, geoana in piata operei din timisoara si basescu in piata universitatii, "m-a invins securitatea", si-un perpetuu, ubicuu iliescu. Dezolant!

Ce poate simti un regalist la schimbarea unui presedinte cu altul? De 20 de ani doar regret!

Bine c-a aparut crinut sa mai spulbere inca o data iluziile celor care mai credeau ca se poate si altfel.

P.S. N-aveti asa ... o impresie vaga ... un feeling ... ca e mai bine FARA guvern?

Akhenaton spunea...

"Singura diferenta vizibila dintre cele 2 tabere e ca unii sunt si se declara comunisti, iar ceilalti sunt comunisti si se declara (eventual peste noapte) altceva."

Cred ca se confunda securitatea cu partidul. La fel se confunda si comunismul de dinainte de retragerea sovietica si comunismul de dupa.
E adevarat ca partidul e in tot si-n toate chiar si acum.

Basescu e hiena pedelista, deci Hercule-Geoana, demnul urmas al lui Ion Iliescu, o sa invinga, ca asa-i in mitologie. Cred ca a ales bine Crin: "fa-te frate cu dracu' pana treci puntea".

Efectele Dubaiul "poate" sa mai astepte pana dupa 6 decembrie, macar pana iesim din iarna?

AristotelCostel spunea...

@akhenaton

Eu cred ca Cezar e mai dibaci decat vrea sa se arate.

... ţ... deci, nu.

Cu cloaca pe stoc şi creditul... industrial... după 2 ani de informaţii... moca... "vorbeşte de la sine".

ionut spunea...

Akhenaton

Exista mai multe feluri de comunism? Crezi in existenta "comunismului cu fata umana"?

Akhenaton spunea...

@Ionut

DA, exista mai multe forme de comunism. Vezi China, vezi Cuba. Au puncte comune, insa si multe deosebiri.
Exista comunismul de ocupatie (ex; Ungaria, Cehoslovacia supuse URSS), exista si o orma specifica, cum e spre exemplu in Coreea de Nord. Comunismul e inteles altfel in diferite tari.
Istoria e scrisa de invingatori.
Comunismul cu fata umana nu stiu sa existe, se poate experimenta mai intai in SUA?
Spune-mi insa, crezi ca e posibila reinstaurarea monarhiei la noi? Crezi ca e posibil ca figurile princiare sa fie mai potrivite noii ordini ce se intrevede?

@Aristotel

Cezar spune ca are mai multe proprietati, 2 pe Valea Furcii, 2 prin Rahova ... despre credite habar n-am, poate a spus cand inca nu urmaream acest blog. E insa printre putinii de pe blogul asta care mai cred in revigorarea pietei imo. E pacat ca el sa dispara-n ceata. Desi atat de diferiti sunteti asemanatori, aveti amandoi umor :)

ionut spunea...

Akhenaton

Comunismul, ca violare a ordinii naturale, nu poate fi decat de ocupatie (intruziune)!

"crezi ca e posibila reinstaurarea monarhiei la noi?"

Nu, nici acum si nici in viitorul apropiat.

CUMPARATOR spunea...

WOW ! Politica !

Cre' avem de ales 2 variante (ambele comuniste / neocom... / criptocom ...):

1. ROSU - baiat efeminat/subtire, traitor la 50 de ani cu soacra in casa (face placinte bune-sic!) - ne garanteaza linistea socialista si perfecta conservare sau chiar restaurare a unui "modus vivendi" al anilor '90 (dac'ar putea i-ar invia si pe Martian si Barladeanu...norocu' lui ca mai traieste Iliescu....dar a murit Plesita.....of!)

2. PORTOCALIU - genu' baiat portuar international (troznitor la dana 1)- stie exact ce inseamna VIATA - n-are framantari interioare si melancolii din gama minora.Mai trozneste un pustan obraznic mai strange de gat o gagica....de toate. Cu el avem garantia ca nu va ramane piatra pe piatra din "institutiile" astea cretine ale statului. Schimba tot - consilieri, colaboratori, ministri, aliante ..... nu e atasat "sentimental" de nimic.

Nu stiu ce legatura au astia doi cu comunismu' dar o fi vreuna. Nu pot nega "vehement".
Dupa parearea mea au trecut vreo 15 ani buni de cand idealurile comunismului au fost definitiv inlocuite cu nobilele interese al "cascavalismului". Ma obsedeaza tare de tot ideea ca acum, CASCAVALUL conteaza nu comunismu'.

Intre Rosu si Porto, chestie de gusturi pentru fiecare dintre noi. Eu il prefer lejer pe Porto.

P.S.

Despre echipele din spatele fiecaruia, refuz pur si simplu sa vorbesc ca m-apuca depresia.

dcg spunea...

http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-6598747-scumpirea-francului-elvetian-putea-urca-ratele-romanilor-imprumutati-banci.htm

cezar spunea...

Dator vandut ? Cine frate.
Eu nu ma stiu nici macar... dator,iar baietii de aici sunt prea nobili pentru a se indatora in anumite/diverse scopuri.
Valea ..furcii ? Poti inlocui linistit cu Aleea periprava ori Drumul cooperativei, mentalul tau poate produce orice.

AristotelCostel spunea...

... nino-nino... danonino...

Idei bolnave de pe balonul imobiliar... contestate asiduu de elzorab:

Adam Posen, a member of the Bank's Monetary Policy Committee, said that the Government should consider slapping extra taxes on British properties, suggesting that in future homeowners should have to pay an extra charge if prices rise too fast.

...the ideal solution is "an automatic stabilizer for housing prices".

... randamente... medicamente... sfoara... sapun Irinel...

elzorab spunea...

da, nici el nu stie despre ce vorbeste. deci platesti impozit cand cresc preturile prea repede, atunci trebuie si statul sa-rti plateasca despagubiri atunci can ele scad.

nu ma intelegeti gresit, sunt absolut impotriva cresterii aberante a preturilor, dar s-au trezit acum niste ruptzi n c...r de guvernanti, ca birocratii sunt peste toto al fel, ca ei nu au papat nimic din cascaval si vai ce bine era daca se infruptau si ei cu niste impozite in plus, vezi doamne spre binele oamenilor.
trebuie taxata specula, atunci cand cumperi si vinzi si obti profit, dar nu poti sa-i omori pe toti locatarii unor case cu impozite p[este impozite doar pentu ca niste golani din agentiile imobiliare raporteaza cresteri peste cresteri.

asa ma pot si eu apuca sa -mi dau cu parerea despre ce profituri face aristotel cu firma lui, iar statul ar trebui sa-l taxeze ca atare, dupa cifrele pe care le consider eu ca sunt corecte fara a ne mai uita si pe actele domnului costel. fiecare sa spuna cam cat crede ca valoreaza afacerea amicilor, iar statul sa-i taxeze de sa-i omoare, pentur ca asa vrea muschii nostrii, ca noi suntem birocrati.

si uite asa se va trece la noua societate unde nu mai lucreaza nimeni. proprietarii stau in case, traiesc din aprecierea prorietatii lor, iar sattul taxeaza acea crestere a valorii si toata lumea traieste bine merci...societatea ideala, nu???

niste imbecili si britanicii aia, iar paduchii aiai de birocrati sunt peste toto la fel, ce sa mai faca ei sa incaseze bani fara sa faca nimic, pai ceva taxe pe fumarit, pe culoare ierbii din fata casei, pe aerul pe care il expiri, ca poluezi, etc...

nu te supara costel, noi suntem amici... sunt impotriva speculei, a cresterii nerusinate si nesimtite a preturilor la case, a manipularii si a speculei, dar sunt si impotriva profitorilor, a putorilor de birocrati, a tuturor lichelelor care doresc sa traiasca bine pe spatele altora....

elzorab spunea...

si sa am iertare, dar aceasta criza a fost declansata tocmai de amestecul brutal si nesimtit al statului in economie, s-a trecut de la capitalism spre o societate in care statul si-a asumat riscurile, ceea ce a dus la o inflorire a excrocheriilor,a profitorilor, a speculatiilor, a masinatziunilor...
va recomand piesa lui shakespeare: the merchant of venice. cand jidovul trebuie sa dea niste bani imprumut si se toto gandeste, ok, dar ce garantii imi oferi, pai aiai si aia plus cuvantul lui cutare, si iar se gandeste si se gandeste...ala e capitalismul nu ceea ce s-a intamplat in ultimii 10-15 ani cand statul aproape a obligat bancile sa acorde imprumuturi fara garantii si la costuri mici, oricui. asta este cauza dezastrului. deci sa stea, ei birocratii, in banca lor si sa lase economia pe mana celor care se pricep, a celor care isi aseuma rsicul si care obtin si profitul. dar statul in prostia lui a spus, nu dom'le dati-le bani la toti, ca in comunism, toti sunt egali toti au dreptul sa primeasca un credit si uite asa ajungel la comunism, dar asa cum stim in comunism toti sunt egali, dar egali in jeg, mizerie, saracie si foamete...

elzorab spunea...

chiar, ce fel de economie e asta in care creditele se dau fara garantii, statul isi asume pierderile iar baietii destepti profiturile???

Anonim spunea...

Nu m-as prea mira daca in viitorul apropiat va inflori un nou joc tip caritas a la Cluj, poate deghizat putin, ca sa apara destui nebuni sa spuna ca de data asta e altfel si ca va curge lapte si miere. Vor fi destui oameni cu facultate care sa ii incurajeze si sa o tina sus si tare va fi solutia providentiala de iesire din criza, ca fraier e cel care nu joaca si rateaza valul. Inca n-am auzit pe nimeni pe vreo sticla sa spuna ca solutia este munca si responsabilitatea.

Anonim spunea...

Ce se intampla cu euro, a trecut criza, inca nu a fost bull-trapul ?
Pe la 4.1 se incing iar olandezu si cezar.

Andrei Stroiescu spunea...

@Hubble

Mai e pana la bull-trap. Acum suntem încă în faza de frăgezire a bizonilor, să fie mai suculenți când or pica în capcană.

În vine în minte o reclamă pentru laptele Dorna, cu țara văcuțelor fericite. Reclama începe cu niște vaci care încet, încet, pe înserat, încep să plece de pe la case lor, puține la început, apoi din ce în ce mai multe (deh, efectul de turmă), pe ulițe, pe poteci, prin păduri, pentru a ajunge în valea fermecată unde toate sunt fericite, au iarbă cât încape și e totul verde și e mult soare...

Un privitor mai cârcotaș ar putea observa faptul că valea are o singură intrare, îngustă (și deci ușor de blocat, cum ar veni... cowtrap?) Ca să nu mai spun că ajunse acolo vacile alea fericite urmează a fi mulse până la ultimul strop - ca altfel de unde lapte?

Anonim spunea...

Very nice :-)))

Cu observatia ca ele nu vor fi mulse in acea poiana fermecata ci inapoi in grajduri.

Flavian spunea...

Both pose risks to social stability and the possible collapse of society but in a deflationary collapse the elite would have more of an advantage.

Mie fraza asta mi-a placut cel mai mult. Ar fi de completat ca daca sistemul rezista si avantajele elitei cresc, multimea iese in strada. In final, tot la inflatie se ajunge.

Aurul e la 1225 un nou record absolut.

Dubaiul e old news. Inca din ianuarie unii explicau ca "soarecii" incep sa paraseasca corabia. Pe vremea aia, multi erau inca pasionati de situatia cloacelor locale...

cezar spunea...

Descrierea lui Stroiescu,desi cam prea plastica/obraznica pentru gustul meu, arata imposibilitatea actiunii corecte in RO.
Cum incerci sa fortezi depasirea starii paupere,cum te "mulge" cineva.
Nici rupt nu poti ramane,ca nu te respecti nici tu, daramite...nevasta.
Daca vrei sa "cresti" "sustenabil",pai iti ia vreo 3 generatii. Au trecut aia 20 de ani,stim deja ca Brucan a fost prea optimist.

Ce e de facut ?!
(Solutia Cojocaru,adica amfirmesiapartamentecaremergesingureiareucombatpebloguri)
tine de bafta personala,deci nu se pune.)

"Mi"-a venit o idee. Hai sa jucam la loto.

Akhenaton spunea...

@ Cezar

Nu stiu cine e Cojocaru cu solutia lui minune (am o vaga impresie ca tu vorbesti chiar despre tine), insa imi pare a lauda.

Zilele trecute am stat de vb cu un nene ce detine 2 vile prin Prelungire (ceva la mai bine de 350 mpc fiecare) la cheie, are 3 firme cu 24 angajati si ceva bani in depozite si nici un credit luat. Firmele lui produc de 3 luni paguba si vrea sa le inchida. E destul de infipt in realitate si cu toate astea nu intrevede nimic bun anul ce vine. Acum isi cauta o slujba (brrr)

Concluzia, “solutia Cojocaru” e buna cand economia merge, iar cand ea (ieconomia) stagneaza, ori mai rau e in recesiune, “solutia Cojocaru” te duce in randul lumii paupere, incet si sigur. Tine mult si de noroc, de viziune, de relatii ;)

Anonim spunea...

@cezar
De ce e descrierea obraznica? Joci un rol? Si daca da, care? Vacuta sau ciobanul?
Sau vrei sa devii cioban dar nu mai asculta vacutele. Lasa lacrimile tale de mila pentru bietele vacute paupere.
Daca te reprofilezi pe loto, pune mana pe batrana si poate te ajutam cu niste numere ... castigatoare. Adepti gasesti prin poiana fermecata.

ionut spunea...

cezar

"amfirmesiapartamentecaremergesingureiareucombatpebloguri"

Firme care "merge" singure? Unde, cand, cum, vreau si eu! In universul cognoscibil nu exista perpetuum mobile...

Am o intrebare pentru voi (inclusiv cezar care e un pic nelamurit): cine e patronul, de facto, al unei firme? Astept cu interes...

dcg spunea...

Ionut, ce nu e clar? Daca nu a mers afacerea "casecarestausilecrestepretulpanalacer", Cezar incearca urmatorul domeniu pentru care se simte calificat, firmele care "merge" de la sine".

ionut spunea...

dcg

De obicei informatia se cumpara pe bani grei. Si cand te gandesti ca cezar a avut blogul asta (si altele) la dispozitie gratis! Iar el in 2 ani a retinut doar (eronat) "moarte speculantilor", cand apelul a fost: feriti-va de manipulare!

CUMPARATOR spunea...

Nicio sansa pt. inflatie. Daca ati urnarit dezbaterea ....

Vor defrisa cheltuielile bugetare. Rau de tot ! Daca iese Base - groaznic de rau,

Andrei Stroiescu spunea...

@Hubble

"Cu observatia ca ele nu vor fi mulse in acea poiana fermecata ci inapoi in grajduri."

Păi aici este de fapt problema. Că în reclamă nici vorbă ca vacuțele să se mai întoarca în grajdul de unde au plecat...

@Cezar

Văcuțele sunt capitalul, poiana fermecată e banca (unde depui economii) sau afacerea imobiliară bazată pe bulă (unde "investești"), de fapt raiul promis de speculă în general, iar problema este că de muls vaca (adică de beneficiat efectiv de capital, investiție) o mulge altcineva (banca, speculantul), nu proprietarul ei... care riscă să ramană chiar fără vacă!

Dar ai și tu dreptate, acțiunea corectă în România de acum este întradevăr aproape imposibilă.

elzorab spunea...

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/878450/Cu-un-picior-in-groapa-dezvoltatorii-vor-scumpiri/
ati incurcat-o, de la anul s-au pus astia iarasi pe scumpiri. sa vedeti cum n-o sa mai puteti lua nimic la preturile de anul asta..ati ratat ocazia...

elzorab spunea...

http://www.libertatea.ro/stire/tatal-micutei-aruncate-intr-o-curte-nu-imi-permit-sa-o-cresc-267161.html?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=rss

romania adevarata si trista, nu cea a lui cezarica cu milionar la fiecare coltz de strada ce nu mai stiu cum sa-si investeasca banetul....

Akhenaton spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Akhenaton spunea...

@Cumparator

Tu esti portocaliu de fel, asa ca te cam bucuri. :P

@Andrei Stroiescu

In sfarsit o fabula, comparatie, explicatie! O astept de mult.
Deci vacuta merge in poiana fermecata sa fie fericita, iar acolo monstrul (banca) o va mulge! Si tu zici ca e naspa, pai care e rostul vacii, daca nu sa fie mulsa? Stiu si eu, decat friptura in farfurie, mai bine vaca de lapte, unde pui ca mai faci o plimbarica prin poiana fermecata. ;)
La fel soricelul care fuge sa pape ceva cascaval e prins de pisica cea vicleana si-l termina incet.
Intre a muri de foame, sau mancat de pisica, soricelul ce crezi tu ca va alege?
Cand ajunge unda de soc dupa stirea despre Dubai si la noi? Sau nu mai ajunge? Sau intarirea leului si a celorlalte monede din est este unda aceea?

Andrei Stroiescu spunea...

@Akhenaton

Cu tot respectul, dar iar citești în diagonală? Vezi reaspunsul către Hubble și Cezar.

Rolul vacii este să fie mulsă, daca tot te întrebi retoric, dar voit sau nu ignori morala: în poiana fermecată vaca ți-o mulge altul, iar tu ai toate șansele să rămâi și fără lăptic și fără vacuță... La asta se referea fabula, comparația și explicația.

Despre șoricei, pisici și cașcaval omiți faptul că fuga după cașcaval nu-i singura și unica sursa de existență pentru un șoarece... Ce va alege un șoricel ca alternativă la cașcavalul păzit de pisică? Daca va ignora "experții" care s ă-l abureasacă că are de ales doar între moarte de inaniție și papat de pisică... Va săpa un alt tunel către alte surse de mâncare.

Despre restul întrebărilor tot ce-ți pot spune este convingerea mea că unda de șoc va ajunge cu siguranță și la noi. Când și sub ce formă nu mă pot pronunța momentan. Mulțumit?

CUMPARATOR spunea...

@Akhenaton

Asa e domnule, trag dreapta rau de tot. Am o problema la "directie".
Dar nici nu sunt vreun fan ridicol al vreunuia dintre candidadti. Totusi, vazand dezbaterea de aseara, ma tot framanta o intrebare: de ce naiba nu l-or fi propus tembelutzii aia pe Cristian Diaconescu ? Cel putin nu are asa o alura de clown, ce nu s-a pomenit.

Akhenaton spunea...

@Andrei Stroiescu

Eu sunt multumit de la natura, deh “steaua din frunte” e de vina. Soarecele si vacuta sunt parti integrante ale naturii. Personal prefer marmota.
Sper ca pe viitor sa nu te superi de-ti voi spune mai scurt Andrei.

@Cumparator

La naiba, amestecand culorile galben si rosu se obtine portocaliu. Deci orice votezi, tot “ai nostrii” vor conduce.
Tu intrezaresti “luminita” lui Ciorbea pe undeva? E cineva cu mult in fata noastra care lungeste tunelul, sau a stins-o careva?

Anonim spunea...

La naiba cu alesii nostrii. La dezbaterea de aseara, aceeasi demagogie, aceleasi promisiuni desarte si utopice, aceeasi cearta pe vesnicele subiecte din campanie.

Nici un program coerent pentru Romania, cu ipoteze si metode de implementare, ceva care sa para cat de cat real si realizabil.

Cat despre evolutia cursului de schimb, nu e decat o manevra de moment iar daca aprecierea leului va fi de durata, nu poate face decat rau economiei. Un curs stabil la 4.3 ar fi fost mai de dorit. Pentru aceasta sustinere aduc un simplu argument: cu toata cresterea rezervelor BNR, atat timp cat inca ne imprumutam de miliarde sa platim salarii, aprecierea monedei nu are nici o logica.

Andrei Stroiescu spunea...

@Akhenaton

"Sper ca pe viitor sa nu te superi de-ti voi spune mai scurt Andrei."

Nu ma supar insa mai este un cititor al blogului care semneaza chiar cu Andrei. Poti sa-mi spui Andrei S in schimb, ca sa existe o diferenta.

ionut spunea...

Hubble

"Nici un program coerent pentru Romania, cu ipoteze si metode de implementare, ceva care sa para cat de cat real si realizabil."

Nici n-aveau cum! Astea nu fac parte din fisa postului presedintelui.

Nici o problema, le stabileste sov... da' nu mai devreme de luni!:D

CUMPARATOR spunea...

@ Akhenaton

Nu gandesc si traiesc in termeni de "tunel la capatul caruia e o luminita".
Cre' ca mai realist, traim in tunelul la capatul caruia se afla "vesnicele plaiuri ale vanatorii". "Luminita" e flacaruia de la crestineasca lumanare.
Sa speram ca n-o s-o vedem prea curand niciunu' de pe aci' !

Flavian spunea...

hai sa traiti.. bine..

Piata imobiliara romaneasca, se va prabusi in 2010

In vreme ce romanii sunt hipnotizati de campania electorala, se trag sforile de catre grupurile financiare care se pregatesc sa cumpere activele majore ale tarii, in regim de solduri. O sa va invit sa urmariti o discutie purtata de mine cu un bancher, pe tema scenariului pentru 2010, si o sa va las sa trageti concluziile. Nu conteaza banca unde lucreaza acest om, ci pur si simplu, strategia ampla, pusa la cale peste capetele noastre, care par sa nu se mai dezlipeasca de manipularile si circul campaniei electorale.

AristotelCostel spunea...

Cum s-ar spune, elucubratiile noastre sunt prezentate succint ... pe un fir logic, dar cam tardiv pentru ... cei multi.

Flavian spunea...

Nu doar, articolul e mult mai amplu. Uite inca niste "mostre":

De aceea spuneam ca a trebuit sa ne agitam putin pentru a impiedica acest guvern din 2009 sa puna in aplicare masurile economice, si sa abatem atentia asupra luptei din campania electorala. Dupa ce ne-am asigurat ca pur si simplu nu va exista riscul sa apara intrusi care sa cumpere activele imobiliare, case, terenuri, scoase la vanzare de executorii nostri bancari, am inceput sa trimitem pe banda rulanta dosarele celor care au luat credite de consum , catre executori. Nimeni nu a sesizat faptul ca, nu ne interesa de fapt sa le vindem casele, ci sa manipulam piata imobiliara, sa o tragem in jos, asigurandu-ne in acelasi timp, ca la momentul potrivit, cand curba prabusirii imobiliare va atinge cel mai de jos nivel, grupurile financiare din tarile noastre de origine, sa cumpere masiv si la preturi de nimic aceste active; Te asigur Iulian ca in 2010, un apartament cu trei camere care in 2008 era evaluat la 150000 euro, va fi scos la vanzare , la executare silita, la preturi de sub 30000 de euro si nu va veni nimeni sa cumpere, pentru ca in 2010 toti vor fi preocupati sa tina bani deoparte pentru ziua de maine; Va fi momentul perfect sa cumparam totul pe nimic.

n cazul speculatiilor pe moneda nationala, trebuie sa ducem leul la un nivel minim, cat mai mic posibil, lasandu-l apoi sa explodeze, sa urce la valori mari, valori reale, undeva catre peste 5 ron pentru un euro. Adica vom face euro atat de scump incat, sa nu va puteti permite sa cumparati activele imobiliare scoase la executare silita, nici cand ele vor avea valori in euro, relativ mici, dar si pentru ca, micimea salariilor romanilor, salarii platite in lei, sa faca din rata catre banca, un cosmar al vietii de zi cu zi. Totul legal, profitand de naivitatea generala, de ternele lupte politice si de tot acest context romanesc , care din 2006 lucreaza pentru noi si in interesul nostru. Iata ca ieri euro era deja la 4,21 lei. Stirea de la TV suna asa : moneda nationala se apreciaza pe fondul interesului investitorilor straini pentru leu. Ma amuza extrem de mult, analistii financiari romani care isi dau cu pararea intr-un fel care pur si simplu ne face jocul si planul mai facil. Si iti jur ca nu-i platim. Nu pe toti.

AristotelCostel spunea...

Am vazut... l-am preluat.

Unknown spunea...

Interesant, dar mi se pare cam SF.
Plus ca unele comentarii sunt identice cu cele pentru articolul: http://www.capital.ro/articol/ce-vor-face-vanzatorii-de-case-in-2010-nimic-128656.html

O fi publicitate ieftina, or fi acei chiaburi care vor sa prabuseasca piata imobiliara sa cumpere cat mai mult pe cat mai putin?

Sa nu ne amagim la stirile pe care unii demult ni le dorim.

Un sambure de adevar o fi, iar cei care s-au nenorocit au facut-o cu mana lor.

Cumpatarea ne lipseste tot mai mult.

CUMPARATOR spunea...

@ Flavian

Nuuu ! Te rog ! Analizeaza-i intai valoarea lui Urban Iulian si apoi lasa-te "prins" de articol.

Il avem deja pe Robert Dobrescu. Putem profita de el. Nu-i nevoie de un "new entry".

Flavian spunea...

E hai, sa fim sinceri acuma. Lasand la o parte "valoarea" autorului si faptul ca jumatate din partea despre RON e identica cu articolul lui Cristian Dogaru, povestea suna frumos... :-)

CUMPARATOR spunea...

Asa e Flavian. Dar n-a terminat-o. Vor lua in spinare imobilele cumparate pe nimic si le vor trimite acasa la sediile centrale ? Vor bloca constructia de imobile noi ?

Flavian spunea...

Aaa... nope.. valul urmator al "crizei" va matura cu totul banci, burse, speculanti si conspirationisti...

Constructiile ne vor ramane noua, sa le utilizam in masura in care ne vor mai fi utile cand vom incepe reconstructia viitorului sistem. Happy end... :)

AristotelCostel spunea...

@cumparator

"Autorul personifică"... ţeapa, da' victimele au aceleaşi ... destine. :)

Am vorbit cu dl. Dogaru şi cred că replica a venit înainte de sesizarea lui flavian.

Totuşi, Urban se ocupă cu nişte treburi... murdărele, care-l deranjează şi pe manole, :)... a inventat şi el un interviu, da' omu' are o părere şi cred că ar trebui să i-o respectăm.

...hihi

ionut spunea...

Asa deci si prin urmare: "bubulii" cumpara la preturi de nimic "active" imobiliare (case, terenuri). Si? Ce fac cu ele? Le iau in spate si pleaca cu ele acasa? "N-are" cum ca "e" I-mobile. "Vrea" sa le vanda ulterior mai scump? Cui?


Bre, pentru SF de calitate va dau eu niste nume: asimov, frank herbert, arthur c. clarke, orson scott card, etc.

AristotelCostel spunea...

@ionut

mai degraba incearca sa-si imagineze... sensuri. Scenariul lui se leaga de sclavagismul din multinationale, iar la ce trebuie sa recupereze, probabil se intreaba cum dracu' de-au primit pana si astia credit... :)

"Planul perfect" poate fi inlocuit cu "aruncarea banilor pe geam"... datoriile trebuie recuperate... executarile vor macelari preturile cloacelor, iar tabula rasa medie deja si-a indeplinit visele.

Cel mai important fragment este cel care descrie economia multilateral dezvoltata a Romaniei, dar nu-i mai prejos nici intarirea leului in tara fara guvern, fara strategii, fara sens... fara nimic.

Daca pui cap la cap toate informatiile astea... ti se invarte creieru'n cap.

ionut spunea...

Aristotel

Nu pun la indoiala tabloul zugravit de bancherul anonim.

Doar concluzia cretina (povestea cu "activele" imobiliare), si manipularea cu iz portocaliu.

CUMPARATOR spunea...

Offfffff !
Drama si tragedia nesfarsita a unei piete imobiliare pe care poporul pur si simplu nu o merita.

O piata imobiliara atat de elevata si evoluata - condamnata la a fi strans legata de salariu mediu pe economia asta mizera.

Suntem o tara care pur si simplu nu ne meritam imobiliarii !

AristotelCostel spunea...

@cumparator

... dramatic. :)

... nuanţă driblabilă...

AristotelCostel spunea...

Turbo-trabant e confirmat... nu mai pupa romanii cloace noi:


Mai multe locuinţe noi terminate în primele nouă luni

Anonim spunea...

Baieti, cred ca v-ati imaginat toti scenarii in cazul realegerii lui Basescu. Dar sunt sigur ca nimeni nu a intrat in detalii. Sa vedem cine o fi alesul, dar daca va fi Basescu ... in fine, sa vedem ... sa nu ne chinuim imaginatia de pomana.

Akhenaton spunea...

@AC

Wow ce bine seamana cu viziunea ta, insa lipseau fortele oculte ("bubulii" cum bine puncteaza Ionut). Las' ca le-a identificat UI.
Si inca mai avem o zi pana la marea alegere ...
Iar la Londra se pariaza pe 1 euro = 4,1 lei ...
Imobiliarii cresc preturile.
Hmmm ... iesim din recesiune, incepe cresterea, imprumutati-va ca euro scade.
Dubaiul e de fapt un foc de paie, s-a si stins.
Luni - Marti iau si eu un credit acum e bataia pestelui :P
Deci un imobil ce in 2008 era evaluat la 150k o sa fie cumparat sub 30k, pai cam asa era prin 2002 (?), de ce nu la sub 10k? De ce 5 lei euro si nu 7 ri 9?
Intrebari existentiale de unde venim si unde ne indreptam sa-i punem lui UI si vom avea un tablou complet :D

Esther spunea...

Soacra mea aproape că m-a omorât, m-a dat afară din casă de multe ori, soțul meu a vrut mereu să semnez un ardei de divorț, totul pentru că nu am putut să rămân însărcinată, până l-am cunoscut pe Dr. DAWN ACUNA, Acest doctor Ea a promis că mă va ajuta după ce i-am explicat situația mea și chiar acum vreau să-i mulțumesc Dr. Dawn pentru că s-a ținut de cuvintele ei. În acest moment, soacra mea și soțul meu mă iubesc atât de mult. Sunt insarcinata, totul datorita Dr. Dawn acuna, contactati-o daca aveti dificultati sau situatii proaste chiar acum.
*Dacă vrei să-ți schimbi soacra.
*Daca vrei sa ramai insarcinata.
*Dacă vrei să-ți întorci iubitul.
*Dacă vrei ca vraja să fie activă.
Si etc.
Scrie-i pe Whatsapp: ,{ +2348032246310 }

Rezultatul recensământului 2011 va accelera scăderea prețurilor pe piața imo?