luni, 24 august 2009

Răspunsuri

Pentru Vladone: exact asta se întâmplă acum, prin păstrarea metrului pătrat impozabil la un nivel ridicol, statul "subvenţionează" sau "deduce" de la impozitare o mare parte a locuinţei. E bine? 

Pentru radurusu: păi cam aia ziceam şi eu. E nevoie de o impozitare graduală şi de o trecere lină de la "impozitarea socială" la cea economică. Pe parcursul unei singure generaţii, în circa 20 de ani, problema ar fi rezolvată şi nimeni nu s-ar plânge că impozitele sunt ba mici, ba mari. Ce sunt 20 de ani? Nimic. În urmă cu 20 de ani era Revoluţia, parcă s-a întâmplat ieri...

Pentru saptemai: ba nu, chiar nu au nicio vină. Nici pensionarii ăia care au vândut casa primului cuplu de Prima Casă nu au nicio vină. Vroiai să vândă gratis? Tu ai vinde gratis? "Iară nu sintu vremile supt cârma omului, ce bietul om supt vremi." :)

Pentru Torin: magistraţii sunt stat în stat. Există destui pensionari în ţara asta care nu se bat pe niciun kilogram de ulei, după cum există destui tineri şi destule tinere care se prostituează pentru câteva sute de euro. Nimeni nu e perfect. Nu e nimic în neregulă să ai o lege specială dacă există un scop în spatele acestei legi şi dacă suntem pregătiţi să renunţăm la această lege odată ce scopul a fost atins. Germanii au ţinut închisoarea Spandau deschisă până când Rudolf Hess, ultimul prizonier, a murit. Da, trebuie să întindem rahatul pe zeci de ani, dacă asta e singura soluţie decentă de a-l elimina definitiv.

Pentru Ikpeba: din păcate cam aveţi dreptate. Din păcate şi tinerii cam au dreptate în multe privinţe, trebuie să recunoaşteţi. Aduceţi-vă aminte numai cât a furat generaţia dumnevoastră de la locul de muncă. Serios. Când aveai nevoie de ceva, luai de la servici sau îl întrebai pe tovarăşul maistru dacă nu ştie pe cineva care are. Şi luai. E drept că în urma furtului mărunt susţinut de generaţia dumneavoastră au mai rămas nişte drumuri şi nişte blocuri, pe când în urma furtului magnific de după 1989 suntem pe cale să nu mai rămânem cu nimic.

Pentru Cristian: PSD-ul e de stânga doar cu numele. Populismul nu e stânga.

Din nou Torin: nicio lege nu e "specială" dacă are un scop universal, chiar dacă aplicarea ei poate necesita norme de aplicare adaptate pentru diverse situaţii. 

Pentru nobilacasa: vă mulţumesc pentru aprecieri. M-aţi făcut curios şi v-am şi răspuns, aici. Pe viitor vă sugerez să mai puneţi mâna pe un dicţionar întrucât e păcat ca un agent aşa de valoros să scrie ca ultimul agramat. Sunt convins că o faceţi doar pentru a vă disimula personalitatea de o înaltă cultură şi ţinută civică.

--

Despre mărirea cu 20% a taxelor pe proprietate anunţată în urmă cu câteva zile: e un status quo, menit să adune la buget tot de pe spinarea celor mulţi grosul veniturilor încasate din proprietăţi. 

61 de comentarii:

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Manole spunea...

Arhitect: ţi-am şters comentariul deoarece persoana stimabilului Punkt, aşa cum sugerează şi nickul domniei sale, e total neinteresantă şi nu văd de ce merită atâta băgare de seamă.

Akhenaton spunea...

@Manole
Referitor strict la impozitul pe imobile, cum poti stabili valoarea unui bun imobil in conditiile scaderii preturilor? Am inteles ca tu sugerezi ca impozitul sa fie un procent din "valoarea de lista" asta insemnand impozitare corecta pe baze economice. Am impresia ca anumiti guvrenanti se inspira din sugestiile venite de pe net. Discutiile referitoare la cresterea impozitelor sunt tot mai dese, ceea ce inseamna ca impozitele inevitabil vor creste.

Anonim spunea...

@Akhenaton
se inspira de pe net pe dracu. ce alta sursa de crestere a veniturilor la buget poate sa aiba guvernul in afara de cresterea taxelor si impozitelor ? ca la stimularea economiei se pricep altii, nu ei

Akhenaton spunea...

"ce alta sursa de crestere a veniturilor la buget poate sa aiba guvernul in afara de cresterea taxelor si impozitelor?"

Desi s-ar putea sa fiu inteles gresit, o sursa ar fi legalizarea prostitutiei, s-ar impusca 2 iepuri, banii din acea zona "economica" ar da venituri si la buget, iar fenomenul ar fi ceva mai bine stapanit. ;)

Anonim spunea...

ha ha
1.tu crezi ca pestii nu au prieteni (reali sau "fabricati" cu probe video) printre guvernanti ?
2.ce impact crezi ca ar avea aceasta masura satanica in sanul unui popor cre(s)tin ca cel rroman ? what's next, legalizarea drogurilor usoare ? esti nebun, vreti s-ajungeti ca olanda ? :P

Akhenaton spunea...

Asa asa, naspa tara si Olanda aia, pe alocuri chiar mai naspa ca Germania.
Si unii si ceilalti cand e vorba de bani spun precum Imparatul Vespasian!

pegas spunea...

Akhenaton spunea...
"o sursa ar fi legalizarea prostitutiei"

Spune-mi un partid din Ro care si-ar asuma o astfel de decizie. Daca fac asta isi pun toti popii in cap si milioanele de credinciosi ce se calca in picioare sa atinga hainele "sfinte" ale patriarhilor turnatori la secu, sa atinga raclele cu oase ale "sfintilor" cat se poate de pamanteni dealtfel sau sa bea apa "sfanta de la robinet" .O astfel de decizie ar insemna condamnarea la desfiintare a partidului ce si-o va asuma oricate procente ar avea el in acel moment.
In Ro nu se va legaliza niciodata prostitutia dar oricum in stadiul in care se afla acum, acest fenomen poate fi considerat ca fiind aproape legal numai ca nu se platesc taxe la stat :) si nu poate fi nimeni invinovatit ca e de acord cu practicarea ei :) Ne mai trebuie vre-o 20-30 de ani sa trecem peste astfel de prejudecati.

Anonim spunea...

din cate imi amintesc aveam chiar printre noi un comentator oripilat de ideea legalizarii prostitutiei (limestone, parca)... apai daca oameni (relativ) inteligenti nu sunt de acord, ce sa te astepti de la pulime ?

Robocunt spunea...

salut Manole si felicitari pt blog! il citesc cu regularitate si cu mare placere de cateva luni, de cand l-am descoperit. mi-am dat seama ca-mi face placere sa citesc blogul asta pt ca ma face sa ma simt razbunat, intr-un fel, pentru toti anii trecuti in care preturile cresteau nebuneste. :))
cu alte cuvinte, cred ca piata noastra de imobiliare este 95% perceptie si 5% realitate. adica a fost, acum sper ca e mai multa realitate.
chiar si asa, fiind direct interesat de evolutia imobiliarelor (explic mai jos cum) zilele astea spun tuturor cunostintelor, prietenilor, colegilor etc ca preturile inca o sa mai scada, si mult. perceptia este realitate, nu?! :)

si acum partea interesata si practica: doresc un sfat.
vreau sa cumpar o casa pe pamant, in fara bucurestiului (proaspat casatorit etc). am vreo 40K euro avans si mai am o garsoniera intr-o zona in care anunturile arata un pret intre 45-55k euro (sunt curios daca asa o fi).
planul meu este sa vand garsoniera acum, cat mai repede, si sa astept pana in primavara ca sa cumpar cu maxim 120k euro o casa pentru care acum se cer 150k euro. adica sunt dispus sa pariez pe continuarea scaderii imobiliarelor cu vreo 20% cel putin in perioada urmatoare.

ce zici, fac bine?

merci mult.
H

AristotelCostel spunea...

Cu drag... pentru conaţionalul meu Andrei Văcaru, cititor fidel al lui Robert Kiyosaki:

Demographics show that we are entering a battle between young and old. I call it the "Age War." The young want to hang onto their money to grow their families, businesses, and wealth. The old want the tax and investment dollars of the young to sustain their old age.

1. I believe the stock market is being manipulated.
2. In my view, this global crisis has been caused by the Federal Reserve Bank, the U.S. Treasury, Wall Street, and the central banks of the world.
3. Old frogs don't hop. Another reason I am cautious about the future is that the Western world has a growing number of old frogs.The economy of the Western world is heading into winter. Hot wires and hot money will not get old frogs to hop. Old frogs will simply join the bears and stick that money in the bank as they prepare for the long, hard winter known as old age. The businesses that will do well in a winter economy are drug companies, hospitals, wheelchair manufacturers, and mortuaries.
4. The dying frog economy will lead us to the biggest Ponzi schemes of all: Social Security and Medicare.
5. The 401(k)Ponzi scheme. A Ponzi scheme, like the scheme Madoff ran, depends upon young money to pay off old money.


"The worst is yet to come."

Ştiu că valoarea e esenţa şi nu preţul, da' cu optimismu' cum mai stai?

P.S. TRU s-a dovedit o curvă politică, Dan Puric a fost desfiinţat de Andrei Pleşu... alţi preferaţi?:))

Anonim spunea...

@aristotelcostel
U.S. population growth is among the highest in industrialized countries,[7] since the vast majority of these have below-replacement fertility rates and the U.S. has higher levels of immigration
Canada are si ea un program de emigratie destul de bine pus la punct
problema ramane ghici unde ... in frumoasa Europa, care are spor negativ de inlocuire, programe sociale mult mai generoase decat america de nord si imigratie insignifianta. morala ? :)

sunt de acord cu Kiyosaki ca old frogs o s-or lase mai moale cu excursiile in caraibe. damn, atunci pentru ce naiba am mai emigrat ? :)))

Akhenaton spunea...

@pegas

Ma doare-n cot de ce vor spune popii ceia, important e sa se incaseze sume din impozite si taxe pe acest gen de servicii, poate chiar la nivelul jocurilor de noroc.
Cred ca nu de popi sau de credinciosi se tem politicienii, ci de cei care "sponsorizeaza" din greu la buna starea lor cu bani negri proveniti si din exploatarea unor nefericite fara minte.
Are atat de multa dreptate "viitorulsunabine" cand spune: "tu crezi ca pestii nu au prieteni (reali sau "fabricati" cu probe video) printre guvernanti?". Tot dintr-o nevoie de bani s-a inventat si fumaritul, poate acum in vremuri extrem de delicate sa se treaca peste false pudori.

Marona spunea...

Hmmmm...fumaritul? este o gluma fata de "aeritul", asta-i taxa ce vi se pregateste global: taxa pe curatentia aerului. Ea va fi utilizata global in urmatorii ani pentru asigurarea tranzitiei de la economia bazata pe fosili la economia "verde". Se pregateste o colosala redistributie: consumatorul de energie din sursa "rea" (imensa majoritate acum) va fi taxat tot mai tare, iar cel consumator de energie din sursa "buna" va fi subventionat.

In momentul de fata early movers cumpara la pret de criza ETRs cum cumparau in anii 2000 terenuri.

AristotelCostel spunea...

Şi politicianul găunoiu vrea neaparăt ... să vindem ACUM.

Marona spunea...

Normal ca vrea, il preseaza niste plati urgente si niste clienti care stau cu cash-un in mana.

pegas spunea...

Akhenaton spunea...

"Ma doare-n cot de ce vor spune popii ceia, important e sa se incaseze sume din impozite si taxe pe acest gen de servicii"

Pe tine te doare ...si pe mine la fel, dar pe langa cateva mii de popi (a se citi mii de voturi) exista alte cateva milioane de credinciosi fanatici (milioane de voturi !!!) care vor taxa o astfel de decizie. In politica noastra totul se reduce la voturi. Nu conteaza ca e bine sau nu ceea ce se face, atat timp cat aduce voturi. Pestii aceea oricum si-ar pastra functiile si castigurile poate ar fi la fel de mari daca s-ar legaliza :)) Dar dupa cum am spus voturile sunt cele care conteaza, cele care te aduc la putere sa poti fura miliardele de euro, nu sutele de mii date de pesti.Ideea e ca nu e bine sa te pui cu biserica.

Anonim spunea...

"The worst is yet to come." zice Robert Kiyosaki in link-ul postat mai sus.

Biiine zice!

Monitorul Oficial nr. 587 din 24/08/2009

[...] ministrul finantelor publice emite urmatorul ordin:


Art. 1. - In baza art. II alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2009 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 39/1996 privind infiintarea si functionarea Fondului de garantare a depozitelor in sistemul bancar, se aproba Procedura de solicitare si punere la dispozitia Fondului de garantare a depozitelor in sistemul bancar a unui imprumut din veniturile din privatizare, in situatii exceptionale in care resursele financiare ale Fondului sunt insuficiente pentru acoperirea platii compensatiilor aferente depozitelor garantate, cuprinsa in anexa care face parte integranta din prezentul ordin.

Blog de Bucuresti spunea...

Cum rareori asa ceva este intamplator, ma intreb ce banca va da faliment... sau ar trebui sa ne intrebam care va fi prima...sau poate e doar asa, un scut de siguranta, cum a fost si imprumutul din primavara.

vladone spunea...

@blog - cel mai probabil va fi una din bancile cu cel mai prost raport depozite/credite .. vazusem un top acum cateva zile - nu mai stiu .. are cineva ?

Nobila Casa Rasariteana spunea...

Draga Manole
O fi pacat ca un tip sa scrie "ca ultimul agramat", dar este perfect scuzabil in ceea ce ma priveste. Scriu pe fuga, pe genunchi, pe la stopuri, intre 2 telefoane, motiv pentru care nu "imi pieptan" niciodata randurile. ca nu sunt "ultimul agramat" asta probabil ca ti-ai dat seama, iar afirmatia nu ma atinge. Dar te descalifica un pic pe tine. In ceea ce ma priveste eu chiar cred ce spun si nici nu am mari pareri de rau vis-a-vis de ce se intampla in piata imobiliara. O sa razi, dar profesionistilor aceasta criza le aduce mai multi clienti.Piata se va indrepta imediat ce se va redeschide robinetul cu banutzi...lucru care se va intampla intr-un an sau in 5...mai devreme sau mai tarziu...dar se va intampla. Au "disparut" global peste 40.000 de miliarde de dolari, care mai tarziu se vor intoarce in economia mondiala. Si unde se vor intoarce? sigur ca in "economiile emergente". ca nu ma insel in ceea ce priveste viitorul pietii imobiliare pot sa dovedesc cu articole scrise de mine in presa anului 2002 in care anuntam ca va urma o crestere agresiva pe piata.
Ma bucur ca apreciezi blogul meu si iti mai recomand unul : http://www.desprebarbati.blogspot.com
in rest numai de bine si sunt convins ca atat vreme cat nu exista rautate in ceea ce scriem pic cu pic se va intampla ceva bun.

Nok spunea...

"robinetul cu banutzi" - tu esti constient ca banii nu curg la robinet si nu cresc in copaci, nu? Si ca banii se FAC. Iar rromanica stie sa faca bani chiar mai putin decat acum 20 de ani?

Deci DE UNDE ai tu senzatia ca vor curge bani in rromanica?!

UJohn spunea...

Observatiune:

Barbati vorbind barbateste despre bani, femei si imobiliare ca rezolvare/justificare la criza economica globalizata. LOL, LMAO & ROFL!

Scuze de off-topic... couldn't help it!!!

Nobila Casa Rasariteana spunea...

Draga NOK. De regula nu perorez pe forum-uri, pentru ca am pretentia ca oricine poate sa puna cap la cap niste lucruri vizibile. Banii in Romania vor veni pe aceeasi filiera ca acum 5 ani. Banci, Fonduri (deschise si inchise), Investitori privati. Va fi o felie din banii ce "lipsesc" din economia globala. Crezi ca sta cineva cu burta pe 40.000 de miliarde de USD ? Nu. Cine i-a dosit ii va repune in miscare. banii se misca si se vor misca si incoace. De asta poti sa fii sigur. Ai idee cati bani "investitionali" au intrat in Romania in astea 7 luni de criza severa? Ai fi surprins. Mai multi decat in intregul an 2003. iar banii se vor vedea extrem de vizibil in momentul in care statul nu o sa mai ia bani cu imprumut de la Banci. Cand se va termina etapa asta ....piata creditelor va exploda din nou.

UJohn spunea...

Domnu' Dobroescu... cautati RPD pe yutub "Money as debt". Vedeti-l si dupa care veniti pe-aci, ca s-o gasi careva sa vi-l explice.

AristotelCostel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
AristotelCostel spunea...

Mai ştim un "barbat"... nitro-lăstun:

...'ngă, n-ai tupeu să spui cine eşti, să moară mama, acu' te rezolvă BGS-u' pentru o mie de euro.

Nume: Lăstun
Prenume: Nitro

E plină lumea de bărbaţi, da' ciobani ca-n România...în lume nu găseşti.:)

P.S. Măcar Cezar merge(a?) la sală.

P.S.2+Bonus. Acuşica redeschide Stoica prăvălia... "robinetu' cu bănuţi"... pentru prostuţi.

Anonim spunea...

@rromanul nationalist, cre(s)tin si trist aka nobilacasa aka robert dobrescu
si site-ul agentiei imobiliare tot pe fuga, pe genunchi, pe la stopuri, intre 2 telefoane e facut ? nostrii se scrie cu un singur i, agramatule
@restul
ia luati de aici mostre de intelepciune :
Romanii vor sa fie proprietari. O proprietate a atrage pe a doua. Spre deosebeire d noi, occidentalii chiar prefera sa fie chiriasi
ce prosti is occidentalii astia frate, cum nu vrea ei sa fie proprietari
In Romania exista un deficit statistic (si..noi stim prea bine cum e cu cifrele oficiale) de peste 1.000.000 de locuinte;
eu cred ca exista mai degraba un deficit de materie cenusie
In Romania, pana prin 2017, pe piata apar noi cumparatori-potentiali gratie generatiilor nascute prin decretele lui Ceausescu. Orice pusti care termina facultatea deja viseaza sa isi ia propria garsoniera...
asa e, si eu visez la propriul Koenigsegg
Si nu in ultimul rand, incet-incet se pune la punct si infrastructura: azi 10km de Centura, maine toata Centura, azi un pasaj nou, maine o Autostrada suspendata...si iata cum te muti de la bloc la curte in preajma Bucurestiului.
azi 1 km de autostrada, maine juma de km de autostrada, poimaine o taxa de pod ... ;)
va recomand cu caldura blogul individului, va va descreti fruntile

Unknown spunea...

Cumperi un apartament nou 'de la speculant' in Cluj - primesti bonus una spitalizare.

"Conform Radio Cluj, femeia are 32 de ani, este însărcinată şi a ajuns la spital cu un traumatism cranio-cerebral. Ea a fost rănită de căderea unei bucăţi de tencuială din tavanul bucătăriei. Apartamentul în care s-a produs accidentul este unul recent construit, pe Calea Baciului, iar reprezentanţii Inspectoratului de Stat în Construcţii Cluj au declarat că în zonă au mai avut loc incidente similare, care nu s-au soldat însă cu răni."

dcg spunea...

Eu cred ca in graba de a se cupla la izvorul de informatii reprezentat de acel blog, insetatul care-si potoleste buzele arse in izvorul de intelepciune rateaza fix motto-ul si e pacat:

"In acest torent in care noroiul covarseste apa, pe care unii il numesc ECONOMIE, piata imobiliara este cea care timp de 4 ani a asigurat o crestere economica reala in Romania. S-a construit, vandut si cumparat febril. Atat de febril ca unii s-au suparat si au inchis robinetul cu banutzi. De ne-au trimis inapoi in Evul Mediu. Eiiii, aceasta piata imobiliara merita un blog de calitate."

Bravo domnule Robet, noii te iubeste forte tare si am mai vrem sa scriti cat mai mult!!!111

Manole spunea...

@Robert Dobrescu / Nobila Casa: apreciez faptul că puteţi discuta fără să-mi mai puneţi în discuţie modestul meu IQ care, aşa cum spuneţi, din mica lui modestie a reuşit să lanseze pe meleagurile carpato-danubiene-pontice sintagma "balon imobiliar".

Şi hai să vă spun un fapt divers, văzând că vă interesează temele naţionaliste: mi-ar fi fost uşor să scriu despre "bubble-ul imobiliar", dar am decis să lansez o sintagmă neaoş românească pentru că iubesc prea mult limba română. Personal, sunt unul dintre cei care mor de oftică văzând-o mutilată zi de zi sub asaltul romglezei şi al prostului gust. Vă urez şi dumneavoastră să lansaţi sau să impuneţi în spaţiul public o asemenea sintagmă neaoş românească.

@all: lăsaţi omul în pace. E clar că avem păreri diferite despre anumite lucruri, dar nu e nici rolul meu, nici al vostru, să-l convingem că are sau nu are dreptate.

Dorin spunea...

@Manole
Azi ma gandeam cu privire la posibila crestere a PIB-ului,
(evident nu se pune problema unei cresteri a consumului privat) si cred ca ar fi chiar benefica pentru piata imobiliara.
In momentul de fata multi vanzatori asteapta "revigorarea".
O crestere a PIB-ului in paralel cu o mentinere a "inghetului imobiliar", ar trebui sa-i trimita in "depresie". (a se vedea evolutia balonului dupa Aristotel). :)

UJohn spunea...

... da' n-am inceput noi! =))

CUMPARATOR spunea...

Ati inteles cu totii ca practic, noi nu-l meritam pe Robert Dobrescu. Este nedrept, in esenta, insusi faptul ca niste "personaje" ca noi sunt contemporane cu o astfel de entitate inalt-intelectuala, elevata, rasata ...

In alta ordine de idei, trecand dincolo de ineptiile debitate, un lucru este intr-adevar fascinant si inspaimantator.

Daca cumva, printr-o minune imposibila, ar aparea din nou valuri de bani prin Romania, sunt convins ca instantaneu s-ar reface cooperativa: banci idioate / evaluatori bancari idioti / ag. imob. idem / "developari". Asta a fost partea fascinanta. Partea inspaimantatoare este ca mai mult ca sigur ar aparea simultan si suficient de multi tembeli de cetatenie romana care sa "se bage" la credite de 35 de ani pt. a-si lua garso de 85000 EURO.

Numai Sfanta Criza si lipsa cronica de bani opreste o astfel de morisca sa reporneasca. Nu inteligenta, spiritul analitic si istetimea cumparatorilor.

Si bani nu vor mai fi, mult timp de acum incolo.

Rob Dobrescu este inca intr-un soc post traumatic similar cu acela post Caritas. Dupa Caritas, f. multa populatie era convinsa ca va aparea curand ceva asemanator. FNI-ul a fost raspunsul potrivit pt. visele lor.

mobutu spunea...

Robert Dobrescu, acest paralel al fenomenului.

ionut spunea...

RobertDobrescu

Cand vor aparea miliardele alea de euro in piata si va "exploda" creditarea, sa nu uiti sa maresti comisionul ala "generalizat" de la 3 la 5%! LOL

limestone spunea...

@canadian

Nu am fost niciodata impotriva legalizarii prostitutiei. Am fost impotriva ideii cuiva de aici de a face din prostitutie un punct de atractie turistica, impotriva ideei de a transforma RRomania intr-un fel de Thailanda a Europei, magnet pentru turisti englezi beti, amatori de secs pe bani putini.

Adi spunea...

@inestimabilul Dobrescu
Inteleg din profilul de pe Blogger ca va pasioneaza arhitectura. Pe de alta parte deduc ca acesta ar fi site-ul nobilei dumneavoastre agentii imobiliare
- Nobila Casa. Daca e asa, atunci nu inteleg de ce va ocupati cu vandutul unor cotete pe post de case. Va vand un pont. Chestiile alea numite case arata cu totul altfel. Niste exemple exagerate ar fi astea de mai jos:
1
2
3
Daca sapati veti gasi si unele mai terestre, dar sper ca ati prins ideea. Deocamdata va iluzionati ca ceea ce faceti este real estate profesionist. Nu este adevarat. Sunteti doar un biet vanzator de cotete, din pacate... (repet, in cazul in care site-ul acela chiar va apartine...)

limestone spunea...

Foarte bun interviul cu Andrei Plesu, partea asta s-o fi inteles oare:

"Din cauza asta, într-un acces de disperare, am propus votul obligatoriu, ceea ce mi-a atras o antipatie generală. Au fost chiar unii, pe forum, care m-au sfătuit să mor, decât să propag asemenea idei comuniste. Cred că, pedagogic vorbind, o ieşire din dilemă ar fi obligativitatea unei opinii, indiferent dacă ea este o opinie zero. Dar să fie dată ca opinie, nu ca somnolenţă la domiciliu..."

Si comparatia lui Dan Puric cu Becali mi-a mers la inima..adevar graieste maestrul..

limestone spunea...

Cei 40.000 miliarde de euro nu se vor intoarce niciodata inapoi caci nu au disparut ci doar s-au disipat, redistribuit unei populatii mai largi si mai sarace care va tine strans de ei...

Marian spunea...

Ba pardon, cele 40.000 nu se disipa nicaieri, pentru ca n-au existat niciodata.

Au fost similare cu o schema ponzi in care eu iti vand tie 1 KG de nisip mai intai pe 5 cent, apoi pe 1 dolar, apoi pe 10 dolari. Si tu vii sa calculezi cat valoreaza tot nisipul din lume conform pretului de 10 dolari/Kg.

Apoi cand pretul nisipului care din nou la 5 centi/kg, te plangi ca au disparut banii. Care bani?

Akhenaton spunea...

Si totusi un sfat pentru Robocunt nu da nimeni?
Mie toti cei din jur ce au tangente cu imobiliarele mi-au recomandat cu caldura sa cumpar acum. Da' capos cum sunt refuz sa beneficiez de preturile mici de criza, las' ca o sa cumpar cand vor creste.

AristotelCostel spunea...

Akhenaton, "ei stie mai bun". Cumpara acum!

CUMPARATOR spunea...

@ROBOCUNT

Risc eu un sfat amical. Poate Manole nu doreste sa se implice.

Dragul meu, pastreaza garsoniera, asteapta 1 an si iti iei casa cu 40K in vara 2010. Poate nu palat, dar in timp o mai upgradezi tu si cu sotia.

Akhenaton spunea...

@Aristotel

Eu astept cloaca de 3 lei, iau o legatura de 3 pana la 5. Intrebarea e cat trebuie sa astept dupa previziunile tale?
Sper sa ai simtul umorului.

AristotelCostel spunea...

@Limestone

Riguros vorbind, dilema e o figură logică în care ai două soluţii, ambele imposibile.
A.P.

Retardaţii politruci merită nişte degeţele mijlocii şi, în caz de obligativitate, ştampile în toate patrulaterele.

Pleşu a emis o opinie. Pe "dilema" respectivă, atât l-a dus capu'.

Tu cum zici c-am putea scăpa de securiştii nepotişti?

Mă rog, e o dilemă pentru elitele intelectuale, însă criza tratează sau, cel puţin, "transformă" malformaţiile.

... zărzărea, zărzărea... zărzărică, zărzărea...:)

Torin spunea...

@Manole

Mentinerea in stare de functionare a unei inchisori pentru un singur prizonier reprezinta in mod evident un gest simbolic. Gestul de a mentine in stare de functionare, pentru inca 20+ ani, a muzeelor, dispuse pe intreg teritoriul Romaniei, ce gazduiesc "4.7 milioane" de exponate, nu are niciun fel de valoare simbolica. Si taman unde? Intr-o tara agonica.
Daca vrei o comparatie, uite aici una, nazistul Rudolf Hess a fost judecat si condamnat la inchisoare pe viata, cuplul Ceausescu a fost ucis cu singe rece de cel ce ulterior avea sa devina presedintele ales al Romaniei.
"Mineriada din 1990"
"Va multumesc inca o data tuturor pentru ceea ce ati demonstrat si in aceste zile. Ca sinteti o forta puternica, cu o inalta disciplina civica, muncitoreasca. Oameni de nadejde si la bine dar mai ales la greu."
Acest terorist a primit in 1992 7.4 milioane de validari din partea poporului roman. Prin votul lor acesti oameni au co-participat la crime. Desigur, 'n-au saracii nicio vina'.
Din astia 7 miloane, citi sint acum pensionari de succes care vor vor vor si li se cuvine li se cuvine li se cuvine?!
Chiar, pensionatii la 35-40 de ani din armata au si ei dreptul sa guste din coca cola asta dietetica, zero zahar, a impozitarii?
Dupa cum spunea inestimabilul si inegalabilul domn I.I., dupa 20 de ani "va multumesc inca o data", si ia de aici un zero% impozit ca va vad oameni de nadejde.
In alta ordine de idei vorbesti cu o siguranta dezarmanta despre renuntarea benevola la privilegii. Unde Manole? In tara coloanelor vertebrale de piftie? Ce naiba e de teoretizat atit in tara unde oamenii au ca preocupare exclusiva BFM-ul? [bei futi si maninci]
Daca ne referim la virsta scoartei terestre atunci da, 20 de ani inseamna nimic. Pentru oameni insa, in general, 20 de ani inseamna o viata. Think about.
Partea cu legea speciala si scopul nu am inteles-o. In spatele oricarei legi speciale exista un scop. Si in spatele celebrelor scutiri de taxe vamale, valabile 24 de ore, cit sa treaca prin vama containerul care trebuie, a existat un scop.
Eu vad Romania impartita in 2, pacienti si infirmieri. Si din ce in ce mai multi pacienti in Tara Spital.
Tu vrei sa stam cuminti si linistiti la locurile noastre si sa semnam noile contracte de asistent medical al celuilalt pe perioada determinata, un mizilic de 20 de ani.
Si ti se pare corect. Mie nu.
Mi se pare un cost imens pe care NU SINT DISPUS SA IL PLATESC.
Nu vreau sa fiu acest om de tip nou, constructor al socialismului deghizat, care adoarme cu cartea compasiunii generale in brate, plin de indatoriri perpetue fata de te miri cine.
Asta e tot.

cezar jipa spunea...

"Ce naiba e de teoretizat atit in tara unde oamenii au ca preocupare exclusiva BFM-ul? [bei futi si maninci]".

Vezi, aici gresesti.Iti imaginezi probabil ca faci parte din "ceilalti". Ei, ca sa vezi. De indata insa ce iti vei accepta natura de roman, sa vezi cum inceteaza 'suferinta' si 'inadecvarea'. Parerea mea :))

Torin spunea...

nici nu stii ce nevoie aveam sa imi explice cineva ce imi imaginez, care imi sint problemele si unde anume gresesc, trecem la interpretarea viselor sau ...?
ce dracu' mai cezar, ti-ai gasit o noua vocatie in psihanaliza? LMAO

vladone spunea...

@cezar/BFM, incercare de a depasi conditia de oaie in turma este laudabila - chiar daca respectivii nu reusesc deseori decat sa fie caraghiosi; eu prefer sa fiu caraghios decat sa ma complac in dulcea liniste a mersului in turma - ca doar o viata am (de care stiu) si nu vad rostul de-a face cu ea ce fac toti.

cezar spunea...

Sa intelegem , vladone, ca si tu esti unul din 'speciali'. Deja 2, si numaram :))

AristotelCostel spunea...

Like a virgin...

rahova-buzoieni

... like a virgin...

...uuuh

Akhenaton spunea...

@Manole

Am ales bine, se pare, sa intru pe blogul tau. Am parte de o alfabetizare rapida in ceea ce priveste economia si desigur observ ca la noi e impletita cu politica.

@Torin
Faptul divers ca acei oameni cu “simt civic” accentuat sunt acum la pensie desi aveau pe vremea mineriadei 35-40 de ani se numeste adaprare la mediu. Mediul politic a dictat sa-i scoata la pensie pe “civici”. Unde mai pui ca i-a redus si la tacere ca rar mai ies pensionarii la rampa cu declaratii, in fond ce sa spuna?
Ce optiune era mai usor de luat de acei oameni? Sa spuna: “Noi vrem sa avem bani din munca desi e mai usor din pensie?” Cati nu se bucura si azi ca sambata e nelucratoare? (Apropo de munca).
Sa-i bagam si sa plateasca impozite majorate la “cloace” pe pensionari, drept pedeapsa ca l-au votat pe Iliescu? :)
Cred ca mai bine s-ar impozita luxul. Placerile (luxul) si prostia (tot un lux) se platesc. Cine vrea 10 masini, 7 case si nush cate yacht-uri sa plateasca.

AristotelCostel spunea...

Cum e mama, nu vrei nici impozit, da' nici 3 lei per cloacă nu-ţi convine? Da' o mărire a pensiei vrei?

Marian spunea...

Ia zi, Cezarica, cum mai e la prelungirea Ghencea? O mai prelungesc in continuare? Sau te-au lasat pe tine sa stai langa stiuletii de porumb?

Akhenaton spunea...

@Aristotel

Ma abtin cu greu sa fiu malitios.
Marirea de 2% anuntata cred ca e o picatura intr-un ocean, insa e o marire. Speram sa nu se mareasca nimic acum.
Sigur ca eu vreau cloaca cu 3 lei si impozitul 0, insa ma asculta pe mine cineva? Pai nu-i pacat sa nu iau eu 3-5 cloace odata la 3 lei bucata, Impozit 0, sa aibe si oile mele unde merge in transhumanta :P

Tufis spunea...

Alea 40 de miliarde de care vorbeste tampitelul de nobilacasa sunt simple numere in niste registre contabile

Marian spunea...

@123:
nu 40 de miliarde. Ci 40 de mii de miliarde.

Radu spunea...

Totalul sumelor restante ale populaţiei a avansat în primele şase luni cu 87%, de la 981 milioane lei în decembrie 2008 la 1,834 miliarde lei la finele lunii iunie.

Ponderea restanţelor de peste 90 de zile ale populaţiei în totalul sumelor cu întârzieri la plată peste 30 de zile a crescut treptat, de la 79,7% în decembrie 2008 la 82,1% după primele şase luni ale acestui an.

Articolul Mediafax

Tufis spunea...

Da,scuze.

Oricum, ideea ramane, banii aia reprezinta fix "cat ar fi putut valora" niste active, practic nu s-a pierdut nimic, nici macar in datorii nu s-au concretizat si nu se vor mai concretiza. Trebuie sa ai mici probleme la etaj sa iti inchipui ca existau conturi care sa ajunga, cumulat, la valoarea asta si s-au volatilizat, sau, dupa cum se exprima dumnealui, "le-a ascuns cineva undeva".

Si unde altundeva sa le ascunda, decat, evident, in Romania. Monte-Carlo, eat your heart out :)

Tufis spunea...

Bai, scuze, Monaco, are si nobilacasa gugal si ma face 'req de rusine ca nu stiu principatele.

Rezultatul recensământului 2011 va accelera scăderea prețurilor pe piața imo?