marți, 2 iunie 2009

Lecţia letonă

Azi am aflat cu toţii din presă că Letonia a înregistrat cea mai mare cădere y-o-y a preţurilor imobiliare, de peste 50%, în trimestrul 1 din 2009 faţă de trimestrul 1 din 2008.

Aşa ceva e incredibil, chiar incredibil. E adevărat, se poate spune că micuţa Letonie (65.000 de km pătraţi şi 2,4 milioane de locuitori) se confruntă în perioada asta cu o depresie economică de zile mari (PIB-ul ţării a scăzut cu 18% în trimestrul 1, un alt lucru de domeniul fantasticului) dar, chiar şi aşa, pentru ca preţul mediu să ajungă de la 1750 de euro /mp până la un pic sub 750, e ceva (vezi istoria aici). E o dovadă clară de fapt că în Estul Europei nu am avut o convergenţă serioasă şi fundamentată a preţurilor activelor imobiliare, ci un balon de săpun care, în lipsa creditării ieftine, se dezumflă accelerat.

Iată un filmuleţ interesant care prezintă situaţia din Letonia:



E de reţinut ceea ce zice la un moment dat un cetăţean oarecare: "În ultimii ani, chiar şi anul trecut, am crezut cu toţii că avem una dintre economiile cu cea mai mare creştere din Europa. But I think it was just a bubble."

Capitularea letonă se pare că a sosit în trimestrul 1 din 2009 când preţurile s-au prăbuşit cu 30%. Capitularea a venit, aşadar, la circa un an şi jumătate de la atingerea vârfului de preţ. Dacă şi la noi vom avea acelaşi calendar - şi nu avem de ce să credem că va diferi, pentru că oamenilor li se consumă răbdarea la fel şi la Riga, şi la Bucureşti - înseamnă că pe la finalul acestui an / începutul lui 2010 ar trebui să avem de-a face cu o prăbuşire de preţuri de toată frumuseţea.

51 de comentarii:

dcg spunea...

Final de 2009 - inceput de 2010, fix dupa alegeri pare un moment potrivit pentru datul cartilor pe fata.

elzorab spunea...

http://www.adevarul.ro/rss/articol/cluj-de-ce-domina-second-handurile-centrul-orasului.html

magazine second hand, intr-o tara toto second hand :) :) :)

elzorab spunea...

or fi scazut cu 50%, dar bancherul din film spunea despre criza ca e abia la inceput....

Marian spunea...

Nota - GDP-ul a scazut cu 18% ajustat pe tot anul. Adica a scazut in primul trimestru cu "doar" cu 4.84% (daca s-ar mentine pe urmatoarele 3, ar insemna o scadere anuala de 18%).

Anonim spunea...

@Manole spunea

"înseamnă că pe la finalul acestui an / începutul lui 2010 ar trebui să avem de-a face cu o prăbuşire de preţuri de toată frumuseţea"

Completez: prabusirea nu va fi doar a preturilor (apartamentelor), va fi un colaps general.

@Marian & Manole

Precizare: scaderea PIB de 18% este probabil evaluata in moneda locala. Cat o fi in euro ? Aceeasi greseala se face si in cazul Romaniei. Suna frumos in lei crestere economica negativa cu o cifra dar realitatea e in euro si se numeste aterizare dura.

este laudabil faptul ca la ei se spune adevarul atat de catre bancheri cat si de oamenii de pe strada. La noi 95% inca viseaza cai verzi pe pereti (FMI, prima casa, Isarescu salvatore).

ionut spunea...

manole

"Ce-ti pasa, ce treaba avem noi cu letonia? La noi e altfel. Isarescu insusi a declarat ca ce a fost mai rau a trecut. De ce nu l-as crede pe el si pe politicienii alesi in functie sa gestioneze resursele, si te-as crede pe tine? Slab post, lucruri ras-vorbite pe blog. In plus, ti-a scazut si traficul!"

Author spunea...

nu a scazut cu 4.xx% ci a scazut cu 18%, fata de primele trei luni din anul anterior.

Scaderea in lati si euro este identica, deoarece letonia are consiliu monetar si cursul de schimb este fix.

mobutu spunea...

Marian, a scazut cu 18%
Daca era asa cum zici tu atunci noi eram campionii, ca doar avem minus 6.1% pe Q1 iar anualizat ar fi insemnat ...

Unknown spunea...

Un link interesant:

http://vanzari.leumi.ro/

Pacat ca nu au si un pret minim sau macar o referinta de pret....

Manole spunea...

Mda, e senzaţională oferta asta: http://vanzari.leumi.ro/imobilefoto/12.jpg (undeva în jud. Brăila). Uitaţi-vă cu atenţie la firma de la intrare, "Club Select", şi la maşina din faţa porţii, o Dacia 1300 ultimul răcnet. Din '75.

alex.dumitrascu spunea...

Manole, Romania este atipica fiindca are guvern imobiliar.
Prabusirea preturilor va fi determinata de executiile ipotecilor.
Uite reactie pe suport guvernamental la unul din articolele tale:
"Acesta este ultimul comentariu pe care il fac la acest articol,nu voi revenii sub alt pseudonim sa ma aplaud si sa ma aprob de unul singur . Piata imobiliara in criza? panica pe piata imobiliara? Asteapta luna August si ai sa vezi atunci ce inseamna piata imobiliara. Pana acum in Romania piata imobiliara mai degraba se putea numii " taraba imobiliara" ,dar din August numele de piata imobiliara isi va merita numele din plin . Va avea un pret de referinta, vor fi dobanzi de 5% DAE, vor fi rate decente pentru orice familie de clasa medie din tara noastra. Motoarele vor fi turate la maxim pe piata imobiliara incepand cu toamna acestui an. Sa fi sanatos , eu ma opresc aici de teama sa nu-ti " gauresti pantofii" de atatea apriri pe care le-ai avut. hai noroc si sa auzim de bine PS Sper sa nu fiu banuit de intentia de a manipula, afirmatile mele sunt sustinute de semne evidente in masmedia si programele guvernamentale cere se vor demara la sf. acestei luni "

sursa;
http://www.dailybusiness.ro/stiri-real-estate/cum-vede-piata-imobiliara-in-2009-bloggerul-care-acum-2-ani-o-asemana-cu-fni-si-caritas-25972

nelu pionieru spunea...

@alex

bine spus, rromanica e total atipica. romanshu se descurca el, nu crapa asa usor.
observ deja prin targ ca propritarii inca trag sperante ca smenareala sa se puna pe roate iar.... nu stiu in ce situatie se afla marii dezvoltatori care au luat credite...

mobutu spunea...

Apar noi informaţii:

Dobânzile indicative la programul "Prima Casă", între 5,5 şi 14% în euro\

Pogea: statul riscă doar 10 milioane de euro la “Prima casă”

Manole spunea...

@alex: persoana aceea e clar "captivă pe piaţă". Aşa o să rămână pentru următorii 20 de ani.

@mobutu: dar ai văzut cum a calculat Pogea că Statul riscă "doar" 10 milioane? L-am auzit alaltăieri seară la Naşul şi m-a pufnit râsul. Omul ăsta e completamente dus.

mobutu spunea...

N-am văzut naşul ieri însă sunt convins că pogea şi-a dat iar cu stângul în dreptul.

Problema rămâne: se vor găsi o grămadă de proşti (inclusiv din aşa zisa clasă intelectuală) care se vor arunca ca musca la rahat la credite ipotecare garantate 80% de stat în limita a 60k euro, dacă dobânda va fi 5.5% la euro, dacă avansul va fi de doar 5%, dacă rambursarea anticipată nu va avea niciun comision, etc.
Rămâne doar ca salariul necesar accesării unui asemenea credit să fie suficient de mare astfel încât să se constituie întro barieră pentru valul de creditaci.
Să mai menţionez oare că preţurile la imobiliare vor creşte iarăşi?
Mare belea, pe bune.

mobutu spunea...

E acuma un prost pe antena 3, jur ca n-am văzut prost mai mare:

"bancile sunt cel mai mare dusman al economiei romanesti"

"nu putem permite ca bancile sa-si faca de cap la noi in tara"

"bancile trebuie fortate sa relaxeze politica de creditare"

"băncile trebuie să înţeleagă că nu pot câştiga în vremuri de criză la fel ca în momentele de boom economic"


etc.

Este vorba de un anume politician pe nume D. BUDA
Individu' ăsta este el o budă, pe bune.

ĂSTA CRED CĂ HABAR N'ARE CE E O BANCĂ PRIVATĂ ŞI CUM FUNCŢIONEAZĂ EA.

Din pacate astfel de specimene ne conduc.

Trazni'ar pe toţi să-i trăznească.

AristotelCostel spunea...

@mobutu

Există "bază de date":

Daniel Buda, deputat PD, zootehnist, doctor în filosofie politică şi ştiinţe politice... logic, nu-i aşa?

cezar spunea...

“Putem garanta anul acesta credite de până la un miliard de euro. Nu vom avea incidente de plată foarte dese, aşa cum se speculează. Vă spun numai că până anul trecut, creditele neperformante de natură imobiliară erau de sub 0,2% din total. Asta ce înseamnă? Că românii trag cu dinţii să-şi plătească ratele la casă. Renunţă la orice, la vacanţe, la maşini, dar nu la casă. E adevărat că în criză riscul de neplată creşte şi aşa ajungem la o rată de neperformanţă de 1%. Eu zic că merită să rişti 10 milioane de euro dacă faci fericiţi zeci de mii de oameni care vor avea casa lor. În plus, casele pentru care nu s-au plătit ratele intră în fondul locativ social al statului”, a explicat ministrul Finanţelor.

Te pufneste rasul, dar nu e rasul tau, sefule manole :))

Unknown spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
mobutu spunea...

Euro a spart, din nou, pragul de 4.20 RON

mobutu spunea...

Intrebare, referitor la prima casa:
se tot vehiculeaza ideea de dobanda cat mai mica pentru acest tip de imprumut.

Pai poate sa fie dobanda asta mai mica decat cea cu care bancile imprumuta acum statul român (cu sume fabulos de mari)?
Nu prea cred, deci minim 11% la lei si 7% la euro.
'om vedea.

elzorab spunea...

http://www.capital.ro/articol/isarescu-este-interesat-de-un-nou-mandat-de-guvernator-al-bnr-120230.html

pentru cei care se intrebau ce l-a apucat pe isarescu in ultima vreme...

Manole spunea...

@cezar: fii serios Cezare, e râsul meu. O să te convingi repede.

@mobutu: statul nu se împrumută totuşi pe 30 de ani...

Miorlau Pufos spunea...

Pe-aia de la Romexterra i-au lasat nervii si s-au gindit ei s-o puna de o licitatie:

http://www.romexterra-leasing.ro/auction.php

Sint curioasa cum vor scapa ei de doua pietre de moara si anume una bucata Lamborghini si una bucata Bentley Continental...In rest, sint vreo doua ocazii frumusele pe-acolo.

Revenind la topic, si prin Estonia se aude ca ar fi cam la fel. Prima casa o sa fie o ameteala de citeva luni, care le va da proprietarilor ocazia sa mai puna niste zeci de mii de euro in plus la cotete, dupa care se va linisti tot poporul.

ionut spunea...

“Putem garanta anul acesta credite de până la un miliard de euro. Nu vom avea incidente de plată foarte dese, aşa cum se speculează. Vă spun numai că până anul trecut, creditele neperformante de natură imobiliară erau de sub 0,2% din total. Asta ce înseamnă? Că românii trag cu dinţii să-şi plătească ratele la casă. Renunţă la orice, la vacanţe, la maşini, dar nu la casă. E adevărat că în criză riscul de neplată creşte şi aşa ajungem la o rată de neperformanţă de 1%. Eu zic că merită să rişti 10 milioane de euro dacă faci fericiţi zeci de mii de oameni care vor avea casa lor. În plus, casele pentru care nu s-au plătit ratele intră în fondul locativ social al statului”, a explicat ministrul Finanţelor.

1)"Putem garanta anul acesta credite de până la un miliard de euro."
Din pacate creditele astea trebuie garantate pe toata perioada( 30 de ani).

2)"Nu vom avea incidente de plată foarte dese"
De unde stii musiu? Speculatie pura!

3)"E adevărat că în criză riscul de neplată creşte şi aşa ajungem la o rată de neperformanţă de 1%."

Deci s-a stabilit: pe timp de criza riscul de neplata creste de fix 5 ori.

4)"Eu zic că merită să rişti 10 milioane de euro dacă faci fericiţi zeci de mii de oameni care vor avea casa lor."

In logica lui pogea, marea fericire a vietii tinerilor e sa "traga cu dintii sa plateasca rata la casa", si sa renunte la "orice", vacante,masini , etc., practic sa renunte la a trai.

5)"În plus, casele pentru care nu s-au plătit ratele intră în fondul locativ social al statului”

Vor fi si din astia? Pai cum asa, nu vor mai "trage cu dintii" sa-si plateasca rata, vor renunta la fericirea vietii lor?
In plus, cu ce-l incalzeste pe unul care si-a pierdut casa, in favoarea cui a facut-o?

ionut spunea...

elzorab

Esential e ca NU isarescu e interesat de un nou mandat!

ionut spunea...

Aristotel

Ce-mi place asta: doctor in filozofie si stiinte politice concomitent!
Filozofia e ... stiinta?

Miorlau Pufos spunea...

"Eu zic că merită să rişti 10 milioane de euro dacă faci fericiţi zeci de mii de oameni care vor avea casa lor."

Asta e de departe cea mai tare afirmatie de zilele astea. De cind "risca" guvernul bani pentru fericirea oamenilor? Si de unde viseaza Pogea zeci de mii de creditaci?

Anonim spunea...

Avem guverne imobiliare, penale, porno, orice. Abia astept sa trag o flegma in buletinul de vot.

elzorab spunea...

http://www.ziuadecj.ro/action/article?ID=25618

OLANDEZU, PE UNDE ESTI? MAI STII DE PARIUL NOSTRU? APARTAMENTE SUB 20 000? SI INCA NU A INCEPUT CRIZA ADEVARATA. INCA N-AM AJUNS LA SCADERI CA-N LETONIA...

ionut spunea...

Tocmai mi-am dat seama (noaptea e un sfetnic bun), ce ghinionu' dracu' avem noi, sa se presupuna criza asta cu cei 2 ani electorali consecutivi.
Ma gandesc si eu, nu dau cu paru', ca in conditii diferite, poate invatam mai repede "lectia", si guvernu' lu' peste facea mai putine greseli. Sigur efectele crizei ar fi fost aceleasi, da' poate treceam cumva mai usor peste "moment", daca se luau masurile corecte inca de anul trecut!
La fel de adevarat e ca se poate ca noaptea sa nu fi trecut, sa dorm (visez) inca!:)

ionut spunea...

"Hubble spunea...
Avem guverne imobiliare, penale, porno, orice. Abia astept sa trag o flegma in buletinul de vot."

Vine vara, care se anunta a fi caniculara, creste nevoia de apa din organism, nu-ti bate joc de flegme!:)
In plus, e degeaba, "obrazurile" sunt prea groase, flegme, mistouri, cofura rezista!!:)

ionut spunea...

La halul in care scriu e clar: nu m-am trezit inca. Scuze!

dcg spunea...

http://hymerion.wordpress.com/2009/06/03/%C2%AB-prima-casa-%C2%BB-va-arata-cat-de-mare-e-dragostea-dintre-bancheri-guvern-si-bnr/

"Nu stiu de unde a scos domnul Boc ideea ca dobanzile vor scadea la jumatate », imi mai marturisea reprezentantul unei banci dintre cele mai mari din SE Europei."

qwerty spunea...

dcg: corect, trebuie vazut cat din dobanda e o prima de risc (de care sa zicem ca nu va mai fi nevoie in cazul programului Prima Tzeapa) si cat sunt costuri de finantare, cerere vs. oferta.

Bancile nu vor rata oportunitatile mai bune (dobanzi mai mari in conditiile de relativa siguranta) doar pentru garantiile unui guvern pe duca...

Domnul Boc n-a prea dat pe lectiile de economie, sunt sigur de asta.

alex.dumitrascu spunea...

Domnul Boc nici nu stie ce este aceea subprime. L-a intreebat un reporter daca "prima casa" nu genereaza subprime si a cerut sa i se traduca.
Deocamdata:
1- Bancile ofera practic aceleasi dobanzi care sunt si acum pe piata, cu sau fara garantie guvernamentala cam tot pe acolo.
2- BNR si-a facut treaba din 'fisa postului" si protejeaza sistemul bancar, dar nu manifesta entuziasm fata de 'prima casa". Intalnirea a avut loc la clubul BNR si nu la sediu, pentru ca de fapt nu a fost oficiala. Guvernul nici nu a participat.
3- Presedintele Basescu e nemultumit de oferta bancilor si nu pricepe de ce sunt dobanzile asa de mari. A declarat ca spera intr-un "parteneriat cu guvernul".
De acord, daca in guvern ar fi existat un singur economist cu care sa se poata discuta. Deocamdata bancherii au conversat cu Mugur Isarescu. Adica a fost o sezatoare.
4- Chiar daca nu exista un "parteneriat' pana una alta guvernul traieste din credite de la sistemul bancar, altfel nu are bani de salarii.
5- Bancherii asteapta cu interes, sa fie tratati cu acelasi dispret cu care au fost tratate si microintreprinderile, adica sa le aplice genialul nostru prim ministru 'taxa Robin Hood".
6- Nici guvernul nici presedintele nu s-au prins ca nu sunt ei sefii bancilor si ai economiei reale. Chestiile astea nu asculta de dumnealor. Pacat.
7- Singura primejdie pe care o vede guvernul in "aceasta criza" este cursul leu euro, s-au prins si ei ca peste 4.2 nu se pot plati ratele la credite si iese lumea in strada. Dar aici sunt la mana BNR. Cat o sa se poata, pana la urmatoarea masura geniala, care va produce un exod masiv de pe leu pe euro.
8- Daca tot tine asa de mult la stabilitatea cursului, de ce a formulat genialul nostru guvern conditiile de la "prima casa' in euro si nu in Ron???!!!!
Eu cred ca din prostie.
9- Stie cineva daca acele deja celebre 'dobanzi mici" acceptate in programul "prima casa" sunt....fixe pe 30 de ani??? Adica pe toata perioada creditului???
Ca altfel batem campii.

dcg spunea...

@Alex Dumitrascu

Pogea a spus cu gura lui urmatoarele: "Putem garanta anul acesta credite de până la un miliard de euro."

Observa ca Pogea garanteaza anul asta niste credite uitand probabil ca respectivele credite se intind pe 30 de ani. Indirect cred ca ti-ai primit raspunsul si la intrebarea de la punctul 9. Aparent, preagenialul nostru ministru judeca totul in termeni de "anul asta", anul asta electoral... pentru cine nu intelege scurtimea orizontului temporar dovedit de alesii nostri.

AristotelCostel spunea...

Cum se împart banii: Timişoara - 200 de mii lei, Cluj - 28 de milioane

Doar pedeliştii "se pricepe" la afaceri!

Vă recomand să vizitaţi Bacăul să vedeţi ce străzi pot fi în capitala securiştilor, şi eventual o tură de Chiatra Neamţ vă va lăsa "perplecşi"... unde nondeschizătoru' di gurî, Pinalti, ş-o dovedit compietenţa cu prisosinţî.
Cluju'i ca şi "anvelopat"... doctorii-n filosofie "ştie" de ce.

mobutu spunea...

Cifra de afaceri din industrie a scazut cu 17% la 4 luni 2009

ionut spunea...

alex

9- "Stie cineva daca acele deja celebre 'dobanzi mici" acceptate in programul "prima casa" sunt....fixe pe 30 de ani??? Adica pe toata perioada creditului???
Ca altfel batem campii."

Da, stiu io. Dobanda variabila functie de euribor + pps, recalculata la 3,6 sau 9 luni.
In romania nu s-a inventat(inca) creditul cu dobanda fixa pe 30 de ani. Va mai curge multa apa pe dambovita. Deh asa e la camatari, da'las' ca-i "trage de urechi" base!

ionut spunea...

alex

Erata.
...recalculata la 3,6, sau 12 luni.

gompo spunea...

http://www.sfin.ro/articol_16538/devalorizarea_monedei_letone_este_iminenta.html

Oare pe cand si la noi?

gompo spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
gompo spunea...

Scuze, link-ul complet este mai jos

http://www.sfin.ro/articol_16538/devalorizarea_mo nedei_letone_este_iminenta.html

P.S. Daca se poate, sa-mi spuna si mie cineva care este scriptul pt afisarea unui link. Multumesc.

elzorab spunea...

mobutu, gompo si ceilati. exista o mare problema cu aceste scripturi. in momentul in care citesti 120 de comentarii si dai click pe acel link te trimite spre articol, dar cand doresti sa revi pe pagina initiala te trimite direct in partea de sus, deci trebuie sa te apuci din nou sa cauti unde ai ramas cu cititul, iar asta este un dezavantaj foarte mare, atunci cand cauti acul in carul cu fan.

sincer, eu de cate ori dau de un link de genul acela, script, il ignor si trec mai departe, le citesc doar pe cele care au adresa postata si carora le pot face foarte usor copy -paste intr-o alta fereastra de internet.

oricat ar parea de elganta postarea de link-uri, ele sunt extrem de neprietenoase pentru cititor, de aceea sugerez sa copiati adresa si sa o postati in mesaj, ceea ce permite utilizatorului sa urmareasca mult mai usor comentariile si sa citeasca si articolele.
multumesc....

UJohn spunea...

@elzorab

click dreapta->open link in new Tab

elzorab spunea...

multumesc.

elzorab spunea...

http://www.zf.ro/proprietati/dezvoltatorii-din-ardeal-au-cautat-finantari-de-zeci-de-milioane-de-euro-la-targul-real-vienna-4481543/


ultima data cand am fost la viena era plin de cersetori romani prin metrou, acum au ajuns si "dezvoltatorii" la cersit in viena. eu le propun gara sudbahnhof, ca westbahnhof-ul e ocupat de multa vreme...

Unknown spunea...

@elzorab
Press CTRL then click the link: se va deschide intr-o fereastra noua.
:)

Unknown spunea...

@elzorab
"acum au ajuns si "dezvoltatorii" la cersit in viena"
http://www.zf.ro/proprietati/dezvoltatorii-din-ardeal-au-cautat-finantari-de-zeci-de-milioane-de-euro-la-targul-real-vienna-4481543/

-----


"Cersetorii" la care se refera articolul nu sunt altii decat progeniturile actorului Dorel Visan, care pana acu' 3 ani reciclau carnea nevanduta, aproape putreda, in fabrica lor de mezeluri din Cluj.
Un amic a ramas "piftie" atunci cand i-a explodat in camara "toba" cumparata de la ei pt. Craciun.

....

"Compania imobiliara La Donna Imobile, detinuta de fratii Visan din Cluj, ..
Valentin Visan, directorul general al La Donna Imobile. Visan, fost inginer IT, a inceput investitiile imobiliare in 2006-2007, dupa ce a avut o fabrica de mezeluri in Cluj, si a construit in ultimii ani mai multe proiecte rezidentiale de mici dimensiuni"

Anonim spunea...

e plin de investitori in viena

Rezultatul recensământului 2011 va accelera scăderea prețurilor pe piața imo?