Exceptând câţiva indivizi insuficient de mobilaţi la mansardă, cred că nimeni nu îşi face iluzii privind soarta chiriilor pe o piaţă imobiliară în scădere... accentuată.
Chiriile au explodat în special în ultimii 2 ani, când discrepanţa dintre preţuri şi venituri a devenit atât de mare încât practic au făcut ca 99% din populaţie să nu se mai poată califica pentru un credit care i-ar fi permis să acceseze o locuinţă. Dacă preţurile ar fi rămas la nivelul din 2005, să zicem, şi salariul mediu ar fi urcat încet-încet de la 200 la 350 de euro (cum s-a întâmplat) chiriile nu ar fi avut niciun motiv să explodeze deoarece creditarea imobiliară ar fi devenit tot mai accesibilă. Din păcate în paralel cu creşterea salariilor au crescut, mult mai puternic, şi preţurile din piaţă, astfel încât creditul imobiliar nu a devenit mai accesibil ci dimpotrivă, mult mai greu de accesat de către oameni. În aceste condiţii creşterea chiriilor a fost normală, deoarece piaţa chiriilor a profitat de faptul că oamenii nu aveau altă alternativă. La rândul lor oamenii, din lipsă de soluţii, au hotărât să împartă câte 3-4 un apartament pentru a face faţă chiriilor.
Nu vreau să comentez aici consecinţele demografice ale acestei chestii. Alţii ar trebui să fie mai preocupaţi de treaba asta, nu eu.
Rămâne de văzut însă când anume va veni presiunea pe chirii.
Că va fi în toamna lui 2009, fără îndoială. Atunci criza va fi deja oficializată, probabil cu 80-90.000 de euro oricine va putea cumpara un apartament cu 3 camere într-un cartier ok (cam astea sunt preţurile la care se mai tranzacţionează 2 camere acum) şi numărul "studenţilor" va fi deja critic.
Dar există şanse ca presiunea să se resimtă chiar din toamna lui 2008, şi iată de ce:
- toamna 2008 este ultima speranţă a celor care îşi mai închipuie că preţurile pot creşte fiindcă "aşa a fost mereu" (ei, nu chiar mereu, dar din 2005 încoace aşa s-a întamplat an de an); când îşi vor da seama că anul ăsta e un picuţ diferit de celelalte, şi nici toamna nu va aduce creşteri de preţuri, multă panică va curge în piaţă şi mult o vor mai lua preţurile la vale;
- începe să se împlinească anul pentru multe credite "relaxate" luate anul trecut, ceea ce mă face să cred că mulţi, incapabili să mai plătească rata, îşi vor scoate la închiriat locuinţa (urmând ca ei să se reîntoarcă la mama şi la tata);
- ceea ce am spus mai demult: vine prima generaţie de studenţi de după 1989. E drept, încă nu va avea un impact foarte mare, pentru că vorbim în principal de copiii născuţi în toamna lui 1989 sau în primăvara lui 1990 (deci concepuţi tot sub comunism); totuşi, un număr mare din copiii care ar fi urmat să se nască prin iunie-iulie-august 1990 şi eventual să intre acum la facultate, a fost avortat la vremea aceea, ceea ce înseamnă că studenţimea deja va fi niţeluş mai redusă şi cine va pricepe semnalul de alarmă, va avea de câştigat.
92 de comentarii:
Manole, eu deja constat scadere la strigare de 10-20% fata de varf (oct-noi 2007) cand cautam eu sa inchiriez si o triplare a numarului de oferte.
Trei factori nementionati de tine, ma determina sa cred ca preturile la chirie vor scadea cu inca 20-30 % inca din toamna 2008 (impingand si mai jos pretul la apartamente:
1. Miile de familie care au contractat noile bolcuri si inca nu s-au mutat, ca toate intarzie. Dintre ei multi nu vor reusi sa vanda, oricat ar scadea preturile, asa ca le vor scoate la inchiriere.
2. Miile de firme de apartament (central si semicentral)care se vor muta in caldiri de birouri, unde e supraoferta si pretul a cazut (vezi semnele tot mai uriase si dese cu for rent).
3. Salariile n-au crescut si nu vor mai creste in mars triumfal, firmele romanesti si straine se asteapta la o contractie, nu mai au motive sa o faca. Cererea solvabila pe chirii e sugrumata intre venit nominal stagnant si inflatie cu de doua cifre. proprietarii care tin la pret raman cu casa goala.
p.s.: era sa uit, tot mai putine anunturi pomenesc de avansuri pe cateva luni si garantii, semnal de disperare!!!
http://www.ucd.ie/economics/staff/mkelly/papers/housing.pdf
:)
Ca de obicei, economistii explica totul perfect, after de fact.
man, va recomand sa ascultati un post de radio american, (tom leykis sau adam carolla - doua showuri obisnuite cu oameni obisnuiti) sa vedeti cam ce se intampla la ei cu ipotecarele si costul vietii si chiriile, cum la nici 5-6 ani dupa boom oamenii se iau cu mainile de cap cand vad cati bani mai au de dat pentru casele lor.
http://player.play.it/player/player.html?id=2376&onestat=klsx-freefm
Din pacate nu avem nici o data statistica, asa ca ne rezumam la anecdote. Ca anecdota, eu pana acuma am avut o singura crestere a chiriei, dar nu mai stau acolo. Motivul? Chiar daca proprietarii nu trebuie sa vanda, trebuie sa repare. Dupa mine nu trenuie sa repare, sa plateasca penalizari si asa mai departe. Dupa altii au trebuit si i-au costat.
Ceea ce nu inteleg cei care vor sa tina piata in ceata este ca totul se rezuma la credinta (daca injuri in biserica cerul se desface si te trazneste un fulger). Atata timp cat lumea crede ca totul va creste totul este bine, atunci insa cand incepe sa dispara aceasta credinta, castelul de nisip se darama.
Insa nu vad de ce ne agitam. Ma uit in jur, ma uit la colegii mei sub 30 de ani si imi dau seama ca nu are rost sa le spunem nimic. Oamenii acestia tanjesc dupa comunism, nu sunt in stare sa se descurce singuri, la primul semn de greu se darama. Nu are rost sa le spui nimic constructiv, sunt incapabili sa inteleaga ce se intampla, sa isi ia viata in propriile maini.
De ce ma uit in jur, cu atat sunt mai deprimat. Suntem niste prosti, nu avem nici un viitor si ne mintim singuri.
Cea mai buna masura ar fi inchiderea acestui blog si sa lasam lumea sa se traiasca in doza ei de soma.
@ Cosmix
De acord cu "desperarea" ta. Uitandu-ne in jur, pare ca suntem suntem sortiti pieirii, dar tocmai voci precum cea a lui manole ne mai ofera cate o (foarte) mica sansa ca poate odata si odata o sa iesim si noi la liman. De aceea nu sunt de acord cu abandonarea incercarii de a schimba ceva si sustin total demersul acestui blog.
Cu studentii in scadere nu prea sunt de-acord. Din cate stiu, in ultimii ani a crescut constant numarul de studenti, indiferent in ce an s-au nascut si cati au fost avortati in anul respectiv. Singura speranta cred ca e sa creasca puternic numarul de apartamente pentru inchiriat. Am incredere ca vor fi date pentru chirii "acceptabile" deoarece baietii care au luat credite anul trecut sunt cu vaca parerea mea, complet in aer si total neinformati despre viata in general. E dureros si trist sa vezi cum stau altii in casa in care ar fi trebuit sa stai tu si pentru care platesti atatia ani si atatia bani la jigodiile de la banci.
Ce-am scris mai sus e varianta optimista a viitorului in romania (daca exista asa ceva). Cealalta cale, pesimista si sincer sa fiu cea mai probabila, e sa intre in joc jegii de la agentiile imobiliare (dragii nostri prieteni). In acest caz, chiriile vor creste la fel ca pana acum bineinteles...oricat ai vrea sa amani, daca n-ai unde sta, in final accepti si o chirie mai mare...n-ai ce face, esti la mana lor.
Concluzia: kill them, kill them all
Salut, offtopic:
http://babilonul-imobiliar.blogspot.com/
Iti urmaresc blogul de cateva luni - imi place.
Cred ca "Babilonul" asta e un fel de pawasonic...?!
Si tot off-topic, de pe youtube
http://www.youtube.com/watch?v=xDRpsch4fTg
Criza imobiliara din Spania.
New trends?
http://www.mediafax.ro/economic/vasile-turcu-investeste-locuinte-camine-studentesti.html?1686;965740
Duc spre:
http://www.walesonline.co.uk/news/education-news/2007/10/20/has-the-student-housing-bubble-burst-for-town-91466-19979799/
Doua chestii:
1) Numarul studentilor a crescut statistic de 4 ori din 1989 si pana in 2007. Dar....ceea ce statistica nu ne spune e ca aceste cresteri nu se datoreaza quadruplarii numarului de studenti dintr-o generatie ci urmatoarelor categorii:
1) absolventi din alte generatii care lucreaza si fac a doua facultate
2) tomnatici care n-au apucat sa faca o facultate fiindca nu luau examenul de admitere pana in 1990, care lucreaza si "studiaza" in paralel.
3) masteranzii (al caror numar depaseste 30% din baza) care de fapt fac masteratul in timp ce deja lucreaza.
4) pacalicii - incapabili si analfabeti care au nevoie de o diploma, fiindca deja au joburi bune aducatoare de spaga in orasul lor fara traditie universitara, dar se vor asigurati cu hartii - pt astia s-au facut universitati si la Tg Carbunesti.
Toate aceste categorii sunt numai scriptic studenti ce au nevoie sa se mute intr-o locuinta si-si cauta chrie ca new/added entry pe piata din Buc sau alte mari orase universitare. Cresterea reala care chiar a pus presiune pe chirii a fost infinit mai mica - un indicator al oridnului ei de marime o constituie spaga (premium-ul) care se plateste pt un loc la camin in Bucuresti, si care-i in medie 500 de euro (adica sub 50 de euro pe luna).
2) Lasasem in aer doua chestie:
Chiar si cei care nu sufera nici un fel de presiune financiara, au deja un apartament comunist si au achizitionat ori construit a doua locuinta cu banii jos(vanzari terenuri luate pe nimic cu ani in urma, mosteniri, spagi) , in care intentioneaza sa se mute curand (bloc nou mult mai spatios sau vila langa Bucuresti) nu vor vinde, ci vor scoate la chirie, fiind interesati mai mult de calitatea chiriasului, decat de bani. De ce? Din cauza asa-numitului "endowment effect". Gasiti explicatia mai jos:
http://www.uoregon.edu/~sdhodges/458regrt.htm
Exista si un articol pe tema asta in ultimul numar din The Economist, usor de gasit pe net.
Din cauza acestui endowment effect (romanul s-a obisnuit sa simta ca are sub fund avere de 150000 de euro daca are un apartament) cuplat cu o presiune subprime destul de redusa (ca procent), intrucat creditul ipotecar aberant a luat avant doar acum un an (umfland preturile cu 50%), cred ca chiriile se vor ajusta mult mai rapid decat preturile nominale de vanzare la apartamente. Chiria, asadar, va reflecta mai rapid realitatea puterii minuscule de cumparare a romanilor si recesiunea / contractia in care intram. Hint: chiria nici n-a reusit sa tina pasul cu explozia preturilor la csmelii, avand rate de crestere mult mai aliniate cu cel al venitului mediu real.
http://www.zf.ro/articol_179454/chiriile_ridicate_si_investitiile_din_provincie__quot_alunga_quot__angajatii_din_bucuresti.html
Creste presiunea pe chirii.
@marona
Brilliant!
La toate astea se mai adauga un gap al finantarii ipotecare, pana cand bancile se vor alinia la noile norme de creditare propuse de BNR. In aceasta perioada limita maxima a ratei va fi 40% din venitul net.
Deci toti cei care vor sa vanda, vor trebui sa mai astepte, tentatia inchirierii fiind mare.
S-a încercat în iarnă un ultim heirup de 30% creştere pe chirii...dar n-a mers.
Rezultatele se văd şi în articolul din zf...dezvoltarea economică a Bucureştiului e compromisă.
Iarăşi îmi vine în cap...Ionuţ Popescu...domnul care-i trimite pe români la 2-3 joburi ca să plătească o ...chirie. Mecanismele şmenăriei de piaţă au funcţionat din plin, iar după orice japcă vine şi vremea ...deşertificării.
@marona:
sunt de acord cu tine legat de acest asa zis "endowment effect", insa e inevitabil ca o piata scazuta a chiriilor sa atraga dupa sine o piata in cadere a vanzarii/cumpararii. daca pana acum exista mentalitatea "decat sa dau chirie 500 de euro pentru 2 camere, mai bine platesc 600 rata dar e casa mea" ei bine, daca gap-ul intre chirie si rata va deveni mult mai mare, de 3 - 400 de euro, asta va trage si preturile in jos. nu ca n-ar exista deja destule motive ca acestea sa coboare.
off topic acum, probabil ca s-a mai dezbatut dar pls ajutati-ma cu un sfat. desi pe termen scurt pare mai rentabila economisirea in lei, m-am gandit totusi sa imi strang banii in euro. motivul e simplu: in strang pentru avans/achitare a unui apartament peste 2-3 ani. e mai bine in euro, tinand cont ca toate preturile sunt cotate in euro, sau in lei?
multumesc frumos
Nu degeaba e Paul Krugman economistul meu favorit (dintre aia vii):
http://krugman.blogs.nytimes.com/2008/04/08/permanently-high-home-prices/
Deci..... sa recapitulam: in toata confuzia si nebunia, a fost sufiecient ca pentru o perioada de timp scurta in US sa fie mai ieftina rata la ipoteca decat chiria si preturile caselor s-au dus la cer, toata lumea s-a vrut fie proprietar, fie investitor, visandu-se asigurat la pensie.
De fapt, chiria e mult mai inelastica la pshycobubbles, din motive obiective: nu-ti permite sa visezi cai verzi pe pereti.
Cipi, in opinia mea economisirea in lei e perdanta fiindca dobanda in vremuri de inflatie cu doua cifere, ca astea care vin in Romania curand (vezi tigrii baltici, e fix scenariul romanesc devansat cu un an) e real negativa intodeauna - dupa cum il stiu eu pe Isarescu de-o gramada de vreme.
Economisirea in valuta, cand tu castigi in lei, si urmeaza o depreciere tot mai mare a leului fata de euro, care la rand-i e mancat de inflatie, e iarasi o non-solutie.
Eu am decis sa investesc in actiuni romanesti cu taraita, dupa propriul meu cap, adica sa pariez pe BET sa ma scoata macar cu capitalul neatins la capatul celor 3-4 ani de criza care urmeaza.
Oh Doamne, oamenii inca il citesc pe Krugman. Daca vor fi unii care vor face greseala sa si urmeze recomandarile sale, ne-am dus pe copca. Nu ma intelegeti gresit, omul este foarte destept, pacat ca nu stie economie.
Orfeu, chiar si criticii lui cei mai acerbi au afirmat doar ca-i putin escroc in manipularea datelor (si si-au furat-o tot ei, cand a trebuit s-o dovedeasca)....dar nici unul nu l-a subestimat suficient incat sa afirme ca nu stie economics.
Dar, ma rog, gusturile in materie de economisti nu se disputa. Eu recunosc am o mare slabicune pentru el, ca pt orice individ care-i rau, caustic, narcisist dar are fata bonoma, de teddy bear.
Revenind la oile noastre: in ce priveste relatia pret case/chirie, intamplator, nici nu prea este disputa intre economisti, fiindca cifrele sunt foarte clare.
Ex, same story here:
http://calculatedrisk.blogspot.com/2008/05/economistcom-on-rents-and-house-prices.html
Si inca ceva: pentru cei care se intreaba ce-are a face America cu noi.... noi fiind oh so different ca si legea gravitatiei se incalca aici tot timpul: aruncati o privire pe graficul atasat de Adrian Panaite la articolul lui "Casele si-au luat salariul in avans". Pe grafic nu figureaza chiria medie, dar ea s-a tinut destul de aproape de evolutia salariului mediu in Romania - exact ca-n America.
Relatia tine si pt Buc
Krugman este un socialist cu fata umana. Din pacate socialismul nu are nimic de-a face cu natura umana.
In rest daca te referi la faptul ca a ghicit bula .com, sunt multi care au facut asta. De parca e si greu sa iti dai seama ca niste firme care nu au avut profit, sau macar venituri vreodata e o bula. De asemenea despre imobiliare sunt destul de multi. Criza asiatica pe care a "prezis-o" in 1994, habar nu avea despre ce e vorba, zicea si el cum vorbeste Isarescu despre productivitate. De ce insa nu vorbim despre Japonia si sfaturile date de el? Acestea au fost implementate, absolut fiecare din ele, nu fiindca i s-au urmat sfaturile, ci fiindca astea erau de fapt solutiile standard. Nu au mers. Acestea sunt de asemenea cele implementate si acuma in State de ceva vreme. Nu merg, doar sapa o groapa mai adanca, doar ca spre deosebire de Japonia, USA are dolarul.
De ce nu zici despre faptul ca sprijina razboiul din Irak si il considera drept o metoda de combatere a recesiunii. Da drept exemplu Marea Criza Economica ca a fost rezolvat de cel de-al doilea razboi mondial. NU a fost rezolvata, a fost INTRERUPTA de acel razboi. Marea criza economica s-a incheiat in 1947. Cauta pe net sa vezi de ce!
Nu e nici un socialist, e neo-keynesian, adica tot atat de socialist ca si Keynes.
Restul comentariilor sunt rubish, pe care nu stiu de unde l-ai cules si nici nu ma intereseaza.
Fyi, prima mea dragoste a fost scoala austriaca, i-am tinut la capatai pe Mises si Hayek. In fine, si-acum sunt o talibana in ce priveste piata libera... Dar am invatat mult prea mult si prea bine information economics, asa ca mi-am pierdut inocenta. Pana pe coada, crezi ca e momentul sa discutam despre virtutile neocalssical economics chiar acum, cand trei sferturi din planeta a deviat de la rationalitate pana la punctul la care ni se va sparge nebunia la toti in cap? Eu n-am chef. Ma preocupa prea tare salvarea fundului personal. Ca si pe ceilalti care viziteaza acest blog.
Nu prea sunt rubish, ii urmaresc consecvent parerile din NY Times. Asta am inteles eu din ce zice el.
Banuiesc ca o sa fim oricum luati prin surprindere de ce o sa se intample la noi, oricat am vrea sa parem pregatiti, sau ca stim la ce sa ne asteptam.
Oricum, noi sa fim sanatosi.
bun, vad ca merge.
nu ma indoiesc ca toti cei care "rationeaza" pe acest forum nu se mai indoiesc ca in maxim 12 luni preturile vor cadea la sub 50%. ....
ceea ce ma framata pe mine mai mult e urmatoare intrebare: unde se vor opri preturile? care este nivelul de echilibru, nivelul care poate fi sustinut de o economie cu un salariu mediu de sub 300 de euro si care odata cu caderea singurului sector cat de cat performant, constructiile, va intra intr-o recesiune de doua cinci sase ori mai acuta decat in orice alt stat dezvoltat. deci, unde se vor opri? la 30% din valoarea lor actuala, la 20%, la 10%?
greu de spus, eu tind sa cred ca undeva intre 10% si 20%, cam la 20000-30000 pentru un apartament mediu de 60-70mp intr-o zona bunicica. cam asta e ceea ce poate sa duca economia noastra, cel putin pentru urmatorii 10 ani.
nu sunt nici misogin(am cinci proprietati in ro) nici nebun, pur si simplu m-am plimbat prin lume in ultimii 18 anii am vazut trei tipuri de economie(tipul german controlat, tipul american prea liberal si tipul romanesc- haotic)
acest moment, ceea ce s-a intamplat in ultimii cinci-sapte ani, este unic si irepetabil in istoria acestui secol. niciodata economia nu va mai fi lasata atat de liber incat niste banci sa fie lasate sa-si faca de cap, sa dea banii pe mainile oricarui nebun, pentru ca dupa producerea dezastrului sa astepte cu mana intinsa de la stat. de acum statul va face legea iar bancile vor dansa dupa cum li se va canta...
problema e ca, abia acum incepe criza si, sincer, nu m-ar mira ca marea majoritate a bancilor americane sa intre in incapacitate de plata(eu mi-am scos banii din cont si i-am depus intr-o casuta la banca). multi vor spune ca sunt nebun dar, intrebarea e simpla: pe cine sa pariez? cine va pierde mai putin in aceasta criza profunda in care va intra economia miondiala?
sa investesc in imobiliare in sua? pot sa pierd jumate din bani in doi ani. sa investesc in imobiliare in romania? pot sa pierd 80% intr-u an. sa investesc in euro? e prea rigid, raspunde foarte greu presiunilor, se misca greu ca neamtul. am o mica intuitie, dupa ce am batut america in lung si in lat, dupa ce am vazut milioane de km de infrastructura si milioane de hectare de ferme, ca dolarul are mare sansa sa fie castigator, asa cum este el de cazut, dar este reprezentatul unei economiii extrem de flexibile si care se adapteaza din mers, care a trecut de nenumarate ori prin situatii de criza si care este educata sa raspunda unor asemenea situatii.
euro e e prea tanar, prea n-a fost confruntat cu situatiii asemenatoare si reactioneaza ca un tzaranoi ajuns la oras. se misca greoi si nu prea intelege ce i se intampla...
..............................
cea mai buna investitie la ora actuala ar fi sa cumpar petrol, dar cum n-am suficient loc pe balcon sa tin cateva sute de butoaie cu petrol a trebuit sa dau cu banul si...am ales dolarul pentru ca nu conteaza cine pare ca pierde ci cine va pierde cel mai mult pe final, sau atunci cand se numara bobocii! mai am eu o mica intuitie ca, oricat s-ar prabusi de tare dolarul, economia, moneda si puterea de cumparare a romanilor se vor prabusi de doua ori mai mult!
multa bafta si...scapa cine poate!!!
elzorab, eu m-am oprit aici cu cititul: "nu sunt nici misogin(am cinci proprietati in ro)"
a tinut sa stie lumea ca nu e misogin
in conditiile in care economia se va duce de rapa, cum pot eu sa investesc in actiuni? mi se pare un risc enorm, mai mare chiar decat cel asumat cu economisirea in euro. de ce? pentru ca nu am destul capital sa diversific investitia in 10 - 15 companii, si ca sa cumpar de 10k euro la una si sa ma trezesc ca in 5 ani valoreaza 5k, nu e nici o smecherie. iarasi, sa cumpar cate 3 actiuni la 100 de firme, mi se pare obositor si un pic spre absurd. euro, macar, este o "nota" acordata economiei europene, cumulata, blended, si desi sunt convinsa ca inflatia se va manifesta si pe pietele internationale, cu siguranta (dar e o parere proprie) leul va fi campion in acest domeniu.
marona, iti multumesc de raspuns, apreciez. probabil ca nu exista solutii, sigure, usoare si profitabile, pentru ca daca erau, cu siguranta marii magnati le-ar fi aplicat deja.
sau o fi asta cu petrolul (are logica) dar iar mi se pare penibil ca o mogaldeata ca mine sa se imagineze cum cumpara sonda de petrol. eventual actiuni la petrom sau ceva de genul asta...
dar oricum intre euro si lei, pariem totusi pe euro?
A "investi" in moneda unei tari esta mai rau decat a investi in bursa din tara respectiva. De ce? Dolarul in acest caz depinde de starea economica a Americii dar si de deciziile pe care FED-ul le ia. Cum FED a introdus bani in piata, in incercarea de a diminua efectele crizei economice, te pot intreba: Ce se intampla cand oferta este foarte mare pentru un produs?
Raspuns: Valoarea lui se diminueaza.
In acest caz dolarul se va devaloriza. Colac peste pupaza FED-ul a diminuat si dobanda, care ar putea acoperi deprecierea dolarului (cel putin partial).
Investitia in dolari este asadar similara investitiei in bursa americana, dar cu un castig in timp mult mai redus (desigur si cu fluctuatii mai reduse). Atunci de ce nu investesti in dolar atunci cand acesta este pe crestere si nu pe declin? Cand bursa incepe sa scada vinzi, cand bursa da semen clare de revigorare cumperi. Niciodata nu cumperi pe scadere!
A! comentariul anterior este pentru:
@elzorab
Cand am spus ca dolarul se devalorizeaza ma refeream fata de produse si nu neaparat fata de leu sau euro (devalorizarea sau aprecierea fata de alte monede depinzand de economia dar si de politica monetara pe care celelalte state o vor adopta).
pentru dimofte: si daca te-ai oprit la acel paragraf, ce?
da, am tinut sa stie lumea ca nu sunt genul de roman care daca a murit capra lui, doreste sa moara si a vecinului. am vrut sa se stie ca daca preturile se prabusesc sunt unul dintre cei care pierd si nu unul care-si face sperante si canta caderea pietei imobiliare din romania pentru ca n-are o para si spera sa ajunga sa-si permita si el ceva.
nu, eu am investit si in imobiliarele din romania, dar in acest moment nu as investi nici o para chioara, e cam aceeasi chestie cu a da foc banilor pentru a te incalzi la degete.
..................................
pt doin, a investi in moneda unei tari, in acest moment, este in primul rand a investi in capacitatea economiei respective de a rezista cu bine crizei economice mondiale. am mai spus, am avut de-a face cu toate tipurile de economie. dolarul este flexibil, euro este extrem de rigid si sta in picioare pana se fisureaza si se prabuseste de tot, in timp ce dolarul se adapteaza din mers. germanii prefera sa-si submineze economia printr-un euro puternic, sa produca somaj pe banda rulanta, in timp ce americanii prefera sa se adpteze realitatilor si sa impulsioneze economia.
repet, america are o economie ce nu poate fi rivalizata. chiar daca s-au culcat pe o ureche si smecherii le-au tras si americanilor de rand o tzeapa, totusi, este un urias care cand se trezeste misca muntii. pai astia daca nu au petrol le trag un sut in fund verzilor si se apuca de exploatat zacamintele din alaska, apoi mai trag 100 de centrale atomice, impanzesc deserturile din sud cu panouri solare si muntii cu centrale eoliene si si-au rezolvat problema. ba, mai mult, se apuca si de exportat. americanii nu sunt dependenti de petrolul arabilor, ei sunt dependenti de petrolul arabilor pentru ac era foarte ieftin si comod de extras. dar in momentul in care vor simti ca e groasa, se vor pune pe treaba, are cineva indoieli? au toata tehnologia de care au nevoie, tot know how-ul si toata forta de munca de care au nevoie. iar daca vor duce lipsa de specialisti ii vor recruta din china, india si africa. are cineva indoieli ca nu se vor gasi milioane de specialisti dornici sa se mute in state??
eu am ami spus si repet, nu e vorba de care dintre monede va pierde ci: CARE DINTRE ELE VA PIERDE MAI MULT!CREDETI Ca EURO E CHIAR ATAT DE SOLID INCAT SA REZISTE PRESIUNILOR SI CRIZELOR INTERNATIONALE? CREDETI CA BANCA CENTRALA NU VA FI NEVOITA SA TIPAREASCA BANI MASIV? SI EUROPA A PIERDUT BANI DIN GREU IN IMOBILIARE, CHIAR SI IN AMERICA, SA NU POVESTIM DESPRE CRIZA CARE INCEPE IN SPANIA SI SE VA PROPAGA IN TOATA EUROPA. DIFERENTA DINTRE DOLAR SI EURO E CA, IN STATE A INCEPUT IN URMA CU UN AN IAR IN EUROPA A INCEPUT ABIA IN ACEASTA VARA. AM MAI SPUS, BOBOCII SE NUMARA TOAMNA NU PRIMAVARA. MAI ASTEPTATI UN AN SA VEDEM UNDE VA FI EURO SI CARE VOR MAI FI PRETURILE.
TOT PENTRU DORIN: ASA E, MONEDA SE VA DEVALORIZA FATA DE PRODUSE, DAR SE VA DEVALORIZA FATA DE ALIMENTE SI ENERGIE, DECI, DACA AS FI BAIAT DESTEPT M-AS APUCA SA CUMPAR GRAU SI PETROL, DAR CUM N-AM LOC PE BALCON N-AM INOTRO DECAT SA FAC CE POT, SA-MI ALEG MODUL IN CARE VOI PIERDE CEL MAI PUTIN...
TOTUSI, DECAT SA INVESTESC IN IMOBILIARE, MAI BINE ARD BANII AIA SA MA INCALZESC LA IARNA...
elzorab,
M-am oprit deoarece este greu de ingurgitat analiza economica precum si sfaturile de investitii ale cuiva care traieste cu impresia ca "misogin" inseamna "homeless" Citez: "nu sunt nici misogin(am cinci proprietati in ro)"
... si ma minunez.
cristi, si eu, tot stau si ma minunez de unde si pana unde ai tras tu concluzia ca, misogin=homeles. ma refeream la fabula lui esop, cea cu vulpea si strugurii. sa explic sa intelegi si tu: nu cantam aici prohodul imobiliarelor din romania pentru ca nu-mi permit sa-mi iau o casa ci pentru ca desi am mai multe, nu pot sa nu accept faptul ca imobiliarele au inceput sa se prabuseasca si ca, oricat as incerca sa neg si sa resping acest lucru, nu este cale de intoarcere.
ai inteles, cristi ce e cu acest misoginism pe care-l intalnesc in comentariile pustanilor care nu-si permit sa-si mai ia nimic, evident nu din vina lor?
de asta s-a oprit.
http://dexonline.ro/search.php?cuv=misoginism
nuff said.
si de ce discutam despre dolar? americanii stiu ca, la modul in care se prezinta sistemul lor bancar acum, dolarul va disparea in maxim 10 ani, europenii stiu asta, arabii, chinezii si rusii stiu asta (motiv pentru care si vand $), bancherii lumii stiu asta, punct.
tocmai am mancat la un fast-food si doi americani (el-ea) decenti (curati, albi, cu macbook-ul in brate) comentau in spatele meu despre meniul de ~3.5euro si li se parea scump.
a ajuns mancarea dintr-un fast-food romanesc sa para scumpa americanilor care-si permit sa calatoreasca.
@elzorab
"america are o economie ce nu poate fi rivalizata"
Aceaste cuvinte amintesc de:
China, Babilon, Roma, Imperiul Otoman, Dominatia Engleza etc. etc. - toate, la timpul lor nu aveau rival.
Si totusi...
Elzorab, nici nu stiu daca sa-ti incurajez delirul ca sa mai radem putin sau sa te rog sa incetezi pentru a nu scadea calitatea comentariilor de pe acest blog. As inclina pentru ultima varianta deoarece vad ca ai trecut la atacuri la persoana, fie ele si deosebit de savuroase. Cel putin perla cu "misoginismul din comentariile pustanilor care nu-si permit sa-si mai ia nimic" este priceless.
recunosc ca nu stiu prea bine romaneste. am petrecut doar patru ani acolo, timp in care am incercat sa studiez atat cat am putut, restul e de la parinti.
dar, a fi atat de rigid incat sa nu intelegi contextul in care am folosit cuvantul "misogin" imi pare de necrezut pentru cineva care foloseste aceasta limba in fiecare zi.
deci, misogin e barbatul care uraste femeia pentru ca nu o poate avea, se convinge singur ca "oricum sunt curve si boarfe"
asa si multi de pe forumurile astea, spun ca imobilele sunt mult prea scumpe si naspa, pentru ca ei nu si le pot permite...deci, oricum sunt de kkat, deci nu le cumparam...
ce n-ai inteles tu e ca eu eram de partea voastra, dar daca nu se poate, nu se poate...
educatie de bucuresti, cap de mitic....
@mai, elzorab
MISOGÍN, -Ă, misogini, -e, s.m., adj. (Livr.) 1. S.m., adj. (Bărbat) care urăşte femeile. 2. Adj. Care manifestă, exprimă ură faţă de femei. [Var.: misoghín, -ă s.m., adj.] – Din fr. misogyne, germ. Misogyn
e chiar ciudat sa sustii ca nu poti iubi femeile daca ai sub 5 case. eu cred ca tu ne minciunesti si le urasti chiar si cu 5 case
@mai, elzorab:
scuze, n-am vazut ca intre timp ai inteles ca misoginul uraste femeia pe care nu o poate avea.
e bine totusi ca numarul caselor pe care le putem avea ne astampara ura pe femeile pe care nu le avem pentru nu le putem avea.
este totusi o veste buna pentru cei care avem femei pe care le vrem si pe care le putem avea, in cazul in care nu avem case.
totusi, asta ma face sa ma intreb: tu totusi de ce ai vrut femeia pe care n-ai putut-o avea? ma urmaresti?
Elzorab:
1) Nu da vina pe cei 4 ani "acolo" (unde acolo?) ca nu esti Raducioiu sa uiti limba romana ca prin farmec in cativa ani. In plus, misogin in engleza = misogynist, misogin in franceza = misogyne, misogin in italiana = misogino ...continuam?
2) Nu trebuie "sa fii de partea noastra", nu ne ajuta cu nimic - crede-ma cand iti spun ca nu suntem o secta care se roaga pentru prabusirea imobiliarelor din Romania.
3) "educatie de bucuresti, cap de mitic...." interesant... detectam ceva frustrari provinciale? Probabil o sa fii surpins dar nu toata lumea cu care stai de vorba este din Bucuresti.
Acum o sa-mi explic conform rationamentului tau -> "misoginul uraste femeia pe care nu o poate avea" ca mai sunt unii provinciali mai complexati care urasc ceea ce nu pot fi, adica "mitici".
:) :)
da, sunt foarte complexat, traiesc intr-un oras de 5 milioane de oameni si mi-e ciuda ca nu pot locui in bucuresti, deci urasc bucurestenii si tot ce tine de ei(misogin)
"4 ani acolo" se refera la cei patru ani petrecuti in romania, pe vremea cand mai doream sa schimb si eu lumea...mi-a trecut intre timp...
totusi, se pare ca inteleg mai bine romaneste decat tine tinand cont de faptul ca am invatat-o de la parinti si nu am facut scoala in limba romana...si nu, nu ai cum sa iti uiti limba, de aceea exersez in fiecare zi...
multa bafta si putem si noi sa "fim de acord ca nu suntem de acord"
in ceea ce priveste chestia cu mitic, imi cer scuze, nu ma refeream la bucuresteni in general ci la o anumita specie, numita generic "mitici"
"sa fim de acord ca nu suntem de acord" .. sa inteleg ca esti prin nz sau au?
Mai terminati oameni buni cu cearta asta. Elzorab a spus niste lucruri interesante, si nu inteleg de ce ati sarit toti pe capul lui? Conteaza in ce oras locuieste acum? Cristi tu chiar crezi ca tot restul tarii doreste sa se mute in Bucuresti? :)) Eu unul te asigur caci sunt multi care nici nu vor sa-auda de asta, dar ce rost are sa ducem discutia in directia asta?Referitor la dolarul care dispare peste 10 ani :))) Sapte sper ca ai spus ce ai spus, in legatura cu dolarii,in gluma dar inca nu ma pot opri din ras. Americanii au mai trecut prin crize economice de proportii dar nu au disparut nici ca popor si nici moneda lor nu a disparut.Sunt prea puternici si toti depind de ei. Pica bursa din NY pica si cea de la Tokio si cea din Europa. Economia lor e in declin, apare recesiune pe plan mondial si economia mondiala este in declin( SUA fiind inca cel mai mare consumator la nivel mondial).Deci...adio Dolar --> adio Euro, adio Yen dar... surpriza, se va ridica Leul, iar tranzatiile cu petrol se vor face in RON nu-i asa ?!!!!:)) Si eu as miza pe dolar ca si investitie pe termen lung (mai mare de 5 ani) chiar daca momentan ochiul care vede tot este la pamant si va mai fi pentru 2-3 ani.As mai miza pe actiuni la companii petroliere, nu la Petrom,Rompetrol..,ci la colosi americani ce au in exploatare zacaminte uriase in intreaga lume (Africa,Asia,USA). Oricum degeaba vorbim noi aici de investitii caci la cati bani avem, in cazul unei catastrofe economice nu cred ca vom pierde prea multi, iar daca e sa investim si sa mearga totul bine,iarasi nu vom obtine vre-un profit care sa ne dea pe spate:)) Ia spuneti care dintre voi are macar 500.000 de euro si se plange pe aici ca nu stie in ce sa-i investeasca?? :)) Va dau eu un sfat --> Investiti-i in voi, in sanatatea voastra, in relaxare si bucurati-va de viata fratilor. Gata cu cearta si comentariile rautacioase si hai sa ne intoarcem la ideea de baza a site-ului. Ne certam aiurea intre noi si nu a scos nimeni niciun cuvant despre ce s-a intamplat astazi:COMPANIA SPANIOLA MARTINA-FADESA (FIRMA GIGANT DIN DOMENIUL IMOBILIAR DIN SPANIA) A INTRAT IN INCAPACITATE DE PLATA !!!
E simpatic cum a inceput lumea sa asocieze miticii cu Bucurestiul :)
In ce priveste investitiile am mai enumerat o data topul meu: AUR, FERME si PETROL.
Adaug acum la lista o noua recomandare: ENERGIE ALTERNATIVA. Nu doar biodiesel, care e legat oricum de ferme, dar panouri solare, eoliene, companii dezvoltatoare de auto electrice sau hibride gen Tesla si altele.
Flavian am zis sa nu mai bag aurul caci iar o luam pe aratura cu "investitiile" noastre dar sunt de acord cu tine. Dar nu cumparat la kilogram de la bijuteria din cartier asa cum zicea cineva (sper sa nu fi fost acela chiar tu)ci tot pe bursa. Apropos de puterea SUA si cum renasc ei din cenusa altora. Am gasit pe net un articol interesant dintr-un ziar si cred ca mai sunt multe de acest gen(recunosc ca nu agreez acest ziar care dupa 90 ne povestea de gaina ce nascuse pui vii )
Articolul este scris in data de 18.03.2003 cu 2 zile inainte de inceperea ofensivei din Irak. Cititi-l cu atentie si analizati asa in perspectiva vremurilor de atunci cam ce se credea despre razboi in aceea perioada, exact ceea ce dealtfel s-a si intamplat. Ala parca a fost Nostradamus si a prezis ce se va intampla atunci si chiar peste 5 ani. O sa redau aici o parte din articol:--"Dupa ce in Golf s-au adunat 200.000 soldati americani, este evident ca SUA sint hotarite sa scape Irakul de regimul lui Saddam Hussein, finalul actualei crize fiind numai o problema de timp si proceduri. Masina de razboi americana a fost pusa in miscare si doar o minune poate aduce inapoi in baze arsenalul american din Golf fara a fi tras un foc asupra irakienilor.
Din pacate, cel mai grav efect al primului cartus tras in Golf va fi explozia pretului petrolului, care ar putea provoca o criza similara cu socurile din 1973 si 1979, cauzate de conflicte israeliano-arabe. Rolul Romaniei intr-un eventual conflict declansat de SUA este cel de aliat al americanilor, a caror putere militara va zdrobi fara doar si poate regimul de la Bagdad. Romania se poate numara insa printre invinsi in cazul declansarii unei crize petroliere la nivel mondial, pentru ca o factura energetica "umflata" de cresterea preturilor combustibililor ar putea dezechilibra puternic balanta comerciala a tarii. In plus, o recesiune la scara mondiala ar indeparta perspectiva investitiilor in economia romaneasca."--
Se prevedea o criza a economiei americane inca din acea perioada. Ca sa o mai domoleasca americanii aleg sa intre in Irak unde au pus stapanire pe petrolul acestei tari. Economia mondiala e dependenta de petrol. Pretul creste, americanii si-au scos investitia (costisitoare dealtfel) inzecit. Deci in momente grele ei gasesc solutii, chiar daca asta presupune sa ocupe un Irak, un Iran, sau o forare cu japca la Polul Nord chiar daca situatia zacamintelor de acolo nu este clara inca. Ghetarii se topesc, pe ei nu-i preocupa stoparea incalzirii globale sau o spun doar asa de ochii lumii dar in acelasi timp se bucura caci o sa poata fora pe viitor in zone inaccesibile in trecut.
Sa dau si link-ul sa cititi si sa va minunati :
http://www.evenimentul.ro/articol/
petrolul-arbitrul-posibilului.html
hm, oare de ce-si fac nemtii planuri sa se mute in america, daca tot se duce naibi si economia si dolarul???
http://www.capital.ro/articol/volkswagen-a-ales-statul-tenessee-pentru-noua-fabrica-din-sua-110432.html#comentarii
http://economie.hotnews.ro/stiri-imobiliar-3583804-cum-cazut-piata-imobiliara-din-ungaria-similitudini-romania.htm
Frumos articol!!!
Pegas, poti sa razi cat vrei tu dar sunt altii mai destepti decat noi amandoi care au ajuns la concluzia asta. us e cel mai mare consumator mondial? Pt cat timp? 1 an maxim 2 ca dupa aia vin china india si rusia, brazilia. Petrol zici? Cam cate razboaie crezi ca mai suporta poporul american? and btw, conflictele din iraq si afghanistan deja au costat mai mult decat toate 'economiile' pe care le-ar putea face vreodata extragand titeiul ieftin irakian. Doar baietii destepti din armament si oil extraction vor beneficia si bancile care deocamdata crediteaza efortul de razboi american. Boborul va fi lasat cu nota de plata si un dolar prabusit de inflatia venita din tiparnitele fed.
Sunt de acord ca sunt flexibili din cale-afara dar s-a ajuns intr-un moment in care nu se mai poate face totul prin expansiune militara si consumer spending pe credit.
Din moment ce china, rusia, india, statele arabe, brazilia chiar si canada, isi micsoreaza (si mi se pare clar ca e doar primul pas spre abandonul dolarului ca moneda principala) rezervele valutare in $, eu in cine sa am incredere? decizia mi se pare simpla.
Si am zis clar: la cum se prezinta sistemul lor bancar acum, dolarul, pe fundamentele existentei lui si pe principiile care-i guverneaza miscarea, asa cum e el acum, mai are maxim 10 ani. Trebuie reinventat ca moneda cu tot cu fundamente + controlul statului asupra autoritatii care-l reglementeaza.
Si lui elzorab. De ce se duce vw in us?
1. salarii mici 2. Piata wide-open pt masinile economice pe care gm nu e in stare sa le faca (motiv pt care va si da faliment) 3. Concurenta mare in europa
Nu e vorba de viitorul maret, e vorba de oportunitate. Americanii daca si-ar mai putea permite gas-guzzlere tot d-alea si-ar lua. N-au petrol ieftin, sistemul bancar e la pamant, middle-class e saracita dupa baloanele .com si real-estate (sa-i multumeasca lui greenspan), sunt in datorii pana la gat, de creditat nu-i mai crediteaza decat arabii (deocamdata), sistemul public de invatamant preuniversitar e la pamant (deci n-are cine sa vina din spate - cam ca la noi), imigrantii dilueaza si asa fragilul, lor sistem social, in walmart aproape tot ce se poate cumpara e made in china etc, etc.
Degeaba facem analiza tehnica atunci cand fundamentele sunt praf. Lor le trebuie asa:drepturile civile inapoi, fed-ul la stat, o depresiune serioasa ca sa se lepede de consum pe credit si sa-si recapete apetitul pt munca de jos, mai putine instrumente derivate, investitii in energie regenerabila si in sistemul public de invatamant, mult mai putin p.c., un gard mai mare la granita cu mexic si gata cu ajutoarele sociale.
@elzorab
"multi de pe forumurile astea, spun ca imobilele sunt mult prea scumpe si naspa, pentru ca ei nu si le pot permite...deci, oricum sunt de kkat, deci nu le cumparam..."
Poate or fi şi d-ăştia pe aici, dar raţionamentele din ultimele 11 luni de pe blog au fost ceva mai complexe.
Flavian: in primul rand, sa te intreb, UNDE anume vrei tu sa investesti in PETROL, AUR si FERME?
Petrol si aur la Sibiu? (se poate petrol?)
Ce intelegi prin FERME?
Intelegi societatile falimentare (agromec-uri)cu 0 tranzactii pe zi de la categoria 100 de la BVB?
Sper ca nu esti asa de nebun la cap...
Cat despre biodisel, producatori de masini electrice si alte minuni, zi-mi si mie ce actiuni poti sa cumperi in Romania?
Presupunand ca poti sa cumperi in afara ce ai spus tu mai sus (dar pentru asta trebuie sa ai un portofoliu de zeci de mii de euro), te mai intreb un lucru:
Tu realizezi ca petrolul a crescut de la inceputul anului cu 50% (ce randament speri sa scoti in urmatoarele luni?)?
La fel aurul a crescut enorm in conditiile in care cererea de aur scade?
Tu realizezi ca nu orice zboara se mananca, adica conteaza PRETUL la care cumperi!!!
Ai fi nebun sa investesti la orice pret doar pentru ca investesti intr-o companie ce produce biodisel sau panouri solare.
Acum crede-ma ca ma preocupa si pe mine aspectele astea(la nivel pur intelectual pentru ca nu pot sa cumpar in afara companii ce se ocupa de energii alternative) iar aceste companii NU sunt IEFTINE!!!
Cum gandesti tu au gandit altii, doar ca au facut asta de anul trecut si au cumparat comodities (si au randamente URIASE, mai ales ca au cumparat cu efect de levier -- cresterea de 50% s-a tradus pentru ei cu o crestere de 500%).
In fine, la noi ar fi fost o investitie buna sa pariezi pe scaderea sectorului financiar, m-a batut gandul sa fac asta (as fi facut profituri uriase) dar cu piata futures NU E DE JOACA.
Daca nu esti un super investitor (si daca recomanzi petrol, aur si "ferme" e clar ca nu esti) mai bine ai sta departe de futures.
@qwerty
poti sa imi explici te rog efectul de levier, ca nu imi dau seama cum functioneaza?
deci cumpar la un pret acum, peste 1 an pretul a crescut cu 50%, dar procentul meu de castig e 500%? suna foarte interesant.
multumesc
cipi bibi:
Da, uite aici: http://en.wikipedia.org/wiki/Margin_(finance)
In principiu contractele se fac cu "bani imprumutati" -- o mica excrocherie a brokerului (pentru ca in realitate nimeni nu imprumuta pe nimeni): intelegerea e ceva de genul:
Eu sunt dispus ca la data X sa cumpar petrol la 140$ (eu cred ca se va scumpi si-ti voi da tzeapa), tu esti dispus sa-l "vinzi" la data X la pretul 140$ (tu crezi ca se va ieftini si-mi vei da tzeapa), dar noi ne intelegem (de fapt) ca vom plati doar diferenta fata de 140$ INMULTITA cu 10 (daca un broker o sa pronunte cuvantul "bani imprumutati", scuipa-l in ochi).
Astfel, daca pretul ajunge 130$ eu scot din buzunar 100$ si ti-i dau tie ((140-130)*10).
Daca pretul ajunge la 150$, tu scoti 100$ si mi-i dai mie.
Pe langa asta eu dau 3% (NU 0.3% cum vrea brokerul sa te pacaleasca) si tu 3% la broker.
Unele fonduri de investitii au cumparat contracte futures pe petrol cand petrolul era ~100$, acum pretul e ~140$ => au facut un randament de 400% datorita efectului de levier.
Revin si eu, dupa o autoimpusa cenzura, pentru ca au aparut oameni noi si idei noi.
In primul rand, ma distreaza ca orice persoana care a investit in imobiliare (un apartament sau doua) este un nenorocit de speculant si capusar, dar daca investesti in aur, petrol si mai stiu eu ce esti mare om de afaceri.
Apoi, unul din argrumentele prabusirii iminente era orientarea masiva a populatiei catre apartamentele noi. Ori se pare ca ca tocmai aceste apartamente noi intarzie sa apara, dezvoltatori uriasi dau faliment pe rand, bancile acorda din ce in ce mai greu credite pentru constructia de locuinte...
Este de altfel un argument cat se poate de valid. De fapt este si elementul care constituie imensa diferenta intre piata de la noi si cele din alte tari, la care ne raportam cu atat usurinta. La americani si spanioli piata a cazut pentru ca s-a construit masiv, fara discernamant, iar companiile au dat faliment pentru ca brusc nu s-a mai gasit cine sa cumpere sute de mii de apartamente noi noute.
Nu stiu de ce se tot ignora aceasta realitate.
Ca preturile sunt deja mari si trebuie corectate am spus-o si eu, au spus-o si altii. Dar o corectie nu este o prabusire, cu atat mai mult cu cat corectia se petrece la niste preturi oricum aberante, la care nu s-a vandut niciodata.
Iarasi se judeca cu dubla masura. Cand agentiile anuntau cu pompa ca a mai crescut cu 10% in ultima luna, toti acuzau ca se iau preturi de pe site-uri, artificial. Acum, cand aceleasi preturi scad cu 10%, nimeni nu mai acuza validitatea datelor.
@cipi bibi
@qwerty
In piata futures nimic nu se inmulteste cu 10 sau cu ceva.
Pe exemplul lui qwerty:
140-130$=10$ si atat. Asadar unul pierde 10$ celalalt castiga 10$.
Diferenta consta in faptul ca pe piata futures jucatorii nu trebuie sa aduca toti banii. In functie de tipul de ocntract (materii prime, moneda actiuni) se solicita doar o marja care in general este cuprinsa intre 3% si 15%. Sa presupunem ca trebuie adusa o marja de 5%.
Daca contractul este incheiat la pretul de 140$ trebuiesc adusi asadar doar 7$, de fiecare participant.
Dar cel care castiga a investit doar 7$ si nu 140$ si a ajuns la final sa aiba 17$ prin urmare un profit de peste 100%. In schimb celalalt contractant care a pierdut, a trebuit sa mai aduca inca 3$ si a pierdut toti banii.
nestor:
Apoi, unul din argrumentele prabusirii iminente era orientarea masiva a populatiei catre apartamentele noi. Ori se pare ca ca tocmai aceste apartamente noi intarzie sa apara, dezvoltatori uriasi dau faliment pe rand, bancile acorda din ce in ce mai greu credite pentru constructia de locuinte...
Aici cam scartaie argumentatia ta(iei la baioneta bietul om de paie... :) ) : presupui tu ca motivul prabusirii este orientarea masiva a populatiei (de parca acum ar sta in parc) spre apartamentele noi, care, nu-i asa, "intarzie sa apara" (deci chiar tu spui ca prabusirea doar "intarzie sa apara" nu ca nu va fi ;) ).
Ce iti scapa sau nu vrei sa recunosti este ca:
- totusi s-a construit destul de mult (fata de anii precedenti), iar anul acesta vor fi livrate destul de multe locuinte noi
- foarte multe locuinte au fost cumparate din stadiul de proiect de investitori (~30-40% in opinia mea) si probabil la fel de multe nu au fost cumparate deloc (adica s-a construit cu speranta ca se va profita de boom-ul general)
Realitatea e totusi alta si fenomenul exact invers decat cel preconizat de "specialisti":
-in piata exista foarte multi speculanti care vor dori sa vanda
-vor scadea preturile la apartamentele vechi; aceasta scadere va pune presiune pe preturile la apartamentele noi (si nu invers, adica preturile la noi nu vor scadea si preturile la vechi nu vor scadea nici ele :) ).
Iar cei care investesc in derivate sunt in mare parte (ca numar) speculatori, DAR spre deosebire de imobiliare exista si INVESTITORI (cum sunt in imobiliare dezvoltatorii daca vrei o comparatie trasa de par), anume companii cu interese "legitime" care folosesc aceste instrumente derivate pentru a reduce riscul (hedging).
continuare:
qwerty incurca piata futures cu CFD-urile.
Contractele futures au o data scadenta, iar CFD-urile nu.
In schimb cei care achizitioneaza CFD-uri platesc dobanda pentru "banii imprumutati". (Activul chiar se cumpara de pe piata in momentul incheierii contractului de catre o terta persoana si ulterior este vandut la finele contractului - nu celor care au incheiat contractul
Qwerty, la teorie se pricep toti si nimeni mai bine ca romanii. Ce pacat ca toti acesti finantisti si economisti de exceptie aleg sa isi faca previziunile pe un blog in loc sa revigoreze precara economie romaneasca.
Citeam undeva un articol despre un om de afaceri american care si-a lichidat multe dintre actiuni chiar inainte de crahul din 1927. De ce? Pentru ca intr-o zi, baiatul care ii lustruia pantofii a inceput sa il sfatuiasca ce actiuni sa cumpere si ce se aude ca ar aduce cel mai mare profit. Intelegi idea.
Petrol sau aur ii duce pe toti mintea sa cumpere, insa un investitor cu cap ar cumpara de exemplu indiu. Va las pe voi sa descoperiti de ce.
Cat despre chirii si eu sunt curios ce se va intampla. Manole zice ca o sa scada toamna asta. Eu cred ca o sa se intample in toamna lui 2009. De ce? Multi dintre cei care ar fi vrut sa cumpere sunt acum in expectativa. Mai stau un an, mai platesc chirie, dar merita daca preturile apartamentelor vor scadea semnificativ. Altii inca asteapta finalizarea apartamentelor contractate.
Oricum ar fi, daca apartamentul proprietate personala este o optiune, atunci chiria devine o necesitate. Cred ca putem afirma cu siguranta ca toti cei care stau cu chirie sunt absolut nevoiti sa o faca. Asadar, in acest caz pretul este determinat de o cerere cat se poate de reala. Ce altceva decat scaderea cererii ar putea determina scaderea chiriilor? Ce anume ar putea determina scaderea cererii?
Dorin: Da, ai perfecta dreptate, am gresit, nu valorile absolute se inmultesc cu 10 sau oricat ci profitul.
Adica daca depui doar 10% din valoare si realizezi un profit de 10% (nu 10$ cum m-a luat pe mine valul sa scriu :) ) in realitate ai realizat un profit de 100% (in exemplul meu daca depui 14$ si pretul s-a miscat si el tot cu 14$).
Un apartament cu termen de finalizare in 12 luni costa 100 000 euro. Platesc un avans de 5000 de euro, urmand ca la finalizarea apartamentului sa platesc diferenta de bani. Peste 12 luni, apartamentul se vinde pe piata libera cu 140 000 de euro. Ce profit am?
Daca peste 12 luni apartamentul costa in schimb 80 000 de euro, se cheama ca am pierdut 20000.
Daca nu ma insel, la contractele in margine se intampla cam la fel, cu singura exceptie ca atunci cand apartamentul ajunge la 95 000 de euro pozitiile mele sunt automat lichidate (de fapt chiar mai devreme, pentru ca se mai scad comisioanele intermediarilor).
nestor: "investitor cu cap ar cumpara de exemplu indiu"
Poate ai dreptate, dar de unde se cumpara indiu?
Cat de lichida e piata de indiu?
Eu asta ziceam, o investitie e buna daca e facuta la momentul potrivit (cum citeam anul trecut despre unii care au investit in petrol/aur/grau), la fel la noi in imobiliare: cine a cumparat acum 3-4 ani si a iesit din piata vara trecuta a facut o super investitie.
Revenind la ce spui tu legat de indiu: chiar si o investitie "inteligenta" poate sa fie de fapt o prostie, pentru ca tu, faci o analiza la momentul X, ai sesizat o SUPER oportunitate pe care piata nu a sesizat-o, dar pana s-o poata sesiza piata ea de fapt sa nu mai existe (conditiile sa se schimbe radical).
Asta ziceam legat de biodisel, energii alternative samd: daca sunt prea scumpe nu trebuie investit azi in ele, pentru ca nu se stie ce va fi nici peste 1 an --e posibil sa intram intr-o criza foarte puternica, nevoile de energie sa scada?, e posibil petrolul sa se ieftineasca puternic (la fel cum e posibil sa fie inca un razboi in Golf si pretul petrolului sa se dubleze)
"baiatul care ii lustruia pantofii a inceput sa il sfatuiasca ce actiuni sa cumpere si ce se aude ca ar aduce cel mai mare profit. Intelegi idea."
Evident, la fel ar fi trebuie si investitorii in imobiliare sa faca cand la toate colturile lumea discuta despre imobiliare...
"Petrol sau aur ii duce pe toti mintea sa cumpere"
La fel si apartamente in Bucuresti... la fel si "investit" banii la Caritas sau FNI.... baietii cu ochi albastri "veni, vidi, vici", restul sunt buni de lasat cu ochii in soare/amanet pe 30 de ani
Este vreo diferenta intre fraierul care cumpara un apartament acum, in loc sa mai astepte doi ani sa se ieftineasca si fraierul care isi cumpara plasma/lcd/laptop acum, in loc sa mai astepte doi ani sa se ieftineasca?
Conceptual vorbind.
@nestor
"In primul rand, ma distreaza ca orice persoana care a investit in imobiliare (un apartament sau doua) este un nenorocit de speculant si capusar, dar daca investesti in aur, petrol si mai stiu eu ce esti mare om de afaceri."
Etic vorbind, un speculant de locuinţe şi terenuri e mai josnic decât bişniţarul de bilete la meciurile de fotbal. Te foloseşti şi tu de manipulările unor măgari mai mari pentru a prospera de pe urma unor familii care urmează să plătească dublu sau triplu, în viaţa asta, ţeapa pe care le-o aplici tu.
La americani şi spanioli a căzut piaţa ...pentru că s-a construit prea mult!?!
Şi?
În România nu s-a construit la fel de mult?
Păi, tăticule, Spania e full de britanici, germani şi alţi imigranţi est europeni. SUA stă şi ea bine la capitolul imigranţi. Ai tu impresia că moldovenii republicani pot susţine creşterile de preţuri la imobiliarele româneşti în absenţa a câtorva milioane de români plecaţi prin UE?
Mai ai vreun expat nou prin cartier?
Nestor, scăderea preţului de ofertă cu 10-20%, înseamnă 30-40% la negociere...care pică tot mai des...că nu-i nicio grabă...timp este, "corecţiile" abia au început...
@nestor
Conceptual, eşti obosit şi ruinat ...de durere.
Laptopul sau plasma sunt mofturi care pentru unii nu suportă amânare, dar locuinţele, pentru majoritatea românilor reprezintă cea mai mare cheltuială a vieţii, iar dacă un an sau doi de aşteptare înseamnă degrevarea veniturilor lunare pe 10-15 ani...merită din plin ...aşteptarea.
pentru sapte:
scuza-ma dar tu, dupa modul in acre vorbesti, n-ai pus in viata ta piciorul in america.
tot spuenti despre salarii mici in state, si ca vin germanii pentru ca americanii lucreaza pe salarii mici. scuza-ma dar un calificat, de la electrician la ingineri, inca mai fac, chiar si in condide criza, 70 000 -80 000 pe an in timp ce un neamt face 20 000. corect?
apoi cu brazilia, china, india. ai fost sa vezi cum arata acele tari? eu am fost si-ti spun o chestie: e jale, sunt saraci lipiti pamantului. in china 98% din poulatie castiga 50 de dolari pe luna, la fe si in india. e drept ca 2% reprezinta mult la populatia lor dar si aia sunt destul de saraci comparativ cu media din state.
a compara aceste tari cu sua e ca si cum ai merge la targul de masini si ti-ai trage o dacie veche sperand ca o vei repara si o vei pune pe picoare in urmatorii zece ani, ca are potential, in timp ce sua e o masina noua, sa spunem un octavia(ca su nu fiu snob). deci sua e un motor functional, cu infrastructura, cu know how, cu specialisti. e adevarat ca sistemul de invatamant e diferit, dar nu e cu nimic mai slab. e slab pe segmentul de liceu, ca aici pana la liceu este un invatamant formativ, nu se pune accentul pe stocarea de cantitati industriale de informatii ci pe a invata sa ganesti. abia in facultate se pun bazele adevaratului invatamant. acolo e diferenta, pe cand la voi, ai facut o gramada de scoala in liceu si cu aia ramai, ca la facultate sunt varza cei din romania, teorie fara nici un rost sau aplicabilitate. nu spun ca nun sunt o gramada de tineri talentati, foarte buni specialisti si in romania, dar in general ei sunt formati prin cititul documentatiilor si manualelor de specialitate din sua sau germania si nicidecum ca au invatat ceva la facultate. au muncit ei pe cont propriu, au tras citind sute de manuale straine si foarte putini au invatat ceva de la profesorii lor, profesori preocupati in primul rad de realizarea normelor si incasarea banilor decat de cercetare si tehnologie. iar acei tineri, iti garantez, viseaza sa poata studia intr-o universitate din domenuiul lor din sua sau sa poata munci intr-un institut de cercetari valoros de aici, chiar si pe gratis, desi sunt platiti de zci de ori mai bine, pentru ca cine-si iubeste meseria si profesia prefera sa aiba acces la informatii si tehnologie de varf, nu sa fie obligat sa lucreze cu softuri crack si sa lucreze cu aparatura din epoca de piatra...asta este puterea si avantajul americii....imi pare rau, are multe parti rele si america, dar sunt cateva chestii pentru care n-as paria pe nimic altceva.
elzorab:
70 000 -80 000 de ce?
De $ banuiesc.... din care impozitul e cat? (~50% din ce stiu eu?)
deci un 35000$-40000$
la o rata de schimb ~1.5 inseamna ~24000-26000 de euro.
Acum nu ma dau expert dar un inginer neamt eu zic ca face mai mult de 26000 pe an (parerea mea, poate o fi gresita).
Poate gresesc, dar poate nu.
de ce nu le spuneti bijnitari in loc de investitori sau specula in loc de investitie ? ca a cumparat petrol, aur, sau apartamente tot specula se numeste. m-as bucura sa ii denumesc investitori daca ar pune bazele unei fabrici de cuie ce pot fi vindute in germania sau statele unite numai pentru motivul ca sint mai bune.
n-am fost in state asa e dar matusha mea lucreaza pt us defense in biotehnologii de vreo 15 ani asa ca....
elzorab practic tu ai spus ca:
- nu e adevarat ca americanii au salarii mici; din ce stiu eu, 50mil de americani sunt pe wellfare si cam 30mil folosesc si food stamp-urile de la stat. din ce mai stiu eu americanu obijnuit castiga intre 20-35k/an
- ca sistemul de invatamant in universitati e uber alles si ca la liceu te invata doar cum sa gandesti; perfect adevarat, doar ca am vb si eu cu copii de americani (non porch-monkeys asistati) si motivul pentru care venisera in europa (unde am conversat) era ca nici ei, copiii din familii middle-class (usor upper), nu-si mai permit o facultate buna (si aici nu ma refer la ivy league) la ei acasa.
- ca nu se compara us cu tarile alea; la fel perfect adevarat, dar trendul conteaza (ca sa-l parafrazez pe intaiul matroz al tarii) si acest trend spune ca primul consumator al lumii va fi cat de curand china, peste cativa ani india va prelua locul 2 iar pe termen mediu BR-ul din bric vor lua impreuna locul 3.
http://www.curierulnational.ro/Economie%20mondiala/2008-07-16/Razboiul+din+Irak+a+torpilat+economia+mondiala
cam atat ca eu nu ma mai joc. pariaza tu pe dolar si lasa-i pe fraieri sa parieze pe altceva. randamentele vor inregistra "cresteri aproape ireale" pentru cunoscatori. ;)
Blogul asta incepe sa fie din ce in ce mai interesant. Din pacate, cunostintele mele in domeniu (ma refer la cel economic) sunt destul de limitate astfel incat mi-e greu sa intervin pe turnura pe care au luat-o discutiile (in general mi-am bazat in observatiile si predictiile facute pe reguli de bun simt, matematice, statistice, pe logica). De aceea, ma voi limita la ideea postului curent.
Unul din motivele pentru care balonul imobiliar se tot intampla (ca doar nu a fost asta prima data) porneste de la ideea ca "imobiliare sunt cea mai sigura investitie". Ceea ce imediat a fost tradus prin "imobiliarele nu-si pierd valoarea" (partial corect - pe termen scurt, asta putand insemna chiar si ani sau zeci de ani, chiar si imobiliarele pot sa-si piarda din valoare - si nu putin - de exemplu prin anii 90 apartamentele din Tg. Jiu erau incredibil de ieftine - da' cine naiba vroia sa mearga in Tg. Jiu - cu totul alta este situatia acum). Insa datorita faptului ca rezista cel mai bine inflatiei si deprecierilor monetare (de exemplu ce valoare avea un dolar acum 100 de ani si ce valoare are acum) sa creat iluzia ca "imobliarele cresc constant" (in fapt n-a crescut valoarea in sine, ci nu s-a devalorizat - insa 1 dolar s-a transformat in 10, apoi in 100, in 1000, dand senzatia de crestere). De aici pana la "imobiliarele au cea mai sigura rata de crestere" n-a mai fost decat un pas. Confirmat de conjunctura, enuntul de mai sus s-a transformat (tot conjunctural) in "imobiliarele sunt cea mai buna investitie" (in sensul ca au cel mai bun randament). Deja suntem in plin balon... si cercul s-a inchis.
De la "cea mai buna investitie", in sensul ca imobiliarele reprezinta un bun fizic solid, credibil la a rezista vreme indelungata (deci foarte potrivit ca instrument de garantare), s-a ajuns la "cea mai buna investitie" in sensul ca aduce cei mai multi bani, cel mai repede, si cel mai usor.
Pentru cei care au cumparat cu gandul la specula (ia sa iau acum si vand mai incolo cu profit inzecit, insutit, inmiit - depinde de cat de mare e lacomia), vanzarea renteaza doar daca este peste punctul de achizitie. Daca este sub, sau tot pe acolo, sau chiar peste, dar sub marja de lacomie dorita, apartamentul nu va fi revandut ci reorientat catre chirie (ei, tot imi scot banii, macar pe termen lung - plus ca nu se stie niciodata cand pica fraierul sau incepe un nou balon). Si cum multe, multe din apartamentele noi (ba chiar si vechi) au fost cumparate tocmai in ideea de specula (sau eventual "investitie"), majoritatea acestor apartamente vor ajunge pe oferta de chirii, de unde si presiunea pe ele. Cum insa din considerente politice, e posibil ca marea fasaila a balonului sa nu fie anul asta, ci la anul, probabil ca atunci va fi cea mai mare presiune.
Si ca raspuns lui Nestor la intrebarea "Ce altceva decat scaderea cererii ar putea determina scaderea chiriilor? Ce anume ar putea determina scaderea cererii?", nu scaderea cererii va fi baza scaderii chiriilor ci cresterea masiva a ofertei va genera aceasta scadere. Piata chiriilor era una relativ stabila pana acum, existand un oarecare echilibru cerere-oferta. Nu cred ca cererea va cereste semnificativ mai mult (cei care isi permit chirie stau de acum in ea, de cand nu mai tine figura rata mai convenabila decat chiria, cei care nu-si permit... nu se incadreaza la cerere). In schimb exista semne ca dezechilibrul va fi la oferta (tot mai multi proprietari vor ajunge la oferta de chirie vs oferta de vanzare), ceea ce da, va face ca chiriile sa scada. Si da, o parte din cei care nu-si permit acum chirie isi vor permite atunci, insa sa nu te astepti la un val masiv de cerere intrucat se va aplica acelasi principiu ca si in cazul celor care isi permiteau rata, dar au preferat chiria. De ce sa platesc rata (de ce sa dau chirie), cand preturile scad (sau macar sunt incerte) si e mai avantajos in chirie (la urma urmei ma descurc deja), asa ca ce ar fi sa mai astept putin... Neocuparea imediata a ofertei de catre cerere (din cauza expectativei) va crea si mai multa presiune pe chirii - vor scadea probabil pana la nivelul la care majoritatii ii va conveni sa stea in chirie (si nu cu parintii, alte rude, prieteni, camin, alte variante). Abia atunci oferta se va reintalnii cu cererea si piata se va stabiliza. Iar cand majoritatii o sa-i convina in chirie, pe cati o sa-i mai intereseze sa cumpere?
@Andrei Stroiescu
Mi-ai luat vorba din gura.
Felicitari pentru raspuns.
Uitati-va, ma repet, pe bursa, acum un an, existau o gramada de oameni altfel pertinenti care ziceau (SIF 2 era la 3.9) - ca nu mai pupam noi sif 2 la 3 lei/actiune. Azi era 1.7!
Oamenii judeca intotdeauna contextual. Sa convingi un om sa cumpere cand totul creste... e usor. Sa convingi un om sa cumpere/inchirieze cand totul scade... e mai greu.
Anul viitor o sa fie un an greu.
@ Tudor
Ai dreptate. 2009 va fi un an greu. Dar nu mai greu decat 2010.
Are Cristi Hostiuc un articol recent in Business Magazin, articol in care argumenteaza ca infama recesiune se apropie de noi cu pasi mai rapizi decat ne place sa ne inchipuim si ca ar trebui sa ne facem griji pentru pozitiile si salariile noastre, fiindca s-ar putea ca, o data pierdute, pentru o vreme sa ne fie tare greu sa redobandim ceva similar.
Afirmatiile lui vin in flagranta contradictie cu apostolii cresterii senazationale pe care "ar trebui" sa o parcurga Romania in urmatorii ani, tot atat de neafectata de evolutia pietelor externe precum un bob de fasole lasat sa incolteasca sub un clopot de sticla. Poate ca semnalul tras de Hostiuc e exagerat (de fapt, afirmatia asta e mai degraba wishful thinking din partea mea) dar cu siguranta lucruri majore se vor intampla in Romania, si ele nu vor fi chiar foarte placute.
In ce masura ele vor afecta piata imobiliara (achizitiile, dar si chiriile), ramane de vazut. Totusi, nu e chiar asa de greu de prevazut ca, in cazul in care companiile trec la restructurari (Coca Cola, Colgate Palmolive deja au inceput) fostii angajati nu vor mai fi capabili sa isi sustina acelasi nivel de trai, cel putin pentru o vreme, si in asta se poate include costul chiriilor bucurestene(pentru cei la care se aplica). Daca restructurarile devin un fenomen masiv, si problema chiriilor va lua amploare, tot mai multi bucuresteni de ocazie preferand sa isi gaseasca un trai mai bun prin alte parti. Iata inca un factor potential suplimentar de presiune pe pretul chiriilor.
Celor care considera aberant scenariul de mai sus le recomand un articol recent din NY Times, despre evolutia din ultimele luni a chiriilor din Manhattan. S-ar putea spune ca in "buricul lumii", centrul financiar si economic al Americii, chiriile nu au cum sa scada. Si totusi... Dar mai bine cititi voi insiva.
Quick link pentru articolul din Bussiness Magazin
http://www.businessmagazin.ro/opinii/temeti-va-ca-v-ati-putea-pierde-jobul-si-n-o-sa-va-gasiti-altul-in-aceleasi-conditii.html?5544;2783060
Mai oameni buni,
Nu trebuie sa speriem lumea prea tare. Noi, spre deosebire de restul, o sa avem un avantaj: o sa avem o recesiune clasica, naturala. Nu ma intelegeti gresit, nu va fi frumos, dar e ceva peste care putem trece usor. De ce usor? Fiindca nu avem ce pierde. Constructiile 54% din PIB? E o cifra pe care am ramas fixat, fara sa vreau. In afara de asta nu avem ce pierde.
Restul? Pai de ei o sa fie ceva mai greu fiindca s-au obisnuit cu binele.
Statul nu prea va avea ce face, chiar daca e in continuare cel mai mare angajator, nu mai are aplombul de pe vremuri. Asta inseamna ca tentativele de inflatie nu vor fi la fel de reusite.
Piata imobiliara poate va creste sau va scade. In afara de asta nu avem mare lucru. Lasati IT-ul, e varza, umflat cu pompa in ultimii 2 ani, la fel si sectorul bancar.
Cum am mai zis, ce va fi, va fi ceva nou. Nimeni, absolut nimeni dintre cei de pe aici nu se asteapta la ce va urma. Si stiti ce va fi amuzant? Ca vom rata pana si sansa asta, fiindca va fi o sansa, sa ne ridicam din mocirla in care ne place sa stam.
nici n-au apucat sa treaca 48 de ore de la prima mea postare si bursa de la bucuresti a pierdut 10%. asta da feedback...
ce urmeza? prabusierea imobiliarelor sau prabusirea leului?
ma intereseaza ordinea, ca restul e clar.
nu ma intelegeti gresit, nu doresc rau nimanui, ma incearca doar un dispret profund pentru toti speculatii. restul, oamenii de bine de pe acest forum, e mai bine sa faca putin stres si foame doi, trei ani iar apoi sa poata incepe o viata normala pe fundamente economice solide si sa-si permita o casa si o viata decenta.
odata preturile la imobile plonjate si ajunse acolo unde le este locul, adica la 20% din valoarea lor actuala vor trece multi ani pana acestea vor mai creste, iar cresterile vor fi in ritm cu inflatia si nu vor mai fi obiect de speculatie, pentru ca vor fi reglementate. iar cei de pe forum sunt tineri performanti care se vor califica usor la un credit pentru o locuinta decenta, credit care nu le va papa 80% din venituri ci doar 30%, restul ramanad pentru famile si cheltuieli, asa cum se cuvine intr-o economie normala.
ce urmeaza in urmatorii doi ani va fi o lectie dura, dar necesara pentru stabilizarea si asezarea economiei pe principii sanatoase, nu pe speculatii...
revenind la america, aici e originea speculatiilor. ce nu se stie in romaia e ca 99% din americani muncesc din greu si 1% speculeaza. in romania 90% speculeaza si 10% muncesc. aceste procente trebuie schimbate si totul va fi ok!!!
bafta!!
Apropos de BVB. Ieri parca sau alaltaieri indicii ajunsesera la valoarea lor de acum 2 ani, din momentul in care bursa incepuse sa creasca non-stop :)) Imi si aduc aminte: verde,verde,verde, creste,creste -cumparati ca nu mai prindeti la preturi "asa mici". Acum 1-2 saptamani era la TMC-TV o duduie(brokera) si nu mai avea mult si plangea ca nu se poate asa ceva, lumea trebuie sa "investeasca" (sa cumpere) caci valoarea actiunilor nu este cea reala si sunt mult subapreciate, si nu exista motive pentru a scadea in continuare :)) Am vazut-o vre-o 2 zile implorand oamenii la "superoferte" .Dar dupa cum a evoluat in continuare bursa se pare ca nu o asculta nimeni :))
"Investitorii" straini se retrag la greu, si nu ma mira in conditiile in care papitoiul de Vosganian si Taricescu au spus pe buna dreptate acum cateva zile, in repetate randuri, ca nu au cum sa mareasca salariul minim si astazi au venit cu bomba +40 RON la 1 octombrie (exact in pragula alegerilor -prietenii stiu de ce) si inca 60 RON de la 1 ianuarie caci nu or sa mai fie la guvernare ) :))) Dupa scumpirea gazelor si a energiei electrice va dati seama ce inseamna lucrul acesta pentru inflatie si pentru economia Romaniei? In conditiile astea eu preconizez ca in curand Leul va deveni principala valuta de schimb la nivel mondial. Euro, Dolar, Yen, Lira.....vax.Ce parere aveti? Asa cum s-a intamplat in cazul bursei se poate intampla si in cazul imobiliarelor sau nu?
pentru qwerty(sau sa-ti spun "tastatuta"):
nu, impozitul pe venit este de 17%
si nu mai tot compara inginerii de rand din america, care fac 80 000, cu inginerii de varf din germania. si aici sunt ingineri care fac 150 000 -200 000. un medic incepator, face 175 000, chiar si cei veniti din romania care si-au facut rezidentiatul aici...
m-ai inteles gresit, eu nu pariez pe america despre care am auzit de la televizor sau de la o matusa care a avut niste experiente mai neplacute. nu pariez nici pe liceenii aiai pe acre i-ai intalnit tu prin romania.
pariez pe colegii mei de munca cu care trag cot la cot, pariez pe colegii care vin cu 15 minute inainte de inceperea programului la birou si pleaca cu 15 minute dupa fara sa le-o ceara nimeni, pariez pe inginerii de la microsoft si boeing, multi dintre ei romani, pariez pe un popor care nu stie atat de multe despre drepturile lor , care nu inteleg cum europenii pot sa aiba cinci saptamani de concediu platit, ca francezi pot sa aiba saptamana de munca de 35 de ore, ca in europa poti sa fi platit cu lunile daca esti in concediu medical, pariez pe o niste oameni care au invatat sa-si faca singuri si nu sa astepte sa le pice de la "stat"...
si mai pariez pe o chestie, pe care romanul n-o va intelege veci, pariez pe o solidaritate si putere de mobilizare extraordinara a acestui popor. pariez pe faptul ca acum doi ani cand o furuna a doborat mii de arbori si a blocat circulatia pe mii de strazi din orasul in care locuiesc, americanii au iesit cu mic cu mare, cu truck-urile si cu drujbele si au degajat strazile, pe banii lor si fara sa astepte sa vina "statul" sa o faca, sau municipalitatea. au pus mana de la mana si au degajat strazile in doua zile, treaba care ar fi putut dura cateva saptamani sau luni daca se astepta sa fie facute de primarie. pe asta pariez...
a, si inca o chestie, bursa de la ny a crescut cu aproape 3% azi...in timp ce cea de la bucuresti -10%
just feedback...
tot stau si ma minunez cum am putu sa ghicesc toate chestiile astea cu doua zile in urma. ia vedeti ce spune un articol in ziarul finaciar:
http://www.zf.ro/articol_179893/economiile_europene_scad_una_dupa_alta_in_lupta_cu_somajul_si_inflatia.html
citez:
"Germania, spun expertii, a fost tara europeana care a rezista cel mai mult crizei datorita rolului sau de furnizor al economiei chineze. Dar in conditiile in care americanii si-au redus cererea pentru produsele chinezesti, tara asiatica a inceput sa renunte la o parte din importurile germane."
bai, sa ma ia naiba, dar chiar ca totul se invarte in jurul economiei americane...chiar si cea germana...pai sa nu razi ca prostul????
@elzorab
"ce urmeza? prabusierea imobiliarelor sau prabusirea leului?
ma intereseaza ordinea, ca restul e clar."
Parerea mea (fara un calcul matematic la nivelul factorilor care influenteaza cursul):Consider ca in ultima zi din acest an nu vom vedea un euro mai mare de 3,7 lei. Repet in ultima zi de tranzactionare a acestui an. Imobiliarele din Bucuresti, in schimb vor fi cu peste 20% mai ieftine la strigare.
@elzorab
'pariez pe colegii mei de munca cu care trag cot la cot, pariez pe colegii care vin cu 15 minute inainte de inceperea programului la birou si pleaca cu 15 minute dupa fara sa le-o ceara nimeni..'
Sa vezi minune! Si romanii devin atat de harnici cand platesc rate pentru casa si au copii mici.
'pariez pe inginerii de la microsoft si boeing, multi dintre ei romani...'
si indieni si pakistanezi, care toti se tem ca daca sunt concediati se intorc in tara...
'pariez pe un popor care nu stie atat de multe despre drepturile lor'
ha? e bine ca nu stiu?
'care nu inteleg cum europenii pot sa aiba cinci saptamani de concediu platit, ca francezi pot sa aiba saptamana de munca de 35 de ore'
pai de, cand nu ai de platit rate iti permiti
'ca in europa poti sa fi platit cu lunile daca esti in concediu medical'
ei nu isi permit ingrijire medicala
'pariez pe o niste oameni care au invatat sa-si faca singuri si nu sa astepte sa le pice de la "stat"...
ok... dar ajungi in situatia in care exista orase fara transport in comun de exemplu
'si mai pariez pe o chestie, pe care romanul n-o va intelege veci, pariez pe o solidaritate si putere de mobilizare extraordinara a acestui popor. pariez pe faptul ca acum doi ani cand o furuna a doborat mii de arbori si a blocat circulatia pe mii de strazi din orasul in care locuiesc, americanii au iesit cu mic cu mare, cu truck-urile si cu drujbele si au degajat strazile, pe banii lor si fara sa astepte sa vina "statul" sa o faca, sau municipalitatea. au pus mana de la mana si au degajat strazile in doua zile, treaba care ar fi putut dura cateva saptamani sau luni daca se astepta sa fie facute de primarie. pe asta pariez...'
logic. la noi suni la servici si spui ca e blocat drumu'. La ei esti concediat.
andrei, din pacate nu ai inteles nimic si nici nu ai cum sa intelegi. in romania trebuie sa mai dispara una-doua generatii, pentru a disparea spiritul comunismului...
asta e...
@elzorab: cand BVB a scazut cu 10% intr-o singura zi cele din vest au crescut cu 3-4% poti trage cateva concluzii legate de cauzalitatea implicita. E simplu de speculat ca ei cativa investitori straini ramasi pe plaiurile mioritice au mirosit castig rapid pe bursele externe, au incercat sa cumpere pe bursele externe cand a inceput cresterea dar si-au finantat cumpararile parte din lichidarea pozitiilor de pe BVB... sau mai simplu, investorii pe BVB au incercat sa speculeze.
Se poate arata invers ca acum cateva luni cand bursa din NY scadea cu 5-10% procente BVBul crestea cu 5%.... De ce, din aceleasi motive, pozitiile lichidate in NY mergeau pe piata futures pt commodities si pe cele emergente care inca creteau. Atunci investitorii mizau tocmai pe acea decuplare a bursei noastre asa cum fac unii cand isi fac portofoliul pe bursa, actiuni la 30 de firme care cresc pe boom economic si 5 firme care cresc in recesiune etc.
@nestor: asa cum amintea aristotelcostel acum mult timp in urma cand erau f multi detractori ai bulei, lipsa informatiilor concrete din piata (un indice al tranzactiilor incheiate la notar) care a ajutat alde Zilisteanu sa mareasca preturile din pix fara sa permita altor entitati sa il contrazica, aceeasi lipsa de info le permite potentialilor cumparatori sa accentueze scaderea prin faptul ca nimeni nu poate sa ii contrazica cu dovezi cand ei, cei mai interesati de scadare, de exemplu vin si spun piata a scazut cu 30% sau x% din sept 2007!
@sapte: calcaiul lui ahile al SUA este dependenta de petrol nu castigurile potentiale de la petroulul irakian. Doctrina americana de maximizare a profiturilor pe termen scurt a insemnat pt firmele americane sa investeasca in Hummer pt ca asta isi dorea consumatorul decat sa adopte contingency plans asa cum au facut japonezii de la toyota care acum au linii de productie pentru singurul hibrid functional si au o pozitie dominanta pentru ca au produsul deja pe piata fata de heirupismul de la GM cu al lor Tesla, adica grabit si scump!
Aceeasi doctrina i-a facut sa externalizeze tot ce inseamna labor intensive, fara sa se gandeasca ca in curand China o sa ajunga sa ii striveasca economic daca vor vrea.
SUA a intarit dolarul in anii '90 pentru a maximiza investitiile americane care plecau in dolari si ajungeau in Lei romanesti, lire turcesti sau yuanul chinez. Acum cand lacomia corporatiilor a facut sa nu se mai fabrice nimic in SUA prin externalizari sau relocari, FED-ul a schimbat macazul devalorizand dolarul ca sa sterilizeze profiturile celor ce exporta in SUA si sa creeze premizele reintorcerii capacitatilor de productie inapoi. Vezi exemplul fabricii VW deschise in SUA dat pe acest topic.
Totodata, SUA prin devalorizarea dolarului vrea sa dilueze gramada de 2.000 mld dolari pe care sade Banca Centrala a Chinei pe care a inceput sa o puna la bataie in incercarea de a cumpara active in firme de rezonanta internationala fapt a crispat pietele asa numite "libere" acum 1 an jumate in urma.
Sa facem un exercitiu de imaginatie, ce ar fi daca China invadeaza Taiwanul si SUA taie toate importurile din China ca represalii? Americanii o sa se duca la lupta in costumul lui adam pentru ca toate bunurile de consum sunt facute in china. Leverage-ul pe care il avea SUA prin puterea militara superioara inca fata de China e anulat de cel al Chinei fata de SUA pe plan economic.
@tudor: cand bursa este pe scadere trebuie sa cumperi dar nu cand inca mai scade ci cand a ajuns la minimul absolut. Cand va fi acela nu stiu ca nu sunt mama omida. Multe din firmele romanesti au crescut la bursa profitand de boomul economic si de balta de dolari si Euro care zacea in vest fara oportunitari investitionale si care trebuia sa mearga undeva. Acum daca vrei sa cumperi trebuie sa vezi ce ramuri vor ramane in picioare in Romania dupa ce investitiile speculative vor disparea sau se vor estompa. Abia acum incepe cresterea solida a noastra, pe propriile speze ca sa zic asa, ca vesticii sunt prea ocupati sa tina banul la saltea sau in aur. Acum in loc sa se investeasca la bursa cu ochiul pe castigurile din diferenta de curs cum era in timpul bulei .com, investitorii vor evalua f atent profiturile raportate si capacitatea firmelor listate la BVB de a produce profit pe termen lung si nu tunuri pe termen scurt in boom economic.
@elzorab: pentru tine care esti fan SUA te intreb, ce o sa faca ei si mult laudata infrastructura rutiera si aeriana adaptata unei economii bazate pe petrol (avioane, camioane si vase de mare tonaj) daca petrolul creste cu 50% sau 100% fata de pretul actual de 150$ in conditiile lipsei infrascturilor ce mizeaza pe combustibili alternativi gen trasport urban tip lightrail (cum ii zic ei la tramvai) sau metrou cat si cale ferata? O sa paralizeze, iti zic eu iar costurile o sa sara prin acoperis! Tari precum Germania investesc de 30 de ani in MagLev si au de bine de rau infastructura feroviara, mai bine dezvoltata iar metroul sau tramvaiul ofera alternative viabile in majoritatea tarilor europene. Ca sa iti faci o idee, la primele cresteri ale petroului SUA a inceput sa puna primii km de cale ferata pt prima daca din 1921 ?!?! Cred ca au mult de recuperat la creerea unei infrastructuri ne-petroliere, si toata aceasta trebuie createa cu costuri pe baril de 150$. Nu zic ca nu se poate face, doar ca va costa al naibii de mult!
Impozitele sunt mai mici in SUA si economia e mai flexibila, aici iti dau dreptate!
In legatura cu ultimul tau post, SUA importa camasi (un exemplu de produs labor intensive) din china, camasi fabricate cu masini de filatura Germane care sunt cele mai bune comparativ cu imitatiile lor chinezesti. Acum 30 de ani Germania export masinile direct in SUA care produceau pentru economia interna tot plecand de la premisa ca erau cele mai bune. Ca idee daca la anul Brazilia va produce camasi pentru SUA pentru ca e mai aproape geografic si costurile de transport ar fi mai mici (vezi pret petrol) Germania ar exporta masini si utilaje industriale in acea tara. Cu alte cuvinte, modalitatea americana de a specula orice oportunitate e folositoare pe termen scurt dar pe termen lung e mai buna o abordare chibzuita si responsabila cum e cea a germanilor sau cea a japonezilor (vezi toyota prius). Cred ca asta iti raspunde si pe ce monezi vrei sa mizezi de exemplu! Ca o paranteza excedentul comercial al Germaniei a fost anul trecut undeva pe la 7-8% din PIB, cu alte cuvinte 'masinaria' nemteasca sustine moneda EURO cand toate celalte tari din EU care au deficite! Daca Germania ar fi pastrat marca ea s-ar fi intarit cu 30-50% fata de dolar si Euro (adica toate tarile actuale care au adoptat Euro mai putin Germania) s-ar fi devalorizat poate echivalent cu dolarul SUA.
Tin minte ca ma uitam acum ceva ani la emisiunea lui Serbanescu, in care era omul foc si para pe incompetentii din guvern si ne explica el ce si cum trebuie facut ca sa punem Romania pe roate. Pentru orice problema avea minim trei solutii, cu exemple similare din alte state, ce mai, era beton omul. Dupa ce l-au facut ministru n-am mai auzit de el.
Din moment ce economii de forta au serioase probleme, consortii financiare imense dau faliment si monstrii sacri in domeniul analizei financiare se declara neputinciosi in a prevesti viitorul, eu zic ca situatia este totusi destul de complicata si nu se poate rezuma atat de transant cum o fac unii eperti pe aici.
Oricine are dreptul la o parere si la o opinie, dar cand imi explica mie cu titlu de adevar absolut cum e prin Germania sau prin SUA cineva care probabil nici nu are pasaport sau si-a facut si el odata concediul la bulgari, imi cam aduc aminte de domnul Serbanescu de mai sus.
Patriciu: Preturile locuintelor vor scadea cu cel putin 50% in 3-6 luni
http://www.bloombiz.ro/business/patriciu-
preturile-locuintelor-vor-scadea-
cu-cel-putin-50-in-3-6-luni
@nestor
"Din moment ce economii de forta au serioase probleme, consortii financiare imense dau faliment si monstrii sacri in domeniul analizei financiare se declara neputinciosi in a prevesti viitorul, eu zic ca situatia este totusi destul de complicata si nu se poate rezuma atat de transant cum o fac unii eperti pe aici."
Economii de forţă? Te referi la Spania şi Irlanda, economii bazate pe riăl isteit?
Consorţii financiare? Adică fonduri uriaşe peste care stau imbecili cu echipe de supuşi "sofisticând" cămătăria şi jocurile piramidale în detrimentul dezvoltării?
Monştrii sacri ai analizei financiare? Ăia care-ţi spun "că creşte şi chiar creşte"?
Eu zic să-ţi faci curat prin casă, să laşi din preţ şi să scapi cumva de stres.
...Sixth, the existence of [Government-Sponsored Enterprises] GSEs...is a major part of the overall U.S. subsidization of housing capital that will eventually lead to the bankruptcy of the U.S. economy. For the last 70 years investment in housing –- the most unproductive form of accumulation of capital -– has been heavily subsidized in 100 different ways in the U.S.: tax benefits, tax-deductibility of interest on mortgages, use of the FHA, massive role of Fannie and Freddie, role of the Federal Home Loan Bank system, and a host of other legislative and regulatory measures.
The reality is that the U.S. has invested too much – especially in the last eight years – in building its stock of wasteful housing capital (whose effect on the productivity of labor is zero) and has not invested enough in the accumulation of productive physical capital (equipment, machinery, etc.) that leads to an increase in the productivity of labor and increases long run economic growth. This financial crisis is a crisis of accumulation of too much debt -– by the household sector, the government and the country –- to finance the accumulation of the most useless and unproductive form of capital, housing, that provides only housing services to consumers and has zippo effect on the productivity of labor. So enough of subsidizing the accumulation of even bigger [McMansions] through the tax system and the GSEs.
Nouriel Roubini
@Nestor:
Serbanescu a disparut fiindca era un incapabil. In ultima vreme economistii actioneaza mai curand ca niste ingineri. Ceva nu merge, daca pompam insa niste bani atunci va merge, garantat ce dracu', ca in sistemul ala mecanic unde compensezi presiunea exercitata de ...
Monstrii asa sacrii ... sa fim seriosi, sunt mereu luati prin suprindere, "nu ne asteptam" si altele asemenea, DAR peste 2 luni o sa vedeti ca isi revine. Giganti financiari ... care acuma se roaga de stat sa nu ii lase sa dea faliment, si cine o sa ii plateasca? Cetateanul bineinteles.
Ati profitat de criza subprime?
Bineinteles ca da! Sigur ca profit. Cine are lichiditati, in acest moment, face achizitii profitabile.
Cu hotarare, Dinu Patriciu
@nestor
Şi ce ai de gând să faci? Nu mai vinzi de frică să nu-l îmbogăţeşti pe Patriciu? Sunt sigur că e ahtiat după blocurile comuniste din ...centru.
Să considerăm că eşti un mârlan cu "foame de bani". Îţi garantez că atunci când se iveşte şansa vieţii tale plusezi şi ţepuieşti la maxim că s-ar putea să nu mai dai peste o astfel de situaţie.
Să considerăm şi situaţia în care puţi de bani. Ai mai fi dispus să întinzi coarda ca proasta sau ţi-ai investi banii în afaceri sănătoase care să cuprindă şi oarece aspecte de...social responsibility?
Nu prea are cum sa scada prea mult pretul la chirii,daca va ganditi ca pretul pt. inchiriere al apartamentelor noi va fi mai mic luati-va gandul...avans sau garantie e normal sa se ceara...cine stie ce hahalera bagi in casa...in privinta cumpararii unei case putini sunt care au bani..la credite n-au acces..asa ca inchiriaza...dk au posibilitatea..daca nu, se duc de unde au venit
@ Jiji
Pai daca ai fi citit ce s-a mai scris anterior, vedeai ca asta si fac oamenii, se intorc de unde au venit, tocmai datorita chiriilor prea mari din anumite orase, si imbunatatira conditiilor de munca din zonele de unde au plecat. O sa scada si chiriile stai tu linistit caci nu e normal sa castigi 1/3 din cat se castiga in vest si sa platesti chiria la fel de mare ca in vest.
Trimiteți un comentariu