miercuri, 20 mai 2009

Programul "Prima casa", subprime pe banii statului

Guvernul nostru o comite iar ca la Turtucaia şi anunţă cum se va desfăşura şi ce va însemna programul "Prima casă", un adevărat subprime pe banii statului.

Îmi place că Boc e foarte sincer: "Prin acest program dorim să îi sprijinim în mod direct pe toţi cei care se află în faţa achiziţionării primei case. Ştim ce dificultăţi există. Fie nu există banii necesari pentru plata avansului, fie uneori nu există salariu suficient pentru a-ţi putea plăti ratele la bancă."

Altfel zis, acest guvern de descreieraţi vrea să-i ajute să-şi cumpere case pe unii care:

  • nu sunt capabili să economisească (ok, şi atunci, cum naiba ar fi capabili să plătească ratele băncii?!);
  • au salarii mici, deci sunt slab calificaţi profesional şi social, deci nu prea sunt "creditabili" din principiu.
Pentru ajutorarea acestor două categorii există modalităţi mult mai simple şi mai practice de acţiune:
  • băncile pentru locuinţe - pentru cei dispuşi să se ajute pentru a fi ajutaţi, economisind activ;
  • reconversie profesională, cursuri de calificare, servicii de educaţie pentru cei slab calificaţi, care să fie ajutaţi astfel să se perfecţioneze şi să-şi găsească nişte joburi mai bune.
Un vechi proverb chinezesc spune: "Dacă vrei să-i faci un bine, dă-i omului undiţa şi învaţă-l s-o folosească, nu-i da peştele." Alde Boc promite exact peştele. Deh, vin alegerile.

Să presupunem, totuşi, că năstruşnicia asta chiar e serioasă. Cine va avea de câştigat?
  • în primul rând, dezvoltatorii cu averile blocate: la o primă vedere, dintr-un miliard de euro şi cu valoarea maximă a garanţiei de 60.000 de euro, se vor acoperi în jur de 20-25.000 de tranzacţii. Cam câte apartamente "noi" or să zacă goale la anul pe vremea asta "de la Nistru pân'la Tisa" (mă rog, e o figură de stil). Hm, a naibii potrivire...
  • în al doilea rând, băncile: vor putea da credite riscând foarte puţin (doar 20% din valoarea împrumutului, dacă am înţeles bine, adică doar 12.000 de euro la un împrumut de 60.000)
Cine va avea de pierdut?
  • noi toţi: după ce creditaţii subprime se vor trezi "proprietari", vor capota în 2 timpi şi 3 mişcări, băncile vor încasa imediat garanţia de la stat, iar noi vom rămâne să plătim gaura dată statului;
  • IMM-urile, pentru că din fondurile destinate lor se doreşte finanţarea aiurelii; asta înseamnă că relansarea economică se amână pentru la anul (şi la mulţi ani!);
  • piaţa imobiliară în ansamblul ei: invazia bruscă a pieţei cu o masă de subprimeri şi degrevarea băncilor de riscurile presupuse de 80% din împrumut, va face ca executările silite să devină normă şi băncile să-şi permită să accepte chiar şi oferte de 21% din împrumutul acordat pentru a-şi acoperi pierderea generată de un credit neperformant. Cu alte cuvinte, dacă o bancă a acordat unui asemenea subprimer 45.000 de euro ca să-şi cumpere un apartament de 55.000 de euro, atunci când îl va executa silit îşi va permite să vândă apartamentul chiar şi cu 10.000 de euro pentru a-şi recupera paguba. Restul de 35.000 vor veni de la Stat. În condiţiile astea, ghici ciupercă în ce direcţie o vor lua preţurile? Vorbim acum de prăbuşire? Aveţi răbdare! Se pare că nu am văzut încă nimic!
Ce nu se va întâmpla şi care vor fi efectele nefaste?
  • nu se va "relansa" sectorul construcţiilor: niciun dezvoltator nu va mai fi aşa de tâmpit încât să înceapă proiecte rezidenţiale; cin' s-a fript cu ciorbă, suflă şi-n iaurt; băieţii deştepţi vor încasa banii şi ne vor trimite bezele de pe Coasta de Azur;
  • se vor încuraja corupţia generalizată şi moriştile dezvoltator-bancă: să presupunem că Popescu - dezvoltator - are la vânzare 5 apartamente în valoare de 80.000 de euro bucata. Apartamentele se achiziţionează cu 20.000 avans şi 60.000 - împrumut. Popescu îşi cheamă 5 nepoţi, pe care îi trimite la Bancă să ia credite; Banca se cunoaşte cu Popescu şi le dă creditele; Popescu încasează 300.000 de euro şi scapă de apartamente; creditaţii pun cheile pe masa băncii şi îşi bagă picioarele; banca ia de la stat 240.000 de euro şi apoi scoate la vânzare cele 5 apartamente, preţ de pornire - 18.000 de euro; elegant, Popescu le cumpără pe toate cu 90.000 de euro. La final, Popescu rămâne cu 5 apartamente şi cu 210.000 de euro în buzunar, banca bagă 300.000 de euro şi scoate 330.000 (mai frumos ca la bursă, ce mama dracului...), iar statul rămâne cu o mare gaură de minus 240.000 de euro.

Zău aşa, nici măcar Boc nu cred că e atât de prost încât să accepte o asemenea aiureală. Spuneţi-mi că e doar încă o porcărie electorală din şirul celor începute în toamnă.

Update 22.05: între timp au apărut şi alte amănunte, semnalate prima oară în comentarii de userul Bejan: guvernul le pune băncilor două condiţii, avans de maxim 5% şi dobânzi mici (v. aici). Dacă treaba cu dobânzile mici e de înţeles - asta îşi doreşte oricine! - avansul ridicol de 5% ne dovedeşte clar că guvernul Boc vrea să sacrifice un miliard de euro pentru a organiza o piaţă de stat subprime care să salveze de la înec amicii din imobiliare.

210 comentarii:

1 – 200 din 210   Mai noi›   Cele mai noi»
alex spunea...

io zic ca e o prostie.
nici macar nu stiu de ce o fac, ptr. ca electorat nu au ce castiga cu asta.

Anonim spunea...

Vreau si io un aragaz de la guvern. Sunt la primu'. Da' n-am butelie! Aloo! Ma aude cineva? N'am butelie!

M-am saturat de simulacrul asta de barbati destepti si impotenti. Piticul asta intelege bine: fara casa, fara masina n'ai femei. Asa ca baga mare, frate! Credite ca altceva nu ai ce.
Poate ne trezeste cineva din betie!

ionut spunea...

manole

"Zău aşa, nici măcar Boc nu cred că e atât de prost încât să accepte o asemenea aiureală. Spuneţi-mi că e doar încă o porcărie electorală din şirul celor începute în toamnă."

Cand si-a respectat guvernul boc vreo promisiune?
P.S. Boc e atat de prost...

karino spunea...

Boc chiar e prost la faza asta.Se repeta smecheria cu creditele la apartamente date prin CEC in `97-`99.Aia care au luat apartamentele, pe bune, platesc acum 20-30 de lei noi pe luna rata.Si cei mai multi si-au (re)cumparat propriile apartamente si de restul banilor si-au cumparat superlimuzine.Buna investitie!Acum cetateanu` de rand cotizeaza la buget pentru ca acelasi CEC sa fie finantat pentru - culmea - incurajarea creditarii.

Author spunea...

E un cadou pentru banci si dezvoltatori.

Bancile primesc dobanzi de 10% fara risc.

Dezvoltatorii primesc un nou minim de pret.


Există riscul ca această garanție să fie percepută de bănci ca un "cec în alb", care le va permite să crediteze pe oricine, în orice condiții de risc, știind că va exista oricând un ban public care să acopere erorile de creditare sau eventualele falimente ale deponentilor.

O ușurință în acordarea de credite garantate ar duce la distorsionarea pieței imobiliare prin creșterea prețurilor la apartamentele ieftine spre 60.000 EUR, sumă pe care și-ar putea permite oricine, deci prețul minim al unui apartament ar trebui să fie cel puțin atât.

E inca neclar cine va face executarile silite.

Anonim spunea...

ba uite eu cred ca e pe bune.

cred ca si-au dat seama ca s-a cam terminat cu guvernarea si cu economia, si ca atare, vor improprietari cateva zeci de mii de beizadele bugetare pe banii prostilor.

baietii destepti incaseaza banii, beizadelele peretii, banca ia garantie de la stat, iar fraierii p..a.

iar banii se pare ca vin din salariile neplatite de cateva luni ale unor bugetari.

de o astfel de ticalosie chiar ii cred in stare.

Anonim spunea...

sapte, te-ai prins!
Pai cine se mai califica la credite decat bugetarii? Servici sigur. C'asai in tenis!

mobutu spunea...

vezi Manole, îţi dădu boc material de blog

arx spunea...

Ce tampenie. Oare handicapatii astia nu se uita peste ocean la ceilalti inteligenti ai planetei care au incercat sa faca din rahat bici si sa dea o casa la orice rupt in cur? Ce este atat de complicat, e suficient ca geniul care a venit cu ideea sa gugaleasca putin si din doua trei articole s-a convins. Imi vine sa-i strang de gat pe tembelii astia dimpreuna cu Basexu care acu doua zile se lauda in discursul de la paris ca imobiliarele au crescut cu 4%. Cred ca era vorba de sanii lui Nutzi dar spritarul a incurcat merele cu perele.
Un lucru este sigur, daca se face smenul putem macar sa stam linistiti ca sclavi scrie pe noi ca popor, vom plati de ne vor sari ochii din cap.

elzorab spunea...

parerea mea e ca in romania a murit si ultima speranta. coruptia si jaful generalizat, imbuibarea clasei politice si bugetarilor de lux pe spinarea intreprinzatorilor privati, din ce in ce mai putini si din ce in ce mai oprimati cu taxe si suprataxe va duce la colapsul general al economiei si a statului in sine.

statul roman poate sa faca ce doreste cu banii lui, dar cand vine vorba de banii fmi si ai ue ma indoiesc ca vor fi de acord cu o asemena masura. oricum era cu dedicatie, sa le plateasca pierderile "prietenilor"

aceasta masura, este exact ceea ce a stat la baza crizei imobiliare si economice din sua, atat ca statul nu a garantaT, dar a permis unor mase de cetateni sa se indatoreze peste limita pe care o putea suporta. deci vom incerca sa scapam de criza adoptand masurile care au generat-o in primul rand.

problemele romaiei sunt multiple si grave, aceasta masura s-ar putea sa intarzie cu cateva luni colapsul dar cu cat mai tarziu cu atat mai grav.

cu cat statul isi permite cjheltuieli mai exuberante in acest moment, cu atat calificativul de risc va fi mai prost, cu atat intreprinzatorii straini vor evita romania, iar cei autohtoni vor fugii de vor manca pamantul spre tari unde nu vor fi jefuiti la drumul mare de catre stat.

in final vor ramane somerii si bugetarii cumparandus-si apartamentele unii altora si tzepuindu-se reciproc, conform principiului:

CINE-I HARNIC SI MUNCESTE ORI E PROST ORI NU GANDESTE.

ASTA E CEA MAI MARE PROBLEMA A ROMANIEI, NU MAI ARE NICI UN ROST SA MUNCESTI DOAR PENTRU A PURTA IN SPATE O SLEAHTA DE MILIOANE DE PUTORI CARE NU VOR SA FACA NIMIC DECAT SA IA BANUL CU JAPCA DE LA CEI CARE MUNCESC...PA SI PU, MAI BINE SOMER DECAT PROST!

Anonim spunea...

s-au bagat case la aprozar ? suuuuuuper, ma duc sa-mi rezerv bilet

Unknown spunea...

Cata galagie pentru nimic, e campanie electorala si atat.Vor veni in cateva saptamani si vor spune ca lucreaza la normele de aplicare, dupa care vor face un minister ca sa "administreze" dosarele aplicantilor - desigur se vor angaja prin "concurs" de pile si spagi"- de acolo vor administra spagile.

Cam dupa 6 luni vor veni cu o poveste, campania electorala va fi incheiata, de prezidentiale vorbesc, si vor anula toata acesta nebunie pe motiv ca nu sunt fonduri, de parca ar fi fost.........

Aceste iesiri ale politicienilor ne dovedesc ca oamenii nu invata nimic din propria experienta si din istorie.Dupa ce esti mintit cu atata consecventa ani de zile, luam de bun orice tampenie aruncata.
Vai mama noastra.

cezar spunea...

"Există riscul ca această garanție să fie percepută de bănci ca un "cec în alb", care le va permite să crediteze pe oricine, în orice condiții de risc, știind că va exista oricând un ban public care să acopere erorile de creditare sau eventualele falimente ale bla bla" Bancile in RO respecta regulamentul BNR. Tu pe ce lume ai trait pina acum ?

"O ușurință în acordarea de credite garantate ar duce la distorsionarea pieței imobiliare prin creșterea prețurilor la apartamentele ieftine spre 60.000 EUR" vezi ca ala e doar creditul maxim. Si parca nu-i acelasi lucru.
Multi romani au deja niste bani la saltea.

"E inca neclar cine va face executarile silite." Pai, e neclar doar pentru cei care nu cunosc legea, adica batranul Cod de proc. civila. Sa mor eu, e din sec.19. Aaaa, si care executari, domnu marcu ? Batem din palme si facem aia, executam.Bine.
Aaaa, a citit si el imbecilitatea aia cu " executam cat sa ne scoatem banii nostri negarantati de stat" si s-a vezi floodare cu chestii la a 5-a parte de pret. Sa-l trimita pe manole cineva la titlul 5 din C.proc.civila, sa vada si el de la pret se pleaca si la ce pret se poate ajunge si cand si in ce conditii.

3 idei, 3 prostii ?! Nici macar Ionut nu poate depasi reecordul asta. Bine, e si tehnic imposibil.

Marona spunea...

"Planul-lovitura" imaginat de Vladescu, care urmeaza sa "deblocheze" piata la palierul curent de preturi (bottom my ass!!!) are o slabiciune fatala: nu contine nici un fel de miere pentru "unelte", pentru fazanii prin intermediul carora ar urma sa se deruleze schema.

Problema sta asa: familiile si indivizii din Bucuresti, de exemplu, care nu-s inca ipotecate si si-ar permite sa plateasca ratele aferente unui credit de 60000 pe 20 de ani, adica vreo 600 de euro lunar, nu-si doresc DELOC sa "cumpere" apartamentul care se gaseste acum pe piata la palierul respectiv de pret (ar plati un total de aprox 140000 de mii de euro pentru ca sa se aleaga la sfarsit cu un apartament de 2 camere comuniste, iesite din garantie sau, alternativ, cu 2 camere capitaliste intr-un bloc in lanul de porumb sau langa groapa de gunoi a orasului). Decizia de-a intra in randul ipotecatilor ar fi total neeconomica si neatractiva, acum cand toata lumea s-a prins cat de fals era mitul ca imobiliarele numa' creste si devine inestimabile, asa ca te poti scapa de ele oricand vrei ca sa te muti "la nivelul urmator de casa".

Cine ramane? Cei carora venitul nu le permite achitarea ratei. Ei se vor abtine si mai abitir, n-au de ce sa se bage in joc, decat daca statul le-ar garanta ca locuinta devenita "sociala" in urma default-ului obligatoriu le va fi repartizata tot lor, la nivel de chirie subprime. O asemenea "garantie" nu figureaza insa in schema.

Planul va putea fi utilizat pentru niscaiva fraude, da, insa bancile nu au nici un motiv sa incurajeze cardasiile respective. Bancile castiga din dobanzi si comisioane, achitate de creditac in mod constant, pe termen lung, nu din suveici sub-prime cu ciclu de 3-6 luni maxim, a caror recuperare e "garantata" de un stat impredictibil si quasi falit.

Predictia mea: noului "bottom" o sa-i cada fundul cu inca vreo 30000 de euro pana in iarna.

cezar spunea...

"Planul va putea fi utilizat pentru niscaiva fraude, da, insa bancile nu au nici un motiv sa incurajeze cardasiile respective. Bancile castiga din dobanzi si comisioane, achitate de creditac in mod constant, pe termen lung, nu din suveici sub-prime cu ciclu de 3-6 luni maxim, a caror recuperare e "garantata" de un stat impredictibil si quasi falit."

Ca sa vezi, manole, ai cam exagerat cu cardasiile alea :)).
Oricum, cireasa de pe tort e maniera sigura de sine cu care ne-ai anuntat ca absolut toate bunurile cump. cu ocazia acestei interesante masuri - vor fi vandute la executare silita la a cincea parte din pret. Noroc cu audienta, mai ...neatenta (sa fiu gentil).

Apropo, sondajul ala penibil cu 300 de ceva pentru un metru patrat de altceva... chiar ai de gand sa ai astepti 2 luni pina in august pt. a-l scoate ? Rezultatele votarii sunt clare, aproape jumatate din cititorii tai au gandit cu toata puterea fiintei lor si au generat o enormitate (cam riscant ai jucat). Ai un mesaj, ceva, pentru ei ? Multi da' prosti :))

Anonim spunea...

cezarica, si ma-ta ce zicea?

Cristian spunea...

Cezar, esti chiar atat de naiv incat sa crezi ca garantarea de catre stat a unui credit pentru casa de 60.000 de euro nu va duce la o "relaxeze" a normele de creditare ale bancilor? Stiu, bancile respecta normele BNR, dar, vai de mine, cat de flexibile sunt normele alea, poti sa tragi de ele ca de gumilastic, daca stii sigur ca in final e unul prost care poate sa plateasca garantat. Si nu, prostul ala nu e statul roman, e platitorul de taxe roman.

P.S. M-am gandit la tine ieri ;) Acum un an si mai bine sustineai ca suntem ca prosti daca tot discutam de cererea solvabila, ca stie el Tiriac mai bine pentru cine face case cu 2500 de euro/mp, oricum nu pentru "amaratii de pe site care castiga 1000 de euro/luna". Ieri Tiriac tocmai a declarat ca sta cu apartamentele in brate, si cu alea de 4000 euro/mp si cu alea de 1000 euro/mp. Nici Tiriac nu stia ce face, il luase valul si pe el..

vladone spunea...

EMIGREZ !!!
m-am saturat sa muncesc si sa economisesc ca boul si toti hotii si puturosii sa beneficieze de munca mea ! :((

Author spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Author spunea...

@Cezar

"Bancile in RO respecta regulamentul BNR. Tu pe ce lume ai trait pina acum ?"

Regulamentul BNR este doar un document tehnic.

Scoring-ul pe baza caruia banca acorda credit nu este legiferat.


"Pai, e neclar doar pentru cei care nu cunosc legea, adica batranul Cod de proc. civila. Sa mor eu, e din sec.19."

Nu intelegi. Cine va cere executarea? Banca? Daca banca isi incaseaza creditul prin executarea garantiei, nu mai are niciun risc. Ce face, paseaza apartamentul catre stat - "executati-l silit si recuperati-va voi banii cum stiti"?

Aaaa, si care executari, domnu marcu ? Batem din palme si facem aia, executam.Bine.

"Sa-l trimita pe manole cineva la titlul 5 din C.proc.civila, sa vada si el de la pret se pleaca si la ce pret se poate ajunge si cand si in ce conditii."

Aha, si nu exista licitatii la care la pretul initial de 75% nu s-a prezentat nimeni si s-a reluat la un pret mai mic.

cezar spunea...

"-IMM-urile, pentru că din fondurile destinate lor se doreşte finanţarea aiurelii; asta înseamnă că relansarea economică se amână pentru la anul (şi la mulţi ani!);"

http://www.standard.ro/articol_95110/fondul_din_care_se_acorda_ajutoare_de_stat_pentru_imm_uri_a_fost_majorat_de_guvern_de_20_de_ori.html

Sincer, manole, este cam neglijent lately.

vladone spunea...

bai cezar, daca tu chiar nu vezi mega-magaria din chestia asta cu garantatul ipotecilor esti chiar cu IQ-ul pe jos ... lasa-ne naibii in durerea noastra de contribuabili prosti !

Florian Popa spunea...

Cred ca se vor garanta numai achizitiile de apartamente noi pentru ca acolo sunt foarte multi bani blocati, bancile-si vor lua si ele banu si nu vor mai fi nevoite sa execute diveloperii.
Euforia asta o sa fie flushed la urmatorul targ imobiliar cand se va vedea ca de fapt nu s-a intamplat nimic.

Manole spunea...

He he, ridicaţi-vă în picioare şi cântaţi imnul, există cel puţin un român care mai crede în Lege, Onoare şi Patrie: Cezar.

În altă ordine de idei, Cezărele tată, dacă urmăreai blogul ai fi văzut că eu însumi am votat "nu". De ce să scot sondajul înainte să se epuizeze? E chiar interesant să vedem ce cred citititorii acestui blog. Uite că "doom"-eri sunt doar vreo 40%, nu 100% cum zic unii. Capisci?

Unknown spunea...

Cred ca o sa urmeze un optimism exagerat in preturile imobiliare lucru care pentru unii dintre noi care ne calificam la un credit si in conditiile actuale nu poate fi decat un semn rau.

Zilele trecute Dinu Patriciu sublinia foarte frumos ca "statele au devenit mai socialiste şi au încercat să stimuleze accesul la proprietate al unei clase mai sărace": http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/849689/La-inceputul-anilor-90-Iliescu-era-mult-mai-decent-decat-este-Basescu/

cezar spunea...

"Regulamentul BNR este doar un document tehnic.
Scoring-ul pe baza caruia banca acorda credit nu este legiferat.".
Intr-adevar, scoringul fiecarei banci nu este legiferat, ar fi anti-constitutional (si o enormitate). Ce legatura are asta cu criteriile de prudentialitate impuse de BNR bancilor comerciale ? Rata maxim atat la suta din venit, avans minim atat la suta etc etc etc etc etc etc. Sa mai spun ca RMO (la valuta cel putin) asigura in continuare lipsa de apetenta a bancilor la resurse plasate de dragul de a castiga pe seama riscului statului ?
Nu mai vb de prudenta dovedita de-a lungul timpului a bancilor comerciale romanesti, concretizata azi, intr-un mediu bancar SANATOS.

"Nu intelegi. Cine va cere executarea? Banca? Daca banca isi incaseaza creditul prin executarea garantiei, nu mai are niciun risc. Ce face, paseaza apartamentul catre stat - "executati-l silit si recuperati-va voi banii cum stiti"?
E, uite ceva interesant. Ordinea executarii garantiilor o stii f. bine, daca ai tangenta cu dreptul, intai se executa garantia, apoi se apeleaza la "asiguratorul" creditului, deci intai esti obligat sa executi locuinta respectiva, respectand legea, si, daca mai ramane debit neacoperit, creditorul se indestuleaza de la terti, recte Statul roman. Banca nu poate vinde repede casa aia la 20 la suta din valoare, si-si ia restul de 80 la suta de la Stat,asa cum sugera in stilul balonului dl. manole mai inainte. Bine , ma indoiesc ca el chiar crede in chestia asta, dar asta e marfa care se vinde aici, asta spune si el.
Raman de vazut normele de aplicare, care ar putea modifica dreptul comun.

"Aha, si nu exista licitatii la care la pretul initial de 75% nu s-a prezentat nimeni si s-a reluat la un pret mai mic."
Nu la imobilele interesante, acolo e bataie tata, am adjudecat si la 15 la suta mai jos de pretul pietei din momentul ala, noroc a a crescut piata.
Vezi ca pretul initial este cel de evaluare. In caz de ne-vanzare se reduce pretul cu 25 la suta la a doua licitatie, cand se poate vinde si la orice pret, chit ca e un singur licitator.
Dar, cum spuneam, la casele care merita e bataie.

Unknown spunea...

Ori sunt eu naiv or astia din Guvern sunt niste incapabili ori aceleasi persoane din Guvern se cred pe mosia lor, jucandu-se cum vor cu banii altora!?!? Cum e posibil ca nimeni(cu putere de decizie) sa nu vada argumentele din acest articol? E foarte frustrant! si eu sunt un potential beneficiar, insa nici chiar asa, scopul scuza mijloacele!!!

nelu pionieru spunea...

fiind vorba de o lege care ar favoriza pretenii de la cluj si de peste tăt sa isi faca un mic exit (vor fi vizate doar locuintele noi, cred) sunt sanse sa se puna in aplicare cu orice risc... daca era vorba despre un proiect care sa ajute cu adevarat pulimea era alta poveste. vedeti legea cu salariile profesorilor, care este LEGE, este in vigoare dar nu se aplica ca deh, nu sunt bani ma nene. in rromanica legile economiei, fizici, naturii nu sunt valabile, la noi totul este...altfel. e clar ca principalii beneficiari de credite vor fi oamenii dezvoltatorilor care dupa 2 luni vor pune cheile pe masa la banca. vor cauta oameni dupa profilul descris de dop, fara bani de avans, fara bani de rate, fara alte proprietati si care vor fi dispusi pt. cateva sute de euro comision sa se bage la un credit garantat de stat. pe altii nu ii vad amatori de credite. cu ce te avantajeaza ca e garantat de stat si il obtii cand ai de platit rate 30 de ani pt un cotet care nu face banii aia. daca era vorba de credite cu rate platite tot de stat se gaseau amatori.

Florian Popa spunea...

Va fi carnagiu pentru miliardu' asta.

B spunea...

Marona, tu ai dreptate dar gandeste-te, ca multi din ce care au finantat campaniile electorale cu 5 maini ca banii se faceau cel mai usor in imobiliare au cea mai mare influienta politica combinata cu un petic mare la turul pantalonilor. Nu trebuie sa uitam ca majoritatea politicienilor si-au bagat ei insisi banii in imobiliare si acum stau cu ei blocati.
Segmentul de nou si o campanie de (dez)informare in presa combinata cu garantarea de stat si mirajul unor dobanzi de 10% la banci care momentan sunt si ele pe linia de plutire, banci care nu stiu de unde sa mai duca profituri acasa sa astupe gaurile sunt toate elemente puternic stimulatoare.
Cat despre lipsa creditacilor dispusi sa se inhame la jug, Romania e inca plina de ei. Nu subestima prostia unui popor, in special unul ca al nostru! Tine cont ca lipsa unui cadru legal pentru piata chiriilor este de natura sa stimuleze achizitiile. Mai mult, lipsa unui indice imobiliar raportat de catre notarii publici permit raportarea unor false cresteri a preturilor la acoperirea caror si cei de pe apartamentele vechi sa faca un bine venit exit.
Ca o concluzie, asa cum oamenii care se credeau inteligenti s-au inhamat la credite pe n ani (ma includ si pe mine) in ideea ca numai 'preturili numai creste' sau pentru a indeplinii o nevoie de baza in orice conditii sunt convins ca se vor gasi si acum 25.000 sclavi pentru planul guvernului, mai ales daca ei sunt nepoteii unor imobiliari cu ceafa groasa!

x spunea...

Nastratin Pogea a venit cu clarificari: e valabil si pentru locuintele vechi.
Pregatiti-va pentru un nou balon pe piata apartamentelor vechi cu una si doua camere, intocmai ca anii `90 cand CEC-ul a introdus dobanda subventionata. In cateva luni preturile se dublasera, mai putin la apartamentele mari, care nu erau subventionate de stat, pentru ca exista o limita de metrii patrati/membru de familie creditata.

nelu pionieru spunea...

se vor gasi tot timpul 25, 50, 100.000 de tampiti care sa se duca si la cluj la caritas daca le zice dop. eu zic sa asteptam doua luni, sa vedem in ce stare va fi rromanica. am o presimtire nasoala ca seceta va fi cireasa de pe coliva.

vladone spunea...

n-o sa fie afectata doar piata locuintelor "ieftine" ... nu opreste nimeni o banca sa dea credit de 120k si sa fie garantia statului doar 60k

Monika spunea...

Din nou dl.Boc face promisiuni de campanie care fac mai rau decat bine. Ce vrea sa faca guvernul este o masura extrem de dura pentru piata imobiliara si nicidecum una de ajutor in perioada de criza. O sa castige mogulii imobiliari si implicit guvernul prin legaturile ascunse. Cat timp va mai trece pana ne va da guvernul niste solutii concrete?

Anonim spunea...

bre, daca continuati in ritmul asta parca vad ca se face lista de asteptare la dignitas. fiti si voi mai optimisti, ce naiba. sa stiti ca nu-mi place concurenta, cum dracu mai trolez eu daca toti incepeti sa fiti de acord cu mine, ha ? ia uite, vladone ii calca pe urmele lui hubble cu ideea de emigrare ...

Anonim spunea...

hai mai bine sa va dau un link interesant. ia sa vedem, cine stie cand a fost lansat aifonu ?

Anonim spunea...

Si cum anume se va pune in practica declaratia lui Boc? Ordonanta (de urgenta)? Lege (speciala)?
Se zice ca exista directive UE care reglementeaza amanuntit ajutorul de stat sub forma unor garantii publice! Ar fi bine de gasit asta in legislatia UE online, are cineva link-ul? De dat ca tema de casa pentru Boc, Pogea & The Gang.

cezar spunea...

Hai ca mi-a placut faza cu Tiriac, desi memoria mea n-o retinuse, si, intrucat nu sutn costel, nu am apucaturi securiste sa caut in trecut cu lumanarea.
Tot ce stiu de Tiriac imobiliare erau 2 chestii, una numita Rezidenz, cu preturi babane pentru anul trecut, chiar 2007, intr-o zona asa si asa, cu acces mai prost decat DN1. In plus, scandalul cu intabularile facute dupa ureche...
Mai este proiectul Stejari din Baneasa, unde parcarea costa cat garsoniera mea din Ghencea.
Criza le-a lovit pe amandoua, iar el are timp sa astepte. Sper sa am si eu :)
Problema e ca nu vb de oricine, ci de Tiriac. Ar trebui sa te intrebi cata experienta de viata, carte (da, omul e doxa de carte, nu doar de tenis) si balls ne-ar trebui noua sa ne exprimam mai din tramvai despre omul asta.
Oricum, Tiriac este unul din putinii oameni cu care e la fel de bine sa gresesti, ca si sa castigi.
Ca te folosesti in mod egal.

cezar spunea...

Uite, mai spuneai ca restrictiile alea de credit sunt laxe ca elasticu din chiloti, ori ca Mr.Happy sub efectul viagrei.
Da, mai poti umfla uneori niste venituri adaugand chestii variabile (comisioane etc), insa procentele alea limitative, alea sunt.
In plus, uite, acum 2 ani (chiar perioada asta a anului) in BRD se dadeau 2,3 credite pe sucursala mare, era ceva de speriat. Si tot se respingeau dosare de catre Centrala pe tot felul de motive prudentiale. Intre timp lucrurile s-au imputit rau de tot, politica nu s-a schimbat.
E mai profitabil sa imprumuti statul.

cezar spunea...

Mai vlad(one), pariu ca nu se aplica in forma asta? Eu am ceva obiectii de ordin procedural, si stiu cum functioneaza niste norme de aplicare/reinterpretare a unei legi de o ia mama naibii.
Ma surprinde, oarecum ,disperarea care a cuprins subit. Da-o dracului de masura Boc, viata-i scurta.

cezar spunea...

Doomerii erau 99 la suta daca iti luai mai in serios publicul si puneai si tu acolo... 800, macar un 700.
300 e de gaga, nici venerabilul nenea cora n-ar fi pus botul.
DAR au pus botul aproape jumatate si asa. Faaaaack!

Cristian spunea...

Ok, Cezar, sa zicem ca ne-am ambalat cam repede, eu unul m-am cam enervat cand am vazut ce vrea sa faca statul cu banii mei. Precizez ca platesc taxe destule catre stat, mult peste medie, si ca intersele mele imobiliare sunt minime in acest moment.

Sa zicem ca nu va fi extrem de usor ca statul sa pompeze acel miliard de euro in banci si in piata imobiliara, date fiind conditiile actuale de piata. Si vad ca ai si argumente pentru asta. Problema ramane: statul chiar vrea sa foloseasca bani publici pentru astfel de chestii, iar limita asta impusa de 60.000 de euro aduce a fortare de bottom pentru pretul unei locuinte medii din Romania. Desi fundamentele economice si piata spun cu totul altceva. Om trai si om vedea. Hai noroc

vladone spunea...

@cezar
"Da-o dracului de masura Boc, viata-i scurta" .. dupa ce ca-i scurta sa mai si stau sa ma futa boc ?!?!?

Miorlau Pufos spunea...

Pot sa pun pariu cu oricine de-aici ca e vrajeala si manevra electorala inainte de europarlamentare. Avind in vedere ca PSD nu a iesit acum la mantinela cu un mesaj asemanator ( pe la adunarea din toamna agita Mazare un tirnacop deasupra capului si zicea ca el construieste la Constanta, dar de atunci nu se mai stie nimic despre ce se intimpla cu blocurile lui ) pedelicii au profitat de tacere si-au zis sa atace finut in alta forma. Unii au inghitit galusca de-a dreptul, altii se gindesc in perspectiva si comenteaza. Probabil ca se va da si o lege de ochii prostimii ca mai au un hop de trecut la toamna, dar asta nu inseamna ca va si functiona ( si pentru salariile profesorilor exista lege, dar s-a aplicat? ).

Deci, tine cineva pariul cu mine?

mobutu spunea...

Miorlau Pufos spunea

"Pot sa pun pariu cu oricine de-aici ca e vrajeala si manevra electorala inainte de europarlamentare."Si eu cred la fel.

Cristi spunea

"eu unul m-am cam enervat cand am vazut ce vrea sa faca statul cu banii mei."Solutia este să încetaţi plata oricăror fel/tip de sume către stat.

Miorlau Pufos spunea...

Proprietarii a 81 de apartamente din ansamblul Terra Residence, situat langa Bucuresti, pot ramane fara locuintele pe care le-au platit. Proprietarii spun ca au platit apartamente deja ipotecate de dezvoltator in favoarea finantatorului ansamblului rezidential, BCR.

Astfel, cei care au facut un credit ipotecar ca sa-si cumpere casa de la dezvoltator s-au trezit cu doua ipoteci pe aceeasi proprietate, iar cei care au platit „cu banul jos”, fara credit, au descoperit ca locuinta le este ipotecata. Ipoteca se ridica la cererea dezvoltatorului, care a primit banii pentru locuintele vandute. www.cotidianul.ro


Mda...pai astia de ce sa se mai agite atit daca le da statul casa?

cezar spunea...

Uite unde vad eu parsivenia, pentru ca e una mare de tot (insa asa e in RO).
Desi bugetul de stat se strange si se cheltuieste dupa principiul solidaritatii sociale (de la fiecare dupa putinta, fiecaruia dupa nevoi - asa e, nu radeti), in cazul de fata cei care vor beneficia de banii astia vor fi cei eligibili la credit ipotecar, adica cei care deja au o situatie mai buna ca a altora.
Si asta pentru ca la noi aia mai saracuti sunt dincolo de ajutor (mai vedem dupa 2,3 generatii), asa ca mai bine hai sa-i ajutam pe cei care au nevoie doar de putin, in plus, pt. a face o investitie.
Pentru ca, garantat au ba, rata tot 500 E este (adica cam 600 E chelt. locative).
Chiar si familistii cu 2000 pe luna suporta cu greu povara asta, prin urmare - un mic branci(pardon, ajutor) sa-si vada visul cu ochii, o casa noua (prima locuinta), ce poate fi mai nimerit!
Nu stiu de ce, da' mie mi se pare aproape romantic.

AristotelCostel spunea...

@cezar

Minţitul decent şi cumpătat în public poate salva cariere. N-am nicio pornire securistă, necăutând nod în papură cuiva.

Nu l-am şantajat pe Zilişteanu că merge la băieţi, ci i-am suprapus zicerile peste realitate. În cazul tău, n-am stat să caut în foileton prostiile debitate anul trecut, având o memorie catalizată pe fond nervos.
Deci, atenţie la BÂRNĂ!


14.000 de locuinţe ANL, scoase la vânzare de statPrin urmare, pilele găzduite pe banii contribuabililor timp de 5 ani sunt invitate să se prezinte la marea creditare ipotecară. Familiile stătute vor rămâne unde erau... efectele asupra pieţei imobiliare => exit-ul lui Negoiţă care se încadrează la < 60 000 Euro.

Statul obţine astfel aproape 1 miliard de euro de la bănci şi se dă de lucru la zugravi.

E toată lumea fericită?

P.S. Transmit pe această cale tuturor "imobeliarilor" condoleanţe... veşnice.

Marona spunea...

Miorlau, tin pariul. :)

Ultimele doua dati cand am gandit ca tine (bullshit! not gonna happen) m-am inselat amarnic. Vorbesc de 5% TVA pt locuintele "sociale" livrate de dezvoltatori la ce insemna atunci 100000 de euro si de impozitul forfecar. Amandoua au fost anuntate si "implementate" cu o viteza demna de o cauza mai buna.

Astea toate sunt legi cu dedicatie pentru un grup de interese, daca par ca au iz populist, cu atat mai bine, daca nu...iarasi bine (vezi forfecarul), sunt oricum adoptate.

Dezvoltatorii si investitorii au nevoie urgenta de aceasta "garantare". Banii din "credit" nu mai pot veni la ei fiindca bancile au devenit niste agenti economici rationali care si-au instruit evaluatorii sa evalueze pentru ipoteca mult in jos fata de actualul nivel inca balonat fata de ce va sa fie...Le-ajunge cati clienti in "negative equity" au deja. Dezvoltatorii vor sa stopeze tendinta mituind bancile cu ipoteci garantate, in absenta unui gaj solid.

Garantarea e valabila si pentru locuintele vechi, fiindca nevanzarea astora ii tine blocati pe multi dintre clientii lor de nou, incapabili sa acceseze credite pe sumele mari contractate, dar eligibili pentru "diferenta".

mobutu spunea...

Spălatul pe creier Greţea a fost reales în funcţia de preşedinte ARB.

Anonim spunea...

Ce vad in jurul meu : cand o gramada de firme au mari probleme cu "cash-flow-ul", cand se dau afara oameni (din cei cu salarii mai mari sau in jurul a 1000 E), cand cei din Europa cu care colaborezi au la randul lor mari probleme de genul celor mentionate etc. etc. ..... cine se va inhama la un credit pe 30 ani cu o rata de minim 500 euro , la care se mai aduga 150 euro minim utilitati (intretinere, telefonie, TV, internet etc.) ? Daca ai un copil care e la gradinita sau scoala e mai nasol, ca si intretinerea lui te costa la 200 E minim lunar . Cati sunt siguri ca vor avea serviciu sau aceleasi castiguri pana la sfarsitul anului ?
E ca programul Rabla, degeaba s-a batut toba ca a iesit un fiasco. Oamenii nu mai au bani, bancile dau credite in niste conditii care exclud 90 % din solicitanti s.a.m.d.
E manevra electorala si cu aplicare a la long, sa mai "fim" noi pana atunci.

nicolaie spunea...

ia cititi si va minunati
http://www.zf.ro/zf-24/cotidianul-scandal-imobiliar-81-de-persoane-au-platit-apartamentele-noi-deja-ipotecate-4431037/

Anonim spunea...

Si mai este un aspect deloc de neglijat : toate imobilurile sau ansamblurile noi sunt administrate de catre firme de property management, iar costurile "intretinerii" pot ajunge si la 12- 14 milioane pe timp de iarna pentru un apartament de 3 camere mic ( de 80 m.p.). In costuri intra paza, comisionul de administrare, curatenia si ridicare gunoiului, la care se aduga TVA (fiind o prestare de serviciu din partea unei firme).
Deci 300 - 350 euro + 500 - 600 E = aprox. 800 - 900 E, numai casa .
Cati isi permit ?
Sau isi vor permite la anul ?

Anonim spunea...

imi cer scuze pentru vanghelizare : "imobilele".

ionut spunea...

cezar

"Apropo, sondajul ala penibil cu 300 de ceva pentru un metru patrat de altceva... chiar ai de gand sa ai astepti 2 luni pina in august pt. a-l scoate ? Rezultatele votarii sunt clare, aproape jumatate din cititorii tai au gandit cu toata puterea fiintei lor si au generat o enormitate (cam riscant ai jucat). Ai un mesaj, ceva, pentru ei ? Multi da' prosti :))"

Toata lumea e proasta pe blogul asta, spune enormitati, n-are habar, da' s-a dovedit ca A AVUT SI ARE dreptate!
Acu' 1 an jumate, daca foloseai cuvintele "balonul imobiliar" erai taxat drept nebun. Azi toata lumea o foloseste si e de acord cu ea.
In ceea ce te priveste, tu asa "payer" si "insider" cum esti, ai sustinut si sutii in continuare doar tampenii, invalidate zilnic de realitate. Cand nu mai poti nega evidenta, ori dispari un timp, poate uita lumea ce aberatii ai debitat, ori faci pe prostul si niznaiu', o dai dupa cires( si ce treaba avem noi cu asta, ce va freaca pe voi grija, n-am afirmat eu asta niciodata). Nu te-ai saturat s-o tot dai in bara si sa mananci "bors"?

La sondaj n-am votat( am explicat de ce), dar, daca legea asta anuntata de boc isi va produce efectele, pretul chiar are toate sansele sa ajunga la 300/euro mp.

Tine minte fraza de mai sus, in curand se va dovedi inca odata cine e prostul.

cezar spunea...

Costul pe mp (intretinere tot) e undeva intre 1,9-3,9 E, vara/ iarna. Cam 2,5 in medie. La un 2 camere, cam 180 E pe luna. Dracul nu-i asa de negru.
http://www.financiarul.com/articol_25721/intretinerea-apartamentelor-noi-mai-mare-cu-31-116-.html

Problema e calitate acestor servicii,asa ca blocul meu a decis sa ne descurcam pe cont propriu. Eu dau cam 250 roni la o garsoniera (inclusiv tv/net).

ionut spunea...

cezar

Ce zic boc si pogea:


"Prin acest program dorim să îi sprijinim în mod direct pe toţi cei care se află în faţa achiziţionării primei case. Ştim ce dificultăţi există. Fie nu există banii necesari pentru plata avansului, fie uneori nu există salariu suficient pentru a-ţi putea plăti ratele la bancă."

Si ce intelegi tu:

"in cazul de fata cei care vor beneficia de banii astia vor fi cei eligibili la credit ipotecar, adica cei care deja au o situatie mai buna ca a altora."

Ca de obicei pe dos!
Afla ca: cei care au deja o "situatie mai buna ca a altora", au ca prncipala preocupare sa si-o mentina, nu sa-si puna singuri latul de gat pentru 4 pereti.

nelu pionieru spunea...

ci cum vor "relansa" sectorul construcţiilor daca se vor garanta credite si pt achizitia de apartamente vechi ?

cezar spunea...

E bine ca n-ai votat "la sondaj", eu am apasat pe DA azi si am intrat mai mult de forma sa vad rezultatele. Am fost surprins,desi sunt vaccinat. Si cand te gandesti ca la data postarii lui pretul pe vechi era mai sus ca azi.
Sa scada ceva in lumea asta de 4-5 ori in 6 luni ...probabil bomba atomica are efectul asta, sau alegerea dlui Geoana presedinte.
Cat despre memoria ta, ionut, iluzii nu-mi fac demult, doar ca eu imi cam asum "si bunele si relele", din ce spun. Incerc sa-mi dau seama cine d-zeu si-a mai cerut scuze pt. o prostie spusa ritos. A mai fost cineva sigur, insa, pina ma gandesc la nume, cam sunt singurul in postura asta. Ce zici?

cezar spunea...

Pai tocmai in aceasta contradictie sta si parsivenia, targetul ajutorului asta n-are bani sa sustina ratele, ce sa mai spun de avansul obligatoriu, asa ca singurii eligibili vor fi cei mai bogatei si cu ceva economii in banca.
Sigur, dl Boc are doar intentii bune.
Sincer sa fiu, nu stiu ce e asa greu de priceput.

ionut spunea...

Cezar


"E mai profitabil sa imprumuti statul."

Alta perla!

O fi (mai) profitabil (si lipsit de riscuri) sa imprumuti statul, dar nu la 10% pe an, in conditiile in care tu oferi la depozite 13-14%.
Ca filiala a unei banci straine in romania, imprumutand statul iti minimizazi pierderile, te imprumuti de la populatie cu 14% si dai statului cu 10%, ca d'afara de la banca "mama" nu ti se mai dau bani (din contra ti se cer) si oricum daca ti se dau sunt, la ora actuala, mai scumpi decat cei pe care ii atragi de la populatie.
Asa ca inghiti in sec si practici "joc de glezne", doar-doar o trece criza...
Cand nu va mai merge "smecheria", si-ai trimis destui bani la "mama", faci simplu bad-bank si pa si pusi!

Hai sa te vad cum ma contrazici "insiderule", arata-mi ca esti dastept!

ionut spunea...

cezar

"Incerc sa-mi dau seama cine d-zeu si-a mai cerut scuze pt. o prostie spusa ritos. A mai fost cineva sigur, insa, pina ma gandesc la nume, cam sunt singurul in postura asta. Ce zici?"

Coincidenta sau nu, eu sunt ala!

ionut spunea...

cezar

In plus tu ai facut magaria, ai disparut in ceata (logic de altfel, de unde si proverbul!)) cateva luni, dupa care ti-ai cerut scuze...

ionut spunea...

ionut spunea...
Nok

Se pare ca ai dreptate!
Am primit "mail"-ul de la un bun prieten si l-am crezut real!
Imi asum greseala. Multumesc!

09 aprilie 2009 01:20

nelu pionieru spunea...

Programul „Prima casă”, operaţional în 60 de zile

cezar spunea...

Felicitari.
Cine stie cum se explica dobanzile astea pasive mari, daca cele active sunt la 10 la suta ? Am inteles ca si BCRul a saltat la un produs la 14 la suta.
Cred ca o sa intreb pe cineva de la vreo dir. de Trezorerie.
Pina una alta, cu creditul neguv."pe stop", ala guv. pe plus, bancile mari au obtinut anul trecut bani frumosi, si chiar si primul trim. nu arata rau.
Aia 50 mil. E pierderi, anuntati ca o medie pe tot sistemul (dl Soviani face astfel de medii, de parca bancile ar fi ramura macaroane/melcisori de supa) vin de la bancile mai mici.

cezar spunea...

Iote ce rasp. tel. primesc, hai sa-l luminez pe ionut, sa arat c-as dastept.
Cica pasivele luate de la populatie servesc la cump. de titlturi de stat, puse apoi ca garantie la BNR pt. a accesa fonduri la dob. aia de interventie. Cica costul real de atragere resurse (lei) e in felul asta mic mic, si la ce dob. active incaseaza doamnele banci, cica merge.
Omul cu tel. avea impresia ca trebuia sa stiu rasp. asta.

AristotelCostel spunea...

În ceea ce priveşte finanţarea totală, de 1 miliard de euro, Vlad Vlăsceanu este de părere că aceasta va fi ridicată dacă măsura va atrage interesul cumpărătorilor.Părerea specialiştilor contează!

Eu zic că Boc va include şi apartamentele cu 3 camere nedecomandate şi le va mai oferi o şansă celor care au avut sau au o proprietate, limita de 60 000 Euro urmând a fi revizuită în sus pentru că e discriminatorie.

Dacă şi Manole e de acord, întrucât măsura s-a dovedit deja excelentă, propun ca cele 12 miliarde de Euro care ar fi trebuit să ajungă la BNR, să fie incluse în programul "Prima casă", iar în situaţia în care vor fi semnale pozitive în continuare am putea lansa chiar şi alte programe "A doua, respectiv, a treia sau câte case doresc românii să-şi cumpere".
...
Aţi observat că Boc a mai băgat nişte bani în supermămici? Vom avea un punct de inflexiune în... perspectiva demografică. Peste 20 de ani ar putea creşte cererea de locuinţe.

P.S. Mare tăntălău Vlăsceanu ăsta.

elzorab spunea...

chiar si statul s-a apucat de specula imobiliara. eu spun ca statul sa se transforme in agentie imobiliara, in acest fel lucrurile vor fi ami clare. vom pune bazele unui nou tip de economie capitalista. economia de specula imobiliara. toti bugetarii vor fi agenti imobiliari iar restul vor fi someri si vor cumpara case subventionate de stat, iar fmi si ue vor finanta din greu utopia...

Kiko spunea...

Nu va avea nici un efect masura asta. Nu avem o problema de lichiditate sau de incredere, ci o problema de solvabilitate si cerere.

Cine poate sa se califice pt un imprumut, probabil are deja unul in curs, deci nu se considera.

Cine nu are inca o locuinta, probabil nu are nici venitul care sa-i permita accesul la credit, garantia e deci redundanta.

Cine ar avea venitul, are deja probabil si casa, deci nu intra in joc. Nu cred ca garantia imprumutuli va relansa piatza.

In plus, 60.000 sunt peanuts. Practic impune continuarea caderii preturilor.

UJohn spunea...

Interesant interviu cu nea Zilishteanu (mancal-ar purecii)
R.Zilişteanu: programul "Prima Casă" nu va ajuta piaţa imobiliară

Kiko spunea...

Zice bine Zilisteanu. Degeaba garantezi daca n-ai cui. Daca chiar vroiau s-o deie cu garantia, puteau spune ca garanteaza creditele celor care acum nu platesc. Sa scoata din datorii pe cei care acum sunt cu apa la gat, in loc sa incurajeze oamenii care acum sunt fara datorii sa se scufunde in apa. (Nu ca as fi de acord cu asa ceva, dar daca tot vor sa faca ceva ... Chestia e ca defapt nu vor sa faca nimic, doar baga texte.)

In loc sa sprijine productia si economisirea pt a crea capital, ei inca o dau cu imprumutul si cheltuiala, fara sa is-i deie seama ca filmul asta nu mai e la moda. Dar la popor merge si un film din Septembrie 2008.

mobutu spunea...

Nu inteleg ... daca statul garanteaza atunci nu conteaza ca imprumutatul nu se califica pentru a lua un imprumut.
De ce n-ar da bani bancile? riscul e zero, creditul impotecar fiind garantat de stat, chiar si pentru subprimeri.

Subsemnatul spunea...

Bre, poate gresesc, dar eu zic ca nici o banca nu va da credit daca nu are omul de unde rambursa, pe motiv de provizioane. Cum trece serviciul datoriei de 90 de zile, se provizioneaza in categoria pierdere tot creditul (sau 75% din el, dupa caz), indiferent daca e garantat integral sau negarantat. Asa ca, provizionare inseamna profit mai mic. Ce afecteaza rating-ul la nivel mai sus de romania. Ce afecteaza profitabilitatea, roe, roa, etc.. Nu-i in interesul lor. Poate doar pentru oamenii ce puteau lua credite si pana acum, dar nu-i lasau evaluarile... Unii trebuie sa iasa cu fruntea sus din imobiliare, inteleg... Da' tare ma tem ca bancile vor iesi sifonate din toata chestia asta, tocmai pe motivul ca nu vor sa dea credite daca nu exista siguranta rambursarii.. Ca daca vorbim de executari, parca se vehicula chestia ca trebuie acordul judecatorului pentru executare, nu?
Plus ca executarile pot dura multe luni, timp in care pe expunere vor figura cu provizioane, cu credite in default si cu profituri in minus. Io is gata sa pun ramasag ca nici o banca in afara de Cec nu se va lasa momita de asa ceva...

mobutu spunea...

Ghost spunea

1. eu zic ca nici o banca nu va da credit daca nu are omul de unde rambursa

Tare ma tem ca bancile vor iesi sifonate din toata chestia asta, tocmai pe motivul ca nu vor sa dea credite daca nu exista siguranta rambursarii.

Pai e simplu:
1. Daca nu ramburseaza "omul", ramburseaza statul;
2. Siguranta rambursarii exista, este garantia statului, risk free.

Subsemnatul spunea...

@Mobutu: Pai acum toate bancile straine vor sa raporteze profituri mai sus, pentru a demonstra ca nu trebuie restructurate. Le e frica de mor. Si tu vrei sa raporteze pierderi?
Normele de provizionare sunt facute de BNR prin regulamente, fiecare banca provizionand in plus, niciodata in minus fata de BNR.
Primul lucru la care o banca se uita e capacitatea de rambursare. Daca nu e, nu da credit. Si nu-i intereseaza niste legi care azi sunt, maine nu sunt, sau sunt dar modificate.
Si in plus de asta, asa ceva, o restanta cat de mica ii afecteaza lichiditatea pe termen scurt. Restituirile la depozite, imprumuturi interbancare, etc. Ca sa preintampine asta, o banca trebuie sa se asigure ca are mai multi bani decat ar fi normal, pentru gestionarea lichiditatii. Deci, cheltuieli in plus. Deci, profituri in minus.

nelu pionieru spunea...

uitati-va la mozes guran, se tanguie un dezvoltator ca nu trebuia sa vina chiar asa criza asta in imob. sa fi venit si ea mai incet dom`le, pai ce facem omoram economia ????

mobutu spunea...

Ghost spunea
Si tu vrei sa raporteze pierderi?

Eu inteleg ce zici tu, da' despre ce "pierderi" este vorba? Garantia statului inseamna "pierderi"? :)
Asadar nu-s pierderi, banca are garantia statului ca-si primeste banii inapoi, subprimer sau nu. Iar chestia asta nu poate sa ne convina fiindca sunt banii nostrii (1 mld euro)

Nelu,
acu' ma uit si eu. vai vai

Manole spunea...

Nelu Pionieru, dezvoltatorul cu pricina are o istorie interesantă în spate:

"Recent a intrat in atentia noastra SC REL TOBACCO SRL din Bucuresti, care a avut ca asociat unic si administrator pe Ursulescu Aurelian.
Beneficiind de unele "portite" legislative, administratorul firmei mentionate a achizitionat, din diverse surse, tutun pe care l-a dat la doua firme producatoare de tigarete si pe baza de contract de prestari servicii a obtinut o cantitate apreciabila de tigarete marca MARO.
Va puneti intrebarea ce inseamna "portite" legislative?
Este vorba tocmai de posibilitatea de a deveni producator de tigari in conditiile in care nu dispui de o tehnologie si o dotare tehnica corespunzatoare, folosind in acest sens serviciile altor societati comerciale.
O asemenea practica a existat pana in urma cu cativa ani si in domeniul alcoolului si bauturilor alcoolice, dar legislatia prezenta interzice asemenea practici, cu consecinte directe in limitarea evaziunii fiscale.
Asadar, administratorul SC REL TOBACCO SRL a obtinut marcaje pentru tigari si le-a scos la vanzare pe piata romaneasca, in buna parte le-a vandut prin centrele en-gross, iar ceea ce este esential este faptul ca a uitat sa mai plateasca obligatiile fiscale la buget, datoria fiind in suma de 67,5 miliarde lei, la data de 31.01.2002.
In mod cert, Ursulescu Aurelian si-a propus ca debitele fata de buget sa nu mai fie platite, situatie pe care o argumentam in continuare."
Citiţi tot. Să-l tot subvenţionăm pe stimabilul, nu? Sursa aici.

mobutu spunea...

Concluzie moise guran: "dpmdv este prima masura anticriza concreta luata de actualul guvern"
lol, s-a tâmpit ăsta.

nelu pionieru spunea...

s-a tampit de mult.

Miorlau Pufos spunea...

De unde ni se faceau oferte la 1.000 de euro pe metru patrat, acum ni se fac oferte la 300-400 de euro pe metru patrat. vom cumpara imobile pentru a stinge o parte din nevoia de locuinte.

Sunt circa 11.000 de persoane care au nevoie de locuinte, spune Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei

Primarul a invitat bancherii sa crediteze administratiile locale in conditiile in care sectorul privat este "prea riscant". "Stimati bancheri, daca este prea riscant sa finantatI sectorul privat, va invit spre cel al administratiilor locale. Care va poate oferi oportunitatI de plasament pe termen lung, cu riscuri mult mai mici", a spus Sorin Oprescu.

El a precizat ca veniturile Capitalei au scazut simtitor, iar singurii parteneri de finantare dispusi “sa se mai aseze la masa” sunt Uniunea Europeana si alte institutii financiare internationale, care ofera insa sume mult mai mici fata de necesitati.

Unknown spunea...

@AristotelCostel

Foarte bună observația cu privire la sprijinirea exit-ului cârdaşimii gen Negoiţă care se încadrează la < 60 000 Euro.

Lui Dop & Nastratin Pogea:

Toavaraşi, sa luptam din răsputeri pt. ca piața sa nu evolueze cumva 'de la sine' in favoarea celor cu venituri mici (vezi 250-300 Eur/mp la marginea Clujului - şi asta fără ajutorul vostru prețios).

cezar spunea...

Iata o suita de vesti bune, mai ales pentru binevoitorii care prevesteau prabusiri ale increderii in sistemul bancar si se apucau sa introduca termenul sub-prime, care sa ne ingroape pe toti, amin.
Acest articol, chiar si citit prost, arata clar ca stress testul a fost picat de oamenii de pe margine, nicidecum de catre ...banci.

http://www.dailybusiness.ro/stiri-finante-banci/isarescu-majorarile-de-capital-necesare-bancilor-nu-depasesc-1-miliard-de-euro-26279

"Din cate stiu eu, nu depaseste miliardul de euro necesarul de capital suplimentar (...) Oricum se va face in doua etape, vor avea destul timp", a spus Isarescu, citat de Mediafax.

El a mai aratat ca dupa testele de stres nicio banca nu a avut o solvabilitate mai mica de 8%, dar au fost banci pentru care rata de adecvare a coborat sub 10%, deci vor trebui sa-si majoreze capitalurile.

Limita minima pentru indicatorul de solvabilitate (raportul dintre fonduri proprii si active ponderate in functie de riscuri) este de 8%, dar banca centrala va ridica pragul minim la 10%, de la 1 septembrie.

Guvernatorul a mentionat ca Banca Nationala a Romaniei (BNR) va elibera circa 800 milioane euro din rezervele bancilor, atunci cand va stabili rezerva minima obligatorie fara sa ia in calcul pasivele in valuta cu scadenta de peste doi ani.

"Daca s-ar face un calcul, la stoc ar fi sub un miliard de euro, sau 800 milioane euro", a spus Isarescu.

cezar spunea...

http://fm.realitatea.net/r-zilisteanu--programul-prima-casa-nu-va-ajuta-piata-imobiliara_974.html

Exact ce spuneam, au gresit targetul masurii.
Daca nu se gasesc oameni cu salarii babane si bani de avans pusi deoparte, si "virgini" dpdvd ipotecar pedeasupra (aici e mai greu), tare mie ca vom asista la niste modificari.
Nu vi se pare ca eu si nea Zili gandim la fel ?! :)))

Miorlau Pufos spunea...

Marona, si eu o tin pe-a mea. Toata treaba e "ambalata" astfel incit prostimea sa inteleaga ca "se da ceva". De fapt, nu se da nimic. Se "da" un credit cu dobinda ceva mai mica, pentru care oamenii trebuie sa demonstreze ca sint eligibili si cu asta basta. Daca nu vor mai avea de unde tot banca ii va da afara din case. Statul nu stiu ce va garanta in cazul asta.

A contribuit cu ceva la relansarea pietei tva-ul de 5%?

Poate ca legea va fi data, dar ma indoiesc ca se vor si gasi oamenii care sa se "inhame" la una ca asta. Din simplul motiv ca nu sint bani iar perspectiva e complet incerta.

Ce se flutura pe la televizor zilele astea e poezie de cafenea. Ce se intimpla in viata reala e foarte nasol. Spicuiesc: o cunoscuta banca isi trimite la plimbare 700 de angajati si pregateste o noua transa, retailerii sint in galeata, anunturile de job-uri au scazut cu 60%, numarul de aplicanti / anunt s-a dus la balamuc. Cine crezi ca mai e dispus sa se inhame la un credit in conditiile in care habar n-are ce face peste o saptamina?

Marona spunea...

Miorlau, eu credeam ca pariul e daca se "da si se aplica" o astfel de masura. Si pariam ca o s-o vezi facuta ordonanta rapid.

In ce priveste caracterul masurii de frectie la piciorul de lemn si lipsa ei de impact sunt total de acord. Am si scris mai sus de ce: pentru fazanii tintiti nu-i nici o scoatere, deci ei nu vor participa in masa critica necesara.

Miorlau Pufos spunea...

@ Nelu Pionieru

Se presupune ca aia care vor vinde "vechi" vor dori sa cumpere "nou" si-atunci chipurile masura e ca sa-i sprijine si pe ei. Dar ghici ce se va intimpla? Bineinteles ca bancile le vor evalua proprietatile la foarte putin si-atunci cumparatorii nu vor avea decit sa se orienteze catre "nou", eventual si la mica intelegere cu vreo doi-trei dezvoltatori.

In caz ca programul asta chiar va exista prevad ca banca ce o sa se ocupe de asta va fi CEC. Asta ca sa moara la intrare totul.

Miorlau Pufos spunea...

Marona, ideea e ca se da ( cu doua saptamini inainte de europarlamentare ) dar nu vor beneficia decit citiva ciuciubeti de legea asta, care traiesc pe alta planeta si n-au auzit de criza. Probabil ca ulterior se va face o statistica si se va vedea clar asta, ca 17000 de fraieri s-ar gasi dar problema e ca "nu e de unde". Moment in care imi incasez si eu pariul...

Marian spunea...

Din cate stiu eu, nu e cum prognozeaza Manole.
Garantie 80% inseamna ca daca banca da 50 mii Euro, garantat isi recupereaza macar 40 de mii.
Adica daca da la creditac apartament cu 60 de mii, din care creditul garantat de stat cu 80% este 50 de mii (restul provenind din credit de "nevoi personale" de la alta banca) si casa este vanduta apoi la licitatie (din cauza ca subprimerul nu plateste) si se primeste pe ea 30 de mii, vine statul si mai da inca 10 mii la banca (ca garantia este de 80% adica de 40 de mii).
Adica garantia este la ultimii 80%, nu la primii 80%.

Efectul real este nul, pentru ca banca nu este atat de proasta incat sa dea 60 de mii ca sa ia inapoi 48 de mii, tinand cont ca clientii care s-ar "califica" ar fi ultra-subprimeri (la subprimeri le-a dat deja in 2007 si 2008). Poate doar daca ar da cu comision de acordare de 20% :-D

Efectul pe termen scurt este probabil un bull trap. Vanzatorul care sta cu apartamentul la vanzare de un an de zile (fara succes) acum o sa mai creasca pretul, pentru ca "a crescut valoarea". Dar bull trapurile trec repede.

nelu pionieru spunea...

vali stan, omul cu failurile, face un show de zile mari la gadea. subiectele tratate : angajamentul bancilor de la viena care de fapt nu obliga bancile la nimic, nepublicarea acordului cu fmi, alte chestii despre dop poc @comp, etc.

nelu pionieru spunea...

ce tare a fost dop azi cand parlea el pe englezeste : aviaran gripa . heeeeeeeeeeeheeee

cezar spunea...

Pogea dixit:
"Tot el a spus că băncile care vor participa în acest program vor trebui să îndeplinească criterii de eligibilitate. „Vor fi clasificate cele care au un cost total al creditării cât mai scăzut, au o reţea de distribuţie, filiale în teritoriu ca să poată face faţă solicitărilor din oricare oraş al ţării, durata de aprobare a creditului este relativ scurtă - şi acesta este un criteriu extrem de important - , iar avansul pe care îl solicită beneficiarului la acordarea creditului ipotecar este cât mai scurt, având în vedere că acest fond de garantare preia acest risc”, a spus Pogea.

"Clar", CEC :))

Pe de alta parte, poate fi un avans - mai scurt ? Poate la maraton.
Mai degraba - mai mic, problema e ca vor trebui create derogari serioase de la actualele norme prudentiale, adica vor trebui sa se puna de acord cu BNR. Asta cere timp, in plus, forta de vanzare a bancilor va mai primi in brate un vraf de instructiuni de aplicat, sa vezi acolo zapaceala :))
Parca vad titluri de ziare, "Avans zero ca sa stai in... Lujerului" :))
In plus, vreau sa vad si eu banci cu retea puternica si dobanzi mici, la noi e invers.

cezar spunea...

"Adica daca da la creditac apartament cu 60 de mii, din care creditul garantat de stat cu 80% este 50 de mii"

"(ca garantia este de 80% adica de 40 de mii)."

Vorbesti de acelasi caz ?

Marian spunea...

cezar: ##"(ca garantia este de 80% adica de 40 de mii)."

Vorbesti de acelasi caz ?##

Da. Am presupus ca ultra-subprimerul cumpara apartament de 60 de mii, creditat 50 de mii de banca (ca vrea si banca avans; avans scos din credite de "nevoi personale") care se incadreaza in limita lui Pogea.

cezar spunea...

Normele de aplicare vor lamuri probabil problema avansului ala, insa e posibil sa ai dreptate, de fapt ar logic ca numai creditul ala mare sa fie garantat. Doar ca nici promoterii ideii asteia n-ar fi in stare sa raspunda la intrebarea asta.
Exista insa riscul ca dilema sa fie rezolvata atunci va aparea, adica la momentul unei intrari pe default,adica la anul sau peste 2 ani.

Unknown spunea...

Prietene .... ceea ce faci tu e dezinformare si in acelasi timp intoxicare.

Articolul e foarte ok si desi ai avut un citat al lui Boc nu l-ai ales pe cel corect. Prin orice särci pe gugäl legat de subiectul asta vei gasi urmatoarele vb ale lui boc :

"Statul va garanta 80% din valoarea împrumutului pe care un tânăr îl va contacta pentru prima casă, a anunţat astăzi premierul Emil Boc"

Daca te-ai fi informat mai bine ai fi descoperit ca odata cu treaba asta statu devine titular pe aceste apartamente prin aceste garantii de stat in valoare de 80%.

la o adica : vine costache macelaru la banca si cere o creditare ca mai sus pentru un apartament de x camere. va plati un avans de max 5% si o rata ( daca se incadreaza cu salariu ) de max 300-400 de euro ( cat o chirie in bucuresti ). daca macelaru e baiat silitor si isi plateste ratele va avea o casa daca nu, STATU o preia , il evacuaeaza si acel apartament devine casa sociala pe care statu o va da mai departe unui alt mäcelar. in nici un caz acel apartament nu devine proprietatea bancii ... si alte combinatii

multumesc frumos, sper ca prin comentul meu sa te informezi mai bine si sa modifici articolul.

cezar spunea...

http://www.europafm.ro/stiri/interne/bancherii-saluta-demararea-programului-prima-casa~n29013/

Culmea e ca exista mentiunea acestui avans de 5 la suta, sper sa nu fie doar vreo stire de presa. Dl. Boc stie sa comunice de se omoara, oricum.
Partea cu locuinta sociala e de domeniul improbabilului.

Miorlau Pufos spunea...

Bejan, iti recomand urmatorul post:

http://balonul-imobiliar.blogspot.com/2007/12/psihologia-balonului-sau-fazele-maniei.html

Dupa ce l-ai citit, pune degetelul pe grafic si spune tu cam pe unde sintem noi acum.

Nene, pe lumea asta totul se petrece cu o precizie matematica. Ce-o fi asa de greu de priceput chestia asta? Aaa, ca nu totul poate fi pus intr-o ecuatie, sau ca nu intelegem noi...asta e altceva.

Cit despre informati si dezintoxicati...geme tara de ei.Anul trecut pe vremea asta parca erau cu totii drogati ca "o sa creasca pina-n tavan" pretul la cotetze si da-i cu creditu' de acuma habar n-au pe unde sa scoata camasa.

PS Daca nu folosesti imperativul, in sensul modificarii articolului de pe blog, n-ai facut nici o afacere

ionut spunea...

cezar

"Iote ce rasp. tel. primesc, hai sa-l luminez pe ionut, sa arat c-as dastept.
Cica pasivele luate de la populatie servesc la cump. de titlturi de stat, puse apoi ca garantie la BNR pt. a accesa fonduri la dob. aia de interventie. Cica costul real de atragere resurse (lei) e in felul asta mic mic, si la ce dob. active incaseaza doamnele banci, cica merge.
Omul cu tel. avea impresia ca trebuia sa stiu rasp."

Omul cu tel. era stoica ala cu caritasu'?
Adica io banca iau bani de la tine cu 13%. Bun. Cu banii astia cumpar titluri de stat cu dobanda 10%. Iar cu titlurile ma imprumut de la BNR cu 9,5% (dobanda de inteventie). Si omul de la tel. zice ca mizilicul ala de 0,5% (de fapt mai putin daca scazi si cheltuielile aferente operationale) merita toata "tarasenia". Sa zicem ca-i asa, dar io banca raman iti raman tie in continuare cu cei 13%. Daca nu reusesc sa rostogolesc chestia asta (sa gasesc pe altii care sa ma imprumute pentru 13%), treaba pica.
Deci, ce spusei mai devreme cu "jocul de glezne" e un eufemism, asta e schema ponzi clasica.
Mai misto!

Anonim spunea...

@ionut

Lasa-i mai, astia cred ca inventeaza ei roata acum si ca ce s-a intamplat in SUA la noi nu are cum, ca ai nostri e mai destepti.
Va fac eu o previziune, bancile se cara, se cara si firmele si Bechtel ne lasa cu ochii in soare, ca sa fim seriosi, boii nostri nici nu au expropiat pamanturile pentru autostrada. Sau nu erau alea care trebuiau?

@all
Guvernul asta e disperat, ce n-ati inteles. Ceea ce se intampla acum e mai mare decat ei.
Din inertie s-ar mai baga mana in buget dar... daca nu mai e.
Vacante exotice, ceva, ca doar a venit vara?

@cezar

Creditare placuta! Desi nu iti recomand.

elzorab spunea...

chiar a murit si ultima speranta?
va rog eu sa cititi un articol de caratarescu:

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/851900/SENATUL-EVZ-Cand-adevarul-e-minciuna-suprema/

Toate modelele par să fi trecut. Circul politic nu mai este nici măcar circ, ca în anii ‘90, clovnii au îmbătrânit şi nu mai au niciun haz, forţoşii ridică degeaba greutăţile de carton, balerinele-şi arată zadarnic rotunjimile. Că politica nu mai stârneşte pasiuni, că a rămas un jalnic spectacol de umbre e urmarea faptului că, după douăzeci de ani de libertate buimacă, nu mai credem în nimeni, căci nu mai credem în adevăr. Am văzut, pe rând, în diverse personaje politice, vreun nene Spirache care se sacrifică intrând în politică. Cei mai mulţi nu s-au dovedit decât diverşi Caţavenci, Trahanachi şi Dandanachi siniştri. Aşteptam de la schimbarea de generaţie un suflu proaspăt: e cea mai mare păcăleală. Tinerii mint cu mai multă neruşinare decât cei învechiţi în rele.

Iar noi, chibiţii de pe margine, am întors de mult spatele la comédia de pe scenă şi fumăm, aşa, într-un peş...

elzorab spunea...

http://www.capital.ro/articol/isarescu-vom-avea-o-recesiune-in-v-iar-punctul-minim-a-fost-atins-in-primul-trimestru-119768.html

isarescu parea un om decent, prost nu poate fi, deci, eu spun ca s-a marlanit de tot...a fost infectat cu virusul balcanic

elzorab spunea...

marona, un comentariul la cartarescu? nu stiu cine altcineva ar putea incerca...

Anonim spunea...

salariile numai creste, investitorii numai vine, economia numai duduie, si viitorul suna numai bine :P

Manole spunea...

Bejane,

Banii statului nu trebuie să garanteze niciun fel de contracte private (în cazul de faţă, între o persoană fizică şi bancă). Punct.

Dacă statul vrea să facă "bine", atunci n-are decât să investească surplusul de bani de care dispune, să construiască el locuinţe sociale, pe măsura nevoilor pe care le detectează în piaţă. Ar ieşi mai ieftin.

Măsura se suprapune de altfel peste declaraţia lui Oprescu de ieri, care a zis că i se oferă locuinţe şi cu 3-400 de euro pe metrul pătrat (ceea ce e un preţ bun, zic eu, indiferent de zonă). Ceea ce ar putea sugera că limita de 60.000 de euro e mult umflată faţă de potenţialul de scădere pieţei, şi adaptată la piaţa din 2007-2008.

Până una alta, la mai bine de 36 de ore de la anunţarea chestiunii, cam toată lumea a căzut de acord că iniţiativa, în felul în care e descrisă, nu e decât o mână de ajutor întinsă clientelei captive în imobiliare. Eu sper ca băncile să îşi vadă de treabă şi să acorde creditele strict cui merită cu adevărat să le acceseze.

Anonim spunea...

Bejan ori e punct ori e un nou exemplar cinegetic dintre cele care au creat fauna balonului.

Cezare, ce te mai scremi cu analizele !

Ceea ce spune Isarescu despre bottom si despre stabilitatea cursului ii va stirbi ultima urma de credibilitate, dupa pacaleala care le-a tras-o pana acum fraierilor sa se imprumute in lei. Iata ca la EURO dobanzile scad pe cand la lei ...

Boc nu e bou sau prost, e doar prins de mariner si pus sa execute la comanda. Schema e gandita exact pentru morisca descrisa de Manole.

In rest romanii au figuri de vremuri bune, inca nu le-a intrat cutitul la os. Tiriac a zis ceva de 6 luni. A cam nimerit-o, undeva pe la alegeri.

De incheiere o intrebare, daca ai cont la BCR in Austria, cum poti sa faci operatiuni din Romania cel mai usor si mai putin costisitor. Am intrebat la banca dar nu stie nimeni, vz Doamne sunt firme diferite.

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Anonim spunea...

Scuzati, la Erste in Austria, sau la Reiffeisen in Ungaria. Cum poti face operatiuni de la banca din Romania pe contul din alta tara.

Flavian spunea...

Pentru cei carora le-a scapat evolutia superba a burselor din ultimele zile: dolarul scade simultan cu bursele si cu bondurile. Dar in acelasi timp cresterea aurului dar si a petrolului semnalizeaza inflatie.

Pentru detaliere vedeti aici: Primele semne ale show-ului cel mare ?

costin spunea...

Lansez si eu o intrebare: ce anume va face sa credeti ca bancile se vor inghesui la o asemenea oferta inainte de a sti toate detaliile?
Stiti pe unde se ascunde diavolul, mai mult prin detalii.
Daca sunt puse cum trebuie conditiile de participare, s-ar putea sa fie chiar o chestie buna pentru toata lumea: viitori proprietari, dezvoltatori imobiliari, banci si nu in ultimul rand, Guvern (adica venituri la buget).
Spre exemplu daca la aceasta "promotie" vor participa doar creditele in lei (cum ii place lui Isarescu), incadrandu-se in plafonul maxim echivalent de 60.000 de euro, s-ar putea ca datele problemei sa se schimbe complet. Fortarea bancilor sa acorde dobanzi mici (chiar si pe doar 1-2 ani) s-ar putea ca bancile sa nu fie deloc interesate sa-si incaseze garantia (datorita inflatiei, probabil peste 2 ani echivalentul in lei a 60.000 euro sa nu mai insemne nici 50.000 euro) si sa fie interesate sa aiba clienti cu o bonitate cat mai buna.

Astfel bancile, in loc sa-si repatrieze capitalul, vor fi atrase intr-o afacere in care in mod sigur vor iesi in castig, dar nu pe termen scurt. Guvernul castiga prin capitalul ramas in tara si prin impozitele si taxele aferente tranzactiilor, dezvoltatorii vor avea clienti (nu foarte multi dar vor avea)si, nu in ultimul rand, clientul final va avea acces la un credit la o dobanda un pic mai avantajoasa (cel putin in primii ani) si la apartamentul dorit. In cel mai rau caz default-uri la credite vor avea loc peste cel putin 1-2 ani (la finalul perioadei de gratie) iar atunci, datorita inflatiei la lei, Guvernul va deveni proprietar pe un apartament platind mai putin in euro decat platea daca il cumpara acum. Astea in conditiile in care creditul se acorda la echivalent in lei si garantia se face la fel, la echivalentul in lei din momentul luarii creditului pentru prima casa.
Tot secretul va consta in gasirea unei dobanzi la credite cat mai echilibrate, care sa asigure sustenabilitatea creditului de catre client cat si o marja de profit atractiva pentru banci.

cezar spunea...

"Lansez si eu o intrebare: ce anume va face sa credeti ca bancile se vor inghesui la o asemenea oferta inainte de a sti toate detaliile?"

De pilda, ieri, CEOul adjunct al nr.2 in piata sugera ca i-ar conveni ca garantia aia sa functioneze la primele 2,3 rate neplatite de clienti, si nu ulterior, dupa executarea garantiei ipotecare.
Asta da pretentie, dl.Isarescu va relaxa imediat conditia avansului cand va auzi una ca asta :))

mobutu spunea...

Euro 4.18
Usd 3.00
Paritate ~1.395
Aur pe la 950 usd

Anonim spunea...

@hubble
"internet banking" iti zice ceva ? in 2006 cand mi-am deschis cont la Reiffeisen in Ungaria am avut automat si internet banking. banuiesc ca erste in austria n-o fi chiar asa de technical challenged

Anonim spunea...

tocmai am auzit stirea cu reportajul fortelor speciale postat pe site-ul ministerului apararii, cum se plange ei ca nu le ajunge banii ... duios, am varsat o lacrima la vederea scenelor de lupta, cum iesea ala din apa ca rambo ... astept reportaje identice pe siteurile celorlalte ministere, ale primariilor, si de ce nu si al parlamentului

UJohn spunea...

@cezar

CEO-ul ala sugera ca garantia sa functioneze la 2-3 rate neplatite... pentru ca dupa 90 de zile de intarziere creditul se considera neperformant si se constituie provizion pentru el. Provizioanele alea tre' sa vie si ele de undeva si de aia, in general, constituirea lor nu e este de dorit. Daca baga bani in provizioane pana la terminarea executarii silite, acestia raman blocati pe o perioada lunga de timp, iar dupa executare, probabil ca nu se elibereaza decat partial.
Mie scaparea astuia imi mai spune ceva: riscul financiar nu se mai asigura (cel putin in cazul asta).. fie ca sa-si limiteze bancile cheltuielile fie ca nu mai accepta firmele de asigurari din romania (sau reasigurari din afara) riscul. In ambele cazuri, "life sucks" cand vine vorba de acordare de credite.

Da' nu conteaza... a zis Isarescu ca mai jos de atat nu se poate. Si m-o umplut de optimism! |). Asta ca-n bancul ala: I: Care e diferenta dintre un optimist si un pesimist? R: Pesimistul zice : "Mai rau de atata nu se poate" iar optimistul : "BA SE POATE!!!!"

Anonim spunea...

deci se pare ca lumea nu a inteles pe deplin situatia.
1. programul vizeaza achizitiile de imobile a caror valoare, fara tva (in cazul celor noi), nu depaseste 60ke. adicatelea, ti-ai luat pestera de 60,1ke, adio garantia statului
2. statul zice ca bangile sa accepte avans de doar 5%, adicatelea, daca o pestera face suma aia maxima de 60ke, creditacul ar trebui sa aiba minim 3ke
3. si aici vine spilul. statul vine cu garantia pentru maxim 80% din creditul acordat de bangi. adicatelea, daca banga acorda maximul ala de 57ke, statul vine si garanteaza (ca collateral :) cum ar veni) maxim 80% din aia 57ke, recte 45,6ke. pentru restul de 11,4ke se presupune ca imobilul achizitionat e de ajuns. daca creditacul nu mai plateste, banga executa garantia, si pentru restul cloaca dimpreuna cu statul.
4. chestia e ca creditacul tot solvabil trebuie sa fie, avand un mare plus daca are avans de 20%, a.i. banga sa nu aiva niciun risc, motiv ca ea mai departe sa perceapa o dobanda scazuta, cumva.
5. asadar, profilul creditacului: sa nu aiba credit (deja minus 95% din salariatii bastinasi), sa nu aiva/fi avut o pestera in proprietate (din aia 5% ramasi scadem cat credeti voi), sa vrea sa ia credit in perioada asta de la bangile rromanesti (oops), sa fie solvabil (double oops).

asadar ori e fix pix ori e cu dedicatie si creditacii care sa le faciliteze exitul baietilor, folosind si suveicile ca sa fie mai fermecatoare schema, sunt deja pregatiti in randul beizadelelor bugetare.

fiind vorba de .ro, scenariul cel mai plauzibil mi se pare, evident, cel mai plin de tupeu, nesimtire, prostire pe fata si japca pe bani publici. ura!

cezar spunea...

"http://economie.hotnews.ro/stiri-imobiliar-5730733-boc-doar-bancile-care-cer-avans-maximum-5-intra-programul-prima-casa.htm" -" Premierul a precizat ca statul garanteaza un imprumut de cel mult 60.000 de euro pentru ca acesta este pretul mediu de achizitionare al unui apartament la nivel national."
Deci, 60 mii reprez. clar limita maxima de garantare, nicidecum limita maxima a valorii "pesterii'. Ma gandesc ca s-ar putea accepta imprum. mai mari de aceasta suma, sub conditia respectarii limitei de garantare de mai sus.

UJohn, provizioanele se constituie pt. intreg portofoliul de active plasate, in diverse clase de risc (standard, sub-standard, indoielnic, etc), nu doar pt. creantele cu intarzieri la ramb. E drept ca, daca la o creanta standard ai prov. de 50 la suta, mergand cu riscul in sus ele cresc procentual pina la 100 la suta. Deci, dupa logica ta, ar avea sens ca bancherii sa-si doreasca intrarea mai rapida a garantiei statului. Numai ca n-ar fi just (zic eu).

B spunea...

Lasati oameni buni, vine soldatul rus care vara trecuta a vizitat Georgia si cumpara la super oferta 1 apartament = 1 racheta sau 1 glont si epuizam rapid stocurile.... Asta daca ar fi sa dam crezare ziarului Ziua!

UJohn spunea...

@B

Razi tu ... da' ultima criza comparabila s-a soldat cu un razbel mondial.

Unknown spunea...

sapte, fara suparare da scrii cam multe prostii...

1. (programul vizeaza achizitiile de imobile a caror valoare, fara tva (in cazul celor noi), nu depaseste 60ke. ) - GRESIT garantia este pentru max 60k, poti sa iei pestera de 1mil statul garanteaza pentru 60k, desi probabil o sa fie o limita

2. (sa nu fi avut o pestera in proprietate) - GRESIT, a specificat Boc ca nu conteaza daca ai mai avut o proprietate, trebuie ca in momentul in care te duci la banca sa nu ai o casa, nu conteaza nici varsta.

L-am vazut ieri pe Boc la b1 si asa cum a prezentat programul mie mi se pare ok.

Insa sunt sigur ca va fi aplicat romaneste...

elzorab spunea...

„Noi putem să nu vindem nimic până la sfârşitul anului 2010. De atunci abia ar apărea problemele“
dupa cum spunea si tiriac, deocamdata criza e..parfum, vedem peste 6 luni-un an-18 luni. abia atunci se va simti cu adevarat. deocamdata mai exista rezerve, vanzatorii nu sunt presati, cei din strainatate ami traiesc pe ajutorul de somaj. etc..

Unknown spunea...

@sapte -

daca te-ai fi uitat aseara la Nasu (B1) unde a aparut sursa acestui proiect - ai fi aflat mai multe.

nu conteaza daca pestera ta costa mai mult sau nu de 60k euro. poate sa fie si mai mult. statul 'iti' da garatandui bancii 60 k euro.

aseara Nasul de la B1 propunea ca pt acest proiect sa existe o limita max a costului locuintei. exemplu era de max 250 k euro.

la o adica : nu conteaza daca apartamentul e mai mare sau mai mic ca valoare de 60 k euro important ( daca se va aproba ) e ca valoarea lui sa nu depaseasca 250 k euro.

ceea ce mi se pare super ok pt ca i-ar tine deoparte pe cei avari care'si cumpara vile sau apartamente de sute de mii de k euro si nu ar ezita pt 60 k euro.

inainte sa puneti botu la toti 'blogerii' sau alti inter-natuti... mai bine cautati raspunsurile la intrebarile voastre direct la sursa. televizorul si presa scrisa e INFECTA. de online .... tot ce-i de rau

Unknown spunea...

@elzorab

cand va aud criza ca inca nu a venit ma ia cu bube. toata europa are crestere pe minus ; toti au rata somajului destul de mare unele tari chiar de 2 cifre.

numa ca nu vrem ca natie de romani prosti ce suntem sa luptam si sa credem in fortele noastre. toti asteptam criza care , dupa unii inca nu a venit.

intre tiriac ( + cei 2 economisti care au aparut in libertatea ieri - balzac si celalalt) si mugur isarescu eu merg pe mana celui de la BNR. doar ca nu vrem noi sa-i recunoastem meritele. noi avem o bafta extrordinara cu acest mugur isaresc , bafta la care americanii isi permit doar sa viseze pt ca daca ar fi avuto nu am fi ajuns in criza. atat mugur isarescu cat si tandemul boc/basesc si restu de pe la finante zic ca au inceput deja ca lucrurile sa se indrepte.

alex.dumitrascu spunea...

Guvernul s-a imprumutat ieri cu inca 640.000.000 ron de la bancile comerciale, cu scadenta pe 21 august si dobanda de 11%.
Cam asta e ritmul, de total e bine sa nici nu te mai informezi daca vrei sa dormi bine cat decat.
ASTEA sunt credite care incepe sa devina subprime, restul sunt maruntisuri.
Comentarii?

alex.dumitrascu spunea...

Eu nu ii iau in serios atunci cand promit ca dau un ban, nu se tin de cuvant decat atunci cand vor sa ia. Adica sa mai mareasca taxe si impozite sau sa mai umble la...sporuri.
Aici nu ezita.
Astept noutati despre TVA nu despre...relansarea creditarii.

UJohn spunea...

Domnu' Bejan.. sa inteleg ca dumneata esti pesimist?

@all

Am niste colegi cu care am luat masa si am pus tara la cale cu aceasta ocaziune. Oamenii, de familie buna si start-up in viata corespunzator... ii tot dadeau inainte cu d-alde: "Acu' daca ai cash, te-ai scos, ca pui creanga pe tot felu' de proprietati ieftine, si cum nu mai are cum sa cada in viitor or sa creasca, si le vinzi de te-mbogatzesti"...si dai exemple.
M-a pus dreaq sa ma opresc din rumegat si sa le dau un sfat prietenesc, sa ii sfatuiesc sa-si pastreze banii ca or sa mai scaza preturili. M-or intrebat de ce cred eu chestia asta si am incercat sa le fac teoria chibritului cu "what goes up must go down"... dar n-o functionat. Au ras si m-au sfatuit si ei, prieteneste, sa fiu mai optimist, ce dreaq. Acu' unul din ei sta pe net si se uita pa anuntul dupa terenuri si fetite (ca masina tocma si-o luat acu vro 2 luni).

Acu stau in coltul meu si mustacesc cu optimism !

Unknown spunea...

Manole...nu sunt deacord cu ce ai scris in update sau poate nu am inteles... "avansul ridicol de 5% ne dovedeste clar ca guvernul Boc vrea sa sacrifice un miliard de euro pentru a organiza o piata de stat subprime care sa salveze de la înec amicii din imobiliare."

Atata timp cat bancile acorda creditul dupa FIX aceleasi conditii ca si acum (rata sa nu fie mai mare de x% din venituri, vechime in munca, fisa fisca din anul precendent etc) nu vad de ce ar fi un posibil credit subprime doar pentru ca avansul este mai mic.

Dupa parerea mea un credit subprime este generat de un individ creditat care nu poate suporta rata la care s-a inhamat si nu are a face cu avansul pe care il da.

Ma gandeasc la urmatoarea situatie in care 2 indivizi au FIX acelasi salariu:

Individul Alfa
1. Da avans 5% dintr-un apartament si are rata 100 euro, apartamentul costa y euro

Individul Beta
2. Da avans 50% dintr-un apartament si are rata tot 100 euro, apartamentul costa z euro.

Bineinteles y < z

De ce in situatia 1 creditul este un potential credit subprime si in situatia 2 nu ?

Anonim spunea...

daca statu banii casa ramane a statului asa ca banca nu mai are cum sa ia toti bani de pe apartament adic nu il poate vinde asa ca nu e asa neagra situatia. casa va fi data catre alti oameni si statul casti bani investiti

nelu pionieru spunea...

@bejan

eu nu prea mai cred ce zice iză de cand ne sfatuia sa avem incredere in leu.

"....numa ca nu vrem ca natie de romani prosti ce suntem sa luptam si sa credem in fortele noastre. toti asteptam criza care , dupa unii inca nu a venit."

ca tot ziceai de natia de prosti : Pasajul de la pipera - monumentul prostiei romanesti"probabil in acelasi mod se va aplica si aceasta lege. uitati-va bine la acea poza. este imaginea romaniei. udrea poate sa o faca simbolul romaniei, the land of mare prostia, aviara gripa and porceaina.


cat despre nasu de labe 1, nu cred ca este urmarit de cititorii acestui blog.

Anonim spunea...

cornel, daca pentru prima afirmatie imi asum greseala de a ma fi luat dupa un ziar online, pentru a doua n-am de ce: am auzit-o din gura dopului.

in orice caz, cu cat cloaca e mai scumpa cu atat creditacul tre' sa fie mai solvabil. iar daca e solvabil in conditiile pietei de acum, fii linistit ca ori are unde sta ori nu e atat de prost sa se bage singur cu gatul in latz.

iar sa ma uit la nasul ca sa-l ascult pe boc, imi pare rau, dar asa ceva nu fac.

mobutu spunea...

băi bejan, ia-te de mână cu "geniul" isărescu şi lasă'ne ...

cezar spunea...

" Acu' unul din ei sta pe net si se uita pa anuntul dupa terenuri si fetite"

Adica vrea sa ia loturi ieftine si dupa aia sa petreaca cu gagici ?! Pai si ce e anormal in asta. In plus, la ce preturi mici avem pe piata acum, fetele pot fi putintel mai expensive, merita.

cezar spunea...

Cornele, manole probabil se gandea la ce s-au gandit bancile cand au pus la cale institutia avansului la un credit (de ce-o fi, dar mai ales la "pesteri"), si anume, prezumtia de inteligenta si stiinta gestionarii propriului venit data de aducerea unui avans in cadrul operatiunii de creditare.
Mai pe romaneste, te-a dus capul (la trecut) sa pui bani deoparte, te va duce capul (in viitor) sa-mi dai banii inapoi.
E o chestie de incredere. Iar bancilor le plac clientii de incredere, pt. ca sunt previzibili si poti previziona castiguri pe seama lor.
Ca atare, 5 la suta avans este, mai neaos spus, o tampenie impotriva firii. Nu cred ca Isarescu va modifica reg. BNR in acest sens.

UJohn spunea...

@cezar...
deci... lamureste-ma si pe mine, te rog... care e gradul de inteligenta estimat de banci pentru clientul pe care vrea sa-l jecmaneasca? Adica, de exemplu, o banca oaresicare face un contract care specifica dobanda FIXA modificabila in functie de bubor si numai la initiativa bancii ...cui i-l da la semnat? UNUI GENIU FINANTIST sau unui fraier care nu stie pe ce lume se afla?

cezar spunea...

Probabil ce e fixa, este marja bancii, dobanda fixa nu intalnim nici la resursele atrase (desi am intalnit deunazi un dep. la BCR, cu dob. fixa de 14 la suta pe 12 luni, nu mi-a venit a crede, BCRul ar trebui sa nu fie atat de fomist de bani).
Lumea se concentreaza pe dobanzile variabile, insa ceea ce umfla DAE (pina la 20-25) sunt mai degraba comisoanele.

cezar spunea...

http://www.ghiseulbancar.ro/articole/109/11540/BCR_plateste_dobanda_fixa_de_14__la_depozitele_noi.htm
Am trait s-o vad si pe asta. A se retine ca n-ai imp. la banii astia. In plus, ai 8 la suta la retr. inainte de termen.
Daca as fi alarmist, m-as gandi ca banca asta are niste probleme de lichiditate,desi n-are.

nelu pionieru spunea...

se pare ca vom primi mai multe lamuriri la emisiunea lui mozes. e in biroul lui pocinogea. partea proasta e ca nu stiu cine are rabdare sa il urmareasca. se cojesc peretii, vorba lui badea, de plictiseala cand vorbeste pocinogea.

nelu pionieru spunea...

mda, nicio sansa sa pricepi ceva de la dobitoc. una il intreaba, alta raspunde.... e incredibil

AristotelCostel spunea...

@bejan

Spune-le şi ăstora că-s pseudocrizaţi.

Tu erai pe aici prin 2007 când 'blogerii' sau alti inter-natuti vorbeau despre umflarea baloanelor?

Ce te-a adus aici tocmai când a trecut criza?

AristotelCostel spunea...

Privind înainte, principala provocare a anului 2009 este implementarea ajustărilor
prevăzute în acordurile cu UE şi FMI. Nereuşita de a implementa măsurile prevăzute va duce
la o pierdere de credibilitate mai mare decât importul de credibilitate, obţinut odată cu
încheierea acestor acorduri. Iar în acest caz traiectoriile variabilelor PIB, rată de schimb,
deficit de cont curent, inflaţie vor avea pante mult mai nefavorabile.
Doctor Honoris Cauza Academician Mugur IsărescuCine se ocupă de implementare? Aviara graipa?

Anonim spunea...

Economistul şef al BNR speră ca anul acesta să nu mai fie pomeni electorale. “De ce sperăm? Nu ştiu...din prostie”in sfarsit unu care e cat de cat realist

elzorab spunea...

"Chiar în această situaţie de criză, statul va asigura resursele necesare plăţii la timp a pensiilor şi salariilor. E o chestiune de securitate naţională. Economia României şi bugetul public încă mai au resurse", a declarat Pogea, la Realitatea TV.

I-A SCAPAT UN CUVANT IN DECLARATIE, UNUL CARE SPUNE MULTE:

INCA!!!

elzorab spunea...

Programul „Prima casă” privind garantarea de către stat a cel mult 80% din valoarea unui împrumut ipotecar va putea fi demarat doar după ce Guvernul va obţine resursele necesare, în valoare de 100 de milioane de euro, în vederea capitalizării Fondului de Garantare a Creditelor.
„Implementarea acestui program depinde în primul rând de abilitatea statului de a obţine fondurile necesare, cel mai probabil în urma unui împrumut extern garantat de stat”, a declarat, pentru SFin, Aurel Şaramet, preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.

dupa cum spuneam si mai inainte, una e sa vrei, alta e sa poti, sa vedem cine va finanta proiectele utopice ale guvernului. adica o banca va trebui sa dea bani guvernului pentru a garanta un imprumut la o alta banca....

Anonim spunea...

bre elzorab, tu nu stii ca statul nu da faliment niciodata ? daca e garantat de stat atunci e 100% fail proof. asa-mi zicea si taica-miu acu vre-un an, ca n-are cum sa se ajunga vreodata sa nu se plateasca pensiile (e pensionar), ca pensiile is date de stat. probabil gandea si el ca si profesorii, ca daca e lege votata atunci trebuie aplicata, no matter what. eu am o vaga impresie ca democratia nu e pentru oricine, multi nu prea reusesc sa o inteleaga, mai ales in rromania

Tudor spunea...

si daca....

PSD-ul nu inghide galusca si din banii aruncati pe PRIMA CASA iese PRIMA CASA NOU CONSTRUITA?

Declaratia lui GeoanaAtunci efectul de bulltrap se transforma in "dezbalonare" rapida, readucerea economiei la baze reale si pornirea unei investitii masive cu efect multiplicator...

Bineinteles ca ar fi prea frumos, politicienii nostrii nu sunt in stare de asa ceva.

nelu pionieru spunea...

crezi ca la psd nu sunt "dezvoltatori" care sa beneficieze de aceast proiect, in forma in care e acum ? pai ce facem, stam pe stoc cu cotetele si ne apuca sa facem altele ?

partea comica (daca se poate numi asa) la acest proiect este ca nu le convine nici macar dezvoltatorilor. daca si zili zice ca e 0, praf in ochi...

Unknown spunea...

Poate gresesc dar "Prima casa" - se metamorfozeaza pe timp ce trece in "CIOLAN pt. Popoviciu, Negoita & bastahtanii care nu trebuie sa impiedice 're-alegerea' lu' Bashesku."

INCREDIBIL tupeul frizerului Pogea vizavi de tineri:
"In mod logic, preturile la locuinte ar trebui sa creasca in urma acestui program."

Tudor spunea...

Sunt... si daca ar gandii un pic ar vinde chiar in pierdere. Oricum nu au muncit pentru banii aia... i-au furat de la stat.

Cu ce isi recupereaza si cu un sprijin de la guvern pot sa o ia de la capat la un nivel mai redus de profitabilitate dar mai sigur.

In stilul clasei politice romanesti si al ingeniozitatii mioritice cred ca vor o rezolvare inovatoare a bulei:
1. prevenim dezbalonarea cu PRIMA CASA
2. Relansam economia cu proiectul GEOANA 50000... si asta pastrand si preturile sus.

Din pacate pentru ei nu isi dau seama de faptul ca fortele macroeconomice care actioneaza acum nu vor putea fi controlate de smecheria romaneasca.

Orice balon se dezumfla, dar intr-un anumit moment al pantei descendente fortele economice care pierd reusesc prin diferite parghii sa produca un bull trap.

Din scenariile de stress ale BNR cel optimist preconizeaza un curs spre 4,6 (media anuala de 4,4) iar cel pesimist il trece de 5... la un astfel de curs salariul mediu real scade abrupt, somajul creste asa ca nu vad de unde or sa gaseasca clienti.

Anonim spunea...

e plina rromania de specialisti. probabil ca daca la scoala erau atenti la orele de pisicologie stiau ca intre nevoile de baza ale omului pe langa locuinta mai e si papica. si am o vaga impresie ca papica e pe primu loc, inaintea locuintei, iar agricultura nu vad sa se agite nimeni, sa o "relanseze", ca deh, munca multa, profit minim ...
in conditiile in care crapaul e importat in proportie de >75%, viitorul duduie de bine. parerea mea

Anonim spunea...

cacam-ash pe blogspot, wordpress sau openid, ca nu-mi mai apare numele "adevarat". deci, pentru cine nu si-a dat seama inca, sunt io, canadianu vostru preferat :)

elzorab spunea...

:) :) :)

nelu pionieru spunea...

hehehe, chiar ma îngrijorasem, ma unde dracu e kanadianu`? si-a facut exitu` ??? pai ce dracu, ne lasa el asa in ceața ?

Marona spunea...

Eh, nu ne-am dat seama. :) Dar ce greu suporti idea de-a ti se pierde urma, sa fi asa, mai anonim si mai ignorat... pun pariu ca-n Botosani erai vedeta. :lol:

elzorab spunea...

orice declaratie a demnitarilor romani trebuie privita cu scepticism extrem. minciuna si falsul e un mod de viata in romania. astfel, daca se raporteaza deficit 5% , el trebuie inteles ca 10-15%, daca se raporteaza 6% rata somajului, trebuie inteles ca 12-18%, daca se spune "mai avem inca bani de pensii", trebuie inteles "nu stim de unde sa mai luam banii de pensii", daca se spune "criza se sfarseste", trebuie inteles "criza abia a inceput", daca se fac predictii pe un leu la 4.3 la sfarsitul anului, insemna ca de fapt leul e in mare belea si se incearca manipularea si sacrificarea celor care detin lei. lisita poate continua la infinit. stiti cum se spune, mostenire grea, naravurile de pe vremea comunistilor. pogea care a fost mare activist de partid trebuia sa raporteze si pe vremea lui ceasca producctii record si depasirea planului cincinal...

elzorab spunea...

» Bancile ar putea incepe sa acorde credite ipotecare garantate de stat, cu costuri mai reduse pentru beneficiari, incepand din august-septembrie, a declarat Gheorghe Pogea, ministrul Finantelor."

declaratia se citeste" Bancile ar putea incepe sa acorde credite ipotecare garantate de stat, cu costuri mai reduse pentru beneficiari, incepand cu PASTELE CAILOR"

evident, orice declaratie prinde bine pana la alegeri, apoi vedem noi...

elzorab spunea...

http://www.romanialibera.ro/a154798/fermierii-raman-fara-despagubiri.html

recolta din parti, despagubiri toto din parti, bani de case, probabil ...toto din parti...

elzorab spunea...

Criza subprime are proasta reputaţie de a fi stat la bazele actualei recesiuni mondiale. Ea a declanşat actuala criză financiară internaţională.
În hărnicia sa, Guvernul României a decis să studieze cu grijă cauzele crizei şi a fost atât de sedus de modelul analizat, încât a decis să-l importe şi în România. Rezultatul - Programul Prima Casă, prima măsură „anti-criză“ a actualului Executiv. Sau, mai corect spus, ultima măsură pro-criză adoptată de guvernanţi...

http://www.sfin.ro/articol_16403/programul_sub-prima_casa.html

elzorab spunea...

"La presiunile sponsorilor electorali din real-estate, statul se pregăteşte să relanseze ţepele imobiliare"

http://www.sfin.ro/articol_16404/guvernul_se_ofera_crupier_la_
cacealmaua_imobiliara.html

elzorab spunea...

Practic, nu se încearcă decât o nouă lovitură de poker, pe baza „mizelor“ celor care au atenuat căderea PIB şi a promisiunilor statului că îi va descărca de „sarcina“ imobiliară.

elzorab spunea...

"Dezvoltatorii imobiliari puteau construi liniştiţi, timp de două decenii, pentru a acoperi deficitul de un milion de locuinţe de pe piaţa românească. Totul era să o facă la preţuri rezonabile. Au ajuns însă după puţin timp la preţuri ca în Monaco, unde se mută miliardarii lumii. În aceste condiţii, „mizele“ greşit puse ar trebui penalizate de piaţă.
Dar, mai mult, în România, la salarii de 10-15% faţă de media UE, se vede că orice ai cumpăra are cam acelaşi preţ ca în Vest. Iar mărfurile costă la fel sau sunt chiar mai scumpe decât în Occident, pentru că nu producem nimic în cantitate suficientă. Şi atunci, această clasă de politicieni, ce a dat dovadă de nepricepere crasă în administrarea economiei timp de 20 de ani, mai poate fi lăsată să o gestioneze, ori merită să împărtăşească soarta „jucătorilor“ pe care-i susţine?! Până una-alta, politicienii se află încă la cârma economiei, dar e din ce în ce mai clar că nu ştiu ce să facă. Şi fiindcă nu posedă spirit antreprenorial, sună la fratele mai mare de la FMI să vină el cu o idee pentru a tempera situaţia critică."

elzorab spunea...

"Deşi e greu să speri că politicienii învaţă din greşelile trecutului, morala pentru guvernanţii români, care vor să extindă amestecul Executivului în domeniul ipotecar, se impune de la sine. Desigur, România nu este SUA. Tocmai de aceea nu-şi permite nici 1% din erorile făcute de politicienii americani!"

http://www.sfin.ro/articol_16402/garantarea_creditelor_ipotecare_
primul_pas_catre_subprime.html

Anonim spunea...

morona, credeam ca ti-a demonstrat ionut ca-s din susheava, nu botosheni. pai cum asa, nici pe-ai tai nu-i crezi ?

Dorin spunea...

http://www.zf.ro/eveniment/
prima-casa-prima-dezamagire-
dobanda-coboara-doar-cu-
1-4446841/

"Garantia statului diminueaza doar costul riscului, care nu reprezinta mai mult de 1 punct procentual din costul total al creditului, acum de 9-10% in euro", a spus un bancher, director retail in cadrul uneia din primele trei banci de pe piata.

AristotelCostel spunea...

Azi, la 8:23:47 AM, am avut o străfulgerare intelectuală... medie.

Chiriaşii ANL, cazaţi fără pile, nu au motive să cumpere capodoperele statului întrucât alocările locuinţelor s-au făcut după criterii sociale ceea ce a dus la repartizarea apartamentelor cu 1 cameră unor familii cu 1 copil... cel puţin. Dacă între timp s-au petrecut şi "efecte iepureşti"... chicarî tăti opţiunili.Cum să accepţi grad de îndatorare de 60-70%%, la 30-40 de ani, timp de 20-30 de ani, pentru o locuinţă inadecvată?

UJohn spunea...

Interesant:
Venit lunar de 2.000 €/familie mult sau putin pentru achizitia unei case de 100,000 €? deci... venit de 2000 EUR / Familie, strangi din buci 5 ani ca sa te-ndatorezi 35 de ani pentru o casa. Cate familii de 20-25 de ani cu venituri de 2000 EUR cunoasteti?

Marona spunea...

Ce gluma sinistra! Civilizatia a progresat enorm asa incat tinerele familii de indivizi educati si care castiga foarte bine au de-acum nevoie de numai 35 de ani trai la limita subzistenei ca sa isi asigure un adapost. Vad ca astia insista cu spalarea pe creier, poate mai inghite cineva gogorita secolului so far!

Bomba inghetarii creditarii si-a corectiei de curs e nimic fata de ce-i asteapta pe manipulatorii imobiliari de la noi:

1) somajul si deflatia salariilor in serviciile de intermedieri financiare, campioanele de pana mai ieri!
2) demografia. Facts of life: o decada de generatii mai subtiti cu 40% decat precedentele, generatii care, intamplator, mai sunt si primele in Romania dotate cu 2 randuri de bunici in orase, improprietariti cu apartamente ceausiste.

Marea dezbalonare nu mai poate fi impiedicata, nici pe termen scurt, nici pe termen mediu. Sigur, inca se mai pot da tzepe, dar chiar este ceasul al 12-lea pentru ele.

Anonim spunea...

si concluzia, concluzia ? haideti fratilor, bagati un spoiler, ca mi-e lene sa ma uit la tot filmul

mobutu spunea...

Prima Casă a la Trenduri

Unknown spunea...

http://www.sfin.ro/articol_16403/programul_sub-prima_casa.html


Cititi cu atentie, e o lovitura data chiriasilor.
Cu siguranta vor gasi o modalitate de a forta chiriasii sa se indatoreze, daca nu vor, cine stie "sunt si alte cazuri sociale".

Miorlau Pufos spunea...

@ Marona

Mai pune la socoteala si calitatea nu numai cantitatea la factorul demografic. Cei care se inmultesc ca iepurii nu sint si cei care produc astfel incit sa-si asigure un trai decent. Decit un lucru fara rost mai bine putin si prost...Pot sa ma gindesc la pariul ala?

Miorlau Pufos spunea...

http://www.zf.ro/eveniment/prima-casa-prima-dezamagire-dobanda-coboara-doar-cu-1-4446841/

Desi ZF are reputatia ca arunca pe piata o sumedenie de petarde, in cazul asta ne lamureste ce si cum. Iei 60k, dai inapoi cam 125 k. Pai asta-i gheseft baieti? Eu cind am zis ca e petarda electorala...

vladone spunea...

iete, cu dedicatie pentru cei care nu cred ca va "functiona" treaba: boc idiotul

Florian Popa spunea...

pe principiu' bate fieru cat e cald, b0c pic pic da cu taraita la fazani.

Unknown spunea...

domneeee.... prieteni... nush ce sa fac.sunt aproape de a cumpara o garsoniera de 33 mp cu 35 de mii in drumul taberei si nush ce sa fac.am banul cash.blocul e monolit ( deci cica e bun ). agentiile si vanzatorii tot forteaza cresterea preturilor si vreau sa am ceva acolo, ca si garantie.a? a? ce spuneti colegi?

mobutu spunea...

1060 e/mp ???
scump! nu te băga!

Tudor spunea...

...petarda electorala... dar cu efecte de moment, majoritatea ofertelor au fost retrase de pe piata imobiliara.

Intr-o fractiune de clipa l-am vazut la TV pe Bogdan Olteanu cerand desecretizarea acordului cu FMI si citand nistre cifre "scapate": contractie de 12% in 2009 si contractie sub 1% in continuare in 2010... Asta inseamna recesiune in L si nu in V. A mai vazut cineva declaratia?

AristotelCostel spunea...

"No es correcto hablar de burbuja inmobiliaria"

"No existe burbuja inmobiliaria y nunca ha existido"

"No creo que se pueda hablar realmente de burbuja inmobiliaria. Lo que ha sucedido es que ha habido en los últimos tiempos una fuerte subida de los precios por una alta demanda, pero en estos momentos el mercado se está normalizando"

Afirma que no existe ninguna burbuja

"¿Burbuja inmobiliaria?, Vamos a terminar ahora mismo, si no te importa"

Marian spunea...

N-au ajuns deja 2 camere in Dr. Taberei la 40 de mii? Adica ce sens are sa dai 35 de mii pe o garsoniera?

ionut spunea...

marius

"...a? a? ce spuneti colegi?"

Daca dai banii astia, in nici un caz nu suntem colegi!:)
Concentreaza-te, respira adanc si mediteaza putin la ce vrei sa faci: daca simti ceva la nivelul plexului, asa ca o ... usoara senzatie de rau (greata), e cazul sa te mai gandesti. "Bunul simt" te trage de maneca! E o metoda care da gres arareori...

ionut spunea...

@all

Cica, de fapt, programul pe care vrea sa-l lanseze guvernul boc, se numeste SUB-PRIMA CASA!:)

Miorlau Pufos spunea...

@ Ionut Noi comentam aici o gogoasa electorala ( un credit cu o dobinda cu 1% mai mica decit nesimtirea care se lafaie - inca - pe piata ) dar care da extrem de bine cu doua saptamini inainte de alegeri. Cine e in target? Oamenii care nu stiu despre ce e vorba ( in speta parinti / bunici - lasa mama, ma duc sa votez, ca am auzit eu la televizor ca va da case ). La firul ierbii lucrurile sint simple: nu "e" bani. Repet, pe undeva Oprescu a scapat "porumbelul" ca i se oferteaza locuinte cu 3-400 euro /mp si nici pe-alea n-are cu ce sa le cumpere, asa ca asta cu 60 k e deja o poezie. Programul asta nu e deloc subprime, pentru ca nu o sa finanteze nici o banca serioasa o asemenea minarie. Probabil o sa vedeti pe la televizor citiva ametiti care si-au luat credite si cu asta basta. E cam ca la mitinguri, deipnde din ce unghi filmezi ca sa ai senzatia ca e multa lume la fata locului...

Eu m-as intoarce la chestii mai pamintene si-as intoarce pe toate fetele ideea lui Manole

cezar spunea...

La 35 mii E, 33 mp utili, adica cam 40 construiti, intr-un bloc decent (cat de decent poate fi in Dr. Taberei) - e ok.
2 camere in aceleasi conditii sar de 60 mii. La 40 mii se cumpara cf.2.
Ca la orice achizitie de pe lumea asta,se pune problema utilitatii/utilizarii obiectului, plus o chestiune de curaj in a risca o investitie (chiar si cu scopul de locuire personala de ar fi, ramane o investitie).
Atentie la aia 33 mp, ar putea fi construiti, iar psatiul efectiv utilizabil sa fie sub 30.

cezar spunea...

"Repet, pe undeva Oprescu a scapat "porumbelul" ca i se oferteaza locuinte cu 3-400 euro /mp"

Pe undeva porumbelul dlui Oprescu, un medic destul de bun suna ca mai sus , in rest : nu prea stie ce vb.
Atentie la cutremure, nota bene.

300-400 E/mpc, Bucuresti, e o cifra. Sondajul ala penibil se raporta la aceeasi cifra si mai ca manole saracu nu si-a cerut scuze ca a putut provoca inteligenta cititorilor sai atat de mult. Vad insa ca si-ar cere scuze degeaba.
As vrea sa vad si eu un spatiu locuibil pentru bucuresteni (se exclud cotetele, la propriu), la banii astia sau macar pe aproape.
Vreau sa cumpar ceva la banii astia, si, spre deosebire de vedetele discutiei de azi, sub-praimarii, eu chiar am bani fara credit.

Unknown spunea...

hai ca va spun tot colegi... ;) eu am avut2 camere conf 2 tot in dr taberei pe care l-am dat anul trecut cu 75 de k, akizitionand-ul in 2004 cu 10 k.pan-aici afacere buna. ;)) de cand l-am dat, am investit in kirie creo 3500. daca ar mai scadea pana la 25 de k in cateva luni, mi-as amortiza pierderea cu kiria in 2 ani.si daca sondajul actual de pe blog ar fii adevarat, eu cu salariul meu (1200-1400) as putea sa-mi iau alt apt intr-un an.deci daca iau gars aia am si garantie si o investitie nu foarte fericita ce-i adevarat.daca nu se adevereste sondajul raman cu 15 K pe care-i mai am dupa ce as cumpara gars, si vad eu ce fac cu ei. deci? ceva comment-uri?

AristotelCostel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Marona spunea...

Cezar, stiu ca-ti este pur si simplu imposibil sa-ti imaginezi un pret de 300 de euro pe metru patrat de apartament decent in Bucuresti, dar iti jur ca acum 5 ani atata costa. Iti jur pe viata mea!

OK, imi vine sa rad si nu ma mai pot preface ca lipsa ta de imaginatie nu-i amuzanta. :lol:

cezar spunea...

Marius, cazul tau este complex, necesita atentie deosebita si judecata cumpanita.
Pina una alta, as vrea sa cumpar o garsoniera cu 12 mii, exact ca in 2003. Cred ca as lua 8, sa-mi ramana de taxe notariale.
Problema e ca, la acest nivel al cererii, care sa genereze genul asta de preturi, probabil ca as avea si chiriile din '03. Si va dati seama ce deranj ar fi sa incasezi 8 chirii in fiecare luna, plus inspectii inopinate, pentru un amarat de 500-600 E. Foarte tare, marius, se pare ca raman cu banii :))

Unknown spunea...

pai cezar eu nu vreau sa iau 8 garsoniere.eu as vrea doar 2 apartamente cat de cat decente pt mine.nu cer prea mult, nu? :)) vedem ce-o fii.pana la urma am riscat si inca mai risc.am si castigat ceva experienta cu riscurile mele,ceea ce e bine.

cezar spunea...

"eu as vrea doar 2 apartamente cat de cat decente pt mine.nu cer prea mult, nu? :))"
:))))

ionut spunea...

miorlau pufos

"@ Ionut Noi comentam aici o gogoasa electorala ( un credit cu o dobinda cu 1% mai mica decit nesimtirea care se lafaie - inca - pe piata ) dar care da extrem de bine cu doua saptamini inainte de alegeri."


"ionut spunea...
Cezar

Domol, tata! De unde ia boc 1 miliard? Din forfetaru' lui pogea?
Relaxati-va oameni buni, si berceanu a promis ca face autostrada intr-un an."

20 mai 2009 23:28

Eu am comentat "gogoasa electorala" in postul manterior al lui manole.

ionut spunea...

Ping pong intre 2 investitori "sofisticati":

Cezar zice (ping):
"2 camere in aceleasi conditii sar de 60 mii. La 40 mii se cumpara cf.2."

marius( pong):
"eu am avut2 camere conf 2 tot in dr taberei pe care l-am dat anul trecut cu 75 de k, akizitionand-ul in 2004 cu 10 k.pan-aici afacere buna. ;))"

Intrebari pentru cezar:
1) De la 75 k anul trecut la 40k anul asta cat e scaderea?
2) Cat era pretul in 2004/mp.? La ce nivel al preturilor se va " "dezmorti" piata imobiliara? Raspuns: cand se va intoarce la fundamente, corelarea preturilor cu veniturile.
Cand a inceput "derapajul"? Nu cumva la sfarsitul lui 2003, inceputul lui 2004?

Pune-le cap la cap si vezi ce pret iti da.
Sa tii minte si postul asta. E scris pe 25 mai 2009. Iti voi aduce aminte de el la momentul potrivit...

ionut spunea...

cezar

"Pina una alta, as vrea sa cumpar o garsoniera cu 12 mii, exact ca in 2003. Cred ca as lua 8, sa-mi ramana de taxe notariale."

"...spre deosebire de vedetele discutiei de azi, sub-praimarii, eu chiar am bani fara credit."


Mai posta p'aici un "nehotarat" cu 200000 de euro in cont( si posesor de MBA) care nu gasea "investitia"(casa) vietii lui, asteptand cresterea preturilor. A disparut in ceata.
Vezi ca ii calci pe urme, ar fi pacat de tine...

elzorab spunea...

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/852397/SENATUL-EVZ-Ofensiva-notarilor-contra-restului-lumii/

inventam orice, doar sa devalizam populatia de tot ce are...

Daniel spunea...

Are BCR-ul probleme ?!

http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-5742201-bcr-are-nevoie-recapitalizare-460-milioane-lei-potrivit-testelor-stres.htm?cfat=

Manole spunea...

460 de milioane e puţintel, doar un pic peste 100 de milioane de euro.

Anonim spunea...

chiar asa, unde a disparut ala de lucra la holcim parca, cu 200k pt casa ? am si uitat cum il cheama
si de ala din japonia cu terenul de x milioane de euro aflat la doar 2 km de viitoarea autostrada (stai putin sa ma opresc din ras) targu-mures iasi ati mai auzit ceva ? de fapt fata de 2008, cand cerea 4 milioane de euro omu, cand a vazut ca nu l-a vandut, in loc sa-l parceleze dupa cum zicea in clip, a facut altu, si acu il vinde cu 5 milioane de euro ca deh, e criza, preturile au crescut. in noul clip n-a mai bagat deadline cu parcelarea, ci a pus-o ca varianta permanenta
acu sper ca imi permiteti sa reiau operatiunea de cacare pe mine de ras :)))))

Anonim spunea...

@canadianu, marius
Arbeit Macht Frei !

@canadianu (viitorul suna bine)
Ieri am trecut prima data vama la Giurgiu (mai trecusem pe la NVoda si VVeche). Asa ceva e incredibil. Cu greu gasesti calea spre poarta de iesire printre coloanele de tiruri parcate aleator, in miezul noptii a trebuit sa ma dau jos sa rog 2 tiristi sa traga cativa metri, craterele din asfalt capcane curate, podul facut praf, taxa de pod 25 RON. La intoarcere nu tu buna ziua nu futu-te-n cur, acte trantite pe scaunul masinii, stat 20 secunde cu curul in botul masinii ca avea domnul vames ceva important de vorbit cu o pizda proasta de pe acolo.

Sila incepe sa ma cuprinda.

Bine ca fac ping pong manelistii astia doi cu preturi de kiloeuro intr-o tara care pare sa devina jegul Europei. Ia bai Mariuse ca-ti vand eu 3 camere noi 2006, mobilat lux (nu vrajeala) si utilat pana si cu sauna si masina de spalat vase si prajitor de creieri, la 50000, si plec dracu din tara asta unde prostii iepuresc.

Anonim spunea...

Apropo, Bucuresi-Ruse (75 km) 1.5 ore, Ruse-Sofia (320 km) 3.5 ore, mers maxim 110 km/h pe expres si 130 km/h pe autostrada, nici un blocaj, nici un retardat pe sosea. Dus noaptea, intors ziua, aceeasi experienta.

Ce e mai interesant e ca bulgarii si-au tras autostrazi exact in zonele montane (munti mai mari decat Carpatii), in campie e doar expres, si nu e problema deoarece fiind drumul relativ drept, poti depasi usor. Noi o sa traversam Carpatii cu autostrazi la pulivara.

AristotelCostel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
«Cel mai vechi ‹Mai vechi   1 – 200 din 210   Mai noi› Cele mai noi»

Rezultatul recensământului 2011 va accelera scăderea prețurilor pe piața imo?