Muncă de hârțogăraie

Constituția României, art. 16.1: "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări." [Sssst!... fraierii nu trebuie să știe că legea electorală încalcă flagrant Constituția și este făcută în așa fel încât să permanentizeze la putere actuala clasă politică, descurajând voit participarea partidelor sărace și a candidaților independenți.]

Mda. Astăzi, pentru vreo 10 minute, am crezut că măreața mea candidatură va muri din fașă, pentru că studiind toată hârțogăraia care trebuie depusă la „dosarul” candidatului am avut impresia că sunt incompatibil. Deși n-am făcut niciodată politică, nu am mai lucrat... de vreo 12?... 13?... ani într-o instituție a statului, nu am avut legătură cu fonduri PHARE, fonduri UE, draci, laci. Și sunt cu toate impozitele și datoriile către stat la zi, la centimă. Din fericire, după ce am citit o anumită lege am dedus, sper eu, că nu, nu sunt incompatibil.

Prima piedică în calea candidaturii cuiva venit de niciunde, așa, ca mine, e munca de hârțogărie. Păi hai să vedem ce implică munca asta:

1. „Declarația de acceptare” a candidaturii. Aici tre' să dai bună ziua, să zici cine ești, ce lapte ai supt de la mă-ta și CNP-ul din dotare. Ok, să zicem că e de înțeles, deși nu înțeleg ce rost are să-ți declari profesia. Uite... boschetar. A, sau și mai bine, blogger. Sau blogger-boschetar. E ok așa, e o profesie suficient de interesantă pentru dumneavoastră?

2. Urmează partea cea mai mișto, „Declarația de avere”. Băi tâmpiților. Eu sunt candidat, nu sunt persoană într-o funcție publică. Dacă mă alege lumea, atunci devin persoană într-o funcție publică. Ce rost are căutarea în fund, altul decât intimidarea eventualilor candidați?! Pentru că nu am auzit ca declarațiile să devină apoi publice și să poată fi vizualizate de orice cetățean.

Apoi, declarația asta de avere e fix plua și abia acum, pus eu însumi în fața unei asemenea declarații, înțeleg de ce, mai cu hâr, mai cu mâr, majoritatea politicienilor își afișează în general numai averea imobiliară. Mititeii de ei. Pentru că aia e singura care nu poate fi băgată în buzunar sau ascunsă în străinătate. La active financiare, de exemplu, trebuie trecute doar cele de peste 5.000 de euro. Păi stai așa, de ce nu toate?! Uite, eu cu nevastă-mea avem 100.000 de euro împărțiți astfel: fifty-fifty la fiecare, și din ăștia jumi-juma în lei / euro. 24.999 euro și 24.999 euro echiv. lei, în lei. Fiecare dintre noi are 5 depozite în lei și 5 în euro la 5 bănci diferite (nimic deosebit până acum) - păi nu-i așa că nu avem nimic de declarat?! 're-ați ai dracu' de jigodii...

A, și declarația nu zice nimic de banii la purtător. Cheșu', mânca-ți-aș pălăria ta. Altfel zis, nu te împiedică nimeni să scoți din bancă tot ce ai, îi ții o lună în sacoșă, acasă - în caz că îi dă prin cap vreunui isteț să te verifice - apoi, după alegeri îi bagi iar la bancă. Sau, dacă faci o șmenozeală în timpul serviciului, ningun problemo, amigos, zici în următoarea declarație de avere că de fapt erau banii lu' mă-ta și-a lui tactu' și dormeai cu capu' pă ei.

'Re-ați ai dracu' cu democrația voastră închipuită cu tot... și ne mai mirăm că de 20 de ani vedem aceleași mutre acre în politică și, indiferent ce loz tragem, tot... „necâștigător” iese...

3. „Declarația de interese”. Adică, unde lucrezi și ce faci, ce alte interese profesionale și politice ai, dacă ai făcut vreodată business cu statul. Ce?! Băi... neterminaților la cap, repet: momentan sunt candidat, dacă voi fi ales, voi deveni o persoană care va avea un job la stat. Faptul că cereți ditamai cearceaful înainte ca omul să aibă cu adevărat posibilitatea de a fi vinovat nu e altceva decât un act de intimidare banditescă. Niște gangsteri.

În altă ordine de idei: n-am avut niciodată vreun contract cu statul. De când sunt „liber-profesionist” în branșa în care activez, ori de câte ori mi-a venit pe fax o cerere de la o instituție a statului am aruncat-o direct la coș. În primul rând, pentru că eram mefient că e vorba de contracte pe bune și nu cumva mi se cere să fac act de prezență ca să câștige „cine trebuie”; în al doilea rând fiindcă mi-am impus să nu lucrez cu vreo instituție a statului, niciodată, fiindcă ăștia erau mai rău platnici decât imobiliarii (alți clienți pe care nu i-am acceptat niciodată, nici măcar pe mega-balon, în 2007-2008 - în schimb, îmi treceau pragul o grămadă și trebuie să recunosc că dacă nu ar fi fost toate specimenele de agenți iluzionați și iluzorii cunoscute atunci nu aș fi deschis acest blog).

4. „Declarația pe propria răspundere” că nu am colaborat cu Securitatea comunistă. Declarație care, by the way, trebuie depusă de oricine e născut înainte de 1 iulie 1976 (deci orice candidat care avea 13 ani la Rivuluție!). 'Re-ați ai dracului de bagabonți... Voi îmi cereți mie dacă am colaborat cu Securitatea, băi... fețe palide?!

Băi ... ăștia! În 1907, pe 13 decembrie 1918, la Lupeni '29, la Grivița în '33, în războaiele mondiale, în anii '50, în decembrie '89, nu au murit oameni, nu s-au omorât ca tembelii românii între ei - liberali pe socialiști, țărăniști pe comuniști, comuniști pe liberali, legionari pe țărăniști, monarhiști pe legionari, comuniști pe legionari și țărăniști, comuniști pe socialiști și chiar și pe alți comuniști (vezi cazul Lucrețiu Pătrășcanu...) - pentru ca, după 100 de ani de lupte și frământări, în democrația voastră strâmbă să băgați voi și cu acoliții și cu plozii voștri abonați de facto la funcții publice, hârtii de intimidare sub nasul oamenilor liberi! Pentru ca nu care cumva să apară oameni și partide noi, care să vă dea un șut de pe scaunul pe care îl ocupați!