marți, 17 martie 2009

Primul gând la închiderea Business Week

În urmă cu aproximativ un an am citit un editorial în Business Week în care autoarea îşi exprima îngrijorarea faţă de primul anunţ de scădere a preţurilor pe piaţa imobiliară. Dacă ţineţi minte prin iarna lui 2008 au apărut primele ştiri care ziceau că lucrurile nu mai merg chiar atât de bine în imobiliare, apoi Colliers au lansat BREI-ul şi prin martie s-a anunţat prima scădere.

Acel editorial, care din păcate nu mai poate fi citit pentru că Business Week nu a avut niciodată o ediţie online - mare greşeală de marketing! - punea problema, pe scurt, astfel: "În 2007 - zicea autoarea - am făcut un împrumut pentru a cumpăra un apartament. Toată lumea m-a asigurat că nu fac nicio greşeală. Agentul imobiliar m-a privit în ochi şi mi-a zis că nici nu se pune problema scăderii preţurilor, dimpotrivă, vor continua să crească. Din păcate, prima ştire privitoare la scăderea preţurilor iată că vine acum ca un duş rece."

Mi-am adus aminte de chestia asta pentru că autoarea respectivă - al cărei nume, din păcate, nu îl mai reţin, dar presupun că era redactor-şef, sau aşa ceva, la BW - rezumă în mic destinul a sute de mii de oameni care, în timp ce ruleta se învârtea, au mizat pe culoarea necâştigătoare.

PS. Sper totuşi ca jurnalista respectivă să nu fi rămas şi şomeră în urma închiderii BW. Din câte ştiu se vorbea deja de vreo 2 luni de închiderea revistei, deci oamenii au avut timp să-şi găsească altceva de lucru.

83 de comentarii:

mobutu spunea...

De la mic la mare sau de la incult la cult toti au jucat la ruleta imobiliara. Omul irational a invins.

simon spunea...

Nu trebuie generalizat. Suntem multi care nu jucam la nicio ruleta, nu am "accesat" niciun fel de credit vreodata .

dcg spunea...

@Mobutu
omul irational a "s-a impus", eu nu l-as declara drept un invingator ;-)

dcg spunea...

O analiza interesanta despre cat de bogati (nu) suntem:

http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-5498418-averea-populatiei-sau-cat-saraci-suntem-comparatie-romania-sua.htm

mariussun spunea...

Daca un editor sef de la o publicatie economica a crezut in ruleta imobiliara, atunci inclusiv editorul cat si publicatia respectiva isi merita soarta.

Hubble spunea...

Iar de infoaie euroiul !

Ca o mica cugetare: poporul roman abia scapat din foamea comunismului si a tranzitiei, a fost terenul propice pentru a deveni o gloata de creditati. Bineinteles cu diferente de la individ la individ, in functie de gradul de infumurare si incultura.

Mai e ceva de spus ca incepe bull-trap-ul cu sprijinul FMI.

Daca 2009 va fi un an greu, 2010 va fi adevaratul dezastru. Asadar usor si cu rabdare.

Chrysthyan spunea...

Protestul taximetristilor scoate in evidenta criza economica si goana dupa clienti. In prima faza vor sa scoata de pe piata concurenta neloiala, bravo lor ca oricum taximetria la negru era furt si se facea cu niste masini ce trebuiau casate de mult.
Dar ar trebui sa se gandeasca si strict la ce solutii pot aplica ei: reduceri de pret, comportament civilizat, masini curate, nimicuri ce te fac sa alegi o firma sau alta.
Oricum, inca un simptom al gripei mondiale.

Andrei Stroiescu spunea...

@Simon

Nu trebuie generalizat, suntem si din cei care au luat credite, fara a juca insa la vreo ruleta.

Una este insa sa faci credit cu cap, cu grad mic de indatorare, ca sa poti face cate ceva, si alta este sa te arunci ca prostul* la credit pe maximul sau aproape maximul cat puteai la un momement dat, doar pentru faptul ca... se putea.

*faptul ca spun "ca prostul" nu inseamna in mod necesar ca toti cei care au luat credit cu grad mare de indatorare sunt/au fost prosti.

Chrysthyan spunea...

Mai am ceva de adaugat: pacat de revista, in ritmul asta o sa citim despre economie prin Libertatea, Can Can si alte publicatii de gen.
Probabil urmeaza sa intre in faliment cele de cultura generala.
Era o vreme in care lumea se batea efectiv pe reviste gen Magazin istoric sau Lumea, acum e suficient sa publici un scandal monden si se bat pe niste mizerii de publicatii ce sunt droguri pentru inteligenta.

Florian Popa spunea...

http://www.zf.ro/zf-24/colliers-piata-imobiliara-s-ar-fi-blocat-oricum-4057147/
De ce nu ne-ati zis mai devreme :)
Da indicele, cat ie indicele?

nelu pionieru spunea...

Trezirea la realitate sau răzbunarea lui Manole

Chrysthyan spunea...

Uite gandire de manager neamt:
"Am refuzat ajutoarele de stat pentru ca atunci cand o sa isi revina economia nu am vrea sa devenim tributari conditiilor impuse de stat."

Deci sa inteleg ca in Germania statul nu se muleaza dupa interesele firmelor (grupurilor de actionari).
Da' la noi se poate dom' sef o orodonanta si pentru dezvoltatori?

simon spunea...

http://www.ziare.ro/1237295861-Fraude_bancare_de_peste_3_miliarde
".............................
Tânărul este acuzat că, în perioada noiembrie 2007 - ianuarie 2008, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din Constanţa, a eliberat pentru şase persoane din judeţul Buzău adeverinţe de venit şi contracte de muncă false, pe baza cărora acestea au contractate credite bancare de nevoi personale de la o unitate bancară din Buzău.
Valoarea totală a creditelor astfel contractate este de 356.000 lei.
.................................."

Si cati or mai fi ...........

alex.dumitrascu spunea...

Ce ne facem fara indicele Colliers ?

http://www.banknews.ro/stire/26575_colliers_se_va_retrage_de_pe_piata_rezidentiala.html

Si unde se retrage? Pe Marte???

simon spunea...

Se vor retrage de pe 'piata" locuintelor. Raman pe birouri, spatii industriale s.a.m.d. cel putin asa spun in "interviul" mentionat.

canadianu\' spunea...

doamne, cati prosti au comentat la articolul (mai mult sau mai putin profesionist, asta e deja alta discutie) lui khris. nu pot sa nu observ abundenta de specialisti in economie, istorie si geo-politica din rromania :P

Chrysthyan spunea...

Sa va zic o poveste din Romania!
Una buna!
Ieri mi-au taiat cablul, ok am intarziat o zi si inteleg ca e criza iar RDS&RCS nu te mai poate pasui nici macar 24 de ore.
Astazi am trecut pe la Enel si am platit facturile la zi.Am aflat ca am una restanta. Ok, am platit-o si pe aia.
Problema este ca... si aici e surpriza... ambele facturi le-am platit deja prin banca.
Problema e ca in 20 de zile !!! nici una din platile mele catre cele doua companii de mai sus nu a ajuns la destinatie. Banii sunt plecati din cont, refuz de plata nu am.
Ok, ma infiintez la banca, iau extras de cont si totul pare ok, asta la ei. Dar aia nu au primit banii nici dupa 20 de zile. Si ca surpriza sa fie si mai mare aflu ca orice extragere de numerar de la propriile bancomate se taxeaza cu un nimic de 0,2% care pana acum era 0%.
Acum sincer facturile alea fac 10-20 de euro. Ce rahat de banca sa fii sa tii platile astea?
Dar hop ca nu sunt singurul, mai sunt si altii in aceeasi situatie.
Se pare ca daca intre firme a ajuns transferul de bani la cateva zile la persoane fizice dureaza saptamani.
Oare asa aglomerat e sistemul de nu pot procesa tranzactiile?

Poate sa imi sara in cap cine vrea: banca in cauza este ING Bank!
Problema e ca am fondul de pensii privat tot la ING.
Nu subminez nici o banca dar cred ca au de dat niste explicatii.

Vasile spunea...

http://forum.softpedia.com/index.php?showtopic=374390&view=findpost&p=4362754

Cum zboara timpul :D. Uitati-va la data postului :)

Hubble spunea...

http://www.gandul.info/flux/pretul-mediu-al-terenurilor-din-bucuresti-a-scazut-la-nivelul-din-2007.html?3996;4057468

Dupa ce evalueaza astia pretul mediu ? Un insider si in acelasi timp detinator de terenuri mi-a spus ca nu se vinde nimic. Adica ZERO !

O informatie legata de transportatorii de marfa. Un insider care are firma de transport (vreo 20 auto-tiruri si auto-basculante) mi-a spus ca de 6 luni abia mai prinde cate o comanda, masinile stau in parcare. Sansa lui ar fi relansarea proiectelor de infrastructura.

Treaba e imputita rau pe toate sectoarele.

dcg spunea...

Vasile, tine minte data de 4 aprilie, il rugam atunci sa vina la festivitatea de premiere. PS: ala nu e cumva Nestor?

ionut spunea...

@all

Mda. Se pare ca e oficial: vom imprumuta 18 miliarde de euro.
Tot nu sunt lamurit, care e rostul acestui imprumut?
Manole poate ar fi bun un post pe tema asta.

ionut spunea...

vasile

Alde coldplay, punkt si turbo-trabant sunt istorie!
Ii asteptam pe 4 aprilie...

ionut spunea...

Chrysthyan

"Problema e ca am fondul de pensii privat tot la ING."

Ce asteptari ai tu de la fondul de pensii privat?

ionut spunea...

simon

Eu am 7 credite (linii de credit), ma rog, nu eu personal, eu ca persoana juridica.
Frumusetea e ca o parte (mica ce-i drept) a creditelor mi-o plateste tocmai...banca! Restul mi-l platesc clientii.
Te asigur ca n-am jucat la nici o "ruleta".

Stefania Trandafir spunea...

Sa nu cautam un tap ispasitor in agentul imobiliar.

canadianu\' spunea...

va meritati soarta. inclusiv bashescu a zis amuia la irealitatea ca primariile sa finanteze terminarea ansamblurilor incepute de privati. si ca sepepeul sa se care din parlament, ca nu da bine la imagine. OMFG

Vasile spunea...

Intr-adevar, nu ai de ce sa cauti tzapi IN agentul imobiliar. El, cel putin cel din romania, ESTE un tzap. Cu coarne, necastrat (inca).

Manole spunea...

@vasile: să înţeleg că în curând mă voi trezi cu "coldplay" la uşă cerându-mi să-mi închid blogul? 4 aprilie bate la uşă.

Dacă-l întâlneşti ("virtual", fireşte) ar fi interesant să-l întrebi pe domnişorul dacă şi-a pregătit şi banii pentru alea 5 apartamente. Sau, tot pe credit o fi vrând să le ia, mai ştii ;) ?

@ionut: m-am gândit de mai multe ori la un post pe tema FMI, dar am o problemă: nu înţeleg (încă) la ce va fi folosit acest împrumut. Sper doar ca Trenduri (http://trenduri.blogspot.com/2009/03/fi-sau-nu-fmi.html) să se înşele.

@all: nimeni nu caută pe aici ţapi ispăşitori, capre, oi sau alte animale în agenţii imobiliari. Hai să nu (re)deschidem o discuţie veche, vă rog să nu vă implicaţi iar într-o discuţie fără sens despre agenţii imobiliari.

ionut spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Chrysthyan spunea...

@Ionut

"Ce asteptari ai tu de la fondul de pensii privat?"

Pai sa iti explic, alea contractuale... aaa care contract?
Ati primit vreunul vreun contract? Eu am primit un SMS in care ma felicitau ca i-am ales si mai am formularul ala semnat la aderare (daca ai ai uitat eram obligat).
Atat!
Uite cum ne-a dat statul roman nu numai casele, industria ci si pensia. Chiar am studiat planurile lor si sumele de care iti vorbesc sunt un CACAT!
Scuza-ma Manole, dar cuvantul asta e si in Dex.
Si alea erau nivelurile cand aiuritii astia investeau in diverse gen bursa, active toxice, fonduri.
Acum la ce sa ma astept de la ei?
Eu sincer m-am lecuit de plati prin Self Banking. Cat despre pensii... alta teapa!

@canadianu

Tu esti intruchiparea lui Burebista, Mihai si Stefan la un loc.
A zis Basescu... nu te supara dar de cand ai tu impresia ca cineva in lumea asta il mai baga in seama?
Toate trec!

ionut spunea...

manole

"@ionut: m-am gândit de mai multe ori la un post pe tema FMI, dar am o problemă: nu înţeleg (încă) la ce va fi folosit acest împrumut."

Si tu brutus?:)
Tocmai d'asta ma gandeam ca ar fi bun un post: poate ne lumineaza careva!

Eu am o banuiala pe care am exprimat-o si pe forumul lui alex: vom plati de 2 ori imprumutul.

O data prin repatrierea banilor imprumutati de la FMI catre bancile "mama"(cu ajutorul "fiicelor" din romania, daca, asa cum se speculeaza, imprumutul va "cauza" scaderea RMO).

A doua oara prin returnarea efectiva a imprumutului cu tot cu dobanda aferenta.

Poate-s eu prea cusurgiu si pesimist, dar daca e asa?

Chrysthyan spunea...

@Ionut,Manole

18 Miliardeeeeeeeeeeeeeeee!!!
Astia tocmai l-au amanetat pe stranepotu-meu.
Si pentru ce? Ca sa dea ei bine? Oricum nu vor reusi. Daca Boc venea si spunea, stimate vaci si boi, e cazul sa strangem robinetul il apreciam.
Asta e ca ala care se imprumuta la asa zisi prieteni sa ii mai dea tarfei inca un pahar si nici macar nu stie daca iese ceva.
Oricum tarfa pleaca cu ala cu mai multi bani.

Stiti ce e cel mai tragic, ca denial-ul cel mai mare e la nivel "inalt" in Romania.

ionut spunea...

Chrysthyan

"Ati primit vreunul vreun contract? Eu am primit un SMS in care ma felicitau ca i-am ales si mai am formularul ala semnat la aderare (daca ai ai uitat eram obligat)."

Deoarece am 38 de ani, am fost scutit de obligativitatea aderarii la un fond de pensii!
De ce as crede eu ca un obscur administrator de fond (oricare ar fi el), ar avea grija mai bine decat as putea s-o fac eu personal, de banii mei?
Tocmai asocierea termenului "obligatoriu" cu cel de "privat", ar fi trebuit sa-ti trezeasca suspiciuni!
Ce sa mai zic, asa e pe la noi: vrei nu vrei bea grigore agheasma.

ionut spunea...

manole

Poti sa-mi explici, te rog , de ce mi-ai sters postul?

dcg spunea...

Era oarecum injurios probabil? Intelege ca nu e civilizat sa te iei de culoarea parului unei doamne :p

Manole spunea...

@ionut: pentru că nu te caracteriza.

mobutu spunea...

ăia de pe softpedia sunt niste imbecili, in frunte cu punctul si trabantul ... si nici macar n-au cojones sa redeschida topicul, sa vada lumea cine-i adevaratul prost.

cat despre fmi convingerea mea este aceiasi cu trendurile:
A fi sau a nu f(m)i

ionut spunea...

dcg

Aha! Sa inteleg ca s-a decretat in numele "corectitudinii politice" ca sunt interzise si bancurile cu blonde, sau cum?

Ce zici manole? Ii vei sterge postul si lui dcg care face misto de blonde, sau am inteles eu gresit folosirea emoticonului de la sfarsitul postului?
Manole, e prima si ultima oara cand accept stergerea unui post.

Stefania Trandafir

Ramane cum am stabilit...

ionut spunea...

manole


Inseamna ca n-ai inteles ce ma "caracterizeaza": sunt satul de tupeu!
Ce frumos, iti bati joc de mii de oameni, dupa care vii sa le cersesti compasiunea si intelegerea!
Cam ce limbaj ar trebui sa folosesc, in acceptiunea ta, cu un tepar?

S. spunea...

@Stefania

No comment, un argument pentru care nu ar si-ar merita soarta agentii imobiliari?

Poate pentru ca in 2007 nu spuneau unui vanzator, " Mai tu esti nebun de-a dreptul? Cum poti sa ceri in 2 saptamani cu 5k euro mai mult pentru aceeasi cloaca comunista?"

Chrysthyan spunea...

Manole spunea:
@ionut: pentru că nu te caracteriza.

Sunt de acord. Si asta din simpatie. Blonde, roscate, agente, agenti, etc, pana la urma toti suntem oameni. Iar vanzatorii de iluzii nu au incalcat nici o lege.
Aia a bunului simt nu e in nici un cod civil sau penal.

Apropo, cat o mai fi metrul patrat pe Luna?

Hubble spunea...

Stefania Trandafir spunea...
"Sa nu cautam un tap ispasitor in agentul imobiliar."

Departe de noi gandul asta. Tapul ispasitor e cumparatorul care face greva. Cata transparenta la dvs.

elzorab spunea...

A INCEPUT SA SE ROSTOGOLOEASCA TAVALUGUL, DIN PACATE CHIAR CU UNUL DINTRE CUNOSCUTII MEI. IL STIU PE UNUL DINTRE INVESTITORI...

Unul dintre cele mai răsunătoare astfel de cazuri este cel al societăţii Sky Vision, care nu a reuşit să achite datoriile de un milion de euro către compania constructoare Matrix Construct. După ce, timp de patru luni, Sky Vision a întârziat plăţile, reprezentanţii constructorului s-au adresat instanţei de judecată, iar într-un final casele au fost scoase la licitaţie. Cei care au plătit deja locuinţele se pot trezi şi cu banii daţi, şi fără locuinţe. Există acest risc, chiar dacă proprietarul firmei-constructoare Matrix Construct, Daniel Vlas, susţine că probabilitatea ca acest lucru să se întâmple este mică. „Ansamblul a fost scos la licitaţie în ianuarie pentru 2,8 milioane de euro, iar apoi preţul a scăzut cu 25%. Se vinde la pachet, dar s-ar putea să se vândă şi individual, dacă nu vom reuşi altfel. Acum nu se înghesuie nimeni”, spune Vlas. În total, Sky Vision este are de rambursat către CEC Bank un credit de 300.000 euro, plus datoria de 1,1 milioane de euro către Matrix Construct. La aceştia se adaugă aproximativ 250.000 de euro, sumă care reprezintă cumulul avansurilor plătite de viitorii proprietari. În total, aproape 1,7 milioane de euro. „E clar că nu vom putea vinde proiectul la această sumă, la banii ăştia nu se înghesuie nimeni. Dacă vor fi pierderi, vrem să fie cât mai mici”, a precizat Vlas. Construcţia unei case din ansamblul Irish Residence îl costa pe beneficiarul Sky Vision 100.000 de euro, în vreme ce preţul de vânzare ajungea la 190.000 euro.

http://www.cetateanulclujean.ro/articol.php?id=1544

ding-dong, ding-dong, ding-dong

simon spunea...

http://www.ziare.ro/1237360443-Dinu_Patriciu_caderea_preturilor_imobiliare_nu_va_mai_fi_oprita

"Omul de afaceri susţine că metrul pătrat de locuinţă va ajunge cât unul-două salarii medii, într-un interviu acordat revistei „Capital”. Omul de afaceri Dinu Patriciu susţine că locuinţele vor continua să se ieftinească. Cel care anunţa criza din domeniul imobiliar atunci când vânzările erau în floare susţine, în cadrul unui interviu pentru revista „Capital”, că singura stavilă în faţa acestei căderi este cârdăşia între finanţatori şi dezvoltatori. Finanţatorii nu îşi trec în bilanţ creditele neperformante, pentru că îşi pierd bonusurile, iar dezvoltatorii încă mai au ce mânca şi ţin la preţ. Motiv pentru care piaţa este blocată.

„Acum se află doar la începutul căderii. Până când metrul pătrat de locuinţă medie nu va ajunge egal cu unul până la două salarii medii lunare, căderea preţurilor nu se va opri”, susţine Dinu Patriciu. În opinia acestuia, momentul va veni chiar foarte curând. „În câteva luni, căderea nu va mai putea fi oprită, probabil începând din aprilie, pentru că, după bilanţul pe primul trimestru al anului, nu vor mai putea fi ascunse aceste pierderi”, afirmă Patriciu.
.............................."

Un dezvoltator a ajuns sa dea "cocktail-uri" si "seri dansante" pe la diverse carciumi, pentru a-si prezenta marfa si a mai agata cate un fraier din "Ieuropa".

Chrysthyan spunea...

Criza imobiliara a scazut vanzarile de terenuri cu 20 % si a scazut preturile.
Unde? Pe LUNA !!! Adica pe satelitul natural al Pamantului.
Tare stirea asta, nu?

qwerty spunea...

Chrysthyan:

"In prima faza vor sa scoata de pe piata concurenta neloiala, bravo lor ca oricum taximetria la negru era furt si se facea cu niste masini ce trebuiau casate de mult."

Poti sa elaborezi putin cum e cu concurenta aia neloiala?
Daca practic un pret mai mic, se cheama concurenta neloiala sau PIATA LIBERA?
Mama ei de economie!

dcg spunea...

qwerty, e chiar usor de explicat: un concurent plateste taxe in timp ce altul nu (deci poate avea preturi mai mici). E definitia clasica de manual la capitolul concurenta neloaiala.

dcg spunea...

Cu dedicatie de la renderman: bula imobiliara bucuresteana, din 1996 pana in prezent. Mai merge si cate un grafic la atatea vorbe ;-)

http://indeximobiliar.blogspot.com/2009/03/balonul-imobiliar-bucurestean-imaginea.html

qwerty spunea...

dcg:

Taximetristii n-au protestat impotriva celor care nu platesc taxe ci impotriva taxmietristilor ilfoveni, care practica tarife mai mici.

"un concurent plateste taxe in timp ce altul nu ... E definitia clasica de manual la capitolul concurenta neloaiala."

NU, uite aici definita clasica, ce ai spus tu nu apare deloc aici:

"LEGEA nr. 11 din 1991 privind combaterea concurentei neloiale ART. 5

Constituie infractiune de concurenta neloiala si se pedepseste cu inchisoare de la o luna la doi ani sau cu amenda de la 20.000 lei la 100.000 lei : a) intrebuintarea unei firme, unei embleme, unor desemnari speciale sau a unor ambalaje de natura a produce confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant ; b) producerea in orice mod, importul, exportul, depozitarea, punerea in vinzare sau vinzarea unor marfuri purtind mentiuni false privind brevetele de inventii, originea si caracteristicile marfurilor, precum si cu privire la numele producatorului sau comerciantului, in scopul de a induce in eroare pe ceilalti comercianti si pe beneficiari. Pentru mentiuni false asupra originii marfurilor se inteleg orice indicatii de natura a face sa se creada ca marfurile au fost produse intr-o anumita localitate, intru-un anumit teritoriu sau intr-un anumit stat. Nu se socoteste mentiune falsa asupra originii marfurilor denumirea unui produs al carui nume a devenit generic si indica in comert numai natura lui, afara de cazul cind denumirea este insotita de o mentiune care ar putea face sa se creada ca are acea origine."

ionut spunea...

qwerty

"un concurent plateste taxe in timp ce altul nu ... E definitia clasica de manual la capitolul concurenta neloaiala."


Aceasta este definitia clasica a concurentei frauduloase (ilicite) care intra tot la capitolul concurenta neloiala.

dcg spunea...

Sa nu ne incurcam in cuvinte, cred ca este clar pentru toata lumea despre ce este vorba. Mai bine comentati (daca mai e cazul) graficul lui render, da-i incolo de taximetristi.

mobutu spunea...

Sau mai bine comentati asta:
Dezastru cu ştampila FMI: recesiune de 4% şi deficit bugetar de 4,7%

ionut spunea...

dcg

In ciuda mijloacelor "precare" pe care le are la dispozitie, rendermen face de multa vreme o munca deosebita pentru care merita felicitari.
Dupa citirea graficului am de spus doar 3 cuvinte:
still not enough!

qwerty spunea...

@Ionut

Bine, o fi, dar concurenta neloiala e ce am zis eu...
A include B, nu inseamna B = A

Eu am inteles asta cu neplata taxelor dar nu cred ca asta e problema aici:
http://www.mediafax.ro/social/taximetristii-bucuresteni-protesteaza-in-piata-constitutiei.html?1688;4056565

"Astfel, printre firmele care, deşi au obţinut autorizaţie de funcţionare pentru Ilfov, funcţionează în Bucureşti se regăsesc automobile ale firmelor "Metropola", "Modern", "Pelicanul", "Taxi 200"."

"Potrivit Mariei Ştef, pe lângă înmulţirea numărului de taximetre în Capitală, automobilele înregistrate în Ilfov au un tarif diferit decât cele din Bucureşti, ceea ce duce la o îngreunare a activităţii taximetriştilor din Capitală.

"Chiar dacă firmele de taximetrie din Bucureşti au scăzut tarifele, cei din Ilfov practică un preţ de 1,4 lei pe km (14.000 lei vechi) în condiţiile în care desfăşoară o activitate ilegală pe raza municipiului Bucureşti", a declarat Maria Ştef."

Nu stiu ce taxe platesc in plus cei din Bucuresti; daca ar plati taxe in plus fata de cei din Ilfov, ar fi intr-adevar concurenta neloiala.
La fel nu stiu ce presupune sa ai licenta pe Bucuresti vs. licenta in alt oras.

qwerty spunea...

@mobutu

Cred ca acolo s-a strecurat o greseala "recesiune de 4%" .... HA!!
Cred ca nu l-au urmarit pe domnul ministru de finante, altfel ar fi ales exprimarea mai fericita
"crestere economica negativa de 4%"

Chrysthyan spunea...

dcg

Nu mai e nimic de comentat la grafic.

Eu am adus vorba despre taximetristi ca semn al ascutirii concurentei.
Si da qwerty, a nu plati taxe catre stat, a folosi insemne false de taximetru autorizat, dispecerat neautorizat e deja penal, eu am zis concurenta neloiala fiind bland.
Pretul de dumping e concurenta neloiala. Motivele nu mai conteaza.
Ce imi place mie de fariseii astia care se leaga de amanunte.

ionut spunea...

qwerty

"La fel nu stiu ce presupune sa ai licenta pe Bucuresti vs. licenta in alt oras."

Iti dau eu un indiciu: spaga pentru obtinerea licentei in bucuresti e mai mare.

ionut spunea...

Chrysthyan

"Pretul de dumping e concurenta neloiala. Motivele nu mai conteaza."

Concurenta loiala nu exista decat in teorie.
In realitate sunt 3 posibilitati: 1) daca ai preturi mai mici poti fi acuzat de dumping sau concurenta neloiala
2) daca ai acelasi pret e clar intelegere (cartel).
3)daca ai preturi mai mari, esti in ceea ce se cheama pozitie dominanta si monopol.

M spunea...

Bull-ii de la softpedia (punkt, coldplay, etc), care mai si administreaza forumul (vezi punkt) sint extrem de varza.
De ex. punkt s-a suparat ca am facut prosti pe 60% din votantii intr-un sondaj pentru ca au ales "apartamente scumpe si dobanzi mici" in locul "apartamentelor ieftine si dobanzi mari"

mobutu spunea...

Altul care viseaza cai verzi pe pereti:
[Vând] Garsoniera in Piata Victoriei

witty spunea...

"post pe tema FMI, dar am o problemă: nu înţeleg (încă) la ce va fi folosit acest împrumut"

Ilie Serbanescu a spus-o pe sleau ieri in Adevarul:

http://www.adevarul.ro/rss/articol/analistul-economic-ilie-serbanescu-imprumutul-la-fmi-destinat-sa-salveze-niste-firme-straine.html

"Nici statul român nu este îndatorat, nici firmele cu capital românesc nu sunt îndatorate în străinătate, nici populaţia nu e îndatorată în străinătate. Populaţia este îndatorată pe piaţa internă, faţă de nişte bănci care acţionează pe piaţa internă. Deci dacă se iau bani, de oriunde s-ar lua, de la FMI, de la UE, de la BERD, este de a acoperi nişte găuri produse de capitalul străin. Asta nu e o poziţie confortabilă şi chiar nu înţeleg de ce populaţia să plătească pentru nişte datorii făcute de nişte firme străine. Dacă nu se împrumută de la FMI, desfiinţează leul, desfiinţează tot în România. Dar jaful l-au făcut firmele străine."

Total de acord!

dcg spunea...

Witty, sunt jumatati de adevaruri acolo. Romanii sunt indatorati pe intern, e drept, dar la niste firme straine. Nu prea merge abordarea "hooo, plecati de aici banci straine, noi nu ne simtim cu musca pe caliula" deoarece exista riscul care banicle respective sa spuna: "Bine, plecam, simtiti-va bine in haosul care ramane".

PS: stiu ca e o diferenta de nuanta nesemnificativa dar respectivele "firme" nici macar nu sunt "straine". Din ce inteleg eu unele sunt niste banci romanesti cu actionarat majoritar strain.

nelu pionieru spunea...

nu ma pricep de loc la macroeconomia tarii, poate imi explica si mie cineva, cum sa u din ce vom plati acest imprumut inapoi ???

vad ca acum au luat alt cacat in gura : 2/3 se duc la bnr ca sa mentina cursul euro iar 1/3 la finante. pai asta e toata smecheria , ia bnrul 2/3 din imprumut ? sa inteleg ca ii va arunca pe piata cand va fi nevoie ca leul sa nu se prabuseasca. asa, si noi cum trecem criza ?

mobutu spunea...

Nelu, ideea e ca virgula cu ăia 2/3 din fmi in vistierie bnr poate reduce RMO si, eventual, dobanda de referinta, chestii care teoretic vor relansa creditarea si cica economia.
Insa problema este ca acele fonduri eliberate prin reducerea rmo sa ajunga in economia noastra reala, nu sa ia drumul catre bancile mama fomiste de lichiditate.
Pân' la urma e un santaj ordinar.

Chrysthyan spunea...

De ce nu s-ar duce imprumutul de la FMI pe investitii directe in economie? De ce iar pe niste hartii care mentin alta hartie?
De ce nu s-ar investi tot in agricultura sau industrie?
Un kkt mare, asta facem cu el.
Unde e ala care ii lua apararea lui Basel-ul sa le urez la amandoi, inclusiv guvernului asta de doi lei?
A gasit Base explicatia, de alde taricenii cica erau incompetenti si de aia e criza plus ca i-au dezinformat, vezi doamne si de aia promitea Boc marea cu sarea iar acum nu mai are de unde.
Baaaaa, tu ne crezi prosti?
Pai prostul de Tariceanu in campanie electorala spunea ca nu mai sunt bani.
Raman la parerea mea, cel mai penibil presedinte de cand suntem noi republica.
Sa imprumutati bine!

ionutz spunea...

Imi poate cineva explica modalitatea atat de evindeta ca n-a fost necesar sa fie spusa prin care ei, nu spune cine Serbanescu ne pot prabusi moneda nationala ?
Io unu fara studii economice am inteles din articolul ala ca niste unii straini au adus ei capital de-al lor la noi, l-au investit prost, l-au cam pierdut si-l vor acuma inapoi de la statul roman.
Si daca nu-l primesc fac ce ?
Unde-i conspiratia, santajul ?
Isi iau jucariile si pleaca ? Pai si nu aia e normal, am venit, am fost incompetent, nu stiu sa ma descurc aici si/sau nu mai vreau deci plec. Sau daca ma ajuti, poate raman. Conteaza in relatiile astea economice faptul ca n-o fi corect, moral ? Se bazeaza careva pe chestiile astea ?
Deci explicati va rog in ce consta santajul.

dcg spunea...

Ionutz, santajul consta in niste banci care se transforma in ghisee de incasat rate de la creditaci si doar atat. Creditare economie = zero. Iar riscul consta in faptul ca este posibil ca bancile sa isi ia banii care sunt tinuti acum de BNR, sa-i trimita la bancile mama si sa isi continue netulburate activitatea de incasare a mai sus mentionatelor rate tot in conditii de zero credite :)

Marian spunea...

"Altul care viseaza cai verzi pe pereti:
[Vând] Garsoniera in Piata Victoriei"
A lasat-o de la 80 de mii la 53 de mii din decembrie pana acum. Acum incerc sa vad daca o lasa la 30 de mii.

mobutu spunea...

Nu ne dati banii inapoi (din rmo), nu creditam economia reala. Creditam statul, ca si asa are nevoie disperata de bani ... e sigur si profitabil.
Ne dati banii inapoi, îi returnam mamelor si va futem moneda nationala.
Recte FMI cu aceasta suma imensa, chiar si fara conditiile "clasice" de mariri de taxe.
Blackmail.

Hubble spunea...

Niste gunoaie astia care ne vand la FMI. Nu v-ar putrezi oasele.

sapte spunea...

din pdv-ul meu situatia sta asa. baetii vor banii inapoi. nu sunt decat doua surse: rmo si piata libera. daca li se da din rmo, ramanem in cucul gol vav de curs. asadar, acord fmi. care fmi, special ca sa ne futa deplin, impune bnr sa nu intervina pe piata valutara. adica, noi va dam bani cu dobanda, voi scadeti rmo, bnr nu intervine, baietii impacheteaza si apoi isi fac de cap cu cursul pe banii nostri.
daca se duc pe piata libera au nevoie de lei ca sa cumpere euro. lei care intra din ratele romanilor dar f.lent. care lei mai sunt disputati si de buget. asadar, chiar daca ar vrea sa atraga lei ar trebui sa fie mai atractivi la dobanda decat statul care ofera 14pp. motiv pentru care si s-au intrecut in dobanzi pana a fost clar ca guvernul e in genunchi. daca as fi isarel as zice bring it on, pana ar trebui sa ia din nou lei cu 500pp overnight daca tot vor leul jos.
si intr-un caz si in celalalt leul cade, dar cu fmi de mana cadeunde vor ei, altminteri pana unde pot ei cu leii disponibili in tara. si chiar daca ar impacheta tot (ceea ce nu vor face ever pt ca suntem o vaca prea buna de muls) si s-ar cara cu banci si retail ar fi o binecuvantare pentru ca piata ar ramane iarasi libera pentru indigeni.
ei practic profita de faptul ca n-avem sange-n oo si ca base are an electoral.

sapte spunea...

economia va ramane tot necreditata. scuza e deja pregatita prin presa: cererea a scazut la 10% fata de anul trecut...not our fault.

ionut spunea...

@all

Help! Ca sa nu ma umplu complet de nervi, imi explica si mie cineva cum vine chestia cu "crestere economica negativa"?

mobutu spunea...

crestere economica negativa
profit -100
dobanda real pozitiva
etc.

ionut spunea...

ionutz

Au explicat destul dcg, mobutu, sapte cum e cu santajul.
Marea durere e ca romania (statul roman) e santajabila.

Pentru alte lamuriri iti recomand:

http://financiar-imobiliar.guvernarea.ro/forum/viewforum.php?f=42

ionut spunea...

mobutu

Mai explica-mi odata: cum traduci tu "cresterea negativa", care e sinonimul sintagmei?

mobutu spunea...

nu traduc, ca n-am cum.
sunt de partea ta, nici eu nu inteleg de ce se folosesc acesti termeni, de'aia i'am inşirat.

Termenul de crestere economica negativa pare sa vina ca parte din teoria cresterii economice infinite, o tampenie ... in loc sa zica scadere ei îi zic crestere negativa. aiurea, zic eu.

adix spunea...

Hrebenciuc la Guran pe Antena 3:
De ce psd si pd sa suporte consecintele politicii monetare a BNR, daca ajunge cursul la 5-6, fara sa poata interveni cu ceva?
Daca citesti printre randuri adio independenta BNR - Isarescu tap ispasitor - dat drumul la tiparnia...interesant

ionut spunea...

mobutu

Bingo! De fapt cuvantul e "scadere". Multumesc, m-am linistit. Credeam ca-mi scapa mie ceva in legatura cu "eufemismul" asta.

Hubble spunea...

Voi observati ca de vreo 6 ani suntem numai in campanie electorala (parlamnent, locale, europene, referendum). In acest timp s-a jefuit tara pana si pe datorie.

Dupa 20 md de la FMI ce mai imprumutam ? Dupa ritmul in care o sa cada PIB-ul s-ar putea sa ajungem la nivelul 2004 iar datoria externa sa fie cat PIB-ul.

Am vorbit si acum cateva luni ca RMO va face cu ochiul multora.

Daca Cristi spunea de spaga pentru creditul luat, FMI cred ca da spaga pentru creditul dat. La cum sunt astia de chititi pe FMI pare-mi-se ca cineva a fost uns (mai multi).

Hubble spunea...

De ce trebuie bani de la FMI pentru stabilizarea cursului ? Parca ni se spunea ca exista rezerva valutara arhisuficienta. Dar de ce nu se da drumul la leu pe la 5 ? Care-i problema ?

De ce trebuie injectati bani in sistemul bancar ? Eu, statul imprumut bani cu dobanda de la FMI. Apoi ii dau bancilor sa ma ma imprumute odata.

Doamne da prosti suntem. Nici africanii aia din bananieri nu mai pot fi prostiti asa pe fata ca odata scot puscociul.

Doamne ce tun ni se pregateste. Manole, profileaza-te pe un topic cu FMI-ul, cu toate ca nu prea cred ca mai poti face ceva.

Baga-mi-as ceva in mama lor de conducatori. Vanghelie, Udrea, Basescu, Hrebenciuc, Geoana, numai specimene. Incep sa-i regret pe Ceausescu si Iliescu.

simon spunea...

@Hubble
Macar Ceusescu a avut bunul simt sa il puna pe Nicusor doar prim secretar la Sibiu. Nu l-a facut sef pe la UTC sau europarlamentar. Iar Bentley/Ferrari/Maserati nu au avut niciodata copii lui, casa din spatele Bisericii Albe unde statea Nicusor era a Gospodariei de partid (actual RA APPS) , acum e la UNITER.
Nu putem compara. Ciocoii de acum sunt infinit mai rai decat esalonul intai al PCR.

Silviu spunea...

http://economie.hotnews.ro/stiri-imobiliar-5502917-solutia-lui-basescu-aplica-deja-primariile-cumpara-proiectele-imobiliare-ramase-fara-finantare.htm
Baetii destepti nu dorm niciodata...

Rezultatul recensământului 2011 va accelera scăderea prețurilor pe piața imo?

Continut video

Loading...